Alexandru Ghyka – Comunismul e o utopie

comunism, utopie, alexandru ghyka

Alexandru Ghyka - Comunismul e o utopie

„Comunismul e o utopie! E cel mai greu blestem ce a cazut pe neamul romanesc!”

Alexandru Ghyka.

Alexandru Ghyka reprezinta un model de lupta. Stranepot al domnitorului Grigore Ghica al V-lea (1807-1857), domnitorul Tarii Moldovei intre 1849-1853 si 1854-1856, a fost director general al Politiei (1940-1941). El avea sa patimeasca indelungat, fiind inchis in temnite aproape un sfert de veac, in perioada 1941-1964.

Ortodox, cult, vertical, patriot, roman de o rara demnitate, a rezistat tuturor asalturilor reeducarii. In total a facut 24 de ani de puscarie. A fost detinut in puscariile de la Jilava, Pitesti, Vacaresti, Aiud, Alba, Sibiu, Brasov, Ploiesti, Ghencea, Galati, Giurgiu, Suceava, Gherla si a fost urmarit de Securitate pana la sfarsitul vietii (1982).

Alexandru Ghyka s-a nascut la 8 februarie 1903 la Iasi. Parintii sai au fost Grigorie (1858-1912), capitan de cavalerie, fost atasat militar la Legatia din Viena, din ramura domnitoare a Moldovei.

Principele Ghyka a primit o aleasa educatie intru romanism, demnitate, patriotism fierbinte.

El a urmat Liceul Militar de la Manastirea Dealu, institutia unde s-au format atatea caractere puternice ale tarii. In anul 1926 a intrat la Facultatea de Drept, pe care a terminat-o in 1930.

A fost comandant legionar, numit in randul celor apropiati „Printul”, caracterizat de verticalitate morala, credinciosie, demnitate. In fisele penale, dupa ce a fost condamnat, apare ca un barbat, avand o statura de 1,85 m, bine proportionat, ochi albastri. A fost casatorit cu Maria-Eliza Orleanu.

„O adevarata teroare impotriva elementelor comuniste si a evreilor!”

Alecu Ghyka a fost sef al politiei in timpul statului national-legionar, in perioada 16 septembrie 1940 – 1 februarie 1941, cand a fost destituit. La 24 ianuarie 1941, dupa rebeliune, a fost arestat de generalul Emanoil Leoveanu si condamnat de Curtea Militara de Casare si Justitie la 5 iunie 1941.

Pe cand se afla in temnita de la Aiud, printul a adresat o cerere conducatorului statului, maresalul Ion Antonescu, prin care solicita sa aiba voie in celula cu o icoana a Sf. Arh. Mihail, cu o Sfanta Cruce, cu cateva scrisori de la defunctii Corneliu Zelea Codreanu (asasinat), Ioan Mota si Vasile Marin (morti in Spania) si cu portretele acestora.

Apogeul suferintei il va atinge in timpul regimului comunist.

O proba serioasa la dosar, de care anchetatorii comunisti s-au folosit indelung – pentru ca ea este fotocopiata si apare ca un leitmotiv la interogatorii – a fost o „Lista de recompensare” semnata de C. Maimuca si de Alecu Ghyka, prin care o serie de politisti care au contribuit la descoperirea si arestarea unei mari si periculoase organizatii clandestine comuniste din Bucuresti, au primit diverse sume de bani.

In 1955 a recunoscut ca a numit 49 de sefi de politie legionari in fiecare capitala de judet si 10 inspectori ai Politiei de Siguranta.

Anchetatorii afirmau ca a desfasurat „activitate criminala care reiese si din procesul lotului III fosti politisti in frunte cu Maimuca C. judecat in iunie 1944”.

La 19 decembrie 1954, lt.Constantin Oprea, anchetator in Directia Anchete a MAI propunea prelungirea arestarii lui Ghyka.

Evident, aceasta s-a aprobat, sub semnatura sefului de serviciu lt.col. de Securitate Matusei Andreescu (Nathan Mathusievici) si a sefului directiei, col. de Securitate Francisc Butyk.

Intrebat de problema cetatenilor straini, Ghyka declara ca era supravegheata, pentru ca intrat in atributiile sale de cap al Politiei.

I-au imputat ca a trimis zece politisti sa urmeze o scoala de politie administrativa la Berlin. Cat a fost director, stie de arestarea unui cetatean sovietic, care, interogat la Siguranta, a reiesit ca este functionar la Legatia URSS.

Interogat a fost si Florentin Cernaianu, fost subinspector de politie, care a declarat, ori asa s-a consemnat in 1954, ca Ghyka a dezlantuit „o adevarata teroare impotriva elementelor comuniste si a evreilor”.

De altfel, in toate interogatoriile, inclusiv in cel luat de UM 0123 de ziua lui, la 8 februarie 1955, era intrebat de zeci de ori despre activitatea anticomunista. Fondul operativ era folosit pentru informatori, recompensarea politistilor si plata diurnistilor.

Refuzul reeducarii

La 13 noiembrie 1954 era audiat de lt. Constantin Oprea, anchetator in Directia Anchete a MAI, care propunea prelungirea mandatului de arestare pana la 19 decembrie 1954.

Exasperat de prostiile debitate de comunisti, in 1956, in cursul unui interogatoriu din 4 iulie, pur si simplu printul refuza sa raspunda intrebarilor lui Ion Braovici, maior de justitie la Tribunalul Militar Bucuresti. Dupa atatea anchete, la 17 ianuarie 1957, a fost condamnat la detentiune grea pe viata.

Intr-o cerere adresata Tribunalului Militar Bucuresti, din 20 ianuarie 1963, cand se afla la Aiud, rememorand calvarul sau, printul declara ca a fost arestat la 21 ianuarie 1941 si condamnat la 15 ani munca silnica. In 1952 a fost trimis de la Jilava in lagarul de la Ghencea, unde i s-a comunicat ca MAI l-a pedepsit cu 5 ani de munca silnica.

La 29 iunie 1954 a fost pus in libertate de la Pitesti si a primit domiciliu obligatoriu doi ani, in comuna Schei. A fost arestat din nou la 29 octombrie 1954 si condamnat de Tribunalul Militar Bucuresti la detentiune pe viata, prin sentinta din 24 ianuarie 1957.

Intre 1962 si 1964 a facut 75 de zile de izolare pentru ca a refuzat „reeducarea” de la Aiud. Marturiile detinutilor de aici – ne referim la cei care au scapat – il asaza pe Ghyka pe un piedestal.

A fost printre putinii care au refuzat reeducarea si a rezistat pana la final. Indelung rugator Domnului, era hotarat sa moara fara a face vreun compromis. I-a avut colegi de suferinta pe Bartolomeu Anania (viitor mitropolit al Clujului), pe Ilie Tudor (lui Tudor Gheorghe), multi intelectuali si ofiteri de politie si de armata.

„Voi, cei din zarca, ati invins!”

O marturie deosebit de importanta ne-a lasat fostul invatator si detinut politic Grigore Caraza, care a impartit celulele din temnite si cu Alecu Ghyka si cu fosti politisti. In toamna anului 1962, in cele 60 de celule de la „Zarca” Aiudului erau peste 250 de detinuti.

Printre ei se aflau fostii politisti Ion Batovici, Cantaragiu (din Suceava), Valeriu C. Iuga, Ion Lemnaru (dobrogean), Constantin Maimuca, Dimitrie Mantulescu (doctor in Drept), Constantin „Ticu” Steriu, Vasiliu (din Piatra Neamt).

Potrivit memorialistului amintit, ei si cu viitorul mitropolit Bartolomeu nu au rezistat pana la final asaltului reeducarii.

„Au rezistat numai aceia care au fost decisi sa moara, decat sa-si vanda sufletul”, scrie Caraza. In 1961, unii din cei de mai sus fusesera dusi la Bucuresti, pentru a da declaratii in procesele inscenate dupa 1958.

Pentru a li le invinge rezistenta, erau izolati in 20 de celule, in care pe jos era ciment, iar peretii fusesera tencuiti cu un soi de grund amestecat cu sare, care mentinea o permanenta umezeala.

Ferestrele erau batute in cuie. In celula nu era soba, ci doar un pat rabatabil, in care te odihneai intre 22 si 5 dimineata, o tineta comuna pentru nevoi, pe care nu aveai voie sa stai. Vara mirosul era absolut ingrozitor. Masa consta intr-o cana cu apa sarata, seara. Straiele lor – camasa si izmene – erau numai petice si zdrente, fiind destinate doar sa le acopere goliciunea.

Fostul detinut politic Caraza a incercat sa reconstituie numele celor 56 de detinuti „care au rezistat si ultimului asalt, calcand in picioare si sfidand toate metodele folosite de a injosi demnitatea omului”.

Printre acestia, printul Alecu Ghyka, diaconul Ion Grebenea, preotul ortodox Dumitru Bejan din Harlau. La 29 iulie 1964 conducerea temnitei Aiud a dat ordin sa se puna scaune in curte.

In fata, cateva zeci de nereeducati, in spate 1.000 de insi, considerati reeducati. Colonelul Craciun a zbierat atunci, recunoscandu-se infrant: „Cei din zarca, care plecati nereeducati, ati invins!”.

Alexandru Ghyka a fost eliberat de la Aiud prin decretul de gratiere la 1 august 1964. A avut zile si murit la 10 ianuarie 1982.

Urmarit toata viata de securisti

N-a avut liniste nici in asa-zisa libertate. Nu mai erau ziduri de puscarie. Ele se metamorfozasera in alte „ziduri”. Dupa ce a scapat din gulagul comunist, documentele din Arhiva CNSAS releva monitorizarea la care a fost supus printul pe toata durata vietii.

Prin ordinul strict secret din 11 iunie 1965, al lt.col. de securitate Vasile Lupu din Directia a III-a a MAI, „Grupul Operativ Aiud a deschis actiune informativa asupra fostului director Alexandru Ghyka, pentru atitudine legionara, refractara, facand parte din grupul celor rezistenti pana la eliberare”.

Practic, dupa eliberare, toti detinutii politici erau urmariti pana la sfarsitul zilelor de catre securitate si militie. Ei faceau parte din „problema comunista”.

Cand a iesit, a declarat ca se va stabili cu domiciliul la fiul sau, medicul Grigore Ghyka, in str. I.C. Frimu nr. 5. Sotia sa locuia in Galati, str. Logofat Tautu nr. 12. Dupa o vreme, Militia Capitalei i-a acordat o adeverinta provizorie pentru trei luni.

Ulterior i-a dat aviz negativ si a fost nevoit sa plece la Galati, unde, evident, Securitatea a transferat „actiunea informativa” exercitata asupra lui, asa cum raportau mr. Ion Burac (seful Biroului 5) si lt.col. George Popescu, seful Serviciului I.

La 27 ianuarie 1967, informatorul Costica Badiu discuta cu Alecu Ghyka. Potrivit acestuia din urma, toata lumea se mira ca dupa 23 de ani de inchisoare mai este sanatos la corp si la minte.

„Tot ce l-a sustinut in inchisoare si in viata a fost credinta ca Dumnezeu nu l-a parasit. N-ar fi crezut niciodata ca comunistii sa-i dea drumul din inchisoare, ba inca mai mult, sa-i dea si serviciu.

Eliberarea i-o datoreaza lui Dej, care a cerut expres eliberarea legionarilor, nu doar trierea lor, asa cum intentiona Securitatea. Nutrea un mare dispret pentru Nichifor Crainic. Are vreo 750 de lei pe luna, functionar la baza I.T.O. din Tiglina, nu e grozavenie, dar tot e bun ca este pe picioarele lui”.

Fusese „gazar”, dispecer la I.T.B. apoi jurisconsult intr-un birou. Pentru ca i se luasera si cartile, citea la Biblioteca V. Ureche din Galati. S-a multumit cu putin fara a voi sa aiba salarii mari, pentru care, bineinteles, i s-ar fi pretins anumite compromisuri pe care nu voia sa le faca.

Intr-un moment de sinceritate, anchetatorul lui politic i-a spus ca securitatea hotaraste anii de inchisoare si Tribunalul doar confirma si asa a fost si in cazul lui. A facut un sfert de veac de puscarie.

Alecu Ghyka a adormit in Domnul la 10 ianuarie 1982, in aceeasi curatenie sufleteasca, patriotism si demnitate, in care a trait toata viata. Ii puteti aprinde o lumanare la cimitirul Eternitatea din Galati (bd. George Cosbuc nr.221), unde este inmormantat. Dumnezeu sa-l ierte!

A consemnat pentru dumneavoastra, comisarul Florin Sinca via certitudinea.ro.

Dacă v-a plăcut, sprijiniți Revista România Culturală pe Patreon!
Become a patron at Patreon!
0 replies

Leave a Reply

Want to join the discussion?
Feel free to contribute!

Lăsați un comentariu