Articole despre valorile românești.

„Popoarele care nu sunt bine conduse pier incet” – Ioan-Aurel Pop

[vc_section][vc_row][vc_column][mk_image src=”http://www.familiaortodoxa.ro/wp-content/uploads//2018/05/dea2.jpg” image_size=”full” lightbox=”true” custom_lightbox=”http://www.familiaortodoxa.ro/wp-content/uploads//2018/05/dea2.jpg” frame_style=”border_shadow” align=”center” animation=”fade-in”][mk_padding_divider size=”20″][vc_custom_heading text=”„Popoarele care nu sunt bine conduse pier incet” – Ioan Aurel Pop” font_container=”tag:h3|font_size:24px|text_align:center|line_height:1.8em” use_theme_fonts=”yes” css_animation=”slideInDown”][mk_padding_divider size=”20″][vc_column_text css=”.vc_custom_1540038086866{margin-bottom: 0px !important;}”]Cuvantul Profesorului Ioan-Aurel Pop este incurajator, pentru ca in el vedem chipul lucid al carturarului roman care-si iubeste tara, constient de tarele acesteia, dar mai ales de valorile ei. Este romanul care vorbeste cu durere despre tradarile si vanzarile la care am fost si suntem supusi, care intelege perfect profunzimile si potentialul extraordinar al neamului romanesc. Avem aici o radiografie extrem de precisa a situatiei natiunii romane, la o suta de ani de la Marea Unire. Nu mai suntem uniti intre noi pentru ca nu ne mai iubim si nu mai avem incredere in neamul nostru, si asta nu numai din pricina globalizarii induse de noile tehnologii mediatice, ci mai ales din pricina ca, atat din afara, cat si din interior, s-a luptat ca noi sa devenim „un aluat moale”, usor de modelat de cei ce ar vrea ca romanii sa piara de pe acest pamant.

Dar mesajul este, totusi, optimist – daca vom avea conducatori buni, spune noul Presedinte al Academiei Romane, si nu vanzatori de tara, adaugam noi. (G.F.)

– Domnule Ioan-Aurel Pop, praznuim Centenarul Unirii. Cum ne gaseste acest Centenar ca neam? Suntem mai uniti decat inaintasii?

– Noi nu prea stim sa praznuim asa cum s-ar cuveni intotdeauna. Simtul de ceremonie este un atribut al popoarelor civilizate, asezate, prospere. Noi nu am avut vreme de ceremonii, pentru ca ne-am straduit mereu mai mult sa supravietuim decat sa vietuim, aici, „in calea rautatilor”.

Aparent, Centenarul ne gaseste bine, pentru ca existam intr-o tara aproape la fel de intinsa ca Marea Britanie; pentru ca suntem membri ai UE si NATO, adica facem parte din clubul selectilor si nu din „blocul comunist”, cum se intampla acum trei decenii; pentru ca traim, respiram, calatorim (cel putin o parte dintre noi), in vreme ce alte neamuri au disparut din lume, s-au topit in alte popoare etc. Inaintasii de acum 100 de ani si de mai inainte au trait o apoteoza a unirii, au avut o obsesie a unirii si au avut constiinta ca fauresc o Romanie noua pentru eternitate. Noi ne-am cam blazat si credem ca toate ni se cuvin fara eforturi mari. Romanii, din care ne tragem, cel putin in parte, aveau o vorba: Nihil homini natura sine magno labore dat, adica „Natura nu da nimic omului fara mare staruinta”. O tara si o natiune nu se fac o data pentru totdeauna, ci se construiesc si se primenesc mereu.

Poate ca suntem mai uniti decat acum un secol, dar adesea doar prin declaratii bombastice, uitand de unirea cotidiana, de binele zilnic pe care se cuvine sa-l facem in numele unirii, de credinta, de adevar si de dreptate. Multi dintre noi, in loc sa facem binele aici, la noi, prin profesionalism, prin zbateri continue, prin lupta, ne ducem pe alte meridiane si ne punem experienta in slujba altor „uniri” si a altor „patrii”.

In concluzie, Centenarul nu ne gaseste asezati si multumiti, si nici tara nu o gaseste intreaga, asa cum au facut-o liderii luminati in 1918…

„Identitatea popoarelor – o realitate foarte puternica astazi”

– Ce este identitatea nationala si de ce avem nevoie de identitate nationala?

– De mii de ani traiesc oameni la Dunare si la Carpati, pe Olt si pe Mures, pe Siret si pe Nistru, si asemenea oameni, chiar daca s-au perindat mereu, nu au lasat vreodata acest pamant nelocuit si nechivernisit. De peste o mie de ani, romanii s-au aflat, alaturi de altii, intre truditorii gliei de pe aceste locuri. Nu este de prisos sa le cunoastem originile, taina limbii vorbite, credintele, dorurile si jalea, nuntirile si prohodurile, trecerile si petrecerile. Asa, vom intelege mai bine, poate, de ce „lacul codrilor albastru” este incarcat de „nuferi galbeni”, sau cum au reusit arhitectii de la 1500 sa faca minunea de Manastire a Argesului, invesnicita, in credinta populara, prin sacrificiul Anei si al Mesterului Manole, sau cum ajunge un om matur ca Ion al Glanetasului sa se inchine si sa sarute pamantul reavan, descoperindu-se ca la rugaciunea de dinaintea icoanei. Gesturi similare fac toti oamenii, de oriunde si de oricand, dar aura care le insoteste pe cele mai sus evocate se-arata numai la acest popor si numai pe acest pamant, semn ca romanii si Romania au un fel al lor de a fi. Secolul trecut de la Marea Unire este un bun prilej de a-i face si pe altii – prieteni, neprieteni sau indiferenti – sa ne vada, sa ne cunoasca si sa ne inteleaga, cu identitatea noastra de romani.

Simplu spus, identitatea romaneasca este felul de a te simti roman, iar aceasta simtire vine prin limba, credinta, origine, nume, traditie, obicei, strai, pamant si cer etc. Avem nevoie de identitate nationala ca sa nu fim ai nimanui. La unele popoare, nationalitatea se confunda cu cetatenia si nu te poti bucura de nimic pe lumea asta daca nu ai identitate nationala.

– Cum se raporteaza alte popoare la identitatea lor?

– Toate popoarele se raporteaza la identitatea lor, iar unele o fac chiar in mod ostentativ, atragandu-ti atentia ca ele exista, ca au un mesaj de dat lumii, ca nu se lasa in voia sortii. Americanii se lauda de multe ori ca ei sunt universalisti si nu nationalisti. Este insa de ajuns sa vezi anumite manifestari ale vietii cotidiene si sa te convingi de contrariu. Astfel, circula lozinci de genul Buy only American! („Cumpara numai ceea ce este american”), la scoala se vorbeste zilnic despre „parintii patriei”, toate sarbatorile sunt americane, de la Columbus Day pana la Thanksgiving etc. Polonezii se caracterizeaza prin Biserica si prin Chopin, sarbii prin sacrificiul de la Kossovopolje (1389), italienii prin Risorgimento etc.

Am intalnit mereu intelectuali straini care sa vorbeasca despre identitatea proprie, care sa critice „nationalismul” altora, dar nu am intalnit niciodata polonezi, unguri, americani, francezi ori germani care sa se critice pe sine in felul in care o fac romanii. In rest, identitatea popoarelor este o realitate foarte puternica astazi, chiar si atunci cand acest lucru este negat sau nu este recunoscut pe fata.

„A respinge tara inseamna a te respinge pe tine”

– Noile mass-media – ma refer la Internet, mai ales – ne-au introdus in ceea ce McLuhan numea „sat global”. Care credeti ca sunt efectele acestui fenomen asupra modului de a fiinta al romanilor, a asezarii, a statusului mental al noilor generatii?

–„Satul global”, despre care scria McLuhan, ne-a apropiat, dar ne-a si indepartat unii de altii in acelasi timp. Suntem mai vecini si mai straini concomitent, mai aproape si mai departe… Ne ducem sa ne vedem rudele si prietenii in Australia sau in America, dar nu ne vedem cu vecinii de scara si nu vorbim cu colegii de grupa. Sau vorbim – dar pe net, prin Facebook!

Romanii sunt si ei prinsi in acest vartej. Generatia mea, care a prins si alte vremuri, incearca sa redestepte anumite cutume, anumite valori ale traditiei, dar se loveste uneori de un zid dur. Daca, de exemplu, incerc sa le explic adolescentilor, tinerilor, taina muncii tacute la camp, la secera si la coasa, a taranilor de odinioara, horele din sat, doina si jalea, nuntitul si prohoditul etc., imi dau seama ca ei nu au cum sa inteleaga toate astea. Motivele sunt legate, fireste, de globalizare, de accelerarea ritmului Planetei, de modernizare. Sunt insa si motive mai profunde. Generatia mea, chiar daca nu a fost toata rurala, a avut sansa sa mai miroasa pamantul reavan, sa simta fanul proaspat cosit, sa vada curgand sudoarea muncii fizice, sub soare dogoritor ori sub vant si viscol.

In plus, a mai avut o sansa, anume aceea de a se impartasi din toata experienta universala prin lecturi solide si prin dascali de exceptie, daruiti scolii si natiunii. Azi toate acestea s-au pierdut. Zestrea omenirii zace in carti, pe care nu le mai citeste nimeni. Necazul este ca nu se citesc integral nici e-book-urile sau cartile electronice. Prin urmare, daca nu luam masuri, riscam sa devenim toti otova, cu mintile odihnite si goale, instrumente bune de manipulat de catre forte malefice, care stapanesc comunicarea si care au puterea sa ne indrepte pe calea dorita de ele.

Din pacate, intalnim foarte des un sentiment de respingere fata de tara, mai ales atunci cand vorbim de civilizatie. Este justificat acest sentiment?

Sentimentul despre care vorbiti este rezultatul acelorasi manipulari. Legarea solida de tara, sentimentul apartenentei la familie, la comunitate, la natiune si la credinta oamenilor tarii este primejdios pentru globalisti, pentru ca ii face pe oameni profunzi, critici, circumspecti, fideli. Romanii sunt un popor deschis si primitor si s-au lasat usor antrenati in acest proces dirijat, de „deschidere” fara limite.

Pe de alta parte, noi am trecut prin mai bine de patru decenii de comunism, care a fost demonizat pe buna dreptate si care ne-a facut sa ne simtim vinovati, injositi, victime etc. Nu-i vorba, nici in trecut nu am dus-o foarte bine, aici, ca „enclava latina la portile Orientului”, bantuita de inamici, jefuita de regate si imperii orgolioase, ciuntita mereu de oameni si teritorii. Tara nu a prea fost a noastra, pentru ca ne-o luasera altii demult si ne-am refacut-o cu greu. Pentru ca nu am fost in rand cu marile puteri si nici nu am gustat din sentimentul elitei, ne-am lasat usor amagiti si ne-am dezgustat de noi insine. A respinge tara inseamna a te respinge pe tine, pentru ca ce este tara fara oameni, fara romani? Or, noi nu gasim nimic mai bun sa facem decat sa hulim Romania asa de mult cum nici un inamic strain nu reuseste! Fireste, ne apuca uneori remuscarile si dorul, ne cearta parca parintii si bunicii deveniti tarana, ne mustra icoanele din „casa dinainte” sau de pe tampla bisericii, dar ne „revenim” repede si nu facem nimic ca sa indreptam situatia.

Dimpotriva, in loc sa ne purtam crucea si sa spunem strainilor cine suntem si de ce vorbim romaneste, de ce credem in Dumnezeu colindand si de ce mai strangem fanul doinind, ne declaram altceva decat romani si trecem mai departe. Sunt neamuri mult mai oropsite si mai umilite de soarta decat al nostru, dar nu-si declina identitatea, originea, traditia.

Material realizat de

Mihaela Raluca Tanaseanu via familiaortodoxa.ro.

[/vc_column_text][/vc_column][/vc_row][/vc_section]

/0 Comments/by
Traian Vuia, Aurel Vlaicu, Henri Coanda si Hermann Oberth – uriasii din aeronautica romaneasca

Traian Vuia, Aurel Vlaicu, Henri Coanda si Hermann Oberth – uriasii din aeronautica romaneasca

[vc_section][vc_row][vc_column][mk_image src=”https://culturaromana.ro/wp-content/uploads/2018/10/9-2.gif” image_size=”full” lightbox=”true” custom_lightbox=”https://culturaromana.ro/wp-content/uploads/2018/10/9-2.gif” frame_style=”border_shadow” align=”center” animation=”fade-in”][mk_padding_divider size=”20″][vc_custom_heading text=”Traian Vuia, Aurel Vlaicu, Henri Coanda si Hermann Oberth – uriasii din aeronautica romaneasca” font_container=”tag:h3|font_size:24px|text_align:center|line_height:1.8em” use_theme_fonts=”yes” css_animation=”bounceInUp”][mk_padding_divider size=”20″][vc_column_text css=”.vc_custom_1539965514511{margin-bottom: 0px !important;}”]Manifestarea puterii aeriene a Romaniei de la aparitie la infaptuirea Romaniei Mari, comandor aviator (r) Dr. Marius-Adrian Nicoara.

In Vechiul Regat, aerostatia a aparut la sfarsitul secolului XIX, iar aviatia la inceputul secolului al XX-lea, cunoscand o dezvoltare accelerata intr-un timp relativ scurt. Ele au devenit arme de temut in Marele Razboi. Reconstituirea generala a modelului practic-aplicativ al puterii aeriene a Romaniei pe timpul acestui conflict, ca pilon al securitatii nationale, este obiectivul central al acestei cercetari, fapt ce ne-a permis desprinderea unor concluzii de a caror actualitate nu ne indoim. Am reluat analiza sistemica a puterii aeriene a Romaniei, pe baza elementelor definitorii ale acesteia: 1) politica nationala aeronautica; 2) actele normative specifice; 3) sistemul de educatie specific; 4) industria de ramura; 5) organizarea si operativitatea Aeronauticei, conform triadei metodologice: idee – argument – exemplu. Reamintim ca multi romanii si-au imaginat aparate de zbor mai usoare decat aerul (in 1806 Cuparenco, in 1818 domnitorul Caragea) si s-au gandit la intrebuintarea lor in scopuri militare (dupa zborul Balonului Romania din 20 iunie 1874)[1]. Cei patru pionieri ai aeronauticii mondiale au trecut in concret aparatele de zbor mai grele decat aerul si posibilitatile lor: Traian Vuia, Aurel Vlaicu, Henri Coanda si Hermann Oberth contribuind esential la cucerirea „oceanului aerian”.[/vc_column_text][mk_padding_divider size=”20″][mk_image src=”https://culturaromana.ro/wp-content/uploads/2018/10/oberth.jpg” image_size=”full” lightbox=”true” custom_lightbox=”http://www.itc-cluj.ro/capatana/valori/oberth.jpg” frame_style=”border_shadow” align=”center” animation=”fade-in”][mk_padding_divider size=”20″][vc_column_text css=”.vc_custom_1539965765776{margin-bottom: 0px !important;}”]De asemenea precizam faptul ca Romania s-a numarat printre primele tari din lume in:

  • – inzestrarea fortelor armate cu aerostate sau avioane;
  • – realizarea unui aerodrom cu infrastructura completa necesara activitatii de zbor (Chitila 1910);
  • – constructia unor aeroplane – dupa Aurel Vlaicu, debuteaza activitatea industriala aeronautica nationala cu producerea unor aparate de zbor sub licenta in atelierele Cerchez (1911);
  • – infiintarea invatamantului militar de aviatie (1912)[2] pentru piloti si observatori aerieni, (mostenire preluata astazi de Scoala de Aplicatie pentru Fortele Aeriene „Aurel Vlaicu” din istoricul Zilistea-Boboc, Buzau)[3];
  • – are privilegiul constituirii categoriei de forte, numita atunci Aeronautica Militara Romana, predecesoarea F.A.R. de astazi, consfintita de adoptarea „Legii de organizare a Aeronauticii Militare”, in data de 1 aprilie 1913, in Parlamentul Romaniei[4].

Anticipam spunand ca produsul acestor realizari este aparitia puterii aeriene a Romaniei, care in timp a contribuit la pastrarea independentei, suveranitatii si integritatii statului roman, la diminuarea permanenta a riscurilor, amenintarilor si vulnerabilitatilor de securitate nationala a Romaniei, fapte ce au presupus numeroase jertfe de sange.

Din punctul nostru de vedere, urmarind evolutia cronologica, dinamica si tumultuoasa a acestui fenomen militar, definim puterea aeriana ca fiind efectul configurarii practic-aplicative al politicilor nationale in domeniu; actelor normative specifice; sistemului de educatie aeronautica; industriei nationale din acest domeniu; al organizarii si operativitatii Fortelor Aeriene; in functie de etapele istorice de dezvoltare ale societatii, la pace, criza sau razboi[5].[/vc_column_text][mk_padding_divider size=”20″][/vc_column][/vc_row][vc_row][vc_column width=”1/2″][mk_image src=”http://www.art-emis.ro/images/stories/istorie/Avioane_ww1.jpg” image_size=”full” lightbox=”true” custom_lightbox=”http://www.art-emis.ro/images/stories/istorie/Avioane_ww1.jpg” frame_style=”border_shadow” align=”center” animation=”fade-in”][/vc_column][vc_column width=”1/2″][vc_column_text css=”.vc_custom_1539965945931{margin-bottom: 0px !important;}”]La sfarsitul secolului al XIX-lea, au fost folosite aerostate in armatele Europei. creandu-se subunitati de aerostatie militara, avand ca misiuni observarea campului de lupta si reglarea tirului artileriei acestora[6]. In Armata Romana de atunci, verificata in lupta, dupa Razboiul de Independenta (1877-1878), s-a pus problema modernitatii si a fost gandita achizitia unor noi genuri de arme. Pentru pregatirea primilor trei aerostieri romani, acestia au fost trimisi la fabrica de baloane din Paris. La inapoierea lor in patrie, statul a achizitionat un balon captiv sferic, cu accesoriile respective. Aerostatierii militari au fost instruiti ca observatori din balon pentru supraveghere aeriana, in folosul trupelor destinate apararii forturilor din jurul Bucurestiului, iar in anul 1913 a fost infiintata prima companie de aerostatie militara. In plan mondial, in 1911 consemnam prima pierdere aeriana,, este vorba de un avion italian lovit la Tripoli de artileria turca[7].[/vc_column_text][/vc_column][/vc_row][vc_row][vc_column][mk_padding_divider size=”20″][vc_column_text css=”.vc_custom_1539966211302{margin-bottom: 0px !important;}”]Deschiderea geopolitica a Romaniei, incepe odata cu intrarea Dobrogei in componenta statului roman, urmare a Congresului de pace de la Berlin din anul 1878. Romania era un amestec, o experienta calitativa si cantitativa cumulata de est, ortodoxie si latinitate. Asadar se constituia in granitele etnice moldo-valahe, un mixt superior de cultura si civilizatie. Pe ansamblu, in anii urmatori, in Romania, caracteristica a fost lupta ce se dadea in intregul palier societal, intre cei care doreau schimbarea si erau adaptabili la nou, si cei ce se impotriveau schimbarilor. In acest context, la 18-30 octombrie 1883, in cel mai strict secret, se semneaza la Viena, Tratatul defensiv de alianta romano-austro-ungar, la care a aderat si Germania[8].

In plan extern, in Peninsula Balcanica intre anii 1912-1913, au avut loc doua razboaie balcanice. Aliati fiind, Bulgaria, Grecia si Serbia, au invins rapid Turcia in Primul Conflict Balcanic din 1912. Bulgaria ameninta sa tulbure echilibrul de putere in zona, deoarece intentiona sa-si mareasca teritoriul in defavoarea vecinilor sai, ceea ce a starnit ingrijorare la Bucuresti. Intrucat Bulgaria si-a atacat fostii aliati din Primul Razboi Balcanic, guvernul de la Bucuresti, a decretat mobilizarea armatei, in ziua de 22 iunie-3 iulie 1913, Romania declarand razboi Bulgariei.[/vc_column_text][mk_padding_divider size=”20″][/vc_column][/vc_row][vc_row][vc_column width=”2/3″][vc_column_text css=”.vc_custom_1539966625404{margin-bottom: 0px !important;}”]Categoriei de forte, numita atunci Aeronautica Militara Romana (A.M.Ro.), a fost consfintita de adoptarea „Legii de organizare a Aeronauticii Militare”, in data de 1 aprilie 1913, in Parlamentul Romaniei. Prin aceasta lege, A.M.Ro., a fost constituita din Aerostatie (infiintata in 1893) si Aviatie (aparuta la 17 iunie 1910)[9]. Aceata este fundamentul legal al constituirii puterii aeriene a Romaniei. Ulterior Ministerul de Razboi a adoptat o serii de masuri organizatorice si functionale privind activitatea aeronautica in tara noastra. Imediat dupa constituirea sa, chiar in zorii aparitiei principiilor doctrinare[10]. A.M.Ro. a trebuit sa demonstreze puterea pe care o poate produce, participand la acest cel de-al Doilea Conflict Balcanic cu aerostatia si aviatia militara.[/vc_column_text][/vc_column][vc_column width=”1/3″][mk_image src=”https://culturaromana.ro/wp-content/uploads/2018/10/aurel_vlaicu.jpg” image_size=”full” lightbox=”true” custom_lightbox=”https://culturaromana.ro/wp-content/uploads/2018/10/aurel_vlaicu.jpg” frame_style=”border_shadow” align=”center”][/vc_column][/vc_row][vc_row][vc_column][vc_column_text css=”.vc_custom_1539970326686{margin-bottom: 0px !important;}”]Misiunile de razboi executate de A.M.Ro.[11] au fost de: observatie aeriana, legatura, si recunoastere[12]. De altfel reusitele misiunilor de recunoastere si observare, au facut ca trecerea Dunarii si marsul energic catre Sofia sa fie o reusita, deoarece informatiile dublate de fotografii aeriene, au aratat realitatea tactic operativa a frontului romano-bulgar. Datorita acestor informatii valoroase armata romana a ajuns rapid la Sofia si a urgentat incheierea celui de-al Doilea Razboi Balcanic[13]. La 1-14 august 1913 aviatia se inapoia la Bucuresti, primind laude si fiind citata prin ordinul de zi al comandantului Corpului I Armata pentru reusitele sale.

Cateva concluzii cu privire la manifestarea puterii aeriene ca pilon[14] al securitatii nationale, in cel de-al Doilea Razboi Balcanic (1913) credem ca sunt relevante:

  • – participarea A.M.Ro. a fost unul din primele teste ale puterii aeriene a unei tari pe plan mondial;
  • – puterea aeriana a Romaniei s-a dovedit a fi unul dintre stalpii securitatii nationale a Romaniei;
  • – cresterea statutului international al Romaniei dupa cel de-al Doilea Razboi Balcanic, este si astazi imaginea cea mai elocventa a valorificarii imediate a puterii aeriene, in putere armata, dar mai ales fundament al politici internationale ce a asezat Romania in prim planul actorilor geopolitici din centrul si sud-estul Europei, pacea incheindu-se la Bucuresti in data de 10 august 1913[15];
  • – izbanda a dat moral Romaniei in actiunile viitoare si a creat ascendentul necesar armatei pentru actiunile ce urmau sa vina si care nu s-au lasat mult asteptate – Razboiul de Intregire Nationala (1916-1919)[16];
  • – s-a demonstrat utilitatea aeronauticii in actiuni de razboi, prin misiuni speciale gen fotografii aeriene sau difuzarea unor materiale de propaganda adresate populatiei civile adverse[17];
  • – a iesit in evidenta conduita exacta si eficienta a A.M.Ro. in aceasta „campanie de viteza echivalenta cu o izbanda militara[18], in conditiile unor lipsuri logistice consistente.

Toate aceste proprietati si incomparabile calitati prin care a excelat inca de la inceput A.M.Ro., au format prin impletirea lor, ceea ce astazi numim putere aeriana a Romaniei, care la momentul constituirii sale, insuma efectele celor doua arme de baza din componenta sa: Aviatia si Aerostatia.

Reamintim ca la declansarea Primului Razboi Mondial, Romania avea semnata in anul 1883, o intelegere defensiva secreta cu Imperiul Austro-Ungar si Germania. In consiliul de coroana desfasurat pe 21 iulie-3 august 1914 la Sinaia, Regele Carol I (ofiter prusac de formatie), a solicitat punera in practica a acesteia. Membrii Consiliului de Coroana s-au opus datorita caracterului pur defensiv al acordului, (mai putin Petre P. Carp) hotarand neutralitatea, prin argumentatia juridica a marelui om politic buzoian Alexandru Marghiloman. Dupa doi ani, dorinta romanilor de a se implica in razboi de partea Antantei a fost luata pentru a se intregi tara, prin unirea cu teritoriile romanesti din Imperiul Habsburgic. De aceea a fost semnat la Bucuresti Tratatul de alianta dintre Romania, pe de o parte, si Franta, Marea Britanie, Rusia si Italia pe de alta parte[19]. Din pacate desi se parea ca rolul Aeronauticei parea clarificat dupa cel de-Al Doilea Razboi Balcanic, realitatea s-a dovedit a fi alta. Pilotii si observatorii aerieni au fost mobilizati la armele lor de provenienta, fiind lipsite unitatile aeronautice de folosirea acestora la declansarea actiunilor militare (de exemplu in loc de 86 de piloti erau disponibili numai 28)[20]. Chiar se punea problema solicitarii a 100 de piloti francezi si englezi, a 100 de aeroplane de vanatoare si 80 de bombardament[21].[/vc_column_text][mk_padding_divider size=”20″][mk_image src=”https://culturaromana.ro/wp-content/uploads/2018/10/140364input_file0070421_w747_h373_q100.jpg” image_size=”full” lightbox=”true” custom_lightbox=”https://culturaromana.ro/wp-content/uploads/2018/10/140364input_file0070421_w747_h373_q100.jpg” frame_style=”border_shadow” align=”center” animation=”fade-in”][mk_padding_divider size=”20″][vc_column_text css=”.vc_custom_1539970507320{margin-bottom: 0px !important;}”]Impiedicarea dezvoltarii proiectelor inginerului Aurel Vlaicu coroborat cu decesul prematur al acestuia, iar ulterior falimentarea Atelierelor Cerchez ce produsesera sub licenta aeroplane franceze, si sustinerea importurilor, au pus la grea incercare fragila industrie aviatica nationala. Aliatii aveau propriile lor nevoi de tehnica de lupta, iar majoritatea rutelor sigure au fost inchise. Au sosit cu intarzieri, in anul 1915, 44 de aeroplane neinarmate[22]. Ulterior a beneficiat de noi importuri din Franta, sosite in prima jumatate a lunii septembrie 1916, cu material volant avand performante egale cu cel al adversarilor din Puterile Centrale, aeroplane Farman (F.) 40 si Nieuport (N.). Efortul de inzestrare cu tehnica a Armatei Romane cu avioane moderne a devenit consistent pe timpul Razboiul de Intregire Nationala

Romania a intrat in razboi in noaptea de 14-15 august 1916, in armonie cu dezideratul national si mai putin in functie de realitatile militare. Folosirea aeronauticei in misiuni de recunoastere si informatii, nu a fost luat in considerare de catre comandamentul roman in primele zile de razboi. Mai mult pentru ca nu fusesera planificate si achizitionate stocuri, au lipsit si bombele de aviatie pentru a lovi bateriile de artilerie inamice, ceea ce a frustat pe aviatorii romani resemnati in neputinta lor de a-si sprijini camarazii. Concluzionam ca in actiunile militare ale anului 1916, A.M.Ro. nu a fost folosita corespunzator si a fost lipsita de numeroase elemente ale manifestarii puterii sale, pornind de la neintelegerea actionala la greutati logistice.

Conceptual, locul si rolul Aeronauticei nu era cunoscut nici la nivel mondial. Totusi iarna 1916 – 1917 a fost un moment crucial de reorganizare si reinzestrare a Armatei Romane, deoarece Franta a trimis in Romania o Misiune Militara condusa de generalul Henri Mathias Berthelot. Aceasta a pregatit personalul si a reasezat Armata Romana conform experientei sale si modului in care se ducea razboiul pe Frontul de Vest. Si aeronautica a urmat acest model. Trebuie sa precizam ca Aviatiei si Aerostatiei li se alatura acum Arileria Antiaeriana.

In Campania din 1917, a functionat Directia Aeronautica in cadrul Marelui Cartier General Roman (M.C.G.R.). Puterea aeriana a fost sporita de cresterea efectivelor A.M.Ro., prin:

  • – pregatirea de noi serii de piloti si observatori aerieni;
  • – sosirea altor aparate de zbor din Franta;
  • – instruirea adecvata a nou aparutei artilerii antiaeriene.

In Batalia de la Marasti, Grupul 1 Aeronautic a efectuat fotografii aeriene detaliate ce au adus informatii esentiale la realizarea planului de lupta al generalului Alexandru Averescu, de asemenea a urmarit si dirijat rezultatele focului de artilerie reglandul la nevoie, a supravegheat miscarile regimentelor germane si austro-ungare din spatele frontului si a executat zboruri speciale. De retinut este ca pentru prima data a fost realizata de catre Aviatia Romana superioritatea aeriana, pentru cateva zile, de la inceputul ofensiei in ziua de 11 iulie, cu peste 40 de ore de zbor, prin indeplinirea a zeci de misiuni de lupta (informatii, bombardament, vanatoare, legatura).

La sfarsitul lunii octombrie 1918, Romanie a reintrat in razboi, iar caderea imperiilor vecine a facut posibila Marea Unire a tuturor romanilor intr-un singur stat. Constatam o alta premiera a manifestarii puterii aeriene nationale, prin executarea unor misiuni aeriene speciale (de diplomatie aeronautica), precum cea din 10 noiembrie 1918 cu aterizare la Blaj, cand guvernul de la Iasi a contactat liderii politici ai romanilor din Transilvania, primind la returul misiunii aeriene, informatii cu privire la organizarea in sapte zile a unei Mari Adunari la Alba Iulia, in vederea proclamarii Unirii. Intrucat regimul comunist condus de Bela Kun, ce se instalase in Ungaria a atacat in doua randuri tanarul stat roman, Armata Romana a fost nevoita sa reactioneze, contraatacand si ocupand intre 3 august – 12 noiembrie 1919, Budapesta. Chemata sa lupte impotriva comunismului, Armata Romana a beneficiat de sprijinul Grupul 5 Aeronautic ce a executat misiuni de recunoastere si bombardament si vanatoare.

In timpul Razboiului de Intregire Nationala, din Aeronautica Romana s-au jertfit 28 de piloti si observatori aerieni, pe timpul celor 8160 ore de zbor executand: 560 lupte aeriene, 61871 kg bombe lansate, 703 reglaje pentru artileria romana si rusa, 6981 de fotografii aeriene, 80 de misiuni de legatura si 6 misiuni speciale. Corpul de Aparare Antiaeriana a tras 16500 proiectile doborand 11 avioane[23]. Retinem ca puterea aeriana a Romaniei era la momentul definitivarii sale, fiind constituita din insumarea efectelor celor trei arme de baza din Aeronautica Romana: Aviatia, Aerostatia si Artileria Antiaeriana, care prin aportul lor au contribuit la realizarea idealului de intregire nationala, justificand efortul financiar depus de statul roman in dezvoltarea lor. Mai mult, fiecare s-a dovedit a fi la nivelul aeronauticii statelor beligerante.

Dupa semnarea Tratatelor de pace dintre Puterile Aliate si: Germania (Versailles 28 iunie 1919)[24]; Austria (Saint-Germain en Laye 10 septembrie 1919)[25]; Ungaria (Trianon 4 iunie 1920)[26] si Turcia (la Sevres 10 august 1920)[27], a fost creat un sistem modern al securitatii globale in contextul european. Pentru apararea nationala a Romaniei intregite, au fost gandite o serie de aliante defensive regionale cu: Polonia (Bucuresti 3 martie 1921)[28]; Cehoslovacia (Bucuresti 23 aprilie 1921), Iugoslavia (Belgrad 7 iunie 1921).

Concluzionam si ca, desi Aeronautica era recunoscuta ca o mare consumatoare de resurse financiare, in situatia geopolitica si geostrategica a Romaniei, nu s-a gandit renuntarea la serviciile ei pentru apararea tarii, ba chiar au fost alocate in cel de-al doisprezecelea ceas, sume consistente pentru consolidarea puterii aeriene a tarii.

Bibliografie

Lucrari generale

*** Lexiconului militar, Editura militara, Bucuresti, 1980, 964 p.

*** Istoria Romaniei in date, Mica intreprindere editorial poligrafica „Crai – nou”, Chisinau, 1992, 442 p.

*** Retrairi istorice in veacul XXI, volumul 7, Editura Anca, Urziceni, 2014, 471 p.;

Buse C, Dascalu N, Diplomatie in vreme de razboi, Editura Universitatii Bucuresti, Bucuresti, 1995, Clausewitz C, Despre razboi, Editura Militara, 1996.

Robinson P, Dictionar de securitate internationala, Editura CA Publishing, Cluj-Napoca, 2010.

Lucrari speciale:

*** Istoria aviatiei romane, Editura Stiintifica si Enciclopedica, Bucuresti, 1984, Bungescu I., Evolutia artileriei contra aeronavelor, Tipografia Scoalei Ofiteri de Artilerie „Regele Carol I”, Pitesti, 1943, Mason T, Puterea aeriana: O noua abordare conceptuala, Centrul pentru Studii in Securitate si Diplomatie, Universitatea Birmingham, 2008, Morgenthau H, Lupta pentru putere si lupta pentru pace, Polirom, Iasi, 2013, Nicoara M.A., Stan D., Scoala Aripilor Romanesti de la Zilistea-Boboc, Buzau, de la Vlaicu I la IAR-99 Soim, Editura Editgraph, Buzau, 2010, Nicoara M.A., Aeronautica Romana pe Frontul de Vest (1944-1945), Bucuresti, Editura Universitatii Nationale de Aparare „Carol I”, 2007, Rujinsky G., Aeronautica militara, Conferinte tinute la Scoala Superioara de Razboi in anul 1923, Bucuresti, Tipografia Marelui Stat Major, 1924, Sahini D., Arma aerului in arta militara, Bucuresti, 1943, Stanciu I. A., Cimpoca E, Nicoara M.A., Stan D., Sarbatoarea aripilor romanesti. O suta de ani de zbor in Armata Romaniei (17 iunie 1910 – 17 iunie 2010), Bucuresti, Editura Centrului Tehnic Editorial al Armatei, 2011, Strimbeanu V., Puterea aeriana in paradigma securitatii nationale si globale, Bucuresti, Editura Centrului Tehnic-Editorial al Armatei, 2006, Strimbeanu V, Nicoara M.A., Barac M., Stan D., Turturica S., Sultanoiu A., The Romanian Military Aeronautics – Aeronautica Militara Romana, Curtea Veche Publishing Bucuresti, 2013, Urdareanu T., Factorul tehnic in razboaiele Romaniei moderne, Bucuresti, Editura Militara, 1994, p. 202.

Periodice:

Aeronautica. Revista magazin a Muzeului Aviatiei. Romania, nr. 1-6 (1991-1995).

Aripi Tinere, Revista Scolii de Aplicatie pentru Aviatie (1969-2004).

Document – Buletinul Arhivelor Militare Romane (2012-2016).

Web

http://dexonline.ro/definitie/

www.roaf.ro.

Nota: Textul face parte din comunicarea prezentata in cadrul Sesiunii de comunicari si dezbateri stiintifice „2017 – 140 de ani de la Razboiul de Independenta, 100 de ani de la bataliile de la Marasti, Marasesti si Oituz, 75 de ani de la confruntarea de la Cotul Donului – Stalingrad”, organizata sub egida Academiei Oamenilor de Stiinta din Romania, in zilele de 8-9 septembrie 2016, de Filiala Maia-Catargi a Asociatiei Cavalerilor de Clio si Asociatia ART-EMIS.

[1] Strimbeanu, general-maior dr. Victor, Nicoara comandor dr. Marius-Adrian, Barac maior Mircea, Stan capitan Daniel, Turturica Sorin, Sultanoiu Adrian, The Romanian Military Aeronautics, Aeronautica Militara Romana, Curtea Veche Publishing, Bucuresti, 2013, p.

[2] La 1 aprilie 1912, conforn Inaltului Decret Regal nr. 1953 din 27 martie 1912, publicat in Monitorul Oastei nr. 20 din 15 aprilie 1912. In fapt, Romania este a doua tara din lume, dupa Marea Britanie, care a infiintat aceasta ramura de invatamant militar si aceasta numai datorita faptului ca anul bugetar-financiar incepea la data de 1 aprilie a fiecarui an.

[3] Stanciu general-locotenent, Ion-Aurel, Cimpoca comandor dr. Emil, Nicoara comandor dr. Marius-Adrian, Stan capitan, Daniel, Sarbatoarea aripilor romanesti. O suta de ani de zbor in Armata Romaniei (17 iunie 1910 – 17 iunie 2010), Editura Centrului Tehnic Editorial al Armatei, Bucuresti, 2011, p. 341 – 343.

[4] Monitorul Oficial, Inaltul Decret Regal nr. 3199/20 aprilie 1913.

[5] Nicoara Marius-Adrian, Aeronautica Romana pe Frontul de Vest (1944-1945), Editura Universitatii Nationale de Aparare „Carol I”, Bucuresti, 2007, p. 15.

[6] N.a., folosirea baloanelor incarcate cu materiale explozibile s-a inregistrat la sfarsitul sec. al XVIII – lea. Primii care au recurs la acest mijloc de lupta au fost francezii, in luptele de la Fleures in 1774, apoi rusii in 1812 in batalia de langa Moscova impotriva trupelor lui Napoleon, urmati de austrieci in asediul Venetiei in 1848. In fapt, baloanele erau purtate de vant, iar materialul explozibil aflat in nacele, era detonat atunci cand se afla deasupra adversarilor fiind prima forma de razboi aerian. De aceea, in 1899 prima Conferinta de pace de la Haga a incercat sa reglementeze folosirea aparatelor mai usoare decat aerul prin „Declaratia relativa la interzicerea pe o perioada de cinci ani a lansarii de proiectile si explozive din inaltul baloanelor”.

[7] Mason, Air Vice Marshall Tony, Professor, RA Mason CB CBE MA DSc., Puterea aeriana: O noua abordare conceptuala, Centrul pentru Studii in Securitate si Diplomatie, Universitatea Birmingham, 2008, p. 6.

[8] ***, Istoria Romaniei in date, Mica intreprindere editorial poligrafica „Crai – nou”, Chisinau, 1992, p. 243

[9] N.a., la intalnirea de la Bucuresti a Asociatiei Europene a Partenerilor Aeronautici, (E.P.A.A.) a rezultat ca in ceea ce priveste constituirea acestei categorii de Forte Armate, ca prin adoptarea acestei legi in anul 1913, Romania este prima tara din Europa si probabil prima din lume, ce a realizat acest lucru.

[10] Nicoara, comandor dr. Marius-Adrian, Primele manifestari ale puterii aeriene a Romaniei pe timpul celui de-al Doilea Razboi Balcanic, in „Retrairi istorice in veacul XXI”, volumul 7, Editura Anca, Urziceni, 2014, pp 194 – 207;

[11] Strimbeanu general-maior dr., Victor, Nicoara comandor dr., Marius-Adrian, Barac maior, Mircea, Stan capitan, Daniel, Turturica Sorin, Sultanoiu Adrian, Op. Cit., p. 63.

[12] Idem. N.a., prima misiune de razboi a aviatiei romane a fost executata pe 24 iunie 1913 de catre pilotul cpt. aviator (av.) Constantin Fotescu si observatorul Ion Arion. Ulterior pilotii romani executand numeroase misiuni de informatii in folosul trupelor terestre romane. O alta misiune a avut loc la 13 iulie, cand un echipaj format din lt. Nicolae Capsa (pilot) si cpt. Ion Arion (observator aerian) a survolat si a fotografiat Sofia.

[13] Nicoara, Marius-Adrian, Op. Cit., p. 203;

[14] Pilon (substantiv masculin adesea figurativ) este definit ca stalp puternic care sustine o constructie sau o parte a unei constructii, cf. http://dexonline.ro/definitie/pilon – miercuri 4 mai 2016

[15] Kiritescu Constantin, Istoria razboiului pentru intregirea Romaniei 1916 – 1919, Editia a II. – a, Editura Casei Scoalelor, Bucuresti, 1921, p. 106.

[16] Nicoara Marius-Adrian, Op. Cit., p. 204.

[17] Strimbeanu general-maior dr., Victor, Nicoara comandor dr., Marius-Adrian, Barac maior, Mircea, Stan capitan, Daniel, Turturica Sorin, Sultanoiu Adrian, Op. Cit., Curtea Veche Publishing, Bucuresti, 2013, p. 65

[18] Kiritescu Constantin, Op. Cit., p. 106.

[19] *** Istoria Romaniei in date, Mica intreprindere editorial poligrafica „Crai – nou”, Chisinau, 1992, p. 295

[20] Nicoara, capitan-comandor dr. Marius-Adrian, Stan capitan Daniel Scoala Aripilor Romanesti de la Zilistea-Boboc, Buzau, de la Vlaicu I la IAR – 99 Soim, Editura Editgraph, Buzau, 2010, passim p. 19 – 23

[21] Avram, Valeriu, Aeronautica Romana in Razboiul de Intregire Nationala (1916 – 1919), Editura Militara, Bucuresti, 2012, p. 15

[22] Idem, p. 14

[23] Strimbeanu, general-maior dr. Victor, Nicoara comandor dr. Marius-Adrian, Barac maior Mircea, Stan capitan Daniel, Turturica Sorin, Sultanoiu Adrian, Op. Cit., Curtea Veche Publishing, Bucuresti, 2013, p. 114

[24] *** Istoria Romaniei in date, Mica intreprindere editorial poligrafica „Crai – nou”, Chisinau, 1992, p. 311

[25] Idem, p. 312.

[26] Idem, p. 314.

[27] Idem, p. 315.

[28] Idem, p. 317.

Sursa: ioncoja.ro.[/vc_column_text][/vc_column][/vc_row][/vc_section]

/0 Comments/by
Regimul bolsevic a fost primul care a ingaduit relatiile homosexuale

Regimul bolsevic a fost primul care a ingaduit relatiile homosexuale

[vc_section][vc_row][vc_column][mk_image src=”https://culturaromana.ro/wp-content/uploads/2018/10/communism-gay-marriage.jpg” image_size=”full” lightbox=”true” custom_lightbox=”https://culturaromana.ro/wp-content/uploads/2018/10/communism-gay-marriage.jpg” frame_style=”border_shadow” align=”center” animation=”fade-in”][mk_padding_divider size=”30″][vc_custom_heading text=”Bolsevicii au fost primul regim care a ingaduit relatiile homosexuale” font_container=”tag:h3|font_size:24px|text_align:center|line_height:1.8em” use_theme_fonts=”yes” css_animation=”bounceInUp”][mk_padding_divider size=”30″][vc_custom_heading text=”Freudo-marxismul: noua utopie, sau FREUD + MARX = LOVE” font_container=”tag:h4|font_size:20px|text_align:center|line_height:1.3em” use_theme_fonts=”yes” css_animation=”bounceInUp”][mk_padding_divider size=”30″][vc_column_text css=”.vc_custom_1538908045606{margin-bottom: 0px !important;}”]Articol intocmit de Andrei Dirlau, absolvent al Facultatii de Limbi Straine si al Facultatii de Teologie, ambele de la Universitatea din Bucuresti, al celei de Relatii Economice Internationale de la Academia de Studii Economice din Bucuresti si doctorand al Facultatii de Teologie Ortodoxa de la Universitatea „1 Decembrie 1918” din Alba Iulia.

Stiati ca primul regim politic din lume care a dezincriminat homosexualitatea a fost cel bolsevic? Spre deosebire de legile Rusiei tariste, care fusesera abolite, Codul Penal sovietic din anii 1920 nu continea nici o referire la homosexualitate, ceea ce a reprezentat prima dezincriminare din istorie a relatiilor intime consensuale intre doi adulti de acelasi sex. In guvernul lui Lenin erau promovati homosexuali care isi afisau public orientarea sexuala. Si acest lucru demonstreaza inrudirea stransa dintre comunism si revolutia sexuala din zilele noastre.

Prezentam mai jos volumul, in curs de publicare, Freudo-marxismul: noua utopie, subintitulat Ideologia corectitudinii politice – avatar al marxismului cultural. Este o antologie, formata din texte ale unor autori americani si romani, privind fenomenul numit political correctness, abordat ca o forma deghizata sub care comunismul a supravietuit, s-a impregnat si a proliferat, incognito, in lumea neoliberala de azi: o lume pe care a permeat-o, a infuzat-o, cu care s-a contopit organic, in Statele Unite mai ales, pana la punctul in care aproape nu mai poate fi distins de acesta, devenit aproape insesizabil din cauza ca s-a „normalizat”.

(Intertitlurile apartin redactiei Stiripentruviata.ro)

Desi tezele economice ale marxismului clasic au fost invalidate de esecul economiilor rasaritene, precum si, in plan teoretic, de economisti precum Alfred Marshall, de scoala austriaca etc., iar cele politice – de istoria represiunii sangeroase exercitate de sistemele invariabil totalitare care le-au transpus in practica in secolul XX, totusi comunismul nu pare azi compromis, exercitand inca o inexplicabila seductie asupra unor intelectuali ce vorbesc de o inviere a lui „a treia zi” [1].

Dar a murit oare comunismul? Oare a esuat el cu adevarat? Credem ca esecul sau a fost doar partial, caci si-a atins totusi scopuri importante, precum decimarea elitelor si enormele dislocari axiologice si avarii produse traditiei. In realitate, comunismul nu este doar o „modernitate esuata”, cum pe buna dreptate si bine argumentat il numeste Radu Preda, ci si – paradoxal si in aceeasi masura – o modernitate reusita subversiv, impregnata clandestin, deturnata sub camuflaj in postmodernitate. La un anume nivel, comunismul si-a indeplinit rolul distructiv, s-a metamorfozat si, prin componenta lui cea mai virulenta, freudo-marxismul, a devenit metastazat in tesutul neoliberal al societatii, americane in special, cu care a fuzionat pana la a deveni indiscernabil.

„De multe ori cand ne uitam spre Vest”, spune dl. Plesu, „gasim acolo o foarte vie gandire de tip marxist” [2]. Asa este, dar care este explicatia? Cum de am ajuns sa importam de acolo marxismul, fie si sub o forma resapata? Cum de s-a infiltrat el in aspecte ale vietii pe care, mai ales societatea romaneasca, obisnuita cu reflexele a 45 ani de comunism, nu o asociaza sub nici o forma cu marxismul?

Volumul „FATA NEVAZUTA A HOMOSEXUALITATII” recent aparut in Romania, raspunde pe larg la aceste intrebari. Aici schitam doar cateva repere istorice si analitice.

Asa cum arata R. Raehn [3], dupa succesul revolutiei din octombrie 1917 au loc revolta Spartakista din Berlin, infiintarea Sovietului din Bavaria si a Republicii comuniste maghiare a lui Bela Kuhn in 1919, in acelasi timp cu invazia Poloniei de catre Trotki. Dar Armata Rosie e invinsa pe Vistula in 1920, Spartakistii, Sovietul bavarez si guvernul lui Bela Kun sunt inlaturate (ultimul chiar de trupele romane) si nicaieri revolutionarii marxisti nu sunt sustinuti de clasa muncitoare oprimata, sub stindardul marxismului, ceea ce contrazice flagrant teoria economica si politica si profetia lui Marx privind unirea proletarilor. Acest esec trebuia explicat si impasul – depasit. Solutia gasita de cominternistii Antonio Gramsci si Georg Lukacs, apoi Wilhelm Reich si membri ai Scolii de la Frankfurt precum Herbert Marcuse, este marxismul cultural sau freudo-marxismul.[/vc_column_text][mk_padding_divider size=”30″][vc_custom_heading text=”Sa cream omul nou si revolutia e garantata!” font_container=”tag:h4|font_size:20px|text_align:center|line_height:1.3em” use_theme_fonts=”yes” css_animation=”bounceInUp”][mk_padding_divider size=”30″][vc_column_text css=”.vc_custom_1538911102030{margin-bottom: 0px !important;}”]Din analiza lor, concentrata mai cu seama pe „suprastructura” culturala a societatii decat pe structura economica, reiese ca revolutia marxista nu va triumfa la nivel global, cum prevazuse Marx, cat timp muncitorii si taranii vor fi „contaminati” de crestinism, de morala si relatiile de familie traditionale, traind intr-o societate structurata organic pe principiile eticii crestine, mai importante decat neajunsurile exploatarii economice. Pentru ca noua lume marxista sa ia fiinta trebuie desfiintata societatea existenta. Gramsci, arestat de Mussolini, scrie in faimoasele „Caiete din inchisoare”: „cat timp muncitorii au suflet crestin, nu vor raspunde apelurilor revolutionare”. Teoria lui despre hegemonia culturala ca mijloc al dominatiei de clasa presupune crearea unui om nou comunist inainte ca revolutia sa fie posibila. Lukács (a carui Istorie si constiinta de clasa i-a adus recunoasterea ca „cel mai inteligent teoretician marxist de dupa Marx”) afirma si el: „Distrugerea revolutionara a societatii e unica solutie (s.n.). O asemenea rasturnare de proportii mondiale a valorilor nu poate avea loc fara anihilarea vechilor valori si crearea unora noi de catre revolutionari”. El fixeaza ca scop prioritar distrugerea fundamentului familial si civilizational crestin al Occidentului.[/vc_column_text][mk_padding_divider size=”30″][vc_custom_heading text=”Ungaria, 1919: Crearea omului nou prin „terorism cultural” si educatie sexuala” font_container=”tag:h4|font_size:20px|text_align:center|line_height:1.3em” use_theme_fonts=”yes” css_animation=”bounceInUp”][mk_padding_divider size=”30″][vc_column_text css=”.vc_custom_1538908548221{margin-bottom: 0px !important;}”]Devenit vicecomisar pentru cultura sub regimul bolsevic al lui Bela Kun, in Ungaria anilor 1919, Lukács a lansat ceea ce va fi cunoscut sub numele de „terorism cultural”, inclusiv un program radical de educatie sexuala in scolile unguresti. Copiii erau instruiti in teme precum „iubirea libera”, raporturile sexuale, natura „arhaica” a codurilor familiei burgheze, caracterul demodat al monogamiei si irelevanta religiei ce priveaza omul de placeri. Femeile erau instigate la revolta impotriva normelor sexuale traditionale. Campania „Terorismului cultural” initiata de Lukács a fost precursoarea a ceea ce „corectitudinea politica” va genera mai tarziu in scolile americane.[/vc_column_text][mk_padding_divider size=”30″][vc_custom_heading text=”Scoala de la Frankfurt s-a nascut la Moscova” font_container=”tag:h4|font_size:20px|text_align:center|line_height:1.3em” use_theme_fonts=”yes” css_animation=”bounceInUp”][mk_padding_divider size=”30″][vc_column_text css=”.vc_custom_1538908967953{margin-bottom: 0px !important;}”]In 1923 Georg Lukács si Wilhelm Münzerberg [4] au o intalnire cu marxistii sovietici la Institutul Marx-Engels din Moscova. La aceasta intalnire, din ordinul lui Lenin, a participat seful CEKA, Felix Dzerjinski. Acolo s-a decis de catre intelectuali marxisti afiliati Partidului Comunist german infiintarea Institutului de Studii Sociale marxiste in cadrul Universitatii din Frankfurt: viitoarea Scoala de la Frankfurt. Primul sau director a fost Carl Grünberg, filosof marxist nascut la Focsani in 1861. Mai târziu, mergand pe linia lui Lukács, Institutul avea sa-l conjuge pe Marx cu Freud, producand Freudo-Marxismul. Determinismul economic a fost inlocuit cu cel cultural.

Aici, termenul „cultura” trebuie inteles in acceptia larga, de civilizatie sau societate, a cuvantului german Kultur, asa cum e folosit de Sigmund Freud in Das Unbehagen in der Kultur [5].

Chiar in aceasta lucrare din 1930 Freud isi dezvolta teoria ce va fi preluata de neomarxisti si grefata pe marxism. Freud pretinde ca civilizatia ar avea o natura represiva in raport cu instinctele primare ale individului – a caror satisfacere, in virtutea principiului placerii, ar constitui sursa fericirii si insusi scopul vietii [6]. Prin legi ce pedepsesc crima, violul, adulterul etc., posibilitatile individului de a-si gasi fericirea ar fi, chipurile, grav restranse, societatea civilizata devenind astfel principala sursa de nefericire a oamenilor. Nefericirea se traduce adesea prin nevroze cauzate de aceste frustrari. Pulsiunea nativa a ego-ului spre agresivitate si moarte e reprimata de societate, generand un super-ego cultural ce ar actiona ca o constiinta sociala sau o instanta represiva colectiva.[/vc_column_text][mk_padding_divider size=”30″][vc_custom_heading text=”Revolutia proletara devine revolutie sexuala” font_container=”tag:h4|font_size:20px|text_align:center|line_height:1.3em” use_theme_fonts=”yes” css_animation=”bounceInUp”][mk_padding_divider size=”30″][vc_column_text css=”.vc_custom_1538911576974{margin-bottom: 0px !important;}”]La neomarxisti, eliberarea de acest „supra-eu” social represiv devine eliberarea de puterea represiva a statului democratiei occidentale si a crestinismului institutionalizat.

Ideea ingenioasa a neo-marxistilor a constat pur si simplu in inlocuirea represiunii economice din marxismul clasic, respectiv exploatarea clasei muncitoare de catre capitalisti, cu represiunea sexuala din teoria freudiana, respectiv reprimarea cetatenilor in societatea de inspiratie crestina care le interzice manifestarea libera a erotismului, frustrandu-le satisfacerea sexuala plenara.

Nedreptatea nu mai consta in oprimarea proletariatului de catre burghezie in goana dupa profit, ci in oprimarea tuturor de catre o civilizatie ce le reprima libidoul prin tabu-uri si restrictii. Solutia: distrugerea acestei civilizatii, revolutia totala, liberalizarea radicala si abolirea tuturor normelor, restrictiilor si tabu-urilor ce ingradesc instinctele primare. Iar categoriile cele mai reprimate, pretinde Marcuse, sunt minoritatile sexuale si rasiale, femeile, tinerii.

In acest scop, membrii Scolii de la Frankfurt vor elabora noua teorie critica, de la care se vor revendica apoi toate gruparile radical-minoritare, si care va sta la baza conceptului postmodern de deconstructivism.

Existau si alte tentative de acest gen: in 1928, la Al Doilea Congres International pentru Reforma Sexuala, tinut la Copenhaga, Kurt Hiller, succesor al lui Magnus Hirschfeld (numit si „apostolul indecentei”) ca presedinte al organizatiei homosexualiste Comitetul Stiintific-Umanitar, a incercat si el, sprijinit de marxisti notorii precum Karl Kautsky, o fuziune intre Freud si Marx, lansand ideea ca homosexualii ar fi un „grup oprimat” [7].

In 1933, cand nazistii au venit la putere in Germania, membrii Scolii au plecat in exil, cei mai multi in America. Aici neomarxistul Herbert Marcuse e cel ce va dezvolta aceasta teza, absolutizand criteriul sexual in „emanciparea” Occidentului si concepand o societate a „perversitatii polimorfe”, vazute ca „eliberare sexuala”. El considera, ca si Erich Fromm, ca distinctia dintre sexe nu e un dat natural, ci un construct.[/vc_column_text][mk_padding_divider size=”30″][vc_custom_heading text=”Multiculturalismul, unealta deconstructivismului cultural si social” font_container=”tag:h4|font_size:20px|text_align:center|line_height:1.3em” use_theme_fonts=”yes” css_animation=”bounceInUp”][mk_padding_divider size=”30″][vc_column_text css=”.vc_custom_1538909343383{margin-bottom: 0px !important;}”]Paradisul material, insuficient pentru Occident, trebuia dublat de paradisul senzual erotic postulat de neomarxistul Marcuse. Strategia articulata de el era menita:

„Sa demanteleze societatea americana, folosind diversitatea si multiculturalismul ca pe niste «rangi» cu care sa demoleze structura acesteia, bucata cu bucata. El i-a opus pe negri albilor, punand «grupurile victima» in conflict cu societatea in ansamblu. Teoria lui Marcuse despre grupurile-victima ca noul proletariat, combinata cu teoria critica a lui Horkheimer, a patruns in mediul universitar american, unde a devenit baza miscarii post-structuraliste (studii «de gen»/LGBT/queer). Toate isi descriau fatis menirea: de a aboli valorile traditionale crestine, traditiile acceptate ale culturii occidentale, si a le inlocui cu un relativism moral ce pune semnul egal intre toate culturile si filosofiile – cu exceptia civilizatiei apusene «exploatatoare si rele»” [8].

Aceasta e azi ideologia oficiala in toate campusurile universitare americane. Marcuse specula ca progresul tehnologic si „rationalitatea technologica” vor duce la aparitia unei noi ordini sociale si unei noi forme umane. El a postulat o utopie a libertinajului nelimitat (numit „de-sublimare”): omul, emancipat de orice norme morale restrictive, isi va „reintra in drepturi” prin patimile sale. Obiectele dorintelor sale vor fi modelate de vointa sa libera, fara a trebui sa le apere impotriva unei societati ostile, „imature, represive”. Marcuse predica eliminarea oricarei constrangeri morale, descatusarea tuturor apetitelor si patimilor, o societate total liberalizata erotic, populata de o noua forma umana, un „om nou”: un soi de Phoenix ce va invia din cenusa industrialismului modern [9].[/vc_column_text][mk_padding_divider size=”30″][vc_custom_heading text=”Freudo-marxismul ca anti-antropologie” font_container=”tag:h4|font_size:20px|text_align:center|line_height:1.3em” use_theme_fonts=”yes” css_animation=”bounceInUp”][mk_padding_divider size=”30″][vc_column_text css=”.vc_custom_1538909663285{margin-bottom: 0px !important;}”]In realitate, freudo-marxismul promoveaza o falsa antropologie, mai corect spus o anti-antropologie. In baza unui relativism aberant, noua ideologie a corectiei politice a ajuns sa pretinda ca genurile au devenit „fluide”: simple conventii pe care postmodernismul le boteaza „roluri”, determinate nu de anatomia si fiziologia cu care omul se naste, ci de propria alegere. „Genul” ar deveni o „sarada” ce poate avea „solutii” diverse si aleatorii, cu sau fara ajutorul unui chirurg. Asistam la un narcisism radical, ce duce la desubstantializarea sinelui si pulverizarea persoanei umane.

Granita dintre natural si sintetic se estompeaza, devenind tot mai arbitrara. Firea umana e redefinita, schimonosita intr-o „natura” artificiala, confectionata tehnologic si „legitimata” mediatic. Chipul omenesc devine o caricatura ce-si sfideaza modelul divin. Singura lege universala devine hedonismul nelimitat, ce transforma omul intr-un agregat fara memorie si fara identitate, altul de la o clipa la alta. Definitia sa e redusa la o continua succesiune de experiente, fara nevoia sau posibilitatea de a mentine un „sine” sau o „personalitate” stabila. Omul devine un flux de trairi si experiente, fara trecut si deschis oricarui viitor. Pana si datele sale biologice devin „optiuni” private, supuse acelorasi alegeri arbitrare dictate de patimi.[/vc_column_text][mk_padding_divider size=”30″][vc_custom_heading text=”Paradisul eliberarii sexuale, utopia noilor marxisti” font_container=”tag:h4|font_size:20px|text_align:center|line_height:1.3em” use_theme_fonts=”yes” css_animation=”bounceInUp”][mk_padding_divider size=”30″][vc_column_text css=”.vc_custom_1538909801081{margin-bottom: 0px !important;}”]Asa cum anticipa Marcuse, extazul (erotic), nu persoana, este cel ce devine substratul identitatii, intr-o lume in care evolutia tehnologica induce o permanenta schimbare si ca urmare riscul inevitabil al alienarii. Existenta nu mai e guvernata de nici un principiu, cu exceptia celui al subiectivismului absolut. Anarhia si iresponsabilitatea sunt implicite. Tranzienta radicala, ca unica realitate de necontestat, aboleste normele etice traditionale. Eticul e inlocuit de estetic, la randul lui guvernat de norme cu totul relative, mergand de la sordid pana la grotesc si monstruos. Existenta inceteaza a se mai supune rationalitatii, decentei sau bunului simt, alterarile dramatice ale biologiei si psihologiei avand implicatii socante.

In final, insusi ontologicul este alterat. Caci, oare, va mai putea omul trai astfel? Si cum? Cu o singura conditie: sa inceteze a mai fi om. Dar asta se si doreste: crearea unui „om nou”, dezumanizat, infinit maleabil si obedient. Tocmai in virtutea iluziei sale ca el ar fi cel care alege permanent, el va fi in realitate cel ce nu alege niciodata. Da, isi va putea alege „genul si partenerii” asa cum alege canalele TV cu telecomanda. Dar de fapt patimile sale vor alege pentru el. Prin intermediul lor, el va fi astfel pururea la cheremul alegerilor induse de demon. Acesta este viitorul pregatit omului in societatea post-crestina de corectitudinea politica: un om inconsistent si in ultima instanta inexistent, epitom al unei utopii de cosmar.[/vc_column_text][mk_padding_divider size=”30″][vc_custom_heading text=”Note bibliografice:” font_container=”tag:h5|font_size:18px|text_align:left|line_height:1em” use_theme_fonts=”yes” css_animation=”bounceInUp”][mk_padding_divider size=”30″][vc_column_text css=”.vc_custom_1538910319830{margin-bottom: 0px !important;}”][1] Vezi cazul lui Emmanuel Terray, descris cu luciditate de Andrei Plesu in „A treia zi a comunismului?”, in A. Pleșu, G. Liiceanu, H. Patapievici, O idee care ne suceste mintile, Humanitas, 2014, p. 13.

[2] Ibidem.

[3] Raymond Raehn, „Radacinile istorice ale Corectitudinii Politice”, in Political Correctness: A Short History of an Ideology, ed. W. Lind, Free Congress Foundation, 2004, p. 12.

[4] Propagandist al Partidului Comunist German in epoca de la Weimar, colaborator al Internationalei Comuniste (Comintern) si al politiei secrete sovietice (CEKA, OGPU) intre 1917-1934 (http://en.wikipedia.org/wik…ünzenberg). El a definit misiunea Institutului de la Frankfurt astfel: „Vom organiza intelectualii si-i vom folosi pentru a face civilizatia occidentala atat de corupta incat sa puta. Doar atunci, dupa ce-i vom fi alterat toate valorile si facut viata imposibila, vom putea impune dictatura proletariatului.” (cf. www.americanthinker.com/200…).

[5] Vezi Sigmund Freud, Disconfort in cultura, Ed. All, Bucuresti, 2011.

[6] Aceasta plasare a sensului vietii in sfera imanentului, reducerea umanului la satisfacerea preferintelor si instinctelor, e exprimata plastic de Fukuyama: „Fiind de acord privind telurile, oamenii nu vor mai avea motive sa se lupte între ei. … Un caine e multumit sa doarma toata ziua la soare cat timp e hranit, deoarece nu e nemultumit de ceea ce e. Nu-l preocupa ca alti caini o duc mai bine ca el, nici ca-i stagneaza cariera lui de caine, ori ca undeva in alta parte a lumii cainii sunt oprimaţi.” (Francis Fukuyama, The End of History and the Last Man, Free Press, New York, 1992, p. 311.).

[7] http://en.metapedia.org/wik….

[8] Andrew Breitbart, Righteous Indignation. Excuse me while I save the world, Grand Central Publishing, 2011.[9] Herbert Marcuse, „Some Social Implications of Modern Technology”, in Studies in Philosophy and Social Sciences, Vol. IX (1941). Cf. Moya K. Mason, Herbert Marcuse: Evolution and Transformation of Individuality and Reason, www.moyak.com/papers/herber….

Surse:
https://stiripentruviata.ro…
http://www.culturavietii.ro…[/vc_column_text][/vc_column][/vc_row][/vc_section][vc_row][vc_column][vc_column_text]

 

[/vc_column_text][/vc_column][/vc_row]

/0 Comments/by
Mesajul Ciumei din Starea de Asediu (1948) – de Albert Camus

Mesajul Ciumei din Starea de Asediu (1948) – de Albert Camus

[vc_section][vc_row][vc_column][mk_image src=”https://culturaromana.ro/wp-content/uploads/2018/09/image.jpg” image_size=”full” lightbox=”true” custom_lightbox=”https://culturaromana.ro/wp-content/uploads/2018/09/image.jpg” frame_style=”border_shadow” align=”center” animation=”fade-in”][mk_padding_divider size=”30″][vc_custom_heading text=”Mesajul Ciumei din Starea de Asediu (1948) – de Albert Camus” font_container=”tag:h2|font_size:27px|text_align:center|line_height:2em” use_theme_fonts=”yes” css_animation=”bounceInUp”][mk_padding_divider size=”30″][vc_custom_heading text=”O singura moarte pentru toti si dupa ordinea exemplara a unei liste. Veti avea fise, va veti incadra intr-o statistica si veti servi, in sfarsit, la ceva.” font_container=”tag:h5|font_size:16px|text_align:center|line_height:1.2em” use_theme_fonts=”yes” css_animation=”bounceInUp”][mk_padding_divider size=”30″][vc_column_text css=”.vc_custom_1538298013757{margin-bottom: 0px !important;}”]Textul de mai jos reprezinta mesajul personajului Ciuma din piesa de teatru „Starea de asediu” (1948) de Albert Camus. Acest mesaj este adresat, in piesa, locuitorilor din orasul spaniol Cadiz, dar, prin extensie, este un avertisment pentru intreaga omenire. Un mesaj de o inspaimantatoare actualitate!

„Starea de asediu e proclamata. Iata de ce, notati asta, cand sosesc eu, pateticul dispare. Pateticul e interzis, ca si alte cateva aiureli precum ridicola angoasa a cautarii fericirii, chipul stupid al indragostitilor, contemplarea egoista a peisajelor si vinovata ironie.

In locul tuturor acestora eu aduc organizarea.

La inceput o sa va jeneze putin, dar, cu timpul, o sa ajungeti sa intelegeti ca o organizare buna face mai mult decat un patetism prost. Si pentru a ilustra aceasta frumoasa cugetare, incep prin a-i desparti pe barbati de femei: masura va avea putere de lege.

S-a terminat cu maimutarelile voastre. Acum e cazul sa fiti seriosi. Presupun ca m-ati inteles. De azi inainte veti invata sa muriti in ordine. Pana acum mureati ca spaniolii, cam la intamplare, la nimereala, ca sa zicem asa. Mureati pentru ca era frig dupa ce fusese cald, pentru ca vi se poticneau catarii, pentru ca linia Pirineilor era albastra, pentru ca primavara fluviul Guadalquivir il atrage pe cel singuratic sau pentru ca exista prostanaci neciopliti care omoara pentru profit sau onoare, cand e incomparabil mai distins sa omori de dragul logicii.

Da, mureati anapoda. Un mort ici, un mort colo, asta-n patul lui, alalalt in arena: adevarat libertinaj. Dar, din fericire, aceasta dezordine va fi organizata. O singura moarte pentru toti si dupa ordinea exemplara a unei liste. Veti avea fise, nu veti mai muri din capriciu. Destinului i-a venit mintea la cap. S-a instalat in birouri. Va veti incadra intr-o statistica si veti servi, in sfarsit, la ceva.

Pentru ca, uitasem sa v-o spun, veti muri, bineinteles, dar veti fi incinerati dupa aceea sau chiar inainte: e mai curat si face parte din plan. Spania mai presus de orice! Sa te aliniezi ca sa mori cum se cuvine, iata deci esentialul! Cu acest pret imi veti intra in voie.

Dar fiti atenti la ideile nesabuite, la izbucnirile sufletesti, cum ziceti voi, la micile febre care fac marile revolte! Am suprimat aceste capricii si am pus in locul lor logica.

Mi-e groaza de diferentieri si de aiureli. Incepand de azi, veti fi deci rationali, adica veti avea cate-o insigna. Insemnati pe pantece, veti purta public la subsuori steaua buboiului, care va va desemna pentru a fi loviti. Ceilalti, cei care, convinsi ca asta nu-i priveste, fac coada in fata arenelor duminica, se vor indeparta de voi, suspectii. Dar sa nu fiti suparati: ii priveste si pe ei. Sunt si ei pe lista, eu nu uit pe nimeni. Toata lumea e suspecta […].

Sa rezumam doar. Va aduc tacerea, ordinea si justitia absoluta. Nu va cer sa-mi multumiti, pentru ca ceea ce fac pentru voi e foarte normal. Dar pretind colaborarea voastra activa. GUVERNAREA MEA A INCEPUT”.

Sursa: certitudinea.ro.[/vc_column_text][/vc_column][/vc_row][/vc_section][vc_row][vc_column][vc_column_text]

[/vc_column_text][/vc_column][/vc_row]

/0 Comments/by
10 nevoi umane de care educatia ar trebui sa tina seama – Solomon Marcus

10 nevoi umane de care educatia ar trebui sa tina seama – Solomon Marcus

[vc_section][vc_row][vc_column][mk_image src=”https://culturaromana.ro/wp-content/uploads/2018/09/hyperliteratura-marcus-solomon03.png” image_size=”full” lightbox=”true” custom_lightbox=”https://culturaromana.ro/wp-content/uploads/2018/09/hyperliteratura-marcus-solomon03.png” frame_style=”border_shadow” align=”center” animation=”fade-in”][mk_padding_divider size=”30″][vc_custom_heading text=”10 nevoi umane de care educatia ar trebui sa tina seama” font_container=”tag:h3|font_size:24px|text_align:center|line_height:1.8em” use_theme_fonts=”yes” css_animation=”fadeInUpBig”][mk_padding_divider size=”30″][vc_column_text css=”.vc_custom_1537979522823{margin-bottom: 0px !important;}”]Scris de Solomon Marcus, matematician, membru titular al Academiei Romane.

A predat ca profesor la Facultatea de Matematica a Universitatii din Bucuresti. A scris mai multe carti despre utilizarea matematicii in lingvistica, analiza teatrala, stiinte naturale si sociale etc. A publicat peste 50 de volume in Romania, traduse in mai multe limbi si aproximativ patru sute de articole in stiinte sau in reviste de specialitate. Lucrarea sa a fost citata de mai bine de o mie de autori.

Avem cele zece porunci. In complementaritate cu ele, propun zece nevoi umane. Ele isi au radacinile in copilarie. Ar fi trebuit sa faca obiectul educatiei si invatarii, la toate varstele. Dar nu prea se intampla acest lucru. Poate ne aude cineva acum, in momentul acestui nou inceput:

1. Nevoia de a da un sens vietii, la nivel elementar

Macar o data pe zi savureaza faptul ca respiri; ca privesti cerul si pamantul; ca te misti; traieste-le ca mari evenimente. Bucura-te ca ai schimbat un zambet cu un copil care a trecut pe langa tine. Toate acestea sa-ti fie suficiente pentru a simti ca viata are un sens, ca merita sa fie traita, ca este un dar pentru care cei care te-au adus pe lume si te-au crescut au dreptul la iubirea si recunostinta ta.

2. Nevoia de improspatare

Dar respiratia si miscarea sunt cu noi tot timpul. Exista riscul, tentatia ca ele sa devina rutina, sa nu le acordam nicio atentie, cum de fapt se si intampla in general. Rutina nu poate si nu trebuie eliminata total, o mare parte a comportamentului nostru urmeaza reguli precise, tin de civilizatie. Problema este de a reduce rutina la minimul necesar, de a nu deveni sclavul ei, cum se intampla din pacate frecvent. Asa cum avem grija zilnic sa ne improspatam corpul prin odihna, prin miscare si prin folosirea apei si sapunului, avem nevoie si de o improspatare a mintii, a simturilor, a sufletului nostru. Sa ne trezim in fiecare dimineata capabili de a arunca o privire proaspata asupra lumii, cu dispozitia unui nou inceput, cu o limpezire a simturilor si a gandurilor; intr-un anume sens, sa recapatam, sa recuperam candoarea copilariei.

3. Nevoia de intrebare si de mirare

Eram in copilarie intr-o permanenta stare interogativa, de curiozitate, de mirare, de extaz in fata spectacolului naturii si al lumii, al propriei mele fiinte. Pentru a da un singur exemplu, sunt de-a dreptul fermecat de nazdravaniile creierului meu, in materie de memorie si de imaginatie. In fiecare seara, cand ma las prada somnului, ma intreb ce calatorii neasteptate imi vor oferi visele din noaptea respectiva. Starea de mirare, de extaz mi-a alimentat totdeauna pofta de viata, a fost mereu o sursa de energie. Atunci cand sunt intrebat: De ce traiesti? ii raspund: pentru a ma mira.De prea multe ori, scoala, in loc sa intretina si sa dezvolte aceasta nevoie, o anihileaza. Dar daca nu ne mentinem starea de curiozitate, de mirare, de dorinta de a intelege lumea, nu doar de a o inregistra, atunci nu ne putem forma capacitatea de problematizare, de identificare a aspectelor neelucidate, nu putem sesiza amploarea si natura ignorantei noastre.

4. Nevoia de indoiala si de suspiciune

Ce poate fi mai uman decat ezitarea, nehotararea, nedumerirea? Pentru Rene Descartes, starea de indoiala este semnul clar al naturii ganditoare a fiintei umane. Un acelasi lucru poate fi considerat din mai multe puncte de vedere si, in aceste conditii, spiritul critic ne obliga la o analiza comparativa, care uneori nu conduca la un rezultat ferm, ci la o pluralitate de posibilitati, fiecare fiind descrisa in termeni de grad de plauzibilitate. In justitie se lucreaza cu prezumtia de nevinovatie. In educatie si in invatare, este recomandabil sa adoptam prezumtia de suspiciune. Ne nastem criticand; plansul nou-nascutului este reactia sa critica fata de o nemultumire. Sa privim cu interes, dar cu suspiciune orice ni se livreaza de la catedra, de la o tribuna, de pe internet, din carti, din orice fel de publicatii, asa cum un politist care cauta pe autorul unei crime suspecteaza totul. Educatorii, profesorii ar trebui sa fie primii care sa recomande, sa stimuleze aceasta atitudine la elevi, la studenti, sa le spuna acestora: „Cel mai clar semn de respect pe care mi-l puteti arata este sa-mi acordati atentie, dar sa nu acceptati nimic din ceea ce va spun inainte ca spiritul vostru critic sa va asigure de adevarul si de interesul spuselor mele; daca nu ma intelegeti, sa nu ma lasati sa trec mai departe, sa-mi cereti sa fiu mai clar; daca vi se pare ca nu am dreptate, sa va manifestati argumentat dezacordul”. O atitudine similara se cuvine a fi adoptata fata de litera tiparita, din manuale sau din orice alt loc. Omul de la catedra nu trebuie sa pozeze intr-un a toate stiutor, este normal ca uneori sa le spuna celor pe care-i instruieste : „nu stiu”, „nu inteleg nici eu”; iar atunci cand cineva din banca ii corecteaza o scapare, o greseala, sa-i multumeasca pentru atentia acordata. Uneori introduceam deliberat o greseala in prestatia mea, pentru a testa vigilenta studentilor.  Nevoia de indoiala si de suspiciune functioneaza concomitent cu o alta, opusa: nevoia de complicitate la o conventie. De exemplu, mergem la un spectacol de teatru. Ne supunem prezumtiei de complicitate la conventia de fictiune propusa de spectacol, o acceptam, ii acordam credit. Dar spiritul nostru critic nu inceteaza sa functioneze si avem dreptul, ulterior, sa ne exprimam eventuala insatisfactie, sa pretindem ca autorii spectacolului au inselat asteptarile noastre, creditul pe care le-am acordat. La fel, in cazul unei poezii, a unui roman etc.

5. Nevoia de greseala si de esec

De cate ori am esuat pana sa deprindem sa folosim furculita, cutitul si lingura! De cate ori am cazut, ne-am julit genunchii, pana sa invatam sa ne tinem pe picioare si sa mergem! Este clar ca invatarea, drumul spre dobandirea unui nou comportament trec prin greseli si esecuri; ele sunt pretul pe care-l platim pentru a ne imbogati intelegerea si pentru a acumula noi capacitati. Trebuie deci sa distingem intre greselile de acest fel, care au un rol pozitiv, benefic, si greselile ordinare, facute din neatentie sau ca urmare a altor imperfectiuni senzoriale sau psihice. A plasa greseala si esecul, la modul general, in sfera infractiunii sau/si pacatului denota o confuzie grava, pe care totusi o comite mereu practica educationala. Auzim mereu : „cine a gresit, sa plateasca”. Dar exemplul copilului care cade inainte de a invata sa se tina pe picioare si niciun parinte normal nu se gandeste sa-l pedepseasca pentru acest esec trebuie sa ne stea mereu in fata.

O veche vorba latineasca de intelepciune ne aminteste ca a gresi este omenesc. Dar reflectia respectiva continua prin a condamna perseverarea in greseala. Aici este nevoie de o precizare. De exemplu, sa repeti mereu traversarea strazii pe culoarea rosie a semaforului este intr-adevar de condamnat si de sanctionat; in general, nerespectarea deliberata a unor reguli ale comportamentului uman, social este de sanctionat si aici intra in functie justitia si morala ; dar sa comiti mereu greseli, alte greseli, in incercarile in care te aventurezi pentru a strapunge necunoscutul – este un lucru normal, inevitabil.

Istoria abunda in exemple de greseli si esecuri ale unor oameni de seama, in tentativa de a spori cunoasterea umana. S-ar putea scrie o istorie a omenirii centrata pe  greseli si pe esecuri. O mare parte, poate cea mai mare, a actiunilor de pionierat, a lucrarilor care au deschis drumuri noi in cunoastere si in actiunea sociala au inclus greseli, ca un produs secundar al noutatii ideilor lansate. Mai mult, mergand pe urmele unor greseli comise in lucrari sau actiuni temerare, s-a ajuns la aparitia unor noi idei, noi domenii de cercetare. „Greseala matematica, sursa de creativitate” a fost de mai multe ori titlul unora dintre expunerile mele. Pentru a da un singur exemplu: noua stiinta a haosului a fost initiata de Henri Poincaré in tentativa sa de a inlatura o greseala dintr-un memoriu al sau de mecanica cereasca. Am putut verifica personal si banui ca e adevarat in general faptul ca drumul spre multe (poate cele mai multe) idei si teoreme matematice a urmat o cale sinuoasa, de tatonari, rataciri, confuzii, greseli de tot felul, pana s-a cristalizat varianta sub care ele sunt acreditate. A cunoaste, macar in unele cazuri, aceasta istorie zbuciumata mi se pare esential, daca vrem sa intelegem natura profunda a creatiei umane. Personal, am facut aceasta experienta pe unele situatii din matematica, din informatica, din lingvistica, din domeniul literar-artistic, dar cred ca este valabil in general.

Tinand seama de inevitabilitatea esecurilor, este esential sa educam rezistenta la esec, intelegerea faptului ca esecul este normal; mai mult: dintr-un esec este totdeauna ceva de invatat.

6. Nevoia de joc

Apreciez jocurile bazate pe reguli prestabilite, de la fotbal si tenis, la sah si go. Ele au un rol important si merita atentia tinerilor. Dar nu in primul rand la ele ma gandesc acum. Am in vedere jocurile care valorifica nevoia de libertate, curiozitatea de a intelege cele percepute prin simturi si prin observatie directa, nevoia de (si dreptul la) greseala si esec, fara a fi pedepsite. Am considerat astfel de exemple la punctul anterior: cum invatam sa ne tinem pe picioare si sa mergem. Este clar ca orice copil de pe suprafata Pamantului trece prin aceasta experienta. Acum ma voi referi la un alt joc, si el practicat, pe cat mi-am putut da seama, de toti copiii lumii: jocul de-a v-ati ascunselea. Eu ma ascund iar tu ma cauti si daca ma gasesti, ai castigat. Acest joc nu face decat sa imite un altul, pe care natura, lumea il practica fata de noi, la orice varsta si de la inceputurile omenirii. In tentativa noastra fireasca de a intelege lumea, totul se intampla ca si cum lumea ne spune: „cauti sa ma intelegi, dar eu ma ascund; si cu cat lucrul pe care-l cauti este mai interesant, mai semnificativ, cu atat il ascund mai bine si il fac mai greu de gasit. Dar merita sa-l cauti. Chiar fara rezultatul asteptat, cautarea iti va da satisfactii, care insa ar putea fi altele decat cele  la care te-ai gandit initial. Cauti ceva, nu-l gasesti, dar gasesti altceva; uneori mai interesant decat ceea ce cautai initial”. Invata sa savurezi acest spectacol al omenescului, sa te imbeti de el – si din nou sa simti ca viata merita sa fie traita. Cautarea se dovedeste de multe ori mai importanta decat gasirea. Placerea de a urca un munte sta in primul rand in a savura fiecare moment al parcursului, chiar daca nu ajungi in varf. Mai e si un alt aspect, observat de Blaise Pascal: de multe ori cauti ceea ce deja ai gasit. Gasesti ceva ca o banuiala, o intuitie, o extrapolare a unor observatii empirice. Dar ai nevoie de o confirmare mai convingatoare. Asa se intampla, de exemplu, ca in matematica multe teoreme sunt „gasite” mult inainte de a fi demonstrate; cazul teoremei lui Pitagora, gasita empiric mult inainte de Pitagora.

Dar toata cautarea la care ne referim ce este altceva decat invatarea, descoperirea, inventia? Nevoia noastra de a intelege lumea, de a ne intelege pe noi. O cautare care trebuie sa valorifice toate nevoile umane discutate anterior, dar si pe cele care urmeaza.

7. Nevoia de identitate

Aici se afla o provocarea majora, dramatica, si o sansa de a da vietii noastre o motivatie superioara. Direct implicate sunt toate celelalte 9 nevoi pe care le discutam. Biologic, avem o identitate individuala, prin faptul ca fiecare fiinta vietuitoare de pe aceasta planeta are un ADN specific. Acizii dezoxiribonucleici sunt „cuvinte” pe alfabetul celor patru tipuri de baze nucleotide. Acest alphabet este acelasi pentru toate fiintele traitoare pe planeta Terra. Dar ordinea in care sunt asezate elementele alfabetului in alcatuirea ADN-urilor este alta la fiecare dintre noi, deci fiecare fiinta umana are o identitate biologica specifica. Ne nastem preluand o intreaga mostenire genetica de la parinti si, prin intermediul lor, de la bunici, strabunici etc. Preluam o seama de trasaturi, deprinderi, reprezentari, judecati si prejudecati determinate de contextul geografic si istoric in care ne dezvoltam. Toate acestea ne confera o identitate genetica, de familie, de loc geografic si de moment istoric, deci o identitate locala, una regionala, una nationala, de limba, de credinta. Aceasta identitate pe care natura si istoria ne-o imprima, de multe ori fara a ne da seama, ramane pentru prea multi oameni singura lor identitate. Prea multi oameni nu simt nevoia unei identitati mai bogate decat aceea primita fara vreun efort personal. In perioada trecerii de la copilarie la adolescenta ar trebui sa inceapa constientizarea nevoii de construire a unei identitati mai bogate decat aceea cu care ne-a inzestrat natura. Cum sa facem sa educam la cat mai multi tineri aceasta nevoie (valorificand critic, selectiv, identitatea primita de la natura)? Cum sa-i facem pe tineri sa constientizeze faptul ca in conditiile actuale ale globalizarii de toate felurile actioneaza asupra noastra, direct sau indirect, toate nivelurile sociale, de la cele locale la cele regionale, nationale, europene, occidentale si planetare ?  Sa le explicam tipologia identitatilor culturale: balcanica, dunareana, a Marii Negre, sud-est europeana, central-europeana, mediteraneana, europeana, occidentala, planetara, dar si tipologia care rezulta din diversitatea lingvistica, de credinte, de civilizatii. Se intampla un lucru fara precedent in istoria omenirii: numeroasele identitati ale fiintei umane, aflate intr-o dinamica permanenta si o interactiune continua, nu mai pot fi intelese decat concomitent, formand un sistem. Sau le intelegem pe toate sau pe niciuna. Globalizarea si internetul au o contributie esentiala la aceasta noua configuratie a identitatilor. Educatia nu reuseste sa faca fata acestor probleme, nici nu prea le are in atentie. Dar tensiunile existente intre diferite identitati ale fiecarei persoane si intre identitatile unor persoane diferite sunt, in ultima instanta, la radacina multor conflicte si razboaie; aici isi afla radacinile si terorismul existent la scara mondiala. Posibiltatea unei dezvoltari armonioase a identitatilor ramane deocamdata doar un proiect.

8. Nevoia de omenesc si de omenie

Identitatea este primul termen al unui cuplu esential, in care al doilea termen este : alteritatea. Niciunul dintre ei nu se clarifica in absenta celuilalt. La orice nivel, ne definim identitatea prin raportare la ceea ce este diferit. Diferenta se poate referi la varsta, la sex, la nationalitate, la limba, la culoarea pielii, la religie, la nivel de cultura, la pozitie sociala, la apartenenta politica, la filosofie a vietii, la preferinte literare sau de orice alta natura  etc. Sa fim pregatiti sa intelegem omenescul in diversele sale ipostaze, sa admitem ca tocmai infinita sa diversitate ii da farmec. Nu exista doua fete umane identice, nu exista doua voci umane identice, nu exista doua priviri umane identice. Dar dincolo de aceasta diversitate, toti copiii lumii au o prospetime cuceritoare, toti alterneaza rasul cu plansul, toti rad la soare, toti indragesc miscarea si jocul, toti ard de curiozitate. Omenescul este o sursa nesfarsita de delectare, de minunare. Iata, pentru a alege numai una din fermecatoarele manifestari umane: vorbirea, limba. Cata subtilitate, cata finete, cat joc al nuantelor iti ofera cuvintele, frazele, discursul! Muzica lor, semnificatia lor. Cat de placut e sa constati ca reusesti sa spui ceea ce ai gandit, dar cat de usor, pe nesimtite, frazele derapeaza si nu mai exprima ceeace ai dorit! O continua alternare a gasirilor si a ascunderilor, a confirmarilor si a frustrarilor. Sau jocurile memoriei umane, ale amintirilor si uitarilor; sau trecerile insesizabile de la zambet la lacrima, de la gravitate la duiosie. Iata un pariu major al educatiei: sa-i antrenam pe copii sa savureze omenescul in intreaga sa diversitate. Omenescul nu este ca jocul de tenis, unde castigi in dauna altora, care pierd; omenescul poate fi universal castigator. La animale, o pornire instinctiva vede in diferenta o adversitate. Pentru ca oamenii sa nu reproduca si ei acest comportament, este nevoie de o educatie corespunzatoare, altfel se intampla ceea ce vedem mereu: baietei de clasa a treia primara care se iau la bataie pentru ca „eu am spus intr-un fel iar el a spus altfel”.

De la omenesc, nu e decat un pas pana la omenie. Nevoia de a fi bun, generos, de a darui, de a-i contamina pe altii de bucuria vietii. De a adopta in comportamentul tau prezumtia de solidaritate cu ceilalti oameni. Copiii care se formeaza in acest fel (iar internetul ar putea avea aici un rol esential) vor putea fi mai greu antrenati in razboaie de tot felul.

9. Nevoia de cultura

Omenirea a acumulat un imens tezaur de cultura stiintifica, literar-artistica, tehnologica, religioasa, filosofica etc. Culmi ale spiritualitatii umane, in matematica, astronomie, fizica, chimie, biologie, filosofie, literatura, muzica, arte vizuale, teatru, stiinte juridice, economice, istorice, arheologice, geografice, geologice si, mai recent, in film si in disciplinele informatiei si ale comunicarii stau marturie pentru splendoarea omenescului, pentru puterea sa de patrundere, de imaginatie, de descoperire si de inventie. Dar cine beneficiaza de ele, cati sunt cei care au acces la aceste piscuri, le inteleg, isi pot umple sufletul si mintea de intelepciunea si frumusetea lor, se pot astfel inalta spiritual mult peste starea de animalitate? Cati sunt cei care ajung sa traiasca fiorul unui vers, al unei povesti, al unei muzici, al unui tablou, al unui monument de arhitectura, al unei sculpturi, al unei ecuatii, al unei formule chimice, al tabelei lui Mendeleev, al unui program de calculator, al geometriilor neeuclidiene, al relativitatii einsteiniene, al lumii cuantice, al dualitatii Watson-Crick a acizilor nucleici? Oare pe la urechile cator copii, adolescenti, trece adierea unor acorduri din Beethoven, Bach, Mozart sau Chopin? Cate priviri aflate in dimineata vietii ajung sa se desfete in prezenta unui tablou de Rembrandt, a unei sculpturi de Brancusi? Va fi in stare educatia publica sa preia acest mesaj? Mai avem timp de asa ceva? Un timp de contemplare, de suprema emotie. Nu cumva eliberam pe banda rulanta diplome de diverse grade, fara acoperire culturala? Si daca nu au acoperire culturala, ce sunt posesorii acestor diplome altceva decat, in cel mai bun caz, furnizori de servicii ? Si daca nu prea au nevoi culturale, ce motivatie mai profunda pot da  vietii lor? Cohorte de oameni, unii cu o stare de prosperitate materiala, au totusi un statut de sclavi culturali. Sa nu-ti fie mila de ei?  Sa nu-i compatimesti? Nu cumva se afla aici sursa principala a derapajelor de ordin civic, moral, juridic, a violentei verbale, psihice, fizice? Care este nivelul de cultura al celor ce ne conduc, ce repere umane au ei? Ce anume da un sens vietii lor?

10. Nevoia de transcendenta

Ne aflam aici la modul superior, de cea mai inalta complexitate, pe care o poate capata nevoia de a da un sens vietii. Etimologic, trans inseamna dincolo, iar verbul latinesc ce i se alatura s-ar traduce prin a te catara. Obiceiul copiilor de a se catara in copaci, pe garduri, pe stalpi exprima nevoia, tentatia de a se inalta, de a se departa de sol. Asa incepe transcendenta. Sa treci dincolo de limitele, de cadrul ce ti-au fost impuse prin nastere, sa nu ramai sclavul perceptiei senzoriale si empirice, sa incerci sa le depasesti. Asa au aparut geometria neeuclidiana, care sfideaza perceptia senzoriala a spatiului; fizica relativista, care transgreseaza perceptia empirica a timpului, energiei si miscarii; constientizarea limitelor limbajului uman, inadecvat situatiilor in care nu mai exista o diferenta clara intre subiect si obiect si dincolo de care urmeaza tacerea sau compromisul de toate felurile; logicile neclasice, care incalca una sau mai multe din cele trei principii ale logicii aristotelice: identitate, necontradictie, tert exclus; imaginarea unui calcul care depaseste frontiera Turing data de ideea obisnuita, elementara de calcul etc. Transcendenta este atat la destinatie cat si la origini. Distinctia kantiana dintre transcendent (dincolo de posibilitatile cunoasterii umane)  si transcendental (relativ la achizitii ale cognitivului uman care preced orice experienta; cunoasterea apriorica). Transcendenta matematica se refera, in acord cu Euler, la operatii care nu se pot realiza prin repetarea de un numar finit de ori a unor operatii elementare, aplicate numerelor intrewgi si unei variabile x. De aici, nu-i decat un pas pana la distinctiile profan-sacru, imanent-transcendent.  In aceeasi ordine de idei, se poate discuta despe transcendenta in muzica, in viziunea fenomenologiei sunetului, preconizate de Sergiu Celibidache.

Desigur, nu sunt acestea singurele nevoi umane. Dar sunt dintre cele mai importante si dintre cele mai neglijate. Traim acum un moment al unui nou inceput. Voi, oameni ai scolii si ai universitatii, voi elevi si studenti, voi, parinti ai elevilor si studentilor, voi, oameni de cultura, intelectuali, ce ar fi sa valorificam  a doua nevoie evocata mai sus si sa ne improspatam?[/vc_column_text][/vc_column][/vc_row][/vc_section]

/0 Comments/by
Ce inseamna sa fii patriot, sa fii national?

Ce inseamna sa fii patriot, sa fii national?

[vc_section][vc_row][vc_column][mk_image src=”https://culturaromana.ro/wp-content/uploads/2018/08/15824697.jpg” image_size=”full” lightbox=”true” custom_lightbox=”https://culturaromana.ro/wp-content/uploads/2018/08/15824697.jpg” frame_style=”border_shadow” align=”center” animation=”fade-in”][mk_padding_divider size=”30″][vc_custom_heading text=”Ce inseamna sa fii patriot, sa fii national?” font_container=”tag:h2|font_size:27px|text_align:center|line_height:2em” use_theme_fonts=”yes” css_animation=”bounceInUp”][mk_padding_divider size=”30″][vc_column_text css=”.vc_custom_1536778796999{margin-bottom: 0px !important;}”]A fi patriot in Romania este o chestiune cu multe intelesuri si extrem de putine responsabilitati. A fi cetatean roman, majoritatea dintre noi nu stim ce inseamna, ce presupune. Credem ca este de ajuns sa avem buletin romanesc, cu CNP-ul aferent noua si asta este. Sau, unii dintre noi chiar mai stim ceva din ceea ce inseamna sau presupune cetatenia romana, dar cam atat. Ei bine, nu este asa, in ceea ce priveste a fi patriot si a fi cetatean!

La un pericol de razboi iminent, nu stim nici cu cine vom lupta alaturi, nici impotriva cui, nici daca vom lupta. O natiune inchegata nu mai suntem pentru ca am pierdut simtul responsabilitatii unul fata de celalalt de mai bine de 30 de ani, in mare masa. A fi patriot presupune, in primul rand, a fi familial. Ori acest lucru se confunda astazi cu a fi eu patriot. Familia devine, astfel, o extensie a propriului eu al persoanelor, iar altruismul devine o optiune sora cu boala zilei de maine.

In acest articol ne vom propune sa analizam aceste doua notiuni, de patriot si national, in comparatie si cu notiunile de patriotism si nationalism. Credem ca e de maxima importanta acest lucru.

Inainte-vreme, cetateanul era omul cetatii, insa nu ne oprim a numi doar titlul de cetatean, ca si cand am vrea sa scriem o carte si punem doar copertile si ii scriem titlul, atat. Mergem mai departe si incondeiam fiecare pagina in parte. Putem scrie sute de pagini, iar volumul nostru despre statutul de cetatean ar fi un adevarat compendiu atat de educatie civica, legislativa, politica, sociala, poate chiar economica, insa, inainte de toate, se vrea a fi o carte de constiinta. Iar aceasta este substanta reala pe care o contine.

Deci, constiinta este baza oricarui civism, oricarui cetatean. Nu putem fi cetateni daca nu avem constiinta. Cine ar mai vorbi in locul nostru, cu gura noastra? Cine ar gandi in locul nostru? Cine ar mai trai viata in locul nostru? Cine am mai fi?

Cuvantul cetatean are ca si cuvant radacina, in familia sa de cuvinte, cuvantul cetate. Este aceasta un polis? Un oras? O fortareata? O cazarma? Un targ, un talcioc, un port maritim sau ce? Inainte-vreme, cetatea era o comunitate. Acele ingradituri care o inconjurau nu serveau pentru a apara familiile, oamenii din cetate de creaturile salbatice, inocente ale Mamei Naturi, nu. Serveau pentru a capta energii si pentru a le redirectiona catre inlauntrul cetatii pentru ca toti oamenii de acolo sa le foloseasca, sa le valorifice. De cele mai multe ori, ingraditurile formau rotocoale in jurul cetatii, cu dispunere radianta (de sus erau vazute ca un soare cu multe raze, precum Baghdadul acum mai bine de 1000 de ani), care aratau mai degraba ca niste cromlehuri, dolmene, megaliti sau monoliti, in limbaj celtic vorbind, precum cele de la Stonehenge, decat ca niste garduri mari de piatra. Aratau ca niste rune vertical asezate pentru a inconjura cetatea si pentru a capta, transforma si redirectiona catre interior energiile cosmice si telurice.

Ce minunat, nu-i asa? Cum arata orasele astazi?

Mergem mai departe si vedem ca orasul Knossos, din Creta Antica, era construit pe diferite nivele, aproape piramidal si imposibil de cucerit, dar si foarte solicitant fizic a trai in el. Cu siguranta, cetatenii acelui oras aveau capacitati fizice foarte bine puse la punct.[/vc_column_text][mk_padding_divider size=”30″][mk_image src=”https://culturaromana.ro/wp-content/uploads/2018/09/sunset-1140×664.jpg” image_size=”full” lightbox=”true” custom_lightbox=”https://culturaromana.ro/wp-content/uploads/2018/09/sunset-1140×664.jpg” frame_style=”border_shadow” align=”center” animation=”fade-in”][mk_padding_divider size=”30″][vc_column_text css=”.vc_custom_1536778956900{margin-bottom: 0px !important;}”]Iata o macheta virtuala realizata de diferiti desenatori. Unii ar considera astazi ca era un oras cosmopolit.[/vc_column_text][mk_padding_divider size=”30″][mk_image src=”http://www.ancientpages.com/wp-content/uploads/2016/01/knossosmodel22.jpg” image_size=”full” lightbox=”true” custom_lightbox=”http://www.ancientpages.com/wp-content/uploads/2016/01/knossosmodel22.jpg” frame_style=”border_shadow” align=”center” animation=”fade-in”][mk_padding_divider size=”30″][vc_column_text css=”.vc_custom_1536779802458{margin-bottom: 0px !important;}”]In Roma Antica, cetateanul roman era un om liber cu dreptul de a purta arma, dar si cu alte drepturi precum dreptul de a vota, dreptul la judecata etc.[/vc_column_text][mk_padding_divider size=”30″][mk_image src=”http://members.ancient-origins.net/sites/default/files/World-Without-Technology.jpg” image_size=”full” lightbox=”true” custom_lightbox=”http://members.ancient-origins.net/sites/default/files/World-Without-Technology.jpg” frame_style=”border_shadow” align=”center” animation=”fade-in”][mk_padding_divider size=”30″][vc_column_text css=”.vc_custom_1537541898984{margin-bottom: 0px !important;}”]Drepturile ca drepturile, dar responsabilitatile? Cu totii avem drepturi insa cati ne cunoastem responsabilitatile si cati ni le indeplinim?

Dreptul este un dat. Ni se da, il primim (de cele mai multe ori), ni-l insusim, asumam etc. Insa responsabilitatea este o dare. Unii o numesc datorie. Acest cuvant e perceput prea dur de unii si altii, insa in realitate acesta inseamna daruire. Atunci cand datoria se transforma in daruire oamenii nu mai platesc dijme cosmice semenilor lor, ci bucuria este rasplata pe care ei natural o primesc fara sa o astepte, iar ceea ce dau mai departe le apartine in totalitate. Dau din inima, nu din minte (care socoteste cui ii mai este dator si tine cont ca trebuie platit cat mai repede posibil). Nu exista tensiune, nu exista obligatie, ci doar daruire pura.

Responsabilitatea are ca si cuvant radacina raspunsul. Opusul sau, ca mecanism de comportament, in nici un caz ca fel de a fi, este reactia. Raspunsul este constient, iar reactia inconstienta. Si exista diferite nivele de inconstienta, precum de constienta. Cateva dintre ele tocmai le-am mentionat: nivelul lui trebuie, nivelul datoriei pentru ca daca nu platim ni se va intampla ceva, nivelul fricii etc. Toate acestea sunt reactii, oricat de elevate intelectual ar parea. Toate acestea nu ne fac un bun cetatean, nici macar un bun stapan al casei. Ci un reactionar sau altul pe tapetul lumii.

Ce inseamna a fi patriot? Mergem la radacina si gasim patria. Astazi, acest cuvant este confundat cu patriotismul, la fel precum national cu nationalism. Exista diferente intre ele? V-ati intreba. Iar noi am raspunde: da, si ca de la cer la pamant. Ca sa explicam ne folosim de mentiunea de mai sus cu raspunsul si reactia. Una este constienta, cealalta inconstienta. A fi patriot este constient, pe cand patriotismul este o mimare inconstienta, o carcasa goala a felului de a fi patriot. Deci, a nu se confunda acestea doua!

Astazi patriotismul il gasim la aceia care protesteaza pentru ca li se taie drepturi. Oricat de legitim ar fi, dansii ignora faptul ca totul are cauze precum si efecte. Exista cel putin un motiv pentru care unora li se taie drepturi. Alti patriotisti, tot din ignoranta, ar considera ca poporului roman, de exemplu, de cateva sute de ani incoace i s-a facut foarte multe nedreptati. Oare? Care este cauza si care este efectul? De ce oare martirii inchisorilor, multi dintre aceia care au supravietuit, chiar si dintre cei care nu au supravietuit, daca nu chiar toti spuneau „sa nu ne razbunati!”. De ce oare? Reflectii, reflectii, reflectii!

Patriotismul il mai gasim la cei care se bat cu pumnii in piept si fac taras pe coate in fata bisericilor si mii de matanii in genunchi ca ei isi iubesc tara, insa arunca gunoaiele pe jos, la cativa metri de cosurile de gunoi, pe strada. Unde este felul de a fi patriot? Cat de mult isi iubesc tara daca nici lucrurile de baza, precum a scuti pamantul de deseuri menajere, nu sunt in stare sa indeplineasca?

Dreptul? Nu, intai responsabilitatea! Pentru a primi avem nevoie intai sa dam. Astfel ca simplu putem sa tragem concluzia ca, daca efectul este nefast in vietile noastre, conform analogiei ca ceea ce dam aia primim, inseamna ca am cauzat nefastitati, rele si necazuri altora. Aceasta este istoria pe care o stim si nu vrem sa o recunoastem.

Sau poate ca suntem un popor incercat si doar atat. Daca este asa, inseamna ca avem nevoie sa ne ridicam, sa nu ne mai prostim si sa punem osul la treaba. Sunt multe gunoaie pe strazi!

Patria inseamna trei lucruri: familia, limba si pamantul pe care calcam si pe care traim. Exact in aceasta ordine. Toate trei formeaza un trio creator de oameni. Fara acestea nu am exista. Am fi doar un gaz in atmosfera, poate, fara noima, fara identitate, fara valoare, fara sens, fara scop etc. Nu am fi. De ce venim aici? Doar pentru a fi carne si oase? Sau a ne identifica cu ele?

A fi patriotist este o imitatie. A fi patriot este o realitate pe care o traim. A fi patriot inseamna, cum spuneam, a fi familial, adica om de familie. Un astfel de om este constient ca are un tata, o mama si ca este un fiu sau o fiica. Cel care nu recunoaste pe acestia, cel care nu este constient de ei este nerecunoscator si fata de limba sa, pe care o poceste cu mizeriile intelectual-lingvistice pe care le scoate pe gura, si fata de Mama Natura care ii da pamantul pe care umbla si traieste. Astfel ca, acest trio este de nedespartit. Un nerecunoscator ajunge, in cele din urma, sa pangareasca aceste trei altare sacre.

Responsabilitatea intra in toate acestea trei: inlauntrul individului, in familie, in cetate. Daca suntem buni oameni (omenia fiind suma de valori omenesti, precum generozitatea, ingaduinta, blandetea, smerenia si modestia, altruismul, bucuria pentru binele aproapelui etc.) fata de noi insine si fata de ceilalti, automat suntem buni familisti (bun sot, buna sotie, bun fiu, ori fiica, bun tata, buna mama) indeplinindu-ne responsabilitatile fata de noi si fata de ei, ai nostri semeni si frati. Altminteri, suntem precum celulele anarhice care vor distruge bunul mers al lucrurilor. Ori, in ziua de astazi, noi, romanii, nu mai vrem conducatori infractori in fruntea tarii si atat. Pe cine punem in loc si ce? Ramane locul vacant, liber? Nu mai vrem sa fim condusi? Atunci sa conducem noi, iar aceasta implica responsabilitatea de a construi, nu de a distruge.

In momentul de fata, suntem distrugatori avand cea mai mare amprenta ecologica din Europa pe cap de locuitor. A venit timpul sa inversam aceste lucruri si sa ne intoarcem la strabuni ca sa le cerem iertare ca am distrus viitorul pe care ei ni l-au creat! A venit vremea construirii sau reconstruirii, iar aceasta se face lepadandu-ne, intai, de marlanie de partid sau de cartier, caci nici jungla nu e atat de perversa! A venit vremea sa fim patrioti, nu patriotisti, sa nu mai imitam responsabilitatea! A venit vremea sa fim NATIONALI, nu nationalisti! Sa incepem cu noi![/vc_column_text][/vc_column][/vc_row][/vc_section][vc_row][vc_column][vc_column_text]

 

[/vc_column_text][/vc_column][/vc_row][vc_row][vc_column][vc_column_text]

[/vc_column_text][/vc_column][/vc_row]

/1 Comment/by
Miron Costin – Viata lumii (poem din 1650)

Miron Costin – Viata lumii (poem din 1650)

[vc_section][vc_row][vc_column][mk_image src=”https://culturaromana.ro/wp-content/uploads/2018/09/miron-costin.jpg” image_size=”full” lightbox=”true” custom_lightbox=”https://culturaromana.ro/wp-content/uploads/2018/09/miron-costin.jpg” frame_style=”border_shadow” align=”center” animation=”fade-in”][mk_blockquote font_family=”none”]Folclorul e o creatie colectiva.

Tudor Gheorghe.

Sueta seustv, vsa vseaceska sueta Eclisiastis, gla. (Desertaciunea desertaciunilor, totul este desertaciune).[/mk_blockquote][mk_padding_divider size=”30″][vc_custom_heading text=”Miron Costin – Viata lumii (poem din 1650)” font_container=”tag:h2|font_size:27px|text_align:center|line_height:2em” use_theme_fonts=”yes” css_animation=”fadeInUpBig”][mk_padding_divider size=”30″][vc_column_text css=”.vc_custom_1537286367565{margin-bottom: 0px !important;}”]

A lumii cântu cu jale cumplită viiața,
Cu griji și primejdii cum iaste și ața:
Prea supțire și-n scurtă vreme trăitoare.
O, lume hicleană, lume înșelătoare!
Trec zilele ca umbra, ca umbra de vară,
Cele ce trec nu mai vin, nici să-ntorcu iară.
Trece veacul desfrânatu, trec ani cu roată.
Fug vremile ca umbra și nici o poartă
A le opri nu poate. Trec toate prăvălite
Lucrurile lumii, și mai mult cumplite.
Și ca apa în cursul său cum nu să oprește.
Așa cursul al lumii nu să contenește.
Fum și umbră sântu toate, visuri și părere.
Ce nu petrece lumea și în ce nu-i cădere?
Spuma mării și nor suptu cer trecătoriu,
Ce e în lume să nu aibă nume muritoriu?
Zice David prorocul: „Viața iaste floara,
Nu trăiaște, ce îndată iaste trecătoarea”.
„Viiarme sântu eu și nu om”, tot acela strigă
O, hicleană, în toate vremi cum să nu să plângă
Toate câte-s, pre tine? Ce hălăduiaște
Neprăvălit, nestrămutat? Ce nu stăruiaște
Spre cădere de tine? Tu cu vreme toate
Primenești și nimica să stea în veci nu poate,
Ceriul faptu de Dumnezeu cu putere mare,
Minunată zidire, și el fârșit are.
Și voi, lumini de aur, soarilă și luna,
Întuneca-veți lumini, veți da gios cununa.
Voi stele iscusite, ceriului podoba.
Vă așteaptă groaznică trâmbiță și doba.
În foc te vei schimosi, peminte, cu apa
O, pre cine amar nu așteaptă sapa
Nu-i nimica să stea în veci, toate trece lumea,
Toate-s nestătătoare, toate-s niște spume.
Tu, părinte al tuturor, doamne și împărate,
Singur numai covârșești vremi nemăsurate.
Celelalte cu vreme toate să să treacă.
Singur ai dat vremilor toate să petreacă.
Suptu vreme stăm, cu vreme ne mutăm viiața,
Umblăm după a lumii înșelătoare fața
Vremea lumii soție și norocul alta,
El a sui, el a surpa, iarăși gata.
Norocului zicem noi ce-s lucruri pre voi
Sau primejdii cându ne vin, sau câte o nevoe.
Norocului i-au pus nume cei bătrâni din lume;
Elu-i cela ce pre mulți cu amar să afume.
El sus, el coboară, el viiața rumpe,
Cu soțiia sa, vremea, toate le surpe.
Norocul la un loc nu stă, într-un ceas schimbă pasul.
Anii nu potu aduce ce aduce ceasul.
Numai mâini și cu aripi, și picioare n-are
Să nu poată sta într-un loc nici-odinioare.
Vremea începe țările, vremea le sfârșește.
Îndelungate împărății vremea primenește.
Vremea petrece toate; nici o împărăție
Să stea în veci nu o lasă, nici o avuție
A trăi mult nu poate. Unde-s cei din lume
Mari împărați și vestiți? Acu de-abiia nume
Le-au rămas de poveste. Ei sântu cu primejdii
Trecuți. Cine ai lumii să lasă nădejdii?
Unde-s ai lumii împărați, unde iaste Xerxes,
Alixandru Machidon, unde-i Artaxers,
Avgust, Pompeiu și Chesar? Ei au luat lume,
Pre toți stinsu-i-au cu vreme, ca pre niște spume.
Fost-au Tiros împărat, vestit cu războae,
Cu avare preste toți. Și multă nevoe
Au tras hândii și tătarii și Asiia toată.
Caută la ce l-au adus înșelătoarea roată:
Prinsu-l-au o fămee, i-au pus capul în sânge.
„Satură-te de moarte, Tiros, și te stinge
De vărsarea sângelui, o, oame înfocate,
Că de vrăjmășiia ta nici Ganghes poate
Cursul său să-l păzească”. Așa jocurește
Împărățiile, lumea, așa le prăvălește.
Nici voi, lumii înțelepții, cu filosofia
Hălăduiți ce lume, nici theologhia
V-au scutit de primejdii, sfinți părinți ai lumii,
Ce v-au adus la moarte amară pre unii.
Nime lucruri pre voe de tot să nu crează
Nime-n grele, nădejdea de tot să nu piarză,
Că Dumnezeu au vârstat toate cu sorocul,
Au poruncitu la un loc să nu stea norocul.
Cursul lumii ați cercatu, lumea cursul vostru
Au tăiat. Așa iaste acum vacul nostru.
Niminea nu-i bun la lume, tuturor cu moarte
Plătește osteneala, nedireaptă foarte
Pre toți, ci nevinovați, ea le tae vacul.
O, vrăjmașă, hicleană, tu vinezi cu sacul.
Pre toți îi duci la moarte, pre mulți fără deală,
Pre mulți și fără vreme duci la aceasta cale.
Orice faci, fă, și caută fârșitul cum vine.
Cine nu-l socotește, nu petrece bine.
Fârșitul ori laudă, ori face ocară;
Multe începături dulci, fârșituri amară.
Fârșitul cine caută, vine la mărire;
Fapta nesocotită aduce perire.
Moartea, vrăjmașa, într-un chip calcă toate casă,
Domnești și-mpărătești, pre mine nu lasă:
Pre bogați și săraci, cei frumoși și tare.
O, vrăjmașă, priiatin ea pre nimeni n-are,
Naștem, murim, odată cu cei ce să trece,
Cum n-ar fi fostu în veci daca să petrece.
Paimâini suntu anii și zilile noastre.
Sfinții ingeri, ferice de viiața voastră.
Viețuim și viiața iaste neștiută,
Și până la ce vreme iasta giuruită,
Așa ne poartă lumea, așa amăgește.
Așa înșală, surpă și batjocorește.
Fericită viiața făr de valuri multe,
Cu griji și neticneală avuțiia pute.
Viețuiți în ferice, carii mai puține
Griji purtați de-a lumii; voi lăcuiți bine.
Vacul nostru cu-mprumut dat în datorie.
Ceriul de gândurile noastre bate Mulți au rostu și mulți suntem și mulți te-așteaptă;
Lumea din primenele nu să mai deșteaptă.
Orice iaste muritoriul cu vreme să petrece;
Trece vremea și pre-ai săi toți îi părăsește.
Cei ce acum petrecem, pomenim alții
Trecuți; de noi cu vreme vor pomenii alții.
Născându-ne, murim; murindu, ne facem cenușă
Dintr-această lume trecem ca pentr-o ușă.
Astăzi mare și puternic, cu multă mărire:
Mâine treci și te petreci cu mare mâhnire.
În lut și în cenușă te prefaci, o, oame,
În viiarme, după care te afli în putoare.
Ia aminte, dară, o, oame, cine ești pe lume
Ca o spumă plutitoare, rămâi fără nume.
Una fapta, ce-ți rămâne, buna, te lețește,
În ceriu cu fericie în veci te mărește.

[/vc_column_text][/vc_column][/vc_row][/vc_section]

/0 Comments/by
Cum comenta Carol al II-lea abdicarea Regelui Mihai

Cum comenta Carol al II-lea abdicarea Regelui Mihai

[vc_section][vc_row][vc_column][mk_image src=”https://culturaromana.ro/wp-content/uploads/2018/09/rege-carol-al-ii-lea-.jpg” image_size=”full” lightbox=”true” custom_lightbox=”https://culturaromana.ro/wp-content/uploads/2018/09/rege-carol-al-ii-lea-.jpg” frame_style=”border_shadow” align=”center” animation=”fade-in”][mk_padding_divider size=”30″][vc_custom_heading text=”Cum comenta Carol al II-lea abdicarea Regelui Mihai” font_container=”tag:h2|font_size:27px|text_align:center|line_height:2em” use_theme_fonts=”yes” css_animation=”bounceInUp”][mk_padding_divider size=”30″][vc_column_text css=”.vc_custom_1537217461463{margin-bottom: 0px !important;}”]Carol al II-lea descrie, in jurnalul sau, astfel abdicarea fiului, Regele Mihai: „Marti, 30 decembrie 1947. O zi ingrozitoare, ce zi sfasietoare: la 5 d.a. dupa-amiaza, bietul si credinciosul Ribeiro telefoneaza ca Reuters a comunicat ca Mihaita a abdicat, azi, la 3. Vestea a cazut ca o maciuca pe capul nostru, am ramas, literalmente, traznit. Reprezentantul lui Reuters a si venit aci aducandu-mi telegramele, cari dau oaresicari detalii. La 3, a iscalit abdicarea si a dat o Proclamatie catre popor, iar unele vesti zic ca la 4 va parasi Bucurestiul.

A si fost proclamata Republica Democratica Populara, alias Sovietica. M-a apucat o furie auzind aceasta stire; cine dracul l-a pus pe Mihaita sa se intoarca, ca, dupa o saptamana, sa plece in conditiile cele mai urate si dand catre popor o proclamatie rusinoasa. Nu numai ca abdica pentru el si urmasii sai, dar spune, in proclamatie, ca lasa poporului grija de a-si alege felul cum doreste sa fie guvernat, considerand ca monarhia este un obstacol serios in calea dezvoltarii democratice a tarii. Ma sufoca ideea ca fiul meu, ca suveran, sa poata sa-si puie iscalitura sub un document astfel redactat. Toti luptam pentru a arata lumei ca forma democratica nu numai ca este compatibila cu Monarhia, dar ca si asta este, de fapt, mai garantata sub un suveran, decat sub un presedinte, care-i, totdeauna, un om de partid si iata ca, acuma, Mihaita declara, sub iscalitura, contrariul si, in acelasi timp, autentifica actul de nastere a Republicii, forma de stat care nu poate permite Romaniei de a trai.”

Fragmentul face parte din volumul al cincilea de insemnari zilnice ale lui Carol al II-lea, „Intre datorie si pasiune”, aparut la Editura Curtea Veche in 2001.[/vc_column_text][/vc_column][/vc_row][/vc_section]

 

/1 Comment/by

Ilie Badescu despre blandetea mijloacelor de spalare a creierelor

[vc_section][vc_row][vc_column][mk_image src=”https://static2.evz.ro/image-original-605-388/cache/2018-05/14-ilie-badescu-465×390.jpg” image_size=”full” lightbox=”true” custom_lightbox=”https://static2.evz.ro/image-original-605-388/cache/2018-05/14-ilie-badescu-465×390.jpg” frame_style=”border_shadow” align=”center” animation=”fade-in”][mk_padding_divider size=”30″][vc_custom_heading text=”Ilie Badescu despre blandetea mijloacelor de spalare a creierelor” font_container=”tag:h2|font_size:27px|text_align:center|line_height:2em” use_theme_fonts=”yes” css_animation=”bounceInUp”][mk_padding_divider size=”30″][vc_column_text css=”.vc_custom_1537212297263{margin-bottom: 0px !important;}”]Ilie Badescu (n. 9 mai 1948, Luncavita, judetul Caras Severin) este un sociolog si geopolitician roman, doctor in sociologie, profesor universitar si fost sef al catedrei de sociologie al Universitatii din Bucuresti, actual membru al Academiei Romane.

Este autorul mai multor studii si monografii, printre care „Tratat de geopolitica”, 2004, precum si coautor al cartilor „Geopolitica integrarii europene”, 2002, si „Sociologia si geopolitica frontierei” (in doua volume, 1995).

In 2002 a fondat „Revista de sociologie, geopolitica si geoistorie”. Este autor al cartii „Noologia” si unul dintre fondatorii domeniului cu acelasi nume. Este, de asemenea, impreuna cu Constantin Cojocaru si cu Florian Colceag, autor al Proiectului de CONSTITUTIE A CETATENILOR.

„Au fost taind un brad batran, fiindca facea prea multa umbra…” spunea Nicolae Iorga intr-un poem premonitoriu de exceptie. Asistam domnule profesor, din nou , la un act de „epurare” a intelectualilor romani neinregimentati , urmandu-se tipicul anilor ’50 ?

Mi-e teama ca da. Noul ciclu politic al Romaniei, cel postdecembrist, a inceput printr-o operatie de marginalizare teribila a asa numitei generatii Labis, iar unii dintre acestia au fost chiar supusi unui tip aparte de epurare: institutii, reviste, edituri, au fost fie desfiintate, fie refondate, cu alte colegii, alta lista de personal, alte grupari, ceea ce i-a plasat pe multi in afara „institutiei”. Un caz aparte, de o dramatica celebritate, a fost acela al scriitorului Dinu Sararu, altul a fost al regretatului Mihai Ungheanu… Nu-mi permit sa amintesc situatia cu totul dramatica a unora dintre scriitorii de exceptionala valoare, precum Paul Anghel, Ion Lancranjan, Eugen Barbu.

A urmat un al doilea val de ostracizari care au culminat cu Raportul Tismaneanu in care au fost readusi pe liste scriitorii „proscrisi”, pentru care s-au intocmit liste de eliminare, probabil inca operative. S-a declansat operatiunea antiprotocronista, de un primitivism care aminteste „spiritul primar-agresiv” al Kominternului, a fost reinventat delictul de opinie, au fost etichetati oameni si opere, s-a incercat o eliminare in bloc precum a fost tentativa de a supune dezaprobarii publice grupuri intregi sub eticheta de „generatie expirata” desi cei loviti cu pietre proveneau din generatii diferite, de la vrednicul de pomenire Patriarh Teoctist la cei ce abia incheiau al cincilea deceniu de viata.

A urmat al treilea val de eliminari sub pretextul pensionarilor, ceea ce-a aruncat in afara institutiilor personalitati de remarcabila valoare, pe care nu-mi ingadui sa le nominalizez dorind sa le respect nevoia de minima discretie. Au fost dezgropate etichete cominterniste pentru a-i stigmatiza si a-i tintui pe liste cvasiconspirative pe cei suspectati de un sentiment national mai raspicat, ori de apartenenta crestin-ortodoxa. La etichetele de nationalist, national-comunist, ortodoxist, fundamentalist, legionar, securist, s-au adaugat etichete noi precum cele de protocronist, dughinist-ortodoxist, dupa numele geopoliticianului rus Aleksandr Dughin, monoculturalist, aceasta ultima eticheta fiind menita a-i „deconspira” pe cei care, chipurile, ar fi promotorii unei singure culturi si putem continua daca vreti…

Multe dintre etichetele acestea au fost lansate din laboratoarele unor facultati si universitati prestigioase. Probabil ca multi dintre cei care-si scriu astazi memoriile detaliaza fenomenul. La multe dintre sciziparitatile sociale si politice, au fost adaugate altele cu scopul de a induce un fel de razboi al tuturor impotriva tuturor, o anarhie de mari proportii, pe orizontala si pe verticala societatii si, daca s-ar fi putut, sa energizeze o demoniaca rebeliune a omului impotriva lui Dumnezeu. Ceea ce nu s-a reusit in vremea comunista urma sa izbandeasca acum: ridicarea unei majoritati contra Bisericii, ceea ce ar fi fost mai mult decat o dezbisericire, adica semanarea unui indiferentism religios. Discutia este lunga fiindca vremurile sunt teribil de posomorate.

Ce modele vor fi create in schimb pentru o generatie care, in principiu, ar trebui sa revigoreze fibra acestui neam?

Tinta acestor vremuri este generatia fara identitate. Un psiholog umanist american a cercetat maladia acestui tipar uman prin ceea ce el a denumit „sand-box syndrom” -sindromul cutiei de nisip- , adica inductia la scara popoarelor a unor modele de viata care amesteca uitarea de sine cu stari ludice capabile sa anuleze perceptia realista si grava, matura a lucrurilor.

Asemenea scheme de viata „in alianta cu raul pot energiza rebeliunea dezordonata a lumii”, ne previn doi sociologi crestini americani. Un fel de puteri decazute au pus stapanire pe starile sufletesti ale prea multora. Asemenea puteri sunt asemenea stihiilor, de la duhul banilor la duhul trufiei, al egoismului fara margini, al indreptatirii fara temei, al inchipuirii, debiliteaza lumea si viata, ne fac incapabili sa reactionam la nihlismul si anarhia acestui veac, sa recuperam sensul pozitiv al existentei. Duhul urat al banilor deformeaza fiinta colectiva dupa ce abia s-a iesit dintr-o alta teribila deformare indusa in lume de doctrina comunista. Marxistii, cum remarca un filosof modern, Karl Popper, sunt iubitori de violenta, la Lenin aceasta fiind legitimata prin teoria dictaturii de executie: executia burgheziei de catre proletariat.

In „Statul si revolutia”, Lenin legitimeaza crima colectiva, executia unei clase sociale de catre o alta clasa. Pentru Marx, proletariatul este „groparul burgheziei”, deci discursul sepulcral este cel convocat spre a explica si a legitima istoria. Notiunea pivot a unei asemenea viziuni este moartea, nu viata. Duhul destramarii ludice, al placerilor si pornografiei este una dintre cele mai teribile amenintari ale omului. Un scriitor britanic, Aldous Huxley, a profetizat emergenta unui altfel de stat in istorie pe care l-a numit „stat magic”, in care „spalarea creierului nostru” se realizeaza „prin mijloace blande”, precum: cultivarea unei sexualitati desantate, forme de viata care „excita simturile si imaginatia”, cultivarea iluziei puterii, a unei „placeri ce zguduie simturile si mintea pana la epuizare”, cum sesiza un remarcabil comentator al acestei terifice profetii, domnul Virgiliu Gheorghe. Dictatura acestui stat magic este mai teribila decat cealalta, a statului posomorat al idolatriei ideologice, asa cum l-a imaginat Marx si l-a pus in practica Lenin.

Cum s-a ajuns la dictatura „statului magic”?

Prin tradarea elitelor! Teribila este singuratatea popoarelor tradate de elitele lor prin conspiratia pacatului, a caderilor, si, iata, o avem talmacita in versetul acesta al lui Iezechiel: „Si oile Mele s’au risipit din lipsa de pastor… Pe fata intregului pamant s-au risipit, si nu era nimeni care sa le caute si sa le intoarca”. Ideologii statului magic pervertesc si sensul lucrurilor elementare. Popoarele, spun ideologii statului magic, sunt majoritati posace, coercitive, care opreseaza minoritatile si indivizii. In consecinta, indivizii si minoritatile de toate tipurile trebuie decretate normalitati chiar daca acestea conduc la dezintegrarea majoritatilor si, mai grav, la dezagregarea unitatilor spirituale firesti. Cu ocazia alegerilor pentru presedintia americana, din 2008, California, Arizona si Florida au apelat la procedeul referendumului pentru a restabili acuratetea unei definitii colective asupra familiei. Asa de puternic erau clatinate fruntariile etnomentale in derularile cotidiene ale vietii popoarelor incat acestea au fost nevoite sa recurga la referendum pentru a stabili ca definitia familiei sa ramana cea clasica: uniune consimtita in mod liber dintre un barbat si o femeie. A fost necesar un referendum pentru o definitie „naturala” sau fireasca. Lucrul inca mai tulburator este ca un numar de state americane au trebuit sa faca uz de referendum pentru a restabili acuratetea unei definitii, care decurge dintr-un intreg etnospiritual de reguli, norme, modele, tipare, forme si scheme sociale pe care le regasim in mod obisnuit in modul cotidian de viata al membrilor acelor majoritati numite popoare.

Minoritatile aliate cu un anume tip de aparat statal reusesc sa conteste, sa rastalmaceasca definitii paradigmatice ale popoarelor si sa impuna alte definitii care creeaza confuzii, coboara tiparele fondatoare ale vietii comune la un talmes-balmes notional ce reaminteste promiscuitatea babeliana. In fond, ce ne spun aceste referendumuri populare, precum cel din California? Referendumul californian ne arata ca atunci cand Curtea Suprema din statul respectiv, de exemplu, legalizase casatoriile anarhosexuale, acel stat intrase deja in conflict logico-normativ, volitional, spiritual, jurisprudential cu poporul mobilizat plebiscitar ca sa se apere de efectele unor acte normative derivate din paradigma statului magic. A fost necesar apelul la „arma plebiscitara” pentru apararea de actiunile prin care un stat se arata dispus sa redefineasca notiunile fondatoare ale vietii comune in conformitate nu cu randuiala creata de Dumnezeu, ci cu principiul placerii anarhice, cu procedeul definitiilor arbitrare, al minoritatilor despotice. Scrutinul popular se afla, iata in conflict cu corectitudinea politica si cu subculturile jurnalismului magic.

Mai avem solutii salvatoare la indemana?

Solutia este la poporul imbisericit, adica readus la un tip de educatie care sa-l faca destul de puternic in fata inductiei anarhiei. Numai poporul despartit de Biserica lui Dumnezeu se afla in primejdia ratacirii, care este si cea finala, adica aceea care-i aduce pieirea. Aceeasi este lectia pe care ne-o transmite invatatura Templului ridicat de Solomon la chemarea lui Dumnezeu catre poporul Sau, care este popor al lui Dumnezeu, ales de Dumnezeu intrucat se mentine in templu, adica unit in rugaciune, printr-o legatura pe care generic o numim Biserica sau Templu.

Pe de alta parte, manifestarile creatoare in sanul popoarelor sunt o dovada care ne spune ca Dumnezeu pastreaza perpetuu in lume mila fata de popoare, ca darul sau nu e retras niciodata popoarelor care au darul acesta activ sau virtualizat, ca latenta sufleteasca, deci ca suma de protovirtuti, de preinclinatii spre bine, spre fapta cea buna, spre dreptate, ca tanjire dupa adevar si dreptate….

Incat doar popoarele poarta in mediul lor sufletesc, prin latentele difuze, sansa energiilor innoitoare, ceea ce si explica faptul ca popoarele gasesc usor calea spre Dumnezeu, chiar atunci cand sunt lipsite de scoli speciale in acest sens.

Segmente insemnate din elitele conducatoare ale statelor se revendica de la principiile statului magic prin care pot transforma unele formatiuni sociale in forte, activitati si seductii capabile sa contribuie la triumful unui nou turn Babel, o zidire zadarnic urnita din framantatura placerilor. Aceasta framantatura disloca principiul etnospiritual caci nu mai are ce sa faca cu el si forta care desavarseste procesul este statul magic.

Traditiile si cultura acestora, ca semne ale puterii lor creatoare, sunt binevoite de Dumnezeu, adica sunt daruri aduse la implinire, ceea ce arata ca Dumnezeu a binevoit in si prin popoare; altfel acestea ar fi fost lipsite de darul culturii. Substratul peren al popoarelor se afla astazi sub amenintari multiple punand sub primejdie si infratirea popoarelor. Cea mai teribila amenintare este cea directionata contra proprietatii identitare a indivizilor si a popoarelor insele. Modernitatea a declansat un masiv proces de desproprietarire identitara ceea ce agraveaza criza mondiala actuala.

Rupti de traditii, de credinte, de sentimentele apartenentei, indivizii si grupurile devin vulnerabile in fata acestui nou tip de amenintari. Doctrina lansata de presedintele Truman, conform careia bunastarea materiala e totul si esenta libertatii este accesul la prosperitate materiala si nimic altceva, ca si comunismul lui Marx si Lenin, ca mancarea este totul si religia este opiu pentru popoare, au contribuit deopotriva la dezarmarea etnoistorica a generatiilor noi, postbelice si deci a popoarelor in fata unor asemenea promisiuni. Ne dam seama asadar ca salvarea vine de la o intoarcere in Biserica adica de la o reforma spirituala a elitelor si a popoarelor deopotriva. Solutia este spirituala si NU economica, asa cum se crede indeobste.

Sursa: cotidianul.ro.

Interviu realizat de Marcel Barbatei.[/vc_column_text][/vc_column][/vc_row][/vc_section]

/0 Comments/by
Mihai Eminescu – Teoria Statului Organic (18) – Amenintarea partidului rosu

Mihai Eminescu – Teoria Statului Organic (18) – Amenintarea partidului rosu

[vc_row][vc_column][mk_image src=”https://culturaromana.ro/wp-content/uploads/2018/06/eminescu-1.jpg” image_size=”full” lightbox=”true” custom_lightbox=”https://culturaromana.ro/wp-content/uploads/2018/06/eminescu-1.jpg” frame_style=”border_shadow” align=”center” animation=”fade-in”][mk_padding_divider size=”30″][vc_custom_heading text=”Mihai Eminescu – Teoria Statului Organic (18) – Amenintarea partidului rosu” font_container=”tag:h3|font_size:24px|text_align:center|line_height:1.8em” use_theme_fonts=”yes” css_animation=”bounceInUp”][mk_padding_divider size=”30″][vc_column_text css=”.vc_custom_1536485505736{margin-bottom: 0px !important;}”]O serioasa turburare socialista ameninta Europa. Cetatenii liberi, independenti si infratiti ai republicei universale, cari la noi sunt reprezentati prin partidul rosu, incearca a rasturna toate formatiunile pozitive de stat, si daca n’o vor putea face aceasta, ceea ce e de mai nainte sigur, totusi vor incerca s’o faca pe calea lor obicinuita a atentatelor, a scenelor de ulite, turburarilor etc, iar acele incercari incep a-si arunca umbrele de pe acum.

Noi, cari suntem siguri ca victoria principiilor liberale-socialiste insemneaza moartea oricarii culturi si recaderea in vechea barbarie, vom combate tendentele lor, ori in ce punct s’ar fi ivind.

Lucrul sta astfel. Cultura omenirii, adica gramadirea unui capital intelectual si moral nu seamana cu gramadirea capitalelor in bani. E drept, ca cei ce traiesc astazi se folosesc de rezultatele dobandite de alti cugetatori inaintea lor, insa acele rezultate ei nu le capata deodata ca o stransura parinteasca, ci trebue sa si le aproprieze prin o noua munca intelectuala, prin studiu.

Civilizatia omeneasca se’ncepe oarecum din nou si din fundament cu orice generatie noua care, daca nu e silita a repeta anevoioasele cercetari, facute de parinti, totusi trebue sa-si castige prin propria memorie si judecata cunostintele lor. Prin urmare, cercul de oameni intr’adevar culti, cari conduc societatea si au fost in stare sa-si aproprieze suma de cunostinte gramadite de parinti, acest cerc e relativ foarte mic; imprejurul acestui cerc e unul mai mare al publicului cult, care poate sa priceapa si sa aprecieze munca invatatilor, fara insa de-a produce ceva pe acest teren. In afara de aceste cercuri, e massa sau inculta sau pe jumatate culta, lesne crezatoare, vanitoasa si lesne de amagit, pe care oamenii cu cunostinte jumatatite, semidocti sau inculti cu totul, cauta a o asmuta asupra claselor superioare, a caror superioritate consista in nastere, avere sau stiinta. Cultura oricarei natii e impresurata de-o multime oarba, gata a recadea in orice moment in barbarie. Aceasta multime nu se recruteaza mai niciodata la tara, intre tarani, ci tocmai in orase, intre acei oameni produsi in conditii nefavorabile si traind in ele, cari-s crescuti inchirciti fiziceste si intelectual, cari n’au mintea clara si sanatoasa a omului nascut si crescut in conditii normale.

Socialismul industrial porneste de la o iluzie economica. El ignoreaza pe deplin faptul ca, chiar si de s’ar imparti averea toata, a claselor bogate intre cele sarace, chiar de s’ar organiza altfel munca, mijloacele prime de existenta nu se pot inmulti in infinit si ca nevoile sociale trebue neaparat sa consiste in renumita disproportie formulata de Malthus, conform careia populatia se’nmulteste in progresie geometrica, adeca in patrat, pe cand mijloacele de traiu se’nmultesc numai in progresie aritmetica. Contra acestei legi, in temeiul careia omul e condamnat la munca aspra, pentru a putea sa-si intretie existenta fizica, nu exista remediu. Dar omul se distinge tocmai prin aceasta de lumea animalelor, ca are o existenta deosebita morala, ca are o cultura a mintii si a inimei, ale carii hranitoare sunt putin numeroasele clase avute. A le rasturna pe acestea sau a le face existenta imposibila, insemneaza a darama temelia culturei.

(Articolul aparut in TIMPUL, la 6 august 1878, fara titlu)[/vc_column_text][/vc_column][/vc_row]

/0 Comments/by