Constantin 7 Giurginca – Arhivele Transcendente – Biserica Trăznită sau stânca lui Zamolxis

La capătul Șeii Văii Cerbului, mărginit, de o parte de semeața piramidă a muntelui Obârșia, se află un monument megalitic de o mărime impresionantă, în care și savantul francez Emmanuel de Martone a văzut în stâncă o figură umană având peste 20 m înălțime. Și savantul francez, și Nicolae Densușianu, care a văzut platoul sacru, au observat structura tripartită (o treime) a monumentului gigantic.

Despre vârsta acestui sanctuar pelasg, N. Densușianu spune:

„Vechimea acestui monument se reduce la timpurile cele mari de dezvoltare etnică și politică a Pelasgilor, atunci când destinul încă nu începuse să persecute pe Pelasgii orientali, și când o parte însemnată din triburile latine (pelasge, n.a.) încă nu emigrase în Italia”. (op. cit. pg. 238).

Vorbind despre istoria Imperiului pelasg, tot N. Densușianu arată că divinul Uran (Uranos) a fost fondatorul marelui imperiu pelasg european, urmat de fiul său Saturn, cel care, după tradițiile antichității, a instituit pe pământ Vârsta de aur a omenirii.

N. Densușianu evidențiază această filiație de care pomeneau mitografii antichității:

„După ideile teocratice ale acelor timpuri, lui Saturn i se atribuiseră aceleași titluri și onoruri pe care înainte le avusese Uran, iar înaintea lui Uran le avusese Ceriul în înțeles cosmogonic. Dogmele rămăseseră aceleași, însă în cultul public numele lui Uran fu înlocuit cu cel al lui Saturn”. (op. cit. pg. 205).

În aceeași succesiune divină, urmașul lui Saturn va fi Zeus (Joe, Jupiter) care-și va detrona tatăl. Mitografii antichității ne mai spun că geții îl numesc pe Saturn – Zamolxis.

Monumentul megalitic ridicat sub muntele Obârșa, sub șeaua Văii Cerbului, este închinat marii divinități Saturn, creatorul Vârstei de aur a umanității, căruia geții îi mai spuneau și Zamolxis.

Ca de sub orice templu sfânt (care-și avea la pelasgi – și apoi la geto-daci – și oracolul său) se ivea și izvorul de apă purificator.

În acest caz, din trupul de piatră sacră al Pietrei se va ivi obârșia unui izvor care va primi numele de Apa Sfântă = Naparis, râul Ialomița din zilele noastre.

La obârșia lui, râul va purta numele său de origine: Valea Bisericii, până la prima mare cascadă a Ialomiței, de unde va purta numele de Ialomița.

Valea Bisericii nu este un toponim care să ateste urmele unei biserici creștine ori din epoca Evului Mediu timpuriu, ci urmele unui templu, ale unui loc sacru consacrat unui strămoș mitic, Primordial – Saturn.

Între atributele, epitetele, cele mai cunoscute acordate lui Saturn era cel de „Saturnus senexe” (Bătrânul, Veneratul), ori „deus vetus” (Zeul cel vechi, bătrân), „deus Majus” (cel Înțelept, cel Bătrân). La rudele noastre primare de la Troia era „Jupiter avus” (cel Bătrân, strămoș).

În tradițiile populare românești a rămas sub numele de „Omul mare”, ori de Moș, întemeietorul vârstei de aur a omenirii. Saturnus senexe va lua chipul generosului și înțeleptului Moș Crăciun.

Colindele noastre românești închinate marii sărbători a Soarelui la Butucul Crăciunului (Solstițiul de iarnă) ce-și încep invocarea sublimului Soare cu „florile dalbe”, preamăresc nașterea Mântuitorului în zilele tainicei nopți a Solstițiului, când Moș Crăciun (întruchiparea divinului Saturnus senexe) ne aduce semnul biruinței Soarelui prin bradul dăruit fiecărei case, brad (Butucul Crăciunului) ce este un simbol al Arborelui Vieții și promisiune a unui nou Ev de Aur saturnian pogorât acuma prin nașterea pruncului divin, Iisus.

În memoria arhaică a românilor, a rămas puternică conștiința existenței unui templu străvechi, a unui simulacru la obârșia Văii Bisericii, care a fost puternic mutilat de un teribil cataclysm. De aceea și toponimul Biserica Trăsnită (ruptă, distrusă de un asemenea cumplit cataclism).

De de unde vine însă celălalt nume: Mecet (ori Mecetul turcesc)? Nu putem greși încă o dată (mulți încă afirmă că urmele templelor și altarelor megalitice din platoul Bucegi sunt urme de eroziune) și să afirmăm că prezența acelui multimilenar monument megalithic este legat de prezența turcilor, urme ale locuirii turcilor în inima cetăților noastre sacre de piatră, de pe vârfurile munților, la peste 2.400 metri.

Turcii au pătruns ca așezare, deci locuire, prin anii 1600, așadar de o adevărată stăpânire putem vorbi după a doua jumătate a secolului al XVII-lea. Dar să vedem sensurile cuvântului mecet în limba română:

1. moschee mică;
2. cimitir turcesc;
3. ironic: cu sensul de autoritate bisericească;
4. lucru strașnic, făcut cu temei; regional în județul Gorj.

Dar ce să caute un cimitir turcesc la 2400 metri înălțime, sub semețul munte sacru Obârșa? Înseamnă că turc mai este și un etnonim pentru alte seminții din vremuri străvechi.

Turcii din cântecele vechi eroice românești nu sunt cei care încep invazia Dunării la începutul secolului al XV-lea, ci sunt turcii preistorici, numiți de mitografii greci și romani teucri, fie după numele vechiului lor rege Teucer, fie după numele unui trib (teucri) emigrat din Tracia în Asia, în zona Troiei (notă la N. Densușianu, op. cit. pg. 255).

Mecetul de la Obârșia Ialomiței amintește de existența unui cimitir în care au fost îngropați turcii (teucrii), probabil cei care au slujit în timpuri imemorabile la acele temple și altare megalitice consacrate marilor divinități pelasge: Cerul și apoi Uranus și Saturnus.

Altfel cum am putea explica oronimul (nume de munte) Turcineasa din zona izvoarelor Cernei (bănățene), din zona unde s-a născut legenda viteazului Iovan Iorgovan, care, după localnici, dau o explicație „după ureche” și anume că a fost acolo o moară a unei turcoaice și i-a rămas așa numele de Turcineasa.

Nu este prima oară când localnicii pierd semnificația unui semn dintr-un ritual, ori povestea inițială a toponimicului respectiv, apelând la ceea ce se cheamă etimologia populară, preluarea sensului și a formei celei mai apropiate de cuvântul în cauză.

Istoric, nu este real un asemenea caz, o femeie osmanlâie să fie proprietară de moară în ținuturi greu accesibile și să-i rămână numele acordat unui munte sacru la daco-români. Și nici lingvistic un asemenea izvor nu există, pentru că nu există istoric.

Desigur, este numele originar al muntelui unde au trăit turcii din preistorie: neamul teucrilor, care se închinau marilor lor divinități pelasge acolo. Ar trebui cercetată și Peștera sau Grota de sub Mecetul Turcesc: desigur ar trebui să comunice cu Omul!

A consemnat pentru dumneavoastră Constantin 7 Giurginca, „Arhivele Transcendente – O peregrinare prin geografia sacră a pământului românesc”, Editura Universității „Titu Maiorescu”, București 2020.

Dacă v-a plăcut, sprijiniți Revista România Culturală pe Patreon!