Teodor Palade – „Alegeri” românești. Anul 2020.

„Dacă votul nostru ar putea schimba ceva, nimeni nu ne-ar mai lăsa să votăm.”

Mark Twain.

S-a mai încheiat un scrutin al alegerilor. Deși, iată, o fac, nu mi-am propus dinainte să scriu despre aceste alegeri. Motivul? Mi s-a părut inutil – o pierdere de vreme din moment ce zarurile păreau aruncate.

Pe de altă parte, politica este atât de murdară și mânjește în asemenea hal tot ce atinge încât de o bună bucată de timp mi-e silă să mai scriu despre ea. Iar alegerile înseamnă, în primul rând, politică.

Nu noi hotărâm cine să urce pe podium și cine nu

De fapt, scrutinul electoral, acest demers așa zis democratic, nu mai are nicio legătură cu democrația. Nu reprezintă puterea poporului și nu exprimă voința sa. De ce? Pentru că în aceste vremuri atât de tulburi este o iluzie să ne închipuim că noi, cetățenii, suntem cei care hotărăsc cine să urce pe podium și cine să rămână pe dinafară. Numai naivii, de care – har Domnului – nu ducem lipsă, mai pot crede așa ceva.

În mod intenționat, invocându-se exigențe democratice, procesul alegerilor, în sine, a devenit extrem de complicat. Mai ales în acea parte a sa care se află ascunsă sub falsa aură a corectitudinii. Aură cu care, în mod voit, este vopsit întregul proces, profitându-se de iuțeala de mână a organizatorilor și de nebăgarea de seamă a alegătorilor.

Ca cetățeni instruiți, așa cum mare parte dintre noi ne considerăm, ar trebui să cunoaștem că drumul voinței noastre, voință exprimată prin buletinul de vot, este atât de sinuos, trece prin atâtea mâini, este pasibil de a fi deturnat de atâtea forțe încât în final, ca mesager al propriei decizii, votul devine inutil.

Orientarea votului, o meserie bănoasă

În plus, nu trebuie să uităm transformarea dirijată a alegătorului român prin exercitarea permanentă, dar mai ales în preajma alegerilor, a unor presiuni de natură extrem de diversă menite, toate, să-i orienteze sensul votului spre partide, formațiuni politice sau persoane dinainte stabilite de cei care-i plătesc pe promotorii acestor presiuni. Ar putea fi și cazul Alianței USR-PLUS care a fost declarată ca fiind marele câștigător în recentele alegeri, cu toate că: „Alianța USR PLUS este un partid nesemnificativ la nivelul României, neavând mai mult de câteva mii de membri, posibil să fie undeva în zona cifrei de 5.000…. Vorbim de un partid care vrea să guverneze o țară pe care nici nu o cunoaște. USR PLUS nu are nici cel mai elementar feedback de la fața locului, când vine vorba despre hălci imense din această țară. Dar nu vă mirați. USR PLUS nu a fost niciodată menirea de a fi reprezentativ pentru poporul român: această construcție a avut ca obiectiv coagularea unei minorități agresive, care să fie împinsă de la spate pentru a conduce țara în ciuda majorității acestui popor.”[1]

Fanatismul, acest val de ură…

Printr-un efort concentrat, exercitat asupra unor anumite categorii de alegători, s-a reușit conglomerarea unui adevărat contigent de persoane care acționează în direcția stabilită și votează ceea ce li se indică, fără nici urmă de discernământ. „Este vorba despre oameni fanatizați care se comportă împotriva oricărei logici, iar fanatizarea lor este consecința spaimelor de tot felul și frustrării consecutive eșecurilor personale repetate până la a deveni cronice (…)  Nu vorbim despre săraci și dezavantajați. Aceștia s-au mai bucurat de anumite programe sociale, ci de debilitata și alienata clasă de mijloc, care a acumulat permanente frustrări și acum se îndreaptă cu orbirea disperării către cei puși să o lichideze sistematic și definitiv, precum și de profitorii acumulării primitive de capital, gata să își trădeze țara, întrucât este prea slabă pentru a le apăra averile în competiția tot mai dură cu oligarhii multinaționali.”[1]

Contribuția tinerilor

Ca mai toți oamenii raționali din România, nu am o părere proastă despre tinerii de azi. Tineri între care îi regăsesc și pe copiii mei. Din nefericire, juni debusolați, lipsiți de perspectiva zilei de mâine și aflați la discreția și mofturile marilor corporații, sunt pe zi ce trece tot mai mulți. Iar la alegeri, îndoctrinați cu iluzii deșarte, ei reprezintă o importantă masă de manevră. „Tineri spălați pe creier și depersonalizați, constituiți în adevărate batalioane de asalt organizate de multinaționalele în care își câștigă subzistența, au fost trimiși, sub amenințarea pierderii statutului de ‘exploatat-asistat’, să ia cu asalt nu sediul Guvernului, ci secțiile de votare.”[2]

Cum să nu te indignezi?

Conform datelor oficiale, în acord cu cele declarate de președinte și de prim-ministru, alegerile din septembrie 2020 au fost alegeri corecte, s-au desfășurat în condiții satisfăcătoare, iar rezultatul lor ilustrează voința cetățenilor români. Însă, domnilor guvernanți, organizarea alegerilor în condițiile excepționale ale unei pandemii în plină ascensiune, îndemnul insistent de a merge la vot pentru cei pe care i-ați ținut săptămâni întregi închiși în case, nu le-ați dat voie să circule decât cu bilet de voie și numai câteva ore pe zi, le-ați interzis să-și asiste morții la înmormântare și copii la cununie, le-ați restricționat dreptul la frecventarea bisericii, le-ați interzis nu numai sărutarea icoanelor sfinte pentru ei, dar chiar și respiratul în aer liber, pare nu numai o imensă iresponsabilitate, o crimă cu premeditare, ci și o adevărată batjocură. Cum să nu te indignezi?

Românii nu mai sunt buni conducători

Mai mult, timp de decenii cetățeanului român i s-a inoculat ideea criminală că  aparține unui popor corupt, lipsit de demnitate națională și că dacă vrea prosperitate, corectitudine și respect, nu dintre conaționali ar trebui să-și aleagă reprezentanții. I s-au prezentat nume cu rezonanță „serioasă”, sugerând că persoana aparține unor comuniuni renumite prin seriozitate, și a fost îndemnat să voteze „cinstea” care coborâse pentru el direct din tărâmul corectitudinii eterne și nu hoția autohtonă. Exemplul cel mai edificator (și nu singurul) este cel al Timișoarei. Aici, la un scor de necontestat, a fost ales ca primar un cetățean german: Dominic Fritz. Cu aura corectitudinii alegerilor în minte, ar trebui să credem că noul primar al Timișoarei, care nu prea a avut timp să fie și timișorean (s-a născut și a crescut în Germania, a făcut ceva studii prin SUA, Franța și Marea Britanie, timp de 10 ani a fost membru al Partidului Verzilor din Germania, Până anul trecut a fost șeful de cabinet al fostului președinte german Kohler… și tot până anul trecut vizitase o singură dată România) a fost ales de cetățenii marelui oraș numai dintr-o pornire stric civică. Și că, desigur, timișorenii au fost de-a dreptul și brusc cuceriți de el atunci când au aflat că este preocupat de muzică, citește și merge cu bicicleta. Ce le-a spus el, efervescent, la festivitatea de câștigător? Le-a spus că va fi primarul tuturor timișorenilor. Superb, nu?

Nu ne rămâne decât să privim cu aceeași încredere și speranță spre apropiatul nou scrutin electoral. Unul cu miză mult mai mare.

Cum va fi? Să privim la ceea ce se întâmplă peste ocean. Ca întotdeauna, America ne dă un exemplu.

Note:

1. Mihai Șoimănescu, „Așa se scrie istoria”, AMOS NEWS, 29 sept 2020.

2.Alex Stănilă, Mic tratat de false alegeri, https://www.qmagazine.ro/mic-tratat-de-false-alegeri/.

A consemnat pentru dumneavoastra Teodor Palade via teopal.ro.