Mihai Eminescu – Teoria Statului Organic (7) – Delapidarea averii publice

[vc_section][vc_row][vc_column][mk_image src=”https://culturaromana.ro/wp-content/uploads/2018/06/eminescu-1.jpg” image_size=”full” lightbox=”true” custom_lightbox=”https://culturaromana.ro/wp-content/uploads/2018/06/eminescu-1.jpg” frame_style=”border_shadow” align=”center” animation=”fade-in”][mk_padding_divider size=”30″][vc_custom_heading text=”Mihai Eminescu – Teoria Statului Organic (7) – Delapidarea averii publice” font_container=”tag:h2|font_size:27px|text_align:center|line_height:2em” use_theme_fonts=”yes” css_animation=”bounceInUp”][mk_padding_divider size=”30″][vc_column_text css=”.vc_custom_1528869752687{margin-bottom: 0px !important;}”]„Precara este asadar pozitiunea internationala facuta noua pina astazi si nu cunoastem politica de mini pe care ne-o va asterne guvernul. Cit pentru noi, sintem convinsi ca numai intarirea institutiunilor noastre dinlauntru poate sa ne dea consideratie in afara. Sintem convinsi ca, intretinind bunele relatii cu toate puterile in general, dar mai ales cu cele limitrofe, conform politicei noastre traditionale, ne putem feri de pericolele la care ne-ar espune si pe viitor o politica aventuroasa.

Intarirea oricarui stat insa, dar mai cu seama a unui stat tinar, atirna de starea sa de prosperitate interna. Cu durere trebuie sa marturisim ca niciodata inca, pina acum, nu li s-au infatisat generatiunilor prezente starea economica a tarii in conditii mai ingrijitoare decit astazi. Una din gravele imputari ce i s-a facut regimului rasturnat la 11 fevruarie 1866 a fost aceea a delapidarii averii publice, a impilarii contribuabililor. „De la Vladica pin’ la opinca” – se striga in sinul adunarilor – „tara e saracita, contribuabilul ingenuncheat”.Cu toate acestea – in scurtul period de abia patrusprezece ani – bugetele statului s-au sporit peste indoit, anuitatile datoriilor publice – de la 4-5 milioane cit erau inainte – s-au urcat la aproape cincizeci de milioane. Dar o contrazicere si mai recenta si mai frapanta. Dupa agitatia produsa in tara de miscarea numita de la Mazar Pasa, cind iarasi, ca motiv de agitatie se invoca, intre altele, inlauntrul tarii si in afara de ea, gravitatea starii financiare si cind – sub impresiunea momentului – Camera de atunci, fidela inca angajamentelor luate, redusese bugetul la cifra de 87 milioane cu venituri constatate in suma de 81 milioane, astazi – dupa un scurt timp de abia patru ani de zile – se prezinta tarii bugete pentru peste 116 milioane…

Rezervindu-ne a reveni asupra situatiunei financiare dupa un studiu mai amanuntit al tuturor elementelor ei, indicam deocamdata aceste liniamente generale. In fata unei asemenea situatii economice, nu mai cutezam a intreba daca romanul se simte fericit de starea prezenta, ci vom intreba daca guvernele si factorii regimului constitutional se pot crede impacati in constiinta lor la adapostul formelor esterioare ale regimului parlamentar.

Mai putem inca intreba daca acesti contribuabili, in cunostinta de cauza, au putut consimti la sporirea atit de disproportionata a cheltuielelor si la micsorarea avutiilor lor proprie. A da la aceasta intrebare un raspuns afirmativ ar fi de a abuza de fictiunile constitutionale, a tagadui ca starea de astazi trebuie sa ne intristeze pentru prezent si sa ne ingrijeasca pentru viitor, ar fi sa aratam o cruda nepasare pentru soarta tarii. A mai gasi ca asemenea momente sint oportune pentru a ne arunca in afaceri financiare, calificate de stralucite, este mai mult decit o culpabila nepasare. Raul fiind constatat si nimeni, credem, nemaiavind curajul de a-l nega, cata inainte de toate sa ne dam seama de cauzele ce l-au produs. Caci evident este ca regresele in neatirnarea reala a tarii, acoperite poate cu progrese nominale, precum si regresele vadite pe terenul economic cata sa fie atribuite unui neajuns oarecare, si acest neajuns trebuie sa rezulte din neaplicarea unei esentiale parti a Constitutiei; e evident ca in ruajul constitutional lipseste un element oarecare de regulare si control.

Desi comparatia statului, care e ceva viu si organic, cu mecanismul unei masine de vapor, bunaoara, ramine o comparatie, totusi exista analogii reale intre mecanismul organic si cel anorganic. Masina produce putere si aplica putere. Dar puterea produsa e supusa unei iregularitati atit de mari, incit masina ar sari in bucati sau ar sta locului daca n-ar exista un aparat, in aparenta neinsemnat, in realitate de o estrema importanta, numit regulatorul centrifugal. Cind puterea elementara produsa de masina e prea mare, regulatorul centrifugal, prin activitatea sa, da drum prisosului; cind masina ar sta pe loc el, tot prin o mica activitate, economiseste si condenseaza puterea.

Se stie asemenea ca n-ar fi cu putinta mecanismul ceasornicului si ca acesta ar incepe prin a merge foarte repede si ar sfirsi prin a merge foarte incet, daca ar lipsi coarda regulatoare. In mecanismul corpului omenesc regulatorul e prezentat prin organul inimei. E evident ca o incordare prea mare a patimelor politice, puse in joc, paralizeaza activitatea organului regulator, deci si activitatea mecanismului intreg, in care fiece parte are rolul sau deosebit. Desi acest rol, cu toata deosebirea, este in strinsa legatura cu foloasele pe cari le aduce mecanismul ca intreg. Iregularitatea puterii elementare, deci, ajungand a invinge intregul mecanism, desigur ca miscarea acestuia va fi iregulara, fara spor si folos, pagubitoare chiar. Deci fiece parte a mecanismului va fi viciata in miscarea ei, care trebuie sa stea in legatura bine determinata de relatiuni de reciprocitate cu celelalte.

Traducind aceasta comparatie luata din mecanica in termenii vietii statului, vom vedea lesne ca friul prea lung, ca sa nu zicem desfriul, lasat partizilor, punerea mecanismului statului la discretia lor esclusiva a fost cauza de capetenie a compromiterii intereselor statului in afara si-nlauntru. In aparenta, legalitatea cea mai perfecta a domnit, Camerele se convocau regulat la epocele prescrise in Constitutiune, mesagele domnesti asterneau regulat programele diferitelor ministerii – incit s-ar fi parut ca prin acele programe se consacra obligatiunea reala de-a le urma, legile, bugetele, concesiunile se votau si, chiar pentru acte savirsite fara de aprobarea Camerelor, se cerea mai in urma inregistrarea, ca sa nu fie lipsite de sanctiunea parlamentara. Un lucru lipsea insa. La actele cele mai importante, atit de caracter economic-financiar cit si de caracter politic, lipsea vointa reala si sincera a tarii legale.

Prin Constitutiunea noastra, conform aceasta si cu traditiunile parlamentare din alte tari, ministrii sint supusi la un indoit control: la acela al tarii legale si la acela al sefului statului. Greseala noastra cea mai de capetenie a fost ca diferitele partizi, succedindu-se la putere, fiind lasate fata in fata, in inviersunarea luptelor politice, le-a fost permis de-a nimici pe adversarii lor si de-a anihila prin urmare controlul binefacator al unei opozitii parlamentare. Dar partizile au facut mai mult decit atit: ele au inlaturat pina si controlul sefului statului care, pus prin Constitutiune mai presus de partizi, se bucura de toate acele prerogative constitutionale care-l pun in pozitiune de-a controla escesele de putere ale ministrilor sai si astfel a face posibil si binefacator mersul regulat al regimului parlamentar. Ca sa ne rezumam intr-un cuvint, vom zice ca: cheia boltii regimului parlamentar consista in manifestarea libera a tarii legale, ori de cite ori ea este chemata, in numele sefului statului, ca sa fie consultata.”[/vc_column_text][mk_padding_divider size=”20″][vc_column_text css=”.vc_custom_1528869816599{margin-bottom: 0px !important;}”]Fragment din articolul «Studii asupra situatiei», aparut in TIMPUL, in februarie 1880.[/vc_column_text][/vc_column][/vc_row][/vc_section]

Dacă v-a plăcut, sprijiniți Revista România Culturală pe Patreon!