[vc_section][vc_row][vc_column][mk_image src=”https://culturaromana.ro/wp-content/uploads/2018/08/ovidiu-hurduzeu.jpg” image_size=”full” lightbox=”true” custom_lightbox=”https://culturaromana.ro/wp-content/uploads/2018/08/ovidiu-hurduzeu.jpg” frame_style=”border_shadow” align=”center” animation=”fade-in”][mk_padding_divider size=”30″][vc_custom_heading text=”Romania si modelul extractiv” font_container=”tag:h2|font_size:27px|text_align:center|line_height:2em” use_theme_fonts=”yes” css_animation=”bounceInUp”][mk_padding_divider size=”30″][vc_column_text css=”.vc_custom_1533326898765{margin-bottom: 0px !important;}”]Pentru a intelege esecul actual al modelului de (ne)dezvoltare romanesc, trebuie sa intelegem de ce o societate este prospera sau este saraca. De ce o societate, precum societatea romaneasca, inzestrata de Dumnezeu cu daruri extraordinare, este saraca, iar alte societati mult mai putin inzestrate sunt prospere? De ce Finlanda si Danemarca au un nivel de trai atat de ridicat iar noi am ramas codasii Europei?

De prea multe ori s-a spus ca Romania este saraca fiindca romanii sunt hoti, lenesi, ortodocsi sau situati geografic prea la sudul continentului. Nu geografia, cultura sau religia ne-au adus in situatia de astazi, ci modelul politic si economic pe care l-am adoptat, cu voia sau fara voia noastra, de 60 de ani incoace. Prosperitatea unei tari depinde mult mai mult de contextul politic, de tipul de institutii economice si politice decat de contextul etnic sau rasial. Spre ilustrarea ideii de mai sus vom oferi un exemplu concludent.

Orasul Nogales este situat la granita dintre SUA si Mexic. Practic, granita, marcata de un gard, desparte in doua o comunitate care are aceeasi origine etnica, aceleasi obiceiuri culturale, aceeasi religie si acelasi profil moral. Orasul american Nogales tine de comitatul Santa Cruz din Arizona, orasul mexican Nogales, de statul Sonora din Mexic (Sonora fiind una dintre regiunile bogate ale Mexicului). Locuitorii orasului american Nogales au un venit mediu anual de 30.000 de dolari pe familie, cei din partea mexicana doar o treime din venitul nogalezilor americani. Orasul american beneficiaza de avantajele unui sistem politic, administrativ si economic in care domnesc „legea si ordinea“ (law & order, cum spun americanii), institutiile statului functioneaza fara coruptie si birocratie inabusitoare. Cetateanul stie ca functionarul public actioneaza in interesul lui si nu pentru a-si umfla propriile buzunare. Daca functionarul public abuzeaza de puterea sa, el poate fi tras la raspundere prin instrumentele democratiei americane. In orasul american Nogales, infrastructura si starea sanitara a orasului sunt la nivelul unei tari dezvoltate, copiii merg la scoala, populatia adulta are cel putin studii medii. Mediul de afaceri este stabil, micul intreprinzator fiind incurajat si protejat de autoritati. Locuitorii de peste 65 de ani, care formeaza o mare parte a populatiei, au acces gratuit la Medicare, sistemul american de asigurari de sanatate.

De partea mexicana, practic, de partea cealalta a gardului, intalnim o situatie care nu este mult diferita de situatia multor orasele din Romania. Veniturile cetatenilor mexicani din Nogales sunt de trei ori mai scazute decat ale nogalezilor americani, majoritatea adultilor nu au mai mult de 8 clase primare, abandonul scolar este ridicat. Tot ridicata este si mortalitatea infantila, conditiile sanitare din oras fiind deplorabile. Strazile sunt desfundate, gunoaiele te intampina peste tot. Rata inalta a criminalitatii, coruptia, birocratia si ineficienta nu au nimic in comun cu „legea si ordinea” care domnesc in partea americana a orasului. Ca sa-ti deschizi o mica afacere in orasul mexican, trebuie sa dai spaga functionarilor corupti si sa platesti taxa de protectie grupurilor infractionale. Te astepti in orice moment ca micul tau magazin sa fie jefuit de raufacatori.

Analizand situatia celor doua comunitati, doi autori americani, Daron Acemoglu, profesor de economie la prestigiosul MIT, si James A. Robinson, profesor de stiinte politice la Harvard au observat (vezi lucrarea lor Why Nations Fail. The Origins of Power, Prosperity, and Poverty, Crown Publishers, New York, 2012) ca singurul lucru care le diferentiaza este natura si modul diferit de functionare a institutiilor politice si economice. Ei numesc tipul de institutii predominante in partea mexicana a orasului Nogales institutii de tip extractiv. Astfel de institutii sunt o trasatura distinctiva a realitatilor latinoamericane, realitati care nu se explica prin factorul geografic, ci prin cel politic. Nu ne propunem aici sa analizam situatia din America Latina sau din alte tari din lume unde predomina institutiile extractive. Ne vom referi exclusiv la Romania. Vom pastra termenul „model extractiv” propus de cei doi autori americani – termenul „extractiv” ni se pare semnificativ in contextul romanesc actual – dar ii vom da un continut diferit.

In linii generale, putem afirma ca de 60 de ani incoace, Romania a cunoscut doar institutii extractive. Stim cu totii ca Romania este sustinatoarea ferventa a patru gigantice proiecte „extractive”: proiectul Rosia Montana, proiectul de exploatare a gazelor de sist, proiectul de defrisare a padurilor tarii – acesta din urma fara binecuvantarea oficiala a statului, dar sistematic implementat de entitati economice si politice extractive interesate in maximizarea profitului privat in dauna interesului national si al comunitatilor locale. Statul se face vinovat pentru ca nu vrea sa opreasca jaful din padurile romanesti, ci, dimpotriva, incurajeaza un dezastru ecologic care pune in pericol viitorul tarii. (Pe langa defrisarea padurilor, statul a incurajat construirea de microhidrocentrale care distrug raurile de munte.) In fine, cel de-al patrulea proiect extractiv este „spaguirea”, programele de privatizare prin care activele industriei romanesti au fost vandute pe nimic unor indivizi aflati in stransa legatura cu statul mafiot. O parte importanta a programului de privatizare include instrainarea terenurilor agricole, o practica extractiva ale carei consecinte devastatoare se vor simti in anii viitori.

Aceste patru proiecte economice si sociale distrugatoare – un adevarat ecocid – NU ar fi posibile daca Romania nu ar fi incatusata de o structura politica si administrativa extractiva bazata pe institutii care nu creeaza bogatie, ci doar o „extrag” prin diferite metode distructive. Cianura si fracturarea hidraulica isi au corespondent in metodele distrugatoare folosite de institutiile romanesti, in speta, incompetenta, iresponsabilitatea, lipsa de viziune, lipsa de spirit civic si moral. Ca sa nu mai vorbim de lipsa credintei in Dumnezeu. In tara noastra, institutiile au fost deturnate de la menirea lor naturala, de a servi societatea, spre un obiectiv toxic, acela de a extrage bogatia creata de societate in avantajul unui numar restrans de grupuri de interese. Institutiile extractive nu sunt interesate de inovatie, nici de asigurarea unor oportunitati egale pentru toti membrii societatii. Nici nu sunt interesate de asigurarea unui cadru legal si investitional care sa promoveze o competitie corecta. Ele sunt interesate doar de a extrage cat mai multa bogatie intr-un timp cat mai scurt, indiferent de mijloacele folosite si indiferent de consecintele pentru tara. Este o bogatie extrasa in avantajul exclusiv al unei oligarhii. Imaginea care imi vine in minte este cea a conchistadorilor spanioli, interesati doar de aurul, argintul si mana de lucru ieftina din teritoriile cucerite. Romania a cazut prada conchistadorilor interni si externi care o vor abandona cand tot ce putea fi extras se va fi epuizat.

Sa incercam o comparatie dintre orasul mexican Nogales si situatia din Romania. Orasul Nogales este situat in desert. In partea americana, desertul este transformat intr-o oaza de prosperitate economica si de stabilitate sociala; in partea mexicana, desertul institutiilor extractive apare ca o continuare a peisajului parjolit de soarele necrutator. Desertul capteaza energia solara, pe care o risipeste noaptea, nu o poate retine si raspandi pentru a crea viata. Prin contrast, jungla si padurea retin caldura soarelui, o prelucreaza si o distribuie apoi in intregul ecosistem sub forma de energie vitala. In orasul mexican Nogales, institutiile parjolesc bogatia reala, storc capitalul uman si nu fac nimic pentru a inmulti aceasta bogatie in mod sustenabil, spre binele generatiilor prezente si viitoare. Aceeasi situatie este valabila in Romania, unde bogatia este stoarsa prin truda poporului sau creata prin indatorare, tot pe spezele poporului, fiind risipita apoi precum caldura desertului noaptea. Metaforic vorbind, banii emigrantilor romani, fondurile europene si banii imprumutati de la FMI incalzesc economia si umfla unele buzunare „glocale” privilegiate pentru perioade din ce in ce mai scurte. In curand se va instala lunga noapte cu frig desertic care va ingheta intreaga societate romaneasca.

Repetam: desertificarea mediului natural si jefuirea resurselor subsolului din Romania are drept cauza directa procesul de desertificare a institutiilor statului cu tot ceea ce el implica: epuizarea resurselor bugetare, epuizarea capitalului natural si uman, epuizarea capitalului de incredere in clasa politica, lipsa mobilitatii sociale si, mai ales, risipirea oricarei sperante. Altfel spus, procesele entropice accentuate produse de exploatarea nechibzuita a resurselor naturale sunt insotite de procese accentuate de entropie sociala.

Totdeauna in istorie un model extractiv a dus la ecocid.

Termenul „ecocid” provine din grecescul oikos – „casa” si latinescul caedere – „a distruge”. In prezent nu distrugem numai natura tarii, ci dam foc si casei in care locuim, casa Romania. Experienta istorica ne arata ca in coplesitoarea majoritate a cazurilor, regimurile de tip extractiv s-au prabusit in mod spectaculos. Istoria insangerata a Americii Latine este o lunga insiruire de regimuri extractive care s-au prabusit unul dupa altul, producand o imensa suferinta populatiei. Abia in ultimele doua decenii unele tari din America latina (Ecuador, Bolivia, Argentina) au incercat sa renunte la modelul extractiv in urma unor revolutii pasnice.

Romania trebuie sa abandoneze definitiv modelul extractiv si sa inceapa de indata tranzitia spre un model civic-distributist. Bogatia produsa sustenabil urmeaza sa fie larg raspandita in societate asa cum jungla si padurea capteaza energia soarelui si o prelucreaza cu „valoare adaugata” in folosul intregului ecosistem. Daca vrem o alta Romanie, avem nevoie de altfel de institutii. Desertul trebuie transformat in padure. Pana acum, noi am trait in sistemul extractiv inaugurat de comunisti si perfectat de securistii mafioti de astazi.

Comunismul a urmat propriul lui model extractiv. Acesta a produs pentru un timp crestere economica datorita centralizarii puterii politice. Centralizarea puterii politice, cu alte cuvinte, un stat puternic este o conditie a cresterii economice, fiindca asigura stabilitatea sociala necesara oricarei investitii. Capitalul va ocoli Somalia, unde nu exista o putere centrala. Un stat puternic este si chezasul apararii interesului national in fata atacurilor de tot felul provenite din afara granitelor tarii. Daca aceasta centralizare si intarire a puterii statului nu este insa insotita de raspandirea unei retele largi de institutii cu caracter inclusiv (care sa asigure mobilitatea sociala), productiv (sa creeze bogatie in loc sa o secatuiasca pe cea existenta) si distributist (distributist in sensul de raspandire a proprietatii productive si a democratiei participative, nu numai in sfera politica, dar si in cea economica – vezi intreprinderile cu lucratori-proprietari si cele de tip mutualist) – dezvoltarea nu este sustenabila. Ea va fi o dezvoltare de tip extractiv, care neglijeaza sanatatea si reproducerea organica a intregului sistem. (Un model de crestere nesustenabila, dirijata de institutii extractive il urmeaza China de astazi. Un alt exemplu recent il furnizeaza Turcia lui Erdogan. In zadar s-a dezvoltat Turcia in mod spectaculos, in zadar si-a platit datoriile daca intarirea statului turc nu a fost insotita de larga raspandire a democratiei economice si politice participative.)

Astazi Romania continua modelul extractiv, mostenit de la comunisti, asa cum America Latina a continuat timp de secole modelul extractiv mostenit de la conchistadorii spanioli. Resursele tarii noastre sunt stoarse si alocate de catre grupuri private unor scopuri care nu sunt in interesul poporului, ci in scopul mentinerii status quo-ului. Ca si in comunism, in Romania de astazi exista prea putina inovatie institutionala. Exista doar structuri institutionale anchilozate si „inovatie” in perfectionarea tehnicilor de jefuire a bogatiei create.

Un sistem extractiv este inchis, clientelar, de casta – un „sistem-acvariu”. Institutiile extractive, politice si economice, nu au nici un interes sa se primeneasca, sa promoveze mobilitatea si dreptatea sociala, sa investeasca in competenta si inovatie. In statele dezvoltate, investitia in competenta si inovatie este sprijinita de aranjamente politice de tip distributist, care impiedica grupuri restranse sa monopolizeze puterea politica si s-o foloseasca doar in interesul lor si in detrimentul societatii. (Este adevarat ca neoliberalii incearca din rasputeri sa reinstaureze sistemul extractiv si in economiile avansate.) In Romania, un stat slab a permis sustinatorilor modelului extractiv sa acapareze unitatile economice si institutiile publice si sa le deturneze de la menirea lor initiala.

Vrem sa fie bine inteles! Nu statul este extractiv prin definitie, ceea ce ar justifica dupa unii restrangerea atributiilor sale (conceptul de „stat minimal”), ci institutiile publice si entitatile private sunt deturnate spre scopuri extractive. Cand intregul sistem urmareste doar astfel de scopuri, ceea ce urmeaza este incompetenta generalizata, inegalitati sociale flagrante, ruina economica si colapsul final.

Pentru o anumita perioada de timp, institutiile extractive creeaza mari avantaje grupurilor de „alesi” aflate temporar in fruntea bucatelor. Aceste avantaje fiind insa concentrate doar la varf, ele sunt mereu revendicate de alte grupuri cu mentalitate extractiva. Este vorba despre „lupta pentru ciolan” care creeaza o instabilitate politica permanenta si mari animozitati sociale.

Daca nu vom opera o transformare politica si economica fundamentala a institutiilor extractive, cat de curand acvariul se va sparge si pestii din el se vor trezi pe uscat, zbatandu-se precum pestii aruncati pe mal dupa o furtuna pe mare. Iar furtunile in regiuni in curs de desertificare tind din ce in ce mai mult sa aiba puterea unor taifunuri.

Ce-i de facut? Pentru Romania, alegerea nu este intre un capitalism de stat, gen capitalismul chinezesc, sau un capitalism neoliberal de tip anglo-saxon – ambele pot avea derapaje extractive, dupa cum se observa in acesti ultimi ani – ci intre institutii anchilozate de tip extractiv si institutii inclusive de tip productiv-distributist. Daca vom continua sa mentinem institutiile extractive, orice model economic pe care l-am adopta va fi deturnat.

In primul rand, sa oxigenam intreaga societate, nu numai apa din piscinele potentatilor. Societatea romaneasca se sufoca. Se sufoca IMM-urile – numai in 2011, de ex., au dat faliment 100.000 de IMM-uri –, se sufoca medicii, profesorii, se sufoca tinerii care nu mai au nici o perspectiva, satele sunt muribunde iar majoritatea oraselor din tara se gasesc si ele intr-o stare jalnica. Sa nu mai vorbim de infrastructura de transport, educatie, cercetare sau institutiile de cultura. Nici natura nu mai poate respira sub greutatea lobby-ului industriei extractive. Romanii responsabili, nemanelizati se simt de parca ar fi fost inghesuiti in vagoanele unui tren de marfa care-i duce spre locul ecocidului. Ajunsi in pragul disperarii, oamenii nu vor avea de ales; vor sparge usile vagoanelor si se vor napusti asupra celor care conduc trenul spre pierzanie.

Reformati statul, deschideti sistemul politic si economic daca nu vreti ca el sa fie deschis prin violenta si anarhie. Nu mai mizati pe faptul ca v-ati trimis odraslele in strainatate si ca tot ce-ati jefuit ati ascuns prin paradisuri fiscale. Cand nu vom mai putea rabda / Cand foamea ne va rascula / Hristosi sa fiti, nu veti scapa / Nici in mormant!

Institutiile politice si economice trebuie sa redevina inclusive, adica sa permita mobilitatea sociala. Daca un tanar capabil emigreaza in Australia, SUA sau Canada, el are sanse reale sa avanseze pe scara sociala datorita capitalului de cunostinte si integritatii sale morale (cel putin asa a fost pana la declansarea crizei). In Romania, aceste calitati, care constituie un avantaj decisiv intr-un sistem inclusiv-distributist, sunt considerate „periculoase” intrucat pun in pericol supravietuirea sistemului extractiv.

In Romania interbelica, fii de tarani au ajuns mari personalitati fiindca in acea perioada sistemul politic romanesc nu era extractiv ci inclusiv-distributist: proprietatea productiva era larg raspandita in societate, iar bogatia era folosita pentru reproducerea unui sistem in care fiecare avea sanse sa avanseze pe scara sociala daca isi vedea in mod serios de treaba lui si conlucra cu aproapele sau. Clasa politica nu reprezenta doar interesele unei oligarhii, ci diversitatea intereselor din societate. Raspunzand vointei poporului, elitele romanesti au creat institutii distributist-inclusive. Taranii au fost improprietariti, clasa politica s-a deschis, s-au creat noi partide care au exprimat interesul maselor populare, precum PNT-ul, iar vechile partide, partidul liberal de pilda, au inteles sa imbratiseze interesul national si nu al unui grup restrans. Astfel, Romania a blocat cu succes influentele bolsevice, bucurandu-se de o perioada infloritoare de progres social si economic intr-o vreme in care tarile dezvoltate treceau prin cea mai neagra perioada din istoria lor moderna.

Sistemul actual trebuie deschis si permisa intrarea pe scena politica romaneasca a unor noi actori, cu noi oferte electorale, care sa reprezinte cu adevarat aspiratiile populare. Este aproape imposibil sa formezi azi un partid cinstit, pornind de la firul ierbii, pe baza actualei legislatii. De asemeni, este tot mai greu sa pornesti o firma si s-o mentii in hatisul de reglementari, de impozite covarsitoare si fara sa platesti o anumita „taxa de protectie”. Democratia participativa trebuie intarita si insotita de o economie participativa in care firmele mici sa aiba o sansa reala pe piata.

In Romania, formele economice participative – asocieri de tip cooperatist si mutualist – lipsesc aproape cu desavarsire desi acestea si-au dovedit rezilienta pe timp de criza. In schimb, se promoveaza pe toate canalele media entitati economice de tip extractiv: compania RMGC care vrea sa distruga Rosia Montana, multinationale al caror model de afaceri este eminamente extractiv (fonduri speculative, firme care defriseaza padurile sau vor sa exploateze gazele de sist); sau firme care vin in Romania pentru a deversa deseuri toxice (fabrici de formaldehida, de incinerat gunoaie). Cate locuri de munca au creeat IMM-urile in Romania? Cate joburi creeaza transnationalele venite sa stoarca din tara un profit maxim intr-un timp cat mai scurt? De ce le tot descurajam pe unele si le tot incurajam pe celelalte?

O tara poate oricand evolua de la un sistem extractiv la unul productiv-distributist si vice-versa. Orasul mexican Nogales nu este condamnat la saracie, iar orasul american Nogales s-ar putea s-o ia pe panta extractiva. Derivele extractive ale societatii occidentale din timpul crizei economice ne arata ca democratia nu este scutita de propriile ei riscuri. Cert este ca institutiile din Romania, pentru a pastra status quo-ul, vor cauta sprijin oriunde in lume exista structuri si mentalitati extractive.

Daca poporul se va trezi din letargie si va pune piciorul in prag, mafiile de tot felul vor fi obligate sa renunte la actualul sistem extractiv (in speranta ca isi vor salva astfel pielea). Avem capacitatea necesara sa construim efectiv un model regional si chiar global pentru secolul XXI. Doar sa vrem cu adevarat!

Articol scris de pr. dr. Ovidiu Hurduzeu.[/vc_column_text][/vc_column][/vc_row][/vc_section]