Entries by Patrick Matis

Cornel Nistorescu – AUR, Patria, parlamentarele și presa


AUR, george simion, claudiu tarziu

Cornel Nistorescu - AUR, Patria, parlamentarele și presa

Încerc să răspund și eu la cîteva întrebări care privesc apariția neașteptată a Alianței pentru Unirea Românilor. Multe dintre afirmațiile și speculațiile de acum sunt halucinante. Tot felul de jurnaliști au tăbărît cu ciomegele acuzațiilor pe membrii AUR. Unii moderatori se poartă ca niște bivoli gata să-i sfîrtece în coarnele întrebărilor. De îndată ce la exit-poll a fost anunțat procentajul estimat, s-a declanșat bombardeaua cu acuzații și etichetări. Extremiști, de esență fascistă, naționaliști, legionari etc.

N-am marșat pentru simplul fapt că în campania electorală am avut o întîlnire cu George Simion și am organizat o dezbatere transmisă pe Cotidianul.ro și pe Gold FM. Fără contract, fără bani, fără obligații. Totul a pornit de la două cărți de istorie a Basarabiei care îi aparțineau și pe care le-am văzut undeva într-un studio. A trebuit să-l abordez, iar el mi le-a cedat tot pe gratis. De la aceste cărți a pornit invitația la dezbaterea transmisă video și pe radio. Stiam de el de la evenimentele și de la demersurile pro Basarabia. El și un grup de prieteni au umplut ziduri și stînci, separatoare de circulație și calcane din toată România cu mesajul simplu și de mare impact pentru memoria noastră: „Basarabia este România”.

Ideea s-a dovedit extraordinară și a devenit slogan, marcă politică și campanie de succes. În ultimii 20 de ani, nici un alt partid nu a încercat să lanseze un asemenea mesaj patriotic. George Simion și grupul său au făcut-o! Cinste lor! Nu știam multe altele despre el, cum nu știu nici acum. Şi nici despre partidul cu doi președinți (rezultatul uniunii a două partide conduse de George Simion, respectiv Claudiu Târziu).

La dezbaterea pomenită mai sus, mă interesa mesajul său patriotic, abordarea istoriei și datele identității românești promovate de AUR. La respectiva dezbatere (a urmat încă una la Ion Cristoiu și o alta cu Marius Tucă, presupun că tot gratuite, semn că au fost destui jurnaliști care nu i-au ignorat!) am sesizat două lucruri. Că George Simon are alura unui combatant veritabil pentru o cauză. Nu are o armătură ideologică deosebită, dar discursul său patriotic, garnisit cu atacuri politice hotărîte la conducătorii celorlalte partide, inclusiv la președintele Klaus Iohannis, este articulat și de efect. Aceste cîteva trăsături și tinerețea îl fac convingător și redutabil. Nu poate fi dovedit cu una cu două.

Al doilea lucru surprinzător a venit de la audiență. După emisiune, cei de la tehnic mi-au semnalat, în ciuda faptului că nu am promovat-o decît pe Cotidianul.ro, că pe Facebook emisiunea a adunat de la primele minute peste 25.000 de privitori. Ceea ce, trebuie să recunosc, n-am izbutit să atingem cu nici un politician. A fost primul semn important al interesului enorm pe care îl stîrnește, a susținerii și impactului generat de discursul său patriotic.

AUR, george simion, claudiu tarziu

Înainte de a mă apleca asupra cauzei care a dus la succesul acestui partid aș vrea să zăbovesc puțin asupra dezbaterii din ziarul Libertatea, intitulată „Elefantul galben-negru din cameră. Cum am ratat noi, presa, fenomenul AUR”. Unii jurnaliști și-au făcut un program din ignorarea acestui partid. Dan Tăpălagă a zis „Am crezut că dacă îi ignorăm, ei nu există”. Adrian Ursu, zis Hrusciov de la Antena 3, a zis și el că „Nu aveam ce să preluăm în dezbatere, în analiză. Nu erau expuse planuri, doctrine, linii de acțiune. Ceea ce se vehicula în spațiul public, fie și virtual, erau mai degrabă dezavuări ale acțiunilor partidelor clasice, delimitări de acestea”.

Cătălin Tolontan, chestionat și el de ziarul pe care îl conduce, a spus: „Înainte de orice, onest, e de spus că nu am văzut ca jurnaliști întruparea politică a acestei mișcări a nemulțumiților”. Evident, și Tolontan a evitat să înșire atributele nemulțumirii. Nu le cunoaște sau îl stingheresc. Nu știu!

Am citat din trei jurnaliști cunoscuți și cu oarece pretenții. Culmea, jurnaliștii în cauză își declară surpriza sau ignoranța, dar nu găsesc nici o explicație serioasă a ascensiunii fulminante a AUR. Asta și explică de ce unii bivoli ai peniței sau ai microfonului au încercat să se urce cu picioarele pe ce-au găsit la cîțiva oameni mai cunoscuți din acest partid. Că nu știu care are dosar penal, că Sorin Lavric are cîteva propoziții de misogin, că Tîrziu Claudiu are ceva legionar, că Dan Tănasă este anti-maghiar etc. Acuzații care mai de care, dar nici una comparabilă cu șofatul și traducerile făcute de Klaus Iohannis la adopțiile de copii sau cu actele falsificate de domnia sa în dobîndirea de case. Ca să nu mai vorbim de toate golăniile lui Traian Băsescu ca ministru, parlamentar sau președinte al României, căruia mulți jurnaliști care se strîmbă i-au ciugulit marinarului din palmă.

Li s-a părut nespus de grav că George Simion a trecut pe la tot felul de partide fantomatice sau adevărate, încercînd să iasă la iveală. Din cîte știu, multe povești sunt adevărate. Toate acestea, față de afacerile lui Videanu, Berceanu, Blaga, Băsescu etc. sunt doar niște glumițe. Nu este toată scena noastră politică plină de navetiști și dalmațieni? Cele mai cumplite exemple sunt aproape toți politicienii din PNL sau din PSD! Cei de la AUR sunt niște iepurași delicați, față de această gloată politică migratoare și pitecantropică.

Ziariștii români, cu pretenții de oameni mai deștepți decît toți politicienii țării, s-au întrecut în observații, strîmbe, șuturi și flituri, doar-doar izbutesc să dovedească creșterea AUR ca pe o șmecherie. Culmea, în loc să-l minimalizeze, îl sprijină și îi suflă în pînze!

AUR, george simion, claudiu tarziu

Să ne întoarcem la subiect. De unde vine această „explozie” a unui partid despre care Klaus Iohannis, cînd a auzit de creșterea sa, a strîmbat din nas? Răspunsul este simplu. De la o infirmitate a partidelor politice din România! De mai bine de 10 ani, poate chiar 15, de cînd Traian Băsescu s-a suit călare pe țară, nimeni n-a mai suflat o vorbă despre patrie.

Imbecilitățile lui HR Patapievici despre Eminescu i-au îngrozit pe toți. România a rămas în gura tuturor doar „țara asta”. Şi toată ziua, dă-i cu „țara asta” în sus, „țara asta” în jos, componenta patriotică a discursului politic dispărînd cu desăvîrșire. Toate partidele s-au dat Dracului, afișînd un discurs european politically correct. Toate au început să se jeneze să mai vorbească românește și în numele valorilor românești. Cel mai grăitor exemplu este chiar PNL!

Poate spune cineva ce este național în discursul liberalilor în afara cuvîntului din numele partidului? PNL-ul este un „partid national” cum sunt eu cecen sau hindus! Pe toți i-a băgat în sperieți „fecala” și „inima ca un cur” și referirile la „un popor cu substanță tîrîtă” din mințile lui HR Patapievici și Gabriel Liiceanu. Şi presa a devenit hiper-europeană, socotind patria ca fiind ceva demodat, contraproductiv, descalificant. Jurnaliștii nu au observat că pe net circulă din ce în ce mai multe bancuri cu puiul de dac Iohannis, cu Hellvig și Ludovic Orban, pui de daci și dînșii. Şi nici unii nu s-au întrebat de unde și de ce?

Pe acest fond a apărut și s-a ridicat AUR. Bîlbele, ezitările și tratamentul aplicat românilor și României, mai ales la Bruxelles și Strasbourg, precum și incapacitatea partidelor politice de a vorbi pe limba și după simțirea electoratului lor (deși toată ziua strigă patetic „dragi români”, „iubiți români”, „românii mei” etc.) au făcut loc acestui partid care încurcă panglicăreala de după alegerile parlamentare.

Şi încă un lucru. AUR are multe incoerențe. De discurs, de componență, de origine, de biografie, de atitudine, de organizare. Parcă am asista la un răspuns amator la o problemă importantă. Bucuria succesului îi impinge pe reprezentanții AUR la toate emisiunile vizibil nepregătiți. Unii dintre ei se chinuie să răspundă la cele mai imbecile întrebări. Şi spun prostii. Alții improvizează, promit sau își dreg speranțele, după așteptarea interlocutorilor. De fapt, AUR, după succesul enorm în alegeri, a fost împins rapid în faza de luptă, de scuturare, de decantare, de consolidare. Dacă dobîndește coerență poate deveni un partid important pentru țară.

Dacă nu, va fi hărtănit de șacali și rechini!

Sursă: cotidianul.ro.

/1 Comment/by

Programe de Craciun la TVR3 – Crăciun românesc cu tradiţii din întreaga ţară


tvr3, ansamblul etnofolcloric plaiesii, grigore lese,

Crăciun românesc cu tradiţii din întreaga ţară, la TVR 3

Şi în acest an, TVR 3 este pregătit să aducă în casele noastre cea mai frumoasă sărbătoare a românilor, Crăciunul, aşa cum este el păstrat prin diversele tradiţii populare din cele mai diverse zone ale ţării. Ajunul şi cele trei zile de Crăciun sunt sărbătorite aşa cum se cuvine, autentic, româneşte, cu programe de suflet.

Interpreţi populari din toată ţara, corul Madrigal sau artişti îndrăgiţi ca Paula Seling sau Grigore Leşe vin să ne colinde în toate aceste zile de sărbătoare, cu cele mai frumoase cântece ale lor. Nu vor lipsi concertele speciale oferite de Laura Bretan & Florentin Milcof, Filarmonica Moldova din Iaşi, Filarmonica de Stat «Serghei Lunchevici» din Chişinău sau concertele Moldo Crescendo.

grigore lese

paula selinglaura bretan

Din Ajun şi până în a doua zi de Crăciun, de la 7.55, începem fiecare dimineaţă cu concerte de orgă şi operă sacră la Cap de Afiş. Tot la TVR 3, intrăm de la 9.55 în atmosfera de Crăciun cu cu câteva dintre cele mai frumoase tradiţii şi obiceiuri româneşti. Alaiul de la Vatra Moldoviţei şi Ansamblul Obcina Stânişoarei din Mălini ne urează Bună vreme, boieri mari (în 24 decembrie), iar grupul Străjăncuţa din Suceava ne colindă în Dimineaţa lui Crăciun (în 25 decembrie).

Şi pentru că la fiecare sărbătoare masa românului este plină de bucate alese, la TVR 3 sunt progrmate şi două ediţii speciale de gastronomie în a doua şi a treia zi de Crăciun: Sarea în Bucate (sâmbătă, 26 decembrie de la ora 11.00) şi Cu tigaia-n spate (duminică, 27 decembrie de la ora 11.00).

De acest Crăciun, mari artişti vin la TVR 3 cu cele mai frumoase colinde: Paula Seling în 23 şi 24 decembrie (de la ora 13.00), Grigore Leşe în 26 decembrie (de la ora 18.30 ) şi Mariana Nicolesco la Vatican în 24 decembrie (de la 15.05, 21.50 şi 23.20), în 25 decembrie (de la 21.50 şi 23.40) şi în 26 decembrie (de la 14.30 şi 15.50). Alături de ei, vineri, 25 decembrie, de la ora 13.00, Ansamblul Etnofolcloric Plăieşii şi Nicolae Gribincea cu Filarmonica de Stat «Serghei Lunchevici» din Chişinău ne aduc un minunat Concert de Crăciun.

mariana nicolesco

Bijuteriile corale interpretate de Madrigal în 24 decembrie (de la ora 15.00), sunt completate, în aceste zile de sărbătoare, de concertele de muzică pop şi simfonic de la ora 17.00: cu Laura Bretan şi Florin Milcof (în 25 decembrie ), Concert Iarna magică (în 26 decembrie) şi Concert Moldo Crescendo (în 27 decembrie).

Serile, la TVR3, ne delectăm cu o retrospectivă a minunatelor Concerte de la palatul Schonbrunn (în 23 şi 25 decembrie de la ora 23.45, în 24 decembrie de la 23.30), dar şi cu Concertul de Crăciun al Filarmonicii Moldova din Iaşi (în 25 decembrie de la ora 22.00).

Sărbătoarea de Craciun se încheie cu filmul Festivalului George Enescu – ediţia 2019 programat duminică, 27 decembrie, de la ora 23.00.

/0 Comments/by

Mihai Herseni – Ţineţi minte trei cuvinte: JUSTITIARUL.RO MERGE ÎNAINTE!


marius albin marinescu, justitiarul, justitiarul.ro

Mihai Herseni - Ţineţi minte trei cuvinte: JUSTITIARUL.RO MERGE ÎNAINTE!

Chiar şi la cumpăna despărţirii de regretatul jurnalist Marius Albin Marinescu, cenzura rămâne neputincioasă. Mii de jurnalişti, activişti civici sau militanţi naţionalişti din România se confruntă în aceste zile, nu doar cu limitarea posibilităţii de a distribui articole sau blocarea temporară a conturilor ci și cu interdicţia de a mai folosi reţeaua de socializare Facebook. Cenzura alb-albastră nu motivează aceste abuzuri decât prin faptul că nu convenim „politicilor” lui Zuckerberg. Acest stalinism virtual se mulează perfect pe interesul guvernelor şi intereselor antinaţionale care, iniţial, au eşuat în disperarea de a trece sub tăcere activitatea justitiarul.ro. Multitudinea de mesaje de adio, respect şi durere care însoţesc articolele din presă referitoare la moartea fondatorului publicaţiei Justiţiarul demonstrează o realitate îmbucurătoare, aceea că un procent însemnat al populaţiei a devenit imună la intoxicările şi manipularea televiziunilor finanţate de partidele corupţilor şi guvernele antinaţionale. Contextul evidenţiază clar faptul că alternativa la sutele de milioane de euro vărsate în industria minciunii – a reţelelor de socializare care te condiţionează direct şi brutal în privinţa a ceea ce trebuie să (nu) afirmi, să autocenzurezi, să (nu) vezi sau să (nu) gândeşti ori a televiziunilor finanţate strict de interese politice în lipsa unui cadru normal de funcţionare a presei postdecembriste – ei, iată, alternativa la toate acestea rămân site-urile jurnaliştilor detaşaţi de mita generoasă a corectitudinii politice. Marius Albin Marinescu rămâne un astfel de exemplu, de jurnalist care şi-a finanţat singur pasiunea şi datoria faţă de românism până în ultimul ceas când nu mai putea tasta şi purta conversaţii scurte la telefon cu cei pe care îi încuraja să nu renunţe, să scrie mai departe, indiferent de opreliști. O realitate a jurnalismului asemănătoare unei file de front, identică!

Albin Marinescu, un jurnalist cu viaţa la vedere. Astfel a spulberat uşor eforturile detractorilor săi de a-l izola de victimele neîncrederii fabricate. Iar cea mai răspândită calomnie folosită de sistem este să acuze un opozant că ar fi în slujba a ceea ce reclamă, că ar fi un fals contestatar. Pentru că un stat corupt şi inuman foloseşte exact această tactică a dezbinării şi ipocriziei: finanţează falşi lideri de opinie în timp ce adevăraţii patrioţi sunt permanent stigmatizaţi, monitorizaţi, interzişi şi hăituiţi. Exact din acest motiv nu pot avea legitimitate actorii scenelor publice care nu au viaţa la vedere: politicienii care nu au muncit din greu pentru pâinea lor, nu pot cere atenţie jurnaliştii care nu au atât studii superioare de specialitate cât şi capacităţi care să le permită independenţa în faţa presiunilor politice.

Un criteriu mai precis al veridicităţii presei româneşti: „cine plăteşte, semnează”. Anarhia din această breaslă a condus la o stare de fapt periculoasă: în lipsa posibilităţilor de finanţare pentru jurnaliştii independenţi s-au format adevărate „carteluri” ale presei în anumite zone unde domină grupuri restrânse de aşa-zişi jurnalişti impuşi, nu de puţine ori de servicii – finanţaţi aparent de administraţii, oameni de afaceri cu interese politice sau instituţii – care domină spectrul mediatic în timp ce presiunile împotriva altor jurnalişti oneşti merg până la intimidarea familiilor acestora, nemaivorbind de lipsa perspectivelor acestora de a subzista din presă sau chiar în afara ei. O serie de practici scandaloase au intrat în practica instituţiilor publice, printre care şi acela de face informarea pe grupuri de WhatsApp în care sunt acceptaţi doar jurnaliştii subordonaţi unor direcţii politice. Restul, out! Puţini cititori cunosc realitatea dezastruoasă din spatele uşilor redacţiilor din ţară, cei mai mulţi o intuiesc după modul neprofesionist, părtinitor şi politicianist-slugarnic cum sunt selectate şi abordate subiectele importante pentru societate. Cititorul român are însă un ciocan împotriva sistemului atunci când înţelege că un produs media – un articol, o investigaţie, un editorial – este o muncă ce presupune responsabilitate şi pregătire, deci trebuie plătită. În SUA, de exemplu, accesul la presa de calitate este parţial gratuit. Un site care este gratuit, care nu este plătit din donaţiile sau abonamentele cititorilor, înseamnă că este ori 100% pasiune, ceea ce îi oferă perspective incerte, ori finanţat de guverne, politici sau instituţii. Să mai amintim de penibilul celor care se prezintă deontologi sau sindicalişti ai jurnaliştilor? Nu există în 2020, în România, vreun sindicat serios care să stopeze abuzurile împotriva presei. Majoritatea redacţiilor sunt plătite „cu banii din sacoşă” cum se spune pe la noi, de fel de fel de politicieni penibili care îşi angajează mercenari ieftini, lăudători sau scuipători de campanie. Pe scurt, următorul pas împotriva cenzurii va fi maturizarea cititorului şi finanţarea directă a jurnalismului insubordonat partidelor antiromâneşti.

Deşi suntem de ani buni în Uniunea Europeană, în România nu există un cadru firesc de desfăşurare şi finanţare a presei libere. Nu, nu este o exagerare, în ciuda faptului că sunt autorizate facultăţi de specialitate, nu există un cadru determinat referitor la finanţarea sau modul cum funcţionează jurnalismul. Pe scurt, realitatea din teren, în acest an, stă în felul următor: finanţarea redacţiilor este condiţionată în totalitate de interesele politice, salariile jurnaliştilor sunt în general sub nivelul muncitorilor necalificaţi din construcţii, iar debutanţii câştigă la fel sau chiar mai puţin decât paznicii sau şoferii unor instituţii publice iar studiile de specialitate nu au nicio însemnătate la angajare ci chiar pot fi un obstacol. Da, obstacol, pentru că spre deosebire de alte domenii în care nu poţi obţine dreptul de a practica în lipsa unor studii de specialitate, în multe redacţii sunt angajaţi membri de partid cu misiuni precise, amante docile, în fine, o armată de executanţi docili şi stresaţi. Deontologie, responsabilitate, cultură, rezistenţă la propagandă? Răspunsul îl privim amuzaţi privind chiar povestea Grupului de Comunicare Strategică, organul prin care a fost cenzurat Justitiarul.ro: jurnalistul Marius Albin Marinescu, licenţiat, cu o activitate jurnalistică de câteva decenii, care îşi finanţa dragostea pentru scris din propria pensie, a fost interzis de un oarecare Andi Manciu, un noname, un băiat efeminat angajat al statului care nu am înţeles încă dacă ar deţine moral şi legal măcar o diploma de liceu. Oare o fi urmaşul prefectului de poliţie interbelic Constantin Manciu, cel care tortura la comanda guvernului? Metehnele sunt aceleaşi doar că românii sunt mai dezbinaţi… Am făcut toate precizările de mai sus pentru a sublinia pasiunea şi efortul celor care, asemeni lui Marius Albin Marinescu, îşi asumă o misiune grea, nu o simplă afacere sau slujbă. Doar prin astfel de jurnalişti putem discuta de libertate într-un ocean de interese şi cenzură.

Ori, dragi cititori, justitiarul.ro, este un site care a funcționat 100% cu pasiunea, naţionalismul, timpul, eforturile lui Marius Albin Marinescu şi ale colaboratorilor săi. Regretatul jurnalist a vrut neapărat să-i asigure pe toţi cei dragi că tot un prieten le va răspunde mai departe la emailuri şi că le va publica opiniile. Depinde de fiecare dintre noi, cei ce am îndrăgit Justiţiarul să îi asigurăm continuitatea cu informaţii şi materiale de calitate. Justiţiarul nu a avut şi nu va avea altă politică decât cea a românismului, nu a alunecat sub umbrela vreunei doctrine sau partid. Aşadar, să ţinem aproape, nu cei ce gândim la fel, ci toţi cei ce simţim la fel pentru Dumnezeu şi România!

A consemnat pentru dumneavoastră Mihai Herseni via justitiarul.ro.

/0 Comments/by
,

Irina Bazon – Solidaritatea este o sursă uriaşă de putere


solidaritate, solidaritatea

Irina Bazon - Solidaritatea este o sursă uriaşă de putere

Mult timp s-a cultivat pornirea de revoltă a românilor, direcţionată însă către piste false, către un război româno-român. Sentimentul de indignare e legitim, însă el trebuie să dezvolte şi să întărească tocmai unitatea dintre noi, pornind de la conştiinţa a ceea ce suntem împreună ca ţară, ca popor.

Atunci când el este folosit pentru a crea dezbinare, haos, uitarea rădăcinilor şi dorinţa de a pleca mai repede din această ţară sau de a avea o „ţară ca afară”, ajungând să ne fie ruşine de ceea ce suntem, dacă nu chiar să ne dispreţuim cu înverşunare pe noi înşine, nu facem decât să devenim o masă de manevră în războiul altora. Sentimentul de indignare autentic nu poate fi distructiv nici faţă de noi înşine, nici faţă de cei din acelaşi neam cu noi, de care suntem legaţi profund printr-o istorie, credinţă, limbă şi cultură comune. El trebuie să declanşeze o energie pozitivă, din care ne „hrănim” pentru a lupta în războiul real dus împotriva poporului român, fără a ne lăsa angrenaţi într-un război artificial, din care vom ieşi şi mai dezbinaţi, şi mai storşi de energie, şi mai demoralizaţi.

Acea energie pozitivă vine din solidaritatea dintre noi, fiindcă solidaritatea este o sursă uriaşă de putere, iar puterea noastră vine din interior. Neînţelegând aceasta vom apela mereu la forţe din exterior, crezând că doar acestea ne vor rezolva problemele interne, vom căuta să aplicăm reţete din afară, care mai degrabă ne redefinesc şi ne falsifică, uitând sau nevrând să ştim cine suntem, ce avem şi ce ni se potriveşte.

A consemnat Irina Bazon via irinamonica.wordpress.com.

/0 Comments/by

Diana Meseșan – Cum am ratat noi, presa, fenomenul AUR


partidul aur, aur

Diana Meseșan - Cum am ratat noi, presa, fenomenul AUR

O datorie irosită. Sau „politica struțului care bagă capul în nisip”, după cum spune jurnalistul Dan Tăpălagă. Așa caracterizează, în câteva cuvinte, mai multe redacții relația dintre presă și publicul său la alegerile parlamentare din 6 decembrie 2020. Un partid nou, AUR, a căpătat încrederea a 10% dintre votanți fără ca nicio instituție media de audiență să relateze opțiunea politică și mobilizarea acestor oameni, într-un număr care a ajuns de dimineața până seara la o jumătate de milion de compatrioți. În condițiile în care, pe ansamblu, au fost mai puțini cu 1,3 milioane de votanți în 2020 față de 2016, o energie nemaivăzută a străbătut societatea românească și noi, custozii informației, n-am avut informații suficiente despre ea sau, conform unor mărturii din unele instituții de presă, am neglijat-o.

„AUR a început să apară în sondajele noastre interne pe la începutul lui noiembrie, cam cu 5%. La jumătatea lui noiembrie, deja avea 6-7%”, explică un specialist de la o casă de sondaje cu care a discutat Libertatea și care a dorit să rămână anonim.

Sociolog: „A fost o creștere pe ultima sută de metri. În campanie s-a întâmplat asta. Campania a fost pentru ei un boom, un catalizator, un accelerator”

Cifrele au oscilat, dar chiar în ultima săptămână a campaniei, într-unul dintre aceste sondaje, AUR a obținut mai mult decât la alegeri. „Partidul era pe un trend crescător masiv”. Datele nu au fost comunicate însă public, pentru că, legal, respectivele institute aveau drept clienți partidele, nu media. „Noi, de obicei, în campaniile electorale, nu dăm sondaje decât foarte rar, doar dacă avem colaborări cu o instituție mass-media.De obicei, facem exit poll. Și atunci toate sondajele pe care le facem sunt pentru calibrare și pentru pregătirea exit poll-ului”. Aceste sondaje de calibrare au ajuns la destinatarii institutelor, PSD și PNL.Ce au făcut cu ele? Unul dintre liderii liberali a remarcat sondajele și, conform relatărilor unui coleg al său, a folosit întâlnirea din 24 noiembrie de la Vila Lac cu Klaus Iohannis ca să-i spună: „Domnule președinte, pe mine mă neliniștește AUR”. Șeful statului a făcut ceea ce oamenii prezenți au descris ca „o grimasă”, a cerut argumente și, neprimindu-le, a mers mai departe.

Invizibil, dar nu pentru toți

„Lumea spune că AUR nu a fost în presa mainstream și că partidul nu a fost vizibil. Totuși, Simion a fost cu autocarul acela prin țară. Nu a fost vizibil pentru populația care acum spune că nu a fost vizibil, lumea care stă în anumite bule pe Facebook, securizate și controlate de propriile viziuni. Bula în care ești, din ea nu prea ieși. Cred totuși că el a fost vizibil pentru populația pe care o țintea el”, adaugă specialistul.

„De asemenea, nu poți să spui că Simion nu a existat și a apărut de nicăieri. Arată că tu ești total ignorant, ca om de comunicare, ca jurnalist. De ani de zile, recurent, auzeai de Simion din perspectiva viziunilor lui unioniste”, completează sociologul.

Cifrele sondajelor erau dedicate, prin contract, partidelor, care au plătit pentru ele. Dar, de regulă, presa le află, pe surse. Fie de la sociologi, fie direct de la partide. Acest caz nu a făcut excepție, mai multe redacții susțin că le-au avut. Excepție e ce s-a întâmplat mai departe.

Dan Tăpălagă (G4Media). „Am luat decizia editorială greșită să îi ignorăm”

Dan Tăpălagă, jurnalist la G4media, spune că i-a „văzut” mai întâi pe simpatizanții AUR în comentariile de pe site, în „subsolul” articolelor, cu cel puțin o lună și jumătate înainte de alegeri, dar și în unele sondaje ale partidelor.

„În timpul campaniei, discuți cu partidele, ce sondaje aveți, ce spun sondajele. Și oamenii ăștia ne-au spus, vedeți că apare o chestie bizară, apare un partid, AUR, nu știm ce-i cu el”, povestește jurnalistul.  Au dezbătut în cadrul redacției ce strategie editorială să apuce.  „Suntem între ciocan și nicovală. Dacă scriem despre ăștia, îi scoatem din subsolul paginii, din subsolul comentariilor, și îi scoatem la lumină. Aprindem reflectorul pe ei.Aprinzând reflectorul pe ei, ești ca la detergenți. Dacă vorbești de bine sau de rău, nu mai contează. E principiul de marketing înjură-mă, să știe lumea despre mine. Dacă e o creație artificială, dacă nu-i nimic pe bune în toată povestea asta, și realitatea votului e că sunt la 1-2% și noi scriem ca proștii despre ei?”, relatează, franc, Tăpălagă.

Dan Tăpălagă: „Am luat decizia editorială greșită să îi ignorăm (…) gândindu-ne că s-ar putea să fie un balon de săpun”

Au adoptat „politica struțului care bagă capul în nisip”. „Am crezut că dacă îi ignorăm, ei nu există”. „Și greșeala asta nu mai trebuie să o facem. Ne-am dat seama că e un fenomen. Artificial sau nu, ajutați de sistem sau nu.Genuin sau nu.Ei erau acolo, existau și trebuia să scrii despre ei”, explică Tăpălagă. „Noi trebuia să scriem. Să expunem, să zicem cine sunt, iar oamenii ăia de bună credință care au votat cu ei aveau toată informația și decideau ei dacă ăștia merită votați sau nu”.

Tăpălagă: „Presa a mai făcut greșeala asta acum 20 ani”

Ziaristul spune că presa a mai făcut greșeala asta acum 20 de ani, pe vremea lui Vadim Tudor. „Și atunci ne-am mirat, cum a ajuns Vadim la 30%? Păi, pentru că noi ne uitam în altă parte”.

Dan Tăpălagă: „A existat și atunci un boicot din partea presei, care a zis, uite, se umflă Vadim Tudor cu PRM. O bună parte a presei a înțeles că nu e ok să îi dai microfon, să îi dai expunere unui personaj ca Vadim Tudor, care asta vrea, să vorbești despre el, chiar dacă la modul negativ, să îl scoți din underground la lumină, să îl aduci de pe margine, unde era el, în mijloc, în joc”.

Mare parte din presă nu l-a chemat la interviuri, nu a mers la conferințele lui. „Și a fost o greșeală. A fost o greșeală, pentru că a ajuns în turul doi”, spune jurnalistul.

„Dă-i toată informația și lasă-l pe el să decidă”

Partidele ignorate de presa mainstream pot chiar să beneficieze de pe urma acestui boicot, pentru că beneficiază de „statut de samizdat”, iar „samizdatul ajută partidele extremiste, ele se hrănesc din asta”. „Iluzia asta că eu, ca jurnalist, pot juca rol de arbitru în societate, că decid eu cine e și nu e bun, e o greșeală”, adaugă Tăpălagă. „După 27 de ani (de presă, n.r.), ajung tot timpul la concluzia asta. Degeaba încerci tu să faci pe marele judecător și să împarți dreptatea ta, în ghilimele, ăla e bun, ăla e rău, pentru că publicul o să decidă tot timpul altfel. Dă-i toată informația și lasă-l pe el să decidă”, concluzionează ziaristul.

Andrei Luca Popescu (Radio Europa Liberă România): „AUR păreau niște marginali”

Andrei Luca Popescu, jurnalist la Radio Europa Liberă România, spune că știa de cei de la AUR dinainte de alegeri, dar nu a intuit tracțiunea pe care o căpătaseră în societate. „AUR păreau niște marginali. Nu puteai să te concentrezi ca ziarist pe mesajele lor, pentru că le făceai platformă la toate teoriile conspirațiilor, negaționisme, antipandemie, anti-COVID, extremisme. Și ne-a luat pe toți prin surprindere”, explică ziaristul. Multe dintre figurile centrale din conducerea AUR „existau și înainte”, erau „mici celebrități” în bula lor de Facebook. „Nu ne-am prins însă că s-au reunit sub această formulă AUR”, spune Popescu.

„Cumva lovitura e așa năucitoare, că începi să cauți explicații tot mai alambicate, pe servicii secrete, trolii de la Moscova, când, de fapt, din ce am mai vorbit și cu sociologi, explicațiile sunt destul de simple. Oamenii ăștia au făcut niște audiențe năucitoare pe Facebook, numai că, celor mai mulți dintre noi, nu ne apăreau sub nas. Facebook-ul așa funcționează. Dacă nu ai interese comune cu un mesaj sau cu un personaj, nu vei ști nimic despre existența sa pe Facebook, nu ți-o bagă în feed. Oamenii și-au targetat mesajele foarte bine. Deci cam asta e explicația de ce au zburat sub radar”, adaugă jurnalistul.

Într-un interviu pentru Radio Europa Liberă România, George Simion a spus că el, personal, a coordonat campania AUR de targetare online.

Adrian Ursu (Antena 3): „Abia târziu a început să se ridice acul pe măsurători, în dreptul AUR”

Adrian Ursu, directorul editorial al Antenei 3, spune că postul de televiziune l-a avut invitat în timpul campaniei electorale, de câteva ori, pe Dan Tanasă, activist antimaghiar aflat pe listele AUR Mureș pentru Camera Deputaților. „Dar mai degrabă a fost invitat în virtutea unei relații vechi, nu neapărat dintr-o premoniție politică. Nu are sens să ne-o arogăm, neavând-o”, precizează Ursu.

„Ca observație, inclusiv personală, cred că acum o lună am constatat prezența foarte intensă, chiar intruzivă, a reprezentanților AUR în mediul online. Am descoperit că există și o eficiență a rostogolirii mesajelor lor. (…) În zona de comentarii, conțineau în jur de 20-30% referiri directe la AUR și îndemnuri de vot către AUR.Era o activitate extrem de vizibilă, asumată și militantă”, relatează directorul editorial al Antenei 3.

Ursu spune că a semnalat către două case de sondaje că e important să privească cu atenție fenomenul AUR și să-l aibă în vedere pentru exit poll-ul din seara alegerilor.  „Mă așteptam să fie acoperit de ceea ce numesc sociologii spirala tăcerii în momentul în care se fac interviurile teren și cele telefonice. Cumva s-a dovedit că așa a fost, pentru că abia târziu a început să se ridice acul pe măsurători, în dreptul lor. (…) Ecoul s-a răspândit pe un interval foarte scurt. O creștere foarte accelerată s-a înregistrat în ultimele 3-4 luni și a avut mare legătură cu contextul pe care l-am traversat cu toții anul ăsta”, adaugă jurnalistul Antena3. „AUR e un partid care a fost ajutat să crească, dintr-un calcul tactic, dar care s-a urcat pe un curent social existent”, crede Ursu. „E și rezultatul unui drenaj al nemulțumirii și al nereprezentativității”.

Adrian Ursu: „Avocata Șoșoacă, prea exaltată pentru Antena 3”

De ce nu au vorbit totuși redacțiile despre AUR, dacă îi observaseră în comentarii și în sondaje? „Nu aveam ce să preluăm în dezbatere, în analiză. Nu erau expuse planuri, doctrine, linii de acțiune. Ceea ce se vehicula în spațiul public, fie și virtual, erau mai degrabă dezavuări ale acțiunilor partidelor clasice, delimitări de acestea”, explică Ursu.  AUR are în componența sa „persoane foarte decente, personalități din lumea artistică, intelectuali”, alături de alte figuri, „uneori mai exaltate”, pe care Antena 3 nu a dorit să le promoveze, adaugă adaugă directorul editorial al postului.  „Doamna avocat (Diana Șoșoacă, viitor senator AUR Iași, n.r.) făcea parte din această categorie, ori noi nu voiam să promovăm așa ceva. Nu ne propunem să adresăm oamenilor îndemnuri de a nesocoti reguli impuse de autorități, chiar dacă le socotesc abuzive. Pentru asta există căile legale pentru a te apăra la ele. Noi nu instigăm la anarhie”, spune Ursu.

Tolontan (Libertatea și GSP): „Am eșuat să-i întrebăm”

Ziarul Libertatea, unde apare acest articol, nu a făcut excepție. Un editorial, publicat în dimineața de după alegeri, și semnat de Cătălin Tolontan, a început cu paragraful: „Înainte de orice, onest, e de spus că nu am văzut, ca jurnaliști, întruparea politică a acestei mișcări a nemulțumiților, a lui «jos masca», într-un fel atât de masiv cum a reușit-o duminică, 6 decembrie 2020, mișcarea AUR”.

Iar într-un e-mail către redacție, în calitate de coordonator editorial, același jurnalist a numit situația „un rateu”.

Una dintre explicațiile mesajului intern, pe baza discuțiilor din redacția Libertatea, era aceea că, în condițiile pandemiei, presa face mai puțin teren. Contactul fizic cu oamenii cunoscuți, dar mai ales necunoscuți, din care se nasc în mod normal știrile cu grad mare de noutate, s-a diminuat. O recapitulare a situației a arătat însă faptul că tendințe fuseseră semnalate. De pildă, doi ziariști care scriu pentru Libertatea de doi ani din diaspora, Elena Stancu și Cosmin Bumbuț, întâlniseră comunități în care oamenii își mărturisiseră preferința pentru AUR.

Reportera Maria Andrieș, care a făcut teren în tot anul 2020, prin toată țara, mai ales în zonele rurale, a răspuns însă că „AUR a câștigat online și mai puțin om la om”.

„Profesia noastră presupune, înainte de orice, să punem întrebările potrivite. În privința nemulțumirii oamenilor, care a dus la tracțiunea politică a AUR, am eșuat să-i întrebăm. E onest să recunoaștem asta față de noi și față de public”, a mai scris Tolontan în e-mail. Există însă și perspective diferite.

Gabriel Bejan (Hotnews): „Nu e că nu i-am văzut pe oamenii ăștia, ci nu le-am dat acea identitate de AUR”

Gabriel Bejan, jurnalist Hotnews, nu consideră că presa a ratat fenomenul AUR. „Nu cred că ratat e cuvântul potrivit.Toată presa a scris despre antivacciniști, despre protestele antibotniță de la Piața Victoriei sau despre scandalul cu Teodosie de la Peștera Sfântului Andrei. Avocata Șoșoacă a fost megacunoscută. Noi am scris despre acele bucăți din AUR care au fost vizibile în spațiul public. Unde mi se pare că e adevărată chestia asta, că presa a ratat acest partid, e că la toate aceste forme de manifestare ale partidului nu le-am dat o identitate. Scriai despre ei, dar scriai despre ei individual”, explică Bejan.

„Acolo e un conglomerat de oameni. Unii sunt neo-legionari, unii sunt antibotniță, alții sunt antivaccin. Sunt multe facțiuni care s-au unit sub o cupolă care se cheamă AUR. Nu e că nu i-am văzut pe oamenii ăștia, ci nu le-am dat acea identitate de AUR”, adaugă ziaristul Hotnews.

„Cum se creează identitatea unui partid? Creezi un brand, o siglă, îi dai un mesaj cât mai clar, pe care îl distribui la toată lumea. Or ei nu au făcut asta, pe ei nu i-a interesat. Ei s-au dus către un public anume, au făcut o campanie targetată. Pentru ce să bat la poarta Libertatea sau Hotnews, că ăia o să zică că sunt extremist?”, spune Bejan.

Victor Roncea (Active News):  „În substanța sa pare să fie un partid al structurilor”

Active News a fost printre puținele publicații care a scris despre AUR înainte de alegeri. Tonul a fost unul critic, deși AUR și Active News, un site „dedicat apărării vieții, familiei, credinței și culturii naționale”, se intersectează ideologic în unele privințe. Victor Roncea, redactorul-șef Active News, crede că AUR este „o creație care se folosește de un tineret naiv, naționalist, iubitor de țară, de Basarabia, dar în substanța sa pare să fie un partid al structurilor”. „Eu am urmărit zona. Este o zonă pe care o urmăresc de mai mulți ani. De aceea am observat cum această formațiune, de la 0,27 – 0,99% cât a luat la alegerile locale, a început să aibă această creștere absurdă, incredibilă. Mi-a atras atenția sondajul pe care l-a prezentat Mirel Palada. Atunci m-am gândit și eu că acest fenomen ignorat chiar s-ar putea să aibă o substanță”. Mirel Palada, directorul casei de sondaj Sociopol și fostul purtător de cuvânt al Guvernului Ponta, a publicat, pe 1 decembrie, un sondaj care cota AUR la 7%, spunând despre tânărul partid că e „mare surpriză, mare de tot”. Datele nu au fost însă preluate de presa mainstream, ci doar de publicații ca Sputnik, stiripesurse.ro sau, o excepție, de publicație tradițională, EVZ.

/0 Comments/by
,

Liviu Rebreanu – Europenism sau românism?


liviu rebreanu, taranul roman

Liviu Rebreanu - Europenism sau românism?

Sufletul românesc e cea mai mare minune a Istoriei. Zeci de neamuri străine l-au hărţuit şi l-au schingiuit; veacuri multe a gemut subt multe stăpîniri vrăjmaşe; popoare falnice s-au stins, împărăţii trufaşe s-au prăbuşit în jurul lui şi peste dînsul: nimic nu i-a putut zdruncina credinţa în soarta lui şi, cînd a venit ceasul, s-a înfăţişat lumii mai unitar, mai sănătos, mai încrezător ca orice alt neam. Graniţele silnice, care ne-au ciopîrţit sute de ani, n-au fost în stare să ne atingă inima.

Suferinţele ne-au oţelit, asupririle ne-au îndîrjit. Azi, sufletul românesc, descătuşat, tînăr, puternic, simte imperios nevoia de a se realiza în întregime, de a-şi împlini menirea ce i-a fost hărăzită.

Două mii de ani sufletul nostru şi-a apărat numai existenţa, a fost silit să trăiască în copilărie. Am vegetat la marginea culturii care se înălţa în Apus şi la marginea celei ce se stingea în Orient. Lumina civilizaţiei n-a putut pătrunde pînă la noi, iar razele care totuşi se strecurau nu găseau condiţii prielnice şi nici pămînt roditor. Cînd încercam să îmbrăcăm hainele altora, ne dădeam seama curînd că nu ni se potrivesc şi le lepădam cu aceeaşi grabă cu care le primisem. Poate că în adîncul său, sufletul nostru simţea instinctiv că nu i-a sosit încă vremea.

Acum vremea a sosit. Acum sufletul românesc trebuie să înceapă a-şi realiza viaţa. Şi viaţa unui neam înseamnă o cultură proprie, suficientă, în toate domeniile. Prin ceea ce realizează specific, un popor ia parte adevărată la progresul omenirii. Numai prin aceasta. Imitaţia mecanizează şi mecanizarea e moarte. Orice cultură e organic legată de un popor, precum poporul e legat de pămîntul care l-a născut.

Cultura românească de abia azi îşi dibuieşte formele şi cărările. Pretutindeni, sufletul nostru e în fierbere. Pipăim, încercăm, ne zbuciumăm. Puterea noastră de viaţă o simţim imensă şi căutăm doar mijloacele spre a o turna în opere noi, româneşti. Nerăbdarea ne roade. Am vrea să facem dintr-odată ceea ce alţii au făcut în sforţări de secole. Egoismul colectiv al generaţiei se zbîrleşte numai la gîndul că s-ar putea să nu fim noi cei sortiţi să realizăm fizionomia adevărată a culturii româneşti. Ni-e ruşine de goliciunea nostră. „Rămîie alţii extatici în faţa poeziei mirosului rustic de obiele fermentate, tînguiască-se alţii lîngă cobza lui Laie…” Sîntem grăbiţi. Spoiala ridicolă de „civilizaţie” a oraşelor noastre ni se pare „europeană”. Nu vrem să vedem prăpastia care se lărgeşte între caricaturismul occidental al oraşelor şi sufletul satelor noastre, adevăratul suflet românesc. Ne repezim să importăm mereu forme noi, străine, şi ne închipuim că, prin aceasta, grăbim „civilizarea” României. Ca şi cînd civilizaţia s-ar putea impune de azi pe mîine…

De o sută de ani se propovăduieşte „europenizarea” noastră pe toate cărările. Oameni de Stat, scriitori, filosofi, artişti, încîntaţi de binefacerile civilizaţiei, ne-au impus tot ce s-a făcut aiurea în mod organic. Avem Constituţie belgiană, legi franceze, parlamentarism britanic, literatură futuristă, pictori expresionişti, democraţie, capitalism… Avem de toate şi, totuşi, simţim toţi că n-avem nimic. Constituţia noastră belgiană, legile noastre franceze, parlamentarismul nostru britanic au rămas vorbe goale, care se repetă papagaliceşte la întruniri şi prin ziare; literatura şi artele, cu cît mai extravagante, cu atît mai izolate şi fără nici o înrîurire asupra celor cărora se adresează: democraţia noastră nu trăieşte decît în ideologia cîtorva naivi, precum capitalismul nostru e un nume nou pentru vechea robie a celor mulţi de către o mînă de îndrăzneţi…

O sută de ani de asemenea europenizare n-a tăiat pofta unora de a continua experienţele. Ni se cere să stăm cu ochii mereu spre Apus sau spre Răsărit şi să facem întocmai ce se face acolo. Noi înşine parcă am fi incapabili de orice creaţii. Şi chiar de orice sforţare rodnică. Geniul nostru să se corcească în corsete străine fără de care parcă n-am fi în stare să creştem.

[…]

Europenizatorii noştri cu orice preţ au oroare de tradiţie. De dragul luminei străine ar vrea să înăbuşe glasul trecutului. Nu vor să lase tînărul suflet românesc să se dezvolte normal, ci se căznesc să-i lipească barbă şi mustăţi false, cărunte, să-l împopoţoneze cu straie gata făcute de alţii pentru alţii şi îşi închipuie că, astfel sclivisiţi, vom înşela lumea. Românismul, pentru ei, înseamnă şovinism, iar religiozitatea înseamnă prostie. În realitate, însă, numai românismul poate fi aducător de cultură pentru noi. În românism sînt surprinse toate posibilităţile de progres. Românismul, precum nu se sfieşte a-şi proclama goliciunea, nu şovăie a admira cultura altora şi a asimila ce i se potriveşte. De iubit românismul se iubeşte numai pe sine, nu cu iubire egoistă, ci cu pasiune încrezătoare. Nu aleargă după toate noutăţile din Apus, căci nu ce e mai nou e şi mai bun. Nu forme culturale căutăm, ci cuprinsuri vii. Formele sînt schimbătoare, cuprinsul pătrunde în suflete şi le împrospătează. Românismul va găsi el formele realizării sale.

Europenismul vrea să clădească de sus în jos, românismul se mulţumeşte a începe cu temelia. Pe temelii solide se poate ridica un edificiu demn de sufletul românesc. E vremea temeliilor…

Liviu Rebreanu, fragment de articol din revista „România”, 31 ianuarie 1924.

/0 Comments/by
,

Ovidiu Hurduzeu – Pledoarie pentru Naționalismul Viu


noul nationalism, calin georgescu

Ovidiu Hurduzeu - Pledoarie pentru Naționalismul Viu

Călin Georgescu revine cu un nou video clip de mare impact.

Un rebel împotriva globalismului și a statului subteran

O pledoarie pentru libertate și naționalismul viu. O înfierare a „corectitudinii politice” care nu mai poate fi tolerată. O chemare la unirea jertfelnică a tuturor românilor în persoana Mântuitorului Iisus Hristos.

/0 Comments/by

Nicolae Steinhardt – Cultura nu este numai acumulare de cunoștințe, ci o subțirime a caracterului


nicolae steinhardt, rautatea umana

Nicolae Steinhardt - Cultura nu este numai acumulare de cunoștințe, ci o subțirime a caracterului

Degeaba le-am avea pe toate: inteligența, cultura, istețimea, supracultura, doctoratele, supradoctoratele (ca în profesorul din Lecția lui Eugen Ionescu), dacă suntem răi, haini, mojici și vulgari, proști și nerozi, doi bani nu facem, se duc pe apa sâmbetei și inteligența, și erudiția, și supradoctoratele, și toate congresele internaționale la care luăm parte, și toate bursele pentru studii pe care le câștigăm prin concursuri severe.

Nimic nu poate înlocui și suplini nițică bunătate sufletească, nițică bunăvoință, toleranță, înțelegere. Nițică susținută buna-cuviință.

Bunătatea sufletescă nu-i o virtute subtilă și rafinată, e un atribut de bază al ființei omenești și totodată un atribut al culturii. Bunătatea este alt nume al definiției date de Aristotel omului: ființa socială. Fără bunătate nu putem conviețui decât în condiții de groază și justificând amarnica afirmație a lui Sartre: ceilalți, iată iadul!

Există un altruism elementar exprimat prin bunătate, care este o axiomă a vieții obstești. Berediaev spunea: pâinea pentru mine este o problemă materială (subînțeles egoistă, vulgară), dar pâinea aproapelui meu, continua Berediaev, este pentru mine o datorie spirituală. Reiese de aici în mod vădit că nimic nu poate suplini întru totul bunătatea.

Știm că de-am vorbi toate limbile și toate dialectele pământului și de-am fi capabili să clasificăm conform cu clasificarea zecimală toate volumele tipărite în toate limbile pămîntului, de la Gutenberg și până astăzi și de am fi tobă de carte și de erudiție, și de am cunoaște întrebuințarea tuturor termenilor specifici tuturor științelor și tehnicilor, tot nu ne putem numi oameni culți dacă suntem niște bădărani și niște răi la suflet.

Că ne-o place sau nu, cultura nu este numai acumulare de cunoștințe, ci o subțirime a caracterului și capacitatea de a nu considera bunătatea drept o simplă virtute deșuetă și sentimentală.

Să nu săvârșim regretabila eroare de a lua drept scriitori pe simpli făcători de cărți și drept oameni de cultură pe simplii memorizatori de informații.

Nicolae Steinhardt, „Primejdia Mărturisirii”.

/0 Comments/by

Teodor Palade – Coronascepticul, acest infractor periculos


coronascepticul, coronasceptic

Teodor Palade - Coronascepticul, acest infractor periculos

Pandemia, apărută parcă din nimic și ajunsă repede un coșmar, nu ne-a modificat numai comportamentul, modul în care ne raportăm la realitate, ci și vocabularul. Am inventat cuvinte noi. Cum ar fi, de exemplu, fără a fi singurele: coronasceptic și coronascepticism. În același timp, pandemia ne-a făcut mai iscusiți în a născoci vinovății. Nici nu ne pasă că unele dintre ele, prin exagerare și lipsă de logică, par a ne întoarce în plin ev mediu întunecat. Noi perseverăm.

Coronascepticismul, o gravă infracțiune de gândire

Mai nou, alături de marii criminali naționali, face furori o nouă specie de asasini care pare a se ridica, odată cu apariția acestei gripe ciudate, din afunzimile nebănuite ale tenebrelor ființei umane trăitoare în minunatul spațiu carpato-dunărean. Membrii acestei categorii de criminali sunt aceia care nu se supun total propagandei oficiale de impunere a fricii. Sunt aceia care au înțeles că „Ceea ce a început printr-o frică de o boală necunoscută, numită COVID-19, a evoluat în timp pentru a deveni o stare de spirit națională „în care o psihoză delirantă a pus stăpânire pe oameni, deveniți opaci la orice gândire rațională” 1  Pentru ei a fost inventat un nume sonor, complicat, extras din nebănuitele întunecimi ale simțirii omenești contemporane contorsionate de întâlnirea cu un virus ce pare a avea puterea să schimbe soarta omenirii. Ei sunt coronascepticii.

Ce este coronascepticismul? Este, în mod oficial, cel puțin în România, un concept antinațional. Un curent de opinie care prezintă pericol social extrem. Un echivalent, pe plan medical, al conspiraționalismului antistatal.  Prin urmare, de la coronascepticism la extremism n-a mai rămas decât un pas. Ba, chiar mai puțin de atât. Atâta vreme cât, din gura președintelui țării, aflăm că vaccinarea reprezintă o chestiune de siguranță națională, coronascepticismul poate fi socotit, fără teama de a greși, un atentat la siguranța națională. Și, ceea ce este mult mai grav (ne spun asta „specialiștii”), acesta reprezintă un delict parșiv care, fără să se manifeste zgomotos, ne paște pe fiecare dintre noi. Pentru că, a fi coronasceptic reprezintă azi în România o gravă infracțiune de gândire!

Încruntatul zeu Coronavirus

Cum se găsesc printre noi destui care suferă de maladia gândirii independente, ei sunt victimele sigure ale curentului coronasceptist. Curent de opinie vânturat de aceia care pun sub semnul îndoielii credința oarbă în atotputernicului și încruntatului zeu Coronavirus. A zeului care a îngenunchiat cele mai semețe state ale lumii, a îmbolnăvit președinți de state și prim-miniștri, i-a ucis fără milă pe principalii săi opozanți, s-a dovedit a fi mai tare decât Constituția, mai puternic decât Carta drepturilor omului și, în ultimă instanță, mai presus de bunul simț.

Nu pare a fi departe timpul când, pe ruguri înălțate în piețe, vor fi arși de vii aceia care nu acceptă actuala pandemie ca pe o nouă religie, aceia care nu poartă masca conform canoanelor, nu stau cât mai departe de semenii lor, nu se spală pe mâini de zece ori pe zi cu fața întoarsă spre proorocul Arafat, aceia care se bucură de întâlnirea cu prietenii, calcă într-un restaurant, se roagă într-o biserică sau participă la în mormântarea rudelor moarte, absolut toate, ucise de coronavirus. Deocamdată, toți acești infractori sunt trecuți pe lista infamă a coronascepticilor și catalogați ca posibili asasini în masă. Sunt vânați ca animalele sălbatice, amendați cu sume care reprezintă de multe ori câștigul lor pe un an, bruscați de polițiștii asmuțiți precum câinii de vânătoare, uneori bătuți și încătușați. Și, atunci când aceste prime măsuri „terapeutice” se dovedesc neîndestulătoare, sunt trimiși în judecată precum ereticii evului mediu și condamnați la ani grei de pușcărie pentru zădărnicirea stopării pandemiei.

Din momentul în care ai fost catalogat coronasceptic, nu mai contează cine ești. Poți fi savant sau cerșetor, doctor sau vidanjor. De îndrăznești să nu crezi în zeul coronavirus, în ochii noii inchiziții ești  un infractor. Tu, cetățene, ești socotit un atentator la sănătatea celorlalți deși, în mod evident, nu tu ești acela care ar trebui să se ocupe de sănătatea publică, să construiască spitale, să le doteze și să asigure medicamentele necesare. Precum în lumea absurdă imaginată de Eugene Ionesco sau Alejandro Jodorowsky, cei plătiți de tine să facă toate aceste lucruri te amenință cu pedepse drastice fiindcă, spun ei, dintr-o pornire sinucigașă inexplicabilă, tu le-ai zădărnici efortul de a te feri, pe tine ignorantule, de boală.

Atingerea, acest delict grav

Între alte multe drepturi refuzate, unele lăsate așa de Creator, altele câștigate pe măsură ce civilizația umană a evoluat, ni s-a interzis dreptul de a ne apropia unii de alții. Peste noapte, urmarea hotărârii unor specialiști păstrați cu îndârjire sub acoperire, gestul firesc de a ne atinge s-a transformat în culpă. Ca urmare, depășind orice  închipuire, cel care îndrăznește atingerea semenului este catalogat de oficialitățile statului imbecilizate drept un asasin coronasceptic.

Despre nevoia omenească de atingere, am descoperit un text dureros de adevărat scris de Mihai Morar: ”Suntem creați din atingere și făcuți pentru atingere. Creștem mângâiați pe creștet și ne stingem mângâiați pe tâmple. Putem cunoaște iubirea doar prin atingere. Ne înfrățim prin atingerea mâinilor, plutim prin atingerea buzelor, perpetuăm specia prin atingerea trupurilor, împărtășim bucuria și suferința prin atingerea unei îmbrățișări. Se spune despre atingere că este singurul simț care nu poate rămâne fără răspuns. Putem privi pe cineva și să nu primim în schimb privirea sa. Dar nu poți atinge pe cineva fără să te atingă reciproc.” Toate cele de mai sus ne-au fost luate. Furate prin emisiunile nesfârșite de la televiziuni, cu interminabila campanie de ”informări de utilitate publică”, cu scoaterea armatei în stradă, cu amenințările nerostite din spatele manevratelor cifre de îmbolnăviți și morți, cu inutilele dar obligatoriile ”Declarații pe propria răspundere”, cu amenzile amețitoare, cu prezența jandarmilor în biserici și a polițiștilor ciocli la înmormântări. Nu ar fi de mirare ca, pe principiul Poliției Animalelor să fie instituționalizate, curând, atât Poliția Bisericilor cât și, sora cu ea, Poliția Cimitirelor.

„Credeți în Coronavirus?”

A ajuns un fapt cotidian ca pe ecranele televizoarelor publicul larg să vadă cum agenți guvernamentali, purtând cu fudulie titlul de jurnaliști, intră în spitale și mascați ca îngerii albi ai morții îndeasă microfonul în gura muribunzilor pe care îi întreabă cu o notă de cucernicie în glas: „Credeți în coronavirus?”

Puțini înțeleg că dincolo de inepția aparentă a întrebării se ascunde un insidios mecanism de manevrare a minții. Asemuirea virusului cu Creatorul, prin transmutarea unei întrebări rostite de preot cu ocazia unor importante ritualuri bisericești, îi conferă agentului patogen o aură dumnezeiască. Îl responsabilizează vizavi de soarta noastră, de viitorul nostru. Iar adresarea acestei întrebări unor muribunzi, presupus a fi aduși în stare terminală de virusul atotputernic, se vrea asemănătoare împărtășaniei dinaintea trecerii în lumea celor drepți și înfățișării în fața judecății de apoi.

Cu același scop – manevrarea subtilă a sentimentelor – este organizată și o publicitate agresivă pentru puținele cazuri în care au loc îmbolnăviri în rândul prelaților sau a unor personalități cunoscute pentru poziția lor fermă față de politica oficială a înfricoșării colective. „Vedeți, așa pățesc cei care nu cred în coronavirus!” sună, în subsidiar, amenințare nerostită a slujitorilor noului zeu.

Ar fi o mare naivitate să credem că cele descrise mai sus au loc din întâmplare. Ori că, doar hazardul aste acela care ne-a adus în situația de a ne confrunta cu această realitate acum, în anul marcat cu o cifră atât de rotundă. Sau că toți cei catalogați coronasceptici, toți aceia care devoalează fațetele întunecate ale acestei pandemii, arătându-ne înfiorătoarea încrengătură de interese din spatele ei, sunt niște ignoranți, niște infractori. Ei pot fi, într-o ultimă instanță, contestatari ai noii ordini mondiale ce urmează a se instaura folosind ca argument forte existența acestui virus. Dar este dreptul lor de a gândi altfel.

Mulți dintre noi, prea mulți, s-au lăsat orbiți de aparențe. În aceste circumstanțe, cei care rămân cu ochii deschiși și sceptici în privința bunelor intenții ale celor care nu contenesc a ne tortura devin periculoși pentru „cauză”. Ei, necredincioșii, trebuie aduși pe drumul „credinței”. Prin orice mijloace. Inclusiv postându-i în lumea infractorilor periculoși.

Notă:

  1. https://evz.ro/covid-a-dus-la-o-psihoza-deliranta-oamenii-au-devenit-opaci-la-orice-gandire-rationala.html

A consemnat pentru dumneavoastră Teodor Palade via teopal.ro.

/0 Comments/by

Sabina Ivașcu – Arhiva Afectivă: Cel mai important dintre toți Moșii


sabina ivascu

Sabina Ivașcu - Arhiva Afectivă: Cel mai important dintre toți Moșii

Ce frumoasă este luna decembrie! Luna cadourilor! Luna Moșilor! Moș Nicolae, Moș Crăciun și, mai nou, se alătură sărbătorilor de iarnă locale și Moș Așteaptă. Străzile sunt – aici pline de lume, aici pustii – în funcție de unde sunt plasate mai multe echipaje de control a respectării distanțării fizice. De prin curțile din care altădată se auzeau zgomotele înfundate ale bătătoarelor de covoare sau țiuitul roților fierăstrăului tăind lemnele pentru iarnă, acum se aud la răstimpuri doar îndemnuri și promisiuni prietenești de felul: „Îi rup picioarele ăluia care mai lasă ușa deschisă la lift”!

În toate sectoarele capitalei domnește o liniște sărbătorească. O liniște, pe care o putem numi „a protejatului mascat” sau „tihna acoperitorii faciale contra măștii neconforme”.

Oamenii fiind calmi, edificați, angajați cu toții în lupta împotriva corupției nu mai așteaptă prea multe de la viață. Adică, așteaptă ei ceva, totuși. Având speranță și optimism, așteaptă să rămână cât mai mult timp vii, chiar dacă socoteala de acasă nu se potrivește întotdeauna cu cea din târg, (a se citi cea din izolare/spital). Ce-i drept, se mai întâmplă să fie vorba și de „ceasul rău”, dar acesta nu este decât ceasul realității! Este consecința firească a realității statului în frig, în curte, pe coridoare, în saloane, până vine cineva să vadă, să testeze, să trieze, să gestioneze noul transport de simptomatici, urmați de asimptomatici, urmați de alții cu diverse boli, care nu sunt în trend. Personalul medical face tot ce poate, dar medicii sunt pregătiți să îngrijească două trei liste de pacienți înregistrați, în niciun caz puhoaie.

Populația, deja relaxată ca urmare a instrucțiunilor zilnice, fie ele prezidențiale sau nu, urmărește cu încântare reclama „Poartă mască, arată că-ți pasă”, aceasta fiind atât de veridic și expresiv interpretată de actori cu dăruire. Publicul telespectator este informat la zi în privința testărilor, contaminărilor, deceselor și vaccinărilor de succes, toate petrecute atât la nivel planetar, cât și pe plan local.

În această atmosferă sărbătoresc-aseptică, de la o fereastră se aude o melodie cunoscută. Refrenul ei ne umple inima de bucurie, dar al cui e glasul acesta? Să fie Ion Dolănescu? Nu prea seamănă. Și totuși se aude limpede ca apa izvoarelor minune, alea roz, de pe sticlele de doi litri! Ia! Psst! Tăcere! Puțină liniște va rog! Auziți? „M-am născut lângă Cahar-paa-hați, la poale dehe muuntee..” El e! De unde oare se aude? Deschid televizorul. Hm. Aici nu-i. E o emisiune folclorică, adevărat, dar nu știu de cine e prezentată fiindcă moderatorii purtând măști cu alesături ar putea să fie unii din Gorj sau chiar din studio. Ah! Ce inspirată am fost să deschid televizorul ! Pe manșeta din josul ecranului alunecă de la dreapta la stânga textul despre anunțul pe care îl va da în curând nu știu cine, de nu știu unde, în direct. Nu am mai auzit de acești reporteri, sau dacă oi fi auzit nu le-am ținut minte numele câtă vreme nu le-am zărit măcar un pic fețișoarele. Iar aud melodia lui Dolănescu. Deschid fereastra și mă dumiresc. Îngrijitoarea curții noastre interioare, Verginica, e în formă vocală. Dar nu numai atât! E și inventivă. Culege folclor contemporan și degrabă îl adaptează. Varianta ei sună cam așa: „M-am născut în Guadalupeee, pe un țărm dee mareee, sacii astea e preaa multeee, am să chem salvareee.” Mare „jmecheră” tanti Vergi! De ce oare nu-i dă Clotilde o medalie Verginicăi noastre, că uite ce curată menține curtea interioară. Poate că nu e momentul. Eu așa cred. Dar ar merita! Verginica nu a terminat facul  tatea de teatru, ce-i drept, dar e destoinică și niciodată nu confundă tomberoanele. Hârtie la hârtie, plastic la plastic, e pricepută, o știm cu toții. Dar ce să-i faci, doar cu o Verginică nu se face primăvară. Ș-apoi, care primăvară, că peste două săptămâni vine Crăciunul! Vine celălalt Moș. Așa e! Îl pomenisem la început pe Moș Așteaptă. Nu știți cine e? Sau vă faceți că nu-l cunoașteți. E cel mai important dintre toți Moșii.

A consemnat pentru dumneavoastră Sabina Ivașcu via cristoiublog.ro.

/0 Comments/by