Știri din cultura românească

ilie badescu, sociolog, sociolog crestin, sociolog crestin ortodox, sociolog ortodox, ilie badescu membru al academiei romane, academia romana, membru al academiei romane, sociologie crestina, sociologie

Ilie Badescu a devenit membru al Academiei Romane

[vc_section][vc_row][vc_column][mk_image src=”https://culturaromana.ro/wp-content/uploads/2018/08/151966.jpg” image_size=”full” lightbox=”true” custom_lightbox=”https://culturaromana.ro/wp-content/uploads/2018/08/151966.jpg” frame_style=”border_shadow” align=”center” animation=”fade-in”][mk_padding_divider size=”30″][vc_custom_heading text=”Ilie Badescu a devenit membru al Academiei Romane” font_container=”tag:h2|font_size:27px|text_align:center|line_height:2em” use_theme_fonts=”yes” css_animation=”bounceInUp”][mk_padding_divider size=”30″][vc_column_text css=”.vc_custom_1533913711882{margin-bottom: 0px !important;}”]Academia Romana, prin reprezentantii sai de specialitate, a hotarat sa-l cheme in randurile membrilor ei pe profesorul Ilie Badescu. Profesorul Ilie Badescu, sociolog, este un reprezentant al curentului national in cercetarea stiintifica romaneasca, in linia majora a lui Dimitrie Gusti sau Henri Stahl. De aceea, aceasta chemare in randurile Academiei nu surprinde deloc pe cei care l-au cunoscut pe Ilie Badescu, dimpotriva! Gestul este unul firesc si va avea consecinte pozitive pentru destinul sociologiei nationale, aflate, din pacate, intr-un moment de criza. Criza nu este, asa cum s-ar putea crede, una institutionala, materiala sau profesionala, ci mai degraba una axiologica si de vocatie. Tinerii sociologi romani par a nu se mai considera „slujbasi” ai culturii romane, ci ai unei Stiinte Universale cu valoare atemporala, daca nu anti-nationala, cel putin a-nationala. Lucrul acesta reiese si din strania Scrisoare deschisa adresata Academiei Romane, ca forma de protest pentru alegerea de care vorbim, si semnata de cativa cercetatori din stiintele socio-umane de la unele universitati din tara.

Trebuie sa spunem ca gestul in sine de a protesta din interior fata de alegerea unuia dintre membrii unei bresle in cel mai vizibil for cultural al tarii denota o tragica slabiciune si vulnerabilitate. A te opune unei inaltari, chiar daca nu esti de acord cu ea, arata din start o pozitie de inferioritate nu numai asumata, dar si afisata si, astfel, intarita.

Dar sa vedem, pe scurt, care sunt acuzele care i se aduc profesorului Badescu (si implicit Academiei Romane) de catre cei care semneaza scrisoarea amintita.

Prima „acuzatie” este aceea ca profesorul Badescu ar fi renuntat la „etica cercetarii stiintifice”. Ni se explica faptul ca in majoritatea lucrarilor profesorului Badescu „discursul ideologic se intrepatrunde cu discursul stiintific”. Semnatarii scrisorii nu inteleg insa sensul cultural al demersurilor lui Ilie Badescu. Proba este ca ei reproseaza faptul ca in opera lui Ilie Badescu exista afirmatii metafizice pe care stiinta sociala nu le poate infirma sau confirma pe baza cercetarilor consacrate. Ca sa-i socam pe vajnicii aparatori ai „stiintei” vazuta in opozitie cu demersurilor „metafizice”, le vom spune ca cea mai comuna forma de cunoastere este cunoasterea stiintifica! Mii de cercetatori, zeci de mii de analisti care produc cunoastere stiintifica comuna nu pot fi toti primiti in Academie! Conform unei perspective traditionale de gandire, adevarata cunoastere este cea legata de organul intelectiv (de la intellectus, termenul latin care se traduce minor prin ratiune, fiind, in fapt, o forma de cunoastere superioara, adresata dimensiunii spirituale) al omului, in care o parte semnificativa a mesajului este revelata, iar cealalta este surprinsa cu ajutorul instrumentului rational-uman. Ilie Badescu este, intr-adevar, un metafizician dublat de un sociolog, sau invers, dar, contrar celor ce cred preoponentii sai, tocmai aceasta „dublura” metafizico-stiintifica face forta sa deosebita, opera sa aparte si demersul sau unul demn de urmat.

Ce altceva mai face „cazul” Ilie Badescu unul aparte, alaturi de forma de cunoastere? Exact unul dintre elementele reprosate, anume orientarea ideologica (nationalismul, traducem noi), de fapt, etica acestuia, pe care stiinta comuna, de factura ingust-iluminista, a eliminat-o din cadrul „cunoasterii”. Dar ce fel de cunoastere este aceea care se dezice de spirit (locul transcendentei si libertatii totale, absolute) si de etica (locul unde cunoasterea rationala capata forta de a implini, prin actiune, calea binelui si absolutului)? Raspunsul nu poate fi decat: o cunoastere nelibera (dezlegata de spirit) si neputincioasa (dezlegata de etica).

De altfel, citatele pe care autorii micii delatiuni cu pretentiuni de obiectivitate le aleg din opera lui Ilie Badescu pentru a-i circumscrie vinovatia, nu fac decat sa pledeze in favoarea celui aflat la index.

I se reproseaza lui Ilie Badescu putinatatea recunoasterii nationale si internationale. Acuzatia este aparent serioasa, dar, la o analiza atenta, e complet falsa. Nu numai ca Ilie Badescu este cunoscut si recunoscut (mai ales la nivel national, asa cum confirma tocmai nominalizarea sa in Academia Romana!), dar aceasta acuzatie traduce starea precara a conditiei sociologului tanar roman de azi: dornic de „recunoastere” si puncte academice, acesta alearga neostoit pe la conferinte internationale sau nationale, produce studii stufoase pentru a bifa o cariera si, in general, isi calculeaza parcursul profesional strict in functie de parametrii personali. Ca unul care am trait, la propriu, multa vreme in preajma lui Ilie Badescu, pot sa spun ca generatia d-sale nu avea aceasta angoasa a recunoasterii si, de aici, avea mai mare libertate si determinare spre scopurile mari (Tara, Romania, Biserica, ba chiar, da, Umanitatea!) decat actuala generatie. Cei care azi clameaza Umanitatea ne inseala, ca sa-l parafrazam pe Carl Schmitt: ei nu vor decat o umanitate a lor, care sa-i recunoasca pe ei, eventual dincolo de natiunea proprie, in care se simt incorsetati!

Al treilea capat de acuzare este de-a dreptul hilar: pe scurt, Ilie Badescu nu ar fi un democrat! Se simte aici parfumul ideologic al unor reflexe stranii, de anii ʼ50, cand democratia populara dicta cariere academice sau, dimpotriva, distrugerea unor destine. Ilie Badescu este mai mult decat un democrat, este un crestin care e atent la fiecare gand pe care-l emite la adresa semenilor sai! Si, pentru ca este vorba aici despre o bucurie a intregii bresle a sociologilor, e cazul sa afirmam cu toata convingerea ca Ilie Badescu i-a iertat deja pe cei care l-au „incondeiat” cu aceasta scrisoare.

Este si firesc sa fie asa. Scrisoarea este o pornire umorala a unor cenzori care au imbracat temporar haina de oameni de stiinta. Fiindca alegerea lui Ilie Badescu ne-a adus o mare bucurie, vom trece peste aceste umori si vom felicita si proaspatul ales si forul care l-a adus la sanul sau si vom spune: la mai mare!

Sursa: ioncoja.ro. Titlu original – Omul potrivit sfinteste locul![/vc_column_text][/vc_column][/vc_row][/vc_section]

/0 Comments/by

Taragotul romanesc a incetat sa mai cante. Dumitru Farcas a decedat.

[vc_section][vc_row][vc_column][mk_image src=”https://www.jurnaldinromania.ro/wp-content/uploads/2018/08/a-murit-dumitru-farcas-caza-morti.jpg” image_size=”full” lightbox=”true” custom_lightbox=”https://www.jurnaldinromania.ro/wp-content/uploads/2018/08/a-murit-dumitru-farcas-caza-morti.jpg” frame_style=”border_shadow” align=”center” animation=”fade-in”][mk_padding_divider size=”30″][vc_custom_heading text=”Taragotul romanesc a incetat sa mai cante. Dumitru Farcas a decedat.” font_container=”tag:h3|font_size:24px|text_align:center|line_height:1.66em” use_theme_fonts=”yes” css_animation=”bounceInUp”][mk_padding_divider size=”30″][vc_column_text css=”.vc_custom_1533659260453{margin-bottom: 0px !important;}”]In ultimele timpuri, stirile de pe Revista Romania Culturala au fost mai mult triste, negative, decat pozitive si pline de speranta.

Luni, 6 iulie 2018, a incetat din viata marele taragotist, o minune de artist al muzicii populare de la noi, domnul Dumitru Farcas la frumoasa varsta de 80 de ani. Dumnezeu sa-l odihneasca si sa-l aiba in pace!

A murit intr-un spital din Cluj, unde era internat in urma unui infarct, potrivit Mediafax. Directorul Casei de Cultura a Studentilor Cluj, Flavius Milasan, a declarat ca detaliile privind inmormantarea muzicianului vor fi comunicate de familie.

S-a nascut la 12 mai 1938. Dumitru Farcas era originar din Maramures, insa stabilit in Cluj-Napoca dupa terminarea studiilor la Academia de Muzica „Gheorghe Dima”, in 1967. La inceputul carierei sale, incepand cu anul 1959, Dumitru Farcas a facut parte din Ansamblului Folcloric National „Transilvania”, cunoscut atunci sub numele de Ansamblul „Maramuresului”, fiind membru fondator.

In 1962, a preluat Ansamblul „Martisorul” al Casei de Cultura a studentilor din Cluj-Napoca, impreuna cu care a obtinut numeroase premii nationale si internationale. Din anul 1970 a devenit membru al Uniunii Artistilor Muzicieni din Elvetia „SUISSA”.

In anii 1977 si 1999, artistul a primit din partea Institutului Smithsonian Washington DC, SUA, diplome de onoare. De-a lungul carierei sale i s-a acordat titlul de Cetatean de Onoare al oraselor Phenian (Coreea de Nord), Cluj-Napoca, Bucuresti, Resita si Baia Mare.[/vc_column_text][mk_padding_divider size=”30″][mk_image src=”https://adevarul.ro/assets/adevarul.ro/MRImage/2018/08/07/5b69442edf52022f751a1226/646×404.jpg” image_size=”full” lightbox=”true” custom_lightbox=”https://www.jurnaldinromania.ro/wp-content/uploads/2018/08/a-murit-dumitru-farcas-caza-morti.jpg” frame_style=”border_shadow” align=”center” animation=”fade-in”][mk_padding_divider size=”30″][vc_column_text css=”.vc_custom_1533659793689{margin-bottom: 0px !important;}”]Florin Piersic, unul dintre cei mai buni prieteni ai lui Dumitru Farcas, intr-un interviu acordat ziarului „Adevarul”, spune despre relatia lui cu celebrul taragotist si despre ce a insemnat acesta pentru Romania. Piersic era foarte emotionat, tocmai intorcandu-se de la spitalul din Cluj unde a decedat Dumitru Farcas.

„In clipa asta vin de la spitalul de unde ne-a parasit. Era cel mai bun prieten al meu. Sunt inmarmurit, sunt inmarmurit, pentru ca la orice ma asteptam, dar nu la plecarea lui Mitru Farcas, mi-a fost si imi este ca un frate. Noi colaboram, mergeam impreuna la spectacole, povesteam in masina. Era atat de vesel si atat de legat de mine incat nu exista un loc in care sa ma duc si sa nu spuna lumea: ‘Farcas a vorbit despre tine extraordinar si a spus cat de multe te iubeste’. ‘Eu nu-l iubesc, il ador pe Farcas’, le spuneam eu”, a marturisit celebrul actor pentru Adevarul.

Dumitru Farcas s-a stins din viata, luni dimineata, la Institutul Inimii din Cluj-Napoca, in urma unor probleme cardiace.

Florin Piersic a spus ca zilele trecute a vorbit cu Dumitru Farcas si nu parea sa aiba probleme grave de sanatate: „Eu stiu ca moartea lui a venit brusc, nu cunosc prea multe amanunte despre starea lui de sanatate, dar am vorbit cu el zilele trecute la telefon si totul parea in regula. Stiu ca a fost operat la un picior”.

Mai spune: „Am amintiri de ani si ani petrecuti impreuna, nu mai spun de turneele noastre in America unde era primit extraordinar. Eram fericit ca am sansa sa fiu alaturi de el si sa ma bucur de acele momente. As putea scrie chiar o carte despre Mitru Farcas, am atatea povesti, atatea intamplari cu el. Sunt lovit in minte si in suflet si peste tot. Stiu ce-i placea, ce-si dorea, stiu totul despre el. Nu am niciun fel de putere sa mai vorbesc, nu-mi gasesc cuvintele”.

Intrebat, in continuare, ce a lasat Dumitru Farcas Romaniei, Piersic a spus: „A lasat ceva ce n-o sa mai poata lasa nimeni niciodata. A lasat ceva din sufletul cantecului romanesc adevarat, el fiind un maramuresean ‘inrait’ cu atata dragoste de Maramures, de locurile unde a trait. Oriunde se ducea, el nu numai canta, ci si recita din versurile pe care le stia despre locul nasterii lui. Era un patriot absolut, era un roman adevarat cu litere groase. Va rog sa ma intelegeti ca mai mult nu pot sa spun. Mi-a murit un frate”, a incheiat domnul Piersic, care era la un pas de a incepe sa planga.

Odata cu plecarea de printre noi a marilor talente, a marilor artisti si genii romanesti, pleaca si o parte din sufletul romanesc, o parte din ceea ce a fost. Dar oare mai putem sa refacem aceste valori? Oare se vor mai naste astfel de valori? Dar in prezent ce este ceea ce avem? Ar fi cazul sa ne refacem inventarul valorilor romanesti ca sa vedem ce mai avem si ce nu.

Dumnezeu sa-l binecuvanteze pe maestrul Farcas pentru mostenirea pe care ne-a lasat-o!

In continuare va prezentam unul dintre ultimele interviuri cu Dumitru Farcas. Vizionare placuta![/vc_column_text][mk_padding_divider size=”30″][vc_video max_width=”700″ link=”https://www.youtube.com/watch?v=POamcSB1bgY” animation=”fade-in”][mk_padding_divider size=”30″][/vc_column][/vc_row][/vc_section]

/0 Comments/by

Academia Romana desfiinteaza proiectul neomarxist de falsa educatie parentala

[vc_section][vc_row][vc_column][mk_image src=”https://vignette.wikia.nocookie.net/central/images/0/03/Thewall.png” image_size=”full” lightbox=”true” custom_lightbox=”https://vignette.wikia.nocookie.net/central/images/0/03/Thewall.png” frame_style=”border_shadow” align=”center” animation=”fade-in”][mk_padding_divider size=”30″][vc_custom_heading text=”Academia Romana desfiinteaza proiectul neomarxist de falsa educatie parentala” font_container=”tag:h2|font_size:27px|text_align:center|line_height:2em” use_theme_fonts=”yes” css_animation=”bounceInUp”][mk_padding_divider size=”30″][vc_column_text css=”.vc_custom_1531247726102{margin-bottom: 0px !important;}”]„Proiectul Ministerului Educatiei Nationale, de legiferare a unui sistem de educatie parentala fara nici un specific romanesc, cu implicatii enuntate explicit impotriva familiei traditionale, ca nucleu al vietii sociale, culturale, morale si crestine, milenare a romanilor, presupune o educatie uniforma a copiilor, fara diferente de sex, de particularitati antropologice si psihologice, de mediu comunitar (rural, urban), etnic. Proiectul echivaleaza cu o incercare, asemanatoare celor din statele cu regimuri totalitare internationaliste sau globaliste, de obtinere a ceea ce s-a numit mereu ‘omul nou’, fara familie, fara nationalitate, fara tara, fara identitate”, sustine Academia Romana intr-un comunicat transmis Curentul.ro.

„In anul Centenarului Marii Uniri a romanilor, cand se face si bilantul realizarilor de exceptie ale romanilor, educati in spiritul traditiilor noastre, renuntarea la aceste traditii ar insemna un act de tradare nationala.

Faptul ca Strategia amintita a fost precedata de numeroase cercetari, facute de institutii internationale si ONG-uri, cu fonduri private straine, nu indreptateste cu nimic ridicarea ei la nivel de ‘strategie nationala’ a Romaniei.

Acceptarea ei ar insemna dublarea invatamantului traditional cu unul sustinut de institutii straine, finantate de Statul Roman, cu sume imense, care ar putea fi destinate unor obiective stringente de igienizare, eficientizare si buna administrare a scolilor. In plus, introducerea amintitei Strategii ar agrava si mai mult situatia disperata a copiilor fara parinti, care ar urma sa fie educati intr-un spirit inadecvat nevoilor noastre sociale.

Publicatiile mai mult sau mai putin stiintifice pe tema educatiei parentale sunt, fireste, libere sa exprime diferite puncte de vedere, dar ipotezele educationale asa-zis ‘moderniste’ nu pot si nu trebuie sa devina obligatorii intr-un stat national, independent si democratic.

In concluzie Academia Romana considera ca proiectul de Strategie de educatie parentala este inoportun si inadecvat pentru invatamantul si educatia romanilor, meniti sa-si conserve specificul national in cadru european.” Se arata in comunicatul transmis de Academia Romana.[/vc_column_text][/vc_column][/vc_row][/vc_section]

 

/0 Comments/by
Tache Ionescu, Romania anului 3000

Tache Ionescu – Romania anului 3000

Tache Ionescu – Romania anului 3000

Am avut si avem romani cu viziune, dar ce viziune! Expresia „Romania anului 3000” nu-mi apartine, ci lui Tache Ionescu, acest roman, mare om politic din perioada antebelica, de dupa razboiul de independenta si un pic dupa primul razboi mondial, gandita de dansul la varsta de saptesprezece ani cand a scris o nuvela scurta despre calatoriile sale in timp numita Spiritele Anului 3000, intr-una din revistele literare ale liceului.

In momente de cumpana, cu totii, cetateni reali ai tarii in care locuim si traim, am invatat ca nu austeritatea ne salveaza, ci viziunea pe termen lung… pentru prosperitate. Cand nu ai, e culmea, te gandesti cum sa faci sa prosperi. Nu ati vazut ca atunci cand o tara, o societate, o comunitate saraceste, pentru a contracara rapid aceasta stare de fapt e necesar sa se gandeasca la exact opusul: cum sa se imbogateasca? Si nu hoteste, si nu prin mijloace sacrificiale de altul, adica calcand pe capetele celorlalti, ci cum sa facem sa prosperam cu totii, atat eu cat si vecinul meu, in loc sa ii doresc sa-i „moara capra”.

O vorba crestina spune: „atunci cand crezi ca nu mai poti, abia atunci poti inca si mai multe.. mult mai multe”. Deci, in momente de slabiciune aflam ca suntem cei mai puternici. Paradoxal, nu-i asa?

Dar intai sa cunoastem cine a fost Take Ionescu, sau Tache Ionescu, acel om politic, acel roman exceptional, un mare caracter al nostru, din perioada antebelica. A trait in doua secole, cel de-al XIX-lea si cel de-al XX-lea.

Consider ca, in principal, Tache Ionescu gandea: „Sa nazuim a ajunge mai sus decat ceea ce suntem, dar sa nu uitam ceea ce am fost si sa nu calomniem ceea ce suntem. Asa sa ne ajute Dumnezeu!”

Tache Ionescu se naste la Ploiesti, la data de 13 octombrie 1858. Pe numele sau de botez, Dumitru Ghita Ioan, preia sufixul -escu pentru ca asa era la moda la vremea aceea, fiu al lui Gheorghe Ioan, al doilea din patru, si al Eufrosinei Ioan. Tatal sau era negustor activ ce cunoscuse falimentul in urma recesiunii de dupa o epidemie de holera care saracise orasul. S-a stabilit, apoi, la Bucuresti pentru a lua cu contract de la Primaria orasului Giurgiu dreptul de a percepe taxe de accize. Muncind din greu, acesta reusi, impreuna cu a sa sotie Eufrosina, sa prospere, astfel incat ajunse sa detina case si mosii.

Micutul Take urmeaza scoala primara incepand cu varsta de cinci ani si se remarca prin sarguinta si cumintenie. Mai apoi la Liceul „Sfantul Sava” intra prin concurs de bursier si se claseaza pe locul intai, ramanand in aceasta pozitie. In catalogul liceului apare schimbarea de nume din Ioan in Ionescu.

A publicat, in 1875, ca si colaborator al revistei „Junimea”, versuri si nuvele, printre care o nuvela denumita „Spiritele anului 3000”, dovedindu-si natura innascuta a puterii sale vizionare, in care isi inchipuia ca a murit si a reinviat in anul 3000, cand s-a intalnit cu un om pe nume Aru care il lamureste ulterior. Apoi, tanarul Take ii face o expunere de viitor: „Romania si-a redobandit teritoriul ei natural… in virtutea drepturilor nationalitatilor” facand apel la Tribunalul International creat de regimul sinceritatii, inceput in anul 2500. Ii spune mai departe ca granitele au disparut si nu mai exista decat o vasta „Confederatie a genului uman, iar limbile s-au unificat intr-una singura, cu sintaxa si reguli simple de tot, dar aceasta numai pentru uzul obisnuit. Limbile vechi nationale au fost insa pastrate cu sfintenie.” In utopia sa, se prevedeau si desfiintarea partidelor politice, iar la intrebarea despre idealul comunist, prin nivelarea tuturor, Aru ii raspunde: „Aceasta este o monstruoasa productie a voastra, a trecutului. Comunismul nu inseamna libertate; inseamna tiranie si anarhie in numele libertatii. Tablou infiorator pe care civilizatia de azi il repudiaza.” Intr-un eseu intitulat La recepcion de Gerard de Nerval en Roumanie (1855 – 1943), Michel Wattremez aminteste nuvela pentru ca tanarul autor mentioneaza ca si Gerard Nerval se indragostise de Regina din Saba, semn pentru eseist ca la 1875 opera scriitorului francez era binecunoscuta in Romania.

Intre 1875 – 1881, Take Ionescu urmeaza cursuri universitare la Paris, obtinand doctoratul in drept. Tatal sau, Ghita Ioan isi permite sa-si trimita si al doilea copil sa studieze la Paris asigurandu-i lunar 15 napoleoni de aur. In Franta a legat prietenii de-o viata cu viitoare personalitati ale societatii romanesti: Gr. Andronescu, C. Dissescu, C. Arion, Al. Djuvara, tot atunci fiind acolo si Al. Marghiloman. Studentul Take a fost stralucit la invatatura, avid de cultura si tot mai preocupat de probleme ale societatii. Prima lui conferinta publica dintr-o sala discreta s-a numit „Nationalitatile din Austro-Ungaria”, prilej de a primi repede porecla ce-l va insoti toata viata, „Takita gura de aur”.

Revenit la Bucuresti in 1881, devine avocat in Baroul de Ilfov si incepe o stralucita cariera, devenind faimos pentru talentul sau oratoric (cum spuneam, „Takita gura de aur”). Colaboreaza la ziarul „Romanul” al lui C.A. Rosetti, este remarcat de Ion C. Bratianu si, in 1884, devine deputat al Partidului National Liberal. Nemultumit de dominatia familiei Bratianu din politica romaneasca, Ionescu ii paraseste pe liberali, formand un grup dizident impreuna cu Nicolae Fleva si Constantin Arion, iar la alegerile din 1888 candideaza ca independent, obtinand un loc la Colegiul II Craiova. S-a impus in viata parlamentara printr-un extraordinar talent oratoric si, totodata, a acordat o mare importanta presei, publicand numeroase articole in „Romanul”, precum si in saptamanalul de limba franceza „La Roumanie politique, literaire et economique”.

In alegerile din 1884 este votat de catre colegiul al III-lea de Ilfov si astfel incepe cariera parlamentara, de data asta cu maturitate, mai degraba atras de moderatia lui Bratianu decat de extremismul lui Rosetti. Si a fost un debut de generatie, alaturi de cei cu care fusese la Paris. La 4 decembrie a rostit primul sau discurs parlamentar, ca delegat al tinerilor intrati de curand in Camera, la cea dintai dezbatere asupra raspunsului la Mesajul Tronului. S-a pronuntat categoric in favoarea capitalului strain: „Nu trebuie sa ne impresioneze daca unii straini se vor imbogati. Ei vor pleca dar industriile raman.” Iar despre preconizatul vot universal a rostit fraza: „Intr-o tara ca a noastra, in care instructia este inca in fasa, in care starea economica este atat de rea, a da guvernamantul numai numarului, ar fi a pune tara la indemana celui dintai dictator norocos.”

Intr-un articol publicat in „Romanul” din 31 decembrie 1890, Take Ionescu se refera la unitatea nationala a romanilor. „Take Ionescu vedea poporul roman in integralitatea sa, considerand unitatea nationala ca o realitate incontestabila. In conceptia sa, Regatul Romaniei constituia un centru de coagulare a aspiratiilor nationale, Regatul insusi trebuie sa fie intens preocupat de soarta romanilor din afara hotarelor sale, aflati sub dominatia directa a imperiilor vecine: ‘Existenta nationala a neamului romanesc intreg si nestirbit este o chestiune vitala pentru toti romanii, pentru cei din Regat, ca si pentru cei din afara’”, mentioneaza volumul „Take Ionescu” de Anastasie Iordache, Ed. Universal Dalsi, 2008.

Preocupat de soarta tuturor romanilor din afara hotarelor, Take Ionescu era ingrijorat in mod deosebit de soarta romanilor basarabeni, din cauza lipsei oricaror drepturi la viata politica nationala. El a intreprins, totodata, masuri de ajutorare a romanilor transilvaneni in lupta pentru afirmarea drepturilor lor. In 1891 Take Ionescu devine membru al „Ligii pentru unitatea culturala a tuturor romanilor”.

In 1891 accepta invitatia venita din partea lui Lascar Catargiu si trece la Partidul Conservator, direct ministru al Cultelor si Instructiunii Publice desi nu era deputat la acea data. Iesirea din dizidenta si alegerea facuta si le-a justificat in plenul parlamentului, cu sinceritate: „…daca am facut acest pas este ca m-am aflat si eu in fata celor doua cai pe care le poate alege un om politic: calea negatiei si drumul muncii… Tin sa fiu un membru util in viata acestei tari.” Si a fost: completarea reorganizarii instructiunii publice romanesti, asigurarea sistemului inspectoratelor, seria cladirilor de scoli satesti etc. Apoi legea monumentelor istorice dar si cea de organizare a bisericii pentru care a fost acuzat ca fiind ateu legifereaza biserica. La care a raspuns: „Nimeni n-are dreptul sa-mi scruteze constiinta si sa-mi ceara aici o confesiune. Afirm insa ca urmaresc binele bisercii si asta e suficient.”

In ultimul deceniu al secolului XIX se focalizeaza interesul opiniei publice pe eforturile comunitatii romanesti din Transilvania de a-si afirma drepturile comune iar in Vechiul Regat devine tot mai vizibil curentul unionist.

Dar nationalismul a generat patima si societatea se aprinde usor, se divizeaza si majoritatea atacurilor se indreapta spre Austro-Ungaria. Take Ionescu isi face un crez din dorinta entuziasta de a promova unirea cu aceia aflati dincolo de munti. De altfel ca un fapt anecdotic el a cucerit un prim petic de pamant din Ardeal cand a finantat amenajarea unui drum pe Valea Malaestilor, deasupra Bustenilor, un drum turistic care ii poarta numele.

Intr-un discurs referitor la ura de rasa ce se vadea in anumite momente a tinut sa declare explicit: „Ura aceasta nu poate intra in sufletul meu, caci dragostea pentru natiunea mea nu se alimenteaza din ura impotriva altor neamuri”.

Martie 1907 a insemnat izbucnirea celebrelor rascoale, atat de invocate de dusmanii democratiei pana astazi. Xeni noteaza ca ele au avut la inceput aparenta unor miscari antisemite pentru ca drept tinte erau unii arendasi evrei din nordul Moldovei. Treptat miscarea s-a extins in restul tarii cu un pronuntat caracter social explicat prin lipsa de pamant suficient si mai ales regimul contractelor agricole. Ministrul de Interne G. Gr. Cantacuzino a tratat cu superficialitate primele semnale ale razmeritei si a dat ordin prefectului sa reprime „cu energie, dar cu blandete”. Liberalii din opozitie intretin starea de revolta si acuzele lor sunt dure. Take Ionescu a sfatuit pe rege sa cheme la guvernare liberalii pentru ca altfel conservatorii nu ar fi putut rezolva criza cu adevarat. El si-a reafirmat mai vechea sa idee a unei banci agrare care sa ofere posibilitatea taranilor sa cumpere pamant mai usor si treptat sa echilibreze distributia proprietatilor agricole.

„Atitudinea transanta si deschisa a lui Take Ionescu in favoarea romanilor transilvaneni a trezit suspiciunile si reactia nu numai a vechilor conservatori, dar si a junimistilor, ambele grupari avand o orientare favorabila Puterilor Centrale (…). Prin ajutorarea in secret a romanilor transilvaneni sau prin articolul sau din ‘Romanul’, prin repetatele interventii in Camera in problema nationala, Take Ionescu se desprinsese treptat de orientarea politica externa a majoritatii coplesitoare din propriul partid, precum si de junimisti care tatonau permanent in scopul realizarii fuziunii conservatoare sub sefia lui P. P. Carp”, se arata in volumul amintit.

In 1908 Take Ionescu paraseste Partidul Conservator. La 3-16 februarie 1908 se constituie Partidul Conservator-Democrat, al carui sef devine Take Ionescu. A fost ministru de Interne in guvernul condus de Titu Maiorescu (14 octombrie 1912 – 31 decembrie 1913).

In Partidul Conservator se amplificase o criza veche si principalele grupuri nu reuseau sa se coaguleze, nu se impunea un sef acceptat de toti. Take Ionescu a refuzat propunerea de a prelua conducerea partidului in acel moment: „Nu vreau sa adaug o revolutie de serai la nenorocirile razboiului civil care indoliaza tara. Nimeni n-ar mai crede in sinceritatea atitudinii mele daca as consimti sa trag foloase personale din situatia pe care am creat-o.”

Ianuarie 1908 a insemnat un moment important in viata politica a tarii prin constituirea Partidului Conservator-Democrat. In urma unei masinatiuni din clubul conservator prin care s-a incercat eliminarea din functiile de conducere a celor apropiati vederilor takiste, s-a umplut paharul. Take Ionescu a meditat indelung si a decis sa faca un pas decisiv, de mare raspundere. A facut apel „la tara conservatoare si, pe deasupra ei, la constiinta nationala”. „Am adanca mea convingere ca Romania are nevoie de un partid conservator, democratic in compozitia sa, progresist in tendintele sale dar reprezentand cu fermitate ideile de conservare sociala. Acest partid trebuie sa fie puternic pentru a forma contraponderea fata de stanga, care in mod fatal si dupa mersul lucrurilor va merge din ce in ce spre stanga.” A justificat astfel titulatura partidului: „…n-am inventat nici cuvantul, nici lucrul; inca o dovada ca e greu sa inventeze cineva in ordine politica. Cuvantul a fost inventat in Englitera de patru oameni: Churchill, Gorst, Wolf si Balfour cand au creat conservatorismul democrat acum 20 de ani si mai bine.” A muncit mult ca sa puna bazele noului partid, atragand vechi oameni de la conservatori si altii atrasi de suflul nou in politica romaneasca.

In aceasta campanie politica se angreneaza si marele Caragiale care rosteste prin tara numeroase discursuri de sustinere a noului partid care se arunca in lupta electorala si are de la inceput fulminante succese.

Dupa razboi revine la Bucuresti cu ideea formarii unui partid democrat si pentru asta adreseaza tarii un manifest: „Fara a renega nimic din trecutul lui glorios, partidul conservator pune temelia partidului democrat”. El propune unificarea vietii de stat a celor patru Romanii, descentralizarea administrativa si inamovibilitatea ei, autonomia bisericii si egalitatea cultelor, protectia muncii si multe altele.

Adept al politicii de neutralitate la inceputul Primului Razboi Mondial, Take Ionescu se va numara, in anii neutralitatii Romaniei (1914-1916) printre cei mai activi partizani ai intrarii in actiune de partea Antantei, fiind, alaturi de N. Filipescu, initiator al „Actiunii Nationale” si al „Federatiei Unioniste”, se arata in volumul „Guverne si guvernanti (1916-1938)”, autori Ion Mamina si Ioan Scurtu (SILEX, Casa de Editura, Presa si Impresariat, Bucuresti, 1996). Organizatia „Actiunea Nationala” (intemeiata in 1914) s-a pronuntat pentru intrarea imediata in razboi alaturi de Antanta si a organizat mari manifestatii si intruniri la Bucuresti si in alte mari orase din tara. Organizatia „Federatia unionista” (intemeiata in 1915), in care intrau si reprezentanti ai transilvanenilor aflati in Bucuresti, isi propunea drept scop lupta pentru infaptuirea unirii Transilvaniei cu Romania. In aceasta perioada Take Ionescu rosteste numeroase discursuri, acorda interviuri si publica articole in presa, avand astfel un rol important in propagarea ideii unitatii nationale.

Iar aici ne oprim. Vom continua intr-un viitor articol in care vom vorbi despre omul de stat, Tache Ionescu, omul Romaniei anului 3000.

/0 Comments/by
ioan aurel pop, academia romana, presedintele academiei romane, patriot, revolutia sexuala, educatia sexuala, homosexualitate, periculosii batrani, patriotism

De ce nu va reusi „Revolutia Sexuala” la comanda in Romania?

[vc_section][vc_row][vc_column][mk_image src=”https://culturaromana.ro/wp-content/uploads/2018/07/ioan-aurel-pop.jpg” image_size=”full” lightbox=”true” custom_lightbox=”https://culturaromana.ro/wp-content/uploads/2018/07/ioan-aurel-pop.jpg” frame_style=”border_shadow” align=”center” animation=”fade-in”][mk_padding_divider size=”30″][vc_custom_heading text=”De ce nu va reusi „Revolutia Sexuala” la comanda in Romania?” font_container=”tag:h2|font_size:27px|text_align:center|line_height:2em” use_theme_fonts=”yes” css_animation=”bounceInUp”][mk_padding_divider size=”30″][vc_column_text css=”.vc_custom_1530704756559{margin-bottom: 0px !important;}”]Ioan-Aurel Pop, istoric, rector al Universitatii Babes-Bolyai din Cluj-Napoca si presedinte al Academiei Romane, respinge, din calitatea de simplu cetatean al acestei tari, Strategia Nationala pentru Educatie Parentala, proiect care mascheaza, de fapt, si promovarea diversitatii de gen.

Evenimentul zilei a dezvaluit ieri mecanismul si reteaua din spatele asa-zisei Strategii Nationale pentru Educatie Parentala, reactiile Bisericii si ale unor importanti lideri de opinie.

Astazi, in continuarea acestui demers, prezentam, in exclusivitate, opinia argumentata a unuia dintre intetelectualii de frunte ai Romaniei. Si l-am numit aici pe Ioan-Aurel Pop, presedintele Academiei Romane. Dar sa aflam, mai bine, ce crede domnul profesor Pop despre intentia statului de a introduce in programa scolara materia Educatie sexuala, cu mentiunea ca trebuie tinut cont de faptul ca lipsa unei asemenea instruiri este evidenta – nu mai putin de 10 000 de minore nasc, in medie, in fiecare an, in Romania.

Dar, pentru ca trebuie spus, sub aceasta eticheta – Educatie sexuala – va fi, cel mai probabil, incurajata „diversitatea”, va fi promovata homosexualitatea etc.[/vc_column_text][mk_padding_divider size=”30″][vc_custom_heading text=”Bulversarea sistemului” font_container=”tag:h2|font_size:27px|text_align:center|line_height:2em” use_theme_fonts=”yes” css_animation=”bounceInUp”][mk_padding_divider size=”30″][vc_column_text css=”.vc_custom_1530698852148{margin-bottom: 0px !important;}”]Are cuvantul domnul Ioan-Aurel Pop: „De la inceput, ca unul care a predat patru ani in invatamantul preuniversitar (liceal), pot sa va spun din experienta ca intentia si practica Ministerului Educatiei de a introduce mereu noi discipline (materii) scolare este nerealista si chiar paguboasa. De ce? Numarul de ore pe saptamana pentru un elev este limitat, iar stiintele educatiei ne aduc destule argumente in acest sens. Introducerea de noi ‘materii’ inseamna dislocarea disciplinelor traditionale si verificate in intreaga Epoca Moderna. Cu alte cuvinte, ca sa introducem Educatie bancara sau economica, Educatie pentru protectia mediului, Educatie pentru sanatate, Educatie manageriala, Educatie pentru siguranta circulatiei publice, Sah, Educatie sexuala (sunt numai cateva dintre propunerile facute de felurite instante – persoane, ONG-uri, institutii ale statului etc.), inseamna sa reducem sau sa scoatem din planurile de invatamant ore de Istorie, Geografie, Limba si literatura romana, limbi straine, Biologie si altele”.[/vc_column_text][mk_padding_divider size=”30″][vc_custom_heading text=”Intelegere gresita” font_container=”tag:h2|font_size:27px|text_align:center|line_height:2em” use_theme_fonts=”yes” css_animation=”bounceInUp”][mk_padding_divider size=”30″][vc_column_text css=”.vc_custom_1530699106506{margin-bottom: 0px !important;}”]Profesorul Ioan-Aurel Pop isi trage sufletul, apoi incearca sa-si contureze ideea: „Or, nu se poate ca, sub pretextul pregatirii elevilor pentru viata, sa se renunte la disciplinele care formeaza viitoarele personalitati, care fauresc cultura generala, care structureaza identitatea personala si de grup. Toate aceste propuneri de noi ‘materii’ pleaca de la o intelegere gresita a rostului scolii. Asemenea propuneri nu reprezinta, de fapt, materii, ci teme si continuturi care pot fi abordate, cu tact si competenta, in cadrul disciplinelor existente”.[/vc_column_text][mk_padding_divider size=”30″][vc_custom_heading text=”Profesorii de bilologie si „datoria” pentru educatia sexuala” font_container=”tag:h2|font_size:27px|text_align:center|line_height:2em” use_theme_fonts=”yes” css_animation=”bounceInUp”][mk_padding_divider size=”30″][vc_column_text css=”.vc_custom_1530704991120{margin-bottom: 0px !important;}”]Expunerea domnului Ioan-Aurel Pop continua in tenta didactica: „Intotdeauna, incepand cu a doua jumatate a secolului trecut, s-au abordat in scolile noastre, mai bine sau mai rau, subiecte ca protectia mediului, circulatia publica, paza contra incendiilor, igiena si chiar sexualitate. Eu insumi, incepand cu clasa a VIII-a, am invatat la materii precum Dirigentie, Anatomia si fiziologia omului, Geografie, Zoologie, Filozofie, Istorie, Chimie, Fizica, Stiinte sociale etc. diferite notiuni foarte necesare legate de subiectele enumerate mai sus.

Profesorii de biologie, mai ales in clasele de liceu, aveau datoria sa faca educatie sexuala, chemand chiar specialisti in domeniu la unele dintre lectiile lor. Ca acest lucru nu se facea constant si bine, ca unii ocoleau – din falsa pudoare ori din alte motive – astfel de subiecte este adevarat, dar acestea nu sunt argumente pentru a disloca o intreaga structura de invatamant”.[/vc_column_text][mk_padding_divider size=”30″][vc_custom_heading text=”Profesorii de bilologie si „datoria” pentru educatia sexuala” font_container=”tag:h2|font_size:27px|text_align:center|line_height:2em” use_theme_fonts=”yes” css_animation=”bounceInUp”][mk_padding_divider size=”30″][vc_column_text css=”.vc_custom_1530707242271{margin-bottom: 0px !important;}”]Atunci, care ar fi cea mai buna solutie?

„Natural, din timp in timp, si materiile trebuie primenite si chiar inlocuite cu altele, mai adecvate vietii trepidante pe care o traim, dar acest fapt trebuie sa se petreaca la nivelul duratei lungi, o data sau de doua ori intr-o generatie (socotita cam la 25-30 de ani). Noi, insa, vrem sa schimbam mereu, frenetic, dar nu benefic, dezorientand intreaga scoala romaneasca. Pe de alta parte, procedura pacatoasa de introducere de noi materii inseamna ca acestea, alaturi de multe dintre disciplinele vechi, sa se faca in cate o ora pe saptamana, ceea ce este complet nepedagogic si periculos. Cum sa poti da, ca profesor, cel putin cate doua note obiective pe semestru, la fiecare materie, ca sa inchei media? Evident, nu poti si atunci intervine formalismul, incorectitudinea si chiar frauda”.[/vc_column_text][mk_padding_divider size=”30″][vc_custom_heading text=”„A contrapune alte tipuri de familii familiei traditionale este o eroare fatala”” font_container=”tag:h2|font_size:27px|text_align:center|line_height:2em” use_theme_fonts=”yes” css_animation=”bounceInUp”][mk_padding_divider size=”30″][vc_column_text css=”.vc_custom_1530707380470{margin-bottom: 0px !important;}”]Dupa aceasta acolada-cadru, ajungem si la subiectul fierbinte. „Chestiunea ‘diversitatii’ este o alta problema recurenta azi, mereu repetata si care tine, pe de o parte de mentalitatea lumii contemporane (mult schimbate fata de societatile trecute), iar pe de alta de globalizare, de anumite tendinte din societatile dezvoltate si prospere. Si noi, romanii, traim in aceasta lume in continua miscare (nici macar satul nostru, in care s-ar fi nascut vesnicia – cum frumos si metaforic spune Lucian Blaga – nu mai este cel de odinioara) si, asa cum putem, ne adaptam ei. Dupa anii 2000, ne-am integrat in astfel de organizatii, uniuni etc., care promoveaza alte idei decat cele traditionale”, apreciaza Ioan-Aurel Pop.[/vc_column_text][mk_padding_divider size=”30″][vc_custom_heading text=”„Diversitatea” si valorile validate de timp” font_container=”tag:h2|font_size:27px|text_align:center|line_height:2em” use_theme_fonts=”yes” css_animation=”bounceInUp”][mk_padding_divider size=”30″][vc_column_text css=”.vc_custom_1530720235556{margin-bottom: 0px !important;}”]Mai departe, cu Ioan-Aurel Pop la carma dialogului: „Nu poate pretinde nimeni ca romanii nu trebuie sa fie informati in legatura cu aceste noi trenduri, ca romanii nu trebuie sa respecte si sa accepte asemenea evolutii, dar fortarea ritmului este primejdioasa. ‘Diversitatea’ face parte din realitate, iar realitatea nu trebuie ignorata niciodata, dar a contrapune – cu insistenta si chiar cu vehementa uneori – alte tipuri de familii familiei traditionale este o eroare fatala. Eu nici nu as vorbi despre «familia traditionala», ci despre unicul tip de familie validat de istorie, prin care s-a asigurat perpetuarea umanitatii pana azi. Nu stiu ce va fi in viitor, fiindca nu am darul premonitiei si nici nu cunosc ce ne vor aduce stiinta, descoperirile in biologie, chimie, anatomie etc., dar am idee ce este prezentul. Iar in prezent, romanii, ca si alte popoare, au in mintile si sufletele lor valori verificate, legate de bunul simt si de experienta de viata ale mosilor si stramosilor lor”. Imediat, concluzia limpede: „Altii sunt liberi sa traiasca asa cum doresc, dar a obliga societatea romaneasca ‘sa se revolutioneze’ la comanda si in timp foarte scurt este complet gresit. Ceea ce v-am spus reprezinta opinia mea personala. Academia Romana va veni in curand cu propria pozitie oficiala in legatura cu ‘educatia pentru diversitate’”, subliniaza Ioan-Aurel Pop.[/vc_column_text][mk_padding_divider size=”30″][vc_custom_heading text=”„A incredinta copilul unor cupluri de homosexuali este de neconceput”” font_container=”tag:h2|font_size:27px|text_align:center|line_height:2em” use_theme_fonts=”yes” css_animation=”bounceInUp”][mk_padding_divider size=”30″][vc_column_text css=”.vc_custom_1530720813404{margin-bottom: 0px !important;}”]Este de notorietate cazul romanului din Anglia caruia, din cauza dificultatilor materiale, copiii i-au fost incredintati unui cuplu de homosexuali. Este pregatita societatea romaneasca pentru astfel de „deschideri”, pentru astfel de situatii in care familia este formata din copil/copii si doua persoane de acelasi sex care incearca sa acopere si rolul tatalui, si rolul mamei? Chestiunea nu-l surprinde pe distinsul istoric: „Opinia publica romaneasca si chiar societatea romaneasca, in majoritatea sa covarsitoare, nu pot accepta asemenea proceduri. La noi, copiii sunt conceputi de mama (de sex feminin) si de tata (de sex masculin), nascuti de mama si crescuti de ambii parinti. Aceasta este randuiala dintotdeauna si, chiar daca aceasta ordine a lucrurilor a avut si are si exceptii, exceptiile acestea nu sunt si nu au fost impinse niciodata pana la absurd”.[/vc_column_text][mk_padding_divider size=”30″][vc_custom_heading text=”Pledoarie pentru parintii biologici” font_container=”tag:h2|font_size:27px|text_align:center|line_height:2em” use_theme_fonts=”yes” css_animation=”bounceInUp”][mk_padding_divider size=”30″][vc_column_text css=”.vc_custom_1530721286346{margin-bottom: 0px !important;}”]Aprofundat: „Parintii biologici sunt intotdeauna de preferat pentru cresterea si educarea copiilor; daca acest lucru nu se poate, atunci copiii raman in grija numai a unuia dintre parintii biologici; daca, din varii motive, parintii biologici nu-si pot creste copiii, atunci ei sunt incredintati statului (care-i repartizeaza in institutii speciale sau ii da spre adoptie unor cupluri legale, formate din femeie si barbat etc.). Aproape intotdeauna, parintii biologici sau un parinte biologic pot creste si educa mai bine proprii copii decat statul sau parintii adoptivi. Dar a incredinta copilul unor cupluri de homosexuali este de neconceput, din mai multe motive”.[/vc_column_text][mk_padding_divider size=”30″][vc_custom_heading text=”O necunoscuta” font_container=”tag:h2|font_size:27px|text_align:center|line_height:2em” use_theme_fonts=”yes” css_animation=”bounceInUp”][mk_padding_divider size=”30″][vc_column_text css=”.vc_custom_1530723824965{margin-bottom: 0px !important;}”]Ioan-Aurel Pop isi aduna gandurile: „Unul este foarte evident: nu se stie azi, cu siguranta, care sunt mecanismele nasterii homosexualitatii. Iar daca aceasta are si o latura de dobandire datorita mediului ambiant educational, atunci noi, oamenii, nu avem caderea morala si nici permisiunea legala – in virtutea principiilor juridice valabile in Romania – sa orientam sexualitatea naturala a copiilor spre una preconceputa. Masura luata in Anglia, cu acei copii ai romanului in cauza, este una contra naturii, a moralei crestine si a legilor din Romania. Iar daca acest român lovit de soarta este cetatean roman sau si cetatean roman, atunci statul roman are obligatia de a-i apara drepturile in acord cu sistemul juridic de la noi”.[/vc_column_text][mk_padding_divider size=”20″][vc_column_text css=”.vc_custom_1530723867774{margin-bottom: 0px !important;}”]Sursa: Evenimentul Zilei.[/vc_column_text][/vc_column][/vc_row][/vc_section]

/0 Comments/by
dancila, dragnea, tinutul secuiesc, guvernul romaniei, tradatori, tradare nationala, inalta tradare nationala

INCREDIBIL: In anul Centenarului, Guvernul Romaniei recunoaste existenta „Tinutului Secuiesc”!

[vc_section][vc_row][vc_column][mk_image src=”https://culturaromana.ro/wp-content/uploads/2018/06/dancila-dragnea.jpg” image_size=”full” lightbox=”true” custom_lightbox=”https://culturaromana.ro/wp-content/uploads/2018/06/dancila-dragnea.jpg” frame_style=”border_shadow” align=”center” animation=”fade-in”][mk_padding_divider size=”30″][vc_custom_heading text=”INCREDIBIL: In anul Centenarului, Guvernul Romaniei recunoaste existenta „Tinutului Secuiesc”!” font_container=”tag:h3|font_size:24px|text_align:center|line_height:1.7em” use_theme_fonts=”yes” css_animation=”bounceInUp”][mk_padding_divider size=”30″][vc_column_text css=”.vc_custom_1530350352907{margin-bottom: 0px !important;}”]Guvernul Romaniei, condus de Viorica Dancila din pozitia de Prim-ministru, recunoaste existenta „tinutului secuiesc”, regiunea separatista maghiara a carei existenta a fost inventata de Budapesta si este clamata de Uniunea Democrata Maghiara din Romania (UDMR), vocea Budapestei in Parlamentul de la Bucuresti.

Pare ireal dar este cat se poate de adevarat. Guvernul Romaniei, condus de Viorica Dancila (PSD), recunoaste existenta asa-zisului tinut secuiesc, regiunea pentru autonomia careia actioneaza UDMR si Ungaria.

Zilele trecute am adus in atentia opiniei publice faptul ca Directia Judeteana pentru Sport si Tineret Harghita, o institutia publica aflata in subordinea Ministerului Tineretului si Sportului, deci in subordinea Guvernului Romaniei, se implica activ, logistic si financiar, in organizarea de maratoane secuiesti (un exemplu aici) si turul ciclist al tinutului secuiesc (un exemplu aici). Si editia din acest an a Turului ciclist al tinutului secuiesc este organizata de Directia Judeteana pentru Sport si Tineret Harghita in parteneriat cu Consiliul Judetean Covasna. Potrivit unei hotarari de consiliu adoptata ieri, CJ Covasna va aloca 40.000 de lei catre DJST Harghita pentru a organiza Turul ciclist al tinutului secuiesc din acest an (contractul aici).

Aceste manifestari aparent sportive fac parte din planul de marketing al proiectului de autonomie a asa-zisului tinut secuiesc.

Din pacate, si alte institutii guvernamentale romanesti se implica activ in promovarea propagandei revizioniste maghiare si a mult visatei autonomii teritoriale pe criterii etnice a asa-zisului tinut secuiesc. De aceasta data, Departamentul pentru Relatii Interetnice (DRI), un departament aflat in subordinea Primului-ministru si in coordonarea ministrului delegat pentru coordonarea Secretariatului General al Guvernului (detalii aici) se implica activ, logistic si financiar in propaganda revizionista a Ungariei.

Astfel, DRI a publicat pe 28 iunie, pe pagina sa oficiala un anunt de participare simplificat pentru procedura de atribuire a contractului privind achizitionarea serviciilor de cazare, masa, inchiriere sali de conferinte, editare-tiparire brosura, traducere simultana, necesare organizarii proiectului Diversitate si patrimoniu cultural prin prisma mass media. Patrimoniul cultural al minoritatilor nationale in contextul Anului european al patrimoniului cultural. Vizita de documentare si schimb de bune practici pentru jurnalisti si experti in patrimoniu din Regiunea Dunarii, in judetele Brasov, Mures, Sibiu (detalii aici).

In mod haluciant, oferta trebuie sa contina si costurile editarii si tiparirii unui numar de 625 de exemplare din brosura „Pe urmele minoritatilor in Tinutul Secuiesc” (detalii aici). Cererea de oferta postata pe pagina DRI poarta semnatura secretarului de stat Laczikó Enikő Katalin, numit de Primul-ministru Viorica Dancila la ordinul UDMR.

Cum a ajuns Guvernul Romaniei sa recunoasca in mod deschis o constructie administrativa inventata de separatismul maghiar? Cum este posibil ca Guvernul Romaniei sa cedeze in fata Ungariei si sa recunoasca in acte oficiale „tinutul secuiesc”?[/vc_column_text][mk_padding_divider size=”30″][mk_image src=”https://www.dantanasa.ro/wp-content/uploads/2018/06/departamentul-pentru-relatii-interetnice-brosura-tinutul-secuiesc.jpg” image_size=”full” lightbox=”true” custom_lightbox=”https://www.dantanasa.ro/wp-content/uploads/2018/06/departamentul-pentru-relatii-interetnice-brosura-tinutul-secuiesc.jpg” frame_style=”border_shadow” align=”center” animation=”fade-in”][mk_padding_divider size=”30″][vc_column_text css=”.vc_custom_1530349576262{margin-bottom: 0px !important;}”]Sursa: Dan Tanasa Blog.[/vc_column_text][/vc_column][/vc_row][/vc_section][vc_row][vc_column][vc_column_text]

[/vc_column_text][/vc_column][/vc_row]

/0 Comments/by
roland garros, simona halep, halep garros, halep roland garros, simona halep a castigat roland garros

Simona Halep a castigat in 2018 la Roland Garros

[vc_section][vc_row][vc_column][mk_padding_divider size=”30″][vc_custom_heading text=”Simona Halep a castigat in 2018 la Roland Garros” font_container=”tag:h2|font_size:27px|text_align:center|line_height:2em” use_theme_fonts=”yes” css_animation=”bounceInUp”][mk_padding_divider size=”30″][/vc_column][/vc_row][vc_row][vc_column width=”1/3″][mk_image src=”https://culturaromana.ro/wp-content/uploads/2018/06/35227298_10156648916007625_8079060270934130688_n.jpg” image_size=”full” lightbox=”true” frame_style=”border_shadow” align=”center” animation=”fade-in”][/vc_column][vc_column width=”2/3″][vc_column_text css=”.vc_custom_1528790921103{margin-bottom: 0px !important;}”]Ziua de 10 iunie este o zi epocala pentru sportul romanesc. Simona Halep a castigat trofeul de la Roland Garros devenind, astfel, campioana mondiala WTA, dupa ce a castigat in fata americancei Sloane Stephens,  scor 3-6, 6-4, 6-1. Felicitari Simona si din partea Revistei Romania Culturala!

„Halep si-a meritat primul Slam. Este o adevarata luptatoare si munceste foarte mult. Imi plac oamenii care muncesc din greu pentru obiectivele lor si care au succes, deoarece ei merita asta”, a declarat, dupa finala de duminica, Rafael Nadal, relateaza tennispanorama.com.

Organizatorii de la Roland Garros s-au declarat impresionati de comportamentul fanilor romani de la finala Roland Garros.[/vc_column_text][/vc_column][/vc_row][vc_row][vc_column][vc_column_text css=”.vc_custom_1528790956119{margin-bottom: 0px !important;}”]Simona Halep a dezvaluit ca momentul in care fanii romani au intonat imnul national dupa castigarea trofeului de la Roland Garros a fost unic in istorie.

De asemenea, Simona a mentionat ca reprezinta si cel mai emotionant moment din cariera sa.

„Momentul intonarii imnului a fost cel mai frumos al carierei! Organizatorii mi-au spus, dupa meci, ca nu s-a mai intamplat niciodata ca un imn sa fie rostit pe cuvinte de spectatori! Rar mi s-a intamplat sa plang pe teren! Le multumesc suporterilor pentru caldura de care au dat dovada”, a spus Simona la revenirea in tara.

Sportiva noastra a ajuns astfel la primul turneu de Grand Slam din palmares, dupa trei finale pierdute.

In urma succesului de sambata, Simona s-a distanta in fruntea clasamentului WTA si primeste un cec in valoare de 2.2 milioane de euro.

Revenirea sportivei noastre in circuit se va produce incepand cu 25 iunie, la Eastbourne.

Iata ce a mai scris pe facebook doamna Oana Pellea:

„In istoria Romaniei se va scrie:

‘Simona Halep a castigat in 2018 la Roland Garros! A fost primita la ea in Tara cu urale si aplauze. O tara intreaga a iubit-o. Romania a sarbatorit numarul 1 mondial in tenis cu iubire si admiratie!’

Atat se va consemna, atat conteaza.

In rest… nu-si va mai aduce nimeni aminte cine era la guvernare.

Felicitari, Simona Halep!”[/vc_column_text][/vc_column][/vc_row][/vc_section]

/0 Comments/by
muzica, muzica baroca, baroc, Ioan Bradu Iamandescu, iamandescu, profesor iamandescu, profesor doctor iamandescu, ioan iamandescu, muzicoterapie, terapie prin muzica, genuri muzicale, muzica clasica

Prof. Dr. Iamandescu despre muzica baroca si muzicoterapie

[vc_section][vc_row][vc_column][mk_image src=”https://culturaromana.ro/wp-content/uploads/2018/05/646×404.jpg” image_size=”full” lightbox=”true” custom_lightbox=”https://culturaromana.ro/wp-content/uploads/2018/05/646×404.jpg” frame_style=”border_shadow” align=”center” animation=”fade-in”][mk_padding_divider size=”30″][vc_custom_heading text=”Prof. Dr. Iamandescu despre muzica baroca si muzicoterapie” font_container=”tag:h3|font_size:27px|text_align:center|line_height:2em” use_theme_fonts=”yes” css_animation=”bounceInUp”][mk_padding_divider size=”30″][vc_column_text css=”.vc_custom_1526042455844{margin-bottom: 0px !important;}”]Preferinta pentru muzica de calitate nu tine cont doar de educatie, ci mai ales de inteligenta, iar ascultarea muzicii are aproape numai efecte benefice. Profesorul Iamandescu a realizat primele studii de muzicoterapie din Romania, in cadrul catedrei de Psihologie Medicala si Psihosomatica a UMF „Carol Davila” din Bucuresti.

Este adevarat ca muzica ne poate face sa simtim mai putin durerea?

Muzica joaca un rol mult mai important decat am putea crede. In Antichitate se mergea chiar pana la folosirea flautului in dreptul zonei afectate de lumbago. Dincolo de asta, muzica si-a dovedit posibilitati terapeutice in plan psihologic si somatic. De exemplu, efectul antalgic, de combatere a durerii, a fost evidentiat intr-un mod spectaculos la femeile care faceau chiuretaj uterin. Cele care au ascultat numai muzica au simtit mai putin durerea decat cele care au luat calmante. Muzica se utilizeaza foarte mult in ginecologie, acum si in chirurgie.

Ati studiat efectele muzicii asupra organismului si ati scris un tratat de muzicoterapie in acest sens.

Am scris primul tratat de muzicoterapie receptiva, iar peste o saptamana-doua va aparea o noua editie a acestui tratat, care a fost imbunatatit prin contributia a noua personalitati din domeniul muzicoterapiei internationale. Aceste personalitati m-au ajutat sa largesc cadrul acestei abordari si sa incerc sa introduc muzicoterapia la noi in tara ca specialitate muzicala, lucru care este pe cale sa se realizeze si cu ajutorul cadrelor didactice de la Universitatea de Muzica din Bucuresti si al mai multor psihologi. Numai ca este un domeniu foarte pretentios, care cere cel putin trei ani de formare si acum este o tatonare in aceasta directie. Cartea despre care va vorbesc se adreseaza in primul rand melomanilor.

Este eficienta orice melodie care ne place sau gusturile se discuta?

Orice muzica este eficienta, in mod sigur, dar s-a dovedit ca piesele din repertoriul clasic si romantic activeaza cel mai mult creierul. Chiar daca exista asa-numita muzica preferata (unul vrea romante, altul vrea rock), exista tomografia cu emisie de pozitroni care arata cum muzica lui Mozart activeaza 99%-100% din scoarta cerebrala. Si, in general, muzica simfonica si de camera activeaza creierul in proportie de 90%, spre deosebire de muzica usoara sau tangoul, de exemplu, care activeaza creierul in proportie de 50%. Mai mult, nici o muzica nu poate depasi pragul pe care il atinge muzica baroca, de exemplu, ale carei unde sonore au frecvente care se inscriu in zona de activare optima a activitatii cerebrale. Daca ascultam muzica baroca, neuronii capata un ritm de activitate ciclica intre 8 si 12 cicli pe secunda, ceea ce se intampla numai in cazul geniilor! Numai ca geniile il au permanent, in vreme ce omul care asculta muzica il are doar cat asculta muzica, dar este suficient, pentru ca imbunatateste memoria.

Inseamna ca ar trebui sa ascultam muzica in timp ce invatam?

Da, muzica in stil baroc in special, adica Bach, Telemann, Handel. O doctoranda a mea, psihologul Liliana Neagu, a dovedit ca persoanele care invata folosind acest fundal sonor obtin performante cu 40% mai mari la testele de memorie. Poate ca mai tarziu se va putea ca in salile de clasa sa se puna muzica in surdina ca fundal sonor, care sa nu distraga atentia, dar care sa favorizeze memoria.

In afara de stimularea memoriei, ce alte efecte mai are muzica? Si ce tipuri de muzica clasica sunt cele mai indicate?

Muzica baroca are efecte foarte bune, slava Domnului, si pentru relaxare, si pentru terapie, dar aici, sigur, ii putem include si pe Mozart, pe Beethoven, pe Wagner. De asemenea, efectul antalgic este mare si la muzica preferata. In studiile mele, am pus muzica pe care a vrut-o fiecare, chiar si muzica populara gen „Uhai, bade”. Si aceasta a avut efect antalgic. Dar am pus si muzica clasica si aceasta a avut mai mult succes! Stiu acest lucru pentru ca am avut un aparat care te ciupea si provoca durere, iar intensitatea senzatiei era inregistrata, aparatul spunea cat te doare. Eu va pot spune ca am avut Zona Zoster, cu dureri mari localizate la ureche, am crezut ca am otita. Am ascultat la casti „Amurgul zeilor” de Wagner – sase ore, de la ora doua la opt dimineata. Ma mai durea foarte putin cand am ajuns la medicul ORL-ist.

In alta ordine de idei, o cercetare recenta a colectivului nostru a demonstrat o scadere considerabila a glicemiei pe fondul auditiei muzicii clasice. Toate aceste cercetari nu au alt rol decat sa convinga marele public, dar si lumea medicala, de valoarea muzicoterapiei si sa pregateasca atmosfera in tara noastra pentru introducerea muzicoterapiei ca specialitate complexa, pe care trebuie sa o practice fie un muzicolog cu pregatire de psihologie, fie un psiholog cu educatie medicala, fie un medic care sa aiba o cultura muzicala deosebita si notiuni de psihologie.

Se spune ca plantele cresc mai bine, ca vacutele dau mai mult lapte pe muzica de Mozart. Este adevarat?

Da. Si nu numai Mozart, muzica clasica, muzica armonioasa. Pe de alta parte, ascultand un discurs al lui Hitler, plantele s-au chircit, s-au ofilit.

Difera impactul pe care il are muzica asupra noastra daca o ascultam in cadrul unui concert la Ateneu, de exemplu, sau acasa, la casti?

La un concert, efectul este maxim, deoarece sunt trei factori implicati: in primul rand, concentrarea este mult mai buna, te duci la concert ca sa asculti muzica. Pe de alta parte, este vorba de actiunea sunetelor asupra corpului, intregul corp este invaluit de aceste efluvii sonore la modul direct. Si apoi, conteaza caracterul emotiei colective. Este vorba de fenomenul de contagiune emotionala care potenteaza trairile. Si caracterul de eveniment pe care il are participarea la un concert este important.

Sunt artistii, in general, si persoanele care canta, in special, mai sanatosi, mai fericiti sau mai putin stresati decat ceilalti?

Aici este vorba despre muzicoterapia activa pe care eu nu am analizat-o, deoarece este mult mai putin la indemana oricui sa cante in casa, sa cante la un instrument chiar, poate cel mult sa cante intr-un cor. Nu sunt studii foarte exacte in acest sens, inca nu avem o statistica si in stiinta nu poti sa mergi numai pe impresii. Dar se pare ca muzicienii traiesc mai mult – cu unele exceptii regretabile, desigur. Uitati-va la marii zei, Herbert von Karajan, Arthur Rubinstein, la 94 de ani canta la pian, Pablo Casals. Muzica stimuleaza imunitatea, iar cine are o imunitate mai buna traieste mai mult. Cel putin din punctul acesta de vedere se poate spera. Dar ascultand muzica, efectele sunt cu siguranta benefice.

Sa revenim la gusturile muzicale.

Vreau sa retineti un lucru. Nu exista obstacol pentru a beneficia de efectele muzicii asa-zise grele. Nu este valabila ideea ca-ti trebuie neaparat o educatie muzicala. O educatie muzicala favorizeaza un contact mai usor cu aceasta muzica, dar oamenii care sunt foarte inteligenti apreciaza un astfel de gen indiferent de cultura lor muzicala. Dovada stau notele pe care ei le dau pieselor din repertoriul simfonic si de camera. Cele mai noi cercetari pe care le-am facut pe plan international sunt in domeniul muzico-diagnosticului, este un concept prin care reusesc sa imbogatesc examenul psihologic prin felul in care bolnavul descrie, pe baza impresiilor personale, ce ii sugereaza muzica pe care o asculta, fara sa stie cine este compozitorul sau cum se numeste piesa. O sa va dau un exemplu: o femeie de serviciu, cand a ascultat un fragment de Wagner, „Calatoria lui Siegfried pe Rin”, o muzica accesibila, frumoasa, a fost extrem de impresionata si a descris exact ce a vrut sa spuna Wagner, dar intr-o forma modificata, adaptata secolului: si-a amintit de o calatorie a ei nu cu luntrea, ci cu autobuzul, in care vedea locuri frumoase. I-am spus ca are un nivel de inteligenta ridicat si mi-a zis ca a fost buna la carte, dar n-a putut sa continue, insa copilul ei este olimpic! Deci avea gena aceasta, dar nu s-a putut realiza.

”Muzica lui Mozart activeaza aproape 100% din scoarta cerebrala.”

Ritmul trezeste instinctele, melodia emotiile, iar armonia inteligenta.

Ce le transmiteti tinerilor care asculta muzica „suparata”, zgomotoasa?

Sa nu abandoneze o astfel de muzica, dar sa nu devina prizonierii ei, sa incerce si altceva. Sa o asculte la petreceri, mai ales muzica usoara de buna calitate, muzica de film. Si mai ales, sa cante ei insisi, intr-un cor, la un instrument. Ii dezvolta mult. Anihileaza efectul stresului si le finiseaza personalitatea. Ii face mai complecsi.

Dar manele?

Manelele, daca vreti, sunt foarte bune pentru exacerbarea instinctelor. Si am spus tot. Dar exacerbeaza si instinctul de agresivitate, nu doar pe cel sexual, care e bun. Muzica manelelor activeaza toate organele si aparatele „de la buric in jos”, ca sa zic asa, in timp ce muzica clasica – „de la buric in sus”.

De ce se intampla asa?

Manelele inseamna in primul rand ritm, iar ritmul stimuleaza instinctele. Melodia stimuleaza afectivitatea, emotiile, le rafineaza, iar armonia sonoritatilor, orchestratia stimuleaza inteligenta. „Bolero”-ul lui Ravel, dupa parerea mea, este exemplul de muzica completa: are un ritm obsedant, este melodic si are o orchestratie care creste progresiv. Acesta este exemplul de muzica in care gasesti toate cele trei trasaturi.

Risca sa devina oarecum „autisti” cei care asculta muzica la casti in mijloacele de transport si in toate momentele in care vor sa evadeze?

Nu inseamna ca muzica ii face autisti, ci ca aceia care au aceasta inclinatie spre introversie se izoleaza cu ajutorul muzicii. Unii evadeaza si pe calculator. Si eu zic ca in lumea muzicii e mai bine decat in cea a calculatorului. Iar muzica poate fi un ecran foarte folositor pentru studiu, dupa cum spuneam. Revenind insa la casti, atentie la riscul hipoacuziei! In Germania, o treime din tineri sunt hipoacuzici, iar Germania nu este o tara din lumea a treia, ca noi.

Aveti un compozitor preferat?

imi place foarte mult Haydn. Mi se pare un rezervor de optimism extraordinar, o baterie care te incarca. Preferintele acestea sunt insa si in functie de starea de spirit si de activitatea pe care o faci. Sigur, si Mozart, si Bach, si Wagner. Beethoven ramane insa Beethoven. Reprezinta omul cu toate dimensiunile lui, cu toate calitatile si cu toate defectele lui. Pe langa el, toti ceilalti sunt ingeri. Iar Bach este… cum sa zic. Bach este infinitul.

„O educatie muzicala favorizeaza un contact mai usor cu muzica grea, dar oamenii care sunt foarte inteligenti apreciaza acest gen indiferent de cultura lor muzicala.”

„Manelele exacerbeaza instinctele. Activeaza toate organele si aparatele «de la buric in jos», ca sa zic asa, in timp ce muzica cealalta actioneaza «de la buric in sus».”

Una din doua

– Instrument sau voce? Ce preferati sa ascultati?

– Instrument. Dar si opera sau liedul.

– Muzica clasica sau ambientala? Care ne relaxeaza mai bine?

– Muzica clasica (pe cei inteligenti!).

– Concert in sala sau la casti?

– Ambele, cu preferinta pentru concertul in sala.

– Beethoven sau Mozart? Care compozitor ne ajuta sa ne concentram mai bine?

– Bach (rade). Poate si Mozart.

Sursa: Ceasca de Cultura.[/vc_column_text][/vc_column][/vc_row][/vc_section]

/0 Comments/by
Dinu Giurescu, Academia Romana, Dinu C. Giurescu, giurescu, academician, academicianul giurescu, academicianul dinu giurescu

A încetat din viață Dinu C. Giurescu la 91 de ani – fostul președinte al Academiei Române

[vc_section][vc_row][vc_column][mk_padding_divider size=”30″][vc_custom_heading text=”A încetat din viață Dinu C. Giurescu la 91 de ani – fostul președinte al Academiei Române” font_container=”tag:h3|font_size:24px|text_align:center|line_height:2em” use_theme_fonts=”yes” css_animation=”bounceInUp”][mk_padding_divider size=”30″][mk_image src=”https://culturaromana.ro/wp-content/uploads/2018/04/05-interviu-1.jpg” image_size=”full” lightbox=”true” custom_lightbox=”https://culturaromana.ro/wp-content/uploads/2018/04/05-interviu-1.jpg” frame_style=”border_shadow” title=”Dinu C. Giurescu” desc=”(1927 – 2018)” align=”center” animation=”fade-in”][vc_column_text css=”.vc_custom_1524681302878{margin-bottom: 0px !important;}”]Academicianul român Dinu C. Giurescu a murit, marți, 24 aprilie la vârsta de 91 de ani și va fi înmormântat cu onoruri militare vineri, în cavoul familiei de la Cimitirul Bellu din Bucureşti, potrivit Academiei Române.

Ceremonia religioasă va avea loc vineri, la ora 11.00, la Biserica Italiană, din Bd. Nicolae Bălcescu nr. 28.

Garnizoana Bucureşti va asigura onoruri militare.

Istoricul avusese o carieră academică fulminantă, intrând, pentru scurt timp, și în viața politică. Potrivit primelor informații, acesta a murit acasă, din cauze naturale.

Istoricul Dinu C. Giurescu s-a născut la 15 februarie 1927 în București.

Academicianul s-a născut într-o familie de cărturari, fiind fiul lui Constantin C. Giurescu și nepotul lui Constantin Giurescu.

A urmat studiile de licență la Facultatea de Istorie din cadrul Universității din București, pe care le-a absolvit în anul 1955.

În anul 1968 a obținut titlul științific de doctor în istorie. Giurescu a fost profesor la Universitatea de Artă, Secția Istoria și Teoria Artei-Muzeografie între anii 1968-1987.

A fost profesor universitar Universitatea București, Facultatea de Istorie, între 1990 și 1997.

Din 2002, a deținut poziția de membru al Academiei Române, după ce fusese membru corespondent din 1990. În plus a fost membru în Consiliul Științific al Institutului Revoluției Române.

Academicianul a fost, printre altele, vicepreședintele Partidului Conservator.

La 9 decembriue 2012, Giurescu apărea pe listele USL, în momentul alegerilor parlamentare. A fost ales deputat în circumscripţia electorală nr. 42 Bucureşti.

Pe 24 aprilie 2014 a devenit vicepreședinte al Academiei Române, pentru un mandat de patru ani.

După ce a fost ales în această funcție, și-a dat demisia din poziția din Camera Deputaților și s-a retras din viața politică.

Printre cele mai cunoscute lucrări publicate de academician se numără „Istoria ilustrată a românilor” (1981), scrisă în colaborare cu Constantin C. Giurescu, „Imposibila încercare. Greva regală, 1945” (1999), „România în al doilea război mondial” (1999), „Cade Cortina de Fier -România 1947” (2002), „Zid de pace, turnuri de frăție. Deceniul deschiderii: 1962 – 1972” (2012), operă redactată în colaborare cu Mircea Malița, și „Lichidatorii. România în 1947” (2012).

Aș vrea, în continuare să lăsăm câteva vorbe înțelepte ale marelui academician să ne ghideze în anii ce vin. Să vedem:[/vc_column_text][mk_padding_divider size=”30″][vc_video max_width=”700″ link=”https://www.youtube.com/watch?v=TswmBZ-JZb8″ animation=”fade-in”][mk_padding_divider size=”30″][/vc_column][/vc_row][/vc_section]

/0 Comments/by
academician ioan aurel pop, ioan aurel pop

Acad. Ioan Aurel Pop, despre indobitocirea generatiilor viitoare prin eliminarea culturii nationale

[vc_section][vc_row][vc_column][mk_padding_divider size=”30″][vc_custom_heading text=”Acad. Ioan Aurel Pop, despre indobitocirea generatiilor viitoare prin eliminarea culturii nationale” font_container=”tag:h3|font_size:24px|text_align:center|line_height:2em” use_theme_fonts=”yes” css_animation=”bounceInUp”][mk_padding_divider size=”30″][mk_image src=”https://culturaromana.ro/wp-content/uploads/2018/04/148749.jpg” image_size=”full” lightbox=”true” custom_lightbox=”https://culturaromana.ro/wp-content/uploads/2018/04/148749.jpg” frame_style=”border_shadow” align=”center” animation=”fade-in”][mk_padding_divider size=”30″][vc_column_text css=”.vc_custom_1524083223830{margin-bottom: 0px !important;}”]Prof. Univ. Dr. Ioan Aurel Pop, rectorul Universitatii Babes-Bolyai a sustinut o cuvantare despre importanta culturii si a studierii istoriei in scoli, punand accentul pe necesitatea „dimensiunii istorice din studiul mostenirii culturale a umanitatii si a natiunii”.

In cadrul sesiunii organizate de catre Academia Romana cu ocazia Zilei Culturii Romane, profesorul Pop a exemplificat magistral unde duce educatia de tip nou din scolile romanesti, aratand ca astfel se obtin generatii intregi de analfabeti functionali.

Am vazut relativ recent ca, in programele scolare, aproape orice referinta istorica din studiul literaturii este eliminata, iar creatiile sunt abordate pe teme mari, generoase, dar neadecvate intelegerii elevilor. Astfel, la tema iubirii, se exemplifica prin Iliada, Dante, Eminescu, Shakespeare, Mircea Cartarescu, Mircea Eliade si Camil Petrescu, la romanul social prin ‘Ciocoii vechi si noi’ si prin ‘Rascoala’, la literatura religioasă prin Dosoftei si Arghezi, la literatura istorica prin Grigore Ureche, Walter Scott, Costache Negruzzi si Maurice Druon etc. Fireste, nimeni nu mai citeste operele literare respective in intregime, ci profesorii si elevii se multumesc cu ‘povestiri’ despre aceste opere, cu pastise, cu reproducerea unor comentarii ale altora si, rar, cu fragmente din lucrarile in cauza. De aceea, asistand la ore in scoli, mi-a fost dat sa aud in anii din urma intrebari si remarci de genul: ‘De ce scrie Nicolae Filimon asa de naiv in comparatie cu Mircea Eliade?’, ‘De ce sa-l mai studiem pe Dimitrie Cantemir din moment ce Nicolae Iorga a scris mai bine despre aceleasi teme?’, ‘Ce rost mai are azi Alecsandri, care este clar inferior lui Nichita Stanescu?’ etc. Disciplina numită ‘Istorie’ – atat cat mai exista ea in scoala, la dimensiunea unei ore pe saptamana – abordeaza tot ‘teme mari’, reluate la nivel superior (dupa cum ni se spune) in fiecare clasa urmatoare.

De exemplu, se compara revolutiile din epoca moderna si contemporana, de la Revolutia Engleza din secolul al XVII-lea pana la Revolutia Romana de la 1989. La fel se intampla cu razboaiele sau conflictele armate, de la Razboiul Troian pana la Razboiul celor Doua Roze (intr-o prima etapa) sau de la Razboaiele Napoleoniene la Al Doilea Razboi Mondial (in alta etapa). Astfel, unii elevi pot invata cate ceva despre Napoleon Bonaparte inainte de a sti date despre Marea Revolutie Franceza, care l-a produs pe Napoleon. In urma unei lectii de acest fel – de altfel, judicios predate de profesor – privind organizarea conflictelor din Antichitate pana azi (adica de la catapulta pana la metodele digitale de lupta) am auzit o intrebare stupefianta: ‘Oare Iulius Caesar era un om destept, din moment ce nu-si stabilea strategia de lupta la calculator si din moment ce nu comunica prin e-mail?’. Despre Evul Mediu ‘intunecat’ ce sa mai spun? Mintile tinere se dezorienteaza complet cand afla ca universitatile sunt o ‘inventie’ tocmai a ‘barbariei medievale’ sau cand vad ca, in scriptoriile manastirilor, calugarii truditori au copiat manuscrisele intregii intelepciuni antice si le-au pastrat ca pe odoare de pret pentru viitorime,

a spus profesorul Pop.

Rectorul Universitatii Babes-Bolyai a deplans si eliminarea componentei spirituale din invatamant, care are ca rezultat „promotii animate doar de aspectul material, de castigul banesc, de competitia dupa cat mai multe averi”.

Cum s-a putut ajunge la asemenea aberații educationale? Evident, prin eliminarea dimensiunii istorice din studiul mostenirii culturale a umanitatii si a natiunii. Elevii nu mai stiu si nu mai trebuie sa stie ce a fost clasicismul greco-latin, care a precedat literatura cavalereasca a Evului Mediu, nici ce este umanismul sau rationalismul, nici carui secol ii apartine romantismul si nici cum s-a manifestat iluminismul. Am facut experimentul neinspirat de a-i pune pe studentii mei din anul I sa aseze in ordine cronologica cateva curente cultural-literare, anume iluminism, romantism, simbolism (plasate de mine aleatoriu), spunandu-le ca s-au manifestat in trei secole succesive. Marea majoritate au fost complet nestiutori, iar unii mi-au spus ca nici nu-si obosesc mintea, fiindca pot sa caute pe telefon daca au nevoie. Altii, mai versati in formele de comunicare actuale, au pretins ca impartirea aceasta vetusta pe curente culturale, literare, de idei este o conventie umana si ca lumea trebuie studiata si cunoscuta global, pieptis, fara bariere si fara domenii. I-am intrebat atunci despre universalismul titanilor Renasterii sau despre enciclopedismul din Secolul Luminilor si mi-au cerut voie sa caute pe Google.

In aceste conditii, cum sa mai indraznesti sa intrebi ceva despre lipsa de informatii din manuale privind umanismul romanesc, cronicarii, Dosoftei, Varlaam, Ienachita Vacarescu si Sadoveanu, Cosbuc si Goga, si chiar Toparceanu si Minulescu? Ti se sugereaza ori ti se spune clar – dupa punerea unor asemenea intrebari – ca esti depasit de vreme, batran, nostalgic sau, mai rau, nationalist si xenofob. Prin astfel de conceptii ale noilor ‘propagandisti’, tinerii ajung la un nivel minim de cunostinte de cultura generala si de cultura nationala, nivel care nu-i ajuta deloc sa se orienteze in lumea contemporana. De aceea, se duc, de exemplu, la Roma si te cred daca le spui ca Michelangelo a facut Capela Sixtina la 1300, animat de conceptii iluministe! Astfel, prin eliminarea componentei spirituale a educatiei, ne trezim cu promotii animate doar de aspectul material, de castigul banesc, de competitia dupa cat mai multe averi. Campaniile de denigrare a educatiei (scolii) si a institutiei bisericesti conduc in aceeasi directie de repudiere a valorilor culturale,

a afirmat reputatul academician și istoric.

Academicianul a deplans mentalitatea unor educatori care cred ca singurele cunostinte pe care tinerii trebuie sa le cunoasca sunt cele legate de mancarea sanatoasa, business sau folosirea calculatorului. Adolescentii stiu totul despre pokemoni, dar nu stiu cine sunt marile personalitati ale istoriei nationale.

Exista educatori care cred (si aplica in practica aceasta convingere) ca daca elevii invata azi cum sa lucreze la computer, daca stiu (eventual) cum se deschida o afacere, cum sa manance sanatos, cum sa-si dezvolte anumite grupuri de muschi sau cum sa practice metodele contraceptive, atunci ei nu mai trebuie sau nu mai pot sa stie si conjugarea verbelor neregulate, sa invete versuri, sa inteleaga pictura murala a Voronetului, sa explice notiunile de ‘hora’ si de ‘doina’ sau sa stie ‘pe de rost’ unde se afla Pietrosul Calimanilor.

Este aceasta, probabil, o gandire de tip digital: memoria tinerilor, ca si memoria calculatorului, este limitata (ca doar nimic nu este infinit pe lumea asta pamanteasca!) si atunci de ce sa le-o ocupam cu ‘vechituri’, cu aspecte ‘revolute’, cu ‘balast’ si sa-i lasam neadaptati la epoca Facebook-ului, a Instagram-ului sau a WhatsApp-ului? Toate bune si frumoase, daca ar fi asa, dar nu este, fiindca mintea omului nu functioneaza pe principii digitale, mintea omeneasca nu este un computer. Capacitatea noastra de memorare este, practic, nelimitata, iar nefolosirea acestei capacitati devine, in anii din urma, un pericol social. Nedotarea creierului uman cu notiuni de cultura istorica precum cele mentionate mai sus il transforma pe om intr-un ogor fertil necultivat. Inca din vechime, campurile cultivate intens cu anumite plante erau lasate dupa un timp sa ‘se odihneasca’, erau lasate ‘în parloaga’ sau ‘in moina’, dar numai cu un scop: ca sa poata produce apoi mai mult si mai bine ulterior! Daca insa noi, in perioada celor 12 ani de studii elementare si secundare, ii lasam pe elevi sa ‘se odihneasca’ si nu le inoculam deloc sau aproape deloc cultura (experienta culturala a natiunii si a omenirii, mostenirea generatiilor care ne-au precedat) ii lasam complet de izbeliste, ii lasam prada celor mai dureroase si periculoase experiente si experimente.

Multi spun ca nu stiu, fiindca au uitat. Este cel mai adesea fals: ca sa uiti, trebuie mai întai sa ai din ce uita. Se spune ca – in chip paradoxal – cultura generala este ceea ce-ti ramane in memorie dupa ce ai uitat ceea ce ai invatat in scoala!

Azi nu sunt ignorate doar domenii de cunoastere precum istoria, istoria literara si culturala, istoria dreptului sau etnografia ori geografia, ci si istoria matematicii, fizicii sau chimiei, istoria medicinei, istoria tehnicii. Va rog sa intrebati un tanar care sunt mecanismele simple din fizica, sau cand a trait Newton, sau ce este un postulat, sau cand a fost inventat motorul cu ardere interna, sau cum, cand si de ce s-a ajuns la vaccinuri. Tinerii nu stiu din capul lor daca pelagra, scorbutul sau poliomielita sunt boli ori nume de ciuperci exotice (nici cum au fost salvate in lume, in ultimele doua secole, sa zicem, prin vaccinare, sute de milioane de oameni). Nu stiu ce / cine este ‘Fat-Frumos din lacrima’, nu mai stiu ce sa creada despre Mihai Viteazul, despre Balcescu si Kogalniceanu, dar stiu sigur de Pokemoni, de Harry Potter, de Razboiul Stelelor, de Stapanul Inelelor ori de felurite droguri. Nu este rau deloc, evident, ca stiu aceste lucruri despre lumea care-i inconjoara, dar este gresit sa fie privati programatic din zestrea lor mentala de mostenirea culturala a omenirii,

a mai adaugat Ioan Aurel Pop.

Profesorul a incheiat spunand ca universalul nu poate fi inteles decat prin particular si adevarul nostru este legat de valorile noastre. Acesta a deplans faptul ca unii se rusineaza de Eminescu sau de cultura nationala.

Prin urmare, chiar daca adevarul este relativ, dar el ramane adevar. Iar adevarul nostru se afla in legatura cu valorile noastre. Avem un creator de talia lui Eminescu si ne dezicem uneori de el, avem o sarbatoare a culturii nationale si ne rusinam de ea, daca nu de substantivul ‘cultura’, atunci de adjectivul ‘nationala’, ca si cum ar fi ciumat. Deocamdata insa – pana la reusita deplina a globalizarii – un strain venit spre noi nu ne va intreba de Sofocle, de Rabelais, de Michelangelo sau de George Washington, ci de creatorii nostri de valori, de Ulpia Traiana, de Densus si de Surdesti, de ‘Balada’ lui Porumbescu si de Victor Babes, de un contemporan roman al lui Lamartine sau despre constructorul Podului de la Cernavoda. Cei mai multi vor tacea in fata unor astfel de intrebari sau vor spune – in pacatoasa traditie romaneasca – ca nu avem nimic, ca nu am creat nimic si ca nu reprezentam nimic. Ne complacem uneori in aceasta ieftina filosofie a nimicniciei, autoflagelandu-ne cu pasiune. Noi nu suntem, fireste, creatorii culturii universale, dar fara noi (ca si fara ceilalti), cu siguranta, cultura lumii ar fi mai saraca.

Cultura romaneasca, invatata la scoala din perspectiva istorica – ca sa nu mai auzim oameni spunand ca Eminescu sau Cosbuc nu au scris ca Jacques Prévert sau ca Edgar Alan Poe – ar putea fi salvarea noastra, salvarea mintilor noastre, dar si calea de a intelege universalitatea. Cultura lumii – daca exista – este formata din toate culturile nationale si regionale. Ca romani, vorbitori de limba romana, ca sa-l receptam pe Goethe intr-o buna traducere romaneasca, trebuie sa-l patrundem pe Eminescu, fara de care am fi cu totii mult mai labili sau nici nu am mai fi. De aceea, este bine sa veghem aici, la Academia Romana, ca noi, romanii, sa nu uitam niciodata ‘sa ne cuprindem de acel farmec sfant’, asa cum ne indeamna, din vesnicie, Eminescu. Las pentru un alt prilej critica acelor opinii care neaga valoarea culturilor nationale in general si a culturii nationale romanesti, in special, 

a concluzionat Ioan Aurel Pop.

Iata discursul integral:[/vc_column_text][vc_column_text css=”.vc_custom_1524213379425{margin-bottom: 0px !important;}”]

Cultura romana si dimensiunea sa istorica nationala

„La 8 februarie 2018, presedinta Coalitiei pentru educatie tragea iarasi, prin mijloacele de difuzare in masa, un semnal de alarmă: ‘40% din generatiile viitoare, din cei care vin din urma si trebuie sa sustina Romania din punct de vedere economic, social, cultural si politic, sunt analfabeti sociali si functionali, adică vor fi un balast in viitor si nu un activ, ca acum, pentru piata muncii, pentru business, pentru economie, pentru Romania. Ce inseamna analfabet social si functional? Nu pot intelege, nu pot exprima, nu pot explica ceea ce citesc, nu pot face mai mult decat operatiuni simple, mecanice, fizice’. Oare este posibil ca Romania contemporana sa se afle tocmai intr-o astfel de situatie? Si daca este asa sau aproape asa, cum se va fi ajuns aici? In ce raport se afla acest ‘analfabetism social si functional’ cu ceea ce numim indeobste cultura?

S-au dat, de-a lungul timpului, numeroase definitii ale culturii, fara sa se cada de acord asupra uneia general acceptate. Sub aspect etimologic, cuvantul cultura este latinesc. Verbul latin colo, -ere, colui, cultum are acceptiuni destul de variate: a cultiva (pamantul), a locui, a impodobi, a ingriji, a ocroti, a indragi, a-i cinsti pe zei etc. Cultura spirituala (intelectuala) de grup, insa, este un concept mai bine circumscris si acesta se refera, cred, la ansamblul manifestarilor spirituale ale unei comunitati, concretizate in creatii si realizate, de regula, in institutii. Cultura aceasta spirituala s-a faurit de-a lungul istoriei si se faureste si acum, sub ochii nostri. Ea este, prin urmare, o mostenire, transmisa deopotriva prin memoria individuala si prin memoria colectiva, dezvoltata mereu. Nimeni nu poate elabora o creatie spirituala – oricat talent ar avea – daca nu este depozitarul acestei mosteniri, daca nu a asimilat valorile culturale anterioare, daca nu are o anumita forma mentis alcatuita prin educatie, transmisa dinspre trecut. Dar nu este menirea mea aici sa vorbesc despre cultura individuala, ci despre cultura acelei comunitati umane care se cheama natiune si, in primul rand, despre cultura nationala romaneasca. Aceasta cultura a romanilor ca natiune nu are niciun inteles fara componenta sa istorica, iar lipsirea ei de dimensiune istorica este un act iresponsabil.

De regula, azi exista o reticenta bine intretinuta fata de trecut (si, implicit, fata de istorie), repudiat prin mijlocirea a cel putin doua motivații: 1. Trecutul este mort si, prin urmare, el nu prezinta nici o importanta in ‘competitia’ sa cu prezentul si, mai ales, cu viitorul; oamenii si grupurile de oameni trebuie sa se ocupe, asadar, de ceea ce este si de ceea ce va fi. 2. Trecutul este incognoscibil, fiind definitiv ingropat in uitare. Trecutul nu poate fi reconstituit in functie de criteriul adevarului, fiindca adevarul nu exista. Traim in epoca post-adevarului si suntem, astfel, liberi sa ne construim / inventam fiecare propriile ‘adevaruri’, in functie de nevoi, sensibilitati, gusturi, interese, comenzi sociale, pregatire etc. Repudierea componentei istorice din societatile contemporane, inclusiv din Romania, este vizibila in toate domeniile, dar ceea ce ne intereseaza aici este consecinta acestui fenomen asupra culturii.

Primele notiuni de cultura nationala se dobandesc in anii fragezi de viata, in familie si se sistematizeaza si desavarsesc apoi in scoala, prin educatia organizata. Una dintre cele mai importante institutii de cultura este scoala si orice capitol important de istoria culturii unui popor incepe cu invatamantul. Toate disciplinele scolare contribuie la formarea culturii individuale si a conceptului de cultura in general, in mintile tinere. Creatiile care ne-au precedat au fost clasificate – cel putin de la Renastere incoace – in filosofice, istorice (istoriografice), teologice (religioase), beletristice, juridice, stiintifice, artistice, medicale etc., iar de atunci incoace aceste forme de creatie s-au tot diversificat si perfectionat. In lumea contemporana, creatia din domeniile stiintelor exacte, ale naturii si tehnice este considerata, de catre multi exegeti, drept cea mai importanta parte a culturii. In timpurile revolute nu a fost insa asa, de aceea mostenirea culturala a omenirii si a natiunii se transmite, in primul rand, in scoala, prin discipline ca limba si literatura romana, limbi si literaturi straine, istorie, limba si literatura latina, filosofie, religie, geografie etc. Nici una dintre aceste discipline nu se poate studia si intelege in afara componentei sale istorice. Spre exemplu, intre primele notiuni care trebuie insusite la literatura romana se afla succesiunea si definirea curentelor cultural-literare, iar faptul este verificat cel putin din secolul al XVIII-lea incoace, secol in care elitele credeau ca prin cultura se poate ajunge la libertate. Am vazut relativ recent ca, in programele scolare, aproape orice referinta istorica din studiul literaturii este eliminata, iar creatiile sunt abordate pe teme mari, generoase, dar neadecvate intelegerii elevilor.

Astfel, la tema iubirii, se exemplifica prin Iliada, Dante, Eminescu, Shakespeare, Mircea Cartarescu, Mircea Eliade si Camil Petrescu, la romanul social prin ‘Ciocoii vechi si noi’ si prin ‘Rascoala’, la literatura religioasa prin Dosoftei si Arghezi, la literatura istorica prin Grigore Ureche, Walter Scott, Costache Negruzzi si Maurice Druon etc. Fireste, nimeni nu mai citeste operele literare respective in intregime, ci profesorii si elevii se multumesc cu ‘povestiri’ despre aceste opere, cu pastise, cu reproducerea unor comentarii ale altora si, rar, cu fragmente din lucrarile in cauza. De aceea, asistand la ore in scoli, mi-a fost dat sa aud in anii din urma intrebari si remarci de genul: ‘De ce scrie Nicolae Filimon asa de naiv in comparatie cu Mircea Eliade?’, ‘De ce sa-l mai studiem pe Dimitrie Cantemir din moment ce Nicolae Iorga a scris mai bine despre aceleasi teme?’, ‘Ce rost mai are azi Alecsandri, care este clar inferior lui Nichita Stanescu?’ etc. Disciplina numita ‘Istorie’ – atat cat mai exista ea in scoala, la dimensiunea unei ore pe saptamana – abordeaza tot ‘teme mari’, reluate la nivel superior (dupa cum ni se spune) in fiecare clasa urmatoare. De exemplu, se compara revolutiile din epoca moderna si contemporana, de la Revolutia Engleza din secolul al XVII-lea pana la Revolutia Romana de la 1989. La fel se intampla cu războaiele sau conflictele armate, de la Razboiul Troian pana la Razboiul celor Doua Roze (intr-o prima etapa) sau de la Razboaiele Napoleoniene la Al Doilea Razboi Mondial (in altă etapa). Astfel, unii elevi pot invata cate ceva despre Napoleon Bonaparte inainte de a sti date despre Marea Revolutie Franceza, care l-a produs pe Napoleon. In urma unei lectii de acest fel – de altfel, judicios predate de profesor – privind organizarea conflictelor din Antichitate pana azi (adica de la catapulta până la metodele digitale de lupta) am auzit o intrebare stupefianta: ‘Oare Iulius Caesar era un om destept, din moment ce nu-si stabilea strategia de lupta la calculator si din moment ce nu comunica prin e-mail?’. Despre Evul Mediu ‘intunecat’ ce sa mai spun? Mințile tinere se dezorienteaza complet cand afla ca universitatile sunt o ‘inventie’ tocmai a ‘barbariei medievale’ sau cand vad ca, in scriptoriile manastirilor, calugarii truditori au copiat manuscrisele intregii intelepciuni antice si le-au pastrat ca pe odoare de pret pentru viitorime.

Cum s-a putut ajunge la asemenea aberatii educationale? Evident, prin eliminarea dimensiunii istorice din studiul mostenirii culturale a umanitatii si a natiunii. Elevii nu mai stiu si nu mai trebuie sa stie ce a fost clasicismul greco-latin, care a precedat literatura cavalereasca a Evului Mediu, nici ce este umanismul sau rationalismul, nici carui secol ii apartine romantismul si nici cum s-a manifestat iluminismul. Am facut experimentul neinspirat de a-i pune pe studentii mei din anul I sa aseze in ordine cronologica cateva curente cultural-literare, anume iluminism, romantism, simbolism (plasate de mine aleatoriu), spunandu-le ca s-au manifestat in trei secole succesive. Marea majoritate au fost complet nestiutori, iar unii mi-au spus ca nici nu-si obosesc mintea, fiindca pot sa caute pe telefon daca au nevoie. Altii, mai versati in formele de comunicare actuale, au pretins ca impartirea aceasta vetusta pe curente culturale, literare, de idei este o conventie umana si ca lumea trebuie studiata si cunoscuta global, pieptis, fara bariere si fara domenii. I-am intrebat atunci despre universalismul titanilor Renasterii sau despre enciclopedismul din Secolul Luminilor si mi-au cerut voie sa caute pe Google.

In aceste conditii, cum sa mai indraznesti sa intrebi ceva despre lipsa de informatii din manuale privind umanismul romanesc, cronicarii, Dosoftei, Varlaam, Ienachita Vacarescu si Sadoveanu, Cosbuc si Goga, si chiar Toparceanu si Minulescu? Ti se sugereaza ori ti se spune clar – dupa punerea unor asemenea intrebari – ca esti depasit de vreme, batran, nostalgic sau, mai rau, nationalist si xenofob. Prin astfel de conceptii ale noilor ‘propagandisti’, tinerii ajung la un nivel minim de cunostinte de cultura generala si de cultura nationala, nivel care nu-i ajuta deloc sa se orienteze in lumea contemporana. De aceea, se duc, de exemplu, la Roma si te cred daca le spui ca Michelangelo a facut Capela Sixtina la 1300, animat de conceptii iluministe! Astfel, prin eliminarea componentei spirituale a educatiei, ne trezim cu promotii animate doar de aspectul material, de castigul banesc, de competitia dupa cat mai multe averi. Campaniile de denigrare a educatiei (scolii) si a institutiei bisericesti conduc in aceeasi directie de repudiere a valorilor culturale.

Sa ne intelegem bine: toate acestea nu inseamna deloc ca acesti tineri au un nivel scazut de inteligenta sau ca sunt mai putin capabili decat alte generatii, din trecut; dimpotrivă, sunt convins ca au abilitati mult mai bune si potential mult mai ridicat decat odinioara. Numai ca, fiind unilateral si nepotrivit educati, dupa precepte asa-zis moderne, dar falimentare, ajung victime sigure ale celor care dirijează actualmente comunicarea. Principiul conform caruia elevii nu trebuie sa memoreze totul, adica sa-si insuseasca mecanic ceea ce-i invata altii, este unul corect, in esenta. Dar de aici si pana la a nu memora nimic sau aproape nimic este o mare deosebire! Exista educatori care cred (si aplica in practica aceasta convingere) ca daca elevii învata azi cum sa lucreze la computer, daca stiu (eventual) cum se deschida o afacere, cum sa manance sanatos, cum sa-si dezvolte anumite grupe de muschi sau cum sa practice metodele contraceptive, atunci ei nu mai trebuie sau nu mai pot sa stie si conjugarea verbelor neregulate, sa invete versuri, sa inteleaga pictura murala a Voronetului, sa explice notiunile de ‘hora’ si de ‘doina’ sau sa stie ‘pe de rost’ unde se afla Pietrosul Calimanilor. Este aceasta, probabil, o gandire de tip digital: memoria tinerilor, ca si memoria calculatorului, este limitata (ca doar nimic nu este infinit pe lumea asta pamanteasca!) si atunci de ce sa le-o ocupam cu ‘vechituri’, cu aspecte ‘revolute’, cu ‘balast’ si sa-i lasam neadaptati la epoca Facebook-ului, a Instagram-ului sau a WhatsApp-ului?

Toate bune si frumoase, daca ar fi asa, dar nu este, fiindca mintea omului nu functioneaza pe principii digitale, mintea omeneasca nu este un computer. Capacitatea noastra de memorare este, practic, nelimitata, iar nefolosirea acestei capacitati devine, in anii din urma, un pericol social. Nedotarea creierului uman cu notiuni de cultura istorica precum cele mentionate mai sus il transforma pe om intr-un ogor fertil necultivat. Inca din vechime, campurile cultivate intens cu anumite plante erau lasate dupa un timp sa ‘se odihneasca’, erau lasate ‘in parloaga’ sau ‘in moina’, dar numai cu un scop: ca sa poata produce apoi mai mult si mai bine ulterior! Daca insa noi, in perioada celor 12 ani de studii elementare și secundare, ii lasam pe elevi sa ‘se odihneasca’ si nu le inoculam deloc sau aproape deloc cultura (experienta culturala a natiunii si a omenirii, mostenirea generatiilor care ne-au precedat) ii lasam complet de izbeliste, ii lasam prada celor mai dureroase si periculoase experiente si experimente.

Multi spun ca nu stiu, fiindca au uitat. Este cel mai adesea fals: ca sa uiti, trebuie mai intai sa ai din ce uita. Se spune ca – in chip paradoxal – cultura generala este ceea ce-ti ramane in memorie dupa ce ai uitat ceea ce ai invatat in scoala!

Azi nu sunt ignorate doar domenii de cunoastere precum istoria, istoria literara si culturala, istoria dreptului sau etnografia ori geografia, ci si istoria matematicii, fizicii sau chimiei, istoria medicinei, istoria tehnicii. Va rog sa intrebati un tanar care sunt mecanismele simple din fizica, sau cand a trait Newton, sau ce este un postulat, sau cand a fost inventat motorul cu ardere interna, sau cum, cand si de ce s-a ajuns la vaccinuri. Tinerii nu stiu din capul lor daca pelagra, scorbutul sau poliomielita sunt boli ori nume de ciuperci exotice (nici cum au fost salvate in lume, in ultimele doua secole, sa zicem, prin vaccinare, sute de milioane de oameni). Nu stiu ce sau cine este ‘Fat-Frumos din lacrima’, nu mai stiu ce sa creada despre Mihai Viteazul, despre Balcescu si Kogalniceanu, dar stiu sigur de Pokemoni, de Harry Potter, de Razboiul Stelelor, de Stapanul Inelelor ori de felurite droguri. Nu este rau deloc, evident, ca stiu aceste lucruri despre lumea care-i inconjoara, dar este gresit sa fie privati programatic din zestrea lor mentala de mostenirea culturala a omenirii.

Necultivarea memoriei – individuale si colective – este reteta sigura pentru limitarea inteligentei oamenilor. Un om neinformat crede mult mai usor o stire din mass-media, iar astazi se manifesta, in peisajul cotidian, adevarati specialisti in ‘stiri false’ (fake news), adica in dezinformare. Cum sa poti distinge intre adevar si minciuna, daca nu ai inmagazinate in mintea ta cunostintele de baza despre lumea aceasta, ca sa poti compara? Ca sa compari ce afli cu ce stii, este nevoie sa știi! Prin urmare, nealimentarea memoriei umane cu date culturale pregateste ademenirea usoara a publicului spre directii dorite de comunicatorii interesati. Nu digitalizarea este cauza acestei orientari contemporane – despre care am mai scris si am fost rau inteles de unii – ci plonjarea in epoca Facebook fara pregatirea necesara, iar pregatirea inseamna cultura, inseamna cunostinte despre societate, despre experienta de viata a poporului tau si a omenirii. Revin la afirmatiile de la inceput, ca sa inchei.

Este o mare eroare sa credem si sa-i convingem si pe tineri ca trecutul este mort. Trecutul este viata noastra in care se concentreaza toata viata celor care ne-au precedat. In noi se sintetizeaza tot prezentul oamenilor care au trait in trecut. Sa ne reamintim unul dintre cele mai renumite citate ale lui Faulkner: ‘Trecutul nu este mort. Nici macar nu este trecut’. Prin urmare, daca ne propunem sa ignoram trecutul, ne decidem sa ignoram sau sa punem intre paranteze viata insasi.

Este drept ca noi, oamenii, nu stapanim adevarul absolut, dar de aici si pana la campania de discreditare a adevarului nostru, omenesc si pamantean, este o mare diferenta. Adevarul-echivalenta (acela care tinde sa suprapuna perfect discursul nostru cu realitatea descrisa) poate sa fie o iluzie, dar atunci post-adevarul / adevarul-semnificatie (adevarul fiecaruia, dupa imprejurari si interese) este o iluzie si mai mare, o sarlatanie frumos ambalata. Nu sunt mai multe adevaruri – cum incearca sa ne convinga unii ‘exegeti’ – ci exista doar adevar relativ, la care ajungem in masura in care putem, noi, oamenii, daca facem eforturi in acest sens. Adevarul nostru, chiar daca nu este imuabil, exista si este cu atat mai fascinant. Ce poate fi mai tulburator decat cautarea adevarului omeneste posibil si valabil intr-o anumita etapa a cunoasterii?

Prin urmare, chiar daca adevarul este relativ, el ramane adevar. Iar adevarul nostru se afla in legatura cu valorile noastre. Avem un creator de talia lui Eminescu si ne dezicem uneori de el, avem o sarbatoare a culturii nationale si ne rusinam de ea, daca nu de substantivul ‘cultura’, atunci de adjectivul ‘nationala’, ca si cum ar fi ciumat. Deocamdata insa – pana la reusita deplina a globalizarii – un strain venit spre noi nu ne va intreba de Sofocle, de Rabelais, de Michelangelo sau de George Washington, ci de creatorii nostri de valori, de Ulpia Traiana, de Densus si de Surdesti, de ‘Balada’ lui Porumbescu si de Victor Babes, de un contemporan roman al lui Lamartine sau despre constructorul Podului de la Cernavoda. Cei mai multi vor tacea in fata unor astfel de intrebari sau vor spune – in pacatoasa traditie romaneasca – ca nu avem nimic, ca nu am creat nimic si ca nu reprezentam nimic. Ne complacem uneori in aceasta ieftina filosofie a nimicniciei, autoflagelandu-ne cu pasiune. Noi nu suntem, fireste, creatorii culturii universale, dar fara noi (ca si fara ceilalti), cu siguranta, cultura lumii ar fi mai saraca.

Cultura romaneasca, invatata la scoala din perspectiva istorica – ca sa nu mai auzim oameni spunand ca Eminescu sau Cosbuc nu au scris ca Jacques Prévert sau ca Edgar Alan Poe – ar putea fi salvarea noastra, salvarea mintilor noastre, dar si calea de a intelege universalitatea. Cultura lumii – daca exista – este formata din toate culturile nationale si regionale. Ca romani, vorbitori de limba romana, ca sa-l receptam pe Goethe intr-o buna traducere romaneasca, trebuie sa-l patrundem pe Eminescu, fara de care am fi cu totii mult mai labili sau nici nu am mai fi. De aceea, este bine sa veghem aici, la Academia Romana, ca noi, romanii, sa nu uitam niciodata ‘sa ne cuprindem de acel farmec sfant’, asa cum ne indeamna, din vesnicie, Eminescu.

Las pentru un alt prilej critica acelor opinii care neaga valoarea culturilor nationale in general si a culturii nationale romanesti, in special.”

[/vc_column_text][/vc_column][/vc_row][/vc_section]

/0 Comments/by