Dan Puric – Despre eroii anonimi si dezertorii din conditia de roman

La prima impresie, Batalia de la Jiu este o carte de nisa, fara nicio sansa de supravietuire intr-o lume a infinitelor dezbateri, menite parca sa oculteze definitiv adevarul istoriei, o lume a ratacirii constiintei romanesti a bietilor tineri in jungla manualelor alternative.

Si poate de aceea, cititorul de azi, reeducat si formatat, cu perceptia scurta a lumii de acvariu ce-l inconjoara, va avea reflexul „legitim” s-o inchida imediat, considerand-o neinteresanta, vetusta si venita dintr-o lume moarta, care nu-l intereseaza.

Reactie fireasca a unui om provenit dintr-un popor care, timp de decenii, n-a mai fost crescut si educat in spiritului Adevarului si al Demnitatii, cu sufletul indreptat spre Dumnezeu, ci doar in spectrul halucinant al supravietuirii, al goanei haotice, cumplite si instrainante, al interesului strict personal, avand ca cer doar neantul ideologic.

Un soi de imensa departare sufleteasca intre cei de atunci si cei de acum, pe care timpul scurt istoric nu are cum s-o legitimeze, a atrofiat organica vibratie a romanului de azi catre povestea trecutului sau.

Si totusi, in ciuda a tot si a toate, omul acela rar, ce inca mai exista si in zilele noastre, va avea puterea sa citeasca in micuta carte intitulata „Batalia de la Jiu”, printre datele strict de arhiva militara, cifre reci si anonime, jertfa unui intreg neam, aflat la o cutremuratoare rascruce a existentei sale.

Va vedea cum, deodata, ca la un semn, „numerele” acelea anonime, fara de viata, se trezesc ca dintr-un somn adanc si devin oameni. Oameni de o tulburatoare credinta si putere sufleteasca!

In fond, cartea aceasta mica, plina de informatii de arhiva militara si date istorice, ascunde pe dedesubt o cutremuratoare ereditate morala, data din neam in neam, care tasneste din cand in cand ca un gheizer, prin molozul istoriei, aducand la suprafata curatenia sufleteasca a fibrei romanesti.

Veti vedea in ea, citind-o cu atentie, mai multe batalii, nu una singura. Cea vizibila, cu inamicul puternic si sfidator, dar si cu cea degradanta, de tip degenerativ, cu inamicul invizibil din interior.

Batalia tacuta, sinistra, cu acele suflete mici, fricoase, oportuniste si meschine, care atunci, ca si acum, dezertau din sfanta conditie de roman, la ceas de cumplita incercare pentru tara.

Acea speta inferioara, dar agresiva si eficienta, care atunci, ca si acum, credita din rasputeri si cu toata convingerea, neputinta acestui neam de a face istorie.

Lor, acestor perverse si letale subminari li s-a opus, ca o alta ordine morala, ca o alta viziune asupra fiintei romanesti, increderea nestramutata in vitejia acestui neam, a omului proniator de atunci, pe care vremurile l-au scos in cale, generalul Ioan Dragalina.

Nu numai planul de ofensiva, gandit cu geniu strategic, in plina campanie de retragere haotica a armatei, sub comanda unor incompetenti ai vremii, dar acea inalta temperatura sufleteasca ce a legat, fulgerator, ca un liant sufletesc, om de om, constiinta de constiinta, intr-un adevarat zid romanesc, ridicat uluitor si imprevizibil in fata inamicului excedat, parca, dintr-o data, de necunoscuta forta a unui neam, pe care de veacuri il desconsidera.

Veti vedea, citind, cum numai in cele douazeci de ore de cand a preluat comanda Armatei I si pana in clipa in care a fost ranit, generalul Dragalina a intors, cu de la sine putere, o pagina de istorie cat un veac de demnitate romaneasca a acestui popor.

„Voi fi fara mila, ascultati ofiteri de orice grad si soldati, voi fi fara mila, fata de aceia care se uita inapoi, in loc sa se uite inainte, fata de aceia care parasesc randurile si fug din fata inamicului!”

Asezati la hotarul Romaniei distruse de atunci, aceasta sfanta intransigenta si veti vedea de unde s-a nascut acel divin imperativ romanesc, ca un strigat al unui intreg popor catre eternitate, „PE AICI NU SE TRECE!”.

Aceasta tarie fulger a unei binecuvantate intolerante in fata oricarui fel de dezertare este, in fond, radicalitatea fortei morale ce iese din teaca la vremuri de cumplita restriste! Ce oameni a avut acest neam, ce romani a avut aceasta Romanie, atat de blamata si de distrusa astazi?

Cititi aceasta carte si incercati, in inima si suflet, sa repopulati tara noastra de azi, aflata in plin dezastru moral, cu acei tarani ostasi, cu hainele zdrentuite ce completau tristele uniforme, dar cu icoana Romaniei Mari in inima, avand in frunte o stanca de om, a carui sfanta intoleranta hristica ingenunchia destinul necrutator. Repopulati-o pentru o clipa cu toti acestia si veti reface adevarul de a fi roman intr-o Romanie eterna!

Printre datele istorice, printre informatiile de arhiva, va veti intalni cu fapte, cu atitudini cutremuratoare, de legenda. Acel somn profund, fara de vise, ca un tragic preludiu, inaintea Somnului de Veci, inaintea intalnirii cu moartea, a unui intreg detasament ce facuse in mars fortat, cu numai doua ore de odihna, peste 100 de km intr-o zi.

Cazut frant de oboseala, plecat din transee mergand prin ploaie si noroi, acel detasament de tarani ostasi isi mai odihnea, pentru o clipa, fruntea pe pamantul sfant al tarii, inainte ca acesta, dupa cumplita inclestare cu inamicul, sa-i primeasca sub brazda lui, ca pe niste tragice seminte ale nemuririi noastre.

Statistici, cifre, documente, relatari… Dar, dincolo de ele, plansul cumplit al unei tari ca al unui copil ramas orfan, pe care nimeni nu-l mai intelege astazi. Un fluviu de tacute si inlacrimate pomelnice, ce ocolesc discret istoria, spre a-si gasi odihna in vesnicia acestui neam.

Ce-ar fi tara aceasta Romaneasca de acum, daca am refuza sa-i declinam destinul, doar intre limitele sinistre ale degenerarilor, oportunismelor, lasitatilor si tradarilor de azi, si am alege sa punem, la granita ei sufleteasca, alte borne, acele pietre de hotar pe care nimeni n-ar indrazni sa le mai calce vreodata?

Asezati ordinul de cutremuratoare intransigenta a generalului Dragalina in fata cumplitei batalii de la Jiu, intr-un colt de hotar sufletesc al acestui neam, iar dincolo, la cealalta margine tremuranda de tara, ordinul generalului Radu R. Rosetti de la Marasesti, pe atunci locotenent colonel, comandant al Regimentului 47/72 Infanterie, care in plin atac, cazand grav ranit si trecand peste insuportabilele-i suferinte, a ordonat, parca, nu numai soldatilor sai, ci intregii istorii: „Sa se stie ca eu sunt ranit aici! Niciun om sa nu treaca indarat peste trupul meu!”

Puneti la granitele tarii aceste doua pietre de hotar si veti vedea cum din pamant, alte sute, mii, zeci de mii, fara de numar, tacute si nestiute caramizi ale jertfei romanesti, ce se vor imbratisa in liniste, ca palmele intr-o sfanta rugaciune pentru apararea acestei tari!

Ganduri, fioruri sufletesti ce te pot strabate, cititorule, rasfoind aceasta micuta carte in graba vinovata a zilei de azi! Oamenii striga dupa inaltimi sufletesti, dar oare cati dintre ei ar vrea sa locuiasca macar pentru o clipa acolo? Caci, iata, cartea aceasta mai poarta in taina ei ceva luminos si inaltator, ca un murmur tulburator catre crestele senine ale fiintei noastre.

O lectie data istoriei indiferente sau mistificatoare, de sfanta Ereditate a unei nobile si invincibile Demnitati, mostenita din tata in fiu. Diamantul constantei noastre dainuiri!

Veti citi, printre relatarile facute, printre abundentele informatii istorice si militare, goana unui suflet de om, printre nedreptati, capcane perverse, falsificari postume ale lucrului autentic, ipocrizii ascunse sub obrazul gros al asa-zisei obiectivitati, diluarea gestului eroic in focul de artificii al dezbaterilor diversioniste, veti citi ceva ce seamana cu fiorul unei tragedii antice sau cu febrilitatea infinita a unui apostol in a apara Chipul Mantuitorului de mizeriile postume Crucificarii, menite sa-nece Adevarul!

Este tragicul mars in raspar cu lumea, al fiului catre chipul luminos al tatalui sau! Este sufletul insusi al autorului acestei carti, comandorul de marina Virgil Alexandru Dragalina, care-si duce propria batalie de la Jiu, ridicand, din „calea rautatilor”, lumina adevarului istoric, acolo unde stie ca se odihneste „CINSTEA NUMELUI DE ROMAN”, chipul neintinat al tatalui sau, generalul Ioan Dragalina!

A consemnat Dan Puric via certitudinea.ro.