Vasile Niculescu, pilot al Marii Uniri

Vasile Niculescu, pilot al Marii Uniri

S-a născut la data de 21 noiembrie 1891 la Fălticeni. A urmat cariera aviatică în armată, după ce absolvise Seminarul teologic în anul 1915.

S-a înrolat în armată la 24 ianuarie 1915 şi s-a înscris la cursurile şcolii de pilotaj de la Băneasa, iar la 15 august 1915 a obţinut brevetul de pilot, cu numărul 61. La 10 iulie 1916 este avansat plutonier şi repartizat Corpului de Aviaţie, iar la 1 octombrie 1916 avansează la gradul de sublocotenent. Este trimis pe front la cerere, la Escadrila de recunoaştere şi bombardament uşor F4. În timpul Războiului pentru Întregirea Neamului s-a remarcat în mai multe lupte aeriene duse împotriva aviaţiei inamice. La începutul anului 1918 este deplasat împreună cu unitatea sa în Basarabia, unde execută misiuni de recunoaştere şi bombardament asupra trupelor bolşevice care se găseau pe teritoriul acestei provincii româneşti.

Aviatorul Vasile Niculescu a intrat în istorie datorită zborului istoric pe care l-a efectuat pe data de 23 noiembrie 1918, când a aterizat cu avionul său Farman 40 pe Câmpia Libertăţii din Blaj. Acest zbor a fost ordonat şi efectuat datorită faptului că Marele Cartier General Român trebuia să transmită documente importante Consiliului Naţional Român în vederea Unirii Transilvaniei, care avea să fie decretată peste doar câteva zile, pe 1 Decembrie 1918.

Astfel, la data de 10/23 noiembrie 1918, acum locotenentul Vasile Niculescu, împreună cu căpitanul Victor Precup se îmbarcă în dimineaţa ceţoasă a acestei zile pe aerodromul de la Bacău, în avionul Farman 40 cu numărul de serie 3.240. Carlinga avionului era una deschisă, astfel încât cei doi membri ai echipajului erau foarte gros îmbrăcaţi, având inclusiv feţele acoperite pentru a face faţă gerului de – 40 grade care era la altitudinea de 2.600 metri la care au survolat Carpaţii. După doar două ore şi cincisprezece minute de zbor, avionul românesc ateriza la Blaj, pe Câmpia Libertăţii, fiind întâmpinat cu mare entuziasm de românii care adunaseră acolo pentru a-i primi pe primii militari români care treceau în Ardeal după semnarea Păcii de la Bucureşti la începutul anului 1918.

Aviatorii au predat importantele documente destinate actului Unirii Transilvaniei cu România, apoi au început pregătirile de întoarcere la Bacău. Întoarcerea s-a făcut a doua zi, 24 noiembrie. La plecare, pe lângă acte importante ce trebuiau să ajungă în Regat, au primit de la fraţii lor ardeleni, în mod simbolic, o bucată de piatră care se păstrase din monumentul ridicat în anul 1848 de către români pe Câmpia Libertăţii din Blaj şi care fusese distrus de inamic. Sute de oameni şi-au pus semnătura pe pânza avionului, fiind mesajul românilor din Ardeal către Guvernul de la Iaşi, anunţând Unirea care va avea loc peste doar câteva zile.

Acest zbor istoric ce a fost efectuat între Bacău şi Blaj a fost prima legătură a Transilvaniei cu România după Pacea de la Bucureşti impusă Regatului de către Puterile Centrale în primăvara anului 1918.

Întors la unitatea sa, locotenentul Vasile Niculescu va continua acţiunile de luptă. La 23 iunie 1919, având de efectuat o misiune de recunoaştere în Transnistria, aterizează forţat în spatele liniilor bolşevice, datorită unei defecţiuni la motor. Este luat prizonier de către comunişti şi va fi eliberat peste o lună.

După terminarea războiului a fost pilot în cadrul Grupului 1 Aeronautic între anii 1920-1923. La data de 24 octombrie 1923 este avansat la gradul de căpitan. La 1 octombrie 1924 este transferat la Comandamentul Şcolii de Aeronautică, iar între 1 martie – 1 septembrie 1925 a efectuat un stagiu de pregătire în aviaţia cehoslovacă.

La 26 octombrie 1926 părăseşte aviaţia la cerere şi este transferat la Centrul de recrutare Rădăuţi. Este mutat ulterior la Regimentul 96 infanterie la 1 octombrie 1930, iar la 31 octombrie 1937 demisionează din armată cu gradul de căpitan.

După părăsirea armatei, Vasile Niculescu a trăit până la vârsta de 90 ani, practicând meseria de ceasornicar.

A murit la 24 aprilie 1981, în anonimat. Maiorul (r) Vasile Niculescu este înmormântat la Rădăuţi.

Surse: enciclopediaromaniei.ro, certitudinea.ro.

Gheorghe Piperea – Într-un viitor foarte apropiat, va deveni necesar un institut pentru studiul crimelor pandemiei

Gheorghe Piperea - Într-un viitor foarte apropiat, va deveni necesar un institut pentru studiul crimelor pandemiei

Într-un viitor foarte apropiat, va deveni necesar un institut pentru studiul crimelor pandemiei și al „marii resetari”, crime care au atentat la umanitatea lumii, la viața și la sănătatea oamenilor obișnuiți, crime care au avut ca scop zădărnicirea drepturilor si a libertăților și trivializarea democrației.

O organizație non-guvernamentală care va avea și acest obiectiv se va pune curând la punct și va începe să culeagă probe pentru procesul post-pandemiei. Va începe cu informațiile și faptele pe care le ascund autoritățile și auto-cenzura celor care știu, dar preferă să tacă sau să se exprime sub anonimat, pentru a nu-și pierde slujbele sau pentru că preferă să întoarcă privirea când sesizează atrocități. Va începe cu tot ceea ce se ascunde sau rămâne nesancționat din motivul banalizării răului.

Pe măsură ce vom strânge probe, date referitoare la malpraxis și efecte secundare adverse, vom face liste oneste și cuprinzătoare cu conflictele de interese, acțiunile de PR agresiv și interesat, cenzura și dezinformările, în dreptul fiecărei poziții din listă urmând a indica vinovații penali, morali și politici, precum și complicii lor, interesați, implicați sau doar idioți utili și trolli.

După care vom cere sancțiunile.

Fără patimă, fără ură, doar pentru adevăr și dreptate.

În definitiv, nici măcar pandemia, chiar dacă e plandemie, nu poate dura la nesfârșit.

Poți minți uneori, îi poți minții pe unii, dar nu poți minți mereu pe toată lumea.

A consemnat pentru dumneavoastră prof. av. Gheorghe Piperea.

Muzeul Antipa – Pe urmele ursului carpatin – Ateliere online

Muzeul Antipa - Pe urmele ursului carpatin – Ateliere online

Muzeul Naţional de Istorie Naturală „Grigore Antipa” îi invită pe cei mici să participe la cel de-al doilea modul al proiectului online „Din anotimpuri adunate”, modul dedicat iernii. Vom călători virtual prin pădurile țării noastre de-a lungul acestui anotimp atât de special și vom descoperi adaptări și mecanisme de supraviețuire a două dintre cele mai îndrăgite animale: ursul carpatin și veverița.

Astfel, vom pătrunde în lumea animalelor ce fac pregătiri de iarnă, cu prima temă a acestui modul: „Pe urmele ursului carpatin”.

În aceeași atmosferă de voie bună, copiii sunt invitați să descopere câteva dintre secretele urșilor. Vom pătrunde și dincolo de porțile ferecate ale depozitului colecției de mamifere împreună cu un specialist al Muzeului, prin intermediul unui scurt film în care vom prezenta un trofeu de urs și câteva cranii de urs. Ne vom da cu părerea și despre dimensiunile urșilor privind câteva mulaje de amprentă și vom încerca să le recunoaștem dintre alte amprente.

Și, cum dorim să stimulăm creativitatea și gândirea logică, nu vor lipsi jocurile online și produsele de paper-craft.

Când se desfășoară:
Sâmbătă, 4 decembrie 2021
Atelierul nr. 1: între orele 10:30 – 11:30 pentru grupa de vârstă 5 -7 ani;
Atelierul nr. 2: între orele 12:30 – 13:30 pentru grupa de vârstă 8 -11 ani.

Taxa de participare:
– 40 lei/participant;
– 70 lei/2 frați.
Înscrierea copiilor se face prin formularul antipa.ro/rezervări, în limita a maximum 15 locuri/grupă.

După completarea formularului de rezervare, veți primi un email de confirmare a rezervării locului, iar apoi veți putea achita online taxa de participare prin: https://antipa.iabilet.ro/ sau www.iabilet.ro.

Rezervarea fermă a locului se transmite doar după achitarea taxei de participare.

Link-ul de conectare la platforma ZOOM se va transmite prin email părinților cu o zi înainte de începerea atelierului.

Pentru formarea unei grupe, este necesar un număr de minimum 10 participanți.

Materiale necesare:
– Șabloane color de printat;
– Foarfecă pentru hârtie;
– Lipici;
– Creioane colorate de rezervă.

Gheorghe Buzatu – Interogatorii ale Mareșalului Ion Antonescu în închisoarea N.K.V.D. Lubianka de la Moscova

Gheorghe Buzatu - Interogatorii ale Mareșalului Ion Antonescu în închisoarea N.K.V.D. Lubianka de la Moscova

„Am cerut arhiviștilor fondurile care-l privesc pe Mareșalul Ion Antonescu și, în mai puțin de o săptămână, am fost invitat la arhiva specială (arhiva KGB, n.n.) și acolo am descoperit cea mai însemnată parte dintre documentele capturate de sovietici la București în 1945, 1946 și anii următori, după unele evaluări, în jur de 300.000 de dosare. Din arhiva fostului cabinet militar al lui Antonescu au fost niște volume nerestituite de sovietici românilor între 1956 și 1958, când ne-au fost predate unele documente.

În ceea ce-l privește pe Antonescu, acolo sunt doar două sau trei interogatorii, unul care privește atitudinea lui față de problema Basarabiei și Bucovinei, care nu sunt provincii românești, și al doilea privește petrolul, colaborarea cu Germania.

Interogatoriile s-au luat de către ofițeri ruși, care nu cunoșteau bine limba română și stenograma celor două interogatorii este întocmită într-o limbă românească jenantă. Cele trei note din arhivele de la Moscova sunt nesemnificative.

Despre restul documentelor putem îmbrățișa cea mai bună teorie, că sovieticii știu precis de ele și pot scoate oricând setul acesta de documente, interogatoriile la Moscova”.

După ce a fost arestat la 23 august 1944, Mareșalul Ion Antonescu, împreună cu o parte a colaboratorilor săi (Mihai Antonescu, col. Mircea Elefterescu, generalii Constantin Piky Vasiliu și Constantin Pantazi) a fost preluat de o gardă înarmată aparținând partidului comunist și deținut într-o casă conspirativă a P.C.R.

De aici, la 31 august 1944, ei au fost preluați, prin forță și intimidare, de către comandamentul trupelor sovietice de ocupație și transportati în mod abuziv și cu totala ignorare a suveranității României, pe teritoriul U.R.S.S..

Perioada de detenție pe care au petrecut-o Mareșalul și colaboratorii săi pe teritoriul U.R.S.S. poate fi împărțită în două etape. Prima (septembrie 1944 – 10 mai 1945) este caracterizată de respectarea de către sovietici a tuturor prevederilor Convenției de la Haga.

Prizonierii au fost cazați într-o vilă de stat în împrejurimile Moscovei, beneficiind de un regim de viață decent, chiar luxos (vezi Ion Pantazi, «Am trecut prin iad», ediția a II a).

Cu toate acestea, după cum îi mărturisea Mareșalul avocatului său Titus Stoika, apărător în procesul „Marii Trădări Naționale”, asupra celor reținuți au fost exercitate puternice presiuni psihologice pentru intimidarea și obținerea unor declarații conforme cu interesele politice externe sovietice, în special în ceea ce privea problema Basarabiei și Bucovinei de Nord și raptul acestora de către sovietici din vara anului 1940.

De altfel, în acest context, la 8 noiembrie 1944, Ion Antonescu a avut o încercare nereușită de sinucidere ce a determinat desemnarea de către sovietici a unor ofițeri cu rol de gardă de corp pe lângă toți membrii lotului Antonescu.

La 10 mai 1945, odată cu încheierea războiului, deținuții au fost mutați în închisoarea Liubianka din Moscova, binecunoscutul sediu al securității sovietice, unde regimul de detenție s a schimbat radical.

Fiecare dintre ei a fost închis într-o celulă cu alți 100-150 deținuți, fără a mai avea vreo posibilitate de comunicare cu ceilalți.

În aceste condiții de extremă presiune au fost luate și interogatoriile ce urmează, de către ofițeri sovietici prin translatori ale căror cunoștințe de limba română erau, așa cum se poate vedea din documente, cel puțin aproximative.

Proces verbal al interogatoriului mareșalului Antonescu Ion din 4 aprilie 1946:

Întrebare: Pe ce bază s-au constituit relațiile economice dintre Germania și România în perioada războiului împotriva Uniunii Sovietice?

Răspuns: În perioada războiului Germaniei și României împotriva Uniunii Sovietice, petrolul extras în România era transportat în principal în Germania și parțial în Italia, Turcia și Bulgaria.

În total în România în această perioadă se extrăgeau anual 4.400.000 tone de petrol, din care se trimiteau în Germania 3.000.000 tone.

Întreaga industrie petrolieră a României se afla în mâinile societăților petroliere engleze, americane, olandeze, belgiene și franceze.
În acest fel s-a întâmplat că producătorii englezi, americani de petrol îi asigurau Germaniei petrolul.

Trebuie să spun că România, nețânând seama de insistența nemților de a confisca proprietatea societăților petroliere engleze și americane, a lăsat această proprietate neatinsă, păstrându-i pe vechii directori generali numiți încă înainte de război și a renunțat la dreptul său de a-i numi pe proprii săi comisari pentru controlul activității firmelor.

Livrările de petrol românesc în Germania s-au efectuat în conformitate cu convenția economică încă înainte de venirea mea la putere.

În noiembrie 1940, la prima mea întâlnire cu Hitler, între noi a fost încheiată o nouă convenție economică, conform căreia nemții livrau României avioane marca „Messerchimtt 109”, tancuri, tractoare, artilerie antiaeriană și antitanc, automate și alt armament, primind din România petrol, benzină și pâine.

În afară de aceasta, în primăvara anului 1941 la întâlnirea de la Viena cu Goering am convenit verbal cu el ca România să se străduiască să mărească livrările de petrol și în locul acestuia va primi de la nemți echipament petrolier.

Această convenție purta un caracter general și ulterior a fost dezvoltată și concretizată prin tratative între ministrul român al industriei petroliere Dimitriuc și reprezentanța nemților în România, Fischer și Neubacher. Nu știu dacă în această convenție au fost întocmite ceva documente.

În decursul anilor 1942 – 1944, nemții au adus în România prăjini de sapă și burlane de tubaj și alt echipament petrolier, utilizat la lucrările de exploatare în industria petrolieră, de asemenea, au livrat echipament pentru conductele (magistralele) Ploiești – București, Transilvania – București.

Echipamentul petrolier german a fost distribuit între firmele petroliere aflate în România, conform unui plan special, care a fost elaborat de către Ministerul industriei petroliere al României cu participarea reprezentanților acestor firme și a reprezentat o parte din convențiile economice anuale germano-române.

Totodată, în anul 1943, nemții au adus la Galați echipamentul unei uzine de prelucrare a petrolului, care la început a fost dusă în Caucazul de Nord, iar apoi, odată cu retragerea, a fost evacuată în România.

În afară de aceasta, în schimbul petrolului, nemții livrau în România minereu de fier, extras de ei la Krivoi Rog.

În același timp, Hitler personal, Ribbentrop și ambasadorul german în România, Killinger, în cursul întâlnirilor cu reprezentanții guvernului român au subliniat de multe ori că livrările de petrol catre Germania sunt plătite prin eforturile trupelor germane pe frontul sovieto-german.

Astfel, în ianuarie 1942, Hitler, primindu-mă la Cartierul sau general din Prusia Orientală și având în vedere spusele românilor cu privire la faptul că nu primesc o compensație suficientă pentru petrolul lor, mi-a făcut o observație și mi-a recomandat în problema petrolului să țin seama de faptul că Germania plătește petrolul românesc prin soldații săi care luptă pentru interesele României.

Procesul verbal a fost scris conform spuselor mele, a fost citit de mine
ss. Antonescu

A interogat: Ofițerul de contrainformații
lt colonel Sokolov
Translator militar
lt. Znamerovschi

Adăugat la sfârșit: Originalul procesului verbal al interogatoriului a fost trimis la Ministerul Afacerilor Externe al URSS.

PROCES VERBAL

Arestatul Antonescu Ion.

De la 7 ianuarie 1946.

Întrebare: Precizați când a fost făcută înțelegerea între Germania și România despre năvălirea militară asupra URSS?

Răspuns: Cum am arătat la cercetarea de la 26 iunie 1945 năvălirea comună a Germaniei și României în contra Uniunii Sovietice a fost hotărâtă în mai 1941 în timpul întâlnirii personale cu Hitler.

Atunci împreună cu Hitler am hotărât, la cererea lui Hitler, să atac împreună cu Germania Uniunea Sovietică.

Întrebare: Cine a fost de față la înțelegerea d-voastră cu Hitler?

Răspuns: Înțelegerea cu Hitler a fost încheiată de mine de față fiind ministrul de externe a Germaniei Ribbentrop și interpretul personal a lui Hitler Smidt [Schmidt].

Întrebare: Ungaria a luat parte la încheierea acordului cu Germania după năvălirea asupra Uniunii Sovietice?

Răspuns: Da, a luat parte. În convorbirea cu Hitler când s-a luat hotărârea de năvălirea militară a Germaniei și României asupra URSS de noi (de mine și Hitler) l-am întrebat dacă este hotărâtă participarea Ungariei în război.

Hitler mi-a răspuns că Ungaria a convenit să participe în alianță cu Germania la războiul în contra Uniunii Sovietice.

Când germanii s-au înțeles cu ungurii în această privință Hitler nu mi-a spus.

Întrebare: Cu guvernul ungar d-voastra ați avut legături directe în timpul pregătirii de război în contra URSS?

Răspuns: Nu. Relațiile dintre România și Ungaria în timpul acela au fost rele și din această cauză nu au fost între noi nici un fel de tratative.

Întrebare: Până la întâlnirea cu Hitler d-voastră evident ați avut știri despre pregătirile Germaniei de a ataca URSS?

Răspuns: Știri despre pregătirile militare a Germaniei pentru atacarea URSS până la întâlnirea cu Hitler nu am avut.

Întrebare: D-voastră v-ați întâlnit cu Hitler până la mai 1941?

Răspuns: Da, m-am întâlnit.

Întrebare: În timpul acestor întâlniri Hitler nu v-a informat pe d-voastră despre pregătirile germane de război în contra URSS?

Răspuns: În noiemvrie 1940 am avut întâlnire cu Hitler la Berlin și în prezența lui Ribbentrop și a interpretului Smidt [Schmidt] am confirmat tratatul încheiat mai înainte relativ la adeziunea României la „Pactul tripartid” și am dat voie să vină în România misiunea militară germană pentru instruirea armatei române.

Acest act făcut din parte se poate considera ca începutul înțelegerii mele cu germanii în dezlegarea războiului contra Uniunii Sovietice.

La a doua întâlnire cu Hitler la Munchen, în ianuarie 1941, Hitler mi-a comunicat direct că Germania și U.R.S.S. nu se pot înțelege relativ la România, fiindcă Uniunea Sovietica pretinde la gurile Dunării și alte puncte strategice în Balcani, cereri cu care Germania nu este de acord, apărând interesele României. Se poate că cu această afirmare Hitler pregătea românii de război contra U.R.S.S.

Ancheta este întreruptă.

Procesul verbal este scris din cuvintele mele drept, citit de mine.
ss. Ml. I. Antonescu

A interogat: șeful biroului de instrucție al Direcțiunii Generale «Smers»
locotenent colonelul ss Socolov
A tradus: Împuternicitul operator al Direcțiunii Generale «Smers»
căpitanul ss Calinin

Proces verbal
Făcut astăzi 9 aprilie 1946, la București

Noi, Reprezentantul Comandamentului Armatei Roșii, locotenent col. Rodin, pe de altă parte Șeful Corpului Detectivilor Inspectorul Alexandru Nicolschi, primul am predat și secundul am primit, pe deținuții: Antonescu Ion, Antonescu Mihai, Pantazi Constantin, Vasiliu Pichi, de asemeni am primit și obiectele personale consemnate în procesele verbale anexate.

Drept pentru care am încheiat prezentul proces verbal spre cele legale în patru exemplare, din care unul s-a predat domnului colonel Rodin, reprezentantul Comandamentului Armatei Roșii.

Proces verbal

Făcut astăzi 9 aprilie anul 1946.

Noi, Curelea Aureliu, Șef de Poliție în Direcțiunea Generală a Poliției, Corpul Detectivilor.

Având în vedere delegațiunea verbală dată de Dl. Inspector Șef al Corpului Detectivilor, de pe lângă Direcțiunea Generală a Poliției de a inventa [sic!](3) obiectele de îmbrăcăminte proprietatea Ex Mareșalului Ion Antonescu, de care este însoțit.

În vederea acestora, procedând la inventarierea lor, am găsit următoarele obiecte de îmbrăcăminte menționate mai jos:

Un costum uniformă militară de culoare kakie cu epoleți de Mareșal, una haină și o vestă de culoare bleu marină cu fire albe, una pereche pantaloni bleu marini, una haină cu pantaloni culoare cărămizie cu căptușeală roșie, una haină de culoare portocalie, una pereche pantaloni gris, un halat de culoare cărămizie căptușit un sfert cu materie roșie, una cravată de culoare kaki tip militar, două perechi ciorapi rupți, patru gulere tari scrobite cu dungi și un guler moale cu vărgi roșii, una pereche cizme roșii cu șirete (bilgh), una pereche papuci de casă, o pereche pantofi antilopă cărămizii, o pereche pantofi negri cu șanuri, patru titluri de împrumut de înzestrare a țării 4, 1/2% fiecare în valoare de 20.000 și cu cupoanele tăiate până la cuponul nr. 19 platibil la 1 iunie 1944, două titluri de împrumut de înzestrare a țării: fiecare în valoare de 10.000 și tăiate, cupoanele până la nr. 19 platibil la 1 iunie 1944, cinci titluri împrumutul Reîntregirei din 1941, în valoare fiecare de 20.000 lei, fiecare de câte 20.000 dintre care două având lipsă patru cupoane, două titluri împrumutul Reîntregirei din anul 1941 în valoare fiecare de câte 50.000, un titlu de împrumut de Reîntregire din 1941, în valoare de lei 100.000, având patru cupoane lipsă, un titlu împrumut de Reîntregire în valoare de 10.000 lei, având patru cupoane lipsă, un ceas de aur brățara marca «Movedo» cu curea de piele, având geamul spart, în stare de nefuncționare, una pereche butoane manchete cu câte una piatră diamant, un buton de cămașe pentru spate galben.

Una cruciuliță neagră cu două iconițe mici cu Maria Magdalena cu lănțișor subțire mic de aur, toate aflate într-un geamantan de piele galben.

De asemenea se mai găsesc următoarele obiecte, în al doilea geamantan de piele de culoare galbenă:

Un palton negru, un chipiu de Mareșal, opt piese pentru trusă toaletă, nouă batiste, șapte perechi ciorapi bărbătești rupți și cârpiți, patru cravate, una pereche mănuși galbene de piele, patru gulere, trei gulere, un servet de față mic, un cordon pentru pijama, un săculeț mic, cinci cămăși, una pereche pinteni, un borcănel cu alifie, patru pijamale complecte de mătase, cinci perechi chiloți de mătase, una pereche chiloți de bae, una cămașe pentru piele de mătase, una vestă de piele de căprioară, un poulover fără mâneci cârpit, trei perechi ismene flanelă, una cămașă flanelă, una pereche ciorapi lână cârpți, una flanelă pentru piele albă, o periniță cu o iconiță catolică, două medalioane iconiță cu maoste de ale lui Sf. Nicolae, una iconiță din carton, una perie de dinți.

A consemnat pentru dumneavoastră Gheorghe Buzatu, Arhivele de Stat din Moscova, 1992.

Patrick Matiș – Colonia România!

Patrick Matiș - Colonia România!

Ce este o colonie? V-ați pus vreodata întrebarea?

Noi, românii ne plângem sau ne lăudăm că trăim într-o colonie. Mai degrabă ne lăudăm, decât ne plângem întrucât ceea ce ne doare ne și place.

Ne complacem în ideea de a fi stăpâniți.

Știți, această țară pe care o considerăm a noastră are un singur cel mai mare oraș: capitala țării. Celelalte sunt mai mici, cu mai puțini locuitori, desigur. Aproape că am spune: e un sistem piramidal. Sau un sistem centralizat. Arată ca o celulă cu un singur nucleu…

România astăzi este o țară globalistă care aparent trăiește, pare un organism de sine stătător, în viață, dar nu… este menținută de aparate.

Ca să trăiești într-o asemenea țară unde lucrurile nu miros a bine… vorbeam despre laude… e mai dificil decât am trăi printre flăcări, adică trăim printre fumuri care fascinează, hipnotizează, umple capul cu bule de săpun care spală creierul. Printre acestea sunt și gunoaiele ambalate în plastic (deșeu rezultat după urma rafinării petrolului) cu sclipici, viu colorate.

România de la oraș e total diferită de cea de la țară? De ce? Pentru că, deși civilizația s-a născut la sat, satul nu înseamnă țară, adică rural, provincie, peizani colectiviști, neica-nimeni proștii satului, cum se spunea după al doilea mare război, ci înseamnă Cetate, Ziduri ce stau stavilă în fața opresiunii, stau demne în fața vieții, libertății și naturaleții conștiinței umane libere să se manifeste sub ochii ocrotitori și iubitori ai Mamei Naturi, Ființă Primordială urâtă de moarte de către avortonii materialiști ai zgândăririi aristotelice a cupei ce ar trebui să înmagazineze informația Universului, denumită creier, instrument al minții în acord cu Mintea Universală unde Cunoașterea Este.

Civilizația înseamnă curtoazia, diplomația și binețea sibilină de odinioară, cu alte cuvinte a fi în faptă, cuget și simțire „ziduri de pace și turnuri de frăție” dimpreună.

Dacă-l las pe fratele meu să moară, credeți că eu voi continua să trăiesc bine-mersi zeci de ani de acum încolo? Și în pofida cui, ASTĂZI, când suntem în prag de colaps mondial. Mai avem zeci de ani de acum încolo? Și dacă da, cum o să arate ei? Se preconizează foamea, setea, cică… cei care își cumpără mâncarea nu au cu ce și nu au timp să și-o producă și să și-o prepare pentru că sunt ocupați cu munca pentru alții și mai bine fac comandă… Când îți face altul mâncarea, ești sigur că știi ce mănânci?…

O colonie are doar un singur stăpân. Acest organism viu pe care încă îl mai numim România are mulți (căci investitorii nu investesc ci ne cumpără, adică ne posed în proprietate), și numai prădători avizi, lacomi, însetați de avuție și umflați cu bani, „ulei” și aer… energii înmagazinate în detrimentul celor mulți. Și până când?!

România s-a trezit?! Nu! România doarme la data și ora la care vorbim! E aproape în comă, și când pisica nu-i acasă, șoarecii joacă pe masă, știți bine..

Ploua cu „sânge” afară, iar frații noștri s-au speriat. Au crezut că-i va termina până mâine dimineață. Dar iată că a venit, totuși, dimineața și s-au trezit vii, din somn, s-au dat jos din pat. Au continuat cu treburile lor de zi cu zi, cu muncile lor existențiale ca să aibă ce pune pe masă la copii, au continuat cu nevoile lor și s-au culcat la loc. Ca și cum nimic nu s-ar fi întâmplat. Totul a fost pe repede-înainte și nu au simțit nimic. Dar alții în întuneric foșneau și s-a simțit mirosul furtului, căci era acolo unul care veghea în tăcere…

România importă gunoaie ca să le ardă, iar Garda de Mediu este în cârdășie cu ei. Le ies biștari mulți și se simt deja baroni pe colonie! Ei.. e doar o mică plantație din cadrul moșiei unuia de mai sus, dar deja se simt jupâni pe feudă! E ca și cum s-ar simți Buricul Pământului și Pământul s-ar învârti în jurul lor. Dar se scufundă în Abis cu această crezare. Nimic bun nu iese din aceasta! Nu construiește nimic și nu aduce bunăstare și fericire! Se vede!..

Cuvântul colonie are rădăcina semantică… pardon, cuvântul rădăcină „colon”. Nu vă scârbiți, vă rog! E vorba despre intestinul gros. Are rolul de a elimina dejecțiile sau gunoaiele din corp, ca să contribuie la menținerea sănătății lui (vedeți colonia Australia, cu închisorile ei, unde sfârșeau majoritatea celor mai penali dintre subiecții imperiului, scursura imperiului, cum s-ar spune). Colonia, astfel, este o prelungire a lumii de jos a marilor imperii (iar acum a marilor corporații), a celor care exploatează, exploatează, exploatează și iar așa, până când le pleznește burta și trebuie să „dea pe la periferie” ce au înghițit în plus, rezultatul îmbuibării și lăcomiei lor. Este o albie unde-și spală ei rufele în familie, sau banii în alte cazuri, provocând cazuri de probleme sociale, chiar și acolo unde nu existau. Nu are nimic de-a face cu noi. De la noi, Imperiul Roman, spre exemplu a plecat cu tone de aur, grâne și sare, printre altele. Să mai continuăm să spunem și despre Imperiul Sovietic?! Întâi își extrag material din colonii și apoi îl aruncă, tot aici sub formă de gunoi. Ce nu mai pot ei îngurgita, aruncă la periferie. Alimentele pe care ni le exportă nouă sunt de cea mai slabă calitate, însă mancarea de la țară este cea mai sănătoasă. Noi facem mâncare bună, bucătăria noastră dă viață, ei cu a lor nu!

Unde sunt românii? Deocamdată nicăieri! Cei treziți încă mai fluieră să se trezească. Până acum doar unul, doi… mai așteptăm. Dar timpul trece…

Vă salut cu stimă și respect,

Patrick Matiș.

 

Gheorghe Piperea – Mandatul politic al parlamentarilor ar trebui să conțină nu numai privilegii și libertăți, ci și obligații

Gheorghe Piperea - Mandatul politic al parlamentarilor ar trebui să conțină nu numai privilegii și libertăți, ci și obligații

Mandatul politic pe care parlamentarii îl primesc de la noi, votanții, ar trebui să conțină nu numai privilegii și libertăți, ci și obligații. De exemplu, obligația parlamentarului de a da periodic socoteală despre gestiunea sa (pentru o aplicație juridică a acestui principiu, vezi art. 2019 alin. 2 Cciv). Parlamentarii, de asemenea, ar trebui să poată fi revocați sau demiși pentru încălcarea obligațiilor lor de mandatari politici ai votanților și, în general, ai cetățenilor, inclusiv cei care nu i-au votat.

Multe funcții în stat sau în administrația publică locală pot înceta din inițiativă cetățenească. De exemplu, președintele poate fi demis prin referendum, dacă Parlamentul decide suspendarea sa. De asemenea, poate fi demis prin referendum un primar, un consilier local, un consilier general sau județean sau un președinte de consiliu județean.

Din păcate, Constituția și legile noastre electorale nu prevăd o procedură de demitere a unui parlamentar, eventual prin referendum.

Parlamentarii care, în ciuda intereselor celor două treimi dintre români care nu dețin codul QR, vor vota curând pentru obligativitatea pașaportului sanitar (metamorfozat în pașaport de muncă și permis de cetățean), vor putea fi sancționați la vot, la alegerile din 2024. Teoretic, cei ce vor fi reușit să țină minte „realizările” mandatului unui „ales al poporului” vor putea să nu-l mai voteze și să îl înlocuiască. Dar, timpul poate șterge chiar și amintirea unui mandat catastrofal, în care „alesul” a încălcat drepturi și libertăți, votând legi anti-cetățenești și pro-totalitarism. Cu toate eșecurile, greșelile, fraudele, încălcările de drepturi și libertăți cetățenești, un parlamentar poate fi bine-mersi prezent din nou pe listele vreunui partid și, deci, să repete mărețele fapte de arme din mandatele anterioare.

Dacă ați trimis mesaje parlamentarilor, cerându-le să nu voteze legea pașaportului sanitar/de muncă obligatoriu, și nu vi s-a răspuns, ori vi s-a răspuns cu dispreț, cu cinism sau în răspăr, acesta este motivul – mandatul lor este, aparent, inexpugnabil până în 2024.

Ceea ce vă propun este un referendum de facto pentru revocarea morală și civică a fiecăruia dintre parlamentarii care sunt deciși să voteze legea nazipass-ului.

Un deputat este ales cu votul a cca 25 de mii de cetățeni, iar un senator, cu cca 35 de mii de voturi.

Strângeți câte 25 de mii (deputat), respectiv, 35 de mii (senator) de semnături pentru fiecare dintre parlamentarii din circumscripția voastră, în care semnatarii își asumă declarația de revocare a „reprezentantului” său în Parlament, după care depuneți aceste semnături la birourile parlamentare ale celor astfel revocați, la sediile locale ale partidelor vizate și, respectiv, la sediile lor centrale.

Dacă nu vi le primește nimeni, nu-i bai – depozitați-le cumva la vedere, chemați presa, faceți „live”-uri pe feisbuc și instagram, faceți dezbateri referitoare la aspectele negative ale mandatului „alesului” poporului etc.
Pentru impact, semnăturile de revocare, referendumurile de facto, ar trebui să se concentreze primordial pe liderii partidelor politice pro-totalitarism sanitar, de la centru sau din teritoriu.

Cu siguranță aceste referendumuri de facto nu vor avea efecte juridice.
Ceea ce este important, ceea ce trebuie să urmărim cu aceste referendumuri de facto, nu este efectul juridic, ci sancțiunea morală, civică, aplicată „aleșilor”, pentru simplul și deranjantul fapt că se lasă târâți în curentul totalitar. Tocmai acum, când ar trebui ca ei să fie, de fapt, stavile contra acestui curent, ancore în plină derivă despotică, apărători primordiali ai drepturilor și libertăților omului.

Pe de altă parte, aceste referendumuri de facto sunt forme de democrație directă, aplicată la firul ierbii, care ne implică pe toți în problemele cetății aflate sub asediu. Nimic nu împiedică, în viitorul apropiat, ca ideea să se transforme în lege.

Hai liberare!

A consemnat pentru dumneavoastră prof. av. Gheorghe Piperea.

Patrick Matiș – Puterea lui NU

RRC Podcast - Episodul 16 - Puterea lui NU

Trăim vremuri dureros de interesante. Se întâmplă că oamenii iar se întorc împotriva oamenilor. S-a întâmplat odată mult și s-a întâmplat altă dată bine, acum se întâmplă mult și bine.

Oamenii sperie pe oameni cu pericolul de infectare, pericolul de moarte, cu pericolul de dușman, cu pericolul dezordinii publice, cu pericolul de amenzi, de autorități, de sirene, de aoleu, de durere. Se caută pericolul. Nimeni nu are curajul să spună nu, aparent. Așa credeam, până când unul pe lângă mine, alta pe lângă mine au spus NU. M-a luat prin surprindere.

Sunteți abuzați, dragi români? Sunt unii care au curajul să vă întrebe în cyberspațiu. Atunci spuneți NU. Puneți stavilă și nu vă mai biciuiți seamănul de lângă voi! Și polițiști, și jandarmi, spuneți NU. Întrebați-vă cui folosesc ordinele pe care le primiți în fiecare zi împotriva propriilor voștri concetățeni. Cum vreți să vă țină minte istoria? Dar oamenii?

Sunt sus de tot acolo în vârful piramidei niște farsori care ne-au mințit că e un pericol nou care ne amenință viața. Nu există nimic nou în lume, iar dacă ar fi evadat din vreun laborator, credeți că vârful piramidei ar fi scăpat? Credeți că microbul magic ne-ar fi ales doar pe noi din baza piramidei, ca să ne vină de hac?! Credeți că ar fi putut băieții veseli să programeze pe computer așa ceva și să lanseze în eter doar pentru noi? Credeți că microbul magic e colorat politic? Sau este oare altceva care îi îmbolnăvește pe oameni?

Sunteți amendați, dragi români? Spuneți NU. Vi se spune: „purtați mască”!? La fel, spuneți NU. Vă spun să „vă spălați pe mâini”, precum Pilat din Pont? Iarăși, spuneți NU. Vă somează și vă explică să respectați legi abuzive față de care ei nu au avut curajul să facă nesupunere civică? Spuneți NU. Vă obligă să „vă vaccinați” împotriva microbului magic? Spuneți NU.

Cuvântul DA este creator, însă cuvântul NU închide porțile cetății, templului, bisericii și edifică demnitatea umană. Nu mai intră microbul magic atunci când spunem NU și închidem pe veci televizorul. Hai să deschidem o carte, atunci. Poate învățăm ceva nou, mă gândesc.

Farsorii din vârf nu vă iubesc, nu ne iubesc, nu ne vor iubi și nu ne vor suporta. Vor să scape de noi. Planurile lor sunt să țină în loc planeta. Dar mai întâi vor să ne ademenească cu morcovelul tot înainte și codița rădăcinii lui e îndreptată către Abis, către Prăpastie. Aceasta ne duce spre o groapă ce poartă numele intelectual de Dictatură. Acest cuvânt are rădăcina în verbul a dicta. Se dictează reguli, regulamente, reglementări, de parcă am fi defecți, sau infectați, și vor să ne regleze. Râde ciob de ciob și el nu se vede că e zob! Și ei au scheleți în debara, și încă foarte mari, scheleți de dinozauri.

Puterea lui NU este mare acum. Nu numai că edifică demnitatea umană dar stabilește cine suntem. Întâi spunem NU distrugerii, distrugând-o în mod pașnic, cu zidul lui NU, apoi reconstruim cu puterea lui DA. Acest DA semnifică unitatea din spatele lui NU. Ridicați palma în față și spuneți NU și luați-vă fiecare de cealaltă mână și spuneți DA! NU vrem Noua Ordine Mondială și DA, vrem Unire Umană!

Am consemnat,

Patrick Matiș,

să trăiți!

Tudor Urse – Aliați sau profitori

Din arhiva celui de-al Doilea Razboi Mondial încă se ascund multe documente secrete care ar elucida multe din problemele de astăzi. România deține de asemenea multe asemenea arhive care sunt declasificate dar nu foarte bine distribuite către populație.

De ce, vă întrebați?

Foarte simplu… Pentru că statul nu e interesat ca cetățenii săi sa fie bine informați cu privire la adevărata sa istorie și pentru că relațiile noastre cu aliații noștri de azi ar avea de suferit, și ar trebui rediscutate niște aspecte dure.

Cum ar fi?

Păi să vedem ce avem aici. Vă distribuim astăzi o telegramă semnată de Ion Antonescu către generalul englez Henry Mailtland Wilson, care a fost spre sfârșitul războiului Comandantul Suprem al Aliaților în zona Mediterană și care încerca o forțare a unui asalt similar cu D-Day în Grecia pentru a forța germanii să se retragă mai repede.

Au existat mai multe discuții între Antonescu, britanici și americani pentru a nu cădea în mâinile rușilor după război și pentru a i se păstra suveranitatea țării plătind doar anumite daune Rusiei pe o perioada decisă de comun acord.

Dar veți vedea singuri că aliații noștri nu au fost chiar atât de ajutători precum ni s-a spus. Mai ales britanicii. Se știe deja interesul lui Churchill pentru Grecia și dezinteresul lui total pentru Europa de Est, neavând nici o problemă să cadă în mâna prietenilor ruși. Plus stupoarea și neînțelegerile dintre Churchill și propriul Comandament de Război privind aceste decizii sunt publice. Trebuie doar căutate!

2 aprilie 1944. Telegrama mareșalului Ion Antonescu către generalul britanic Henry Maitland Wilson.

Am primit mesajul dumneavoastră. Vă rog nu cereți unui popor mic, dar viteaz, care de două mii de ani luptă pentru viață, credință și libertate să se dezonoreze și să se distrugă pe sine. Vă rog nu cereți unui soldat cinstit și unui om bătrân să-și sfârșească zilele în umilință. Așa cum dv. luptați pentru Anglia, tot așa lupt și eu pentru patria mea, dar de suferințele, lupta și amenințările sub care noi trăim, d. nu vă puteți da seama. Noi am fost atacați, deși nu am atacat pe nimeni. Ceea ce este al nostru și a fost al nostru de secole, ei ne-au luat. Aliații și prietenii noștri au fost obligați de evenimentele europene din 1940 să ne abandoneze total, lăsându-ne astfel să fim jefuiți de lașii noștri vecini.

Nici unul din marii noștri aliați de atunci nu putea să ne garanteze frontierele noastre reduse ca răspuns la strigătul nostru de alarmă. Alături de Germania am fost nevoiți să ne opunem Rusiei care zilnic ne umilea și ne amenința. Singura țară din lume, care la cererea noastră a fost de acord ca, în împrejurări dificile, să garanteze existența durabilă a națiunii a fost Germania. Când poporul nostru va trebui să moară, nu-i cereți astăzi să acceăte disgrația și desonoarea. Mare și glorios soldat cum sunteți, sunt sigur, veți înțelege. Ajutați-mă să salvez un popor, nu mă forțați să-l arunc în prăpastia fără sfârșit a distrugerii și rușinii. Noi suntem prietenii dv., nu dușmanii dv. Nici un popor, sunt sigur, cu forțele aproape intacte, cum sunt ale noastre, nu ar putea să capituleze și să se retragă din acțiunea în care însăși libertatea și existența lui sunt în joc fără o garanție serioasă pentur zilele care vor veni. Că nu se va comite nici o interdicție în legătură cu acest mesaj, mă bizui pe dv. ca soldat.

ASD, Microfilme SUA, rola 662, cc. 848-849 / Antonescu, mareșalul României și răsboaiele de reîntregire, vol. III, Editura Nagard, Milano, 1989, pp. 388-389.

Trageți singuri concluziile. Adevărul iese la iveală, până la urmă!

Al vostru,

Urse Morega Tudor Alexandru

Dan Diaconu – Eșecul paradigmelor pandemice

Dan Diaconu - Eșecul paradigmelor pandemice

Ne vaccinăm și suntem liberi” – asta a fost deviza adusă în prim plan. Asta după ce, înainte deviza fusese „ne izolăm și scăpăm”. După ce teoria „COVID zero”, pe care cretinii au înghițit-o pe nemestecate, ne-a ținut la coteț un an de zile, a venit noua paradigmă, cea a vaccinării totale a populației, pentru ca, chipurile, să eliminăm amenințarea din fașă. Nu s-a produs decât o creștere nesimțită de venituri în buzunarele puturoase ale cuplului Bourla-Șahin.

Danemarca e o țară care a aplicat cu cerbicie noua „doctrină”. Ca și celelalte țări nordice, de altfel. Pentru a înțelege ce înseamnă o populație disciplinată – dar care nu prea trece prin filtrul minții hotărârile oficialilor săi – imaginați-vă că la doctrina anterioară – COVID zero – și-au hăcuit toate nutriile din țară pe motiv că transmit COVID. Apoi s-au vaccinat precum puii din crescătorie. Și, minune: acum valul de infectare danez e de aproximativ 70% din cel anterior. Și cu siguranță că-l va depăși pe cel anterior, de când populația era nevaccinată. Motiv pentru care s-au reintrodus restricțiile. Adică s-a reintrat în isteria „ne izolăm și scăpăm”.

Cu toate că niciuna dintre metodele adoptate până acum nu a avut niciun efect, cretinii de la butoane – păpușați de gașca de derbedei denumită „a elitelor” – își bat joc de oameni. În Israel, pentru a reuși să închidă valul de infectări au declanșat operațiunea „vaccinarea a treia”. Și, ca să împingă populația la injectare, au anulat certificatele de vaccinare pentru cei care aveau doar două doze. Ideea e simplă: mușcând „momeala lui Bourla”, diferența dintre vaccinați și nevaccinați dispare după șase luni întrucât vaccinatul trebuie să-și ia iar porția de drog spitalicesc. Sau, cum se spune, „niciodată nu ești complet vaccinat”!

Că vaccinurile nu sunt eficiente se vede cât se poate de clar în exploziile care se desfășoară în prezent. Nu doar Danemarca se confruntă cu o creștere explozivă, ci și Olanda, Irlanda, Marea Britanie. Abia la început sunt Franța, Italia, Spania, Portugalia, țări care ne sunt date ca exemplu. Iar nebunia abia acum începe întrucât vom vedea o explozie de complicații medicale.

Am un idiot care mă întreabă zilnic: „de ce în Japonia sunt 3 morți, iar în România 500; de ce în Portugalia sunt 7 morți, iar în România sute?”. Mă rog, omul are probleme serioase cauzate de expunerea aberantă la propagandă și, posibil, un sindrom post-vaccinare. Dar totuși, unii vor insista: de ce acolo nu se moare, iar aici se moare? E simplu, sunt două motive pe care le-am tratat în articolele anterioare. Primul și cel mai important e legat de schimbarea modului de contorizare a morților. La noi încă se contorizează morții CU COVID ca morți DE COVID. Schimbarea a fost operată acum în statele occidentale pentru a ascunde numărul de morți vaccinați, dându-se acum vina pe comorbidități (invers față de perioada în care trebuia să stăm izolați ca să „eliminăm” virusul). Cel de-al doilea motiv, așa cum am mai spus, este legat de capacitatea sistemului sanitar autohton de a omorî oameni. Păi dacă în loc de oxigen medical te umflă cu oxigen industrial la ce te poți aștepta? Vedeți rata de supraviețuire la ATI (pe general, nu obligatoriu de COVID) la noi versus ceilalți și-o să înțelegeți ce capacitate de ucidere are sistemul medical autohton.

Dar să mai rămânem puțin la primul motiv! Ați auzit până acum de „sindromul de extravazare capilară” sau SCLS (sindromul de scurgere capilară sistemică)? Sigur n-ați auzit deoarece e o maladie rară. I se mai spune și boala Clarkson și constă în atacuri recurente de creștere a permeabilității capilare, având ca rezultat o ieșire a proteinelor plasmatice prin peretele capilar și ducând la șoc hipovolemic. Mai pe românește spus, este vorba de o scurgere de plasmă sanguină prin capilare. Până acum s-a suspectat că vaccinul de la Astra Zeneca produce SCLS. De aceea s-a și stopat vaccinul în favoarea Pfizer. Care se pare că provoacă aceeași maladie până de curând rară. De ce spun asta? Pentru că în Europa au explodat cazurile unor boli similare bolii Clarkson. Ca să înțelegem: din 1960 când a fost descoperit acest sindrom, literatura de specialitate consemnează aproximativ 150 de cazuri în toată lumea. EMA și FDA țin la secret cazurile noi de maladie Clarkson raportate de când a început vaccinarea, dar, cert este că e ceva putred acolo dacă a fost amintită ca posibil efect advers. Și ar mai fi o chestie: medicii nu știu să o diagnosticheze deoarece e o condiție extrem de rară, astfel încât nu se știe cu adevărat dimensiunea reală. De ce v-am amintit această boală? Deoarece modul în care a murit Petrică Mâțu Stoian pare desprins din manualul bolii, semănând izbitor cu cazul pacientului doctorului Clarkson. Rețineți totuși că maladia Clarkson este doar una dintre bolile generate de așa-zisele vaccinuri experimentale.

Întrebarea pe care o pun cât se poate de apăsat, este una banală. După cum limpede se observă, așa cum paradigma „ne izolăm și scăpăm” s-a dovedit aberantă, la fel de aberantă se dovedește paradigma „ne vaccinăm și scăpăm”. Izolarea a costat enorm nu doar din punct de vedere financiar, ci și al sănătății oamenilor. Au explodat depresiile, lumea a luat-o realmente razna! În urma campaniei de vaccinare, care se vede limpede că a eșuat peste tot în lume, pare că vor rezulta numeroase cazuri de boli cronice, unele extrem de rare, care vor pune alte presiuni asupra sistemului sanitar. Nu mai vorbesc despre faptul că cei vaccinați cu ARN mesager vor ieși cu un sistem imunitar praf din toată această afacere, devenind dependenți de o terapie genetică dubioasă. Iar întrebarea care se pune e una cât se poate de simplă: CINE PLĂTEȘTE?

Cine va plăti pentru zecile(sau sutele!) de mii de bolnavi cronici omorâți în România din cauză că s-au închis aberant spitalele pe motiv de COVID? Cine va plăti pentru educația precară rezultată din mutarea tembelă în online a școlilor? Cine va plăti pentru jaful Bugetului, furt instrumentat la umbra „amenințării pandemice”? Cine va plăti pentru jaful denumit „vaccinare obligatorie”? Sunt doar câteva elemente, extrem de puține, din aceste timpuri de calvar pe care le trăim. Vinovățiile sunt deja mult prea mari față de capacitatea de plată a celor implicați. Și dacă i-am aduce pe toți cei vinovați în fața plutonului de execuție, tot n-ar fi suficient. De fapt ar fi insignifiant față de dimensiunea pagubelor. 

Însă, pentru demența provocată vor trebui să răspundă! Fiecare în parte, întrucât coșmarul în fața căruia ne-au aruncat e de-a dreptul obsedant. Se vede cât se poate de limpede că paradigmele pandemice au eșuat. Astfel încât, chiar dacă nu ne-am fi dorit asta, nu ne rămâne decât să-i pedepsim exemplar pe cei vinovați!

A consemnat pentru dumneavoastră Dan Diaconu.

Aurel Dumitrașcu, scrisoare către Nicolae Steinhardt, decembrie 1989

Aurel Dumitrașcu, scrisoare către Nicolae Steinhardt, decembrie 1989

Prea iubite N. Steinhardt,

N-aș putea trece în anul celălalt fără să vă scriu, după ce mai multe luni am rămas mut și cel mai des singur-singur. Scrisoarea Dumneavoastră din 13 august m-a găsit în munți, firește, în aceeași prelungită convalescență. Dar toate cuvintele pe care mi le-ați spus, m-au ajutat mult. Întotdeauna cînd sunt în dificultate, nu pot continua dacă nu mă raportez la inteligențele la care țin, dacă nu am sentimentul unei comuniuni cu oamenii de aleasă calitate spirituală. „Sistemul Churchill”, pe care mi-l recomandați în vară, se impunea. După încă o lună de ședere în munți, am putut să revin la Piatra Neamț și, încet, să reintru în zile aparent normale. E un fel de a zice. Pentru că și acum continuu să țin regim (al doilea regim!) și nu mă simt grozav în toate zilele. Am stat aproape în fiecare zi la Fondul G. T. Kirileanu, printre toate acele cărți și publicații vechi, am citit enorm, de la „Istoria țiganilor din România” pînă la cele mai diverse și pasagere publicații de la noi și de pe aiurea. În special m-au interesat două lucruri, pe care am încercat să le aprofundez, citind absolut tot ce am găsit în acest sens: istoria și problemele Basarabiei și antisemitismul. În privința antisemitismului, totul pleacă de la faptul că nu am înțeles niciodată acest „sentiment”, eu neavînd absolut nicio aptitudine „rasistă”. Mă interesa inclusiv sau mai ales spațiul românesc. Sigur, am ajuns și la cărțile lui Poliakov, pe care le-am găsit absolut interesante. Am citit mult, am fișat mult. Și mai am destule lucruri de citit acolo. Într-o zi, venind rîndul „Revistei burgheze” la lecturări, am găsit cu plăcută surprindere și semnătura Dumneavoastră.  Erau numere din 1934 și 1935. Nu știu cît a apărut revista, n-am mai căutat. Dar am citit tot ce ați scris în numerele existente la Fondul Kirileanu: „Admiratorii Domnului Paul Valery”, „Obiceiuri și tradiții engleze”, „Admiratorii și admiratoarele socialismului” (ce picant!), „Un mare critic burghez: D. E. Lovinescu”„Admiratorii Fetei Moderne” etc. Mi-amintesc și „Pitorescul în parlament”. Probabil că, între timp, unele din acele articole le priviți zîmbind nostalgic, însă eu le-am găsit interesante și deseori pline de informații rare. Apoi, repet, a fost surpriza deosebită de a vă găsi acolo, tînăr, foarte tînăr. Ce bucurie!

Deci lecturile zilnice la Fondul Kirileanu au fost ca un balsam în zilele mele rele din acest an. Și muzica, mereu. Pentru că nu mă voi simți niciodată prea bine în cutiile acelea din blocuri. Sufletul meu a crescut în vastitățile naturii, nu în griurile repezi ale șantierelor.

Acum, în preajma Crăciunului, am venit aici, la Borca, pentru că mi-era tot mai frig în apartament și acest fapt mă boicota [de] la scris. Vreau să termin (dar terminăm cîndva?!) „Mesagerul”. E o carte aparte. Sunt aproape mîndru de ea. E de nepublicat în vremurile astea conduse de nătăfleți. Am citit din ea, în public, într-o seară. Venise foarte multă lume la muzeu, în acest sens. Și cînd am terminat de citit toți oamenii aceia au continuat să rămînă muți și deconcertați. Am citit poezii. Probabil că unii au găsit deosebit de periculos ceea ce citisem. Și totuși, erau texte care respingeau… realitatea. Reprimarea ocazionalului – rămîne o lege a valabilității estetice a unui poem (chiar dacă scrierea Textului este „ocazională”, fiind o spontană – în principiu – eliberare de sine). Am ascultat programele străinilor de Crăciun. La noi, imbecilismul este încoronat în toate direcțiile. E atît de minunată țara aceasta! Și ce soartă poate să aibă… Doamne, eu numai de silă am să mor!

Nu v-am scris mai curînd pentru că nu voiam să vă vorbesc de convalescența mea. Acum mi-e mai bine, s-ar zice, și mă  bucur că v-o pot spune în aceste zile.

Poate că vă găsesc în zile bune, iubite N. Steinhardt! Așa de mult doresc să vă știu bine, să fiți sănătos, să fie liniște în cuvintele pe care mai aveți a le spune! Am cumpărat mai zilele trecute ultima Dumneavoastră carte. Abia aștept s-o citesc în întregime. Toți prietenii mei au cumpărat-o! Am văzut că și la Dacia aveți una în plan, în 1989! Ce bine! Să vă dea Dumnezeu puterea de a fi cît mai mult cu noi. Poate că nu realizați exact ce bucurie sunteți pentru un poet tînăr și „imposibil” de undeva din munți! Un poet care nu admite să fie prieten cu oricine în leprismul actual. Un poet care are mare nevoie de prezența unor oameni ca Dumneavoastră pentru a putea continua! Sigur, pe poet nu-l cheamă doar Aurel Dumitrașcu. Sunt și mulți alții. O mare bucurie o să-mi faceți atunci cînd veți vorbi public despre cărțile mele. Înțelegeți? Sunteți un om care a trăit într-o lume grozavă (interbelică); pe care eu n-am prins-o. Și opinia unui interbelic este, cum să vă spun, cu totul bulversantă, în onoarea ei! Sper că nu spun prostii, sper că înțelegeți corect dragostea și admirația mea.

Sărbători fericite! Sănătate! Bucurie! Sunt tare mulțumit că vă pot face aceste urări acum! Aștept vești!

LA MULȚI ANI!

Cu dragoste, mereu,

Aurel Dumitrașcu