Articole despre valorile românești.

pamfil seicaru, scrisoare catre mihail sadoveanu

Pamfil Șeicaru – Europa și țările din estul Europei

pamfil seicaru, scrisoare catre mihail sadoveanu

Pamfil Șeicaru - Europa și țările din estul Europei

Occidentul vrea astăzi să evite războiul; nimic mai normal! Această politică reunește în mod evident unanimitatea curentelor de opinie. Dar se înțelege tot atât de limpede că este imposibil să se păstreze echilibrul actual de forțe.

Acțiunea de imunizare la otravă, lenta deprindere a organismului social de tip „democrație liberală” cu otrava comunistă nu face decât să slăbească forțele defensive ale Occidentului în fața impetuozității atacurilor Rusiei, nerăbdătoare să-și atingă obiectivele. […]

Tehnica guvernului bolșevic este complet diferită de cea a guvernelor democratice; această tehnică se rezumă la un dispreț total față de popoare.

Pentru a impune respectarea dogmelor sale, guvernul bolșevic dispune de mijloace eficiente: deportarea în Siberia, execuția, tortura.

Democrația își bazează legimitatea pe majorități, pe adeziunile numerice: bolșevismul se sprijină pe minorități fanatice, văduvite de tot ceea ce înseamnă sensibilitate umană, această capacitate afectivă care inspiră omului indulgența, mila, iertarea.

În sufletul unui comunist fanatic nu se mai găsește nimic din ceea ce ar putea aminti morala creștină.

Guvernul comunist poate să declanșeze în orice moment teroarea, în cadrul căreia fiecare se simte înconjurat de dușmani invizibili care îl pândesc, care îi spionează mișcările.

În Rusia sovietelor, fiecare trăiește obsedat de groază, toți suferă de mania persecuției, situație pe care Occidentul nu o poate înțelege.

Dacă s-ar cunoaște în Europa cifra reală a membrilor Partidului Comunist Rus, am fi surprinși să constatăm că nici măcar 2% din locuitorii Rusiei Sovietice nu aparțin acestei caste care formează clerul ateist al religiei bolșevice.

Este vorba de o minoritate infimă care se bucură de toate privilegiile unei clase conducătoare.

Sistemul teroarei are o tradiție atât de veche, el a fost experimentat timp de atâtea secole în Rusia, că nu e de mirare să-l vezi, în zilele noastre, ajuns la o perfecțiune tehnică și la un rafinament de o asemenea amploare, încât o minoritate poate să impună acestui vast imperiu, acestui continent care este URSS, o disciplină absolută.

Pamfil Șeicaru, „Să rămână doar cenușa – Dosarul unei țări satelit”, Editura FRONDE Alba-Iulia – Paris, 1996 (traducere după cartea apărută la Paris, în 1949, cu titlul „DOTLA” și subtitlul „Rien que des cendres”).

/0 Comments/by
mihai eminescu, ziua lui eminescu, romania, societatea, statul, basarabia
,

Mihai Eminescu – Scutul teoretic al sufrajului universal și al principiilor liberale conduc lumea europeană la distrugerea civilizațiunii

mihai eminescu, ziua lui eminescu, romania, societatea, statul, basarabia

Mihai Eminescu - Scutul teoretic al sufrajului universal și al principiilor liberale conduc lumea europeană la distrugerea civilizațiunii

Credem că destul am vorbit despre liberalismul nostru adevărat şi sincer. Odată calea croită prin chiar legea fundamentală a ţarii, toate inconvenientele unui sistem liberal, care – precum bine ştie orice birnic – este cu mult mai scump decât primitivul şi patriarhalul sistem de mai nainte.

Toate acele inconveniente zicem se pot înlătura prin muncă, căci sistemul libertăţilor e sistemul muncii. Asta am dori să intre odată în convingerea oricăruia: trebuie ca cetăţeanul să vază că fără muncă şi fără capitalizarea ei, adecă fără economie, nu există nici libertate. Cel care n-are nimic şi nu ştie să s-apuce de nici un meşteşug dă-i toate libertăţile posibile, tot rob e, robul nevoilor lui, robul celui dintâi care ţine o bucată de pane în mână, căci e cu totul indiferent dacă închizi o pasăre în colivie sau dacă ai strâns de pretutindeni grăunţele din care ea se hrăneşte.

Şi cam aşa-i cu omul: brutarul nu coace pentru cel ce n-are nimic, măcelarul nu taie pentru cel ce n-are cu ce cumpăra. Suntem deci liberali în puterea cuvântului, dar nu înţelegem ca cineva, exploatând ideile liberale, amăgind mulţimea, promiţându-i munţi de aur şi râuri de lapte fără muncă, să ajungă în fine a exploata acea mulţime chiar şi a o conduce din rău în mai rău. De aceea privim cu oarecare nevinovăţie şi cu mânile-n sân la vecinica discuţie între ziarele române asupra principiilor politice pretinse că conduc pe unul sau pe altul (…)

Caracterul general al acelor oameni e că vor să câştige fără muncă, că statul pentru ei e o materie de exploatat şi că ideile chiar ce le profesează în fiece zi sunt asemenea mijloace de exploatare a ţării şi a naţiei. Astfel se iveşte azi un grup, mâne alt grup, cari nu sunt în fond decât societăţi anonime ce pun un mic capital la mijloc pentru a izbuti într-o mare afacere: a veni la putere. E drept că sunt grupuri a căror ţintă nu este aceasta, pe cari le dezgustează acea febrilă activitate de a se mănţine sau de a ajunge la putere şi cari, chiar dacă doresc a veni la ea pentru a-şi realiza ideile şi a pune lucrurile p-o cale mai naturală şi mai cumpătată, nu sunt în stare a face mii de promisiuni mincinoase pentru a amăgi mulţimea. (…)

Acesta e răul fără leac al partidului conservator: neputinţa de-a spune minciuni, de-a face promisiuni deşerte, deşi prin ele mulţimea se amăgeşte. Adevărat că acest defect al partidului este o virtute, dar în orice caz e o virtute care-ngreuiază calea în loc de-a o netezi, căci poporul crede lesne celor ce-l amăgesc, e lesne măgulit de linguşirile demagogilor şi se lasă dezbrăcat de cel ce-i aruncă o frază frumoasă şi-l numeşte la tot momentul suveran, generos, mare, neîntrecut, unic pe faţa pământului.

Contra acestui rău a credinţei uşoare a mulţimii există un remediu, un singur remediu pe care binevoitoarea natură a dat-o, şi acest dar nepreţuit e deosebirea între oameni. A umplut Dumnezeu lumea cu ce-a putut, dar a mai făcut şi deosebiri; sunt legile şi instituţiile pentru toţi d-opotrivă, dar niciodată egalitatea legală nu va şterge inegalitatea înnăscută sau pe cea câştigată cu munca. Clasele avute şi culte se amăgesc o dată, de două ori, nu pururea. (…)

De ce mulţimea e lesne crezătoare…? Nu e tocmai greu de explicat. Ea uită zicala: „Să nu dea Dumnezeu omului atâta rău cât poate purta” şi, pentru a scăpa de suferind actuale, relativ mici, face orice i s-ar cere, necunoscând că din ceea ce face ar putea rezulta ceva şi mai rău. Din nefericire nevoia e tovarăşa oamenilor, a tuturor oamenilor, deşi în alte proporţii şi în altă măsură. Numai unui e în stare să judece dacă cutare sau cutare schimbare i-ar putea-o alina, iar alţii nu sunt în stare. Afară de aceea nevoia perpetuă mai are şi o cauză obiectivă, în -natură chiar, pe care-a formulat-o Malthus: populaţia se-mulţeşte în pătrat, iar mijloacele de existenţă se-ndoiesc numai.

Când o populaţie găseşte mijloace de existenţă ea se sporeşte foarte repede, dar, sporită odată, îmulţirea mijloacelor de existenţă n-au ţinut pas cu acel spor şi iată nevoia la loc în toată asprimea ei. Apoi nu numai atâta, dar cu cât o populaţie se-mulţeşte, cu atâta se civilizează mai mult, şi cu cât înaintează în cultură, cu atâta exigenţele ei devin mai mari, cu atâta devine mai simţitoare pentru lipse şi pentru trebuinţi care pentr-un om primitiv sunt mai mult un lux.

Pentru regina Engliterei, marea Elisabetă, o pereche de ciorapi de mătase era un prezent nepreţuit ce i se putea face; azi orice commis voyageur simte trebuinţa lor; iar împărăteasa iui Carol cel Mare fierbea la bucătărie, ceea ce nu face azi nici nevasta unui şef de biurou măcar. Astfel o nouă trebuinţă se-nvaţă lesne şi se dezvaţă greu, şi învăţu-i dulce iar dezvăţul amar. Ei bine, pe nevoile – din nenorocire vecinice – şi pe lesnea crezare a mulţimii se-ntemeiazâ demagogii cari, neştiind nimic, neavând nimic, vor să se ridice deasupra tuturora şi să trăiască din obolul nemeritat al săracului.

Şi fiindcă demagogii, fiind în genere oameni de rând, înzestraţi în loc de minte cu vicleşug numai, stăpânirea lor însemnează domnia brutalităţii, a viciilor şi a uşurinţei. Singura chezăşie însă contra domniei demagogiei este censul, e împărţirea alegătorilor în categorii după importanţa lor economică sau intelectuală. De aceea suntem contra sufrajului universal, căci acesta ridică deosebirea de clase, face ca votul celui cu minte să aibă aceeaşi greutate cu a celui nerod, c-un cuvânt e exploatarea celui ce are ceva prin cel ce n-are nimic, a celui învăţat prin cel ignorant, a celui drept prin cel nedrept. Urmările sufrajului universal se văd în America, unde într-adevăr tot ce naţia are mai rău, mai coruptabil, mai mincinos ajunge în Parlament şi la putere, pe când elementele cuminţi şi drepte, dezgustate de priveliştea aceasta, nici nu se mai amestecă în viaţa publică. Şi care e urmarea demagogiei? Dezbinare şi ură între cetăţenii statului, pentru ficţiuni şi pentru cinstitele obraze ale d-lor demagogi.

Shakespeare nemuritorul pune următoarele vorbe în gura cumintelui Ulis: Dacă planeţii în vălmăşag rău ar rătăci fără regulă, ce grozăvie ar fi! Ce furtună ar fi pe mare, cum ar tremura pământul, cum ar turba vânturile! Frica, răsturnarea, groaza şi dezbinarea ar rupe la pământul, ar submina, sparge, dezrădăcina din încheieturi concordia şi liniştea dintre state. Dacă ar lipsi treptele între oameni, această scară a tuturor planurilor mari, tânjeşte executarea acestor. Fără aceste trepte cum ar putea să se ţie în dreptul lor vecinie breslele, demnităţile în şcoli, frăţia în oraşe, pacinica legătură de negoţ între ţărmuri despărţite, respectul pentru bătrâneţe, sceptru, coroană şi laur? Ia treptele dintre oameni, discordează această singură coardă şi auzi apoi dizarmonia! Toate celea ar găsi împrotivire făţişă: puterea ar fi tiranul slăbiciunii timide, fiul crud ar ucide pe tatăl său. Puterea ar fi drept, ba nu, chiar dreptul şi strâmbătatea, a căror vecinică ceartă o mijloceşte justiţia, şi-ar pierde numele împreună cu justiţia însăşi. Atunci toate s-ar desface în sila celui mai tare, sila în arbitrariu, arbitrariul în lăcomie, şi lăcomia, un lup obştesc, îndoit de tare prin putere şi arbitrariu va rupe în sfârşit lumea la sine şi va înghiţi-o.

Acestei ucideri urmează apoi haosul, îndată ce se şterg treptele. Nerespectarea acestor trepte ne dă pas cu pas îndărăt, pe când socotim de a urca. De căpetenia cea mai înaltă îşi râde cei ce stă nemijlocit sub el, pe acesta-1 batjocoreşte al doilea, pe cel următor cel de sub el: şi-nveninat astfel de la cel dintâi pas care s-a îndărătnicit căpeteniei, fiece pas următor e zguduit de frigurile invidioase ale unei rivalităţi impotente şi galbene la faţă. Astfel se răzbună ignorarea adevărului: că statul, cu treptele şi deosebirile lui, e un product al naturii, nu al raţiunii omeneşti.

Căci de această iluzie sunt bolnavi liberalii noştri, că înaintăm. Într-adevăr, grozav înaintăm îndărăt în toate celea. În teorie nimic mai frumos decât sufrajul universal, dar în practică nu este decât opresiunea mulţimei, a ignoranţei, a pasiunilor măgulite şi linguşite de demagogi. Când ştie cineva că toată civilizaţia şi cultura omenească e neapărat mărginită la cercurile acelea cari au destul timp şi destulă neatârnare pentru a le învăţa şi pricepe, când ştie că nimicind capul unui învăţat ai nimicit învăţătura lui, care era poate rezultatul unei dezvoltări de sute de ani, când ştie apoi că nulitatea demagogică nu sufere nici un merit adevărat lângă sine şi că ea şi cu semenii ei voieşte a fi tot, atuncea vede lesne că radicalismul şi demagogia, sub scutul teoretic al sufrajului universal şi al principiilor liberale (de care ştiu a se servi cu mare succes mulţămită credulităţii maselor şi slăbiciunei sau sentimentalismului oamenilor luminaţi) conduc lumea europeană la distrugerea civilizaţiunii – la haos.

„Timpul”, 9 ianuarie 1879

/0 Comments/by
ioan ianolide

Ioan Ianolide – Deținutul Profet

ioan ianolide

Ioan Ianolide - Deținutul Profet

În acest secol, eroismul a fost învins de laşitate, calitatea copleşită de cantitate, omul dominat de tehnică; duhul a fost subordonat materiei, adevărul răstălmăcit dialectic, binele uitat de atâta răutate, iar creştinii prigoniţi de anticreştini.

Lumea actuală este în plină învălmăşeală, căci coordonatele ei principale fac viaţa insuportabilă. Bogaţii nu se mai satură de bogăţii şi vor să stăpânească pământul, iar puternicii nu mai au limită în putere şi retează orice opoziţie din lume.

Tehnica ne copleşeşte şi pe noi şi natura, devenind un coşmar. Nu vrem să mai murim, din care cauză ucidem pruncii ce-şi anunţă apariţia la porţile vieţii. Ne urâm între noi, încât am devenit insensibili la suferinţa reciprocă ce ne-o cauzăm. Simţurile declanşate, epuizate, denaturate, au pus stăpânire pe mintea oamenilor. Valorile acestei lumi izvorăsc din egoism, materialism şi ateism.

O lume fără Dumnezeu şi fără suflet.

/0 Comments/by
marea unire, unire, 1decembrie 1918

Dan Chitic – Sărbătorind Marea Unire în vremea Marii Disoluții

marea unire, unire, 1decembrie 1918

Dan Chitic - Sărbătorind Marea Unire în vremea Marii Disoluții

La mulți ani!

Dacă știți de ce vă urez „La mulți ani”, deși poate nu e chiar ziua Dvs., înseamnă că vă amintiți, poate vag, și de ce o fac.

Da, e Ziua Națională! Și de aceea e și ziua Dvs.

E ziua noastră, a tuturor. Uniți! Împreună! Alături! Căci de Ziua Națională a acestei țări, ce se încăpățânează încă să se numească România, e vorba despre Unitate! Despre ReUnire.

În urmă cu exact 103 ani, tot în vremuri pandemice – (dar d’alea adevărate, căci ne aflam și atunci pe ultimul val, cum s-ar spune azi, al Gripei Spaniole!), peste 100.000 de români (dar d’ăia adevărați, care au luptat în războaie adevărate și nu le mai putea fi frică de o răceală – oricât de gravă ar fi fost!) s-au strâns din toate zările, din mai multe țări pe vremea aia, să fie împreună, să-și ia țara înapoi și să facă Marea Unire.

Românii s-au strâns să apere o victorie obținută după 2 ani de război greu, în care peste 535.000 de români au murit pentru a fi împreună cu frații lor în granițele unei țări mari, care spera să fie mândră și demnă în lume.

Nu, cei peste 7,44% din populația vechiului regat nu și-au dat viețile pentru ca azi să treacă niște fiare vechi pe sub Arcul de Triumf. Nici pentru ca niște nulități și niște neaveniți să ciocnească pahare cu șampanii străine prin palate sau cluburi de fițe.

Oamenii ăia, bunicii noștri demult uitați, au înfruntat și gloanțe, și durere adevărată și moarte, multă moarte care îi cernuse și îi alesese pe cei mai tineri și mai frumoși dintre frații lor de prin toată țara, și au suferit iar de durere și plâns de mame și soții pierdute, de orfani ciuntiți de tați… au îndurat toate pentru un singur lucru: PENTRU UNITATE! Peste jumătate de milion de români au murit pentru ca țara să își regăsesc jumătatea (căci România și a dublat populația – de la 7,2 la 14,6 milioane de oameni), pentru ca frații să stea alături de frați

Pentru ca noi azi să putem fi împreună, indiferent de unde suntem, ce și cum suntem, în ce și de ce credem… ba chiar și că acceptăm sau nu unele tratamente medicale!

Azi… azi la 103 ani, tot vreo 14 – 15 milioane mai suntem… Mai săraci și mai umiliți și mai dezbinați într-o țară ciuntită și ocupată militar și economic.
Dar cu garduri între noi!

Români despărțiți de români de garduri.

Români despărțiți de români de qr-coduri.

Români despărțiți de români de comandamente și ordine venite de afară.
Bunicii noștri s-au luptat pentru UNITATE și au învins sub o ploaie de gloanțe și obuze.

Noi fugim terifiați și ne ascundem unii de alții de frica unor injecții… Și suntem gata să renunțăm la tot, la libertate, la viață, la demnitate, la fericire, la iubire… la tot! de frica unei viroze!!!

Nu, aceasta nu se dorește nici pe departe a fi o schiță de lecție de istorie.

E o rugăminte, un îndemn!

Nu vă lăsați dezbinați, deși asta se vrea!

Nu vă urâți, căci asta se urmărește!

Nu vă fie frică, căci prin frică vă este luată libertatea!

Dați gardurile – vizibile și invizibile – jos dintre voi!

Nu mai lăsați pe nimeni să vă învrăjbească!

Nu mai lăsați pe nimeni să vă terorizeze!

A consemnat pentru dumneavoastră av. Dan Chitic.

/0 Comments/by
vasile nuculescu

Vasile Niculescu, pilot al Marii Uniri

vasile nuculescu

Vasile Niculescu, pilot al Marii Uniri

S-a născut la data de 21 noiembrie 1891 la Fălticeni. A urmat cariera aviatică în armată, după ce absolvise Seminarul teologic în anul 1915.

S-a înrolat în armată la 24 ianuarie 1915 şi s-a înscris la cursurile şcolii de pilotaj de la Băneasa, iar la 15 august 1915 a obţinut brevetul de pilot, cu numărul 61. La 10 iulie 1916 este avansat plutonier şi repartizat Corpului de Aviaţie, iar la 1 octombrie 1916 avansează la gradul de sublocotenent. Este trimis pe front la cerere, la Escadrila de recunoaştere şi bombardament uşor F4. În timpul Războiului pentru Întregirea Neamului s-a remarcat în mai multe lupte aeriene duse împotriva aviaţiei inamice. La începutul anului 1918 este deplasat împreună cu unitatea sa în Basarabia, unde execută misiuni de recunoaştere şi bombardament asupra trupelor bolşevice care se găseau pe teritoriul acestei provincii româneşti.

Aviatorul Vasile Niculescu a intrat în istorie datorită zborului istoric pe care l-a efectuat pe data de 23 noiembrie 1918, când a aterizat cu avionul său Farman 40 pe Câmpia Libertăţii din Blaj. Acest zbor a fost ordonat şi efectuat datorită faptului că Marele Cartier General Român trebuia să transmită documente importante Consiliului Naţional Român în vederea Unirii Transilvaniei, care avea să fie decretată peste doar câteva zile, pe 1 Decembrie 1918.

Astfel, la data de 10/23 noiembrie 1918, acum locotenentul Vasile Niculescu, împreună cu căpitanul Victor Precup se îmbarcă în dimineaţa ceţoasă a acestei zile pe aerodromul de la Bacău, în avionul Farman 40 cu numărul de serie 3.240. Carlinga avionului era una deschisă, astfel încât cei doi membri ai echipajului erau foarte gros îmbrăcaţi, având inclusiv feţele acoperite pentru a face faţă gerului de – 40 grade care era la altitudinea de 2.600 metri la care au survolat Carpaţii. După doar două ore şi cincisprezece minute de zbor, avionul românesc ateriza la Blaj, pe Câmpia Libertăţii, fiind întâmpinat cu mare entuziasm de românii care adunaseră acolo pentru a-i primi pe primii militari români care treceau în Ardeal după semnarea Păcii de la Bucureşti la începutul anului 1918.

Aviatorii au predat importantele documente destinate actului Unirii Transilvaniei cu România, apoi au început pregătirile de întoarcere la Bacău. Întoarcerea s-a făcut a doua zi, 24 noiembrie. La plecare, pe lângă acte importante ce trebuiau să ajungă în Regat, au primit de la fraţii lor ardeleni, în mod simbolic, o bucată de piatră care se păstrase din monumentul ridicat în anul 1848 de către români pe Câmpia Libertăţii din Blaj şi care fusese distrus de inamic. Sute de oameni şi-au pus semnătura pe pânza avionului, fiind mesajul românilor din Ardeal către Guvernul de la Iaşi, anunţând Unirea care va avea loc peste doar câteva zile.

Acest zbor istoric ce a fost efectuat între Bacău şi Blaj a fost prima legătură a Transilvaniei cu România după Pacea de la Bucureşti impusă Regatului de către Puterile Centrale în primăvara anului 1918.

Întors la unitatea sa, locotenentul Vasile Niculescu va continua acţiunile de luptă. La 23 iunie 1919, având de efectuat o misiune de recunoaştere în Transnistria, aterizează forţat în spatele liniilor bolşevice, datorită unei defecţiuni la motor. Este luat prizonier de către comunişti şi va fi eliberat peste o lună.

După terminarea războiului a fost pilot în cadrul Grupului 1 Aeronautic între anii 1920-1923. La data de 24 octombrie 1923 este avansat la gradul de căpitan. La 1 octombrie 1924 este transferat la Comandamentul Şcolii de Aeronautică, iar între 1 martie – 1 septembrie 1925 a efectuat un stagiu de pregătire în aviaţia cehoslovacă.

La 26 octombrie 1926 părăseşte aviaţia la cerere şi este transferat la Centrul de recrutare Rădăuţi. Este mutat ulterior la Regimentul 96 infanterie la 1 octombrie 1930, iar la 31 octombrie 1937 demisionează din armată cu gradul de căpitan.

După părăsirea armatei, Vasile Niculescu a trăit până la vârsta de 90 ani, practicând meseria de ceasornicar.

A murit la 24 aprilie 1981, în anonimat. Maiorul (r) Vasile Niculescu este înmormântat la Rădăuţi.

Surse: enciclopediaromaniei.ro, certitudinea.ro.

/0 Comments/by
gheorghe piperea

Gheorghe Piperea – Într-un viitor foarte apropiat, va deveni necesar un institut pentru studiul crimelor pandemiei

gheorghe piperea

Gheorghe Piperea - Într-un viitor foarte apropiat, va deveni necesar un institut pentru studiul crimelor pandemiei

Într-un viitor foarte apropiat, va deveni necesar un institut pentru studiul crimelor pandemiei și al „marii resetari”, crime care au atentat la umanitatea lumii, la viața și la sănătatea oamenilor obișnuiți, crime care au avut ca scop zădărnicirea drepturilor si a libertăților și trivializarea democrației.

O organizație non-guvernamentală care va avea și acest obiectiv se va pune curând la punct și va începe să culeagă probe pentru procesul post-pandemiei. Va începe cu informațiile și faptele pe care le ascund autoritățile și auto-cenzura celor care știu, dar preferă să tacă sau să se exprime sub anonimat, pentru a nu-și pierde slujbele sau pentru că preferă să întoarcă privirea când sesizează atrocități. Va începe cu tot ceea ce se ascunde sau rămâne nesancționat din motivul banalizării răului.

Pe măsură ce vom strânge probe, date referitoare la malpraxis și efecte secundare adverse, vom face liste oneste și cuprinzătoare cu conflictele de interese, acțiunile de PR agresiv și interesat, cenzura și dezinformările, în dreptul fiecărei poziții din listă urmând a indica vinovații penali, morali și politici, precum și complicii lor, interesați, implicați sau doar idioți utili și trolli.

După care vom cere sancțiunile.

Fără patimă, fără ură, doar pentru adevăr și dreptate.

În definitiv, nici măcar pandemia, chiar dacă e plandemie, nu poate dura la nesfârșit.

Poți minți uneori, îi poți minții pe unii, dar nu poți minți mereu pe toată lumea.

A consemnat pentru dumneavoastră prof. av. Gheorghe Piperea.

/0 Comments/by
maresalul ion antonescu, memoriul maresalului ion antonescu

Gheorghe Buzatu – Interogatorii ale Mareșalului Ion Antonescu în închisoarea N.K.V.D. Lubianka de la Moscova

maresalul ion antonescu, memoriul maresalului ion antonescu

Gheorghe Buzatu - Interogatorii ale Mareșalului Ion Antonescu în închisoarea N.K.V.D. Lubianka de la Moscova

„Am cerut arhiviștilor fondurile care-l privesc pe Mareșalul Ion Antonescu și, în mai puțin de o săptămână, am fost invitat la arhiva specială (arhiva KGB, n.n.) și acolo am descoperit cea mai însemnată parte dintre documentele capturate de sovietici la București în 1945, 1946 și anii următori, după unele evaluări, în jur de 300.000 de dosare. Din arhiva fostului cabinet militar al lui Antonescu au fost niște volume nerestituite de sovietici românilor între 1956 și 1958, când ne-au fost predate unele documente.

În ceea ce-l privește pe Antonescu, acolo sunt doar două sau trei interogatorii, unul care privește atitudinea lui față de problema Basarabiei și Bucovinei, care nu sunt provincii românești, și al doilea privește petrolul, colaborarea cu Germania.

Interogatoriile s-au luat de către ofițeri ruși, care nu cunoșteau bine limba română și stenograma celor două interogatorii este întocmită într-o limbă românească jenantă. Cele trei note din arhivele de la Moscova sunt nesemnificative.

Despre restul documentelor putem îmbrățișa cea mai bună teorie, că sovieticii știu precis de ele și pot scoate oricând setul acesta de documente, interogatoriile la Moscova”.

După ce a fost arestat la 23 august 1944, Mareșalul Ion Antonescu, împreună cu o parte a colaboratorilor săi (Mihai Antonescu, col. Mircea Elefterescu, generalii Constantin Piky Vasiliu și Constantin Pantazi) a fost preluat de o gardă înarmată aparținând partidului comunist și deținut într-o casă conspirativă a P.C.R.

De aici, la 31 august 1944, ei au fost preluați, prin forță și intimidare, de către comandamentul trupelor sovietice de ocupație și transportati în mod abuziv și cu totala ignorare a suveranității României, pe teritoriul U.R.S.S..

Perioada de detenție pe care au petrecut-o Mareșalul și colaboratorii săi pe teritoriul U.R.S.S. poate fi împărțită în două etape. Prima (septembrie 1944 – 10 mai 1945) este caracterizată de respectarea de către sovietici a tuturor prevederilor Convenției de la Haga.

Prizonierii au fost cazați într-o vilă de stat în împrejurimile Moscovei, beneficiind de un regim de viață decent, chiar luxos (vezi Ion Pantazi, «Am trecut prin iad», ediția a II a).

Cu toate acestea, după cum îi mărturisea Mareșalul avocatului său Titus Stoika, apărător în procesul „Marii Trădări Naționale”, asupra celor reținuți au fost exercitate puternice presiuni psihologice pentru intimidarea și obținerea unor declarații conforme cu interesele politice externe sovietice, în special în ceea ce privea problema Basarabiei și Bucovinei de Nord și raptul acestora de către sovietici din vara anului 1940.

De altfel, în acest context, la 8 noiembrie 1944, Ion Antonescu a avut o încercare nereușită de sinucidere ce a determinat desemnarea de către sovietici a unor ofițeri cu rol de gardă de corp pe lângă toți membrii lotului Antonescu.

La 10 mai 1945, odată cu încheierea războiului, deținuții au fost mutați în închisoarea Liubianka din Moscova, binecunoscutul sediu al securității sovietice, unde regimul de detenție s a schimbat radical.

Fiecare dintre ei a fost închis într-o celulă cu alți 100-150 deținuți, fără a mai avea vreo posibilitate de comunicare cu ceilalți.

În aceste condiții de extremă presiune au fost luate și interogatoriile ce urmează, de către ofițeri sovietici prin translatori ale căror cunoștințe de limba română erau, așa cum se poate vedea din documente, cel puțin aproximative.

Proces verbal al interogatoriului mareșalului Antonescu Ion din 4 aprilie 1946:

Întrebare: Pe ce bază s-au constituit relațiile economice dintre Germania și România în perioada războiului împotriva Uniunii Sovietice?

Răspuns: În perioada războiului Germaniei și României împotriva Uniunii Sovietice, petrolul extras în România era transportat în principal în Germania și parțial în Italia, Turcia și Bulgaria.

În total în România în această perioadă se extrăgeau anual 4.400.000 tone de petrol, din care se trimiteau în Germania 3.000.000 tone.

Întreaga industrie petrolieră a României se afla în mâinile societăților petroliere engleze, americane, olandeze, belgiene și franceze.
În acest fel s-a întâmplat că producătorii englezi, americani de petrol îi asigurau Germaniei petrolul.

Trebuie să spun că România, nețânând seama de insistența nemților de a confisca proprietatea societăților petroliere engleze și americane, a lăsat această proprietate neatinsă, păstrându-i pe vechii directori generali numiți încă înainte de război și a renunțat la dreptul său de a-i numi pe proprii săi comisari pentru controlul activității firmelor.

Livrările de petrol românesc în Germania s-au efectuat în conformitate cu convenția economică încă înainte de venirea mea la putere.

În noiembrie 1940, la prima mea întâlnire cu Hitler, între noi a fost încheiată o nouă convenție economică, conform căreia nemții livrau României avioane marca „Messerchimtt 109”, tancuri, tractoare, artilerie antiaeriană și antitanc, automate și alt armament, primind din România petrol, benzină și pâine.

În afară de aceasta, în primăvara anului 1941 la întâlnirea de la Viena cu Goering am convenit verbal cu el ca România să se străduiască să mărească livrările de petrol și în locul acestuia va primi de la nemți echipament petrolier.

Această convenție purta un caracter general și ulterior a fost dezvoltată și concretizată prin tratative între ministrul român al industriei petroliere Dimitriuc și reprezentanța nemților în România, Fischer și Neubacher. Nu știu dacă în această convenție au fost întocmite ceva documente.

În decursul anilor 1942 – 1944, nemții au adus în România prăjini de sapă și burlane de tubaj și alt echipament petrolier, utilizat la lucrările de exploatare în industria petrolieră, de asemenea, au livrat echipament pentru conductele (magistralele) Ploiești – București, Transilvania – București.

Echipamentul petrolier german a fost distribuit între firmele petroliere aflate în România, conform unui plan special, care a fost elaborat de către Ministerul industriei petroliere al României cu participarea reprezentanților acestor firme și a reprezentat o parte din convențiile economice anuale germano-române.

Totodată, în anul 1943, nemții au adus la Galați echipamentul unei uzine de prelucrare a petrolului, care la început a fost dusă în Caucazul de Nord, iar apoi, odată cu retragerea, a fost evacuată în România.

În afară de aceasta, în schimbul petrolului, nemții livrau în România minereu de fier, extras de ei la Krivoi Rog.

În același timp, Hitler personal, Ribbentrop și ambasadorul german în România, Killinger, în cursul întâlnirilor cu reprezentanții guvernului român au subliniat de multe ori că livrările de petrol catre Germania sunt plătite prin eforturile trupelor germane pe frontul sovieto-german.

Astfel, în ianuarie 1942, Hitler, primindu-mă la Cartierul sau general din Prusia Orientală și având în vedere spusele românilor cu privire la faptul că nu primesc o compensație suficientă pentru petrolul lor, mi-a făcut o observație și mi-a recomandat în problema petrolului să țin seama de faptul că Germania plătește petrolul românesc prin soldații săi care luptă pentru interesele României.

Procesul verbal a fost scris conform spuselor mele, a fost citit de mine
ss. Antonescu

A interogat: Ofițerul de contrainformații
lt colonel Sokolov
Translator militar
lt. Znamerovschi

Adăugat la sfârșit: Originalul procesului verbal al interogatoriului a fost trimis la Ministerul Afacerilor Externe al URSS.

PROCES VERBAL

Arestatul Antonescu Ion.

De la 7 ianuarie 1946.

Întrebare: Precizați când a fost făcută înțelegerea între Germania și România despre năvălirea militară asupra URSS?

Răspuns: Cum am arătat la cercetarea de la 26 iunie 1945 năvălirea comună a Germaniei și României în contra Uniunii Sovietice a fost hotărâtă în mai 1941 în timpul întâlnirii personale cu Hitler.

Atunci împreună cu Hitler am hotărât, la cererea lui Hitler, să atac împreună cu Germania Uniunea Sovietică.

Întrebare: Cine a fost de față la înțelegerea d-voastră cu Hitler?

Răspuns: Înțelegerea cu Hitler a fost încheiată de mine de față fiind ministrul de externe a Germaniei Ribbentrop și interpretul personal a lui Hitler Smidt [Schmidt].

Întrebare: Ungaria a luat parte la încheierea acordului cu Germania după năvălirea asupra Uniunii Sovietice?

Răspuns: Da, a luat parte. În convorbirea cu Hitler când s-a luat hotărârea de năvălirea militară a Germaniei și României asupra URSS de noi (de mine și Hitler) l-am întrebat dacă este hotărâtă participarea Ungariei în război.

Hitler mi-a răspuns că Ungaria a convenit să participe în alianță cu Germania la războiul în contra Uniunii Sovietice.

Când germanii s-au înțeles cu ungurii în această privință Hitler nu mi-a spus.

Întrebare: Cu guvernul ungar d-voastra ați avut legături directe în timpul pregătirii de război în contra URSS?

Răspuns: Nu. Relațiile dintre România și Ungaria în timpul acela au fost rele și din această cauză nu au fost între noi nici un fel de tratative.

Întrebare: Până la întâlnirea cu Hitler d-voastră evident ați avut știri despre pregătirile Germaniei de a ataca URSS?

Răspuns: Știri despre pregătirile militare a Germaniei pentru atacarea URSS până la întâlnirea cu Hitler nu am avut.

Întrebare: D-voastră v-ați întâlnit cu Hitler până la mai 1941?

Răspuns: Da, m-am întâlnit.

Întrebare: În timpul acestor întâlniri Hitler nu v-a informat pe d-voastră despre pregătirile germane de război în contra URSS?

Răspuns: În noiemvrie 1940 am avut întâlnire cu Hitler la Berlin și în prezența lui Ribbentrop și a interpretului Smidt [Schmidt] am confirmat tratatul încheiat mai înainte relativ la adeziunea României la „Pactul tripartid” și am dat voie să vină în România misiunea militară germană pentru instruirea armatei române.

Acest act făcut din parte se poate considera ca începutul înțelegerii mele cu germanii în dezlegarea războiului contra Uniunii Sovietice.

La a doua întâlnire cu Hitler la Munchen, în ianuarie 1941, Hitler mi-a comunicat direct că Germania și U.R.S.S. nu se pot înțelege relativ la România, fiindcă Uniunea Sovietica pretinde la gurile Dunării și alte puncte strategice în Balcani, cereri cu care Germania nu este de acord, apărând interesele României. Se poate că cu această afirmare Hitler pregătea românii de război contra U.R.S.S.

Ancheta este întreruptă.

Procesul verbal este scris din cuvintele mele drept, citit de mine.
ss. Ml. I. Antonescu

A interogat: șeful biroului de instrucție al Direcțiunii Generale «Smers»
locotenent colonelul ss Socolov
A tradus: Împuternicitul operator al Direcțiunii Generale «Smers»
căpitanul ss Calinin

Proces verbal
Făcut astăzi 9 aprilie 1946, la București

Noi, Reprezentantul Comandamentului Armatei Roșii, locotenent col. Rodin, pe de altă parte Șeful Corpului Detectivilor Inspectorul Alexandru Nicolschi, primul am predat și secundul am primit, pe deținuții: Antonescu Ion, Antonescu Mihai, Pantazi Constantin, Vasiliu Pichi, de asemeni am primit și obiectele personale consemnate în procesele verbale anexate.

Drept pentru care am încheiat prezentul proces verbal spre cele legale în patru exemplare, din care unul s-a predat domnului colonel Rodin, reprezentantul Comandamentului Armatei Roșii.

Proces verbal

Făcut astăzi 9 aprilie anul 1946.

Noi, Curelea Aureliu, Șef de Poliție în Direcțiunea Generală a Poliției, Corpul Detectivilor.

Având în vedere delegațiunea verbală dată de Dl. Inspector Șef al Corpului Detectivilor, de pe lângă Direcțiunea Generală a Poliției de a inventa [sic!](3) obiectele de îmbrăcăminte proprietatea Ex Mareșalului Ion Antonescu, de care este însoțit.

În vederea acestora, procedând la inventarierea lor, am găsit următoarele obiecte de îmbrăcăminte menționate mai jos:

Un costum uniformă militară de culoare kakie cu epoleți de Mareșal, una haină și o vestă de culoare bleu marină cu fire albe, una pereche pantaloni bleu marini, una haină cu pantaloni culoare cărămizie cu căptușeală roșie, una haină de culoare portocalie, una pereche pantaloni gris, un halat de culoare cărămizie căptușit un sfert cu materie roșie, una cravată de culoare kaki tip militar, două perechi ciorapi rupți, patru gulere tari scrobite cu dungi și un guler moale cu vărgi roșii, una pereche cizme roșii cu șirete (bilgh), una pereche papuci de casă, o pereche pantofi antilopă cărămizii, o pereche pantofi negri cu șanuri, patru titluri de împrumut de înzestrare a țării 4, 1/2% fiecare în valoare de 20.000 și cu cupoanele tăiate până la cuponul nr. 19 platibil la 1 iunie 1944, două titluri de împrumut de înzestrare a țării: fiecare în valoare de 10.000 și tăiate, cupoanele până la nr. 19 platibil la 1 iunie 1944, cinci titluri împrumutul Reîntregirei din 1941, în valoare fiecare de 20.000 lei, fiecare de câte 20.000 dintre care două având lipsă patru cupoane, două titluri împrumutul Reîntregirei din anul 1941 în valoare fiecare de câte 50.000, un titlu de împrumut de Reîntregire din 1941, în valoare de lei 100.000, având patru cupoane lipsă, un titlu împrumut de Reîntregire în valoare de 10.000 lei, având patru cupoane lipsă, un ceas de aur brățara marca «Movedo» cu curea de piele, având geamul spart, în stare de nefuncționare, una pereche butoane manchete cu câte una piatră diamant, un buton de cămașe pentru spate galben.

Una cruciuliță neagră cu două iconițe mici cu Maria Magdalena cu lănțișor subțire mic de aur, toate aflate într-un geamantan de piele galben.

De asemenea se mai găsesc următoarele obiecte, în al doilea geamantan de piele de culoare galbenă:

Un palton negru, un chipiu de Mareșal, opt piese pentru trusă toaletă, nouă batiste, șapte perechi ciorapi bărbătești rupți și cârpiți, patru cravate, una pereche mănuși galbene de piele, patru gulere, trei gulere, un servet de față mic, un cordon pentru pijama, un săculeț mic, cinci cămăși, una pereche pinteni, un borcănel cu alifie, patru pijamale complecte de mătase, cinci perechi chiloți de mătase, una pereche chiloți de bae, una cămașe pentru piele de mătase, una vestă de piele de căprioară, un poulover fără mâneci cârpit, trei perechi ismene flanelă, una cămașă flanelă, una pereche ciorapi lână cârpți, una flanelă pentru piele albă, o periniță cu o iconiță catolică, două medalioane iconiță cu maoste de ale lui Sf. Nicolae, una iconiță din carton, una perie de dinți.

A consemnat pentru dumneavoastră Gheorghe Buzatu, Arhivele de Stat din Moscova, 1992.

/0 Comments/by
romania

Patrick Matiș – Colonia România!

Patrick Matiș - Colonia România!

Ce este o colonie? V-ați pus vreodata întrebarea?

Noi, românii ne plângem sau ne lăudăm că trăim într-o colonie. Mai degrabă ne lăudăm, decât ne plângem întrucât ceea ce ne doare ne și place.

Ne complacem în ideea de a fi stăpâniți.

Știți, această țară pe care o considerăm a noastră are un singur cel mai mare oraș: capitala țării. Celelalte sunt mai mici, cu mai puțini locuitori, desigur. Aproape că am spune: e un sistem piramidal. Sau un sistem centralizat. Arată ca o celulă cu un singur nucleu…

România astăzi este o țară globalistă care aparent trăiește, pare un organism de sine stătător, în viață, dar nu… este menținută de aparate.

Ca să trăiești într-o asemenea țară unde lucrurile nu miros a bine… vorbeam despre laude… e mai dificil decât am trăi printre flăcări, adică trăim printre fumuri care fascinează, hipnotizează, umple capul cu bule de săpun care spală creierul. Printre acestea sunt și gunoaiele ambalate în plastic (deșeu rezultat după urma rafinării petrolului) cu sclipici, viu colorate.

România de la oraș e total diferită de cea de la țară? De ce? Pentru că, deși civilizația s-a născut la sat, satul nu înseamnă țară, adică rural, provincie, peizani colectiviști, neica-nimeni proștii satului, cum se spunea după al doilea mare război, ci înseamnă Cetate, Ziduri ce stau stavilă în fața opresiunii, stau demne în fața vieții, libertății și naturaleții conștiinței umane libere să se manifeste sub ochii ocrotitori și iubitori ai Mamei Naturi, Ființă Primordială urâtă de moarte de către avortonii materialiști ai zgândăririi aristotelice a cupei ce ar trebui să înmagazineze informația Universului, denumită creier, instrument al minții în acord cu Mintea Universală unde Cunoașterea Este.

Civilizația înseamnă curtoazia, diplomația și binețea sibilină de odinioară, cu alte cuvinte a fi în faptă, cuget și simțire „ziduri de pace și turnuri de frăție” dimpreună.

Dacă-l las pe fratele meu să moară, credeți că eu voi continua să trăiesc bine-mersi zeci de ani de acum încolo? Și în pofida cui, ASTĂZI, când suntem în prag de colaps mondial. Mai avem zeci de ani de acum încolo? Și dacă da, cum o să arate ei? Se preconizează foamea, setea, cică… cei care își cumpără mâncarea nu au cu ce și nu au timp să și-o producă și să și-o prepare pentru că sunt ocupați cu munca pentru alții și mai bine fac comandă… Când îți face altul mâncarea, ești sigur că știi ce mănânci?…

O colonie are doar un singur stăpân. Acest organism viu pe care încă îl mai numim România are mulți (căci investitorii nu investesc ci ne cumpără, adică ne posed în proprietate), și numai prădători avizi, lacomi, însetați de avuție și umflați cu bani, „ulei” și aer… energii înmagazinate în detrimentul celor mulți. Și până când?!

România s-a trezit?! Nu! România doarme la data și ora la care vorbim! E aproape în comă, și când pisica nu-i acasă, șoarecii joacă pe masă, știți bine..

Ploua cu „sânge” afară, iar frații noștri s-au speriat. Au crezut că-i va termina până mâine dimineață. Dar iată că a venit, totuși, dimineața și s-au trezit vii, din somn, s-au dat jos din pat. Au continuat cu treburile lor de zi cu zi, cu muncile lor existențiale ca să aibă ce pune pe masă la copii, au continuat cu nevoile lor și s-au culcat la loc. Ca și cum nimic nu s-ar fi întâmplat. Totul a fost pe repede-înainte și nu au simțit nimic. Dar alții în întuneric foșneau și s-a simțit mirosul furtului, căci era acolo unul care veghea în tăcere…

România importă gunoaie ca să le ardă, iar Garda de Mediu este în cârdășie cu ei. Le ies biștari mulți și se simt deja baroni pe colonie! Ei.. e doar o mică plantație din cadrul moșiei unuia de mai sus, dar deja se simt jupâni pe feudă! E ca și cum s-ar simți Buricul Pământului și Pământul s-ar învârti în jurul lor. Dar se scufundă în Abis cu această crezare. Nimic bun nu iese din aceasta! Nu construiește nimic și nu aduce bunăstare și fericire! Se vede!..

Cuvântul colonie are rădăcina semantică… pardon, cuvântul rădăcină „colon”. Nu vă scârbiți, vă rog! E vorba despre intestinul gros. Are rolul de a elimina dejecțiile sau gunoaiele din corp, ca să contribuie la menținerea sănătății lui (vedeți colonia Australia, cu închisorile ei, unde sfârșeau majoritatea celor mai penali dintre subiecții imperiului, scursura imperiului, cum s-ar spune). Colonia, astfel, este o prelungire a lumii de jos a marilor imperii (iar acum a marilor corporații), a celor care exploatează, exploatează, exploatează și iar așa, până când le pleznește burta și trebuie să „dea pe la periferie” ce au înghițit în plus, rezultatul îmbuibării și lăcomiei lor. Este o albie unde-și spală ei rufele în familie, sau banii în alte cazuri, provocând cazuri de probleme sociale, chiar și acolo unde nu existau. Nu are nimic de-a face cu noi. De la noi, Imperiul Roman, spre exemplu a plecat cu tone de aur, grâne și sare, printre altele. Să mai continuăm să spunem și despre Imperiul Sovietic?! Întâi își extrag material din colonii și apoi îl aruncă, tot aici sub formă de gunoi. Ce nu mai pot ei îngurgita, aruncă la periferie. Alimentele pe care ni le exportă nouă sunt de cea mai slabă calitate, însă mancarea de la țară este cea mai sănătoasă. Noi facem mâncare bună, bucătăria noastră dă viață, ei cu a lor nu!

Unde sunt românii? Deocamdată nicăieri! Cei treziți încă mai fluieră să se trezească. Până acum doar unul, doi… mai așteptăm. Dar timpul trece…

Vă salut cu stimă și respect,

Patrick Matiș.

 

/0 Comments/by
gheorghe piperea
,

Gheorghe Piperea – Mandatul politic al parlamentarilor ar trebui să conțină nu numai privilegii și libertăți, ci și obligații

gheorghe piperea

Gheorghe Piperea - Mandatul politic al parlamentarilor ar trebui să conțină nu numai privilegii și libertăți, ci și obligații

Mandatul politic pe care parlamentarii îl primesc de la noi, votanții, ar trebui să conțină nu numai privilegii și libertăți, ci și obligații. De exemplu, obligația parlamentarului de a da periodic socoteală despre gestiunea sa (pentru o aplicație juridică a acestui principiu, vezi art. 2019 alin. 2 Cciv). Parlamentarii, de asemenea, ar trebui să poată fi revocați sau demiși pentru încălcarea obligațiilor lor de mandatari politici ai votanților și, în general, ai cetățenilor, inclusiv cei care nu i-au votat.

Multe funcții în stat sau în administrația publică locală pot înceta din inițiativă cetățenească. De exemplu, președintele poate fi demis prin referendum, dacă Parlamentul decide suspendarea sa. De asemenea, poate fi demis prin referendum un primar, un consilier local, un consilier general sau județean sau un președinte de consiliu județean.

Din păcate, Constituția și legile noastre electorale nu prevăd o procedură de demitere a unui parlamentar, eventual prin referendum.

Parlamentarii care, în ciuda intereselor celor două treimi dintre români care nu dețin codul QR, vor vota curând pentru obligativitatea pașaportului sanitar (metamorfozat în pașaport de muncă și permis de cetățean), vor putea fi sancționați la vot, la alegerile din 2024. Teoretic, cei ce vor fi reușit să țină minte „realizările” mandatului unui „ales al poporului” vor putea să nu-l mai voteze și să îl înlocuiască. Dar, timpul poate șterge chiar și amintirea unui mandat catastrofal, în care „alesul” a încălcat drepturi și libertăți, votând legi anti-cetățenești și pro-totalitarism. Cu toate eșecurile, greșelile, fraudele, încălcările de drepturi și libertăți cetățenești, un parlamentar poate fi bine-mersi prezent din nou pe listele vreunui partid și, deci, să repete mărețele fapte de arme din mandatele anterioare.

Dacă ați trimis mesaje parlamentarilor, cerându-le să nu voteze legea pașaportului sanitar/de muncă obligatoriu, și nu vi s-a răspuns, ori vi s-a răspuns cu dispreț, cu cinism sau în răspăr, acesta este motivul – mandatul lor este, aparent, inexpugnabil până în 2024.

Ceea ce vă propun este un referendum de facto pentru revocarea morală și civică a fiecăruia dintre parlamentarii care sunt deciși să voteze legea nazipass-ului.

Un deputat este ales cu votul a cca 25 de mii de cetățeni, iar un senator, cu cca 35 de mii de voturi.

Strângeți câte 25 de mii (deputat), respectiv, 35 de mii (senator) de semnături pentru fiecare dintre parlamentarii din circumscripția voastră, în care semnatarii își asumă declarația de revocare a „reprezentantului” său în Parlament, după care depuneți aceste semnături la birourile parlamentare ale celor astfel revocați, la sediile locale ale partidelor vizate și, respectiv, la sediile lor centrale.

Dacă nu vi le primește nimeni, nu-i bai – depozitați-le cumva la vedere, chemați presa, faceți „live”-uri pe feisbuc și instagram, faceți dezbateri referitoare la aspectele negative ale mandatului „alesului” poporului etc.
Pentru impact, semnăturile de revocare, referendumurile de facto, ar trebui să se concentreze primordial pe liderii partidelor politice pro-totalitarism sanitar, de la centru sau din teritoriu.

Cu siguranță aceste referendumuri de facto nu vor avea efecte juridice.
Ceea ce este important, ceea ce trebuie să urmărim cu aceste referendumuri de facto, nu este efectul juridic, ci sancțiunea morală, civică, aplicată „aleșilor”, pentru simplul și deranjantul fapt că se lasă târâți în curentul totalitar. Tocmai acum, când ar trebui ca ei să fie, de fapt, stavile contra acestui curent, ancore în plină derivă despotică, apărători primordiali ai drepturilor și libertăților omului.

Pe de altă parte, aceste referendumuri de facto sunt forme de democrație directă, aplicată la firul ierbii, care ne implică pe toți în problemele cetății aflate sub asediu. Nimic nu împiedică, în viitorul apropiat, ca ideea să se transforme în lege.

Hai liberare!

A consemnat pentru dumneavoastră prof. av. Gheorghe Piperea.

/1 Comment/by
nu, puterea lui nu

Patrick Matiș – Puterea lui NU

RRC Podcast - Episodul 16 - Puterea lui NU

Trăim vremuri dureros de interesante. Se întâmplă că oamenii iar se întorc împotriva oamenilor. S-a întâmplat odată mult și s-a întâmplat altă dată bine, acum se întâmplă mult și bine.

Oamenii sperie pe oameni cu pericolul de infectare, pericolul de moarte, cu pericolul de dușman, cu pericolul dezordinii publice, cu pericolul de amenzi, de autorități, de sirene, de aoleu, de durere. Se caută pericolul. Nimeni nu are curajul să spună nu, aparent. Așa credeam, până când unul pe lângă mine, alta pe lângă mine au spus NU. M-a luat prin surprindere.

Sunteți abuzați, dragi români? Sunt unii care au curajul să vă întrebe în cyberspațiu. Atunci spuneți NU. Puneți stavilă și nu vă mai biciuiți seamănul de lângă voi! Și polițiști, și jandarmi, spuneți NU. Întrebați-vă cui folosesc ordinele pe care le primiți în fiecare zi împotriva propriilor voștri concetățeni. Cum vreți să vă țină minte istoria? Dar oamenii?

Sunt sus de tot acolo în vârful piramidei niște farsori care ne-au mințit că e un pericol nou care ne amenință viața. Nu există nimic nou în lume, iar dacă ar fi evadat din vreun laborator, credeți că vârful piramidei ar fi scăpat? Credeți că microbul magic ne-ar fi ales doar pe noi din baza piramidei, ca să ne vină de hac?! Credeți că ar fi putut băieții veseli să programeze pe computer așa ceva și să lanseze în eter doar pentru noi? Credeți că microbul magic e colorat politic? Sau este oare altceva care îi îmbolnăvește pe oameni?

Sunteți amendați, dragi români? Spuneți NU. Vi se spune: „purtați mască”!? La fel, spuneți NU. Vă spun să „vă spălați pe mâini”, precum Pilat din Pont? Iarăși, spuneți NU. Vă somează și vă explică să respectați legi abuzive față de care ei nu au avut curajul să facă nesupunere civică? Spuneți NU. Vă obligă să „vă vaccinați” împotriva microbului magic? Spuneți NU.

Cuvântul DA este creator, însă cuvântul NU închide porțile cetății, templului, bisericii și edifică demnitatea umană. Nu mai intră microbul magic atunci când spunem NU și închidem pe veci televizorul. Hai să deschidem o carte, atunci. Poate învățăm ceva nou, mă gândesc.

Farsorii din vârf nu vă iubesc, nu ne iubesc, nu ne vor iubi și nu ne vor suporta. Vor să scape de noi. Planurile lor sunt să țină în loc planeta. Dar mai întâi vor să ne ademenească cu morcovelul tot înainte și codița rădăcinii lui e îndreptată către Abis, către Prăpastie. Aceasta ne duce spre o groapă ce poartă numele intelectual de Dictatură. Acest cuvânt are rădăcina în verbul a dicta. Se dictează reguli, regulamente, reglementări, de parcă am fi defecți, sau infectați, și vor să ne regleze. Râde ciob de ciob și el nu se vede că e zob! Și ei au scheleți în debara, și încă foarte mari, scheleți de dinozauri.

Puterea lui NU este mare acum. Nu numai că edifică demnitatea umană dar stabilește cine suntem. Întâi spunem NU distrugerii, distrugând-o în mod pașnic, cu zidul lui NU, apoi reconstruim cu puterea lui DA. Acest DA semnifică unitatea din spatele lui NU. Ridicați palma în față și spuneți NU și luați-vă fiecare de cealaltă mână și spuneți DA! NU vrem Noua Ordine Mondială și DA, vrem Unire Umană!

Am consemnat,

Patrick Matiș,

să trăiți!

/0 Comments/by