Tag Archive for: Ovidiu Hurduzeu

ovidiu hurduzeu, distributism, distributismul ortodox, economia distributiva, economie, economia, modelul extractiv

Ovidiu Hurduzeu – Distributism, ortodoxie si „modelul bizantin”

ovidiu hurduzeu, distributism, distributismul ortodox, economia distributiva, economie, economia, modelul extractiv

Ovidiu Hurduzeu - Distributism, ortodoxie si „modelul bizantin”

Prima intalnire organizata de Liga distributista romana are loc in contextul celei mai grave crize economice si sociale pe care a cunoscut-o omenirea in ultima suta de ani. O criza de sistem, cu implicatii mult mai profunde decat cea din anii treizeci. Intalnirea noastra nu si-ar avea rostul daca nu si-ar propune sa dea raspunsuri, chiar si modeste, gravelor intrebari pe care ni le punem cu totii in fata tragediilor de tot felul ale lumii contemporane.

Oamenilor de astazi le este foarte greu sa ofere raspunsuri clare intrucat nu mai stapanesc limbajul care ar permite analiza problemelor societatii in alti termeni decat cei ai „eficientei” industriale si ai „austeritatii” financiare. Iata de ce, in cadrul acestei intalniri, vom incerca sa regandim situatia noastra actuala dintr-un unghi de vedere diferit: ne vom raporta la realitati ultime, marturisind in Duhul Adevarului cealalta dimensiune a omului.

Numai in felul acesta vom putea sa depasim cadrul stramt al economismului, vom reusi sa privim dincolo de masti. Nu este un secret pentru nimeni ca in Romania, mass media, institutiile statului, majoritatea expertilor si „figurilor publice” ascund situatia reala prezentand-o in mod dezlanat, trunchiat, ambivalent sau de-a dreptul mincinos, asa incat oamenii sa nu priceapa decat ceea ce convine sistemului la putere.

Ca peste tot in lume, si in Romania concentrarii puterii si a bogatiilor in mainile unei plutocratii ii corespunde monopolizarea criteriilor adevarate, a tuturor semnificatiilor umane. Asa cum Monsanto urmareste sa detina monopolul asupra semintelor din intreaga lume, sa exercite controlul asupra hranei noastre, tot asa ideologiile globalismului incearca sa exercite monopol asupra valorilor, moravurilor si comportamentului nostru. Pentru a fi usor dominati, romanilor li s-a inoculat ideea ca banii si cresterea economica reprezinta singurele valori autentice. Consumatori de iluzii, inrobiti unei viziuni comerciale asupra vietii, romanii au devenit participanti entuziasti la uriasa mistificare planetara a „veacului acestuia”. In cadrul intalnirii noastre, ne propunem sa spargem zidul neintelegerilor si mistificarilor care ne impiedica sa gasim raspunsuri adecvate la provocarile lumii de astazi. O vom face apeland in primul rand la ortodoxie si la distributism.

Ortodoxia ne ofera vederea si cunoasterea adevarului, intelegerea situatiei noastre intr-o lume a carei menire autentica este sa fie scara spre Dumnezeu in Treime si sprijin in urcusul spre El. Ortodoxia nu ne indeamna sa ne separam de lume pentru a-l cauta pe Dumnezeu, ci sa cautam acea lume transfigurata prin lucrarea Duhului Sfant in si prin Iisus Hristos.

Ce s-a intamplat cu lumea contemporana? Din punct de vedere ortodox, lumea a devenit opaca, s-a invartosat, refuza bucuria harului dumnezeiesc si, drept urmare, si-a slabanogit putinta de a primi energiile divine. In loc ca omul sa creasca si sa se sporeasca la infinit, sa-si realizeze pe deplin natura omeneasca, desavarsind-o prin har, a sporit tot ceea ce este material consumabil. Enorma aglomerare de mijloace redundante, proliferarea superfluului si a insignifiantei, epuizarea realului prin secatuirea resurselor naturale si desertificarea ordinii simbolice, prin virtualizare, viteza paroxistica imprimata fiecarei activitati umane, insotita de imposibilitatea unei gandiri clare – intr-un cuvant hipercomplexitatea lumii moderne actioneaza asupra noastra prin mii si mii de cauze tangentiale si interpuse.

Cu fiecare ultim model de automobil, cu fiecare „gigabyte” adaugat, cu fiecare noua functie a telefonului celular si „facilitate” oferita de banci si companiile de asigurari, existenta noastra se complica in mod inutil. Aceasta „complexificare” este o crestere demonica, inversul cresterii noastre in Hristos; ea ne separa de Dumnezeu, de lume si de noi insine (in greaca, Diabolos inseamna „cel ce separa, dezbina”).

Cresterea in Hristos, prin lucrarea Duhului Sfant, este o „simplificare” ascetica, o adancire in dragoste si smerenie – ne transfigureaza, ne incarca de energie duhovniceasca binefacatoare. Treziti la viata cea adevarata, redescoperim „simplitatea” si frumusetea lumii in adevarata ei dimensiune personala. Adeseori insa, in loc sa ne simplificam viata, sa ne-o despatimim pentru a spori capacitatea de a primi lucrarea Duhului Sfant, noi ne „complicam existenta”, ratacind bezmetic prin acest univers hipercomplex care absoarbe nu numai energiile noastre spirituale, dar si pe cele trupesti.

In ortodoxie, transfigurarea omului nu poate fi conceputa in mod gnostic, in afara relatiei noastre personale – relatiei de iubire – cu Dumnezeu, in Hristos prin mijlocirea Duhului Sfant. „Toate s-au facut prin El si pentru El” spune Apostolul Pavel in epistola catre Coloseni. Iisus Hristos este temeiul ontologic al unitatii lumii, nu numai al persoanei induhovnicite, iar prin lucrarea harului toata faptura cauta sa se desavarseasca, un proiect care nu va fi implinit decat in viata veacului ce va sa vina.

Deseori, in mod neortodox – si aici as vedea un clar derapaj gnostic – viata economica este exclusa din cadrul iconomiei dumnezeiesti, nu este supusa procesului transfigurativ, ca si cand trupul omenesc si universul natural, care ne asigura existenta fizica, nu ar avea si ele un destin eshatologic. Uitam ca pentru noi ortodocsii totul este menit unei impliniri liturgice. In ortodoxie, nu exista o separare reala intre sacru si profan. Nimic nu este sacru in sine, totul poate fi insa sanctificat prin participarea la viata hristica. Biserica este sobor al intregii fapturi – pamantesti si ceresti.

Sfantul Maxim Marturisitorul spunea ca lumea este un templu cosmic in care omul iti exercita sacerdotiul. Prin urmare, liturghia euharistica nu poate exclude viata economica. Homo oeconomicus este chemat sa participe, si el, la viata vesnica si la regasirea logos-ului, a adevaratei ratiuni de a fi a lucrurilor materiale. Cand prefacem produsele culturii materiale sau natura in simple bunuri de consum, reducandu-le la simpla lor valoare utilitara sau valoare de schimb, logos-ul lor personal nu se mai manifesta. Altfel spus, ele isi pierd adevarata ratiune de a fi. Daca „satisfacerea nevoilor” nu este intru Sfanta Treime, ea este lipsita de semnificatie. Nu exista o sfera economica neutra. Economia este orientata fie spre Sfanta Treime – si atunci participa la marea iconomie cereasca, fie catre demonism – si atunci devine activitatea „maimutelor lui Dumnezeu”.

Distributistii sunt chemati sa acorde economiei si vietii sociale o valoare sanctificatoare. O adevarata schimbare economica nu este posibila fara o transfigurare, fara o sublimare a existentei materiale. Intr-un sens larg, distributistii sunt niste preoti ai vietii economice. Ei nu schimba legile interne ale economiei, ci le canalizeaza in alta directie, raportandu-le la lucrarea treimica prin care omul redescopera logos-ul personal (adevarata ratiune de a fi) al vietii materiale.

In Romania, distributismul va contura in sfera economica un spatiu iconic. Afacerea de familie, economia domestica, cooperativele, agricultura ecologica si alte componente distributiste nu se vor concentra doar asupra propriei lor utilitati. Ele vor deveni deschideri spre „altceva”, marturii vii ale chemarii „omului economic” spre comuniune cu Dumnezeu. Economia distributista va functiona in cadrul coeziunii sobornicesti a societatii romanesti si se va intari sub „acoperamantul” icoanelor.

In Romania, omul este inconjurat de icoanele profetilor, ale apostolilor, mucenicilor si sfintilor. Mai exista si icoanele vii ale duhovnicilor care stabilesc cu fiii lor duhovnicesti o relatie personala transfiguratoare. Aceasta lume liturgica, inca vie, il va inzdraveni pe homo oeconomicus; eliberat din robia egoismului si a stricaciunii morale, se va fi lepadat si el de ramasitele omului vechi.

Am fost intrebati daca astazi mai este posibila restaurarea unui astfel de spatiu economic. Cred ca intrebarea ar trebui reformulata: mai este posibila oare o restaurare in parametrii functionali ai modelului economic actual? Cat timp ne mai ramane pana la prabusirea finala? Societatea comunista, una dintre ramurile societatii hipercomplexe globale, s-a prabusit deja. Nu va dura mult pana cand intregul trunchi al esafodajului globalist va cadea la pamant. Colapsarea societatii globale este o probabilitate matematica, incertitudinile privesc doar perioada in care ea va avea loc.

Reputatul istoric si antropolog american Joseph Tainter sustine ca colapsul societatilor complexe este inevitabil intrucat aceste societati raspund provocarilor la care sunt supuse prin „complexificari” din ce in ce mai costisitoare. In istoria omenirii, afirma Tainter, o singura societate complexa, Imperiul bizantin, a evitat prabusirea prin adoptarea unui model distributist de „simplificare sistematica”. In prima parte a secolului al saptelea, Imperiul bizantin era in pragul prabusirii, parea ca va impartasi soarta Imperiului roman (de Vest). Strategiile de „complexificare” – cresterea birocratiei imperiale si a armatei, cresterea impozitelor – nu puteau fi aplicate in conditiile unei populatii secatuite si a unui imperiu mult restrans geografic (arabii cucerisera jumatate din teritoriile Imperiului).

Bizantinii au gasit insa o solutie distributista salvatoare. In jurul anului 659, au luat masuri radicale care au micsorat costurile de intretinere ale imperiului si au reenergizat populatia. Printre altele, au simplificat in mod sistematic guvernul si armata, le-au dat pamant soldatilor, transformandu-i din consumatori in producatori; orasele, de dimensiuni mult mai reduse, s-au restrans pe varful dealurilor; „simplificata”, educatia a fost redusa la notiuni elementare de aritmetica si povestiri hagiografice.

Economia s-a dezvoltat in maniera feudala prin raspandirea latifundiilor auto-suficiente. Soldatul-taran lupta acum pentru credinta, familia si pamantul sau, nu numai pentru gloria imperiului. Aceasta „simplificare sistematica”, desi este cunoscuta sub numele de Evul intunecat bizantin, a deschis o epoca luminosa. In cateva secole, Bizantul renascut a devenit prima putere din Europa si Orientul Apropiat. „Modelul bizantin – scrie Tainter – este o solutie de restaurare prin simplificare deseori recomandata pentru o societate moderna, o cale de urmat mai putin vatamatoare pentru mediul inconjurator si clima, un mod de a trai in limitele unui buget energetic mai redus… Bizantul poate fi un model sau prototip al propriului nostru viitor, in linii mari dar nu in detalii specifice.”

La intalnirea noastra, as propune distributismul drept „modelul bizantin” de urmat, nu numai de catre Romania, dar si de catre „Europa unita” aflata in pragul colapsului economic si civilizational. Miscarile de decomplexificare contemporana – slow food, slow money, slow travel, slow media, cittaslow (anti-omogenizarea localitatilor) – ne atrag atentia asupra pretului enorm pe care il avem de platit pentru faptul ca viata noastra economica a pierdut buna masura.

Ele nu ofera insa decat remedii temporare si de mica anvergura. O reforma distributista ampla, care sa duca la schimbarea la fata a universului nostru material si spiritual, ar fi salvarea noastra. Este insa un medicament greu de inghitit de lumea seculara iar in afara vietii crestine, sansele ei de reusita sunt minime.

A reveni la intelesul „simplu” al lucrurilor implica o asceza, o lupta impotriva „prea multului” care urateste omul si-l separa de Dumnezeu. Fara o despatimire a vietii noastre materiale, fara sa revenim la armonia si firescul unei existente traite in dragoste si smerenie, nu va mai exista un „model bizantin” distributist care sa ne salveze. Probabil nu va exista nici civilizatie. Avem de ales!

A consemnat pentru dumneavoastra, pr. Ovidiu Hurduzeu, 3 martie 2017.

/0 Comments/by
ovidiu hurduzeu, republica micilor proprietari, romania, distributism, distributism economic, distributismul economic, economia speculativa,

Ovidiu Hurduzeu explica ce este Distributismul

[vc_section][vc_row][vc_column][mk_image src=”https://culturaromana.ro/wp-content/uploads/2018/08/oh1.jpg” image_size=”medium” lightbox=”true” custom_lightbox=”https://culturaromana.ro/wp-content/uploads/2018/08/oh1.jpg” frame_style=”border_shadow” align=”center” animation=”scale-up”][mk_padding_divider size=”20″][vc_custom_heading text=”Ovidiu Hurduzeu despre Distributism” font_container=”tag:h2|font_size:27px|text_align:center|line_height:2em” use_theme_fonts=”yes” css_animation=”fadeInUpBig”][mk_padding_divider size=”20″][vc_column_text css=”.vc_custom_1554664300914{margin-bottom: 0px !important;}”]Azi, in Romania, distributismul nu este un copil lasat de izbeliste pe care oricine il poate manipula dupa cum crede de cuviinta. El are un parinte cu acte in regula, Liga distributista „Ion Mihalache” a carei misiune este tocmai de a milita impotriva folosirii abuzive ale acestei viziuni crestine asupra economiei si societatii. Liga distributista nu are nici o legatura cu masoneria si nici masoneria nu are vreo legatura cu distributismul. Dupa informatiile mele, si sunt bine informat in privinta distributismului, nu exista nici o incercare a „ocultei” de a folosi distributismul in chip de cal troian. Si nici nu ar avea cum. Distributismul este, in esenta sa, localist / nationalist, democratie economica, la firul ierbii si crestinism in lucrare. Ce sa faca masoneria? Sa infiinteze gospodarii taranesti? Sa-i manipuleze pe romani sa puna muraturi si sa faca zacusca acasa pentru a falimenta supermarketul cum propavaduiau distributistii lui Chesterton?!

Daca Liga distributista si eu personal, in calitate de „ideolog” al Ligii, am fi sesizat in discursul lui dr. Calin Georgescu vreo incercare de folosire a conceptelor distributiste (de exemplu raspandirea larga a proprietatii productive) in scopuri oportunist-politicianiste, am fi fost primii sa protestam. Pana acum insa, dr. Calin Georgescu s-a dovedit a fi un aparator consecvent al micului proprietar si a viziunii unei Romanii in care proprietatea productiva sa fie larg raspandita. Precum distributistii, este impotriva dominatiei marilor corporatii. Originalitatea discursului sau este impletirea conceptelor distributiste cu cele ale dezvoltarii durabile si accentul pus pe „personalismul crestin-ortodox” (potrivit programului Economia civica de pe site-ul sau) – eu si Liga distributista salutam un astfel de discurs. Dar sa revin la Liga distributista.

Din noiembrie 2011, distributismul are, in Liga distributista romana „Ion Mihalache”, o asociatie cu caracter profesional si social care isi propune sa disemineze, sa promoveze si sa sprijine aplicarea paradigmei distributiste, aparand totodata interesele reprezentantilor si adeptilor distributismului din tara noastra.

Liga distributista a fost inscrisa in Registrul persoanelor juridice fara scop patrimonial din sectorul 1 Bucuresti la data de 1 XI 2011 sub nr. 140. Liga distributista este o asociatie deschisa atat catre persoanele fizice, cat si catre persoanele juridice, care pot deveni membri activi ori membri simpatizanti. Primul membru de onoare al Ligii este Compania Passe Partout – Dan Puric.

Pe Facebook pagina Liga distributista are peste 1000 de simpatizanti ai distributismului.

Blogul „A Treia Forta. Romania profunda” este din noiembrie 2011 si blogul Ligii distributiste.

Logo-ul Ligii distributiste este leul bizantin (in reprezentarea dintr-un mozaic) pe fundalul culorii steagului bizantin.

Ce este distributismul?

Materializare a principiului crestin de dreptate sociala, distributismul s-a cristalizat teoretic la inceputul secolului XX, propunand o a treia cale, intre capitalism si socialism-comunism. Corifeii distributismului sunt englezii G.K. Chesterton (1874-1936) si Hilaire Belloc (1870-1953). In tara noastra, independent de distributismul occidental, principiile distributiste si-au gasit reflectarea in doctrina taranista a partidului lui Ion Mihalache (devenit, dupa unirea cu partidul lui Maniu, Partidul National Taranesc). Legionarii lui CZC au avut si ei o doctrina economica de tip distributist. Un alt adept de seama al distributismului a fost N. Iorga.

Distributismul se intemeiaza pe trei principii: raspandirea larga a proprietatii productive (o lume a micilor proprietari si intreprinzatori), subsidiaritatea (descentralizare si pastrarea activitatilor la nivelul cel mai de jos la care pot functiona) si solidaritatea (binele comun asigura binele individual).

Distributismul nu este doar o doctrina economica, ci un model filosofic, economic, social si cultural intemeiat pe traditia si valorile crestine. Spre deosebire de socialism-comunism si de capitalism, distributismul nu este exclusivist, el poate coexista cu alte sisteme si chiar functiona in cadrul lor. Nuclee distributiste exista si vor exista in toate societatile (au existat chiar si in trecutul nostru comunist, prin cooperatie, prin producatorii agricoli din zonele necooperativizate si prin atelierele mestesugaresti). Distributismul nu agreeaza nici colectivismul centralizator, nici individualismul care dezbina societatea. El presupune existenta unei retele, a unei panze de paianjen in care fiecare nod depinde de nodurile din jur si care contribuie la rezistenta ansamblului.

Comentand turneul de conferinte al lui Phillip Blond („regele filosof”, ideolog al Partidului Conservator britanic) in Statele Unite, ziarul „Washington Post” din 17 octombrie 2011 concluziona: „distributismul a devenit probabil cea mai atragatoare idee care s-a nascut pe ruinele colapsului economic de la inceputul secolului al 21-lea – si asta in mare masura datorita faptului ca poseda cel mai mare potential de a arunca o punte peste prapastia care separa curentele ideologice…”. (David Cameron a castigat alegerile pe o platrforma distributista anti-neoliberala din care insa nu a transpus in viata mai nimic. Ideile lui Phillip Blond au produs insa o revigorare a conservatorismului traditionalist anti-anti-neoliberal din intreaga lume.)

Mentionez ca distributismul a fost primit cu ostilitate in Romania de cercurile dreptei neoconice si neocominterniste, vedeti comentariile despre distributism ale celor de la In Linie dreapta. Actiunile Ligii distributiste au avut totdeauna binecuvantarea Parintelui Justin Parvu – eu si colegii mei din Liga avand totdeauna grija sa-i cerem sfatul si binecuvantarea ptr ceea ce aveam de infaptuit. De fapt, distributismul de astazi din Romania este o lucrare mai larga in sensul misiunii pe care Parintele Justin Parvu ne-a trasat-o aici „Va trebui sa cream mici fortarete, mici cetatui de supravietuire, la sate, acolo unde mai sunt inca oameni care pricep si isi amintesc Randuiala, unde sa avem pamantul nostru, scoala noastra – in care sa ne crestem copiii in duhul acesta ortodox, sa avem spitalele si moasele noastre”.

Sursa: atreiafortaromaniaprofunda.blogspot.com.[/vc_column_text][/vc_column][/vc_row][/vc_section]

/0 Comments/by
adevar, iisus, mamona, bani, consumism, confort, tehnologie, comunism, comunist, idolatrie, ovidiu hurduzeu

Ceea ce, intru Adevar, conteaza – Ovidiu Hurduzeu

[vc_section][vc_row][vc_column][mk_image src=”https://culturaromana.ro/wp-content/uploads/2018/09/abu-dhabi-sunrise.jpg” image_size=”full” lightbox=”true” custom_lightbox=”https://culturaromana.ro/wp-content/uploads/2018/09/abu-dhabi-sunrise.jpg” frame_style=”border_shadow” align=”center” animation=”fade-in”][mk_padding_divider size=”30″][vc_custom_heading text=”Ceea ce, intru Adevar, conteaza – Ovidiu Hurduzeu” font_container=”tag:h2|text_align:center|line_height:2em” use_theme_fonts=”yes” css_animation=”bounceInUp”][mk_padding_divider size=”30″][vc_column_text css=”.vc_custom_1535833664888{margin-bottom: 0px !important;}”]Pentru a iesi din criza actuala este nevoie sa distrugem, unul cate unul, idolii si tabuurile lumii contemporane. Astazi nu ne mai inchinam la copaci – desi ecologistii radicali au regresat catre animismul tribal – ci la fantasmele unei lumi artificiale, de la idolii consumismului la cei ai sclaviei corporatiste. Am sacralizat secularismul, confortul, tehnologia, virtualul si abstractul. Pe toate canalele ni se tot vorbeste de ratiune, responsabilitate, tehnologie, eficienta, „spirit stiintific” pentru a se ascunde faptul ca traim intr-un univers absurd, un Matrix satanic unde la tot pasul ne lasam vrajiti de noi si noi demoni.

Pe 3 mai 1961, Hrusciov il avertiza pe Abdel Nasser: „Cu toata seriozitatea, vreau sa-ti spun: comunismul este sacru”. O fraza pe care a repetat-o in diferite ocazii. Brejnev declara pe 28 octombrie, 1971: „Pentru un comunist sovietic tot ceea ce este legat de viata, activitatea si numele lui Lenin este sacru”. Tot sacru este si capitalismul pentru un ideolog al neoconservatorismului precum Michael Novak; marea corporatie, considera Novak, ar trebui privita intr-o lumina teologica intrucat ea reprezinta „vocatia soborniceasca in activitatea economica”, iar „in cadrul lumii seculare, este cea mai apropiata de biserica”. Nu mai amintim „technozele” care sacralizeaza spatiul virtual, gadgeturile idolatrizate din viata de zi cu zi, aparentele impuse cu evidenta adevarului din gandirea si stilul de viata ale omului modern.

Daca lumea idolatra in care traim ar fi rece, pur tehnica, exterioara noua, ar fi usor de invins. Din pacate, cartea de credit, computerul, automobilul, telefonul mobil, mall-ul, „cariera profesionala”, reteaua de socializare, „cresterea PIB-ului” nu sunt instrumente neutre cu valoare utilitara, ci idoli. Mii si mii, uniti intr-un angrenaj socio-economic si cultural. O treime idolatra, „Bani, Tehnologie, Confort” domina relatiile interpersonale pastorite odinioara de Biserica lui Iisus. Ca orice idol, triada demonica isi aroga o realitate de sine statatoare, o valoare intrinseca si mai ales o putere autonoma. Si pretinde a fi ceea ce nu este.

Romanul de astazi, ca mai tot omul contemporan, traieste cu sentimentul mortificarii intregii sale vieti. Se simte un „corp fara organe populat de multiplicitati” (Deleuze). „Multiplicitatile” sunt nenumaratele manifestari ale triadei „Bani, Tehnologie, Confort”, o fantasma atat de consistenta incat romanul o personalizeaza.

„Nici o sluga nu poate sa slujeasca la doi stapani. Fiindca sau pe unul il va uri si pe celalalt il va iubi, sau de unul se va tine si pe celalalt il va dispretui. Nu puteti sa slujiti lui Dumnezeu si lui Mamona” (Luca 16:13).

De obicei, Iisus nu foloseste personificari („Mamona” inseamna in aramaica „bani, avere”). Daca le confera banilor statutul unei divinitati, o face pentru a sublinia caracterul lor idolatru, de pseudopersoana. Astazi, acest statut de idol, de pseudopersoana trebuie sa-l mai acordam Tehnologiei si Confortului.
Pentru a rupe vraja noilor demoni, nu exista decat o cale: sa recream o ordine crestina. Asta inseamna, nimic mai mult, decat sa subordonam lumea seculara Bisericii lui Hristos.

Icoana sa fie „agentul” desacralizarii universului tehnologic si consumist! Crucea sa se inalte pe templele finantelor! Cugetarea crestina sa inlocuiasca gandirea „dezintrupata” a agnosticismului postmodern, „politica lui Dumnezeu” sa inlocuiasca politicianismul, asceza, ghiftuirea! Omul duhovnicesc (omul psihologic – n. r.) sa fie idealul de urmat, nicidecum oligarhul sau fotbalistul de astazi!

Astfel de indemnuri inspaimanta de-a binelea. Sunt puse pe seama fanatismului religios. Daca in Romania ar fi difuzate prin mass media, ar fi considerate forme de destabilizare a ordinii de stat, acte teroriste. De ce oare?

E simplu. Orice incercare de revenire la o ordine crestina este considerata un act de transgresiune a poruncilor treimii „Bani, Tehnologie, Confort” de care trebuie sa asculte fiecare roman. Altfel spus, este un act de incalcare a tabuurilor postmoderne. Un secularicid care trebuie aspru pedepsit.
Sa avem insa curajul sa gandim posibilitatea iesirii din secularitate. Sa luptam din nou pentru reintemeierea ordinii crestine in Romania. Ce s-ar intampla daca, de maine, tancurile secularizarii nu ar mai ocupa Romania? Daca poporul roman n-ar mai trai dupa legile negustorilor de iluzii si ale „creditorilor nostri”, ci dupa inainte randuirea lui Dumnezeu?

Iata ce s-ar intampla:

In primul rand, s-ar rezolva criza duhovniceasca (criza identitara – n. r.), sociala si economica prin care trece tara.

Asa cum sustine pe drept cuvant Sfantul Sinod al Bisericii Greciei, criza este o consecinta logica a „rasturnarii intregii firi”. A rasturna firea nu poate fi decat o agresiune impotriva omului si naturii, un triumf al mortii asupra vietii. Energiile demonice sunt o forta parazitara, o agitatie anormala prin care lucrurile sunt deplasate in mod accelerat catre o stare de entropie generalizata. Privita din perspectiva unui om de stiinta de la Universitatea Yale, „rasturnarea firii” creatoare de moarte se produce atunci cand „procesele se misca prea departe de punctul de echilibru, incep sa fluctueze haotic si sa se bifurce… Ultima zvacnire a actualului sistem, inainte de moartea sa, va fi indatorarea statelor, in special in asa-zisele economii emergente, pana la punctul falimentului. Sistemul istoric in care traim este intr-o criza structurala si nu va supravietui” 1.

Moartea lumii de azi nu este o pedeapsa divina, moartea nu vine de la Dumnezeu care a creat o lume „foarte buna”. Diavolul l-a impins pe om sa greseasca, iar prin pacat omul s-a separat de divinitate, ceea ce i-a adus in mod fatal moartea: „Dumnezeu este viata; pierderea vietii este moartea. Astfel, Adam si-a pregatit moartea prin separarea sa de Dumnezeu”, spune Sfantul Irineu. In mod indirect, prin pacat, Diavolul introduce in creatie moartea, intrucat „plata pacatului este moartea” (Romani 6:23).

Treimea „Bani, Tehnologie, Confort” este necrofilica, procese si fenomene morbide desfigureaza omul si ii amputeaza vietii plinatatea ontologica. „Viata a ajuns doar un interval de timp nederminat intre doua date: a nasterii si a ingroparii… Cand te adresezi tinerilor si ii intrebi: De ce iei droguri, fiule?… ei iti raspund: Spuneti-mi dumneavoastra, de ce sa nu iau? Nu sper nimic, nu astept nimic, singura mea bucurie este cand infig injectia si calatoresc (in alte lumi)… cand atragi atentia unui tanar ca luand droguri va muri, el iti raspunde cu un zambet tragic: Nu intelegeti ca eu iau droguri ca sa traiesc?”.

Intr-o astfel de lume, totul devine catatonic sau agitat de o energie entropica. Nu numai banii se fabrica din nimic (fiat money), o intreaga civilizatie este construita pe imagini goale care au pretentia de a avea o consistenta ontologica. Romanilor li se injecteaza mereu iluzii pentru a-i impiedica sa inteleaga gaunosenia lumii in care traiesc.

„Elitele”, vedetele, politicienii – pseudopersoane ale unei pseudorealitati. In Roma antica s-ar fi numit larve, „cadavre” sau „masti astrale”. Goale pe dinauntru, „personalitati” nu in substanta, ci prin maimutareala, sunt precum vampirii care se fixeaza pe fata celor vii, imprumutandu-le chipul lor livid.
Ne intrebam: cum reuseste oare diavolul sa fie atat de eficient in lumea de astazi? Sa vanda moartea sub brandul vietii? Sa provoace haos si suferinta in numele „dreptului la fericire”? De ce oare „am ales bunastarea contrafacuta si am pierdut Libertatea persoanei noastre, am pierdut Libertatea tarii noastre?” De ce ne mai incredem in „intelepciunea diavoleasca”, „intelepciunea fruntasilor veacului acestuia” 2?

Ne incredem in fantasme fiindca diavolul este creator de visuri, „realitati prin aderare”. O iluzie la care aderi se substituie realitatii concrete. Visul devine mai real decat realitatea cand aderi neconditionat la imaginile lui convergente. In vis nu iei distanta, pentru a evalua ceea ce ti se intampla. Romanii au aderat neconditionat la miturile si idolii EUropeni, la promisiunile politicienilor, la visul unei fericiri confortabile intr-un Occident aflat in plina dezagregare economica si morala. In ultimii douazeci de ani, o inginerie draceasca ne-a facut sa credem ca, brusc, „totul se potriveste la fix”, se echilibreaza confortabil, fara efort. Halucinatia tehnoglobalista s-a impus si in Romania drept „calea modernizarii” prin adecvarea ei la aspiratiile, temerile si imaginea de sine a unor sclavi care, pentru cateva clipe, s-au visat… fericiti. Rationalitatea incoerentei, caracteristica starii demonice si echivalentele ei in plan psihopatologic (alcoolism, droguri, nebunie, desfrau) au devenit modul de functionare a clasei politice, a „elitelor” intelectuale si a mass mediei.

In aceste conditii, cum sa demontezi giganticul mecanism de iluzionare a lumii moderne? Cum sa-si regaseasca echilibrul poporul roman „in ultimele stagii ale economiei mondiale capitaliste?”

Evident, toate acestea nu se pot rezolva printr-o noua politica fiscala sau un alt imprumut la FMI. Sau prin fuga din tara. Sau printr-o revolutie care ar instaura o noua anarhotiranie. N-am face decat sa aducem noi ofrande acelorasi idoli, sa schimbam un idol cu altul. A trecut vremea jumatatilor de masura. Ceea ce, intru Adevar, conteaza este Persoana si inlocuirea secularismului printr-o ordine crestineasca. O Romanie teocratica.

Fara nici o indoiala, perspectiva recrestinarii spatiului public romanesc si adoptarea unui model economic in concordanta cu morala crestina le da fiori reci securistilor si liber-schimbistilor damboviteni. Furiosi, negustorii de popoare, marii preoti ai secularizarii ne vor afurisi; intr-o lume in care templul lor sta sa cada, anatemele dracesti vor ramane insa fara efect. Cum fara efect vor ramane si apelurile permanente, „sa nu facem nimic!”, venite din partea unor crestini, asezati confortabil in rugaciuni si teologhisiri; ei au uitat ca „Dumnezeu nu ne-a dat duh de frica, ci putere si dragoste” 3.

Puterea noastra intr-o reinnoita ordine crestina este ACTIUNEA. Un cuvant care-i inspaimanta atat pe secularisti cat si pe ortodocsii traitori in duh de frica si nevolnicie. Si unii si altii concep actiunea in mod instrumental, ca o tehnica menita sa produca niste schimbari mecanice. Pentru adevaratii crestini „a actiona” are insa cu totul alt inteles. Inseamna a trai crestineste, a fi treaz-viu in mijlocul unei lumi idolatre care a pierdut capacitatea de a se mai bucura de viata intru Hristos: „Nu va mirati, fratilor, daca lumea va uraste. Noi stim ca am trecut din moarte la viata, pentru ca iubim pe frati: cine nu iubeste pe fratele sau ramane in moarte” (1 Ioan, 3:13,14.).

Trezvirea este marturisire neincetata a lui Iisus Hristos. „Oricine va marturisi pentru Mine inaintea oamenilor, marturisi-voi si Eu pentru el inaintea Tatalui Meu, Care este in ceruri” (Matei 10:32). Aceasta marturisire implica insa responsabilitate si actiune jertfelnica din partea crestinului. Daca nu ai curajul sa-l marturisesti pe Hristos inaintea ateilor, masonilor, satanistilor, habarnistilor, imbecililor si tuturor inchinatorilor la idoli, daca il marturisesti doar „in forul tau interior” sau pe blogurile „prietene”, daca nu te intereseaza decat „mantuirea ta” si nu te apleci la durerile pacatosului de langa tine, daca refuzi sa confrunti situatiile reale fiindca, oricum, „nu mai este nimic de facut” – inseamna ca, duhovniceste, esti mort. Te-au pecetluit, ba chiar te-au betonat de-a dreptul, inainte ca dracul sa-ti fi aratat blestematul de cip.

Nici crestinii „calduti”, care vor sa creeze punti de aur intre crestinism si lumea idolatra, nici cei care fug de lume ca nu cumva sa-si asume consecintele practice ale conditiei de crestin nu vor darama idoli, nu vor introna o ordine teocratica in Romania. Vor continua sa viermuiasca in interstitiile Sistemului, primii coabitand cu Mamona, Tehnologia si Confortul, ceilalti fixati pe o mantuire in afara istoriei. Mai devreme sau mai tarziu, ei vor fi asimilati „veacului acestuia”.

Romania teocratica va fi restaurata de catre trezvitorii Bisericii nesecatuiti inca de spiritul lumii. Unii dintre ei sunt persoane induhovnicite, altii doar oameni de rand cu frica lui Dumnezeu. Uniti prin puterea harului, ei vor avea curajul sa incalce tabuurile „lumii acesteia”, sa raspunda chemarii Lui de a o judeca in lumina Parusiei: „Nu stiti, oare, ca noi vom judeca pe ingeri? Cu cat mai mult cele lumesti?” (1 Corinteni 6:3).

Acesti trezvitori nesecatuiti vor fi lumina tarii noastre. Ei nu vor mai sta ascunsi, nu vor tine lumina lor sub oborocul secularizarii. Va veni in curand ziua cand o vor pune in sfesnicele culturii, educatiei, economiei ca sa lumineze pentru toti casa Romaniei. Fiecare familie crestina, fiecare parohie va fi precum „o cetate asezata pe varf de munte” (Matei, 5:14): va radia speranta si „va imbratisa intreaga societate locala” 4.

Secularizarea ne-a separat de Dumnezeu dar ne-a indepartat si de realitatea noastra personala. De copii si strabuni, de gospodaria si satul nostru. Doar o ordine crestina ne mai poate trezi la realitatea vie, complexa care nu poate fi pecetluita prin teorii si formule.

Astazi doua ideologii se infrunta. Una este optimista; presupune crestere liniara nelimitata, incredere in progresul tehnologic si un univers fara limite energetice. Cealalta, pesimista, se inspira din scenariul funest al celei de-a doua legi a termodinamicii si presupune degradarea ireversibila nu numai a resurselor energetice, dar si a unor sisteme sociale si economice din ce in ce mai abstracte si mai complexe. Ordinea crestina se plaseaza dincolo de optimism si pesimism, dincolo de orice determinism (istoric, tehnologic, termodinamic) si ideologie.

Lumea cazuta se indreapta inexorabil spre sfarsitul ei. Numai acel sfarsit, doar de Tatal stiut, va fi insa definitiv, complet pecetluit. Pana atunci nimic nu poate fi predestinat, nimic nu poate sa ne fure nadejdea, caci Iisus Hristos ne-a eliberat din robie „cu un pret”. O Romanie teocratica ne-ar feri sa mai devenim din nou robi.

___________________________

1 Immanuel Wallerstein, „Economia globala nu o sa-si revina, nici acum, nici altadata”, http://atreiafortaromâniaprofunda.blogspot.com/2011/01/economia-globala-nu-o-sa-si-revina-nici.html.
2 http://atreiafortaromâniaprofunda.blogspot.com/2011/01/enciclica-sfantului-sinod-al-bisericii.html.
3 Ibidem.
4 http://atreiafortaromâniaprofunda.blogspot.com/2011/01/enciclica-sfantului-sinod-al-bisericii.html.[/vc_column_text][/vc_column][/vc_row][/vc_section][vc_row][vc_column][vc_column_text]

[/vc_column_text][/vc_column][/vc_row]

/0 Comments/by
ovidiu hurduzeu, republica micilor proprietari, romania, distributism, distributism economic, distributismul economic, economia speculativa,

Romania, republica a micilor proprietari? – Ovidiu Hurduzeu

[vc_section][vc_row][vc_column][mk_image src=”https://culturaromana.ro/wp-content/uploads/2018/08/oh1.jpg” image_size=”full” lightbox=”true” custom_lightbox=”https://culturaromana.ro/wp-content/uploads/2018/08/oh1.jpg” frame_style=”border_shadow” align=”center” animation=”fade-in”][mk_padding_divider size=”30″][vc_custom_heading text=”Romania, republica a micilor proprietari? – Ovidiu Hurduzeu” font_container=”tag:h2|font_size:27px|text_align:center|line_height:2em” use_theme_fonts=”yes” css_animation=”bounceInUp”][mk_padding_divider size=”30″][vc_column_text css=”.vc_custom_1534508285645{margin-bottom: 0px !important;}”]

Interviu in exclusivitate pentru Grupul de Presa MEDIA BLOC.

Vorbiti-ne, va rog, despre distributismul economic. Este viabil acest model de dezvoltare pentru Romania?

In prezent, tara noastra continua sa urmeze modelul de dezvoltare neoliberal al capitalismului financiar, care contine 3 componente principale: economica, culturala si religioasa. Componenta economica se afla in prezent in plina criza. Practic, modelul neoliberal s-a prabusit, dar el supravietuieste in niste forme mutante, asa cum comunismul s-a prelungit in mentalitatile si practicile postcomunismului. Neoliberalismul (neoconservatorismul sau ordoliberalismul) persista si insista in Romania. Acest „model de tara” nu mai poate, insa, continua, intrucat produce haos economic si social. Neoliberalismul foloseste o retorica a „pietei libere”, dar de fapt, promoveaza piata monopolista si financiara speculativa si recurge cu precadere la masuri non-economice pentru a se stabiliza (a echilibra cererea si oferta), cum ar fi interventionismul statului, expansiunea cametei (creditul de consum), ajutoare sociale etc. In economiile care au adoptat modelul neoliberal, printre care si Romania, s-au creat nesfarsite cicluri ale dependentei, oamenii sunt fie obiecte ale asistentei publice, fie clienti ai statului, fie robi ai camatarilor.

Modelul economic distributist, pe care l-am propus impreuna cu economistul si teologul american John Médaille, este menit sa remedieze toate aceste carente. Distributismul creeaza o adevarata „piata libera” (stabila si sustenabila) prin faptul ca proprietatea productiva este larg raspandita in societate. Asta inseamna ca productia oricarei marfi este raspandita intr-un numar suficient de mare de firme mici si mijlocii, nici una dintre ele neavand puterea de a stabili in mod monopolist preturile. Toate „accepta” preturile si nu le „impun”. Distributismul respecta preconditia „numarului vast de firme”, un fundament al teoriei economice clasice incalcat adeseori in economiile de astazi. In conceptia distributista, Romania ar trebui sa devina o „republica a micilor proprietari”. Nu va exista in tara noastra o societate integra si prospera atata timp cat o proportie semnificativa a populatiei nu va avea acces la capitalul productiv (prin capital productiv distributismul intelege nu numai accesul la credite ieftine, ci si posesiunea fizica si folosirea concreta a pamantului, uneltelor si cunostintelor). Pana acum, in Romania am avut o retorica a „pietei libere” si realitatea tragica a unei plutonomii, a unei economii care functioneaza in avantajul plutocratiei si al marilor unitati monopoliste. O economie in care castigurile sunt privatizate – intra in buzunarul „baietilor destepti” – iar pierderile sunt socializate – le plateste tot poporul. Nu poti sa ai o economie stabila intr-o tara de sclavi pe plantatii. Iata de ce capitalul productiv trebuie larg raspandit – micul proprietar si nevoiasul trebuie recapitalizati.

Sa intelegem ca distributismul este un fel de „privatizare” prin Metoda MEBO sau Legea Cojocaru?

Nicidecum. Distributismul nu este o metoda, o solutie sau o formula magica. Este un model economic care propune o abordare complet diferita a relatiei dintre sfera economica si cea sociala. De pilda, neoliberalismul sustine ca o natiune este o adunare de parti contractante. Intr-o fraza ramasa celebra, fostul premier al Marii Britanii, Margaret Thatcher a sintetizat doctrina neoliberala: „Societatea – nu exista asa ceva”. Acordand o importanta absoluta factorului economic, neoliberalismul considera piata singurul arbitru al valorii si masura tuturor lucrurilor.

Distributismul sustine piata libera, dar se opune conceptului de „societate de piata”. Nu putem sa subordonam sferei economice atat statul, cat si intreaga societate. Economia este cea care slujeste societatea si binele comun. Nu suntem doar consumatori si resurse umane. Intr-o ordine fireasca a lucrurilor, sfera economica interactioneaza cu cea religioasa, culturala si politica.

In Romania, economia este domeniul „baietilor destepti”. Ei sunt masura tuturor lucrurilor. Trebuie sa ne intrebam de ce. Cand profitul maxim devine singurul arbitru al valorii si masura tuturor lucrurile, piata functioneaza in afara unei arhitecturi morale. Drept consecinta, piata se prabuseste in anarhie si extorcatie. In loc sa actioneze „mana invizibila” a pietei actioneaza „manaria”, iar cei care controleaza economia subordoneaza statul si societatea dominatiei lor personale. Iata de ce distributismul propune remoralizarea pietelor. Arhitectura morala a pietei nu poate fi facultativa, tine de insasi esenta ei.

Romania (dar si multe alte tari) traverseaza o perioada de austeritate…

Eu consider ca austeritatea va arunca economia in haos. In discursul sau de la lansarea antologiei „Economia libertatii. Renasterea Romaniei profunde”, John Médaille a aratat sugestiv ce se intampla atunci cand omul indeplineste in economie rolul porcului: „Piata fortei de munca, ne spun economistii moderni, nu este esential diferita de piata de desfacere pentru porcii vii sau carnea de porc. Reducand fiinta umana la conditia porcului, nu se distruge numai ordinea sociala si se calca in picioare chipul divin din om, dar se distruge de asemenea si ordinea economica. Daca porcul nu poate sa cumpere ceea ce economia globala produce, daca nu poate sa asaneze pietele, cum se spune in termeni economici, daca porcul nu poate sa fie client si sa cumpere marfuri, atunci nici oamenii, redusi la conditia porcului nu pot s-o faca. Doar lucratorii care primesc o rasplata dreapta pentru munca prestata au puterea de cumparare necesara pentru a «aspira» produsele de pe piata.”

Distribuirea de salarii si pensii umflate artificial se cheama socialism. Asta vreti?

Distributismul nu distribuie salarii, fiindca nu „opereaza” cu sclavi despuiati de calitatile lor umane ca sa devina marfuri cumparate la pretul cel mai mic posibil. Asta se intampla in capitalism si in socialism (comunismul avea in exploatare sclavi de-a dreptul). Omul-marfa, tranzactionat – nimic mai strain de spiritul si litera distributismului.

Totusi… si intr-o Romanie „distributista”, oamenii vor iesi pe piata sa-si caute un job!

Modelul distributist promoveaza diferitele forme de asociere voluntara intre mici intreprinzatori sau intre lucratori-proprietari (formele cooperatiste si mutualiste). Doar cel care are ceva in proprietate – pamant, unelte, competente – poate fi autonom (un echivalent ar fi, de exemplu, o tara suverana). Cu o figura de stil, as spune ca idealul distributist este obstea de tarani razesi, in timp ce idealul neoliberal este „sweatshopul”.

Distributismul chiar functioneaza? Daca da, unde? Si cum ar putea functiona si la noi?

Doua exemple dintre multe altele. Economia distributista a Emiliei-Romagna asigura locuitorilor ei cel mai ridicat nivel de trai din Italia; Corporatia Cooperatista Mondragón din Spania, cu peste 100.000 de lucratori-proprietari, a construit o retea de asociatii cu un venit anual de 24 de miliarde de dolari. Distributistii de la Mondragon au pornit acum 50 de ani de la aproape nimic, intr-o regiune, Tara Bascilor, ruinata de razboi si cufundata intr-o saracie lucie. Nu s-au bucurat de subventii, ci au folosit propriile resurse naturale si umane dar, mai ales, o puternica solidaritate.

M-ati intrebat cum s-ar putea aplica distributismul in Romania? Metodele sunt multiple. Sistem microbancar, ajutor guvernamental pentru infiintarea la nivel local de intreprinderi cooperatiste, un nou sistem de impozitare care sa incurajeze pe lucrator sa devina si proprietar la firma unde isi desfasoara activitatea; legi pentru protejarea magazinelor de cartier impotriva marilor lanturi comerciale, reducerea barierelor din calea noilor firme, incurajarea proprietatii in parteneriat, rasplatirea economisirii, desfiintarea reglementarilor care socializeaza riscul si privatizeaza profitul. V-as mai spune si alte masuri, dar o sa ma opresc, deocamdata, aici.

Domnule Hurduzeu, va multumesc mult!

(Interviu realizat de HORATIU SERB)

Ce este distributismul?

„Nu cautati cuvantul in dictionarele limbii romane”, spune Alexandru Ciolan in articolul „Misterele cuvintelor / Distributismul – o economie pentru viitor”, „nu il veti gasi – de altfel, sunt slabe sanse sa il gasiti si in dictionarele straine, cu toate ca desemneaza un concept cristalizat in urma cu aproape o suta de ani in opera balaurului cu doua capete Chester Belloc”. Initiat de unele dintre cele mai stralucite minti apropiate de Biserica Catolica intre cele doua razboaie mondiale, Hilaire Belloc si G.K. Chesterton, distributismul a fost conceput ca o doctrina economica opusa atat comunismului, cat si capitalismului. Probabil definitia cea mai completa a distributismului poate fi gasita in lucrarea lui Hilaire Belloc, „The Restoration of Property” (1936).

In perioada contemporana, distributismul este un sistem economic care face valuri peste ocean, fiind promovat de John Chrysostom Médaille, cunoscut om de afaceri, economist, teolog si cadru universitar american, autorul unei remarcabile carti de doctrina economică, „The Vocation of Business. Social Justice in the Marketplace”, si semnatarul a numeroase articole pe teme de economie si teologie crestina. Alti promotori cunoscuti ai distributismului sunt americanul Thomas Storck, reputat teolog si specialist in invataturile sociale ale Bisericii, iar pe batranul continent profesorul Stefano Zamagni, consilierul economic al Papei Benedict XVI, si Phillip Blond, noul „rege filozof” al conservatorilor britanici. Exista si o varianta autohtona a distributismului, propusa de un grup de intelectuali romani, dintre care, probabil, cel mai cunoscut publicului este Ovidiu Hurduzeu.

Material aparut in revista POINT.[/vc_column_text][/vc_column][/vc_row][/vc_section]

/0 Comments/by
ovidiu hurduzeu, distributism, distributismul ortodox, economia distributiva, economie, economia, modelul extractiv

Romania si modelul extractiv

[vc_section][vc_row][vc_column][mk_image src=”https://culturaromana.ro/wp-content/uploads/2018/08/ovidiu-hurduzeu.jpg” image_size=”full” lightbox=”true” custom_lightbox=”https://culturaromana.ro/wp-content/uploads/2018/08/ovidiu-hurduzeu.jpg” frame_style=”border_shadow” align=”center” animation=”fade-in”][mk_padding_divider size=”30″][vc_custom_heading text=”Romania si modelul extractiv” font_container=”tag:h2|font_size:27px|text_align:center|line_height:2em” use_theme_fonts=”yes” css_animation=”bounceInUp”][mk_padding_divider size=”30″][vc_column_text css=”.vc_custom_1533326898765{margin-bottom: 0px !important;}”]Pentru a intelege esecul actual al modelului de (ne)dezvoltare romanesc, trebuie sa intelegem de ce o societate este prospera sau este saraca. De ce o societate, precum societatea romaneasca, inzestrata de Dumnezeu cu daruri extraordinare, este saraca, iar alte societati mult mai putin inzestrate sunt prospere? De ce Finlanda si Danemarca au un nivel de trai atat de ridicat iar noi am ramas codasii Europei?

De prea multe ori s-a spus ca Romania este saraca fiindca romanii sunt hoti, lenesi, ortodocsi sau situati geografic prea la sudul continentului. Nu geografia, cultura sau religia ne-au adus in situatia de astazi, ci modelul politic si economic pe care l-am adoptat, cu voia sau fara voia noastra, de 60 de ani incoace. Prosperitatea unei tari depinde mult mai mult de contextul politic, de tipul de institutii economice si politice decat de contextul etnic sau rasial. Spre ilustrarea ideii de mai sus vom oferi un exemplu concludent.

Orasul Nogales este situat la granita dintre SUA si Mexic. Practic, granita, marcata de un gard, desparte in doua o comunitate care are aceeasi origine etnica, aceleasi obiceiuri culturale, aceeasi religie si acelasi profil moral. Orasul american Nogales tine de comitatul Santa Cruz din Arizona, orasul mexican Nogales, de statul Sonora din Mexic (Sonora fiind una dintre regiunile bogate ale Mexicului). Locuitorii orasului american Nogales au un venit mediu anual de 30.000 de dolari pe familie, cei din partea mexicana doar o treime din venitul nogalezilor americani. Orasul american beneficiaza de avantajele unui sistem politic, administrativ si economic in care domnesc „legea si ordinea“ (law & order, cum spun americanii), institutiile statului functioneaza fara coruptie si birocratie inabusitoare. Cetateanul stie ca functionarul public actioneaza in interesul lui si nu pentru a-si umfla propriile buzunare. Daca functionarul public abuzeaza de puterea sa, el poate fi tras la raspundere prin instrumentele democratiei americane. In orasul american Nogales, infrastructura si starea sanitara a orasului sunt la nivelul unei tari dezvoltate, copiii merg la scoala, populatia adulta are cel putin studii medii. Mediul de afaceri este stabil, micul intreprinzator fiind incurajat si protejat de autoritati. Locuitorii de peste 65 de ani, care formeaza o mare parte a populatiei, au acces gratuit la Medicare, sistemul american de asigurari de sanatate.

De partea mexicana, practic, de partea cealalta a gardului, intalnim o situatie care nu este mult diferita de situatia multor orasele din Romania. Veniturile cetatenilor mexicani din Nogales sunt de trei ori mai scazute decat ale nogalezilor americani, majoritatea adultilor nu au mai mult de 8 clase primare, abandonul scolar este ridicat. Tot ridicata este si mortalitatea infantila, conditiile sanitare din oras fiind deplorabile. Strazile sunt desfundate, gunoaiele te intampina peste tot. Rata inalta a criminalitatii, coruptia, birocratia si ineficienta nu au nimic in comun cu „legea si ordinea” care domnesc in partea americana a orasului. Ca sa-ti deschizi o mica afacere in orasul mexican, trebuie sa dai spaga functionarilor corupti si sa platesti taxa de protectie grupurilor infractionale. Te astepti in orice moment ca micul tau magazin sa fie jefuit de raufacatori.

Analizand situatia celor doua comunitati, doi autori americani, Daron Acemoglu, profesor de economie la prestigiosul MIT, si James A. Robinson, profesor de stiinte politice la Harvard au observat (vezi lucrarea lor Why Nations Fail. The Origins of Power, Prosperity, and Poverty, Crown Publishers, New York, 2012) ca singurul lucru care le diferentiaza este natura si modul diferit de functionare a institutiilor politice si economice. Ei numesc tipul de institutii predominante in partea mexicana a orasului Nogales institutii de tip extractiv. Astfel de institutii sunt o trasatura distinctiva a realitatilor latinoamericane, realitati care nu se explica prin factorul geografic, ci prin cel politic. Nu ne propunem aici sa analizam situatia din America Latina sau din alte tari din lume unde predomina institutiile extractive. Ne vom referi exclusiv la Romania. Vom pastra termenul „model extractiv” propus de cei doi autori americani – termenul „extractiv” ni se pare semnificativ in contextul romanesc actual – dar ii vom da un continut diferit.

In linii generale, putem afirma ca de 60 de ani incoace, Romania a cunoscut doar institutii extractive. Stim cu totii ca Romania este sustinatoarea ferventa a patru gigantice proiecte „extractive”: proiectul Rosia Montana, proiectul de exploatare a gazelor de sist, proiectul de defrisare a padurilor tarii – acesta din urma fara binecuvantarea oficiala a statului, dar sistematic implementat de entitati economice si politice extractive interesate in maximizarea profitului privat in dauna interesului national si al comunitatilor locale. Statul se face vinovat pentru ca nu vrea sa opreasca jaful din padurile romanesti, ci, dimpotriva, incurajeaza un dezastru ecologic care pune in pericol viitorul tarii. (Pe langa defrisarea padurilor, statul a incurajat construirea de microhidrocentrale care distrug raurile de munte.) In fine, cel de-al patrulea proiect extractiv este „spaguirea”, programele de privatizare prin care activele industriei romanesti au fost vandute pe nimic unor indivizi aflati in stransa legatura cu statul mafiot. O parte importanta a programului de privatizare include instrainarea terenurilor agricole, o practica extractiva ale carei consecinte devastatoare se vor simti in anii viitori.

Aceste patru proiecte economice si sociale distrugatoare – un adevarat ecocid – NU ar fi posibile daca Romania nu ar fi incatusata de o structura politica si administrativa extractiva bazata pe institutii care nu creeaza bogatie, ci doar o „extrag” prin diferite metode distructive. Cianura si fracturarea hidraulica isi au corespondent in metodele distrugatoare folosite de institutiile romanesti, in speta, incompetenta, iresponsabilitatea, lipsa de viziune, lipsa de spirit civic si moral. Ca sa nu mai vorbim de lipsa credintei in Dumnezeu. In tara noastra, institutiile au fost deturnate de la menirea lor naturala, de a servi societatea, spre un obiectiv toxic, acela de a extrage bogatia creata de societate in avantajul unui numar restrans de grupuri de interese. Institutiile extractive nu sunt interesate de inovatie, nici de asigurarea unor oportunitati egale pentru toti membrii societatii. Nici nu sunt interesate de asigurarea unui cadru legal si investitional care sa promoveze o competitie corecta. Ele sunt interesate doar de a extrage cat mai multa bogatie intr-un timp cat mai scurt, indiferent de mijloacele folosite si indiferent de consecintele pentru tara. Este o bogatie extrasa in avantajul exclusiv al unei oligarhii. Imaginea care imi vine in minte este cea a conchistadorilor spanioli, interesati doar de aurul, argintul si mana de lucru ieftina din teritoriile cucerite. Romania a cazut prada conchistadorilor interni si externi care o vor abandona cand tot ce putea fi extras se va fi epuizat.

Sa incercam o comparatie dintre orasul mexican Nogales si situatia din Romania. Orasul Nogales este situat in desert. In partea americana, desertul este transformat intr-o oaza de prosperitate economica si de stabilitate sociala; in partea mexicana, desertul institutiilor extractive apare ca o continuare a peisajului parjolit de soarele necrutator. Desertul capteaza energia solara, pe care o risipeste noaptea, nu o poate retine si raspandi pentru a crea viata. Prin contrast, jungla si padurea retin caldura soarelui, o prelucreaza si o distribuie apoi in intregul ecosistem sub forma de energie vitala. In orasul mexican Nogales, institutiile parjolesc bogatia reala, storc capitalul uman si nu fac nimic pentru a inmulti aceasta bogatie in mod sustenabil, spre binele generatiilor prezente si viitoare. Aceeasi situatie este valabila in Romania, unde bogatia este stoarsa prin truda poporului sau creata prin indatorare, tot pe spezele poporului, fiind risipita apoi precum caldura desertului noaptea. Metaforic vorbind, banii emigrantilor romani, fondurile europene si banii imprumutati de la FMI incalzesc economia si umfla unele buzunare „glocale” privilegiate pentru perioade din ce in ce mai scurte. In curand se va instala lunga noapte cu frig desertic care va ingheta intreaga societate romaneasca.

Repetam: desertificarea mediului natural si jefuirea resurselor subsolului din Romania are drept cauza directa procesul de desertificare a institutiilor statului cu tot ceea ce el implica: epuizarea resurselor bugetare, epuizarea capitalului natural si uman, epuizarea capitalului de incredere in clasa politica, lipsa mobilitatii sociale si, mai ales, risipirea oricarei sperante. Altfel spus, procesele entropice accentuate produse de exploatarea nechibzuita a resurselor naturale sunt insotite de procese accentuate de entropie sociala.

Totdeauna in istorie un model extractiv a dus la ecocid.

Termenul „ecocid” provine din grecescul oikos – „casa” si latinescul caedere – „a distruge”. In prezent nu distrugem numai natura tarii, ci dam foc si casei in care locuim, casa Romania. Experienta istorica ne arata ca in coplesitoarea majoritate a cazurilor, regimurile de tip extractiv s-au prabusit in mod spectaculos. Istoria insangerata a Americii Latine este o lunga insiruire de regimuri extractive care s-au prabusit unul dupa altul, producand o imensa suferinta populatiei. Abia in ultimele doua decenii unele tari din America latina (Ecuador, Bolivia, Argentina) au incercat sa renunte la modelul extractiv in urma unor revolutii pasnice.

Romania trebuie sa abandoneze definitiv modelul extractiv si sa inceapa de indata tranzitia spre un model civic-distributist. Bogatia produsa sustenabil urmeaza sa fie larg raspandita in societate asa cum jungla si padurea capteaza energia soarelui si o prelucreaza cu „valoare adaugata” in folosul intregului ecosistem. Daca vrem o alta Romanie, avem nevoie de altfel de institutii. Desertul trebuie transformat in padure. Pana acum, noi am trait in sistemul extractiv inaugurat de comunisti si perfectat de securistii mafioti de astazi.

Comunismul a urmat propriul lui model extractiv. Acesta a produs pentru un timp crestere economica datorita centralizarii puterii politice. Centralizarea puterii politice, cu alte cuvinte, un stat puternic este o conditie a cresterii economice, fiindca asigura stabilitatea sociala necesara oricarei investitii. Capitalul va ocoli Somalia, unde nu exista o putere centrala. Un stat puternic este si chezasul apararii interesului national in fata atacurilor de tot felul provenite din afara granitelor tarii. Daca aceasta centralizare si intarire a puterii statului nu este insa insotita de raspandirea unei retele largi de institutii cu caracter inclusiv (care sa asigure mobilitatea sociala), productiv (sa creeze bogatie in loc sa o secatuiasca pe cea existenta) si distributist (distributist in sensul de raspandire a proprietatii productive si a democratiei participative, nu numai in sfera politica, dar si in cea economica – vezi intreprinderile cu lucratori-proprietari si cele de tip mutualist) – dezvoltarea nu este sustenabila. Ea va fi o dezvoltare de tip extractiv, care neglijeaza sanatatea si reproducerea organica a intregului sistem. (Un model de crestere nesustenabila, dirijata de institutii extractive il urmeaza China de astazi. Un alt exemplu recent il furnizeaza Turcia lui Erdogan. In zadar s-a dezvoltat Turcia in mod spectaculos, in zadar si-a platit datoriile daca intarirea statului turc nu a fost insotita de larga raspandire a democratiei economice si politice participative.)

Astazi Romania continua modelul extractiv, mostenit de la comunisti, asa cum America Latina a continuat timp de secole modelul extractiv mostenit de la conchistadorii spanioli. Resursele tarii noastre sunt stoarse si alocate de catre grupuri private unor scopuri care nu sunt in interesul poporului, ci in scopul mentinerii status quo-ului. Ca si in comunism, in Romania de astazi exista prea putina inovatie institutionala. Exista doar structuri institutionale anchilozate si „inovatie” in perfectionarea tehnicilor de jefuire a bogatiei create.

Un sistem extractiv este inchis, clientelar, de casta – un „sistem-acvariu”. Institutiile extractive, politice si economice, nu au nici un interes sa se primeneasca, sa promoveze mobilitatea si dreptatea sociala, sa investeasca in competenta si inovatie. In statele dezvoltate, investitia in competenta si inovatie este sprijinita de aranjamente politice de tip distributist, care impiedica grupuri restranse sa monopolizeze puterea politica si s-o foloseasca doar in interesul lor si in detrimentul societatii. (Este adevarat ca neoliberalii incearca din rasputeri sa reinstaureze sistemul extractiv si in economiile avansate.) In Romania, un stat slab a permis sustinatorilor modelului extractiv sa acapareze unitatile economice si institutiile publice si sa le deturneze de la menirea lor initiala.

Vrem sa fie bine inteles! Nu statul este extractiv prin definitie, ceea ce ar justifica dupa unii restrangerea atributiilor sale (conceptul de „stat minimal”), ci institutiile publice si entitatile private sunt deturnate spre scopuri extractive. Cand intregul sistem urmareste doar astfel de scopuri, ceea ce urmeaza este incompetenta generalizata, inegalitati sociale flagrante, ruina economica si colapsul final.

Pentru o anumita perioada de timp, institutiile extractive creeaza mari avantaje grupurilor de „alesi” aflate temporar in fruntea bucatelor. Aceste avantaje fiind insa concentrate doar la varf, ele sunt mereu revendicate de alte grupuri cu mentalitate extractiva. Este vorba despre „lupta pentru ciolan” care creeaza o instabilitate politica permanenta si mari animozitati sociale.

Daca nu vom opera o transformare politica si economica fundamentala a institutiilor extractive, cat de curand acvariul se va sparge si pestii din el se vor trezi pe uscat, zbatandu-se precum pestii aruncati pe mal dupa o furtuna pe mare. Iar furtunile in regiuni in curs de desertificare tind din ce in ce mai mult sa aiba puterea unor taifunuri.

Ce-i de facut? Pentru Romania, alegerea nu este intre un capitalism de stat, gen capitalismul chinezesc, sau un capitalism neoliberal de tip anglo-saxon – ambele pot avea derapaje extractive, dupa cum se observa in acesti ultimi ani – ci intre institutii anchilozate de tip extractiv si institutii inclusive de tip productiv-distributist. Daca vom continua sa mentinem institutiile extractive, orice model economic pe care l-am adopta va fi deturnat.

In primul rand, sa oxigenam intreaga societate, nu numai apa din piscinele potentatilor. Societatea romaneasca se sufoca. Se sufoca IMM-urile – numai in 2011, de ex., au dat faliment 100.000 de IMM-uri –, se sufoca medicii, profesorii, se sufoca tinerii care nu mai au nici o perspectiva, satele sunt muribunde iar majoritatea oraselor din tara se gasesc si ele intr-o stare jalnica. Sa nu mai vorbim de infrastructura de transport, educatie, cercetare sau institutiile de cultura. Nici natura nu mai poate respira sub greutatea lobby-ului industriei extractive. Romanii responsabili, nemanelizati se simt de parca ar fi fost inghesuiti in vagoanele unui tren de marfa care-i duce spre locul ecocidului. Ajunsi in pragul disperarii, oamenii nu vor avea de ales; vor sparge usile vagoanelor si se vor napusti asupra celor care conduc trenul spre pierzanie.

Reformati statul, deschideti sistemul politic si economic daca nu vreti ca el sa fie deschis prin violenta si anarhie. Nu mai mizati pe faptul ca v-ati trimis odraslele in strainatate si ca tot ce-ati jefuit ati ascuns prin paradisuri fiscale. Cand nu vom mai putea rabda / Cand foamea ne va rascula / Hristosi sa fiti, nu veti scapa / Nici in mormant!

Institutiile politice si economice trebuie sa redevina inclusive, adica sa permita mobilitatea sociala. Daca un tanar capabil emigreaza in Australia, SUA sau Canada, el are sanse reale sa avanseze pe scara sociala datorita capitalului de cunostinte si integritatii sale morale (cel putin asa a fost pana la declansarea crizei). In Romania, aceste calitati, care constituie un avantaj decisiv intr-un sistem inclusiv-distributist, sunt considerate „periculoase” intrucat pun in pericol supravietuirea sistemului extractiv.

In Romania interbelica, fii de tarani au ajuns mari personalitati fiindca in acea perioada sistemul politic romanesc nu era extractiv ci inclusiv-distributist: proprietatea productiva era larg raspandita in societate, iar bogatia era folosita pentru reproducerea unui sistem in care fiecare avea sanse sa avanseze pe scara sociala daca isi vedea in mod serios de treaba lui si conlucra cu aproapele sau. Clasa politica nu reprezenta doar interesele unei oligarhii, ci diversitatea intereselor din societate. Raspunzand vointei poporului, elitele romanesti au creat institutii distributist-inclusive. Taranii au fost improprietariti, clasa politica s-a deschis, s-au creat noi partide care au exprimat interesul maselor populare, precum PNT-ul, iar vechile partide, partidul liberal de pilda, au inteles sa imbratiseze interesul national si nu al unui grup restrans. Astfel, Romania a blocat cu succes influentele bolsevice, bucurandu-se de o perioada infloritoare de progres social si economic intr-o vreme in care tarile dezvoltate treceau prin cea mai neagra perioada din istoria lor moderna.

Sistemul actual trebuie deschis si permisa intrarea pe scena politica romaneasca a unor noi actori, cu noi oferte electorale, care sa reprezinte cu adevarat aspiratiile populare. Este aproape imposibil sa formezi azi un partid cinstit, pornind de la firul ierbii, pe baza actualei legislatii. De asemeni, este tot mai greu sa pornesti o firma si s-o mentii in hatisul de reglementari, de impozite covarsitoare si fara sa platesti o anumita „taxa de protectie”. Democratia participativa trebuie intarita si insotita de o economie participativa in care firmele mici sa aiba o sansa reala pe piata.

In Romania, formele economice participative – asocieri de tip cooperatist si mutualist – lipsesc aproape cu desavarsire desi acestea si-au dovedit rezilienta pe timp de criza. In schimb, se promoveaza pe toate canalele media entitati economice de tip extractiv: compania RMGC care vrea sa distruga Rosia Montana, multinationale al caror model de afaceri este eminamente extractiv (fonduri speculative, firme care defriseaza padurile sau vor sa exploateze gazele de sist); sau firme care vin in Romania pentru a deversa deseuri toxice (fabrici de formaldehida, de incinerat gunoaie). Cate locuri de munca au creeat IMM-urile in Romania? Cate joburi creeaza transnationalele venite sa stoarca din tara un profit maxim intr-un timp cat mai scurt? De ce le tot descurajam pe unele si le tot incurajam pe celelalte?

O tara poate oricand evolua de la un sistem extractiv la unul productiv-distributist si vice-versa. Orasul mexican Nogales nu este condamnat la saracie, iar orasul american Nogales s-ar putea s-o ia pe panta extractiva. Derivele extractive ale societatii occidentale din timpul crizei economice ne arata ca democratia nu este scutita de propriile ei riscuri. Cert este ca institutiile din Romania, pentru a pastra status quo-ul, vor cauta sprijin oriunde in lume exista structuri si mentalitati extractive.

Daca poporul se va trezi din letargie si va pune piciorul in prag, mafiile de tot felul vor fi obligate sa renunte la actualul sistem extractiv (in speranta ca isi vor salva astfel pielea). Avem capacitatea necesara sa construim efectiv un model regional si chiar global pentru secolul XXI. Doar sa vrem cu adevarat!

Articol scris de pr. dr. Ovidiu Hurduzeu.[/vc_column_text][/vc_column][/vc_row][/vc_section]

/0 Comments/by
Ovidiu Hurduzeu, economiei, oikonomie, solutia ortodoxa la criza, criza economica

Ovidiu Hurduzeu – Solutia ortodoxa la criza: restaurarea oikonomiei

[vc_section][vc_row][vc_column][mk_image src=”https://culturaromana.ro/wp-content/uploads/2018/08/8351692484_b1e469b5a1_b.jpg” image_size=”full” lightbox=”true” custom_lightbox=”https://culturaromana.ro/wp-content/uploads/2018/08/8351692484_b1e469b5a1_b.jpg” frame_style=”border_shadow” align=”center” animation=”fade-in”][mk_padding_divider size=”30″][vc_custom_heading text=”Ovidiu Hurduzeu – Solutia ortodoxa la criza: restaurarea oikonomiei” font_container=”tag:h2|font_size:27px|text_align:center|line_height:2em” use_theme_fonts=”yes” css_animation=”bounceInUp”][mk_padding_divider size=”30″][vc_column_text css=”.vc_custom_1533611853631{margin-bottom: 0px !important;}”]Inainte de a ne da cu parerea in materie de „economie”, ar trebui sa intelegem care este, de fapt, esenta ei. In acest scop, invit cititorul sa ne intoarcem la Aristotel si la distinctia pe care filozoful grec o face dintreoikonomia si khrematisike. Oikonomia se refera la „gospodarie”, la „legea casei”: oikos (casa, camin) + nomos (lege, randuiala). In viziunea lui Aristotel, oikonomia este „stiinta sau arta (techne – nota mea) producerii, distribuirii si pastrarii valorilor de uz concrete ale caminului si comunitatii pe o perioada mai indelungata”. Crematistica este „arta acumularii maxime de catre indivizi a valorii de schimb abstracte sub forma banilor intr-un timp scurt”.

Altfel spus, oikonomia este administrarea casei si a caminului, o rinduiala „naturala” intrucat satisface necesitati reale; domeniul ei este valoarea de folosinta. Crematistica se bazeaza pe „nenaturala” valoare de schimb, fiind arta de a produce resurse (bogatie) folosind banii in chip de metron universal. Exista doua forme de crematistica. Cea „buna” se subordoneaza oikonomiei si actioneaza in folosul ei; chremata (bogatie) este un mijloc si nu un scop in sine, „bogatia” denotand lucruri cu valoare de folosinta pentru individ si chiar in sistemul de schimb. De pilda, o crematistica „naturala” este trocul in care schimbul urmareste satisfacerea unor nevoi „naturale”, „firesti”, „primare”.

Dacă crematistica devine o „tehnica de imbogatire” in sensul ca „bogatiile si proprietatea nu mai au limite”, ea se situeaza in afara oeconomiei. Cea mai respingatoare forma de crematistica este camata, tehnica de a face bani de dragul banilor. O alta forma „rea” de crematistica consta in a cumpara ieftin si a vinde scump.

Este evident ca economia de azi este mai degraba o practica crematistica nociva decat o oiconomie cinstita. Crematistica contemporana se manifesta prin primatul unei anti-economii menite sa produca permanent nevoi artificiale. Intreaga societate, nu numai sfera economica, a devenit crematistica. Omul contemporan, sclavul fericit, nu mai traieste intr-o societate bionormata (cf. bios viata, norma, regula) in care structurile sociale, educative si culturale se inspira din organicitatea naturii, se conduc dupa regulile firii. Omul si-a uitat telos-ul sau adevarat: cresterea duhovniceasca, apropierea de Dumnezeu si cautarea mantuirii in Biserica lui Hristos. Mijloacele tehnice pe care le are la dispozitie au devenit chiar scopurile vietii sale.

In viziunea aristoteliana, un lucru natural are potentialitatea de a ajunge la o deplina dezvoltare asa cum ghinda se implineste pe sine devenind stejar – stejarul fiind telos-ul firesc al ghindei. Ce telos are insa sclavul fericit? Ce inseamna pentru el „implinirea de sine”? Munceste din greu in regim de sclavie voluntara pentru a-si satisface niste dorinte artificiale prin obiecte marfa si actiuni standardizate. In oikonomia antica satisfacerea nevoilor reale urmarea un telos mai inalt: participarea la viata publica a cetatii grecesti. Auto-suficienta oikos-ului asigura viata, dar nu era un scop in sine, ci pava calea spre „viata mai buna” in care omul, „animal politic” – zoon politokon (cf. Platon – n.r.), descoperea „adevaratele bogatii” ale participarii la viata cetatii grecesti. In crestinism, nu exista telos mai inalt, viata mai buna decat cresterea in Hristos prin lucrarea Duhului Sfant.

Cum sa te dezvolti? Cum sa mai „cresti” cand relativismul generalizat al societatii postmoderne a distrus orice ierarhie a valorilor? Gonim dupa forme fara fond, ne investim energia in implinirea unor scopuri artificiale si echivalente (dar mereu altele). Activitatile noastre crematistice sunt producatoare de insignifianta si, drept urmare, de jinduiri nelimitate care insa nu ne implica in mod esential. Ne lasam condusi de logica excedentului, deriziunii si autoproliferarii delirante a imaginilor, instrumentelor si practicilor artificiale.

In societatea tehnoglobalista dezvoltarea mijloacelor tehnice a devenit un scop in sine, un surplus de dragul surplusului. Tehnologia se bazeaza pe logica cresterii rapide si nelimitate; rupta de constrangerile naturale si divine, o astfel de logica a dus la proliferarea practicilor artificiale in toate domeniile.

Azi resursele sunt exploatate pana la completa lor epuizare; nici o resursa nu are valoare atata timp cat nu este „prelucrata” – copiii nu au valoare pana nu devin „forta de munca”; padurile, hartie, case si „centre de recreere”. Transformati in „resurse umane”, oamenii stau mereu, ca orice resursa, „in rezerva”. Sunt valorificati pentru versatilitatea lor, nu conteaza valoarea personala: oamenii au pret atata timp cat inlocuiesc o persoana-marfa „perimata” si pot fi rapid retrasi de pe piata cand ei insisi devin „prea scumpi” sau „rezidu-uri”. Idealul crematistic de astazi este „profit maxim cu minima responsabilitate”. O lume entropica in care devine din ce in ce mai dificil sa separi „piata libera” de actiunile criminale, hrana „sanatoasa” de otrava, libertatea de sclavie.

Grava mi se pare incercarea de a „vinde” crematistica contemporana drept „oiconomie” crestina. Este greu de reconciliat „interesul de sine” capitalist cu altruismul crestin. O viata economica bazata doar pe interesul de sine se indeparteaza de normele unei societati crestine. Sfantul Ioan Gura de Aur vede in acumularea excesiva de bunuri sursa tuturor relelor. Precum filozofii Greciei antice, Sfintii Parinti considera „interesul de sine” sursa lacomiei si a multor comportamente aberante. Bogatia trebuie sa satisfaca nevoi reale, sa fie acumulata in mod onest, sa duca la achizitionarea de lucruri utile si la fapte de caritate. Actiunile crematistice de acumulare nelimitata a bogatiei (si folosirea ei pentru procurarea de bunuri de lux) distrug pacea sociala (homonia) si sunt impotriva bunelor randuieli lasate de Dumnezeu. Pentru Sfantul Ierarh Grigorie Teologul, goana dupa bogatie constituie sursa razboaielor, nedreptatii si sclaviei.

In lumea de astazi restaurarea fundamentelor unei oiconomii crestine nu este o utopie, ci o necesitate vitala. Intr-o lume de resurse limitate, prada dezechilibrelor economice, autarhia promovata de Sfintii parinti este un concept valabil. „Asa cum masura unei incaltari este piciorul, tot asa dimensiunile proprietatii sunt nevoile trupului. Dumnezeu a creat lumea spre folosinta noastra, dar noi dobandim bunurile materiale ca sa realizam starea de autarhie. Autarhia formeaza oameni buni pentru societate, mai ales cand este insotita de dragoste”. – scrie Clement din Alexandria in Paedagogus (2, I, 132). Acela care „se gandeste insa doar la bani… dobanda, credite, profit si comert murdar tradeaza nobletea umana si libertatea” (Ioan Gura de Aur, „Omiliile la Matei”).

In Romania, cand se dezbat probleme economice, multi ortodocsi nu au nici un cuvant de spus, se afla intr-o totala robie babiloniana. Pentru a-si justifica neputinta, invoca scuza ca Biserica nu se preocupa de treburile materiale, nu are o doctrina economica.

Dar iata, si in domeniul economic, a venit timpul sa redevenim oameni liberi intru Hristos. Restaurarea oiconomiei este o conditie a mantuirii noastre.

Herman E. Daly, „Cuvant inainte” la volumul What Matters? Economics for a Renewed Commonwealth, de Wendell Berry (Counterpoint, Berkeley, 2010), p. X.

Antologia Economia libertatii. Renasterea Romaniei profunde (Editura Logos, 2009) este prima lucrare in limba romana in care sunt redescoperite valorile oikonomiei. Cei patrusprezece autori ne invita sa eliberam economia actuala din lanturile chrematisticii, cu care, de fapt, se identifica, si sa-i restauram sensul initial de „oikonomia”.

Articol realizat de pr. dr. Ovidiu Hurduzeu.

[/vc_column_text][/vc_column][/vc_row][/vc_section][vc_row][vc_column][vc_column_text]

[/vc_column_text][/vc_column][/vc_row]

/0 Comments/by
Ovidiu Hurduzeu, Romania, România, distributism, distributismul ortodox,

Cultura Română: Ovidiu Hurduzeu, România Profundă și Distributismul Ortodox

[vc_section][vc_row][vc_column][mk_padding_divider size=”30″][vc_custom_heading text=”Ovidiu Hurduzeu, România Profundă și Distributismul Ortodox” font_container=”tag:h2|font_size:30px|text_align:center|line_height:2.5em” use_theme_fonts=”yes” css_animation=”bounceInUp”][mk_padding_divider size=”30″][vc_single_image image=”5302″ img_size=”full” alignment=”center” style=”vc_box_shadow_border” onclick=”link_image” css_animation=”zoomInUp”][mk_padding_divider size=”30″][vc_column_text css=”.vc_custom_1519418491446{padding-right: 60px !important;padding-left: 60px !important;}”]

Interviu – Ovidiu Hurduzeu și ascetismul ortodox, antidot împotriva consumismului american: „România să înceteze să mai aplice modele din import!“

Românii au din ce în ce mai multe soluţii care privește realitatea lumii internaţionale. Află, astfel că, şi în locuri mitizate, precum SUA, oamenii caută disperaţi o realitate mai bună. Ovidiu Hurduzeu, scriitor şi critic social român, ne propune câteva secvenţe americane, bune să ne întărească sufletul şi credinţa.

Ovidiu Hurduzeu, scurtă biografie: Ovidiu Hurduzeu, născut la Bucureşti în anul 1957, este un scriitor şi critic social român, stabilit în California din anul 1990, doctor în literatura franceză şi ştiinţe umaniste al Universităţii Stanford, SUA. Este autorul unui volum de proză scurtă, al unui roman, al unui studiu asupra cazului Unabomber şi a două cărţi de eseistică: „Sclavii fericiţi” şi „A Treia Forţă. România profundă” (împreună cu Mircea Platon).

– Domnule Ovidiu Hurduzeu, ştiu că trăiţi în SUA de ani buni. Cum îi văd americanii pe români, pe diferite nivele, de la nivelul omului politic până la cel al omului de cultură?

– Pentru americanul de rând, care nu poate localiza nici New Yorkul pe hartă, România nu există sau a aflat de ea din întâmplare, din surse aleatorii. Cât ştim noi despre insulele Sao Tome şi Principe, atâta ştiu şi aceşti americani despre România. La nivel de stat, relaţiile par excelente. În mass-media americană avem o imagine „călduţă” spre negativă. Suntem mereu prezentaţi în negru-cenuşiu, ceea ce ridică unele întrebări asupra gradului de informare şi de obiectivitate a persoanelor care prezintă informaţii despre România. În mediile universitare şi în cele profesionale avem o imagine foarte bună. Studenţii români care studiază în SUA sunt peste media colegilor lor americani, iar profesioniştii din diferite domenii sunt aproape unanim apreciaţi. Dar nu ne impunem numai prin competenţă, ci mai ales prin competenţa asociată unor trăsături umane deosebite, între care inteligenţa, omenia, cumpătarea şi hărnicia sunt doar câteva. Sistemul economic şi cultural din România, pentru a-şi justifica falimentul, a indus în mintea cetăţenilor ideea unui caracter românesc congenital pervertit: nu mai este nimic de făcut întrucât aşa suntem noi rămaşi de la Dumnezeu, să fim neputincioşi şi hoţi. Nimic nu poate fi mai fals. Este o adevărată ideologie satanică strecurată în suflete cu scopul de a descuraja poporul român şi a-l menţine într-o stare de sclavie.

Plecarea definitivă a tinerilor din România este o tragedie naţională

– S-a vorbit foarte mult de o anume atmosferă din interiorul diasporei româneşti. Lucruri nu tocmai bune. Care este acum atmosfera în comunitatea românilor care trăiesc în SUA? Care este orizontul aşteptării acestor români în legătură cu evoluţia României în spaţiul UE?

– Şi aici se exagerează dezbinarea şi se trec sub tăcere lucrurile bune care se fac în baza comuniunii spirituale a românilor. Pe noi ne uneşte Duhul, şi nu un spirit legalist sau colectivist, suntem o simfonie pluripersonală, nu un muşuroi de furnici, creştem într-o Biserică, şi nu într-o pură ordine juridică sau economică. La noi solidaritatea are la bază principiul vecinătăţii. În diasporă, trăim în familia extinsă, cu prietenii, cu neamurile, cu enoriaşii de la biserică, iar aceasta poate crea impresia de „izolare”. La nevoie, „vecinătăţile” se unesc, dar trebuie să existe o nevoie adevărată. Majoritatea românilor din diasporă vor binele României – din moment ce noi, cei din SUA, nu ne lovim zi de zi de prezenţa UE, nu trăim din finanţările Uniunii, nu trebuie să luptăm cu legislaţia ei stufoasă, suntem într-un fel detaşaţi de evoluţia României în spaţiul UE. Rămânem însă profund îngrijoraţi de evoluţia României în propriul ei spaţiu, în propria ei casă şi ogradă.

– Ce valori culturale sau de altă natură, de marcă românească, circulă în sistemul atât de vast al civilizaţiei nord-americane?

– Tot ce are mai bun poporul român ajunge mai greu sau mai uşor şi în SUA. Faptul că aceste valori nu reuşesc întotdeauna să se impună este o altă problemă, care ţine de modul lor de difuzare, de obstacolele pe care le întâmpină în a fi larg cunoscute, şi nu de calitatea lor intrinsecă.

– Mulţi tineri români, majoritatea bine şcoliţi, se îndreaptă tot mai mult spre SUA. Cum se integrează şi, mai ales, cum se raportează ei în continuare la ţara natală?

– Plecarea definitivă a tinerilor din România este o tragedie naţională. O şi mai mare tragedie este lipsa unui program coerent şi realist de repatriere. Fiecare tânăr are modul lui de raportare la România, în general tinerii români imigranţi sunt prea preocupaţi să-şi facă un rost în SUA ca să se mai gândească la soarta României. Ca orice imigrant, sunt mânaţi de imbolduri nostalgice să „ajute ţara”, mai organizează câte un club românesc pe la universităţile americane unde studiază şi… cam atât…

Ortodoxia cunoaşte o răspândire mare în SUA

– Există o opinie, conform căreia modelul american de viaţă, în general, ar fi lipsit cumva de ancore spirituale. Care este locul Ortodoxiei, cu valorile ei, cu mentalităţile ei, în ansamblul lumii americane contemporane?

– Spre deosebire de România, unde se încearcă şubrezirea Ortodoxiei chiar din interiorul ei, în SUA, Ortodoxia cunoaşte o vigoare şi o răspândire extraordinară. Nu mai este un secret pentru nimeni că SUA trec printr-o profundă criză culturală. Într-adevăr, civilizaţia americană şi-a pierdut ancora spirituală. Religia principală a SUA, protestantismul, s-a transformat drastic în ultimii 30-40 de ani. Dintr-o religie bibliocentrică ce punea accentul pe sacrificiul de sine şi dreptate în numele lui Dumnezeu, a devenit în mare parte ceea ce se numeşte the prosperity Gospel: „Ascultă poruncile lui Dumnezeu şi El te va îmbogăţi”. Vechii predicatori ca Billy Graham au fost înlocuiţi de tipi precum Joel Osteen, care a cumpărat un stadion de 64.000 de locuri şi l-a transformat în biserică, o biserică unde aproape că nu mai este pomenită biblia. Popularitatea de care se bucură cărţi ca „Rugăciunea lui Jabez” este un exemplu grăitor despre starea de cădere spirituală prin care trece America. În acest context, din ce în ce mai mulţi protestanţi americani se convertesc la Ortodoxie. Unii regăsesc credinţa cea adevărată după ce au cunoscut modernismul şi corupţia anglicanismului, sărăcia spirituală a protestantismului american şi scandalurile care zguduie periodic catolicismul. Vreau să subliniez că majoritatea celor care se convertesc adoptă Ortodoxia cu trup şi suflet, iubesc tradiţia ei monastică şi nu doresc în nici un fel ca Ortodoxia să se schimbe. Regăsesc acea ancoră spirituală pierdută. Ascetismul Ortodox este un antidot împotriva consumismului american, oferă o atracţie enormă pentru americani întrucât este un ascetism ce pune în valoare frumuseţea lumii. Doar în Ortodoxie frumuseţea şi ascetismul nu sunt în contradicţie, ci se susţin unul pe altul într-o viziune iconică asupra lumii. După ce-au rătăcit prin alte credinţe, aceşti americani redescoperă cu multă mulţumire o biserică condusă nu de o carte (Biblia) sau de o persoană umană (Papa), ci de însuşi Iisus Hristos. Am întâlnit mulţi dintre aceşti ortodocşi. Fericirea de pe feţele fraţilor mei americani, rugăciunile lor de recunoştinţă – recunoştinţa de a fi reintrat în Duhul dreptei credinţe în Iisus Hristos, hotărârea lor fermă de a nu schimba nimic din dogma şi învăţătura transmise de tradiţiile Ortodoxiei m-au ajutat să mă întăresc în propria mea credinţă.

Prăbuşirea unui mod de viaţă rezultat în urma a două revoluţii

– În România, toată lumea acum pare a fi preocupată de criza economică. Mulţi văd primele cauze ale declanşării acestui fenomen complex în slăbiciunile economiei de tip american. Adică o economie excesiv speculativă sau, în termeni de bun-simţ creştin, o economie bazată pe lăcomia excesivă a capitalului multinaţional. Care sunt opiniile dvs. cu privire la acest fenomen?

– Criza mondială actuală este una de sistem. Asistăm la prăbuşirea unui mod de viaţă şi producţie rezultat în urma a două revoluţii. Pe de-o parte, revoluţia culturală a „noii stângi”, începută în anii 1960, care a produs un relativism generalizat, o societate fragmentată şi distrugerea valorilor tradiţionale – deci, un libertarianism cultural – iar pe de altă parte, un libertarianism economic susţinut de dreapta neoliberală, declanşat prin decizia politică a Administraţiei Reagan, urmată la scurt timp de conducerile altor mari economii dezvoltate, de a relaxa legile antimonopol. Odată ce mecanismul „dereglementărilor” s-a pus în mişcare, el nu a mai putut fi oprit. Dreapta neoconilor (neoconservatorii) nu a făcut decât să continue în plan economic excesele din plan cultural ale stângii. Potrivit actualului „rege-filosof” al conservatorilor britanici, Phillip Blond, libertarianismul cultural şi cel economic au avut o agendă comună, ambele susţinând o ideologie liberală denaturată. Şi nu numai o ideologie denaturată, cât mai ales o antropologie anticreştină. În locul persoanei, în sens creştin, care există numai în comuniune cu celelalte persoane, unice, libere şi responsabile, neoliberalismul a pus individul monadic condus doar de propriul interes egoist. Ţările occidentale dezvoltate nu au luat în considerare sfatul înţelept al Papei Ioan Paul al II-lea, care le-a avertizat imediat după căderea Zidului Berlinului, în enciclica Centesimus Annus: „Ţările occidentale, la rândul lor, riscă să vadă în această prăbuşire a comunismului o victorie unilaterală a propriului lor sistem, ceea ce le-ar împiedica să opereze modificări necesare în acel sistem”.

„Omul nou” european va da greş

– Poate România, după 20 de ani de căutări şi ajustări – mai ales la modele europene, să-şi găsească o identitate care să-i asigure un echilibru economic, social şi cultural într-un sistem mai larg, cum este cel al UE?

– UE nu poate oferi un model unic de dezvoltare într-o Europă a naţiunilor, unite într-o comunitate de destin. Toate încercările de amalgamare şi pritocire a valorilor şi populaţiilor de pe bătrânul continent pentru a obţine un „om nou” european, pe modelul lui Homo sovieticus, vor da greş. Vor destabiliza şi mai mult echilibrele economice, sociale şi culturale, deja fragilizate de criza economică, declinul demografic şi imigrările masive din afara Europei. România să înceteze să mai aplice modele din import, venite la pachet, şi să treacă de îndată la elaborarea de practici economice şi sociale „made in Romania”, spre binele comun al românilor şi, deopotrivă, al partenerilor noştri europeni.

– Am putea vorbi de un model românesc pe care să-l clădim, uşor-uşor, şi-n plan economico-social în următorii ani pe drumul aşezării României în sistemul european? Un model care să semene întrucâtva cu cel al unor ţări precum Spania, Italia şi, de ce nu, Polonia?

– Noi nu avem de ce şi nici nu am putea să aplicăm ad-literam un model provenit din alte ţări. Trebuie să restaurăm, să aducem la zi propriile noastre modele economice pe care le-am şters din memoria colectivă şi în bună parte şi din arhive. În cercurile conservatoare tradiţionale din Anglia şi din SUA – mă gândesc în primul rând la gânditori şi economişti catolici precum Stefano Zamagni, John Médaille, Thomas Storck, sau la anglicanul Phillip Blond – este redescoperit cu admiraţie modelul distributist din România lui Ion Mihalache. În anii ’20 marele gânditor englez G.K. Chesterton prezenta modelul românesc drept un exemplu demn de urmat pentru întreaga Europă. Până la expoziţia dedicată istoriei cooperaţiei din România, organizată de istoricul Emilia Corbu la Slobozia (expoziţia este încă deschisă publicului), nu se ştia mai nimic de dimensiunile şi complexitatea sistemului economic distributist care a funcţionat în România dinainte de comunism. Ţara noastră a fost pusă pe butuci fiindcă a urmat modele străine de firea românului, de rostul creştin al vieţii sale, modele prea puţin adaptabile realităţilor social-economice de pe aceste meleaguri. Cum modelele importate s-au prăbuşit – chiar presedintele ţării a recunoscut-o în discursul recent de la Tuşnad -, în zadar vom încerca să le cârpim cu petice „morale”, keynesiene, etatiste etc. Observ că în ultimul timp unii ar vrea să vopsească gardul economiei în culorile „creştin-democraţiei”. Este o încercare de a „binecuvânta” creştineşte corupţia, abuzul şi cleptocraţia de la noi. Sper ca Biserica Ortodoxă să nu se lase amăgită de aceste manevre politicianiste. Mântuitorul a spus: „Nimeni nu pune un petic de postav nou la o haină veche, căci peticul acesta, ca umplutură, trage din haină şi se face o ruptură şi mai rea”.

Un model economic pentru România

– După câte ne-aţi spus, lucraţi la „un model economic pentru România, model în concordanţă cu valorile noastre creştin-ortodoxe”. Faceţi o descriere succintă, pe înţelesul tuturor, a acestui proiect. Singurul model care este cu adevărat în concordanţă cu valorile creştin-ortodoxe este modelul distributist al „economiei civice”, bazat pe antropologia creştină a persoanei, pe sustenabilitate, pe subsidiaritate, pe valorile omeniei, dăruirii şi iubirii creştine. Prin ce este el în concordanţă cu valorile creştine?

– În primul rând, prin faptul că urmăreşte respectarea demnităţii şi autonomiei cetăţenilor în toate laturile vieţii sociale, de la alocaţia pentru nou-născuţi până la asigurarea unui venit drept. Celelalte modele economice promovează pe Homo oeconomicus, care nu este o persoană, ci un mijloc, o „resursă umană”, exploatat ca marfă sau ca sursă de profit. În al doilea rând, economia civică promovează dezvoltarea durabilă şi la scară umană, şi nu un progres nesăbuit, de dragul progresului; hiperindividualismul este înlocuit de personalism, în care interesul personal este urmărit cu responsabilitate şi armonizat cu cel al comunităţii. Şi, în al treilea rând, economia civică propune răspândirea largă a proprietăţii productive sub forma unor entităţi mici şi mijlocii care funcţionează „în reţea” sau în asociaţie unele cu altele. Numele de distributism, sub care mai este cunoscut modelul, nu înseamnă „distribuirea bunăstării/bogăţiei” din modelul socialist, ci distribuirea proprietăţii productive (aici intră şi cunoştinţele, şi creditele ieftine destinate producţiei). Nu este vorba numai de o schimbare de model economic, ci de o întreagă paradigmă socială şi culturală. Modelul nu este „de import”, deşi a fost teoretizat, la începutul secolului al XX-lea, de gânditorii catolici G.K. Chesterton şi Hillaire Belloc. În trecutul nostru, distributismul a stat la baza economiei ţărăniştilor lui Ion Mihalache, dar îl regăsim şi în modurile populare de guvernare din tradiţia zemstovului rusesc, evocate de marele gânditor ortodox Alexandr Soljeniţîn şi funcţionează cu succes, azi, în multe locuri de pe glob. Două exemple concludente: cooperativele Mondragón din Ţara Bascilor, cu cei 100.000 de proprietari-lucrători şi 50 de ani de activitate încununată de succes, şi economia civică a Emiliei-Romagna, unde 40% din PIB provine de la firmele care lucrează în sistem partenerial şi asociativ. Este o economie a libertăţii şi demnităţii umane. O economie a dăruirii şi frăţietăţii. O propunere ortodoxă de scoatere a României din criză.

– Domnule Ovidiu Hurduzeu, vă mulţumesc foarte mult, dorindu-vă mult succes în continuare!…

[/vc_column_text][mk_padding_divider size=”30″][/vc_column][/vc_row][/vc_section]

/0 Comments/by