In Articole

Ovidiu Hurduzeu - Solutia ortodoxa la criza: restaurarea oikonomiei

Inainte de a ne da cu parerea in materie de „economie”, ar trebui sa intelegem care este, de fapt, esenta ei. In acest scop, invit cititorul sa ne intoarcem la Aristotel si la distinctia pe care filozoful grec o face dintreoikonomia si khrematisike. Oikonomia se refera la „gospodarie”, la „legea casei”: oikos (casa, camin) + nomos (lege, randuiala). In viziunea lui Aristotel, oikonomia este „stiinta sau arta (techne – nota mea) producerii, distribuirii si pastrarii valorilor de uz concrete ale caminului si comunitatii pe o perioada mai indelungata”. Crematistica este „arta acumularii maxime de catre indivizi a valorii de schimb abstracte sub forma banilor intr-un timp scurt”.

Altfel spus, oikonomia este administrarea casei si a caminului, o rinduiala „naturala” intrucat satisface necesitati reale; domeniul ei este valoarea de folosinta. Crematistica se bazeaza pe „nenaturala” valoare de schimb, fiind arta de a produce resurse (bogatie) folosind banii in chip de metron universal. Exista doua forme de crematistica. Cea „buna” se subordoneaza oikonomiei si actioneaza in folosul ei; chremata (bogatie) este un mijloc si nu un scop in sine, „bogatia” denotand lucruri cu valoare de folosinta pentru individ si chiar in sistemul de schimb. De pilda, o crematistica „naturala” este trocul in care schimbul urmareste satisfacerea unor nevoi „naturale”, „firesti”, „primare”.

Dacă crematistica devine o „tehnica de imbogatire” in sensul ca „bogatiile si proprietatea nu mai au limite”, ea se situeaza in afara oeconomiei. Cea mai respingatoare forma de crematistica este camata, tehnica de a face bani de dragul banilor. O alta forma „rea” de crematistica consta in a cumpara ieftin si a vinde scump.

Este evident ca economia de azi este mai degraba o practica crematistica nociva decat o oiconomie cinstita. Crematistica contemporana se manifesta prin primatul unei anti-economii menite sa produca permanent nevoi artificiale. Intreaga societate, nu numai sfera economica, a devenit crematistica. Omul contemporan, sclavul fericit, nu mai traieste intr-o societate bionormata (cf. bios viata, norma, regula) in care structurile sociale, educative si culturale se inspira din organicitatea naturii, se conduc dupa regulile firii. Omul si-a uitat telos-ul sau adevarat: cresterea duhovniceasca, apropierea de Dumnezeu si cautarea mantuirii in Biserica lui Hristos. Mijloacele tehnice pe care le are la dispozitie au devenit chiar scopurile vietii sale.

In viziunea aristoteliana, un lucru natural are potentialitatea de a ajunge la o deplina dezvoltare asa cum ghinda se implineste pe sine devenind stejar – stejarul fiind telos-ul firesc al ghindei. Ce telos are insa sclavul fericit? Ce inseamna pentru el „implinirea de sine”? Munceste din greu in regim de sclavie voluntara pentru a-si satisface niste dorinte artificiale prin obiecte marfa si actiuni standardizate. In oikonomia antica satisfacerea nevoilor reale urmarea un telos mai inalt: participarea la viata publica a cetatii grecesti. Auto-suficienta oikos-ului asigura viata, dar nu era un scop in sine, ci pava calea spre „viata mai buna” in care omul, „animal politic” – zoon politokon (cf. Platon – n.r.), descoperea „adevaratele bogatii” ale participarii la viata cetatii grecesti. In crestinism, nu exista telos mai inalt, viata mai buna decat cresterea in Hristos prin lucrarea Duhului Sfant.

Cum sa te dezvolti? Cum sa mai „cresti” cand relativismul generalizat al societatii postmoderne a distrus orice ierarhie a valorilor? Gonim dupa forme fara fond, ne investim energia in implinirea unor scopuri artificiale si echivalente (dar mereu altele). Activitatile noastre crematistice sunt producatoare de insignifianta si, drept urmare, de jinduiri nelimitate care insa nu ne implica in mod esential. Ne lasam condusi de logica excedentului, deriziunii si autoproliferarii delirante a imaginilor, instrumentelor si practicilor artificiale.

In societatea tehnoglobalista dezvoltarea mijloacelor tehnice a devenit un scop in sine, un surplus de dragul surplusului. Tehnologia se bazeaza pe logica cresterii rapide si nelimitate; rupta de constrangerile naturale si divine, o astfel de logica a dus la proliferarea practicilor artificiale in toate domeniile.

Azi resursele sunt exploatate pana la completa lor epuizare; nici o resursa nu are valoare atata timp cat nu este „prelucrata” – copiii nu au valoare pana nu devin „forta de munca”; padurile, hartie, case si „centre de recreere”. Transformati in „resurse umane”, oamenii stau mereu, ca orice resursa, „in rezerva”. Sunt valorificati pentru versatilitatea lor, nu conteaza valoarea personala: oamenii au pret atata timp cat inlocuiesc o persoana-marfa „perimata” si pot fi rapid retrasi de pe piata cand ei insisi devin „prea scumpi” sau „rezidu-uri”Idealul crematistic de astazi este profit maxim cu minima responsabilitate. O lume entropica in care devine din ce in ce mai dificil sa separi „piata libera” de actiunile criminale, hrana „sanatoasa” de otrava, libertatea de sclavie.

Grava mi se pare incercarea de a „vinde” crematistica contemporana drept „oiconomie” crestina. Este greu de reconciliat „interesul de sine” capitalist cu altruismul crestin. O viata economica bazata doar pe interesul de sine se indeparteaza de normele unei societati crestine. Sfantul Ioan Gura de Aur vede in acumularea excesiva de bunuri sursa tuturor relelor. Precum filozofii Greciei antice, Sfintii Parinti considera „interesul de sine” sursa lacomiei si a multor comportamente aberante. Bogatia trebuie sa satisfaca nevoi reale, sa fie acumulata in mod onest, sa duca la achizitionarea de lucruri utile si la fapte de caritate. Actiunile crematistice de acumulare nelimitata a bogatiei (si folosirea ei pentru procurarea de bunuri de lux) distrug pacea sociala (homonia) si sunt impotriva bunelor randuieli lasate de Dumnezeu. Pentru Sfantul Ierarh Grigorie Teologul, goana dupa bogatie constituie sursa razboaielor, nedreptatii si sclaviei.

In lumea de astazi restaurarea fundamentelor unei oiconomii crestine nu este o utopie, ci o necesitate vitala. Intr-o lume de resurse limitate, prada dezechilibrelor economice, autarhia promovata de Sfintii parinti este un concept valabil. „Asa cum masura unei incaltari este piciorul, tot asa dimensiunile proprietatii sunt nevoile trupului. Dumnezeu a creat lumea spre folosinta noastra, dar noi dobandim bunurile materiale ca sa realizam starea de autarhie. Autarhia formeaza oameni buni pentru societate, mai ales cand este insotita de dragoste”. – scrie Clement din Alexandria in Paedagogus (2, I, 132). Acela care „se gandeste insa doar la bani… dobanda, credite, profit si comert murdar tradeaza nobletea umana si libertatea” (Ioan Gura de Aur, „Omiliile la Matei”).

In Romania, cand se dezbat probleme economice, multi ortodocsi nu au nici un cuvant de spus, se afla intr-o totala robie babiloniana. Pentru a-si justifica neputinta, invoca scuza ca Biserica nu se preocupa de treburile materiale, nu are o doctrina economica.

Dar iata, si in domeniul economic, a venit timpul sa redevenim oameni liberi intru Hristos. Restaurarea oiconomiei este o conditie a mantuirii noastre.

Herman E. Daly, „Cuvant inainte” la volumul What Matters? Economics for a Renewed Commonwealth, de Wendell Berry (Counterpoint, Berkeley, 2010), p. X.

Antologia Economia libertatii. Renasterea Romaniei profunde (Editura Logos, 2009) este prima lucrare in limba romana in care sunt redescoperite valorile oikonomiei. Cei patrusprezece autori ne invita sa eliberam economia actuala din lanturile chrematisticii, cu care, de fapt, se identifica, si sa-i restauram sensul initial de „oikonomia”.

Articol realizat de pr. dr. Ovidiu Hurduzeu.

Recommended Posts

Lăsați un comentariu

Redacția noastră vă ascultă. Contactați-ne!

Suntem bucuroși să stăm de vorbă. Așteptăm mesajele voastre.

Not readable? Change text. captcha txt
mihai eminescu, statul organic, teoria statului organic, eminescuovidiu hurduzeu, distributism, distributismul ortodox, economia distributiva, economie, economia, modelul extractiv
%d bloggers like this: