,

Cultura este COOL

Cultura este COOL

Lumea modernă este una dominată de tehnologie, ecrane şi instrumente digitalizate. Să îi facă pe prichindei să descopere plăcerea de a citi şi poveștile fascinante din paginile ilustrate ale carților este, pentru mulţi dintre părinţi, o mare provocare.

Totuşi cu multă răbdare, consecvență şi instrumente potrivite această sarcină poate deveni un izvor de amintiri plăcute.

cultura, cool

De ce sunt cărţile frumoase?

Cărţile sunt fermecătoare la orice vârstă! Sunt surse de imagine, de culoare, de personaje minunate care vorbesc, călătoresc, învaţă. Publicaţiile destinate copiilor mici sunt bogate în detalii care captivă atenţia prichindeilor, îi determină să pună întrebări şi stârnesc curiozitate.

Fiecare copil este unic, la fel sunt şi cărţile…Sunt micuți care adoră să asculte vocea părintelui cand citeşte.  Alţii se lasă purtaţi de firul poveştii şi îşi închipuie cum participă la acţiune alături de personajele pe care le îndrăgesc. Mai sunt şi prichindei curioşi, care descoperă poveștile prin întrebări. Aceştia întrerup, întreabă, descoperă, pun cap la cap informaţiile şi se bucură de incursiunile făcute.

Cărțile, la vârstele mici, sunt  poveşti de viaţă. Sunt interactive, îi pun pe părinţi, bunici, educatori, frăţiori şi surioare în situații imprevizibile, îi poartă în călătorii minunate. Poveștile citite nu sunt simple informații menite să aducă cunoştinţe, sunt aventuri…Aventuri ce îi fac pe cititor şi ascultători să interacționeze, să comunice şi să trăiască intens fiecare întâmplare pe care o experimentează personajul preferat.

Valoarea informațională a cărților nu poate fi contestată, în special când vorbim de cele pentru copii mici, preşcolari. Din paginile frumos ilustrate bogate în culori, cei mici învaţă lucruri interesante. Descoperă că vaca le dă lapte, iedul este puiul caprei sau obiceiuri bune.  Află că  vorbe precum “te rog frumos” şi “mulțumesc” sunt magice! Poveștile tradiţionale sunt adaptate şi scrise pe înţelesul prichindeilor, astfel copii învață de mici despre lucrurile care aduc mândrie nației.

Titlurile recent apărute sunt resurse educaționale importante! “Țuți şi Alesia prin Europa” este una dintre cărţile etalon pentru cei ce îndrăgesc educaţia nonformala. Prin povești scurte, băieţeii şi fetiţele sunt purtaţi prin numeroase călătorii imaginare prin toată Europa. Cei mici, şi mari,  sunt invitați să descopere care sunt ţările şi capitalele bătrânului continent, dar şi câteva particularităţi ale fiecărui popor. Alesia, o fetiţă de şase ani,  şi ursuleţul din pluş, Țuți, sunt personajele care îi poartă pe tot continentul. Cei mici află pe înţelesul lor despre principalele obiective turistice şi detalii mărunte dar interesante despre anumite obiceiuri.

Cartea „Țuți şi Alesia prin Europa” a apărut din dorința autoarei de a-i face pe cei mici să descopere mirosul intens al tușului imprimat pe hârtie, textura fină a paginilor ilustrate, greutatea plăcută a cărţii ţinute pe genunchi…

Ca şi alte titluri inspirante ale autoarei, disponibile pe www.lilianauleia.ro şi această carte contribuie la dezvoltarea creativității. ÎI determină pe cei mici să descopere situații noi şi să pună întrebări. Să realizeze că sunt unici cu obiceiuri diferite, însă pot  deveni cu uşurinţă prieteni pe viaţă o orice alt locuitor al planetei!

Aventurile Alesiei şi ale ursuleţului Țuți nu sunt doar poveşti de adormit copii. Acestea sunt experienţe frumoase ce se transformă în amintiri. Totodată sunt surse valoroase de informaţii care îi ajută pe cei mici să înveţe.

Cu titlurile potrivite imaginaţia celor mici se dezvoltă, atenţia se îmbunătăţeşte. Sunt antrenate funcţiile cognitive şi se dezvoltă plăcerea de a citi! Lectura înseamnă atenţie, inovaţie, dezvoltarea de relaţii sănătoase şi puternice, pe viață. Cu atâtea beneficii se poate vedea că şi cultura este COOL…

Dacă v-a plăcut, sprijiniți Revista România Culturală pe Patreon!
Become a patron at Patreon!
0 replies

Leave a Reply

Want to join the discussion?
Feel free to contribute!

Lăsați un comentariu