Mihai Eminescu – Reflecțiunile unui agricultor

Ne-am întreţinut în mai multe rânduri şi foarte pe larg cu o persoană care în toată viaţa ei s-a ocupat de agricultură, de un caracter moderat şi foarte imparţial, care niciodată nu s-a ocupat nici preocupat de politică. Este prin urmare un om special şi competent în materie, a căruia opiniune are mare greutate, şi vom încerca, după ce ne-am inspirat de vederile sale asupra materiei la ordinea zilei, d-a-i reproduce ideile în această privinţă.

Există sau nu în realitate o cestie agricolă a căruia soluţiune interesează bunul trai al ţărei? Subt impresiunea agitaţiunei pe care se încearcă unii a o răspândi în ţară, se vor găsi mulţi oameni care, din interes sau luaţi de curent, vor răspunde într-un mod afirmativ. Toţi se pun la lucru şi caută un remediu, şi se văd mulţime de legişti, trăiţi în codice şi în procedură, care n-au văzut niciodată un plug, nu ştiu să deosibească grâul de ovăz sau de porumb, fără nici o cunoştinţă de munca câmpului, nici de obiceiurile ţăranilor, nici de nevoiele şi dorinţele lor, ignorând chiar limba ţăranului, [î]i vedem rezolvând în materie de arătură, de seceră, de prăşilă, de vite, de transporturi, cestii abstracte de drept. Oameni practici şi pricepuţi în materie, desperând d’a înţelege aceste disertaţiuni, le spun în zadar că, înainte d’a propune remediuri, trebuiesc studiate cauzele răului. Aşadar care sunt aceste cauze? Ele nu sunt acolo unde le văd doctorii în drept. Sistemul după care învoielile trebuie să fie libere între proprietari şi cultivatori este bun şi n-am şti să mulţămim îndestul memoriei lui Vodă Ştirbey care, cu perfecta sa cunoştinţă de nevoile ţărei, a consacrat pentru prisoase sistemul cel mai bine adaptat intereselor reciproce şi echităţei, şi care, cu toate transformaţiunile prin cari am trecut, slujaşte şi astăzi de regule comune.

Este incontestabil pentru orice om de bună credinţă că singura şi unica cauză a răului sunt abuzurile şi esacţiunile impiegaţilor administrativi cari nu se tem d’a falsifica spiritul şi d’a viola litera legilor şi regulamentelor. Aceasta este adevărata rană a ţării, acolo trebuie remediu radical.

La ce slujesc legile cele mai bine cântărite şi cele mai echitabile daca agenţii însărcinaţi d’a le aplica nu sunt nici inteligenţi, nici conştiincioşi, nici oneşti şi nu ţintesc decât la interesele partidului de la putere, decât la profitul lor personal?

Citiţi instrucţiunile şi circulările care au urmat promulgarea legii din 1851. Ideea dominantă pe care o veţi găsi la fiecare linie este d’a asigura părţilor interesate cea mai bună garanţie a intereselor lor mutuale, cea mai mare securitate şi un respect scrupulos al drepturilor lor. Ele apărau pe sătean contra avidităţei unor arendaşi ingenioşi a le proba că ei le datoresc îndoit munca contractată, aviditate ajutată prin conivenţa amploaiaţilor administrativi şi, pe de altă parte, d’ a nu lăsa pe proprietari victima nesupunerei ţăranilor cari refuză de a-şi împlini angajamentele lor, nesupunere mai totdauna zgândărită de administraţiune pentru a aduce pe proprietar la discreţiunea guvernului, mai cu seamă în vremea alegerilor sau pentru a-i smulge o sumă de bani.

Aviditatea într-un caz şi intrigele administraţiei în celălalt cheamă necesitatea unei esecuţiuni revoltătoare.

Cu o bună administraţie care ar şti să aleagă agenţi oneşti şi conştiincioşi asemenea abuzuri n-ar fi posibile şi daca, prin excepţiune, s-ar produce câte unul ar trebui să fie sever reprimat. Mă adresez la puternicii zilei şi le spun:

Nu faceţi politică cu pâinea concetăţenilor voştri; loviţi fără milă în toate abuzurile, susţineţi şi încurajaţi munca; veţi avea bunul trai general, veţi obţine progresul, ameliorări în cultură, în loc d’a avea ruina arendaşilor şi deprecierea proprietăţii fonciere care sunt rezultatul sistemului vostru. Destul aţi semănat corupţiunea, aţi excitat ura între diferitele clase ale populaţiunei. Mai puneţi-vă într-un punct de vedere mai înalt decât acela al spiritului de partid, a inspiraţiunilor de coterie, gândiţi-vă la patria voastră a căruia existenţă şi viitor depinde de conduita ce va urma.

România trebuie să se impuie stimei Europei prin ordine şi linişte, să înlăture primejdiile care ar ameninţa-o daca ar deveni o cauză de îngrijiri pentru puternicii noştri vecini.

Agricultorul nostru ne-a pus sub ochi numeroase contracte agricole a cărora analiză o vom publica. Cititorii noştri se vor convinge că aceste contracte ar îndeplini perfect scopul lor daca ar fi executate ad literam precum în adevăr o cere interesul reciproc al părţilor. Am expus mai sus că, daca mai adeseori nu se îndeplinesc, vina trebuie atribuită exclusiv administraţiunii.

Care este prin urmare mobilul agitaţiunii pe care unii încearcă prin toate mijloacele a o propaga în toată întinderea României?

Sunt oameni cari nu se pot ridica decât prin dezordine, cari s-au însemnat prin ignoranţă şi incapacitatea lor în afaceri; dar în schimb, printr-o dibăcie nespusă, în intrigi suterane, în manopere perfide, în comploturi şi conspiraţiuni de orice fel. Mijlocul lor cel mai mare, unealta cea mai puternică este d’ a excita grija în spirite şi d’ a provoca agitaţiunea generală. Numai pescuind în apă turbure pot deveni necesari şi ajunge scopurile lor.

Sunt câteva luni, au pus pe tapet eligibilitatea magistraturei, sistem imposibil şi condemnat de toate spiritele serioase.

După ce au văzut că nu pot pune mâna pe puterea judecătorească, agitatorii noştri s-au, aruncat pe un nou mijloc de agitaţiune, i-a găsit deodată mila de soarta săteanului şi vărsau lacrime de crocodil asupra suferinţelor uneia din clasele muncitoare. În faţa circulărilor guvernului care, sub cuvânt d’ a lumina spiritele asupra cestiunei puse pe neaşteptate, provoacă adunări populare, nu se mai poate îndoi nimeni că scopul lor este a întărâta pasiunile puind în luptă interesele.

Bunul simţ şi patriotismul Adunărilor noastre legiuitoare vor trece ele în sfârşit înaintea vederilor interesate şi înaintea cuvântului de ordine ce le dau cei doi sau trei corifei ai partidei care până astăzi au robit voinţele mandatarilor naţiunii?

Aicea este toată chestia pentru moment, ne spune agricultorul nostru în limbagiul lui.

[12 februarie 1882]

Mihai Eminescu, Opere vol. 13, Editura Academiei Române, Bucureşti, pag. 51.