Șerban Popa - Soluția cvadraturii „Cercului de cretă caucazian” este „Legea Cojocaru” în varianta inițială

În numărul trecut al ziarului, domnul Miron Manega „ispravnicul de concept” al „Certitudinii” prelua – cu trimitere la o parabolă biblică a Regelui Solomon, reinterpretată în manieră modernă de Bertolt Brecht în piesa sa de teatru: „Cercul de cretă caucazian” – o provocare lansată (tot într-un număr anterior al Certitudinii) de către domnul Ioan Roșca.

În intervenția sa din ziar, domnul Ioan Roșca, (un cercetător, practic exhaustiv, al naționalismului și, totodată, al postcomunismului românesc) cerea ca, în Parlamentul României, să fie inițiată (și adoptată) o lege a „legitimității apărării intereselor românești.” O lege prin care ar urma să fie abrogate, ca neconstituționale: OUG nr 31/2002 legea nr. 106/2007, legea nr.217/2015 și legea nr. 157/2018.

Provocarea domnului Roșca, referitoare la inițierea unei astfel de legi, a fost adresată partidului A.U.R. deoarece, la acea dată, nu se produsese (încă) „schisma” dintre partid și senatorul Diana Iovanovici-Șoșoacă.

La rândul său, în noile condiții ale apariției mai sus menționatei fracturi, dl. Miron Manega – pentru a fi sigur că, într-un fel sau altul, se va rupe pisica – a dublat miza invitându-i în arenă pe ambii foști parteneri, deveniți proaspeți competitori.

Desigur, în ceea ce mă privește, consider ca fiind foarte bine venită o lege a legitimității apărării intereselor românești.

Însă, fără a avea câtuși de puțin intenția de a provoca o controversă, problema – cel puțin din punctul meu de vedere – constă în faptul că, adoptarea unei astfel de legi, NU se poate opri doar la abrogarea OUG nr 31/2002 a legii nr. 106/2007, a legii nr.217/2015 și a legii nr. 157/2018.

Pentru că, dacă vorbim de legitimitatea apărării intereselor românești, suntem OBLIGAȚI să luăm, mai întâi, în considerare CAUZA care a generat călcarea în picioare a TUTUROR acestor interese: legea nr.15/1990, a transformării întreprinderilor socialiste în regii autonome și societăți comerciale al cărui unic acționar/proprietar a fost declarat statul român.

Prin acestă lege, inițiată de guvernul român, adoptată în parlamentul României și promulgată la 7 august 1990 de către președintele iliescu, statul român a FURAT de la poporul român întregul capital pe care întregul popor român îl deținea în proprietate comună în baza prevederilor articolelor 5,6,7 și 13 din Constituția Republicii Socialiste România, adoptată 1965 și revizuită în 1986, articole aflate în vigoare la data de 7 august 1990.

Iar în baza acestui rapt legislativ confirmat și pus în aplicare de o întreagă legislație infracțională ulterioară, statul român a „privatizat” infracțional și la prețuri de nimic și a „retrocedat”, tot infracțional, către nomenclaturiștii pcr de rangul doi/trei, către securiști și, mai ales, către străini marea majoritate a capitalului furat prin efectul legii nr. 15/1990.

Această malversațiune de proporții inimaginabile, este deci generatoarea stării de totală dependență, politică, economică și socială în care a fost adus poporul român.

Și este cât se poate de limpede că, pentru a-și putea apăra interesele sale legitime, poporul român trebuie să-și elibereze gâtul de sub bocancul TRANSNAȚIONALELOR și al cozilor lor de topor, OLIGARHII AUTOHTONI, confiscându-le capitalul cu care transnaționalii și oligarhii autohtoni au fost cadorisiți infracțional, de către statul infractor..

Așadar, în fața A.U.R. și a senatorului Diana Iovanovici Șoșoacă nu se va afla – dacă vor accepta provocarea – ca țintă, (doar) abrogarea OUG nr. 31/2002 , a legii nr. 106/2007, a legii nr. 217/2015 și a legii nr. 157/2018, ci anularea, ÎN PRIMUL RÂND, a legii nr. 15/1990 și a întregii legislații subsecventă ei.

Anulare în baza căreia se va trece apoi la confiscarea extinsă a tuturor bunurilor furate de către statul român, precum și a tuturor bunurilor rezultate din exploatarea infracțională a bunurilor furate de către statul român.

Confiscare urmată apoi de distribuirea în proprietate privată, către fiecare cetățean al României, a acelei părți din averea comună care i se cuvine DE DREPT. Punerea în aplicare a VARIANTEI COJOCARU, în una din versiunile ei inițiale, fiind soluția de distribuire a averii comune.

În atare condiții, fiecare cetățean va avea posibilitatea de a deveni proprietar de capital, adică om liber și stăpân în propria ogradă. Iar poporul român va ieși de sub oprimarea la care este supus în prezent, va scăpa de sărăcia generalizată și endemică în care se zbate și își va recăpăta propria demnitate de care (aproape) a și uitat că a avut-o vreodată.

Și atunci, lipsite de suportul celor care le-au confecționat – ajunși și săraci și în lada de gunoi a istoriei – legile mai sus incriminate vor dispărea pur și simplu.

Pentru că nu vor mai avea ca obiect poporul român!!!

Așadar, pentru că, mai întâi, am fost înfrânți politic, apoi ocupați economic și, în final, ni s-a pus călușul în gură, trebuie să recucerim, mai întâi, puterea politică, să ne eliberăm apoi economic pentru ca, în final, să ne recăpătăm dreptul de a vorbi și acționa liber.

Dacă însă vom proceda invers, începând cu sfârșitul – adică cu încercarea de legitimare a apărării intereselor românești având ca obiectiv (doar) abrogarea mai sus pomenitelor legi – nici A.U.R. nici senatorul Diana Iovanovici-Șoșoacă, nici nimeni altcineva nu va reuși să aducă nici cea mai mică îmbunătățire condiției actuale a neamului românesc.

Iar legile cu pricina vor țintui, în continuare, nația română de lemnul unei „cruci” alogene.

Pentru că nici A.U.R., nici senatorul Diana Iovanovici-Șoșoacă, nici nimeni altcineva nu este în măsură să rezolve cvadratura cercului. Fie el și de cretă…

Suntem obligaţi, prin lege, să nu denunţăm acţiunile spoliatoare ale străinilor

(Replica d-lui Ioan Roșca la textul d-lui Șerban Popa)

Salutară reacţia domnului Popa! Replica mea, ar fi cam aceasta:

Da, anularea Legii 15/1990 este esenţială întru apărarea intereselor româneşti. Este absolut necesară, prioritară ca leac, căci reparaţia crimelor contra poporului român ar trebui operată dinspre prezent spre trecut.

Dar nu e şi suficient, ca justificare de legitimitate, pentru că viaţa noastră nu începe de la Legea 15/1990 şi nu se reduce la ea. În logica longitudinală a istoriei, se pune problema nu numai cum s-a produs jefuirea avuţiei naţionale, ci şi cum s-a ajuns la agregarea ei. Averea poporului român, gestionată de statul comunist, conţinea/sporea şi o parte confiscată proprietarilor după 1944 – avuţie pe care unii o deţineau meritat, iar alţii – ca moştenitori ai vechilor jefuitori ai neamului.

Aşa cum domnul Popa a menţionat – amabil – eu cercetez straturile din care provine avuţia prădată după 1990. Şi m-am ocupat de farsa „reconstituirilor” – cealaltă parte a marelui jaf al „tranziţiei”. Sper să apuc a pune pe masă un dosar consistent, care relevă modul în care a fost exploatată populaţia băştinaşă de-a lungul ultimelor veacuri, de paraziţi externi şi interni. Sigur că avuţia naţională (pe lîngă zestrea naturii – ce a scăpat de atacurile „întreprinzătorilor” din toate timpurile) a fost alimentată după 1944 de munca prizonierilor lagărului comunist. Dar, pe lîngă aceasta, era şi partea confiscată – deci analiza distribuţiei/originii averilor, în 1938, are o importanţă covîrşitoare. Căci acolo, în avuţiile confiscate, pe lîngă munca generaţiilor precedente, erau coagulate episoadele trecute, din ciclul jefuirii României.

Or, legile a căror anulare am cerut-o pot şi vor fi folosite pentru a paraliza discuţia privind modul în care au fost realizate aceste averi de către căpuşele neamului românesc, înainte de episodul comunist. Orice referire la jaful pre-comunist va fi sufocată… în numele combaterii xenofobiei. Suntem obligaţi, prin lege, să nu denunţăm acţiunile spoliatoare ale străinilor.

Iată de ce invit pe domnul Popa să nu uite că problema apărării intereselor noastre nu începe în 1989.

Veriga cea mai slabă a post-comunismului românesc este legea 15/1990

(Răspunsul d-lui Șerban Popa la replica d-lui Ioan Roșca)

Referitor la cele punctate de domnul Roșca, este mai presus de orice îndoială că:

– problema apărării intereselor noastre naționale nu începe în 1989.

– trebuie să denunțăm fără cruțare orice tentativă prin care ni se interzice să facem referire atât la jaful postbelic cât și la cel antebelic.

– trebuie să cunoaștem în totalitate acel trecut de jaf atroce la care am fost supuși, pentru a evalua jaful prezent și pentru nu ne mai lăsa jefuiți în viitor.

Așadar, nimic din ceea ce clamează domnul Roșca (cu mine alături) nu trebuie dat deoparte, ignorat.

Din punctul meu de vedere, cele ce s-au întâmplat după 1989 au însă o particularitate extrem de interesantă. Și ea constă în aceea că, spre deosebire de comuniștii din 1948, care la naționalizare (și nu numai la naționalizare) au acționat ca după manual, fără grabă, metodic, practic fără greșeală, „științific”, am putea zice, comuniștii din 1990 au comis (pe lângă o mulțime de „prostioare”) o gafă teribilă atunci când au dat legea 15/1990 fără ca, anterior, să modifice/abroge Constituția RSR din 1965.

A apărut astfel un NOD AL SLĂBICIUNILOR post-comunismului românesc, care poate și TREBUIE să fie exploatat.

Iar cea mai bună metodă despre care am eu cunoștință că poate fi folosită este metoda Schwerpunkt-ului care provine din teoria gafelor, metodă pe care nemții au aplicat-o ireproșabil în Blitzkrieg-ul lor. Metodă care este o ilustrare elaborată a celebrei ziceri leniniste potrivit căreia „tăria lanțului constă în tăria verigii sale celei mai slabe”.

Or, veriga cea mai slabă a post-comunismului românesc este legea 15/1990.

Odată ce ea va fi devoalată, incriminată, condamnată și abrogată, „tranziția” se va prăbuși ca un castel de nisip pe malul mării. Și, odată cu prăbușirea ei, va deveni posibilă construirea punții de legătură dintre pre-comunism, comunism și post-comunism. Toată problema este ca marea să nască un val DE CURAJ suficient de mare care să măture plaja…