Tudor Urse, Author at Revista România Culturală

About Tudor Urse

This author has not written his bio yet.
But we are proud to say that Tudor Urse contributed 293 entries already.

Entries by Tudor Urse

Pamfil Șeicaru – Scrisoare deschisă lui Mihail Sadoveanu (fragment)

Pamfil Șeicaru - Scrisoare deschisă lui Mihail Sadoveanu (fragment)

La 25 iunie 1940 ai scris manifestul de protest împotriva răpirii Basarabiei, manifest pe care l-au semnat toți scriitorii români. Manifestul era frumos scris, sincer, emoționant, în fiecare rând simțeai bătăile de inimă ale unei mari dureri. Îți apăruse primul volum din publicarea operii dumitale în ediție definitivă. Ai venit acasă, să mi-l aduci. Îmi făcuseși o dedicație simplă, dar cuprinzătoare, de prietenie.

Am stat mult de vorbă. Mi-ai vorbit îndelung de ruși, de renașterea imperialismului rusesc, temerile dumitale de viitor. Reîmprospătai argumente pe care le folosise Constantin Stere în articolele publicate în „Viața Românească” din epoca neutralității. Ne simțeam așa de aproape în presimțirea unui viitor mohorât pentru necăjitul popor român.

De atunci nu ne-am mai văzut; te-ai estompat încet, ca și când voiai să fii uitat. În timpul războiului am aflat că te-ai căsătorit cu fiica unui negustor cuprins de la Mogoșoaia. O dată te-am revăzut de Gara de Nord și m-a surprins felul cum erai îmbrăcat cu șapcă, pantaloni scurți de golf, de păreai un englez îmbogățit în colonii, revenit monden și sportiv la bătrânețe.

Prin 1943 mi s-a spus că ai început să ai legături cu comuniștii. Mi s-a părut o odioasă născocire a eternei clevetiri omenești. Și, pe urmă, când țara s-a prăbușit, am citit într-un ziar din țară ce-mi ajunsese cu o întârziere de un an, că făceai conferințe antifasciste pe la licee, pregătindu-ți ascensiunile viitoare – credeai dumneata – scoborârile viitoare, apreciau toți cei care ți-au prețuit scrisul.

Îmi revine o frază dintr-o scrisoare a lui Paul Louis Courrier: „Un homme comme lui, Bonaparte, soldat, chef d’armée, le premier capitaine du monde, vouloir qu’on l’apelle majesté. Etre Bonaparte et se faire Sire! Il aspire a descendre…”. Cu câtã scârboasã precipitare te-ai târât la picioarele învingãtorului, cu ce rușinos elan aspirai să cobori, să te prostituezi, să te tăvălești în noroiul comunist. O frenezie a dezonoarei. Din băltoaca pactizării cu ocupantul, în care făceai mișcări de bivol fericit, trâmbe de noroi stropeau sufletul îndurat al țării.

Evident, n-ai ars nici o credință, deoarece n-ai adorat nimic, biată moluscă a unei existențe placide, te poți deplasa de la o poziție la alta fără nici o zdruncinare interioară, drama morală neputând să existe acolo unde nu a trăit nici o credință.

După ziua trădării din 23 august, între orătăniile democrate care își gârâiau lepădările de „fascistul” Antonescu, lepădări alternative dejurăminte de fidelitate față de „Aliați”, dumneata, tovarășe Sadoveanu, ai dovedit că ai o superioritate și mergi la țintă fără ocoluri; nimeni nu te-a putut supralicita în ceea ce privește entuziasmul pentru „tătucu Stalin”.

Cilibi Moise, marele filosof descoperit de dementul cu intermitențe G. Călinescu, a spus că „dacă te hotărăști să mănânci grăsime de porc, atunci să mănânci să-ți curgă și pe haine”. Sub chipul placid, cine ar fi bănuit ce mocirlă morală se ascunde? Blajinul Sadoveanu, agitator comunist! Ce ți s-a întâmplat de ai părăsit o atitudine care te-a servit de vrăjmășii neînduplecate, asigurându-ți tot ceea ce un om înțelept poate dori: o existență echilibrată? Mihail Sadoveanu, zelos adorator al călăilor Patriei!…

Toată viața te-ai menținut la prudentă distanță de tot ce însemna explozia pasională a ideilor, de tot ce avea dogoarea fanatismului. Un instinct sigur de conservare ți-a dat înțelepciunea formulată de Confucius: „Înțeleptul este totdeauna pe mal, numai nebunul este mereu pe valuri”. Și înțelesul zâmbetului totdeauna egal, tacticianul ajustărilor succesive pe poziții antagoniste, strategul confortului vieții, să devină imprudentul solidarizărilor entuziaste cu crimele săvârșite contra Patriei, iată ce zăpăcește pe cei care te-au cunoscut.

Știu, tovarășe Sadoveanu, că cuvântul Patrie a pierdut sensul românesc, a pierdut, în interpretarea marxisto-leninisto-stalinistă, tot conținutul de istorie, toată emotivitatea, deoarece nu se mai tolerează decât o singură patrie obligatorie, pentru toți roboții comunismului, Rusia Sovietică. Românii mai pot avea dreptul la o patrie în măsura în care își reneagă patrimoniul lor istoric, trec toată comoara emotivă a trecutului prin alambicul de sofisme al concepției materialiste a istoriei și trivializează marxist trecutul.

Dar, vezi dumneata, împotriva acestei operații de vicleană eliminare a conținutului istoric al Patriei, în conștiința fiecărui român, tocmai acest conținut capătă o intensitate de viață de o halucinantă putere. Și loviturile primite, tot asaltul dat de ticăloșii argați ai Moscovei, n-au avut alt rezultat decât să dea o precumpănitoare putere conținutului istoric pe care stăpânii dumitale, tovarășe Sadoveanu, vor să-l elimine. Nenorocirile pe care împrejurările și netrebnicia unei conduceri politice le abat asupra popoarelor, devin adesea o cauză de energie, răscolind până în străfundul conștiințelor. Prilejuri tragice care devin mântuitoare examene de conștiință sunt aceste prăbușiri totale în care indivizii ca și popoarele, izbite cu o violență distrugătoare de evenimente, se confundă cu propriul lor destin; istoria scrisă poate fi distrusă, dar istoria continuă și mai exaltată în legende; timpul nu mai există, trecutul este viu și cotropește prezentul.

Tocmai dumneata, tovarășe Sadoveanu, ai fost complice la jefuirea Academiei Române de toate vechile hrisoave, de tot ce putea să ne formeze puncte de reazim în trecut. Când Moscova dădea acest ordin, știa ce făcea: voia să smulgă rădăcinile poporului român, să-l smulgă din propria lui istorie, să-l anuleze; pentru a-l transforma într-o biată turmă de oi, buni să formeze contingențele de sacrificiu, fie în minele din Serbia, fie în viitoarele expansiuni rusești.

O națiune, tovarășe Sadoveanu, înseamnă un popor cu o unitate politică, realizează prin acea continuă dramatică sforțare de-a lungul secolelor, o unitate care are conștiința particularității ei istorice și voința de existență politică proprie. Suprimând conștiința particularității istorice a nației, îi suprimi rădăcinile care îi alimentează puterile ei de existență publică independentă. Moscova știe ce face și folosește mijloacele experimentate asupra atâtor neamuri înghițite de Rusia în lungul atâtor secole.

La jaful săvârșit la Academia Română ai asistat, tovarășe Sadoveanu, cu același neschimbat zâmbet, ca și când ai fi asistat la o ispravă a unor împielițați de copii și strengăreștile lor pozne nu aveau nimic supărător. Această prezență la nimicirea mărturiilor trecutului, un adevărat atentat împotriva izvoarelor dumitale de inspirație, nu ți-a provocat nici o durere, n-ai schițat nici un gest de apărare a ceea ce ne-ai făcut să credem că formează substanța spiritualității dumitale. Totul ți s-a părut firesc, într-o sinistră logică a părtașului la o tâlhărie la drumul mare. Acest act de complicitate face pe fiecare să-ți ocolească numele, ca și când pronunțându-l ar pune un deger murdar într-o rană sângerândă.

O întreagă operație de vămuire marxistă a literaturii noastre a început – și era nevoie de un gir pe care dumneata l-ai dat fără ezitare. Am citit o parte din lista neagră cuprinzând numele și operele interzise. Oricând m-am trudit, n-am izbutit să descopăr de ce opera lui Mihail Sadoveanu este mai marxistă decât a gingașului poet O. Iosif, sau a lui G. Coșbuc, de ce proza lui Brătescu-Voinești, Gib Mihăescu sau Liviu Rebreanu este diferită ca conținut ideologic de proza dumitale. Tăcerea complice pe care ai păstrat-o te înfierează.

În verificarea literaturii rusești nu s-a procedat de autoritățile sovietice cum s-a procedat cu literatura noastră. Ce poate fi mai străin de zisa ideologie marxistă decât Korolenko și, totuși, nici un rus nu s-a gândit să elimine opera acestui scriitor, diminuând patrimoniul literaturii naționale. Există la comuniștii ruși un respect pentru toate creațiile pur literare, cultul pentru tot ce a manifestat spiritul creator în cultura rusă. Dimensiunile talentului dumitale nu pot acoperi găleata cu lături a marxismului de ocazie, pe care o porți cu atâta zel.

Comuniștii îți folosesc prezența ca un argument menit să le justifice acțiunea de tâlhărire a sufletului românesc. Ești necesar, indispensabil în acțiunea antinațională. Prezența dumitale mi-a amintit de finalul din tragedia „Tatăl”, de Strindberg. Eroul trebuia pus în cămașa de forță, spre a putea fi declarat nebun. Și, spre a-i învinge rezistența, s-a făcut apel la bătrâna doică care îl crescuse. Și bătrâna a început să-i cânte încet, tremurător, un cântec de leagăn, duios ca orice nostalgică întoarcere a gândului nostru spre trecut. Acele note îngânate, melancolice, deșteptau în sensibilitate amintirile fugare ale copilăriei, evocau imagini pure, toată roua de poezie a anilor pierduți în negura trecutului. Prezența bătrânei, ale cărei cântece i-au legănat copilăria, melodia sfioasă pe care i-o cânta, au învăluit în mrejele invizibile ale emoției și au dezarmat rezistența eroului din Strindberg. I s-a pus cămașa de forță, fără ca el să mai opună împotrivire. Un rol asemuitor deții, tovarășe Sadoveanu, în tragedia poporului român.

Un gazetar american, John Gunther, cutreierând țările căzute în zona democrației populare progresiste și marxiste și-a strâns însemnările într-un volum intitulat: „În spatele perdelii Europei” („Behind Europe’s Curtain”). Desprind acest fragment: „Polonia este țara în care rușii sunt mai puțin singuri; cu toate că este geografic lipsită de Rusia, ea manifestă o lumină specială și o altă putere de creație, Cehoslovacia este cea mai abject condusă de marionete politice și în celelalte manifestări, Ungaria – în multe privinți – se găsește mai bine. Țara cea mai oprimata de ruși este România. Bulgaria este probabil cea mai avansată în toate reformele sociale și economice, având cea mai puternică dictatură”. O judecată clară, obiectivă, desprinzând din multiplicitatea aspectelor, trăsăturile caracteristice. Țara cea mai oprimată de ruși este România… și o vede aceasta un străin, un călător grăbit, un gazetar care plimbă o simplă curiozitate profesională neîntovărășit de nici o simpatie; notează, clasează, cu indiferența unui laborator într-un muzeu de mineralogie. Cum am putea crede, tovarășe Sadoveanu, că ceea ce a observat John Gunther – dumneata n-ai văzut? Agonia prelungită a nației nu face să tresară sufletul magistralului evocat al Moldovei? Ai scris „Zodia Cancerului”, dar toată grozăvia acelor vremuri apare suportabilă față de ceea ce îi este dat să sufere poporul român acuma: „țara cea mai oprimata de ruși este România”.

Te-am văzut de departe, în treacăt, în ianuarie 1949, la Paris, când veniseși pentru a fi figurant în una din farsele propagandei comuniste. Ieșeai de la Hotel Loti. Erai schimbat. În jurul dumitale se agita, ca o maimuță tuciurie, Zaharia Stancu. Călcai cu pasul moale, zâmbind la giumbușlucurile maimuței care te întovărășea. Îți închipui, tovarășe Sadoveanu, câte amintiri au năvălit deodată ca o undă de tristețe. Înduioșat, am simțit nevoia să-ți vorbesc, dar repede mi-am dat seama că între mine și dumneata s-a căscat o imensă, înspăimântătoare prăpastie, în care se rostogoleau cu un strigăt înăbușit toate amintirile, tot ce mă legase de dumneata. N-am simțit măcar o tresărire de ură. O indiferență rece, totală, îngheța trecutul. […]

Te priveam în ziua aceea de iarnă la Paris, cum mergeai cu mișcări domoale de pachiderm și mă întreb cum a putut să-ți amețească memoria, să nu mai auzi șoaptele pământului românesc. […] Un elefant și o maimuță din circul comunist mergeau agale pe străzile Parisului, la sfârșitul lui ianuarie 1949. Nu se întâmplase nimic pe meleagurile românești; oamenii ca și locurile au rămas aceleași, este chiar mai bine, după cum ai îndrăznit să spui la un spectacol al circului comunist. Emerson spune că „talentul nu poate face un scriitor. În dosul cărții trebuie să fie un om”. Ce om a fost în dosul dumitale, tovarășe Sadoveanu? O spun în această scrisoare deschisă, o spun cu o tristețe infinită, cuvintele părându-mi-se că se rostogolesc ca bulgării de pământ pe un sicriu. Și mă doare pe mine, cum îi doare pe toți cei cărora în numele dumitale fac să defileze în lung și trist șirag, eroii atâtor povestiri. Vai, ce rușinați trec „Frații Jderi”! Îți supraviețuiești, tovarășe Sadoveanu.

Te-ai gândit vreodată? Nu-ți dai seama că pentru neamul românesc ești o stafie, ești strigoiul blestemat al ocupației rusești? Când treci liniștit printre românii cu chipuri schimonosite de suferințe inimaginabile, cu același zâmbet de om împăcat cu viața, nepăsător, înspăimântător de nepăsător, cum vrei ca nefericiții robi să nu te socoată un strigoi, o revenire a mortului pentru a ispăși un păcat greu?

Și se apropie ziua judecății. Știu că nu crezi sau, în orice caz, te mângâi cu gândul câ până se prăbușește Rusia Sovietică, va trece vreme îndelungată și dumneata vei fi atunci, de mult, oale și ulcele. Dar tare sunt amăgitoare aceste iluzii, care fac să mustească toată ticăloșia din om. Mă întreb înspăimântat ce sfârșit îți rezervă destinul. Oamenii au sufletele cătrănite și ura întunecă dreapta judecată.

Dumnezeu să se îndure, căci oamenii vor fi fără îndurare. Ce mânjită imagine lași posterității, tovarășe Sadoveanu! Dumnezeu să te ierte, căci mila lui este infinită! Și pașii vătuiți de taină ai viitorului se apropie. Știm noi ce ne pândește în ziua ce vine? Pașii aceștia ai viitorului, pe care nu-i auzi, nu-i poți auzi, mă fac să mă cutremur.

Încerc un sentiment de milă, de nesfârșită tristețe, tovarășe Sadoveanu, pentru prăpădul de îndreptățită ură care va veni. Pașii vătuiți de taină care se apropie… și nu te voi regăsi. De s-ar îndura Cel de Sus să mori de moarte bună. Au mai murit și alți ticăloși de moarte bună… Simțeam nevoia să-ți scriu această lungă epistolă, care îți va sosi cu mari întârzieri, dar îți va sosi. Vei zâmbi ca de obicei, dar oricât de adânc ai fi în mocirla ocupației rusești, tot îți va fi rămas în conștiință un ostrov curat. Acestui rest luminos îi sunt destinate aceste rânduri pe care ți le trimite, același,

Pamfil Șeicaru.

Madrid, 23 iunie 1954

„Carpații”, anul I, nr. 2, 10 iulie 1954

24/05/2020/0 Comments/by Tudor Urse

Stiri

Dan Dungaciu – Epidemia de hungaro-virus amenință regiunea

Dan Dungaciu - Epidemia de hungaro-virus amenință regiunea

Un document al guvernului ungar, „decorat” de… Miklós Horthy”

Foto: Stânga: „Planul Kós Károly” al Budapestei din 2017 (denumit după promotorul „transilvanismului” Kós Károly), dedicat maghiarilor din România. Dreapta: decorația „Nemzetvédelmi Kereszt” (Crucea Apărării Naționale), primită de Kós Károly în 1941, după Diktatul de la Viena, de la regentul Miklós Horthy. Decorația a fost instituită pentru răsplătirea acelora care „în teritoriile smulse (din corpul „Ungariei Mari” n.n.) și ulterior revenite sub stăpânirea Sfintei Coroane Ungare, au luptat cu credință și cu riscul vieții lor împotriva forțelor străine, pentru maghiarime și susținerea Ungariei”.

„Ce știa tot satul, dar nu știa bărbatul” a devenit astăzi public. „Planul Kós Károly”, adică proiectul prin care Budapesta își asuma explicit prezența socială, culturală și economică în Transilvania este astăzi la dispoziția tuturor.

„Ce știa tot satul, dar nu știa bărbatul” era că planul vizează explicit cetățenii de etnie maghiară, nu toată populația Transilvaniei, cum ni se sugera, pudibond și nărod, în 2017, la vremea lansării acestuia. Planul Kós Károly detaliază și concretizează, după cum o și spune: „decizia guvernului ungar de a iniția un program de revitalizare economică pentru cetățenii maghiari din România (subl. N.)”.

Mai clar nici că se putea. Deci, vecina noastră Ungaria, parteneră în NATO și colegă de UE, inițiază și aplică un plan amplu (doar) până la Carpați – acolo unde se termină pentru Viktor Orban Europa Centrală –, dedicat expres (doar) cetățenilor de etnie maghiară. Un plan în care nu apare niciodată, explicit, nici „statul român”, nici „guvernul României” și care poartă numele uneia dintre personalitățile maghiare – inițiatorul și promotorul „transilvanismului” – a cărei posteritate politică este un fals grosolan.

Simbolistica documentului e totul. Căci tot planul, de la un cap la altul, este un discurs politic, o doctrină, un proiect strategic. O cărămidă solidă în efortul de de-suveranizare a României în Transilvania și revitalizarea „transilvanismului”, așa cum a fost gândit în realitate de inițiatorii acestuia: „calea spiritului ungar în Transilvania trianonică”.

Cine a fost **Kós Károly? Transilvanismul ca ideologie de substitut**

Foto: afiș de propagandă ungurească anti-Trianon

Documentul este așezat sub egida lui Kós Károly și numele personajului ales spune tot. Oficial, totul e frumos și luminos. După cum scrie, cu inocență ingenuă, presa de la București: „A fost un arhitect maghiar, scriitor, grafician, etnograf și politician exponent al transilvanismului din Austro-Ungaria și România. El a militat constant pentru integrarea comunității maghiare din Transilvania în societatea din România și pentru buna înțelegere între comunitățile etnice”.

Poți să nu lăcrimezi? În această linie de interpretare, Kós Károly este considerat un adept al multiculturalismului, susținătorul unui Ardeal în care românii, maghiarii și germanii să trăiască în armonie, împreună etc., etc.

Așa îl prezintă oficial – cum altfel? – și UDMR-ul, care îi face un portret atât de alb, încât ai impresia că te uiți la o reclamă pentru detergenți pentru mașinile de spălat.

Iar guvernul de la Budapesta, pe aceeași narațiune, cu un râs disprețuitor și cinic, a decis să îl așeze pe „iubitorul” de români, Kós Károly, pe frontispiciul planului său dedicat exclusiv maghiarilor din Transilvania.

În realitate, totul este un fake-news. Căci arhitectul maghiar din Timișoara, altminteri neamț după tată, nu era un adept al conviețuirii armonioase cu majoritatea românească, ci al „transilvanismului”, ceea ce e cu totul altceva.

Ce este „transilvanismul”? O ideologie care acreditează un specific al regiunii care trebuie prezervat cu orice preț (în raport cu statul român, evident, dar asta nu se spune), iar mobilizarea maghiarimii trebuia făcută în numele acestui ideal. Diversitatea etnică a Transilvaniei ar fi un atu major, o emblemă specifică, de aceea orice alterare a acestuia ar fi un sacrilegiu.

Dar nu trebuie să ne luăm după aparențe. În realitate „transilvanismul” este o ideologie de substitut. Rădăcina ei majoră nu a fost în niciun caz „prezervarea diversității etnice a Ardealului”, cât… înfrângerea Imperiului Austro-ungar, destrămarea imperiului și unirea Transilvaniei cu România. Intrarea regiunii în statul român este rațiunea „transilvanismului”. „Transilvanismul” a fost, de fapt, singura ideologie care a mai rămas intelectualității maghiare pentru a NU accepta, fie și tacit, integrarea regiunii în statutul român, pentru a nu legitima 1 decembrie 1918, pentru a ridica o baricadă chiar și atunci când era evident că lupta era pierdută… Cum avea să spună un senator maghiar de la Budapesta în interbelic, „a fi transilvanist înseamnă a trăi periculos si a rămâne maghiar.”

Acesta a fost, de fapt, mesajul lui Kós Károly, și de aceea a fost el decorat după Diktatul de la Viena de către alt „multiculturalist” celebru, Miklós Horthy.

În realitate, Kós Károly nu dădea doi bani nici pe români, nici pe multiculturalism. Proba? Niciodată, înainte de 1918, marele arhitect nu a pledat pentru o recunoaștere reală și o integrare armonioasă a majorității românești – pe care nu o menționa niciodată și de care nu îi păsa. Transilvania însemna până atunci doar unguri, sași și secui. „Revelația” transilvanismului ca mod de relaționare cu românii a venit doar atunci când Transilvania a intrat, prin Unire, în componența Regatului României. Și nici asta nu s-a petrecut brusc, ci pe etape, adică doar atunci când Kós Károly s-a convins că altă posibilitate nu mai este. Primul său gest „multicultural” îl face în primăvara lui 1919, când organizează așa numita „republică de la Călata”, o entitate de autoguvernare maghiară apărută ca reacție la Unirea de la 1 decembrie 1918. Evident, asemenea inițiative marginale nu aveau nicio șansă.

Așa că devine „transilvanist”. Recunoaște, la începutul anului 1921 – împreună cu Paál Árpád și Zágoni István – că lupta pare pierdută și că nu mai poate fi dusă ca înainte. De aceea a adresat un apel către maghiarimea ardeleană cu titlul de Kiáltó szó (Glasul care strigă), iar una din enunțurile-cheie ale documentului sună astfel: „Trebuie să ținem cont de forțele noastre, să ne organizăm munca, trebuie să știm scopul pe care vrem să îl atingem”. Iar Kós Károly îl știa foarte bine, că de asta a fost decorat ulterior. Nu e deloc întâmplător că acest citat din 1921, ambiguu, dar limpede în ambiguitatea sa, este și motto-ul din 2017 al Planului guvernului maghiar de acțiune în Transilvania.

Încă un episod, tot relevant. „Transilvanismul” s-a manifestat și în literatură din inițiativa contelui János Kemény care, în 1926, a invitat în castelul său din Brâncovenești personaje literare maghiare din România. Acolo a fost fondată asociația culturală Helikon, la reuniunile căreia Kós Károly se întreținea cordial cu un alt „multiculturalist” notoriu… Albert Wass, persoană condamnată printr-o sentință definitivă pentru crime de război.

„Aţi înnebunit? Aici nu va călca picior de valah sau jidan!”

Foto: Kós Károly.

Și în 1940 vine testul suprem pentru „transilvanism”, adică Diktatul de la Viena. Ce face Kós Károly? Simplu, se implică activ. Este decorat urgent cu cea mai importantă decorație a regimului Horty, Crucea Apărării Naționale (Nemzetvédelmi Kereszt), (ziarul „Ellenzék”, Cluj, 16 iun. 1941) după care este numit profesor universitar prin crearea la Academia Agricola din Cluj a unei catedre speciale de Construcții agricole și devine, în acest fel, și membru al Senatului Învățământului Superior, calitate în care, spun cei care l-au cunoscut, „s-a opus numirii vreunui român ori evreu in învățământul superior”: „În același timp… a acceptat și exercitat cu o autoritate dictatorială potrivită atmosferei epocii, funcția de președinte al «Breslei Miklós Barabas», singura organizație de artiști plastici permisă în Transilvania de Nord, în care nu a admis primirea artiștilor români și evrei”, declarând explicit unor solicitanți pentru intrarea în organizație: „Aţi înnebunit? Aici nu va călca picior de valah sau jidan!”

Cei care au înțeles cel mai bine alura strategică a „transilvanismului” și valoarea sa de ideologie de substitut au fost istoricii unguri care l-au evaluat retrospectiv. În 1942, cunoscutul istoric László Makkai, scria în studiul său „Calea spiritului ungar in Transilvania trianonica” (A magyar szellem útja a Trianoni Erdélyben, revista „Hitel”, Cluj, nr. 7, 1942): „Transilvanismul a avut dreptate nu atunci când ademenea românimea cu sloganuri democratice și umaniste de circumstanță să intre într-un ocol comun (cu ungurii n.n.), ci atunci când credea cu fermitate că geniul transilvan, ca principiu organizatoric al conviețuirii popoarelor, poate fi inspirat exclusiv de ungurime. Prin ‘transilvanism’ Ardealul și-a creat propria-i ideologie sanstefaniana (…) Statul nu poate fi altceva decât expresia spirituală a unui singur popor, iar acel stat care poartă spiritul națiunii ungare constituie singura forma de viață și pentru popoarele nemaghiare din bazinul carpatic…”.

Acesta este Kós Károly, inițiatorul „transilvanismului”, cel pe care autorii Planului din 2017 – guvernul ungar și UDMR-ul -, au decis să îl transforme în steag de luptă.

Limbajul documentului

Foto: premierul Viktor Orban arătând harta „Ungariei Mari” care tronează în biroul său.

Nu doar numele ales de oficialii maghiari este un semnal elocvent, ci și tonul întregului text. Iată doar câteva elemente care, fiecare, se constituie într-un mesaj politic indubitabil:

În document nu apare niciodată, explicit, „statul român”. Este surprinzător că Budapesta își bazează acțiunile pe un document care vizează cetățeni români trăitori în România, dar în text nu se face nicio referire explicită la „statul român” (doar la România, când aceasta apare în denumiri oficiale). Este o performanță greu de egalat.
Transilvania devine… o țară. Iată ce spune documentul: „În economia de piață care s-a instaurat după schimbarea de regim (din 1989), deși una dintre condițiile competitivității este capacitatea de cooperare, cultura unei înalte cooperări la nivel înalt, specifică statelor occidentale, s-a format cu greu în fostele state comuniste, și așa a fost și în Transilvania”. Această afirmație contorsionată, ambiguă, care dislocă Transilvania din geografia ei firească, are un singur scop, de a evita utilizarea sintagmei „România” și evidențierea în continuare a unei entități politice și economice distincte, respectiv „Transilvania”.
În document nu se face nicio referire la guvernul României. Nici guvernul României nu este menționat niciodată în document. Iată cum vede Budapesta implementarea documentului pe teritoriul României și cine ar fi partenerii: „Planul de acțiune finală bazat pe principiile acestui document va fi posibilă prin colaborarea dintre guvernul Ungariei, UDMR, reprezentanții bisericilor ungurești istorice din Transilvania, respectiv asociațiile fermierilor unguri din România și a Uniunii oamenilor de afaceri maghiari din România”. Guvernul României? Care guvern? Care Românie?…
Acreditarea ideii de „Ținutului Secuiesc”. Dacă nu menționează statul român și nu se sinchisește de guvernul României, de ce documentul ar avea vreo sensibilitate față de poziția Bucureștiului și în alte chestiuni? De pildă, așa zisul „Ținut Secuiesc”. Poziția oficială a României e cunoscută: nerecunoașterea așa-zisului „Ținut Secuiesc”, care nu există ca unitate administrativ-teritorială în România şi nu are fundament constituţional, legal sau chiar istoric. Documentul unguresc îl abordează ca pe o realitate certă, incontestabilă, în răspăr vădit cu pozițiile românești, fără măcar să introducă o notă de subsol. Descrierea e amplă, cuprinzătoare. Chiar te întrebi pentru cine e făcut documentul dacă necesită o asemenea prezentare detaliată – totul făcut, evident, din perspectiva maghiară. Cu ceva vreme în urmă (2011), Ministerul Român de Externe convoca ambasadorul Ungariei pentru clarificări privind găzduirea reprezentanței „Ținutului Secuiesc” în Casa regiunilor maghiare din Bruxelles… Nu e clar care vor fi implicațiile acceptării (?) de către partea română a unui document în care așa-zisul „Ținut Secuiesc” este prezentat pe larg ca o realitate concretă.
Ceangăii sunt secui. Dacă tot e vorba să se scrie un plan exclusiv din perspectivă ungară și să fie acceptat de partea română, de ce să nu se „clarifice” toate chestiunile, inclusiv cea a ceangăilor? Iar autorii documentului exprimă și aici, fără nicio tresărire, strict poziția maghiară pe această chestiune: ceangăi nu sunt români maghiarizați, ci secui sau urmașii lor, consecință a migrației uneori în masă a acestora inclusiv în Moldova. De ce este nevoie ca într-un document „tehnic” să fie menționată și chestiunea ceangăilor, aparent e greu de înțeles. Dar răspunsul este clar: Planul Kós Károly este orice altceva, dar nu (doar) un document „tehnic”.
Partenerul direct al Guvernului Ungariei în România este UDMR. Autorii care semnează acest studiu sunt membrii UDMR (Borboly Csaba, Horváth Anna, Kozma Mónika, Molnár Zsolt, Pásztor Sándor, Péter Ferenc, Tamás Sándor, Winkler Gyula). Practic, aceștia semnează un document programatic care să fundamenteze/concretizeze o decizie a guvernului ungar. Ideea subliniată este aceeași: Budapesta lucrează în Transilvania direct, fără intermediari, având un partener nemijlocit acolo, în Uniunea Democratică a Maghiarilor din România (UDMR). Budapesta decide direcția, UDMR execută și scrie planul, Budapesta trece la implementare. Cine mai are nevoie de statul român?

Un șir lung de confuzii, bâlbâieli și ambiguități

Planul a fost elaborat în 2017, acceptat – fie și tacit! – de către partea română. În 2018, partea maghiară mulțumește oficialilor români pentru sprijinirea proiectului. Agenția maghiară de presă MTI scria că „Levente Magyar, secretar de stat pentru relaţiile cu parlamentul în cadrul Ministerului Afacerilor Externe şi Comerţului Exterior din Ungaria, a considerat important faptul că guvernul român a primit în mod pozitiv programul şi manifestă în continuare o atitudine pozitivă”. În septembrie 2019, Péter Szijjártó, ministrul maghiar de Externe, a anunțat că guvernul Ungariei va extinde în aproape tot vestul României programul de dezvoltare economică transilvăneană, care până acum se derulase doar în Ținutul Secuiesc. Două luni mai târziu, în noiembrie 2019, ambasadorul României la Budapesta, Marius Lazurca, i-a transmis public vicepremierului maghiar Zsolt Semjen că programul guvernului Ungariei nu a fost discutat cu guvernul României și că România nu şi-a dat acordul pentru implementarea acestor măsuri. Ambasadorul a fost ferm: „În consecință, o spunem din nou, România NU şi-a dat acordul pentru implementarea acestor măsuri şi, prin urmare, solicită ca acest program să fie derulat doar cu implicarea autorităților române, în mod transparent și nediscriminatoriu”.

Proiectul guvernului Ungariei e gestionat în România de fundația Pro Economica, condusă de Monica Kozma (membru UDMR). Directorul executiv al Fundaţiei, care canalizează milioane de euro către fermierii din Transilvania, a reacționat, la vremea respectivă, la declarațiile ambasadorului român, afirmând că pentru derularea programului „nu este nevoie de niciun acord bilateral, conform normelor europene”.

Într-un interviu din decembrie 2019 acordat cotidianului Krónika, Hunor Kelemen, președintele UDMR, îl contrazice și pe ambasadorul român și pe Monica Kozma și confirmă că partea română și-ar fi dat acordul pentru programul inițiat de Ungaria pentru investițiile din Transilvania.

Ați înțeles ceva? Planul este lansat în 2017, intră în implementare, în 2018 Budapesta mulțumește oficial autorităților române pentru sprijin, în 2019 Budapesta vrea extindere, un oficial român (ambasadorul României la Budapesta) spune că statul român nu și-a dat acordul pentru plan, o deputată UDMR (cea prin care se implementează programul) spune că nu este nevoie de niciun acord bilateral, iar liderul UDMR (adică șeful celor care l-au scris/semnat) spune că Bucureștiul oficial și-ar fi dat acordul!…

Ne poate și pe noi lămuri cineva, până la urmă?

Există vreo celulă de criză pentru pandemia hungaro-virusului?

Foto: premierul ungar Viktor Orban și amiralul Miklós Horthy.

Am mai avertizat asupra faptului că o Ungarie în care Soros e obsesie națională și 70% dintre cetățeni votează FIDES și JOBBIK își pierde direcția din multe puncte de vedere (analiza aici). România ar trebui să intervină din timp, preventiv – inclusiv în parteneriate cu Bruxelles-ul și Washington-ul – pentru ca această pierdere a busolei să nu genereze acțiuni care necesită sau vor necesita reacții dure ale Bucureștiului și care riscă să escaladeze într-o spirală a violenței pe care Ungaria lui Viktor Orban o dorește. Era/este nevoie de acțiuni ferme tocmai pentru ca un rău mai mare să nu se producă.

Ce urmează după publicarea Planului Kós Károly?

Simplu fapt că Budapesta își permite să așeze întregul ei travaliu din Transilvania sub egida unui personaj disprețuitor la adresa românilor și care a fost decorat de Miklós Horthy ar fi trebuit să atragă după sine o respingere fără discuții a acestui document și, pe cale de consecință, a acțiunilor care derivă din acesta.
Faptul că Budapesta aplică documente privitoare la cetățeni români care trăiesc în România fără să menționeze explicit statul român sau guvernul României este, dincolo de desconsiderare vădită, o tentativă strategică de a muta liniile roșii în relația bilaterală, respectiv de a se prezenta ca actor legitim să trateze chestiunea Transilvaniei indiferent de atitudinea statului român. Este ceea ce am numit de-suveranizarea României în Transilvania.
Acceptarea acestui document în 2017 și lipsa de reacție ulterioară au fost, din această perspectivă, o eroare strategică. Faptul că un plan fără nicio referință la România și la guvernul de la București intră în vigoare și se implementează, este, pentru Ungaria, deja o victorie în acest joc al de-suveranizării României și a transmiterii mesajului că Budapesta este, cel puțin, co-participantă la decizie în regiune (pasul spre co-suveranitate).
Planul Kós Károly este parte a unui proiect asumat și urmat consecvent de diplomația maghiară a regimului Orban. Inclusiv în incidentul recent cu Ambasadorul României – deocamdată nu pe speța Planului – Ministrul de externe ungur Szijjártó Péter a profitat de prilej pentru a retransmite, în postarea sa de pe FB, cel mai important mesaj al diplomației maghiare: „…și ambasadorul român – adică România, n.n. – trebuie să înțeleagă limpede ca apa că maghiarii din afara granițelor sunt parte a națiunii maghiare. De aceea, și în viitor îi vom ajuta exact cum am făcut-o și până acum”;

Își mai amintește cineva de faimoasa declarație din anii 90, a așa numitului „guvern de istorici” de la Budapesta, în care șeful guvernului se identifica drept „premierul a 15 milioane de unguri”? La vremea respectivă, mesajul a stârnit reacții furioase, deși, atunci, oficialii unguri nu îndrăzneau să facă afirmații atât de tranșante – declarația completă a premierului era că „sunt premierul, în spirit, a 15 milioane de unguri”. Acum, oficialii maghiari spun asta cotidian, fără să le tresară niciun mușchi, și fără să aibă vreo teamă de consecințe. O tempora…
Uluitor este altceva. Cum se face că un regim precum „regimul Orban”, care a fost și este pus sub oprobiu de instituțiile europene, contestat – nu de România! – la nivelul familiei politice din care face parte, un regim care dansează cu Moscova de câte ori are prilejul și a adus investiții rusești de zeci de milioane în UE și NATO, și, în plus, este recipientul cel mai deschis investiților chineze în regiune – cum se face deci că un asemenea regim complexează incredibil Bucureștiul și paralizează încă o reacție firească? Tăcerile care s-au acumulat până astăzi, de la acceptarea fără reacție a investițiilor rusești de la Centrala nucleară de la Paks, lăsarea slobodă a oricărui oficial maghiar să se plimbe prin România ca la el acasă și să spună ce vrea, acceptarea umilitoare, fără reciprocitate, a refuzului părții maghiare de a ne onora Ziua Națională pe 1 decembrie, până la Planul Kós Károly – sunt inexplicabile din perspectivă românească, dar, din perspectivă ungurească, au fost citite, de fiecare dată, ca o încurajare. Și Budapesta a mers tot mai departe, iar Bucureștiul pare acum fără replică.
Cu un an în urmă, LARICS prezenta în Aula Academiei Române, Barometrul de opinie publică un tablou amplu al percepţiei chestiunii maghiare la nivelul publicului din România: circa 62% din populaţia României crede că Budapesta doreşte, într-o formă sau alta, controlul Transilvaniei, se implică nepermis în treburile interne ale României, are interesul ca România să fie un stat slab şi nu poate fi considerată un prieten al ţării noastre. În acelaşi timp, Rusia este privită negativ şi în termeni inamicali de circa… 64-65% dintre români. Păstrând proporţiile, în termeni de percepţii publice, avem de-a face cu „o altă Rusie”, aproape la fel de negativ privită de către populaţia românească. Sigur, Ungaria nu este Rusia, dar, tocmai de aceea, temerile aproape egale ale românilor faţă de Budapesta şi Moscova ar trebui obligatoriu să devină subiect de clarificare publică.
Vremurile care vin nu vor fi nici calme, nici liniștite. Criza economică care se prefigurează va fi momentul perfect pentru cei care vor să pescuiască în ape tulburi. Astăzi, prin implicarea sa nemijlocită, aproape nefiltrată de către statul român – de la expunere mediatică la investiții în agricultură, de la baze sportive la grădinițe, de la terenuri de fotbal la cetățenii – dependența și loialitatea maghiarilor din Transilvania față de regimului Orban este mai mare ca oricând. Asta îi va permite lui Viktor Orban la un moment dat să joace cartea naționalistă și revizionistă (referendumuri pentru autonomie teritorială etc.) inclusiv pentru a-și acoperi eventuale probleme politice interne. Nu e vorba că va reuși ceva concret. Dar încă un eșec unguresc nu va consola pe nimeni: e vorba că riscă să arunce în aer stabilitatea unei regiuni și așa complicată. Și aici e bomba care ticăie astăzi și trebuie dezamorsată până nu e prea târziu.

A consemnat Dan Dungaciu via larics.ro.

22/05/2020/0 Comments/by Tudor Urse

Articole

Moartea medicului Ana Aslan

Ana Aslan, a fost un renumit medic român, specialist în gerontologie, fost director al Institutului Național de Geriatrie și Gerontologie și inventatoarea Gerovitalului, cel mai revoluționar produs anti-îmbătrânire din lume, ce a fost folosit în peste 40 de țări ale lumii.

Ana Aslan s-a născut în anul 1897 la Brăila, fiind cea mai mică dintre cei patru copii ai unei familii de intelectuali, iar după ce urmează cursurile colegiului Romașcanu din Brăila se mută cu familia la București, unde va absolvi Școala Centrală de Fete.

La vârsta de 18 ani decide să devină medic și se înscrie la Facultatea de Medicină, urmând ca în timpul Primului Război Mondial să îngrijească soldații în spitalele militare din spatele frontului, de la Iași. După întoarcerea la București, în anul 1919, lucrează alături de marele neurolog Gheorghe Marinescu, iar trei ani mai târziu, va absolvi Facultatea de Medicină și va fi numită preparator la Clinica II din București, condusă de profesorul Daniel Danielopolu.

Urmează o activitate didactică și spitalicească la Spitalul Filantropia și la Institutul Medical al Facultății de Medicină din București, iar din anul 1949, devine șeful Secției de Fiziologie a Institutului de Endocrinologie din București. Este punctul de plecare al carierei ei de gerontolog, carieră care a început cu experimentarea procainei în afecțiunile reumatice.

Va continua cercetările într-un azil de bătrâni și va evidenția importanța acestei substanțe în ameliorarea tulburărilor distrofice legate de vârstă, obținând rezultate remarcabile ce vor fi comunicate Academiei Române. Astfel, a reușit să convingă autoritățile asupra necesității înființării unui Institut de Geriatrie, care să se ocupe cu cercetările asupra îmbătrânirii. Așa se face că în anul 1952, a apărut în Romania – pentru prima oară în lume – un Institut Național de Geriatrie și Gerontologie unde Ana Aslan a lansat noul produs revoluționar numit Gerovital H3, produs ce va avea un real succes și va fi brevetat ulterior în peste 40 de țări. În următorii ani mii de persoane au testat acest produs și au observat că procesul de îmbătrânire este încetinit cu aproximativ 50%, iar ca urmare a succesului acestui produs, numeroase personalități dintre care amintim pe Iosip Broz Tito, Charles de Gaulle, Nikita Hrusciov, John F. Kennedy, Indira Gandhi, Marlene Dietrich, Konrad Adenauer, Charlie Chaplin, Kirk Douglas, Salvador Dali și alții, au urmat tratamentul cu Gerovital, obținând rezultate remarcabile în ceea ce privește îmbătrânirea.

În anul 1980, Ana Aslan inventează, împreună cu farmacista Elena Polovrăgeanu, un alt produs geriatric numit Aslavital, ce va fi folosit ca tratament profilactic pentru afecțiuni cerebrale și cardiace specific bătrânilor, dar și pentru tratarea pierderii memoriei. Ana Aslan a încetat din viață la Spitalul Elias, pe data de 20 mai 1988, la vârsta de 92 de ani, fiind înmormântată într-o capelă a Cimitirului Bellu din București.

Sursa: Lectia de Istorie.

20/05/2020/0 Comments/by Tudor Urse

Stiri

Mircea Dogaru – Scrisoare deschisa premierului Ungariei

Mircea Dogaru - Scrisoare deschisa premierului Ungariei

CATE DEGETE ARE „MANUSA” DVS, DOMNULE VIKTOR ORBAN?

–Scrisoare deschisa premierului Ungariei–

Motto: „A pretinde ca in Romania se desfasoara o revolutie ROMANA, declansata de un ungur, Laszlo Tokes, e ca si cum ai spune ca elefantii zboara, dand din urechi, din floare in floare si le polenizeaza!”.

(Cpt. Mircea Dogaru, 22 decembrie 1989, orele 20:00, pe DN1, intre Otopeni si Bucuresti. Declaratie facuta in fata „Jurnalistilor fara frontiere”.)

Domnule premier Viktor Orban,

Recunoscandu-va calitatile reale, dovedite in promovarea intereselor poporului ungar, oricat de strambe si de utopice ar fi acestea, nu pot sa nu remarc ipocrizia falsei pozitii conciliatorist-diplomatice, adoptata de dvs. in fata recentei pozitii, poate nefericita, poate premeditata, avuta de Presedintele Romaniei, in cazul, electoral construit al Proiectului Legislativ de Autonomie Teritoriala „Secuiasca”, proiect devenit un fel de Hopa-Mitica al politicii dvs. si a UDMR. Si nu pot sa nu raspund amenintarii voalate care transpare din afirmatia dvs. ca „Daca vom fi nevoiti, vom ridica manusa aruncata”! O fac tot „diplomatic”, apeland la un set de intrebari nascute din „suspiciunea rezonabila” ca, atunci cand ati fost selectat din cortul mamei dvs. si transformat in „hungarus pur”, ati primit si un altfel de instructaj, pe linia New Age, in scopul manipularii si impingerii spre dezastru a poporului frate ungar. In treacat fie spus, pentru mine ca istoric, permanenta jonglerie de la 1871, cand s-a dat ordinul construirii unei „natiuni omogene” (din unguri si deznationalizati ai tuturor etniilor) cu termenii „ungur”, „maghiar”, „secui” si „ceangau” nu tine! Asadar…

Domnule premier,

Va mai amintiti cand v-ati dus, acum 31 ani, insotit de ciracii dvs., ajunsi, astazi, unul Presedintele Ungariei, altul al Parlamentului, al treilea Primarul Budapestei (de domnul doctor nu va reamintesc pentru ca a dezertat cand a vazut ce enormitati debitati si faceti), in Cehoslovacia, sa impulsionati si acolo „revolutia”, adica secesiunea teritoriilor locuite de minoritatea ocupanta ungureasca? Numai ca cehii au optat, spre deosebire de serviciile romanesti, pentru o „revolutie de catifea”, drept care ati uitat ce ati patit din partea lor, in special a cehilor pe care dementii New Age i-au botezat „popor slovac”, atunci cand v-ati aplecat sa „ridicati manusa”? Ca pana la Budapesta, unde ati intemeiat din ordin FIDESZ, nu v-ati oprit?

Domnule premier,

Slovacia ca Slovacia, ca a fost botezata candva „Ungaria Superioara”… dar cu Romania ce-ati avut? Puteti sa spuneti, astazi, de Ziua Mondiala a Libertatii Presei cu sinceritate, daca si in ce masura ati fost implicat in pregatirea, fie si ideologica a cetatenilor romani proveniti din familii mixte (romano-unguresti sau romano-sasesti, pentru ca trebuiau sa lanseze lozinci in romaneste) de KEOD in cele 12 tabere din Ungaria, in vederea „revolutiei spontane” din Romania? In instruirea lor ca luptatori de elita in poligonul „din cotul Dunarii” sau pe macheta Transilvaniei de la Debretin? Pentru care macheta, armata dvs. si-a pierdut in 1997 seful Marelui Stat Major, in functie de 2 decenii, fiindca n-a raportat interpelarea pe aceasta tema a omologului sau roman, gl. Dumitru Cioflina. Cat despre citatul cu „cotul Dunarii”, acesta provine din declaratia unuia dintre cei 9 teroristi arestati si condamnati pe viata de tribunalele militare romanesti si pentru eliberarea carora au behait si au facut liste de sustinere 2 ani, damele „civice” ale „post-revolutiei romane”! Chiar credeti ca li s-a pierdut urma la Aiud sau in arhiva SIPA, inchisa si „epurata” de Monica Macovei si ciracii ei?

Domnule premier,

Ati tinut cumva si dvs. in 1990, discursuri patriotice pentru „eroii cazuti in revolutia din Romania” in fata unitatii speciale din Seghedin, la ridicarea placii comemorative? Ati colaborat atunci cu Rudas Erno si, ulterior in denigrarea Romaniei, cu Lazlo Tokes care cere astazi „demisia fara intarziere a presedintelui Iohannis”? Ati colaborat cu Eva Maria Barki de la Viena si cu Raffay Erno, KGB-istul transfug din Ardeal si erijat in Goebbels-ul lui Lazos Fur, ministrul care a lansat formula „Cine detine pamantul, are Ardealul”? Cum ati implicat FIDESZ in actiunea, declansata de Lazlo Tokes cu sprijinul unei banci budapestane si a doua banci vieneze, de achizitionare „pe nimic” sau de „recuperare” prin fals si uz de fals a sute de proprietati in centrul si vestul Romaniei? Dar in „rebeliunea” de la Targu Mures, extern pregatita si soldata cu mutilarea televizat-programata a „ungurului” Mihaila Cofariu? Cati din cei 7.000 de luptatori unguri intrati in Romania atunci cu pasapoarte false, alaturi de diversionisti germani, austrieci, rusi etc. au fost oamenii dvs.?

Domnule premier,

Este adevarat ca vi se datoreaza succesul crearii „culoarului” de proprietati pe linia Odorhei-Seghedin pe care, cu stiinta unor scelertati lideri ai Romaniei basiste, intentionati sa faceti trei autostrazi care sa lege „Erdely” adica asa-zisul „Tinut Secuiesc Independent” intr-o Transilvanie autonoma, de Ungaria? Ati uitat ca harta respectiva a fost distribuita, alaturi de harta Ungariei celor 64 de comitate si de brelocuri bilingve, glorificand „poporul ardelean” si „statul bilingv Transilvania” la congresul secret de la Cluj (fost Clusium, azi Cluj-Napoca) al celor 32 de fragmente etnice europene din toamna lui 2003? O diversiune, bineinteles, care sa atraga atentia prostilor nostri si pe fondul careia s-a lucrat magistral! Cu ce si cu cat ati contribuit, in acele zile, la inventarea, pornind de la 498 cetateni romani declarati, la recensamant, „secui”, pe linia KGB-ista a „natiunii putin numeroase, gagauze” a „Natiunii Secuiesti” si a Consiliului National Secuiesc? Cat ati investit si investiti in tradatorii romani proveniti din familii mixte, sa lupte in traditia New Age manista pentru un „Ardeal independent” sub lozinca „Inalta doamne Carpatii cat Himalaya”? Cu cat le intretineti si astazi iluzia ca trebuie sa uite sangele propriilor inaintasi sacrificati pentru Marea Unire a Romanilor si sa se separe ei, Marius Chicos Rostoganii, de „Miticii” de la Bucuresti? Cu cati bani si cu ce promisiuni au fost mituite loazele noastre sa va sustina actiunile anti-romanesti de inventare a unor inexistente proprietati ale bisericii catolice (cladiri si terenuri) si cat au primit magistratii nostri tradatori sa dea statut juridic aberatiei numita „Starea romano-catolica”? O aberatie lingvistica de tipul „Bazinului Carpatic” (furat hidrografiei si operat prin stergerea cu guma de pe harti a Carpatilor Occidentali, ca sa rezulte o ciuperca nucleara botezata „Ungaria Sf. Stefan”) sau de tipul noului proiect sterpelit astazi de dvs. domeniului protejarii mediului si pe care l-ati intitulat „Zone Nationale Protejate”? O inventie pentru care ati comandat in Romania 1.000.000 de semnaturi si pe care vreti sa o bagati in foarte scurt timp pe gatul Comisei Europene!

Domnule premier,

Cat la suta din planul lui Miklos Horthy din 1921 de „agresare a Romaniei la pace”, permanent actualizat de un Heinrich Werth sau Kos-Karoly v-ati insusit? Si de ce ati facut-o? Nu cumva, pentru ca, de doi ani Putin v-a cam dat cu flit, inclusiv in Programul nuclear, pentru ca s-a prins ca jucati la trei capete (SUA, Germania, Rusia), dvs. fiind, in fapt, dincolo de gargara anti-Soros omul comunism-globalismului si al Noii Ordini Mondiale?

Cat v-a costat mita pentru restituirile ilegale, catre urmasii fostilor optanti sau fascisti unguri, prin fasificarea datelor istorice si actelor, pentru proprietati romanesti adjudecate, inclusiv ale armatei (28.500 ha si zeci de cladiri doar in Harghita si Covasna) sau ale tiganilor romani si unguri deposedati de Horthy? Cat suneti de implicat in pedepsirea de catre politrucii din CNA a posturilor de televiziune sau a jurnalistilor romani ca Monica Ghiurco, pentru ca au abordat tema restituirilor ilegale? Ati investit si dvs. in indepartarea din media romaneasca a realizatorilor si invitatilor incomozi pentru nationalismul dvs. de tip horthyist? Cat ati investit in oficializarea limbii ungare in administratia romaneasca prin legi, care, mai nou, uita procentul de 20% al etnicilor sau in recentul si imbecilul Cod administrativ? Cum sprijiniti si cu cat discriminarea elevilor si studentilor romani fata de deznationalizatii amagiti cu promisiuni si educati ca sovini (nici ei nu stiu ce… unguri, maghiari, secui, ceangai) incepand de la gradinita?

Domnule premier,

Cat ati investit si investiti in UDMR, PCM si PPMT, pentru agitarea anuala daca nu lunara sau zilnica a sperietorii cu „dreptul secuilor la autodeterminare”? Cat in separarea romanilor de ortodoxie si atragerea lor la culte ori secte protestante sau direct la sintagma „catolic = ungur”?

Cat investiti in proiecte gen „Sapientia”, „Compania Husarilor”, sau „Focuri in Tinutul Secuiesc”? Cu cat ati sprijinit extinderea asa-zisului „tinut” (Szekelyfold inseamna in fapt „Pamantul Secuilor” si nu „tinutul”) spre Moldova, in judetele Bacau si Neamt sau in Muresul meu natal? Cat ati investit in demolarea monumentelor eroilor romani, nu numai la Buda ci si in Romania (ex. la Oradea) in lichidarea cimitirelor eroilor nostri ca la Ditrau, in umplerea oraselor transilvane de denumiri stradale si busturi ale criminalilor unguri de razboi (exemplu Albert Wass)? Cat in aducerea de arme si munitii declarate exponate pentru muzeele satesti de istorie sau pitite de „samanii de Covasna” in subsolurile bisericilor, din 1990 si pana astazi (Jos palaria pentru ingenioasele conserve cu cartuse pe post de boabe de fasole si pentru grenadele ofensive pe post de mingi de tenis!)? Cat v-au costat echiparea, instruirea si dotarea noilor „garzi” ale „zdrentarosilor” in padurile noastre, care inca nu au luat drumul Austriei? Cat costa cele 8 baze de pregatire paramilitara camuflate in „cluburi de paint-ball” (doua in Bihor, cate una in Cluj si Mures, patru in Harghita)? Cat a costat inchiderea aeroportului de la Targu Mures, de mare importanta pentru partenerii nostri strategici, spre a fi inlocuit de aerodromurile de la Ghindiu si Nisentea, pe cale de a deveni aeroporturi „private” sau de cele, deja proiectate, de la Ciceu si Cekend?

Domnule premier,

Da! Aveti dreptate! Proiectele „Autonomia Tinutului Secuiesc” si „Trianon 100” in care ati bagat sute de milioane de euro, sunt baloane de sapun! Fatada pentru prosti si carpa rosie pentru tauri! Dar cat investiti in proiectul real, acela ascuns in spatele lor si intitulat pragmatic „Programul de Dezvoltare a Bazinului Carpatic Unitar”, prin care vreti sa dati ungurilor din afara granitelor dvs. iluzia ca traiesc in Ungaria? Cat v-a costat organizarea separata a oamenilor de afaceri de etnie ungureasca din Romania prin Conferinta de Afaceri discriminatorie, initiata recent (11-12 februarie a.c.) de Peter Ferenc, la Targu Mures? Si asta in scopul crearii infrastructurii „Camerei de Dezvoltare a Afacerilor din Bazinul Carpatic” dependenta de Camera de Comert si Industrie a Ungariei (MKIK)? Cat va costa „Colaborarea intre judetele infratite cu Tinutul Secuiesc” adica piatra de temelie, dupa Kelemen Hunor, pentru „Colaborarile regionale intre magiarii din Bazinul Carpatic”?

Ati investit mai mult de 10.5 milioane de euro, in ultimii doi ani, in unificarea media de limba ungureasca din Romania, prin FOTER si „Asociatia Pentru Spatiul Media Transilvan”… DA sa NU? Ati investit sau nu, la noi, peste 250 milioane euro in crearea unor retele paralele si discriminatorii fata de romani de gradinite, scoli, sau baze sportive? Ati dat sau nu 130 milioane euro Bisericii Calvine Transilvane? Si asta pe langa cele 9 milioane de euro investiti in programe pentru copii prin „fundatiile educationale” gen „Iskola Alapitvany” si „Sapientia Alapitvany”?

Domnule premier,

Ati promovat sau nu rasismul si discriminarea in Romania, in scopul segregarii, sub lozinca „Invatamantul, de la gradinita pana la universitate, cluburile sportive, institutiile culturale si presa… toate pot fi folosite in limba maghiara si numai de unguri”?

Cat ati investit in Romania, prin Ministerul Agriculturii ungar, in ciclul de emisiuni TV „Hungaricum” si in programul „Cred intr-o patrie”, cu scopul „democratic” si „european” de „reunificare nationala deasupra granitelor”? Si asta, in timp ce ati respins, la 13 septembrie 2019, pentru romanii din Ungaria, prin Autoritatea Maghiara pentru Telecomunicatii, participarea Digi TV la licitatia 5G din tara dvs.! Ati acceptat formula de „Unificare Virtuala” pentru a defini programul dvs. politic agresiv de creare, potrivit cercetatorului Tamas Kas ale unui „paralelism etnic menit sa consolideze si sa mentina un sistem in care maghiarii sa-si duca viata ca si cum ar trai nu in Romania ci in Ungaria”? Nu negati, pentru ca este si concluzia presei ungare: „Ungaria lui Viktor Orban – noteaza ziaristul Akos Keller Alant – varsa bani in presa de limba maghiara, in educatie, cluburi sportive si biserici din Transilvania, unde peste 1.000.000 de etnici maghiari isi duc tot mai mult traiul ca in Ungaria”!

Ati proclamat sau nu 2020 – „Anul Identitatii Nationale Maghiare”, in contextul „Comemorarii Trianon 100”?

Domnule premier,

Cat ati investit in „Crucile cu sageti”, reinfiintate in 2007 ca „Garda Maghiara pentru Protectia Traditiilor si Culturii” si, mai ales, in „Plutonul Secuiesc” de sub egida PCM desi „Garda” a fost scoasa in afara legii de Tribunalul (2008) si Curtea de Apel (2009) din Budapesta? Si, apropo, cu cat ati sponsorizat inventarea PCM in 2008 si a PPMT in 2011?

Cat investiti in „cinele” Coalitiei Maghiare Americane, pentru ca americani nestiutori gen Thomas Robertson, April Foley, ori Susan Hutchins sa accepte „importanta Unificarii Natiunii Maghiare dincolo de Granitele Ungariei”? Si cum raspundeti acuzelor ca o parte din banii dati astfel, ca sponsorizare (zeci de milioane de euro), se duc, in fapt, la apropiatii dvs. Attila si Laszlo Belazs, Lorincz Meszaros si Istvan Tiborcz sau, prin Fundatia PROECONOMICA (Monika Kozma) catre firmele recent infiintate la Gheorgheni Slazmontech SRL si Batlas Holding, ori fabrica de bere Igazi Csichi Sor care are ordinul sa detroneze „Berea Ciuc”? Etc. etc., etc., etc. …

Domnule premier,

Date fiind cele de mai sus, cum de aveti tupeul sa-l atacati pe Presedintele Romaniei cand fanul dvs., seful CNCD din Romania, dl. Asztalos Csaba, din inalta sa pozitie, declara oficial in februarie a.c. ca „Ungaria… in mod indirect preia din atributiile statului roman si construieste o identitate nationala pe un teritoriu, adica intr-un bazin carpatic, care depaseste granitele de stat”?

Daca sunteti „european”, de ce nu ati protestat cand Laszlo Tokes, azi presedintele „Consiliului National Maghiar din Transilvania” a cerut, tot in februarie a.c., autonomia si pentru judetele din vestul Romaniei si intemeierea, sub numele de „Partium” a unui stat cu capitala la Oradea? Sau n-ati putut, pentru ca, din 2003 ati sponsorizat toate „marsurile” organizate acolo pe biciclete sau pe cai? Ca doar si dvs. veniti calare in Ardeal, dupa modelul lui Horthy, pentru ca nu s-a gasit inca nimeni sa va intampine in Romania cu celebrul cantec „S-a suit Orban pe cal/ Sa se uite in Ardeal/Da-te……………. jos/Ca Ardealul nu-i al vost!”

Apropo, pe langa sicanele cu arborarea steagurilor in berna de Ziua Romaniei ridicarea de steaguri unguresti pe cladiri oficiale romanesti, refuzul primarilor de a purta esarfa tricolora romaneasca etc. sponsorizati cumva si puzderia de fundatii ale rudelor dvs. materne? Mai bine renuntati, pentru ca SIS-ul a fost pregatit la est de Romania si ati putea avea parte de „efectul bumerang”! Da! Ati obtinut succese in conturarea himerei secuiesti, inclusiv prin singularizarea limbii unguresti pentru elevi si studenti, datorita deciziilor catastrofei ministeriale numita Monica Anisie care a acceptat ca examenele de absolvire sa nu se mai tina in limba tarii! How much? Si daca tot vorbim de bani, pe unde se mai scurg banii in Ardeal? Tot de la Ministerul Apararii si vicepresedintele Parlamentului ungar prin „Fundatia Bethen Gabor” si Consulatul de la Miercurea Ciuc, sau prin Asociatia „Drumeti in Ardeal” din Debretin (Vezer utca, 23) catre „Siculitas” (Targu-Mures, Str. Marton Aron, nr. 1) si „Szepsireform” (Sfantu Gheorghe, Str. Mikes Kelemen, nr. 2, ap. 53)?

Domnule premier,

Ca istoric, nu pot sa nu ma intreb… cu ce l-ati calcat pe bombeu atat de tare pe presedintele Romaniei? Dincolo de patriotardismul extrem, afisat ca nuca in pereti, de nefericitii d-sale consilieri, care ii scriu discursurile cu piciorul stang, nu cumva ati depasit limitele si ati patruns pe teritoriul gruparii de la Sibiu, care orienteaza romanii, indiferent de etnie, spre afaceri profitabile exclusiv cu Austria si Germania? Nu cumva ati patruns si din punct de vedere spiritual pe domeniul si faceti concurenta neloiala fratilor Schuster („ECOSAL”) care, prin atotacaparatoarea Biserica Evanghelica ii atrag pe aborigeni, prin Centrul Crestin „SHALOM” si „Fundatia SOLO DEO GRANDE”? Asta sa fi determinat duritatea protestului prezidential, al doilea protest romanesc, in ceea ce priveste intensitatea, „pe scara Richter”, dupa protestul ministrului roman de Externe, Teodor Melescanu din 1993, catre Gyula Horn?

Domnule premier,

Cu durere in suflet, avand inca in minte Declaratia Marii Tradari Nationale de la Cluj-Napoca din 19 octombrie 2018, redactata de 23 de „intelectuali” (11 etnici romani, 11 unguri si 1 metis), de esenta manista, trebuie sa recunosc: sunteti un mare „patriot ungur”! La fel de „ungur” pe cat au fost slovacul Lajos Kossuth si sarbo-croatul Alexandru Petic (Sandor Petofi) ori sunt, astazi, liderii UDMR si ai partidelor capusa create de dvs. in Romania, pe care, daca ii cauti la „radacina” dai de taranul valah (budos olah), care le-a fost bunic, sau de „vallach-ii” din Orientul Mijlociu, care au tot atata legatura cu ungurii cat am si eu cu eschimosii! Este admirabila tenacitatea dvs. in actiunea de prostire a guvidului ca se poate transforma in casalot si inghiti totul, de jur-imprejur! Dar v-ati umflat deja prea mult, ca broasca din fabula, si exista pericolul sa patiti ce a patit ea! Nu uitati ca, atunci cand doi se bat, al treilea castiga! Adica, daca se bat pentru suprematie in Romania minoritatile ungara si saseasca, nu va castiga nici una! Dar nici stapanul comun, Germania, cu anexa Austria! E mai mult decat posibil sa castige, ca de obieci, cel care sta la panda, Ursul de la Rasarit! Ai carei slugi veti deveni, tot ca de obicei! Si tot in 24 de ore!

Personal va sunt recunoscator, de aceea mi-am permis sa va sfatuiesc de bine! Pentru ca, sutele de milioane de euro bagate de dvs. in ultimii doi ani, in contracararea „Centenarului Marii Uniri”, inlocuirea sa cu propriul dvs. proiect propagandistic „Trianon 100” si aducerea la Sumuleu (soldata cu un mare FASSS) a Papei Francisc I, mi-au stimulat, datorita uriasei propagande secesioniste dezlantuite pe temele „Trianon” si „Secuii”, revenirea in forta ca istoric, prin lucrarile „Secuii, poporul furat”, „Intre Alba Iulia si Trianon. Ungaria tuturor cauzelor si razboaielor de succesiune (1918-1920)” si coordonarea amplului volum al istoricilor romani autentici „Dimitrie Cantemir si constiinta unitatii romanilor”! Fiindu-va, asadar, oarecum recunoscator, imi permit sa va mai dau un ultim sfat in galceava cu bietul nostru presedinte, pe care sunt obligat sa-l apar prin juramantul militar: lasati-va in buzunar manusa! Are mult prea multe degete dar sunt si mai multi si mai puternici cei ce se pregatesc sa va loveasca peste ele!

Al dvs. sincer,

Col.(r) dr. Mircea Dogaru,

Istoric militar,

Presedintele Sindicatului Cadrelor Militare Disponibilizate

Bucuresti, 3 mai 2020

Din arest la domiciliu, de Ziua Mondiala a Libertatii Presei

P.S. Ca roman rational nu pot sa ma supar pe dvs., pentru ca aveti un vis nebunesc si il urmati, fiindca e o problema care va priveste, asa cum nu pot sa ma supar nici pe Vladimir Putin, pentru ca a declarat recent: „Stau si ma uit la Romania… Inainte de ’89, era o putere! Avea o industrie puternica! Avea o flota de invidiat! Avea o armata perfecta, acolo, in Curbura Carpatilor… Astazi sunt idiotii Uniunii Europene!… Nici praf de pusca nu mai produc… Pana si ungurii isi bat joc de ei!…”. Cand omul are dreptate… are! Nu pot sa ma supar decat pe alde Neica-Nimeni, care, cica ma reprezinta la mine acasa, dar n-au curajul sa va declare persona non grata, de fiecare data cand veniti, ca „Voda prin loboda” in Romania, sa-i indemnati pe cei slabi de minte la nesupunere civica si atacati dreptul romanilor la existenta statala si nationala unitara asa cum a fost consfintita prin sangele a milioane de martiri, prin vointa tuturor cetatenilor, prin Constitutie, tratatele internationale si cele de aderare la UE si NATO!

12/05/2020/5 Comments/by Tudor Urse

Articole

Doru Pop – Romania „ne-resetabila” si mostenirea „neamului prost”

Doru Pop - Romania „ne-resetabila” si mostenirea „neamului prost”

„Resetarea” societatii in care traim nu este posibila pentru ca pur si simplu nu exista resursele umane pentru a o realiza. Marea problema a Romaniei contemporane este golirea demografica. Catastrofa noastra este una biologica, ceea ce produce cumplite efecte politice. Asteptand aceasta resetare, demonstram ca suntem o comunitate care asteapta minuni din nimic. Pare o constatare cinica, dar e o trista realitate: Romania nu are oameni, nu are fondul genetic pentru a fi altceva decat ceea ce este acum. De trei ori Romania a fost secatuita de cele mai bune resurse umane ale sale. Oameni de calitate, barbati curajosi si femei inteligente, cetateni bine educati si intelectuali formati de-a lungul catorva generatii au fost ucisi sau au fugit din aceasta tara. Am asistat nepasatori la decimarea biologica a celor mai buni dintre noi.

Natiunile si popoarele nu sunt un sac fara fund, bazinul lor genetic nu regenereaza la nesfarsit. In teoria politica exista o stiinta numita demografie politica, specializata in studierea efectelor transformarilor care au loc la nivelul structurii populatiei asupra societatii in ansamblul ei. Functionarea unor sisteme politice sau disfunctionalitatea sociala nu pot fi intelese fara studierea dinamicii populationale. In intreaga lume asistam la niste transformari demografice fara precedent, iar dezechilibrele demografice au fost mereu o sursa pentru marile conflicte globale sau regionale.

As vrea sa atrag atentia asupra efectelor negative ale acestei schimbari demografice pentru istoria recenta a natiunii noastre si asupra modului cum arata institutiile publice si private de la noi. Pretutindeni vedem surogate de profesionisti publici, fantose de politicieni, profesori contrafacuti, medici incompetenti. Peste tot intalnim o lipsa cumplita de profesionalism si ne ciocnim de zidul competentelor false.

De unde provin aceste defecte congenitale, extinse la nivel national? Din epuizarea demografica! Prima golire demografica s-a produs la inceputul secolului trecut si a fost o consecinta nefasta a celor doua razboaie mondiale. In urma conflagratiilor mondiale, Romania a pierdut, cumulat, aproape 10% din populatie, mai ales de sex masculin. Conform estimarilor, in urma primului conflict global am pierdut peste 600.000 de oameni (civili si militari), iar in cel de-Al Doilea Razboi Mondial au murit peste 500.000 de oameni (civili si militari). La pierderile cumulate trebuie sa adaugam si victimele Holocaustului si pe cele ale pogromurilor rasiale, ceea ce inseamna cel putin inca 1,2 milioane de oameni.

Catastrofa demografica a continuat si in Romania stalinista. Urmand modelul sovietic, statul roman a demarat un proces de epurare demografica pe criterii de clasa, orientandu-se mai ales impotriva elitelor sociale si intelectuale. Astfel, conform evaluarilor din Raportul Tismaneanu, se pare ca ar fi vorba de 350 de mii de victime – desi alti cercetatori sustin ca, intre 1948 si 1989, au fost ucise 1,2 milioane de persoane. Oricum, inca 10% din cetatenii statului roman au fost eliminati, si nu vorbim doar despre elita politica. A fost distrusa o intreaga patura medie, inteligenta si valoroasa: sateni bogati, preotimea educata, precum si o mare parte a intelectualitatii urbane (medici, avocati, jurnalisti). La aceste victime politice se adauga cumplita disparitie a unor etnii intregi, care are consecinte grave pe ansamblu.

Pierderea irecuperabila a cel putin doua etnii foarte importante pentru structura sociala a statului roman modern, evreii si etnicii germani, este incomensurabila. In aceeasi perioada au plecat din Romania aproape jumatate de milion de evrei (conform statisticilor din 1947 erau peste 400 de mii de evrei in statul roman), dar distrugerea este si mai mare, daca tinem cont ca, in 1930, Romania Mare numara peste 750 de mii de etnici evrei, in timp ce astazi mai exista doar 6.000 de persoane care se declara de aceasta etnie. Evreimea romaneasca a avut un rol de urbanizare, de racordare la valorile cosmopolite si de stimulare a vietii artistice, culturale si economice.

Sa nu uitam nici ca Nicolae Ceausescu a primit jumatate de miliard de marci pentru alti aproape 200 de mii de etnici germani, pe care i-a vandut ca pe niste bunuri de export. Numai ca, tot conform recensamantului din 1930, stim faptul ca Romania avea peste 745 de mii de etnici germani. Astazi mai sunt putin peste 60.000. Romania a mai pierdut aproximativ 10% dintre cetateni, dintre care multi reprezentau o elita sociala, modele publice de comportament.

A treia si cea mai mare golire demografica a avut loc dupa 1989. Desi statisticile nu sunt concludente, pentru ca multi romani si-au luat lumea in cap, pur si simplu au plecat fara sa se mai uite in urma si fara sa oficializeze aceasta plecare, se estimeaza ca undeva intre 2,5 si 3 milioane de concetateni au emigrat in ultimii 25 de ani. Numai in 2007 au plecat voluntar aproape o jumatate de milion de romani. Si nu au plecat infractorii, lenesii sau ignorantii. Au plecat tinerii de pana in 35 de ani, oameni educati si bine pregatiti profesional, barbati si femei curajosi si cu initiativa, cu profil psihologic de invingatori, indivizi gata sa munceasca, dispusi sa faca eforturi remarcabile de adaptare la o noua societate. Iarasi, ce aveam mai bun din punct de vedere demografic. Golirea etnica a dus si la atingerea limitelor morale si etice. Pentru ca marlania si primitivismului comportamentelor nu se schimba peste noapte. Lipsa de decenta si eleganta in comportamentele publice nu pot fi predate sau invatate din manuale de „bune maniere”. Cine a luat locul acestor oameni, pentru ca, de fiecare data, dupa fiecare golire demografica, locurile goale au fost umplute de cineva? Din pacate, in locul unor oameni cinstiti si educati, institutiile romanesti au fost populate cu hoti si sarlatani. In locul unor intelectuali de calitate, am fost obligati sa punem analfabeti snapani, in locul unor oameni capabili sa dialogheze civilizat, am adus fapturi care urla si creaturi care injura si scuipa, ghiolbanii si primitivii i-au inlocuit pe oamenii inteligenti si seriosi, urmand vechea filozofie mioritica: nimeni nu este de neinlocuit, cum nu se poate mai FALS. Cu cat te pricepi mai putin la un lucru, cu atat ai sanse mai mari sa fii pus intr-o functie care sa-ti permita sa administrezi acel domeniu.

Incompetenta a devenit la noi o forma de calificare. Militienii au ajuns profesori de democratie, turnatorii au devenit instructori de etica si morala, iar nulitatile s-au transformat in modele de comportament. Cand vulgaritatea si nesimtirea sunt substitutele bunei-cresteri, nu mai e nimic de facut, nu mai poti dobandi deprinderi civilizate la doctorat. Pseudo-intelectualitatea compusa dintr-o clica nepotista s-a instaurat definitiv si confortabil in fotoliile lasate libere de oamenii de calitate, diversi mitocani iau drept libertate de exprimare sudalmele, si orice semianalfabet care crede ca vorbirea este egala cu inteligenta isi da cu parerea despre cum ar trebui sa arate lumea. Farsorii danseaza goi pe scena publica, mimand societatea civila, iar mass-media este plina de ipochimeni care nu cunosc regulile de gramatica elementara, nimic nu-i impiedica sa debiteze aberatii. Impostura academica pe care o vedem expusa zilnic este doar varful de aisberg, cu cat coboram mai jos in infrastructura demografica a tarii in care traim, vedem pretutindeni dezastrul. Din pacate, el se produce de mai bine de o suta de ani, de un secol si mai bine asistam cum se instaleaza domnia neamului prost – mai ales din punct de vedere moral, nu doar organizational sau administrativ.

Daca astazi suntem o natiune distrusa, nu e din cauza disparitiei fabricilor si uzinelor, aceasta fiind doar o consecinta, ci din cauza factorului UMAN, calitatea acestuia din urma stand in numarul de like-uri pe Facebook. Am inlocuit neamul bun cu neamul prost, iar neamul prost continua sa se perpetueze. Democratia are multe plusuri, dar si un urias minus, lipsa oricarui criteriu de selectie a liderilor. Acolo, in radacina ADN-ului nostru, reformele si resetarea sistemului nu mai inseamna nimic.

Romania este o colonie… vasala multora, dar mai ales „neamului prost!”.

A consemnat conf. univ. dr. Doru Pop via cuvantul-liber.ro.

11/05/2020/2 Comments/by Tudor Urse

Articole, Prezentări

Ionut Tene – Cercetarea istorica, de la directivele NKVD la recomandarea UE

Aparuta la editura Scoala Ardeleana, lansarea cartii a beneficiat de prezentarea din partea academicianului Ioan Aurel Pop, dar si a istoricilor Vasile Lechintan si Ion Novacescu.

Ionut Tene considera ca „De cativa ani istoricii romani si-au transformat pasiunea si vocatia in meseria de istoric, bine stipendiata de fundatii sau institute publice, cu un rol clar definit de educare in interese ideologice obscure si punctate de societatea noastra ierarhica”.

Cercetarea istorica de la directivele NKVD la recomandarea UE. Noua generatie de istorici romani dincolo de formalismele istoriografiei oficiale

Studiul istoriei si promovarea istoriei in scoli au fost apanajul regimurilor politice si al ideologiei de a lungul timpurilor. Daca in anii ’50 istoria lui Mihail Roller dezumaniza istoria Romaniei dupa chipul celei sovietice in maniera marxista a luptei de clasa, astazi istoria este atent diriguita de oficialii Comisiei Europene. Istoria a fost folosita ca o „tarfa de lux” de catre regimurile totalitare, dar si in prezent a devenit cocota Bruxellesului. Cercetarea istorica corecta, bazata pe izvoare si deductii logice in spiritul adevarului este inca o himera. Cercetatorii, la fel ca in perioada comunista, trebuie sa dea tributul ideologiei, ieri Moscovei sau directivelor PCR si azi recomandarilor de la Strasbourg.

In jurul anilor 2000 ministrul Educatiei, Andrei Marga, a facut o mare greseala acceptand redactarea manualelor alternative de istorie, care au obturat promovarea corecta a faptelor istorice si personajelor majore, nu conform duratei istorice initiate de Scoala Analelor, de viziunile lui March Bloc sau Paul Veyne. Personaje obscure din punct de vedere istoric, prezentatori TV ca Andreeea Esca au luat locul unor personaje emblematice ale istoriei nationale – Decebal, Stefan cel Mare sau Mihai Viteazul. S-a urmarit compromiterea unui demers istoriografic national. Facatorii de manuale alternative incurajati de Andrei Marga si directivele europene au pus in prim plan durata scurta de o clipa (an, deceniu) a importantei unei vedete contemporane de televiziune fata de importanta unui Eminescu sau a evenimentului Razboiului de Independenta, reprezentativi pentru durata lunga in istorie. Greseala aceasta istoriografica a indepartat tanara generatie fata de istorie si a dus la o rasturnare a scarii valorilor in societate. Cred ca atitudinea demitizatoare a istoriei si demantelarea ierarhiei duratelor si personalitatilor in timpul istoric a fost facuta intentionat pentru ocultarea adevarului istoric si inversarea ierarhiilor in Romania.

Un popor fara repere si valori poate fi mai usor manipulat. Aproape ca nu este nicio diferenta de logica intima, istorica, pastrand nuantele istorice indubitabile, intre directivele NKVD asupra istoriei din 1947 si Recomandarea nr. 15 a UE din 2001. In esenta, ambele documente aneantizeaza rolul natiunilor, eroilor, culturii si religiei in istoria tarilor europene. In iunie 1947, NKVD (precursorul KGB) distribuia, in regim strict secret, setul de directive destinat sovietizarii tarilor din sfera de influenta a Moscovei. Aceste directive intitulate „Moscova 2.6.1947 (Strict secret) K AA/CC113, indicatia NK/003/47”, au fost elaborate de Lavrenti Beria, seful KGB.

„34. Trebuie acordata o atentie deosebita bisericilor. Activitatea cultural educativa trebuie astfel dirijata ca sa rezulte o antipatie generala impotriva acestora. E necesar sa fie puse sub observatie tipografiile bisericesti, arhivele, continutul predicilor, cantecelor, al educatiei religioase, dar si cel al ceremoniilor de inmormantare.

35. Din scolile elementare, de specialitate, dar mai ales din licee si facultati trebuie sa fie inlaturati profesorii de valoare care se bucura de popularitate. Locurile lor trebuie sa fie ocupate de oameni numiti de noi, avand un nivel de pregatire slab sau mediocru. Sa se analizeze diferentele dintre materii, sa fie redusa cantitatea de material documentar, iar la licee sa se opreasca predarea limbilor latina si greaca veche, a filosofiei generale, a logicii si geneticii. In manualele de istorie nu trebuie amintit care dintre domnitori a servit sau a vrut sa serveasca binele tarii. Se va insista pe lacomia si rautatea oricarui rege, pe efectul nefast al monarhiei si pe lupta poporului asuprit. In scolile de specialitate trebuie introdusa specialitatea ingusta.”

Pe de alta parte, paradoxal, un document al UE, care pare un altfel de URSS, cu capitala transbordata de la Moscova la Bruxelles, intr un limbaj mai nuantat si democratic inhiba cercetarea istorica bazata pe forta creatoare a popoarelor si culturii nationale. Scopurile sunt clare: ocultarea unor fapte, evenimente si personalitati istorice care deranjeaza mersul unificarii europene. In subsidiar pentru Bruxelles istoria este un mijloc de propaganda, ca la sovietici, si nu un mod de a afla adevarul despre trecutul popoarelor europene.

„Recomandarea No. 15 (2001):

1. Scopurile predarii istoriei in secolul 21. Predarea istoriei intr o Europa democratica ar trebui: sa ocupe un loc central in educatia unor cetateni responsabili si implicati activ in viata politica si in cultivarea respectului pentru diferentele intre popoare, fiind bazata pe afirmarea identitatii nationale si a principiilor tolerantei; sa fie un factor decisiv in reconcilierea, cunoasterea, intelegerea si respectul reciproc intre popoare; sa joace un rol vital in promovarea valorilor fundamentale, precum: toleranta, intelegerea reciproca, drepturile omului si democratia; sa fie o componenta fundamentala a constructiei europene liber consimtite pe baza mostenirii istorice si culturale comune, imbogatita prin diversitate si care contine uneori chiar si aspecte conflictuale si dramatice; sa fie o parte a politicii educationale care joaca un rol important in progresul tinerei generatii, cu trimitere directa la participarea sa activa la constructia Europei, ca si la evolutia pasnica a societatii umane intr o perspectiva globala, in spiritul intelegerii si a respectului reciproc; sa permita cetatenilor Europei sa isi formeze si sa isi afirme propria identitate individuala si colectiva prin cunoasterea mostenirii istorice comune in aspectele sale locale, regionale, nationale, europene si globale; sa fie un instrument pentru prevenirea crimelor impotriva umanitatii.”

Si in UE, ca si in fosta URSS sau lagarul comunist, istoria este folosita ca un instrument, ca un mijloc de propaganda, pentru impunerea ideologiei unificarii europene. Pentru un istoric cu constiinta vastitatii evenimentelor, personalitatilor si faptelor istorice, istoria nu poate fi un vehicul de propaganda in favoarea unei constructii politice supra statale, ci numai o cale spre adevar sau, intr un sens antic, de la Herodot citire: Historia magistra vitae. Noua generatie de istorici romani trebuie sa depaseasca complexul ideologic comunist vetust, dar si pe cel impus de schematismul si formalismul recomandarilor UE, sa se indrepte cu nerabdare, cunostinta si constiinta febrila spre cercetarea aspectelor istoriei nationale in complexitatea si varietatea lor aproape infinita si conexa cu Europa si lumea.

Tinerii istorici romani pot urma modelul istoriografic interbelic, care transcende istoriografia rebarbativa impusa de sovietici sau Bruxelles. Istoricii romani au modele usor recognoscibile in marile valori interbelice si mai au experienta trairii sau parcurgerii directe a experimentului toxic comunist. Ei pot sa scrie studii si compendii de istorie europeana superioare fata de colegii din Occident supusi restrictiilor limitative ale recomandarilor ideologice impuse de Comisia Europeana. Un inceput excelent inspre o istorie dezbracata de false pudori ideologice o fac cercetatorii de la IICCMER din Bucuresti si Institutul de Istorie Orala din Cluj. Aceste centre istoriografice ofera speranta si substanta noilor generatii de istorici romani.

Sursa: activenews.ro.

08/05/2020/0 Comments/by Tudor Urse

Stiri

Profesorul Toma Balasoiu sesizeaza Academia Romana cu privire la acuzatiile aduse de catre Radu Ioanid

Catre

ACADEMIA ROMANA

Domnului Ioan Aurel POP, Presedinte

Stimate domnule presedinte,

Suntem convinsi ca va este deja cunoscut faptul ca recenta numire a domnului Radu IOANID in inalta demnitate de ambasador al Romaniei in Statul Israel a iscat numeroase controverse profund pagubitoare intereselor vitale ale tarii noastre de a fi reprezentata pe plan international, inclusiv in Statul Israel, de persoane credibile, cu un trecut / prezent incontestabil.

Printre acestea se afla si controversele privind gravele acuzatii pe care domnul Radu IOANID le-a adus Academiei Romane, inclusiv personal domniei voastre, in cadrul interviului pe care l-a acordat doamnei Sabina FATI, redactor – Radio Europa Libera Romania, la 6 aprilie 2019 (anexa).

In aceste conditii, pentru multi, foarte multi romani animati nu numai de arzatoarea dorinta de a prezerva autoritatea si demnitatea diplomatiei romane, ci si preocupati de necesitatea stringenta de a nu se permite / accepta sub nicio forma afectarea prestigiului si credibilitatii celei mai inalte autoritati stiintifice a tarii noastra se pune problema daca daunatoarele acuzatii aduse Academiei Romane si domniei voastre personal de domnul Radu IOANID vor ramane sau nu fara un raspuns adecvat din partea Academiei Romane si a domniei voastre personal (!?).

Astptam cu mare interes raspunsul Academiei Romane si al domniei voastre personal.

Va multumim!

Cu alesa consideratie,

Prof. Toma Balasoiu

P.S. Folosim acest prilej pentru a supune atentiei domniei voastre rugamintea de a examina posibilitatea organizarii de catre Academia Romana a unei sesiuni stiintifice in cadrul careia sa se dezbata – de catre istorici specializati in probleme privind cel de-al doilea razboi mondial – contributia statului roman, a Casei Regale a Romaniei, inclusiv a Reginei Mama Elena, a Bisericii Ortodoxe Romane etc., etc., la salvarea de la trimiterea in lagarele naziste de exterminare in masa a multor evrei, la impotrivirea autoritatilor romane fata de actiunile anti-evreiesti dezlantuite, in Romania, de miscarea legionara si de Grupul Etnic German, la mentinerea in functiune a Teatrului Evreiesc in timpul terorii anti-evreiesti dezlantuite de Germania hitlerista etc., etc.

Este tot mai evident ca, fara o expertiza a Academiei Romane bazata exclusiv pe probe indubitabile confirmate de oameni de stiinta, pe dovezi elocvente privind brutalul demers de natura politica partizana / mistificatoare a ADEVARULUI stiintific privind atitudinea autoritatilor romane fata de comunitatea evreiasca din Romania in conditiile aflarii tarii noastre sub terorizanta dominatie a Germaniei hitleriste, nu se vor putea repara gravele prejudicii provocate prestigiului si demnitatii poporului roman, inclusiv prin parsivele pozitii exprimate de domnul Radu IOANID in cadrul interviului sus-mentionat.

In ceea ce ne priveste, consideram ca acest interviu al domnului Radu IOANID constituie, fara putinta de tagada, si un disperat indemn la initierea de catre Academia Romana a unei actiuni doveditoare inclusiv a traditiei multi-seculare a armoniei existente – pe teritoriul tarii noastre – intre romani si evrei, a inaltei aprecieri de care s-a bucurat / se bucura contributia insemnata a multor evrei la afirmarea culturii romane, la crearea si consolidarea Romaniei moderne, la dezvoltarea economiei romanesti, la edificarea unui eficient sistem bancaro-financiar romanesc etc., etc.

Raspunsul domniei voastre este asteptat cu mare, foarte mare interes.

Va multumim!

E X T R A S din interviul acordat de domnul Radu IOANID domnei Sabina FATI
(Radio Europa Libera Romania, 6 aprilie 2019).

Europa Libera: Revenind la istorie. In volumul Marea istorie ilustrata a Romaniei si a Republicii Moldova, editat chiar de presedintele Academiei Ioan Aurel Pop, dar si de colaboratorul sau apropiat Ioan Bolovan, pogromul de la Iasi e dus in derizoriu, deportarile sunt expediate superficial, iar masacrul de la Odesa nici macar nu este amintit. Ce va spune aceasta abordare facuta de presedintele Academiei Romane?

Radu Ioanid: Este o abordare care reprezinta un progres substantial fata de „istoriografia” lui Ceausescu. Evident, sunt ironic, in fapt nu sunt surprins, pentru ca aceste reflexe de ignorare sau de edulcorare a istoriei Holocaustului exista intr-o parte a istoriografiei romane si pot sa va spun ca initiativele noastre de a coopera, de a facilita o cooperare intre Institutul „Wiesel” si Academia Romana, pana in momentul de fata au esuat.

Europa Libera: In sensul ca Academia Romana v-a refuzat?

Radu Ioanid: Nu, au fost niste promisiuni la nivelul vicepresedintilor Academiei care nu au fost onorate. Impreuna cu Alexandru Florian de la Institutul Wiesel am cerut, spre exemplu, acces la informatii. Pe de o parte, legate de membrii evrei ai Academiei Romane, pe de alta parte, la istoricul Fundatiei „Elias”, care este foarte interesant din punctul de vedere al acestui viitor muzeu. Aceste promisiuni n-au fost onorate, dar pot sa va marturisesc ca o intalnire cu dl Ioan-Aurel Pop care, este, evident, extrem de ocupat nu a putut fi obtinuta.

Europa Libera: Dar chiar daca ar fi fost obtinuta, vederile presedintelui Academiei Romane si discursul sau public se intorc cumva la nationalismul ceausist despre care ati amintit?

Radu Ioanid: Fiecare cu optiunile lui si cu bucuriile, si placerile lui in viata.

Europa Libera: Faptul ca discursul acesta apare la un om care reprezinta institutie de elita a statului roman va ingrijoreaza?

Radu Ioanid: Nu ma ingrijoreaza, pentru ca se inscrie pe o linie mai veche a Academiei Romane. Amintiti-va, va rog frumos, de polemica pe care personal am avut-o in legatura cu utilizarea notiunilor in DEX de tigani si jidani, amintiti-va, va rog frumos, de polemica pe care am avut-o in legatura cu Paulescu, cu fostul presedinte al Academiei Romane Eugen Simion si initiativa Domniei sale de a-i ridica un bust lui Paulescu la Paris…

Europa Libera: Este vorba despre cercetatorul roman care a contribuit la descoperirea insulinei.

Radu Ioanid: Asa-zisul descoperitor al insulinei. Asta credea Adrian Paunescu. A descoperit, dupa stiinta mea, ceva care se apropia si este, poate, un precursor al descoperitorilor insulinei.

Europa Libera: Dar dvs. va opuneti eroizarii lui Paulescu din alte motive.

Radu Ioanid: Eu nu am niciun fel de cadere sa evaluez pe Paulescu ca om de stiinta. Au facut-o medici romani si din strainatate. Eu sunt impotriva glorificarii lui, pentru ca a fost tatal spiritual nu numai al Ligii Apararii National-Crestine, dar si al Legiunii Arhanghelului Mihai si a fost, fara indoiala, cel mai salbatic antisemit din istoria Romaniei. Are acest titlu si nu ne putem decat mira sa vedem ca un academician ca Nicolae Cajal a votat pentru acordarea acestui titlu, incercand sa separe cele doua lucruri, titlului de academician post-mortem. Asta in perioada port-comunista, evident.

07/05/2020/0 Comments/by Tudor Urse

Articole

Mircea Dogaru – Valeriu Carp, un ordin de erou

Mircea Dogaru - Valeriu Carp, un ordin de erou

„Din ordinul meu si pe a mea raspundere, deschideti focul!”

Valeriu Carp.

La 23 august 1939, imparatii Rasaritului si Apusului si-au dat mana incheind, prin intermediul ministrilor lor de externe, Molotov si Ribbentrop, un „pact de neagresiune” care prevedea, in secret, impartirea Europei. Unul (Adolf Hitler) isi adjudeca, in numele „uniunii europene” national-socialiste, partea occidentala si centrala a continentului, celalalt (I.V. Stalin), in numele „uniunii europene” comuniste, Rasaritul si partea central-rasariteana.

O frontiera a rusinii brazda harta Lumii Vechii, de la Nord spre Sud, smulgand Finlandei regiunile estice, desfiintand Tarile Baltice, impartind Polonia in doua si pulverizand Romania Mare. Rusii pretindeau nordul si estul Moldovei, arbitrar denumite de „hotii de pamanturi” ai veacurilor precedente „Bucovina” (in 1786) si „Basarabia” (in 1807), urmand sa dispuna, in favoarea satelitului lor, Bulgaria, si de Dobrogea, iar germanii, interesati de petrolul romanesc, dar si de mentinerea in Axa a celui ce se declarase primul „fascist” al lumii postbelice, batranul amiral de Balaton, Miklos Horthy aveau libertatea de a decide in privinta restului.

Urmare a trocului de popoare din august 1939, in prima jumatate a lunii septembrie 1940, Polonia a fost invadata de armatele nazisto-sovietice, Finlanda si Tarile Baltice cotropite de rusi. Marea Britanie si Franta au declarat razboi celor doi agresori pe care Societatea Natiunilor i-a condamnat. In aceste conditii, Romania a primit notele ultimative din 26 si 27-28 iunie 1940 si sub presiunea Germaniei, regele Carol al II-lea (1930-1940) si ministrii sai au cedat. Pentru armata romana a inceput umilinta retragerii fara un foc de arma de la hotarele intemeiate de Musatini si, in acelasi timp, calvarul.

Pentru ca bandele de cazaci si trupele regulate ale „Armatei Rosii” nu au respectat nici macar termenul de 4 zile, impus de Moscova, hartuind trenurile regimentare, batjocorind, in scopul provocarii, ofiterii si trupa. Si nu au respectat nici macar noua linie de frontiera impusa tot de Moscova, depasind-o si inaintand pas cu pas in adancimea teritoriului. Asa a cazut, in Nord, Herta si invadatorul si-a inceput inaintarea spre Putna si Suceava, localitatile-simbol ale mandriei si vitejiei de odinioara ale romanilor, in epoca marelui Stefan. De nestavilit, pentru ca la Bucuresti isi facuse loc deruta, frica si tradarea! Regele nu a indraznit sa reactioneze, guvernul nici atat, astfel ca, de la ministrul de razboi nevenind nici un ordin, Divizia 7 a generalului Stavrat si-a continuat retragerea spre nicaieri. Unde s-ar fi oprit invadatorii, stimulati de obedienta generalilor, de tradarea ostirii romane de catre elita politica, numai Dumnezeu stie! Din fericire pentru un popor in al carui cod genetic este inscrisa supravietuirea, in astfel de momente apar Eroii! Adevaratii eroi, cei carora le datoram parte din insasi fiinta noastra, cei care-si fac mai mult decat datoria, dovedind ca si romanii pot supune vointei lor vremurile, dar care nu patrund in cartea de aur a istoriei neamului pentru ca impostura si ticalosia, neputand suferii comparatia, fac tot ce pot spre a le arunca numele in uitare! Curajul lor fara egal ramane sa fie povestit urmasilor de catre martori, daca acestia au sansa sa supravietuiasca.

Un astfel de erou a fost atunci maiorul Valeriu Carp, comandantul Batalionului 3 din Regimentul 16 Infanterie al Diviziei 7, cel care si-a asumat o raspundere pe care nici comandantii regimentului si diviziei, ministrul de razboi, guvernul si regele nu au indraznit sa si-o asume.

Aflat in ariergarda, a lasat regimentul sa-si continue rusinoasa retragere si, cu de la sine putere, a ordonat ofiterilor batalionului sau: „De aici nu ne mai retragem! Peste Putna nu se trece! Mergeti la unitati, organizati-va pozitii de aparare si, daca rusii mai inainteaza un pas, DIN ORDINUL MEU SI PE A MEA RASPUNDERE, deschideti focul!” Astfel, „mareea rosie” a fost oprita cu foc pe aliniamentul care a devenit, in Nord, granita Romaniei, aliniamentul Valeriu Carp. Incidentul odata produs, amenintand sa se transforme in scandal international, rusii au trebuit sa cedeze. Un ofiter oarecare, un comandant de batalion, a decis astfel, in locul politicienilor si capilor armatei, oferindu-ne o frontiera si scapandu-ne de rusinea de a vizita astazi, cu pasaport, mormantul lui Stefan cel Mare!

Pentru curajul sau maiorul Valeriu Carp a fost declarat de sovietici si a ramas pana astazi… criminal de razboi!

I s-a atribuit vina de a fi judecat ulterior, condamnat si executat, in conformitate cu legea martiala, doua duzini de cetateni romani tradatori, care i-au intampinat cu paine si sare pe invadatori, au atacat trupele romane, actionand ca o coloana a V-a sovietica. Din nenorocire faceau parte din categoria „supraoamenilor”, a adeptilor unei anumite religii care le permite sa se considere mai oameni decat oamenii. Nimic nou sub soare! Vlad Tepes a executat 341 de catolici si a ramas pana astazi simbolul Satanei. Gabriel Bethlen si Stefan cel Mare au tras in teapa mii de romani ortodocsi, in Transilvania si Muntenia si, ultimul, zeci de mii de tatari si nimeni nu s-a sesizat, dovada ca, in ochii unora, nu suntem toti egali in fata lui Dumnezeu! Cei care l-au acuzat pe maiorul Carp de moartea agentilor lor sunt aceiasi cu cei care, chiar in acele zile, au atras, sub pretextul acordarii dreptului de stramutare in Romania, populatia stravechilor sate romanesti de pe Siret si Sivetel (Taraseni, Suceveni, Banila, Poiana Mare, Boian, Igesti, Cires, Adancata, Hliboca, Volcinet, Crasna, Ciudei, Sinautii Vechi, Bahrinesti etc.) la Fantana Alba (Belaia Krinita) si i-au masacrat fara mila. Dar ce conteaza, in cumpana justitiei lumii „civilizate”, 15.000 de romani, populatie civila, barbati tineri si batrani, femei, copii, ucisi pentru singura vina de a se fi nascut romani, pe pamantul stramosilor lor, in comparatie cu 20-25 de teroristi “alesi”, reprezentanti ai Dumnezeului-BAN?

Exonerat de raspundere de Conducatorul Romaniei si el recomandat inca memoriei colective drept „fascist” si „criminal de razboi”, pentru vina de a fi incercat sa ne apere „saracia si nevoile si neamul”, maiorul Valeriu Carp a avut sansa pe care o au numai eroii autentici – aceea de a cadea in lupta pentru patria sa, in iulie 1944, la Pascani. Neputandu-se razbuna pe trupul sau, neputandu-l executa sau tari prin gulag-uri pe cel ce le interzisese, prin gestul eroic de a nu se conforma ordinelor primite, inaintarea in adancimea teritoriului romanesc, bolsevicii s-au razbunat pe amintirea sa. Pentru 55 de ani, Valeriu Carp a fost aruncat in uitare! Si ar fi fost
poate, asemeni multor eroi autentici, definitiv sters din memoria colectiva a neamului sau, intoxicat cu „eroi” de teapa unui Filimou Sarbu, I.M. Pacepa sau Mircea Raceanu, daca un batran si suferind veteran de razboi, astazi in varsta de 86 de ani, pe vremea aceea tanar locotenent, in subordinea maiorului Valeriu Carp, nu si-ar fi adunat ultimele puteri, pentru a-si asterne pe hartie, amintirile, in folosul generatiilor tinere, nascute spre nesansa lor in minciuna, hranite cu iluzii si promisiuni desarte de adeptii lui Iuda.

In ianuarie 1999, colonelul(r) Ioan Ambrosa isi publica partial memoriile la Editura „Fiat Lux”, unul dintre punctele forte ale lucrarii sale – „Cavaler al Ordinului Mihai Viteazul” – fiind relatarea odiseei maiorului Valeriu Carp. Ca „Motto”, batranul cavaler ne transmite in cuvinte simple o constatare tulburatoare, care se constituie intr-un adevar de un cumplit tragism pentru militarii romani ai tuturor timpurilor: „Celor ce si-au servit cu credinta patria, dar au fost lipsiti de recunostinta ei”. Iata de ce, tocmai pentru a repara aceasta nedreptate intr-un caz concret, cu valoare de simbol pentru toti aceia care mai simt romaneste, am scris aceste randuri, in atentia
colegilor de generatie si a camarazilor de front ai maiorului Valeriu Carp. „Asociatia Nationala Cultul Eroilor” are datoria de onoare de a face postum dreptate, in pofida a ceea ce ar putea spune diversi senatori din SUA, CSI, Insulele Capului Verde sau Bangladesh, in cazul Valeriu Carp!

Armata romana isi va recapata demnitatea pe care i-au terfelit-o elita politica in vara anului 1940 si nu numai, abia atunci cand singurul militar si roman care a avut curajul sa-si asume in acele clipe de cumpana, raspunderea unei decizii romanesti isi va primi locul pe care-l merita, in galeria eroilor autentici ai neamului! Abia atunci cand bustul maiorului Valeriu Carp va strajui hotarul pe care el l-a fixat si aparat, pentru NOI, cei de astazi, impotrivindu-se, ca David lui Goliat, celui mai cumplit flagel al secolului XX!

A consemnat colonel dr. MIRCEA DOGARU

05/05/2020/0 Comments/by Tudor Urse

Articole

Constantin Levaditi – Bolile morale ne macina

Constantin Levaditi - Bolile morale ne macina

Toate universitatile romanesti i-au trantit usa in nas lui Constantin Levaditi, care a fost nevoit sa-si continue cariera in Franta, acolo unde era recunoscut deja ca unul dintre cei mai mari savanti ai medicinei. Numele romanului este legat de realizarea vaccinului antipoliomielitic, de punerea bazelor chimioterapiei si de dezvoltarea antibioticelor.

Povestea vietii lui Constantin Levaditi, romanul genial care a influentat major medicina mondiala, arata ca Romania a fost mai mereu predispusa sa-si devoreze viitorul. Nu de alta dar eminentul savant a fost pur si simplu alungat din propria tara, dupa ce a fost declarat indezirabil in toata cercetarea romaneasca pentru ca indraznit sa critice deschis clasa politica, administratia si sistemul sanitar.

Desi a fost unul dintre cei mai importanti savanti romani din medicina, Constantin Levaditi este in zilele noastre aproape anonim. Este necunoscut pana si pentru locuitorii de pe strada ce-i poarta numele in Galatiul natal: o straduta banala, care se strecoara gropis printre cateva blocuri anoste, cenusii, dar care poarta cu mandrie nume de flori.

Calea de acces, care este sufocata de masinile parcate de-a stanga si de-a dreapta, da ocol cimitirului Sfantul Lazar, apoi coteste brusc printre blocuri si se termina anonim – inghitita fiind de strada Combinatului – chiar la poarta locului pentru odihna vesnica.

Oamenii nu mai stiu cine a fost savantul Constantin Levaditi si nici macar nu poti sa-i judeci pentru asta, caci pastrarea memoriei inaintasilor nu-i tocmai punctul forte al natiei noastre. Dar sa rememoram povestea vietii unuia dintre cei mai mari oameni pe care i-a dat Romania.

Orfanul cu origini grecesti

Constantin Levaditi s-a nascut la Galati, pe 19 iulie 1874, intr-o familie modesta, fara avere. Tatal sau, emigrant grec (se nascuse in Livadia), muncea ca salahor in portul Galati, iar mama lui era dintr-un sat din apropiere de Galati.

N-a avut un destin deloc simplu. Pe cand avea doar sase ani si incepea scoala primara, ambii parinti i s-au imbolnavit grav (posibil de tuberculoza; sursele istorice nu sunt prea clare), iar el a fost nevoit sa lucreze, pentru supravietuire, ca baiat de pravalie. Ducea la domiciliul clientilor diverse comenzi de la bacania unui unchi de-al sau.

Dupa doi ani, in anul 1882 (pe cand avea opt ani), isi pierde ambii parinti, la doar cateva luni unul de altul, fiind luat in grija unei rude din Bucuresti, care lucra ca infirmiera intr-un spital. Aceasta ii remarca potentialul intelectual si il da la scoala.

A urmat liceul si, apoi, facultatea de medicina la Bucuresti, unde l-a avut ca indrumator pe celebrul Victor Babes. Specializarea, cu un interesant proiect de cercetare despre tuberculoza (deloc intamplator daca ne gandim la imprejurarile in care au murit parintii sai) si-a facut-o la Paris, la Institutul Louis Pasteur si Laboratorul de Patologie Generala, dar si la Frankfurt, la Institutul de Terapie Experimentala.

In 1902, a obtinut titlul de doctor in medicina in capitala Frantei, dupa care a continuat sa lucreze la Paris, la Institutul Pasteur si Institutul Fournier, fiind unul dintre cei mai apreciati cercetatori de acolo.

Studiile sale despre poliomielita, herpes si encefalita letargica au fost considerate de mare interes practic si teoretic. In 1913, a reusit, pentru prima data in lume, sa cultive virusul poliomielitic pe alte celule decat cele nervoase, contribuind astfel decisiv la crearea vaccinului antipoliomielitic.

Despre „bolile morale” ale romanilor

Levaditi a revenit in tara in 1919 (la varsta de 45 de ani, in plina cariera de cercetator), pentru a preda la facultatile de medicina, dar Iasiul si Bucurestiul l-au respins, iar Clujul l-a declarat „indezirabil”, dupa ce savantul criticase dur sistemul sanitar romanesc, clasa politica si, in general, grija statului fata de starea sociala a poporului.

„Nu este de acceptat ca zone intinse din teritoriul tarii sa fie lipsite cu desavarsire de medici si de spitale, pentru ca toate guvernele asteapta sa se ocupe de sanatatea natiei strainii si oamenii cu stare. Nu este de acceptat nici ca romanii fara stare materiala sa fie lasati sa moara pentru ca nu au cu ce plati doctorii si doctoriile”, scria Levaditi despre „bolile morale ale romanilor”, in anul 1926, rememorand incercarea lui de a se intoarce in Romania.

Ca urmare a ostilitatii administratiei, dar si pe fondul invidiei unor colegi, care fac „eforturi” (mai ales pe canale politice) pentru a compromite ambitiosul program derulat de profesor in combaterea sifilisului, alege sa se intoarca in Franta, la cercetare.

In 1920 este invitat sa preia conducerea Institutului Rockfeller din New York, insa refuza. In 1926, devine membru titular al Academiei Romane, al carei membru corespondent era inca din 1910.

Este considerat decanul incontestabil al scolii franceze de bacteriologie, iar ultimii ani au coincis cu studii importante asupra antibioticelor: penicilina, streptomicina, bacitracina, subtilin, polymyxin, aureomycin, cloramfenicol. Savantul roman este considerat unul dintre fondatorii virusologiei, imunologiei si inframicrobiologiei moderne, studiile sale asupra sifilisului, poliomielitei, encefalitei, rabiei sau chimioterapiei fiind printre cele mai valoroase la nivel mondial.

A fost nominalizat de patru ori la Nobel

Munca lui a primit fireasca recunoasterea internationala. A fost premiat de Academia franceza de Stiinte si de universitati celebre din Marea Britanie, Germania si SUA. A primit patru nominalizari la Premiul Nobel, evident pentru medicina, insa, din pacate, nu a castigat niciodata prestigiosul premiu.

Lucrarile si activitatea lui Constantin Levaditi sunt inca puncte de referinta in cursurile unor universitati si in dezbaterile din cadrul congreselor de virusologie si imunologie.

A murit pe 5 septembrie 1953, la Paris, avand marele regret ca nu a fost lasat sa ajute la dezvoltarea cercetarii romanesti. „Am fost fortat sa lucrez printre straini pentru ca nu m-au vrut carmuitorii romanilor mei”, scria Levaditi, in anul 1951, in autobiografia sa.

Sursa: adevarul.ro.

04/05/2020/0 Comments/by Tudor Urse

Articole

Parintele Justin Parvu – Prin ce-am trecut noi dar prin ce-o sa treceti voi!

Parintele Justin Parvu - Prin ce-am trecut noi dar prin ce-o sa treceti voi!

– Parinte, cum sfatuiti poporul sa procedeze cu privire la aceste vaccinuri criminale care se vor impune cu forta, asupra copiilor nostri si asupra mamelor insarcinate, si poate pe viitor asupra tuturor?

– Dragii mei, e greu sa dai un raspuns unui popor intreg, pentru ca nu avem decat solutii dureroase, pentru ca aceasta este realitatea in care traim, foarte, foarte dureroasa. Am spus de la inceputul anului ca trebuie sa ne pregatim pentru martiraj si mai mult de atat nici nu as mai fi avut de grait, dar oamenii sunt neputinciosi cu duhul si cu mintea ca sa inteleaga. Nu e usor sa traiesti in ziua de azi. Dar daca Domnul asa a binevoit ca noi sa suferim aceste vremuri, apoi trebuie sa ne supunem si sa primim cu bucurie toate cele ce vin asupra noastra, ca din mana lui Dumnezeu, si nu a vrajmasului. E mai greu acum, pentru ca ne-am invatat cu comoditatea, cu televizorul si cu toate mofturile si libertatile; ei bine, dragii mei, abia acum se vede efectul daunator al acestor libertati ne-au slabit puterile sufletului. Mintea este ingreuiata, trupul slabit si datorita alimentatiei otravite cu care ne hranesc mai marii nostri, si nu suntem obisnuiti sa purtam niciun fel de razboi, nici duhovnicesc, nici trupesc. De aceea, va rog sa nu mai cautati solutii. Solutii omenesti nu sunt, dragii mei! Solutia este moartea pentru Hristos. Tata pe fiu si mama pe fiica va da la moarte. Iata ca asistam la implinirea acestei proorocii. Daca mama va lasa copilul sa fie vaccinat, este ca si cum l-ar da la moarte. Am spus de mai multe ori sa luam modelul lui Brancoveanu, care cu marime de suflet privea mucenicia fiului sau cel mic, Matei. Invatati copiii sa traiasca in legea crestineasca, aceste obiceiuri sa le deprinda mai cu seama; nu mai e nevoie de nicio alta stiinta, de nicio scoala; prin orice mijloace copiii nostri sunt otraviti nu numai cu aceste vaccinuri, ci cu atatea informatii mincinoase la adresa creatiei lui Dumnezeu, cu calculatorul si cu tot soiul de filme, care ofera copilului o educatie antihristica. Daca nu aveti unde sa va retrageti din societatea aceasta potrivnica lui Dumnezeu, stati fiecare la locurile dumneavoastra si marturisiti pe Hristos, opunandu-va tuturor masurilor viclene de exterminare a omului. Pentru ca asta tanjeste vrajmasul sa faca, sa distruga faptura lui Dumnezeu. Invidia lui cea mai mare, aceasta este crearea OMULUI: De ce il iubeste Dumnezeu atat de mult pe om? Tocmai de aceea ar trebui sa prindem putere si curaj, pentru ca daca suntem asa de tare luptati si impresurati din toate partile de atatea primejdii si nevoi, inseamna ca si invidia vrajmasului se mareste datorita dragostei lui Dumnezeu sporite fata de noi, chipul si asemanarea Sa. Dar iata cat de mult ne iubeste Dumnezeu ca inca mai rabda toate pacatele si faradelegile noastre. Numai dracul nu intelege mila si iertarea lui Dumnezeu, ca daca ar fi inteles-o, cred ca s-ar fi pocait si el.

De aceea va zic aveti incredere ca Domnul va va da putere sa marturisiti pentru El. Traim intr-o lume anarhica, intreaga clasa politica este vrajmasa a lui Hristos si slujitoare raului, de aceea numai simpla noastra vietuire, fara sa abdicam de la principiile noastre crestine, este o marturisire si o mucenicie de zi cu zi.

Asadar: Nu primiti acest vaccin si nimic ce aduc nou puterile politice de azi. Evreii conduc lumea si americanii lucreaza pentru ei si cred ca au ajuns sa o stapaneasca deoarece nu mai au nicio sfiala; totul este la vedere si sunt constienti ca nu mai au niciun adversar de temut si lupta pentru exterminarea populatiei, ca cei putini care vor ramane sa se inchine lor. Acum ei studiaza si fac trierea iar modul prin care vor distinge oamenii intre ei sunt cipurile. Ai sau nu ai cip? Caci in fond cipul ce este? O arma impotriva omului. Iar noi nu mai avem arme; tineretul nostru este obosit, incat chiar sa vrea sa se ridice din vraja in care traieste, nu mai are putere. Singurele noastre arme sunt numai cele duhovnicesti: rugaciunea, smerenia, dragostea, dar si marturisirea. Nu se poate dragoste fara marturisire. Dragostea este jertfitoare, iar noi daca ne temem sa marturisim adevarul, ce jertfa mai avem? Sau daca nu ne pasa de aproapele nostru care este in nestiinta si noi nu il informam si il lasam sa cada prada acestui sistem, ce dragoste mai avem? Cei care se mai lupta astazi sa trezeasca pe fratele lor, care nu au ramas nepasatori fata de viitorul unei natii si al unei Biserici, aceia sunt fii ai dragostei lui Dumnezeu, care isi pun viata pentru fratii lor.

De aceea, mamelor, educati-va crestineste copiii si nu ii lasati necontrolati! Nu ii lasati sa isi faca mendrele lor, nu ii lasati prada educatiei acestei societati, pentru ca le-ati asigurat si moartea sufleteasca, dar iata ca si pe cea trupeasca! Mai degraba iesiti din mijlocul acestei societati si va cresteti copiii in dragoste si simplitate. Saracia si greutatile va vor intari mai mult si mintea, si sufletul, si trupul. Nu vedeti ca prin atatea libertati si drepturi ale copilului, ei ajung sa aiba dreptul de a ti-l ucide, dreptul de a distruge o natie?

– Sf. Apostol Pavel spune sa ne supunem stapanirilor si mai marilor nostri? In ce masura ne mai putem supune in astfel de conditii?

– Tot Sfantul Pavel spune sa ascultam de Dumnezeu mai mult decat de oameni. Nu mai avem de cine asculta, dragii mei, decat numai de Dumnezeu. Diavolul s-a intrupat in acest sistem politic si se lupta cu noi prin ei, mai aprig ca niciodata. Iti ofera mai intai toate pricinile pacatuirii: carciumi si alcool, dezmat si imagini cat mai desfranate, amuzament si libertati de tot soiul. Asa se alege un conducator: prin harul lui Dumnezeu si vointa natiunii, nu? Dar acestia ce har de la Dumnezeu sa aiba? Acestia sunt lupi rapitori, nu mai este o stapanire aleasa, este o stapanire antihristica, potrivnica lui Hristos. Daca se impotriveste lui Hristos, glasul acelei stapaniri nu va mai fi unul de ascultat. Ce stapanire este aceasta care ne da paine otravita sa mancam? Care ne ucid copiii? Nu vedeti ca au inceput cu copiii, cu sufletele acestea nevinovate? De ce? Pentru ca ii ucide nevinovatia copiilor. Cu martirajul copiilor a inceput Biserica lui Hristos, cu martirajul pruncilor, iata ca incepe si prigoana acestui veac de pe urma. Dar socotesc ca jertfa nevinovata a acestor copii nu va fi nelucratoare, ci ea va da putere alesilor Bisericii lui Hristos. Si cred ca va fi o incununare a crestinismului prin jertfa copiilor nevinovati. Este foarte periculos acum pacatul nestiintei; toti vedem pericolul in care ne gasim si suntem obligati sa ne informam si avem datoria de a informa si pe ceilalti frati ai nostri mai simpli si neajutorati. Nimeni nu va putea spune ca nu a stiut ca vaccinul acesta este ucigas… iar pentru cei care nu au stiut cu adevarat, pentru acestia Biserica, prin preotii si slujitorii ei, este responsabila si va raspunde pentru sufletele lor. Omul vine sa se formeze in Biserica si ce formare ii dam noi, daca propovaduim aceeasi invatatura cu a statului antihristic? Biserica nu ramane straina fata de toata conjunctura aceasta politica si sociala si este datoare sa se implice atat in societate cat si in politica, atata timp cat legile politice impiedica porunca lui Dumnezeu. Preotul, la hirotonie, jura ca se va supune lui Dumnezeu si poruncilor Lui, dar si stapanirii statale. Pai cui juram noi? Presedintilor si parlamentarilor care legalizeaza prostitutia si actele cu cip? Pai rolul preotului este numai sa cunune si sa inmormanteze? Nu. El este sarea pamantului si lumina oamenilor. Ce lumina mai aduce, daca el se supune legilor intunecate ale acestui veac? Iar daca tace, inseamna ca refuza sa aduca lumina oamenilor. Nu ei sunt urmasii apostolilor, carora Mantuitorul le-a poruncit: Mergeti in toata lumea si propovaduiti Evanghelia la toata faptura (Mc. 16:15)? Nu le-a poruncit sa taca. Daca s-ar ridica o elita de preoti si de calugari, care intr-adevar sa se angajeze in slujba Adevarului, atunci s-ar mai schimba situatia. Iar prin aceasta schimbare eu nu inteleg imbunatatirea conditiilor de viata si nici macar a caracterului celor ce ne conduc, ci inteleg o schimbare in sufletele credinciosilor, o intarire a credintei care ne va da forta sa marturisim impreuna, ne va da unitatea si dragostea jertfirii. Important este sa ne opunem tuturor antihristilor si sa murim demn; sa nu avem o pozitie de lasitate. Iar poporul cum sa se mobilizeze, cum sa aiba tarie duhovniceasca, daca nu are lideri?

– Poate ca preotii acestia se tem sa nu fie inlaturati din posturile lor si astfel sa nu mai poata catehiza credinciosii pe care ii mai avea.

– Represalii au fost dintotdeauna si vor fi. Noi nu trebuie sa calculam cat timp de cateheza avem la dispozitie. Poate sa fie si o saptamana, dar sa imi fac datoria cu toata jertfelnicia fata de Evanghelia lui Hristos si neamul meu. Au fost 12 Apostoli si pana si acolo a intrat diviziunea, tradarea. Si ce catehizare este aceea daca taci? Pe mine nu trebuie sa ma ingrijoreze faptul ca ma va schimba si va trimite alt preot in locul meu, cu mult mai slab si care sa corespunda baremului. Daca patimim ceva pentru Hristos, mai mult folos vom aduce natiei. Jertfa naste viata. Nu este suficient sa marturisesti un adevar numai celui de sub epitrahilul tau, ci trebuie sa il propovaduiesti in auzul tuturor, avem datoria sa scoatem adevarul la lumina. Te mai poti retrage din strategie, dar cat dureaza aceasta strategie, mai? Sufera poporul asta de atata strategie si nu mai facem nimic. Sa nu confundam strategia cu depunerea armelor. Doar nu suntem facuti numai pentru zile bune; un razboi cine il mai sustine? Si cine sunt luptatorii? Nu noi cei din lumea aceasta de aici? De ce i se zice Biserica luptatoare? Luptatoare inseamna zi de zi sa sustii un atac impotriva puterilor intunericului. O asceza retrasa in individualitatea ei nu mai este un adevar marturisit in plenitudinea lui. Foarte frumos citeam la Evdokimov mai devreme: Biserica nu trebuie sa isi asume treburile concrete ale cetatii, dar constiinta crestina este chemata sa actioneze din plin pana si in chestiunile cele mai tehnice. Politica, economia, dezvoltarea sunt sferele comune in care credinciosii si necredinciosii se intalnesc. Si ce imensa sarcina aceea de a desavarsi lumea prin sobornicitatea calitativa a tuturora, de a insamanta in cultura lumina Taborului. Un om al luminii poarta o lumina care straluceste peste intreaga lume. Marii duhovnici spun ca orice asceza lipsita de dragoste si care nu este un sacrament al fraternitatii este desarta. Vorbind despre euharistie, Sf. Ioan Gura de Aur spune: Aici este odaia inalta in care au sezut ucenicii; de aici au plecat spre Muntele Maslinilor. Sa plecam si noi in cautarea mainilor de saraci, caci ele sunt pentru noi Muntele Maslinilor. Intr-adevar, multimea saracilor este asemenea unui codru de maslin sadit in casa lui Dumnezeu. De acolo curge uleiul de care vom avea nevoie spre a ne infatisa, precum fecioarele cele intelepte purtand lampile pline inaintea Mirelui.

Problema noastra cea mai mare acum este ca ne aflam intr-o bezna a ignorantei si socotim pacatul nestiintei un mare privilegiu. Generatia aceasta a ajuns la apogeul nihilismului. Si ce daca fac lucrul acesta? A! Nu-i nimic! Iei cipul Ei, n-are nimica!; slujesti cu catolicii: Ei, n-are nimica si tot asa… toate nu au nimic. Nihilismul a nascut acest libertinaj si aceasta stare te indreptateste pe tine cumva sa faci orice, ce vrei, sa amesteci lumina cu intunericul, sa mergi si cu Dumnezeu si cu mamona. In acest caz noi nu mai suntem ucenici al lui Hristos.

Sursa: Paul Evdokimov, Iubirea nebuna a lui Dumnezeu, p.23.

02/05/2020/0 Comments/by Tudor Urse

About Tudor Urse

Entries by Tudor Urse

Pamfil Șeicaru - Scrisoare deschisă lui Mihail Sadoveanu (fragment)

Dan Dungaciu - Epidemia de hungaro-virus amenință regiunea

Un document al guvernului ungar, „decorat” de… Miklós Horthy”

Cine a fost Kós Károly? Transilvanismul ca ideologie de substitut

„Aţi înnebunit? Aici nu va călca picior de valah sau jidan!”

Limbajul documentului

Un șir lung de confuzii, bâlbâieli și ambiguități

Există vreo celulă de criză pentru pandemia hungaro-virusului?

Moartea medicului Ana Aslan

Mircea Dogaru - Scrisoare deschisa premierului Ungariei

CATE DEGETE ARE „MANUSA” DVS, DOMNULE VIKTOR ORBAN?

–Scrisoare deschisa premierului Ungariei–

Domnule premier Viktor Orban,

Domnule premier,

Domnule premier,

Domnule premier,

Domnule premier,

Domnule premier,

Domnule premier,

Domnule premier,

Domnule premier,

Domnule premier,

Domnule premier,

Domnule premier,

Domnule premier,

Doru Pop - Romania „ne-resetabila” si mostenirea „neamului prost”

Cercetarea istorica de la directivele NKVD la recomandarea UE. Noua generatie de istorici romani dincolo de formalismele istoriografiei oficiale

Profesorul Toma Balasoiu sesizeaza Academia Romana cu privire la acuzatiile aduse de catre Radu Ioanid

ACADEMIA ROMANA

Domnului Ioan Aurel POP, Presedinte

Stimate domnule presedinte,

Mircea Dogaru - Valeriu Carp, un ordin de erou

Constantin Levaditi - Bolile morale ne macina

Orfanul cu origini grecesti

Despre „bolile morale” ale romanilor

A fost nominalizat de patru ori la Nobel

Parintele Justin Parvu - Prin ce-am trecut noi dar prin ce-o sa treceti voi!

Cine a fost **Kós Károly? Transilvanismul ca ideologie de substitut**