Istoria Bucureștiului – Portrete și momente – Marițica și Gheorghe Bibescu

Anton Kaufmann, portret Gheorghe Bibescu, desen,
17 februarie 1843 București, imprimat la Paris, MMB

Una din frumusețile valahe celebre prin rafinamentul vestimentar, Marițica Bibescu, a doua soție a domnitorului Gheorghe Bibescu (1843-1848), era renumită pentru toaletele sale și pentru naturalețea cu care purta orice, simțindu-se la fel de bine în rochia de bal, în port oriental ‒ așa cum apărea într-o xilogravură publicată în 1848 în „Album Moldo-Valaque”, sau în costum popular cu ie, maramă de borangic, fotă cusută cu fir, brâu cu paftale mari și salbă de galbeni împărătești la gât. Se pare că pentru aceste straie simțea o mare atracție și a dorit să fie imortalizată purtându-le. Așadar, i-a pozat pictorului Constantin Lecca în rol de țărăncuță ce depăna firul de lână cu vârtelnița, iar lui Carol Popp de Szathmári ca o săteancă bogată, în haine de sărbătoare. Înainte de 1848, Marițica Bibescu, frumoasa soție a lui Gheorghe Bibescu, arbora straie de săteancă și ținea să fie portretizată, astfel îmbrăcată, atât de Constantin Lecca, cât și de Carol Szathmári. Dar acest costum a fost, de fapt, o interpretare, o adaptare a celui popular la vestimentaţia cultă. Profuzia de fir de aur şi argint din altiţă, marile paftale din metal preţios, diadema din ţechini cu pandantive, la fel ca la domniţele bizantine, precum şi salba cu trei şiraguri de galbeni împărăteşti erau menite a pune costumele în valoare.

Carol Popp de Szathmári (1812-1887) a executat o acuarelă ce o reprezenta pe doamnă, figură întreagă și un tablou în ulei, portret-bust, după care gravorul George Venrich a făcut o litografie de largă circulație. Așa cum soțului ei, domnitorului Gheorghe Bibescu, îi plăcea să se compare cu Mihai Viteazul și să poarte pelerină albă și cucă voievodală, și doamnei i-a plăcut să intre în conștiința supușilor ca o iubitoare a țărănimii și o apropiată a celor umili, ale căror haine modeste le îmbrăca.

La ceremonia ungerii sale ca domn, Gheorghe Bibescu purta tunică de general, dar și gugiumanul cu surguci și mantia cu guler de blană, care erau însemnele tradiționale ale învestiturii și cadouri de la sultan.

„Domnul purtând uniformă militară (după tipul rusesc) însă cu gugiuman de samur pe cap, având o egretă albă străpunsă și susținută de un agraf cu floare de briliante, călare pe cal, al cărui (h)arnașament era cusut în fir după tipul oriental, iar pe umeri peste epolete, purta mantia de morantic lila cu flori de fir cusute ca semn domnesc (…) Harșaoa (șabraca) este foarte elegantă și bogată, scările de argint suflate cu aur”.

Descrierea o întâlnim în cartea lui Adrian-Silvan Ionescu, „Moda românească 1790-1850. Între Stambul și Paris”. De altfel, cu prilejul ceremoniei întronării sale, domnitorul Gheorghe Bibescu şi-a cunoscut a doua viitoare soţie, acesta fiind deja căsătorit cu Zoe Mavrocordat Brâncoveanu, în timp ce Mariţica era căsătorită cu spătarul Costache Ghica, fratele lui Alexandru Ghica. Diplomatul Nicolae Petraşcu, citând documentele vremii, relatează:

„Într-una din lojele din faţa celei domneşti, strălucea frumuseţea Mariei Văcărescu, spre care erau îndreptate toate privirile sălii, mai mult chiar decât spre scenă. Îmbrăcată într-o toaletă strălucită, ea a fost imediat observată de domn, care s-a îndreptat către loja ei şi i-a declarat că frumuseţea ei ar da o strălucire mai mare tronului Ţării Româneşti”.

Carol Popp de Szathmári, principesa Marițica Bibescu, B.A.R.

Nunta fețelor domnești a avut loc pe data de 9 septembrie 1845, la Focşani, la biserica Mănăstirii Sf. Ioan. Cununia religioasă a fost oficiată de Episcopul Buzăului, Chesarie, mitropolitul Neofit nefiind de acord cu această căsătorie.

De această dată, mai mult ca oricând, frumusețea miresei a fost impresionantă. Marițica Bibescu a purtat o rochie albă împodobită cu steluţe de briliante, pe cap având o diademă. Seara, la balul din curtea mănăstirii, mirii au fost admirați de mulțimea de localnici.

„Sub privirile fermecate ale spectatorilor, se ridicau baloane de care erau atârnate cununi formate din candele aprinse cu lumini colorate, iar din baloane se coborau porumbiţe, depunând la picioarele mirilor versuri şi flori. Aranjorul întregii acestei serbări splendide a fost poetul Asachi”.

În perioada războiului Crimeii se remarcă pictorul-fotograf Carol Popp de Szathmári care realizează o serie de imagini, reprezentând primele episoade ale conflictelor armate și portretele generalilor, comandanți ai armatelor ruse și otomane. Devenit pictorul Curții domnești în perioada lui A.I. Cuza, Szathmári realizează portrete ale familiei princiare, dar și portrete de țărani valahi, cu accent pe portul de sărbătoare. Atras de modul de viață al societății românești, Carol Popp de Szathmári realizează studii etnografice, fascinat fiind de costumele, obiceiurile specifice, de universul vieții rurale românești. Interesul prințului Carol I de Hohenzollern-Sigmaringen, dar și al protipendadei, pentru costumele naționale, îl încurajează pe Szathmári în aprofundarea studiilor în această direcție.

Portretul prințesei Marițica al lui Constantin Lecca, pictat în 1849, în timpul șederii acesteia la Corona (Brașov)

În tinerețe, avusese prilejul să-i facă portretul doamnei Marițica Bibescu (Văcărescu), doamna țării de atunci, soția domnitorului Gheorghe Bibescu, îmbrăcată într-o variație a costumului național, cu găteală din bani de aur pe cap. Salba de monede din jurul gâtului, paftalele din metal prețios, diadema din țechini cu pandantivele asemănătoare celor purtate de domnițele bizantine dădeau costumului o valoare pe care nici țărăncile înstărite nu o confereau costumului de sărbătoare.

A consemnat pentru dumneavoastră dr. Maria-Camelia Ene.

Dacă v-a plăcut, sprijiniți Revista România Culturală pe Patreon!