Către clasa politică, la 1915, Nicolae Iorga striga dur: „Stâmpărați-vă”!

„Lupte și injurii, destăinuri și răspunsuri, calomnii și contracalomnii, ațâțări și alte ațâțări… – iată spectacolul de azi al României… Hidos și condamnabil spectacol!…V-ați mâncat între voii ca niște câini, ca niște fiare, pentru glorie, pentru câștig, pentru ambiții de leneși și capricii de femei. Ați făcut dintr-o țară întreagă scopul desprețuit al gâlcevilor voastre copilărești și criminale. Și azi vă sfâșiați din nou, la un ceas ca acesta, punând pe ruinele oricărei ordine și autorități, care dispar, cu tron cu tot, în furioasa voastră încleștare, stegulețe de partid, în locul marelui steag al țerii, prea greu pentru mânușițele voastre boierești!” – Nicolae Iorga.

La 25 octombrie 1915, Nicolae Iorga făcea următorul rechizitoriu dur clasei politice românești, o privire de ansamblu rece și justă care poate fi actualizată cu cea mai mare ușurință pentru clasa politică actuală, semn că mitul de la baza așa-zisei „democrații” de astăzi, care folosește perioda interbelică ca fundament proclamându-l ca „epoca de aur a democrației românești” nu este decât un mit:

„Lupte și injurii, destăinuri și răspunsuri, calomnii și contracalomnii, ațâțări și alte ațâțări, valuri de noroi care curg fără să le purifice măcar o picătură de sânge românesc vărsat contra dușmanilor țerii – iată spectacolul de azi al României.

Iată spectacolul pe care clasa dominantă a României îl dă, târând în vârtejul maniilor sale de război civil și pe refugiații desperării țerilor robite.

Hidos și condamnabil spectacol!

Ni întoarcem fața de la dânsul și spunem tare, fără frică de ‘teroarea’ unuia sau altuia, aceste cuvinte de mustrare, care ni vin pe buze nu de la jignirile sau ambițiile noastre, care nu sunt, care nu pot fi, ci de la marele sentiment de revoltă tăcută a țerii:

De șeizeci de ani țara, abia alcătuită, v-a fost pe mână: pe rând familiilor dintr-o tabără și familiilor din cealaltă tabără, a unei protipendade putrede, galvanizată cu setea de parvenire a unei burghezii de advocați.

Nu i-ați putut da pământul țeranului;

Nu i-ați putut da școală poporului;

Nu i-ați putut da administrația interesului public;

Nu i-ați putut da politica națională a statului;

Nu i-ați putut da armata idealului.

V-ați mâncat între voii ca niște câini, ca niște fiare, pentru glorie, pentru câștig, pentru ambiții de leneși și capricii de femei. Ați făcut dintr-o țară întreagă scopul desprețuit al gâlcevilor voastre copilărești și criminale.

Și azi vă sfâșiați din nou, la un ceas ca acesta, punând pe ruinele oricărei ordine și autorități, care dispar, cu tron cu tot, în furioasa voastră încleștare, stegulețe de partid, în locul marelui steag al țerii, prea greu pentru mânușițele voastre boierești!

Ei bine, nu! Aveți o datorie. Sunteți obligați la o explicație pentru tot ce ați făcut și m-ai ales ce n-ați făcut. O condamnare vă apasă: aceea de a vă uni pentru ca dintr-o supremă sforțare să dați țerii măcar cât se poate din idealul primejduit prin fapta voastră. Toți laolaltă, legați de cătușele acestei condamnări, să căutați a stoarce din ce a mai rămas bun în voi un desperat asalt către gloria noastră, către iertarea voastră!…

Iar dacă nu veți face-o, se va deschide scaun de judecată la București, a doua zi după totala risipire a speranțelor noastre.

S-o știți!”.