Cultura Română: Mihai Eminescu – “Viitorul? Umbra!” – prima parte

[vc_row][vc_column][mk_padding_divider size=”30″][vc_custom_heading text=”Cultura Română: Mihai Eminescu – „Viitorul? Umbra!” – prima parte” font_container=”tag:h2|font_size:30px|text_align:center|line_height:2.5em” use_theme_fonts=”yes” css_animation=”bounceInUp”][mk_blockquote font_family=”none”]Cât timp va exista în lume un singur exemplar din poeziile lui Eminescu identitatea neamului nostru este salvată.

Mircea Eliade.[/mk_blockquote][mk_padding_divider size=”30″][vc_column_text]Căutând prin catacombele culturii și civilizației noastre românești, cu lupa detectivului, am găsit un cufăr plin cu aur, să spun așa, dar nu orice fel de aur, în nici un caz cel material din care ne facem bijuteriile, ci un aur de o potență spirituală foarte puternică. În material am găsit multe documente scrise de marele Eminescu.

Am să studiez un pic din poezia ce ne-a lasat-o, cu tot cu admonestările pe care ni le aduce pentru rătăcirile și stângăciile noastre ca neam. Unii, sau alții, ar spune că nu poezia lui trebuie studiată ci publicistica pentru că acolo a avut cea mai mare activitate. Eu nu voi face acest lucru, pentru că în poezia lui vorbește conștiinței românești, inimii românești.

De asemenea, am să încerc să explic ceea ce ne-a lasat scris din punct de vedere atemporal, etern, non-local, universal al Cunoașterii de pretutindeni și din toate timpurile.

Există o demnitate umană în poezia lui Eminescu ce se manifesta prin intermediul strofelor sale de mare greutate ca și exemple de conduită nu numai creștină dar și etică fundamentală în general. Nu trebuie neaparat să fi creștin ca să fi om pe acest Pamant. Dar e necesar să fim etici pentru că din etic izvorîm noi înșine.

Spațiul etic este supertranscendent spațiului moral de zi cu zi. De altfel, moralul, moralitatea este doar un surogat, un substituent al eticii, în caz că aceasta întârzie să apară.

În fine.. consider limbajul său poetic ca fiind limbajul prin care transmitea mesaje conștiintelor românești din acea vreme dar și cele ce urmau să vină la manifestare în această lume. Cu alte cuvinte, prin poezia sa ne vorbea ceea ce nu putea să transmita prin publicistica sa. Una este să vorbesti intelectual prin jurnalistică, să trasezi căi care duc către sau care trebuie să ducă spre unul sau mai multe anumite puncte, per general vorbind, și alta este să treci direct la esență pentru a-l putea ridica pe om din aceeași mentalitate care i-a creat meandrele prin care se bagă moment de moment în viața cotidiană. Astfel că, vorbind esențial ne ajută să găsim soluțiile la cele mai deranjante probleme din societatea româneascã de ieri, de azi si de oricând. Cu toții avem probleme, însă unele sunt mai mari ca altele, iar pentru a le rezolva avem nevoie de o gândire genială sau nu trebuie să ne gândim deloc pentru ca ele să se rezolve de la sine. Se spune că ceea ce este dat, așa trebuie să fie, dar de multe ori omul și-o face cu mâna lui.

Așadar, o să intru să comentez câteva lucruri apoi, în această prima parte, voi încerca să comentez și să înțeleg versurile (măcar cele mai semnificative) a unor trei poeme foarte cunoscute ale marelui Eminescu, și anume „Scrisoarea III”, „Împărat și Proletar” și „Ce-ți doresc eu ție, dulce Românie”. Acestea trei mi se par vitale pentru a capta esența româneascã.

Unii se rezumă la publicistica lui, le place mai mult, însă eu mă voi rezuma (măcar în cadrul acestei serii de articole) la poezia lui și datorită faptului că Eminescu este predat greșit în școlile noastre. Îmi aduc aminte de vorba lui Petre Țuțea care spunea despre Eminescu că este „sumă lirică de voievozi”. Regina Elisabeta l-a intrebat pe Eminescu, într-o întâlnire personală cu el, cum scrie el poezii, iar Eminescu i-a raspuns “Maestate, eu scriu poezii cum cade frunza din copac”, privind în jos.

În timpul liber în care scria poezie sau proză, Eminescu avea o alta dimensiune, dar cu oarece valori în comun cu Eminescu cel care scria în Convorbiri Literare sau în Timpul, Eminescu economistul, omul politic, geniul social și politic al tuturor timpurilor, pentru că dacă studiem cu atenție publicistica sa vom gasi o Românie care se confrunta cu aceleași probleme ca și în prezent, cu mici deosebiri, bineînțeles.

Dar haideți să vedem ce spune Eminescu în “Împărat și Proletar”:[/vc_column_text][vc_column_text]

„Pe bănci de lemn, în scunda tavernă mohorâtă,
Unde pătrunde ziua printre fereşti murdare,
Pe lângă mese lunge, stătea posomorâtă,
Cu feţe-ntunecoase, o ceată pribegită,
Copii săraci şi sceptici ai plebei proletare.

Ah! – zise unul – spuneţi că-i omul o lumină
Pe lumea asta plină de-amaruri şi de chin?
Nici o scânteie-ntr-însul nu-i candidă şi plină,
Murdară este raza-i ca globul cel de tină,
Asupra cărui dânsul domneşte pe deplin.”

[/vc_column_text][vc_column_text]O enigmă este omul, nu-i așa? Dar ce este un proletar? Un muncitor, o persoană cel mult mediocră a păturii sociale a lucrătorilor din termitierele fabricilor Revoluției Industriale? Karl Marx, inventatorul farsor al Revoluției Proletare, alungat fiind din Regatul Unit al Marii Britanii de către mai marii academicieni ai păturii intelectuale de elită, a ajuns în Statele Unite unde, din păcate, a fost îmbrățișat cu drag. El nu era nici rus etnic, nici german, nici englez, nici american, ci iudeu din diaspora germană Ashkenazi, rabin și contabil, de asemenea bogătaș al păturii burgheze. Aceștia, din diaspora germană, s-au desprins aproape în total de tradițiile evreiești, iudee, originale, și au adoptat noi identități. Evreii etnici și religioși autentici nu-i mai recunosc ca ai lor proprii. Ei sunt originarii mișcării sioniste.

După acest mic preambul, să răspundem la întrebare, totuși: ce este un proletar? Un proletar este o persoană oarecum defavorizată a societății în care trăiește, din orice comunitate, țară, națiune etc., din punct de vedere economic, social și poate și din alte puncte de vedere. Pe scurt, ei sunt cei ce nu au, spre deosebire de cei ce au. Cei care au fondat ideologiile evoluționiste, anti-semite etc., au împărțit mai departe societatea globală în două categorii: bogații și săracii.

Cine urma să lupte pentru eliberarea și emanciparea păturii sociale a proletarilor, bogătași industriași și plini de bani? Dar totuși…

În acest poem e vorba nu numai despre mizeria în care trăiește proletarul ci și despre mizeria din scânteia sa interioară. Pe cine să dam vina pentru aceasta?

„Spuneţi-mi ce-i dreptatea? – Cei tari se îngrădiră
Cu-averea şi mărirea în cercul lor de legi;
Prin bunuri ce furară, în veci vezi cum conspiră
Contra celor ce dânşii la lucru-i osândiră
Şi le subjugă munca vieţii lor întregi.

Unii plini de plăcere petrec a lor viaţă,
Trec zilele voioase şi orele surâd.
În cupe vin de ambră – iarna grădini, verdeaţă,
Vara petreceri, Alpii cu frunţile de gheaţă –
Ei fac din noapte ziuă ş-a zilei ochi închid.”

Celor bogați, jucătorilor la loteria economiei mondiale, să o numim bursa de valori, le place întunericul, night-life-ul monden, cabareturile, petrecerile de nopți întregi, risipa dar și acumulările avare demne de un Hagi Tudose.

Aici vedem aceleași chestiuni pe care azi le sunt trăsături de caracter celor ce ne furară și încă ne fură în orele în care scriem aceste rânduri. Problema a fost atunci aceeași cu cea care este astăzi: cei ce fură, fură cu acte în regulă, se îngrădesc, deci, în legile lor, pe care le-au făcut tocmai pentru a le facilita furtul, și deși au tot ce le trebuie și mai mult, ei tot continuă să fure, iar atunci ca și acum îi osândesc pe cei ce nu au, la munca veșnică, obositoare, pentru câștigul pâinii de zi cu zi. Cine sunt, de fapt, săracii? Aici împărații devin proletari, iar proletarii asupriți devin împărați. Aici este causa causorum a acestei răsturnări de situație.

„Virtutea pentru dânşii ea nu există. Însă
V-o predică, căci trebui să fie braţe tari,
A statelor greoaie care trebuie-mpinse
Şi trebuiesc luptate războaiele aprinse,
Căci voi murind în sânge, ei pot să fie mari.

Şi flotele puternice ş-armatele făloase,
Coroanele ce regii le pun pe fruntea lor,
Ş-acele milioane, ce în grămezi luxoase
Sunt strânse la bogatul, pe cel sărac apasă,
Şi-s supte din sudoarea prostitului popor.”

Nu-i învidiați, vă rog, pe cei putred de bogați, pentru că veți afla, în cele din urmă, cu durere, că sunt mai blestemați decât noi, ceilalți care nu învârtim pe degete milioane de dolari în bănci internaționale și în vacanțe interminabile în locații exotice, îmbuibându-ne cu caviar, șampanie, marguerita și nuci de cocos.

Împăratul devine proletar, iar proletarul devine Împarat. Cel care a învatat să fure e mai sarac decât cel care nu are, căci are nevoie de atât de mult pe cât fură.

Fariseii ideologiilor se ascund, de asemenea, după fraze religioase cu scopul de a-și scuza mijloacele meschin-criminale.

Ne oprim aici. Va urma…

[/vc_column_text][/vc_column][/vc_row]

Dacă v-a plăcut, sprijiniți Revista România Culturală pe Patreon!