Articole despre valorile românești.

mircea serban, romania, romania la mila domnului

Mircea Serban – Romania, la mila Domnului (1)

[vc_section][vc_row][vc_column][mk_image src=”https://culturaromana.ro/wp-content/uploads/2018/12/uoxhekuv_400x400.jpg” image_size=”full” lightbox=”true” custom_lightbox=”https://culturaromana.ro/wp-content/uploads/2018/12/uoxhekuv_400x400.jpg” frame_style=”border_shadow” align=”center” animation=”scale-up”][mk_padding_divider size=”20″][vc_custom_heading text=”Mircea Serban – Romania, la mila Domnului (1)” font_container=”tag:h2|font_size:27px|text_align:center|line_height:2em” use_theme_fonts=”yes” css_animation=”fadeInUpBig”][mk_padding_divider size=”20″][vc_column_text css=”.vc_custom_1544964761770{margin-bottom: 0px !important;}”]Trec anii, iar personajele ce isi impart puterea lasa a se intelege tot mai clar faptul ca in capul si inima lor nu exista decat 2 elemente: banul si aservirea tarii la un pret negociat cat mai scump adica, tradarea si pretul acesteia!

Complicitatea intelectualitatii fie din sfera educatiei si invatamantului, fie a afacerilor si justitiei sau a bisericii este evidenta, iar faptul acesta a pus pe fuga romanul simplu, catre vastele plantatii de capsuni din occident caci, el stie deja: a fost abandonat!

Valori traditionale ale societatii moderne romanesti, obtinute cu sacrificii uriase au fost devalizate in mai putin de un sfert de secol ceea ce, ar trebui sa fie suficient ca societatea romaneasca sa fie –cel putin, pusa pe ganduri!

1. Statul roman, pentru a carei independenta au curs valuri de sange atat pe front cat si in spatele lui, este diluat si caracterul lui mafiot e dovedit de contractele comerciale inregistrate la camerele de comert respectiv, de fondul dosarelor la grefa DNA.

Resursele naturale, unele unice pe planeta, ca de pilda, uraniul, au fost oferite la pret de nimic strainilor, fiind pus in pericol insusi teritoriul, aflat -sub cea mai valoroasa forma a lui, cel agricol, instrainat cu acte de proprietate caci, azi, pe aici trece cine vrea, spiritul de la Marasesti fiind demult fumat!

2. Demografic tara noastra tinde catre o populatie specifica anterioara razboiului de reintregire a neamului, cu observatia ca proportia romanesca scade cu fiecare an, pe de-o parte datorita exodului si natalitatii scazute, pe de alta sporului demografic al tiganilor astfel, pana in anul 2050 Romania nu va mai fi o tara romaneasca!

3. Biserica ortodoxa este „populata” de o resursa umana corupta, religia fiind un business si nu o institutie! A slabit atat de mult caracterul national al ortodoxiei incat mersul la biserica este avatarul mondenitatii, eventual al vietii la tara unde conservatorismul mai are ceva traditii. Imoralitatea a decolorat sutana clerului romanesc si ortodox si nu e de mirare proliferarea unor culte din import!

4. Economic Romania nu mai conteaza nici pentru romani, iar pe pietele internationale marfa romaneasca lipseste tocmai pentru ca, nici nu e produsa! Statisticile cu care se tot lauda guvernantii ilustreaza pe fond existenta unor persoane juridice romanesti –antreprenorii multinationalelor caci, pana si painea este coapta din faina de grau ungureasca!

Calitatea vietii in Romania este precara, dar la pretul uneia de lux!

5. Fortele armate nationale au disparut, caracterul mercenariatului pune in pericol securitatea nationala; ideea potrivit careia Romania joaca un rol strategic este o iluzie caci, in aceasta paradigma nu populatia si/sau statul roman conteaza, ca entitate suverana si independenta ci, exclusiv ca plasare geografica de aceea, viata romaneasca este abandonata si se afla la voia lui Dumnezeu!

Va urma…

Sursa: cronicaviseuana.ro.[/vc_column_text][/vc_column][/vc_row][/vc_section]

 

/0 Comments/by
distributism, marxism, capitalism

Capitalism, marxism si distributism

[vc_section][vc_row][vc_column][mk_image src=”https://culturaromana.ro/wp-content/uploads/2018/12/dinu-lazar-cer-vara-3.jpg” image_size=”full” lightbox=”true” custom_lightbox=”https://culturaromana.ro/wp-content/uploads/2018/12/dinu-lazar-cer-vara-3.jpg” frame_style=”border_shadow” align=”center” animation=”scale-up”][mk_padding_divider size=”20″][vc_custom_heading text=”Capitalism, marxism si distributism” font_container=”tag:h2|font_size:27px|text_align:center|line_height:2em” use_theme_fonts=”yes” css_animation=”fadeInUpBig”][mk_padding_divider size=”20″][vc_column_text css=”.vc_custom_1545080783876{margin-bottom: 0px !important;}”]

Distributismul si marxismul*

Distributismul este adesea respins pe motiv ca ar fi o forma de marxism. In realitate, cu greu ne putem imagina o asociere mai eronata. Distributismul nu are nimic comun cu marxismul, in afara de faptul ca nu este capitalism. Din pacate, pentru multi capitalisti este suficienta aceasta trasatura pentru a-l confunda cu un model provenind din teoriile lui Engels si Lenin. Insa distributismul se opune categoric tuturor celorlalte trasaturi ale marxismului. De fapt, distributismul ar putea fi descris drept antimarxism.

Marxismul se defineste prin trei trasaturi principale. In primul rand, critica fata de capitalism; in al doilea rand, principiul filozofic al materialismul dialectic; in al treilea rand, teza despre „revolutia proletariatului” care va conduce la abolirea proprietatii private si la instaurarea proprietatii colective. Exista forme variate de marxism – leninismul, trotkismul si altele –, diferentiindu-se intre ele prin anumite detalii, insa orice sistem care nu imbratiseaza aceste trei concepte fundamentale nu poate purta numele de marxism. Distributismul, dupa cum vom vedea, poate fi descris ca impartasind cu marxismul o singura trasatura, dar nici pe aceasta in totalitate. Se disociaza de marxism intr-o asemenea masura incat a le considera similare sau a stabili o legatura reala intre ele inseamna cel putin a da dovada de miopie filozofica.

Prima trasatura fundamentala a marxismului, si anume critica adusa capitalismului, prezinta unele similitudini vagi cu analiza pe care distributismul o aplica aceluiasi sistem. Marx sustinea ca in sistemul capitalist masa muncitorilor (proletariatul) ajunge sa fie controlata de o minoritate (proprietarii, sau burghezia). Marx se opunea comodificarii muncii, pe care si distributismul o denunta; el sustinea ca acest fapt il impiedica pe muncitor sa dispuna de putere politica si economica, aspect pe care si distributismul il constata. Totusi, similaritatile inceteaza in acest punct.

Critica pe care distributismul o aduce capitalismului incepe – ca si cea a lui Marx – cu observatia ca sistemul capitalist concentreaza proprietatea productiva in mainile catorva oameni. Insa obiectiile aduse de Marx difera de cele formulate de distributisti. Distributismul arata ca mijloacele de productie sunt detinute de un numar mic de persoane, ceea ce conduce la situatia ca masa de oameni lipsiti de proprietate sa nu se poata bucura de independenta economica, nici de puterea de a influenta sfera politica, sau, cel putin, sa fie extrem de dificil sa beneficieze de ele; solutia este incurajarea raspandirii pe scara larga a proprietatii productive in randul oamenilor obisnuiti. Dupa faimoasa constatare a lui G. K. Chesterton, „Prea mult capitalism nu inseamna prea multi capitalisti, ci prea putini capitalisti”. Pe de alta parte, potrivit lui Marx, chiar si cei cativa proprietari privati care controleaza mijloacele de productie in capitalism sunt prea multi; mijloacele de productie nu ar trebui sa fie detinute de nimeni, ci doar de stat, astfel incat sa fie lipsiti de proprietate nu majoritatea, ci toti muncitorii. Cu alte cuvinte, obiectiile pe care distributismul le aduce capitalismului sunt ca mijloacele de productie apartin unui numar prea restrans de persoane, in timp ce Marx contesta faptul ca prea multi oameni dispun de ele. Argumentele distributistilor sunt corecte, cele formulate de marxisti sunt eronate. Asa cum am constatat mai sus, aceasta este o vaga similaritate intre cele doua teorii in privinta unei singure trasaturi, care nu este nici pe departe suficienta pentru a putea pune semnul egalitatii intre ele.

In al doilea rand, marxismul are la baza o doctrina filozofica numita materialism dialectic. Spatiul nu ne permite sa explicam detaliat aceasta teorie. Pe scurt, potrivit materialismului dialectic, intreaga istorie umana este, de fapt, istoria luptei de clasa. Societatea se lupta sa ajunga treptat la un stadiu superior de evolutie, trecand prin diferite etape de dezvoltare, de la societatile sclavagiste ale antichitatii, evoluand la forma societatilor feudale ale Evului Mediu, pana la societatile capitaliste din vremea lui Marx. Cu fiecare etapa, proletariatul cucereste, inevitabil, tot mai multa libertate, iar omenirea se indreapta gradual catre scopul final: revolutia proletara, abolirea proprietatii private si instaurarea societatii comuniste, in care statul va fi eliminat definitiv, fiindca forta sa coercitiva nu va mai fi necesara. Acesta este materialismul istoric. Nu exista Dumnezeu si nici un principiu transcendent care sa influenteze cursul istoriei. Istoria exista pur si simplu, este o un fenomen natural, echivalentul social al evolutiei darwiniste [1]. Religia este o iluzie, „opiumul maselor”, o alta unealta folosita de burghezie, prin care aceasta incerca in zadar sa impiedice declansarea revolutiei comuniste iminente.

Distributismul combate categoric aceasta viziune. Este un model care are radacini in principiile crestine, fiind validat oficial pentru prima data de papa Leon XIII in enciclica sa Rerum Novarum [2]. Distributismul neaga ideea de progres istoric inevitabil [3]. Chesterton a ironizat aceasta idee in The New York Times Magazine, definind-o drept „faptul de a prefera ziua de joi celei de miercuri fiindca este joi”. Nu evolutia istorica le poate fi de ajutor muncitorilor; ei trebuie sa se ajute pe ei insisi ghidandu-se dupa principiile vietii sociale stabilite de Creator. Statul nu va disparea pur si simplu, asa cum prevede Marx in sinistra sa utopie; statul reprezinta, de fapt, o parte esentiala a societatii umane, prezenta sa in cadrul societatii este indispensabila, avand rolul de a coordona catre realizarea binelui comun activitatile oamenilor si ale intreprinderilor organizate conform principiului subsidiaritatii. Aceasta cooperare a tuturor membrilor societatii, fie indivizi, fie intreprinderi, in vederea realizarii binelui comun[4] poarta mai multe denumiri, cea mai recenta fiind aceea de „solidaritate”. Este puternic contestata conceptia ca ar trebui sa existe un razboi intre diferitele elemente ale societatii, fiind sustinuta, in schimb, ideea ca toti oamenii sunt membrii aceluiasi organism social si trebuie sa aiba ca scop binele comun. Este greu de imaginat o viziune asupra societatii, a istoriei si a originii teoriei sociale mai in raspar cu cea marxista.

In sfarsit, marxismul militeaza pentru realizarea unei revolutii proletare care sa rastoarne definitiv ordinea bazata pe posesia individuala a mijloacelor de productie si sa instaureze o oranduire in care aceste mijloace sa fie detinute in comun. Distributismul nu adera la o astfel de viziune aberanta. Distributistii au pledat pentru diferite idei menite sa conduca la transformarea societatilor capitaliste in societati bazate pe justitia sociala, insa toate aceste idei au in comun faptul ca transformarile in societate sunt graduale si pasnice. Nu e nevoie de revolutii care sa rastoarne naprasnic ordinea existenta, de baricade, de violenta; are loc o schimbare constienta pasnica, produsa prin actiunea rationala a membrilor societatii. Notiunea de solidaritate descrisa pe scurt mai sus exclude net orice idee marxista precum revolutia proletara[5]. Inca o data, este greu sa concepem un alt sistem in afara celui distributist care sa se opuna atat de transant marxismului.

Pe de alta parte, nu este dificil sa ne imaginam un sistem care sa fie in multe privinte similar celui marxist. Acest sistem este capitalismul. Ca si in marxism, in capitalism societatea va fi compusa, in cea mai mare parte, din oameni care muncesc pentru un salariu si care au mici sanse sa devina proprietari ai mijloacelor de productie. Asemenea marxismului, capitalismul nu va permite masei de lucratori sa aiba vreo putere politica semnificativa, fiindca acestia nu vor dispune niciodata de independenta economica prin care sa-si poata exercita, chiar si intr-o masura mai mica, influenta asupra procesului politic, asa cum se intampla in cazul celor care poseda mijloacele de productie. Capitalistii concep societatea, precum marxistii, ca fiind impartita strict in doua clase: cei care detin controlul asupra proprietatii productive si asupra modului cum este aceasta utilizata si masa de oameni care nu au nici un control asupra mijloacelor de productie. Sistemul capitalist, precum cel marxist, permite oamenilor care apartin primei categorii sa aiba cea mai mare putere in societate, inclusiv puterea asupra oamenilor care se incadreaza in cea de-a doua categorie.

Unul dintre marii parinti ai distributismului spune in cartea sa intitulata sugestiv Ce este in neregula cu lumea?, „Nu contest socialismului pentru ca va revolutiona comertul nostru, ci pentru ca il va face sa ramana absolut la fel.”

*Traducere de Irina Bazon dupa: Donald P. Goodman, Distributism and Marxism, Gilbert Magazine, noiembrie-decembrie 2010, vol. 14 / nr. 2-3, revista publicata de American Chesterton Society.

Notele traducatorului:

[1] Intr-o analiza intitulata De ce a sustinut Karl Marx libertarianismul – http://distributist.blogspot.com/2007/04/why-karl-marx-supported-libertarianism.html), Dr. K. R. Bolton arata ca darwinismul tradus in sfera economica, determinismul economic si viziunea materialista asupra istoriei si omului sunt comune atat marxismului, cat si liberalismului: „Marxismul a fost, in foarte mare masura, un produs al economiei engleze, imaginea in oglinda a teoriei comertului liber. Acesta s-a dezvoltat odata cu aparitia darwinismului, pe care atat marxistii, cat si libertarienii l-au transpus din sfera strict biologica in cea economica. Potrivit darwinismului economic, istoria nu este decat evolutie economica, urmand o traiectorie progresiv-liniara («evolutiva»). Ambele doctrine se bazeaza pe determinismul economic, pe conceptia materialista asupra istoriei si a relatiilor sociale.Conceptia materialista contrasteaza cu ceea ce reprezinta o unitate organica, precum familia, natiunea si cultura. Pentru marxisti, acestea sunt concepte «burgheze». Pentru libertarieni, ele sunt expresii ale «colectivismului», piedici in calea individului suficient lui insusi si autonom. Cu toate ca libertarienii se considera si sunt considerati oponenti ai socialismului, ei au in comun cu stangistii perspectiva materialista.”

[2] Termenul de „distributism” nu se refera la ideea impartirii bogatiei, decisa de o comisie de birocrati, ci la crearea conditiilor existentei unui numar cat mai mare de mici intreprinzatori, detinatori de proprietate productiva, care pot crea bunastare prin propriile mijloace, dar si prin cooperare cu semenii. Asadar, principiile de baza ale distributismului sunt proprietatea asupra mijloacelor de productie, subsidiaritatea (transferulputerii economice si politice catre cele mai mici segmente ale societatii), solidaritatea in vederea realizarii binelui comun, formele asociative. Acest model reprezentand o „a treia cale”, intre capitalism si comunism, a fost inaugurat la noi, in perioada interbelica, de catre taranistii Ion Mihalache si Virgil Madgearu. Dupa cum arata Ovidiu Hurduzeu, G.K. Chesterton, parintele distributismului englez, vorbeste cu admiratie despre partidele agrariene interbelice din Europa de Est, care au reusit o „lupta impotriva bolsevismului si a fratelui sau geaman, Marea Corporatie” (conferinta „Distributismul romanesc, intre Ion Mihalache si societatea de maine” sustinuta de Ovidiu Hurduzeu la Cluj, mai 2011). Fiind redescoperit de catre occidentali, iar la noi de catre ganditorii Ovidiu Hurduzeu si Mircea Platon, modelul a fost propus ca alternativa viabila la sistemul neoliberal aflat in faliment. Unul dintre principalii teoreticieni contemporani ai neodistributismului este economistul si teologul american John Medaille, coeditor impreuna cu Ovidiu Hurduzeu a antologiei Economia libertatii. Renasterea Romaniei profunde, aparuta la Editura Logos, 2009 si autorul cartii Spre o piata cu adevarat libera (Editura Logos, 2012).

[3] Virgil Madgearu a combatut, in lucrarea sa Agrarianism, Capitalism, Imperialism (1936), miturile marxiste privind evolutia „fatala” a societatii capitaliste, conform carora taranii vor fi inevitabil transformati intr-o masa de proletari, care vor avea rolul de a pregati infaptuirea revolutiei proletare (aceasta conducand, in final, la desfiintarea definitiva a proprietatii private), si a argumentat in favoarea unei ordini economice bazate pe mica proprietate de familie, pe micile gospodarii taranesti: „Cercetarea conditiilor de evolutie a agriculturii a dovedit, insa [spre deosebire de ceea ce credea Marx] ca nu exista in aceasta ramura de activitate economica tendinta naturala de concentrare a pamantului si de despartire a muncitorului de instrumentul sau de munca, iar in loc de «transformarea intregii proprietati a pamantului in forma de proprietate rurala corespunzatoare modului de productie capitalist», are loc un proces invers: prefacerea proprietatii private a pamantului din instrument de exploatare si dominatie in instrument de munca – proprietatea de munca.

Aceasta constatare contrazice trilogia claselor sociale, intrevazuta de Marx, ca un rezultat fatal al legii evolutiei societatii capitaliste burgheze, si nimiceste valoarea caracterizarii taranimii drept o clasa de tranzitie intermediara. (…) Taranimea nu poate fi socotita clasa intermediara, in sensul dat de Kautsky si alti neomarxisti, dupa care taranii «nu sunt nici numai lucratori, nici numai capitalisti sau proprietari de pamant» [K. Kautsky, 1921], pentru ca taranul tipic n-are venit din proprietatea sa «ca si capitalistul sau proprietarul de pamant», produsul obtinut de el din cultivarea propriului sau pamant, cu munca sa si a familiei lui, fiind un venit din munca si nu un venit din exploatare, ca al capitalistului sau al proprietarului de pamant. Numai in intelesul ca «taranul tipic nu este nici exploatator, nici nu e direct exploatat» poate fi exact caracterizata taranimea drept o «clasa intermediara», intre cea a capitalistilor, de o parte, si a proletarilor, de alta parte.” (Agrarianism, Capitalism, Imperialism, Ed. Dacia, Cluj-Napoca, 1999,pp. 45-59)

[4] In distributism binele comun are prioritate. De exemplu, un aspect esential al binelui comun este protejarea sanatatii oamenilor. Acest lucru depinde de existenta unui mediu natural sanatos, ceea ce presupune protejarea patrimoniului natural al unei tari (pamantul, apa si aerul au o valoare nepretuita, prin ele dispunem de o bogatie reala; distributismul condamna acumularea de bogatie financiara in mainile catorva pe seama mediului inconjurator si a celorlalti semeni – cum s-ar intampla, de exemplu, in cazul demararii unui proiectul criminal cum este cel de la Rosia Montana – si indiferent de consecintele sociale ale goanei dupa profit); problema hranei este cruciala, distributistii atrag atentia asupra nocivitatii hranei produse la scara uriasa, in regim industrial corporatist, prin folosirea intensa a substantelor chimice si a ingineriei genetice, precum si asupra modalitatilor de productie la aceasta scara, cu impact distructiv asupra mediului si ecosistemului. De aceea, ei incurajeaza existenta si raspandirea micilor gospodarii taranesti, fiindca o hrana sanatoasa nu poate fi produsa decat la scara umana, fireasca si prin practicarea unei agriculturi diversificate (in locul monoculturilor) in cadrul unor ferme mici, locale. Apararea satului romanesc si a micii gospodarii taranesti, atentia acordata taranului si agriculturii traditionale sunt, astfel, vitale pentru realizarea binelui comun. Istoria arata ca atat marxismul, cat si capitalismul liberal au desproprietarit si decimat taranimea (Kerry Raymond Bolton subliniaza, intr-un alt eseu, „Socialism, Revolution and Capitalist Dialectics” http://www.foreignpolicyjournal.com/2010/05/04/socialism-revolution-and-capitalist-dialectics/, ca si capitalismul se bazeaza, asemeni marxismului, pe o dialectica, potrivit careia o oranduire capitalista nu va putea fi instaurata pana cand o societate rurala sau „anacronica” din punct de vedere economic nu va fi trecut din etapa rurala in faza industriala. Scriitorul conservator sustine ca anumite cercuri capitaliste au folosit socialismul, privind favorabil sau chiar sprijinind revolutiile socialiste pentru rolul pe care l-au avut in rasturnarea societatilor taranesti traditionale, considerand ca acestea ar putea fi industrializate mai eficient prin metodele dictatoriale folosite de socialism. „Odata ce socialismul a fost folosit pentru industrializarea acestor societati, urmatoarea etapa in cadrul dialecticii a fost privatizarea si globalizarea economiilor din fostul bloc rasaritean.”)

[5] Revolutia proletara apare in urma intensificarii luptei de clasa. Ceea ce acutizeaza conflictul dintre proletari si burghezie este, potrivit lui Marx, sistemul bazat pe comertul liber. Marx lauda efectul distructiv al acestuia asupra statelor nationale si a comunitatilor traditionale, organice, acest lucru pregatind, de fapt, terenul pentru declansarea revolutiei socialiste. Astfel, potrivit dialecticii marxiste, „sistemul comunist putea sa apara doar intr-o tara capitalista industrializata, cu o masa proletara extinsa. Astfel, primul stadiu in marsul dialectic spre comunism este capitalismul, care creeaza conditiile prielnice pentru aparitia comunismului. (…) Putini marxisti recunosc aceasta sustinere aparent paradoxala a naturii subversive a liberalismului. Totusi, se poate observa in publicatiile trotkiste ca acestea adera la o astfel de perspectiva atunci cand ataca protectionismul comercial ca aparator al «capitalismului national», determinand astfel intarzierea realizarii dialecticii care va conduce la revolutia comunista.

Marx a scris in Manifestul comunist despre rolul subversiv pe care il are comertul liber in procesul dialectic: «Diferentele nationale si antagonismele intre popoare se estompeaza intr-o masura tot mai mare datorita dezvoltarii burgheziei, a libertatii comertului, a pietei globale, datorita uniformizarii metodelor de productie si a conditiilor de viata decurgand de aici». Anterior, in 1847, Marx scria in Mizeria filozofiei: «Sistemul protectionist este astazi conservator, in vreme ce sistemul bazat pe comertul liber are un efect distructiv. Acesta distruge vechile unitati nationale si acutizeaza antagonismele dintre proletariat si burghezie. Cu alte cuvinte, sistemul bazat pe comertul liber accelereaza declansarea revolutiei socialiste. Doar in acest sens revolutionar votez pentru comertul liber.»” Globalismul apare, astfel, ca „dezvoltare naturala a capitalismului”, rezultatul fiind „crearea unui sistem economic international, independent de statele nationale. O cultura consumista globala, care este promovata de industria publicitara, transcende culturile etnice si nationale care sunt stavile in calea comertului de masa global. Va aparea, astfel, omul nou cosmopolit, dezradacinat, pe care il putem numi Homo Economicus” (K. R. Bolton, Why Karl Marx Supported Libertarianism).

Traducerea citatului din imagine: Irina Bazon.

Sursa: irinamonica.wordpress.com.[/vc_column_text][/vc_column][/vc_row][/vc_section][vc_row][vc_column][vc_column_text]

[/vc_column_text][/vc_column][/vc_row]

/0 Comments/by
politic corect, corect politic

A fi corect si a fi politic corect – Fii Puternic!

[vc_section][vc_row][vc_column][mk_image src=”https://culturaromana.ro/wp-content/uploads/2018/12/monkey_computer.jpg” image_size=”full” lightbox=”true” custom_lightbox=”https://culturaromana.ro/wp-content/uploads/2018/12/monkey_computer.jpg” frame_style=”border_shadow” align=”center” animation=”scale-up”][mk_padding_divider size=”20″][vc_custom_heading text=”A fi corect si a fi politic corect” font_container=”tag:h2|font_size:27px|text_align:center|line_height:2em” use_theme_fonts=”yes” css_animation=”fadeInUpBig”][mk_padding_divider size=”20″][vc_column_text css=”.vc_custom_1544906696698{margin-bottom: 0px !important;}”]A fi corect inseamna a fi. A fi „politic corect” inseamna a nu fi.

A fi corect inseamna a fi constient, iar a fi „politic corect” inseamna a fi absent.

A fi corect inseamna a privi sufletul omului, iar a fi „politic corect” inseamna a te uita la cifre, etichete, statistici.

A fi corect inseamna a avea incredere in tine insuti, in A FI-ul tau, pe cand a fi „politic corect” inseamna a umbla pe strada cu dictionarul in mana si cu manualul de bune maniere in buzunar, uitandu-te adesea peste umar.

A fi corect inseamna a fi treaz cu sabia in mana, ori a fi „politic corect” inseamna a dormi cu pistolul in mana si cu degetul spasmodic pe tragaci.

A fi corect inseamna a dansa o hora. Dar a fi „politic corect” inseamna a te da cu capul de pereti pe “basul si cu toba mare!”.

A fi corect semnifica sa iti duci crucea pana la capat, iar a fi „politic corect” semnifica a trada moment de moment, a te vinde.

A fi corect semnifica a conduce, iar a fi „politic corect” semnifica a teroriza.

A fi corect inseamna a te bucura de gratia lui Dumnezeu cel Viu, iar a fi „politic corect” reprezinta a rade tamp de Cel Sacru si Sfant.

A fi corect semnifica a fi responsabil, ori a fi „politic corect” semnifica a fi iresponsabil, iar „scopul scuza mijloacele”.

Cel corect spune Adevarul. Cel „politic corect” speculeaza, minte.

Cel corect este un caracter. Cel „politic corect” este un tehnocrat, un specialist, un mecanic.

Cel corect este un creator. Cel „politic corect” este un producator pe banda rulanta de lucruri care au fost deja create.

Cel corect este un scriitor, un orator. Cel „politic corect” este un protagonist, un palavragiu, mereu victima a situatiilor.

Cel corect este un econom. Cel „politic corect” este un afacerist.

Cel corect este necesar. Cel „politic corect” este doar util, dar de cele mai multe ori incurca.

Cel corect este normal, echilibrat. Cel „politic corect” este bolnav, anormal, dezechilibrat.

Cel corect este vertical. Cel „politic corect” este strâmb.

Cel corect se frânge dar nu se indoaie. Cel „politic corect” se indoaie, nu se frange si ramane indoit.

Cel corect cunoaste binele. Cel „politic corect” cunoaste raul.

Cel corect se bazeaza pe valori, pe talanti sau talente. Cel „politic corect” se bazeaza pe schimonoseli abjecte, golite de continut, ireale, nefolositoare si rele.

Cel corect tine cont de Dumnezeu. Cel „politic corect” nu are rusine nici de om.

Cel corect este un Rege. Cel „politic corect” este o paiata.

Cel corect este un vindecator, un tamaduitor. Cel „politic corect” este un paliativ, un vindicativ.

Cel corect este un taumaturg. Cel „politic corect” este un traumaturg.

Cel corect iti spune sa traiesti in prezent, aici si acum, nu atunci si acolo, plecat cu mintile departe, iar cel „politic corect” iti spune „traieste-ti clipa”, venerandu-l pe „Carpe Diem” nestiind ce inseamna, gasindu-l ca motto pentru noua forma de libertinaj unde accepti orice ti se da.

Corect inseamna a fi genial. „Politic corect” inseamna a fi cel mult mediocru.

Calitatea este caracteristica celui corect. Cantitatea este trasatura celui „politic corect”.

Cel corect considera ca impostorul psihopat trebuie bagat in carantina si ajutat sa se vindece. Cel „politic corect” considera ca impostorul psihopat este discriminat si ca are dreptul sa traiasca printre cei normali, asa cum considera ca si infectia trebuie tolerata, suportata, si trebuie sa faca parte din viata de zi cu zi.

Daca am spus ca cel corect este genial, acum spun ca cel „politic corect” este viclean, siret si idiot.

Omul corect este un prieten, un frate. Cel „politic corect” este ostil, inamic, dusman si urâcios, pe deasupra un meschin, fatarnic, metamorfozandu-se si ascunzandu-se „dupa deget” ca si cand nu ar fi vazut si nu ar fi cunoscut de ceilalti din jurul sau.

Omul corect este corect, iar cel „politic corect” este incorect.

Omul corect este etic, iar cel „politic corect” este cel mult moral, crezand ca astfel l-a inlocuit pe Dumnezeu.

Extras din cartea Fii Puternic! – capitolul 23 – A fi corect si a fi politic corect. Autor: Patrick Matiș.[/vc_column_text][/vc_column][/vc_row][/vc_section]

/0 Comments/by
nevazutul imponderabil, rascrucea de drumuri

Patrick Matiș – Nevăzutul imponderabil (Răscrucea de Drumuri)

[vc_section][vc_row][vc_column][mk_image src=”https://culturaromana.ro/wp-content/uploads/2018/12/muchiidecutit.jpg” image_size=”medium” lightbox=”true” custom_lightbox=”https://culturaromana.ro/wp-content/uploads/2018/12/muchiidecutit.jpg” frame_style=”border_shadow” align=”center” animation=”scale-up”][mk_padding_divider size=”20″][vc_custom_heading text=”Nevazutul imponderabil – Rascrucea de drumuri” font_container=”tag:h2|font_size:27px|text_align:center|line_height:2em” use_theme_fonts=”yes” css_animation=”fadeInUpBig”][mk_padding_divider size=”20″][vc_column_text css=”.vc_custom_1635207856435{margin-bottom: 0px !important;}”]Deasupra lacului tăcut și liniștit plutește cel de nevăzut, cel de neauzit, cel care ține în mâinile sale tot ceea ce este făcut din patru bucăți de Rai, și totuși se mișcă încontinuu fără să obosească. El este imponderabil și prin aceasta se auto-susține și revine la el însuși uitându-se în fereastra lacului ca într-o oglindă, fără de care nu s-ar putea cunoaște pe sine.

Din când în când se întoarce cu fața în jos, către oglinda lacului pentru a se privi înca odata și pentru a-și trage seva spirituală din tot ceea ce vede. Nu lasă nimic nefăcut și totuși nu face nimic. El este martor la ceea ce observă în acea oglindă precum vecinul de lângă el, treaz de mii de ani ce privește la veșnicia sa și o contemplă.

Împreună sunt doi, dar individual sunt unul. Și nu îi ajunge numai lacul cât și Universul întreg pe care îl recunoaște ca al lui propriu, în care se recunoaște și își amintește că l-a zămislit din dorința de odinioară care a strămutat munții din loc. Acolo stătea știința lui. Și a penetrat spațiul nevăzut pe care l-a transformat în pânza sa pe care a pictat scenariul lumii.

Plutește, apoi, fără de început și fără de sfârșit într-un infinit al neputinței și puterii în același timp unde totul este. Un concept ca o floare îmbobocește din adâncuri unde a fost înainte-vreme plantată sămânța de scandal și unde a fost aruncată piatra de poticnire. Lacul său a încetat, atunci, a mai fi reflexiv și a devenit furtunos precum vazduhul în lungile tranziții tomnatice către doliul hibernal al întunericului alb. Circuitul apelor sale arătau dorința de revenire la potirul unde au fost precipitate. Acolo unde înca odată vor dăinui neclintite ca într-un pahar cu apă.

Oceanul vă tăcea când luna nu va mai exista. Atunci fluxul și refluxul vor lua sfârșit și totul va fi în echilibru ca la început.

Răscrucea de Drumuri – Capitolul 7 – Nevăzutul Imponderabil

Autor: Patrick Matiș.[/vc_column_text][/vc_column][/vc_row][/vc_section]

/0 Comments/by
ion mihalache, agrarianism, corporatism, imperialism, distributism, partidul national taranaesc, romania

Ion Mihalache – Corporatismul nu se potriveste cu Romania

[vc_section][vc_row][vc_column][mk_image src=”https://culturaromana.ro/wp-content/uploads/2018/12/ion-mihalache.jpg” image_size=”medium” lightbox=”true” custom_lightbox=”https://culturaromana.ro/wp-content/uploads/2018/12/ion-mihalache.jpg” frame_style=”border_shadow” align=”center” animation=”scale-up”][mk_padding_divider size=”20″][vc_custom_heading text=”Ion Mihalache – Corporatismul nu se potriveste cu Romania” font_container=”tag:h2|font_size:27px|text_align:center|line_height:2em” use_theme_fonts=”yes” css_animation=”fadeInUpBig”][mk_padding_divider size=”20″][vc_column_text css=”.vc_custom_1544289842327{margin-bottom: 0px !important;}”]

„[Corporatismul] nu se potriveste cu Romania, unde taranii, 80% din populatie, sunt si muncitori si proprietari in acelasi timp! Cum sa desparti munca si capitalul in taranime? (…) Munca in tara romaneasca inseamna, inainte de toate, munca taraneasca.

Si se mai intampla un lucru: ca isvorul intregii munci este aceasta munca taraneasca. Ca si meseriasul, si negustorul, si salariatul intelectual nu au alt isvor decat isvorul muncii taranesti. Cand seaca acest isvor, seaca totul pana sus.

(…) Ideea nationala este insusi sangele conceptiei national-taraniste. Intreg programul nostru se intretine din acest sange.

Dar este un sange care circula normal in artere si vine, printr-o inima sanatoasa.

Nu e un sange in febra si ale carui reactii sa fie prea in vazul oricui.

Si nu circula pe vase sclerozate gata sa plesneasca la toata clipa.

Curge asa de firesc, ca nu avem nevoie de emotii spre a-l arata. Altii il arata in sticlute colorate. Il sporesc cu seruri artificiale ori cu transfuzii. Il prezinta cu reclama…

Nu e sange autentic. Nu e marfa romaneasca. E ‘Made in Germany’… ‘Made in Italy’.

Nationalismul nu se importa.

Cum nu se importa apa curata de baut. Ea iese din fantana pamantului tarii sale; cu cat mai adanc, cu atat mai curata si mai bogata.

Sufletul taranului roman: iata fantana adevaratului nationalism romanesc

(…)

Nationalismul care porneste de jos, din adancuri, strabate si hraneste toate straturile pana sus, aducand pretutindeni adevarata indestulare. Nationalismul adevarat este rodnic in timp de pace numai pe terenul social, prin fapte pozitive.

Este si un nationalism diversionist si exploatator, utilizat cu mestesug, la momente critice, de clasele dirigente, cand celelalte mijloace de stapanire esueaza.

Si este si un nationalism de fapte, netrambitat, acela care se valorifica pe terenul muncii sociale, ridicand intelectualiceste, moraliceste si economiceste clasele muncitoare de baza.

A imbina ideea nationala cu ideea sociala inseamna a realiza fapta inaltarii natiunii.

Partidele liberale si conservatoare au cultivat ideea nationala adeseori in scopuri egoiste de clasa; au ignorat aproape intotdeauna ideea sociala: viata maselor natiunii.

Socialistii, dimpotriva, au cultivat ideea sociala studiind nevoile (mai ales materiale) ale maselor, dar au dispretuit ideea nationala punandu-si nadejdea de prefacere spre bine a societatii in actiunile – mai mult in sperantele unei revolutii – mondiale, peste hotarele nationale. Pentru ei problema nationala aproape nu exista.

Ei bine, Partidul national taranesc intelege sa asocieze, sa imperecheze, sa cunune nationalul cu socialul, ca din fecundarea acestor doua idei sa iasa fapta binefacatoare. Iar ‘socialul’ pentru noi e ‘taranesc’, si ‘nationalul’ tot ‘taranesc’. Pentru noi taran este natie; este neam; este tara.

‘Clasa taraneasca este natiunea insasi’, scria Eminescu.

‘Aceasta este clasa cea mai pozitiva din toate, cea mai conservatoare in limba, port, obiceiuri, purtatoarea istoriei unui popor, natia in intelesul cel mai adevarat al cuvantului.’ (Mihai Eminescu)

(…)

Pe terenul practic, noi nu putem ignora realitatile vii din propria noastra tara, realitati cu care avem a conta si a lucra, ca sa nu pierdem energia cercand zadarnic sa zidim… ‘castele in Spania’.

Eminescu – a carui lectura v-o recomand mai mult pentru a cunoaste ce insemneaza nationalismul curat si adanc – spunea intr-unul din articolele sale (‘Despre Program’):

«Orice politica nu poate lucra decat cu elementele care sunt date, iar nu cu cele pe care si le inchipuieste a le avea.»

(…)

Nu este posibil un echilibru durabil in sat, pe baza romaneasca solida, cat timp romanimea consta dintr-o taranime ignoranta, roasa de boli, saracita si inzestrata cu virtuti pasive, care suporta tot felul de exploatari si umilinte.

(…)

Educarea sanatoasa a constiintei nationale, cooperatia care elimina radical parazitismul din campul economiei nationale agricole; scoala practica pentru toate varstele si ambele sexe la sate; o viguroasa campanie de combatere a boalelor sociale; o campanie de viata higienica a satenilor si de lucrari edilitare si civilizatorii la sate; o administratie gospodareasca, simpla si ieftina; o viata noua economica, morala si politica a satelor – ceea ce nu inseamna sa nu incadram munca satenilor intr-o disciplina a muncii nationale solidare.

Cat timp nu vom face din elementul etnic national – taranul – un element inzestrat cu virtuti active creatoare: cultura, sanatate, munca rationala si disciplina, liber economiceste, vom avea vecinic o problema nationala.

…Orasele se vor popula cu romani in masura in care va spori si va progresa populatia taraneasca – singurul si marele rezervoriu al romanismului – care trebuie ajutata cu scoli, cu indrumare la meserii si comert, cu credite, cu organizare.

Statul este in drept si este obligat sa sprijine in mod special elementul romanesc, ca opera de reparare a unei nedreptati nationale. Statele dominante din trecut au asuprit pe romani si mai ales pe tarani si au favorizat elemente de alte nationalitati.

(…)

Problema nationala la noi se rezolva automat solutionand marea problema sociala a taranimii romane. Si nu cu metode ‘dictatoriale’, care n-au lipsit niciodata guvernele oligarhice, ci cu insasi framantarea maselor, cu consultarea lor, cu participarea lor, cu metoda democratiei taranesti organizate.

Pesimismul e dovada de slabiciune. Avem dreptul sa film optimisti. Neamul romanesc s-a pastrat – gratie taranului roman – in lungul veacurilor, sub stapaniri straine si apasatoare. Acuma, cand toti fiii sunt stransi laolalta in tara lor, cand au arma suprema a statului lor, acuma sa se teama de … coplesirea elementului ‘minoritar’?

Aceasta populatie romaneasca – prin care s-a pastrat neamul si tara si care constituie garantia unitatii si durabilitatii statului romanesc – este populatia de baza, care asigura caracterul national al statului roman.

…Cooperatismul alaturi de opera educativa de masa rezolva complet si radical problema la sate.”

Sursa: Ion Mihalache, Taranism si nationalism,

http://atreiafortaromaniaprofunda.blogspot.com/2010/02/nationalismul-bine-temperat.html.

[/vc_column_text][/vc_column][/vc_row][/vc_section][vc_row][vc_column][vc_column_text]

[/vc_column_text][/vc_column][/vc_row]

/0 Comments/by

Ion Coja – Pledoarie pentru Istoria Omeniei Romanesti

[vc_section][vc_row][vc_column][mk_image src=”https://culturaromana.ro/wp-content/uploads/2018/06/134064.jpg” image_size=”full” lightbox=”true” custom_lightbox=”https://culturaromana.ro/wp-content/uploads/2018/06/134064.jpg” frame_style=”border_shadow” align=”center” animation=”scale-up”][mk_padding_divider size=”20″][vc_custom_heading text=”Ion Coja – Pledoarie pentru Istoria Omeniei Romanesti” font_container=”tag:h2|font_size:27px|text_align:center|line_height:2em” use_theme_fonts=”yes” css_animation=”fadeInUpBig”][mk_padding_divider size=”20″][vc_column_text css=”.vc_custom_1544277624793{margin-bottom: 0px !important;}”]Domnule profesor, as vrea sa va pun o intrebare: de ce sunteti mandru ca roman? Zilele acestea la toate televiziunile s-a auzit aceasta declaratie: sunt mandru ca sunt roman! Unii au si explicat de ce! Fiecare cum s-a priceput! As vrea sa aud si rapunsul dumneavoastra! De ce sunteti mandru ca sunteti roman, dumneavoastra care va recunoasteti public ca nationalist? Un nationalist practicant, daca ma pot exprima asa!

M-am gandit de mai multe ori la resorturile nationalismului meu, la imprejurarile care m-au format ca nationalist. Sunt mai multe! Dar cred ca pot identifica o cauza, cea mai adanca. Care nu tine de nicio conditionare externa fiintei mele: familie, educatie, experiente, pilde, modele umane… Au avut rolul lor fiecare, dar nu rolul cel mai profund, decisiv. La varsta mea cred ca am ajuns sa ma cunosc destul de bine si sa vorbesc in cunostinta de cauza. Iar aceasta …cauza cred ca este inascuta! Ca sa ma intelegi, ma voi referi la liturghie, la „fericirile” evocate de textul sacru: „fericiti cei insetati dupa dreptate”! De fiecare data ma simt vizat de aceasta incantatie minunata, Da, am aceasta inclinare, sa fac dreptate, sa sufar cand nu se face dreptate si sa nu accept nedreptatea, sa iau atitudine si chiar sa actionez, sa faptuiesc impotriva nedreptatii, a injustitiei. Asta mi-s!… Cand n-am tacut, de nenumarate ori, inainte de 1990, si am protestat, prin texte scrise sau rostite in public sau prin memorii adresate guvernantilor comunisti, la un moment dat m-am explicat: „eu nu i-am tacut lu’ tata, doar n-o sa tac in fata astora!” Astia fiind politrucii bolsevici, impostorii de dinainte de 1990! Dupa 1990, incompetenta si impostura s-au generalizat, au devenit regula de functionare a societatii romanesti. Eu sunt mandru ca in primele zile de televiziune libera, cand veneau oameni de pe strada sa-si spuna oful si doleantele, romanii nu au cerut nici libertate, nici democratie: cuvintul cel mai des folosit a fost COMPETENTA! Dorinta cea mai puternica in decembrie 1989 a fost intronarea competentei, inlaturarea incompetentei impostorilor!… Era cea mai legitima si mai desteapta revendicare: impotriva prostiei! Evident,  romanii de rang mediu, obisnuiti, se aratau a fi oameni destepti! Reprosau comunismului promovarea incompetentilor!… A fost parca o ironie a soartei, a istoriei, ca dupa 1990 sa avem parte de o clasa politica intemeiata pe mediocritate si incompetenta ca principii de selectie a elitelor politice. De aici si marea frustare pe care o traiesc majoritatea romanilor! Se vad dati la o parte de indivizi inferiori, inculti, nescoliti, lipsiti de simtul onoarei, al masurii. Dupa ce am avut presedintii de tara pe care i-am avut, nu mai zic de parlamentari, orice terchea-berchea se simte incurajat sa aspire la orice functie, cu conditia sa intre in tagma hotilor, sa se preteze la hotii si la alte faradelegi!… Isi dovedesc astfel stofa de politician!… Devin initiati in mafia infractorilor cu rang politic inalt!

V-ati abatut de la subiect, mi se pare!

Da! Simtul dreptatii se pare ca este nascut la unii oameni! Oameni care sufera cand asista la o nedreptate. Cred ca de aici porneste nationalismul meu, atasamentul meu la „saracia si nevoile neamului nostru”! In sensul ca istoria noastra este un lung sirag de nedreptati, de lovituri ale soartei, ale istoriei, se zice. Cand spun istorie spun de fapt persoane si entitati care ne-au vrut raul noua romanilor!… Au stat la panda, sa loveasca, sa ne fure cand se ivea prilejul!

De unde aceasta pornire la unii straini impotriva romanilor?

Acesta este alt subiect, dar putem pasi mai departe stabilind ca, in genere, antiromanismul nu se explica prin faptele noastre, care ar fi atras reactia in legitima aparare a celorlalti. Noi, romanii, nu am facut victime printre cei cu care am venit in contact. Nu ne-am dus peste altii sa le luam casa, pamantul sau tara. N-am agresat, ci am fost agresati! Cel mult am pedepsit, reactionand la vexatiile impuse noua de altii! Dar de cele mai multe ori nu am pedepsit, i-am lasat pe agresori „in plata Domnului”! Unii romani zic ca nu am procedat bine, ca ingaduinta noastra i-a incurajat pe straini sa continue, sa nu se lase cu una, cu doua de comportamentul lor dusmanos. Romanul a rabdat ce a rabdat, dar cand cutitul a ajuns la os a reactionat si violent, napraznic, pedepsitor!…  Sa ne intoarcem la…mine! Am ajuns sa tin partea romanilor si sa ma simt solidar cu ai mei cand s-au adunat in mintea mea dovezile tot mai numeroase privind nedreptatile de care au avut parte in istorie, dar si in evenimentele la care eram eu insumi martor!…

Puteti da un exemplu?

Am simtit asta inainte de 1989, cand Ceausescu a decis plata datoriilor externe… Tari ca Ungaria si Polonia erau mult mai indatorate decat Romania, dar nimeni nu le-a bagat sula in coasta sa-si plateasca datoriile, asa cum au facut cu noi, amenintandu-l pe Ceausescu ca tara va fi declarata falita si organismele internationale vor scoate la mezat bogatiile tarii si le vor acapara la preturi subevaluate!… Perspectiva era sumbra rau! Putini romani si-au dat seama. Ceausescu a priceput cel mai bine cat de cinica era finanta mondiala! Era pe fata anti-romaneasca! Si asa a ramas si dupa 1990! Am ajuns acum la mana lor mai rau ca in anii ’80!… La nedreptatile altora, mai adauga si ghinionul, lipsa de noroc, ne-norocul nostru, care a facut sa ratam cateva ocazii de afirmare, de implinire!… Se poate scrie o istorie a ne-norocului romanesc! Cand te gandesti, de pilda, la Dimitrie Cantemir, cel mai erudit domnitor roman, care si-a facut cel mai gresit calcul politic, nu poti sa nu deplangi increderea pe care a avut-o in Petru, in rusi!… Daca nu se aventura in tratatul cu rusii, era foarte posibil ca sa avem o domnie linistita si rodnica, pe plan cultural si spiritual mai ales, a doi printi luminati cum nu mai erau altii in Europa!… Si cu ce ne-am ales? Cu martiriul Brancovenilor si exilul lui Cantemir, „incununat” cu inaugurarea domniilor fanariote!… In loc sa beneficiem noi de o domnie lunga a lui Cantemir, au beneficiat rusii de Cantemir! Si cati nu sunt romanii care au „prestat” in folosul altor tari, altor popoare! In cea mai buna traditie daco-traca, a tracilor care „au facut istorie pentru altii”, dupa inspirata vorba a lui Mircea Eliade!

Acesta ar fi un alt capitol pe care nu avem voie sa-l ignoram: contributia unor romani la istoria altor popoare!

Sunt multi straini care au adus servicii culturii si civilizatiei romanesti! O recunoastem cu inima deschisa si se fac mereu demonstratii in acest sens! Dar mult mai substantiala este contributia romanilor la istoria altor popoare. Romanii care au facut istorie pentru rusi!, iata un subiect inca necercetat propriu zis. Sau romanii din sudul Dunarii, care au facut istorie pentru toate popoarele din Balcani. Scoate-i pe aromani din istoria Greciei si vezi ce mai ramane!… Dar ce este mai trist este ca aceste popoare, liderii lor, ascund aceasta contributie, nu gasesc niciun prilej pentru a-si arata recunostinta fata de romani!… Dimpotriva! Exemplul cel mai socant fiind evreii, care ne acuza de holocaust in loc sa-si arate recunostinta fata de guvernantii din acea vreme, fata de Ion Antonescu, fata de poporul roman. Desigur, gestul lui Filderman, „cel mai important evreu din Europa”, materializat prin asa-zisul sau testament, mai contrabalanseaza abjectia acelor evrei care ne acuza de genocid! Tocmai pe noi, romanii! Care am fost asa de ingaduitori si de generosi cu ei si cu toata lumea! Ce nedreptate poate fi mai mare?! O sa-i bata Dumnezeu pe evrei pentru aceasta infamie! Si nu ma bucura deloc acest gand! Aceasta convingere! O sa-i bata Dumnezeu!

Vorbeati de ne-norocul nostru. Puteti da un exemplu?

Pai ce s-a intamplat dupa 1990 poate fi interpretat si in acest fel!… Dar exemplul cel mai concludent este, dupa mine, regele poltron Carol al II-lea, figura cea mai sinistra din istoria noastra. Nu trebuia sa ajunga rege! Nu merita nici sa se nasca!… A fost asasinul celei mai frumoase generatii de patrioti!… A lipsit atat de putin ca sa nu ajunga in postura de suveran!… Culmea este ca un patriot ca Iuliu Maniu i-a netezit calea… Tandemul Carol – Mihai este un capitol din Istoria ne-norocului romanesc. Capitolul cel mai dureros!… Nu m-am putut impiedica sa ma gandesc ce ar fi ajuns Romania fara domnia lui Carol al II-lea! A avut un frate, printul Nicolae, care ar fi ajuns rege daca aveam noi putin noroc si ar fi fost un rege atasat de neam si responsabil pentru faptele sale. Nu ca Carol sau Mihai! Dar „n-a fost sa fie”! Cunosti vorba aceasta: n-a fost sa fie?!

Da, a circulat in cercurile nationaliste, ca expresie a constiintei ne-norocului nostru. Am intalnit-o la Mircea Vulcanescu, printre altii.

E o nedreptate tragica de fiecare data cand n-a fost sa fie! Cand am ratat ceva care ni se cuvenea pe drept cuvint! Iar asta s-a intamplat de atatea ori!… Eu am vazut aceasta nedreptate si in situatii mai marunte! Cazul lui Nicolae Dobrin, cel mai mare fotbalist din lume la vremea sa, care n-a avut parte de o recunoastere meritata printre altele si din cauza invidiei care l-a inconjurat. Am suferit caineste cand la Mexic Dobrin n-a prins echipa nationala din pricina unui antrenor mediocru… Ne-norocul nostru a fost nimicnicia unui romanas de-al nostru!… Ca veni vorba de fotbal, de sport, ati remarcat de cate ori arbitrii internationali au fost incorecti cu noi?…

Si mandria ca sunteti roman de unde o aveti? Ce indreptatire ii gasiti?

In primul rand sunt mandru de mine!… Pana la aceasta varsta nu am tradat si nu am vandut pe nimeni! Nu am mintit pe nimeni! Sunt mandru de parintii mei, de fratii mei, de copiii mei!… De neamul meu! De prietenii si colegii mei. Multi dintre ei oameni de caracter, de cuvant, niciun infractor printre ei! Ma revad cu mare drag cu fiecare dintre ei!… Iar daca ma gandesc la neamul meu cel romanesc, am in vedere cateva situatii cand viata, istoria, i-a pus pe romani la linia de start cu alte neamuri si a instituit un concurs nestiut, de care s-a aflat mai tarziu! Asa a fost la sfarsitul celor doua razboaie mondiale, mai ales al doilea, cand s-a aflat cum s-a purtat fiecare armata cu prizonierii sai!… Nicio armata nu s-a ridicat la nivelul omeniei romanesti aratata fata de adversarul ajuns la mila ta! Traditia este veche, de pe vremea lui Dromihete! Nu intamplator cuvintul OMENIE nu are echivalent in alte limbi!… In acelasi sens pledeaza si felul cum a fost guvernata Transnistria, unde am fost armata de ocupatie!… Stalin insusi a fost capabil sa recunoasca meritele romanilor in comportamentul fata de populatia civila!

Sau Ungaria, Budapesta ocupata de romani!… Ce capitol glorios!

Un capitol din inca nescrisa Istorie a Omeniei Romanesti… In aceasta ordine de idei e bine sa cunoasca tot romanul cateva povesti frumoase si adevarate despre caracterul romanilor, comparat cu al altora!… Am pomenit de Transnistria! Aceasta a fost incredintata de nemti sa fie administrata de romani! Pe teritoriul sovietic ocupat de germani si coalitia Axei au mai fost cateva asemenea guvernaminte, conduse de un guvernator. Au fost cu totul 11 guvernatori care au administrat teritoriul ocupat al Uniunii Sovietice. La sfarsitul razboiului, din ordinul expres al lui Stalin, toti acesti guvernatori au fost arestati si adusi in fata poporului, sa fie judecati de cei pe care i-au guvernat, cu consemnul ca daca se va gasi o singura persoana care sa reclame un abuz, o faradelege savarsita de acel guvenator, sa fie spanzurat in fata poporului. Procesele acestea s-au tinut in piata publica, cu spanzuratoarea montata deja, iar la sfarsitul dezbaterilor 10 dintre guvernatori au fost ridicati in streang, gasiti vinovati de abuzuri fata de populatia civila!… Unul singur a fost scutit de aceasta cinste si declarat nevinovat. Nimeni nu-i reprosase nimic! Iar acela a fost guvernatorul roman al Transnistriei, profesorul George Alexianu!… Iti place povestea asta?

O cunosteam! Cunosc si cum s-a terminat pentru Alexianu! Sovieticii l-au trimis la Bucuresti, declarandu-l nevinovat! La Bucuresti a fost implicat in procesul lui Antonescu si declarat criminal de razboi pentru participare la sedinta de guvern la care s-a hotarit atacarea Uniunii Sovietice! Ceea ce era complet fals, la data aceea, cand s-a tinut sedinta respectiva de guvern, George Alexianu nici macar nu se cunostea in persoana cu generalul Ion Antonescu. Era insa bine cunoscut pentru competenta sa juridica in drept administrativ si ca om corect, de onoare. Acesta a fost motivul pentru care Antonescu a apelat la Alexianu pentru dificila functie de guvernator al Transnistriei.

O frumoasa poveste si putin cunoscuta ii priveste pe romanii basarabeni! Tarul Rusiei avea un regiment de garda personala, alcatuit de tineri militari selectati din toate popoarele marii Rusii. Printre ei si un grup destul de numeros de romani basarabeni. Dupa ce a izbucnit mascarada numita revolutia din Octombrie Rosu, tarul a primit un soi de arest la domiciliu, intr-un palat din Petersburg. Lipsit de orice putere politica, cu un viitor nesigur, tarul a inceput sa fie parasit de militarii din regimentul de garda. Singurii care i-au ramas credinciosi pana la capat au fost romanii din Basarabia si un grup de militari ceceni!… Au fost aceste doua povesti ca un fel de concurs, la al carui start s-au prezentat mai multe natiuni, printre care si romanii nostri! Si au excelat prin profesionalism, loialitate si omenie!… Ia aminte si la toamna lui 1989, cu caderea comunismului (n.r. – de fapt a socialismului de tip stalinist, nu a comunismului, ce urma sa vina)! Peste tot lucrurile s-au petrecut dupa modelul ceh, al revolutiei de catifea, numai la noi a curs sange! Atata sange! De ce? E greu de spus in cateva cuvinte. Dar e limpede ca se intampla ceva deosebit cu noi, romanii, facem mereu exceptie!

Istoria Omeniei Romanesti? Frumos titlu! Exista material pentru a scrie o asemenea istorie? Mai povestiti un capitol din aceasta istorie!

O poveste din evul mediu, care le placuse mult liderilor pasoptisti, o povesteau cu placerea de a descoperi la inaintasii lor merite care ii singularizau fata de alte popoare!… Cazul executiilor publice, cand o persoana era condamnata la moarte si trebuia sa se gaseasca un calau care sa duca la indeplinire sentinta! Ei bine, nu se gasea romanul care sa fie calau, care sa-i puna bietului condamnat streangul de gat sau sa-i reteze capul!… In alte tari era disputa mare pentru aceasta functie, era oferta publica generoasa, iar spectacolul executiei era gustat mult de public!… Erau frecvente cazurile in tarile romanesti cand bietul condamnat la moarte murea de batranete caci nu se gasea cine sa-i ia viata! Intr-un tarziu autoritatile au apelat la alogeni, tigani sau albanezi, care sa fie calai, dar nu a fost nici asta o solutie caci lumea, concetatenii, il marginalizau si-i faceau viata imposibila nenorocitului care accepta sa ia viata altcuiva fara niciun motiv personal…

Da, constat ca aveti argumente de tot felul privind… cum s-o numesc?

Excelenta romanilor!… Am mai scris cateva pagini pe acest subiect, au mai scris si alti autori, exista ceva bibliografie, suficienta pentru a ne gandi serios la Istoria Omeniei Romanesti!… In aceasta ordine de idei semnalez celor ce ne citesc un text magnific despre sufletul romanesc. Este vorba despre Secretul scrisorii pierdute, eseu semnat de Nicolae Steinhardt. Nicolae Steinhardt face demonstratia faptului ca exista un stil de comportament tipic romanesc, de mare valoare morala si spirituala! Un stil romanesc de a-ti asuma conditia de om! Instinctiv, cei care ne iubesc, ca si cei ce ne urasc, simt ca exista acest stil romanesc de a percepe lumea, de a reactiona la provocarile vietii, ale istoriei. Secretul scrisorii pierdute este un text prin care evreii se spala de multe pacate! Din pacate, cei mai multi evrei i-au intors spatele lui Steinhardt, nu-l recunosc ca ar fi de-al lor. Si au dreptate! Nicolae Steinhardt si-a depasit conditia de evreu. Judecat in absolut, Steinhardt a fost un roman lucid, constient de valoarea acestui titlu de noblete sufleteasca pe care il merita cu prisosinta…

A consemnat Victor Dogaru

Bucuresti, 04.12.2018[/vc_column_text][/vc_column][/vc_row][/vc_section][vc_row][vc_column][vc_column_text]

 

[/vc_column_text][/vc_column][/vc_row]

/0 Comments/by

Ilie Serbanescu – „Iliberalismul” – o dezgustatoare diversiune colonialista

[vc_section][vc_row][vc_column][mk_image src=”https://culturaromana.ro/wp-content/uploads/2018/11/1325685252ilie-serbanescu1-1000×600.jpg” image_size=”full” lightbox=”true” custom_lightbox=”https://culturaromana.ro/wp-content/uploads/2018/11/1325685252ilie-serbanescu1-1000×600.jpg” frame_style=”border_shadow” align=”center” animation=”scale-up”][mk_padding_divider size=”20″][vc_custom_heading text=”Ilie Serbanescu – „Iliberalismul” – o dezgustatoare diversiune colonialista” font_container=”tag:h3|font_size:24px|text_align:center|line_height:1.8em” use_theme_fonts=”yes” css_animation=”fadeInUpBig”][mk_padding_divider size=”20″][vc_column_text css=”.vc_custom_1544093835927{margin-bottom: 0px !important;}”]Cateva cuvinte, acum, despre fenomenul Soros si reteaua progresista care a propagat si propaga termenul de „iliberal”. Soros a incercat deschis sa-si impuna viziunea liberalo-progresista in Ungaria, indiferent de opinia majoritatii, si pentru a obtine acest lucru a pus la dispozitia ONG-urilor resurse vaste. Acest lucru ridica o serie de semne de intrebare cu privire la natura democratiei. ONG-urile nu sunt alese, deci legitimitatea lor se bazeaza pe rezultate, pe validitatea criticii pe care o fac puterii. Dar este foarte discutabil daca pot functiona ca o opozitie surogat (nefiind alese de nimeni). A accepta aceasta idee ar insemna ca democratia poate divorta de suveranitatea populara, iar valorile pot inlocui urna de vot.

Problema cu aceasta pozitie este ca plaseaza o putere considerabila in mainile celor care definesc cum vor aceste valori, iar aceasta putere nu se supune raspunderii sau feed-back-ului cetatenilor. Mai mult, daca acceptam ca reteaua Soros are dreptul de a functiona in Ungaria ca actor politic finantat din exterior, atunci acelasi principiu s-ar aplica si altor surse de activitate impulsionate din exterior, ca Rusia. Din punct de vedere structural, nu exista nici o diferenta intre ceea ce face Soros in Ungaria si in alte tari si ceea ce a facut Rusia in alegerile prezidentiale din SUA (daca a facut, caci e multa manipulare progresista si acolo), chiar daca, evident, contextul este cu totul diferit.

Proiectul liberalo-progresist occidental, care se defineste in parte ca reactie la Orban (la Polonia, la Donald Trump, etc. …) si vice-versa, este motivat in proportie covarsitoare de „valori” (progresiste), si nu de consens si legitimitate bazate pe vot. Accentul pe „statul de drept”, desi perfect legitim in teorie, nu cauta sa alinieze legalitatea si legitimitatea populara, ci pretinde dreptul de a formula legislatie „morala” (dupa cum a fost identificata de Zygmunt Bauman) si, (mai rau) atunci cand este necesar, de a folosi puterea statului pentru a aplica „codul moral” (asa cum e el definit de niste privati nealesi de nimeni).

Acest proces poate sfida suveranitatea populara, in special atunci cand liberalismul-progresist se implica in ingineria sociala impotriva preferintelor majoritatii.

Si acum, articolul realizat de domnul Serbanescu:

Ati auzit cumva, stimati cititori, de „iliberalism”?

Poate de „liberalism” va veni raspunsul indirect din partea cuiva care crede ca s-a strecurat o greseala din vreo corectura ce nu si-a facut treaba! Intrebarea se refera insa nu la „liberalism”, ci la „iliberalism”! Si ramane o curiozitate ce ar raspunde (sau cum ar formula un raspuns) cei ce au intalnit prin limbajul politic vest-european referirile la „iliberalism”. Pana la vreo definitie, sa constatam ca marii preoti ai UE de pe la Bruxelles si corifei politici precum cancelarul Merkel de la Berlin sau presedintele Macron de la Paris ii dau tare cu „iliberalismul” de fiecare data cand vor sa incondeieze tendinte ori abordari care nu le convin, ca, de pilda, promovarea de linii independente pe la Varsovia sau Budapesta, respingeri de politici impuse de la Bruxelles in materie de imigratie si, ce sa mai vorbim, de incriminari ale „Europei cu doua viteze” sau de sustineri ale unei „Europe a natiunilor”.

Tot ce nu impartaseste directivele de la Bruxelles, distrugatoare de economii nationale si identitati nationale, este ­taxat ca ­„iliberalism”. Adica, ­vezi Doamne, colonialismul central de la Bruxelles este depozitarul mantuirii prin liberalism si tot ceea ce incearca sa discute directivele, daramite sa le contrazica in vreun fel, se face vinovat de „iliberalism”.

Daca tu din Est, adica din colonii, indraznesti cumva sa iti aperi utilitatile proprii, resursele subsolului propriu sau vreo industrie in dezvoltare, te faci vinovat de „iliberalism”. Chiar si in cazul in care folosesti resurse financiare dincolo de cele pe care ti le permite Comisia de la Bruxelles prin impuneri de reguli, proceduri sau plafoane de deficit bugetar esti „iliberalist”! Si acum atentie!

Daca asemenea abordari sunt facute de autoritati din Vest, la Bruxelles se tace, se consimte fara nici o garagata si, oricum, acuzele de „iliberalism” nu exista! Preceptul care functioneaza este „ceea ce ii este permis lui Jupiter… nu-i permis boului”!

Inca si mai rau, daca tu din Est nu vrei sa-ti instrainezi stapanului din Vest monopoluri ale statului din energie ori alte utilitati publice sau intervii in interesul consumatorului pe pietele neconcurentiale esti „iliberalist”! Daca insa nu des­chizi pliscul la preluarea monopolurilor de stat din tara din Est de catre o corporatie privata din Vest sau chiar de un stat din Vest, facand ceea ce este cel mai rau, anume sa schimbi un monopol de stat cu unul privat, adica ceva impotriva regulilor minime ale economiei de piata, nu mai esti acuzat de „iliberalism”! Daca, in plina criza, incerci sa majorezi cu numai cateva zeci de milioane de euro capitalul singurei banci ramase in posesie autohtona, pentru a sprijini ­IMM-urile, esti taxat ca „iliberalist”, deoarece utilizezi ajutorul de stat pentru privati! Ca, exact in acelasi timp, vesticii foloseau mii de miliarde de euro din banii contribuabililor pentru a imprumuta sau chiar cumpara banci private, asta era „liberalism”, si nu „iliberalism”! Probabil depinde de dimensiune! De dimensiunea grotescului si spurcaciunii!

Desi definitia „iliberalismului” e ca si conturata, sa mai mentionam cateva fapte. Dupa ce Romania, pe baza de „liberalism” comandat din Vest, a ajuns si fara resurse romanesti si fara capital romanesc in economie si deci fara vreo perspectiva, presedintele Macron – unul din propovaduitorii combaterii „iliberalismului”, in timp ce foloseste miliarde din fonduri publice pentru salvarea de intreprinderi frantuzesti nu numai de stat, dar si private de la faliment – are obraznicia sa le spuna romanilor ca ar trebui sa fie multumiti ca au fost acceptati (ei prostii, cum s-ar deduce!) in clubul celor cu initiativa, adica cei din Vest. Vai, Doamne, cata duhoare! Cand toate economiile estice sunt cotropite integral de corporatiile vestice in numele „liberalismului”, Germania si Franta vor sa adopte restrictii severe pentru ca sectoare strategice vestice sa nu ajunga in mainile investitorilor chinezi! Asta ce este – „liberalism” sau „iliberalism”? Sau „iliberalismul” este cu referire doar la unii?! La prosti, desigur, la aia fara initiativa ca sa folosim argoul descalificant al presedintelui Macron! Cand in Romania doar s-a evocat, caci de facut nu s-a facut nimic, ca s-ar putea inlocui impozitul pe profit (a carui evaziune este painea calda a companiilor vestice care opereaza aici) cu un derizoriu impozit pe cifra de afaceri (care nu poate fi insa evazionat), toata floarea cea vestita a intregului Apus s-a napustit asupra „iliberalistilor” din Romania. Si, bineinteles, guvernantii Romaniei actuale au preferat sa-si tradeze tara si neamul decat „liberalismul”. La nici cateva luni, campionii luptei impotriva „iliberalismului”, adica Germania si Franta, au initiat inlocuirea, pe ansamblul UE, a impozitarii profitului cu un impozit pe cifra de afaceri pentru companiile americane din IT! Sa vezi si sa nu crezi! Preotii UE folosesc „liberalismul” si „iliberalismul” dupa cum le convine, si nu dupa niste criterii minime. Ultima gaselnita este ca Germania si Franta vor sa pedepseasca vinovatii estici de „iliberalism” cu taierea fondurilor zise de coeziune acordate in cadrul bugetului UE pe 2021-2027! Stapanii UE au luat-o razna sau, mai degraba spus, oricum ai da-o, colonialismul tot colonialism ramane!

„Iliberalismul” se autodefineste limpede, fara echivocuri: este diversiunea colonialista cea mai dezgustatoare, folosita de cel mai scarbavnic colonialism din istorie in scopul impilarii popoarelor coloniale. Colonialismul practicat de Uniunea Europeana este cel mai scarbavnic din istorie nu pentru ca ar fi mai rau decat altele, mai vechi sau mai recente, ci pentru ca utilizeaza ca principala ustensila coloniala diversiunea, in cadrul careia „iliberalismul” sta alaturi de „statul de drept”, „corectitudinea politica”, „europenismul” si „dezvoltarea prin globalizare”!

Sursa: fluierul.ro.[/vc_column_text][/vc_column][/vc_row][/vc_section]

/0 Comments/by
osuarul eroilor neamului, capitalism romanesc, societatea supravegheata

Societatea supravegheata vs capitalism (romanesc)

[vc_section][vc_row][vc_column][mk_image src=”https://culturaromana.ro/wp-content/uploads/2018/12/comana_eroilor_neamului_20180409_190410.jpg” image_size=”medium” lightbox=”true” custom_lightbox=”https://culturaromana.ro/wp-content/uploads/2018/12/comana_eroilor_neamului_20180409_190410.jpg” frame_style=”border_shadow” align=”center” animation=”scale-up”][mk_padding_divider size=”20″][vc_custom_heading text=”Societatea supravegheata vs capitalism (romanesc)” font_container=”tag:h2|font_size:27px|text_align:center|line_height:2em” use_theme_fonts=”yes” css_animation=”fadeInUpBig”][mk_padding_divider size=”20″][vc_column_text css=”.vc_custom_1543782852069{margin-bottom: 0px !important;}”]Ca multi altii, m-am intrebat si eu de-a lungul timpului „ce e de facut” pentru a reporni Romania?

Primul pas, este sa aflu „unde sunt”. Care sunt etapele prin care am trecut? Iata o schita a lor, cu mentiunea ca acestea se subintind una alteia, unde incepe una nu se termina neaparat cealalta, ci, pur si simplu, coexista.

Mai intai am aflat ca problema este inscrierea pe o orbita joasa a dezvoltarii subdezvoltarii, Romania trecand de la statutul de semiperiferie a sistemului mondial, la aceea de periferie, si aceasta e principala isprava a elitelor FSN-iste, de acum 30 de ani. Ma uitam ingrijorat sa caut semne care sa contrazica noul statut al tarii. Si n-am vazut decat tarabe si fabrici in ruine. Asta a fost cam pana prin 2000.

Mi-am dat seama, vazand ca timpul inseamna acumularea de probleme, ca Romania nu doar le acumuleaza, dar evolutia acestei tari inseamna aparitia unor noi specii probleme: acelea care genereaza altele – a doua etapa a (in)evolutiei. Elitele neokominterniste-dizidente nu rezistente fata de comunism de dupa 1990 au generat alte elite aidoma, numai putin schimbate, dar cu aceleasi prioritati. Capitalismul de taraba a fost succedat de capitalismul de carton (de tip FNI), manualul alternativ (Sora/Marga), legile privatizarii si legile rurale din 1990-2000 (Roman/Lupu) au fost „micile mutatii” care ne-au asigurat acest neonorabil loc in ierarhia regionala si mondiala. Numitorul comun: tot ce fac, fac „pe seama Romaniei”, nu „pentru Romania”. Si am notat fenomenul. Pentru a treia oara dupa fanarioti si regimul stalinist-paukerist, Romania se scufunda sub istorie, traind sub teroarea acesteia (Eliade – „teroarea istoriei”). Noua epoca a „tranzitiei” ignora cu desavarsire problema rurala (taranimea si satul, relatia dintre sat si oras), problema industriala (chestiunea productivitatii muncii si a asezarii politicilor fiscale functie de contributia intreprinderilor la Venitul National), problema educatiei (demnitate prin manualul de istorie, geografie, limba si literatura romana) etc. … Si am ajuns la concluzia ca Romania iese din nou din istorie si intra in subistorie. Redevine o cultura minora (Blaga), pierzandu-si vocatia europeana in numele… „europenizarii” devenita noua limba de lemn. Ce inseamna iesirea din istorie? Faptul ca insul nu-si mai poate urmari vocatia in tara, iar societatea nu mai are initiativa in a-si proiecta vreun ideal in raport cu lumea. Statul nu are proiect, redus la rolul de instrument colector de impozite, de redistribuire a veniturilor, din care majoritatea se scurg in afara tarii.

A patra etapa. Intre timp, un accent interesant al terorii istoriei instituite asupra Romaniei este societatea supravegheata. Dupa 2004. Nu o sa intru in detalii cu privire la numarul de „supraveghetori”/securisti la mia de locuitori, se pare printre cele mai mari din Europa, daca nu cel mai mare. Pentru o societate in care productivitatea muncii nu se leaga cu nici o politica coerenta fiscala, industriala, in care Academia e rupta complet de puterea executiva (cunoasterea nu se transmite in actul de guvernare si nici in cel economic…), e interesant ce e de supravegheat: probabil sa ramanem pe acest parcurs istoric – pe care unii gugustiuci il confunda, umflandu-si gusa cu mandrie, cu „mondializarea” sau „globalizarea”.

Am realizat, relativ recent, ca capabilitatea de a vedea problemele scad de la an la an. Spunea un mare economist, Hirschman, ca, capacitatea de intelegere este cea mai buna capabilitate a unei tari. Aceasta capabilitate scade pentru ca minoritatea constienta este marcata de orgolii pe masura problemelor si deci nu comunica si nu realizeaza acea patura germinativa necesara redesteptarii sociale si nationale, strat pe care sa se inchege, legand inteligentele, reteaua „spiritelor de corp”, vitale pentru orice profesie si societate. Pentru ca posibilitatea de asimilare a culturii scade de la an la an. Pentru ca demografia de recrutare a elitelor este tot mai periferiala. Pentru ca reflexul intelectual rezidual, dupa 50 de ani de socialism impropriu denumit „national”, este doar orgoliul, nu ideea unei patrii comune. Dar mai ales pentru ca fragmentarea este obiectiv de stat al societatii supravegheate, pentru ca orice este chimval rasunator este bun. Supravegherea, minoritatea zgomotoasa, formele fara fond – „chimvalul rasunator” sunt noile formule ale lipsei de actiune pentru Romania.

A cincea etapa. In care gandirea se intoarce „natural” impotriva sa. A gandi devine imposibil. Pana acum lucrarea era blocata de factori externi vointei lucratoare: periferializarea, elitele neokominterniste, puisorii acestora (capitalismul rosu cu beizadelele sale), statul politienesc/fiscal/societatea supravegheata. Acum omul romanesc a fost adus in substadiul in care nu poate sa mai vrea, sa cunoasca, sa actioneze altfel decat in paradigma unui servilism generalizat. Are fruntea deja plecata, nu doar ca nu mai vede stelele, dar nici nu stie ca acestea mai exista. Nu mai are repere. Nu mai vrea sa fie liber. Insul este deja tocat marunt de teroarea istoriei: la serviciu si acasa. Orizontul este cel al zilei de maine. Tinerii nu doar ca nu mai citesc, nici nu mai pot sa o faca, chiar daca ar dori: mintea lor nu mai are conexiunile neuronale minim necesare. Libertate? Intimitate? Proprietate? Semne de intrebare exotice. Situatia nu este doar in Romania. Occidentul ne-a luat-o de mult inainte…

Si, a propos. Este inutil sa reprosam facebook-ului ca e imoral… Sau internetului ca… prosteste. Intotdeauna cel mai pretuit bun a fost cel mai periculos, mai imoral. Au fost carbunele si calea ferata, petrolul si automobilul, acum este IT-ul cu societatea (inerent) supravegheata (cu aceasta se ocupa datele, nu?). Fetisizam mai mult ceea ce deja am fetisizat de vreo 40 de ani: computerul, informatia-ca-informatica. Si iata ca revenim la zorii umanitatii (Auguste Comte), cand singura forma de abstractizare la care omul avea acces era fetisul. (Se explica barbaria in muzica, moda etc.). Fetisul – acordarea de puteri explicative si mantuitoare obiectelor este tipica societatilor cu capabilitati de abstractizare limitate. Si cum putem fi noi astazi, daca singurii care au dreptul sa gandeasca sunt inginerii IT? Pentru ca pe restul ii paste ghilotina, ghilotina incorectitudinii politice? Dezbisericiti si fara de lectura „mare”, „pragmaticii”, postmodernii se legitimeaza prin orice altceva decat, filosofie, literatura, comunitate, neam si patrie. Pentru militianul corectitudinii politice, adica pentru ideolog, ideea insasi este infractiune, iar infractor este omul care gandeste. Nu intamplator, retraim epoca marilor migratii, in care primul migrator este insusi neoliberalul-fara-de-cetate, cel care-i si deschide larg portile. N.B. pentru cei grabiti: prima globalizare a avut ca actor principal tocmai cetatile feniciene, apoi grecesti, care au impins frontierele lumii cu fiecare pulsatie odiseica.

Noutatea azi fata de epoca moderna? Nu doar Romania se prabuseste periferial. Ci si Occidentul, prin erodarea (ireversibila) a clasei de mijloc si a relatiei dintre stat si cetatean.

Spre deosebirea etapei martirice din 1944-1964, cand cei mai buni 12% dintre romani au fost striviti in inchisorile socialiste, restul ramanand „sa se descurce” cu sistemul (descurcaretii – adevarat tipar antropologic, insuficient studiat), acum suntem in situatia in care universul concentrationar a cuprins aproape in intregime societatea, reeducarea incepand din pruncie, cu MTV si facebook, prin gradinita si telefonul mobil, la „sala de fitness” si la locul de munca. Aceasta etapa se va fi epuizat cand „reteaua” nu va mai fi avand a cui intimitate/libertate sa consume. Si iata ca ajungem la etapa ciclului pozitiv al istoriei universale. Abia atunci vom fi ramas doar cu sufletul.

De aici incepem.

Probabil ca vom mai adasta, ca romani traitori ai prezentului, noi si urmasii nostri, in aceasta etapa cumulata a periferiei economice si spirituale, pana la epuizarea ciclului, adica inca vreo 20 de ani. Dupa ce actualul ciclu se va apropia de final, am putea sa ne gandim la un nou inceput, la renastere. Chiar asa ii va si spune, dupa Reconquista spaniola din Evul mediu timpuriu. Cetatile vor fi reconstruite: mai intai cele sufletesti, apoi orasele, satele, tarile. Pentru ca sufletul e mai vechi decat neocomunismul neoliberal, mai puternic decat orice „standard al comunitatii” („comunitate”, serios?), mai adanc decat orice ideologie. Pentru ca odata prabusit omul istoric, va ramane esenta lui, care nu este din lumea aceasta, este transistorica si multimilenara: omul iubitor de intelepciune (Homo sapiens) si de aproapele (omul crestin).

Deci, de unde am putea „reincepe” Romania, concret? Sunt atatea minti inteligente care-si pun aceasta problema, si tot atatea „inceputuri”, probabil. Si mai multe minti luminate (mai mult decat inteligente, pentru ca mintea luminata are si caracter) care si-au pus problema si au dat solutii valabile si azi.

Numai prin apropierea capitalului de cultura, mai exact a capitalismului romanesc de cultura (cultura romana) vom putea, in aceasta etapa a ciclului istoric sa ne recapatam libertatea, reintrand in istorie: libertate prin vocatie la nivel personal si societate cu proiect national la scara colectiva. Numai cand capitalul romanesc, care detine totusi, inca aproape 50%* din economia acestei tari, va intelege sa construiasca institutii de cultura (scoli, universitati, teatre, institute), refacand reperele institutionale ale acestei tari, societatea va reusi sa se emancipeze de sub tutela institutiilor publice privatizate de „societatea civila”. Atunci vor aparea marile institutii reper pentru societate, si tot atunci capitalul insusi va avea in sfarsit, umbrela sub care sa prospere. Pentru ca banii stau si ei mereu sub o idee. Una e sa faci afaceri pentru profitul tau imediat, si altul este efectul de multiplicare in cadrul unui proiect national.

Statul si-a dat masura deja de 30 de ani, prin lipsa proiectului national. Intrarea in NATO si UE s-au consumat si, dupa cum au fost realizate, au aparut mai degraba miscari inertiale sau proiecte ale altora. Inexistenta unui proiect national a transformat statul in ceea ce este astazi: instrument fiscal de supraveghere generalizata. Iar proiectul national este parte a mecanismului cultural. Institutiile de cultura nu mai genereaza proiecte apte sa „ridice si conserve” (Manoilescu, Golopentia despre sat si cultura romana). Neavand legitimitate, aceasta cultura „intretinuta” de stat pe bani grei – toate sclifoselile pe seama Romaniei se tin pe bani publici, filmele, revistele, „marii autori” etc. – spuneam ca aceasta cultura pe bani grei, neavand legitimitate, nu se transforma in reflex salvator administrativ si politic, dimpotriva, infesteaza.

Trebuie regasit modelul Astrei, al memorandistilor ardeleni, al capitalului romanesc care a inteles ca scopul sau este poporul roman, nu profitul in sine, iar acest scop se atinge prin sustinerea unei retele de scoli si seminarii, de teatre si de actiuni culturale alternative. Capitalismul imbisericit este, poate, un cer prea inalt. Insa capitalismul care sa propage competentele si aptitudinile sufletesti care tin o natiune sub grija si cu ajutorul preotilor este solutia memorandista despre care vorbim aici.

Da, memorandistii au facut puscarie. Da, memorandistii au fost stigmatizati, dar au avut un steag de dus, nu doar afaceri de facut! Pentru ca fara scoala, teatru, muzeu, presa a libertatii gandului, rostul banilor nu se intrevede, ca si viitorul acestei natiuni. Pentru ca eficienta capitalului consta nu in randamentul pe termen scurt al capitalului, ci in unitatea dintre producator si consumator, in contributia adusa la venitul national. Si numai intreprinderea capitalista realizata de oameni liberi va supravietui in competitia internationala. Pentru ca libertatea este bunul cel mai de pret al capitalului, iar capitalul va supravietui nu prin consumul libertatilor individuale – ceea ce Marx numea alienare, ci prin multiplicarea acestora, ceea ce stiinta economica numeste insuficient „inovare”, „creativitate”.

Nota:

„Companiile cu capital privat romanesc au scazut la 46% cota in cifra de afaceri pe total economie, fata de 47% în 2015. Companiile straine au crescut la 50% pondere in 2016.”
Ziarul Financiar, 29 ian 2018, Sorin Paslaru „Capitalul privat românesc – argument”,  http://www.zf.ro/suplimente/capitalul-privat-romanesc-argument-16961956

Articol realizat de Radu Baltasiu via romaniasociala.ro.[/vc_column_text][/vc_column][/vc_row][/vc_section]

/0 Comments/by

Lucian Blaga despre festivitatile de la 1 decembrie 1918

[vc_section][vc_row][vc_column][mk_image src=”https://culturaromana.ro/wp-content/uploads/2018/11/lucian-blaga2_zpsf03900f2.jpg” image_size=”full” lightbox=”true” custom_lightbox=”https://culturaromana.ro/wp-content/uploads/2018/11/lucian-blaga2_zpsf03900f2.jpg” frame_style=”border_shadow” align=”center” animation=”scale-up”][mk_padding_divider size=”20″][vc_custom_heading text=”Lucian Blaga despre festivitatile de la 1 decembrie 1918″ font_container=”tag:h2|font_size:27px|text_align:center|line_height:2em” use_theme_fonts=”yes” css_animation=”fadeInUpBig”][mk_padding_divider size=”20″][vc_column_text css=”.vc_custom_1543602394548{margin-bottom: 0px !important;}”]Cunoscutul poet, eseist, filozof si om politic diplomat, Lucian Blaga a fost prezent la festivitatatile organizate cu prilejul zilei de 1 decembrie 1918 si a relatat cele intamplate.

Documentele si imaginile din acea perioada descriu cat se poate de clar acest eveniment. Dezideratul unirii avea o istorie indelungata, romanii putand profita, in acel moment, de contextul politic international, care favoriza concretizarea nazuintelor noastre.

Pentru inceput, a fost aleasa locatia, orasul Alba Iulia, fosta resedinta a principilor Transilvaniei si resedinta a conducatorului unirii de la 1599, Mihai Viteazu. Stabilirea capitalei domnitorului in acest loc, dar si evenimentul care a marcat apogeul Rascoalei lui Horia, Closca si Crisan, in 1784, i-a determinat pe organizatorii evenimentului de la 1 decembrie 1918 sa aleaga Alba Iulia ca locatie pentru desfasurarea Adunarii.

Atmosfera acelei zile a fost una de sarbatoare. Au fost prezenti 1228 de delegati oficiali, din toate cele 27 de comitate romanesti, precum si alte personalitati ale mediului politic, cultural si religios romanesc si nu numai. Majoritatea celor care asistau la infaptuirea actului istoric era constituita, insa, din oameni simpli, aproximativ 100 000 la numar.

Relatarile participantilor atesta prezenta grupurilor imense de oameni care se indreptau in acele zile spre Alba Iulia. Sute de steaguri tricolore puteau fi vazute in acele zile. Cu totii se indreptau spre Campul lui Horea. Aici, oamenii politici Stefan Cicio Pop, Vasile Goldis si Iuliu Maniu vorbeau despre necesitatea unirii provinciilor romanesti si posibilitatea ca aceasta sa fie transpusa in realitate, prin votul cetatenilor. Punctul culminant al evenimentului de la 1 decembrie 1918 l-a constituit momentul in care episcopul greco-catolic Iuliu Hossu a citit Rezolutia Unirii, actul care, practic, consfintea realizarea vechiului deziderat al poporului roman.

Printre participantii la Adunare s-a numarat si Lucian Blaga, ale carui marturii au supravietuit timpului. Iata ce ne povestese acesta:

„Era o dimineata rece, de iarna. Pe o parte a soselei se duceau spre Alba Iulia, scartaind prin fagasele zapezii, carutele romanesti. Buchete de chiote si bucurie, alcatuind un singur tir, iar pe cealalta parte se retragea in aceeasi directie, armata germana ce venea din Romania, tun dupa tun, ca niste pumni stransi ai tacerii. La Alba Iulia, nu mi-am putut face loc in sala Adunarii. Aveam in schimb avantajul de a putea colinda din loc in loc, toata ziua, pe campul unde se aduna poporul. Era o roire de necrezut. Pe camp se inaltau, ici-colo, tribunele de unde oratorii vorbeau natiei. Pe vremea aceea nu erau microfoane, incat oratorii, cu glas prea mic pentru atata lume, treceau de la o tribuna la alta. In ziua aceea am cunoscut ce inseamna entuziasmul national, sincer, spontan, irezistibil, organic, masiv, al oratorilor de la tribuna”.

Sursa: descopera.ro.[/vc_column_text][/vc_column][/vc_row][/vc_section]

/0 Comments/by
sfantul apostol andrei, sfantul andrei,

30 noiembrie: Sfantul Apostol Andrei, cel Intai Chemat, Ocrotitorul Romaniei

[vc_section][vc_row][vc_column][mk_image src=”https://culturaromana.ro/wp-content/uploads/2018/11/sfantul-apostol-andrei-640×360.jpg” image_size=”full” lightbox=”true” custom_lightbox=”https://culturaromana.ro/wp-content/uploads/2018/11/sfantul-apostol-andrei-640×360.jpg” frame_style=”border_shadow” align=”center” animation=”scale-up”][mk_padding_divider size=”20″][vc_custom_heading text=”30 noiembrie: Sfantul Apostol Andrei, cel Intai Chemat, Ocrotitorul Romaniei” font_container=”tag:h3|font_size:24px|text_align:center|line_height:1.8em” use_theme_fonts=”yes” css_animation=”fadeInUpBig”][mk_padding_divider size=”20″][vc_column_text css=”.vc_custom_1543529220484{margin-bottom: 0px !important;}”]Sfantul Andrei s-a nascut in Betsaida, orasel pe malul lacului Ghenizaret din Galileea, fiind fiul lui Iona si fratele lui Simon-Petru. Inainte de a fi Apostol al Domnului, Andrei a fost ucenic al Sfantului Ioan Botezatorul.

Dar, daca a auzit, a doua zi dupa Botezul lui Iisus in Iordan, pe dascalul sau Ioan, aratand pe Iisus si zicand: „Iata Mielul lui Dumnezeu, Cel ce ridica pacatul lumii” (Ioan 1, 29), Sfantul Andrei, lasandu-l pe Ioan, a urmat lui Hristos, zicand fratelui sau Petru: „Am gasit pe Mesia, care se talcuieste Hristos” (Ioan 1, 41). Si astfel, l-a atras si pe Petru spre urmarea Domnului. Drept aceea, Sfantului Andrei i se mai spune si Apostolul cel intai chemat.

Din zilele acelea, ca si ceilalti Apostoli, Sfantul Andrei a urmat Mantuitorului, insotindu-L pe drumurile Tarii Sfinte, adapandu-se din izvorul nesecat al dumnezeiestilor descoperiri pe care le aducea Mantuitorul. A fost martor faptelor minunate savarsite de Domnul, s-a impartasit din cuvantul dumnezeiesc, datator de viata, al credintei celei noi intemeiata de Hristos si, mai presus de toate, a vazut Patimirile Domnului, a plans moartea Lui pentru noi si s-a intarit in credinta, in ziua Invierii.

La randul ei, Traditia Bisericii ne spune ca, dupa Inaltarea Domnului la cer si dupa Cincizecime, Apostolii au tras la sorti si au mers in toata lumea, pentru propovaduire. Sinaxarele bizantine amintesc ca Apostolul cel intai chemat a propovaduit in Bitinia si Pont, precum si in alte tinuturi ce se afla langa Marea Neagra, ajungand in Scitia, la Dunare, unde a zabovit propovaduind tracilor, romanilor si grecilor aflati atunci acolo.

Insemnatatea vestirii Evangheliei la sciti este sprijinita de faptul ca cele mai vechi marturii amintesc mai ales de aceasta misiune in partea de apus a Pontului Euxin. Astfel, potrivit marturiilor Sfantului Ipolit al Romei si ale scriitorilor bisericesti Origene si Eusebiu de Cezareea, Sfantul Andrei a predicat scitilor si tracilor. Prin Scitia se intelege atat Scitia Mare, adica sudul Ucrainei de astazi, cat si Scitia Mica, adica Dobrogea de astazi.

Plecand din Dobrogea, Sfantul Andrei s-a indreptat spre miazazi, punand episcop la Odessos (Varna de astazi) pe Sfantul Amplie, unul dintre cei 70 de ucenici. A propovaduit de asemenea in Tracia si la Bizant, unde a pus episcop pe Sfantul Stahie, precum si in Macedonia, unde l-a randuit episcop pe Sfantul Urban (acesti trei ucenici ai Sfantului Andrei fiind praznuiti la 31 octombrie).

Apostolul a strabatut toate aceste locuri nu in graba, ci zabovind in fiecare si rabdand multe impotriviri si primejdii, dar pe toate biruindu-le cu ajutorul lui Hristos. La urma a strabatut Elada si a ajuns in tinutul Peloponezului, unde pe multi i-a adus de la idoli la Hristos. La Patras, langa Corint, a pus episcop pe Sfantul Stratrocleu si, din porunca dregatorului Egeat, a primit moarte de mucenic, fiind rastignit pe o cruce de maslin in forma literei X, careia i s-a spus de atunci „Crucea Sfantului Andrei”. Unii socotesc ca Apostolul a patimit pe vremea imparatului Nero (54-68), dar altii cred ca in timpul lui Domitian (81-96).

Sfintele sale moaste au fost mutate la Constantinopol in anul 357, dar capul Sfantului a fost trimis inapoi la Patras in veacul al IX-lea. Dupa cucerirea Constantinopolului de catre cruciati in anul 1204, moastele au fost duse in Italia, la Amalfi, iar in 1460 si capul i-a fost dus la Roma, pentru a nu cadea in mainile paganilor. In anul 1964 Vaticanul a trimis inapoi la Patras capul Sfantului, ca semn al fratietatii crestine.

Intrucat acest Sfant Apostol a adus la lumina cunoasterii lui Hristos pe aceia dintre stramosii nostri care locuiau in Dobrogea, Biserica Ortodoxa Romana il cinsteste in mod deosebit, ca intemeietor al ei. In anul 1995 Sfantul Sinod a hotarat inscrierea sarbatorii lui cu cruce rosie in calendar. In anul 1996 capul Sfantului Andrei a fost adus spre inchinare la Iasi si Galati, iar in anul 2011 la Bucuresti, Sibiu si Alba Iulia.

In februarie 1997, Sfantul Sinod al Bisericii Ortodoxe Romane l-a proclamat pe Sfantul Apostol Andrei ca Ocrotitor al Romaniei, iar in anul 2002 a hotarat ca sarbatoarea lui sa devina Sarbatoare Nationala Bisericeasca. In 2012, Parlamentul Romaniei a declarat ziua de pomenire a Sfantului Apostol Andrei – 30 noiembrie, ca sarbatoare legala. Semn al cinstirii neamului nostru fata de Sfantul Apostol Andrei este si faptul ca noua Catedrala a Mantuirii Neamului poarta hramul Sfantul Apostol Andrei, Ocrotitorul Romaniei, pe langa hramul Inaltarea Domnului, care este si Ziua Eroilor Romani.

Sursa: activenews.ro.[/vc_column_text][/vc_column][/vc_row][/vc_section]

/0 Comments/by