Schimbarea destinului, marea tradare din al doilea razboi mondial

[vc_section][vc_row][vc_column][mk_image src=”https://culturaromana.ro/wp-content/uploads/2018/08/mihai-susaikov-1.jpg” image_size=”full” lightbox=”true” custom_lightbox=”https://culturaromana.ro/wp-content/uploads/2018/08/mihai-susaikov-1.jpg” frame_style=”border_shadow” align=”center” animation=”fade-in”][mk_padding_divider size=”30″][vc_custom_heading text=”Schimbarea destinului, marea tradare din al doilea razboi mondial” font_container=”tag:h2|font_size:27px|text_align:center|line_height:2em” use_theme_fonts=”yes” css_animation=”bounceInUp”][mk_padding_divider size=”30″][vc_column_text css=”.vc_custom_1534070265822{margin-bottom: 0px !important;}”]Continuam cu episodul doi al articolului privind tradarea nationala de la sfarsitul celui de-al doilea razboi mondial, inceputa in articolul Rasturnarea de situatie, marea tradare din al doilea razboi mondial. Vom urmari pas cu pas cateva din documentele secrete la care am avut acces, cu privire la evenimentele din acei ani.

„Extras din a 26-a (45) Decizie a Cabinetului de Razboi

Minuta 5. Anexa confidentiala.

Marti, 6 martie 1945, 5,30 p.m.

Secretarul de stat pentru Afacerile Externe a informat Cabinetul de Razboi ca tocmai a sosit o telegrama de la vicemaresalul aerului Stevenson, care era seful elementului britanic din Comisia de Control in Rominia, indicand ca el poate fi confruntat in orice moment cu o cerere de la regele Mihai si regina–mama pentru refugiu in ambasada britanica si cerind instructiuni. Secretarul de stat pentru Afacerile Externe a spus ca era foarte preocupat de modul in care rusii tratau pozitia Romaniei si de dezvaluirea atitudinii lor, reprezentata de acest mod. Pozitia regelui in tara fusese buna si el tratase situatia cu precautie. Daca el era acum constrans sa se refugieze in fata presiunii aliatului nostru, efectul asupra opiniei publice si a relatiilor anglo-ruse putea fi foarte penibil.

In orice caz, el crede ca, asa cum noi am acordat deja adapost generalului Radescu, ambasada Statelor Unite putea acorda adapost regelui si reginei-mame, daca aparea necesitatea. […]”

(Public Record Office, Londra PREM, 3/374/9, f.178-179; publicat in Ioan Chiper, Florin Constantiniu, Adrian Pop, Sovietizarea Romaniei. Perceptii anglo-americane (1944-1947), Bucuresti, 1993, p.124.)

Asa cum se cunoaste astazi, nu a aparut „necesitatea”!

Misiunea micutului rege abia incepea!

Si reusea sa creeze mari framantari experimentatilor politicieni ai vremii, care nu aveau de unde sa stie ca destinul Europei de est continua sa fie scris de un adolescent sau de ce nu, de o femeie, regina-mama Elena, al carui rol in istorie este aproape necunoscut.

Extrem de importanta este cu siguranta telegrama trimisa de Winston Churchill, primul ministrul al Marii Britanii, presedintelui SUA, F. D. Roosevelt pe data de 8 martie 1945, privind interesele Marii Britanii in Grecia, Polonia si Romania, care lamureste o serie de probleme extrem de comentate dupa caderea regimurilor socialiste in Europa Centrala si de Est. Din pacate, de cele mai multe ori, comentariile sunt tributare propagandei inca puternica pro-rusa si mai putin realitatilor reliefate de documente, la care se ajunge inca destul de greu. Redam integral documentul din anexa 4.

Asa cum se afirma in finalul penultimului aliniat, ceea ce avea sa se numeasca „Sindromul Yalta” purificarea elementelor politice oponente constituia o problema luata in calcul atat de americani cat si de britanici.

Algoritmul pe care ei il credeau capabil sa rezolve problema riscului eliminarii unei opozitii democratice de catre o minoritate, chiar sustinuta de sovietici, s-a dovedit gresit. Sovieticii au stiut sa-si asigure totala colaborare a celui aflat in varful piramidei prin cointeresare materiala, astfel incat operatiunea de sovietizare in Romania a decurs sigur, cu riscuri minime si mai ales le-a oferit o reala victorie in fata aliatilor, care nu au putut intervenii in sprijinul pastrarii democratiei de tip occidental pentru simplu motiv ca singurul autorizat sa reprezinte legal Romania, si anume regele, nu a avut nimic de obiectat fata de evolutia evenimentelor din tara. Cei drept, ceilalti politicieni au facut nenumarate memorii, au solicitat sprijin dar actiunile lor au fost departe de a se ridica la nivelul cerintelor momentului, lipsa unui lider real al opozitiei a fost pana la urma fatala si farsa sinistra a continuat. Uzantele diplomatice si mai ales, legile internationale nu permiteau interventii acolo unde puterea suprema se exercita legal, iar regele Mihai I era legal investit!

Sovieticii stiau ca Romania prezinta un interes enorm pentru aliati si ca opinia publica din acele state era un factor de mare presiune daca Mihai I ar fi facut si cel mai mic gest de revolta fata de modul cum se purtau cu el.

Iar teama premierului Churchill avea sa se adevereasca mult prea rapid, la 30 martie cand regele promulga Decretul–Lege pentru purificarea administratiei publice, permitand astfel ca intregul aparat de stat sa treaca sub controlul socialist, ba mai mult punand santajul si teroarea la temelia intregii administratii de stat. Legea aceasta, prin insasi textul ei este un atac odios la cele mai elementare drepturi ale unui om, ca sa nu mai vorbim de disparitia totala a posibilitatii de a reactiona daca esti nedreptatit. Conform prevederilor legii, la 1 iunie 1945, Romania se putea mandri deja cu o administratie publica epurata.

Atatea realizari „marete” ale regelui Mihai I nu aveau sa treaca neobservate la Moscova, asa ca trebuia evidentiat acest lucru pentru ca nimeni sa nu aiba motive sa creada ca „fratele” sovietic ne forteaza in vreun fel sa invatam democratia de tip nou, asa-zis comunist de fapt, socialist. La 6 iulie 1945, Prezidiul Suprem al URSS ii confera lui Mihai I ordinul „Victoria”, printr-un decret al carui text exprima un mare adevar ca de altfel si cuvantarea maresalului Tolbuhin cu acest prilej:

„DECRET AL PREZIDIULUI SOVIETULUI SUPREM AL U.R.S.S. PENTRU DECORAREA CU ORDINUL ‘VICTORIA’

REGELUI MIHAI I AL ROMANIEI

Pentru actul curajos al cotiturii hotarate a politicii Romaniei spre ruptura de Germania hitlerista si alierea cu Natiunile Unite. In clipa cand inca nu se precizase clar infrangerea Germaniei, Majestatea sa, MIHAI I, regele Romaniei, se decoreaza cu: ORDINUL ‘VICTORIA’

Presedintele Prezidiumului Sovietului Suprem al U.R.S.S.

M. KALININ

Secretarul Prezidiumului Sovietului Suprem al U.R.S.S.

A. GORKIN

Moscova, Kremlin, 6 iulie 1945”

(Arhivele Statului, Bucuresti, fond Casa Regala, dosar 19/1945, f.1)

Cuvantarea maresalului Tolbuhin:

„Majestate!

In numele Guvernului Uniunii Republicelor Sovietice Socialiste sunt imputernicit a inmana Majestatii voastre ordinul suprem al Uniunii Sovietice, ordinul ‘VICTORIA’.

[…]

Aceasta decorare este recunoasterea aportului personal al Majestatii voastre in inteleapta si brusca intorsatura de la 23 august.

Lucrul acesta nu-l va uita istoria. Aceasta decorare este simbolul care subliniaza eterna prietenie intre popoarele noastre.

Politica stabilită dupa 23 august, relatiile prietenesti si colaborarea cu Uniunea Sovietica, vor aduce poporului roman fericire, inflorire, o prosperitate nemaivazuta in istoria sa, in toate domeniile.

La aceasta sta ca garantie Marea Uniune Sovietica, marele popor rus.

Eu, Majestatea voastra, imi exprim convingerea ca relatiile prietenesti ale Romaniei cu marele ei vecin Uniunea Sovietica, se vor intarii si se vor dezvolta, pentru binele popoarelor ambelor tari.”

(„Universul” nr. 153 din 9 iulie 1945.)

Ce ar fi trebuit sa inteleaga oamenii politici romani este reliefat in fragmentul urmator dintr-o nota informativa a Serviciului Special de Informatii, proaspat epurat de elemente „reactionare” pentru urmatorii 45 de ani sigur, datata 30 iulie, dar doar spre atentionarea celor care urmareau realizarea scenariului sovietizarii Romaniei:

„Nota informativa a Serviciului Special de Informatii privind situatia politica a Partidului National-Taranesc si a legaturii acestuia cu alte forte politice din tara si strainatate.

30 iulie 1945

[…]

8. Legaturile cu Palatul.

Maniu a tinut totdeauna personal legatura cu Palatul Regal, exprimandu-si in nenumarate randuri regretul ca suveranul a pus girul consimtamantului sau pe actul de la 6 martie 1945.

In ultima vreme, se pare ca in audientele solicitate la suveran, cei doi presedinti de partide (Maniu si Dinu Bratianu), au fost sfatuiti sa inceteze orice fel de actiune care ar putea dauna intereselor tarii si care ar privi raporturile de sincera prietenie si buna colaborare cu U.R.S.S.

Faptul acesta, conjugat cu imprejurarea atentiunei deosebite pe care Uniunea Sovietica a acordat-o factorului nostru constitutional, prin decorarea regelui si predarea cu solemnitate a celor doua avioane, precum si lipsa de invitatie la aceste solemnitati a domnilor Maniu si Dinu Bratianu, a făcut ca cei doi sefi de partide sa caute a descifra in aceste elemente alte sensuri decat acelea a unor protocoale obisnuite.”

(Arhivele Statului, Bucuresti, fond Presedintia Consiliului de Ministri, Serviciul Special de Informatii, dosar 9/1945, p.10-21.)

Situatia din Romania, gratie perfectei colaborari dintre regele Mihai si Guvernul sovietic, era extrem de ingrijoratoare si pentru cele doua forte democratice, SUA si Marea Britanie, care, spre deosebire de politicienii romanii carora era evident ca le lipsea liderul real care sa dea consistenta si unitate luptei de rezistenta in fata pericolului sovietizarii fortate, trec la actiuni energice menite sa blocheze procesul de preluare de catre socialisti a puterii politice in Romania.

Yalta a exprimat categoric dispozitiile sigure ale superputerilor de dupa cel de-al doilea razboi mondial; delimitand „sfere de interese si de influenta”. In cursul reuniunilor celor „Trei Mari” din Februarie 1945, Romaniei i-a revenit un loc distinct. Comunicatul dat publicitatii la 11 Februarie 1945, reliefa „Vointa semnatarilor” de a ajuta statele eliberate de sub ocupatia fascista, ori forte „satelite” ale axei Berlin-Roma-Tokyo, de a reveni ele insele, libere, independente si suverane, democrate si pe plan economic restabilite, sustinerea statelor de a-si alege guverne reprezentand vointa nationala, organizarea de alegeri libere.

Sa ne oprim atentia asupra telegramelor expediate din Romania de Roy M. Melbourn Secretarului de Stat american la data de 19 august si reactia ce avea sa o declanseze concretizata in telegrama Departamentului de Stat american din data de 21 august, redate in anexele 5 si 6.

Este evident ca, cel caruia ii placea sa i se spuna „dr.” Petru Groza stia ca pot latra oricat cainii, ursul rosu descoperise mierea iar albinele erau deja puse la pastrat gratie legilor promulgate. Sinteza situatiei de moment o aflam chiar din relatarea domniei sale, extrasa din Stenograma sedintei Consiliului de Ministri din data de 24 august privind „greva regala” , anexa 7.

Ceea ce avea sa ramana in istorie drept „greva regala” din vara anului 1945 a regelui Mihai I este, pentru noi, unul din putinele motive de admiratie reala fata de fostul suveran!

Dar nu pentru ceea ce s-ar crede la prima vedere: patriotism, grija fata de soarta tarii, remuscarii pentru greselile deja facute etc.

Ci pentru ca a avut inteligenta sa accepte – nu putem crede ca ideea i-a apartinut! – si sa puna in scena un asemenea scenariu!

Sa incercam sa explicam.

Sovieticii erau avertizati ca aveau de-a face cu un negociator viclean, constient ca este in avantaj si ca intelege perfect cat valoreaza. Deosebita atentie cu care era onorat de strategii sovietici este evident motivul discutiei dintre Vasinski si Tatarascu, incercand fiecare in parte sa „aseze” corect piesele pe tabla de sah pentru viitoarea runda: recunoasterea Guvernului rosu romanesc (anexa 8).

Nu afirmam o noutate pentru nimeni ca tanarul rege Mihai nu avea fata de romani nici cel mai elementar simt de respect sau de simpatie, cu atat mai greu de crezut ca in noua conjunctura ar fi dorit chiar si un singur minut sa ramana intr-o tara aflata in situatia Romaniei, riscand un conflict cu deloc glumetii agenti sovietici ai KGB-ului despre care se stia ca te pot gasii oriunde atunci cand vor. Sarcina unui monarh era extrem de dificila intr-o tara in care nu mai exista efectiv o clasa politica capabila sa guverneze situatia de criza prin care trecea Romania dupa ce doua dictaturi succesive aproape exterminasera personalitatile reale ale vietii politice. Avea alaturi, sprijin si sfatuitor pe regina-mama Elena a carei reala antipatie – nu vrem sa folosim un cuvant mai urat – fata de romani era binecunoscuta si care se considera in permanenta o prizoniera in Romania. Sederea in Romania ii adusese Reginei Elena numai durere si dezamagire, viata alaturi de un sot adulterin fusese un calvar. Domnul Rene de Flers prin intermediul intr-un fragment din manuscrisul „Europa libera si exilul roman – O istorie inca nescrisa”, publicat in anul 2003 in Romanian Roots Almanah, ne lasa marturie : „Se stie ca regina-mama n-a avut niciodata pretuire si respect pentru poporul roman. Il ura din tot sufletul si asta ma face sa ma reintorc la anul 1940, in luna octombrie, cand generalul Antonescu o invitase sa revina in tara, ca sa fie alaturi de fiul ei. Pe peronul garii din Venetia unde se despartea de ducele de Spoleto, prietenul ei intim, fara sa se simta incomodata de prezenta unor romani pe peron, spusese pe italieneste cu voce tare: ‘ma ingrozeste gandul sa ma intorc in aceasta tara pe care o detest si sa vad mutrele romanilor pe care ii urasc'[…]”.

Poate ca aprofundand intr-un studiu viitor modul cum a decurs negocierea contractului de colaborare dintre Casa Regala a Romaniei si Guvernul Sovietic vor apare aspecte noi. In acest moment poate fi dovedit ca acest contract a existat prin analiza documentelor si care, daca analizam ultimii ani, prin prisma evenimentelor publice referitoare la cele doua parti, putem afirma ca el actioneaza si in acest moment, daca ar fi sa tinem cont de urmatorul comunicat de presa din anul 2005:

„Fostul suveran al Romaniei se afla printre cei sase veterani de razboi care au fost decorati, ieri, la Moscova, de presedintele Vladimir Putin, in cadrul manifestatiilor dedicate celei de-a 60-a aniversari de la victoria impotriva nazismului, informeaza Rompres.

Alaturi de Mihai I au fost decorati pentru participarea in cel de-al doilea razboi mondial fostul presedinte cipriot Glafcos Clerides, presedintele Greciei, Karolos Papoulias, presedintele Albaniei, Alfred Moisiu, presedintele Croatiei, Stjepan Mesic, si fostul presedinte polonez Wojciech Jaruzelski. Regele Mihai, unicul supravietuitor dintre sefii de stat direct implicati in evenimentele de acum 60 de ani, este unul dintre cei sapte lideri ai vremii care au fost distinsi si cu ‘Ordinul Victoria’, acordat de URSS si inmanat personal de catre Stalin.”

Deloc intamplator ar putea sa fie faptul ca printesa Greciei, Elena, se va ocupa personal de negocierea abdicarii fiului sau si instalarea unui guvern socialist in Romania, timp in care sovieticii sunt foarte „corecti” in a-si trada aliatii socialisti greci si a lasa Grecia in sfera de influenta occidentala si monarhica pana in 1973.

Dar ceea ce se va putea cu siguranta intelege este dorinta Casei Regale romanesti de a nu pleca din Romania „saraca”, de a-si vinde cat mai scump avantajul pozitiei extrem de importante fata de cei trei actori principali ai momentului: SUA, Marea Britanie si URSS.

Ce putea obtine Casa Regala – pentru ca beneficiarii acestui „contract” au fost si ceilalti membrii ai familiei, ramasi fideli tanarului rege – de la fiecare „negociator” in parte ?

SUA si Marea Britanie, mari puteri democratice, a caror diplomatie era tributara corectitudinii si respectarii legimitatilor nu putea oferii decat ajutorul pentru pastrarea unui regim monarhic in Romania, pastrarea pluralismului politic, acordarea unui statut de forta beligeranta si drepturile ce i se cuveneau Romaniei. Dar mai ales, erau garantii unei evolutii democratice in tara chiar aflata sub ocupatie sovietica.

Ceea ce nu s-a dorit a se cunoaste de catre romani este tocmai acest aspect.

Sovieticii primisera dreptul sa-si stranga „birurile” din Romania, dar toate intelegerile existente intre „cei trei” la acea data, asa cum am vazut ca se reflectau in documentele deja prezentate in acest studiu, prevedeau asigurarea unui climat propice pentru toate statele aflate in situatia Romaniei si in mod expres pentru ea, de a-si alege singure regimul politic fara amestecul nici unuia dintre cei trei.

Comisia Aliata de Control tocmai acest rol avea.

Acceptarea de catre Mihai I a unei loiale colaborari cu puterile occidentale insemna, in primul rand, acceptarea ca va continua sa conduca o tara zguduita de lupte politice interne, fara o clasa politica coerenta si mai ales cu „dusmanul” sovietic prezent fizic oriunde intorceai privirea. Aceasta perspectiva, sa recunoastem, nu era deloc imbietoare pentru un tanar pe care nu-l puteai impresiona cu un sentimentalism nascut din dragostea de neam, traditii democratice si alte… balcanisme!

Va urma…

Sursa: Basarabia Literara.[/vc_column_text][/vc_column][/vc_row][/vc_section][vc_row][vc_column][vc_column_text]

[/vc_column_text][/vc_column][/vc_row]

Dacă v-a plăcut, sprijiniți Revista România Culturală pe Patreon!