Mihai Eminescu – Istorici ce nu știu istorie, jurnaliști ce nu știu a scrie, miniștri ce nu știu a guverna…

Oamenii noștri, zic eu, sunt de-un cosmopolitism sec, amar, sceptic. Ba și mai mult: au frumosul obicei de-a iubi orice-i străin, de-a urî tot ce-i românesc. Noi am rupt-o cu trecutul, fie ca limbă, fie ca idee, fie ca mod de-a privi și a cugeta; căci altfel n-am putea trece în ochii Europei de națiune civilizată […].

Vezi la noi istorici ce nu cunosc istoria, literați și jurnaliști ce nu știu a scrie, actori ce nu știu a juca, miniștri ce nu știu a guverna, financieri ce nu știu a calcula, și de aceea atâta hârtie mâzgălită fără nici un folos, de-aceea atâtea țipete bestiale care umplu atmosfera teatrului, de-aceea atâtea schimbări de ministeriu, de-aceea atâtea falimente […].

Bărbatul poporului nostru nu lucrează, căci n-are la ce lucra – toate fabricile din lume concură cu mizerabila sa meserie. Cât despre inteligența noastră – o generațiune de amploiați… de semidocți… oameni care calculează cam peste câți ani or veni ei la putere… inteligență falsă, care cunoaște mai bine istoria Franței decât pe-aceea a României, fii ai unor oameni veniți din toate unghiurile pământului, căci adevărații copii de român încă n-au ajuns să învețe carte… oameni, în fine, care au făptură și caracter de la tații greci, bulgari și numai numele de la mumă – de la dizgrațiata Românie.

Și încă dacă și-ar [fi] câștigat prin ceva dreptul de-a se numi români… Dar nu! Ei își urăsc țara lor mai rău și mai cumplit decât streinii. O privesc ca un exil, ca o supărătoare condițiune a existenței lor… ei sunt… cum o spun înșii, români de naștere, francezi în inimă – și dacă Franța le-ar procura semidocților noștri avantajele pe care le dă nefericita lor patrie, ei ar fi emigrat de mult… cu toții!

Pre legea mea, arată-mi un om care să scrie romanul Mizeriilor acestei generațiuni, și acel om va cădea ca o bombă în mijlocul pustiitei noastre inteligențe, va fi un semizeu pentru mine, un mântuitor, poate, pentru țara lui […].

Schimbați opiniunea publică, dați-i o altă direcțiune, răscoliți geniul național – spiritul propriu și caracteristic al poporului din adâncurile în care doarme, făceți o uriașă reacțiune morală, o revoluțiune de idei, în care ideea românesc să fie mai mare decât uman, genial, frumos, în fine, fiți români și iar români !

Acest monolog din „Geniu pustiu” a fost rostit de Rareș Prisăcariu de Ziua Națională a României, la emisiunea „Copiii spun”, a lui Virgil Ianțu

Dacă v-a plăcut, sprijiniți Revista România Culturală pe Patreon!