Miron Manega – Dacă taci când e călcată în picioare libertatea cuvântului, nu ești ziarist, ești impostor!

Noi, jurnaliștii, nu prea ne iubim între noi. Din diverse motive, dar în primul rând pentru că fiecare se crede mai deștept decât ccelălalt. Corolarul sau consecința acestei infatuări este invidia. Am observat însă același lucru la medici, la cântăreți, la scriiori (mai ales la scriitori!) și în general la toate profesiile care au o conexiune nemijlocită cu competiția.

În privința jurnaliștilor, există și altfel de delimitări, asupra cărora m-am pronunțat în repetate rânduri. Am spus, de pildă, că 90% dintre jurnaliștii români sunt fie mercenari, fie idioți utili. Îmi mențin afirmația, sub rezerva că poate am greșit la procente. În ambele sensuri (deci nu exclud nici posibilitatea ca procentul de 90% să fie, de fapt, mai mare).

Am, de pildă, rezerve serioase în privința abordărilor jurnalistice ale lui Ion Cristoiu, deși mă revendic cumva din școala sa de presă. Are uneori observații geniale (Ex. „Proletcultismul criticii anticomuniste”) dar de foarte multe ori este superficial și expeditiv, motiv pentru care, cred, îl preferă pe Caragiale lui Eminescu.

Am și alte rezerve, pe care nu le mai menționez. Dar, în situația în care unui jurnalist – chiar dacă e unul care m-a înjurat sau mi-e antipatic – i se pune călușul în gură, prin alte măsuri decât cele ale Justiției (așa arbitrară și abuzivă cum știm că este), sunt primul care-i este alături. Chiar și lui Cristian Tudor Popescu, ale cărui sentințe pseudo-sociologice mă revoltă. Sunt, așadar, alături de toți cei cărora li se pune călușul în gură, și subscriu la comunicatul de protest al Clubului de Presă, care a reacționat la închiderea conturilor lui Ion Cristoiu, Gold FM, Luis Lazarus și Zeus TV. Și sunt alături nu din spirit de castă sau de gașcă, ci din solidaritate de sens. Resimt interzicerea unui ziarist, a unei publicații, sau a unui canal media ca pe propria mea interzicere. Mai devreme sau mai târziu îmi va veni și mie rândul, dacă tac. Poate îmi va veni rândul și dacă nu tac, dar sigur interdicția va deveni normă, dacă nimeni nu vorbește. Iar jurnalistul este (sau ar trebui să fie) personificarea libertății cuvântului. Fără această libertate, profesia noastră NU EXISTĂ. Și chiar dacă un ziarist spune lucruri toxice sau aberante, în mod sigur va fi sancționat de un alt ziarist sau de mai mulți, căci adevărul iese la iveală din confruntarea de opinii, nu din interdicții și sancțiuni anticonstituționale date de CNA, ANCOM, sau SRI. Având suportul moral și legislativ (articolul 19 din Declarația Universală a Drepturilor Omului și articolele 30 și 31 din Constituția României), dacă un jurnalist este supus represliilor pentru „delict de opinie” iar tu, colegul lui de breaslă, taci, înseamnă că n-ai ce căuta în profesia asta, ești un impostor. Dă-ți demisia sau, vorba lui Mircea Eliade, fă-te om politic!

A consemnat pentru dumneavoastră ispravnicul de concept CERTITUDINEA.COM Miron Manega.

Dacă v-a plăcut, sprijiniți Revista România Culturală pe Patreon!