Patrick Matiș – Elogiul Demnității într-o lume a nerușinaților

Oh, Demnitate! Supremă virtute a celor care stau drepți și neclintiți, a celor care se frâng, dar nu se îndoaie precum bate vântul, în această lume a nerușinaților, ești aproape invizibilă ochilor murdari ai Monolitului. Sunt adepții întunecoși ai mentalității de stup, ai schemelor piramidale ce duc popoare în robire și surghiun, care vor să ne îngenuncheze, numai că noi stăm în genunchi numai în fața lui Dumnezeu. Aceștia nutresc o lume a nerușinaților în care ne bălăcim cu toții. Noi credem că trăim, când de fapt murim în ea. Însă, unii dintre noi, cu privirea spre Cer, dar cu picioarele pe Pământ, suntem dintre cei mulți chemați, dar puțini aleși, ne răsculăm din lumea deșeartă creată de nerușinați pentru ca să ne trezvim din ea.

Doamne, Învățătorule, Mântuitor al nouă, celor de pe urmă! Știi că nu ne-am dezis și năzuim către Înalt, către Adevăr! Tu ne-ai arătat Calea, Adevărul și Viața, dar noi acum, împrăștiați în Lumea celor Cruzi, obligați, dar nu supuși cu sufletul să existăm, avem de ales între Tine și ei. Te alegem pe Tine, Alfa și Omega, Început și Sfârșit al demnităților și nedemnităților, urcărilor și coborârilor, pentru că ne-am săturat să mai existăm!

Ai fost considerat derelict, dar te-am recuperat din marea mare, te reconstruim la îndrumările tale, numai pe baza Demnității, virtute a celor drepți și buni, a celor Înalți, precum bunii noștri din străvechime! Suntem pe cale să finalizăm nava Ta, Preamărite, Marea Corabie cu care să navigăm în lumina călăuzitoare a Stelei Mării, Mamă a noastră a tuturor. Te chemăm în Amurgul Nopții și în Flacăra Dimineții să ne binecuvântezi!

Demnitate, tu… preaiubită Fecioară curată și puternic verticală a vieții, ești azi căutată de noi toți. Te-am văzut în negura minții, în ora neagră a lepădării până la Cântatul Cocoșului, în sângele celui care se jertfește. Ești Far și Săgeată ce conduci priviri, simțiri, inspirații spre continuitatea noastră umană a tuturor. Datorită ție Umanitatea încă există. Fără de tine Omenia nici măcar nu ar fi murmurată pe buzele noastre și nici măcar prin minte nu ne-ar fi trecut.

Sublimă Pace a celor care sunt Stâlpi ai Omului și Cuiburi ale Demnității și Dreptății, ești o floare rară care zaci, te trezești, te aprinzi și te manifești în Demnitatea oamenilor de pretutindeni, fie că urmează Drumul Îngust, fie că nu! Dar sălășluiești latentă în conștiințele oamenilor. Te chemăm dinlăuntrul Verticalității să ne dai iar imboldul să răzbim, să ne renaștem!

I-am văzut pe nerușinați, îi știm. Nu-i vrem, nu-i suportăm, nu-i înghițim, dar îi acceptăm să ne fie învățătură de minte. Totuși, frați și surori de-ai noștri suferă de nedreptăți, sunt prinși, arestați, bătuți pe stradă, în casele lor și pe căile undelor li se pune pumnul în gură – vorba aceea – sunt reduși la tăcere pentru că deranjează Marelui Monolit, viitor al tuturor celor ce există în pierzanie. Dar până când?!

Nerușinații în uniforme și lipsiți de etică – analfabeți funcționali, i-ar numi unii – impun normele și regulile intelectuale ale Monolitului în modul lor, ca și când ar fi legi ale țării, ale pământului și ale poporului, la care să ne supunem, în nici un caz prin Spiritul Legii, ci prin litera lor. A te opune acestor trepăduși meschini și mincinoși e egal cu a-ți apăra viața. Rămâi doar tu, și ca tine încă alții pățiți și tot așa, făclii ale Demnității cu care ne legăm prin frățietate și prin cărări bătute și peste care n-a crescut încă iarba cât să le acopere.

Ai văzut, Demnitate, ce fac copiii abisali ai nemerniciei ideologiilor în această lume? Ai văzut unde au ajuns? Căci noi am văzut, se mișcă alături de noi în Lume. Frate contra frate, soră contra soră și mai mult, Suflet contra Suflet! Dar stai… la cum se bat între ei pe scena lumii, nu au suflet. Se bat ca chiorii pe niște iluzii deșarte care nu-i împlinește, ci îi golește. Și vor mai mult! Dar.. mai mult nu-i de unde!

Fără Conștiință, fără Dare de Seamă, fără Șira Spinării nu ai cum, ca om, să te păstrezi întru Ființă, să fii treaz în conștiință, căci sunt unii care te vor departe de Ființă. Poți face lucruri care să ajute la guvernarea oamenilor în această lume, dar atunci când ești ispitit să cânți și altfel decât propria-ți Harpă a Destinului, atunci vei cânta și vei juca în același timp cum ți se dictează, chiar dacă arați măcar noblețea demnității din tine până atunci. Dar stai drept doar atunci când aperi delictul și când îl propovăduiești. Fățărnicia este egală cu a fi fârtate cu Dracul egoic din tine. Ceea ce vei construi decuzori, decuseară vei distruge.

Armatele Lumii se adună să-și arate mușchii, dar nu doar pentru a se ciocni între ele, ci și pentru a-și arăta dominația averilor proprii. Cu cât mai multă avuție au, cu atât mai multă putere. Dar avuțiile lor și le-au adunat pe spinările celorlalți. Puțini sunt cei care au muncit ceea ce au acumulat, dar și mai puțini sunt aceia care au acumulat nemăsurat, dar n-au muncit. Aceștia din urmă au impus lipsa demnității în această lume ca normă standard de succes pentru toți cei care vor să se urce în vârful piramidei. Dar nu vor ajunge să fie vârful pentru că nu fac parte din „familiile” lor. Vor fi doar ștergătoare de preșuri și majordomi pentru ei.

Dragă Demnitate, știm că ești cea care aștepți în colțul Tău, în Sufletul nostru, te chemăm să Te aprinzi, să arzi în noi, să urci flacăra corectitudinii, ca fiecare dintre noi să fim faruri pentru fiecare, să țesem și să întrepătrundem între noi mesajul de foc al Celui de Sus!

Demnitate, făclie ne vei fi și te vom purta veșnic pretutindeni pentru că flacăra ta nu se diminuează împărțind-o celorlalți, ci se înmulțește! Vom fi demni așa cum tu ne-ai învățat și drepți ca brazii în această lume a nerușinaților, căci știm că sfârșitul lor apocaliptic se propie, iar al nostru e doar sfârșitul păcatelor noastre oricât de tare ne-ar durea, astfel ne trezim în conștiință, iar Lumina dimineții noastre va străluci din ce în ce mai puternic și din ce în ce mai fierbinte, după o noapte adâncă, tenebroasă și rece ca de mormânt.

Acestea fiind spuse am consemnat,

Al vostru devotat,

Patrick Matiș