Articole despre valorile românești.

dumitru grigore, patologie spirituala

Dumitru Grigore – Normalitate si patologie spirituala

/0 Comments/in /by

[vc_section][vc_row][vc_column][mk_image src=”https://culturaromana.ro/wp-content/uploads/2019/06/dumitru-grigore1.jpg” image_size=”medium” lightbox=”true” custom_lightbox=”https://culturaromana.ro/wp-content/uploads/2019/06/dumitru-grigore1.jpg” frame_style=”border_shadow” align=”center”][mk_padding_divider size=”20″][vc_custom_heading text=”Dumitru Grigore – Normalitate si patologie spirituala” font_container=”tag:h2|font_size:27px|text_align:center|line_height:2em” use_theme_fonts=”yes”][mk_padding_divider size=”20″][vc_column_text css=”.vc_custom_1561234270615{margin-bottom: 0px !important;}”]Dumitru GRIGORE este fizician, psiholog, teolog (si preot), inventator, cercetator asociat la Institutul de Studii, Cercetare, Dezvoltare si Inovare „Titu Maiorescu”, Universitatea Bucuresti, doctor in mecatronica. Recent, a obtinut Medalia de Aur la Salonul de Inventica de la Geneva (cu inventia „Sistem psihometric de evaluare psihologica rapida”), fapt semnalat in nr. 38 al revistei CERTITUDINEA. Textul de fata este un colaj (asumat de redactie) alcatuit din fragmente extrase dintr-un amplu studiu academic cu acelasi titlu, in care Dumitru Grigore prezinta o abordare originala a domeniului spiritual din perspectiva sistemica. Studiul porneste de la identificarea factorilor si vulnerabilitatilor care fac posibila iesirea din normalitate a manifestarilor spirituale si alunecarea acestora spre forme specifice de patologie.

Intr-o lume in care prerogativele sacerdotale sunt substituite abrupt si exclusiv de cele manageriale, o lume in care omul simplu este pus in fata unui sistem de valori rasturnat, iar selectia intre liderii spirituali pare sa se faca dupa bogatia lor materiala, nicidecum cea spirituala, este necesar un discernamant axiologic menit sa identifice in spatiul spiritual normalitatea, pentru ca aceasta sa poata fi promovata corect si in beneficiul umanitatii. Toate celelalte aspecte care umbresc si alieneaza perceptia spirituala tin de resortul unei patologii pe care psihologia moderna inca nu o abordeaza sistematic, acest subiect fiind extrem de sensibil.

Pe de alta parte, confuzia intre credinta si credulitate, intretinuta uneori voit de institutiile religioase, din considerente straine cu totul devenirii spirituale, genereaza si intretine comportamente la limita patologiei, din acest amalgam manipulat procurandu-se de multe ori substantiale venituri materiale si chiar optiuni electorale, fapt care ar explica lesne unele legaturi inadecvate dintre liderii spirituali si cei politici.

Dupa o experienta sacerdotala de peste douazeci de ani in arealul spiritual crestin ortodox, timp in care, pe langa asistenta spirituala asigurata comunitatii incredintate, am intreprins numeroase cercetari aplicative in biocibernetica, neurostiinte si psihometrie, propunandu-va acum o abordare speciala a aspectelor spirituale aflate intre normalitate si patologie, incercand sa ofer cu metoda stiintifica indiciile necesare in discernerea corecta a tipologiilor in cauza.

Constiinta

Asupra modului de intelegere a constiintei se pot formula diverse critici. Abordarea psihologica a acesteia insa, releva o latura sociala mult speculata in ideologia marxista (a se vedea constiinta de clasa), respectiv o latura individuala, aspecte care nu pot fi tratate decat intr-o maniera unitara, sinergica, integrativa, deoarece intre constiinta sociala si constiinta individuala sunt raporturi complexe si de unitate, in care operatorul parte-intreg pare sa nu poata fi aplicat, abordarea cea mai corecta fiind cea referitoare la esenta-fenomen.

In sens sinergic, constiinta sociala inglobeaza constiintele individuale fara insa a se reduce la acestea sau a se identifica structural cu ele.

Spiritualitatea umana. Sacrul si profanul, spatiul spiritual

Fiinta umana este singura fiinta care isi raporteaza constient existenta la transcendent. Ea va realiza acest mod de raportare printr-o viziune dualista asupra lumii: sacrul si profanul. Despre aceasta, Mircea Eliade spunea ca „sacrul si profanul sunt doua modalitati de a fi in lume, doua situatii existentiale asumate de catre om de-a lungul istoriei”.

Intelegerea corecta a aspectelor spirituale rasfrange o perspectiva avansata asupra relatiei dintre sacru si profan. Astfel, putem intelege ca spiritualitatea poarta cu sine o legatura speciala cu sacrul, iar aceasta nu trebuie confundata in mod exclusiv cu religiozitarea. De aceea, o abordare corecta a spiritualitatii presupune operarea cu evenimente care au loc intr-un areal specific, pe care aici il vom denumi camp sau spatiu spiritual.

In relatia sa cu sacrul, spatiul spiritual dobandeste atributul normalitatii. Altfel spus, starea de normalitate a spatiului spiritual este conferita de sacru, iar desacralizarea acestuia tine de o forma specifica de patologie.

Supranatural, transcendent, imanent, sacrul da dimensiunea spirituala lumii. El este sursa primordiala si permanenta a moralei manifestate in arealul devenirii istorice a fiintei umane.

Din punct de vedere al logicilor profanului si sacrului, profanul poate fi abordat prin logica liniara reductionista, in timp ce sacrul poate fi corelat mai degraba prin logicile complexitatii (ex. retele neuronale, fractali, automate celulare, teoria haosului, teoria catastrofei, sisteme disipative, quantum computing etc.).

Morala, in general, oglindeste modul de raportare a sacrului la profan: sacrul este legat de calitati (care daruindu-se, respectiv dobandindu-se si iterandu-se, se inmultesc), in timp ce profanul este caracterizat de valori (obiecte care, prin impartire se imputineaza). Aceasta caracteristica corespunde iterarilor infinite pentru sacru, iterarilor finite pentru profan.

Considerand ca aceste reguli ale sacrului si profanului au interferat in permanenta in timpul istoriei omenirii, derivand in sisteme de gestiune a resurselor finite (profane) si in cai de urmat pentru eliberarea omului de starea finita prin transcendenta, (sacrul), in aceasta perioada istorica vor aparea in mod evident reguli noi de comportament social si insusiri noi care sa raspunda la gestionarea problemelor curente si de viitor.

Cum regulile apar din interferarea naturii umane (nature) cu mediul de hranire (nurture), aceasta generare de noi caracteristici care permit reflectarea sacrului in profan se poate modela tot prin teoriile complexitatii, in particular, prin sistemele disipative.

Amprenta sacrului, implicit a moralei care il proiecteaza manifest in acest proces complex de schimb, va relationa insa sistemul etic, conditionand comportamentul fiintei umane de gradul de cunoastere a propriei realitati. Sistemul etic in cunoastere poate pastra fiinta, implicit societatea umana, in arealul normalitatii (sinergiei sistemului nature-nurture). Realitatea lumii nu este una in care doar stiinta discerne structuri, relatii, si mecanisme. Realitatea lumii este integrala. Cunoasterea stiintifica nu exclude o alta ordine a realitatii, ci dimpotriva, o evidentiaza. Vorbind despre o etica a stiintei, vorbim despre o etica a cunoasterii. Exista o cunoastere pozitiva, benefica, dupa cum exista si o cunoastere malefica, distructiva. Si pentru un discernamant etic, normalitatea devine fara dubiu indicatorul cel mai corect al caii de urmat.

Asa dupa cum afirmam mai sus, spiritualitatea religioasa nu epuizeaza spatiul spiritual. Astfel putem admite ca exista o latura ne-religioasa a manifestarilor spirituale, unde pot fi identificate aspectele spirituale ontice la interfata sacru-profan. Desi termenul poate fi contestat, il vom folosi totusi pentru modelarea conceptuala a spatiului spiritual, in perspectiva intelegerii corecte a comportamentelor care implica proiectia sacrului in realitatea noastra de viata.

Spiritualitatea ontica:

– se constituie si se dezvolta in baza insusirilor autonome ale personalitatii umane;
– se dobandeste prin educatie si cultura;
– se asuma prin cultivarea simtului estetic;
– se manifesta prin inspiratie si creativitate in: literatura, muzica, arta etc.

Spiritualitatea religioasa:

– se circumscrie relatiei dintre om si Dumnezeu;
– are ca izvor revelatia;
– se asuma prin credinta;
– se manifesta prin traire religioasa si comportament moral (sau etic – n. r.);

Autoritatea spirituala

In general autoritatea este asociata cu puterea, cu atributul de a administra reguli si de a aplica sanctiuni, de a guverna sau stapani. De asemenea, autoritatea este influenta si primeste recunoastere, uneori pe merit, alteori prin forta. De-a lungul timpului, atunci cand liderii spirituali indeplineau si rolul de conducatori laici, de organe statale, atributul autoritatii spirituale a degenerat, conducatorii spirituali fiind indeosebi perceputi drept autoritate administrativa. Acest aspect, din pacate se va pastra pe componenta religioasa a spiritualitatii, chiar si atunci cand liderii religiosi, aparent nu mai indeplinesc roluri in statul laic. Sunt foarte cunoscute dealtfel situatiile in care acestia influenteaza indirect politicile statale, intretinand relatii improprii spatiului religios, cu liderii politici ai timpului.

Patologia spirituala

In ceea ce priveste manifestarile patologice in zona spirituala, acestea pot sa apara imediat ce anumite institutii umane administrative isi aroga calitate de „institutie spirituala”, patologia spirituala constand in imposibilitatea de a corela spatiul de constiinta cu cel institutional. Astfel, prima consecinta a asumarii institutionalizate a spatiului spiritual este eludarea (omeneasca) a sistemului normativ.

Patologia spirituala nu trebuie confundata cu patologia clinica. Ea poate fi identificata cu precadere la persoane sanatoase clinic, cu preocupari declarate in „spatiul spiritual institutionalizat”, acesta din urma purtand cu sine inadecvarea si contradictiile cu care asumarile spirituale autentice sunt incompatibile.

In ceea ce priveste sesizarea instalarii comportamentului patologic in zona spirituala, singurul „simt” manifest la nivelul constiintei este constiinta existentei sacrului, pentru toate celelate simturi, patologia spirituala fiind transparenta. In consecinta, putem intelege ca acolo unde patologia spirituala prolifereaza, sacrul se retrage.

Patologia spirituala ontica

Desacralizarea spatiului spiritual ontic survine prin:
– alterarea simtului estetic;
– agresarea bunului simt prin creatii subculturale;
– promovarea la nivel de arta, a kitsch-ului;
– pervertirea emotionalitatii estetice;
– impostura, asumarea unei false eruditii;
– promovarea creativitatii de inspiratie malefica;

Patologia spirituala religioasa

– este identificabila prin expresia comportamentala a unei intelegeri eronate a mesajului religios;
– poate fi efectul unei manipulari;
– tine de instabilitatea convingerilor religioase – alterarea credintei;
– este masura desacralizarii spatiului spiritual religios;

Cunoasterea contemplativa

Cunoasterea contemplativa este posibila datorita unor predispozitii interioare pe care fiinta umana le manifesta, considerand ca realitatea materiala este doar revelarea exterioara a unei dimensiuni spirituale profunde. Acest gen de interiorizare a reprezentarilor spirituale face ca interesul pentru lumea materiala si legile acesteia sa fie extrem de redus, conducand chiar la o detasare de bunurile materiale. La limita, o asemenea viziune asupra realitatii lumii poate considera materia doar o iluzie, iar tot ceea ce exista si da valoare realitatii este numai spirit. Pe acest nivel se manifesta gandirea contemplativa, al carei pattern va fi puternic influentat de preocuparile filosofico-religioase, de cele pentru valorizarea potentialului latent, de aspiratia catre o armonie plenara cu sine, cu ceilalti si cu lumea.

Din dorinta de a cuprinde si intelege realitatea profund spirituala, de a relationa propriul eu la aceasta, experimentand contemplatia de tip religios, fiinta umana va urma o cale interior-ascendenta, mistica, ce presupune asumarea unei forme de liniste interioara, de pace profunda, pentru a primi iluminarea. Pe de alta parte, imposibilitatea de a cuprinde totul, de a intelege complet realitatea din semnificatiile descoperite senzorial, face ca experienta contemplativa sa urmeze o cale transcendentala, in convingerea ca dincolo de toate lucrurile intelese, explicabile, se mai afla ceva, care nu poate fi sesizat prin perceptie.

Ocupand pozitia consonantica a „ratiunii spirituale”, inspiratia religioasa se manifesta ca poarta de acces catre revelatie, deschidere care survine unei trairi religioase capabile sa dea masura constiintei religioase autentice. Astfel, comportamentul moral va gira starea de sfintire ca manifestare lucratoare a sacrului in profan, dobandirea de harisme, viata spiritualizata etc.

Mesajul religios. Exemple de tipologii religioase

Comportamentul portant-spiritual (forma de normalitate)

Tipul astenicului luminos. Temperament ascetic, interiorizat, desprins de interesul pentru imagistica lumii inconjuratoare. Vede lumea in ratiunile ei ultime, in sensuri si rosturi. Se descopera in sine modestie, simplitate, bunatate si nevinovatie. Pentru el nu exista lucruri, ci doar idei; nu exista trup, ci doar duh; nu exista evenimente, ci doar intelesuri care decurg din evenimente. Este firav in cele din afara, dar robust in incredintari si intelept la cuget. Nu crede in rostul cuvintelor multe. Iubeste tacerea si intelege linistea nu ca pe o absenta, ci ca pe o fascinanta, eterna, imperturbabila prezenta. Stie cele ce vrei sa spui, intelege ceea ce nu reusesti sa alcatuiesti in cuvinte, asteptandu-te rabdator si altruist sa te manifesti. E vazator in duh si prevazator peste timp. Spiritul sau tacut, interiorizat, da falsa aparenta a unei asprimi; deasupra chipului acestei asprimi rasare insa inocenta unui suflet cald, abia trezit din reveria copilariei sale tarzii. Inima lui are doua definitii: iubirea si bucuria infanta a descoperirilor din slava in slava. Contemplativ, auster, manat in acelasi timp de o tandrete tainica pogorata pe chip din inalturile duhului, apare ca o raza de lumina ascunsa subtil in desisurile unei paduri, luminand amanuntele aparent nesemnificative, precum gazele si lichenii. Nu are idealuri cruciale, nu-si doreste vizibilitatea capeteniei de osti. E umil pentru sine, insa luminos si pregnant conturat pentru o statura de inger.

Comportamentul fetisist (forma patologica)

Are simtul proprietatii. Este un arghirofil innebunit de dorinta de a atinge bancnotele, aurul, argintul, pietrele scumpe. Viata sa se rezuma la „a avea” sau „a nu avea”. Ii place sa domine prin a-si face simtita prezenta la modul extrem de presant. Este primul care intinde mana spre celalalt pentru a-si da salutul, si nu se sfieste sa-si ia superiorul de umeri sau de brat pentru a-l convinge ca si-a facut aparitia in decorul acestuia. Dominant, tupeist, nonconformist, arivist, cleptoman. Mizeaza pe propria imagine incercand o pedanterie ieftina, usor badarana. Poarta amulete, cruciulite, talismane, bratari si lanturi ostentative; crede in zodii, soarta si noroc. Este de o superstitiozitate tactila – considerand ca trebuie sa poarte cu sine totdeauna un obiect, sau o categorie de obiecte pentru a-i fi asigurat succesul. Ii place sa-si mangaie lucrurile, hainele, blanurile, masina, recuzita casnica sau de serviciu, ca si cum si-ar lua adio pentru totdeauna de la lucrurile pe care s-a obisnuit sa le insufleteasca totdeauna cu bogata sa imaginatie obiectuala. E in stare, in situatii limita, sa aleaga sa salveze lucruri in defavoarea fapturilor vii, chiar in defavoarea oamenilor. Se inconjoara de nimicuri. Forma clinica a acestui comportament este tulburarea obsesiv-compulsiva legata de acumularea de bunuri, sau anxietatea ritualica, fetisista.

Comportamentul mistic-tactil (forma patologica)

Este miscat de energii care curg interior si-i bantuie intreaga existenta. Incearca sa dea definitii lumii inconjuratoare folosind simturile ca instrumente de relevare. Atinge rosturile lucrurilor cu finete si eterna vibratie. Crede ca lumea este facuta din lumina taborica a inceputurilor. Asemenea crede ca fiinta sa este un trup de lumina care se plineste pe sine prin relatia subtila care il conecteaza la celelalte lumini. Absoarbe sensuri din orice prezenta. Se roaga cu mainile, atinge in eter taine numai de el stiute. Ii place sa valseze, sa cante, sa-si umple ochii de culori si auzul de armonii. Este un artist al sunetelor, al formelor, al culorilor si al expresiei trupului: este muzician, pictor, sculptor, dansator; Are o imperturbabila gratie! E pedant, onest, orientat cu grija spre relevanta detaliilor. In registrul de normalitate al acestei tipologii se afla maestrii iconari, si taumaturgii.

Comportamentul portant-malefic (forma patologica)

Tipul astenicului intunecat care obisnuieste a se reinventa pe sine. Are intuitia timpului, a locului si a avantajelor ce decurg din acestea. Este un spirit ascutit, patrunzator, iscusit in verdicte si definitii. Stie ca se poate substitui inteligent oricarei identitati credibile. Vrea sa convinga, sa cucereasca inimi, vrea sa se faca vizibil. Are patrunderea specifica cunoscatorului, rabdarea si viclenia pradatorului, forta ariciului incoltit. Orice idee, orice situatie, orice descoperire, are pentru sine valoare sau nonvaloare functie doar de avantajele sau dezavantajele de imagine. Vede cu luciditate mutarile din viitor; este strateg, ambitios, insolent, razbunator, dar in aceste directii se manifesta cu maxima pretiozitate. Cunoasterea pentru el este egala cu norma orgoliului, ori suma amorului propriu. Disimuleaza dispretul pentru ceilalti refugiindu-se in complexitatea riturilor unei minti care developeaza continuu roluri, rosturi, mutari si permutari de avantaje si contexte ideologice menite sa-l puna in superioritate. Este egoistul perfect mascat in frunzisul preocuparilor recreativ-contemplative. In fond arta contemplativitatii sale este construita special spre a-i umili pe ceilalti cu potopul unor cunostinte si simtiri din cele mai inchipuite, si mai greu de atins. Este farsorul prin excelenta, manat de aventura unor subtilitati inteligente pe care doreste a le inmuia in sangele celorlalti. Este absent doar atunci cand il intrebi in avantajul tau; este rece, sticlos, indiferent; uneori mut de framantari si bantuieli launtrice.

Credulitatea – forma de patologie spirituala

Caracterizare:

– Constiinta religioasa este deformata;
– Sistemul de valori moral-religioase este incert, uneori substituit cu superstitii, fetisism, reminiscente din credintele pagane;
– Analiza valorica este suprimata prin mimetism si experimentarea unor emotii gregare;
– Lipsesc cu desavarsire educatia si modelele morale;

Atentatul spiritual religios. Desacralizarea spatiului spiritual

Caracterizare:

– Interventie brutala in spatiul spiritualitatii religioase;
– Anularea sistemului de valori spriritual-religioase si inlocuirea lor cu ideologii politice, devenite ”noua religie”;
– Eliminarea totala a orcarei forme de educatie moral-religioasa;
– Deteriorarea si eliminarea constiintei moral-religioase;
– Suprimarea modelelor moral-religioase;
– Deturnarea si manipularea modului de intelegere a mesajului religios autentic;
– Stimularea necredintei;
– Secularizarea;
– Desacralizarea spatiului spiritual-religios;

Factori de agresiune asupra spatiului spiritual religios

– Ceremonialistica epatanta, in contradictie cu virtutea smereniei; utilizarea de mijloace exagerate pentru punerea in valoare a actului religios (statii de amplificare, proiectoare, clopote electrice, accesorii sclipitoare, unele incadrandu-se mai degraba in „estetica” kitsch-ului); desacralizarea ritualului religios prin transmiterea televizata a momentelor tainice, pline de incarcatura spirituala (momente asupra carora exista recomandari clare in acest sens in cartile ritualului de cult), altfel spus: banalizarea prin hiperfolosinta;

– Supralicitatea abilitatilor manageriale, punerea in umbra sau eliminarea personalului din spatiul sacerdotal, din considerente legate de lipsa abilitatilor acestora pentru a strange cat mai multe venituri materiale, intr-un timp cat mai scurt – o pervertire totala a misiunii sacerdotale (Ex. Conceptul de „Marketing religios”);

– Aroganta teologica: pretentia de atotcunoastere a tuturor tainelor lumii; amestecarea nejustificata a viziunii stiintifice asupra lumii in argumentele teologice, din dorinta aroganta de a epata.

Concluzii

Latura spirituala a fiintei umane nu poate fi inteleasa corect daca nu este relationata sistematic la intregul ansamblu psihofiziologic. Aceasta integrare poate fi realizata printr-un model fractal capabil sa releve conexiunile profunde ale vietii spirituale in dinamica psiho-afectiva. Dimensiunile acestor conexiuni sunt reflectate de conjunctia campului de constiinta (Henry Ey) cu spatiul spiritual.

Normalitatea spatiului spiritual este conferita de proiectiile sacrului in lumea profana. Ea presupune un sistem de norme si asumarea acestuia la nivel de constiinta, vizibila in comportament. Patologia spirituala apare ca expresie a imposibilitatii de a corela spatiul de constiinta cu cel institutional. Patologia spirituala nu trebuie confundata cu patologia clinica, deoarece este intalnita numai la persoane sanatoase clinic, dar care isi declara public preocuparile spirituale, fara a le proba in realitate prin asumare individuala si comportament adecvat. Din acest motiv, autoritatea spirituala nu poate fi institutionalizata, singura „institutie spirituala” fiind cea a constiintei, iar singurul „simt” manifest la nivelul constiintei este constiinta existentei sacrului, pentru toate celelate simturi, patologia spirituala fiind transparenta. In acest considerent, putem intelege ca acolo unde patologia spirituala prolifereaza, sacrul se retrage.

Credinta releva sacrul prin asumarea personala si proba comportamentala. Ea poate fi caracterizata sistemic, fiind puternic ancorata in sistemul de valori, modelele morale si educationale, girata fiind de un nivel inalt de constiinta.

In spatiul spiritual, evenimentul de constiinta ca eveniment de viata se bazeaza pe un sistem de valori solid, pe modele si educatie.

Orice manifestare nesincera in spatiul spiritual tine de resortul patologiei.

Sursa: Certitudinea, nr. 41, 2019.[/vc_column_text][/vc_column][/vc_row][/vc_section]

 

ion antonescu, maresalul ion antonescu

Ion Coja – Scrisoarea Maresalului Ion Antonescu catre Wilhelm Filderman

/0 Comments/in /by

Pentru a continua dezvaluirile noastre in ceea ce priveste chestiunea evreiasca din Romania, publicam una dintre scrisorile Maresalului Ion Antonescu catre Wilhelm Filderman, presedintele Federatiei Comunitatilor Evreiesti din Romania din acea perioada, adica anii ’40. Sa vedem:

DOMNULE FILDERMAN,

In doua petitii succesive imi scrieti „de tragedia zguduitoare” si ma „implorati” in cuvinte impresionante, reamintind de „constiinta” si de „omenie” si subliniind ca sinteti „dator” sa apelati „la mine” si „numai” la mine, pentru evreii din Romania, care sint trecuti in ghetouri pregatite pentru ei pe Bug.

Pentru a amesteca tragicul in interventia Dvs., subliniati ca aceasta masura „este moartea, moartea, moartea fara vina, fara alta vina, decit aceea de a fi evrei”.

Domnule Filderman, nimeni nu poate sa fie mai sensibil ca mine la suferinta celor umili si fara aparare. Inteleg durerea Dvs., dar trebuie, mai ales trebuia sa intelegeti si Dvs., toti, la timp, pe a mea, care era aceea a unui neam intreg.

Va ginditi, v-ati gindit ce s-a petrecut in sufletele noastre anul trecut la evacuarea Basarabiei si ce se petrece astazi, cind zi de zi si ceas de ceas platim cu marinimie si in singe, cu foarte mult singe, ura cu care coreligionarii Dvs. din Basarabia ne-au tratat la retragerea din Basarabia, cum ne-au primit la reintoarcere si ne-au tratat de la Nistru pina la Odessa si pe meleagurile Marii de Azov?

Dar potrivit unei traditii, voiti sa va transformati si de asta data din acuzati in acuzatori, facindu-va ca uitati pricinile care au determinat situatiile pe care le plingeti. Sa-mi dati voie sa va intreb si prin Dvs. sa intreb pe toti coreligionarii Dvs. care au aplaudat cu atit mai frenetic cu cit suferintele si loviturile primite de noi erau mai mari.

Ce-ati facut Dvs., anul trecut cind ati auzit cum s-au purtat evreii din Basarabia si Bucovina, au scuipat ofiterii nostri, le-au smuls epoletii, le-au rupt uniformele si cind au putut au omorit miseleste soldatii cu bite. Avem dovezi.

Aceiasi ticalosi au intimpinat venirea trupelor sovietice cu flori si au sarbatorit-o cu exces de bucurie. Avem fotografii doveditoare. In timpul ocupatiei bolsevice, aceia pentru care va induiosati astazi au tradat pe bunii romani, i-au denuntat urgiei comuniste si au adus jalea si doliul in multe familii romanesti.

Din pivnitele Chisinaului se scot zilnic, oribil mutilate, cadavrele martirilor nostri, care au fost astfel rasplatiti fiindca 20 de ani au intins o mina prieteneasca acestor fiare ingrate.

Sint fapte ce se cunosc, pe care le cunoasteti desigur si Dvs. si pe care le puteti afla in amanunt.

V-ati intrebat Dvs. de ce si-au incendiat evreii casele inainte de a se retrage? Va puteti explica de ce in inaintarea noastra am gasit copii evrei de 14-15 ani, cu buzunarele pline de grenade?

V-ati intrebat citi din ai nostri au cazut omoriti miseleste de coreligionarii Dvs., citi din ei au fost ingropati inainte de a fi morti? Voiti si in aceasta privinta dovezi, le veti avea.

Sint acte de ura, impinsa pina la nebunie, pe care evreii Dvs. au afisat-o impotriva poporului nostru tolerant si ospitalier, dar astazi demn si constient de drepturile lui.

Drept raspuns la marinimia cu care au fost primiti in mijlocul nostru si tratati, evreii Dvs., ajunsi comisari sovietici, imping trupele sovietice in regiunea Odessei printr-o teroare fara seaman, marturisita de prizonierii rusi, la un masacru inutil, numai pentru a ne provoca noua pierderi.

In regiunea Marii de Azov, trupele noastre retragindu-se temporar si-au lasat citiva ofiteri si soldati raniti pe loc. Cind au reluat inaintarea si-au regasit ranitii mutilati ingrozitor.

Oamenii care puteau fi salvati si-au dat ultimul suspin in chinuri groaznice.

Li s-au scos ochii, li s-au taiat limba, nasul si urechile.

Iti dai, Domnule Filderman, seama de spectacol?

Te ingrozesti? Te induiosezi?

Te intrebi, de ce atita ura, din partea unor evrei rusi cu care nu am avut niciodata nimic de impartit.

Dar ura lor este a tuturor, este ura Dvs.

Nu va induiosati, daca aveti cu adevarat suflete, de ceea ce nu merita, induiosati-va de ceea ce merita.

Plingeti cu mamele care si-au pierdut in astfel de chinuri copiii sau cu aceia care si-au facut si lor si va face si Dvs. atita rau.

MARESAL ANTONESCU

19.X.1941

P.S. Un soldat ranit din P. Neamt a fost ingropat de viu din ordinul si sub ochii comisarilor sovietici evrei, desi nenorocitul implora sa nu-l ingroape, aratindu-le ca are 4 copii.

Sursa: Ion Coja, PROTOCOALELE KOGAIONULUI, editura Tara Noastra, 2004.

dumitru staniloae, omenie

Dumitru Staniloae, despre omenie

/0 Comments/in /by

[vc_section][vc_row][vc_column][mk_image src=”https://culturaromana.ro/wp-content/uploads/2019/04/pr-staniloae_2.jpg” image_size=”medium” lightbox=”true” custom_lightbox=”https://culturaromana.ro/wp-content/uploads/2019/04/pr-staniloae_2.jpg” frame_style=”border_shadow” align=”center”][mk_padding_divider size=”20″][vc_custom_heading text=”Dumitru Staniloae, despre omenie” font_container=”tag:h2|font_size:27px|text_align:center|line_height:2em” use_theme_fonts=”yes”][mk_padding_divider size=”20″][vc_column_text css=”.vc_custom_1560843270725{margin-bottom: 0px !important;}”]Notiunea romaneasca a omeniei e tot asa de greu de definit ca si notiunea dorului. Ea nu e notiune livresca, si deci usor de definit cum este cea indicata de cuvantul german menschlichkeit, sau menschlich, sau de cel francez humain.

Cuvintele germane menschlichkeit, menschlich se apleaca spre ideea de mila, avand un sens apropiat de barmherzigkeit. Iar cuvantul francez humain are, de asemenea, aproape numai un inteles sentimental. Grecii nu au un derivat de la anthropos incarcat de bogatia de sensuri a cuvantului romanesc si nici slavii nu au un derivat de la celovek, care sa afirme echivalentul omeniei.

Numai poporul roman a creat de la om un derivat incarcat de tot idealul spre care trebuie sa tinda omul – numai poporul roman a vazut in om aceasta potenta de suprema calitate, care poate exista in lume. Este o mare idee despre om implicata in notiunea omeniei; in notiunea de omenie e data omului o tinta pe care nu i-o da nici o conceptie filosofica si gandirea: nici unui popor.

Ubermensch al lui Nietzsche e ultima concluzie; a seniorului feudal nepasator la ceilalti oameni. Dar mai este acest Ubermensch „om”? Nu este el cu mult mai prejos de realitatea omului adevarat? Nietzsche ia in bataie de joc notiunea de om. Menschlich, all zu menschlich inseamna o fiinta umana demna de dispret, care se impaca cu toate formele de compromis si de slabiciune. Ubermensch inseamna cavalerul capabil de fapte mari, de acte mari, pentru a fi urmat de toti pe aceasta cale. Dar care e rostul acestor acte nu ni se spune. Se urmareste un fel de putere pentru putere.

Omenia romaneasca are multe sensuri; ea e prezenta in mod difuz intr-o multime de insusiri ale poporului roman. E un nume general pentru toate relatiile cinstite, atente, sincere, intelegatoare, lipsite de ganduri de inselare a semenilor.

A fi „om de omenie” inseamna a fi om adevarat, a fi realizat adevaratele calitati de om. Omenia inseamna frana in calea tuturor pornirilor care coboara pe cineva de la treapta de om. Omenia e granita intre om si animalul inconstient sau fiara, inseamna a nu fi „porc de caine”, adica obraznic ca un porc sau rau ca un caine, sau amandoua; inseamna a nu fi „lepra” de care oamenii trebuie sa se fereasca, pentru ca aduce o molima in viata lor.

„Un caine de om” indica pe cineva care nu mai e om sau care nu mai are din om decat capacitatea de a manifesta cu mai multa abilitate cruzimea cainelui. „Om de omenie” nu-i o insusire posibil de practicat in izolare, ci e o relatie cu ceilalti, e relatia normala a omului cu semenii sai. Omul nu e om decat in relatia normala cu semenii sai.

Omenia e contrariul individualismului, al nepasarii de ceilalti, e contrariul chiar al unui individualism prin care nu s-ar fi urmarit interese egoiste, ci simpla nepasare fata de ceilalti sau afirmarea de putere gratuita in stil nietzscheian. „Ma omenesc” fata de cineva inseamna ca ii acord atentiune si cinstire aceluia, ma feresc sa-l tratez intr-un mod grosolan, asa cum ar merita, poate.

Aceasta nu inseamna ca omenia trebuie sa fie lipsita de putere. Dimpotriva, celui ce vrea sa tina in frau egoismul sau chiar individualismul dornic de acte care uimesc, dar nu folosesc nimanui, i se cere o mare putere. Dar o si mai mare putere i se cere celui ce adauga la aceasta frana a egoismului sau a individualismului nepasator sau dornic de acte uimitoare, dar nefolositoare, efortul de a-si trai viata cu un folos pentru altii, in slujba altora.

Au fost si la noi unii care au depreciat notiunea romaneasca de omenie, pornind de la dispretuirea nietzscheiana a omului. Ei au vazut in omenie un fel de multumire cu existenta cenusie, umilita, un fel de cersire de mila si de iertare pentru faptul de a exista si de a incomoda in oarecare fel pe cineva. Sensul acesta minor al omeniei ei l-au dedus din expresii ca „un biet om de omenie”, „oameni suntem”.

Nu s-a remarcat insa ca atribuindu-se in mod gresit un caracter general expresiei „un biet om de omenie”, s-a admis implicit ca a fi om de omenie inseamna a accepta situatia de „biet” om, deci cel ce vrea sa scape de aceasta situatie trebuie sa foloseasca metodele necinstite si exploatatoare ale neomeniei, prin care ceilalti au scapat de situatia de „bieti” oameni.

Dispretuindu-se „omenia” acestui biet om, nu s-a bagat de scama ca se adresa acestuia invitatia de a renunta la omenie, de a se folosi de aceleasi metode necinstite si talharesti ale celorlalti pentru a realiza un om superior, chipurile, omului de omenie.

Se pune deci intrebarea: in afara de alternativa „biet om de omenie” sau om necinstit nu mai exista, in conceptia poporului nostru, nici o alta posibilitate? Nu poate exista un om de omenie care sa nu fie un “biet” om in raport cu ceilalti?

Poporul nostru n-a generalizat expresia „biet om de omenie”. Aceasta a folosit-o uneori numai pentru a stigmatiza un mediu care are ca rezultat ca un om de omenie trebuie sa se afle in situatia unui „biet” om. Faptul ca poporul nostru n-a generalizat insa aceasta expresie dovedeste ca in realitate exista oameni de omenie fara a fi bieti oameni, ca deci nu trebuie renuntat la omenie pentru a scapa de situatia unui „biet” om. Chiar in folosirea ei negeneralizata expresia „un biet om de omenie” cuprinde nu atat o nota de dispret pentru un om de omenie, cat o incriminare a unei nedrepte oranduiri sociale, care face posibil ca un om de omenie sa fie un „biet om”.

Depinde apoi de cine foloseste expresia alegerea unuia dintre cele doua sensuri posibile ale ei. Un om cinstit o foloseste indignandu-se pentru situatia de „biet om”, in care e tinuta omenia cuiva; un imoral o foloseste cu o nota de dispret pentru acest „neajutorat” „biet om de omenie”.

„Omenia” nelegata de starea de „biet om” a fost posibila mai ales in trecutul mai indepartat, cand in general majoritatea oamenilor din sat, daca nu toti, erau cinstiti. In timpul mai nou, inmultindu-se smecherii si inselatorii, cel ce refuza metodele acestea poate deveni usor un „biet om”.
Dar aceasta ne arata si calea de iesire din aceasta situatie: sa luptam pentru a ridica din nou din punct de vedere moral nivelul general al societatii.
Era de egalizare sociala pe care o traim a redus distanta sociala si materiala dintre oameni, adica dintre oamenii care apar ca „bieti oameni” fata de altii, care nu sunt in aceasta situatie. Prin aceasta astazi e mai usor ca omenia sa nu mai tina pe cineva in situatia inferioara de „biet om”, in comparatie cu altii, care sunt deasupra acestei stari prin neomenia lor.

In general, “a fi om de omenie” inseamna a si lupta pentru omenie, a lupta prin rusinarea si mustrarea celui care practica acte de neomenie; e o lupta care pentru a ramane lupta a omului de omenie trebuie sa fie bazata totdeauna pe exemplul personal. Caci omenia nu implica numaidecat o blandete pasiva, ci o blandete care, folosind si asprimea, isi arata la sfarsit iertarea pentru cel care a fost ajutat sa se elibereze din neomenie.

Omenia e un respect, o sfiala de om, o rusine de om de a fi necinstit cu el si cu toti, dar nu de cei ce si-au intinat frumusetea umanitatii cu o murdarie morala. Pe acestia i-a dispretuit poporul nostru si i-a doborat fie prin lupta directa, ca in cazul lui Fat-Frumos, fie, cand nu s-a putut prin lupta deschisa, prin pacaleala care l-a privat pe individul lipsit de omenie de avantajele lui dobandite prin neomenie si l-a facut de rasul lumii.

Omenia ca respect de om se acopera in parte cu dreptatea, iar neomenia, cu nedreptatea. Dar cu o nedreptate care nu e identica totdeauna cu respectul legii date, caci si legea poate fi nedreapta, poate favoriza situatii avantajoase pentru unii si dezavantajoase pentru altii.

Prin omenie un om se comporta fata de alt om ca fata de un egal al sau in umanitate, ca fata de un participant la umanitatea sa proprie.

Dincolo de legi, raportul de omenie e un raport de la om la om, ca intre partasii aceleiasi umanitati nu intr-un mod strict separat, ci oarecum comun. De aceea, omul de omenie considera suferinta si jignirea semenului sau ca o suferinta si ca o jignire proprie, pentru ca atinge o umanitate care este si a lui.

Prin omenie, cel ce respecta pe altul respecta o umanitate pe care o poarta si el. “A se omeni” fata de altul, pe care prin aceasta „il omeneste” inseamna a-si descoperi si a respecta propria umanitate, descoperind-o si respectand-o pe a altuia, sau a se ridica la nivelul propriei umanitati, ridicand-o pe a altuia.

Manifestand omenia mea, dovedesc ca am descoperit pe celalalt in umanitatea lui; descoperind umanitatea altuia nu se poate sa nu ma ridic la umanitatea din mine. Printr-un singur act descopar umanitatea din amandoi. Este o singura umanitate in amandoi, desi e purtata de doua subiecte. Prin omenie ne-am descoperit comuniunea in umanitate.

In felul acesta nu poate deveni cineva om decat in masura in care descopera pe ceilalti oameni ca oameni si-i trateaza ca oameni. Sunt om in solidaritate cu ceilalti. incercand sa cobor pe altul de la treapta de om, ma cobor pe mine; ridicandu-l pe altul in constiinta si comportarea mea la starea de om, m-am ridicat pe mine. Realitatea “om” este astfel o realitate corelativa. Posibilitatea mea ca om e legata de grija de altii.

Daca dupa momentul unui act de neomenie a reactionat in mine umanitatea pe care o port, datorita unei suferinte provocate altuia, ma rusinez fata de umanitatea mea, rusinandu-ma fata de umanitatea lui, pentru ca in esenta umanitatea lui e umanitatea mea. Mi-e rusine ca n-am fost om, pentru ca netratandu-l pe celalalt ca om, degradandu-l pe el ca om, m-am degradat pe mine.

Mi-e rusine de un act prin care am jignit deodata umanitatea lui si umanitatea mea. Daca as exista numai eu, nu mi-ar fi rusine de degradarea umanitatii mele. Umanitatea e data in mai multe persoane, pentru ca in felul acesta sa pot simti rusine si fata de mine jignind pe altul; pot simti rusine pentru jignirea umanitatii mele, intrucat am jignit-o in persoana altuia.

Omenia este, astfel, o sensibilitate la umanitatea comuna, care nu se lasa usor si total inabusita, care reactioneaza, in primul rand, din mine. Umanitatea mea persista chiar daca ma silesc sa o inabus. Persista si reactioneaza la actele mele de inabusire a ei prin comportarea mea neomenoasa fata de altul. Omenia este sensibilizarea umanitatii din mine si descoperirea unitatii dintre ca si umanitatea celuilalt. Umanitatea fiind comuna diferitelor subiecte umane, isi afirma si isi activeaza unitatea prin sensibilitatea manifestata in relatia dintre subiectele care sunt purtatorii aceleiasi umanitati.

De aceea, “dreptatea” pe care o implica omenia este nu numai o stare de egalitate exterioara intre doua subiecte despartite, ci si o relatie sau o comunicare afectiva: intre purtatorii comuni si deci egali ai aceleiasi umanitati.

Poporul roman manifesta, prin sensibilitatea particulara la ceea ce se cheama omenie, o sensibilitate deosebita la comuniunea in umanitate. Umanitatea in el si-a pastrat intr-un mod deosebit de accentuat sensibilitatea comunicanta, sensibilitatea ca mijloc de activare a unitatii sau a comunitatii umanitatii in subiectele diferite in care este ipostaziata.

Poporul roman, punand omenia ca sensibilitate a umanitatii la unitatea ei in varful valorilor imanente, a avut in ea nu numai izvorul tuturor valorilor, ci si garantia unitatii, si prin aceasta a pus un dig puternic in calea individualismului occidental, manifestat fie in reducerea comunitatii umane la treapta unei societati subordonate autoritatii externe a unei conduceri infailibile, fie prin acceptarea haosului de opinii, de ideologii si de tendinte contradictorii, cu incercarea de a pastra o oarecare unitate in planul politic, prin aritmetica democratiei.

Omenia reprezinta pentru poporul roman trezvia deosebita la umanitate si la comuniunea in umanitate; reprezinta activarea acestei comuniuni in umanitate; reprezinta constiinta umanitatii si a comunitatii in ea ca valoare suprema imanenta si criteriul oricarei valori. Dar aceasta inseamna ca in umanitate si in comunitatea in ea este stravezie si eficace adancimea ultimei taine a existentei.

In sfiala de om, in respectul de om, in rusinea de a nu fi om, exprimate prin omenie, romanul resimte sfiala de taina sfanta a omului. Murdarirea morala, batjocorirea, tararea in noroiul moral a semenilor, atragerea lor la acte inconstiente si cinice inseamna golirea omului de tot ce e sfant in el. Omul acela e capabil de orice. Caci pentru el nu mai exista nimic demn de respect.

Expresia “oameni suntem” poate insemna, de fapt, o ingaduinta reciproca, condamnabila a unor greseli vrute sau nevrute, cand e folosita inainte de savarsirea acelor greseli. Dar cand este folosita dupa savarsirea lor, poate insemna si o intelegere care se abtine de la o implacabila condamnare a celui ce a gresit, chiar daca cel ce acorda aceasta intelegere n-a gresit in acelasi fel. In acest caz, expresia manifesta constiinta neputintei omului de a se mentine intr-o absoluta impecabilitate. Se manifesta si in aceasta o sensibilitate a comunitatii in umanitate cu celalalt.

Dar expresia „oameni suntem” are si o forma inversa: „doar suntem oameni”, adica ai incredere in mine, caci sunt om, caci suntem oameni si de aceea „vorba-i vorba”. „Om” in aceasta expresie inseamna fiinta cea mai vrednica de incredere.

Deci calitatea de om il obliga pe cineva. Altfel, cade din calitatea de om.

Cuvantul omului trebuie sa fie mijlocul de autoangajare neclintita. Oamenii sunt fiinte legate intre ele printr-o comunitate si intr-un respect reciproc nu numai prin simtire, ci si prin vointa. Numai respectand pe celalalt ca om sunt si cu om.

„Om” este o notiune corelativa: sunt om intrucat esti si tu om pentru mine, suntem oameni impreuna. Aceasta e o calitate data, dar si o inalta obligatie reciproca, cea mai inalta obligatie reciproca pentru a mentine sau actualiza calitatea celei mai inalte fiinte imanente, pe care o reprezentam fiecare si cu care avem de a face. Calitatea aceasta nu se mentine si nu se actualizeaza printr-o comportare molesita, ci printr-un efort continuu, care reprezinta cel mai incordat eroism moral; n-ai fost „om” cand n-ai sarit in apararea semenului tau, cu mari riscuri pentru interesele tale sau chiar cu primejduirea vietii tale.

Este evident ca a fi „om” include o larga gama de stari si de comportari, de la intelegerea afectuoasa a greutatilor si chiar a greselilor semenului, pana la cea mai lucida intuire si severa implinire a indatoririlor morale fata de acela.

„A fi om la locul lui” exprima mai mult aceasta severitate fata de sine insusi in implinirea indatoririlor fata de semenul propriu sau fata de colectivitatea din care face parte. Aceasta persista in calitatea de om, nu cade din ea. Rezulta ca nu e un lucru usor a fi „om”. Acelasi inteles, cu accentuarea unei note de curaj, e cuprins in expresia „cutare a fost om odata”, adica a pus in relief accentuat umanitatea lui, cum nu se prea intampla la tot pasul.

In raport cu aceste ultime expresii, s-ar parea ca „omenia” pune mai mult in relief nota sentimentala a umanitatii, respectul si blandetea fata de altul, cu ferirea de a face rau, de a nedreptati pe altul, cata vreme „neomenia” ar exprima in ea insasi „cruzimea”, desconsiderarea, calcarea in picioare a celorlalti.

Dar avand in vedere ca pentru respectul, intelegerea, menajarea afectuoasa a altuia e necesara o infranare a egoismului propriu, omenia include si o nota de eroism moral. Totusi, se poate conchide ca ceea ce se accentueaza in mod deosebit prin „omenie” e nota afectiva, pe cand in expresiile „om la locul lui”, „a fi om odata”, se accentueaza mai mult constiinta severa a propriei datorii fata de altii. Insa ultimele expresii implica si intelesul celei dintai, precum si viceversa.

Se poate spune deci ca prin valoarea imanenta suprema pe care poporul roman o acorda „omeniei” si „omului”, el manifesta umanismul sau profund si prezent in toate starile sale sufletesti si in toate atitudinile sale, am zice in toata fiinta sa.

E un umanism prin care cunoaste si recunoaste intelectual si afectiv valoarea omului ca cea mai inalta valoare imanenta si se angajeaza cu sever eroism moral in respectarea si promovarea ei. E capacitatea intuitiei lucide si afective a acestei valori, ceea ce-i mai mult un program intelectual si moral.

A consemnat pentru noi pr. prof. Dumitru Staniloae.

[/vc_column_text][/vc_column][/vc_row][/vc_section][vc_row][vc_column][vc_column_text]

 

 [/vc_column_text][/vc_column][/vc_row]

nikola tesla, lumina

Nikola Tesla – Totul este Lumina (interviu revista Immortality)

/0 Comments/in /by

Interviu cu NIKOLA TESLA pentru revista „Immortality”

Nikola Tesla (sau Nicolae Teslea, dupa numele sau real) a fost un mare geniu roman din Banatul Sarbesc (bunicul lui Henri Coanda a fost bun prieten cu el si spunea ca vorbeste perfect romaneste), poate cel mai mare geniu inventator din ultimii 200 de ani. Inventiile sale (dintre care si cele descrise in caietele sale cu inventii neterminate) au revolutionat in mare masura tehnologiile pe care le avem in ziua de azi si de care ne bucuram. Daca nu era el, nu aveam sistemele de electricitate pe care le avem astazi, chiar daca i s-au atribuit lui Edison, rivalul sau, nu aveam internet si nici dispozitivele computationale pe care le avem (computere, tablete, smartphone s. a.). Va invitam sa cititi urmatorul interviu si sa reflectati la el, pentru a intelege un pic geniul lui Tesla.

Interviul a fost realizat in laboratorul sau din Colorado Springs in anul 1899.

JURNALIST: Domnule Tesla, dumneavoastra ati castigat gloria omului care a fost implicat in procesele cosmice. Cine sunteti dumneavoastra domnule Tesla?

TESLA: E o intrebare foarte interesanta, domnule Smith si voi incerca sa ii dau raspunsul potrivit.

JURNALIST: Se spune ca dumneavoastra sunteti din Croatia, din zona numita Lika, unde impreuna cu lumea, cresc copacii, pietrele si cerul instelat. Se spune ca satul dumneavoastra natal poarta numele florilor de munte, iar casa in care v-ati nascut se gaseste langa padure si langa biserica.

TESLA: Intr-adevar, toate acestea sunt reale. Sunt mandru de originea mea sarba si de patria mea croata.

JURNALIST: Futuristii spun ca secolul XX si secolul XXI s-au nascut in capul lui Nikola Tesla. Celebreaza campul magnetic inversat si canta imnuri motorului cu inductie. Creatorul lor a fost numit „vanatorul care a prins lumina in retelele sale din profunzimile pamantului” si „razboinicul care a capturat focul cerului”. Se spune ca este parintele curentului alternativ, care va face ca Fizica si Chimia sa domine jumatatea lumii. Industria il va proclama drept supremul sau sfant, un bancher pentru cei mai mari binefacatori. In laboratorul lui Nikola Tesla, pentru prima data a fost rupt un atom. S-a creat o arma care produce vibratii seismice. Acolo s-au descoperit raze cosmice negre. Cinci rase i se vor ruga in templul viitorului, pentru ca le-a aratat un mare secret: acela ca elementele lui Empedocle pot fi udate cu fortele vietii eterilor.

TESLA: Da, acestea sunt unele dintre cele mai importante descoperiri ale mele. Chiar si asa sunt un om invins. Nu am atins cel mai important dintre obiectivele mele.

JURNALIST: Care este aceasta dorinta, domnule Tesla?

TESLA: Vreau sa iluminez intreg Pamantul. Exista suficienta electricitate cat pentru a crea un al doilea soare. Lumina ar aparea in jurul ecuatorului, ca un inel in jurul lui Saturn. Omenirea nu este pregatita pentru ceva atat de maret. In Colorado Springs am impregnat pamantul cu electricitate. De asemenea putem iriga si celelalte energii, cum este cea mentala pozitiva, care se gaseste in muzica lui Bach sau Mozart, sau in versurile marilor poeti, in interiorul Pamantului existand o energie de bucurie, pace si iubire, care se exprima, de exemplu, prin intermediul unei flori ce creste pe pamant, al alimentelor care ies din el si a tot ceea ce constituie caminul omului. Am petrecut ani, cautand modalitatea in care aceasta energie sa poata influenta lumea. Frumusetea si aroma trandafirilor pot fi utilizate ca leac, iar razele soarelui ca aliment. Viata este un numar infinit de forme, iar datoria oamenilor de stiinta este aceea de a le regasi in toate formele de materie. Trei lucruri sunt esentiale in acest sens. Tot ceea ce fac este sa le caut. Stiu ca nu le voi gasi, dar chiar si asa nu voi renunta la ele.

JURNALIST: Care sunt aceste lucruri?

TESLA: O problema este hrana, ce energie stelara sau terestra ii poale alimenta pe cei infometati de pe Pamant? Cu ce vin se poate potoli toata setea, pentru ca persoanele sa-si poata insufleti inima si sa inteleaga ca sunt zei? Un alt lucru este acela de a distruge puterea raului si a suferintei in care trece viata omului! Uneori se produce ca un fel de epidemie in profunzimile spatiului. In aceste secol boala s-a extins de la Pamant la Univers. Al treilea lucru este: exista un exces de lumina in Univers? Am descoperit o stea care, in acord cu legile astronomice si matematice, ar putea disparea si chiar si asa nimic nu s-ar schimba. Acea stea se afla intr-o galaxie. Lumina poate fi emisa cu asa o densitate, incat ar incapea intr-o sfera mai mica decat un mar si in acelasi timp mai grea decat Sistemul nostru Solar. Religiile si filosofiile arata ca omul poate ajunge sa fie Cristos, Buddha si Zaratustra. Ceea ce incerc sa demonstrez este revolutionar si aproape incredibil. Este ceea ce trebuie facut in Univers pentru ca fiecare fiinta sa se nasca asemenea lui Cristos, Buddha sau Zaratustra. Stiu ca gravitatia este potrivnica la tot ceea ce vrea sa zboare, iar intentia mea nu este aceea de a face dispozitive de zbor (avioane sau rachete), ci de a-i invata pe individ sa-si recupereze constiinta propriilor sale aripi… in afara de asta incerc sa trezesc energia continuta in aer. Exista izvoare principale de energie. Ceea ce se considera ca spatiu vid nu este decat o manifestare a materiei care nu este trezita. Nu exista spatiu vid pe aceasta planeta si nici in Univers… Gaurile negre, despre care vorbesc astronomii, sunt cele mai puternice izvoare de energie si de viata.

JURNALIST: La fereastra camerei dumneavoastra de la hotelul Waldorf-Astoria, la etajul treizeci si trei, in fiecare dimineata vin pasarile.

TESLA: Un om trebuie sa fie sensibil fata de pasari. Aceasta se datoreaza aripilor sale. Fiinta umana le avea, odata, vizibile!

JURNALIST: Dumneavoastra nu ati incetat sa zburati din acele zile indepartate din Smiljan!

TESLA: Am vrut sa zbor de pe acoperis si am cazut: calculele copiilor pot fi eronate. Amintiti-va ca aripile tineretii vor sa aiba totul in viata!

JURNALIST: Ati fost vreodata casatorit? Nu se stie daca dumneavoastra aveti o afectiune pentru iubire, sau pentru vreo femeie. Pozele din tinerete arata ca erati un barbat atragator.

TESLA: Da, nu am facut-o. Exista doua puncte de vedere: fie prea multa afectiune, fie deloc. Punctul intermediar serveste pentru a intineri rasa umana. Femeile, pentru anumiti barbati, hranesc si intaresc vitalitatea si spiritul lor. A fi singur are acelasi efect pentru alte persoane. Am ales acest al doilea drum.

JURNALIST: Admiratorii dumneavoastra se plang ca atacati relativitatea. Este ciudata afirmatia dumneavoastra ca materia nu are energie. Totul este inundat cu energie, unde este?

TESLA: Mai intai a fost energia si apoi materia.

JURNALIST: Domnule Tesla, este la fel ca si atunci cand ati spus ca v-ati nascut din tatal dumneavoastra si nu din dumneavoastra.

TESLA: Exact! Ce se intampla cu nasterea Universului? Materia se creeaza pornind de la energia originala si eterna pe care noi o cunoastem ca lumina. Ea straluceste si apar stelele, planetele, omul si tot ceea ce este pe Pamant si in Univers. Materia este o expresie a infinitelor forme ale luminii, deoarece energia este mai veche decat ea. Exista patru legi ale Creatiei. Prima este aceea ca mintea nu poate concepe sau masura matematic sursa intregii structuri incurcate si obscure; in aceasta particula incape tot Universul. A doua lege rezida in obscuritatea expansiva, care este adevarata natura a luminii, din inexplicabil se transforma in lumina. A treia lege este necesitatea luminii de a se transforma intr-o materie de lumina. A patra lege este: nu exista inceput nici sfarsit; cele trei legi anterioare se produc mereu, iar Creatia este eterna.

JURNALIST: In ostilitatea Teoriei Relativitatii dumneavoastra mergeti atat de departe incat realizati conferinte impotriva creatorului ei, in cadrul petrecerilor zilelor dumneavoastra de nastere…

TESLA: Amintiti-va: nu spatiul se curbeaza, ci mintea umana, care nu poate intelege infinitul si eternitatea! Daca relativitatea a fost clar inteleasa de creatorul sau, ar castiga nemurire chiar si fizica, daca aceasta i-ar face placere. Eu sunt parte dintr-o lumina, iar aceasta este muzica. Lumina umple cele sase simturi ale mele: o vad, o aud, o simt, o miros, o ating si o gandesc. A gandi la ea este cel de-al saselea simt al meu. Particulele de lumina sunt note scrise. O raza poate fi o intreaga sonata. O mie de globuri de fulger sunt un concert. Pentru acest concert am creat un glob de fulgere care pot fi ascultate pe varfurile inghetate ale Himalaiei. Legat de Pitagora si de matematici, un om de stiinta nu poate si nu trebuie sa incalce aceste doua lucruri. Numerele si ecuatiile sunt semne care marcheaza muzica si sferele. Daca Einstein ar fi ascultat aceste sunete, nu ar fi creat Teoria Relativitatii. Aceste sunete sunt mesaje adresate mintii asupra faptului ca viata are un sens, ca Universul exista in perfecta armonie, iar frumusetea sa este cauza si efectul Creatiei. Aceasta muzica este ciclul etern al paradisurilor stelare. Bataile inimii omului sunt parte din simfonia Pamantului. Newton a invatat ca secretul se afla in dispozitia geometrica si in miscarea corpurilor ceresti. A recunoscut ca legea suprema a armoniei exista in Univers. Spatiul curb este haos, haosul nu este muzica. Einstein este mesagerul epocii de zgomot si de furie.

JURNALIST: Domnule Tesla, dumneavoastra auziti aceasta muzica?

TESLA: O ascult tot timpul. Auzul meu spiritual este atat de mare cum este cerul pe care il vedem deasupra noastra. Mi-am marit auzul natural cu radarul. in acord cu Teoria Relativitatii, doua linii paralele se intalnesc in infinit. De aceea curba spatiului lui Einstein se va indrepta. Odata creat, sunetul dureaza pentru totdeauna, pentru un minut poate disparea, dar continua sa existe in liniste, care este cea mai mare putere a omului. Nu, nu am nimic impotriva domnului Einstein. El este o persoana foarte amabila si a facut multe lucruri bune, dintre care unele ajung sa faca parte din muzica. Am sa-i scriu si voi incerca sa-i explic faptul ca eterul exista, iar particulele sale sunt cele care mentin Universul in armonie si viata in eternitate.

JURNALIST: Spuneti-mi, va rog, ce conditii adopta un inger pe Pamant?

TESLA: Am zece din acestea. Pastrez o buna evidenta, vigilenta.

JURNALIST: Voi documenta toate cuvintele dumneavoastra, stimate domn Tesla.

TESLA: Prima conditie este o inalta constientizare a misiunii si a muncii de facut. Aceasta trebuie, chiar si vag, sa existe din primele zile. Sa nu avem falsa modestie: artarul stie ca este un arbore de artar si un arbust de langa el, stie ca este un arbust. Cand aveam doisprezece ani, eram sigur ca voi ajunge la cascada Niagara. Stiam din copilarie ca voi realiza majoritatea descoperirilor mele, chiar daca nu aveam totul clar… a doua conditie pentru a se adapta este determinarea. Am determinat tot ce am putut.

JURNALIST: Care este cea de-a treia conditie a intelegerii, domnule Tesla?

TESLA: Ghidare pentru toate energiile vitale si spirituale in actiune. Prin urmare, purificarea de multele efecte si necesitati pe care le are omul. De aceea nu am pierdut nimic, ci am castigat. Asa ca ma bucur de fiecare zi si noapte. Notati: Nikola Tesla a fost un om fericit… A patra conditie este aceea de a ajusta ansamblul fizic cu munca.

JURNALIST: Ce vreti sa spuneti, domnule Tesla?

TESLA: In primul rand, mentinerea ansamblului. Corpul omului este o masina perfecta. Imi cunosc circuitul si ceea ce este bun pentru el. Alimente pe care aproape toata lumea le mananca, pentru mine sunt nocive si periculoase. Uneori am vizualizat bucatari din lume conspirand cu totii impotriva mea… Atingeti-mi mana.

JURNALIST: Este rece.

TESLA: Torentul sanguin poate fi controlat, la fel si multe procese din jurul si din interiorul nostru. De ce sunteti speriat, tinere?

JURNALIST: Mark Twain a scris Strainul misterios, o carte minunata despre Satan, inspirata de dumneavoastra.

TESLA: Cuvantul „Lucifer” este mai fermecator. Domnului Twain ii place sa glumeasca. Cand eram copil am fost vindecat odata, citind cartile sale. Cand ne-am intalnit aici si i-am povestit, era atat de emotionat incat a plans. Am devenit prieteni si el venea adesea la laboratorul meu. Odata a cerut sa-i arat o masina care, prin vibratie, provoaca un sentiment de fericire. Era una dintre acele inventii pentru divertisment, ceea ce uneori imi place sa fac. L-am avertizat pe dl. Twain sa nu ramana sub acele vibratii. El nu a tinut cont si a ramas mai mult timp. A sfarsit ca o racheta, tinandu-si pantalonii si a intrat intr-o anumita incapere. A fost teribil de distractiv, dar mi-am pastrat seriozitatea. Insa pentru a ajusta circuitul fizic, in afara de alimente, somnul este foarte important. Plecand de la o munca lunga si obositoare, care necesita un efort suprauman, dupa o ora de somn as fi complet recuperat. Am obtinut capacitatea de a administra somnul, de a adormi si de a ma trezi la un anumit moment. Daca fac ceva ce nu inteleg, ma fortez sa gandesc in somn pentru a gasi o solutie. A cincea conditie este aceea de a ajusta memoria. Poate in memoria persoanelor, creierul este pastratorul cunostintelor despre lume si al cunostintelor dobandite pe durata vietii. Creierul meu este ocupat cu lucruri mai importante decat amintirea, culege ceea ce este necesar la un moment dat, toate acestea ne inconjoara. Trebuie doar sa le interiorizam. Tot ce am vazut, auzit, citit si invatat vreodata, ne insoteste sub forma de particula a luminii. Pentru mine aceste particule sunt supuse si fidele. Ca student am invatat pe de rost Faust-ul lui Goethe, cartea mea preferata, in germana; si acum pot sa-l recit pe tot. Mi-am tinut inventiile, ani de zile „in cap”, inainte de a le duce la bun sfarsit.

JURNALIST: Ati mentionat adesea puterea vizualizarii.

TESLA: As avea de multumit vizualizarii pentru tot ceea ce am inventat. Intamplarile din viata mea si inventiile sunt reale in fata ochilor mei, ca orice fenomen sau element. In tinerete imi era teama de a nu sti ce este, dar mai tarziu am invatat sa folosesc aceasta putere ca un talent exceptional si un dar. Il alimentam si-l protejam cu gelozie. De asemenea am facut corectarile prin intermediul vizualizarii, la majoritatea inventiilor mele si le finalizam in acest fel. Prin intermediul vizualizarii mentale am rezolvat ecuatii matematice complexe. Datorita acestui dar pe care il am, voi primi distinctia de inalt Lama in Tibet. Vederea si auzul meu sunt perfecte si, as indrazni sa spun, mai puternice decat la ceilalti. Aud tunetul de la 150 de kilometri distanta si vad culori pe cer, pe care altii nu le pot vedea. Aceasta vedere si auz extinse le am de cand eram copil. Mai tarziu mi le-am dezvoltat in mod constient.

JURNALIST: In tinerete ati fost bolnav de mai multe ori. Este boala o necesitate de adaptare?

TESLA: Da. Deseori este rezultatul excesului de epuizare sau forta vitala, dar adesea este purificarea mintii si a corpului de toxinele care au fost acumulate. Este necesar ca omul sa sufere din cand in cand. Marea majoritate a bolilor se afla in spirit. De aceea spiritul poale vindeca aproape toate bolile. Cand eram student am fost bolnav de holera, care a devastat regiunea Lika. M-am vindecat deoarece tatal meu imi permisese, in sfarsit, sa studiez tehnologia, care era viata mea. Iluzia pentru mine nu a fost o boala, ci capacitatea mintii de a penetra dincolo de cele trei dimensiuni ale Pamantului. Am avut iluzii toata viata si le-am primit asemeni tuturor celorlalte fenomene ce ne inconjoara. Odata, in copilarie, ma plimbam pe malul raului cu unchiul meu si i-am spus: „Din apa va iesi un pastrav, am sa arunc o piatra si am sa-l prind.” Asa s-a si intamplat. Speriat si surprins, unchiul meu exclama: „Vade retro, Satanas!” Era o persoana foarte educata si vorbea latina… Eram la Paris cand am vazut moartea mamei mele. In cer, plini de lumina si de muzica am vazut creaturi minunate. Una dintre aceste creaturi avea caracterul mamei mele, ma privea cu o iubire infinita. Dupa ce viziunea a disparut am stiut ca mama mea murise.

JURNALIST: Care este al saptelea legamant, domnule Tesla?

TESLA: Cunoasterea transformarii energiei mentale si vitale in ceea ce dorim si dobandirea controlului asupra tuturor sentimentelor. Hindusii o numesc Kundalini-Yoga. Aceasta cunoastere poate fi deprinsa, fapt care necesita multi ani, sau de asemenea poate fi dobandita la nastere. Majoritatea dintre ele le-am dobandit din nastere. Se afla in cea mai stransa legatura cu energia sexuala, care este una dintre cele mai raspandite din univers. Femeia este cel mai mare hot al acestei energii si in consecinta al puterii spirituale. Am stiut asta mereu si de aceea am fost vigilent. Prin mine insumi am creat ce vroiam: o masinarie reflexiva si spirituala.

JURNALIST: Al noualea legamant, domnule Tesla?

TESLA: Fa tot posibilul, in fecare zi, in orice moment, pentru a nu uita cine suntem si de ce suntem pe Pamant. Exista persoane extraordinare care lupta cu boala, cu saracia, sau cu societatea care ii raneste cu stupizenia ei, cu neintelegerea, cu persecutia si cu alte probleme de care este plina tara. Exista multi ingeri cazuti pe Pamant.

JURNALIST: Care este a zecea adaptare?

TESLA: Este cea mai importanta. Scrie in revista ca domnul Tesla s-a jucat. Si si-a petrecut toata viata jucandu-se si i-a facut placere.

JURNALIST: Domnule Tesla, fie in legatura cu concluziile sau cu munca dumneavoastra, este acesta un joc?

TESLA: Da, draga baiete. Cat am vrut sa ma joc cu electricitatea! Mereu ma infior cand aud povestea grecului care a furat focul. O poveste teribila despre tinte si vulturi ciugulindu-i ficatul. Oare Zeus nu avea suficiente fulgere si tunete si a fost afectat de o fervoare? Exista o neintelegere…Fulgerele sunt cele mai frumoase jucarii care exista. Nu uitati sa subliniati in textul dumneavoastra ca Nikola Tesla a fost primul om care a descoperit fulgerul.

JURNALIST: Domnule Tesla, dumneavoastra vorbiti despre ingeri si adaptarea lor la Pamant.

TESLA: In realitate este acelasi lucru. Puteti scrie urmatoarele: a indraznit sa ia asupra sa prerogativele lui Indri, Zeus si Perun. Imaginati-vi-l pe unul dintre acesti Zei intr-un costum negru de seara, cu joben si cu manusi albe de bumbac, pregatind tunete, fulgere si cutremure pentru elita orasului New York!

JURNALIST: Cititorii sunt incantati de umorul ziarului nostru. Imi creati confuzie atunci cand spuneti ca descoperirile dumneavoastra au enorme beneficii pentru persoane si ca totodata reprezinta un joc, multi se vor uita incruntati.

TESLA: Stimate domn Smith, problema este ca lumea ia totul foarte in serios. Daca nu ar face-o, ar fi mai fericita si ar trai mai mult. Un proverb chinez spune ca seriozitatea reduce viata. Pentru ca cititorii ziarului sa nu se incrunte, sa ne intoarcem la lucrurile care le considera importante.

JURNALIST: Ar fi incantati sa va cunoasca filosofia.

TESLA: Viata este un ritm care trebuie inteles. Simtind ritmul, il las sa ma conduca si il constientizez. A fost foarte agreabil si mi-a dat toata cunoasterea pe care o am. Tot ceea ce traiesc se afla intr-o legatura profunda si minunata: omul si stelele, amibele si soarele, inima si circulatia unui numar infinit de lumi. Aceste legaturi sunt indestructibile, dar pot fi slabe, pot favoriza si crea legaturi noi si diferite in lume si care sa nu le violeze pe celelalte. Cunoasterea vine din spatiu. Viziunea noastra este ansamblul perfect. Avem doi ochi: cel pamantesc si cel spiritual. Se recomanda sa se transforme intr-un singur ochi. Universul este viu in toate manifestarile sale, ca un animal ganditor. Piatra este o fiinta ganditoare si sensibila, la fel ca plantele, animalele si omul. O stea care straluceste poate fi vazuta, iar daca nu am fi ingamfati am intelege limbajul si mesajul sau. Respiratia, ochii si urechile omului trebuie sa se conformeze cu respiratia, ochii si urechile Universului.

JURNALIST: Cand spuneti asta, mi se pare ca aud textele budiste, vorbe sau Parazulzusa taoista.

TESLA: Asa este! Asta inseamna ca exista o cunoastere generala si ca exista Adevarul, pe care omul l-a detinut mereu. Dupa simtirea si experienta mea, Universul are o singura substanta si o energie suprema cu un numar infinit de manifestari ale vietii. Cel mai bine este ca descoperirea naturii secrete sa o reveleze pe cealalta. Nu pot fi ascunse, exista in jurul nostru, dar suntem orbi si surzi fata de ele. Daca ne legam emotional de stele, ele insele vor veni la noi. Exista o gramada de mere, dar un singur Newton. El a avut nevoie de un singur mar care a cazut in fata lui.

JURNALIST: Va pun o intrebare care ar fi putut fi pusa la inceputul acestei discutii: ce a fost pentru dumneavoastra electricitatea, draga domnule Tesla?

TESLA: Totul este electricitate. La inceput a fost lumina, izvor nesfarsit din care provine materialul si este distribuit spre toate formele care reprezinta Universul si Pamantul, cu toate aspectele sale de viata. Negrul este adevarata fata a Luminii, doar ca nu o vedem. Este remarcabila gratie a omului si celorlalte creaturi. Fiecare dintre particulele sale poseda lumina, caldura, forta nucleara, radiatie, chimie, mecanica si energie inca neidentifcata. Are puterea de a crea Pamantul cu orbita sa. Este autentica parghie a lui Arhimede.

JURNALIST: Domnule Tesla, dumneavoastra sunteti prea absorbit de electricitate.

TESLA: Sunt electricitate. Sau daca preferati, sunt lumina in forma umana. Si dumneavoastra sunteti electricitate, domnule Smith, dar nu va dati seama.

JURNALIST: De aceea aveti capacitatea de a suporta descarcarile de un milion de volti prin corpul dumneavoastra?

TESLA: Imaginati-va un gradinar atacat de ierburi. De fapt asta ar fi o nebunie. Corpul si creierul omului sunt facute dintr-o mare cantitate de energie. In minte exista cea mai mare parte a electricitatii. Energia, care este diferita la fiecare persoana, este ceea ce face din fiinta umana „eu” sau „suflet”. Pentru alte creaturi, in esenta lor, sufletul plantei este sufletul mineralelor si al animalelor. Functia cerebrala si mintea se manifesta in lumina, in tinerete ochii mei erau negrii, acum sunt albastrii, iar cu trecerea timpului, cum tensiunea creierului devine mai puternica, vor fi mai aproape de alb. Albul este culoarea cerului. Pe geamul meu, intr-o dimineata a venit un porumbei alb, caruia ii dadeam sa manance. El vrea sa-mi spuna ca era pe moarte. Din ochii lui ieseau suvoaie de lumina. N-am vazut niciodata la vreo creatura atata lumina ca in ochii acelui porumbel.

JURNALIST: Personalul din laboratorul dumneavoastra vorbeste de scanteieri de lumina, foc si fulgere care se produc daca sunteti suparat sau intr-un oarecare tip de risc.

TESLA: Este vorba despre descarcarea psihica sau o avertizare pentru a fi atent. Lumina a fost mereu de partea mea. Stiti cum am descoperit campul magnetic rotativ si motorul cu inductie, care m-au facut celebru cand aveam 26 de ani? Intr-o dupa amiaza de vara, in Budapesta, am vazut cu prietenul meu, apusul soarelui. Mii de flacari se roteau in mii de culori arzatoare. Mi-am amintit de Faust si am recitat versurile sale, iar apoi, ca intr-o ceata am vazut rotindu-se campul magnetic si motorul cu inductie. Le-am vazut in Soare.

JURNALIST: Personalul hotelului spune ca in momentul trasnetului se intampla sa va izolati in camera si sa vorbiti cu sine.

TESLA: Vorbesc cu fulgerul si cu tunetul.

JURNALIST: Cu ele? In ce limba, domnule Tesla?

TESLA: In majoritatea cazurilor in limba mea materna. Limba se bazeaza pe cuvinte si pe sunete, mai ales in poezie, pentru care este potrivita.

JURNALIST: Cititorii revistei noastre ar fi foarte recunoscatori daca ati explica aceasta.

TESLA: Sunetul exista nu doar in tunet si in fulger, ci si in transformare, in stralucire si in culoare. O culoare poate fi ascultata. Limba este formata din cuvinte, ceea ce inseamna ca este constituita din sunete si din culori. Toate tunetele si fulgerele sunt diferite si au nume. Pe unele dintre ele le chem cu numele celor care mi-au fost apropiati in viata, sau ale celor pe care ii admir. In stralucirea cerului si a tunetului traiesc mama mea, sora mea, fratele meu Daniel, un poet: Iovan Iovanovic Zmai (Jovan Jovanovic Zmaj) si alte persoane din istoria sarbeasca. Nume ca Asisaiah, Ezechiel, Leonardo, Beethoven, Goya, Faraday, Puskin si toate bancile de foc arzator si dimineti de fulgere si tunete, care nu se opreau toata noaptea, aducand pretioasa ploaie pe Pamant, arzand copacii si satele. Exista fulgere si tunete si sunt cele mai stralucitoare si mai puternice, care revin, iar eu le recunosc dintre o mie.

JURNALIST: Pentru dumneavoastra stiinta si poezia sunt acelasi lucru?

TESLA: Acestea sunt cei doi ochi ai unei persoane. Pe William Blake l-am invatat ca Universul s-a nascut din imaginatie, ca se mentine si va exista cat timp exista un ultim om pe pamant. Ea a fost roata cu care astronomii au putut culege stelele tuturor galaxiilor. Este energia creativa, identica energiei luminii.

JURNALIST: Pentru dumneavoastra imaginatia este mai reala decat viata insasi?

TESLA: Ea da lumina vietii. M-am alimentat cu gandirea mea, am invatat sa controlez emotii, vise si viziuni. Mereu am apreciat cum mi-am hranit entuziasmul. Pe durata intregii vieti mi-am petrecut mult timp in extaz. Aceasta a fost izvorul fericirii mele. M-am ajutat pe parcursul tuturor acestor ani sa fac fata muncii, ceea ce a fost suficient pentru cinci vieti. Cel mai bine este a munci noaptea, datorita luminii stelare si a legaturii stranse.

JURNALIST: Dumneavoastra ati spus ca eu sunt, ca orice fiinta, Lumina. Acest lucru ma flateaza, dar marturisesc ca nu-l inteleg foarte bine.

TESLA: De ce e nevoie sa intelegeti, domnule Smith? Este de-ajuns sa credeti. Totul este lumina. Intr-una din razele sale se afla destinul natiunilor. Fiecare natiune are propria sa raza in acest mare izvor de lumina pe care il vedem si care este Soarele. Si amintiti-va ca nu este om care sa fi existat si sa nu fi murit! S-a transformat in lumina si ca atare inca exista. Secretul sta in faptul ca particulele de lumina revin la starea lor originala.

JURNALIST: Asta este invierea?

TESLA: Prefer sa o numesc intoarcere la o energie anterioara. Cristos si multi altii cunosteau secretul. Caut modalitatea de a conserva energia umana. Este vorba de formele luminii, uneori direct ca lumina cereasca. Nu am cautat-o pentru beneficiul meu propriu, ci pentru binele tuturor. Cred ca descoperirile mele fac viata oamenilor mai usoara si mai suportabila si ii indreapta pe oameni spre spiritualitate si spre nemurire.

JURNALIST: Credeti ca timpul poate fi abolit?

TESLA: Nu de tot, datorita faptului ca prima caracteristica a energiei este aceea ca se transforma. Aceasta se afla in continua transformare, ca norii taoistilor. Totusi, este posibil sa se profite de faptul ca omul isi pastreaza constiinta dupa viata pamanteasca. In toate colturile Universului exista energia vietii; una dintre ele este nemurirea, a carei origine este in afara omului si il asteapta. Universul este spiritual, la fel ca jumatate din noi, deoarece nu cunoastem natura sa si modul de a ne armoniza viata cu ei. Eu sunt om de stiinta, stiinta este probabil forma cea mai convenabila de a gasi raspuns la intrebarea care mereu m-a urmarit si face ca zilele si noptile mele sa se transforme in foc.

JURNALIST: Care este aceasta intrebare?

TESLA: Cum va stralucesc ochii…! Ceea ce eu vream sa stiu este ce se intampla cu o stea cazatoare cand se stinge soarele… Stelele cad sub forma de praf sau samanta in aceasta lume sau in altele, iar soarele se disperseaza in mintile noastre, in vietile multor fiinte, ceea ce va renaste ca o noua lumina, sau vant cosmic, dispersate in infinit. Inteleg ca este necesar ca acesl lucru sa fie inclus in structura Universului. Chestiunea este, totusi, ca una dintre aceste stele si unul dintre acesti sori, chiar si cel mai mic, se pastreaza.

JURNALIST: Dar, domnule Tesla, va dati seama ca acest lucru este necesar si este inclus in constitutia lumii?

TESLA: Cand un om devine constient, urmatoarea lui tinta trebuie sa fie aceea de a alerga pana la o stea cazatoare si a incerca s-o prinda. Va trebui sa inteleaga ca viata i-a fost data pentru asta si va fi salvat, in cele din urma va fi posibil sa prindem stele.

JURNALIST: Si ce se va intampla atunci?

TESLA: Creatorul va rade, spunand: „Cad doar pentru ca tu sa le urmaresti si sa le prinzi.”

JURNALIST: Nu sunt toate acestea opusul durerii cosmice, pe care o mentionati atat de des in scrierile dumneavoastra? Si ce este durerea cosmica?

TESLA: Nu, deoarece suntem pe Pamant… Este o boala de a carei existenta majoritatea persoanelor nu sunt constiente si care produce multe alte boli, suferinta, saracia, raul, razboaiele si toate celelalte, ceea ce face ca viata umana sa fie o conditie absurda si oribila. Aceasta boala nu poate fi vindecata complet, dar constiinta o face mai putin complicata si periculoasa. De fiecare data cand vreuna din persoanele mele apropiate si dragi au fost ranite, am simtit durerea fizica. Aceasta se intampla deoarece corpurile noastre sunt facute din materie similara, iar sufletul nostru are legatura cu filamentele indestructibile. Tristetea de neinteles care ne apasa uneori, inseamna ca undeva, pe cealalta parte a planetei, un copil, un om generos a murit. Universul intreg este in anumite perioade bolnav de sine si de noi. Disparitia unei stele si aparitia cometelor ne afecteaza mai mult decat ne putem imagina. Relatiile dintre creaturile Pamantului sunt si mai puternice, din cauza sentimentelor si gandurilor noastre, floarea va mirosi si mai frumos sau va cadea in liniste. Trebuie sa invatam sa fim adevarati pentru a fi vindecati. Remediul se afla in inimile noastre si de asemenea in inima animalelor pe care le numim Univers.

OPT FRAZE CELEBRE ALE LUI NIKOLA TESLA:

  • Poate ar fi mai bine, in aceasta lume a noastra din prezent, ca o idee revolutionara sau o inventie, in loc sa fie ajutata si aplaudata, sa fie impiedicata si maltratata in adolescenta sa.
  • Virtutile si defectele noastre sunt inseparabile, la fel ca forta si materia. Cand se separa, omul inceteaza sa existe.
  • Dezvoltarea omului depinde in mod fundamental de inventii. Acesta este produsul cel mai important al creierului sau creativ.
  • Intelegerea reciproca ar fi facilitata enorm de folosirea unei limbi universale.
  • Am investit toti banii in experimente pentru a realiza noi descoperiri, care sa permita omenirii sa duca o viata putin mai usoara.
  • Nu exista emotie mai intensa pentru un inventator decat aceea de a-si vedea una din creatiile sale functionand.
  • Omul de stiinta nu cauta un rezultat imediat. Nu asteapta ca ideile sale avansate sa fie acceptate usor. Datoria sa este de a pune bazele pentru cei ce vin, sa semnaleze drumul.
  • Un instrument ieftin, nu mai mare decat un ceas, care sa permita posesorului sau sa asculte in orice loc, in mare sau pe pamant, muzica sau cantece, sau discursul unui lider politic, tinut in orice alt loc indepartat. in acelasi mod, orice desen sau imagine va putea fi transferata dintr-un loc sau altul.

Calin Georgescu – Romania nu este aceasta (interviu Adevarul)

/1 Comment/in /by

[vc_section][vc_row][vc_column][mk_image src=”https://culturaromana.ro/wp-content/uploads/2018/08/calin-georgescu-465×390.jpg” image_size=”medium” lightbox=”true” custom_lightbox=”https://culturaromana.ro/wp-content/uploads/2018/08/calin-georgescu-465×390.jpg” frame_style=”border_shadow” align=”center”][mk_padding_divider size=”20″][vc_custom_heading text=”Calin Georgescu – Romania nu este aceasta (interviu Adevarul)” font_container=”tag:h3|font_size:24px|text_align:center|line_height:1.8em” use_theme_fonts=”yes”][mk_padding_divider size=”20″][vc_column_text css=”.vc_custom_1560421356818{margin-bottom: 0px !important;}”]Calin Georgescu, expert in dezvoltare durabila, spune ca investitia in educatie ar trebui sa fie „prioritatea zero” a tarii noastre, deoarece confera populatiei mijloacele de a se proteja de elementele nocive societatii.

Cu o retorica din care nu lipsesc accentele nationale, in contrast cu falsul europenism manifestat de catre asa-zisi formatori de opinie, Calin Georgescu propune o noua perspectiva asupra intereselor Romaniei. El insista pe importanta reconectarii la agenda publica internationala, concomitent cu reprofesionalizarea societatii noastre.

Educatia, cercetarea si agricultura sunt domeniile vitale pentru tara noastra, in viziunea celui al carui nume a fost vehiculat recent pentru functia de prim-ministru. Calin Georgescu spune ca Romania este aproape de faliment, dar manifesta un optimism nebanuit in privinta termenului de redresare – sase luni. Invitatul „La masa Adevarului” din aceasta saptamana lasa de inteles ca un guvern de tehnocrati, cu sustinere din partea tuturor partidelor, este o solutie de luat in calcul mai ales acum. Va propunem in randurile care urmeaza cateva teme de reflectie in legatura cu viitorul Romaniei.

Adevarul: Academicianul Mircea Malita definea criza drept „un simptom al turbulentei din mintea oamenilor”. Ce este criza in acceptiunea dumneavoastra?

Calin Georgescu: Academicianul Mircea Malita vorbea despre doua pacate condamnate de catre toate religiile lumii. Lacomia a nascut criza economica, iar trufia a generat criza politica. Un lucru este cert: criza nu este un accident. Este o greseala de sistem. Asta este criza in acceptiunea mea. Sistemul a fost construit gresit si trebuie refacut.

Vom reveni la principiile de baza ale capitalismului?

Baza capitalismului si a capitalului, in esenta, este munca. S-a dovedit ca cele doua pacate mentionate mai devreme au condus lumea intreaga acolo unde se afla acum. Remediul este sa se restructureze totul pe doua elemente importante: pe munca – baza capitalului – si pe investitia in om. Asta se face acum in tarile responsabile ale lumii. Ele si-au reformatat sistemul si sunt deja intr-un trend ascendent.

Va referiti la Germania, la Statele Unite ale Americii?

Statele Unite au facut demonstratia precisa a ceea ce trebuie sa faca orice tara marcata de criza. Si Germania, desigur, isi revizuieste optiunile acum. Dar nu sunt numai aceste doua exemple. Putem discuta de tari precum Finlanda, care a gasit „cheia” – investitia in resursele umane. Mai este Irlanda, mai sunt tarile nordice, Japonia, China – care este de departe un exemplu fulminant sub aspectul dinamismului. Faceti calculul ce inseamna efortul Chinei, care vrea, pana in 2020, sa restructureze si sa dinamizeze tot sectorul rural.

Asistam cumva la modificarea centrului de greutate financiara din zona SUA catre „tigrii asiatici”?

„Tigrii asiatici”, pe de o parte, si „tigrii verzi”, in zona Europei sunt o certitudine. Este absolut limpede. Eu va spun un singur lucru: din moment ce China a devenit a doua forta economica a lumii si reprezinta deja o sursa de sprijinire financiara a altor tari (aproape de 20 de ori mai mult decat ceea ce a facut FMI), aceasta dovedeste ca este una dintre tarile care dispun de mari lichiditati. Este un aspect pozitiv, dar si unul negativ – aici ma refer la perturbarile introduse pe pietele valutare.

Vedeti cumva Brazilia, Rusia, India si China ca detinatoare a puterii absolute in viitor?

Eu as numi China, India, Rusia, Brazilia si Turcia. In aceasta ordine. Ele vor spune foarte mult lumii intregi, in urmatorii 20 de ani.

Vedeti Turcia in cadrul Uniunii Europene?

Nu neaparat in cadrul Uniunii Europene, dar va avea un cuvant atat de greu de spus incat va depasi granitele Uniunii Europene. Turcia va fi un lider influent al lumii islamice moderate.

Lacomia a nascut criza economica, iar trufia a generat criza politica.

Va ajunge Europa „un muzeu al civilizatiilor”, in vreme ce viata financiara a lumii se va muta in zona Pacificului?

China, in special, a marcat un boom urias. O tara care gandeste pe termen lung nu poate sa nu ia in calcul China.

Noi de ce nu o prea luam in calcul?

Noi nu luam in calcul multe, nu neaparat China. Aici constat un fapt – noua ne lipseste harta viitorului. Nu avem un proiect de tara… Nu stim incotro ne indreptam.

Care ar trebui sa fie proiectul nostru de tara, in momentul de fata?

Proiectul de tara trebuie sa fie bazat cel putin pe cateva lucruri. In primul rand, trebuie sa imbini gandirea pe termen scurt si mediu cu aceea pe termen lung. Trebuie sa stii unde vrei sa mergi si ce nise ai. Apoi, orice facem trebuie analizat pe dimensiunea cost/beneficiu. Nicio actiune nu poate fi intreprinsa in afara raportului cost/beneficiu. Nu in ultimul rand, trebuie sa fundamentam ceea ce am omis cu o mare nechibzuinta in ultimii ani, respectiv investitia in om. Acesta este cel mai important lucru pe care Romania l-a neglijat in ultimii 20 de ani.

De pilda, China mizeaza, traditional vorbind, mai mult pe comunitate decat pe individ…

Asta face diferenta. Noi nu avem proiecte comunitare. Noi avem proiecte particulare. Sigur, si acestea sunt bune, ne mandrim cu ele, dar nu putem sa ne dezvoltam numai cu astfel de proiecte. Mai cred ca trebuie sa participam la binele comun prin actiunile noastre, iar nu prin obiceiul de a da drumul vorbelor in nestire si de a nu face nimic.

Romania este condamnata ireversibil unui statut periferic in cadrul UE sau se poate repozitiona?

Prima observatie este ca Romania nu este aceasta. Romania a demonstrat istoric de ce este in stare. A dat lumii intregi nu numai nume, ci si realizari extrem de mari in constructia civilizatiei mondiale. Prin civilizatie, Romania si-a croit un rol in aceasta lume. Pe de alta parte, sunt mai mult decat increzator in viitorul acestei tari pentru ca are resursele necesare, chiar daca realitatea pe care o vedem ne indeamna aproape iremediabil sa nu mai avem nicio speranta. Eu pot sa demonstrez ca nu este asa.

Unde suntem, in momentul de fata, in criza?

Suntem asemenea unei corabii care, daca nu stie in ce port sa acosteze, pluteste in deriva. Bazandu-ma pe experienta trecutului – ca o lege fundamentala, cum spunea Iorga, va trebui sa fie continuata istoria intretaiata la un moment dat – afirm ca Romania are aceasta posibilitate de a se revigora prin oamenii sai. Cheia succesului o reprezinta investitia in sistemul educational, fara de care nu avem la ce sa ne asteptam. Investitia in invatamant confera populatiei deschiderea intelectuala pentru a fi protejata fata de anumite elemente retrograde care se propaga in societatea romaneasca. Meritul educatiei este anticiparea, iar cu ajutorul acesteia realizezi cum poti preveni elemente perturbatoare in viitor. Pe de alta parte, stabilirea nisei pentru Romania este esentiala. Adica prin ce ne facem noi credibili si competitivi pe piata mondiala. Aceasta este esenta jocului in acest moment. Spre exemplu, Belgia – o tara care nu are zacaminte de diamante – este cea mai buna in slefuirea de diamante la nivel mondial. Austria este cea mai buna tara in turism, Elvetia este cea mai buna tara in ceea ce priveste sistemul bancar.

Cu alte cuvinte, fiecare tara exceleaza in ceva…

Fiecare tara are o nisa care o include intr-un top mondial. Daca avem cea mai buna apa din lume – apropo de nisa Romaniei – trebuie sa exploatam acest avantaj. Sau cel mai bun pamant din lume… Agricultura ar putea fi nisa noastra, cu predilectie. Ideea este sa ne orientam pe proiectele si pe prioritatile mari ale lumii care nu sunt cele care se dezbat in societatea romaneasca.

Agenda publica romaneasca este parazitata de pseudosubiecte…

Nu cred ca sunt in masura sa radiografiez precis situatia, dar este cert ca prioritatile lumii sunt altele decat cele pe care societatea romaneasca le dezbate. Dincolo de pace, aceste prioritati ale lumii sunt in numar de trei: prima – hrana si apa, a doua – energia si a treia – protectia mediului. Iesi din anonimat in functie de locul in care te gasesti pe aceste directii. Noi cred ca suntem undeva in „tribune”.

Aceste prioritati mondiale presupun strategii nationale pe termen mediu si lung. Dar pe termen scurt, care ar fi prioritatile Romaniei?

Masurile pe termen scurt deriva din cele pe termen lung. Romania este membra a Uniunii Europene. In martie anul acesta in cadrul UE a fost elaborat un document intitulat „Europa 2020”. Aici sunt cinci prioritati clare, obiective pe termen scurt, mediu si lung care, de buna seama, sunt si ale Romaniei – piata muncii, investitia in cercetare, reducerea saraciei, energia si invatamantul. Extrem de utile Romaniei sunt regulile acestui club in care ne aflam. Obiectivele Uniunii Europene sunt si ale tarii noastre. Noi trebuie sa-i anuntam pe oameni unde vrem sa ajungem. Nu poti sa ceri sacrificii unui popor si asa umilit si deznadajduit de zeci de ani, fara sa-i spui unde vrei sa ajungi si cu ce mijloace anume. Atata timp cat nu stim ce trebuie sa facem pentru asta, evident ca nu exista remedii.

Nu cumva exista riscul ca proiectul european sa se dezintegreze inainte ca noi sa fi apucat sa ne stabilizam?

Pana una-alta noi avem problemele noastre si trebuie sa ne raportam foarte precis la ele. Strategia Nationala de Dezvoltare Durabila, cel mai cuprinzator document oficial al Romaniei in momentul de fata, vizeaza atingerea nivelului mediu al Uniunii Europene si de catre tara noastra in anul 2030. Dincolo de drumul pe care Uniunea il va avea in urmatoarea perioada, noi avem sansa uriasa de a beneficia de o structura, de un sistem. La acest sistem nu ne-am adaptat deocamdata. Una este aderarea, alta este integrarea. Pana nu realizam acest aspect, nu avem ce discuta despre viitorul Uniunii Europene. Pe de alta parte, uitati-va la Germania, motorul UE, ce aliante face pe termen lung cu alte tari. Chiar si in interiorul clubului fiecare tara isi vede interesul propriu, in ultima instanta. Fiecare tara trebuie sa respecte niste reguli in cadrul clubului si sa devina partener credibil fata de ceilalti colegi ai sai.

Germania pare sa se orienteze catre Rusia…

Sigur ca da. Ceea ce ne intereseaza pe noi in acest moment este sa utilizam acest vehicul – Uniunea Europeana – si sa respectam cu sfintenie cele convenite, spre beneficiul nostru. In acelasi timp, trebuie sa avem cooperari bilaterale cu state care ne pot ajuta intr-un mod concret. Pentru aceasta trebuie sa clarificam nisele Romaniei si modelul economic pe care vrem sa mergem.

Poate fi revigorata relatia noastra cu Federatia Rusa?

Sa stiti ca nu este vorba numai despre Federatia Rusa. Cu orice tara este bine sa avem un dialog constructiv care sa ne aduca avantaje in ceea ce priveste promovarea interesului national. Problema este sa definim foarte precis interesul national.

Ce inseamna interesul national, in viziunea dumneavoastra?

Pentru mine, interesul national inseamna sa aparam ceea ce avem si sa recuperam ce se poate din ceea ce ni se cuvine. Acesta este interesul national. Daca stim sa-l respectam, sigur ca ajungem si la obiectivul final. Revenind, cu Federatia Rusa este obligatoriu sa avem cooperari bilaterale in zona economica. In ultima instanta, Rusia este in aceasta zona si nu putem elimina din ecuatie nicio tara din vecinatatea noastra. Trebuie sa gasim resorturile diplomatice bazate pe dialog constructiv, in asa fel incat sa atingem obiectivele pe care ni le-am propus ca tara. Romania are vocatia de dialog, de constructie, de negociere, dovedita istoric. Dar, printre multe alte lucruri pe care le-am pierdut in ultimii ani, se numara si acesta. Exista minti luminate si oameni competenti in aceasta tara, dornici sa contribuie la binele comun.

Unde sunt „oamenii competenti” despre care vorbiti? Ii vedeti manifestandu-se in spatiul public?

Da, absolut! Luati cartea pe care am publicat-o recent – „Romania dupa criza. Reprofesionalizarea”, revedeti actiunile Aliantei Profesionistilor pentru Progres pe care am infiintat-o de un an si jumatate. Toate acestea dovedesc faptul ca se poate. Sunt foarte multi oameni de valoare. Atat doar ca necazul societatii romanesti este deprofesionalizarea ei. Toti asteapta o societate in care esti platit pentru ceea ce stii, nu pentru pe cine stii.

In cat timp de acum inainte s-ar putea reprofesionaliza Romania?

Intr-un termen de sase luni se pot vedea rezultate. Conteaza sa dai un mesaj clar, precis si bine fundamentat legat de viitorul natiei romane.

Credeti ca un guvern de tehnocrati ar fi functional acum?

N-am spus-o eu, ci foarte multi reprezentanti ai partidelor politice. Probabil ca asa este din moment ce multa lume a inaintat aceasta varianta.

La fel de multa lume este sceptica in privinta instalarii unui guvern fara un „spate” politic solid…

Din moment ce partidele politice au pus in discutie o astfel de varianta, inseamna ca si-au facut si ele niste calcule pentru o perioada de timp.

Este necesar un nou Acord cu FMI?

Probabil ca un nou Acord cu FMI n-ar trebui sa mai fie semnat. Va trebui sa ne orientam mai mult catre ceea ce Romania poate accesa singura. Romania trebuie sa-si protejeze capitalul national. In 20 de ani am ratat acumularea primitiva de capital. Avem nevoie, cu maxima urgenta, de intarirea capitalului national, de consolidarea mediului de afaceri, de noi forme asociative – de la parteneriatul public/privat la intreprinzatorii „la firul ierbii” (capitalul mic). Trebuie sa vorbim de economia civica, de distributia mai larga a proprietatii productive. Acesta ar putea fi modelul Romaniei. La orase si la sate capacitatile sunt uriase, dar raman neexploatate. Trebuie sa dam drumul la formele asociative permisibile, sa atenuam diferentele uriase intre zona rurala si cea urbana. O definitie neconventionala a civilizatiei este „robinetul de la care curge apa”. Noi nu avem nici macar 70% din teritoriu acoperit din punct de vedere al apei potabile.

Care este punctul cheie al relansarii economice?

Agricultura, indiscutabil. Din datele Clubului de la Roma, si nu numai, anii 2018-2020 vor fi marcati de criza alimentara. Aceasta va fi, probabil, mai grava decat actuala criza economica si financiara. Este inadmisibil ca Romania, o tara cu un potential agricol urias, sa continue sa importe aproape 80% din produsele agroalimentare. Este, de departe, un pericol la adresa sigurantei nationale.

Care este cel mai mare pericol la adresa sigurantei nationale a Romaniei, in viziunea dumneavoastra?

Cea mai mare dauna adusa societatii romanesti, dincolo de deprofesionalizarea ei masiva, este lipsa investitiei in om. Trebuie sa existe o balanta permanenta intre mediul de afaceri si protectia sociala. E foarte important! Mediul de afaceri trebuie sa fie cat mai larg si trebuie sa fie ajutat sa creasca. Principiul de baza este cel al dezvoltarii durabile.

Avem nevoie de un mediu fiscal mai prietenos…

Politica fiscala se face pe baza conceptului de dezvoltare durabila. Ideea este sa consumi din ce in ce mai putine resurse si sa obtii valoare adaugata din ce in ce mai mare. Aceasta este paradigma mondiala, iar noi suntem inca straini total de ea. Romania se poate inscrie in acest proces, dar dezvoltarea durabila trebuie luata foarte in serios. Avem capacitatea de a implementa mai bine acest concept decat o tara care a beneficiat in trecut de planul Marshall. Va asigur ca alte tari pot avea lacune mari in implementarea acestui concept cu toate ca si-l doresc. Ele pot avea resurse financiare, dar nu si capitalul natural pe care il avem noi. Avutia naturala, impreuna cu avutia umana – in care trebuie sa se investeasca – sunt de baza. Poporul trebuie iubit ca sa fie schimbat in bine, nu schimbat ca sa fie iubit.

La cum se prezinta lucrurile in momentul de fata, putem afirma ca Romania are politica externa?

Categoric, Romania apare ca o tara izolata pe plan international, in acest moment. Este o tara care este aproape in faliment si care traieste pe datorie. Suntem o tara care nu este competitiva pe plan international. Daca nu vii cu ceva nou care sa contribuie la binele planetei, evident ca nu esti bagat in seama. In schimb, sunt foarte multi romani care fac, la nivelul lor, ca persoane, o politica externa impecabila.

Dar o fac disparat…

Sigur ca da, dar este foarte important acest lucru intrucat afirma si mentin pentru viitor pozitia natiunii romane. Ei dau un raspuns la intrebarea ce stiu sa faca in cadrul celor mai mari institutii ale lumii. Asta se intampla de la NASA pana la institutiile universitare mari unde avem peste 10.000 de profesori. Fiecare isi vede de munca lui si este competent acolo unde lucreaza. Sub acest aspect, avem diplomati, fara titlu, dar de mare eficienta. Aici revenim la partea de profesionalism. Personal consider ca intre un tamplar de geniu si un diplomat mediocru, este de preferat primul dintre ei.

Procentual, cat credeti ca este vina politicului si cat a poporului pentru situatia in care ne aflam?

Eu nu sunt de acord cu ideile ce s-au acreditat in ultima perioada referitoare la poporul roman. Nu toti suntem hoti si lenesi. Cel mult am fost prost condusi. Aceste lucruri sunt dovedite de istorie si de actualitate. Romanii, ca orice popor, doresc sa se afirme prin competenta. Daca nu reusesc in tara lor, pleaca. Dar pleaca avand acelasi gand. Natiunea reprezinta imaginea copilariei, imaginea simpla a locului unde am copilarit care nu se uita niciodata. In ceea ce priveste situatia in care ne aflam, ea este rezultatul unei combinatii de factori. Avem o scuza istorica pentru ca Romania a trecut printr-un proces foarte greu, in special in perioada 1945-1965. Iar dupa 1990 am optat gresit, pe nemestecate pentru fel de fel de modele straine. Nu tinem cont de faptul ca ar trebui sa avem modelul nostru romanesc de dezvoltare. Este vorba despre modelul pe care l-a evocat in mod special Bratianu – „prin noi insine”.

Trebuie sa avem un „model romanesc”?

Da, unul facut si construit de romani si dat lumii intregi. Daca te duci la cea mai importanta institutie de aviatica din America si spui ca ai facut scoala cu Elie Carafoli (n.r. inginer roman, unul dintre pionierii in domeniul aerodinamicii), te angajeaza pe loc. Inginerul Gheorghe Panculescu este omagiat la Paris pentru ca a contribuit la realizarea Turnului Eiffel. Aici, la noi, nu prea stie nimeni de el. Sunt foarte multe exemple de romani extraordinari pe care le ignoram. Timp de jumatate de secol am dat astfel de oameni.

Nu cumva ne idealizam trecutul?

Nu, imi pare rau… Trebuie sa avem continuitatea istoriei. In scoala romaneasca nu se prea vorbeste de modele, desi copiii trebuie sa aiba mandria ca inaintasii lor au facut lucruri mari. Copilul trebuie sa fie mandru de tara lui. Daca nu pastrezi legatura cu istoria, nu ai cum sa te manifesti in viitor. Nu vreau sa punem in seama poporului metehnele unor diriguitori de ocazie. Reforma statului nu trebuie confundata cu o simpla redistribuire a puterii. Discutam despre o fibra a natiei romane care exista, care are resorturi si care trebuie valorificata.

Ce ati face acum in acest sens?

In primul rand, as elibera mijloacele de manifestare. Lasa omul sa gandeasca liber, sa aiba idei! Apropo de valoarea adaugata: pe mesele de lucru ale celor mai importanti lideri ai lumii problematica inovatiei este prioritara. Fara inovatie nu existi! Daca noi predam acum lumii intregi 14 brevete de inventie si inovatie pe an, iesim imediat in evidenta. Un cercetator din Franta face asta de unul singur intr-un an. Cum contribuim noi la mersul stiintei? Stiinta trebuie sa fie o preocupare fireasca pentru romani.

Majoritatea cercetatorilor romani au plecat in strainatate sau au ales alte profesii…

Atunci cand competenta va conduce Romania vom putea schimba aceasta stare de fapt. Lucrurile vor demara de la sine foarte curand, dar pornim la drum pe fondul unei situatii in care ne afundam din ce in ce mai rau. Nu trebuie sa fortam limitele. Avem nevoie de constructie, dar avem nevoie si de conciliere nationala. Este un moment in viata fiecarei tari in care trebuie pornit de la zero.

Sursa: adevarul.ro, 15 octombrie 2010.[/vc_column_text][/vc_column][/vc_row][/vc_section]

Constantin Cojocaru – Crima numita „privatizarea” Oltchim

/0 Comments/in /by

[vc_section][vc_row][vc_column][mk_image src=”https://culturaromana.ro/wp-content/uploads/2019/03/constantin-cojocaru.jpg” image_size=”medium” lightbox=”true” custom_lightbox=”https://culturaromana.ro/wp-content/uploads/2019/03/constantin-cojocaru.jpg” frame_style=”border_shadow” align=”center”][mk_padding_divider size=”20″][vc_custom_heading text=”Constantin Cojocaru – Crima numita „privatizarea” Oltchim” font_container=”tag:h2|font_size:27px|text_align:center|line_height:2em” use_theme_fonts=”yes”][mk_padding_divider size=”20″][vc_column_text css=”.vc_custom_1560155525973{margin-bottom: 0px !important;}”]Iata ca am, din nou, dreptate. Scopul tuturor partidelor care s-au rotit la conducerea statului roman, dupa lovitura de stat din decembrie 1989, a fost unul singur: jefuirea avutiei acumulate de poporul roman in timpul regimului comunist, imbogatirea lor prin acapararea unei parti cat mai mari din aceasta avutie, vanzarea, pe nimic, a restului avutiei catre straini, pentru a obtine sprijinul acestora sa ajunga si sa se mentina la conducerea statului, ca sa jefuiasca, mereu, poporul roman, in cardasie cu strainii.

In timp ce ne serveau circul cu suspendarea si referendumul pentru demiterea presedintelui, guvernantii U.S.L. pregateau, cu profesionalism si sange rece, executarea programului conceput de Basescu si P.D.L. pentru vanzarea a ceea ce a mai ramas din capitalul de care a fost deposedat poporul roman prin Legea 15/1990. Daca vor fi lasati, vor vinde tot ce a mai ramas din tara.

De cateva zile, asistam la ultima faza a crimei numita „privatizarea OLTCHIM”, una din zecile de mii de fabrici si uzine construite de romani in timpul regimului comunist, la timpul punerii in functiune, aceasta fiind dotata cu utilaje si echipamente la cel mai inalt nivel al tehnicii mondiale (la fel a fost situatia – atat referitor la crima, cat si „la cel mai inalt nivel al tehnicii mondiale” – si in cazurile COMTIM, SIDEX, SIDERCA etc. – nota red.). In primul rand, nu este vorba de nici o „privatizare”. Nu este vorba de trecerea unui bun din proprietate PUBLICA in proprietate PRIVATA, adica de privatizare. In acest moment, capitalul OLTCHIM este PRIVAT 100 la suta. 54 la suta din capital se afla in proprietatea PRIVATA a statului roman, restul, de 46 la suta, se afla in proprietatea PRIVATA a altor persoane fizice si juridice, in cea mai mare parte, straini (aceste informatii sunt inregistrate la data mentionata mai jos, data publicarii articolului de catre domnul Constantin Cojocaru – nota red.). Daca cele 54 procente s-ar afla in proprietatea publica a statului roman, ele nu ar putea fi vandute. Guvernantii folosesc cuvantul de „privatizare” pentru a ascunde faptul ca ei VAND o uzina pe care ei au furat-o de la cetatenii Romaniei prin Legea 15/1990 (Legea Brucan). Pentru a ascunde faptul ca ei vand tara.

Asa cum au procedat cu toata industria romaneasca, guvernantii au adus OLTCHIM-ul in stare de faliment, astfel incat sa poata fi vandut pe nimic, apoi, inchis, demolat, vandut ca fier vechi, la pret de sute de ori mai mare decat cel incasat de stat, la „privatizare”. La aceasta crima, au participat toate guvernele postdecembriste. Guvernul Vacaroiu a inclus ARPECHIM-ul pitestean in capitalul PETROM-ului, desi combinatul pitestean era legat ombilical, fizic, de OLTCHIM, prin conductele care ii livreaza materia prima. Normal, PETROM-ul s-a vandut cu ARPECHIM cu tot, astfel ca viata OTLCHIM-ului, ca si a miilor de salariati ai sai, ca si ai altor cateva zeci de unitati din amontele si avalul OLTCHIM-ului a ajuns la cheremul OMV, firma austriaca devenita stapana pe perla industriei romanesti, pe care a cumparat-o, de la guvernul Nastase, cu un pret de zeci de ori mai mic decat valoarea reala a PETROM-ului. A venit, apoi, randul guvernului Tariceanu sa reduca valoarea capitalului social, astfel incat firma straina PPC sa obtina 20 la suta din capitalul OLTCHIM, desi nu a platit decat o suma care ii dadea dreptul la nu mai mult de 2 la suta din capital.

Asa cum era de asteptat, OMV a inchis ARPECHIM-ul, a taiat, astfel sursa de aprovizionare cu materie prima a OLTCHIM-ului, obligand-o, pe acesta, sa se aproviziopneze din alte surse, dar la costuri mult mai mari. A venit, ca peste tot, randul administratorilor, care au inteles ca, in final, trebuie sa se aleaga si ei cu ceva, astfel ca au „externalizat” o buna parte din activele societatii, la „oameni de incredere”, ceea ce a insemnat si externalizarea profiturilor, adica reducerea veniturilor OLTCHIM-ului.

Asa a ajuns OLTCHIM sa inregistreze datorii de sute de milioane de euro, sa nu mai poata plati salariile si facturile furnizorilor.

Tot ca de obicei, adica asa cum au procedat cu zecile de mii de intreprideri pe care le-au vandut pe nimic, in cea mai mare parte strainilor, guvernantii mint poporul, nu numai cu televizorul, ca nu exista alta solutie decat „privatizarea”, adica vanzarea celor 54 procente detinute de stat in capitalul societatii, ca numai astfel va veni un „investitor strategic”, evident strain, care se va obliga, prin „contractul de privatizare”, sa pastreze locurile de munca, sa plateasca salariile si datoriile, sa asigure capitalul de lucru pentru societate. O minciuna criminala, dovedita de miile de „contracte de privatizare” anterioare, calcate in picioare de „investitorii strategici”, care au inchis fabricile si uzinele, le-au demolat, le-au vandut ca fier vechi, au luat banii si au plecat, au distrus, astfel, peste 4 milioane de locuri de munca.

OLTCHIM este o unitate economica VIABILA. Ea fabrica produse care SE CER pe piata romaneasca, pe cea europeana si extraeuropeana. Cu administratori competenti si responsabili, ea fabrica produsele sale la costuri cu mult mai mici decat preturile cu care le vinde pe piata, putand sa asigure salarii decente la mii de romani. O demonstreaza cele patru decenii de existenta. Ea a fost adusa in stare de faliment nu de factori interni, nu de piata, ci de deciziile iresponsabile ale proprietarului nelegitim care este statul roman, guvernantii tarii.

Pentru OLTCHIM exista o SOLUTIE. Aceasta consta in adoptarea si aplicarea imediata a Legii Cojocaru. Cu cei 20.000 de euro de fiecare, cei 10.000 de salariati de la OLTCHIM, de la furnizorii si clientii acestuia, plus rudele acestora, s-ar strange, repede, peste 200 milioane de euro, capital de lucru, printr-o prima majorare de capital, urmata de alte subscriptii, de la cetateni din toata tara, prin care sa fie cumparate si actiunile detinute de statul roman, ca si cele provenite din conversia creantelor AVAS si ale celorlalti creditori cu capital de stat. Inclusiv, cumpararea ARPECHIM-ului de la OMV.

Victor Ponta are de ales. Ori anuleaza licitatia din 18.09.2012 pentru vanzarea celor 54 procente detinute de statul roman la OLTCHIM si, concomitent, introduce Legea Cojocaru in Parlament, pentru a fi adoptata in regim de urgenta, ori devine complice la crima numita „privatizarea” OLTCHIM. Nu va putea sa spuna NU AM STIUT.

14 septembrie 2012

Sursa: variantacojocaru.ro.[/vc_column_text][/vc_column][/vc_row][/vc_section]

vasile goldis, parinte al patriei

Vasile Goldis – un parinte al patriei

/0 Comments/in /by

E interes obstesc sa-i cunoastem pe barbatii care vin din Ardeal cu atmosfera racoritoare a muntilor lui, cu vointa otelita in luptele darze pentru viata nationala, cu conceptia lor de moralitate austera.

Vasile Goldis s-a remarcat ca un neobosit luptator si patriot atasat neamului sau si intereselor acestuia. Indelungata si rodnica sa activitate in beneficiul tarii si al poporului a fost in acelasi timp lupta sustinuta pe plan politic si cultural pentru afirmarea idealului de libertate nationala al romanilor din Transilvania. El a avut un rol remarcabil in marile probleme nationale si national culturale in calitatea sa de sfatuitor si conducator, ascultat si urmat datorita prestigiului pe care l-a obtinut, prin invatatura si intelepciunea sa, prin ideile si faptele sale, ca un profesor de inalta tinuta, ca presedinte al „Astrei”, ca un ministru al invatamantului, culturii si cultelor, ca personalitate in cel mai bun inteles al cuvantului.

Patriei i-a inchinat gandurile si nazuintele sale, iar libertatea si unitatea romanilor au devenit pentru Vasile Goldis notiuni cu valoare de simbol, dar si de program politic.

Patriot cinstit si sincer, s-a identificat permanent cu poporul. „Nu revendic nimic pentru mine…”, obisnuia sa spuna atunci cand apara interesele poporului sau.

Cei care l-au cunoscut, ca si cei care i-au cercetat viata si activitatea, l-au considerat si il considera ca fiind un stralucit reprezentant al miscarii nationale a romanilor din Transilvania din acea epoca.

Vasile Goldis s-a nascut in satul Lunca Teuz, in judetul Arad, la 12 noiembrie 1862 in casa bunicului sau, Teodor Goldis.

A primit o educatie aleasa datorata bunicului sau si tatalui sau, care i-a insuflat dragostea pentru cele mai nobile traditii nationale ale romanilor ardeleni.

Ca elev, a studiat la mai multe scoli, ajungand la varsta adolescentei la liceul maghiar din Arad. S-a dovedit a fi un elev eminent, cu aptitudini deosebite pentru istorie, literatura si filosofie, terminand in anul 1881 cele 8 clase de liceu ca sef de promotie cu nota exceptionala si luandu-si bacalaureatul cu distinctia „Eximio modo”.

Din anul 1881 a intrat student la Facultatea de litere si filosofie a Universitatii din Budapesta, pe care a terminat-o in anul 1886, studiind intre timp, din anul 1882 pana in 1884, la Viena. Si-a inceput cariera didactica la Preparandia din Caransebes, apoi din anul 1889 s-a mutat la Brasov, unde a lucrat pana in anul 1901, ca profesor de liceu. Printre colegii de la Brasov s-au aflat Valeriu Braniste si Virgil Onitiu, iar printre elevi, stralucitii intelectuali de mai tarziu: Octavian Goga, Sextil Puscariu, Onisifor Ghibu, Ioan Lupas s.a.

A fost un dascal stralucit, fiind foarte apreciat de elevii sai atat pentru cunostintele sale cat si pentru calitatile deosebite de pedagog. A avut alte preocupari in afara celor legate de invatamant. A scris articole pe teme de literatura, fiind socotit un talentat gazetar. El a excelat si in domeniul oratoriei. Dovezi in acest sens sunt numeroasele sale discuri si cuvantari remarcabile.

Dupa o lunga cariera didactica desfasurata la Brasov, in anul 1901, s-a mutat la Arad, din motive de sanatate. Aici isi va relua aceasta activitate ca director al scolii de fete, intre anii 1901-1905.

Un loc important in viata lui Vasile Goldis l-a ocupat participarea sa, sub diferite forme, la viata politica. A fost membru marcant al Partidului National Roman din Transilvania. Inca din 1905 alaturi de alti membri ai acestui partid, ca Aurel Vlad, Ioan Suciu, Aurel Lazar, a propus sa fie abandonata vechea tactica pasivista fata de politica oficiala promovata de Budapesta si Viena. Acestia s-au pronuntat pentru o politica mai activa. Tactica noului activism, preconizata de Vasile Goldis, desi nu a fost adoptata principal la Conferinta Nationala a P.N.R. din Transilvania (1905) va fi urmata totusi, de aproape toti conducatorii partidului. In anul 1906 a devenit deputat in parlamentul de la Budapesta unde a desfasurat pana in anul 1910, o activitate deosebit de rodnica.

In aceasta calitate el s-a pronuntat pentru acordarea de drepturi politice largi, democratice, pentru romani si pentru recunoasterea P.N.R. din Transilvania. Intr-o serie de discursuri Vasile Goldis a cerut respectarea libertatii nationale si a aparat invatamantul romanesc de faimoasa lege scolara a ministrului Appony, a criticat legea electorala preconizata de contele Andrassy Gyula. Datorita intransigentei ideilor sale, precum si modului de a pune diferite probleme, el va deveni in Parlamentul de la Budapesta un adversar de temut.

Activitatea sa politica nu a fost intrerupta de esecul inregistrat in anul 1910, cand a candidat din nou pentru parlamentul de la Budapesta si nu a obtinut voturile necesare. El a continuat sa apere interesele romanilor si in perioada urmatoare, folosind alte cai si mijloace. In urma unor conflicte din sanul P.N.R. din Transilvania, privind forma de tratat pe ca trebuiau sa o aleaga romanii din Imperiul austro-ungar, Vasile Goldis, alaturi de alti militanti, va incerca sa reintroduca disciplina si sa refaca unitatea partidului.

Incepand din anul 1911 el a primit sa conduca ziarul „Romanul” din Arad. Datorita talentului sau de gazetar, acest ziar va deveni un important instrument de lupta al romanilor pentru infaptuirea unirii. Ca director al ziarului, a refuzat, in martie 1916, sa subscrie la „Declaratia de fidelitate” ceruta de contele Tisza, imediat dupa intrarea Romaniei in razboi. Ca urmare, ziarul „Romanul” va fi suspendat, dar va reaparea la 7 noiembrie 1918, in preajma pregatirii evenimentelor de la Alba Iulia.

In anul 1913, P.N.R. din Transilvania a acceptat reluarea tratativelor (esuate in 1910) cu guvernele ungare, dar nu s-a ajuns la un compromis datorita cercurilor soviniste ale aristocratiei si a marii burghezii maghiare reprezentate de ultranationalistul conte Tisza Istvan. Acestea dovedeau ca guvernele de la Budapesta nu s-au straduit sa satisfaca nici macar cele mai elementare drepturi ale populatiei romanesti. In pofida unei atitudini moderate, imprimata de conducerea P.N.R. in timpul primului razboi mondial, Vasile Goldis a criticat politica oficiala care continua deznationalizarea romanilor din Transilvania. El a protestat impotriva abuzurilor fata de romani, impotriva internarii unor romani in lagarele de concentrare, considerati suspecti „necredinciosi” si „elemente periculoase”. Aceasta atitudine s-a manifestat pana la sfarsitul razboiului.

Ca urmare a infrangerii totale a monarhiei austro-ungare pe fronturile primului razboi mondial, membrii Comitetului Executiv al P.N.R. s-au intrunit, din initiativa lui Mihai Veliciu si a lui Aurel Lazar, in casa acestuia, la Oradea, la 12 octombrie 1918 si au hotarat redactarea unei declaratii care urma sa fie prezentata in camera deputatilor a parlamentului de la Budapesta. Declaratia a fost conceputa de Vasile Goldis. Acest moment a insemnat inceputul actiunilor P.N.R. care au precedat Marea Unire din 1918. Iata un fragment a ceea ce doreau conducatorii politici ai romanilor transilvaneni: „Pe temeiul dreptului firesc ca fiecare natiune poate dispune, hotara singura si libera de soarta ei – un drept care este acum recunoscut si de catre guvernul ungar prin propunerea de armistitiu a monarhiei – natiunea romana din Ardeal si Ungaria doreste sa se foloseasca de acest drept ca, libera de orice inraurire straina sa hotarasca singura plasarea (asezarea) ei printre natiunile libere…”

Deoarece evenimentele s-au amplificat a avut loc la Budapesta, la 17-30 octombrie 1918 constituirea Consiliului National Roman Central (CNHL) ce urma sa aplice in practica masurile preconizate in Declaratia de la Oradea din 1 octombrie. In comunicat se arata: „Romanii din Ungaria si Transilvania si-au constituit Comitetul National Roman, ca unicul for care reprezinta vointa poporului roman si se bazeaza pe libera hotarare asigurata de curentul vremii si de vointa popoarelor libere”. CNRC era alcatuit din sase reprezentanti ai PNR si sase reprezentanti ai PSD. Intre cei sase membri ai PNR se afla si Vasile Goldis. Acest organism politic si-a stabilit sediul la Arad, unde reapare ziarul „Romanul” (7 noiembrie 1918). In urma acestui eveniment au fost constituite garzile si consiliile nationale romane. Ele au fost create conform indicatiilor date prin manifestul „Catre Natiunea Romana”, redactat de Vasile Goldis.

La 18 noiembrie 1918 a urmat un alt manifest intitulat „Catre popoarele lumii” redactat in limbile romana si franceza care exprima hotararea nestramutata a natiunii romane din Transilvania de a se uni cu Romania indiferent de ceea ce s-ar hotara la Conferinta de pace a popoarelor, aceasta fiind singura solutie fireasca si logica totodata. Manifestul, semnat de Stefan Cicio Pop in numele Marelui Sfat al Natiunii Romane, se incheia astfel: „Natiunea romana din Ungaria si Transilvania spera si asteapta ca in nazuinta ei spre libertate o va ajuta intreg neamul romanesc cu care una voim a fi de aici inainte in veci”.

La sfarsitul lunii noiembrie s-au amplificat actiunile privind convocarea unei adunari reprezentative a romanilor din Transilvania pentru a fi consultata in privinta unirii cu Romania. Vasile Goldis s-a aflat din nou in valoarea evenimentelor, redactand textul convocarii acestei adunari, pe care a conceput-o ca pe un forum al intregii natiuni romane a carei vointa trebuia sa fie lege. El are meritul de a fi ales, pentru desfasurarea acestei adunari nationale, orasul Alba Iulia, cetatea de scaun a voievodului Mihai, pentru rezonanta si simbolica si incarcatura de istorie ce cuprinde numele acesteia.

Ca un omagiu adus marelui luptator si patriot Vasile Goldis, acestuia i s-a incredintat misiunea de a rosti cuvantarea solemna si de a reprezenta Rezolutia Marii Adunari Nationale de la Alba Iulia de la 1 decembrie 1918. Intr-o expunere de inalta tinuta patriotica Vasile Goldis a subliniat faptul ca poporul roman nu-si revendica de fapt nu cere nimanui dreptul la autodeterminare si la existenta nationala de sine statatoare, ci „decreteaza” unirea sa cu Romania, ca un drept natural, sacru al oricarei natiuni. Rezolutia din 9 puncte a Adunarii Nationale de la Alba Iulia prevedea unirea pentru veci a Transilvaniei cu Romania. Aceasta hotarare a consacrat astfel, pentru totdeauna, un ideal al romanilor.

Dupa 1 Decembrie 1918, Vasile Goldis va ocupa, pe rand, diferite functii cum au fost: ministru al cultelor si instructiunii publice in Consiliul Dirigent; vicepresedinte al acestui guvern; vicepresedinte al delegatiei care la 12 decembrie 1918 a prezentat la Bucuresti, regelui Ferdinand, actul unirii adoptat la Alba Iulia la 1 decembrie; ministru in guvernul central (1918-1919); deputat la Radna (1919); membru de onoare al Academiei Romane; ministru al artelor si cultelor (1926), presedinte al „Astrei” (1923-1932).

Vasile Goldis si-a petrecut ultimii ani ai vietii la Arad, slabit de varsta si bolnav. Pana la sfarsit a dus o viata modesta si austera. S-a stins din viata la 10 februarie 1934, in localitatea Arad.

Datorita prestigiului deosebit de care s-a bucurat, autoritatile i-au organizat funerarii nationale.

A fost inmormantat in cimitirul „Eternitatea”.

Ganditor si om politic remarcabil, Vasile Goldis a fost in acelasi timp un mare patriot, un luptator neobosit pentru desavarsirea unitatii politice a tuturor romanilor, pentru apararea independentei, suveranitatii si integritatii teritoriale a Romaniei. Pentru toata opera sa Octavian Goga il numise, in semn de suprem omagiu, „parinte al patriei”.

A consemnat prof. Floarea Cristea, Scoala Generala „Vasile Goldis”, Alba-Iulia, via dacoromania-alba.ro.

nicolae steinhardt, rautatea umana

Nicolae Steinhardt – Despre rautatea umana

/0 Comments/in /by

[vc_section][vc_row][vc_column][mk_image src=”https://culturaromana.ro/wp-content/uploads/2019/06/nicolae-steinhardt-2.jpg” image_size=”medium” lightbox=”true” custom_lightbox=”https://culturaromana.ro/wp-content/uploads/2019/06/nicolae-steinhardt-2.jpg” frame_style=”border_shadow” align=”center”][mk_padding_divider size=”20″][vc_custom_heading text=”Nicolae Steinhardt – Despre rautatea umana” font_container=”tag:h2|font_size:27px|text_align:center|line_height:2em” use_theme_fonts=”yes”][mk_padding_divider size=”20″][vc_column_text css=”.vc_custom_1560414062004{margin-bottom: 0px !important;}”]Cand un om reuseste sa faca ceva ce i-a solicitat mult efort, in el incepe sa lucreze trufia. Cel ce slabeste, se uita cu dispret la grasi, iar cel ce s-a lasat de fumat rasuceste nasul dispretuitor cand altul se balaceste, inca, in viciul sau. Daca unul isi reprima cu sarg sexualitatea, se uita cu dispret si cu trufie catre pacatosul care se cazneste sa scape de pacat dar instinctul i-o ia inainte! Ceea ce reusim, ne poate spurca mai ceva decat pacatul insusi. Ceea ce obtinem poate sa ne dea peste cap reperele emotionale in asa maniera incat ne umple sufletul de venin.

Banii care vin spre noi ne pot face aroganti si zgarciti, cum succesul ne poate rasturna in abisul infricosator al patimilor sufletesti.

Drumul catre iubire se ingusteaza cand ne uitam spre ceilalti de la inaltimea vulturilor aflati in zbor.

Blandetea inimii se usuca pe vrejii de dispret, de ura si de trufie, daca sufletul nu este pregatit sa primeasca reusita sa cu modestia si gratia unei flori. Tot ce reusim pentru noi si ne aduce energie este menit a se intoarce catre aceia ce se zbat, inca, in suferinta si-n pacat.

Ochii nostri nu sunt conceputi pentru dispret, ci pentru a exprima cu ei chipul iubirii ce se cazneste sa iasa din sufletele noastre.

Succesele nu ne sunt date spre a ne infoia in pene ca in mantiile statuilor, ci pentru a le transforma in dragoste, in dezvoltare si in daruire pentru cei din jur.

Daca reprimi foamea in timp ce postesti, foamea se va face tot mai mare. Mintea ta o sa viseze mancaruri gustoase si alese, mintea o sa simta mirosurile cele mai apetisante chiar si in somn, pentru ca in ziua urmatoare, innebunita de frustrare, sa compenseze lipsa ei printr-un dispret sfidator fata de cel ce nu posteste. Atunci postul devine prilej de trufie, de exprimare a orgoliului si a izbanzii trufase asupra poftelor. Dar, dincolo de orice, trufia ramane trufie, iar sentimentul frustrarii o confirma.

Daca ai reusit in viata, nu te agata de nereusitele altuia, pentru a nu trezi in tine viermele cel aprig al orgoliului si patima infumurarii. Reusita este energia iubirii si a capacitatii tale de acceptare a vietii, dar ea nu ramane nemiscata, nu este ca un munte sau ca un ocean.

Ingamfarea si trufia reusitei te coboara, incetul cu incetul, de pe soclul tau, caci ele deseneaza pe cerul vietii tale evenimente specifice lor.

Slabeste, bucura-te si taci! Lasa-te de fumat, bucura-te si taci! Curata ograda ta, bucura-te de curatenie si lasa gunoiul vecinului acolo unde vecinul insusi l-a pus. Caci intre vecin si gunoiul din curte exista o relatie ascunsa, niste emotii pe care nu le cunosti, sentimente pe care nu le vei banui vreodata si cauze ce vor ramane, poate pentru totdeauna, ascunse mintii si inimii tale.

Intre omul gras si grasimea sa exista o relatie ascunsa. O intelegere. Un secret. Un sentiment neinteles. O emotie neconsumata. O dragoste respinsa. Grasimea este profesorul grasului. Viciul este profesorul viciosului. Si in viata noastra nu exista profesori mai severi decat viciile si incapacitatile noastre.

Acum stiu, stiu ca orice ura, orice aversiune, orice tinere de minte a raului, orice lipsa de mila, orice lipsa de intelegere, bunavointa, simpatie, orice purtare cu oamenii care nu e la nivelul gratiei si gingasiei unui menuet de Mozart… este un pacat si o spurcaciune ; nu numai omorul, ranirea, lovirea, jefuirea, injuratura, alungarea, dar orice vulgaritate, desconsiderarea, orice cautatura rea, orice dispret, orice rea dispozitie este de la diavol si strica totul. Acum stiu, am aflat si eu…[/vc_column_text][/vc_column][/vc_row][/vc_section]

mircea vulcanescu, a fi roman, ce inseamna sa fii roman, ispita romaneasca, ispita tracilor

Mircea Vulcanescu – Dimensiunea romaneasca a existentei

/0 Comments/in /by

[vc_section][vc_row][vc_column][mk_image src=”https://culturaromana.ro/wp-content/uploads/2018/10/mircea-vulcanescu-2.jpg” image_size=”medium” lightbox=”true” custom_lightbox=”https://culturaromana.ro/wp-content/uploads/2018/10/mircea-vulcanescu-2.jpg” frame_style=”border_shadow” align=”center”][mk_padding_divider size=”20″][vc_custom_heading text=”Mircea Vulcanescu – Dimensiunea romaneasca a existentei” font_container=”tag:h2|font_size:27px|text_align:center|line_height:2em” use_theme_fonts=”yes”][mk_padding_divider size=”20″][vc_column_text css=”.vc_custom_1560110983174{margin-bottom: 0px !important;}”]Determinarea componentelor unui suflet national nu-i o problema usoara. Conceptul chiar de suflet national, de ethos, e supus discutiei si, ca atare, spre a evita neclaritati, se impune sa lamurim, in prealabil, planul pe care se va situa aceasta expunere. Planul acesta nu poate fi decat planul unei psihologii colective diferentiale, adica domeniul unor reactiuni ale sufletului omenesc, tipice pentru o anumita colectivitate. Ce inseamna insa reactiunea tipica a unui colectiv? Inseamna, in primul rand, reactiunea statisticeste predominanta, nu reactiunea numericeste uniforma; altfel zis, intr-un colectiv caracterizat din punct de vedere tipic cu o anumita reactiune, se poate intampla ca anumiti indivizi sa manifeste alta reactiune decat cea tipica, fara ca totusi prin aceasta sa se altereze caracteristica ansamblului. Cum e insa posibil sa se caracterizeze un colectiv ale carui reactiuni nu au facut obiectul unei asemenea inventarieri numerice? Aci intervine procedeul sintetizator al spiritului omenesc, care intuieste de-a dreptul frecventa anumitor insusiri si o transforma in caracteristica definitorie pentru grup.

Cand se spune astfel ca francezul este clar, germanul profund ori americanul practic, aceasta nu inseamna ca nu exista si unele nebulozitati la cei dintai, unele superficialitati la ceilalti, ori unele fapte dezinteresate la cei din urma. Inseamna numai ca ceea ce mintea omeneasca intalneste mai frecvent si determina drept caracter de recunoastere grupului sunt cele trei insusiri amintite. Cand vorbim deci de un suflet national, nu putem face abstractiune de o anumita viziune intuitiva a materialului asupra caruia vorbim. Acei care, ocupandu-se de realitati sociale, cred ca pot face abstractiune de asemenea viziuni intuitive si folosi metodele riguroase ale stiintelor experimentale, sa ne ierte, deci, ca nu vom avea pretentia sa ne asezam pe terenul pe care cearca sa se aseze si pe care noi il contestam si pentru dansii.

Am fi deci fericiti daca consideratiunile pe care le vom face asupra ethosului romanesc s-ar putea situa in prelungirea eforturilor unui Ernst Robert Curtius, asupra spiritului germanic; ale lui Max Scheler, din Das Nazionale im Denken Frankreichs, ori ale unui Max Weber, asupra spiritului protestantismului – mai curand decat pe linia psihologiei popoarelor, cu pretentie de rigori stiintifice, dar in fond cu un mult mai mare grad de afirmatie demn de controlat al unor Fouillee ori ale unui Draghicescu.

Cautand sa determinam componenta sufletului romanesc, se presupune ca trebuie sa cunoastem cel putin aceste doua lucruri: componentul si compusul. Sufletul romanesc este insa o realitate complexa, asupra careia, cu toata previziunea de caracterizare mioritica, cercetatorii sunt departe de a fi cazut de acord asupra realitatii dintre ce este intr-adevar si ceea ce vor ei sa fie acest suflet.

Mai putin dificil, aparent, stau lucrurile referitoare la sufletul dac. Zic: in aparenta, pentru ca daca cele cateva documente, printre care izvoare contemporane sau tarzii, caracterizeaza cateva manifestari ale ethosului dacic, pentru gradul de prezentativitate al acestor informatiuni, precum si pentru punerea lor de acord suntem redusi la simple conjencturi. Efortul nostru de a regasi caracterul dacic al sufletului nostru national s-ar reduce astfel la incercarea de caracterizare linei incertitudini printr-o alta incertitudine. Asa ar fi daca mijloacele noastre de a ne apropia de realitate ar fi toate indirecte si externe. Din fericire pentru noi, in toate stiintele spiritului – si istoria face parte din ele -, in afara domeniului extern, avem posibilitatea de a ne referi la lucruri prin inteles si prin intentii. Mai mult decat atat, in masura in care cunostintele noastre in acest domeniu despre semnele pe care omul le lasa in carti, pe pietre sau pe suprafata pamantului, nu sunt nimic decat in masura in care pun in joc asemenea semnificatii, putem spune ca despre ce suntem si despre ce au fost cei dinaintea noastra nu putem sti nimic decat in masura in care le putem atribui din noi un inteles care sa le unifice.

La limita efortului istoricului de a afla …cercetatorul nostru va trebui sa cada de acord cu afirmatia rasturnatoare a lui Nietzsche: „Nu putem intelege trecutul decat prin aratarea a ceea ce este viu din el in vremea noastra”. Oricine si-ar inchipui ca poate da un inteles afirmatiunilor lui Herodot ori ale lui Strabon, ori afirmatiunilor lui Dio Cassius, ori celor mai tarzii, ale lui Iordannes, despre daci si despre geti, de pilda, afirmatiunilor ca dacii „inhaerens montibus” (ca dacii traiesc in munti), ori ca sunt nemuritori, chipul in care ne vom reprezenta dependenta lor de munti sau nemurirea lor va fi intotdeauna in functiune de chipul in care ne reprezentam noi insine catararea muntilor ori propria noastra nemurire.

Se poate sa fie practic lucrul acesta, dar e asa; in locul faptelor pe care vrem sa le cuprindem cu mintea, nu intalnim in istorie, chiar in relatarea celor mai marunte fapte petrecut acum cateva minute, decat martori ai acestor fapte; martori care putem sa-i confruntam, sa-i discutam, sa-i admitem sau sa-i punem la indoiala, in fond, intotdeauna, dupa ceea ce suntem noi insine in stare sa ne inchipuim si sa socotim admisibil despre lucrul pe care vrem sa-l stabilim. Asa se si explica de ce exista in stiintele spiritului atata diversitate de pareri, si, daca de la o vreme o mare parte din martorii unui fenomen cad la invoiala sa afirme ca un lucru s-a petrecut asa si nu altfel, lucrul se datoreste, pe de o parte, faptului ca un grup de oameni s-a gasit la un moment dat conformat in acelasi fel, prada acelorasi simtiri si acelorasi impresii si, pe de alta parte, pentru faptul ca, la urma urmelor, realitatea asupra careia se cade de acord este banala, adica corespunde asteptarilor si chipului de reprezentare ale celor mai multi dintre martori. Daca lucrurile stau astfel, chiar in stiinta, putem sa incercam sa plecam nu de la vreo cunoastere cu pretentii de exactitate istovitoare a realitatii romanesti si a componentei sale dace; ci de la aceea ce cu totii stim mai mult sau mai putin, ori, daca nu stim, suntem gata sa cadem la invoiala, pentru un temei sau pentru altul, despre ce suntem noi insine ca popor si ceea ce ne inchipuim ca au fost stramosii nostri daci.

O data asezati pe acest teren, putem marturisi fara pretentii ca sufletul romanesc e un lucru complex, produs al unei serii intregi de influente. Si, fara a putea doza fiecare din aceste influente, cu preciziunea chimistului care face o analiza cantitativa, putem, totusi, cadea lesne de acord asupra anumitor caractere ale specificului nostru national, mai ales daca procedam prin comparatie.

Iata, de pilda, o comparatie intre sufletul romanesc si sufletul polonez, in ceea ce priveste structura componentelor lui latine si slave. Poporul romanesc si cel polon par a realiza aproape aceeasi sinteza intre elementul latin si cel slav, luate exact pe dos. Astfel, in vreme ce polonezii sunt slavi in categoriile fundamentale ale sufletului lor si latini in categoriile regulative, altfel zis, au in fondul lor spiritual suflul romantic al stepei cu neastamparul si izbucnirile ei, si in viata lor normativa veleitatile de ordine si organizatie statala ale catolicismului roman, noi suntem latino-traci in categoriile fundamentale ale sufletului nostru prin luciditate si masuri, in vreme ce toate eforturile noastre organizatoare si regulative par sterilizate intr-atat de suprastructura slava, incat ajungem sa ne para ca, pentru tara noastra, nu exista mai mare fericire decat aceea de a nu avea deloc guvernatori si de a lasa lucrurile sa mearga de la sine. Vorba proverbului: Buna tara, rea tocmeala.

Daca am incerca sa definim structura sufletului nostru national, punand-o in relatie cu imprejurarile in care s-a dezvoltat neamul, cu imprejurarile geografice ale unui spatiu infinit ondulat, cum ar zice d-l Blaga, cu conditiunile vietii de vale, cum ar zice, mai precis poate, d-l Stahl, cu genurile de viata deosebita ale pastoriei si plugariei, cum a facut-o Densusianu, cu sufletul omului de la munte, cum o face d-l Mehedinti, pe urmele lui Eminescu, care deosebea pe romanii neaosi de veneticul roman de balta, ori de acei care caracterizeaza incertitudinile sufletului romanesc in functie de nestabilitatea imprejurarilor istorice, si daca pe aceste diferite stari sufletesti, raportate la imprejurarile respective, am incerca sa punem numele unui popor de provenienta [daco-romana] am vedea ca acest suflet se caracterizeaza printr-o serie de veleitati de a fi in anumite feluri, printr-o serie de tentatiuni, printr-o serie fie reprezentari divergente despre sine, printr-o serie de sentimente de lipsa de actualitate, care s-ar simti intregite prin alunecare in directia felului de a fi al anumitor altor popoare pe care cu un cuvant am incercat sa le caracterizez sub numele de ispite. Aceste ispite nu constituiesc reziduul actual al incercarii prin care a trecut un neam. Ele sunt rezumatul latent al experientelor trecutului – sonanta, cum ar zice d-l Blaga care caracterizeaza un suflet care schimba un orizont fizic sau spiritual. Aceste ispite sunt caractere dominante, pentru ca ele nu manifesta ca existente depline, ci numai ca veleitati, ca tendinte de a depasi si de a iesi din tine pentru a te intregi prin adaosul unei realitati din afara, care te subjuga si in care recunosti parca o identitate formativa primordiala, un fel de intoarcere la izvoare, la echilibrul zarilor initiale pe care le tulbura elementul de peisaj sufletesc.

Fiecare popor, fiecare suflet popular, se poate caracteriza printr-un anumit dozaj al acestor ispite, care reproduce in arhitectura lui launtrica interpenetratiunea in actualitatea sufleteasca a vicisitudinilor istorice, prin care a trecut poporul respectiv.

Cine ar putea contesta existenta in sufletul romanesc, de pilda, a unei ispite franceze, adica tendinta romanului destaranit de a se integra intr-un orizont mai subtire, mai cioplit, pe care pare a i-l infatisa lumea si societatea franceza?! Putem condamna lucrul ca superficial, daca vrem, dar nu putem nega realitatea. Mai putini ar fi poate de acord la inceput. Vor cadea insa de acord de indata ce se vor vedea mai bine, pentru ca ispita aceasta franceza continua o ispita mai veche a sufletului romanesc: ispita greaca. In sentimentul romanului destaranit, care aspira dupa cultura franceza, nu trebuie sa vedem alt fenomen spiritual decat atractiunea pe care o va fi exercitat candva, asupra tracului din deal si de la munte, dezvoltarea cetatilor grecesti de la Dunare si de la Mare inca dinainte de inceputul primului mileniu crestin. Si nu e numai o intamplare faptul ca, dupa Revolutia Franceza, influenta franceza s-a rasfrant in Principate si a substituit in aristocratia de la noi vechea cultura greceasca. Si tot asa, cine ar putea contesta existenta unei ispite bizantine in stradania voievozilor romani inca din perioada marilor injghebari statale? Care roman, care-si lasa sufletul in voie, nu se simte robit de existenta multiplicata si fastuoasa a podoabei Imperiului de Rasarit? Si care din oamenii zidurilor de var alb si acoperisurilor de sindrila, trase in unghiuri drepte si in linii precis conturate, nu simte vraja cupolei ori intimitatea tainica a naosului bisericesc?

Ori, care spirit romanesc ar putea tagadui ispita romana? Care roman nu s-a straduit sa organizeze ceva, sa intocmeasca, sa aseze, care roman, atras de vraja nemarturisita a orizonturilor slave, nu s-a simtit luat de chica de mana puternica a Minervei romane, care l-a adus la realitate, de multe ori cu pretul sterilizarii avanturilor sale? Si daca, atunci cand, sub masca ispitei romane, apar cateva elemente autentic bizantine, nu-i mai putin adevarat ca aceasta ispita si-a exercitat intotdeauna functia regulatorie asupra avanturilor ethosului romanesc. N-ar fi in ultimul timp decat sub influenta Bisericei Unite, dar si ispita germanica, aceea care cuprinde din cand in cand sufletul nostru, de data asta nu sub forma conformarii fata de un model strain, ci sub forma unui efort de adancire spre autenticitate, ca si cum efortul reflexiv si in profunzime al ethosului german, in loc sa ne imbie la imitarea unui model din afara, ne indeamna – si cazul lui Eminescu, sub acest raport, e totdeauna o dovada – spre adancirea si descoperirea realitatii noastre proprii, a configuratiei autohtone a sufletului nostru.

Ati ghicit parca, s-o marturisim, cum la limita acestui efort de adancire germanica in noi insine se nazare strafundul sufletului romanesc, naluceste ispita strafundului nostru anonim ispita traca, din care ispita daca nu e decat o specificare hiperboreeana.

Influentele franceza, greaca, slava, germanica, bizantina traca, cate din aceste sinteze ale materialului trait in aceasta parte a lumii nu vin sa se imbine in arhitectura sufletului romanesc, in arcuiri de bolte si subsinteze! Pe toate le gasesti prezente in sufletul tau, in fata oricarei imprejurari care te solicita, romane, la actiune. Gandul care se isca, mana care schiteaza sunt impinse de toate aceste prototipuri intr-o directie care nu e decat rezultanta intalnirilor, un act cu realitate imediata. S-ar putea scrie nesfarsite carti si s-ar putea face nesfarsit de multe exegeze din incercarea de a desprinde in dosul fiecarui fapt istoric sau divers, al oricui traieste viata aceasta romaneasca, din descoperirea felului in care aceste elemente se leaga de una din aceste influente.

Toate lucrurile ar dobandi astfel infinita rezonanta si ne-am putea da seama, in fond, cat de adanci – si ce lunga variatiune implica de-a lungul veacurilor – sunt lucrurile care la prima infatisare se prezinta drept superficiale.

Mai simple la popoarele pe care vicisitudinile istoriei le-au lasat fara aristocratie, ca pe sarbi si pe bulgari, mai stabile la popoarele pe care o indelunga supunere la aceleasi categorii regulative a reusit sa contopeasca intr-o unitate structurala deosebirea materiala a ethosurilor intrate in sinteza, cum e Franta. Aceasta sinteza prezinta, chiar in libertatea ei, o originalitate privind fiecare popor, prin felul in care, in structura lui, s-a decis sa ocupe interdependenta specifica uneia sau alteia din aceste influente.

Si daca in sufletul romanesc exista, fara indoiala, o gradatie de la macedonean la ardelean si la oltean, trecand prin muntean si bucovinean, la moldovean si basarabean, nu e mai putin adevarat ca, dincolo de aceasta variatie, persista o unitate de configuratie care le permite sa se regaseasca drept nuante ale unei aceleiasi realitati esentiale. Si care e, in aceasta structura, caracterul si functia reala a ispitei tracice?

Ispita tracica nu este, dupa cum am vazut deja in momentul in care am situat-o in prelungirea ispitei germanice, nu este pentru sufletul romanesc o ispita extrospectiva. Ea nu implica orientarea sufletului romanesc dupa un model extern, care sa exercite asupra lui influente din afara, cum e lumea franceza ori cum e lumea slava. Ajungi la traci dupa ce elimini din tine tot ceea ce reusesti sa identifici ca datoresti altora. Ispita tracica ar fi deci, judecata din acest punct de vedere exterior, o ispita reziduala. Ea ar cuprinde elementele sufletesti care nu-si pot afla alta origine, dupa cum filologii atribuiesc radacinilor trace cuvinte ce nu se vadesc apartinand altui idiom. Ispita launtrica, ispita reziduala.

Daca traducem aceste cuvinte, ajungem la un rezultat straniu, de natura sa intoarca intregul efort de a ajunge pana la ea, pe dos. Daca cultura unui om este, cum zice Valery, ceea ce ii ramane dupa ce a uitat totul, noi am apartine lumii trace atunci cand nu ne-am mai sili sa fim in nici un alt fel decat cum suntem. Fantoma dupa care alergam, cautand sufletul trac, se vadeste iluzorie numai cand incercam s-o prindem din afara. Sa ne oprim si sa ne cufundam in noi insine. Sa ne lasam ispititi nu de ceea ce nazuim sa fim, ci de ceea ce suntem.

Ajunge sa facem acest pas, pentru ca de indata ispita reziduala, pe care ajungem sa o recunoastem abia in: barza, varza, viezure si mazare, transmise noua fara sa ne dam seama, se preface intr-un factor care transfigureaza totul. Nu trebuie sa te asezi langa Columna lui Traian ca sa ti dovedesti dacismul, pentru ca conciul femeilor din Inidoara nu s-a schimbat pana astazi, ori pentru ca printre ostasii lui Decebal recunosti cusmele taranilor din Tara Oasului, despre rostul carora se intreaba multi istorici care nu au fost niciodata prin tara aceasta.

Aici in Bucuresti, sub straiele nemtesti care ne acopera, in orasul acesta de „dolmeni” si de „menhiri”, care ne inconjoara in care Occidentul da zilnic asalt irealitatii, care la randul ei ii macina substanta intr-o atmosfera de basm, lumea traca reinvie la fiecare pas.

Legatura vietii omenesti cu astrele, cu codrul, fratia aceasta universala a lucrurilor omenesti cu ale firii, legatura lor mitica si intrepatrunderea sensului si destinului lor e tracica si ea.

Niciodata nu am simtit mai bine tot ce ne desparte de Apus, decat intr-o dupa-amiaza de vara, petrecuta in gradinile de la Versailles.

In parcul plin de atatea amintiri eline: Bazinul lui Apollo, in care randuirea suprapusa a gradinilor care urca spre castel cauta sa reconstituie armonia sferelor, asa incat, ajuns sub scara, in dreptul gradinei circulare, hora pomilor taiati si pragul scarii incercuiesc orizontul intr-un cerc perfect inchis, din care de la prima treapta se-nalta aripa castelului ca o bataie de aripi in pragul lumii – tu, trac, cucerit de frumusete, ramai totusi un strain. Simti ca, aci, ochiul e altfel orientat decat tine fata de lumea din afara, vede altfel. Simti ca ratiunea, pentru a pune ordinea ei in lucruri, trebuie sa tunda pomii si sa recladeasca zarea, subordonand [totul] unei geometrii care singura apare ca manifestatie spirituala. Simti ca aci spiritul impinge natura catre margini, ca neregularitatea se estompeaza in aerul irizat si fumuriu, ca coroana pomilor nu-si recapata libertatea de a creste decat de la o anumita inaltime si distanta, de unde neregularitatea amanuntului se pierde in unitatea viziunii de ansamblu. Si, fara sa vrei, libera lor crestere, la marginea universului inchis al mintii, ti se aseamana cu acele gargouilles care tasnesc din inaltul catedralelor de piatra pe la colturi, pe care randuiala duhului le izgoneste ca pe niste nagode telurice, elementare si amenintatoare ale ordinii din tot. Intelegi atunci ca, cu toata deosebirea de secole si de stiluri – aci clasicismul veacului al XVII-lea, omologatul Versailles, intalneste Notre Dame -, ai inaintea ta un om care nu se asaza inaintea universului si la fel cu tine. Ca ai un om a carui „umanitate“ este sa se opuna naturii, sa i se afirme mester si stapan.

Cata deosebire de aci si pana la sentimentul de infratire a omului cu lucrurile din jur, cu sentimentul omului care traieste integrat in armonia masurii firesti a sferelor, in care proportiile dintre ce exprima si ce traieste in jur canta o aceeasi melodie, se topeste in aceeasi armonie a lumii, se simte al sau dintre ai sai. Nu trebuie, pentru aceasta, decat sa priviti gospodariile cu albul caselor risipite prititre arbori pe dealurile pe sub care va duce fuga trenului; ori sa va lasati prinsi de vraja asezarii orasului ca o floare printre plaiurile de verdeata, atunci cand trenul incepe sa coboare panta de la Barnova spre Iasi. La fel simti daca lasi sa vorbeasca sufletului poezia asezarii manastirilor din jurul Bucurestiului, cum e Snagovul, sau Caldarusanii, ori mai departe Horezul. Omul e altul. Lucrurile acestea nu se pot vedea si sunt totusi.

Nu este lucru mai instructiv pentru cine vrea sa simta desparte de Apus si ce-l constituie ca reactiune proprie, decat trecerea intr-un scurt interval de timp de la Catedrala Albei Iulia, unde doarme intre straini Iancu Voda, la biserica de alaturi, cladita pentru incoronarea Regelui intregitor. Am petrecut in vecinatatea lor multe ceasuri in timpu| concentrarilor trecute. Dincolo, acelasi sentiment maret al omului care vrea sa domine inconjurul. Turnul care domina privelistea din jur, zidurile carora timpul le-a dat culoare stravezie de parca s-au spalat in el crestaturile de piatra, totul vorbeste de omul mester, de omul care se impune firii, se vrea altfel si stapan fata de ea, sa infranga moartea si irosirea vremii… sa dureze.

Dincoace… totul e pe masura omului si a naturii din jur, de parca-ai fi intr-o gradina. Nici un efort de persistenta. Totul e dezvoltarea fireasca a naturii dimprejur. Turnul din fata strajuieste intinderea ca un plop. (in zarea marelui canal de la Versailles, doi plopi inchideau, dimpotriva, zarea ca o poarta…) Pridvoarele din jurul bisericii se amesteca printre petunii. Totul e procesiune linistita a lucrurilor. Si, prin deschiderea lor, patrund zumzetul Vaii Muresului si zarea fumurie a Zarandului. Nimic din ce a cladit omul aci nu insulta peisajul, nu i se deosebeste, nu i s-a adaugat. Aci omul romanesc e intreg, cum il stim, omul doinelor si al horei, frate cu muntele si cu codrul frate.

Ca si la traci, doua inimi se zbat in pieptul oricarui roman. Una tine de chemarea pamantului – de legatura omului cu cele de aici, de legatura lui cu ai lui, cu batatura, cu campul, cu vitele. Ca o unealta a pamantului lui Dumnezeu sta omul cu cutitul in fiecare an asupra lui si-i despica brazda, si-l fecundeaza cu samanta, si i se nutreste cu rodul. Si vedenia lui e vedenia pamantului, masura lui e masura Rotarului, orizontul lui e zarea linistita, asteptarea binecuvantarii lui Dumnezeu este caderea ploii, timpul lui e osteneala zilei de azi si nadejdea celei de maine. Biruinta lui nu e jertfa, ci patrundere de ape adanci. Strainatatea nu se lipeste de el, se asimileaza, se desface, isi pierde alteritatea si se preface – vorba poetului – in apa si in pamant.

Asa se poate spune ca nu Roma a cucerit aici pamantul, ci pamantul a cucerit Roma.

Alta e chemarea codrului, chemare a singuratatii, a vijeliei, a haiduciei. Chemarea culmilor aspre si reci, chemarea apelor si a stelelor ce se oglindesc in ape. Orizontul ei e spatiul fara sfarsit, spatiul ordonat in care zarile se infratesc si se tin unele pe altele de maini, ca si stelele cerului. Timpul ei este vecinicia. Pentru aceasta vedenie, lumea, viata nu sunt decat un maret alai, o vasta procesiune stelara, o neincetata trecere…

Nasterea, nunta, moartea omului se tes in cantecul bradului, in cantecul miresei, in colinde si in bocet, ca si la ospatul de priveghi. Maica mielului si a pastorului alearga dupa fiul pierdut, care moare si renaste. Sufletul omului trece din vama in vama, in marea liturghie a firii. Cantecul lui e cantecul lumilor si lacrimile lui sunt suspinurile ei negraite.

Pe icoanele pe care le lucreaza inca azi pe sticle taranii de la Nicula, buciumul vitei tasneste din coasta Hristosului crucificat si cantecul paparudelor inmoaie inima lui Dumnezeu pentru ploaie…

Nu ai nevoie sa iesi din Bucuresti. Ajunge sa treci intr dupa-amiaza de vara, intr-o zi de sarbatoare, pragul cimitirelor „Bellu”, „Sfanta Vineri” sau „Patrunjel”… si daca incerci, te afunzi singuratic in duioasa reverie fata de cei care ti-au dragi si nu mai sunt, lumea straveche izbucneste langa tine amestecand reveriei tale bocetul ritual, fara de care duhul celui mort nu se odihneste si nu da pace celui viu. Si daca iesi in aceeasi zi din oras, pe orisiunde, nu dai bine de primul sat fara sa intalnesti organizata hora, ceremonia rituala a tracilor, in a carei invartire se ingana oscilatia lent progresiva a sferelor ceresti. Si cand, gonind nebuneste inainte, poposesti la picior de plai, doina tracica, si ea, te intampina cu melancolia ei linistita si duioasa.

Daca balaurul, nici zmeul nu-ti mai ies inainte de sub poduri si daca fetii-frumosi nu-i mai ucid decat in basme – este pentru ca ne-am obisnuit sa dam balaurului un chip material. Daca insa ii referim mai departe sensul lui ancestral de duh rau, dogoarea lui si relele i le simtim si azi.

Daca acesta este fondul nostru trac si daca noi suntem daci, mai mult prin inertiile noastre sufletesti, decat prin ispitele noastre – de ce aceasta reinnoire a sufletului trac? Explicatia trebuie cautata in ceea ce face pe oameni todeauna sa se intoarca asupra lor insisi si sa-si cerceteze cugetul: durerea. Cand ti se intampla ceva neplacut; cand in ochii altora se tese despre tine o icoana nepotrivita fiintei tale; cand tu insuti, judecandu-ti carentele, ajungi sa te indoiesti, intoarcerea la radacinile fiintei, la izvoare, ad radices, este un puternic mijloc terapeutic. In prezenta Domniilor-voastre, care ati urmarit acest ciclu aici, eu vad tocmai aceasta marturie si aceasta sete de apropiere cu ceea ce constituie samburele nealterabil al comunitatii noastre de simtire si credinta noastra ca acest sambure este Intr-adevar nealterabil si are un rost si o semnificatie proprie.

Corespunde acest lucru unei realitati? Sau e o simpla creatie a vointei noastre aceasta aplecare asupra trecutului nostru dac? Corespunde. Nu numai pentru ca ne inlesneste afirmarea autohtoniei noastre efective pe meleagurile acestea, dandu-ne astfel putinta sa raspundem, in numele unei realitati eterne, mitului parelnic al milenarismului pe care l-au nascocit vecinii nostri.

Nu numai pentru ca ne da garantia durarii peste toate vicisitudinile ceasului de fata a ceea ce este o forma de viata atat de legata de acest pamant, incat ai impresia ca, chiar daca acest pamant s-ar goli de oameni, cei care le-ar fi luat locul s-ar face aidoma cu noi.

Dar pentru ce inauntrul ethosului romanesc ispita de a fi daci tinde sa faca sa predomine, din cele doua elemente antagoniste din care e facut sufletul romanesc, chipul omului de la munte, chipul omului de plai asupra omului de balta? Si daca, dintre cele doua, primul, elementul pastoresc, este cel mai nealterat, celalalt fiind receptacolul tutulor petrecerilor straine, prin Campia Dunarii, se intelege ca tendinta de intoarcere spre daci este o tendinta neta de purificare a rasei. Si mai e ceva. Lupta dintre ethosul pastoresc tracic si ethosul plugaresc slavo-roman s-a dus de-a lungul veacurilor cu sorti variabili, pana in preajma veacului al XlX-lea, incepand din secolul alVIII-lea. Cu secarea padurilor si prefacerea Romaniei din tara de pastori si crescatori de vite si din tara de ostasi, ethosul pastoresc se pare ca cedeaza in fata celui plugaresc. Dispare din neam spiritul de aventura, spiritul culmilor, al zarilor indepartate, al adancimilor amare – se rostea un pastor pentru orizontul mic de sat, pentru omul fricos si asezat – si spiritul militar de ordine si de jertfa. Abia daca haiducii mai aduc din cand in cand aer paduret in lumea romaneasca siluita de straini. Reinvierea spiritului dac e astfel menita sa fie reinvierea virtutilor ferice si ostasesti ale neamului nostru, reinvierea zarilor de munte.

Si daca dacii s-au lasat si ei candva ametiti de cultul viei – prefigurare, de altfel, a buciumului vitei cel adevarat – si daca pentru asta Burebista si Deceneu au trebuit sa le impuna ispasiri si abstinente pentru a se reintoarce la virtutile mai vechi – ceasul nu e poate prea deosebit astazi.

Sa trimitem deci tineretul scolilor, in vara ce va veni, in vara cea dintai care urmeaza verii incercarilor, la munte nu numai pentru dezgroparea – cu interes arheologic – a trecutului dac. Sa-l trimitem pentru a-i face un suflet de munte. Sa-l deprindem cu efortul ascensiunilor indraznete, cu aerul tare al culmilor, cu biruirea de sine pe care o reprezinta atingerea fiecarui pisc. Pentru ca, o data ajuns acolo, in centrul templului circular al marelui zeu, regasind sensul sideral al horei – resimtind singuratatea iubitoare de viata si oameni, la glasul fluierului care canta de sufletul omului si de infratirea lui cu moartea, care nu mai e nimic, reincadrat in armonia sferelor ceresti, infratit cu codrul si cu apele -, sa aprinda focurile mari pamantesti, ale caror scantei sa se ridice in vapaia curatitoare catre astrele cerului.

Soare care luminezi fata pamantului si care noaptea il intuneci, lasandu-ne singuri si goi, Soare in care straluceste chipul fiului Tau in slava cerului si pamantului nou, primeste arderea de tot a copiilor Tai nestiutori si nevrednici. Si ajuta-ne – Tu, care faci si desfaci imparatiile ca vietile ca diminetile si care risipesti ceturile si faci sa creasca florile granele – sa vedem iarasi rasarirea Ta.

(Conferinta rostita de Mircea Vulcanescu la Sala Dalles din Bucuresti, in 31 mai 1941)

Sursa: certitudinea.ro.[/vc_column_text][/vc_column][/vc_row][/vc_section][vc_row][vc_column][vc_column_text]

 [/vc_column_text][/vc_column][/vc_row]

capitalismul national-democratic, constantin cojocaru, reintregirea patriei, restructurarea economiei romanesti, modificarea constitutiei, fondul national de capital distributiv

Constantin Cojocaru – Economia democratica

/0 Comments/in /by

In ultimul timp, mai multi cititori ai acestui colt de ziar m-au contactat solicitandu-mi sa explic ce inteleg prin conceptul de economie democratica, concept pe care il folosesc destul de des in opiniile pe care le exprim, pe o cale sau alta.

Am sa ma explic.

Economia democratica functioneaza in cele mai multe dintre tarile avansate ale lumii: cele nord-americane, vest-europene si multe tari sud-est-asiatice. Aceasta economie are urmatoarele caracteristici fundamentale: a) capitalul se afla in proprietatea privata a cetatenilor; b) cea mai mare parte a capitalului se afla in proprietatea privata a marii majoritati a cetatenilor; c) exista o patura foarte subtire de cetateni care detin in proprietate mari capitaluri – de regula mari inovatori – si o alta, tot subtire, care nu detin de fel capital in proprietate – de regula cei lenesi, care nu vor sa munceasca; d) salariile detin o pondere ridicata in valoarea nou creata in economie (PIB), ceea ce face ca nivelul salariilor sa fie atat de ridicat incat sa permita economisirea unei parti importante a acestuia si transformarea ei in capital; e) cea mai mare parte a cetatenilor obtin venituri atat din munca – salarii – cat si din capital – dobanzi, dividende, etc.; f) caracterul democratic al proprietatii asupra capitalului determina desfasurarea activitatii economice pe baze concurentiale, ceea ce favorizeaza alocarea eficienta a resurselor, inovatia, cresterea continua a productivitatii si a veniturilor.

Economia democratica isi pune amprenta asupra tuturor componentelor societatii in care functioneaza. Intr-o astfel de societate, statul este unul cu adevarat democratic, el reprezentand interesele marii majoritati, ale clasei mijlocii, formata din cei care sunt proprietari asupra celei mai mari parti a capitalului utilizat in economie. Valorile morale si spirituale promovate de societatile in care functioneaza economiile democratice sunt specifice clasei mijlocii, printre aceste valori numarandu-se: munca, inovatia, economisirea, cinstea, responsabilitatea civica, solidaritatea sociala si nationala etc.

Constructia economiei democratice a inceput in a doua jumatate a secolului al XIX-lea, atunci cand, la orizontul omenirii a aparut… stafia comunismului. Capitalismul salbatic ajunsese la apogeu, adica la concentrarea aberanta a proprietatii asupra capitalului, prin impartirea inechitabila a valorii nou create, in defavoarea salariului. Capitalismul devenise inuman. Trebuia schimbat sau inlocuit.

Intr-o importanta parte a omenirii, capitalismul salbatic, oligarhic, a fost inlocuit cu comunismul, respectiv cu proprietatea comuna, a intregului popor, asupra capitalului, dreptul de proprietate fiind, in realitate, exercitat de catre clicile instalate la conducerea partidelor-stat. Comunismul a insemnat, de fapt, forma ultima, absoluta, pura, a capitalismului oligarhic.

Tarile ferite de invazia comunista, sub amenintarea acesteia, au schimbat capitalismul oligarhic intr-unul democratic. Acest lucru s-a realizat prin cresterea treptata a ponderii salariului in valoarea nou creata in economie si a nivelului absolut al acestora. Salariile au devenit suficient de mari ca sa asigure un nivel de trai din ce in ce mai ridicat, ca si posibilitatea economisirii unei parti din ce in ce mai mari din ele si de investire a acesteia, de transformare a ei in capital.

Asa s-a ajuns ca proprietarii marii majoritati a colosilor industriali, comerciali si financiari ridicati in „lumea libera” a secolului XX sa fie milioanele de salariati si nu cei cativa milionari sau miliardari existenti intr-o tara sau in alta. Asa s-a ajuns la economiile democratice care functioneaza in tarile mentionate la inceputul acestui articol. Evident, nu peste noapte, ci printr-un proces care dureaza de peste un secol si care continua.

Prabusirea comunismului a creat conditii ca tarile foste socialiste sa treaca direct, intr-o perioada scurta, de la economia comunista, la o economie democratica, prin transformarea proprietatii „comune”, a tuturor cetatenilor, asupra capitalului, in proprietate privata, tot a tuturor, dar, de data aceasta, reala, nu pe hartie. Din nefericire, in unele din aceste tari, printre care si Romania, guvernantii post-comunisti si-au inselat concetatenii, i-au deposedat pe acestia de capitalul acumulat sub regimul comunist, si-au insusit capitalul, au construit o economie capitalista oligarhica, aruncand popoarele acestor tari, inapoi, in istorie, cu mai bine de un secol.

Economia capitalista oligarhica este contrara naturii umane, ca si forma ei superioara, comunismul. Natiunile care au fost obligate sa schimbe jugul comunist cu cel oligarhic nu au alta alternativa decat sa reia procesul de construire a economiei democratice. Apartenenta la UE va ajuta, cu siguranta, la scurtarea substantiala a acestui proces.

Bursa, 21.08.2006

Crima numita privatizare, colectie de articole scrise intre 2005 – 2008, Bucuresti.