30 noiembrie: Sfantul Apostol Andrei, cel Intai Chemat, Ocrotitorul Romaniei
[vc_section][vc_row][vc_column][mk_image src=”https://culturaromana.ro/wp-content/uploads/2018/11/sfantul-apostol-andrei-640×360.jpg” image_size=”full” lightbox=”true” custom_lightbox=”https://culturaromana.ro/wp-content/uploads/2018/11/sfantul-apostol-andrei-640×360.jpg” frame_style=”border_shadow” align=”center” animation=”scale-up”][mk_padding_divider size=”20″][vc_custom_heading text=”30 noiembrie: Sfantul Apostol Andrei, cel Intai Chemat, Ocrotitorul Romaniei” font_container=”tag:h3|font_size:24px|text_align:center|line_height:1.8em” use_theme_fonts=”yes” css_animation=”fadeInUpBig”][mk_padding_divider size=”20″][vc_column_text css=”.vc_custom_1543529220484{margin-bottom: 0px !important;}”]Sfantul Andrei s-a nascut in Betsaida, orasel pe malul lacului Ghenizaret din Galileea, fiind fiul lui Iona si fratele lui Simon-Petru. Inainte de a fi Apostol al Domnului, Andrei a fost ucenic al Sfantului Ioan Botezatorul.
Dar, daca a auzit, a doua zi dupa Botezul lui Iisus in Iordan, pe dascalul sau Ioan, aratand pe Iisus si zicand: „Iata Mielul lui Dumnezeu, Cel ce ridica pacatul lumii” (Ioan 1, 29), Sfantul Andrei, lasandu-l pe Ioan, a urmat lui Hristos, zicand fratelui sau Petru: „Am gasit pe Mesia, care se talcuieste Hristos” (Ioan 1, 41). Si astfel, l-a atras si pe Petru spre urmarea Domnului. Drept aceea, Sfantului Andrei i se mai spune si Apostolul cel intai chemat.
Din zilele acelea, ca si ceilalti Apostoli, Sfantul Andrei a urmat Mantuitorului, insotindu-L pe drumurile Tarii Sfinte, adapandu-se din izvorul nesecat al dumnezeiestilor descoperiri pe care le aducea Mantuitorul. A fost martor faptelor minunate savarsite de Domnul, s-a impartasit din cuvantul dumnezeiesc, datator de viata, al credintei celei noi intemeiata de Hristos si, mai presus de toate, a vazut Patimirile Domnului, a plans moartea Lui pentru noi si s-a intarit in credinta, in ziua Invierii.
La randul ei, Traditia Bisericii ne spune ca, dupa Inaltarea Domnului la cer si dupa Cincizecime, Apostolii au tras la sorti si au mers in toata lumea, pentru propovaduire. Sinaxarele bizantine amintesc ca Apostolul cel intai chemat a propovaduit in Bitinia si Pont, precum si in alte tinuturi ce se afla langa Marea Neagra, ajungand in Scitia, la Dunare, unde a zabovit propovaduind tracilor, romanilor si grecilor aflati atunci acolo.
Insemnatatea vestirii Evangheliei la sciti este sprijinita de faptul ca cele mai vechi marturii amintesc mai ales de aceasta misiune in partea de apus a Pontului Euxin. Astfel, potrivit marturiilor Sfantului Ipolit al Romei si ale scriitorilor bisericesti Origene si Eusebiu de Cezareea, Sfantul Andrei a predicat scitilor si tracilor. Prin Scitia se intelege atat Scitia Mare, adica sudul Ucrainei de astazi, cat si Scitia Mica, adica Dobrogea de astazi.
Plecand din Dobrogea, Sfantul Andrei s-a indreptat spre miazazi, punand episcop la Odessos (Varna de astazi) pe Sfantul Amplie, unul dintre cei 70 de ucenici. A propovaduit de asemenea in Tracia si la Bizant, unde a pus episcop pe Sfantul Stahie, precum si in Macedonia, unde l-a randuit episcop pe Sfantul Urban (acesti trei ucenici ai Sfantului Andrei fiind praznuiti la 31 octombrie).
Apostolul a strabatut toate aceste locuri nu in graba, ci zabovind in fiecare si rabdand multe impotriviri si primejdii, dar pe toate biruindu-le cu ajutorul lui Hristos. La urma a strabatut Elada si a ajuns in tinutul Peloponezului, unde pe multi i-a adus de la idoli la Hristos. La Patras, langa Corint, a pus episcop pe Sfantul Stratrocleu si, din porunca dregatorului Egeat, a primit moarte de mucenic, fiind rastignit pe o cruce de maslin in forma literei X, careia i s-a spus de atunci „Crucea Sfantului Andrei”. Unii socotesc ca Apostolul a patimit pe vremea imparatului Nero (54-68), dar altii cred ca in timpul lui Domitian (81-96).
Sfintele sale moaste au fost mutate la Constantinopol in anul 357, dar capul Sfantului a fost trimis inapoi la Patras in veacul al IX-lea. Dupa cucerirea Constantinopolului de catre cruciati in anul 1204, moastele au fost duse in Italia, la Amalfi, iar in 1460 si capul i-a fost dus la Roma, pentru a nu cadea in mainile paganilor. In anul 1964 Vaticanul a trimis inapoi la Patras capul Sfantului, ca semn al fratietatii crestine.
Intrucat acest Sfant Apostol a adus la lumina cunoasterii lui Hristos pe aceia dintre stramosii nostri care locuiau in Dobrogea, Biserica Ortodoxa Romana il cinsteste in mod deosebit, ca intemeietor al ei. In anul 1995 Sfantul Sinod a hotarat inscrierea sarbatorii lui cu cruce rosie in calendar. In anul 1996 capul Sfantului Andrei a fost adus spre inchinare la Iasi si Galati, iar in anul 2011 la Bucuresti, Sibiu si Alba Iulia.
In februarie 1997, Sfantul Sinod al Bisericii Ortodoxe Romane l-a proclamat pe Sfantul Apostol Andrei ca Ocrotitor al Romaniei, iar in anul 2002 a hotarat ca sarbatoarea lui sa devina Sarbatoare Nationala Bisericeasca. In 2012, Parlamentul Romaniei a declarat ziua de pomenire a Sfantului Apostol Andrei – 30 noiembrie, ca sarbatoare legala. Semn al cinstirii neamului nostru fata de Sfantul Apostol Andrei este si faptul ca noua Catedrala a Mantuirii Neamului poarta hramul Sfantul Apostol Andrei, Ocrotitorul Romaniei, pe langa hramul Inaltarea Domnului, care este si Ziua Eroilor Romani.
Sursa: activenews.ro.[/vc_column_text][/vc_column][/vc_row][/vc_section]
Leave a Reply
Want to join the discussion?Feel free to contribute!