In biserica din Densus, slujbele se tin neintrerupt de sapte secole. Zidurile lacaşului de cult au fost construite din ramasitele fostului oras Ulpia Traiana Sarmizegetusa.
Istoricii sustin ca biserica din Densus a fost ridicata pe ruinele unui templu inchinat zeului Marte, in altarul caruia romanii adusi in Dacia obisnuiau sa faca sacrificii. Preotul Alexandru Gherghel, cel care slujeste de aproape 14 ani in biserica din piatra, spune ca locul bisericii poarta urme mult mai vechi: ale dacilor care au stapanit peste tinuturile Sarmizegetusei si au avut propriile altare inchinate lui Zamolxe. Daca ii intrebi pe satenii din Tara Hategului despre biserica lor, unii iti vor spune, incredintati de povestile cu care au crescut, ca lacasul a fost ridicat „de uriesi”.
In zidurile bisericii de la Densus au ajuns blocurile de calcar din fostul oras daco-roman Ulpia Traiana Sarmizegetusa. Pe peretii vechi strajuiesc picturi bizantine vandalizate in trecut de cotropitorii turci, care le-au scos ochii sfintilor pictati, dar si icoane stranii, care il infatiseaza pe Mantuitor in costum popular romanesc sau pe apostolul Toma in timpul schingiuirii sale. Desi nici in prezent nu este clara data la care a fost construita biserica, cert este ca, in ultimii peste 700 de ani, in Densus au fost tinute neintrerupt slujbe, iar locul este considerat cea mai veche biserica romaneasca din piatra.
Lacasul de cult din Densus e situat la zece kilometri de Hateg, in apropierea soselei Hateg – Caransebes. Biserica a fost ridicata pe un deal si e inconjurata de un cimitir vechi, in care mormintele satenilor si ale preotilor care au slujit aici sunt invecinate cu pietre funerare antice. De oranduirea ei se ocupa parintele Alexandru Gherghel. Preotul locuieste intr-o casuta construita in vecinatatea bisericii si, la orice ora a zilei, ii intampina pe turisti. „I s-a dus vestea bisericii de la Densus si de asta vin aici credinciosi de peste tot, romani, dar si multi unguri, italieni, ba chiar si indieni sau japonezi”, spune Alexandru Gherghel.
Biserica „Sfantul Ierarh Nicolae” este un lacas de cult cu o infatisare stranie, construit din piese litice, aduse din fosta capitala romana a Daciei, Ulpia Traiana Sarmizegetusa, compus dintr-un naos patrat si o absida cu inchidere semicirculara; la interior, patru stalpi, alcatuiti fiecare din cate doua altare romane suprapuse, descriu un careu central, deasupra caruia se inalta un turn, cu patru sectiuni distincte. Pe latura sudica a altarului s-a adaugat un diaconicon scund, boltit semicilindric; tarzii sunt si pronaosul vestic, precum si coridorul sudic al navei, astazi ruinate.
Specialistii in arheologie medievala pledeaza pentru apartenenta constructiei la marea familie a edificiilor cneziale romanesti din secolele XII-XIV, cu indicarea nobililor hategani Musana drept ctitori ai lacasului, care este datat in ultima treime a anilor 1200.
Preluand o ipoteza din 1775 a unui ofiter din armata austriaca, Sylvester Joseph von Hohenhausen, istoriografia bisericeasca sustine ca, la origine, lacasul ar fi fost un monument funerar ridicat in memoria generalului Longinus (secolul II), dar increstinat in cursul secolelor IV-V; abandonat dupa 568, acesta s-ar fi reutilizat ca biserica dupa mijlocul secolului al IX-lea. Acoperite cu un strat de var intre anii 1566 si 1720, frescele interioare sunt opera a trei zugravi diferiti ca stil si formatie artistica; mesterul principal, Stefan, semnatarul picturii din 1443, este considerat un exponent al ambiantei artistice sud-carpatice, dezvoltate in jurul manastirii Curtea de Arges. Cel mai vechi preot cunoscut cu numele este Dalc, participant, la 2 iunie 1360, la un scaun de judecata tinut in Hateg.
Dupa mijlocul anilor 1800, biserica s-a aflat intr-un stadiu avansat de degradare, iar localnicii intentionau sa o demoleze. Biserica a fost salvata de autoritatile vremii, austro-ungare, care au declarat-o monument istoric in 1870.
Actualmente, biserica de la Densus are doua hramuri, „Sfantul Ierarh Nicolae” si „Sfantul Prooroc Ieremia”. Dublarea acestuia – nu se stie care a fost cel initial – trebuie pusa in legatura cu una dintre lucrarile majore de consolidare a lacasului, care putea avea caracterul unei rectitoriri, motivandu-se astfel inlocuirea primului patron spiritual al bisericii cu un altul. Dar, in acest caz, renovarea nu poate fi pusa in legatura decat cu familia locala a Musinestilor, atestati documentar incepand din secolul al XIII-lea. Edificiul este inscris pe lista monumentelor istorice romanesti (HD-II-m-A-03307).
Apropierea sarbatorilor transforma bisericuta din piatra intr-un adevarat loc de pelerinaj. Chiar daca in Densus nu ajung atat de multi turisti ca la Manastirea Prislop, aflata la doar 20 de kilometri distanta, pelerinii care viziteaza biserica se intorc impresionati de ceea ce au gasit in Densus. „Biserica de piatra iti da un sentiment de liniste si parca te umple de energie. Am urcat la ea pe poteca, trecand printre crucile vechi, printre copacii infloriti. Am vazut in jurul ei pasunile si livezile inverzite, iar in departare Retezatul acoperit inca de zapada, am simtit aerul proaspat al locului si am admirat constructia care este incredibila si icoanele din interior”, spune Alina Stamate (31 de ani), unul dintre turistii veniti din Cluj-Napoca la Densus.
Atmosfera linistita a lacasului se pastreaza si in zilele Pastelui. In noaptea de Inviere, aici ajung in fiecare an cel putin 200 de oameni. Cei mai multi dintre pelerini asista la slujba in curtea bisericii.
Biserica ortodoxa romana din Densus poarta hramul Sfantului Proroc Ieremia (1 mai) si al Sfantului Ierarh Nicolae (6 decembrie). Prima atestare documentara a bisericii a fost la 2 iunie 1360, cu ocazia unui „scaun de judecata” al romanilor din Tara Hategului. Cei mai multi istorici o plaseaza ca fiind ridicata in secolul al XIII-lea, in timp ce alti oameni de stiinta sustin ca ar fi fost construita in secolele X-XI.
George Calinescu spunea despre aceasta ca este „o biserica bizara, facuta din marmuri si coloane, culese de la Sarmizegetusa. Un mic stalp din cei patru care sustin ingusta turla e o stela romana purtand numele lui Longinus (soldatul roman care a strapuns coasta lui Iisus pe cruce – n.r.). E o marmura cu o inscriptie eleganta, luminoasa, frumoasa precum o statuie. Ascunsa in umbra, abia luminata de cateva suvite de soare venind pe niste ferestruici, aceasta face impresia unei opere divine furata de genii nocturne”.
Precum reiese si din citatul de mai sus, aceasta este o „biserica bizara” construita in mare parte din blocuri masive de piatra si marmura, dar sunt folosite si coloane si statui culese de la fosta colonie romana Ulpia Traiana Augusta Dacica Sarmizegetusa care se afla la 10 kilometri sud fata de Densus.
Aflata in apropierea ruinelor fostei capitale a Daciei romane, biserica din Densus a fost obiectul multor controverse intre oamenii de stiinta. Unii au considerat ca biserica ar fi fost mausoleul generalului roman Longinus Maximus, ucis de daci, iar altii cred ca edificiul este un fost templu roman al zeului Marte.
In sustinerea parerii de mai sus, cum ca aceasta ar fi fost la inceput un templu pagan, aducem urmatoarele argumente: altarul bisericii este mai aproape de directia sud decat de cea de est, ceea ce confirma ipotezele specialistilor ca acolo a fost intai un templu pagan, caci toate lacasurile de cult crestine au altarul spre est. Alte indicii ar fi forma acoperisului, care privit din lateral, are forma unei pasari, mai precis porumbel, iar deasupra altarului se afla doi lei de piatra, situati coada in coada.
Cea mai vehiculata parere este cea care sustine ca actuala biserica din Densus a fost un templu roman crestinizat, adica o biserica paleocrestina construita intre secolele IV-VI, fiind si prima biserica de pe teritoriul Daciei. Cert este faptul ca biserica a fost ridicata pe ruinele unei constructii din antichitatea secolului al IV-lea.
Istoricul Nicolae Iorga plaseaza construirea bisericii in secolul al XVI-lea, insa istoricul de arta Vataseanu prefera ultimul sfert al secolului al XIII-lea.
In interiorul acesteia, cat si in imprejurimi s-au facut numeroase investigatii, dar, cu toate acestea, biserica monument continua sa-si pastreze taina. Cercetarile efectuate indreptatesc ipoteza conform careia biserica a suferit mari modificari de-a lungul timpului, in special la sfarsitul secolului al XIII-lea.
Construita din blocuri, bolovani de rau si din materiale luate din fosta capitala romana a provinciei Dacia – caramizi cu inscriptii romane, capiteluri, pietre funerare, tuburi de canalizare – biserica are un aspect neobisnuit, starnind admiratie si uimire.
Din punct de vedere al arhitecturii, biserica prezinta un plan patrat cu latura de 6 metri. Naosul acesteia este strapuns de un turn in jurul caruia se afla un spatiu ingust acoperit cu o bolta de sprijin.
Spre est se afla o adanca absida semicirculara, atat la interior cat si la exterior, avand pe latura sudica un diaconicon de mari dimensiuni. La diferite nivele ale zidurilor se observa motivul arhitectonic in dinti de ferastrau.
Acoperisul intregii constructii este realizat din placi de piatra suprapuse. Alturi de biserica, in secolele XIV-XV, au fost adaugate pe latura sudica si unele incaperi anexe. Intregul complex atrage atentia prin estetica sa unica ce nu ascunde urmele stilistice ale romanicului tarziu.
Marturii si secrete
Marturii mai putin cunoscute despre Biserica din Densus, una dintre cele mai vechi biserici medievale din Romania, ofera detalii despre dorinta localnicilor din urma cu un secol si jumatate de a o demola. Monumentul a fost salvat in cele din urma.
Biserica de piatra din Densus ascunde numeroase secrete. Un document amintit de cercetatoarea Maria Rosu arata ca in urma cu un secol si jumatate, localnicii din satele Tarii Hategului nu au tinut cont de valoarea istorica a monumentului si dorit sa o demoleze pentru ca in locul ei si din materialele folosite sa ridice o noua biserica, mai falnica.
„In 1864 densusenii au cerut ajutor financiar Episcopiei Greco-catolice din Munkacs, (azi, Ucraina) pentru construirea unei noi biserici. Vroiau sa darame biserica ‘veche’ (pe cea actuala) si pe locul acesteia sa ridice una noua, mai mare. Episcopia, prin biroul din Ungvar (azi, Ucraina) a si dat o circulara in limba slavona pentru strangere fondurilor necesare. Spre ‘norocul’ bisericii monument, Comisia Arheologica infiintata in cadrul Academiei a intervenit rapid, salvand biserica de la demolare”, a informat cercetatoarea Maria Rosu.
In textul motivatiei publicate de Comisia Arheologica, scris in limba maghiara, intr-un limbaj arhaic, amintea, printre altele, de needucarea populatiei din acea vreme, de faptul ca preotii romani se multumeau cu tamaiere si rugaciuni si cereau oamenilor doar sa cante, sa stea si sa mearga in genunchi si sa faca pomeni, in loc sa le ofere enoriasilor educasie, sa-i lege de carti si de cultura.
Povestea Zafirei, fata din turnul bisericii
In anul in care localnicii solicitau ridicarea unei noi biserici pe locul monumentului din Densus, istoricul Aron Densusianu facea cunoscuta una dintre cele mai frumoase legende ale bisericii de piatra, in descrierile calatoriilor sale pe Valea Streiului si in Tara Hategului.
Aron Densusianu povestea despre galeria obscura a bisericii, infiintata in baza turnului, denumita la acea vreme de localnici, „Pestera Zafirei”. In galeria stramta si misterioasa isi gasisera adapostul lilieci si buhe, relata istoricul, biserica fiind gasita de acesta, in 1864, intr-o stare aproape de ruina. Povestea redata de Densusianu vorbeste despre tanara Zafira, fecioara care a stat ascunsa luni in sir intr-un loc secret din turla bisericii, iar intr-o duminica, dupa slujba, s-a aruncat de pe acoperis, punandu-si capat vietii. Zafira se indragostise de un tanar sarac din satul vecin, insa parintii fetei nu au fost de acord cu iubirea dintre cei doi. Tanara crezuse ca tatal ei, care ii prinsese impreuna pe cei doi indragostiti in gradina bisericii, l-a ucis in bataie pe iubitul ei si atunci a decis sa dispara in locul secret. Nimeni din sat nu stia despre intamplarea fetei, ci doar ca ea ar fi fugit, pentru ca nu voia sa il ia de sot pe tanarul pe care l-ar fi dorit parintii ei.
„Era toamna. Zafira sedea ziua in pestera, noaptea cobora in jos si din prunii, merii si perii de pe langa biserica aduna poame, ca sa-i fie pe ziua urmatoare. Intr-o duminica iesind oamenii din biserica, se opresc toti dinaintea ei pentru a se mai consulta, dupa datina, despre afaceri ale satului. Mai in urma se adreseaza Stoica, tatal Zafirei, catre multime zicand ca acela care va sti ceva de fata lui, si ii va spune unde este, sau va gasi-o cineva, la acela ii da doi boi si tot odata declara in auzul tuturor ca el va lasa fetei sale toate libertatea de a-si alege de barbat pe cine va voi. Zafira, care tragea cu urechea de asupra bisericii, din pestera, la cele ce se vorbeau, auzi si aceste cuvinte ale tatalui sau si iesind ca fulgerul din pestera pe marginea bisericii si strigand din rasputeri:
Neindurate, pe cel ce l-am iubit l-ai omorat, voi acum sa mor si eu! S-a aruncat jos si a fost moarta. Unde a cazut s-a si inmormantat. Mormantul ei acoperit cu piatra de marmura taiata in forma unui cosciug, exista pana astazi bine conservat, numai crucea s-a sfaramat incatva. Amantul s-a restaurat din cruda bataie si adeseori, zice traditiunea, plangerile lui pe mormantul nefericitei Zafira, in puterea noptii desteptau vecinatatea”, relata Aron Densusianu, in volumul Suveniri si impresiuni de calatorie, publicat in Familia, in 1866.
Episcopul Daniil (59 de ani) al Daciei Felix a infiintat unul dintre cele mai stranii muzee in aer liber, dupa ce primit, de la calugarul Arsenie Boca, indrumarea de „a vorbi cu pietrele”. A fost un indemn la reculegere si rugaciune pe care fostul preot de la Manastirea Prislop si de la Biserica Densus, de 15 ani episcop al romanilor din Serbia, l-a respectat cu pretuire.
O multime de povesti circula pe seama bisericii din Densus, una dintre cele mai misterioase asezari din Tara Hategului. Este veche de peste sapte secole si a fost cladita pe locul unui templu dacic. Sub temelia ei se spune ca se afla mormantul generalului roman Longinus, capturat de regele Decebal, iar o incapere secreta din turla ei a adapostit vreme indelungata o tanara fecioara, sfasiata de durere.
Cele mai frumoase legende din Tara Hategului vorbesc despre dramele unor domnite care au stapanit in trecut castelele si cetatile din acest tinut.
Biserica a fost restaurată în anii 2003 şi 2005, prin contribuţia Ambasadei Statelor Unite ale Americii şi a Ministerului Culturii. Din anul 1991, ea a fost propusă pentru a face parte din patrimoniul UNESCO.
