Știri din cultura românească

academia romana, educatia online

Academia Română – Punct de vedere privind educația online

Academia Română consideră că educația reprezintă unul dintre cele mai importante domenii de activitate ale unei societăți și are implicații profunde și de durată în toate celelalte sectoare socio-economice. Academia Română susține că educația se face în cadru social, prin interacțiunea directă dintre elevi, studenți, cadre didactice, părinți și oricare alte persoane și entități aflate în contextul conectării sociale. Academia Românăremarcă utilitatea și eficiența desfășurării unor activități didactice în spațiul virtual, dar apreciază că educația online este o formă complementară educației directe, în sala de clasă. Academia Română lansează în acest sens un punct de vedere, intitulat „Educația online – suport pentru performanță”, în care, pe baza provocărilor din societatea contemporană și ținând cont de contextul revoluției digitale, consideră absolut necesară regândirea sistemului național de educație.

Educația online suport pentru performanță

Academia Română dorește să atragă atenția asupra câtorva elemente importante referitoare la actuala situație a învățământului românesc, pornind de la experiența utilizării extinse a învățământului la distanță, mediat de tehnologie, ca soluție de avarie în contextul recentei pandemii. Este deja o evidență pentru toată lumea că trăim în plină revoluțiedigitală, fenomen ce are în centru tehnologiile informației și comunicațiilor (T.I.C.), inteligența artificială și robotica colaborativă, care nu poate fi ignorat, întrucât are un profund impact asupra evoluției societății și economiei, asupra indivizilor și a relațiilor de orice natură stabilite la scară globală. Prin urmare, adaptarea rapidă la evoluția acestor tehnologii este o necesitate a învățământului românesc, care, însă, presupune regândirea atentă a întregului sistem de educațiece urmează să integreze, cu justă măsură, educația online și educația directă, în școală.Luând în considerare procesul educativ-formativ într-un cadru instituționalizat, evidențiem mai multe niveluri, principial diferite din mai multe puncte de vedere, începând cu nevoile psiho-sociale și capacitățile fiziologice și cognitive ale elevilor/studenților: nivel preșcolar, ciclul primar, gimnazial, liceal și universitar.

Școala, prin cele două obiectiveprincipale-educația (formarea de personalități, caractere, ființe sociale și cetățeni educați) și instruirea (transmiterea de cunoștințe și informații, formarea de deprinderi, competențe și abilități) – joacă un rol fundamental în evoluția societății, în integrarea globală la nivel competitiv. Este de menționat că, pentru nivelurile inițiale (preșcolar, primar și gimnazial), educația este obiectivul crucial. Transmiterea de cunoștințe crește în importanță nivel cu nivel, cele două obiective devenind la fel de importante în timpul ciclului liceal.Educația reprezintă unul dintre cele mai importante sectoare de activitate ale unui stat, ale unei societăți, cu implicații adânci și de lungă durată în toate celelalte sectoare socio-economice. Experimentele grăbite și nereușite, improvizațiile, instabilitatea, incoerența și lipsa de viziune pot compromite sistemul de educație, cu repercusiuni grave pe termen mediu și lung asupra evoluției societății. Credibilitatea,transparența, flexibilitatea și stabilitatea sistemului de educație reprezintă atribute esențiale pentru atingerea performanței compatibile cu evoluția științei și tehnologiei.O analiză atentă a impactului tehnologiilor informației și comunicațiilor asupra sistemului de educație, ce includeo pregătire profesională competitivă la nivel global, ne conduce la următoarele concluzii:

– Tehnologia informației și comunicațiilor, inteligența artificială și robotica colaborativă reprezintă un suport remarcabilîn procesul de educație și instruire, dar utilizarea acestora trebuie făcută cu precauție și responsabilitate.

– Pentru ciclurile preșcolar și primar (3-11 ani) școala online este departe de a fi o opțiune; din contră, aceasta poate avea efecte dăunătoare pentru elevi, în sensul periclitării bunei lor dezvoltări psiho-sociale și intelectuale. Educația se face în interacțiune directă cu un educator, relația dintre elev și învățător/profesor fiind mai mult decât comunicare de sunete și imagini. Învățătorul/profesorul este model, ocrotitor, suport moral etc. și trebuie perceput în chip nemijlocit de elevi.

– Educarea prin socializarea directă continuă să fie foarte importantă, chiar dacă din liceu începe cultivarea competențelor, a talentelor și se fac primii pași spre viitoarea profesie. Însă extinderea utilizării tehnicilor digitale în procesul formativ-educativtrebuie să se realizeze cu precauție.

– Folosirea tehnologiilor digitale în procesul de educație presupune o schimbare de paradigmă pentru dascăli, o modificare a modului de organizare și prezentare a lecțiilor, însoțite de eforturi suplimentare și de o infrastructură performantă, eficientă.

Generalizarea învățământului online poate compromite întregul sistem de educație atât prin consecințe directe asupra calității, cât și prin cerințele legate de asigurarea echitabilă a accesului tuturor elevilor/ profesorilor la infrastructura performantă (platforme, comunicare, tablete, calculatoare etc.), care, în acest moment, este, din păcate, deficitară.

– Utilizarea eficientă a platformelor de instruire online înseamnă pregătirea corespunzătoare a utilizatorilor (educatori și elevi/studenți) și modificarea rolului profesorului care, în acest context, devine un antrenor (instructor). Așa cum am precizat și în „Manifestul pentru adaptarea la era digitală“,lansat de Academia Română în data 16 octombrie 2019, pledăm pentru elaborarea unui program coerent, la nivel național, care să țină cont dereceptivitatea deosebită a tinerilor faţă de noiletehnologii.Ca o concluzie asupra acestor observații, remarcăm utilitatea indubitabilă și eficiența instrumentelor pentru organizarea și desfășurarea unor activități online, cu o precizare importantă: utilizarea lor este complementară, fără a exclude educația în clasă, cu profesorul care transmite elevilor mult mai mult decât cunoștințe și informații, care este un model comportamental și care incumbă un mod de gândire, acțiunigreu de realizat prin internet.

Domeniile tehnice, medicina, arhitectura pot beneficia de tehnologiile digitale, dar nu poate fi înlocuit procesul formativ asigurat în laboratoare și platforme experimentale,la care elevii și/sau studenții trebuie să aibă acces nemijlocit.Preluarea unor modele cu rezultate notabile în alte țări, fără a ține seama de particularitățile sistemului național de educație, de trăsăturile psiho-sociale ale poporului nostru, organizarea de experimente fără un studiu de impact și lansarea unor programe formative fără coerență pot compromite generații întregi de tineri. Aceștia,supuși unor experimente improvizate, născute prin incompetență și lipsă de responsabilitate, devin inadaptați social. Școala trebuie să genereze oameni și nu „să producă oameni ai muncii”. Așezarea înprim plan a ideii că școala este obligată „să producă absolvenți adaptați exclusiv nevoilor economiei”, ca și cum ar fi o linie de producție, este greșită. Despre care nevoi este vorba, despre cele de azi, de mâine sau de poimâine? Este adevărat că absolvenții de învățământ superior trebuie să se specializeze în vederea onorării unui loc de muncă, dar profesiile se schimbă tot mai rapid. Școala are menirea să-i învețe pe studenți cum să învețe, cum să se adapteze schimbărilor rapide, cum să facă față acestor provocări prin profilări și reprofilări succesive.

Dinamica schimbărilor tot mai numeroase și mai profunde din societate nu se poate reflecta mecanic în dinamica materiilor/disciplinelor școlare. Aceste discipline verificate de istorie-științe fundamentale, științe ale naturii, limbi materne și străine, științe sociale și umaniste-trebuie să rămână ca atare, pentru că ele au capacitatea de a antrena mintea, a dezvolta un sistem de gândire propriu, critic și analitic deopotrivă, și au produs roade bune de-a lungul secolelor și mileniilor. Ceea ce trebuie să se modifice și adapteze mereu sunt conținuturile. Inventarea de noi materii (educație managerială, financiară, sanitară, de mediu etc.) este complet neindicată și contraproductivă pentru scopurile școlii. Adaptarea la nou se poate realiza perfect – și s-a realizat, parțial, de-a lungul vremii – prin materiile existente, prin orele de dirigenție și printr-o serie de metode alternative, aflate la îndemâna educatorilor. Nivelul de educație al unei națiuni dă măsura gradului de compatibilitate a acesteia cu valorile universale ale umanității. De aceea, se impune mai mult ca oricând o regândire a întregului sistem național de educație, în noul context al revoluției digitale și al provocărilor din societatea contemporană. Dar educația online nu poate să constituie un scop în sine pentru lumea românească, ci ea trebuie să fie un mijloc eficient de a completa și de a suplini – în cazuri speciale, atunci când este absolut necesar – ceea ce educația directă, în săli de clasă, laboratoare, amfiteatre etc., nu poate realiza.

Biroul Prezidiului Academiei Române

Sursă: https://acad.ro/mediaAR/pctVedereAR/2020/d0728-Punct_de_vedere_Educatia_on-line_si_educatia_in_clasa.pdf

revista uzp, uzpr

Revista UZP Nr. 18. Soluții, nu vinovați!

Revista UZP este una dintre foarte puținele publicații print din Europa care abordează strict problematica mass-media, în toate valențele și segmentele ei. Combinație fericită între un conținut dens și o prezentare grafică distinctă, ediția cu numărul 18 prezintă din nou, din alte unghiuri, felul în care presa profesionistă se prezintă la apelul vremurilor, oricât de complicate.

Pornind de la oglindirea activității Uniunii Ziariștilor Profesioniști din România, cea mai mare organizație de breaslă din țară, Revista UZP nr. 18 punctează, în materiale relevante, felul în care activitatea Uniunii leagă ramurile jurnalismului profesionist din țară și din Diaspora într-un arbore enorm, care cuprinde munca și vocația tuturor jurnaliștilor care sunt membri ai organizației. Sunt reflectate Premiile și premianții pe anul 2016, care au câștigat concursul profesional „ACTA non verba”, Seratele „Eminescu, jurnalistul”, cu toată încărcătura lor de tradiție a împletirii jurnalismului profesionist cu creația și cu valorile naționale, cele mai recente apariții în Editura UZP, cărți de ecou în tabloul complex al culturii din România, publicațiile editate de membrii UZPR care și-au dăruit toată puterea și priceperea unui act jurnalistic la cele mai înalte standarde.

Nu lipsesc materialele polemice, aplicate, implicate, cum este cel al președintelui Doru Dinu Glăvan, care vorbește, de pe cea mai înaltă poziție a organizației, despre provocările, dar și despre forța jurnalismului care își respectă deontologia, valorile și principiile.

Presa românească este inclusă în tabloul mass-media internaționale, este relevată în conexiune cu marea problematică a informării și este abordată din unghiuri dintre cele mai diverse, fără ascunzișuri, vădită ca o entitate care caută soluții, nu vinovați, care poate tăia pentru a vindeca și care nu clintește de lângă interesul public; toate acestea atunci când este slujită cu onestitate, lucru care se întâmplă mai des decât se propagă.

O parte semnificativă a publicației este dedicată evoluțiilor internaționale ale mass-media, felului în care această profesie se transformă încontinuu și cum se poate reinventa indiferent de câte obstacole i se pun în cale; atâta vreme cât publicul larg va avea nevoie de informație corectă și informare reală, nicio societate nu va putea fi imaginată fără presa profesionistă.

Revista UZP nr.18, care conține nenumărate rubrici incitante axate pe tabloul atât de divers al relevanței presei în societate, limpede, penetrantă, bine ilustrată, este, din nou, ceva de citit, de gândit și de parcurs.

Uniunea Ziariștilor Profesioniști din România

Departamentul Comunicare

Cultura este COOL

Lumea modernă este una dominată de tehnologie, ecrane şi instrumente digitalizate. Să îi facă pe prichindei să descopere plăcerea de a citi şi poveștile fascinante din paginile ilustrate ale carților este, pentru mulţi dintre părinţi, o mare provocare.

Totuşi cu multă răbdare, consecvență şi instrumente potrivite această sarcină poate deveni un izvor de amintiri plăcute.

cultura, cool

De ce sunt cărţile frumoase?

Cărţile sunt fermecătoare la orice vârstă! Sunt surse de imagine, de culoare, de personaje minunate care vorbesc, călătoresc, învaţă. Publicaţiile destinate copiilor mici sunt bogate în detalii care captivă atenţia prichindeilor, îi determină să pună întrebări şi stârnesc curiozitate.

Fiecare copil este unic, la fel sunt şi cărţile…Sunt micuți care adoră să asculte vocea părintelui cand citeşte.  Alţii se lasă purtaţi de firul poveştii şi îşi închipuie cum participă la acţiune alături de personajele pe care le îndrăgesc. Mai sunt şi prichindei curioşi, care descoperă poveștile prin întrebări. Aceştia întrerup, întreabă, descoperă, pun cap la cap informaţiile şi se bucură de incursiunile făcute.

Cărțile, la vârstele mici, sunt  poveşti de viaţă. Sunt interactive, îi pun pe părinţi, bunici, educatori, frăţiori şi surioare în situații imprevizibile, îi poartă în călătorii minunate. Poveștile citite nu sunt simple informații menite să aducă cunoştinţe, sunt aventuri…Aventuri ce îi fac pe cititor şi ascultători să interacționeze, să comunice şi să trăiască intens fiecare întâmplare pe care o experimentează personajul preferat.

Valoarea informațională a cărților nu poate fi contestată, în special când vorbim de cele pentru copii mici, preşcolari. Din paginile frumos ilustrate bogate în culori, cei mici învaţă lucruri interesante. Descoperă că vaca le dă lapte, iedul este puiul caprei sau obiceiuri bune.  Află că  vorbe precum “te rog frumos” şi “mulțumesc” sunt magice! Poveștile tradiţionale sunt adaptate şi scrise pe înţelesul prichindeilor, astfel copii învață de mici despre lucrurile care aduc mândrie nației.

Titlurile recent apărute sunt resurse educaționale importante! “Țuți şi Alesia prin Europa” este una dintre cărţile etalon pentru cei ce îndrăgesc educaţia nonformala. Prin povești scurte, băieţeii şi fetiţele sunt purtaţi prin numeroase călătorii imaginare prin toată Europa. Cei mici, şi mari,  sunt invitați să descopere care sunt ţările şi capitalele bătrânului continent, dar şi câteva particularităţi ale fiecărui popor. Alesia, o fetiţă de şase ani,  şi ursuleţul din pluş, Țuți, sunt personajele care îi poartă pe tot continentul. Cei mici află pe înţelesul lor despre principalele obiective turistice şi detalii mărunte dar interesante despre anumite obiceiuri.

Cartea „Țuți şi Alesia prin Europa” a apărut din dorința autoarei de a-i face pe cei mici să descopere mirosul intens al tușului imprimat pe hârtie, textura fină a paginilor ilustrate, greutatea plăcută a cărţii ţinute pe genunchi…

Ca şi alte titluri inspirante ale autoarei, disponibile pe www.lilianauleia.ro şi această carte contribuie la dezvoltarea creativității. ÎI determină pe cei mici să descopere situații noi şi să pună întrebări. Să realizeze că sunt unici cu obiceiuri diferite, însă pot  deveni cu uşurinţă prieteni pe viaţă o orice alt locuitor al planetei!

Aventurile Alesiei şi ale ursuleţului Țuți nu sunt doar poveşti de adormit copii. Acestea sunt experienţe frumoase ce se transformă în amintiri. Totodată sunt surse valoroase de informaţii care îi ajută pe cei mici să înveţe.

Cu titlurile potrivite imaginaţia celor mici se dezvoltă, atenţia se îmbunătăţeşte. Sunt antrenate funcţiile cognitive şi se dezvoltă plăcerea de a citi! Lectura înseamnă atenţie, inovaţie, dezvoltarea de relaţii sănătoase şi puternice, pe viață. Cu atâtea beneficii se poate vedea că şi cultura este COOL…

rrc podcast, romania culturala podcast

RRC Podcast - Episodul 1 - Cultura română în pandemie, turism, evenimente istorice, noutăți

Bună seara sau bună ziua, bună dimineața! Oriunde v-ați afla, în țară sau în străinatate, vă spune Patrick Matiș, antreprenor și autor, fondatorul revistei online România Culturală Acesta este primul episod al podcastului nostru România Culturală.

Suntem o publicație online independentă, prin care ne-am decis să colecționăm, protejăm și promovăm cultura română așa cum a fost, este și să sperăm că va mai fi, în pofida tuturor vicisitudinilor.

În episodul de astăzi vorbim începând despre cultura română în general, cum a fost afectată de pandemie, ce s-a întamplat cu evenimentele culturale, cu teatrele, cinematografele, ghidările turistice. Vorbim și despre turism în general cu colegul și fratele nostru Tudor Urse, co-fondator și redactor al publicației, ghid turistic și antreprenor, despre marii români de valoare din ultimele trei secole (Ana Aslan, Henri Coandă, George Enescu, Mircea Malița, Călin Georgescu și mulți alții), despre economie și relansarea ei, despre distributism, proiectul de țară „Hrană, Apă, Energie” al dr. Călin Georgescu, despre ghidarea turistică online și cum s-au adaptat ghizii turistici pe timp de pandemie.

Vom atinge și subiectele delicate ale marilor evenimente istorice din secolul XX, despre Regina Maria și Marea Unire din 1918, dar vorbim și despre Spy Tour of Bucharest, un mod inedit de ghidare turistică marca Tudor Urse.

Avem și câteva noutăți pe care vi le prezentăm la final, printre care și anunțarea lansării Revistei România Culturală în format pdf.

Vizionare plăcută!

muzeul satului, vara pe ulita

Tabăra de creație „Vara pe uliță” 2020, ediția a 28-a

Începem înscrierile pentru Tabăra de creație „Vara pe uliță”! Această a  28-a ediție se va desfășura între 20 iulie și 7 august și va avea câteva noutăți.

Copii și tineri cu vârste cuprinse între 7-18 ani* vor lucra alături de meșteri populari din întreaga țară și vor fi inițiați în tainele olăritului, vor afla cum să încondeieze ouă, cum se ţese, cum să realizeze o icoană pe lemn și una pe sticlă, cum să facă podoabe populare sau cum să își confecționeze o păpușă. Nu vor lipsi nici atelierele de desen-pictură, jucării din lemn, teatru de păpuși, modelaj.

Noutățile Taberei sunt atelierele de pictură pe pânzăcroit-cusut-brodat ia româneascăprelucrarea artistică a pielii pentru a crea o pereche de opinci și accesorii din piele, precum și atelierele de artă medievală, în cadrul primei ediții a Taberei Medievale, organizată de Muzeul Național al Satului „Dimitrie Gusti” și Asociația pentru Promovarea Istoriei și Artei Medievale – Lupus Dacus.

muzeul satului, vara pe ulita

Înscrierile au loc atât la sediul Muzeului Național al Satului „Dimitrie Gusti”, clădirea Arhondaric, Șos. Kiseleff nr. 28, de luni până joi, între orele 10:00 și 15:00, iar vineri între orele 10:00 și 13:00, cât și online (cu un telefon în prealabil, pentru a verifica disponibilitatea locurilor**) la adresa de e-mail programe.culturale@muzeul-satului.ro, prin completarea fișei de înscriere. Înscrierile se vor face doar după ce a fost luat la cunoștință Regulamentul TabereiRecomandăm înscrierea și plata on-line!

*Anul acesta Grupa BABY – 3-6 ani se anulează din cauza stării de alertă.

** Disponibilitatea locurilor – 6 copii/atelier.

Pentru mai multe informații, vizitați: https://muzeul-satului.ro/events/tabara-de-creatie-vara-pe-ulita-editia-28/.

undercloud, antipa, muzeul antipa

UNDERCLOUD: Cei mici sunt asteptati in gradina, la Antipa!

Spectacole și surprize pentru cei mici în curte la Antipa, cu ocazia festivalului UNDERCLOUD!

Îi invităm pe cei mici în curtea Muzeului Antipa la MINICLOUD, secțiunea dedicată copiilor în cadrul Festivalului UNDERCLOUD!

Între 11 și 18 august, începând cu ora 11:00, actorul Marian Râlea (magicianul de la Abracadabra) și invitații săi au pregătit pentru secțiunea #MINICLOUD spectacolele „Cetatea Poveștilor”, adresate copiilor între 3 și 14 ani, dar sunt acceptați și bunicii, părinții sau frații/surorile mai mari. Timp de 7 zile, actorii împreună cu spectatorii construiesc o cetate a poveștilor. În fiecare zi, o nouă poveste dă viață cetății în așa fel încât la final, în cea de-a 8-a zi, cetatea va ține un carnaval.

Spectacolele au loc păstrând distanțarea socială între spectatori și respectând toate măsurile pentru prevenirea contaminării cu noul coronavirus SARS-CoV-2 (spălatul pe mâini înainte de intrarea în spațiul de joc, dezinfectarea cu alcool, purtarea măștii de către adulții însoțitori). Toate aceste reguli vor fi incluse ca parte din spectacol în așa fel încât cei mici să aibă parte și de un moment educativ ce va fi premiat de către organizatori la finalul reprezentației.

Cost bilet: 50 lei/reprezentație.

Abonament: 350 lei (8 zile).

Mai multe detalii despre spectacole, achiziționarea biletelor și programul festivalului se găsesc pe www.undercloud.ro, pe facebook.com/undercloudfestival și instagram.com/undercloudfestival.

raluca amariei

Raluca Amariei - Nu poți «moderniza» România negându-i rădăcinile și identitatea națională!

Raluca Amariei a demisionat din USR, în care a fost atât vicepreședinte la nivel național, cât și lider al filialei județene din Sibiu, și critică dur formațiunea condusă de Dan Barna, despre care spune că a promovat „mesaje jignitoare la adresa majorității românilor”, care i-au adus, „pe bună dreptate, eticheta de partid neomarxist, chiar dacă se autointitulează de «dreapta»”.

„Nu poți «moderniza» România negându-i rădăcinile, identitatea națională și valorile, desconsiderându-i pe cei care te-au votat și pretinzând arogant că-i «educi»”, mai spune ea, cu concluzia tranșantă exprimată ulterior postării că „USR nu mai poate fi salvat”.

„De mai multă vreme asist la agonia USR ca formațiune politică credibilă pentru electoratul românesc. Am intrat în politică în 2016 împreună cu alți oameni care nu mai făcuseră politică. Am pornit într-o vară cu un partid care exista numai în București și în cîteva luni, prin implicarea entuziastă a membrilor noi din toată țara și din Diaspora am câștigat încrederea a peste 600 de mii de români, devenind al treilea partid din țară. Dar de-atunci ceva s-a defectat în USR. Nu știu ce mecanisme, ce mișcări, ce jocuri, ce «agende» au făcut ca partidul construit pe democrație, transparență și meritocrație să devină un fel de partid, unde se dictează și se votează pe o singură voce, unde dialogul constructiv a fost înlocuit cu «cine nu e cu noi e împotriva noastră» și unde vocile care denunță nereguli sau doar exprimă public păreri personale sunt reduse la tăcere ori, simplu, eliminate din partid”, a scris Raluca Amariei, pe Facebook.

Ea se alătură, astfel, membrilor USR care susțin că echipa lui Dan Barna înlătură vocile disidente din partid. Deputatul Stelian Ion și eurodeputatul Nicu Ștefănuță condamnaseră și ei anterior această practică a actualei conduceri, dar lista nemulțumiților este și mai lungă.

„În mandatul meu de doi ani ca vicepreședinte am văzut de aproape cum partidul altfel, în loc să impună un mod nou de a face politică, se contaminează el însuși, încet-încet, cu metehnele partidelor vechi: demagogie, promovarea persoanelor obediente în dauna celor competente, marginalizarea și eliminarea vocilor disidente, fentarea democrației interne prin «autobuze» cu membri care apar doar la alegeri, boicotarea consultărilor interne sau a mecanismelor de decizie statutare, folosirea sesizărilor ca instrument de eliminare a opozanților în timp ce sesizările la adresa apropiaților conducerii sunt ținute fără termen la sertar, promovarea tacită a unor persoane cu probleme de integritate, ba chiar a unui extremist iresponsabil plantat direct în urechea președintelui pe post de consilier”, spune Raluca Amariei.

Amariei susține că a asistat „la îndepărtarea de spiritul USR ca Uniune în care oameni cu convingeri doctrinare diferite puteau coexista și colabora în interesul comunității și al țării. Înlocuirea acestui spirit cu iacobinismul radical, copierea unor forme fără fond din zona stângii occidentale și promovarea unor mesaje jignitoare la adresa majorității românilor au adus USR, pe bună dreptate, eticheta de partid neomarxist, chiar dacă se autointitulează «de dreapta». Nu poți «moderniza» România negându-i rădăcinile, identitatea națională și valorile, desconsiderându-i pe cei care te-au votat și pretinzând arogant că-i «educi»”.

Prin urmare, Raluca Amariei a anunțat că a decis să părăsească USR, „care nu mai e nici pe departe partidul la a cărui construcție am contribuit”.

„De ce abia acum? Pentru că se apropie alegerile, oamenii din jurul meu caută o alternativă curată la clasa politică, iar eu nu mai pot să le spun privindu-i în ochi, ca acum patru ani, că USR ar putea fi aceea. Dragi prieteni, colegi, susținători din interiorul sau din afara partidului, vă mulțumesc. Au fost 4 ani in care ați avut încredere în mine, în care v-am cerut sprijinul și mi l-ați acordat, mi-ați dat energie și am învățat multe de la voi. Vă rog în continuare: nu renunțați la visul de a face bine (în) România!”, a conchis Raluca Amariei.

În urmă cu două săptămâni, psihologul Dragoș Geamănă, consilier local al USR în Sectorul 5, acuza faptul că partidul a fost acaparat de un grup cu trecut îndoilnic, care promovează ideologii de stânga. Acesta anunță că la finalul mandatului se va retrage din partidul înființat de Nicușor Dan, susținînd că „am ajuns să fiu într-un partid în care o elită cu un trecut care uneori pare îndoielnic a ajuns la putere prin mijloace discutabile.”

Sursă: activenews.ro.

eco-bordei, eco living project

Eco Living Project, sau locuințe de tip eco-bordei

Cum ar fi să locuiți într-o casă „îngropată” în pământ? Prietenoasă cu mediul, răcoroasă vara și caldă pe timpul iernii. Pe acoperiș să cultivați plante și să ieșiți la picnic oricând poftiți, că doar sunteți acasă! Sună bine, nu? Din fericire, asta nu e doar o poveste de adormit copiii, se întâmplă, deja, la Săcălaz, lângă Timișoara. Eco Living Project, o afacere de tip platformă înființată în 2015, a construit aici primele șase case de tip Eco-bordei.

Ca materiale de construcție sunt preferate, evident, variantele naturale, de proveniență locală sau chiar de la fața locului, dacă se poate. Vedete sunt lemnul, argila naturală, pământul. Pereții interiori sunt realizați printr-o tehnologie proprie – pământ turnat. Geamurile sunt de tip tripan, cu tâmplărie cu cinci camere. Orientarea și proporțiile locuințelor asigură, în mod pasiv, însorire optimă iarna și vara, astfel încât se reduc costurile cu încălzirea și se elimină nevoia de aer condiționat.

Cât despre acoperiș, ce să mai vorbim? Iarbă și verdeață, fraților, un adevărat spectacol natural! Și asta face toți banii, ca să zicem așa. „Acoperișul casei este înierbat și irigat cu o instalație prin picurare automată și programabilă. Astfel putem să asigurăm cele mai bune condiții pentru creșterea optimă a gazonului. Acoperișul este accesibil pentru proprietari, acesta pretându-se inclusiv pentru creșterea plantelor de mici dimensiuni sau pentru un picnic la înălțime”, susține Andrei Basarabă, reprezentatul Eco Living Project.

mihai viteazu, 27 mai 1600, unirea tarilor romane, unirea

27 mai 1600 – Mihai Viteazu devine „Domn al Țării Românești și al Ardealului și a toată Țara Moldovei”, realizând astfel prima unire politică a celor trei țări române

Pe 27 mai 1600 Mihai Viteazu devine „domn al Țării Românești și al Ardealului și a toată Țara Moldovei”, realizând astfel prima unire politică a celor trei țări române. Se împlinesc astăzi 415 ani de acel moment de o deosebită însemnătate.

Chiar dacă unirea celor trei state românești a durat foarte puțin, domnitorul fiind asasinat mișelește în anul 1601 la Turda, ea a însemnat apoi dezideratul suprem pentru toată suflarea românească, fiind un eveniment marcant al istoriei care a dovedit că unirea tuturor românilor într-un singur stat este posibilă, devenind un exemplu al luptei pentru unitate.

Imaginea lui Mihai Viteazu a ajuns să fie simbolul luptei pentru independență și unitate pentru toți românii, indiferent de provincia istorică din care proveneau, o luptă care avea să se concretizeze totuși prin unirea tuturor românilor abia la început de secol XX.

Despre originea lui Mihai Viteazu încă mai există largi dezbateri: istoricul Marin A. Cristian a venit cu noi dezvăluiri despre viața lui Mihai Viteazu printre care și faptul că domnitorul care a înfăptuit pentru prima dată unirea principatelor române și devenit astfel restauratorul Daciei și al Bisericii Strămoșești nu a fost fiul domnitorului Pătrascu cel Bun așa cum s-a știut până acum, ci este rodul dragostei dintre Iani Cantacuzino și Teodora, o negustoreasă din Târgul de Floci, orașul de la vărsarea Ialomiței în Dunăre.

Cronica lui Radu Popescu menționează că:

„Acest Mihai Vodă, după ce au luat domnia, s-a numit că este fecior lui Pătrașcu Vodă, iar cu adevărat nu se știe, că nici un istoric de-ai noștri sau striin nu adeverează cine iaște și cum au luat domnia, fără cât din auz unul din altul așa dovedim, că mumă-sa au fost de la Oraș dela Floci, care fiind văduvă și frumoasă și nemerind un gelep (negustor), om mare și bogat den Poarta împărătească și în casa ei zăbovindu-se câtăva vreme…”

dan dungaciu, emigratia din romania, hungaro-virus, kos karoly

Dan Dungaciu - Epidemia de hungaro-virus amenință regiunea

Un document al guvernului ungar, „decorat” de… Miklós Horthy”

Foto: Stânga: „Planul Kós Károly” al Budapestei din 2017 (denumit după promotorul „transilvanismului” Kós Károly), dedicat maghiarilor din România. Dreapta: decorația „Nemzetvédelmi Kereszt” (Crucea Apărării Naționale), primită de Kós Károly în 1941, după Diktatul de la Viena, de la regentul Miklós Horthy. Decorația a fost instituită pentru răsplătirea acelora care „în teritoriile smulse (din corpul „Ungariei Mari” n.n.) și ulterior revenite sub stăpânirea Sfintei Coroane Ungare, au luptat cu credință și cu riscul vieții lor împotriva forțelor străine, pentru maghiarime și susținerea Ungariei”.

„Ce știa tot satul, dar nu știa bărbatul” a devenit astăzi public. „Planul Kós Károly, adică proiectul prin care Budapesta își asuma explicit prezența socială, culturală și economică în Transilvania este astăzi la dispoziția tuturor.

„Ce știa tot satul, dar nu știa bărbatul” era că planul vizează explicit cetățenii de etnie maghiară, nu toată populația Transilvaniei, cum ni se sugera, pudibond și nărod, în 2017, la vremea lansării acestuia. Planul Kós Károly detaliază și concretizează, după cum o și spune: „decizia guvernului ungar de a iniția un program de revitalizare economică pentru cetățenii maghiari din România (subl. N.)”.

Mai clar nici că se putea. Deci, vecina noastră Ungaria, parteneră în NATO și colegă de UE, inițiază și aplică un plan amplu (doar) până la Carpați – acolo unde se termină pentru Viktor Orban Europa Centrală –, dedicat expres (doar) cetățenilor de etnie maghiară. Un plan în care nu apare niciodată, explicit, nici „statul român”, nici „guvernul României” și care poartă numele uneia dintre personalitățile maghiare – inițiatorul și promotorul „transilvanismului” – a cărei posteritate politică este un fals grosolan.

Simbolistica documentului e totul. Căci tot planul, de la un cap la altul, este un discurs politic, o doctrină, un proiect strategic. O cărămidă solidă în efortul de de-suveranizare a României în Transilvania și revitalizarea „transilvanismului”, așa cum a fost gândit în realitate de inițiatorii acestuia: „calea spiritului ungar în Transilvania trianonică”.

Cine a fost Kós Károly? Transilvanismul ca ideologie de substitut

anti-trianon

Foto: afiș de propagandă ungurească anti-Trianon

Documentul este așezat sub egida lui Kós Károly și numele personajului ales spune tot. Oficial, totul e frumos și luminos. După cum scrie, cu inocență ingenuă, presa de la București: „A fost un arhitect maghiar, scriitor, grafician, etnograf și politician exponent al transilvanismului din Austro-Ungaria și România. El a militat constant pentru integrarea comunității maghiare din Transilvania în societatea din România și pentru buna înțelegere între comunitățile etnice”.

Poți să nu lăcrimezi? În această linie de interpretare, Kós Károly este considerat un adept al multiculturalismului, susținătorul unui Ardeal în care românii, maghiarii și germanii să trăiască în armonie, împreună etc., etc.

Așa îl prezintă oficial – cum altfel? – și UDMR-ul, care îi face un portret atât de alb, încât ai impresia că te uiți la o reclamă pentru detergenți pentru mașinile de spălat.

Iar guvernul de la Budapesta, pe aceeași narațiune, cu un râs disprețuitor și cinic, a decis să îl așeze pe „iubitorul” de români, Kós Károly, pe frontispiciul planului său dedicat exclusiv maghiarilor din Transilvania.

În realitate, totul este un fake-news. Căci arhitectul maghiar din Timișoara, altminteri neamț după tată, nu era un adept al conviețuirii armonioase cu majoritatea românească, ci al „transilvanismului”, ceea ce e cu totul altceva.

Ce este „transilvanismul”? O ideologie care acreditează un specific al regiunii care trebuie prezervat cu orice preț (în raport cu statul român, evident, dar asta nu se spune), iar mobilizarea maghiarimii trebuia făcută în numele acestui ideal. Diversitatea etnică a Transilvaniei ar fi un atu major, o emblemă specifică, de aceea orice alterare a acestuia ar fi un sacrilegiu.

Dar nu trebuie să ne luăm după aparențe. În realitate „transilvanismul” este o ideologie de substitut. Rădăcina ei majoră nu a fost în niciun caz „prezervarea diversității etnice a Ardealului”, cât… înfrângerea Imperiului Austro-ungar, destrămarea imperiului și unirea Transilvaniei cu România. Intrarea regiunii în statul român este rațiunea „transilvanismului”. „Transilvanismul” a fost, de fapt, singura ideologie care a mai rămas intelectualității maghiare pentru a NU accepta, fie și tacit, integrarea regiunii în statutul român, pentru a nu legitima 1 decembrie 1918, pentru a ridica o baricadă chiar și atunci când era evident că lupta era pierdută… Cum avea să spună un senator maghiar de la Budapesta în interbelic, „a fi transilvanist înseamnă a trăi periculos si a rămâne maghiar.”

Acesta a fost, de fapt, mesajul lui Kós Károly, și de aceea a fost el decorat după Diktatul de la Viena de către alt „multiculturalist” celebru, Miklós Horthy.

În realitate, Kós Károly nu dădea doi bani nici pe români, nici pe multiculturalism. Proba? Niciodată, înainte de 1918, marele arhitect nu a pledat pentru o recunoaștere reală și o integrare armonioasă a majorității românești – pe care nu o menționa niciodată și de care nu îi păsa. Transilvania însemna până atunci doar unguri, sași și secui. „Revelația” transilvanismului ca mod de relaționare cu românii a venit doar atunci când Transilvania a intrat, prin Unire, în componența Regatului României. Și nici asta nu s-a petrecut brusc, ci pe etape, adică doar atunci când Kós Károly s-a convins că altă posibilitate nu mai este. Primul său gest „multicultural” îl face în primăvara lui 1919, când organizează așa numita „republică de la Călata”, o entitate de autoguvernare maghiară apărută ca reacție la Unirea de la 1 decembrie 1918. Evident, asemenea inițiative marginale nu aveau nicio șansă.

Așa că devine „transilvanist”. Recunoaște, la începutul anului 1921 – împreună cu Paál Árpád și Zágoni István – că lupta pare pierdută și că nu mai poate fi dusă ca înainte. De aceea a adresat un apel către maghiarimea ardeleană cu titlul de Kiáltó szó (Glasul care strigă), iar una din enunțurile-cheie ale documentului sună astfel: „Trebuie să ținem cont de forțele noastre, să ne organizăm munca, trebuie să știm scopul pe care vrem să îl atingem”.  Iar Kós Károly îl știa foarte bine, că de asta a fost decorat ulterior. Nu e deloc întâmplător că acest citat din 1921, ambiguu, dar limpede în ambiguitatea sa, este și motto-ul din 2017 al Planului guvernului maghiar de acțiune în Transilvania.

Încă un episod, tot relevant. „Transilvanismul” s-a manifestat și în literatură din inițiativa contelui János Kemény care, în 1926, a invitat în castelul său din Brâncovenești personaje literare maghiare din România. Acolo a fost fondată asociația culturală Helikon, la reuniunile căreia Kós Károly se întreținea cordial cu un alt „multiculturalist” notoriu… Albert Wass, persoană condamnată printr-o sentință definitivă pentru crime de război.

„Aţi înnebunit? Aici nu va călca picior de valah sau jidan!”

kos karoly

Foto: Kós Károly.

 Și în 1940 vine testul suprem pentru „transilvanism”, adică Diktatul de la Viena. Ce face Kós Károly? Simplu, se implică activ. Este decorat urgent cu cea mai importantă decorație a regimului Horty, Crucea Apărării Naționale (Nemzetvédelmi Kereszt), (ziarul „Ellenzék”, Cluj, 16 iun. 1941) după care este numit profesor universitar prin crearea la Academia Agricola din Cluj a unei catedre speciale de Construcții agricole și devine, în acest fel, și membru al Senatului Învățământului Superior, calitate în care, spun cei care l-au cunoscut, „s-a opus numirii vreunui român ori evreu in învățământul superior”: „În același timp… a acceptat și exercitat cu o autoritate dictatorială potrivită atmosferei epocii, funcția de președinte al «Breslei Miklós Barabas», singura organizație de artiști plastici permisă în Transilvania de Nord, în care nu a admis primirea artiștilor români și evrei”declarând explicit unor solicitanți pentru intrarea în organizație: „Aţi înnebunit? Aici nu va călca picior de valah sau jidan!”

Cei care au înțeles cel mai bine alura strategică a „transilvanismului” și valoarea sa de ideologie de substitut au fost istoricii unguri care l-au evaluat retrospectiv. În 1942, cunoscutul istoric László Makkai, scria în studiul său „Calea spiritului ungar in Transilvania trianonica” (A magyar szellem útja a Trianoni Erdélyben, revista „Hitel”, Cluj, nr. 7, 1942): „Transilvanismul a avut dreptate nu atunci când ademenea românimea cu sloganuri democratice și umaniste de circumstanță să intre într-un ocol comun (cu ungurii n.n.), ci atunci când credea cu fermitate că geniul transilvan, ca principiu organizatoric al conviețuirii popoarelor, poate fi inspirat exclusiv de ungurime. Prin ‘transilvanism’ Ardealul și-a creat propria-i ideologie sanstefaniana (…) Statul nu poate fi altceva decât expresia spirituală a unui singur popor, iar acel stat care poartă spiritul națiunii ungare constituie singura forma de viață și pentru popoarele nemaghiare din bazinul carpatic…”.

Acesta este Kós Károly, inițiatorul „transilvanismului”, cel pe care autorii Planului din 2017 – guvernul ungar și UDMR-ul -, au decis să îl transforme în steag de luptă.

Limbajul documentului

viktor orban

Foto: premierul Viktor Orban arătând harta „Ungariei Mari” care tronează în biroul său.

Nu doar numele ales de oficialii maghiari este un semnal elocvent, ci și tonul întregului text. Iată doar câteva elemente care, fiecare, se constituie într-un mesaj politic indubitabil:

  1. În document nu apare niciodată, explicit, „statul român”. Este surprinzător că Budapesta își bazează acțiunile pe un document care vizează cetățeni români trăitori în România, dar în text nu se face nicio referire explicită la „statul român” (doar la România, când aceasta apare în denumiri oficiale). Este o performanță greu de egalat.
  2. Transilvania devine… o țară. Iată ce spune documentul: „În economia de piață care s-a instaurat după schimbarea de regim (din 1989), deși una dintre condițiile competitivității este capacitatea de cooperare, cultura unei înalte cooperări la nivel înalt, specifică statelor occidentale, s-a format cu greu în fostele state comuniste, și așa a fost și în Transilvania”. Această afirmație contorsionată, ambiguă, care dislocă Transilvania din geografia ei firească, are un singur scop, de a evita utilizarea sintagmei „România” și evidențierea în continuare a unei entități politice și economice distincte, respectiv „Transilvania”.
  3. În document nu se face nicio referire la guvernul României. Nici guvernul României nu este menționat niciodată în document. Iată cum vede Budapesta implementarea documentului pe teritoriul României și cine ar fi partenerii: „Planul de acțiune finală bazat pe principiile acestui document va fi posibilă prin colaborarea dintre guvernul Ungariei, UDMR, reprezentanții bisericilor ungurești istorice din Transilvania, respectiv asociațiile fermierilor unguri din România și a Uniunii oamenilor de afaceri maghiari din România”. Guvernul României? Care guvern? Care Românie?…
  4. Acreditarea ideii de Ținutului Secuiesc”. Dacă nu menționează statul român și nu se sinchisește de guvernul României, de ce documentul ar avea vreo sensibilitate față de poziția Bucureștiului și în alte chestiuni? De pildă, așa zisul „Ținut Secuiesc”. Poziția oficială a României e cunoscută: nerecunoașterea așa-zisului „Ținut Secuiesc”, care nu există ca unitate administrativ-teritorială în România şi nu are fundament constituţional, legal sau chiar istoric. Documentul unguresc îl abordează ca pe o realitate certă, incontestabilă, în răspăr vădit cu pozițiile românești, fără măcar să introducă o notă de subsol. Descrierea e amplă, cuprinzătoare. Chiar te întrebi pentru cine e făcut documentul dacă necesită o asemenea prezentare detaliată – totul făcut, evident, din perspectiva maghiară. Cu ceva vreme în urmă (2011), Ministerul Român de Externe convoca ambasadorul Ungariei pentru clarificări privind găzduirea reprezentanței „Ținutului Secuiesc” în Casa regiunilor maghiare din Bruxelles… Nu e clar care vor fi implicațiile acceptării (?) de către partea română a unui document în care așa-zisul „Ținut Secuiesc” este prezentat pe larg ca o realitate concretă.
  5. Ceangăii sunt secui. Dacă tot e vorba să se scrie un plan exclusiv din perspectivă ungară și să fie acceptat de partea română, de ce să nu se „clarifice” toate chestiunile, inclusiv cea a ceangăilor? Iar autorii documentului exprimă și aici, fără nicio tresărire, strict poziția maghiară pe această chestiune: ceangăi nu sunt români maghiarizați, ci secui sau urmașii lor, consecință a migrației uneori în masă a acestora inclusiv în Moldova. De ce este nevoie ca într-un document „tehnic” să fie menționată și chestiunea ceangăilor, aparent e greu de înțeles. Dar răspunsul este clar: Planul Kós Károly este orice altceva, dar nu (doar) un document „tehnic”.
  6. Partenerul direct al Guvernului Ungariei în România este UDMR. Autorii care semnează acest studiu sunt membrii UDMR (Borboly Csaba, Horváth Anna, Kozma Mónika, Molnár Zsolt, Pásztor Sándor, Péter Ferenc, Tamás Sándor, Winkler Gyula). Practic, aceștia semnează un document programatic care să fundamenteze/concretizeze o decizie a guvernului ungar. Ideea subliniată este aceeași: Budapesta lucrează în Transilvania direct, fără intermediari, având un partener nemijlocit acolo, în Uniunea Democratică a Maghiarilor din România (UDMR). Budapesta decide direcția, UDMR execută și scrie planul, Budapesta trece la implementare. Cine mai are nevoie de statul român?

Un șir lung de confuzii, bâlbâieli și ambiguități

Planul a fost elaborat în 2017, acceptat – fie și tacit! – de către partea română. În 2018, partea maghiară mulțumește oficialilor români pentru sprijinirea proiectului. Agenția maghiară de presă MTI scria că „Levente Magyar, secretar de stat pentru relaţiile cu parlamentul în cadrul Ministerului Afacerilor Externe şi Comerţului Exterior din Ungaria, a considerat important faptul că guvernul român a primit în mod pozitiv programul şi manifestă în continuare o atitudine pozitivă”. În septembrie 2019, Péter Szijjártó, ministrul maghiar de Externe, a anunțat că guvernul Ungariei va extinde în aproape tot vestul României programul de dezvoltare economică transilvăneană, care până acum se derulase doar în Ținutul Secuiesc. Două luni mai târziu, în noiembrie 2019, ambasadorul României la Budapesta, Marius Lazurca, i-a transmis public vicepremierului maghiar Zsolt Semjen că programul guvernului Ungariei nu a fost discutat cu guvernul României și că România nu şi-a dat acordul pentru implementarea acestor măsuri. Ambasadorul a fost ferm: „În consecință, o spunem din nou, România NU şi-a dat acordul pentru implementarea acestor măsuri şi, prin urmare, solicită ca acest program să fie derulat doar cu implicarea autorităților române, în mod transparent și nediscriminatoriu”.

Proiectul guvernului Ungariei e gestionat în România de fundația Pro Economica, condusă de Monica Kozma (membru UDMR). Directorul executiv al Fundaţiei, care canalizează milioane de euro către fermierii din Transilvania, a reacționat, la vremea respectivă, la declarațiile ambasadorului român, afirmând că pentru derularea programului „nu este nevoie de niciun acord bilateral, conform normelor europene”.

Într-un interviu din decembrie 2019 acordat cotidianului Krónika, Hunor Kelemen, președintele UDMR, îl contrazice și pe ambasadorul român și pe Monica Kozma și confirmă că partea română și-ar fi dat acordul pentru programul inițiat de Ungaria pentru investițiile din Transilvania.

Ați înțeles ceva? Planul este lansat în 2017, intră în implementare, în 2018 Budapesta mulțumește oficial autorităților române pentru sprijin, în 2019 Budapesta vrea extindere, un oficial român (ambasadorul României la Budapesta) spune că statul român nu și-a dat acordul pentru plan, o deputată UDMR (cea prin care se implementează programul) spune că nu este nevoie de niciun acord bilateral, iar liderul UDMR (adică șeful celor care l-au scris/semnat) spune că Bucureștiul oficial și-ar fi dat acordul!…

Ne poate și pe noi lămuri cineva, până la urmă?

Există vreo celulă de criză pentru pandemia hungaro-virusului?

kos karoly, horthy, viktor orban

Foto: premierul ungar Viktor Orban și amiralul Miklós Horthy.

Am mai avertizat asupra faptului că o Ungarie în care Soros e obsesie națională și 70% dintre cetățeni votează FIDES și JOBBIK își pierde direcția din multe puncte de vedere (analiza aici). România ar trebui să intervină din timp, preventiv – inclusiv în parteneriate cu Bruxelles-ul și Washington-ul – pentru ca această pierdere a busolei să nu genereze acțiuni care necesită sau vor necesita reacții dure ale Bucureștiului și care riscă să escaladeze într-o spirală a violenței pe care Ungaria lui Viktor Orban o dorește. Era/este nevoie de acțiuni ferme tocmai pentru ca un rău mai mare să nu se producă.

Ce urmează după publicarea Planului Kós Károly?

  1. Simplu fapt că Budapesta își permite să așeze întregul ei travaliu din Transilvania sub egida unui personaj disprețuitor la adresa românilor și care a fost decorat de Miklós Horthy ar fi trebuit să atragă după sine o respingere fără discuții a acestui document și, pe cale de consecință, a acțiunilor care derivă din acesta.
  2. Faptul că Budapesta aplică documente privitoare la cetățeni români care trăiesc în România fără să menționeze explicit statul român sau guvernul României este, dincolo de desconsiderare vădită, o tentativă strategică de a muta liniile roșii în relația bilaterală, respectiv de a se prezenta ca actor legitim să trateze chestiunea Transilvaniei indiferent de atitudinea statului român. Este ceea ce am numit de-suveranizarea României în Transilvania.
  3. Acceptarea acestui document în 2017 și lipsa de reacție ulterioară au fost, din această perspectivă, o eroare strategică. Faptul că un plan fără nicio referință la România și la guvernul de la București intră în vigoare și se implementează, este, pentru Ungaria, deja o victorie în acest joc al de-suveranizării României și a transmiterii mesajului că Budapesta este, cel puțin, co-participantă la decizie în regiune (pasul spre co-suveranitate).
  4. Planul Kós Károly este parte a unui proiect asumat și urmat consecvent de diplomația maghiară a regimului Orban. Inclusiv în incidentul recent cu Ambasadorul României – deocamdată nu pe speța Planului – Ministrul de externe ungur Szijjártó Péter a profitat de prilej pentru a retransmite, în postarea sa de pe FB, cel mai important mesaj al diplomației maghiare: „…și ambasadorul român – adică România, n.n. – trebuie să înțeleagă limpede ca apa că maghiarii din afara granițelor sunt parte a națiunii maghiare. De aceea, și în viitor îi vom ajuta exact cum am făcut-o și până acum”;

kos karoly

  1. Își mai amintește cineva de faimoasa declarație din anii 90, a așa numitului „guvern de istorici” de la Budapesta, în care șeful guvernului se identifica drept „premierul a 15 milioane de unguri”? La vremea respectivă, mesajul a stârnit reacții furioase, deși, atunci, oficialii unguri nu îndrăzneau să facă afirmații atât de tranșante – declarația completă a premierului era că „sunt premierul, în spirit, a 15 milioane de unguri”. Acum, oficialii maghiari spun asta cotidian, fără să le tresară niciun mușchi, și fără să aibă vreo teamă de consecințe. O tempora…
  2. Uluitor este altceva. Cum se face că un regim precum regimul Orban, care a fost și este pus sub oprobiu de instituțiile europene, contestat – nu de România! – la nivelul familiei politice din care face parte, un regim care dansează cu Moscova de câte ori are prilejul și a adus investiții rusești de zeci de milioane în UE și NATO, și, în plus, este recipientul cel mai deschis investiților chineze în regiune – cum se face deci că un asemenea regim complexează incredibil Bucureștiul și paralizează încă o reacție firească? Tăcerile care s-au acumulat până astăzi, de la acceptarea fără reacție a investițiilor rusești de la Centrala nucleară de la Paks, lăsarea slobodă a oricărui oficial maghiar să se plimbe prin România ca la el acasă și să spună ce vrea, acceptarea umilitoare, fără reciprocitate, a refuzului părții maghiare de a ne onora Ziua Națională pe 1 decembrie, până la Planul Kós Károly – sunt inexplicabile din perspectivă românească, dar, din perspectivă ungurească, au fost citite, de fiecare dată, ca o încurajare. Și Budapesta a mers tot mai departe, iar Bucureștiul pare acum fără replică.
  3. Cu un an în urmă, LARICS prezenta în Aula Academiei Române, Barometrul de opinie publică un tablou amplu al percepţiei chestiunii maghiare la nivelul publicului din România: circa 62% din populaţia României crede că Budapesta doreşte, într-o formă sau alta, controlul Transilvaniei, se implică nepermis în treburile interne ale României, are interesul ca România să fie un stat slab şi nu poate fi considerată un prieten al ţării noastre. În acelaşi timp, Rusia este privită negativ şi în termeni inamicali de circa… 64-65% dintre români. Păstrând proporţiile, în termeni de percepţii publice, avem de-a face cu „o altă Rusie”, aproape la fel de negativ privită de către populaţia românească. Sigur, Ungaria nu este Rusia, dar, tocmai de aceea, temerile aproape egale ale românilor faţă de Budapesta şi Moscova ar trebui obligatoriu să devină subiect de clarificare publică.
  4. Vremurile care vin nu vor fi nici calme, nici liniștite. Criza economică care se prefigurează va fi momentul perfect pentru cei care vor să pescuiască în ape tulburi. Astăzi, prin implicarea sa nemijlocită, aproape nefiltrată de către statul român – de la expunere mediatică la investiții în agricultură, de la baze sportive la grădinițe, de la terenuri de fotbal la cetățenii – dependența și loialitatea maghiarilor din Transilvania față de regimului Orban este mai mare ca oricând. Asta îi va permite lui Viktor Orban la un moment dat să joace cartea naționalistă și revizionistă (referendumuri pentru autonomie teritorială etc.) inclusiv pentru a-și acoperi eventuale probleme politice interne. Nu e vorba că va reuși ceva concret. Dar încă un eșec unguresc nu va consola pe nimeni: e vorba că riscă să arunce în aer stabilitatea unei regiuni și așa complicată. Și aici e bomba care ticăie astăzi și trebuie dezamorsată până nu e prea târziu.

A consemnat Dan Dungaciu via larics.ro.