Patrick Matis, Author at Revista România Culturală

About Patrick Matis

I caress the world with thoughts, I shatter the atmosphere with visions, I splash the bilboards with otherwordly sounds. I am the Cydrone.

Entries by Patrick Matis

Prezentări

Muzeul Național de Artă al României – Ateliere de gravură – duminică, 19/26 iunie 2022

Muzeul Național de Artă al României - Ateliere de gravură - duminică, 19/26 iunie 2022

Vă invităm să descoperiți lumea fascinantă a gravurii alături de Ionuț Cravă, câștigătorul bursei „Micaela Eleutheriade” (2020-2022).

Tânărul grafician propune celor mici la fiecare întâlnire două ateliere care vor explora tehnici diferite, monotipia și linogravura.

Cele două întâlniri sunt precedate de o vizită activă susținută de Georgiana Iacob, educator muzeal MNAR, în expoziția „Nostalgie. Amintire. Regăsire. Peisajul european și ruina în secolele XVI-XIX”.

Cu siguranță nu plecăm cu degetele curate de la aceste ateliere, dar vom rămâne cu o experiență de neuitat.

Înscrierile se fac la adresa de email familii@art.museum.ro, în limita a 10 locuri.
În email se vor specifica: 1) numele copilului/copiilor, 2) vârsta și 3) un număr de telefon.

Ateliere se adresează copiilor cu vârste de peste 8 ani.

Taxa de participare este 30 lei/ participant.
Duminică, 19 iunie 2022, orele 10.00-13.00 (monotipie și linogravură)
Duminică, 26 iunie 2022, orele 10.00-13.00 (monotipie și linogravură)
Punctul de întâlnire este parterul Galeriei Naționale.

12/06/2022/0 Comments/by Patrick Matis

Prezentări

Muzeul Național de Artă al României – Nostalgie. Amintire. Regăsire. Peisajul european și ruina este deschisă publicului la MNAR

Muzeul Național de Artă al României - Nostalgie. Amintire. Regăsire. Peisajul european și ruina este deschisă publicului la MNAR

Muzeul Național de Artă al României vă invită la vernisajul expoziției retrospective de pictură a artistului Tudor Zbârnea sâmbătă 18 iunie, 2022, orele 18.

Curatorul expoziției este criticul de artă Maria Bilașevschi, iar comisarul expoziției este Carmen Cernat, muzeograf la MNAR.

Tudor ZBÂRNEA (n. 29 decembrie 1955, Nisporeni, Republica Moldova) este unul dintre cei mai originali artiști vizuali contemporani, cu un discurs singular bazat pe expresii ale formei și culorii, ce conțin adeziunea la mijloacele artistice decantate din a doua jumătate a secolului XX până în prezent. Discursul său pictural este bazat pe expresivitatea materiei picturale care capătă forța gestului larg, amintind cele mai bune exemple neo-expresioniste, fără însă să vireze în abstract, reprezentarea corpului uman rămânând mereu prezentă, detectabilă chiar și zbuciumul cel mai ardent al culorii.

Este absolvent al Şcolii Republicane de Arte Plastice „I. E. Repin”, Chişinău și al Universității Naționale de Arte „George Enescu”, Iași, România, Facultatea de Arte Plastice, Secţia pictură.

A participat la peste 300 de expoziţii reprezentative în ţară şi străinătate, cu peste 35 de expoziţii personale. Lucrările artistului se află în numeroase și prestigioase colecții publice și private. Este director al Muzeului Național de Artă al Moldovei și inițiatorul Bienalei Internaționale de Pictură, Chișinău, Republica Moldova.

„Relațiile culturale dintre Republica Moldova și România cunosc o nouă dimensiune prin această expoziție, care prezintă în cel mai reprezentativ muzeu de artă de la noi o sinteză a operei unuia dintre cei mai importanți pictori de azi din Republica Moldova. Tudor Zbârnea nu este doar un pictor de mare forță artistică, este și directorul celui mai important muzeu de artă de peste Prut, care în programele sale culturale a privilegiat prezentarea artei contemporane din România prin cele mai bune exemple ale sale” apreciază Călin Stegerean, directorul general al MNAR.

„Tudor Zbârnea leagă verigile, din trecut spre prezent, modelând din mit, din folclor, din zestrea ontologică a umanității, omul, subiectul și obiectul unei călătorii înspre centrul ființei, înspre însăși întrebarea din Psalmi: ‘Doamne, ce este omul ca să iei cunoștință de el?’. Personajele sale pornesc din lumină, înrădăcinate într-un prototip arhetipal ce marchează de peste trei decenii evoluții, sinteze și decantări, ani în care ascetismul expresiei a acumulat tristețea, drama, smerenia, angoasa și împăcarea a ceea ce, generic, este denumit destinul uman” arată curatorul Maria Bilașevschi în textul de prezentare al expoziției.

„O intrare în expoziție impozantă, care te invită să pătrunzi într-un univers unic. O expoziție atent construită, din care nu lipsește meditația și revolta. O ocazie de a regândi felul cum ne raportăm la trecut și vestigiile acestuia. Nostalgie. Amintire. Regăsire. Peisajul european și ruina în secolele XVI-XIX la MNAR, din 8 iunie 2022 și până în 31 ianuarie 2023.”

Nona Rapotan

Citiți articolul integral pe:

Nostalgie. Amintire. Regăsire. Peisajul european și ruina în secolele XVI-XIX (MNAR, 8 iunie 2022 – 31 ianuarie 2023)

12/06/2022/0 Comments/by Patrick Matis

Articole

12 iunie 1941, primul val de deportări din Basarabia și Bucovina de Nord

În noaptea de 12 iunie 1941 a început primul val de deportări din Basarabia și Bucovina de Nord, ocupate de Uniunea Sovietică. Românii au fost naționalitatea cu cei mai numeroși deportați în Siberia și Kazahstan: peste 70.000 de persoane.

La primul val, aproape 29.839 de români au fost deportați în Siberia și Kazahstan. Al doilea val a avut loc în 6-7 iunie 1949 și a deportat 35.796 persoane, din care două treimi erau femei și copii. Ultimul val a fost în 1 aprilie 1951 și a vizat 5.917 de membri ai Martorilor lui Iehova.

Vasile Soare

„Românii au fost pe locul trei, ca număr, în aceste lagăre, după nemți și japonezi” (care erau prizonieri de război), declara la o conferință Vasile Soare, fost ambasador al României în Federația Rusă.

Ei au fost considerați de comuniștii sovietici și de aparatul lor represiv drept „membri ai organizațiilor contrarevoluționare” și „elemente antisovietice”.

Primul val de deportări a fost decis în 8 iunie 1941 la ședința comună a Biroului Comitetului Regional Cernăuți al Partidului Comunist al Ucrainei și a Comitetului Executiv al Consiliului Regional Cernăuți.

În noaptea de 12 spre 13 iunie 1941, numai în casele românilor din Ținutul Herța (Bucovina de Nord) au năvălit 1.000 de activiști sovietici, care au ridicat 458 de familii.

În 20 de minute, românii au fost scoși din casă cu hainele de pe ei și cu o bocceluță și duși la gară, unde au fost încărcați în vagoane pentru vite.

Printre locuitorii acestui ținut a fost și românca Anița Nandriș-Cudla (foto sus), din satul Mahala, Regiunea Cernăuți. A fost separată de soț și de mama bolnavă și deportată împreună cu cei trei copii în apropierea Cercului Polar.

Timp de 20 ani, această țărancă și copiii ei au supraviețuit înfometării, bolilor, frigului, persecuțiilor și muncii epuizante. În 1959 s-a întors acasă, iar în 1961 a reușit să reintre în posesia locuinței.

„20 de ani în Siberia. Destin bucovinean”

Mărturia ei, un adevărat tezaur de limbă și spiritualitate românească, a fost publicată în 1991 de Editura Humanitas sub titlul: «20 de ani în Siberia. Destin bucovinean». Cartea a fost distinsă în 1992 cu Premiul «Lucian Blaga» al Academiei Române.

Redăm un mic fragment de la finalul cărții:

„Iacă în așa locuri am fost duși noi, aproape de Polul Nord. Acolo să numia ‘imalu nenetchi ocrug’.

Am petrecut acolo floaria vieții, cînd trebuiau copiii să criască, să prindă putere, cînd trebuiau copiii să deprindă cum să trăiește, cum să se poarte cu lumia, să învețe ceva pentru viitorul lor. Nu a fost posibilitatea, dar totuși prin muncă destul de gria nu ni-am lăsat la perit. Au lucrat cinstit copiii și au prins încredere în ei și au învățat ceea ce s-a putut acolo. (…)

Aciastă dragoste și iubire de familie ni-a dat putere în toate greutățile și am putut rezista și ni-am salvat viața.”

De organizarea deportării s-a ocupat Biroul politic al Comitetului Central al Partidului Comunist al URSS, iar structurile NKVD-iste au fost baza logistică a mecanismului deportării.

Sergo Goglidze

În mai 1941, Sergo Goglidze a fost numit împuternicit al partidului și guvernului sovietic în Moldova. Peste o săptămână, la 31 mai 1941, Goglidze i-a trimis lui Stalin o „Rugăminte” (rus. Prosiba), în care relata că în Basarabia au activat multe partide și organizații burgheze. După alipirea Basarabiei la URSS, conducerea acestor formațiuni politice s-a refugiat în România. Rămășițele acestor partide și organizații, fiind susținute activ de serviciile românești de spionaj, și-au intensificat activitatea antisovietică. Același document includea în categoria elementelor antisovietice și moșierii, comercianții, polițiștii și jandarmii, albgardiștii, primarii, refugiații din URSS și alte elemente sociale străine. În legătură cu activizarea acestor elemente, Goglidze ruga să fie strămutate în regiunile îndepărtate de nord și est ale URSS 5.000 de familii.

Ca bază juridică a strămutării a servit Regulamentul cu privire la modul de aplicare a deportării față de unele categorii de criminali, aprobat în mai 1941.

La 7 iunie 1941, NKVD al RSS Moldovenești a cerut 1.315 vagoane pentru transportul deportaților.

Deși directivele veneau de la Moscova, cei care le-au executat au fost din Basarabia.

Listele cu deportați au fost întocmite de NKVD pe bază de delațiuni, ținându-se cont de pregătirea și activitatea capului familiei, de averea sa și de faptul că a colaborat cu administrația românească.

De obicei, o echipă formată din doi-trei militari înarmați și un lucrător al securității bătea la geamul casei, în plină noapte, luând prin surprindere gospodarii. „Într-un sfert de oră să fiți gata!”, acesta era ordinul care li se dădea oamenilor cuprinși în spaimă de cele întâmplate, neînțelegând unde merg și de ce.

12/06/2022/0 Comments/by Patrick Matis

Prezentări

RRC Podcast – Ep. 38 – Cele mai frumoase calități ale poporului român

RRC Podcast - Ep. 38 - Cele mai frumoase calități ale poporului român

Bună seara, bună ziua, sau bună dimineața, dragi români de pretutindeni! Pentru că ne întoarcem la origini, așa cum v-am obișnuit! Bine revenita-ți la un noi episod al RRC Podcast!

Astăzi dăm o temă de reflecție și anume cele mai frumoase calități ale poporului român. Înainte de toate începem cu un citat din Gheorghe Brătianu:

„Odată ce idealul unei civilizații nu mai e calitativ, stăpânirea trece fatal asupra deținătorilor cantității.”

Se face că îngăduința ne-a adus atât bucurii, împliniri și belșug, dar și trai dimpreună cu multele etnii care s-au stabilit alături de noi în Grădina Maicii Domnului. Însă, îngăduința noastră creștină dusă la extrem ne-a mai adus și permiterea încălcării ținuturilor țării noastre de către cotropitori, asupritori și chiar asasini economici. Yesmanismul de care am dat dovadă ne-a pus în funcții publice străini de neam și țară care nu iau decizii pentru noi, ci pentru stăpânii lor. Acest lucru trebuie să se încheie aici și acum.

De asemenea, generozitatea noastră a arătat mereu în epocă faptul că suntem buni creștini și avem iubire față de ceilalți care nu au, față de năpăstuiți, însă ne-a făcut și să-i cadorisim pe mai marii lumii (a se citi mai lacomii lumii) cu fel și fel de resurse naturale și umane de cea mai bună calitate. Și acest lucru trebuie să se încheie aici și acum.

A venit vremea să dezvoltăm o Românie pentru români, nu pentru americani, ruși, francezi, germani, libanezi, arabi, chinezi, nigerieni, italieni sau unguri etc. A venit vremea să avem o Românie a românilor și să ne într-ajutorăm, să ne dăm întâi nouă înșine ce avem nevoie din toate bogățiile Grădinii Maicii Domnului, pentru că ne-am lăsat într-adevăr țara în paragină, iar copiii noștri nu mai vor să trăiască în ea. Dacă noi nu suntem modele pentru ei, imaginați-vă cine sunt „modelele” lor acum!

Acestea fiind spuse vă urăm vizionare cu folos! Să aveți o sărbătoare de Rusalii plină de binecuvântarea și harurile divine pe care le năzuiți! Hristos s-a înălțat!

12/06/2022/0 Comments/by Patrick Matis

Articole

Nichita Stănescu – Nu-l uitați (poem)

Nichita Stănescu - Nu-l uitați (poem)

Nu-l uitaţi pe cel căzut în război,

Lăsaţi-i din când în când un loc liber la masă,

Ca şi cum ar fi viu între noi,

Ca şi cum s-ar fi întors acasă.

De fapt el s-a întors dintre noi întâiul,

Numai că s-a întors puțin mai ostenit

Și pe un pat nevăzut și-a așezat căpătâiul

Lângă veniții acasă din mit.

El și-a făcut lucrul lui și acum

Poate că îi e sete, o sete arzând

Ora până la noi, ca un fum.

Deci lăsați pentru el să cadă viu pe pământ.

Nu-l uitaţi pe cel căzut în război,

Strigaţi-l din când în când pe nume,

Ca şi cum ar fi viu printre noi

…Şi atunci el va surâde în lume.

08/06/2022/0 Comments/by Patrick Matis

Articole

Ioan Popescu, un dascăl transilvănean la Bârlad și școala românilor

Ioan Popescu (1830‑1901), dascăl transilvănean la Bârlad, a fost unul dintre giganții care au pus început bazele şcolii publice a românilor, pe lângă Spiru Haret și Simion Mehedinți. După ce a luptat alături de Avram Iancu pentru libertatea românilor transilvăneni, a trecut Carpaţii în Bucovina şi apoi s‑a stabilit în Moldova, la Bârlad, unde a militat pentru libertatea, unitatea şi independenţa românilor din Principate şi, apoi, din Regat. A fost o figură eroică a neamului românesc. Prin urmare, se cuvine să ne amintim şi să clarificăm care anume a fost sensul activităţii lui Ioan Popescu. Înţelegând sensul activităţii lui, vom înţelege şi natura preocupărilor lui, modurile variate şi organic solidare în care concepea el miza unui sistem naţional de educaţie având la bază învăţământul, adică practica şcolară a cunoaşterii. Pentru că educaţie bazată pe ignoranţă şi amnezie nu există.

Ideea care apare din mai toate luările lui de poziţie referitoare la educaţie este aceea că şcoala trebuie să educe „buni Români”. Sigur, ei trebuie să fie şi buni cetăţeni, gospodari, taţi de familie, după cum şi fetele se cuvine să fie educate pentru a deveni „bune române, bune Creştine, bune Econome, bune mame şi bune Cetăţene”¹.

Şcoala trebuie să pregătească buni români. Popescu nu spune nicăieri că şcoala trebuie să „cultive excelenţa” sau „starea de bine”, provenite din competiție, sau să condiţioneze elevii pentru adaptarea la „megatrendurile pieţei globale a muncii”. El spune că, în primul rând, şcoala trebuie să educe buni români. Formula poate părea desuetă astăzi, dar are un tâlc profund; şi anume acela că şcoala trebuie să educe românii pentru a locui România. Şcoala nu are a cultiva calităţi deteritorializate: „excelenţa” e migrantă, de nicăieri. Şcoala are a cultiva buni români, adică oameni care să locuiască România. Şi, pentru a o locui, trebuie să aibă un număr de virtuţi şi de calităţi. Dacă eşti ignorant sau stupid îţi pierzi ţara. Nu o mai locuieşti, eşti înlocuit.

Iată cum ne avertiza Ioan Popescu asupra legăturii care există între capacitatea de a locui în propria ţară, de a fi stăpân la tine acasă şi cultivarea acuităţii intelectuale şi a tăriei morale. Într‑o epocă în care orizonturile s‑au lărgit, e nevoie de o mare capacitate intelectuală pentru a reuşi să faci faţă concurenţei: „Mai este la prima linie şi aceea că trăim într’un secul în care s’au întocmit şi se întocmesc pe fiecare zi relaţiuni nemijlocite între noi Românii şi alte popoare, şi la care necesităţile de tot felul şi deprinderile au ajuns pe o aşa scară încât neputând nimine trăi fără a lucra, şi a lucra nu atât cu puterile corpului, pe cât cu calcule rezultate din instrucţiune, au ajuns prin munca, industria şi comerţul lor a domni peste popoarele neluminate. Noi rămânând în starea primitivă în care ne‑a lăsat sau aruncat o soartă vitregă, suntem expuşi a ajunge şierbii şi uneltele altor limbe, care împinse de necesitate şi ajutate de lumina şi persistenţa cu care ne întrec cu totul; înarmaţi şi cu o creştere socială şi politică dirigeată cu scop bine determinat, sunt gata a ne copleşi, a face să fim străini în ţara noastră, ca să nu zicem, a face să dispărem dintre popoare, ca întunericul înaintea luminei. Faţă cu aceste, suntem chemaţi de o imperativă datorie naţională a ne sili să punem pe tot Românul în posiţiune să aibă o profesiune, să cunoască o artă sau măestrie, căci numai astfel vom putea scăpa a înlocui comerţul şi industria străină, în cea mai mare parte, cu comerţul şi industria naţională. Dar, deosebit de aceste, chiar este o condiţiune a culturei şi civilizaţiunei naţionale, ca tot Românul să vieţuiască în nelipsă, şi cât se poate mai bine. Însă spre a putea pune pe fiecare Român în atare poziţiune, este nedispensabil instrucţiunea, este a începe negreşit cu şcoala”².

Şcoala românească trebuie, aşadar, să cultive mai ales virtuţile care fac posibilă perpetuarea românilor în ţara lor. Aceasta este misiunea ei. Altfel spus, şcoala se cuvine să cultive virtuţile care fac posibilă locuirea României de către români. Şcoala este, ea însăşi, un rod al civilizaţiei, adică al unei societăţi sedentare, nu nomade, așadar nu trecătoare, şi care a ajuns la un anumit grad de diviziune socială a muncii, adică de specializare, precum meșteșugarii și breslele. Şcoala trebuie să cultive virtuţile care fac posibilă perpetuarea vieţii stabile, nu a vieţii migrante, și nu a „societății deschise” în care totul poate fi amestecat cu orice fără noimă și fără înțeles, fără trecut și fără succes pe viitor. Şcoala trebuie să ajute la dăinuirea ţării. Educaţia trebuie să fie pentru locuire, nu pentru înlocuire, adică să dea elevilor cetăţeni ai ţării acea conştiinţă naţională, acel sentiment de stăpânire de sine şi de loc al lor în lume care să le permită, ca adulţi, să trăiască liniştiţi, virtuoşi şi îmbelşugaţi în ţara lor. În România, în cazul şcolii româneşti.

Educaţia care se face astăzi în şcoala românească reformată structural şi sistemic în acord cu principiile impuse de organisme internaţionale nu este una a locuirii, ci a înlocuirii: produce criză de conştiinţă naţională, de competenţă, de libertate şi de politeţe. Prin urmare, văduviţi de rost naţional, de modalităţi de a‑şi câştiga existenţa la ei acasă şi de posibilitatea de a convieţui civilizat cu fraţii lor, românii emigrează şi sunt înlocuiţi, în România, de forţă de muncă imigrantă. Deci, unii vin alți pleacă, și viță vercea, și unde-i baza?

Şi asta pentru că educaţia nu se mai face în spiritul lui Ioan Popescu, pentru locuire, ci în spiritul experimental progresist, al înlocuirii. Acest tip de învăţământ este, de fapt, echivalentul unei mutilări. Deşi vorbeşte de „creativitate”, el vizează doar antrenarea flexibilităţii şi abilităţilor de contorsionist care îţi permit să te înghesui în cuşca pe care ţi‑o pregăteşte cineva „de sus”. Educaţia de acest fel nu te face stăpân al propriei vieţi, ci te dresează să fii un sclav infinit suferitor, adaptabil.

Ideea lui Ioan Popescu şi a pedagogilor şcolii clasice este că şcoala îi luminează pe români/oameni asupra datoriilor şi drepturilor lor şi apoi îi face „accesibili la orice profesiune la care s’ar simţi chemaţi de interesul şi talentul lor, a le da înainte de orice alta pânea vieţii sufleteşti ca fiinţe cugetătoare, a le da cheia perfecţionărei omeneşti care se capătă numai prin educaţiune şi învăţătura de carte”. Şcoala, în această concepțiune, este una care încurajează manifestarea potenţialului uman, descătuşează puterile creatoare ale omului. Îl statorniceşte pe om în drepturi şi datorii – de cetăţean şi de om – şi apoi îl cultivă pentru a‑l lăsa să‑şi manifeste talentele sau virtuţile proprii, este un mod de a actualiza, de a scoate la lumină tot ce e bun în om. Cât de modern, în sensul de „liberal” şi de „expansiv”, este acest mod de a înţelege şcoala şi cât de meschin, restrictiv şi sufocant este modul avansat de Expertul Anonim, care nu‑şi propune să lase omul să‑şi manifeste talentele sau înclinările sau potenţialul, ci îşi propune să‑l strunjească şi micşoreze în conformitate cu ceea ce crede el că cred experţii că vor avea nevoie corporaţiile în viitor. E crimă educaţională pe bază de ghicit în glob de cristal. Dacă e incompetenţă. Dacă nu e incompetenţă, e încercarea deliberată de a face din sistemul de educaţie un simplu mecanism de îndoctrinare, complet străin de nevoile fiinţei umane şi complet inamic libertăţii de gândire care e condiţia libertăţii de acţiune şi demnităţii.

Libertatea era sprijinită pe elevarea sufletească, nu pe „starea de bine” sau pe „discursuri motivaţionale”. Iată ce spunea Popescu: „Pârghia cea mai puternică, care înalţă pe om sufleteşte, este credinţa noastră tare şi statornică în Dumnezeu; deci să ne silim a ne face plăcuţi lui Dumnezeu, prin fapte bune; să ne fie milă de Românii noştri; să fim întotdeauna sinceri, cinstiţi şi să mărturisim adevărul”³. Din şcoala clasică a lui Ioan Popescu au ieşit oameni educaţi în spiritul solidarităţii naţionale – „să ne fie milă de Românii noştri”. Din şcoala reformată auzim doar de la elevi atât de excelenţi încât vor să plece, să‑şi mute „excelenţa” departe de „proştii de români”.

Care e profilul absolventului şcolilor conduse de Ioan Popescu este uşor de aflat şi pune pe gânduri în privinţa rezultatelor şcolii reformate de astăzi. Iată ce declara profesorul universitar Petru Răşcanu despre şcoala de la 1855, în condiţii de apostolat, de penurie de cărţi, hărţi şi alte materiale didactice: „Cu asemenea mijloace de lucru, şi încărcat şi cu două clase, îi trebuia lui Popescu multă ştiinţă şi multa dibăcie pedagogică, pentru a răspunde grelei sale însărcinări. Şi el a răspuns pe deplin. Nu se ştia în şcoala dela Bârlad ce va să zică a fi repetent. Toţi erau buni; era gradaţie numai între cei buni. Nu se afla ca un şcolar să fie izgonit din şcoală. Şcoala era făcută ca să înveţe pe copii carte; prin urmare, nu era o scuză pentru dascăl că unii erau mai puţin înzestraţi dela natură. Erau şi copii nărăviţi; dar tocmai de aceia era şcoala ca să le scoată năravurile rele şi să‑i facă buni. «L’am adus la şcoală, d‑le profesor, zicea părintele, e al d‑tale deacum. Mie să‑mi dai numai pelea şi ciolanele». Şi Popescu lua copilul, şi în patru ani îl da părintelui şi societăţii: cu oarecare ştiinţă de carte, vorbind frumos, mintos şi cu bună rânduială, şi cu mintea deschisă a înţelege multe lucruri mai presus decât vrâsta lor”⁴.

Educaţia pentru locuire, făcută în spiritul solidarităţii („cu milă”) româneşti, era una care rezolva nu doar problema culturii generale sau speciale, a meseriilor şi a vocaţiilor artistice sau intelectuale, ci şi, mai presus de orice, problema modului în care putem trăi cu toţii, civilizat, îmbelşugat, în România. Nu era o ţară „ca afară”, ci una ca înăuntrul sufletelor româneşti, frumos, cinstit şi înalt ridicate spre cer. Era ţara oamenilor conştienţi că „pe aici nu se trece”. Aici locuieşte cineva. Românii sunt acasă.

Note:

1. Iacov Antonovici, Un dascăl ardelean la Bârlad: Ioan Popescu (Atelierele Zanet Corlăţeanu, 1928, Huşi), p. 70
2. Iacov Antonovici, Un dascăl ardelean…, p. 17
3. Iacov Antonovici, Un dascăl ardelean…, p. 376
4. Iacov Antonovici, Un dascăl ardelean…, p. 352

07/06/2022/0 Comments/by Patrick Matis

Articole

Preotul Gheorghe Moisei, teolog, om de cultură și pedagog, în temnița comunistă

S-a născut la 28 septembrie 1906 în localitatea Oniceni, județul Roman. În timpul Războiului de Reîntregire rămâne orfan de tată.

Începe şcoala primară în satul natal (1916), pe care o continuă la Galaţi (1918). Urmează Seminarul Teologic „Sfântul Apostol Andrei” din Galaţi (1927), apoi, pentru două luni, un curs de „Lucru manual” la Deva. Timp de doi ani este maestru de „Lucru manual” şi pedagog în cadrul seminarului gălăţean.

Pentru că dorea să fie preot celib, vicarul Episcopiei Dunării de Jos, arhimandritul Melchisedec Dumitriu, îl sfătuieşte să meargă la Mănăstirea Cocoş, pentru a preda „Lucru manual”. La Cocoş vieţuieşte până în iunie 1932, când îşi întemeiază o familie, apoi la 1 mai 1933 primeşte darul preoţiei din mâinile Episcopului Cosma Petrovici pe seama Parohiei Carcaliu, județul Tulcea. Între timp urmează cursurile Facultăţii de Teologie din Cernăuţi.

La Carcaliu, tânărul preot Moisei repară biserica parohială, construieşte o casă parohială şi o şcoală primară, întemeiează căminul cultural şi înfiinţează o livadă de caişi pe o suprafaţă de un hectar.

În ianuarie 1938 este transferat la Beştepe, acelaşi judeţ. Aici dovedeşte aceleaşi aptitudini gospodăreşti: îngrădeşte cimitirul satului, înfiinţează o grădină în centrul localităţii şi întemeiază un cămin cultural.

În iunie 1942 este transferat la Parohia „Cartier I” din Galaţi, iar la 31 decembrie 1950, la Parohia „Adormirea Maicii Domnului”-Cimitir.

Deoarece în documentele Securităţii figura ca şef legionar al sectorului Mahmudia în timpul guvernării legionare, la 17 ianuarie 1958 este reţinut şi trimis în lagărul de muncă de la Culmea.

Abia la 27 mai 1958 primeşte o decizie de internare în lagăr de muncă pentru o perioadă de 36 de luni. La 21 septembrie 1958 este transferat de la Culmea la Securitatea Regiunii Galaţi. Numele său figura în ancheta pe care securiştii o orchestrau împotriva clericilor gălăţeni cu antecedente politice legionare.

Conform scenariului Securităţii, după 1945, părintele Moisei ar fi contribuit cu „ajutor legionar” şi ar fi primit instrucţiuni de refacere a organizaţiei legionare din Galaţi. În realitate era vorba de relaţiile pe care preotul Moisei le avea cu preoţi, foşti legionari sau cu alte persoane care la sfârşitul anului 1940 se implicaseră în Mişcarea Legionară.

De pildă, în anul 1945 îl prezintă pe Gheorghe Ionescu, zis Remonto, diaconului Anton Uncu de la Patriarhia Română pentru obţinerea unui loc de muncă în Bucureşti. Ionescu fusese ajutor de primar în timpul guvernării naţional-legionare, iar mai apoi dirijorul corului Parohiei „Sfinții Arhangheli” din Galaţi. Din cauza antecedentelor politice, după 1944, Ionescu se afla în căutarea unui loc de muncă, acum ajutat de părintele Moisei. Conform Securităţii, atât Moisei, cât şi Ionescu ar fi discutat cu diaconul Uncu despre posibilitatea reactivării organizaţiei legionare.

Apoi, întâlnirile preotului Moisei cu persoane eliberate după 1954, pentru Securitate constituiau o întărire a relaţiilor între legionari, care conspirau împotriva regimului democrat-popular. Din aceste considerente a fost inclus într-un lot de 24 de inculpaţi.

Prin Sentinţa nr. 109 din 27 februarie 1959 a Tribunalului Militar Constanţa a fost condamnat la 24 de ani muncă silnică pentru infracţiunea de „uneltire contra ordinii sociale”. A cunoscut penitenciarele de la Galaţi (septembrie 1958 şi 1962), Aiud (noiembrie 1959 şi iunie 1962) şi Jilava (martie şi iulie 1952, în tranzit).

A fost eliberat la 1 august 1964 din Penitenciarul Aiud.

La 1 octombrie 1964 a fost reintegrat în preoţie, prin numirea la Parohia „Vasile Alecsandri” din județul Galaţi.

07/06/2022/0 Comments/by Patrick Matis

Stiri

Corneliu Vlad – La Davos, globaliștii au declanșat „faza ucigașă” a Marii Resetări. Cum vor elimina populația? Planul lui Rothschild, Rockefeller, Schwab, Soros și Gates în 5 puncte

Corneliu Vlad - La Davos, globaliștii au declanșat „faza ucigașă” a Marii Resetări. Cum vor elimina populația? Planul lui Rothschild, Rockefeller, Schwab, Soros și Gates în 5 puncte

Globaliștii au încheiat o săptămână de mare euforie la Davos. Ei frisoneaza la gândul că a venit timpul lor, timpul să lanseze cea mai dificilă fază a Marii Resetări, prin ceea ce ei numesc a patra revoluție industrială.

A patra revoluție industrială, a explicat Klaus Schwab, căpetenia Forumului Economic Mondial, va duce la o „fuziune” a identităților fizice, biologice și digitale ale fiecărei ființe umane.

Practic, ar fi vorba de începutul unei noi ere, bazată pe transumanism și tehnocrație, ceva asemănător coșmarului din romanul distopic „Brave New World” al lui Aldous Huxley, apărut acum 90 de ani.

Dar nu pot ajunge acolo până nu resetează, adică până nu-i omoară pe „cei vechi” pentru a aduce „noul”. Aceasta nu-i include pe ei, pentru că dintre invitați de seamă de la Davos, Soros, de exemplu, a depășit 90 de ani iar Kissinger 99 de ani, împliniți chiar ieri, pe 27 mai.

Dar resetarea lumii nu se poate face doar apăsând un buton. Este nevoie de o serie de crize globale bine concepute, după cum spun până la obsesie Schwab și consilierul său principal Yuval Noah Hariri.

Spre deosebire de „presa oficială”, care a tras perdeaua peste summitul globaliștilor, cum scrie și Alin Alexandru din Canada, presa alternativă americană a analizat în detaliu noile direcții date de secretarul general al Marii Resetări și a ajuns la concluzia că se pregătește „faza ucigașă” a ei, după cum puteți citi în continuare.

Deci, globaliștii s-au întâlnit săptămâna aceasta la Geneva la Adunarea Mondială a Sănătății și la Davos la summitul Forumului Economic Mondial. La aceste două întâlniri, globaliștii au primit instrucțiuni despre ce să facă și la ce să se aștepte în următoarele 12 luni. Și denumesc această fereastră de un an salva de deschidere a fazei de distrugere a Marii Resetări.

Schwab a deschis întâlnirea de la Davos spunând „viitorul nu doar se întâmplă; viitorul este construit de noi, de o comunitate puternică, așa cum sunteți aici, în această incintă.”

„Trebuie să ne pregătim pentru o lume mai furioasă”, avertizează Schwab. Ceea ce e un semn rău că globaliștii devin anxioși, simțind că, dacă nu iau măsuri drastice în curând, toate planurile lor de a instala un guvern global, șansa ar putea fi pierdută.

Schwab a adăugat că „avem mijloacele pentru a îmbunătăți statul în lume, dar sunt necesare două condiții: Primul este să acționăm ca părți interesate ale comunităților mai mari. Și al doilea este să colaborăm.”

„Întrebarea mea pentru Klaus – comentează reporterul american Leo Hohmann pe site-ul alternativ Beforeitsnews.com –, este următoarea: Să colaborați la ce? Și ce inseamnă, mai exact, îmbunătățirea stării lumii? Îmbunătățire pentru cine? Cred că se referă la condiții îmbunătățite pentru cei 1 la sută care conduc marile bănci și corporațîi și slujitorii lor, care ar putea crește până la 3 sau 4 la sută. Pentru noi ceilalți, ei au o agendă de mizerie”.

Agenda Forumului Davos/ONU, susținută din plin de guvernele SUA, Marii Britanii, UE, Canadei și Australiei, totul indică o sacrificare în masă a populației umane. S-a declanșat faza ucigasă.

Faza de ucidere: Cum vor elimina populația?

Din acest motiv, am intrat în faza de ucidere a Marii Resetări.

Tot ceea ce planuiesc sau fac elitele globaliste în acest moment sunt menite să provoace moartea prematură a oamenilor în „țări cheie”, cu populații mari din clasa de mijloc care sunt obișnuite să trăiască o viață relativ liberă. Întreaga activitate a vieții lor va fi monitorizată pentru a calcula și urmări amprenta de carbon a fiecăruia și pentru a evalua scorul general al creditului social.

Iată câteva din punctele de fricțiune din societate în acest moment, care sunt promovate de elitele globaliste care conduc totul, de la sistemele monetare și bancare la marile corporații la mass-media, Big Pharma și Big Tech:

1. Întreruperea lanțului de aprovizionare a produselor manufacturate, penuria de alimente, îngrășăminte și combustibil, toate vor duce la foamete.

2. Promovarea vaccinurilor ucigașe și a vaccinurilor de rapel cu revenirea la mandatele de vaccinare probabil până în această toamnă.

3. Instrumentarea tulburărilor civile, a crimelor în masă și a incitării deținătorilor americani de arme cu retorică incendiară oficială. De la masacrele din Buffalo și Uvalde, Texas, Joe Scarborough și Mika Brzezinski au transmis la televiziune mesajul că acum este momentul ca guvernul să declare anumite arme ilegale. Acest tip de retorică, ce amenință că îi va dezarma pe americanii care respectă legea într-un moment în care criminalitatea scapă de sub control, îi va face pe mai mulți oameni să dorească să cumpere arme pentru protecție.

4. Extinderea războiului proxy împotriva Rusiei într-un război regional și, în cele din urmă, într-un război mondial. China va acționa militar pentru Taiwan, iar Iranul împotriva Israelului, chiar dacă Rusia și China sunt mai pregătite pentru acest război decât SUA și Europa.

5. Incitând obsesia globalistă cu mania transsexuală LGBTQ peste tot, dar în primul rând în fața copilului tău, la școală, la tabăra de vară a copiilor și adolescenților, chiar și la multe biserici. Acest lucru slăbește și mai mult grupurile de tineri, producând confuzie cu privire la propriul gen și, împreună cu impulsul gay și lesbiene, ceea ce va duce în perspectivă la nașterea a mai puțini copii.

Toate politicile de mai sus conduc la un singur lucru, la depopularea în masă…

05/06/2022/0 Comments/by Patrick Matis

Prezentări

RRC Podcast – Ep. 37 – Despre Arta Firului de Mătase și Geometria Sacră cu Viorica Sarman

RRC Podcast - Ep. 37 - Despre Arta Firului de Mătase și Geometria Sacră cu Viorica Sarman

Nota redacției: Bună seara, bună ziua sau bună dimineața, dragi români de pretutindeni, pentru că ne întoarcem la origini, așa cum v-am obișnuit!

RRC Podcast am avut ocazia deosebită de a lua un interviu doamnei Viorica Sarman despre Arta Firului de Mătase, un tip de pictură practicată și dezvoltată foarte frumos de către dânsa ca o vocație deosebită, și despre Geometria Sacră, simbolurile arhetipale pe care o inspiră pentru a-și crea tablourile, dar și despre artă în general. În cadrul interviului doamna Sarman ne face și o mică demonstrație cum crează dumneai unul dintre tablourile sale cele mai apreciate, „Univers”. Nu în ultimul rând discutăm despre admiterea dânsei ca membră în cadrul Asociației Artiștilor Plastici din București și despre expunerea tablourilor sale în galeriile online ale asociației.

RRC Podcast: Spuneți-ne un pic despre dumneavoastră, cine sunteți, cu ce vă ocupați, un mic istoric educațional și profesional, care este pasiunea dv.)?

V.S.: Sunt Viorica Sarman, inginer de profesie, acum pensionară. Cândva am fost o bună profesionistă în domeniul meu. Dumnezeu m-a binecuvântat cu darul imaginației. Am trei inovații brevetate la OSIM, în domeniul ingineriei. Probabil îl moștenim pe tatăl nostru. Zic „îl” moștenim pentru că și fratele meu are o minte creativă. Tatăl nostru, deși avea doar 4 clase, a fost muncitor de înaltă calificare și a avut 38 de brevete de invenții și inovații. Acest dar al creativității, Dumnezeu mi l-a păstrat. Acum mă concentrez să creez tablouri cu fire delicate de mătase.

RRC Podcast: Cum ați ajuns la tehnica artei firului de mătase în pictură? Ce v-a inspirat? Care a fost momentul-cheie?

V.S.: Mă bucur că ați punctat cuvântul „pictură”. Deși majoritatea oamenilor înțelege prin pictură un tablou pe pânză sau carton cu cărbune, acuarele, vopsele etc., dacă ne uităm în DEX vedem că de fapt noțiunea de pictură înglobează o arie mult mai largă, (din DEX: „pictură” – Ramură a artelor plastice care interpretează realitatea în imagini vizuale, prin forme colorate, bidimensionale, desfășurate pe o suprafață plană.)

Cum am ajuns? E o cale lungă, soldată cu foarte multe încercări, eșecuri, reușite mărunte, dar care în final m-au condus la o experiență bogată.

Îmi aduc aminte că în 1985, fratele meu care era pasionat de electronică, își făcuse rost de un calculator cu un ecran mic, ceva de genul 10 x 15 cm, pe care încerca să facă un program. Nu-i ieșea ce voia el. Singurul lucru care-i reușise era un punct luminos bleu care se lovea de marginile ecranului și ricoșa, precum o bilă de biliard. De fiecare dată lovea o margine a ecranului în alt punct și lăsa în urma sa o dâră care slăbea în intensitate după 5 – 7 rotiri, până la dispariție. M-a impresionat acea imagine atât de mult încât m-a făcut să doresc să creez și eu ceva frumos din linii drepte, delicate. Fratele meu era foarte necăjit, dar eu eram încântată de jocul de linii pe care-l vedeam. Vă rog să nu uitați că asta se întâmpla în 1985. În România era computerelor era abia la început. Astăzi este plin internetul de „screensaver-e”, dar atunci era pentru prima oară când vedeam așa ceva.

Așa de mult mi-a plăcut ceea ce vedeam încât mi-am dorit să creez și eu ceva așa de frumos, delicat, dar… din ațe. Nu mă pricep deloc la electronică. La ațe da! Mama noastră a fost croitoreasă de elită. A lucrat croitorie la case mari. De mică m-a învățat cum să țin în mână un ac. Restul „am furat”. Mămica noastră avea în centrul unei camere o masă foarte mare, acoperită cu pâslă (ca să nu fugă mătasea pe care o croia). Eram așa de mică de trebuia să mă înalț pe vârfuri ca să ajung cu năsucul deasupra blatului mesei să văd ce face mămica.

Printre multe altele, mămica avea niște fire de mătase vegetală, de mai multe culori. Cum le folosea rar, le cam plimba de colo colo, așa că acele fire se cam scămoșaseră. Am luat firele, am întins o bucată de catifea (un rest de la o rochie de catifea neagră) pe un carton, am înfipt niște ace cu gămălie în acel carton și am început să „plimb” fire de mătase printre ace. Am tot făcut fel de fel de încercări până când, spre sfârșitul anului 1985 am reușit să fac primul meu tablouaș cu dimensiunile 11 x 17 cm. Iată, acum are 37 de ani! Nu-i sub nicio formă o „capodoperă” dar este primul meu tablou, „de suflet”, pe care-l păstrez cu drag și de care sunt foarte mândră. Este începutul „artei firului de mătase” (silk thread art, se mai numește la nivel internațional – n. red.).

RRC Podcast: Cum și de unde vă procurați materialele (firele, acele etc.)?

V.S.: De-a lungul timpului am învățat foarte multe despre aceste materiale. Spre exemplu catifeaua poate fi din bumbac sau sintetică. Din toate punctele de vedere, pentru ceea ce realizez eu, este recomandată cea sintetică: se mulează frumos pe suportul de sub catifea, este mai ieftină, nu rămân urme dacă scoți un ac, nu se destramă.

Referitor la firele de mătase, trebuie să știți că firele de mătase sunt de trei feluri: cele naturale (create de viermele de mătase) – sunt cele mai bune în primul rând pentru că firul este continuu și rezistă (am citit) 100 de ani, dar sunt scumpe și greu de procurat; apoi cele vegetale, realizate din fibrele unor plante; dar se degradează după câțiva ani. Nu le recomand pentru crearea tablourilor. Acum eu lucrez numai cu fire de acetat (în engleză rayon) sau din fire de vâscoză. Sunt foarte rezistente în timp și, funcție de unde le procurați au prețuri diferite, dar mult mai mici decât firele de mătase naturală.

Firele și acele le găsiți la mercerii, iar catifeaua la magazinele de metraje.

Dar, dacă aveți posibilitatea să ajungeți în București, există, aproape de capătul tramvaiului 21 în Colentina, un cumul de magazinașe (cca 400) de mercerii, pasmanterii, metraje. Se numește SAM. Aveți de unde alege! În general sunt mărfuri aduse din China, Turcia și câteva țări arabe. Sunt ieftine, dar dacă știți să alegeți, multe dintre materiale sunt foarte bune. Eu îmi procur de acolo catifelele și ațele de mătase de broderie (din rayon).

În ceea ce privește acele, de doi ani încoace folosesc numai ace aduse din Germania: cu gămălia sferică din sticlă colorată (sunt 6 culori: alb, negru, roșu, galben albastru și verde), sau ace cu gămălie din argint, nu argintate, din argint.

Acelea sunt mai scumpe, dar sunt de calitate.

Dar toate aceste informații m-au costat ani de experiențe, bani…

RRC Podcast: Vă invit la o mica conversație despre geometria sacră în arta dumneavoastră, câteva lucruri despre simboluri. Ce ne puteți spune?

V.S.: M-am format ca inginer. Cum se împacă arta cu geometria? Pentru unii ceea ce fac eu nu se numește artă. Sigur, nu pot reda din fire de mătase tristețea unor ochi, sau zâmbetul unei persoane. Cele mai multe dintre lucrările mele au la bază foarte multe calcule matematice. De…, sunt inginer!

Spre exemplu șabloanele; acestea sunt bucăți de hârtie sau carton, care au forma finală a tabloului (cerc, pătrat, triunghi, oval, sau o combinație a acestora), iar în interior, conturul desenului propriu-zis al tabloului și punctele unde va trebui să înfig acele cu gămălie în suportul îmbrăcat în catifea. Șabloanele le fac, în general în Corel, dar și de mână, depinde de model. Implică multe calcule matematice. După ce am terminat de întins firele de mătase, îndepărtez șablonul.

Apoi tiparele. Acestea sunt de fapt niște tabele, făcute în Excel, care îmi indică ordinea în care trebuie să petrec firele de mătase printre ace. Spre exemplu de la acul nr. 5 la 17 apoi la 64 ș.a.m.d. Trebuie să știi să lucrezi în Excel cu funcția „formule”. Iarăși matematică, dar nu numai! În plus creativitate.

În ceea ce privește simbolurile, este cam mult spus. Am folosit doar la două dintre tablourile mele simbolul Chakrei Coroană (sau Sahasrara) și la alte două Yin & Yang. Asta la sugestia unei cunoștințe (De ce nu folosești Viorica dragă și simboluri?) M-am uitat pe internet, am citit, am creat.

RRC Podcast: Care este procesul dumneavoastră creativ? Cum începeți o lucrare și care sunt procesele care duc la finalizarea ei?

V.S.: Mai întâi decupez suportul, care acum (după ani de încercări cu fel de fel de materiale) este din polistiren extrudat, apoi îl finisez cu pila fină.

Desenez conturul catifelei și al materialului de pe spatele tabloului (croitorie!), decupez ambele materiale și fixez catifeaua pe suport. Cos cu acul materialul pe spatele tabloului și am suportul tabloului asamblat. Cum ar veni „background-ul” tabloului.

Fixez șablonul creat anterior pe suport și încep să înfig acele conform tiparului.

La final retușez (dacă este cazul), montez agățătoarea și gata tabloul!

Asta fac în linii mari.

Dacă cineva dorește cu adevărat să pătrundă tainele acestei arte & tehnici o/îl invit la cursul „ARTĂ CU FIR DE MĂTASE”. Am ținut în 2021 două ediții ale acestui curs pentru crearea tabloului Univers. Dar doritorii trebuie să-mi arate ce au cusut cu acul, ca să mă conving că au răbdare, migală, dorință de a lucra frumos, perseverență, pentru ca la final să le iasă un tablou Univers frumos.

RRC Podcast: Ați participat la galerii de artă? Cu ce lucrări și care au fost cele mai apreciate/vândute?

V.S.: Deși în ultima vreme intru foarte, foarte rar pe facebook, la începutul lunii februarie anul acesta (2022) am văzut un afiș pe facebook prin care eram invitați să vizităm o expoziție de pictură, organizată de AAPB (Asociația Artiștilor Plastici din București). Pe afiș era menționat că doar membri AAPB pot expune. Am sunat, am întrebat care sunt condițiile de a deveni membru AAPB. Mi s-a spus, am îndeplinit formalitățile preliminare, am trecut de examinarea a minim 5 lucrări proprii, examinare făcută de o comisie de critici de artă și iată-mă membră AAPB. Mai încercasem în urmă cu cca 2 ani la Uniunea Artiștilor Plastici, dar acolo am fost întâmpinată cu răceală; mai mult, mi s-a spus că nu am ce căuta printre membri UAP dacă nu am absolvit Artele Plastice….. asta este; legea castelor! Să fie sănătoși!

Din martie și până acum am participat la 3 expoziții:

una de debut (condiție ca să poți expune la expozițiile organizate de AAPB); aceasta a fost on-line pe site-ul asociației (http://aapb-arte.ro/),
la Cercul Militar București „Simfonia culorilor”, deschisă între 26 aprilie – 8 mai, unde am participat cu 2 lucrări: „Yin & Yang” pe alb negru și „Culorile trăirilor”;
expoziția de la Teatrul Național București, sala Media, intitulată „Treziri”, din 15 mai, unde fiecare membru AAPB care s-a înscris putea participa doar cu o singură lucrare. A mea este „Cuib rotind de ape”. Titlul este un fragment din poezia „Călin (File de poveste)” de Mihai Eminescu. Pentru că tabloul sugerează o mișcare circulară, mi-am dorit ca și titlul să sugereze acest lucru. Fata noastră, care este profesoară de engleză, mi-a sugerat acest titlu, pentru care-i mulțumesc. L-am acceptat imediat.

Tabloul este făcut cu ace cu gămălie din argint. Îmi trebuiau ace cu gămălie mică pentru că în centrul tabloului acele sunt foarte apropiate și gămălia de aprox. 2,5 mm a acelor cu gămălie sferică din sticlă colorată era prea mare, am recurs la aceste ace. Dar, surpriză! Tabloul are, pe lângă funcția estetică, de încântare a sufletului și bucurie a ochilor, are și funcție septică, pentru că cele aproape 1000 de ace au darul de a purifica aerul încăperii în care este expus tabloul.

Am expus duminică pe 15 mai în Grădina Botanică, de la 11 până la 18; expoziția a fost organizată tot de AAPB.

RRC Podcast: Ați fost admisă în AAPB, cum a fost și ce reprezintă pentru dumneavoastră?

V.S.: O poartă de lansare.

RRC Podcast: Din interiorul lumii artei, cum o vedeți pe aceasta?

V.S.: Consider că arta, ca și educația temeinică, trebuie răspândită cât mai mult și cât mai des. Arta te face mai bun, mai înțelept, mai iubitor, mai iertător.

Dați-mi vă rog voie să vă povestesc o întâmplare din ianuarie 1991, trăită de mine. Eram la Paris, așteptam la o coadă de peste 1000 de persoane să intru să vizitez Luvrul. Mi se spusese să mă duc mai devreme de ora deschiderii (10.00) ca să intru cât mai repede, că va fi coadă. Sinceră să fiu, când am văzut că, deși ajunsesem la ora 9 și câteva minute, se adunaseră deja peste 1000 de persoane, am vrut să renunț. Eram sătulă de cozile interminabile din România, dar, tot conform unei gândiri deformate de regimul comunist, mi-am spus: dacă oamenii ăștia stau la o așa coadă, or ști ei de ce. Așa că am stat. Am intrat foarte puțin după ora deschiderii. Muzeul avea un sistem ingenios de a permite accesul. Aveau 3 trasee, care, fiecare din ele, trecea prin aceleași săli dar pe căi diferite. Introduceau simultan câte 3 grupuri de câte 30 – 40 de persoane, la intervale de câteva minute. Am început să vizitez. Am luat căști ca să ascult în ritmul meu despre exponatele prin fața cărora treceam. Așa am aflat despre lucrările mai importante, cine le-a creat, când, în ce context istoric și social, ce anume l-a inspirat pe artist, ce reprezintă opera, eventual cine a comandat-o, ce tehnică a folosit și câteva amănunte despre realizarea operei.

Am ieșit din muzeu mult după ce a sunat clopoțelul când o voce de la megafon ne-a invitat politicos să ne îndreptăm spre ieșire. Deși eram frântă de oboseală (fizic) îmi venea să alerg pe străzile puternic luminate ale Parisului, să iau pe toată lumea în brațe. Aveam sufletul plin de bucurie și doream să transmit mai departe și altora bucuria mea.

De fapt, ce face un artist? Din surplusul trăirilor lui crează o operă artistică pentru a o oferi și altora. Ce face primitorul actului artistic? Se umple și el de bucuria culorilor, a formelor, a mesajului transmis de opera artistică și, plin de această bucurie, oferă la rândul său bucurie celor care-l înconjoară (familie, colegi, prieteni).

DE ACEEA OPERELE ARTISTICE TREBUIE RĂSPÂNDITE CÂT MAI MULT ȘI CÂT MAI DES. Astfel omenirea poate deveni mai bună. În ceea ce mă privește, dacă lucrările mele plac, mi-ar face plăcere să fie răspândite cât mai des.

De fapt ce înseamnă a înțelege arta? După opinia mea nu înseamnă doar a privi un tablou, o sculptură, sau a asculta o compoziție muzicală sau a citi o poezie. Îți place, bine, nu-ți place, e…! chestie de gusturi. NU!

A înțelege profund o lucrare artistică înseamnă a înțelege trăirile artistului, ce anume l-a determinat să creeze acea lucrare, să știi câte ceva despre contextul istoric și social în care a trăit artistul, ce anume l-a influențat în crearea tabloului, sau a sculpturii. Cunoscând toate acestea, privești lucrarea cu alți ochi, intri „în pielea artistului”, îl înțelegi și implicit îi înțelegi și opera.

RRC Podcast: Ce proiecte aveți de viitor?

V.S.: Ce visez pentru viitor? Hm… Cred că orice om (de bun simț zic eu) dorește pace, libertate, sănătate și prosperitate pentru TOATĂ LUMEA. Să nu credeți că vorbesc aiurea când spun pentru toată lumea. În 1990 am avut ocazia să vorbesc cu patronul recentei înființate (pe atunci) firme Mobexpert. Dânsul îmi lăuda o firmă și ce înlesniri făcea și altor firme, păstrâdu-și o marjă foarte, foarte mică de profit. L-am întrebat de ce făcea acest lucru? Aparent o făcea în detrimentul său. Mi-a explicat pe îndelete că, în timp, cu cât alte firme o vor duce mai bine, cu atât o va duce și el mai bine. Vorbele lui m-au făcut să văd din altă perspectivă valoarea lui: „să o ducă toată lumea mai bine”. A avut dreptate. După 30 de ani firma lui a crescut, încet, dar constant! Astăzi este o firmă mare. De aceea doresc numai bine tuturor.

RRC Podcast: Câteva gânduri de final.

V.S.: Iubesc frumosul și din prea plinul trăirilor mele doresc să ofer și celor care îmi privesc lucrările sentimente frumoase, calde, de iubire, de libertate a gândului.

Lucrez cu mare plăcere și pun suflet în fiecare creație a mea. Modelele mi le concep singură. În ultima vreme, foarte rar, mă uit și pe Pinterest, dar n-am copiat niciodată nimic. Am tot modificat ceea ce am văzut până a ieșit cu totul altceva decât modelul inițial. Dar principala mea sursă de inspirație este propria imaginație.

Pensionară fiind, am mai mult timp să mă gândesc la modele noi, să creez șabloane și tipare, să lucrez. În 2021 am creat lucrarea „Sahasrara”, care îmi aduce zilnic bucurie, încântare. Nu pot să-l expun altundeva decât acasă la mine pentru că are 1,15 m în diametru și este foarte greu de transportat. Când îl lucram, parcă ardea ceva în mine. Am lucrat la acel tablou cam 2 luni, dar aș zice „pe nerăsuflate”. Doream cu ardoare să văd dacă ceea ce-mi imaginasem avea să devină realitate. Și a devenit…

Vă mulțumesc pentru timpul acordat.

Cu respect,

Viorica Sarman

04/06/2022/0 Comments/by Patrick Matis

Articole

Traian Dorz – Învaţă de la toate (poem)

Traian Dorz - Învaţă de la toate (poem)

Învaţă de la apă să ai statornic drum,
Învaţă de la flăcări, că toate-s numai scrum.
Învaţă de la umbră să taci şi să veghezi,
Învaţă de la stâncă cum neclintit să crezi.
Învaţă de la soare cum trebuie să apui,
Învaţă de la piatră, cât trebuie să spui.
Învaţă de la vântul ce adie pe poteci,
Cum trebuie prin lume de liniştit să treci.
Învaţă de la toate, că toate-ţi sunt surori,
Cum trebuie să treci frumos prin viaţă, cum poţi frumos să mori.
Învaţă de la vierme, că nimeni nu-i uitat,
Învaţă de la nufăr să fii mereu curat.
Învaţă de la flăcări ce avem de ars în noi,
Învaţă de la ape să nu dai înapoi.
Învaţă de la umbră să fii smerit ca ea,
Învaţă de la stâncă să-nduri furtuna grea.
Învaţă de la soare, ca vremea să-ţi cunoşti,
Învaţă de la stele, că-n cer sunt numai oşti.
Învaţă de le greier, când singur eşti să cânţi,
Învaţă de la lună, să nu te înspăimânţi.
Învaţă de la vulturi când umerii ţi-s grei,
Şi du-te la furnică să vezi povara ei.
Învaţă de la floare să fii gingas ca ea,
Învaţă de la oaie să ai blândeţea sa.
Învaţă de la păsări să fii mai mult în zbor,
Învaţă de la toate, că totu-i trecător.
Ia seama fiu al jertfei prin lumea care treci,
Să-nveţi din tot ce piere, cum să trăieşti pe veci !

30/05/2022/0 Comments/by Patrick Matis