Virgil Maxim – Paști (poem)

Duh drept,
Duh sfânt,
Atotstăpânitor,
domneşte peste mine
întru aceste Înalte şi Sfinte şi Tăcute zile,
în care corcoduşii,
măceşii,
porumbarii,

şi-au pus pe frunte
albul,
parfumul,
şi dulceaţa
împodobind mormântul-comun
în care viaţa
s-a îngropat de vie
ca Viaţa lui Iisus…

Străjerii, făcând pază
în noaptea minunată
au aşteptat
ca ucenicii furându-l
să mintă
c-a înviat Iisus…
Şi neştiind că moartea
nu biruie Viaţa
s-au prăbuşit cu-armura-romană
la pământ,
când Învierea-Vieţii
dăduse Moartea… morţii !
Mărire lui Iisus şi Învierii Lui !…

În Dimineaţa-Înaltă şi Caldă
a Primăverii
nici piatra,
nici pecetea,
nici paznicii,
nici Moartea
n-au biruit Viaţa !

Mărturiseau tăcute miresmele luminii
împodobind mormântul…
şi îngerul de pază !…
De-aceea corcoduşii,
măceşii…,
porumbarii…,
şi-au pus pe frunte albul,
parfumul
şi dulceaţa…
Vestind că-n moartea noastră
este ascunsă Viaţa !
Şi florile… NU MINT !

Jilava 1950
(Prietenilor mei care au murit
dar…sunt vii…)