Cătălin Ciobanu – Ursita trandafirului (poem)

Ivindu-se la est din aburi de lumină,
Ursuzul și trufașul, nedeslușit destin,
La porțile speranței e socotit străin,
Iar vocea lui profană de-asemenea-i străină.

Amăgitorul timp ce jefuiește viața,
Primejdie vestește pe-acorduri de clavir,
Amare, și prea grele, lacrimi de trandafir,
Umplut-au cupa sacră din care bea speranța.

La marginile lumii himere-ngrozitoare,
Ascunse-n umbra nopții își uneltesc atacul,
Mânia lor furtună, iar mila vânt în zare.

Ecoul care-ngână a lacrimii durere,
Răzbună tot trecutul prea plin de suferință,
Căci trandafirul gingaș se bucură-n tăcere…

Ai săi ghimpi protejându-l de-a răului voință.

A consemnat pentru dumneavoastră Cătălin Ciobanu, iulie 2021

Dacă v-a plăcut, sprijiniți Revista România Culturală pe Patreon!