Constantin 7 Giurginca – Arhivele Transcendente – Vârful lui Dragomir sau Gura Tătarilor

În nordul satului Colți și, ca și cele două Tipii (turnuri) de la Racoș, se află și Vârful lui Dragomir; de la distanță, se profilează în zare ca un turn, un vârf de con impresionant. Nu mai puțin interesantă este structura cuvântului și câmpul lui semantic. Masivul de la Colți conservă în el amintirea existenței unei populații ancestrale, tatarii, adică tatanii, tatânii cei buni și blajini, tatarii și siliștele (așezările) tătărăști din spațiul carpato-danubian. Unii le-au spus siliști tătărăști, alții jidovini (de la numele jidovilor/uriașilor din vremea giganților și titanilor), alții Plaiul Novacilor (așezările Novacilor din Gorjul și Mehedințiul de azi).

Muntelui i s-a spus inițial Gura Tătarilor (nu din cauza nomazilor tătari care au pustiit mereu Țările Române între secolele XVI-XVII), după numele așezării tătărăști din acele timpuri preistorice. Așezarea tătărască din jurul Vârfului Gura Tătarilor și-a asigurat și locul de refugiu: în munte este lucrată o peșteră, un tunel de fugă, cu o ieșire în vârf și cu o intrare jos la gura peșterii, de unde iese un bogat pârâu care se va uni, la gura Peșterii Tătarilor cu încă două pâraie: Valea Câlnăianului și Izvorul Căprioarei, și vor forma în aval râul Colți.

Vârful lui Dragomir

Peștera se observă că este lucrată de sus în jos, întrucât apa nu a venit de sus, căci în vârful muntelui nu este apă, ca apoi aceasta, în timp, să sfredelească stânca și jos să-și facă gura de ieșire. Eu cred că este o lucrare titanilor a tatânilor din acele timpuri, care stăpâneau o tehnică a golului uimitoare, regăsită în spațiul carpatic și în alte asemenea peșteri-tunel. Profesorul Mândricel, nota, în albumul citat, că peștera avea în interiorul ei numeroase incizii.

La baza Vârfului Gura Tătarilor, sunt urmele unui sanctuar precreștin: un monolit având un nume cu ecouri mitice: Piatra de la Lupoaia – un cub imens așezat în fața gurii Peșterii, izolat de masiv, cu o scriere hieroglifică, care-și așteaptă văzătorul acelui alfabet. Piatra, și ea așezată în acel loc, are o poziționare cultică întrucât, după credințele românești, locul unde se întâlnesc trei ape este un loc sfânt. Piatra de la Lupoaia este încărcată cu harul acestei binecuvântate sfințenii, tatarii din străvechime lăsându-ne inscripționate în piatră, ca la pisaniile mănăstirilor noastre, gândurile lor către Divinitatea protectoare. Avem așadar: un vârf sfânt, o peșteră cu o construcție curioasă, un izbuc care este canalizat spre acea peșteră, unde „izbucnește” o Piatră sacră (Lupoaia), o așezare străveche, tătărască, cu sanctuarul ei, și cu o sfântă îngemănare a trei ape.

Din aceste motive, locului nu i s-a spus Gaura de la Peștera Tătarilor, sau de la Peștera lui Dragomir, ci Gura Tătarilor, sau Vârful Dragomir, nume care l-a primit mai târziu muntele. (Inițial a fost Gura Tătarilor, de la Peștera din zona locuită de tatari.)

În altă direcție, spre Mlăjet, exista o grotă numită Gaura Tătarilor și care ar fi putut să fie legată de vremile de restriște, din epoca medievală, când românii căutau locuri ascunse, ca să-și salveze viața. Dar de reținut este Gaura și nu Gura Tătarilor.

Muntele Vârful lui Dragomir sau Gura Tătarilor, una din culmile terminale ale masivului Zboiul, se sfârșește cu un mic defileu, „La Trecătoare”, un loc îngust între culmi, în apropiere de Lupoaia, unde a fost o veche așezare rupestră tătărască. Întreg spațiul geofizic descris mai sus vizualizează acest cuib de vulturi din vremurile străvechi, când au trăit tatarii cei pioși și blajini, strămoșii noștri dintru începuturi.

A consemnat pentru dumneavoastră Constantin 7 Giurginca, „Arhivele Transcendente – O peregrinare prin geografia sacră a pământului românesc”, Editura Universității „Titu Maiorescu”, București 2020.

Dacă v-a plăcut, sprijiniți Revista România Culturală pe Patreon!