Prezentari evenimente, concursuri, galerii de arta, carti etc.

Musical Extravaganza

Pentru pasionații de muzică cultă, apare o noutate pe segmentul evenimentelor live: o nouă serie de concerte va avea loc periodic, la Sala Dalles din Capitală, sub titulatura Musical Extravaganza: evenimentele aduc intensitatea şi culoarea operei și operetei într-un cadru mai personal, prin concerte cu repertoriu specific dar şi alte tipuri de sonorităţi, în adaptare clasică şi interpretarea unor nume consacrate ale scenei lirice. Primele evenimente, programate în 5 martie, 29 martie şi 19 aprilie îi aduc în faţa publicului pe tenorul Ştefan von Korch, MH Orchestra şi dansatorii TangoPasion, respectiv şi pe baritonul Adrian Mărcan şi baritonul Lucian Petrean.

Promotorul conceptului, tenorul Ştefan von Korch evidenţiază:

Concertele MUSICAL EXTRAVAGANZA au menirea de a oferi publicului bucuria întâlnirii cu nume reprezentative ale scenei lirice, într-un cadru mai restrâns, ce oferă o perspectivă diferită asupra actului artistic faţă de cea de pe impozanta scenă a operei. Spectatorii sunt invitaţi să îşi admire soliştii preferaţi într-o atmosferă selectă, completată de un acompaniament de cameră, ce pune în valoare interpreţii într-o lumină caldă şi un ambient de un rafinament plăcut.”  

Această serie de evenimente reprezintă o oportunitate unică pentru iubitorii de muzică să se bucure de interpretări ale unor lucrări clasice, într-un mediu care îmbină rafinamentul artistic cu proximitatea cu publicul, sau de lucrări moderne în interpretare clasică. Astfel, spectatorii vor putea experimenta vibrațiile și emoțiile muzicii clasice într-un mod personal și profund. Fiecare concert din seria „Musical Extravaganza” va fi susținut de artiști de prestigiu, pentru o experiență afectivă şi auditivă de excepție.

Concertele deja confirmate ca parte a seriei sunt:

Soundtrack of Love, Musical Extravaganza

SOUDTRACK OF LOVE – Muzică de film cu MH Orchestra, tenorul Ştefan von Korch şi dansatorii Tango Pasion pe 5 martie, la Sala Dalles.

http://tinyurl.com/emw4ym6x

O Sole Mio, Musical Extravaganza

O SOLE MIO – Concert extraordinar de arii, canzonette şi zarzuele cu tenorul ŞTEFAN von KORCH şi baritonul ADRIAN MĂRCAN pe 29 martie, la Sala Dalles.

http://tinyurl.com/47x5czz3

Ah Mes Amis, Musical Extravaganza

AH, MES AMIS! – arii celebre cu tenorul ŞTEFAN von KORCH şi baritonul LUCIAN PETREAN pe 19 aprilie, la Sala Dalles.

http://tinyurl.com/yc3v7t7b

O oportunitate specială este oferită pasionaţilor care îşi doresc şi o întâlnire  faţă în faţă cu artiştii pe care îi admiră. Aceştia au la dispoziţie un număr limitat de bilete VIP ce includ participarea la o sesiune de autografe şi print souvenir cadou.

Cei care îşi doresc să ia parte la toate evenimentele din serie beneficiază de facilităţi, în forma unui abonament al cărui preţ este cu 20%  mai mic decât în cazul achiziţionării individuale a biletelor.

Biletele pentru concertul O SOLE MIO se găsesc în format electronic pe www.iabilet.ro și internațional prin www.kooltix.com și în format fizic în magazinele Flanco, Diverta, Metrou Unirii 1, magazinele Muzica, IQ BOX, Uman, Libmag și pe terminalele Selfpay. Online, puteți plăti cu cardul, Paypal, carduri de tichete culturale Sodexo, pe factură la Vodafone sau Orange sau ramburs prin Fan Courier oriunde în țară.

Evenimentele sunt găzduite la Sala Dalles, alegere deloc întâmplătoare. Protagoniştii Musical Extravaganza invită publicul într-un spaţiu cu tradiţie şi istorie în peisajul cultural şi urcă pe scena pe care, de-a lungul vremii, au concertat mari muzicieni precum George Enescu (26 concerte), Dinu Lipatti, Mihai Jora, Ionel Perlea, Ion Voicu sau Virginia Zeani. 

Tot aici au expus lucrări pictorii Nicolae Grigorescu, Ştefan Luchian sau Ion Andreescu şi susţinut conferinţe Nicolae Iorga, Octavian Goga sau Gheorghe Ţiţeica.

Pentru a fi la curent cu evenimentele următoare din seria Musical Extravaganza vă invităm pe pagina Allegro Productions & Agency.

george sarluceanu, art rock, fata in fata, sala dalles 23 februarie

George Sărluceanu – basistul celebrei trupe Spin şi liderul trupei Green Ties anunţă ieşirea pe piaţă a unui nou produs muzical din sfera blues fusion, ce îi poartă semnătura: albumul „Faţă în faţă” va fi lansat pe scena Sălii Dalles pe 23 februarie de la 19.30.

Despre acest al doilea album al său George Sărluceanu spune:

Albumul aduce în fața publicului conceptul de art rock – o combinație de mai multe stiluri, de la jazz, blues până la rock și folk, dar care poate interfera cu reggae african. Într-o variantă acustică plină de energie și având alături invitați pe măsură, concertul aduce în față sonorități vesele, dar și o virtuozitate excepțională pe pasajele de improvizație, care sunt construite pe măsură celebrității invitaților.”

Pe lângă piesele de pe albumul „Față în față”, vor fi interpretate și piese deja consacrate, cum sunt „Eu și cerul albastru” (2021) – cântec dedicat lui Ivan Patzaichin, „Cai și lupi” sau „We are brothers” – cântec dedicat cluburilor moto din întreagă lume.

Pentru concertul de lansare a albumului „Faţă în faţă” biletele se găsesc pe: Ticketstore.ro şi la Anticariatul Sălii Dalles.

istorie declasificata, simbolismul horei
To view this content, you must be a member of Revista's Patreon at $1 or more
Already a qualifying Patreon member? Refresh to access this content.

În curând, în toate cinematografele din țară, se lansează noul film românesc „Avram Iancu – Împotriva imperiului”.

Producția are în distribuție – pentru rolurile Avram Iancu la tinerețe și Avram Iancu la maturitate – doi actori care au o asemănare naturală izbitoare: Horia Fedorca, respectiv Damian Victor Oancea.

„AVRAM IANCU – Împotriva imperiului” este titlul primei docu-drame dedicate Crăișorului Munților – Eroul din Transilvania, eroul tuturor românilor”.

2024 este numit oficial „Anul Avram Iancu” – la împlinirea a două secole de la nașterea eroului transilvănean.

Premiera în cinematografe va avea loc în data de 26 ianuarie, dar prima vizionare oficială cu public, avanpremiera, va avea loc într-o zi cu totul specială, de Mica Unire (Unirea Principatelor Române), miercuri, 24 ianuarie.

Astfel, în data de 24 ianuarie, odată cu Gala oficială a filmului, ce va avea loc, în prezența actorilor și a echipei de producție, în municipiul Brad (din județul Hunedoara), „Avram Iancu” intră simultan (chiar de la aceeași oră) în toate cinematografele din România, în avanpremieră.

chanson d'amour, stefan von korch, cristina oltean

Tenorul Ştefan von Korch lansează o invitaţie video la concertul de arii şi duete romantice „CHANSONS D’AMOUR”, eveniment ce va deschide luna iubirii la Sala Dalles din capitală, fiind programat pe 3 februarie de la ora 19.00.

Biletele pentru concertul de la Sala Dalles ce va include cele mai vibrante poveşti de dragoste şi momentele de maximă intensitate sentimentală din lirica universală se găsesc pe Eventim.ro. Spectacolul va avea loc şi la Iaşi, pe 18 februarie. 

Alături de îndrăgitul tenor se va afla soprana Cristina Maria Oltean. Solişti sunt voci selecte ale liricii autohtone, cu apariţii frecvente pe scenele Operelor şi Filarmonicilor naţionale.

Potrivit tenorului Ştefan von Korch:

‘Chansons D’Amour’, un concept prezentat în premieră naţională, într-o atmosferă caldă, învăluitoare, prielnică celor îndrăgostiţi, de muzică dar şi de persoana de lângă. Concertul va însemna fragmente muzicale celebre din opere şi operete, dar şi melodii foarte cunoscute interpretate în manieră de café concert, într-un melanj la fel de ameţitor ca o poveste de dragoste.

Spectatorii vor rezona cu ample acorduri de operă şi încântătoare pasaje de operetă. Secvenţe solistice romantice, precum „Una furtiva lagrima”, binecunoscuta „Te voi răpi la Noapte” din opereta Marco Pollo, celebra „Come gentil” din Don Pasquale sau „Ah, leve toi, soleil” – aria lui Romeo din opera Romeo şi Julieta, vor fi câteva dintre reperele clasice ale unui program dedicat celui mai nobil sentiment – dragostea – şi eternei inspiraţii – femeia.  

Recent, tenorul Ştefan von Korch a revenit la Opera din Iaşi, în spumosul rol Camille de Jolidon, din Văduva veselă 2.0 regizată de Andrei Șerban, rol în care a fost aplaudat şi în capitală, în cadrul Bucharest Opera Festival. Iar pe 14 februarie va da viaţă personajului Camille de Rosillion în montarea „Văduvei vesele” puse în scenă de Opera Română din Timişoara.

În decursul lui 2023 tenorul a făcut să vibreze inimile spectatorilor cu interpretări magistrale ale partiturii specifice vocii sale din Carmina Burana, pentru care este considerat un etalon şi a fost singurul solist român într-un turneu de 27 de oraşe în China. Alte repere din cariera sa includ roluri de marcă în opere şi operete prezentate pe cele mai mari scene din România: „Bărbierul din Sevilla”, „Elixirul dragostei” şi „Falstaff” (Opera Naţională Bucureşti), „Rigoletto”, „Văduva veselă” şi „Văduva veselă 2.0” (Opera Naţională din Iaşi), „I Puritani” (premieră naţională) „Rigoletto” şi „Bărbierul din Sevilla” (Opera Română Cluj-Napoca) şi altele.

La rândul său, soprana Cristina Maria Oltean a stârnit ovații în cea mai recentă stagiune a Operei Naționale București în Violettei Valery din La Traviata, iar numele său se leagă de multe alte roluri din lucrări celebre: Gilda din „Rigoletto”, Lucia din „Lucia di Lammermoor”, Donna Anna din „Don Giovanni”, Susanna din „Nunta lui Figaro”, Musetta din „La Bohème”, Adina din „Elixirul dragostei.”

În anotimpul iubirii cei doi îşi dau întâlnire pe scena Sălii Dalles pentru a dărui publicului cele mai cunoscute duete de dragoste din lirica mondială. Biletele pentru evenimentul programat pe 3 februarie se găsesc pe Eventim.ro.

Concertul CHANSONS D’AMOUR va avea loc şi la Casa de Cultură a Studenţilor din Iaşi pe 18 februarie (reprogramat din 11 februarie).

To view this content, you must be a member of Revista's Patreon at $1 or more
Already a qualifying Patreon member? Refresh to access this content.
queen mary, regina maria, recenzii de recenzii
To view this content, you must be a member of Revista's Patreon at $5 or more
Already a qualifying Patreon member? Refresh to access this content.
secretul insulei pin-up

Premiera internațională a lung metrajului „Secretul Insulei Pin Up” („The Secret of Pin Up Island”) va avea loc pe 14 februarie 2024 în Statele Unite ale Americii în cadrul ediției cu numărul 49 a Boston Science Fiction Film Festival pe scurt „Boston SciFi”.

Filmul regizat de Alecs Năstoiu este selecționat în competiția oficială a celui mai vechi festival de film SF din America. În 1977, la a doua sa ediție, festivalul a prezentat o avanpremieră a filmului „Războiul Stelelor” („Star Wars”) necunoscut la acea vreme publicului larg.

Boston, orașul în care își au sediul instituții de prestigiu precum NASA, Harvard sau MIT, servește drept gazdă ideală pentru proiecția unui film în care inteligența artificială are un rol important în examinarea dimensiunilor enigmatice ale sănătății mintale.

Secretul Insulei Pin Up este atât un film SF despre o fată închisă într o fabrică abandonată din care încearcă să evadeze rezolvând puzzle-uri și enigme, cât și un film despre sănătatea mintală, despre oamenii care suferă de anxietate și depresie și soluțiile pentru a le depăși. Combină stiluri absurde și teatrale, dar asamblate pentru spectator într un mod accesibil și, mai important, sincer și onest.

Filmul produs de Ov idiu Vasu, Rina Gri și Alecs Năstoiu sub umbrela casei de producție GAT Transilvania Films, are o distribuție internațională, care le cuprinde în rolurile principale pe: Rina Gri, Beatrice Rubică, Ioana Cheregi, Theodora Popa, Anca Loghin, Larisa Dobrin, Ivy Chumley, Lora Djurovic, Carina Sămărtean, Cosmina Lircă, Oana Maria Dragne, Georgiana Teleman.

„Secretul Insulei Pin Up” a fost filmat în ruinele fostei fabrici de peliculă de film Azo Foto din Târgu Mureș . Din echipa filmului mai fac parte printre alții directorul de imagine Lulu de Hillerin, editorul Bogdan Orcula coordonatorul efectelor vizuale ( VFX Alexandru Balt ă ș i co producătorul Sorin Baican, director general al Studioset Production.

Mai multe detalii legate de film puteți găsi aici:

Website: https://thesecretofpinupisland.com

IMDB: https://www.imdb.com/title/tt21949976/

Trailer: https://www.youtube.com/watch?v=nS4Sm4GNJ0

Facebook: https://www.facebook.com/thesecretofpinupisland/

Instagram: https://www.instagram.com/thesecretofpinupisland/

 

ucimr

Uniunea de Creație Interpretativă a Muzicienilor din România (UCIMR) anunță raportul anului 2023, o retrospectivă a activităților și realizărilor comunității muzicale din România. Anul trecut a fost unul plin de reușite pentru membrii și echipa UCIMR, iar acest raport reflectă angajamentul continuu față de promovarea și dezvoltarea artei interpretative.

  • Peste 400 de artiști implicați: UCIMR a susținut și reprezentat un număr impresionant de peste 400 de artiști din diverse genuri muzicale. De la folclor și muzică clasică la jazz și experimente sonore contemporane, UCIMR a contribuit la dezvoltarea diversității și a bogăției talentului muzical.
  • Peste 200 de concerte, recitaluri și spectacole: UCIMR a inițiat și sprijinit organizarea a peste 200 de concerte, oferind astfel publicului experiențe muzicale memorabile. Aceste evenimente au avut loc în diverse locații, de la săli de concerte prestigioase, muzee, biserici, până la spații neconvenționale, demonstrând adaptabilitatea și creativitatea și evidențiind frumusețea patrimoniului românesc.
  • Artiști din peste 15 țări: UCIMR a extins orizonturile muzicienilor români, stabilind prezența în peste 15 țări. Aceasta a permis schimbul cultural și colaborările internaționale, consolidând astfel statutul României în peisajul muzical internațional.
  • Peste 50 de parteneri: UCIMR colaborează cu peste 50 de parteneri, incluzând sponsori, instituții culturale, academice, biblioteci și filarmonici. Această rețea consolidează poziția UCIMR în peisajul cultural, contribuind la impactul cultural în comunități și la diversificarea activităților.

Prin inițierea de colaborări la nivel local în zonele de patrimoniu, UCIMR aduce o contribuție semnificativă la promovarea și dezvoltarea peisajului cultural urban și rural, încântând tineri și vârstnici deopotrivă din toate mediile sociale, inclusiv în zone cu un acces limitat la cultură. De asemenea, prin programele precum „Oportunități la Tine Acasă”, UCIMR oferă resurse și îndrumare pentru dezvoltarea artistică și personală a tinerilor artiști.

Prin aceste eforturi, impactul UCIMR nu se limitează doar la cifre și evenimente, ci se simte în mod real în mediul artistic, în comunitățile locale, în zonele de patrimoniu din România și dincolo de granițe.

„Anul 2023 a fost un an împlinit pentru UCIMR. Efervescența organizării fiecărui proiect, reușita fiecărui concert și energia schimburilor de experiență în cadrul parteneriatelor inter/naționale ne oferă motivația de a continua dezvoltarea și promovarea artelor interpretative, în pofida inevitabilelor dificultăți și provocări ce caracterizează munca în domeniul cultural.” – Ștefan Gheorghiu, Președinte UCIMR.

Retrospectiva UCIMR 2023

Festivalul CellEAST, ediția a II-a, a adus în prim-plan violonceliști de talie internațională, oferind publicului o experiență muzicală captivantă și variată, îmbogățind astfel scena culturală bucureșteană.

Concertul de Ziua Națională a Iei susținut de Mircea Tiberian și Nadia Trohin a celebrat tradițiile românești și a adus în prim-plan muzica autentică românească în Bastionul Țesătorilor din Brașov, subliniind importanța păstrării moștenirii culturale.

UCIMR a susținut și promovat tinerii muzicieni români, oferindu-le oportunități de studiu în străinătate, în Italia și Albania, facilitând astfel dezvoltarea lor artistică.

Academia și Festivalul ICon Arts Transilvania, ediția XXI, a oferit artiștilor și tinerilor muzicieni un cadru ideal pentru a-și dezvolta abilitățile și a-și exprima creativitatea într-un mediu cultural de patrimoniu în satele transilvănene.

The Jazz Cave Festival, ediția III, a animat Peștera Ialomiței din Munții Bucegi și a adăugat o nouă scenă în camping-ul Zănoaga Dreamland.

Noul proiect MuziColine a promovat activ cultura în zonele de patrimoniu și a adus în comuna Biertan spectacole de teatru, ateliere creative pentru copii, recitaluri de muzică, contribuind la dezvoltarea comunității locale.

Cele 7 concerte-eveniment din cadrul Jazz Bastion, ediția III, au oferit publicului brașovean experiențe sonore inedite prin artiști din România, Irlanda, Japonia, Turcia, SUA sau Azerbaidjan.

Weekend Junction Bucharest, ediția III, a adus împreună artiști și iubitori de muzică, oferind un spațiu de interacțiune și explorare a muzicii contemporane, prin concerte, ateliere și dezbateri.

Sezonul 9 Arts District și Cine-Concertul „Mrs B’s Horizon” a continuat să inoveze și să aducă experiențe culturale unice publicului său, combinând muzica cu cinematografia și oferind, în același timp, o experiență de dezvoltare a tinerilor artiști.

Proiectul Cartografii Sonore, ediția IX, a oferit recitaluri care au explorat conexiunile dintre muzică și spațiu, într-o experiență auditivă și vizuală la Muzeul Național al Hărților și Cărții Vechi din București.

Concertele de Ziua Națională a României din Azerbaidjan și Japonia au consolidat legăturile culturale și relațiile diplomatice la Ambasadele României din Baku și Tokyo.

Concertul de Anul Nou Sibiu, ediția XV, a continuat să aducă bucurie și emoție publicului, marcând într-un mod special trecerea în noul an.

Despre UCIMR

Fondată în anul 1995, la inițiativa prim-violistului Filarmonicii bucureștene, Ștefan Gheorghiu, Uniunea de Creație Interpretativă a Muzicienilor din România este o organizație nonprofit de utilitate publică, care de aproape 3 decenii contribuie la dezvoltarea și răspândirea muzicii clasice, atât pe plan național, cât și internațional. UCIMR susține arta interpretativă, de la soliști, coriști și instrumentiști până la dansatori sau balerini, prin inițierea și implementarea de proiecte culturale menite să faciliteze schimbul de experiență și promovarea artiștilor în medii cât mai diverse. Misiunea UCIMR este dezvoltarea peisajului cultural românesc prin promovarea valorilor artistice autentice. Asociația creează oportunități de afirmare dedicate tinerilor artiști, dar susține și activitatea artiștilor pensionari.

Proiectele UCIMR

UCIMR organizează evenimente tematice sincretice în care muzica jazz, clasică și contemporană se îmbină cu noile tehnologii, poezia, cartografia, meșteșugurile, gastronomia sau chiar enologia, invitând publicul să guste și să deguste arta cu toate simțurile în spații neconvenționale, având peste 50 de parteneri din 18 țări de pe 3 continente. Dintre evenimentele emblematice amintim festivalurile cu tradiție precum CellEast, The Jazz Cave, ICon Arts, precum și concertele de Ziua Națională a României și Anul Nou de la Sibiu. De asemenea, UCIMR oferă un cadru propice creației, găzduind proiecte artistice interculturale precum Rezidența Transilvanica sau coproducția româno-albaneză inspirată din mitologie, Ana și Rozafa. Prin intermediul proiectelor transfrontaliere precum Romanian Music Society in Japan, asociația oferă expunere și mobilități naționale și internaționale artiștilor la început de drum și experimentați.

merry music school, serata muzicala

Concertul caritabil susținut de 12 elevi ai Școlii Merry Music a adunat 10.000 de lei, fonduri pentru susținerea educațională a 42 de copii cu vârste între 6 și 14 ani, din familii vulnerabile care au domiciliul în comuna Corbeanca. Evenimentul a fost organizat de Școala Merry Music, cu sprijinul Paradisul Verde Events Estate și în beneficiul Fundației Inovații Sociale Regina Maria – Centrul Educațional Corbeanca.

„A fost o seară cu totul specială. Elevii noștri au oferit un spectacol memorabil și au participat, în același timp, la o lecție de umanitate, de generozitate. Au fost extrem de încântați că au putut să ofere sprijin, prin intermediul cântecelor interpretate, unor copii care au nevoie de susținerea noastră, a tuturor. Ne bucurăm că atât de mulți oameni ne-au fost alături și suntem determinați să continuăm să facem bine, alături de activitatea noastră de zi cu zi, aceea de a construi cariere muzicale.” – Mariana ROMANINE, fondatoare a Școlii Merry Music.

Școala Merry Music le transmite mulțumiri tuturor participanților la Serata de Crăciun și celor care au sprijinit organizarea evenimentului într-un timp foarte scurt:
– fam. Stancu, care a donat o piesă de mobilier de colecție. Aceasta a fost vândută la licitație, iar banii au ajuns la fundație;
– doamnei profesoare Adriana Băloiu și elevilor săi, care au donat 22 de tablouri. Toate operele de artă au fost vândute la licitație;
– invitaților care au licitat obiectele de artă și au donat în contul fundației;
– partenerilor Le Cose Animate, AQUA Carpatica, Dr. Max România, BerryO, Semolina, Brutăria din Sat, Republica Bio, Centrul Județean pentru Cultură Ilfov – Consiliul Județean Ilfov;
– gazdelor evenimentului Paradisul Verde Events și fam. Țânțăreanu;
– Fundației de Inovații Sociale Regina Maria și doamnelor Cristiana Mateoiu și Oana Grigorescu, pentru susținerea educațională a copiilor din comunitate;
– invitaților speciali Cvartetul Sonore, trupa de dans artistic, dl. profesor Ramon Manoleanu și dna. profesoară Ioana Catinca Roman;
– partenerilor media Metropola TV și publicațiile care au mediatizat organizarea evenimentului.

Școala Merry Music a fost înființată în 2022 de Mariana și Alexandru ROMANINE, profesori de muzică, absolvenți ai Universității Naționale de Muzică. Elevii pot studia pian, chitară/ ukulele, vioară, tobe, canto, acordeon și teorie muzicală. Metoda de predare de la clasă conține tehnici adaptate fiecărui elev, în funcție de vârstă și de nivelul de pregătire. Motto-ul școlii este „Împreună construim cariere!”.