Teodor Palade – Rusinea de a fi roman

E ca un blestem. Azi, in plina epoca a nerusinarii, ne copleseste rusinea. Exista vreunul dintre dumneavoastra care sa nu va fi simtit rusinat, dintr-un motiv sau altul, in ultimii ani? Eu nu cred.

Pentru naivi, pare a fi o intamplare. Numai ca, din nefericire, de multa vreme nimic din ceea ce ni se intampla nu mai este intamplator.

Rusinosi pentru trecut

Pe la sfarsitul anului 1989 am descoperit ca ne saturasem de mandrie. Timp de zeci de ani ni se inoculase, zi de zi, trufia de fi romani. Brusc, cu trei decenii in urma, ne-am rusinat ca traiam intr-o tara fara datorii. Ne-a fost rusine ca vietuiam intr-o tara independenta, intr-o tara care-si fabrica singura aproape tot necesarul pentru traiul de zi cu zi si pentru aparare, intr-o tara care nu mai accepta baze straine si nici aplicatii militare multinationale pe teritoriul sau, intr-o tara fara someri, intr-o tara care isi permitea sa dea, gratuit, locuinte tuturor celor care munceau, intr-o tara fara companii venite din afara pentru a-i secatui resursele, fara banci straine care sa fure economiile propriilor cetateni si fara consilieri externi care sa-i dicteze politica. Ne-a fost atat de rusine incat, fara judecata, l-am impuscat pe „vinovat” si i-am bagat familia in puscarie. Sa fi fost doar asa… un val de rusine intamplatoare?

Apoi, imediat, ne-a mai podidit rusinea ca, vrand-nevrand, vreo zece milioane dintre noi am fost membri ai partidului comunist. Unii, din jena, si-au ars carnetele de partid. Altii s-au dezis public, si-au turnat cu galeata cenusa in cap sau si-au exprimat rusinea cu glas tare, ca nefericitul Tudor Postelnicu: „Am fost un dobitoc!”

Ne-a mai fost rusine de tot ceea ce, amarati, construisem intr-o viata. Va amintiti? „Economia romaneasca este o gramada de fier vechi!…” Da, domnului Petre Roman, prim-ministrul imbracat in tricoul de revolutionar anticomunist si mandru nevoie mare ca vorbea vreo doua limbi straine, ii era rusine de tara pe care i-o incredintasem s-o gestioneze. Purtand ochelarii invizibili pusi la ochi de nu stim care oculist, el vedea peste tot numai gunoi. Contaminati de aceeasi penibila rusine, am pornit cu sarg sa daramam ceea ce ridicasem cu mainile noastre. Am vandut pe nimic ceea ce edificasem cu dureroasa sudoare si am lasat hultanii sositi din departate zari sa se infrupte in voia lor din cadavrul economiei romanesti asasinate de noi, cu buna stiinta, in speranta ca vom scapa de rusine. Sa fi fost intamplator?

Rusinosi pentru prezent

Dupa scurta dar devastatoarea perioada a guvernului Roman, au urmat alti prim-ministri vizionari. Fiecare s-a straduit din rasputeri sa ne inoculeze rusinea de noi insine. Si, au fost multi, prea multi. Cu tot cu interimarii, Romania a avut 25 prim-ministri in 30 de ani! Ni-i amintim pe economistul emerit Vacaroiu (care a destabilizat complet tara declansand privatizarea in masa denumita si cuponiada), pe avocatul de succes Ciorbea (care nu s-a lasat pana nu a triplat pretul carburantului si care a declansat privatizarea in masa a economiei nationale), pe profesorul de drept public international Nastase (care, rusinat ca aveam atatea zacaminte de petrol, le-a dat aproape de pomana austriecilor), pe minionul Boc, doctor in stiinte politice si filozofie politica (care a avut istorica reusita de a asmuti pe fiecare impotriva fiecaruia). Sa fi ajuns ei acolo, sus, din intamplare?

Se mandreste cineva cu vreunul dintre prim-ministrii Romaniei? Desigur, nu. Ba, chiar ne este rusine de ei. Ne mai este rusine si de cei patru presedinti. Ne rusinam de primul, care a crezut ca poate exista un comunism imbracat in haine capitaliste si ne-a supus unor experimente traumatizante de genul mineriadelor. Ne este rusine de al doilea, care a cedat vecinilor, la masa verde, teritorii locuite dintotdeauna de romani, fapt unic in istoria moderna a tarii. Si de al treilea ne este rusine. El, nu numai ca a vandut, pe blat, intreaga flota comerciala a tarii, dar, cu de la sine putere, a cedat „Europei” suveranitatea Romaniei, considerand ca cedarea de suveranitate este atributia principala a unui presedinte de tara: „Numai prin cedarea masiva de suveranitate Europa mai poate ramane o putere economica si militara” (Sulina, 18 august 2011) si „Substratul agendei Consiliului (Consiliul European, n.n.) e cedarea de suveranitate, exact atributiile mele” (28 iunie 2012). Cel de al patrulea presedinte s-a dovedit a fi o forma fara fond. El a continuat cu incapatanare racilile predecesorului, motiv pentru care al doilea mandat al sau a fost denumit „al patrulea mandat Basescu”. Dupa cinci ani de „prezidat” (citat din renumita fraza prezidentiala: „Nu ma joc, nici nu dictez, prezidez!”) el a generat rusine cat toti ceilalti trei laolalta.

Ca o consecinta fireasca a sfielii noastre de a da de pamant cu acesti saltimbaci, am ajuns sa traim vremea cand, incredibil pentru un popor normal, ne-a fost rusine de noi insine. In Romania, intelectualului i-a fost rusine ca este intelectual, taranului i-a fost rusine ca este taran, militarului i-a fost rusine ca este militar, medicului i-a fost rusine ca este medic, profesorului i-a fost rusine ca este profesor, pensionarului i-a fost rusine ca este pensionar… ba, in situatii de exceptie, chiar si unor politicieni le-a fost rusine ca sunt politicieni.

Rusinosi cu unchiul Sam, rusinosi cu Europa

Si n-am epuizat nici pe departe motivele reale a le rusinii ce ne inunda. Convinsi ca nu putem fi singuri pe lume, spasiti, am cerut voie sa intram in vestita alianta militara vestica dupa ce tocmai iesisem dintr-o alta, la fel de renumita si tot la fel de militara, dar estica. Ca si in alianta rasariteana, aici, la apus, ne mandrim ca avem un impunator „partener strategic”. Numai ca, tot de rusine si increzatori pana la prostie in onestitatea acestuia, nu am negociat in niciun fel fratia de arme. Jenati, am pus la spate inteleapta zicala romaneasca: „Frate, frate, dar branza-i pe bani”. Ca urmare, el poate instala baze militare la noi acasa si chiar ii platim pentru asta. El poate dispune unde sa moara, pentru interesele lui, soldatul roman. Si, rusinosi, noi nu cracnim. Ba chiar ne platim soldatii pentru asta. El ne poate vinde, la pret de noua, tehnica militara pe care ar trebui s-o arunce la gunoi si, tot din sfiala, noi platim, fara sa ne tocmim, exact cat vrea el. El se zbenguie cum „vrea” muschii lui prin toata Romania si noi suntem atat de rusinosi incat, nici dupa 16 ani de asociere strategica, nu avem puterea de a-i cere sa-l putem vizita la el acasa fara o viza mofturoasa. O viza restrictiva pentru Romania. O viza pentru care trebuie sa platim bine si sa asteptam, cuminti, o vesnicie. O viza care, pentru fiecare roman (partener strategic de nadejde!) laudat public prin baterea prieteneasca pe umar, ramane incerta ca un vis frumos chiar si dupa ce ne-am spovedit la ambasada lui mai ceva decat la un duhovnic.

Tot cu rusinea de dinainte, am fost acceptati cu chiu, cu vai in Uniunea Europeana. Adica, dupa ce s-au convins ca nu le mai putem fi competitori, ne-au primit acolo unde noua ni se parea ca laptele si mierea curg gratuit in gura deschisa a fiecarui cetatean european cu staif. Odata intrati, cu capul plecat, cu ochii in pamant de atata onoare, ne-a fost rusine sa ne cerem drepturile. Ne-a fost jena sa ne consideram egalii lor si, ca urmare, dupa aproape 13 ani suntem tratati ca o natiune de mana a doua, ca niste slugi supuse, ca prostul clasei din ultima banca amenintat permanent cu asezatul in genunchi pe coji de nuca, ca necontenitul vinovat de ceva eteric, mereu altceva, nedefinit cu certitudine… Dar vinovat!

Ne este bine asa

Culmea e ca ne simtim bine asa. Nu cracneste nimeni ca am ajuns oaia neagra a Uniunii Europene. Iar, in raport cu NATO, nu misca nimeni in front. Politicienii care au mai marait pe ici pe colo, intai i-am catalogat ca antieuropeni si antiatlantici apoi i-am aruncat in puscarii. Fiindca, nu-i asa, nu poti fi antieuropean fara sa fii hot si nu poti fi antiamerican fara sa fi fost corupt. Entuziasti, continuam sa ne alegem in frunte slugile cele mai plecate ale vestului eliberator si, la nivel guvernamental ori parlamentar, nu ne putem sterge la fund fara a privi intrebator spre Bruxelles sau Washington: e bine din fata spre in spate, sau invers?

Da, ne simtim bine asa! Ne-am obisnuit in postura de rusinosul perpetuu al Europei. Ne multumim cu statutul odihnitor de sluga preaplecata si dormim linistiti cu ursul rusesc furios izbindu-se in usa, convinsi ca, tocmai de dincolo de ocean, vegheaza pentru noi unchiul Sam. Nu ne deranjeaza, ba chiar salutam fericiti MCV-urile sosite in tromba prin care ni se fura „pas cu pas” din suveranitate. Adoram sa primin cu plecaciuni cate un Timmermans care ne injura la noi acasa ca un birjar gras furios pe caii rapciugosi care s-au balegat la poarta boierului din caleasca si suntem deplin increzatori in binele pe care ni-l vrea un vesnic turmentat luxemburghez ajuns (ales de cine?) tocmai in fruntea Europei.

‘Geaba ne canta zilnic imnul national: „Desteapta-te romane!”. De pomana ne indemnau la demnitate un Stefan, un Mihai, un Vlad, Eminescu, Vlahuta sau Cosbuc. Inutil exista si azi cateva personalitati lucide care atrag atentia asupra dezastrului iminent ce va urma unei lungi perioade de sfiala nationala. Noi, tot rusinosi ramanem! Si multumiti de starea noastra.

Da, domnilor si doamnelor, ne-am obisnuit asa. Ne-am obisnuit sa ne fie rusine ca suntem romani!

Articol realizat pentru dumneavoastra de Teodor Palade via teopal.ro.