Constantin 7 Giurginca – Arhivele Transcendente – Dealul Ivoiu din Culmea Goșa

Partea nordică a Culmei Goșa, spre Camboru, poartă numele de Ivoiu, cunoscut și ca Muchia Ariei, ori „În Muchie la Arie”. Dealul Ivoiu surprinde prin soluțiile tehnice aplicate în perimetrul dealului, pentru a creea niște platouri de-a curmezișul dealului, iar la marginea platoului amenajat se află două arii: una în Muchie, pe fruntea netedă (ori poate netezită?) a Muchiei Ariei și a două mai jos la circa 300-400 metri, și ea tot amenajată. Ceea ce surprinde este că cele două arii nu s-au erodat de-a lungul miilor de ani, nu s-a știrbit nimic din forma lor.

Ariile au diametrul de circa 15/20 metri, sunt netede și așezate la marginea platourilor. Platourile sunt impresionante lucrări de amenajare pe panta dealului, ce are o lungime de circa doi kilometri, iar platoul taie dealul în curmeziș, având o lărgime de circa 60 metri și o lungime ce acoperă panta, în direcția est-vest. În Ivoiu, unde a fost vatra satului Seci, azi dispărut, s-au găsit oale și urme ceramice, iar către sud-vest, profesorul D. Nica a găsit o râșniță dacică și alte obiecte. Oare aceste arii circulare să fi avut de la începutul lor rolul de arie, ca practică agricolă, ori au avut o funcție ritualică? Amenajarea parte una megalitică și a unor agricultori din perioada timpurie a Evului Mediu.

Cât privește numele minimasivului, Ivoiu, acesta este derivat cu sufixul augmentativ (care mărește lucrurile, ființele) oi(u) de la rădăcina Iv din care s-a format verbul a (se) ivi. Un verb cu un bogat câmp semantic la români: a scoate la lumină, a se arăta pe neașteptate (de după un deal, nor), a ieși la iveală, a se arăta, a se înfățișa. Regional, în Banat, se adresează, celor dragi și cunoscuților, frumoasa rugăminte: să vă mai iviți pe la noi (să vă mai arătați pe la noi).

Este vorba de o arătare pe neașteptate a unui lucru colosal, uimitor, în fața ochilor: Ivoiu. Dicționarul Academiei (D.L.R.) continuă să ne spună că vorbim o limbă română pe care am moștenit-o de la strămoșii daco-români, dar peste 50% din cuvintele românești au, fie o origine necunoscută (deși noi existăm), fie sunt sârbo-croate, bulgărești, slave și de alte origini. Așa că această direcție de cercetare lingvistică, în care peste 60% din cuvintele limbii române sunt împrumutate din limbile unor popoare migratoare, și etimologia cuvantului românesc a (se) ivi cică ar proveni din paleoslavul javiti. Până la trecerea slavilor peste Carpați noi primitivii daco-români nu am știut să numim acțiunea: a se arăta pe neașteptate ceva, de undeva, până la venirea slavilor! Întrebăm, întemeiat, de ce nu paleoslava a împrumutat cuvântul a se ivi și lucrarea acțiunii lui = ivire (substantiv), de la români?

A consemnat pentru dumneavoastră Constantin 7 Giurginca, „Arhivele Transcendente – O peregrinare prin geografia sacră a pământului românesc”, Editura Universității „Titu Maiorescu”, București 2020.

Dacă v-a plăcut, sprijiniți Revista România Culturală pe Patreon!