In Articole

Pamfil Seicaru - Despre tradarea regala de la 23 august 1944 (II)

Cunoasteti Dv., Domnule General, in istorie un popor care sa se faleasca, sa manifeste o bucurie asa de zgomotoasa pentru ziua infrangerii? Stai nedumerit in fata acestei rasturnari cinice a notiunilor tuturor valorilor morale.

Si nu vi se pare Dv. suspecta insistenta cu care atribuie actul capitularii en rase campagne Regelui Mihai, astfel ca cei in adevar responsabili sa se poata lepada de raspunderea consecintelor provocate?

Nu cunosc in istorie ca un rege sa fie proclamat erou, pentru ca nefericitul a capitulat, si ma inspaimanta consecintele politice ale celor intamplate intre 23 august si 12 septembrie [1944], consecinte menite sa dea un aspect dramatic crizei constitutionale create prin abdicarea Regelui, indiferent de conditiile in care a fost data abdicarea. Sunt probleme de viitor pe care numai naivii isi pot imagina ca vor fi solutionate cantand Traiasca Regele si proclamand ca Regele Mihai a salvat poporul roman, printr-un fals armistitiu. Dar acestea sunt probleme pe care numai natia are autoritatea sa le solutioneze.

Eu raman mai departe credincios valabilitatii razboiului contra Rusiei. Condamnat la moarte in 1945 ca criminal de razboi, pentru crima de a fi crezut in dreptatea natiei mele, de a fi crezut ca Basarabia si Bucovina erau pamanturi romanesti, cuprinsul de tara in care nu-i palma de pamant sa nu fie udata cu sange moldovenesc. Pastrez ca un titlu de glorie acea condamnare care a omagiat activitatea mea de gazetar al razboiului contra Rusiei Sovietice si veti recunoaste si Dv., Domnule General, ca nu-i greu azi sa mi se dea dreptate, sa mi se ratifice mandria pe care o simt de a fi primul condamnat la moarte de regimul ocupatiei rusesti.

De aceea ma simt dator sa fiu interpretul acestei legitime revolte a poporului roman fata de spectacolul rusinos al asa-zisilor reprezentanti ai partidelor, care va impiedica sa formati acel comitet de actiune romaneasca, pe care il doreste – se pare – Departamentul de Stat american. De aproape sapte luni stiu ca va zbateti cu o nobila persistenta de a netezi asperitatile si a gasi o formula impaciuitoare, ca cel putin in aparenta sa dea impresia unei unitati a tuturor exponentilor opiniei publice nationale. Si n-ati izbutit. In momentul cand vi se pare ca ati potolit toate pasiunile invrajbite, ca ati amutit toate pretentiile, survine un accident neprevazut, care naruie ceea ce vi se pare bine consolidat.

S-ar parea ca asistam la stradania Mesterului Manole. Nimic nu va indreptateste sa credeti ca ceea ce nu ati izbutit pana astazi, cu toate sfortarile facute, veti realiza maine.

Dar sa admitem ca aceasta truda ar fi incoronata de succes: ce valoare politica ar avea aceasta vremelnica ajustare de interese, intr-un moment in care se cere o unitate de vointa, de sacrificiu, demne de cel mai neprihanit idealism?

Nu intreb cat timp pot dura reconcilierile unor interese, cand interesele sunt atat de triviale. Ma intreb numai ce poate reprezenta ca autoritate un asemenea guvern sau comitet national pentru poporul roman. De ce pun aceasta intrebare?

Pentru ca un asemenea comitet national sau guvern in exil, maine cand va incepe razboiul, va avea pretentia sa ceara poporului roman organizarea insurectiei nationale. Acest guvern va lua desigur si angajamente de viitor, obligatorii pentru poporul roman. Fiecare are dreptul si datoria sa va intrebe: Cum credeti ca veti putea intreprinde ceva la inaltimea tragica a vremurilor cu indivizi ce nu fac decat sa-si agite pretentiile, fara sa fie un singur moment emotionati, intimidati de ingrozitoarea mucenicie a natiei? Cred ca nu veti putea prezenta drept o echipa idealista aceasta colectie abjecta de haimanale. Nimeni nu va crede, si in fondul constiintei, nici Dv. nu o credeti.

La picioarele lui Crist care agoniza pe cruce, paznicii isi imparteau hainele crucificatului. Este imaginea sinistrei tocmeli dintre asa-zisii reprezentanti ai partidelor si a natiei crucificate.

Deci, Domnule General Radescu, valoarea morala a unui asemenea comitet a fost anulata prin chiar penibilele tocmeli care sunt mai exact cunoscute in tara decat le cunosc eu la Palma de Mallorca. Veti ramane poate surprins ca eu am aflat din scrisorile primite din tara de fazele prelungite ale acestei gestatii a faimosului comitet national. Si sa nu va imaginati un singur moment ca concluziile politice din tara sunt favorabile acestei farse.

Dar sa analizam si alt aspect. Ce valoare au partidele ca expresie a vointei nationale? In ce masura, in situatia lor de astazi, pot angaja poporul roman in ceea ce priveste viitorul?

Orice razboi inseamna o revolutie, si cu atat mai mult vor insemna aceste doua razboaie, caci trebuie sa luam in consideratie si pe cel de-al treilea razboi mondial, altfel toata zbaterea Dv. nu si-ar avea nici un obiect, nici o ratiune. Va amintiti ce partide existau in 1916, ce personal politic si ce partide noi au aparut in 1919. Pastrez amintirea acelui Parlament din 1919, asa de neasteptat in compozitia lui, pentru cei care isi inchipuiau ca viata politica a unei natiuni se creeaza si se continua in cluburile partidelor, si nu se zamisleste din existenta eroica a transeelor. Si Dv. stiti prea bine ca Ionel Bratianu luase toate masurile sa reduca cat mai mult din libertatea de exprimare a curentelor de opinie, punand la interne pe Generalul Arthur Vaitoianu, in guvernul zis de alegeri al Generalului [Constantin] Coanda. Nu discut valoarea politica a curentelor de opinie care s-au impus prin acele alegeri, ci constat doar faptul ca in afara de Partidul Liberal, care s-a mentinut in actualitate numai datorita mijloacelor laturalnice (regizor fiind Barbu Stirbey), nici Partidul Conservator nuanta [Alexandru] Marghiloman, nici Partidul Conservator, nuanta M. Cantacuzino, nici Partidul Conservator al lui Tache Ionescu nu au mai putut exista. Razboiul lichidase tot ce fusese viata politica pana in 1916. Imi amintesc de nedreapta popularitate a lui Ionel Bratianu care realizase unitatea nationala si in iunie 1919 daduse Romaniei rolul de jandarm al Europei, lichidand republica lui Bela Kun, [pentru] ca, in august, poporul roman sa aiba satisfactia de a vedea armata romana intrand in Budapesta. Si totusi… Ar fi o naivitate sa se creada ca partidele care au existat inainte de februarie 1938 vor mai reprezenta maine ceva.

Pe la 500 inainte de Hristos, filosoful Heraclid spunea, pentru a plasticiza ideea eternei deveniri, ca nu te scalzi de doua ori in apa unui rau. Era imaginea curgerii continui a istoriei.

Dar sa admitem ca dupa aceste razboaie mondiale nu se va schimba nimic in viata politica a Romaniei si partidele care au fost (cum au fost si ce au facut nu ne mai intrebam) vor fi aclamate maine si, din toate aceste suferinte, poporul s-ar dovedi incapabil sa traga vreo concluzie politica, sa desprinda o idee noua. Indreptatiti suntem sa ne intrebam: cine reprezinta Partidul National-Taranist, cine sunt agresivii lui mandatari?

Nu cunosc validitatea mandatelor pe care se spune ca le-ar fi eliberat personal Iuliu Maniu si in ce imprejurari, nici nu le voi pune in discutie. Dar orice roman este indreptatit sa puna in discutie valoarea morala a persoanelor care pretind a fi mandatare ale Partidului National-Taranesc, Gr. Niculescu-Buzesti, [Constantin] Visoianu si [Alexandru] Cretzianu, atunci cand aceste persoane urmeaza sa figureze intr-un comitet national roman.

Pot figura, indiferent de orice hartie emanata de la Iuliu Maniu, ca membri intr-un comitet national roman, romani care maine vor fi chemati de natie la raspundere pentru crima de inalta tradare? Poate veti fi surprins de gravitatea afirmatiei, de aceea ma simt obligat ma explic.

In cursul anului 1943, ministrul de externe, Mihai Antonescu, s-a straduit sa realizeze un contact si ulterior un acord de armistitiu cu anglo-americanii. Inutil sa insist asupra importantei unei asemenea actiuni, facuta inainte de Conferinta de la Teheran, daca ar fi izbutit sa realizeze ceea ce isi propusese. Toate straduintele ministrului de externe au fost sabotate de functionarul Niculescu-Buzesti, care a organizat in Ministerul de Externe cea mai infama oficina impotriva intereselor romanesti, o vasta asociatie care cuprindea majoritatea functionarilor acelui minister. Nimeni nu putea fi trimis in misiune fara aprobarea lui Buzesti. Un curier nu putea pleca fara aprobarea acestui individ, care tesuse ca un paianjen panza necesara spre a capta intreaga actiune diplomatica a tarii. Incepand din februarie 1943, M. Antonescu era doar formal ministru de externe, pentru ca, de fapt, ministru era Niculescu-Buzesti, a carui unica ambitie era de a ajunge ministrul acordului de armistitiu. Si nu mai este nici un secret ca in timpul razboiului acest domn a avut schimb de scrisori cu ambasadoarea Rusiei la Stockholm, Doamna [Alexandra] Kolontay.

In august 1943, Antonescu numeste la recomandarea lui Maniu pe Cretzianu, ministrul Romaniei la Ankara, cu acelasi scop de a contribui la ajungerea unui acord de armistitiu.

Indiferent de inferioritatea ministrului de externe, admitand chiar nulitatea lui M. Antonescu, erau in joc interesele tarii si oricine era obligat sa sprijine sfortarile ministrului de externe pentru a smulge Romania dintr-o alianta care incepuse sa arate perspective amenintatoare. Cretzianu, de acord cu Niculescu-Buzesti, nu a actionat, facand tot ce i-a stat in putinta ca sa zadarniceasca sfortarile ministrului de externe. Fara indoiala, o scelerata conspiratie de ambitii disparate, dar curios e ca efortul lui Buzesti coincidea perfect cu interesele Rusiei Sovietice, care cereau ca Romania sa continue sa ramana alaturi de Germania pana ce trupele rusesti vor ajunge pe teritoriul romanesc. Si asa a fost…

In aprilie 1944 se designeaza delegati pentru tratativele de la Cairo, Barbu Stirbey, socrul lui Cretzianu si al lui Buzesti, iar al doilea delegat Visoianu, cel mai nerusinat sovietofil, care, in decembrie 1939, a cutezat sa scrie un articol prin care a justificat atacul Rusiei Sovietice impotriva Finlandei.

Ce au determinat pe Rege si pe Iuliu Maniu sa-si dea consimtamantul la designarea acestor delegatii, recomandati de Buzesti, nu stiu si nici nu ma intereseaza. Dar sa admitem ca designarea ar fi fost impecabila, suntem indreptatiti ca romani sa examinam rezultatele obtinute de cei doi delegati. De la 14 aprilie la 22 august 1944, nu s-a izbutit sa se ajunga la semnarea unui acord de armistitiu, informatiile trimise Regelui si lui Iuliu Maniu au fost false, astfel ca Regele a ordonat incetarea ostilitatilor, fara sa existe un acord de armistitiu semnat.

Un armistitiu este un act bilateral, acordul a doua vointe, or, la 22 august, Regele Mihai a fost impins la o capitulare fara conditii, o capitulare en rase campagne, exact cum au voit-o rusii. Va rog, Domnule General, sa consultati specialisti in dreptul international si veti vedea ca, fara exceptie, vi se va spune ca actul de vointa unilaterala de incetare a ostilitatilor se cheama capitulare. Primul rezultat a fost 130.000 de ostasi romani luati prizonieri, batuti, scuipati, schingiuiti de rusi, prizonieri a caror vina era de a fi executat ordinul Regelui. Si nu se vorbeste nici de cei 20.000 de deportati din Moldova, in primele zece zile dupa capitulare. Acestea sunt primele rezultate ale acceleratei mistificari de la Cairo, opera brelanului tradarii Niculescu-Buzesti, Cretzianu, Visoianu.

Credeti Dv., Domnule General, ca aceasta crima de inalta tradare poate fi acoperita? Credeti ca se pot evita raspunderile? In tara a inceput lumea sa confrunte situatia Romaniei si a Finlandei, sa-si dea seama ca Finlanda, nefiind operata de tradatori, a semnat intr-adevar un armistitiu, iar Romania a fost impinsa la o capitulare fara conditii. Si cum vreti sa figureze asemenea indivizi intr-un comitet national, chemat sa ia hotarari asa de grave si sa impuna poporului roman tragicul sacrificiu al unei insurectii armate?

In ziua cand plutonul de executie ciuruia trupul Maresalului Antonescu, se da pentru prima data in Romania un continut ideii de raspundere. Si acest precedent forma norma dupa care vor fi stabilite raspunderile mistificarilor de la Cairo, care au dus la capitularea de la 23 august si aplicate sanctiunile. Cine ar voi sa le evite, ar deveni implicit complice, neputand sa realizeze altceva decat o teribila incruntare a natiei, unica instanta de judecata a tuturor, a umilului soldat ca si a Regelui.

Individul Niculescu-Buzesti, in tactica lui, nu aduce nimic nou si nici nu prezinta ceva inedit in procedeele rusesti. In 1919 a izbucnit scandalul Azef, unul din cei mai teribili sefi ai terorismului rusesc, pe care ziaristul Bultzef il demasca, dovedind ca este un simplu agent al Ohranei (bunica Cekai, G.P.U.- ului si N.K.V.D.-ului). Sa admitem [ca] informatiile mele se reduc la simple banuieli, dar se poate constitui un comitet national de actiune, chemat sa angajeze poporul roman intr-o insurectie armata, un comitet avand in compozitia lui oameni banuiti a fi avut legaturi tradatoare cu Moscova? Si printr-o stranie coincidenta – studiati cazul Azef – in 1946 politia Anei Pauker descopera planul unei conspiratii organizata de Partidul National-Taranesc, precum si toate piesele necesare, pentru a condamna pe Maniu, Mihalache etc. …

Dar, alta coincidenta, Buzesti, regizorul conspiratiei, iesise la timp din tara, la fel cum se evaporase, la momentul oportun, agentul Azef. De ce nu examinati la lumina acestor fapte si actiunea de azi a brelanului accelerat? Nu serveste mai departe interesele Rusiei Sovietice? Ar fi pacat sa incercati a prezenta natiei, careia i se vor cere noi si inspaimantatoare sacrificii, niste indivizi suspecti, drept autoritate chemata sa zvarle poporul roman in inclestarea unei lupte teribile. Sunteti sigur ca nu vor continua sa joace mai departe rolului lui Azef de agenti provocatori? De ce aveti nevoie de girul partidelor, cand acest gir nu are nici o valoare si nu vi-l cere nimeni? De ce e nevoie in acest moment?

In primul rand de formarea unui comitet chemat sa recruteze voluntari pentru injghebarea unei armate romanesti. Sunteti mai in masura sa stiti ce imens numar de romani capabili sa poarte armele se afla peste hotare. Si cu atat mai necesara este constituirea unui corp de voluntari, cu cat in Germania si Austria se afla atatia ofiteri si soldati romani, sortiti sa fie primele victime ale unei inaintari sovietice. Ma intreb cu groaza ce soarta le este rezervata acestor romani. Vor fi ucisi ca niste caini, atunci cand ei ar putea forma adevarate armate romanesti. V-ati trudit atata amar de vreme sa amintiti unor suflete sterpe de imperativele Patriei, nu este mai politic, mai national ca sa indreptatiti nobilele Dv. eforturi pentru a scoate din campurile de concentrare energiile romanesti aflate in Germania. Nu este obligatie pentru oricine are posibilitatea sa ia contact cu autoritatile militare, sa faca toate sfortarile spre a salva aceste vieti romanesti? Si, tocmai pentru ca va bucurati de increderea Departamentului de Stat american, trebuie s-o faceti.

Acest corp de voluntari ar forma un element de mai mare autoritate si eficienta decat calomnia unui guvern in exil, care sa consume banii tarii si sa ceara natiei noi sacrificii. Sunteti militar, ganditi ca militar, nu va lasati prins in smarcurile politicianismului, actionati ca un soldat, deoarece este mai util decat jocul dozajului pentru a impaca toate trivialele ambitii si toate vulgarele pretentii. Romania cere o solutie eroica, natia cere sa-i dam exemplul sacrificiului si orice credinta are atata valoare cate sacrificii poate sa impuna. Chemarea libertatii este o chemare eroica, nu indemn la lasitate. Deci, nu vad necesitatea unui guvern. Daca l-ati realiza, nu ar avea nici o valoare morala pentru ca nu ar fi expresia unei actiuni spontane, tresarirea unor constiinte romanesti stapanite de tragedia natiei, ci rezultatul celei mai rusinoase tocmeli. Si ce scop ar avea acest guvern? Sa dea doar justificare banilor tarii, consumati de acesti amatori de confort? In Tara Romaneasca se stie tot si mai dureros este ca contrastul intre tragedia poporului roman si amatorii de valuta forte rascoleste pana in adancuri sufletul natiei.

Un comitet restrans, a carui unica menire sa fie crearea corpului de voluntari, destinat parasutarii in Romania, spre a duce lupta contra ocupantilor. Ca presedinte al unui asemenea comitet, cine v-ar putea contesta? Si, daca disperatii ambitiilor vor sa-si manifeste pasiunea pe care pretind ca o au pentru liberarea tarii, cine le-ar refuza dreptul de a participa la lupta ca voluntari, si a face rezistenta pe teritoriul tarii? Stiu ca acestia se vor imbolnavi subit, dar pentru natie va fi o verificare.

Cand fac o asemenea propunere, inteleg sa ma socotiti printre primii voluntari. La 54 de ani ma simt inca destul de tanar pentru a plati tributul datorat Patriei, si puteti sa dispuneti de mine cum veti socoti ca pot fi mai util intr-o actiune de liberare a tarii. In razboiul trecut, va amintiti de sergentul Donici, boierul moldovean, mort eroic in sarja de la Robanesti. Iubirea de Patrie ii scuturase de pe umeri povara anilor, ii redase vigoarea tineretii si impetuozitatea de a infrunta cu elan moartea. Istoria nu cunoaste natii care si-au cucerit dreptul la viata urcand pe branci pe scara de serviciu, ocolind cu staruitoare lasitate pretul sangelui pe care misterioasele legi ale istoriei i le cere. Incheiati comedia tratativelor si treceti la unica actiune pe care o impune tragedia natiei, organizarea armatei eliberatoare. Puteti fi pentru Romania ceea ce a fost generalul Draja Mihailovici pentru Iugoslavia. Sa fiti comandantul efectiv al corpului de voluntari care, parasutat in tara, va reinvia codrii, traditia haiducilor, dand pateticul exemplu al vointei de sacrificiu. Aceasta va insemna mai mult si mai efectiv pentru mangaierea poporului roman, decat sa fiti seful unui guvern de caraghiosi, pe care orice roman demn de acest nume il va dispretui.

Pentru americani, o asemenea actiune va egala cea mai reala si efectiva contributie in lupta impotriva bolsevismului. Viata nu are in sine nici o valoare, ideea pe care o reprezentam, sacrificiile inchinate acestei idei dau un pret vietii. Si cum pe toti ne asteapta la capatul vietii o moarte, este mai bine in numele unei credinte, careia ii dam ofranda multul sau putinul din cat ne-a mai ramas de trait. Sunt sigur ca nu veti ezita, atunci cand la Chisinau sunt atatia camarazi pe care ii asteapta asasinii ca sa-i rostogoleasca intr-o groapa comuna.

Natia asteapta nu un guvern, colectie de triviali ambitiosi, ci vointa de sacrificiu a noastra in lupta pentru eliberare, atunci cand, de mai bine de patru ani, cei care au ramas in infernul bolsevic indura martirajul.

Faceti apel, si la apelul Dv. vor raspunde toti cei pentru care Patria este altceva decat un grup de partid, vor raspunde toti cei care peste hotare nu sunt decat romani si sunt stapaniti de imaginea Golgotei Romanesti.

As dori sa dati acestei scrisori o singura interpretare, ca este expresia unei constiinte romanesti, strabatuta de tragicul vremii pe care o traieste natia. Nu am nimic de cerut, am insa de oferit, puterea mea de munca, energia mea, viata mea.

Pentru o actiune de eliberare a Patriei, puteti dispune de mine ca si de toti romanii egal de revoltati de palmuitorul spectacol al asa-zisilor exponenti ai partidelor.

Politica de partid maine, azi politica nationala.

Cu sentimente romanesti, al Dumneavoastra,

Pamfil Seicaru

Recommended Posts

Leave a Comment

Redacția noastră vă ascultă. Contactați-ne!

Suntem bucuroși să stăm de vorbă. Așteptăm mesajele voastre.

Not readable? Change text. captcha txt
ecotree, bogdan andronache, reciclare
%d bloggers like this: