Entries by Patrick Matis

,

Ion Coja – Primatul Cetatii si al Neamului


traci, cetate, primatul cetatii

Ion Coja - Primatul Cetatii si al Neamului

In Constitutia si legislatia Romaniei exista numeroase prevederi privind drepturile minoritarilor etnici. Exista chiar legi intregi care au drept scop sa detalieze dreptul la identitate al minoritarilor. (Vezi Constitutia, art. 6: „Statul recunoaste si garanteaza persoanelor apartinand minoritatilor nationale dreptul la pastrarea, la dezvoltarea si exprimarea identitatii lor etnice, culturale, lingvistice si religioase.”)

In general, in fiecare tara, pe langa minoritati, isi duce existenta si o majoritate etnica, cea care da, de regula, numele tarii respective, precum si limba de stat, nationala. La o lectura atenta, constatam insa ca in Constitutia Romaniei, ca si in legile tarii, nu exista nici macar o singura propozitie al carei subiect sa fie majoritatea romaneasca! Nu exista nici macar o mentiune a acestei majoritati! Vag, in Constitutia Romaniei, s-ar parea ca la romanii majoritari se refera sintagma „ceilalti cetateni” din art. 6, alineatul 2: „Masurile de protectie luate de stat pentru pastrarea, dezvoltarea si exprimarea identitatii persoanelor apartinand minoritatilor nationale trebuie sa fie conforme cu principiile de egalitate si de nediscriminare in raport cu ceilalti cetateni romani.” (s.n.)

Las deoparte caracterul „ilizibil” al acestui alineat, caruia ii putem da un inteles, extrem de vag, numai prin deductie, iar nu si prin decodarea obisnuita a unui text. Si mai constat o data, ca pe un paradox, ca pe o bizarerie nefireasca, ca despre majoritatea etnica nu se face nicio referire in legile romanesti, inclusiv in legea suprema: Constitutia! Majoritatea romaneasca nu este subiect de drept in Romania!

Nu cunosc legile si constitutia din celelalte tari europene, dar sunt gata sa pariez ca pretutindeni situatia este aceeasi, daca nu in toate, macar in majoritatea statelor europene.

Consider asadar ca avem de-a face intr-adevar cu o anomalie! Ca nu este firesc sa vorbim despre drepturile si obligatiile minoritarilor, fara sa identificam deopotriva care sunt drepturile si obligatiile persoanelor care apartin majoritatii etnice, nationale!

Este lucrul cel mai firesc din lume sa vorbim despre drepturile si obligatiile tuturor comunitatilor care alcatuiesc, ca parti componente, intregul care se numeste populatia unei tari, natiunea respectiva! Daca avem legi si prevederi constitutionale pentru minoritarii etnici, trebuie sa avem asemenea prevederi si pentru majoritarii etnici!

Semnaland aceasta anomalie unor colegi, acestia mi-au raspuns mai intai prin observatia ca se subintelege existenta majoritatii, ca, desi nu este subiect de drept, desi nu este mentionata expressis verbis, existenta acestei majoritati se deduce din …numele tarii si al limbii de stat! Se subintelege ca reper in mai multe prevederi!

O fi asa, dar e prea putin totusi ceea ce se subintelege din textul Constitutiei! Subintelesul nu poate fi izvor drepturi, de legi.

Se spune ca legile Tarii nu recunosc si nu acorda minoritarilor „drepturi colective”, ci numai drepturi personale, individuale. Este o naivitate sa spui ca minoritarii nu au drepturi colective. Ei nu au drepturi politice sau, mai corect, nu ar trebui sa aiba drepturi colective politice, fiindu-le suficiente drepturile colective culturale, religioase, lingvistice etc., in vederea conservarii („pastrarii”) si dezvoltarii identitatii etnice. (Nu este clar ce poate sa insemne „dezvoltarea identitatii etnice”!…) In cazul Romaniei, care a legiferat prezenta neconditionata in Parlament a unui reprezentant al fiecarei minoritati etnice, este clar ca in felul acesta se acorda drepturi politice colective! Drepturi care vizeaza ca intreg, ca entitate, fiecare comunitate etnica in intregul ei… (Cu exceptia maghiarilor care nu au un asemenea reprezentant in grupul parlamentar al minoritatilor… E drept ca maghiarilor li s-a permis sa-si faca un partid propriu, constituit pe criterii etnice. Dar daca UDMR nu va reusi sa treaca pragul electoral la una din viitoarele alegeri, minoritatea maghiara, cea mai numeroasa din Tara, va ramane fara reprezentant in Parlament. Vor fi reprezentati italienii si polonezii din Romania – o mana de oameni, dar nu si maghiarii!… Hal de Constitutie si legislatie ce avem!…)

Daca fiecare minoritate este reprezentata in Parlament, prin reciprocitate nu cumva ar trebui sa-i asiguram si majoritatii etnice o prezenta in Parlament corespunzatoare, proportionala cu ponderea majoritatii la ultimul recensamint?

Pentru majoritatea romaneasca nu exista insa nicio prevedere care sa-i ia in consideratie pe romani, pe etnicii romani, ca entitate, ca posibil subiect sau obiect al legilor. Nici ca suma de indivizi, de persoane, nici ca intreg omogen, ca entitate cu o anumita identitate etnica distincta si inconfundabila! Cu interese comune vitale si specifice!

Desigur, ar fi interesant sa vedem de ce s-a ajuns la aceasta situatie. Trecem insa peste acest aspect, ca si peste altele, nu putem epuiza subiectul acesta in toata complexitatea sa. Cu gandul la viitor, la ce ne asteapta, la ce avem de facut, ne vom multumi sa vedem cum punem capat acestei situatii nefiresti, care sfideaza orice urma de democratie. Inainte de a ne gandi la o strategie prin care sa-i convingem pe parlamentari si clasa politica de necesitatea urgenta a remedierii acestei situatii, este necesar sa dezvaluim miezul problemei, sa vedem care ar putea fi, in mare, drepturile si obligatiile specifice majoritarilor. Si vom spune din capul locului ca principalul drept al majoritarilor este, ca si in cazul minoritarilor, dreptul la identitate, la ceea ce are mai specific si mai de pret aceasta entitate. Si afirm ca elementul principal care defineste majoritatea etnica din orice stat, din orice tara, este insusi statutul de populatie majoritara, de grup etnic definitoriu pentru un teritoriu statal.

Cu alte cuvinte, cuvinte preluate din textul Constitutiei, grupul etnic majoritar are si el dreptul la pastrarea, dezvoltarea si exprimarea statutului sau de populatie majoritara!

Prin reciprocitate, minoritarii au datoria, obligatia de a-si pastra statutul de minoritari! De a nu aspira la alt statut, care ar uzurpa statutul majoritatii!

S-ar putea spune ca protectia majoritatii este o lege ne-scrisa, in termenii propusi de politiologul francez Jules Monnerot. Exista astfel de legi. Legi care functioneaza prin traditie si prin sub-intelegere, asa cum functioneaza, bunaoara, si cele doua legi ale suveranitatii franceze care lipsesc din textul Constitutiei galice. Sunt prevederi atat de importante si atat de definitorii incat toata lumea le cunoaste, le sub-intelege si le accepta ca pe niste axiome. In cazul Frantei, ar fi vorba de prevederile pe care romanii le-au introdus in primul articol de Constitutie: „Romania este stat national, suveran si independent, unitar si indivizibil”. Asadar, in mod surprinzator la prima vedere, aceste prevederi considerate de romani ca de la ele trebuie sa inceapa Constitutia unei tari, lipsesc din Constitutia Frantei. In formularea lui Monnerot, ar fi vorba de „l’integrite du patrimoine (donc du territoire) national et la non-subordination de la volonte nationale a une volonte exterieure”.

De ce lipsesc aceste prevederi din Constitutia Frantei? Pentru motivul binecuvintat ca Franta a trecut prin alta experienta istorica. De aproape un veac, nimeni acum nu a mai formulat pretentii teritoriale asupra Frantei si nici nu s-a atentat serios la suveranitatea sa nationala… Romania insa a fost pusa de mai multe ori la zid, de mai multe ori teritoriul national romanesc a fost taiat felii si impartit intre mai marii istoriei de prin partile noastre… La fel, in aceleasi imprejurari, suveranitatea Romaniei a fost serios dijmuita! (Dar niciodata anulata complet, astfel ca romanii se pot inregistra in Analele lumii cu una dintre cele mai vechi statalitati neintrerupte din Europa: din secolul 13-14 pana azi!)

Cum poate fi definita la volonte nationale – vointa nationala, altfel decat ca vointa majoritatii? Si ce se intampla cu suveranitatea nationala, ce sens mai are aceasta, atunci cand statutul etnic al majoritatii se modifica, cand majoritatea inceteaza a mai fi franceza?!… Nu se constituie oare o noua vointa, deloc exterioara, care isi va subordona vointa nationala, o va reformula? Iar faptul ca aceasta vointa nu va fi exterioara, ci foarte …interioara, nu va face legala si constitutionala uzurparea vointei nationale odata cu pierderea de catre etnicii frantuzi a statutului de componenta demografica majoritara?

Este putina neclaritate in aceste intrebari, in felul cum punem problema. Aceasta neclaritate, care se transmite in toata legislatia europeana in materie, vine de la ezitarea si sfiala legiuitorului de a defini in termeni clari cuvintul cheie: national. Traim de cateva decenii sub teroarea de a nu fi acuzati de rasism, sovinism, anti-semitism etc. Mai nou, se vehiculeaza si acuzatia de nationalism… Lasam de ani buni ca functionarea legii sa se bazeze mai mult pe inertie, pe cutuma, pe „sub-intelesuri”. Fara sa bagam de seama ca se acumuleaza in spatele acestor cuvinte vagi – si mai ales in „amontele” cuvintelor nerostite, o tensiune si o realitate demografica coplesitoare, exploziva!

Credem ca in lumea in care traim azi si mai ales in cea de maine nu ne mai putem permite o constitutie… romantica, in care ce este mai important sa ramana ne scris (non ecrit), la latitudinea bunei credinte si a bunului simt cetatenesc. Nu mai traim de mult intr-o Europa in care onoarea si respectul angajamentului verbal sa fie mai presus de orice, mai presus de interese sau alte comandamente! N-ar fi rau sa vedem de la ce ni se trage aceasta pierdere, aceasta de-clasificare a fiintei noastre, dar nu cred ca de pe lista cauzelor care au produs acest dezastru moral si institutional poate lipsi propaganda desantata si iresponsabila a drepturilor, in detrimentul asumarii senine a obligatiilor si a indatoririlor cu care te incarca conditia umana, norocul de a te naste om! De a te naste frantuz sau roman!…

Este cazul sa fie identificate toate aceste legi ne-scrise, non ecrites, pentru a fi cu grija introduse in textul constitutional spre a-l face pe deplin univoc si pentru totdeauna valabil. Scripta manent!

Cred ca este corecta si inspirata identificarea acestei categorii: prevederi ne-scrise! Legi ne-scrise!… Prevederi care sunt atat de firesti, de naturale, incat nu le mai pomenesti in scris! O asemenea lege a functionat dintotdeauna si pretutindeni privind regimul populatiei majoritare, statutul acesteia! Iar Jules Monnerot ar fi putut identifica si aceasta lege nescrisa, dar respectata cu strictete pana acum: In Franta suveranitatea apartine majoritatii etnice franceze, si este exercitata in folosul acesteia, in scopul primordial de a se prezerva si spori aceasta majoritate, careia i se datoreaza cel mai mult din istoria si avutia Frantei!

Sau, in termenii expliciti si mult mai inspirati ai lui Mihai Eminescu, enuntati in urma cu un veac si jumatate aproape, „Chestiunea de capetenie pentru istoria si continuitatea de dezvoltare a acestei tari este ca elementul romanesc (respectiv francez, italian, german, olandez etc., paranteza noastra) sa ramaie cel determinant, ca el sa dea tiparul acestei forme de stat, ca limba lui, inclinarile lui oneste si generoase, bunul lui simt, c-un cuvint geniul lui sa ramaie si pe viitor norma de dezvoltare a tarii si sa patrunda pururea aceasta dezvoltare.”

Putem incerca o reformulare generalizatoare: Chestiunea de capetenie pentru istoria si continuitatea de dezvoltare a unei tari este ca elementul majoritar sa fie si sa ramana cel determinant, el sa dea tiparul vietii de stat si norma de dezvoltare a tarii.

Credem ca acest principiu constitutiv, formulat in urma cu un veac si jumatate, este azi deosebit de actual. Dureros de actual pentru multe state europene…

In momentul de fata este foarte probabil ca nimeni in Franta, dintre francezii etnici, nu ar avea ceva de zis impotriva acestui principiu, impotriva inregistrarii sale ca atare in textul Constitutiei. Dar daca nu este inscris acum, peste doua generatii acest principiu s-ar putea sa intre in contradictie cu insasi realitatea demografica, iar inscrierea sa in textul Constitutiei franceze n-ar mai fi posibila! Cu alte cuvinte, daca acest principiu este just, el trebuie inscris in Constitutie cat mai repede posibil pentru a produce efectele legislative care se impun! Mai tarziu va fi prea tarziu…

In conditii normale minoritarii apartin unei etnii care, in alta tara, in alt stat, este etnia majoritara! Respectul minoritarilor fata de statutul de populatie majoritara este in beneficiul fiecarei etnii, in masura in care, in chipul cel mai firesc, fiecare grup etnic minoritar mentine o relatie specifica, aparte, cu tara in care etnia respectiva este majoritara! (Deocamdata nu luam in discutie situatia exceptionala a minoritarilor fara „tara mama”.)

Echilibrul planetar credem ca are azi nevoie de aceasta reglementare internationala: mentinerea planetei in status quo nunc est – in starea de acum. Epoca moderna, contemporana, consemneaza o anumita repartitie a statutului de minoritate si majoritate etnica. Fiecare tara cu populatia ei majoritara si cu minoritatile ei etnice. Consevarea acestei stari credem ca este una din conditiile stabilizarii politice a planetei, una din conditiile instaurarii pe planeta a unui climat de incredere si pace intre popoare si tari! Este neindoielnic justa ideea ca avem dreptul, respectiv obligatia, de a mentine starea actuala, repartitia pe planeta a statutului de populatie majoritara sau minoritara. In caz contrar nu facem decat sa semanam vrajba si confruntarea intre oameni…

De cateva generatii, drepturile omului si ideea de egalitate au facut o treaba buna pe aceasta planeta! Se poate spune ca progresul societatii umane a reclamat actiunea acestor principii, recunoasterea si cultivarea lor. Insa, ca orice lucru pozitiv, principiile respective au si ele un revers negativ, au limite imposibil de ignorat. Acest revers este vizibil prin cateva consecinte produse, care n-au fost totdeauna cele mai dorite! Un bun exemplu in acest sens il prezinta fenomenul migratiilor moderne, care, desi nu se produc in masa, au totusi in final acest caracter, caracter de masa, cu efect destabilizator, creind premizele aparitiei unor stari conflictuale imposibil de evitat si controlat in viitorul apropiat… Dreptul la libera circulatie, la intregirea familiei, si alte drepturi, desi au fost acordate si recunoscute numai fiecarei persoane in parte, ca drepturi individuale, ale Omului, prin cumulare au creat efecte de masa, la nivelul „gintilor”, al popoarelor si natiunilor! Cazul catorva state europene, in care masa emigrantilor a ajuns sa puna in cumpana statutul de populatie majoritara al populatiei autohtone, al populatiei gazda! Evident, nu acesta a fost scopul urmarit de „gazde” atunci cand, cu toata generozitatea, chiar daca si cu anumite interese imediate, au deschis larg portile tarii pentru emigranti!

Nu intram in detalii pentru a nu pierde din vedere firul principal al naratiunii noastre. Acest fir ne duce la situatia demografica actuala din anumite tari – nu numai europene, care se confrunta cu o schimbare neasteptata a structurii demografice, structura care evolueaza spre o rasturnare a raportului dintre majoritari si minoritari. Majoritati etnice cu o vechime istorica de sute de ani, de „dintodeauna” majoritari in spatiul geografic dat, se vad in pragul capotarii, al pierderii acestui statut!

Nu discutam cauzele. Sunt multiple si nu usor de identificat. Credem ca este suficient, deocamdata, pentru punerea problemei, pentru lansarea ei in constiinta publica, sa constatam si sa nu uitam ca principalul efect al acestei emigratii este adancirea starii de inapoiere culturala si economica a tarii din care pleaca emigrantii! Atrasi de luminile civilizatiei occidentale, au plecat intr-acolo de regula indivizi intreprinzatori, capabili sa faca fata exigentelor Apusului. In felul acesta s-a produs o veritabila hemoragie in sinul comunitatilor parasite de emigranti, o scadere calitativa (sic!) a potentialului uman din aceste comunitati! Ceea ce face ca decalajul dintre tarile bogate si tarile sarace sa creasca mereu, chiar prin contributia persoanelor care pleaca din tarile sarace in tarile bogate. Ceea ce, in mod evident, nu poate fi considerat un scop, o tinta, ci un efect nedorit, care se cere corectat! Alaturi de alte efecte!

Un model firesc(sic!) al emigratiei il ofera romanii si alti est-europeni din secolul al XIX-lea care „au dat navala” in Occident, in Franta si Germania indeosebi, de unde insa majoritatea s-au intors in tara de bastina pentru a contribui la ridicarea nivelului de civilizatie al propriei tari… Este regretabil sa constati ca foarte putini emigranti afro-asiatici din zilele noastre urmeaza acest model. Probabil ca multi nici nu-l cunosc… Nici nu le trece prin minte ca, pe langa drepturile de care beneficiaza in tara gazda, ar putea exista si niste obligatii fata de tara in care s-au nascut! Probabil ca cea mai indreptatita sa faca educatia acestor obligatii ar fi trebuit sa fie comunitatea internationala, organismele acesteia.

Credem ca nu este tarziu sa se indrepte aceasta situatie! Ba chiar ni se pare ca remedierea situatiei este reclamata de spiritul si perspectiva globalizarii, de care se face atata caz! Sa ne intelegem de la bun inceput ce vrem sa obtinem prin globalizare. Daca vrem sa globalizam bunastarea si buna intelegere, nu putem ignora perspectiva deschisa mai sus! In termeni mai clari si mai cuprinzatori, consideram ca „religia” drepturilor omului este lacunara, incompleta si devastatoare in ultima instanta daca nu este traita impreuna cu „religia” mai veche a obligatiilor cu care te incarca conditia umana! Asadar, Carta Drepturilor Omului nu poate fi aplicata decat impreuna cu Carta Obligatiilor Omului, a Indatoririlor sale.

De asemenea, s-a mai comis o greseala, un exces, in aplicarea drepturilor Omului! Aceste drepturi, ale individului, nu pot fi concepute decat in stransa corelare cu Dreptul Gintelor, cu drepturile popoarelor. Trebuie constientizata, asumata, discutata si rezolvata de principiu contradictia ce se iveste destul de des intre individ si societate sub forma de contradictie dintre drepturile Individului si drepturile Cetatii! Recunosti dreptul la libera circulatie a individului, dar acest drept nu poate ignora dreptul Cetatii de a-si proteja populatia majoritara ca populatie majoritara, intemeietoare, istoriceste constituita, cu continuitate etc., etc. In antichitatea greaca acest drept era cunoscut ca Primatul Cetatii! Nu a fost niciodata contestat! Ci doar uitat, in ultimele decenii…

Ca masura de prevedere, dreptul la libera circulatie asigura numai dreptul individului de a parasi orice localitate sau orice stat in care s-ar naste ori s-ar afla. Dar individului nu i se recunoaste dreptul de a decide in mod unilateral in ce tara si localitate se stabileste. In mod „ne-scris”, as zice, se recunoaste fiecarui stat dreptul de a decide pe cine primeste in interiorul hotarelor sale. Numai ca propaganda drepturilor omului a devenit in ultimii 50 de ani un instrument de presiune asupra „Cetatii” atat de puternic incat un numar extrem de mare de persoane „ne-dorite”, „neinvitate”, au reusit totusi sa patrunda in Cetate si sa-si perpetueze prezenta intra muros, practic eternizand-o! O prezenta ilegala si ilegitima, dar, cu toate acestea, greu de eliminat. Se opun sistematic activistii drepturilor omului.

In momentul de fata este foarte probabil ca nimeni in Franta, dintre francezii etnici, nu ar avea de zis ceva impotriva acestui principiu, sa fie inscris ca atare in textul Constitutiei. Chiar daca unii ar aprecia ca este vorba de o lege care poate sa ramana in continuare ne-scrisa! Dar daca nu-l scriem acum, peste doua generatii acest principiu s-ar putea sa intre in contradictie cu insasi realitatea demografica, iar inscrierea sa in textul Constitutiei franceze n-ar mai fi posibila! Ar fi caduca(sic!), tardiva si fara efect! Cu alte cuvinte, daca acest principiu este just, el trebuie inscris in Constitutie cat mai repede posibil pentru a produce efectele legislative care se impun! Mai tarziu va fi prea tarziu!…

De mai multi ani am intrat intr-o epoca istorica noua din perspectiva drepturilor omului: epoca in care incep sa se vada tot mai clar efectele nescontate de cei care au aplicat cu entuziasm drepturile Omului, ca pe un panaceu al problemelor social-politice! E foarte posibil ca, daca si-ar fi putut imagina aceste efecte, propovaduitorii si activistii drepturilor Omului ar fi luat distanta cuvenita si ar fi fost mai putin insistenti, mai putin zgomotosi! Indiferent care este etiologia acestor efecte extrem de daunatoare, contracararea lor se impune cu maxima urgenta! Nu va fi un proces usor, rapid si fara mari riscuri si dureri!…

Emigratia in Occident era desigur/probabil necesara, dar in anumite limite si cu o finalitate anume: emigrantii sa se intoarca la un moment dat in tara proprie spre a o ridica din saracie, din inapoiere! Emigrantii trebuiau cuprinsi intr-un program global de ridicare a nivelului de civilizatie planetar!

Procesul emigrarii trebuia planificat si proiectat cu alta menire! Nu pentru a dez-europeniza Europa, ci pentru a extinde Europa, valorile europene!…

Caci se pune si aceasta intrebare: a existat o planificare a emigratiei care se produce dupa al II-lea Razboi Mondial? In ce masura a functionat asemenea planificare si cu ce finalitate? Situatia de azi si cea care se iveste la orizontul viitorului apropiat a fost si ea prevazuta, planificata, scontata? Intrebari importante, pe care le lasam pentru alta data…

Semnalez insa o ciudata contradictie in conceptia globalistilor despre minoritatile etnice versus natiunile majoritare din statele nationale. Se afirma cu fiecare ocazie un sprijin calduros si fratern pentru minoritari, ceea ce ni se pare normal! In numele globalizarii, al societatii „deschise”, se preconizeaza insa o „fluidizare” a frontierelor pana la disparitia acestora, diminuarea atributelor suveranitatii nationale, crearea de institutii si structuri politice supranationale, care preiau sarcinile guvernelor nationale. Nici nu se face un secret din scopul urmarit: omogenizarea planetara, sub toate aspectele! Adica, in termeni mai realisti, mai exacti, poate, uniformizarea! Este incurajat metisajul rasial sau inter-etnic, societatea „multi-culturala”, lipsita de o identitate nationala inconfundabila. Se lucreaza cu pasiune la „religia unica a viitorului” pentru intreaga planeta! Iar inainte de a se ajunge la aceasta religie, ateismul este sustinut cu varii strategii discrete! Moda este tot mai mult aceeasi la scara planetara. Si nu numai moda vestimentara!…

Cu alte cuvinte, in interiorul fiecarui stat establishmentul planetar (sic!) incurajeaza (si chiar impune uneori, peste vointa autoritatilor nationale) conservarea diversitatii lingvistice, culturale, religioase, a minoritatilor etnice. Iar pe plan global, diversitatea nu mai este vazuta ca o valoare, ci este subminata, descurajata, deservita prin institutiile supra-nationale! Se lucreaza in chip deschis si organizat impotriva tuturor „nationalismelor”! Aceasta contradictie pare sa ne dezvaluie o strategie extrem de rafinata si de perversa: incurajarea minoritarilor are ca efect si slabirea statutului de majoritar, a coeziunii nationale, in virtutea dreptului de a fi diferit! Se produce o atomizare a societatii nationale. Inclusiv tendintele separatiste sunt incurajate, iar daca acestea nu sunt destul de puternice, se inventeaza sau se impune nevoia de regionalizare a teritoriului national!… Rezulta astfel segmente politice mult slabite, incapabile sa opuna o rezistenta serioasa la procesul de globalizare, de uniformizare a planetei, a omenirii! Acest efect, care este in mare masura un efect urmarit, planificat, scontat, nu ne poate lasa indiferenti. Daca cumva cadem de acord ca nu aceasta este infatisarea viitoare a planetei care corespunde viziunii noastre, atunci trebuie sa actionam cu fermitate si fara nicio intarziere. Iar actiunile noastre sa le subordonam principiului enuntat: Primatul Cetatii si al Gintei!

Inceputul s-a facut deja, in mod intuitiv aplicandu-se acest principiu, fara ca el sa fie in-scris sau recunoscut ca atare. S-a aplicat in cateva tari africane, a caror identitate a fost amenintata de prezenta unui contingent mult prea numeros de „albi”. S-a aplicat dupa 1990 in tarile baltice, unde efectele sovietizarii, ale rusificarii, au fost contracarate si in parte diminuate prin legi care au anulat egalitatea intre cetateni, introducandu-se o serie de masuri care i-au discriminat pozitiv pe localnici, pe autohtoni!

Protectia autohtonilor este un slogan, o formula care ar putea fi luata in seama in ordinea de idei de mai sus. Mai ales cand autohtonii mai sunt inca majoritari! Caci, in multe tari, autohtonii nu mai sunt majoritari!… De la caz la caz trebuie vazut in ce masura mai pot fi ajutati acesti autohtoni sa-si revina la statutul de componenta etnica si demografica majoritara, principala!

In regim de urgenta trebuie examinata situatia din tarile occidentale, din tarile democratice, care au atras un numar prea mare de emigranti si au ajuns astfel intr-o situatie neverosimila: sunt intr-un declin demografic al componentei autohtone care pune in discutie pastrarea caracterului de populatie etnic majoritara.

Nu consideram reusita stratagema incercata in statele vest-europene cu tiganii: li s-a oferit fiecarui tigan o suma de bani ca sa se intoarca in tara de origine. Tiganii si-au insusit banii, dar de intors s-au intors tot in Vestul Europei!… Se pierde din vedere ca, de bine, de rau, tiganii sunt o populatie destul de veche in Europa! Nu prezenta tiganilor pune in pericol statutul de populatie majoritara al olandezilor sau francezilor! Tiganii, mai exact spus o minoritate dintre tigani, produc mici evenimente cu caracter penal, mici inconveniente, lipsite de consecinte istorice! Li se da prea mare atentie si autoritatile, inclusiv cele legiuitoare, pierd din vedere „primejdia de moarte” pe care o reprezinta emigrantii afro-asiatici, in marea lor majoritate musulmani.

Daca tari impozante, ca India sau China, au legiferat controlul demografic, punand pe plan secundar drepturile omului, ale individului, statele europene ar trebui sa ia aminte ca se cramponeaza intr-o ideologie depasita, a drepturilor omului, puse mai presus de orice! O ideologie care a devenit sinucigasa. Aceste drepturi ale Omului, trebuie urgent subordonate drepturilor Gintei, ale Neamului, ale Natiunii!

„Natiunea – spunea un mare biolog – este o unitate evolutiva”. (Arthur Keith) Este asadar rodul Creatiei. (Sau, daca vreti, rezultatul unei evolutii naturale, care incununeaza principiul parmenideic al diversitatii.) Dar natiunea este o unitate numai cu conditia omogenitatii etnice. Nu este rasism – cum s-ar putea sa ne catalogheze niscai profesionisti ai vorbelor goale, fara acoperire, nu este rasism sa afirmi dreptul etniilor de a-si prezerva identitatea si existenta, de a evita metisajul si creuzetul etnologic in care vor sa le aneantizeze activistii globalizarii! Ai clonarii si uniformizarii universale! Etniile, natiunile, fac parte din policromia si polifonia Lumii, a Universului! Este opera Dumnezeiasca. Desfiintarea lor este vis stravechi diavolesc!

Avem deci, inca o data, ca oameni, ca omenire, de ales intre cele doua cai: a Domnului sau a Ne-Curatului. Cei care au ales deja, mai au timp sa-si revina… Doi-trei ani! Nu mai multi!

A consemnat Ion Coja.

/0 Comments/by
,

Declaratia de adeziune a secuilor la Unirea cu Romania!


declaratia de adeziune a secuilor, romania mare, istoria romaneasca

Declaratia de adeziune a secuilor la Unirea cu Romania!

Document „uitat” de secui dar și de istoria românească

Consemnata in documentele unguresti inca la 1128, familia Fay a dat, de-a lungul secolelor, vestiti militari, ambasadori (la inalta Poarta si la Venetia), guvernatori, scriitori, pictori, muzicieni etc., precum Fay Andras (1786-l864), Stefan Fay, clasic al literaturii maghiare si ilustrul Joseph (Iosif) Fay fiul lui Stefan Fay, asupra caruia vom starui in randurile ce urmeaza.

Joseph (Iosif) Fay este autorul „Declaratiei” de adeziune a secuilor la Unirea cu Romania din Parlamentul Romaniei din 1918. Discursul sau a emotionat o tara intreaga la acea vreme. De altfel si celelalte discursuri au fost elogiate de marele istoric roman Nicolae Iorga.

Declaratia prin care se exprima adeziunea secuilor la Unirea cu Romania a fost expusa in Parlamentul Romaniei Mari in februarie 1919. Documentul este considerat unul exceptional, dar ignorat de istorici, scrie Nicu NEAG intr-un amplu si documentat material istoric publicat pe adevarul.ro, alba.comisarul.ro, historia.ro si preluat de romaniabreakingnews.ro.

Joseph (Iosif) Fay a fost doctor in drept international, specialist in istorie si poliglot, a ajuns deputat al secuilor in primul parlament al Romaniei Mari, prieten politic cu Octavian si Eugen Goga, Oct. C. Taslauanu s.a., a devenind ulterior ambasadorul Romaniei la Tokio si Bruxelles. Sotia acestuia cobora din spita lui Ioan Kemeny, general si principe al Transilvaniei (1660-l662). Este si autorul unor Memorii faimoase (publicate in 1856 de Academia Ungara), o exceptionala cronica a Transilvaniei pentru o perioada de treizeci de ani. Traditia s-a continuat prin casatoria lui Stefan Fay (fiul) cu Voica Bogdan, descendenta mai multor familii domnitoare din Moldova – Bogdan, Cantemir, Sturza – si stranepoata a lui Grigore Ghika, ultimul domn al Moldovei.

Din discursul deputatului secui Joseph (Iosif) Fay razbate idea ca secuii au inteles comandamentele politice generate de Unirea Transilvaniei cu Romania, la 1 Decembrie 1918. Mai mult , parlamentarul promite ca secuimea va deveni un factor important in consolidarea si dezvoltarea Romaniei Mari.

Din discursul deputatului secui Joseph (Iosif) Fay razbate idea ca secuii au inteles comandamentele politice generate de Unirea Transilvaniei cu Romania, la 1 Decembrie 1918. Mai mult , parlamentarul promite ca secuimea va deveni un factor important in consolidarea si dezvoltarea Romaniei Mari. Prezentam mai jos, declaratia deputatului secui, reprodusa in „Dezbaterile Adunarii Deputatilor nr. 41/1919-1920”:

„Dlor, inainte de toate va rog sa iertati greselile cuvantarii mele, deoarece in romaneste numai de cateva luni vorbesc. Anume vreau sa vorbesc ceva despre poporul secuilor.Vreau sa va atrag atentia asupra acestui popor de omenire sarguincios. Avand nadejde ca interesele sale vitale vor fi ocrotite in marginile noului stat, secuii au primit cu liniste si cu incredere unirea cu Romania.

‘Partea ce mai mare a vietii, secuimea a petrecut-o ca copil vitreg al statului ungar’. Cum ca asa este, aceasta o dovedeste scurt faptul de parlamentarii maghiari din tinutul Parlament al Romaniei Mare au iesit aproape fara exceptie din sanul acestui popor. Nu tagaduiesc ca au fost si poate sant si de aceia care accentuand lozinci de agitare au voit sa tulbure linistea inteleapta a secuimii, prin lipsa de constiinte si cu usurinta.Dar, domnilor deputati, acestia nu au nici o insemnatate serioasa. Procedeele acestea, drept vorbind, nici nu se pot numi agitatituni. Deoarece agitatie nu este. Este insa o frazeologie nabadaioasa cu care conducatorii care isi au pierdut ostirile mai incearca apusa lor putere si fac pe disperatii politicii. Acesti domni se pot agita. Poate se pot chiar innebuni unii pe altii, dar nu nebunesc pe cumintele nostru popor secuiesc, muncitor. Poporul acesta stie sa cumpaneasca greutatea stringenta a schimbarilor universal istorice si a evolutiunii, precum se vede si din faptul ca mica noasta natiune, inconjurata de popoare straine, nu s-a putut pastra decat facand numai politica reala.

Domnilor deputati, de multe secole – 1500 (sic) de ani – secuimea traieste stransa intr-un colt in muntii Ardealului. In acest enorm timp partea cea mai mare a vietii, secuimea a petrecut-o ca copil vitreg al statului ungar. (Aplauze prelungite.) Viata traditionala separata a acestui popor a cazut jertfa tendintelor maghiare de unificare soviniste, aproape tot asa ca si existenta altor popoare vechi, locuitoare pe teritoriul statului ungar.

Cat de dezvoltata a fost constiinta existentei separate a secuilor fata de orice alt popor si chiar si fata de fratele sau maghiar este destul sa o dovedesc cu indicatia declarantului fapt istoric ca ostirile secuiesti au luptat pe la 1600 la Unirea cu ostirile lui Mihai Viteazul. Domnii mei, daca asa a fost in evul mediu, cand de fapt piata nationala a secuimii exista si cand deosebirile de interese o puteau duce pe astfel de acute loviri, cu atat mai mult s-au dezvoltat aceste deosebiri in evul nou, dandu-si cele mai mici urme de viata secuiasca separata au fost sterse.

‘Poporul secuiesc va fi una din pietrele cele mai sigure la edificiul Romaniei Mari’

Chiar si in timpul cel mai din urma, guvernele ungare nu au recunoscut importanta secuimii unguresti, intr-atata chiar, din Ungaria, puternic dezvoltata de la 1867 incoace, asa zicand numai aceasta regiune a ramas nedezvoltata, neglijata, fara o retea de diferite de oarecare valoare si fara institutii culturale, la inaltimea nivelului modern, asa ca functionarii maghiari trimisi in teritoriul secuiesc considerau numirile in acest teritoriu ca o dizgratie, as putea zice ca o deportatie.

Domnilor deputati prin hotararea Conferintei de Pace, Romania a devenit stapana tarii secuilor si prin aceasta indreptarea neglijentelor a trecut ca o problema asupra guvernului roman. Limitele unei cuvantari parlamentare ar fi inguste ca sa insiram toate cate ar fi de facut, dar a caror realizare cu consideratie si bunavointa mult ar contribui si la buna stare a secuimii si la inflorirea ei, dar si la ridicarea culturii si cinstei statului.

Dintre problemele care asteapta solutii le vom pomeni numai (pe) cateva din cele mai insemnate. Dupa parerea mea, in randul intai ar fi nevoia de construire a retelei de cai ferate, care sa aiba ca rezultat legatura secuimii cu porturile marii.

Legatura aceasta ar fi cu atat mai insemnata cu cat este sigur ca si pana aci interesele vitale ale secuilor tindeau spre sud si ca ei, fiind un popor par excellence comercial, trecura pe drumuri muntoase, grele de umblat, trecura cu carele lor si Carpatii ca sa-si satisfaca trebuintele lor.

D-lor deputati, tot atat de insemnat as socoti si sprijinirea eficace din partea statului, a bisericilor si a scolilor, deoarece din cauza neglijarii seculare de care am vorbit, secuii nu sunt in stare sa-si sustina institutele de cultura cu succes, si numai din propria putere. De mana intai ar fi si chestiunea functionarimii secuiesti. Intr-o natie atat de omogena ca cea secuiasca, indraznesc sa afirm ca ar fi in interesul cel mai inalt al statului sa existe o intocmire care si in administratie si in justitie ar fi favorabila existentei in masa a elementului secuiesc, sarguincios si politiceste element de incredere.

Insa daca sustinand unitatea statului roman, poporul secuiesc si-ar putea conduce afacerile sale cu o astfel de solutiune a chestiunii, nu ar duce la iredentism, ci din contra la incopcierea trainica a mai bunei intelegeri, care ar lipi pe secui de statul caruia ar avea sa-i multumeasca renasterea vietii sale traditionale.

Ca cetatean credincios al statului roman si ca secui care imi iubesc neamul, am venit in acest loc, nevoind sa tin seama de acea teroare nestapanita a societatii cu care raposatii conducatori au voit sa sileasca pe secui sa se bata cu mori de vant. Noi am adus cu noi incredere si ca raspuns cerem tot incredere.

D-lor deputati, parerile dv. nu trebuie sa le intemeiati pe aparenta, trebuie sa vedeti, sa cunoasteti poporul secuiesc, muncitor, cu suflet cinstit, de aceea zic: ajutati-ne ca armele agitatorilor sa le luam prin aceea cand nu veti privi la noi ca invingatorul la invins, ci ca va veti intoarce ca prieten la prieten la acest popor de secui care mult a suferit si care este vrednic de o soarta mai buna. Facandu-se astfel, eu sunt convins ca in scurt timp poporul secuiesc va fi una din pietrele cele mai sigure la edificiul Romaniei Mari. ‘Secuii in cea mai mare parte sunt vechi frati ai nostri romani’.”

Dupa declaratia deputatului secui, a luat cuvantul Nicolae Iorga.

„Domnilor, multumesc in numele dumneavoastra domnului deputat baron FAY pentru cuvintele spuse in numele secuilor, care si alaturi de Stefan cel Mare au luptat la Podul Inalt in 1475 pentru apararea Moldovei si a romanismului, si care in cea mai mare parte sunt vechi frati ai nostri romani care si-au pierdut limba lor. Ii multumesc pentru increderea ce o pune in statul roman, care va sti sa pretuiasca aceasta incredere”.

Istoricul Ion Coja sustine ca Declaratia deputatului de Odorhei, Joseph Fay, citita in primul Parlament al Romaniei Mari, este un document exceptional, dar ignorat sau ocultat de istorici. Atat de cei romani, cat si de cei maghiari. Coja apreciaza ca pentru ultimii este de inteles, dar pentru primii nu.

„Ar fi de recomandat ca acest text sa apara si in manualul de Istorie a secuilor, daca acest manual este scris cu un minim de respect pentru Adevar”, sustine istoricul.

Adeziunea secuilor la o convietuire demna si pasnica in cadrul statului national unitar roman este sustinuta si de prof. univ. dr. Ioan Bojan.

„O pozitie de sine statatoare, favorabila Unirii Transilvaniei cu Romania, au adoptat si secuii. La inceputul anului 1920, baronul Joseph Fay, deputat din partea secuilor, a facut urmatoarea declaratie in Parlamentul Romaniei:

«Secuii, avind nadejde ca interesele lor viitoare vor fi ocrotite in sinul noului stat, au primit cu incredere si liniste Unirea Transilvaniei cu Romania»”

Despre Joseph Istvan Fay vorbeste, intr-un interviu publicat in Ziarul Financiar, si nepotul acestuia scriitorul Stefan Fay:

„Bunicul meu dupa Tata, Iosif de Fay, s-a nascut in Transilvania si s-a casatorit cu Gabriela Kemeny, descendenta din Ioan Kemeny. A fost mai intai Capitan de Fagaras, apoi Principe al Transilvaniei. Ioan Kemeny se tragea din familia Micula de pe Somes cu numele maghiarizat in Kemeny. Iosif de Fay, la indemnul insistent al lui lui Octavian si Eugen Goga, al lui Octavian Tazlauanu si al altor mari patrioti romani, a fost deputatul secuimii din Odorhei in Parlamentul Romaniei, iar discursul sau in romana pe care abia o invatase pentru acea ocazie, pe 19 februarie 1920, nu numai ca a fost ovationat, dar si remarcat de Nicolae Iorga, pe atunci presedintele Parlamentului. Regele Ferdinand i-a propus bunicului meu intrarea in diplomatie. A fost numit responsabilul Legatiei Romane de la Tokyo si, invatand pe langa alte 13 limbi si japoneza, a fost ales de ansamblul Corpului Diplomatic din Japonia sa tina discursul la aniversarea Mikado-ului. Apoi a ajuns prim-secretar de ambasada la Bruxelles unde se pare ca a fost asasinat. In orice caz, a fost gasit fara viata, in conditii neelucidate. Pentru meritele sale, a fost decorat cu Coroana Romaniei, Steaua Romaniei si Ordinul Soarelui Rasare al Japoniei”.

Sursa: romaniabreakingnews.ro.

/0 Comments/by

COMUNICAT. Pozitia Academiei Romane fata de „Autonomia Tinutului Secuiesc”


academia romana, tinutul secuiesc

COMUNICAT. Pozitia Academiei Romane fata de „Autonomia Tinutului Secuiesc”

Academia Romana, din totdeauna aparatoare a drepturilor nationale si a unitatii teritoriului romanesc, luand la cunostinta de propunerea legislativa privind „Statutul de autonomie al Tinutului Secuiesc”, respinge acest demers care incalca flagrant Constitutia Romaniei.

Anuntul trecerii prin aprobare tacita, de catre Camera Deputatilor, a proiectului de lege depus de UDMR privitor la autonomia asa-numitului Tinut Secuiesc – entitate inexistenta in structurile administrativ teritoriale ale Romaniei – creeaza o situatie fara precedent in procesul legislativ din tara noastra. In urma evolutiei istorice din Epoca Moderna, realitatile etno-demografice din zona aflata in atentie nu mai corespund cu structurile medievale, cand a functionat o asemenea regiune. Romania a asigurat prin lege un statut al tuturor comunitatilor etnice de pe teritoriul sau, statut deplin acceptat si aprobat de catre Uniunea Europeana, din care tara noastra face parte.

Intr-un stat de drept, democratic, membru al Uniunii Europene, respectarea principiului suprematiei Constitutiei si incadrarea in ordinea constitutionala reprezinta reperul si conditia absoluta ale valabilitatii oricarei legi, obligatia ferma a fiecarui cetatean si norma imperativa de conduita pentru orice entitate publica sau privata. Din aceasta perspectiva, initierea si adoptarea unui proiect de lege care sa consacre concepte juridice si sa promoveze realitati politico-administrative precum „autonomie teritoriala”, „comunitate autonoma”, „regiune autonoma”, „ordine administrativa autonoma”, „statut de autonomie” etc. contravin in mod flagrant dispozitiilor art. 1 alin. (1) din Constitutia Romaniei privind caracterul unitar al statului roman, precum si dispozitiilor constitutionale privind organizarea administrativ-teritoriala si administratia publica.

De la aceste dispozitii imperative nu se poate deroga sub nici o forma si in nici o masura, cu atat mai mult cu cat, potrivit art. 152 alin. (1) din Constitutie, caracterul unitar si indivizibil al statului roman nu poate forma obiectul revizuirii legii fundamentale. Toate demersurile de acest gen trebuie intreprinse cu respectarea exigentelor statului de drept, constatarea constitutionalitatii, stabilite clar, precis si imperativ de legea noastra fundamentala.

In consecinta, Academia Romana dezaproba aplicarea procedurii de aprobare tacita – in cazul in speta – de catre Camera Deputatilor si cere decidentilor respectarea Constitutiei Romaniei in litera si in spiritul ei.

BIROUL PREZIDIULUI ACADEMIEI ROMANE

29 aprilie 2020

/0 Comments/by

Mircea Dogaru – Precizari pe marginea unui odios fake cotrocean


mircea dogaru, poporul de imparati, tara nimanui, romani

Mircea Dogaru - Precizari pe marginea unui odios fake cotrocean

De doua zile avem parte de „indignari viforoase” in media si in lumea politica, pe teme patriotice sensibile. Mai „viforoase” decat cele, autentice, ale tot mai regretatului Corneliu Vadim Tudor! Si nu putem sa nu ne intrebam: „Dar pana acum unde ati fost, patriotilor”?

Din 18 decembrie 2019 pana in 16 martie a.c., spectrul politic romanesc a fost preocupat, exclusiv, de promovarea/contracararea Anticipatelor și de cumparari de voturi in Parlament. Iar media „nationala” s-a ocupat exclusiv de Dinca din Caracal, un mafiot de doi bani din reteaua criminala de rapit si traficat minore, si de diverse „Veverite”… Subiecte de „Breaking News” si de mare „interes national”!

De doi ani, in schimb, SCMD si aliatii sai din CNSC (Consiliul National al Societatii Civile) dezvolta in toata Tara (complet ignorați de media centrală) propriul „Program Centenar”, contracarand „Proiectul Trianon” coordonat de Viktor Orban. Iar din august 2019 anunta implicatiile serviciilor straine, inclusiv prin introducerea de materiale de propaganda, arme si munitii in anumite zone din Romania, acuzand pregatirea unei miscari secesioniste, cu sprijinul multor imbecili autohtoni, care se considera „elita intelectuala” transilvana (de inspiratie manista), miscare ce urma sa se declanseze in perioada 10-15 martie 2020 la Targu Mures, escaladand spre configurarea unui razboi civil regizat.

Din „fericire” ne-a lovit COVID-19, care l-a linistit și pe Viktor Orban! Nu total, pentru ca se strang, si in actualele conditii de „distantare sociala”, semnaturi (au 350.000, le mai trebuie pana la 1.000.000) pentru adjudecarea sprijinului Comisiei Europene. Și tot din „fericire”, COVID-19 le-a întrerupt sprijinul dat de actuala „putere”, prin actiunile de injumatatire a slabelor efective militare existente, cu ajutorul indemnurilor de a iesi rapid la pensie, sub amenintarea unei noi legislatii, cumplite pentru rezervisti, sau repetatele tentative de desfiintare a jandarmilor (28.000 de luptatori profesionisti) prin transformarea lor in agenti de politie locala, civili (iredentistilor le sta in gat indeosebi Gruparea Mobila de Jandarmi de la Sangeorzul de Mures) si a pompierilor etc.

In perspectiva a ceea ce trebuia sa suferim, deputatii secesionisti Kulcsar-Terza Jozsef-Gyorgy si Byro Zsolt-Istvan au inregistrat in Parlament, pe 18 decembrie 2019, cu numerele 36-17/321 și 898, „Propunerea Legislativa Privind Statutul de Autonomie al Tinutului Secuiesc”, Camera Deputatilor fiind prima sesizata.

Trei luni de zile am adus acuze grave, inclusiv de inalta tradare pe aceasta tema, inclusiv la RTv, ca raspuns la intrebarile despre „Dinci” si „Vulpite” sau, pe larg, la 6Tv, la emisiunea d-lui Titi Sultan (Realitatea Romaneasca), in fiecare luni, intre orele 20:30 – 22:00. Culmea este ca, la 6Tv, am informat personal colegi de platou, deputati si senatori, despre existenta Proiectului de lege privind autonomia, de care habar n-aveau. Am vorbit, ca de obicei, la pereti!

In 6 ianuarie 2020, subsemnatul, in numele SCMD/CNSC si dl. Rodrigo Maxim Gabriel, presedintele Federatiei Sindicatelor Transportatorilor Feroviari din Romania (FSTFR), in numele CSN Meridian, am trimis o „Scrisoare/Carte: Președintii Camerei Deputatilor si Senatului Romaniei, domnii: Deputat Ion Marcel Ciolacu si Senator Teodor Melescanu/prin Consiliul Economic si Social (CES)” acuzandu-i pe initiatorii Proiectului de inalta tradare si solicitand, argumentat juridic, respingerea acestuia pe motive de neconstitutionalitate.

Documentul a fost trimis online intregii media si agentiilor din tara si din afara, parlamentarilor, partidelor si ONG-urilor romanesti. Il puteti inca gasi pe site-ul SCMD, pe Facebook, pe Youtube etc. CES-ul, in zilele de 7 si 8 ianuarie a votat respingerea in comisii si in plen, iar presedintii Camerelor au solicitat avizul negativ, imediat. Intreaga media, care astazi se excita, a simtit atunci o profunda durere in cot, impreuna cu toti haznalistii de servicii care se indigneaza acum.

Exceptie a facut media ungureasca de la Budapesta si din Romania, care ne-au porcait in toate felurile, inca din 8 ianuarie, acuzandu-ma ca sunt „condus, ca istoric militar, de catre o sectiune a mass mediei bucurestene legata de fostul retras Dan Voiculescu, (desi nu mai sunt binevenit la Antena 3 inca din 2 mai 2012)” si „aparator hotarat al pensiilor speciale si al intereselor fostilor muncitori la domiciliu” (???) iar pe domnul Rodrigo Maxim Gabriel acuzandu-l ca este un „semnatar profesional anxios” care, in loc sa lupte in continuare „impotriva starii deplorabile a CFR, a inceput sa se ingrijoreze de autonomie in Secuime”. Normal, din moment ce, de la Brasov spre Covasna si Harghita nu mai pleaca trenuri ale CFR, ci „private”!

In aceeasi zi, dl Kulcsar Jozsef Terza, in numele asa-zisului Consiliu National Secuiesc, a perorat indignat, in conferinta de presa la Targu Mures: „Este revoltator, din punctul nostru de vedere, ceea ce se intâmpla. Eu nu cred ca am ajuns pana acolo ca doi lideri sindicali s-au asezat la o masa… si si-au dat seama ca au ura fata de maghiari. Este clar, din punctul meu de vedere, ca institutiile din umbra ii coordoneaza si este revoltator ce spun ei in aceasta sesizare. Ei spun despre 18 articole din Constitutie care ar fi incalcate… Mai grav e ca ei vorbesc si de infractiune flagranta… iar cel mai grav este ca dansii vorbesc despre razboi si arme” etc.

Nici televiziunile si ziarele „nationale” nu s-au sesizat, nici ONG-urile, care mai de care mai patriotice, si nici deputatii nu au reactionat, desi puteau riposta la indemnul presedintelui sau al premierului, la „Sesiunea extraordinara a Camerei” din 20-31 ianuarie 2020, preocupata, din considerente de vrajeala electorala, doar de „pensiile speciale” si „pensiile de serviciu”! Exceptie a facut publicatia „Gandul”, care ne-a redat integral sesizarea si ne-a luat apararea. In rest, da-i cu „Anticipatele” si cu „Vulpitele”, in timp ce serviciile noastre „aservite” si-au pastrat feciorelnica atitudine de neimplicare. Apelurilor, pe care noi, SCMD/CNSC si FSTFR-Meridian le-am lansat tuturor romanilor care mai au o farama de constiinta nationala, le-au raspuns tot sindicatele si cateva ONG-uri de functionari sau emigranti.

Pe data de 17 ianuarie 2020 au adresat o „Scrisoare deschisa presedintilor Camerei Deputatilor si Senatului Romaniei” dna. Denisa Popovici, presedinte al Uniunii Sindicatelor din Spitalele CFR, in numele Aliantei Sindicale Nationale Feroviare, dl. Horia-Dragos Militaru, presedintele Sindicatului Revolutionarilor din Romania – Decembrie 1989, si dl. Dan Hazaparu, presedintele Fundatiei Romane pentru Democratie prin Drept, afiliata Comisiei de la Venetia, acuzandu-l si pe Marcel Vela ca ar crea prin „reforma MAI” conditiile propice destramarii unitatii statale romanesti.

Pe data de 9 martie s-a adresat Parlamentului, in sprijinul nostru, dl. Giani-Mircea Florescu din El Ejido, Almeria, Spania, presedinte al Asociación Socio-Cultural Romanati, in numele emigratilor romani din Spania. Iar pe data de 10 martie a.c. s-au adresat Parlamentului, in acelasi sens, in sprijinul nostru, dl. Ringo Damureanu, presedintele Sindicatului National Forta Legii, pentru Uniunea Sindicatelor Functionarilor Publici si Personalului Contractual, dl. Octavian Daniel Chelemen, presedinte al Sindicatului din Administratia Publica „Consilium” si dna. Claudia-Mihaela Epure, secretar general al Asociatiei pentru Profesionalism si Transparenta in Administratie.

Societatea civila si-a facut, asadar, datoria! Adevarata societate civila! Aceea neabonata nici la banii Guvernului, nici la banii lui Soros, nici la media!

Daca au tacut atatea luni, de ce se agita astazi, „patriotic si revolutionar”, toti neavenitii, mai mult sau mai putin slugi ale politicului? Pentru ca, in disperare de cauza, in fata injuraturilor generale si a situatiei actuale explozive, dand din balba in balba, consilierii presedintelui si ai premierului au aruncat iarasi cu mucii in fasole, strecurand un fake penibil augustei guri prezidentiale: „PSD se lupta sa dea Ardealul ungurilor!”, a citit astazi 29 aprilie 2020, cu un zambet fericit, dl. presedinte, adaugand catastrofic: „Majoritatea toxica PSD-ista… a ajutat UDMR-ul cu autonomia… de aia vrem anticipate”! Si uite asa am uitat de COVID-19 si am ajuns unde ne doare!

Evident ca am uitat, in acelasi timp si de cedarea, nu numai a judetului Sibiu, ci a intregii Tari, cu paduri cu tot si sclavi agricoli, nemtilor! Basca de restituirea catre mostenitorii nazistilor din Grupul Etnic German si Biserica Evanghelica, colaborationista a tot ceea ce le-a fost confiscat pentru inalta tradare de catre asa-zisul rege Mihai. Surpriza placuta a venit din partea domnului Kelemen Hunor care, indignat de neasteptatul atac pe la spate, l-a onorat pe presedinte cu numele de „PRM-ist”!

Intrebarea pe care le-o punem, legat de geniile politice care conduc tara spre dezastru, din umbra, alesilor nostri este… „Oare astia ne cred pe toti tampiti?”. Chiar cred ca vom pune botul la prostia asta, latrand patriotic, precum coardele politice care se gudura pentru un os de la masa stapanilor, indiferent ce culoare au stapanii ori masa?

Sa stie toti romanii cu mintea acasa ca Parlamentul nu a votat nimic! La cererea noastra, CES-ul si comisiile din Camera Deputatilor au dat avize negative. Dar, pe 16 martie, a venit Decretul Prezidential de instituire a Starii de Urgenta. Si parlamentarii, ca si noi, au fost trimisi la domiciliu! Si nu ieri sau alaltaieri, ci pe 25 martie. Expirand termenul, conform procedurii, nemaiputandu-se dezbate in plen, proiectul secesionist a trecut, pe procedura, la Senat, care este Camera Decizionala! Deci sedeti bland, „patriotilor”, ca nu exista niciun vot si nicio autonomie! Exista doar prostia si suficienta unor „specialisti” care au gandit electoral, spre deosebire de noi, membrii SCMD care am vazut, fara sa facem galagie, trecand, tot pe procedura, dar invers, de la Senat la Camera, proiectele de legi care ne intereseaza. Si nu am facut taraboi, pregatindu-ne sa continuam lupta cu propriii nostri tradatori la Camera Decizionala!

Reamintim ca, in spatele acestui circ anual cu proclamarea autonomiei, se afla actiunea extrem de grava, sponsorizata de Budapesta, de strangere a unui milion de semnaturi, pentru Proiectul European al „Zonelor Nationale Protejate”.

Honor et patria. Vae victis!

Președintele SCMD

Col.(r) Dr. Mircea Dogaru.

București, 29.04.2020 Orele 15:00.

Din arest la domiciliu.

/0 Comments/by

Nagy Attila-Mihai – Scopul maghiarimii/secuimii este de a trai fara romani in Romania!


nagy attila, jertfa, neam, jertfa neamului, jertfa neamului romanesc, neamul romanesc, lucrarea in duh, lucrarea duhului, identitatea maghiara

Nagy Attila-Mihai - Scopul maghiarimii/secuimii este de a trai fara romani in Romania!

La inceputul anilor ’90, chiar imediat dupa 1989, eram student la Cluj Napoca, la sectia unitariana din cadrul facultatii de teologie protestanta. Fiind membru al unei biserici liberale (pana la ateism ascuns chiar), dupa cursuri, impreuna cu colegul meu de clasa intram uneori intr-o crasma din apropiere, caci asta nu era o problema! Prima data cand am intrat acolo m-a surprins privirea calda a unui maramuresean. Cu un accent romanesc, a inceput sa vorbeasca cu noi pe ungureste si a pus muzica maghiara! Era un roman deschis fata de unguri! Nu vreau sa sugerez, prin relatarea acestei intamplari, ca asa „ar trebui” sa se comporte, cu noi, ungurii, toti romanii, sa ne mangaie, sa ne flateze. Nu e o asteptare, n-as vrea sa fiu inteles gresit. Am povestit-o doar ca pilda a unui comportament deschis din partea unui roman fata de doi secui si ca sa arat, prin comparatie, comportamentul aflat de cealalta parte, cel al secuilor, care refuza tot ce e romanesc!

In judetul Covasna nu se respecta deloc Constitutia si nici limba oficiala a tarii: inscriptiile oficiale sunt in ungureste.

Dar, in acelasi timp, ce am putut observa in zona Odorheiului, unde locuiam? Autobuzele care mergeau in satele din jur erau inscriptionate exclusiv in limba maghiara. Pe marginea drumului, intre Miercurea Ciuc si Sovata, cei care vindeau cate ceva aveau denumirea marfurilor doar in ungureste. Ungurii, secuii, chiar din primele momente de dupa ’89 isi aratau refuzul fata de romani! In locul unei deschideri fata de romani, prin recunoasterea greselilor istorice ale maghiarimii vizavi de romani de pilda, ei au adoptat imediat o pozitie de refuz, de izolare, pozitia ariciului!

Iar acesta era doar inceputul evolutiei negative a atitudinii secuilor din Harghita si Covasna. Evolutie pe care o tot urmaresc in Covasna, indeaproape, si care a capatat o forma grava, de cand Tamás Sándor si Ántál Arpad András au ajuns la putere! In istoria orasului Sfantu Gheorghe nu se afla scris nimic despre romani, despre personalitatile marcante romanesti, iar asta se poate vedea in cartea publicata cu prilejul aniversarii a 550 de ani ai orasului Sfantu Gheorghe!

Trebuie sa ma reintorc la problema inscriptionarii exclusiv in limba maghiara, care nu s-a terminat odata cu entuziasmul de dupa ’89! In judetul Covasna, in satele preponderent locuite de secui, din ce am vazut nu se respecta deloc Constitutia si nici limba oficiala a tarii! Desigur, nici in Harghita situatia nu e diferita, dar eu ma refer la ceea ce cunosc in mod concret, pe baza experientei proprii. Inscriptiile oficiale sunt in ungureste sau, in cel mai bun caz, inscriptia in limba romana, cea oficiala adica, atunci cand exista, este pe locul doi, ceea ce, la urma urmei, tot ilegal ramane! De pilda, la Ghidfalau caminul cultural are o inscriptie exclusiv in limba maghiara: „Müvelődési ház”! E posibil sa se fi remediat intre timp, caci atat eu, cat si Dan Tanasa am sesizat acest lucru, iar primaria a primit ordin de inlaturare!

De asemenea, un proprietar din Odorhei al unui lant de magazine aflat in doua judete, ii discrimina pe romani, inscriptionand marfurile din magazinul din Ciuc exclusiv in limba maghiara, caz care a ajuns sa fie sesizat la CNCD.

Kelemen Hunor, babuinul de serviciu din fruntea UDMR

La postul Duna TV, un tanar aflat intr-un bar din Balvanyos a afirmat senin: „Noi nu-i iubim pe romani!”. Iar declaratia acestui tanar nu este ceva izolat! Reprezinta spiritul antiromanesc general, existent in Harghita si Covasna! Degeaba vin unii sa nege – iar eu am prieteni si maghiari, si romani, si ne intelegem bine – spiritul in genere este antiromanesc! Asta a simtit si un fost ofiter de cariera, care a ajuns din Moldova in comuna Bodoc, langa Sfantu Gheorghe. Valeriu Tanasa, dupa ’89, in cartea sa „Rostiri ziditoare”, spune ca simtea nevoia de a se intoarce inapoi in Moldova, din cauza urii fata de „tot ce este romanesc”! Atunci si acolo unde secuii se izoleaza prin ura fata de „tot ce e romanesc”, prietenia intre cele doua natii e doar poveste sau exista doar cazuri izolate!

Cum spuneam, de cand cei doi „magnifici grofi”, Tamás Sándor si Ántál Arpad András, au pus mana pe judet, nu doar din istorie vor sa-i excluda pe romani, ci si din imaginarul cultural al orasului Sfantu Gheorghe! La inaugurarea statuii Turul – pasarea mitologica a maghiarimii – Ántál a declarat ca „trebuie sa ne ocupam spatiul nostru vital cu simbolurile noastre nationale”! Cred ca in urma acestui indemn a declarat apoi Kelemen Hunor, babuinul de serviciu din fruntea UDMR-ului (caci el e doar un babuin politic, altii conduc de fapt), ca trebuie sa ne ocupam „pamantul natal”! Declaratia lui Ántál poate fi comparata cu ideologia revolutiei culturale chinezesti a lui Mao. Cred ca Ántál este Mao cel mic al secuilor, care a declansat o astfel de revolutie culturala impotriva romanilor, el intentionand sa inlature si statuia lui Mihai Viteazul!

Izolarea prin imaginar, prin simbol, a maghiarimii, inseamna o criza de identitate

Problema imaginarului colectiv nu este asa simpla cum crede si gandeste primarul orasului, caci imaginarul, ancorat in adancimea omului, are o mare incarcatura de energie si raportul omului la ele nu poate fi arbitrar. Daca asa gandeste, nu stie ce inseamna problema identitatii, care are ca fond, ca baza, imaginarul adancimii omului. Raportul arbitrar, prin marea sa incarcatura de energii ale imaginarului, poate declansa tensiuni, daca mintea omului nu se raporteaza si la energiile arhetipului, integrand in constiinta! Pentru ca arbitrarul se raporteaza numai la exterioritatea imaginii, fara o raportare la fondul sau inconstient, adica la arhetip, care contine inestimabil mai mult decat imaginea sa exterioara! In acest fel, imaginea exterioara a arhetipului devine o realitate inchisa, contrara naturii arhetipului, care este o realitate deschisa! Iar cand vrei sa-l inchizi, energiile, care prin natura lor sunt deschise spre infinit – prin imaginarul exterior al arhetipurilor – erup, situatia devine tensionata si reprezinta un pericol de explozie in adancul omului! Caci rolul arhetipurilor, al energiilor acestora, nu este sa izoleze omul! Nu au rolul de a izola un neam de altele, ci invers, cel de a le uni, in integritatea Fiintei, a Existentei!

De aici vedem ca cei doi magnifici ai Covasnei nu cunosc natura imaginarului adancimii omului, ca vor sa le foloseasca, aceste imagini universale, in primul rand pentru izolare, cand natura acestora e de a fi deschise din interior catre exterior, spre infinit. In alte parti, rolul simbolului este cel de a lega, de a uni doua neamuri, si nu de a izola, a se impotrivi, a refuza.

Cand se produce izolarea prin imaginar, prin simbol, e vorba despre o criza de identitate! A te retrage in cadrul intimitatii imaginii, a te inchide prin imagini in intimitatea proprie neamului nu inseamna altceva decat sa fii dominat, dependent de arhetipul mamei. Iar acest fapt este foarte explicit exprimat in izolarea prin autonomie!

Concluzia este, cred, foarte simpla: scopul maghiarimii, secuimii – in afara defrisarilor padurilor de catre conducatorii lor – este cel de a trai fara romani in Romania!

Al vostru devotat, Nagy Attila-Mihai.

/1 Comment/by

Alexandru Ghyka – Comunismul e o utopie


comunism, utopie, alexandru ghyka

Alexandru Ghyka - Comunismul e o utopie

„Comunismul e o utopie! E cel mai greu blestem ce a cazut pe neamul romanesc!”

Alexandru Ghyka.

Alexandru Ghyka reprezinta un model de lupta. Stranepot al domnitorului Grigore Ghica al V-lea (1807-1857), domnitorul Tarii Moldovei intre 1849-1853 si 1854-1856, a fost director general al Politiei (1940-1941). El avea sa patimeasca indelungat, fiind inchis in temnite aproape un sfert de veac, in perioada 1941-1964.

Ortodox, cult, vertical, patriot, roman de o rara demnitate, a rezistat tuturor asalturilor reeducarii. In total a facut 24 de ani de puscarie. A fost detinut in puscariile de la Jilava, Pitesti, Vacaresti, Aiud, Alba, Sibiu, Brasov, Ploiesti, Ghencea, Galati, Giurgiu, Suceava, Gherla si a fost urmarit de Securitate pana la sfarsitul vietii (1982).

Alexandru Ghyka s-a nascut la 8 februarie 1903 la Iasi. Parintii sai au fost Grigorie (1858-1912), capitan de cavalerie, fost atasat militar la Legatia din Viena, din ramura domnitoare a Moldovei.

Principele Ghyka a primit o aleasa educatie intru romanism, demnitate, patriotism fierbinte.

El a urmat Liceul Militar de la Manastirea Dealu, institutia unde s-au format atatea caractere puternice ale tarii. In anul 1926 a intrat la Facultatea de Drept, pe care a terminat-o in 1930.

A fost comandant legionar, numit in randul celor apropiati „Printul”, caracterizat de verticalitate morala, credinciosie, demnitate. In fisele penale, dupa ce a fost condamnat, apare ca un barbat, avand o statura de 1,85 m, bine proportionat, ochi albastri. A fost casatorit cu Maria-Eliza Orleanu.

„O adevarata teroare impotriva elementelor comuniste si a evreilor!”

Alecu Ghyka a fost sef al politiei in timpul statului national-legionar, in perioada 16 septembrie 1940 – 1 februarie 1941, cand a fost destituit. La 24 ianuarie 1941, dupa rebeliune, a fost arestat de generalul Emanoil Leoveanu si condamnat de Curtea Militara de Casare si Justitie la 5 iunie 1941.

Pe cand se afla in temnita de la Aiud, printul a adresat o cerere conducatorului statului, maresalul Ion Antonescu, prin care solicita sa aiba voie in celula cu o icoana a Sf. Arh. Mihail, cu o Sfanta Cruce, cu cateva scrisori de la defunctii Corneliu Zelea Codreanu (asasinat), Ioan Mota si Vasile Marin (morti in Spania) si cu portretele acestora.

Apogeul suferintei il va atinge in timpul regimului comunist.

O proba serioasa la dosar, de care anchetatorii comunisti s-au folosit indelung – pentru ca ea este fotocopiata si apare ca un leitmotiv la interogatorii – a fost o „Lista de recompensare” semnata de C. Maimuca si de Alecu Ghyka, prin care o serie de politisti care au contribuit la descoperirea si arestarea unei mari si periculoase organizatii clandestine comuniste din Bucuresti, au primit diverse sume de bani.

In 1955 a recunoscut ca a numit 49 de sefi de politie legionari in fiecare capitala de judet si 10 inspectori ai Politiei de Siguranta.

Anchetatorii afirmau ca a desfasurat „activitate criminala care reiese si din procesul lotului III fosti politisti in frunte cu Maimuca C. judecat in iunie 1944”.

La 19 decembrie 1954, lt.Constantin Oprea, anchetator in Directia Anchete a MAI propunea prelungirea arestarii lui Ghyka.

Evident, aceasta s-a aprobat, sub semnatura sefului de serviciu lt.col. de Securitate Matusei Andreescu (Nathan Mathusievici) si a sefului directiei, col. de Securitate Francisc Butyk.

Intrebat de problema cetatenilor straini, Ghyka declara ca era supravegheata, pentru ca intrat in atributiile sale de cap al Politiei.

I-au imputat ca a trimis zece politisti sa urmeze o scoala de politie administrativa la Berlin. Cat a fost director, stie de arestarea unui cetatean sovietic, care, interogat la Siguranta, a reiesit ca este functionar la Legatia URSS.

Interogat a fost si Florentin Cernaianu, fost subinspector de politie, care a declarat, ori asa s-a consemnat in 1954, ca Ghyka a dezlantuit „o adevarata teroare impotriva elementelor comuniste si a evreilor”.

De altfel, in toate interogatoriile, inclusiv in cel luat de UM 0123 de ziua lui, la 8 februarie 1955, era intrebat de zeci de ori despre activitatea anticomunista. Fondul operativ era folosit pentru informatori, recompensarea politistilor si plata diurnistilor.

Refuzul reeducarii

La 13 noiembrie 1954 era audiat de lt. Constantin Oprea, anchetator in Directia Anchete a MAI, care propunea prelungirea mandatului de arestare pana la 19 decembrie 1954.

Exasperat de prostiile debitate de comunisti, in 1956, in cursul unui interogatoriu din 4 iulie, pur si simplu printul refuza sa raspunda intrebarilor lui Ion Braovici, maior de justitie la Tribunalul Militar Bucuresti. Dupa atatea anchete, la 17 ianuarie 1957, a fost condamnat la detentiune grea pe viata.

Intr-o cerere adresata Tribunalului Militar Bucuresti, din 20 ianuarie 1963, cand se afla la Aiud, rememorand calvarul sau, printul declara ca a fost arestat la 21 ianuarie 1941 si condamnat la 15 ani munca silnica. In 1952 a fost trimis de la Jilava in lagarul de la Ghencea, unde i s-a comunicat ca MAI l-a pedepsit cu 5 ani de munca silnica.

La 29 iunie 1954 a fost pus in libertate de la Pitesti si a primit domiciliu obligatoriu doi ani, in comuna Schei. A fost arestat din nou la 29 octombrie 1954 si condamnat de Tribunalul Militar Bucuresti la detentiune pe viata, prin sentinta din 24 ianuarie 1957.

Intre 1962 si 1964 a facut 75 de zile de izolare pentru ca a refuzat „reeducarea” de la Aiud. Marturiile detinutilor de aici – ne referim la cei care au scapat – il asaza pe Ghyka pe un piedestal.

A fost printre putinii care au refuzat reeducarea si a rezistat pana la final. Indelung rugator Domnului, era hotarat sa moara fara a face vreun compromis. I-a avut colegi de suferinta pe Bartolomeu Anania (viitor mitropolit al Clujului), pe Ilie Tudor (lui Tudor Gheorghe), multi intelectuali si ofiteri de politie si de armata.

„Voi, cei din zarca, ati invins!”

O marturie deosebit de importanta ne-a lasat fostul invatator si detinut politic Grigore Caraza, care a impartit celulele din temnite si cu Alecu Ghyka si cu fosti politisti. In toamna anului 1962, in cele 60 de celule de la „Zarca” Aiudului erau peste 250 de detinuti.

Printre ei se aflau fostii politisti Ion Batovici, Cantaragiu (din Suceava), Valeriu C. Iuga, Ion Lemnaru (dobrogean), Constantin Maimuca, Dimitrie Mantulescu (doctor in Drept), Constantin „Ticu” Steriu, Vasiliu (din Piatra Neamt).

Potrivit memorialistului amintit, ei si cu viitorul mitropolit Bartolomeu nu au rezistat pana la final asaltului reeducarii.

„Au rezistat numai aceia care au fost decisi sa moara, decat sa-si vanda sufletul”, scrie Caraza. In 1961, unii din cei de mai sus fusesera dusi la Bucuresti, pentru a da declaratii in procesele inscenate dupa 1958.

Pentru a li le invinge rezistenta, erau izolati in 20 de celule, in care pe jos era ciment, iar peretii fusesera tencuiti cu un soi de grund amestecat cu sare, care mentinea o permanenta umezeala.

Ferestrele erau batute in cuie. In celula nu era soba, ci doar un pat rabatabil, in care te odihneai intre 22 si 5 dimineata, o tineta comuna pentru nevoi, pe care nu aveai voie sa stai. Vara mirosul era absolut ingrozitor. Masa consta intr-o cana cu apa sarata, seara. Straiele lor – camasa si izmene – erau numai petice si zdrente, fiind destinate doar sa le acopere goliciunea.

Fostul detinut politic Caraza a incercat sa reconstituie numele celor 56 de detinuti „care au rezistat si ultimului asalt, calcand in picioare si sfidand toate metodele folosite de a injosi demnitatea omului”.

Printre acestia, printul Alecu Ghyka, diaconul Ion Grebenea, preotul ortodox Dumitru Bejan din Harlau. La 29 iulie 1964 conducerea temnitei Aiud a dat ordin sa se puna scaune in curte.

In fata, cateva zeci de nereeducati, in spate 1.000 de insi, considerati reeducati. Colonelul Craciun a zbierat atunci, recunoscandu-se infrant: „Cei din zarca, care plecati nereeducati, ati invins!”.

Alexandru Ghyka a fost eliberat de la Aiud prin decretul de gratiere la 1 august 1964. A avut zile si murit la 10 ianuarie 1982.

Urmarit toata viata de securisti

N-a avut liniste nici in asa-zisa libertate. Nu mai erau ziduri de puscarie. Ele se metamorfozasera in alte „ziduri”. Dupa ce a scapat din gulagul comunist, documentele din Arhiva CNSAS releva monitorizarea la care a fost supus printul pe toata durata vietii.

Prin ordinul strict secret din 11 iunie 1965, al lt.col. de securitate Vasile Lupu din Directia a III-a a MAI, „Grupul Operativ Aiud a deschis actiune informativa asupra fostului director Alexandru Ghyka, pentru atitudine legionara, refractara, facand parte din grupul celor rezistenti pana la eliberare”.

Practic, dupa eliberare, toti detinutii politici erau urmariti pana la sfarsitul zilelor de catre securitate si militie. Ei faceau parte din „problema comunista”.

Cand a iesit, a declarat ca se va stabili cu domiciliul la fiul sau, medicul Grigore Ghyka, in str. I.C. Frimu nr. 5. Sotia sa locuia in Galati, str. Logofat Tautu nr. 12. Dupa o vreme, Militia Capitalei i-a acordat o adeverinta provizorie pentru trei luni.

Ulterior i-a dat aviz negativ si a fost nevoit sa plece la Galati, unde, evident, Securitatea a transferat „actiunea informativa” exercitata asupra lui, asa cum raportau mr. Ion Burac (seful Biroului 5) si lt.col. George Popescu, seful Serviciului I.

La 27 ianuarie 1967, informatorul Costica Badiu discuta cu Alecu Ghyka. Potrivit acestuia din urma, toata lumea se mira ca dupa 23 de ani de inchisoare mai este sanatos la corp si la minte.

„Tot ce l-a sustinut in inchisoare si in viata a fost credinta ca Dumnezeu nu l-a parasit. N-ar fi crezut niciodata ca comunistii sa-i dea drumul din inchisoare, ba inca mai mult, sa-i dea si serviciu.

Eliberarea i-o datoreaza lui Dej, care a cerut expres eliberarea legionarilor, nu doar trierea lor, asa cum intentiona Securitatea. Nutrea un mare dispret pentru Nichifor Crainic. Are vreo 750 de lei pe luna, functionar la baza I.T.O. din Tiglina, nu e grozavenie, dar tot e bun ca este pe picioarele lui”.

Fusese „gazar”, dispecer la I.T.B. apoi jurisconsult intr-un birou. Pentru ca i se luasera si cartile, citea la Biblioteca V. Ureche din Galati. S-a multumit cu putin fara a voi sa aiba salarii mari, pentru care, bineinteles, i s-ar fi pretins anumite compromisuri pe care nu voia sa le faca.

Intr-un moment de sinceritate, anchetatorul lui politic i-a spus ca securitatea hotaraste anii de inchisoare si Tribunalul doar confirma si asa a fost si in cazul lui. A facut un sfert de veac de puscarie.

Alecu Ghyka a adormit in Domnul la 10 ianuarie 1982, in aceeasi curatenie sufleteasca, patriotism si demnitate, in care a trait toata viata. Ii puteti aprinde o lumanare la cimitirul Eternitatea din Galati (bd. George Cosbuc nr.221), unde este inmormantat. Dumnezeu sa-l ierte!

A consemnat pentru dumneavoastra, comisarul Florin Sinca via certitudinea.ro.

/0 Comments/by
,

Teodor Palade – Cand ipocrizia este ridicata la nivel de politica globala


ipocrizia, politica globala

Teodor Palade - Cand ipocrizia este ridicata la nivel de politica globala

Pe masura ce timpul trece este tot mai evident ca ceea ce se intampla in jurul acestui „nou coronavirus” nu face parte dintr-un joc al hazardului. Declaratiile, mai directe sau mai pe ocolite ale unor personalitati care au in mana viitorul a miliarde de oameni conduc spre o concluzie sinistra. Se doreste imputinarea fortata a populatiei lumii! Prin ce metode, vedem cu totii.

Cu riscul de a fi acuzat ca sunt obtuz, ca sunt manipulat de nu mai stiu care puteri straine, ca sunt adeptul teoriei conspiratiei sau ca sunt reticent fata de politicile de protectie pe care, ingrijorate de soarta mea, autoritatile nationale si ale UE le-au elaborat pline de empatie, voi spune ce am de spus.

 Pe cine deranjeaza existenta generatiilor dinainte de 1955?

Cei carora li s-au suprimat aproape toate drepturile omenesti, inclusiv dreptul de a respira aer curat, sunt varstnicii nascuti inainte de 1955. Obligati la izolare timp de 22 ore din 24, ramasi fara asistenta medicala daca nu au „norocul” sa fie infectati cu virusul la moda, lipsiti de medicamentele care le asigurau supravietuirea, scosi de la ventilatie in salile de terapie intensiva pentru a se asigura supravietuirea altora mai tineri, urmariti de politie ca niste infractori, obligati sa traiasca intre patru pereti si sa se hraneasca cu minimul necesar, lipsiti de interactiunea cu restul familiei, eliminati practic din viata sociala si priviti ca o povara, ei au ajuns sa pizmuiasca libertatile mult mai largi pe care le au, prin lege, animalele lor de companie. Mesajul guvernantilor? Ramaneti in casa pana cand vrem noi. Muriti linistiti acolo, noi ne vom ingriji de contabilizarea zilnica a sicrielor voastre.

Sefa Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, trecuta si ea bine de o a treia tinerete (nascuta in oct. 1958), declara cu doua zile in urma: „Este posibil ca persoanele in varsta sa fie izolate pana la sfarsitul anului pentru a le proteja de coronavirus.” Si este putin probabil ca Ursulei von der Leyen sa-i iasa vorbele din gura fara rost. Este cat se poate de sigur ca la nivelul UE, acolo unde nu s-a miscat nimic pentru ajutorarea celor loviti din greu de gripa aceasta ciudata (desi ar fi avut obligatia s-o faca), se coace ceva pentru batranii statelor din Uniune. Pare tot mai clar ca masurile, identice, luate in toate statele Uniunii pentru izolarea si excluderea din societate a varstnicilor nu s-au luat la initiativa statelor suverane. Pare tot mai clar ca a fost un ordin sau, mai diplomatic spus, o indicatie din partea celor care conduc Uniunea Europeana.

Va puteti inchipui cum va arata (daca va scapa cu viata) un batran dupa ce a stat inchis in casa opt luni de zile? Va fi asemenea unei salbaticiuni, speriat de lumea inconjuratoare, lipsit de repere si simtindu-se de prisos intr-o lume care il respinge si pe care o simte ostila in fiecare clipa.

Asa va doriti sa arate seniorii natiunilor din Uniunea Europeana, doamna von der Leyen? Dumneavoastra ati sta inchisa intre cei patru pereti ai unei camarute 3×3 metri timp de 300 de zile, fara rude, fara prieteni, fara asistenta medicala, fara nicio mangaiere sufleteasca, sub discutabilul pretext ca ar exista o probabilitate de 0,3% sa contractati o gripa despre care pana acum nimeni nu stie nimic si a carei singura regula este ca nu respecta nici o regula? S-a stabilit cumva la nivelul Uniunii Europene ca timp de doua ore pe zi, intre 11.00 si 13.00, virusul acesta sa nu atace persoanele in varsta inghesuite ca oile la strunga, in cozi interminabile, pentru a avea un kilogram de cartofi in traista sau pentru a-si cumpara o aspirina? Ori batranii sunt adunati acolo, unul in altul, acum cand propavaduiti „distantarea sociala”, cu un alt scop?

Confruntat cu aceasta realitate, oricat de ingaduitor ai fi, nu se poate sa nu te indignezi observand ca, in aceste zile, ipocrizia a capatat dimensiunea unei politici globale.

Sa fie insistenta pentru vaccinarea in masa o obsesie gratuita?

„Fara vaccin trebuie sa limitam cat mai mult contactul cu persoanele in varsta”, a mai adaugat sefa Comisiei Europene. Nici aceasta propozitie nu este aruncata din greseala in malaxorul mass-media.

Vom vedea, ideea vaccinarii obligatorii a intregii populatii a globului insoteste ca un leitmotiv spusele celor mai importanti oameni de pe planeta.

In 1988, Printul Philip al Marii Britanii spunea ca, daca ar fi sa se reincarneze, si-ar dori sa fie un „virus mortal”, care sa reduca populatia lumii.

Bill Gates, nici el un tinerel (nascut la 28 oct 1955!), sustinea cu argumente demne de adormit copiii ca intreaga populatie trebuie vaccinata. „Lucrurile nu vor reveni la normal pana nu vom avea un vaccin care va ajunge in toata lumea”, a declarat el despre ceea ce, referindu-se la COVID-19, numea „un scenariu de cosmar”. Presa internationala ne mai informeaza ca Bill Gates investeste in linii de productie din 7 fabrici diferite in vederea obtinerii celor mai promitatoare vaccinuri anti-COVID-19. Sumele investite sunt de ordinul miliardelor de dolari! La inceputul lunii martie, acelasi Bill, la fel de preocupat de soarta omenirii declara: „Daca ne descurcam foarte bine cu noile vaccinuri, sistemul de sanatate si serviciile de sanatate a reproducerii, am putea reduce (populatia planetei) cu 10% sau 15%”. Fondatorul Microsoft sustine ca reducerea populatiei Pamantului este necesara pentru a opri procesul de incalzire globala, reducand emisiile de dioxid de carbon, in conditiile in care populatia planetei se indreapta vertiginos spre pragul de 9 miliarde de oameni.[1]

La 13 aprilie 2020, Organizatia Mondiala a Sanatatii, forumul Mondial care e preocupat de sanatatea intregii omeniri, anunta ca virusul COVID-19 este de 10 ori mai ucigator decat o gripa sezoniera (conform oricarei statistici este o minciuna de 10 ori mai mare decat o minciuna obisnuita!) si ca urmare va trebui sa devina obligatorie vaccinarea in masa a populatiei globului!

Desigur, nu poti ignora aceste semnale (si multe altele asemenea), considerand ca sunt vorbe aruncate in vant. Nici nu poti sa nu te intrebi: de ce tocmai acum sunt ei preocupati de problematica vaccinarii? Doar din dragoste dezinteresata pentru noi, saracii planetei, sa se fi investit miliardele de dolari la care acesti megabogati tin atat de mult? Despre ce fel de vaccinari este vorba, cine si cu ce scop le produce, ce altceva se mai poate inocula odata cu vaccinul avand in vedere posibilitatile aproape nelimitate ale tehnologiei manipularii virusurilor in secolul XXI, posibilitati combinate cu dorinta exprimata deschis de reducere a populatiei planetei?

Sunt intrebari legitime. Si, atata vreme cat nu sunt clarificate aceste aspecte intentionat pastrate in ceata, nimeni nu poate fi invinuit pentru ca se gandeste la ele.

Un refren vechi, niciodata uitat: Sa reducem fortat populatia lumii!

Cu peste doua sute de ani in urma, Thomas Malthus isi exprima public ingrijorarea dupa ce ajunsese la concluzia ca populatia lumii creste in progresie geometrica iar mijloacele de subzistenta in progresie aritmetica. Ceva trebuie facut, sustinea el. Si, desi de atunci s-au scurs doua secole, aceasta preocupare nu a murit niciodata.

Cu numai unsprezece ani in urma, in mai 2009, la New York, a avut loc o intrunire a celor cei mai bogati oameni ai planetei. O adunare a miliardarilor, cum o caracteriza The Wall Street Journal. Care credeti ca a fost tema cea mai discutata (in secret, desigur) de acestia? Da, ati ghicit. A fost tema pericolului suprapopularii planetei din cauza cresterii necontrolate a numarului celor varstnici(!). Va inchipuiti cumva ca cei de acolo erau niste pusti fara minte? Nu! Nici pe departe.

Conform jurnalistului Robert Frank, cel care a scris in The Wall Street Journal articolul „Billionaries Try to Shrink World’s Population” („Miliardarii incearca sa reduca drastic populatia lumii”), au fost prezenti la intalnirea de la New York urmatorii: Bill Gates (66 ani); Warren Buffett (90 ani); David Rockefeller (94 ani atunci, decedat cinci ani mai tarziu); Eli Broad (87 ani); George Soros (90 ani); Ted Turner (82 ani); Oprah Winfrey (67 ani); Michael Bloomberg (79 ani) si altii cam din aceeasi generatie.

Intre masurile discutate acolo, ne spune Robert Frank, s-a aflat si problematica eugeniei. Pentru cei care nu cunosc termenul, „eugenia s-a folosit ca justificare pentru masuri coercitive discriminatorii sustinute de anumite state, precum sterilizarea fortata a persoanelor cu defecte genetice, omorarea persoanelor cu afectiuni grave, si chiar, in anumite cazuri, genocid asupra raselor privite ca rase inferioare.” (citat din Wikipedia.)

Problema este ca ei, bogatii lumii nu discuta de dragul discutiei. Ei sunt cei care dicteaza iar politicienii, legati ombilical de sursa banilor, ii asculta orbeste!

Christine Lagarde (o juna si ea, nascuta la 1 ianuarie 1956), fosta presedinte a FMI, este de asemenea preocupata de faptul ca, odata cu trecerea timpului, prea multi varstnici raman in viata. „Batranii traiesc prea mult si asta reprezinta un risc pentru economia globala” a spus ea (desi, ulterior, s-a incercat sa se dea vina pentru aceasta memorabila gafa politica pe presedintele Bancii Central Europene din urma cu cativa ani).

Observati? Nu tinerii sunt ingrijorati. Nu tineretul doreste disparitia celor varstnici. In mod inexplicabil pentru omul de rand, disparitia batranilor o doresc unii batrani care se cred deasupra societatii, care se socotesc atotputernici fiindca au functii mari si miliardele le umfla conturile, fiindca au impresia ca sunt responsabili de viitorul lumii sau fiindca isi inchipuie ca, din cauza problemelor generate de suprapopularea planetei, lumea viitoare nu va fi suficient de ofertanta cu cei care le vor urma in varful piramidei si, prin urmare, ar putea pierde mormanele de bani stranse de ei de la sarantocii globului.

Numai un redus mintal poate socoti ca toti batranii sunt bolnavi si prin urmare sunt singurii vulnerabili in fata bolii

Daca nu vrei cu tot dinadinsul sa scapi de ei, este o prostie monumentala (sau o manipulare ordinara) sa lipsesti oamenii de libertate pe criterii de varsta. Si, ciudat, nimeni nu remarca asta. Sa mai si spui ca ii inchizi, adica sa le faci rau, pentru a-i proteja impotriva altui rau, o boala care i-ar ataca letal numai pe cei deja suferind de unele maladii „socotite” ca fiind specifice varstei a treia, este o alta mare minciuna. De ce este o stupizenie de ne iertat? Fiindca e la mintea oricarui Gaga ca cineva aflat la 75 de ani poate fi mai sanatos decat altcineva la 50 sau la 40 de ani. E la mintea oricui nelovit de boala pupincurismului (maladie careia inca nu i s-a descoperit antidotul desi e veche de cand lumea; prin urmare, e la fel de periculoasa ca acest nou coronavirus fara antidot si el) ca atunci cand iei masuri punitive la gramada cu oamenii, avand ca unic criteriu varsta, daca nu esti tacanit sau tampit cu diploma, atunci inseamna ca executi ordinele cuiva, ori ca urmaresti niste scopuri necurate.

In fond, varstnicii nu cer decat sa fire tratati identic cu ceilalti membri ai societatii. Nu guvernantii sunt cei care hotarasc cand sa traiasca si cand sa moara batranii tarii. Discriminarea pe criterii de varsta este un abuz de netolerat. Un exces care intoarce societatea de azi cu milenii in urma.

Iata cum, intr-un mod subtil si elegant, Matei Visnec (poet si dramaturg roman traitor in Franta) ne atrage atentia ca este ceva in neregula in ceea ce priveste mortalitatea sporita a varstnicilor atribuita acestui virus. Ca cineva, undeva, doreste cu tot dinadinsul disparitia batranilor: „Or, iata acum (…) ca de transferarea batranilor in lumea cealalta se ocupa un coronavirus. Statisticile sunt unanime, majoritatea celor morti in urma contaminarii cu COVID-19 sunt oameni avind peste 60 de ani. De la inceputul epidemiei, in Franta, jurnalele televizate incep aproape sistematic cu dramele intervenite in diverse case de batrani unde virusul a intrat nu se stie cum, iar pensionarii mor pe capete. Este ca si cum COVID-19 ne-ar fi auzit in ultimii ani ca ne tot plangem de fenomenul imbatranirii populatiei si ar fi decis, in felul sau, ‘sa ne dea o mana de ajutor’”.

In loc de concluzii

In mod normal, un astfel de expozeu ar trebui sa se incheie cu niste concluzii. Numai ca, de data aceasta, concluziile raman pe seama celor care, supravietuind iadului creat de noi noua, peste ani, vor reusi sa dezlege sarada acestui eveniment dezastruos numit COVID-19. Daca vor reusi!

In mod cert, ceea ce se vede acum seamana cu un experiment la scara globala creat de un geniu al raului. Scopurile sale adevarate, obiectivele reale, nu pot fi decat banuite azi. Si, fiindca istoria este intotdeauna scrisa de invingatori (tradatori – n. red.), ma indoiesc ca ele vor fi vreodata cunoscute pe deplin si ca cei responsabili de atata suferinta adusa semenilor lor vor fi in cele din urma pedepsiti. Insa, ceea ce se vede cu ochiul liber, este ca acum, cu o insistenta diabolica, impostura este ridicata la nivel de politica globala. Iar impostorii sunt tocmai aceia care conduc lumea.

A consemnat pentru dumneavoastra Teodor Palade via teopal.ro.

1. Valentin Dimitriu: Bill Gates vrea un vaccin pentru reducerea populatiei; ziare.com, vineri 5 martie 2020.

/0 Comments/by

Teodor Palade – Romania, o „natiune iresponsabila”?


natiune iresponsabila, romania

Teodor Palade - Romania, o „natiune iresponsabila”

(Adnotari pe marginea articolului „The Irresponsability of Small Nations” scris de P.C. Roberts.)

Nu stiu daca ati auzit pana azi de Paul Craig Roberts, octogenarul director al The Institute for Political Economy cu sediul principal in Florida. El e un american nascut in Atlanta, Georgia, si este autorul unei lungi suite de articole si carti de succes. In scrierile sale analizeaza, critic de cele mai multe ori, cu un realism de necontestat, politica interna si internationala a SUA. Trei titluri, selectate dintre cele peste 12 carti publicate, ilustreaza cum nu se poate mai bine aria preocuparilor sale: „The Tyranny of Good Intentions” (Tirania Intentiilor Bune), „How America was Lost” (Cum s-a pierdut America) si „Alienation and the Soviet Economy (The Collapse of the Socialist Era)” (Instrainarea si Economia Sovietica [Caderea Epocii Socialiste]).

Ziua care poate schimba dramatic viitorul omenirii – 1 februarie 2019

De curand am primit, din partea unui general roman cu merite in efortul indelungat al Romaniei de a fi admisa si apoi de a se afirma in NATO, un articol al analistului, economistului, scriitorului, profesorului si jurnalistului american PC Roberts. Publicat in luna august 2019, articolul se intituleaza „The irresponsability of Small Nations”.[1]

Merita acest articol, unul dintre cele peste o mie publicate de P.C. Roberts, o atentie atat de mare incat sa-i acordam vreo zece minute din pretiosul nostru timp? Eu zic ca da. De ce? Fiindca, va veti convinge, dl Roberts ne spune lucruri interesante despre prezentul si viitorul Americii, Europei, inclusiv despre ce se poate intampla cu Romania din cauza deciziilor conducatorilor ei – actiuni politice lipsite de responsabilitate.

Tema principala a articolului o reprezinta analiza efectelor imediate si de perspectiva ale uneia dintre cele mai controversate si mai riscante decizii luate de Administratia Trump. Si anume, declinarea unilaterala, la 1 februarie 2019, a Tratatului dintre SUA si URSS (semnat la 8 decembrie 1987, ora 1:45 pm, la Casa Alba, Washington D.C.) privitor la eliminarea din arsenalul celor doua state a tuturor rachetelor nucleare cu raza medie si cu raza scurta de actiune. Consecintele acestui act politic sunt teribile! Putem spune, fara a gresi prea mult, ca 1 februarie 2019 este ziua in care a renascut razboiul rece, confruntarea tacuta dintre cele doua mari puteri militare mentinuta sub control mai mult de trei decenii. Masurile si contramasurile imediate luate de cei doi mari dupa 1 februarie confirma pe deplin revenirea in forta a spectrului razboiul rece. Cunoscut si ca Tratatul privind Fortele Nucleare cu Raza Medie de Actiune (INF Treaty), intelegerea dintre SUA si URSS a marcat un moment istoric in procesul de destindere a climatului international de la sfarsitul anilor ’80 si a dat startul eforturilor americano-sovietice, deloc simple, menite sa conduca catre disparitia razboiului rece care, prin cursa nebuneasca a inarmarii, prin amenintarea permanenta cu un cataclism nuclear evitat de mai multe ori in ultima clipa, inspaimantase omenirea timp de trei lungi decenii. Ca sa ilustram beneficiile reale ale INF Treaty ar mai trebui spus ca, la patru ani dupa intrarea sa in vigoare, cele doua superputeri militare distrusesera deja, sub supraveghere reciproca, 2692 de rachete nucleare. Puterea totala a acestora ar fi fost suficienta pentru a distruge de 18 ori, consecutiv, viata pe Terra…

Exista vreun vinovat pentru reinvierea razboiului rece?

Cine este culpabil pentru anularea tratatului care, de bine-de rau, asigurase timp de 32 de ani o oarecare liniste in sufletele populatiei Pamantului? Dl Roberts afirma, cu subiect si predicat, ca numai SUA este responsabila de anularea Tratatului: „Dupa falsa acuzare a Rusiei de violarea Tratatului privind Fortele Nucleare cu Raza Medie de Actiune (INF Treaty), in mod unilateral Washingtonul a repudiat Tratatul” si, P.C. Roberts continua: „La numai doua saptamani dupa ce Washingtonul s-a retras din Tratat, Washingtunul a testat o racheta al carei proces de cercetare si dezvoltare, nu numai amplasarea, erau interzise de Tratat. Daca voi credeti ca Washingtonul a proiectat si a si fabricat o noua racheta in doua saptamani, nu sunteti suficient de inteligenti pentru a citi acest articol. In timp ce Washingtonul acuza Rusia, Washingtonul viola tratatul”.

Ar fi o copilarie sa credem ca Federatia Rusa nu a cunoscut, pana in cele mai mici amanunte, cele de mai sus. Prin urmare, putem fi siguri ca increderea liderilor rusi in promisiunile administratiilor americane, atat cat ea mai exista, a disparut definitiv, concluzioneaza dl Roberts. Si, tot el, adauga: „Desigur ca guvernul rus a inteles ca exista numai doua motive pentru care Washingtonul impinge rachetele pana la frontiera Rusiei: 1. sa dea posibilitatea Washingtonului sa lanseze lanseze primul o lovitura nucleara care sa nu dea Rusiei timp de raspuns, ori 2. sa permita Washingtonului sa ameninte cu un asemenea gen de lovitura, incat sa poata impune Rusiei vointa Washingtonului”.

Intrebari si concluzii care ar trebui sa ne trezeasca pe noi, romanii, din nepasare.

Lasand deoparte contrele dintre cele doua superputeri, firesti pana la un anumit punct, dl Roberts pune cateva intrebari ravasitoare: „Caror scopuri serveste anularea tratatului? De ce tace Congresul? De ce este atata liniste in Europa? De ce tace media din SUA si din Europa? De ce Romania si Polonia autorizeaza aceasta amenintare permitand ca rachete americane sa fie plasate pe teritoriul lor? Unde sunt rezolutiile ONU care sa condamne Romania si Polonia pentru resuscitarea spectrului razboiului nuclear permitand amplasarea rachetelor SUA la granita lor cu Rusia? Este intreaga lume atat de nepasatoare incat consecintele atat de evidente ale acestui act de nebunie sa nu fie intelese?”.

Una dintre concluziile autorului articolului ar trebui sa trezeasca si pe noi, romanii, din amorteala noastra proverbiala. Ar trebui sa ne zguduie mai mult decat a reusit s-o faca recenta afirmatie a presedintelui Frantei privitoare la starea actuala a NATO. Despre ce afirmatie este vorba? Despre aceea din 21 octombrie 2019 cand, intr-un interviu pentru The Economist, Macron a spus ca Alianta in mainile careia, fara nicio masura suplimentara de siguranta si aproape desfiintandu-si propria armata, Romania si-a incredintat existenta, este ca si inexistenta. „NATO este in moarte cerebrala!”, a declarat el. Presedintele Frantei, si nu primarul comunei Cacaletii din Vale, sustinea cu acelasi prilej ca „a sosit timpul ca Europa sa se trezeasca!” pentru ca siguranta sa este in pericol intrucat Alianta din care face parte nu este dispusa sa intervina pentru apararea sa. Intrebat daca, personal, crede in eficienta art. 5 din Tratatul NATO care obliga toate statele din Alianta sa intervina in cazul in care un stat al Aliantei este atacat, el raspundea: „Nu stiu. Dar ce va mai insemna maine articolul cinci?” [2] Am detaliat pentru dumneavoastra acest eveniment pentru ca, desi ne afecteaza in mod hotarator, la Bucuresti, declaratia presedintelui Macron a trecut aproape neobservata. Recent, intrebat ce masuri s-ar impune dupa cele sustinute de Macron, la fel de slugarnic si lipsit de simtul raspunderii ca in toti anii de prezidentiat, presedintele Romaniei a declarat ca nu vede nicio problema. SUA este si va ramane partenerul nostru strategic, iar NATO reprezinta garantia de ne discutat a apararii Romaniei impotriva oricaror amenintari…

Dar, intorcandu-ne la dl Roberts, de ce este atat de important pentru noi ceea ce sustine el? De ce spusele sale ar trebui sa ne scoata din amorteala, sa ne ingrijoreze? Fiindca, fara menajamente, el avertizeaza ca Romania se confrunta azi cu pericolul real al disparitiei sale de pe fata Pamantului: „Rachetele amplasate la frontiera Rusiei, care nu-i permit acesteia un timp de raspuns reprezinta o problema serioasa pentru Rusia. Eu ma astept ca Moscova sa anunte public ca la primul semn privind lansarea unei rachete din Romania sau Polonia, aceste tari sa inceteze imediat sa mai existe. Asta ar trezi poate populatiile Romaniei si Poloniei, determinandu-le sa constientizeze pericolul pe care guvernele lor corupte l-au adus. De ce n-ar fi suficiente Rusiei provocarile romanesti si poloneze pentru a justifica ocuparea preventiva a celor doua tari?”.

Si, parca stiindu-ne proverbiala indolenta, analistul americam insista, punand de asta data degetul pe rana: „Nimeni nu este capabil sa dea vreun ajutor Romaniei si Poloniei, chiar daca cineva ar fi inclinat s-o faca. NATO este o gluma. N-ar rezista nicio singura zi in lupta cu Rusia. Cum ar putea gandi cineva ca Statele Unite ar fi in stare sa se sinucida pentru Romania si Polonia?”.

Iresponsabilitatea „guvernelor idioate si corupte” e hranita cu teancuri de dolari

Credeti ca-i pasa vreunuia dintre guvernanti de avertizarile sosite una dupa alta, inclusiv din SUA? Va inchipuiti ca, in grija lor pentru tara, pe undeva, printre nenumaratele rezolutii ale CSAT, printre preocuparile Parlamentului, printre hotararile nenumarate ale Guvernului, printre planurile de aparare elaborate de Statul Major al Apararii, se afla vreun document care sa materializeze aceste pericole, stiute, simtite de noi toti? Va amagiti ca ar exista cumva vreo strategie care sa evidentieze primejdiile si sa stabileasca modul de prevenire si de reactie dincolo de incerta interventie salvatoare de peste ocean? Daca da, va inselati amarnic. De ce? Pentru ca, fiind determinate in mare parte de inconstienta si de slugarnicia lor, pericolele sesizate si intelese de toata lumea nu pot reprezenta o tema de interes pentru politicienii romani.

Exista si un alt motiv real al nepasarii? Exista! Ni-l arata, din indepartata si insorita Florida, tot P.C. Roberts: „Sunt mici dubiile ca guvernele roman si polonez nu au primit valize pline de bani din partea complexului militar/de securitate al Statelor Unite care doreste contracte de multe miliarde de dolari pentru a produce noi rachete. Aici se vede iresponsabilitatea extrema a tarilor mici. Fara guvernele idioate si corupte ale Romaniei si Poloniei, Washingtonul n-ar fi putut reinvia o amenintare care fusese ingropata acum 31 de ani de Reagan si Gorbaciov”.

Unde a gresit dl. P.C. Roberts

Dl Roberts a scris, fara indoiala, un articol curajos, plin de adevaruri zguduitoare. Imi permit, totusi, sa-i atrag atentia ca a comis o impardonabila greseala. Aceea de a-si intitula lucrarea „The Irresponsability of Small Nations”. In opinia mea, de-ar fi sa respectam ceea ce ne demonstreaza in mod dureros realitatea zilelor de azi, titlul ar fi trebuit sa fie „The Irresponsability of Big Nations”.

De ce a gresit? Fiindca nu micile natiuni sunt acelea care incheie si rup apoi tratate menite sa le apere interesele globaliste fara a le pasa de consecintele dezastuoase pentru comunitatea internationala sau de existenta unor eventuale „victime colaterale”. Nu micile natiuni au fabricat, intr-o cursa cu adevarat iresponsabila, mii si mii de rachetele nucleare capabile sa distruga de sute de ori consecutiv tot ce este viu pe Pamant. Nu micile natiuni pornesc razboaie pustiitoare si nu ele ameninta lumea cu uriasa lor putere militara. Nu micile natiuni au ambitia de a conduce lumea calcand totul in picioare. Nu ele se amesteca, iresponsabil, in viata altora, schimband guverne, impunand embargouri sau fabricand revolutii pustiitoare cu scopul de a intimida, ori de a pedepsi pe cei nesupusi. Nu micile natiuni au mituit cu saci de bani, pe cei neputinciosi si traitori permanent sub spectrul alegerii raului celui mai mic pentru a le permite sa-si plaseze rachetele aducatoare de moarte cat mai aproape de granita inamicului politic – o natiune la fel de mare, la fel de ambitioasa si la fel de iresponsabila. Cu tot respectul, dle Roberts, nu iresponsabilitatea statelor mici ameninta pacea lumii (ci iresponsabilitatea statelor mari – n. red.)!

Nota bene din partea redactiei: Nu micile natiuni vin cu teancurile de dolari sau euro pentru a cumpara, schimba si vinde guvernele altor natiuni, ci invers, marile natiuni, marile puteri si cartelurile finantist-bancare din spatele lor care au fost cumparate la randul lor de catre ele.

[1] https://www.paulcraigroberts.org/2019/08/23/the-irresponsibility-of-small-nations/

[2] https://www.economist.com/europe/2019/11/07/emmanuel-macron-warns-europe-nato-is-becoming-brain-dead

A incheiat aceste cuvinte al dumneavoastra Teodor Palade via teopal.ro.

/0 Comments/by

Ioan Aurel Pop – Periculosii batrani


ioan aurel pop, academia romana, presedintele academiei romane, patriot, revolutia sexuala, educatia sexuala, homosexualitate, periculosii batrani, patriotism

Ioan Aurel Pop - Periculosii batrani

Cu mai bine de doua secole in urma, pe cand desfasura campania din Egipt, Napoleon (pe atunci el era doar generalul Bonaparte) a decis, in fata mamelucilor si a unei situatii-limita, sa aplice o tactica de aparare de tip circular, cu valorile puse la mijloc si cu militarii francezi desfasurati pe lungimea cercului. Se zice ca atunci viitorul imparat ar fi dat un ordin memorabil, care nu a sunat bine deloc: „Magarii si savantii la mijloc!”. Asta insemna sa fie protejate aceste doua categorii de fiinte (adevarate valori) prin asezarea lor cat mai departe de primejdie. Nu era rau, ci era bine pentru ca savantii nu erau asimilati cu magarii, decat din punctul de vedere al utilitatii lor.

Dincolo de gluma, magarii erau de nepretuit pentru ca erau cei mai buni carausi, iar savantii erau indispensabili pentru descifrarea comorilor istorice ale Egiptului, inclusiv a scrierii hieroglifice. Ambele categorii si-au facut datoria, fapt pentru care Parisul s-a ales cu obeliscuri egiptene jefuite si carate cu greu, iar umanitatea cu mesaje in clar despre o lume careia ii datoram, intre altele, civilizatia greco-romana, din care se trage civilizatia noastra moderna si contemporana.

Unii au inteles astazi, tot intr-o situatie-limita, dar fara umorul lui Napoleon, sa-i puna alaturi de protejatii „magari si savanti” si pe batrani, si tot cu intentia benefica de aparare.

Rafinamentul comunicarii

Pandemia aceasta este o nenorocire cum nu s-a mai intamplat una la fel in istoria celor vreo 80-90 de ani recenti (adica timp de trei generatii). Planeta, de la Al Doilea Razboi Mondial incoace, a trait (in mare parte din Europa, America, Asia, Australia) multe decenii linistite, prospere si chiar pline de rasfat pe ici, pe colo. Criza declansata de aceasta boala si de numeroasele cazne si morti pricinuite de ea a trezit in oameni si lupta feroce pentru existenta. Modul de a gandi „politiceste corect” – criticat, pe buna dreptate, in multe privinte – a fost inlocuit uneori cu o gandire pragmatica, de genul „scapa cine poate”.

Evident, nu se spune asta in mod direct. Noi traim intr-un continent numit Europa, unde sedimentarile de civilizatii una peste alta sunt ca sendvisurile cu multe straturi, spre care ne lacomim uneori. Aceasta evolutie ne-a obisnuit cu un anumit rafinament al comunicarii, cu disimularea minciunii, cu ascunderea relelor intentii, cu ademeniri inselatoare. De exemplu, acum, in mijlocul acestui morb (care ne distruge, in oarecare masura, nu numai vieti, ci ne intuneca si judecata limpede), unor conducatori ai nostri – inclusiv de la nivelul cel mai inalt al Uniunii Europene – le-a casunat pe batrani.

Natural, istoricii stiu ca batranii au fost tapi ispasitori, de la Socrate incoace, in multe perioade istorice si in multe comunitati declarate civilizate. Ce sa faci cu unii neputinciosi si socotiti inutili, care-ti complica viata de pomana, cand vietile tinerilor sunt in pericol? Ba, acesti expirati mai cer si de mancare, mai au pretentia sa primeasca si medicamente scumpe, mai indraznesc – acum, cand ambulantele nu prididesc cu tinerii si cu cei activi – sa sune la 112 si sa clameze ca au febra sau tusesc? Dar, in fine, astea s-ar mai putea suporta, pentru ca societatile europene au inca resurse, deopotriva alimentare si medicale.

Mai grava pentru locuitorii grabiti ai planetei este insa sacaiala acestor batrani, pretentia lor de a fi activi, dorinta de a umbla pe strazi precum ceilalti oameni, de a merge la piata, la supermarket etc. Insuportabile sunt plangerile lor neincetate, lamentarile lor, repetarea acelorasi lucruri din viata lor trecuta si chiar sfaturile pe care le dau fara sa le fie cerute.

Batranii nu sunt de lepadat

In vremuri normale, acesti batrani nu erau, insa, intotdeauna de lepadat. Isi ingrijeau constant nepotii, pe care ii hraneau, ii rasfatau asa cum numai bunicii pot si stiu, ii duceau in parc la joaca si reuseau sa-i lase liberi din cand in cand pe parintii acestor nepoti. Ba, de multe ori, acesti batrani aduceau periodic mancare gatita, in lipsa activilor casei si o lasau in frigider, incat, la venirea acasa, tinerii se puteau infrupta „ca la mama acasa”. Mai mult, unii dintre acesti pensionari scoteau din economiile lor de o viata sume de bani pentru tineri, pentru nevoile lor, le dadeau maturilor casele lor (si se mutau ei in spatii mici, chiar meschine, „ca doar noi ne-am trait traiul”).

Sigur, tot pisalogi erau, tremurau din cand in cand ori schiopatau, cand veneau spre noi adusi de spate, dar purtau cu sine si avantaje care nu erau deloc minore. Nici atunci nu erau tocmai rasfatati de lume, pentru ca lumea lor trecuse. Mai auzeai pe la cate o televiziune ca „un batran de 60 de ani a fost surprins de un automobil pe trecerea de pietoni, pentru ca nu s-a asigurat” si simteai in vocea crainicului (mustind de tinerete si de sanatate) un naduf abia retinut, de genul: „Ce-o mai fi cautat si mosulica asta prin oras, cand il cauta moartea pe-acasa?”.

Tot pe la noi, prin mioritica noastra lume originala, mai erau, dupa 1989, si alte reprosuri la adresa batranilor. Vedeai des tineri imberbi, plini de zel, activi si atoatestiutori care condamnau „nesimtirea” celor care au trait sub comunism, care s-au ghiftuit sub comunism, care au construit comunismul si care mai voiau sa si traiasca in continuare, sa munceasca, sa faureasca o lume democratica. Sa ne amintim ca avem acum in Romania tineri de 30-40 de ani care nu stiu deloc, pe viu, ce a fost comunismul. Unii nu inteleg inca nimic din lumea asta si condamna generatia celor de 60-70 de ani pentru simplul fapt ca a indraznit sa traiasca sub comunism, ca si-a ales, din toata istoria asta lunga si mare, tocmai „epoca de aur” ca sa fiinteze. Batranii, aceste „relicve decrepite” – cum zicea nonsalant un comunicator nu demult – sunt afectate si chiar infectate de comunism si nu prezinta nicio incredere.

Sigur, asemenea judecati nu erau tocmai curente si nu erau rostite Urbi et Orbi mereu si cu voce tare, dar razbateau din cand in cand. Le cenzura bunul simt si nevoia de batrani, care erau, pentru unii, un rau, dar „un rau necesar”. Societatea prea activa, maturii prea ocupati, goana dupa castig material cat mai mare, obtinut din cate 2-3 slujbe (azi joburi) concomitente, ii facea, oarecum, indispensabili pe batrani.

Dar acum, cand stam cu totii acasa, ce sa mai faci cu acesti „paraziti”? Au nevoie de mancare, de medicamente, de companie, de stat la o poveste si nu „produc” nimic in schimb! Ba mai au si neobrazarea sa se imbolnaveasca – ceea ce ar putea sa fie treaba lor – si sa si raspandeasca boala – ceea ce e treaba tuturor. Daca s-ar imbolnavi doar ei intre ei, daca si-ar da boala numai unul altuia, ar mai fi cumva, dar ei dau virusul tinerilor si copiilor, ceea ce este de-a dreptul revoltator.

De cate ori ii vezi pe strada sau oriunde in afara casei lor, parca umbla intentionat cu panere pline de covid-19, ca sa strice cheful si viata oamenilor folositori de pe lumea asta, sa-i infecteze si sa-i distruga. Sigur ca sunt si exceptii intre batrani, de exemplu batranii politicieni. Ei pot umbla liber pe afara si pe dinauntru, pe oriunde, pentru ca ne conduc si ce ne-am face fara indicatiile lor! Nu-i evoc aici doar pe politicienii batrani romani (si nu le dau numele, fiindca ei s-ar putea simti ofensati si m-ar putea dojeni), dar ii spun concret pe cativa din cei mondiali si europeni (pentru ca lor, oricum, nu le prea pasa de noi, rudele sarace).

Sa-l luam, de pilda, pe presedintele Donald Trump, care (nascut in 1946) are, deci, 74 de ani si care se incapataneaza sa fie presedintele celei mai importante natiuni din lume, cum o spune el insusi, mereu. Ba, ilustrul presedinte american a indraznit ca, aproape expirat fiind, sa aiba, la varsta de 60 de ani, chiar si un copil. Sa-l luam si pe domnul Jean Claude Junker (nascut in 1954), care are 66 de ani si care, desi plin de boli, a condus Uniunea Europeana pana de curand. Poate ca el, totusi, sta acum mai mult in casa lui modesta.

E de amintit chiar cazul doamnei Ursula von der Leyen care, cu toata particula ei de noblete din nume, nu este nemuritoare. Domnia sa are 62 de ani (fiind nascuta in 1958) si ne-a avertizat senin, de curand, ca „este posibil ca persoanele in varsta sa fie izolate pana la sfarsitul anului”, in vreme ce „copiii si tinerii se vor bucura de mai multa libertate”. Cer scuze pentru devoalarea varstei unei doamne, dar era nevoie pentru demonstratie. Sa notam delicatetea traducatorului acestui text in romaneste, care nu a redat „elderly people” prin „batrani” ori prin „oameni batrani”, ci prin „persoane in varsta”.

Prin urmare, „persoanele in varsta” vor sta in izolare inca aproape un an, in vreme ce animalele de companie vor fi plimbate liber, chiar daca ele misuna si musina prin microbii si virusii din praful strazilor si chiar daca nu s-a demonstrat deloc ca nu sunt si ele purtatoare ale ucigasului virus. Ba, animalele de companie pot sa se bucure de libertate, desi se spune ca acest teribil morb ar veni chiar de la animale (nu de la cele de companie, desi nu putem sa stim ce fel de animale au mai ajuns sa fie acum „de companie”). Departe de mine gandul sa cer ingradirea libertatii animalelor, dar ce facem cu oamenii, pentru ca si batranii sunt oameni? As cere timid sa fie batranii asimilati, pe langa „magari si savanti”, si cu aceste fericite animale care au dreptul la libertate.

Izolarea batranilor

Dorinta aceasta rasuna deocamdata in desert. Decidentii tarii si ai lumii, care au nevoie de voturi nu peste mult timp, invoca grija lor sincera si dezinteresata pentru binele social, dar nu s-ar da in laturi sa-i izoleze pe batrani pentru toata viata. Treaba asta – suntem asigurati – le-ar face si lor, batranilor, bine. In izolare, batranii s-ar plictisi, ar muri de inima rea ori s-ar imbolnavi intre ei si le-ar face bine si celorlalti, care s-ar simti in siguranta, s-ar vindeca definitiv si nu si-ar mai pierde vremea cu cai verzi pe pereti. Doar nu se propune ca batranii sa fie gazati, impuscati, aruncati in prapastii, cum au facut alti decidenti din alte epoci si locuri, insa nu de pe Marte, ci de aici de pe Pamant.

Se decide, in chip umanitar, sa fie impiedicati batranii sa se miste liber, ceea ce ar fi un privilegiu de pe urma caruia ar muri singuri. Dar asta nu se mai spune, ca nu da bine si nici nu este bine sa fie spus, deoarece s-ar trezi unii nostalgici, slabi de inima, milosi sa sara in apararea acestor oamenii inutili. Nu este un scenariu de George Orwell, dar ar putea sa fie, daca ar fi fost scris cu talentul inimitabil al celebrului scriitor invocat. Asa, e doar un gand al unui istoric batran, care, evident iti apara batranetea sa si batranetea batranilor in general.

Scenariul acesta este unul imaginat si nu se va intampla decat daca ne va lua Dumnezeu tuturor mintile, pentru ca societatea este ca un corp. Unui corp, daca ii tai bratele nu poate munci, daca ii amputezi picioarele nu poate umbla, daca ii scoti plamanii nu poate respira, daca ii zbori crierii nu poate gandi etc. Sa stiti ca unii dintre acesti ganditori extravaganti nu sunt originali deloc. Au mai fost confrati ai lor cu mintea cat o nuca si daruiti cu putere, care au voit sa extermine copiii, altii care au scos din joc maturii pacatosi ca sa-i pastreze pe copiii inocenti (trimisi la moarte sigura prin „Cruciada copiilor” din 1212), altii care au vrut sa izoleze sau sa extermine „rasele inferioare”, altii care au vrut sa-i ucida pe cei care nu credeau in zeii „buni”, altii care i-au exterminat pe cei care gandeau altminteri decat guvernantii etc.

Nici ideea ca batranii sunt inutili nu este noua. Au incercat multi sa o promoveze si nu au castigat nimic. Comunitatea nu poate trai nici fara tineri, nici fara maturi, nici fara copii si nici fara batrani. Natural, motivarile cu grija fata de batranii contemporani sunt insinuante, sunt ascunse, sunt imbracate in bune intentii. Tot ceea ce se gandeste de catre anumite minti ratacite este prezentat frumos: personale in varsta au nevoie de protectie, iar protectia inseamna izolare, restrictii de circulatie pe ani in sir, ca sa le prelungim viata. De fapt, este teama de boala, pe care, pasamite, ar raspandi-o prioritar batranii. Faptul este nedovedit si judecata care-i incumba este falsa. Toti oamenii sunt sau pot sa fie purtatori de virus si toti oamenii il pot raspandi. Batranii au un singur „avantaj”, anume sunt mai vulnerabili, pentru ca au si alte afectiuni. Aceasta vulnerabilitate se rasfrange, insa, asupra lor, nu asupra altora. Din cate am vazut, dupa datele statistice prezentate, cei mai multi bolnavi de aceasta gripa au intre 40 si 65-70 de ani si nu intre 65 si 90 de ani. Prin urmare, ar fi de asteptat sa nu distorsionam lucrurile, sa nu ne punem numai pe noi la adapost si sa nu dam mereu vina pe altii.

Natural, este nevoie de o anumita disciplina, de ordine si de restrictii severe, dar discriminarea batranilor (chiar si cand este, aparent pozitiva) devine jignitoare, injositoare, rusinoasa. Haideti sa-i protejam pe toti oamenii, sa nu-i lasam pe bolnavi (inclusiv pe batrani) sa ia boala si s-o raspandeasca, sa-i izolam pe cei care au si alte boli, favorizante (inclusiv pe batrani), sa tratam cu grija toate aceste boli (inclusiv ale batranilor). A le fixa insa batranilor ore de iesire in lesa, a le construi tarcuri, a-i desparti complet de lume, de lumea lor, pe care si ei au creat-o, este absurd.

Tinerii de azi vor deveni si ei, iremediabil si indubitabil, batrani. Nu ne mai convingeti ca batranetea este o boala sau un handicap, pentru ca nu este. Iar daca pentru unii batrani este asa, atunci nu au nevoie sa li se aminteasca mereu asta, sa li se spuna ori sugereze ca sunt o povara. Faptul ca ei au ticuri verbale si fizice, ca sunt oropsiti si umiliti de povara anilor si de sacrificiile facute de ei pentru copii si nepoti, ca au in ei un frig sufletesc greu ca viscolul Siberiei este evident si nu trebuie mereu reamintit. Batranii stiu ei si singuri, in mod dureros, „ce e suta de lei”, ce este suferinta fizica, ce este singuratatea, ce este dorul de copii si de nepoti. Nu va mai chinuiti sa-i izolati, pentru ca multi sunt izolati oricum, nu-si vor mai imbratisa pe dragii lor de departe, cozonacul nu va mai avea acel miros unic de Sfintele Pasti iar drobul de miel (daca va mai fi) va fi oricum fara gust in acest an.

De viata si de moartea noastra se ocupa Dumnezeu si noi insine

Nu le mai spuneti batranilor si nu ne mai spuneti, obsedant, tuturor ca vom muri catastrofic, ca va veni al doilea val al epidemiei care va fi mai dur, ca starea de urgenta va mai dura o luna, ca nimic nu va mai fi ca odinioara. Lasati grija asta excesiva, ca de viata si de moartea noastra se ocupa Dumnezeu si noi insine, dupa puterile noastre omenesti. Luati-ne cu binisorul, fiti gentili si blanzi, dati-ne termene mai scurte pentru rau si mai lungi pentru bine.

Nu ar fi mai constructiv sa ne puneti cateodata in fata si binele, sa alternati avertismentele dure cu raze de speranta, sa insistati mai mult pe vindecari, pe ganduri si vorbe bune? Cui foloseste crearea de psihoze si de depresii, din moment ce nu avem atatia psihologi ca sa ne vindece ori sa ne aline? Este drept ca suntem in Saptamana Patimilor, dar asta nu inseamna ca trebuie sa fim supusi doar patimirilor.

Nicolae Iorga (1871-1940) a fost ucis acum 80 de ani, dupa ce fusese dascalul de romanitate al tuturor regilor Romaniei. Poate ca si din pricina asta a avut de la Cel de Sus harul sa-si stie clipa mortii. Astfel, cu o zi inainte de „marea trecere”, a scris poezia „Brad batran”. E bine sa ne-o reamintim acum:

Au fost taind un brad batran
Fiindca facea prea multa umbra
Si-atuncea din padurea sumbra
Se auzi un glas pagan:

„O, voi, ce-n soare cald traiti
Si ati rapus stramosul nostru,
Sa nu va strice rostul vostru,
De ce sunteti asa grabiti?

In anii multi cat el a fost,
De-a lungul ceasurilor grele,
Supt paza cracilor rebele
Multi si-au aflat un adapost.

Mosneagul stand pe culme drept
A fost la drum o calauza
Si-n vremea aspra si ursuza
El cu furtunile-a dat piept.

Folos aduse cat fu viu,
Ci mort acuma cand se duce,
Ce alta poate-a va aduce,
Decat doar inca un sicriu?!…”

Se duc batranii oricum, fiindca asa e datul firii, dar, cat sunt pe lume, ei ne dau poate si altceva decat sfaturi. Dupa moarte, ce ne pot aduce decat sicrie in plus, vorba lui Iorga? Sa presupunem macar ca, trecand prin mai multe situatii-limita decat noi, ei au si niscaiva solutii pentru chinul prin care trecem, sa credem ca ne lamuresc cat de importante sunt in comunitate iubirea si jocul, din moment ce – cum ne spune in zadar Lucian Blaga – iubirea si jocul lor e-ntelepciunea. Batranii sunt (inca) oameni ca toti oamenii. Acum sunt si ei primejduiti de molima, dar nu sunt periculosi. Nu-i mai „protejati” peste masura, fiindca le striviti umanitatea si le patati demnitatea. Omenia nu le-o puteti distruge si nici pata, deoarece o au din belsug si o revarsa neincetat asupra acestei lumi bolnave.

Va rog, dragi cititori, sa luati cele de mai sus ca pe-o marturisire simpla, ca pe o lamentatie fara nicio importanta, ca si cum ar fi niste ganduri dezlanate, poate mai ironice decat s-ar fi cuvenit si menite sa fie puse intre paranteze. Va rog chiar sa iertati – cei care v-ati simtit jigniti – vorba aceasta proasta a unui om batran care nu s-a ramolit inca de tot, care este si el ingrijorat si care nu stie cum s-ar putea proteja acum mai bine copiii, tinerii si maturii (adica cei adusi pe lumea asta pacatoasa de batrani, de batranii fosti odinioara si ei copii, tineri si maturi). In Saptamana Patimilor, in anul de la Nasterea Domnului 2020.

Sursa: clujulcultural.ro.

/0 Comments/by

Teodor Palade – Psihicul uman in pandemie. Cum se va transforma omul


pandemie, psihicul uman

Teodor Palade - Psihicul uman in pandemie. Cum se va transforma omul

Se implinesc patru luni de cand omenirea traieste un teribil soc psihic. Discursurile catastrofice ale politicienilor, masurile dure luate de guverne, anularea libertatilor socotite pana acum de ne atins si o campanie furibunda de presa destinata amplificarii fricii pana la paroxism au marcat aproape fiecare suflet al planetei. S-a nascut, astfel, psihoza pandemiei!

Cetateanul, declarat ca fiind prima grija a guvernantilor, o entitate lipsita de simtaminte.

Cu fiecare iesire in public a oficialitatilor, indiferent de tara, publicul este asigurat ca prima grija a guvernelor o reprezinta cetateanul. Da, dar cum arata acest cetatean? Intr-un fel arata cetateanul adevarat, real, si cu totul altfel cel pe care il vede autoritatea publica. Dupa cum se comporta autoritatile cu el, cetateanul lor pare a fi un erou de basm. El nu are simtaminte omenesti. Nici suflet. Poate rabda orice, oricat. Nimic nu-l influenteaza, nimic nu-l zdruncina, nimic nu-l destabilizeaza. Pentru „protectia” acestui cetatean, au fost si continua sa fie inventariate o multitudine de masuri economice, financiare, politice, menite sa evite consecintele cu adevarat dezastruoase ale crizei generate de COVID-19. Pentru ca cetateanul pe care il vede politicianul nu are simtaminte, nimic pentru psihic. Nimic pentru sanatatea sa mintala. Ca si cum cetateanul de azi ar fi lipsit de creier.

In mod normal, comunitatea internationala ar fi trebuit sa fie pregatita pentru eventualitatea unei pandemii catastrofale. O repetitie generala avusese loc in octombrie 2019, cu ocazia exercitiului pandemic „Event 201”. Exercitiu desfasurat (intamplator sau nu) cu mai putin de doua luni inainte de explozia noului coronavirus in Wuhan. Urmare a concluziilor desprinse cu ocazia Event 201, Johns Hopkins Center for Health Security, Forumul Economic Mondial si Bill & Melinda Gates Foundation au emis, de comun acord, o serie de propuneri amanuntite destinate guvernelor, organizatiilor internationale, centrelor de afaceri si corporatiilor, prin care sa fie prevenite ori reduse posibilele urmari ale unei pandemii de proportii globale. Oricat am cauta, intre acestea nu gasim nimic, absolut nimic, care sa se refere la prevenirea socului psihic al pandemiei si a urmarilor acestuia. Chiar daca realitatea ulterioara a aratat ca nimeni nu a luat in serios atentionarile oferite de cei implicati in exercitiul Event 201, lipsa laturii psihologice a fenomenului demonstreaza ca factorii de decizie sunt dezinteresati de ceea ce se intampla cu psihicul omului sau ca, la fel de condamnabil, opereaza cu entitati umane incorect percepute, complet dezumanizate. Variante care, in oricare circumstanta imaginata, pot fi extrem de periculoase pentru societate.

Daca pentru efectele economice, financiare si politice au existat o serie de predictii, daca pentru pastrarea sub control a efectelor de mai sus au fost, sunt si vor fi elaborate sute, mii de analize si recomandari, pentru prevenirea si consecintele psihologice ale acestui cataclism global nu exista studii serioase, iar guvernele par a nu realiza ca, in afara de hrana si de bani, cetateanul mai are si creier, minte, sentimente. Factorii de decizie par a nu intelege ca omul este stapanit de emotii, de afectiuni, de credinte, aspecte care, de cele mai multe ori, sunt mai importante la nivel individual sau al colectivitatii decat cei cativa dolari in plus sau in minus din buzunar, inclusiv de ceea ce punem in farfurie la pranz sau la cina.

Mai presus de numaratul sicrielor, intrebari care asteapta un raspuns concret

Ce se intampla in subconstientul unui om obligat la izolatie sociala timp de saptamani sau de luni de zile? Cum este personalitatea sa modificata? Cum sunt influentate sentimentele reciproce in familiile obligate la distantare sociala pentru perioade indelungate? Cum evolueaza creierul copilului lipsit de libertate, constrans sa stea intre patru pereti timp indelungat, fara nicio legatura cu cei de varsta sa? Care sunt consecintele imediate si ulterioare ale panicii impuse de o mass-media aflata intr-o permanenta campanie de inducere a fricii (cunoscand ca panica se acumuleaza pe principiul bulgarelui de zapada) si sustinuta de un guvern care impune restrictii dupa restrictii si pedepse tot mai exagerate destinate amplificarii fricii? Cum se readapteaza la rigorile societatii un angajat trimis perioade lungi de timp in somaj sau in concediu fara plata? Dar cel aflat permanent fata in fata cu spectrul mortii iminente indus prin toate mijloacele mass-media? Cum face fata socului lipsei bruste de mijloace de existenta un cetatean si asa stresat de faptul ca traia de la o zi la alta? Cum se rasfrang toate acestea asupra situatiei unei tari, sau a unui continent unde legaturile bilaterale, suspendate acum, reprezentau suportul real al dezvoltarii? A contabilizat cineva, alaturi de intimidantele cifre ale victimelor acestui virus ciudat, pe cei care si-au pierdut mintile din cauza fricii prelungite, pe cei care au ajuns internati in ospicii, pe cei care s-au sinucis fiindca n-au putut suporta presiunea psihica la care au fost supusi in mod irational, pe cei ale caror maladii s-au accentuat din cauza depresiei pana la limita fatalului? Organizatia Mondiala a Sanatatii (OMS) a rostit vreun cuvant in legatura cu consecintele psihologice pe termen scurt si pe termen lung ale anxietatii generate de izolarea sociala, de instituirea carantinei in masa, de urmarirea cu politia a posibililor infectati si a familiilor acestora? A fost preocupata, macar un moment, OMS de consecintele anxietatii induse de masurile de separare sociala la care este supusa populatia globului?

Intrebari. Intrebari fara de sfarsit. Intrebari care au nevoie de un raspuns, mai presus de numaratul zilnic al sicrielor. Intrebari care ar trebui sa preocupe guvernele lumii si care azi par a fi acoperite de valul nemasurat al restrictiilor si de produsele nenumarate ale masinariei de inducere a fricii.

De ce raspunsul la aceste intrebari este important? Fiindca practic, noi, oamenii, am devenit, prin declansarea (voita sau nu) acestei pandemii, obiectul unui imens experiment psihiatric. Fiindca, indubitabil, readucerea lumii intr-o matca a firescului va trebui efectuata cu oameni. Cu oamenii acestia care, desi guvernantii nu observa, au simtaminte, au trairi, au suflet. Si, tocmai aceste trasaturi specifice noua ne deosebeste de animale. Negarea lor ne poate intoarce, adanc, in istorie.

Glasul ratiunii, un deziderat necesar dar de ne gasit

Intregul set de disfunctionalitati induse de pandemie, fie ele financiare, economice, comerciale sau in legatura cu disparitia locurilor de munca, lasa o amprenta, uneori de nesters, pe plan psihic. Ele se acumuleaza si prezenta acestora poate disturba, pentru perioade masurate in ani, activitatea umana.

Cu numai o luna in urma, psihiatrul indian Debanjan Banerjee enunta cateva dintre caile prin care pandemia COVID-19 ataca psihicul fiecaruia dintre noi. Ele sunt importante si merita mentionate: frica permanenta de a nu supravietui unei eventuale infectari; sentimentul continuu de insecuritate indiferent de locul unde te-ai afla; acumularea starii de anxietate ca urmare a distantarii de familie si de prieteni; fobia iesirii din casa; stigmatizarea si perceperea ca dusmani a tuturor celor care tusesc sau prezinta semnalmentele unei raceli; dorinta nestapanita de a lua medicamente; frica de a sta fara masca, chiar atunci cand aceasta nu este necesara; abuzul nestapanit de dezinfectante; aparitia fricii fata de alti oameni; frustrarea indusa personalului medical obligat la contactul nemijlocit cu bolnavii si teama transformarii din curant in agent transmitator ai bolii.

Dar cine are timp sa se aplece asupra celor spuse de un psihiatru? Experienta de pana acum demonstreaza ca, desi sunt priviti cu interesul pe care il acorzi in mod normal unui specialist, psihiatrii si psihologii nu au fost niciodata ascultati cu adevarat de autoritati.

Specializat in geopolitica, jurnalistul si scriitorul francez Renaud Girard, fost corespondent de razboi si confruntat pe front cu efectele devastatoare ale panicii, ale fricii de moarte, se intreaba daca nu cumva izolarea impusa populatiei reprezinta un rau mai periculos decat boala in sine. El apreciaza ca, anul acesta, mortalitatea ar putea creste in comparatie cu anii trecuti nu datorita celor rapusi de COVID-19, ci prin moartea celor ucisi ca urmare a dezorganizarii impuse de isteria colectiva, de distrugerea cailor de aprovizionare si, mai ales, de efectele nefaste ale carantinei generalizate. „Mai tirziu va trebui ca sociologii sa analizeze cu grija rolul jucat de mediile de informare in aparitia unei psihoze mondiale fata de o maladie care de fapt nu este asa de letala”, spune Girard.

Este putin probabil ca, in viitorul apropiat sau mai indepartat, vreo entitate guvernamentala sa analizeze in profunzime si cu onestitate raul generat de presa in aceasta perioada. Mai mult ca sigur, nicaieri pe glob, nu vor fi contabilizate vreodata victimele directe sau indirecte ale inducerii fricii de catre o presa aflata intr-o cursa fara precedent pentru senzationalul morbid. Azvarlite in anonimatul pierderilor colaterale de catre numaratorii profesionalizati ai sicrielor umplute de „pandemia secolului”, cei ucisi de frica, de anxietate, de depresie, vor ramane pe veci nestiuti.

In mod bizar aproape nimeni nu este preocupat de aspectul psihologic al masurilor dure luate impotriva cetateanului, masuri care, in mod cinic, de cele mai multe ori sunt justificate tocmai prin dorinta autoritatilor de a-si demonstra „grija fata de om”. Privim, cu neputinta de reactie, cum ipocrizia este ridicata la nivel de politica globala. Glasul ratiunii nu razbate de nicaieri si o concluzie ingrijoratoare capata un contur tot mai ferm: se pare ca societatea de azi nu este interesata de felul cum va arata din punct de vedere mintal societatea de maine.

Sperante?

Preocupati de situatia lor politica, care a fost perturbata brusc din linistea sa fireasca de pandemia sosita pe neasteptate, politicienii isi indreapta acum toata atentia spre modificarea discursului politic. Unii aflati in prag de alegeri, altii in plina campanie electorala, ei se adreseaza unui cetatean standard croit dupa tiparul prezentat de consilieri. Nu este timp de analizat si intelese sentimentele. Nu intereseaza pe nimeni frustrarile omului de rand, ale turmei. Se alege calea cea mai usoara. Cel mai simplu pentru politician este sa se copieze masurile, bune-rele, luate in state care s-au confruntat deja cu criza, sa anticipeze evolutia situatiei in favoarea lui si sa incerce castigarea de capital politic prin promisiuni cat mai tentante. Daca privim atent, asa se si intampla. Prin urmare, si realitatea a demonstrat-o, sunt slabe sperante ca cineva sa ia in considerare efectul psihologic al pandemiei. S-a ajuns la situatia in care te intrebi, cu justificata mirare, daca suita de masuri de o duritate fara precedent si incomplet sustinuta de realitate nu reprezinta ea insasi o fateta a efectului psihologic pe care pandemia il are asupra politicianului de varf, un mod de manifestare a psihozei pandemiei. O analiza atenta a fenomenului ar fi absolut necesara.

Vrand-nevrand, ne aflam deja la poarta infernului. Gandul ne duce spre genialul Dante si spre opera sa de ne egalat, Divina Comedie. Si n-o facem pentru a descoperi cum Dante ierarhizase defectele si viciile omenesti asigurand pentru fiecare dintre ele (lasitate, desfrau, zgarcenie, proxenetism, risipa, lingusire si tradare) cate o cazna pe masura. Ci, pentru ca, avand in minte imaginea politicianului modern si in fata ochilor infernul zamislit de noi, numit COVID-19, sa ne reamintim cuvintele pe care, cu geniul sau care transcende timpul, Dante le asezase deasupra portii de intrare in infern: „Lasciate ogni speranza, voi ch’intrate” ( „Lasati orice speranta, voi cei care intrati”).

A consemnat pentru dumneavoastra Teodor Palade via teopal.ro.

/0 Comments/by