Entries by Patrick Matis

Teodor Palade – Rusinea de a fi roman

 

 

 


sibiu, rusinea de a fi roman, teodor palade

Teodor Palade - Rusinea de a fi roman

E ca un blestem. Azi, in plina epoca a nerusinarii, ne copleseste rusinea. Exista vreunul dintre dumneavoastra care sa nu va fi simtit rusinat, dintr-un motiv sau altul, in ultimii ani? Eu nu cred.

Pentru naivi, pare a fi o intamplare. Numai ca, din nefericire, de multa vreme nimic din ceea ce ni se intampla nu mai este intamplator.

Rusinosi pentru trecut

Pe la sfarsitul anului 1989 am descoperit ca ne saturasem de mandrie. Timp de zeci de ani ni se inoculase, zi de zi, trufia de fi romani. Brusc, cu trei decenii in urma, ne-am rusinat ca traiam intr-o tara fara datorii. Ne-a fost rusine ca vietuiam intr-o tara independenta, intr-o tara care-si fabrica singura aproape tot necesarul pentru traiul de zi cu zi si pentru aparare, intr-o tara care nu mai accepta baze straine si nici aplicatii militare multinationale pe teritoriul sau, intr-o tara fara someri, intr-o tara care isi permitea sa dea, gratuit, locuinte tuturor celor care munceau, intr-o tara fara companii venite din afara pentru a-i secatui resursele, fara banci straine care sa fure economiile propriilor cetateni si fara consilieri externi care sa-i dicteze politica. Ne-a fost atat de rusine incat, fara judecata, l-am impuscat pe „vinovat” si i-am bagat familia in puscarie. Sa fi fost doar asa… un val de rusine intamplatoare?

Apoi, imediat, ne-a mai podidit rusinea ca, vrand-nevrand, vreo zece milioane dintre noi am fost membri ai partidului comunist. Unii, din jena, si-au ars carnetele de partid. Altii s-au dezis public, si-au turnat cu galeata cenusa in cap sau si-au exprimat rusinea cu glas tare, ca nefericitul Tudor Postelnicu: „Am fost un dobitoc!”

Ne-a mai fost rusine de tot ceea ce, amarati, construisem intr-o viata. Va amintiti? „Economia romaneasca este o gramada de fier vechi!…” Da, domnului Petre Roman, prim-ministrul imbracat in tricoul de revolutionar anticomunist si mandru nevoie mare ca vorbea vreo doua limbi straine, ii era rusine de tara pe care i-o incredintasem s-o gestioneze. Purtand ochelarii invizibili pusi la ochi de nu stim care oculist, el vedea peste tot numai gunoi. Contaminati de aceeasi penibila rusine, am pornit cu sarg sa daramam ceea ce ridicasem cu mainile noastre. Am vandut pe nimic ceea ce edificasem cu dureroasa sudoare si am lasat hultanii sositi din departate zari sa se infrupte in voia lor din cadavrul economiei romanesti asasinate de noi, cu buna stiinta, in speranta ca vom scapa de rusine. Sa fi fost intamplator?

Rusinosi pentru prezent

Dupa scurta dar devastatoarea perioada a guvernului Roman, au urmat alti prim-ministri vizionari. Fiecare s-a straduit din rasputeri sa ne inoculeze rusinea de noi insine. Si, au fost multi, prea multi. Cu tot cu interimarii, Romania a avut 25 prim-ministri in 30 de ani! Ni-i amintim pe economistul emerit Vacaroiu (care a destabilizat complet tara declansand privatizarea in masa denumita si cuponiada), pe avocatul de succes Ciorbea (care nu s-a lasat pana nu a triplat pretul carburantului si care a declansat privatizarea in masa a economiei nationale), pe profesorul de drept public international Nastase (care, rusinat ca aveam atatea zacaminte de petrol, le-a dat aproape de pomana austriecilor), pe minionul Boc, doctor in stiinte politice si filozofie politica (care a avut istorica reusita de a asmuti pe fiecare impotriva fiecaruia). Sa fi ajuns ei acolo, sus, din intamplare?

Se mandreste cineva cu vreunul dintre prim-ministrii Romaniei? Desigur, nu. Ba, chiar ne este rusine de ei. Ne mai este rusine si de cei patru presedinti. Ne rusinam de primul, care a crezut ca poate exista un comunism imbracat in haine capitaliste si ne-a supus unor experimente traumatizante de genul mineriadelor. Ne este rusine de al doilea, care a cedat vecinilor, la masa verde, teritorii locuite dintotdeauna de romani, fapt unic in istoria moderna a tarii. Si de al treilea ne este rusine. El, nu numai ca a vandut, pe blat, intreaga flota comerciala a tarii, dar, cu de la sine putere, a cedat „Europei” suveranitatea Romaniei, considerand ca cedarea de suveranitate este atributia principala a unui presedinte de tara: „Numai prin cedarea masiva de suveranitate Europa mai poate ramane o putere economica si militara” (Sulina, 18 august 2011) si „Substratul agendei Consiliului (Consiliul European, n.n.) e cedarea de suveranitate, exact atributiile mele” (28 iunie 2012). Cel de al patrulea presedinte s-a dovedit a fi o forma fara fond. El a continuat cu incapatanare racilile predecesorului, motiv pentru care al doilea mandat al sau a fost denumit „al patrulea mandat Basescu”. Dupa cinci ani de „prezidat” (citat din renumita fraza prezidentiala: „Nu ma joc, nici nu dictez, prezidez!”) el a generat rusine cat toti ceilalti trei laolalta.

Ca o consecinta fireasca a sfielii noastre de a da de pamant cu acesti saltimbaci, am ajuns sa traim vremea cand, incredibil pentru un popor normal, ne-a fost rusine de noi insine. In Romania, intelectualului i-a fost rusine ca este intelectual, taranului i-a fost rusine ca este taran, militarului i-a fost rusine ca este militar, medicului i-a fost rusine ca este medic, profesorului i-a fost rusine ca este profesor, pensionarului i-a fost rusine ca este pensionar… ba, in situatii de exceptie, chiar si unor politicieni le-a fost rusine ca sunt politicieni.

Rusinosi cu unchiul Sam, rusinosi cu Europa

Si n-am epuizat nici pe departe motivele reale a le rusinii ce ne inunda. Convinsi ca nu putem fi singuri pe lume, spasiti, am cerut voie sa intram in vestita alianta militara vestica dupa ce tocmai iesisem dintr-o alta, la fel de renumita si tot la fel de militara, dar estica. Ca si in alianta rasariteana, aici, la apus, ne mandrim ca avem un impunator „partener strategic”. Numai ca, tot de rusine si increzatori pana la prostie in onestitatea acestuia, nu am negociat in niciun fel fratia de arme. Jenati, am pus la spate inteleapta zicala romaneasca: „Frate, frate, dar branza-i pe bani”. Ca urmare, el poate instala baze militare la noi acasa si chiar ii platim pentru asta. El poate dispune unde sa moara, pentru interesele lui, soldatul roman. Si, rusinosi, noi nu cracnim. Ba chiar ne platim soldatii pentru asta. El ne poate vinde, la pret de noua, tehnica militara pe care ar trebui s-o arunce la gunoi si, tot din sfiala, noi platim, fara sa ne tocmim, exact cat vrea el. El se zbenguie cum „vrea” muschii lui prin toata Romania si noi suntem atat de rusinosi incat, nici dupa 16 ani de asociere strategica, nu avem puterea de a-i cere sa-l putem vizita la el acasa fara o viza mofturoasa. O viza restrictiva pentru Romania. O viza pentru care trebuie sa platim bine si sa asteptam, cuminti, o vesnicie. O viza care, pentru fiecare roman (partener strategic de nadejde!) laudat public prin baterea prieteneasca pe umar, ramane incerta ca un vis frumos chiar si dupa ce ne-am spovedit la ambasada lui mai ceva decat la un duhovnic.

Tot cu rusinea de dinainte, am fost acceptati cu chiu, cu vai in Uniunea Europeana. Adica, dupa ce s-au convins ca nu le mai putem fi competitori, ne-au primit acolo unde noua ni se parea ca laptele si mierea curg gratuit in gura deschisa a fiecarui cetatean european cu staif. Odata intrati, cu capul plecat, cu ochii in pamant de atata onoare, ne-a fost rusine sa ne cerem drepturile. Ne-a fost jena sa ne consideram egalii lor si, ca urmare, dupa aproape 13 ani suntem tratati ca o natiune de mana a doua, ca niste slugi supuse, ca prostul clasei din ultima banca amenintat permanent cu asezatul in genunchi pe coji de nuca, ca necontenitul vinovat de ceva eteric, mereu altceva, nedefinit cu certitudine… Dar vinovat!

Ne este bine asa

Culmea e ca ne simtim bine asa. Nu cracneste nimeni ca am ajuns oaia neagra a Uniunii Europene. Iar, in raport cu NATO, nu misca nimeni in front. Politicienii care au mai marait pe ici pe colo, intai i-am catalogat ca antieuropeni si antiatlantici apoi i-am aruncat in puscarii. Fiindca, nu-i asa, nu poti fi antieuropean fara sa fii hot si nu poti fi antiamerican fara sa fi fost corupt. Entuziasti, continuam sa ne alegem in frunte slugile cele mai plecate ale vestului eliberator si, la nivel guvernamental ori parlamentar, nu ne putem sterge la fund fara a privi intrebator spre Bruxelles sau Washington: e bine din fata spre in spate, sau invers?

Da, ne simtim bine asa! Ne-am obisnuit in postura de rusinosul perpetuu al Europei. Ne multumim cu statutul odihnitor de sluga preaplecata si dormim linistiti cu ursul rusesc furios izbindu-se in usa, convinsi ca, tocmai de dincolo de ocean, vegheaza pentru noi unchiul Sam. Nu ne deranjeaza, ba chiar salutam fericiti MCV-urile sosite in tromba prin care ni se fura „pas cu pas” din suveranitate. Adoram sa primin cu plecaciuni cate un Timmermans care ne injura la noi acasa ca un birjar gras furios pe caii rapciugosi care s-au balegat la poarta boierului din caleasca si suntem deplin increzatori in binele pe care ni-l vrea un vesnic turmentat luxemburghez ajuns (ales de cine?) tocmai in fruntea Europei.

‘Geaba ne canta zilnic imnul national: „Desteapta-te romane!”. De pomana ne indemnau la demnitate un Stefan, un Mihai, un Vlad, Eminescu, Vlahuta sau Cosbuc. Inutil exista si azi cateva personalitati lucide care atrag atentia asupra dezastrului iminent ce va urma unei lungi perioade de sfiala nationala. Noi, tot rusinosi ramanem! Si multumiti de starea noastra.

Da, domnilor si doamnelor, ne-am obisnuit asa. Ne-am obisnuit sa ne fie rusine ca suntem romani!

Articol realizat pentru dumneavoastra de Teodor Palade via teopal.ro.

/0 Comments/by

Catalin Manole – Noua Propaganda – Publicitatea


propaganda, publicitate

Catalin Manole - Noua Propaganda - Publicitatea

Daca asculti radioul in masina sau esti acasa, in fata televizorului, daca esti pe strada sau intr-un cinematograf, daca deschizi un ziar si chiar daca intri intr-o toaleta publica, peste tot se repede asupra ta, agresiv, de neocolit: publicitatea.

Propaganda comunista era mic copil pe langa inventivitatea noilor metode de spalare a creierului. Noua propaganda este publicitatea, si metodele ei sunt mai subtile si mai persuasive decat tot ce a incercat dictatura ceausista. O parte din responsabilitatea derivei morale, spirituale si chiar economice a Romaniei (si a Occidentului in general) se datoreaza, in mare masura, publicitatii. Se datoreaza clipurilor de la televizor, spoturilor de la radio, afiselor gigantice cat un bloc cu zece etaje, brosurilor indesate zilnic in cutiile postale si tuturor formelor de publicitate atat de prolifice, incat agresiunea lor asupra noastra este permanenta si totala. De douazeci de ani, suntem sub asediul lor, ne manipuleaza, se joaca cu mintea noastra si, ceea ce este cel mai grav, schimba sensul unor cuvinte ce reprezinta reperele noastre ca fiinte umane. Fericirea, prietenia, frumusetea, generozitatea, sarbatoarea, sunt redefinite zilnic, in functie de interesele comerciantilor. Pentru ca valorile lor sunt banii, competitia si legea celui mai puternic.

De douazeci de ani, oamenii din publicitate ne educa intr-o singura directie: conteaza doar ce este nou, conteaza doar cei bogati; traditia si lucrurile vechi sunt depasite, oamenii saraci sunt cea mai dezgustatoare specie. Propaganda lor are un singur scop: sa consumi cat mai mult, sa cheltui cat mai mult. Pentru asta pun la punct adevarate campanii de sarm, iti trezesc dorinte pe care nu le-ai avut vreodata, te seduc. Eforturile oamenilor din publicitate, mai nou transformati in vedete-artisti, au ca singura muza a creativitatii lor, transformarea populatiei in niste sclavi ai consumului, in dependenti de consum. Daca se poate sa uitam toate ideile in care credem si sa fim doar salariati, dornici sa cumpere din ce in ce mai mult, ar fi minunat!

Nu e de mirare ca in ziua de astazi, tinerii au ajuns sa aprecieze mai degraba un analfabet cu masina scumpa sau o tarfa imbracata luxos. Acesti tineri invata de 20 de ani ca daca vrei sa fii diferit, trebuie sa te imbraci de la firma X, sau daca vrei sa fii fericit si cu un zambet larg pe fata, trebuie sa conduci masina Y. Noi, oamenii maturi, stim ca acestea sunt conventii. Copiii nu stiu. Si copiii vad toata publicitatea din spatiul public. O iau in serios. Acestea sunt valorile cu care cresc in mod involuntar, pentru ca asta li se spune cu insistenta, zi de zi, in orice spatiu s-ar afla. In reclame vad masini scumpe, vad bijuterii, vad ca prietenia tine de bere, si acestea vor deveni scopurile lor in viata, reperele lor ce se vor transforma in presiune sociala mai tarziu. Nici o reclama nu le explica faptul ca a fi nu inseamna a avea. Nici un banner de 10 etaje nu o sa le arate vreodata ca ei sunt speciali prin ceea ce gandesc, prin ceea ce simt, sau ca prietenia si iubirea sunt legaturi profunde, bazate pe valori adevarate. Publicitatea vrea sa ramai la stadiul de copil care confunda dorinta cu necesitatea, sa nu stai sa reflectezi, sa nu fii cumpatat. Este o agresiune permanenta a spatiului public, in care chiar daca nu vrei sa vezi afisele, esti obligat si nu ai cum sa ripostezi. Culmea este ca o fac pe banii nostri: pretul oricarei publicitati va fi adaugat in pretul produsului pe care noi il vom cumpara!

In general, firmele de publicitate muncesc pentru companii uriase, multinationale, si nu pentru companii romanesti. Carrefour, Kaufland, Ikea, McDonalds etc., supermarketuri sau firme care aduc marfa din import. Taranii romani nu au unde sa isi vanda produsele, pentru ca gigantii financiari aduc marfa din tari unde industrializarea agriculturii face productii uriase, fara respect fata de mediu. Romanii pleaca in strainatate sa munceasca, si pamanturile Romaniei au ramas pustii, pentru ca banii se fac mai repede si mai usor cu importuri. Milioane de romani nu au ce face in tara, pentru ca nu se vrea o economie cu profituri mai mici, dar mai generoasa si buna cu oamenii. Profitul e mai important decat oamenii: asta cumparati, odata cu rosiile din Spania sau merele din Australia. De ce nu scriu ziarele despre ingenuncherea Romaniei de catre multinationale? De ce nu vorbesc televiziunile despre discriminarea agricultorilor si producatorilor romani, carora li se cer taxe suplimentare de raft? Pentru ca majoritatea traiesc din publicitatea platita de ei. In acelasi fel inchid ochii si politicienii la importurile masive si lipsa de productivitate a Romaniei. E prea mult sa spunem ca publicitatea atenteaza la libertatea presei? Nu cred: e de ajuns sa privim la cazul Rosia Montana si la tacerea presei in jurul acestui subiect, bine antifonat cu bani din publicitate.

Nu in ultimul rand, publicitatea este anticultura. Incearca sa ne faca o viata standardizata, cu cateva marci care sunt omniprezente. Mall-urile din toata tara sunt la fel. Mall-urile din intreaga lume tind sa fie la fel. Aceleasi cafenele, aceleasi restaurante, aceleasi marci. Ceea ce este diferit este considerat „concurenta” si trebuie eliminat. Cand, de fapt, intr-o lume globalizata, ar trebui sa incurajam diferenta, sa incurajam recursul la identitate. Cultura inseamna diversitate, personalitate si autenticitate. Publicitatea insa nu vrea asa ceva. Vrea uniformizare.

Vrea sa renunti la ceea ce este specific romanesc, pentru ceea ce este plat, uniform, standard, „international” sau „european”. De-asta avem acum Halloween si Valentines Day: ca sa avem motive sa cheltuim in plus pe retete mondiale. Asa se fragilizeaza si se domina o societate: facandu-i pe oameni sa se indeparteze de ei insisi, de prieteni, de familie, de orasele in care locuiesc, de fapt, de valorile care ii unesc si ii fac solidari. Daca valorile care ii unesc pe oameni sunt doar shopping-ul si banii, societatea nu va ajunge prea departe. Acestea sunt valorile promovate de publicitate! Pentru cei care o fac, nu suntem fiinte umane, suntem doar mijloacele lor de a atinge un anumit profit. Si ei incearca din toate puterile sa fim doar consumatori, scopul nostru in viata sa fie shopping-ul, o masina mereu mai puternica, mai luxoasa, vacantele cat mai exotice, telefoanele cat mai exclusiviste. Si daca nu ne supunem acestor noi comandamente, publicitatea stie sa te faca sa te simti inadaptat, ramas in urma, un sarantoc. Din dorinta de a fi „in randul lumii” cedezi, si in felul asta incepe spiritul tau sa se piarda, sa se uniformizeze.

Reclamele te indeamna permanent sa iti faci copilul obez in fast-food-uri sau sa razi Muntii Apuseni cu natura si istoria lor, doar pentru aur si bani. Incearca sa te convinga sa bei bauturile lor ca sa fii natural, cand de fapt, ceea ce bei e un produs chimic; te imbie cu produse cosmetice pentru a te face complice la siluirea feminitatii in sabloane, incearca sa te convinga ca iti vor da aur si o viata mai buna, cand de fapt, te vor otravi cu cianuri. La fel de otravitoare ca cele care ameninta Muntii Apuseni.

A consemnat pentru dumneavoastra Catalin Manole via formula-as.ro.

/0 Comments/by

Zalmoxis – Film Documentar (informatii bulversante)


zalmoxis, film documentar, daniel roxin

Zalmoxis - Film Documentar (informatii bulversante)

Inainte de Budhha, Confucius sau Socrate, un alt mare reformator si-a pus amprenta asupra istoriei antice: ZALMOXIS, cel care a fost privit de geto-daci ca ZEU. Invataturile sale au transformat radical societatea geto-dacica si au influentat apoi zone largi din Europa…

Cine a fost Zalmoxis, unde si cand a trait, care este esenta religiei zalmoxiene si de ce se credeau geto-dacii Nemuritori…, cat de departe, geografic, au ajuns invataturile oferite de El si de ce anticii spuneau ca primii crestini au preluat ritualuri din religia marelui reformator get, veti descoperi in acest documentar, incarcat de informatii inedite sau chiar bulversante.

Imi exprim convingerea ca, dupa ce veti viziona acest film, veti ajunge la aceeasi concluzie cu noi: Istoria oficiala cu privire la Antichitate trebuie rescrisa!

Vizionare cu folos!

Daniel Roxin

/3 Comments/by

Cine a fost „parintele” cooperatiei? Invatatorul care a infiintat 168 de banci populare


cooperatism, banci populare

Cine a fost „parintele” cooperatiei? Invatatorul care a infiintat 168 de banci populare

Gheorghe Dumitrescu-Bumbesti este considerat „parintele“ bancilor populare si al cooperatiei. A infiintat 168 de banci populare in toata Romania si a fost delegat de catre ministrul Spiru Haret sa se ocupe de infiintarea acestor organisme financiare care sa vina in sprijinul taranimii.

Gheorghe Dumitrescu-Bumbesti s-a nascut in anul 1861 in comuna gorjeana Scoarta. A urmat scoala primara in comuna vecina Copacioasa, dupa care s-a inscris la Scoala Normala din Targu Jiu.

Dupa absolvire, Gheorghe Dumitrescu-Bumbesti s-a angajat ca functionar la Creditul agricol din Targu Jiu. Ulterior, a fost numit invatator si si-a desfasurat activitatea in localitatile Zorlesti, Musetesti, Grui si Bumbesti.

„In comuna Bumbesti a desfasurat o activitate remarcabila in domeniul scolar, dar si cultural, social si economic. A organizat cercuri pentru adulti, sezatori pentru sateni, a infiintat biblioteca in sat, atelier de lucru manual pentru baieti si fete si a indrumat copiii dotati catre invatatura de carte din scoli mai inalte”, arata Vasile Arimia, intr-o lucrare aparuta in volumul „Personalitati gorjene de-a lungul istoriei”.

Gheorghe Dumitrescu-Bumbesti a infiintat, impreuna cu invatatorii din plaiul Vulcan, cercul cultural „Lumina Sateanului” si a contribuit major la aparitia revistei cu acelasi nume, care a avut un rol important in informarea taranimii.

Delegat de ministrul Spiru Haret sa infiinteze banci populare

Gheorghe Dumitrescu-Bumbesti a fot printre primii promotori de organizare a cooperativelor si, apoi, a bancilor populare. Fiind mutat supervizor scolar in Mehedinti si, apoi, in Dolj, a sustinut infiintarea de banci populare.

„Ministrul educatiei din perioada respectiva, Spiru Haret, fiind informat de activitatea lui Gheorghe Dumitrescu-Bumbesti in judetele Gorj si Mehedinti, l-a chemat la minister si i-a dat delegatie de a intemeia banci populare in toata tara. Pentru preocuparile, dar si pentru rezultatele obtinute, a fost trecut definitiv in activitatea cooperatista: controlor, inspector, inspector general, consilier, ajungand in organul de conducere pe tara. Peste 40 de ani a lucrat in domeniul cooperatiei, fiind bine cunoscut in intreaga tara, munca pe care nu a parasit-o nici dupa ce a iesit la pensie, fiind mentinut in functie de conducerea de cooperatie. (…) Conceptia lui era ca nu putem avea o tara puternica fara un taran instarit si luminat”, mai mentioneaza Vasile Arimia.

„Este precursorul de idei si fapta cooperatista”

Gheorghe Dumitrescu-Bumbesti a fost considerat parintele bancilor populare, invatatorul reusind sa infiinteze 168 de banci populare. „Viata defunctului e cartea unei intregi epoci de istorie sociala romaneasca. El este apostolul, ele este precursorul de idei si fapta cooperatista”, spunea la moartea lui, in anul 1935, inspectorul general scolar al tinutului Olt.

Gheorghe Dumitrescu-Bumbesti a fost prefect cu delegatie, intre anii 1918-1919, inspector administrativ si senator.

Sursa: adevarul.ro.

/0 Comments/by

Mircia Chelaru – „Razboiul” de 1000 de ani si negationismul existentei noastre!

 

 


Mircia Chelaru - „Razboiul” de 1000 de ani si negationismul existentei noastre!

Discurs public in cadrul celei de XXIII seziuni a Congresului Spiritualitatii Romanesti de la Zlatna si Alba Iulia, 30 noiembrie – 1 decembrie 2019

Istoria umanitatii nu este o insiruire de date statistice. Istoria popoarelor nu reprezinta viata lor bucolica si nici nu consemneaza bunele intentii utopice ale mintilor luminate. Istoria lumii este tocmai istoria faptelor care i-au schimbat fizionomia civilizatiei sau i-au lasat cicatrici hidoase, ireparabile. Se mai spune ca ea, istoria, este o cocota de lux care flirteaza cu cel care o scrie si se culca cu cel care o plateste mai bine. Nicolò Zeno afirma cu naduf ca s-a saturat sa constate cum istoria a fost talmacita prin spusele mincinoase ale grecilor, evreilor, dar mai ales ale romanilor (Imperiul Roman – n. red.). Nu intotdeauna cei care au facut istorie au si scris-o!

Istoria scrisa apartine asadar celui care are puterea. Acolo adevarul este totdeauna de partea invingatorului. Sau a celui care plateste mai bine. Asa se face ca istoria romanilor, cu nesemnificative exceptii, a fost scrisa cu „adevar” plamadit de cei care ne-au surclasat prin puterea numarului, armelor sau banilor. Mai nou, prin subversiune propagandistica si manipulare mediatica. Romanii au avut mereu simtul timpului istoric si l-au convertit in constante identitare pastrate in vestigii lucrate, dar mai ales in traditia orala si rezistenta spirituala. Insuficient! O eroare care astazi se resimte in resursa noastra de argumente si alimenteaza patologia psihotica a inamicilor naturali.

Am scris cele de mai sus pentru a intelege de ce este nevoie de astfel de abordare. Mereu am lasat pe altii sa o faca in numele nostru si nu de putine ori am descoperit o Romanie desfigurata, stalcita de anateme si uri personale ale vrajmasilor mai mult sau mai putin declarati. Asadar, indreptarile trebuiesc a fi facute! Consider ca aici este locul sa ni-l rememoram pe supranumitul „Apostol al Neamului”, nimeni altul decat magnificul Nicolae Iorga, cu al sau profetism de credinta:

„Facand parte dintr-un popor, infatisandu-i viata, incalzindu-se astfel de toate silintele si credintele cheltuite in cursul epocilor, miscat de nesfarsitele suferinte prin care a trebuit sa treaca Neamul sau pentru ca sa ajunga pana la timpul de fata, avand in sufletul sau rasunetul tuturor triumfurilor si infrangerilor castigate si suferite in timp de secole, istoricul e un batran prin experienta a Natiei sale. Daca nu-l intreba altii, el este dator sa vorbeasca, tinand la dispozitia contimporanilor invataturi culese din vastul camp al trecutului studiabil. Prin aceasta el nu iese din indatoririle sale, ci le indeplineste pana la capat.(…) …nestramutata mea credinta este ca, intr-o societate inca nefixata si cazuta prea repede din usorul entuziasm al inceputurilor in cautarea patimasa a multamirilor materiale ale vietii, istoricul e dator a fi un animator neobosit al traditiei nationale un marturisitor al unitatii Neamului peste hotarele politice si de clasa, un predicator al solidaritatii de rasa si un descoperitor de ideale spre care cel dintaiu trebuie sa mearga dand tineretului ce vine dupa noi exemplul” (A.R., Discursuri de receptie, Bucuresti, 1911, p.3-24.)

Personal, nu sunt un scriitor de romane, un inventator de stil livresc sau fauritor de metafore nemuritoare. Incerc doar a fi un ochi ca o diafragma de aparat fotografic care surprinde Clipa si din suma clipelor sa recompun radiografia ascunselor reguli care ne submineaza. Insusi titlul discursului de fata nu este metafora. Este realitate cruda, este realism extras de sub radicalul unei constiinte aproape tragice. Am incercat sa reconstitui pe parcursul celor o mie de ani invocati de maghiari ca fiind ai lor, cand si unde a existat concordia intre parti. Si daca aceasta a fost exclusa, unde sta ascunsa cauza cauzelor pentru a da explicatii intelepte macar in zilele acestui inceput de secol inteligent. Este timpul pentru a ne exprima in temeiul unor concluzii fara abatere.

Pentru romanii aflati sub stapanirea ungurilor sau, mai apoi, a austro-ungurimii, nu numai din Ardeal, cu exceptia celor care au cedat si s-au convertit la regulile asimilarii, Istoria a fost ca o camasa de forta din care doar moartea pe roata i-a facut scapati. Istoria romanilor din vintrele Daciei Transalpine de sub stapanirile trecute sta sub semnul terorii si a salbaticiei. In loc de Libertate au avut doar impilare. In loc de drepturi omenesti, numai tratamente bestiale. In loc de Civilizatie, doar discriminare!

Toata memoria colectiva surprinsa de harul istoricului, cuprinsa de acuratetea lucidei decantari isi recapata amploarea si actualitatea, mai ales acum cand armate intregi de delatori si propagandisti ai negationismului se reped asupra legitimitatii Statului National Roman.

Simetrii istorice cicloide

Sa ne intoarcem, totusi, pentru putin in timp, doar pentru a constata existenta aceluiasi climat de uneltiri ostile impotriva romanilor, imediat dupa Marea Unire. Sa observam ca nici Ungaria, nici Uniunea Sovietica, ba chiar si altii de pe la sud, nu se consoleaza dupa Marea Unire realizata de romani si continua a lua masuri, a crea societati, brigazi si organizatii de tot felul, care nu exprimau altceva decat frustrarea enorma cauzata lor de Pacea de la Trianon. In martie 1925 Biroul Politic Sovietic adopta o rezolutie asupra activitatii din Basarabia, care stabilea strategia si propaganda pentru redobandirea teritoriului. Masuri subversive, atacuri teroriste, actiuni de subminare a autoritatii romanesti in Basarabia, totul concura spre acest scop. Este sugestiv ca Laszlo Dobos, pe numele conspirativ Louis Gibarti, cominternist vechi, s-a implicat intens in propaganda antiromaneasca din Basarabia si in pregatirea revoltei de la Tatar-Bunar.

Colaborarea sovieto-maghiara a continuat sa functioneze si in absenta lui Bela Kun la carma Ungariei. Nu putem sublinia indeajuns ca scopurile revizioniste ale celor doua state, rusesc/sovietic si maghiar s-au manifestat indiferent de regim politic ca fiind o coordonata esentiala a politicii lor externe. Acesti vecini si-au propus obiectiv „sine-tempora” sa dezmembreze statul national unitar si suveran al Romaniei, cum probabil unii continua sa o doreasca si astazi. Ba chiar o afirma cu nerusinare si lipsa de teama pentru consecinte, din chiar inima Romaniei de azi!

Astfel in 1927, guvernul de la Budapesta a infiintat Liga Revizionista Maghiara si Federatia Mondiala a Maghiarilor, organizatii prin intermediul carora sa se stabileasca diferite contacte diplomatice, culturale, academice, toate cu intentia revizuirii Trianonului. Din 1927 pana in 1940 Liga a editat 228 de publicatii in 9 limbi, toate axate pe aceeasi obsesie.

Graitor este faptul ca Sandor Csoori, unul dintre fondatorii Forumului Democratic Maghiar in Ungaria dupa 1989, devine presedinte al Federatiei Mondiale a Maghiarilor, organizatie infiintata in 1927 pentru a emite pretentii teritoriale impotriva Romaniei, Cehoslovaciei si fostei Iugoslavii. Federatia Mondiala a Maghiarilor isi continua actiunile de propaganda si la inceputul acestui mileniu, fiind subventionata de guvernul maghiar.

In octombrie 1919, Miklos Horthy a compus un memorandum in care arata ca pentru reintegrarea maghiarilor era necesara distrugerea Romaniei. (cf. Larry Watts, „Fereste-ma doamne de prieteni” p. 98) A pus in aplicare pe deplin crezul lui dupa Diktatul de la Viena in Nordul Transilvaniei, cand scolile si bisericile maghiare au devenit instrumente ale acestei propagande iredentiste. Si astazi, in mod tendentios, in spatiul public din Ungaria are loc preamarirea lui Horthy Miklos caruia i s-au ridicat numeroase statui. Ce eroare istorica a facut Romania lui Ferdinand in 1919 punandu-l in locul lui Bela Kun!!!

In 1990 se striga cu trufie hunoida „Ardealul unguresc, niciodata romanesc” din balconul Primariei din Targu-Mures, prefigurand declaratiile de secesiune ulterioare ale diferitelor consilii secuiesti sau maghiare, arbitrar si ilegitim constituite. Apoi s-a trecut la defaimare publica prin lobby-uri la toate cancelariile lumii, prin care romanii sunt calificati ca barbari, neeuropeni, incapabili de civilizatie.

Au cerut drepturi colective cu un tupeu rar intalnit, asa cum nu a existat precedent in Europa. Au santajat guverne romanesti slabe si tematoare, atente mai mult la efectele manipularii decat la gravele consecinte antinationale. Ba unii chiar s-au intrecut „sa faca frumos”, de dragul europenismului multicultural, in fata celor de la Budapesta, in reuniuni comune ale guvernelor, in tratarea subiectelor nevinovate dar academice ale co-suveranitatii asupra teritoriilor preponderent etnice.

Suntem vinovati de tolerarea exceselor politice ale unei parti a maghiarimii coagulata in jurul iredentei recrudescente alimentata de Budapesta, excese care au devenit politica standard in Romania dupa. Tranzactionismul politic al partidelor romanesti este cauza prima a crizei in care s-a ajuns. Sa ne amintim ca si la confruntarea din martie 1990 de la Tg. Mures s-a pornit, intre altele, tot de la libertinismul tolerant politic al lui Ion Iliescu, care le-a ingaduit discretionar maghiarilor din Romania sarbatorirea prin sfidare a funestului 15 martie. Acelasi libertinism l-a manifestat si Traian Basescu fata de problema nationala, care, stand la masa cu iredentistii, in propria tara, a acceptat sa i se adreseze in limba maghiara tocmai cei care contesta vehement limba oficiala a statului roman.

Apoi tradarea, imbibata in capul de carton al unora crescuti ani buni pe la Viena, avea sa ofere Fundatia Gojdu ca pesches de buna garantie a modelului franco-german extins pe orbita damboviteana.

Numai ca, in Transilvania s-a dat alarma. Spirite atente si constiinte ardente au inceput demascarea. Purificarea etnica din HARCOV, retrocedarile „in integrum” ale imobilelor, terenurilor, apelor si padurilor, segregarea fizica a invatamantului, satisfacerea cererilor mincinoase ale optantilor, si lista este lunga, s-au facut cu mana spurcata a politicului compromis de la Bucuresti si ciocanul ucigator al unei justitii naimite, bine unse, la unele instante din Ardeal.

Ca sa nu mai vorbim de desantata propaganda antiromaneasca din judetele Covasna si Harghita si de vizitele premierului Orban – evident Victor, in aceste judete cu scopul trucat de a le intretine ura impotriva romanilor.

Se cunoaste in Europa ca nici o politica de deznationalizare n-a fost atat de apriga ca aceea sustinuta de secole de catre Ungaria. In timp ce minoritatea maghiara a avut nu doar drepturi, ci numai privilegii de la 1918 incoace, incluzand si perioada comunista, minoritatea romaneasca din Ungaria a fost desfiintata prin asimilare fortata. Se intampla si astazi sub ochii nostri…

Cand oare se vor trezi guvernele din Romania pentru constructia sanatoasa a relatiilor cu romanii din afara granitelor tarii?

Referindu-se la demersurile de istorie alternativa, a se citi falsa, din cauza intereselor politice din spatele unei asemenea maculaturi, istoricul Ioan Aurel Pop, pe atunci rector al Universitatii Babes-Bolyai din Cluj, astazi Presedinte al Academiei Romane(!!), constata cu amaraciune si il citez cu respect: „Pe acest fundal trist, pregatit de unii dintre noi insine, este foarte usor ca anumiti factori din afara sa combata unitatea romaneasca, actul de la 1 Decembrie 1918, ideea de solidaritate a romanilor ca popor si natiune” (sursa: facebook).

Si uite asa, incetul cu incetul, mai nou, pas-cu-pas, Statul roman a devenit un orfelinat al romanilor abandonati! Mai mereu in echilibristica politica, politichia de Dambovita a fost jucata in picioare, pe ritm de ceardas, de falanga politica udemerista. Stiu ca abuzul de putere se pedepseste prin Codul penal. Dar tot atat de bine stiu ca trebuie pedepsit si abuzul de prostie, ca sursa activa a tradarii intereselor Natiunii Romane.

Distinși compatrioți,

Ceea ce v-am prezentat nu este doar o recuperare a memoriei imediate ratacite prin hatisurile bagabontelilor zilnic mediatizate, ci si un rechizitoriu incriminant al antiromanismului de tip rasist, al mentalitatilor izolationiste de tip medieval practicate de politrucii maghiari bastinasi, prin care isi conserva privilegiile castigate in cardasie cu cei neaosi romani. Banul si puterea lui nu au diferente etnice! Iar numarul exemplelor mai de ieri sau chiar de azi este zguduitor. Te intrebi cum de mai existam!

Cred cu strasnicie ca aceste ganduri pot fi in acelasi timp si un indrumar pentru micii intreprinzatori de romanism! Sa inteleaga de ce anume trebuie sa se fereasca pentru a nu mai fi cobaii de serviciu ai defectorilor de Neam. Pentru ca nu putem sa intelegem prezentul continuu fara a intra afectiv in starea de jena pentru ceea ce lasam sa ne dezonoreze. In mult trambitata convietuire interculturala descoperim atavismele recrudescente ale popperismului fardat cu principiile distrugatoare de natiuni ale neomarxismului globalizant de astazi.

Actualul Congres, ca de altfel toate celelate XXII de editii de pana acum, se inscrie in marea batalie pentru apararea Identitatii Noastre. Pentru salvgardarea ultimelor resurse de riposta ferma contra mistificarilor si slutirilor de adevar. Demersul nostru national nu este o provocare la conflictualitate, cum o vor eticheta unii, ci tocmai o chemare la vigilenta pentru a nu mai permite insamantarea urii intre oamenii pamanteni, fie ei unguri, secui sau romani!

Cand ti se da foc Steagului National, cand il arde pe rug pe Avram Iancu, cand se afiseaza doliu „general” si protest civic de Ziua Nationala a Romaniei, cand nu ti se da o cana de apa sau o bucata de paine pe banii tai (!) daca nu o ceri in ungureste, te intrebi: e doar rodul propagandei sau este chiar ura!? In acest caz, lupta se muta din planul etnic in cel al subminarii politice si identitare.

Negarea Romaniei ca stat national suveran si invocarea federalizarii sau, mai nou, inceperea demersurilor generale pentru denuntarea Tratatului de la Trianon, sunt actiuni de neiertat contra existentei nationale a romanilor. Or, cu asemenea teme nu este loc de asteptare si nici urma de toleranta.

Romani, aparati TRIANONUL!

La 1 decembrie 1918 pantecele fertil al Istoriei a nascut pe Vatra Neamului, dupa secole de travaliu dureros, Statul National Unitar Roman. Opera a Noii Ordini Mondiale Post-Imperii, Statul Romanilor a infiat toti fii pamantului sau sub dreapta si nobila randuiala regala romaneasca. Si pentru ca a fost o nastere in Timpul Istoric si nu in maternitatea unor cancelarii, a avut drept nasi chiar pe Cei Trei Magi de la Apus: Willson, Loyd si Clemanceau care au semnat Certificatul de Nastere la 4 iunie 1920. Certificati sub semnul Victoriei! Sub acest certificat de nastere s-au regasit si fratii nostri gemeni de atunci, Cehoslovacia si Yugoslavia. Este pentru prima data in istorie cand si maghiarii au primit un stat recunoscut „de jure” dar pe care nu il recunosc nici astazi. Chiar si dupa Pacea din 1947, rigorile Trianonului au ramas aceleasi, cu exceptia unei grele nedreptati rasaritene adusa romanilor. Insa, odata cu caderea zidului Berlinului a inceput revansa perdantilor celor doua razboaie mondiale. Au fost asasinati fratii nostri gemeni, Cehoslovacia si Yugoslavia. Am ramas singuri si supravietuitori. Revansarzii incearca sa ne desfiinteze Certificatul de Nastere. Il neaga pe toate caile si mijloacele manipulatorii ale unei lumi amnezice si superficiale. Pentru a ne desfiinta ca Stat National isi neaga pana si propriul statut european. Se risca totul pe cartea insolventei istorice. Negationismul iredentist maghiar are o tinta fixa: ROMANIA.

Iar statalistii nostri se intrec in argumente filosofice si invocari de principii! In loc sa apere Istoria si demnitatea noastra de impostura si ura.

In loc sa obligam prezentul sa respecte jertfa trecutului si sa urmeze Calea Neamului Romanesc.

Frati si Surori intru Credinta si Neam,

La Alba Iulia si Zlatna se aude strigatul rastit al romanilor de dincolo de Carpati catre cei care practica autismul politic la Bucuresti. Dar si ropotul de furie al acelora care au in neamul lor sute de mii de suflete moldo-vlahe pierite sub ordinul „Treceti batalioane romane Carpatii”, pentru ca umbra secolelor de umilinte sa fie imprastiata din sufletele fratilor ardeleni de pretutindeni.

Scriu aceste randuri cu gandul la timpul care vine. Maine, ziua de azi va fi trecut. Iar de nu vom sti sa ne faurim demnitatea posteritatii inca din timpul vietii, nu vom merita vesnica pomenire.

Acest Congres, organizat prin spiritul patriotic al Zlatnei si vrednicului ei primar Silviu Ponoran, este un semn al prezentului ca nu i-am uitat pe cei jertfiti dintre noi si nici nu vom lasa ca uitarea sa se transforme in mormantul existentei noastre viitoare.

Asa am fost si asa vom ramane: o Tara, un Popor, o Credinta!

SUNTEM ROMANI SI PUNCTUM, TRAIASCA NATIA!

General(r.) prof. Dr. Mircea Chelaru

 

30 noiembrie 2019, de ziua Sfantului Andrei, Apostolul Romanilor

Cartea vorbeste, fara menajamente, despre grava sminteala sociala si politica care otraveste convietuirea dintre romani si maghiari in judetele Covasna, Harghita si Mures si descrie situatia scandaloasa a patrimoniului din Ardeal.

Lucrurile sunt mult mai complicate decat par si impun cu forta necesitatea aflarii si dezbaterii lor publice!

Autor: Ion Longin Popescu.

O puteti gasi aici pentru achizitionare: https://dacia-art.ro/index.php/insula-erpilor-din-inima-romaniei.html.

/0 Comments/by

Teodor Palade – Intrebari din tara in care a murit speranta


teodor palade, speranta

Teodor Palade - Intrebari din tara in care a murit speranta

Gasesc, din cand in cand, prin presa impinsa fortat in capitolul „ne important” de doctii invartitori ai publicatiilor romanesti, stiri pline de lumina. Stiri trecute cu buna stiinta in categoria „asta nu se publica”. De ce se intampla asa? Se intampla pentru ca intreaga presa este strict controlata. Pentru ca tot ce se adreseaza publicului larg (cu exceptia unei mici parti a online-ului) este cernut atent de personaje invizibile noua, mereu nestiute, mereu in umbra. Ele sunt acelea care, de acolo de sub pavaza anonimatului, imbuiba presa cu informatii in care sunt mestesugit ascunse (de cele mai multe ori in subluminal) mesaje menite sa sadeasca neliniste, teama, nesiguranta pentru ziua de maine, perspectiva prabusirii iminente in neant a tarii, ura nepotolita fata de cel de langa tine, adoratia pentru stapanul de peste ocean si veneratia pentru obiceiurile nesanatoase ale acestuia, vulgaritatea, slavirea nemasurata a tradatorilor si incriminarea adevaratilor patrioti, avantajele pe care le aduce supusenia tacuta si pericolele ce ne pasc din cauza mandriei de a fi roman, respectul exacerbat pentru straini si, totodata, desconsiderarea adanca pentru tot ce este neaos, romanesc.

Ati citit undeva, sau ati auzit din gura vreunui propagator de stiri televizate despre Timeea Petrescu, o copila de 12 ani nascuta la Craiova, care cu un IQ de 162 de puncte (la IQ 140 esti considerat geniu!) a fost acceptata in grupul restrans ai celor mai destepti oameni de pe planeta?

Dar despre cei trei liceeni romani, Alexandru Radac, Daniel Marpozan si Codrin Muntean, din Sibiu, care au castigat medalia de aur la Robotica, sectiune a Olimpiadei Geniilor, concurs organizat de catre Oswego State University of New York.? Va spus cineva ca cei trei au creat un revolutionar robot pompier menit sa salveze oamenii dintr-un incendiu fara sa puna in pericol viata salvatorilor si un extrem de eficient sistem inteligent de economisire a energiei electrice in locuinta.

In legatura cu elevul roman Norbert Kereszeny, nascut la Sighetu Marmatiei, ati vazut scris pe undeva, ati auzit a se aminti despre el printre sutele de breaking news-uri devastatoare ale vreunei emisiuni de stiri? Oricat v-ati stradui, nu. De ce ar fi trebuit sa-i stiti numele? Fiindca, fapt uimitor in lumea universitara italiana, el, un roman, intrat primul dintre 60.000 de candidati la facultatea de medicina a Universitatii din Milano.

Ati auzit rostit numele Mihaela Florea la vreo televiziune care transmite necontenit 24 de ore din 24, 365 zile pe an, ori l-ati citi tiparit pe undeva, eventual in ultima pagina a vreunei fituici cu pretentii de jurnal? Desigur, nu. De ce este important numele ei? Ea, Mihaela Florea in varsta de 18 ani, din Braila, a castigat Campionatul Mondial Microsoft Office Specialist 2019, sectiunea Excel. La Campionatul Mondial, cum este normal, au participat cei mai talentati informaticieni de pe planeta! Nicaieri in presa romaneasca nu veti afla numele romancei, absolventa a extrem de putin promovatului Colegiu National „Gh. M. Murgoci”. Pentru ziarele romanesti, aproape in totalitate ticluite in redactii apartinand unor alogeni prea putin interesati de valorile autohtone, Mihaela este un nimeni in comparatie cu Adelina Pestritu, Carmen de la Salciua, Alina Plugaru sau Sexy Braileanca.

Va informat, cumva, cineva din media romaneasca despre Stefan Pricopie? De ce ar fi trebuit sa-i cunoastem numele? Fiindca romanul Stefan Pricopie, absolvent al Universitatii Manchester, a castigat anul acesta, la sectiunea Economie, unul dintre cele mai prestigioase premii de pe planeta: Global Awards 2020, cunoscut ca si Premiul Nobel Junior! La competitie au participat peste 3400 de persoane reprezentand 338 universitati din peste 50 de tari. Premiul va fi acordat in ziua de luni, 11 noiembrie. A doua zi dupa alegeri. Credeti ca veti auzi in acea zi devenita importanta pentru Romania datorita lui, macar in soapta, rostit numele lui Stefan Pricopie? Daca da, va amagiti amarnic. Semidoctii Iohannis sau Dancila sunt mult prea importanti!

Va intereseaza despre ce era vorba in teza de licenta cu care Stefan a castigat Premiul Nobel Junior? Daca da, aflati ca trata tematica extrem de importanta a invatamantului public si a fenomenului de brain drain! Adica, se inaintau solutii inovative pentru unul dintre cele mai criticate laturi ale educatiei, inclusiv in Romania: invatamantul public. S-a apreciat ca teza sa deschidea noi perspective privitoare la metodele prin care poate fi adusa pe linia de plutire, prin invatamantul public, educatia generatiile viitoare. Desi este o directie de interes maxim pentru educatia romaneasca, domeniu considerat a se afunda azi in mlastina pestilentiala a semidoctismului si macinat de pericolul analfabetismului generalizat, nimeni de la noi nu s-a gasit interesat de ideile tanarului Pricopie… Ce este fenomenul „brain drain”, analizat si el in teza studentului roman? Fenomenul „brain drain” (in traducere directa „exodul de creiere”) reprezinta una dintre cele mai devastatoare realitati cu care se confrunta Romania de trei lungi decenii! Cat de pustiitor este acest fenomen pentru noi? Pentru a raspunde ar fi, probabil, suficient daca as preciza ca, cu o singura exceptie, toti romanii eminenti nominalizati mai sus nu mai traiesc astazi in Romania! Sunt creiere tinere si fecunde luate de valul cu putere de tsunami al exodului romanesc. Sunt creiere alungate de noi cu buna stiinta. Sunt semne incontestabile ale geniului acestui popor imprastiate in lumea larga cu o inconstienta criminala. Sunt seminte fertile ale viitorimii Romaniei pe care conducatorii nostri semidocti, tradatori din fire ori cumparati pe un pumn de arginti, le-au risipit in cele patru zari cu nesimtirea specifica politicianului roman. Intereseaza pe cineva din Romania teza lui Stefan Pricopie? Sau a stat vreo oficialitate de vorba cu unul dintre geniile de mai sus, apartinand inca acestei tari, aflati pe cale de a fi absorbiti de o alta cultura? Nu! Ministrii educatiei (26 in ultimii treizeci de ani!) se schimba precum ciorapii fara sa lase nimic in urma lor cu exceptia mirosului pestilential, specific oricarui ciorap murdar, miros care se raspandeste rapid in intregul sistem educational romanesc.

Voi aminti si despre Alexa Tudose, eleva in ultimul an la Colegiul National „I.L.Caragiale” din Ploiesti, o tanara despre care, de asemenea, aproape nicaieri nu s-a scris sau vorbit. De ce Alexa Tudose? Pentru ca ea a cucerit, in septembrie anul acesta, medalia de aur la Balcaniada de Informatica. Este singura data in istoria Balcaniadei cand medalia de aur este atribuita unei fete! La concurs au participat 52 tineri informaticieni de viitor din 11 tari. De ce mai este importantant sa vorbim despre Alexa? Pentru ca, asemenea altor copii supradotati de varsta ei, nici Alexa nu va ramane in Romania! Ea a decis sa plece in Marea Britanie unde timp de sase ani va urma cursurile Universitatii din Oxfort. Se va mai intoarce? Nimeni nu poate sti azi. Ceea ce cunostem cu siguranta este ca sansele revenirii sunt sub 5%.

Am dat numai cateva exemple de tineri exceptionali pe care „cineva” nu doreste sa-i cunoastem, nu vrea sa-i pretuim la adevarata lor valoare si ne interzice sa ni-i apropiem de tara. Sunt numai cateva dintre miile de minti romanesti care lumineaza precum stelele intelectul planetei si al caror nume, numai din vina noastra, le ignoram. Sunt tineri romani pe care tara ii pierde definitiv, care vor innobila prin capacitatile lor viata stiintifica, medicala sau artistica din alta parte, din tari care, pentru ca stiu sa pretuiasca si sa pastreze valorile adevarate, ne sunt date exemplu de iluminare in istoria omenirii. Sunt tineri romani despre care forte oculte nu vor sa aflam, a caror existenta, talent si inteligenta sunt trecute sub o vinovata tacere in timp ce mintile fragede ale generatiei care acum se ridica sunt inundate cu false repere.

Si, totusi, de ce ne pleaca valorile? De ce tinerii nu recunosc Romania ca fiindu-le patrie ocrotitoare, nu o percep ca pe o entitate protectoare, ca pe un sprijin in realizarea personala deplina? Raspunsul, pentru ambele intrebari, e simplu. Atat de simplu! Aici, in aceasta tara, nu se mai poate visa. Aici, in Romania noastra, a murit speranta. Iar de aici, din Romania de azi, viitorul nu se mai vede. Si nu se mai vede pentru ca a fost furat!

Poate va veti intreba: „Pentru toate astea, unde sunt vinovatii?” Va invit ca, impreuna, sa avem curajul de a ne privi in oglinda. Acolo ii vom gasi, cu siguranta, pe cei culpabili!

A consfintit pentru dumneavoastra, Teodor Palade via teopal.ro.

/0 Comments/by

Florian Colceag – Falimentul national. Nu Romania este de vina, ci noi, romanii!


florian colceag, romania, criza, curatenie, istorie, civilizatie

Florian Colceag - Falimentul national. Nu Romania este de vina, ci noi, romanii!

Anul trecut (de fapt, in 2009 – n. red.), in august, Romania era deja in faliment nedeclarat oficial, deoarece nu mai producea suficient pentru a se descurca din propriile venituri. Decizia politica a acelui moment a fost sa tinem Romania pe hrana artificiala prin imprumuturi bancare. Banii, in loc sa intre in programe de dezvoltare economica, au intrat in sacul fara fund al coruptiei politice, fara a se vedea nimic palpabil in cresterea economica. De atunci, situatia a continuat sa se inrautateasca, dupa cum vedem cu ochiul liber in clipa de fata, si am ajuns la momentul in care, platind datoriile la banci, nu mai avem bani de salarii.

Mecanismele inovarii ce ar fi trebuit, in mod obligatoriu, sa fie puse in functiune, au fost evitate de sectorul politic, iar in acest moment frauda politica ne-a adus in situatia in care Romania este monitorizata de U.E. ca tara infractoare, impreuna cu Bulgaria. In urma acestei proceduri este foarte posibil ca Romaniei sa i se taie finantarile europene, lasandu-ne astfel fara posibilitatea financiara de a mai dezvolta un sector economic. Din nou stima noastra si mandria pentru iubitii conducatori.

Ca sa punem insa punctul pe „i”, in februarie, Romania, in ciuda performantelor economice extrem de slabe, are toate sansele sa intre in spatiul Shengen. Cu alte cuvinte, in piata de munca Europeana. In aceste conditii, profesorii, medicii etc., care sunt pusi in situatia de a muri de foame in tara vor pleca oriunde isi pot gasi o paine, iar Romania va ramane fara aceste profesii. Vom avea astfel bucuria sa scapam de grija bugetarilor, caci emigratia va face ca profesorii si elevii, impreuna cu familiile lor, sa se duca unde vad cu ochii. Din nou este extraordinar de vizibila capacitatea politicului actual de a face fata crizelor, vorba cantecului de pe vremea copilariei: „Partidul minte…, partidul minte…, partidul minte luminata…”.

Daca stam si numaram, vom descoperi ca o mafie politica avand in componenta un numar relativ mic de smecheri ce ar trebui bagati la puscarie sau la casa de nebuni reuseste sa alunge populatia unei tari. Vor ramane batranii pe care nu-i mai vrea nici o tara din Europa, care sa moara de foame, caci nu vor mai avea cine sa le plateasca pensiile.

Exista totusi vreo iesire din aceasta situatie? Raspunsul este: DA, EXISTA! Iar acest raspuns contine un pachet de masuri, care insa trebuie aplicate. O scurta lista este prezentata in cele ce urmeaza:

– reforma Constitutiei, astfel incat reprezentarea politica sa fie facuta de oameni ce se pricep si care au confirmat in cursul vietii capacitatea si dorinta lor de a face un bine public;
– demararea urgenta a procesului de inovare cu ajutorul programului RO-SBIR, prezentat in paginile acestei publicatii;
– initierea procedurilor de vot online pentru toata lumea, inclusiv si mai ales pentru romanii din diaspora;
– incurajarea procesului de brain regain care, teoretic, poate permite crearea unei baze economice puternice, impreuna cu procesul de inovare tehnologica. Cateva uzine super-moderne, cu piata asigurata pentru produse, ar permite suficiente venituri bugetare ca sa nu mai ajungem la convulsii sociale;
– programe de antreprenoriat social si dezvoltare comunitara care, odata initiate, ne vor permite sa trecem greul;
– un guvern tehnic format din specialisti capabili sa se dedice sectoarelor lor de activitate, fara sa mai fie conditionati de mafia politica.

Desigur, aceste masuri nu se pot lua cu ajutorul acestei clase politice, asa ca va trebui sa schimbam radical clasa politica, daca mai vrem sa traim in Romania. Oricum, eu consider ca ar fi pacat sa pierdem o tara, doar pentru ca au fost prost croite regulile de functionare a acesteia. Regulile se pot schimba. Stim cum se pot schimba, doar ca va trebui sa le schimbam noi, caci nu se schimba de la sine. Eu, personal, vreau sa mai traiesc in Romania, caci aici am radacini. Si nu Romania este de vina ca se intampla ce se intampla, ci noi, romanii!

/0 Comments/by

Constantin Cojocaru – Filozofie si tehnica fiscala

Constantin Cojocaru - Filozofie si tehnica fiscala

In ultimul timp, in mai multe publicatii romanesti, domnii „analisti” in ale economiei au pornit o adevarata cearta legata de contributiile sociale, adica de modul in care se constituie fondurile de asigurare de batranete (pensii), de sanatate si de somaj. La originea discordiei se pare a se afla o afirmatie a domnului Sebatian Vladescu, care, intrebat fiind daca i se pare normal ca angajatorul sa plateasca contributii sociale mai mari decat angajatul, a raspuns ca „nu-i vorba ca plateste cineva in locul cuiva, ci de o suma de bani care reprezinta costurile cu forta de munca intr-o companie”. Ca le plateste compania sau angajatul „e o chestie de tehnica de plata”, ar fi conchis domnul ministru.

Din cauza acestei afirmatii, domnul Vladescu este pus la zid, este etichetat ca fiind un birocrat, un tradator al „culturii” economice liberale, cu „o mentalitate de contabil de SRL” si nu una „de vizionar care sa faca politica fiscala sa asigure bunastarea peste generatii”.

Disputa dintre domnul Vladescu si criticii sai porneste de la faptul ca, in Romania, in prezent, ca si in ultimii 16 ani, fondurile de asigurare mentionate – pentru pensii, sanatate, somaj – ar fi alimentate mai mult de angajatori decat de catre cei asigurati, de catre beneficiarii acestor fonduri, adica de catre salariati.

In prezent, pentru asigurarile sociale (pensii), angajatorul plateste o contributie egala cu o suma reprezentand 20,50% din valoarea salariului platit angajatului, in timp ce angajatul contribuie cu 9,50% din salariul sau. La sanatate, contributia angajatorului este de 7,00%, iar a salariatului este de 6,50%, ambele procente fiind aplicate tot la valoarea salariului angajatului. La fondul de somaj, angajatorul participa cu 2,50%, iar angajatul cu 1,00%, procentele fiind aplicate tot la salariul angajatului. Adunand procentele de mai sus, ajungem la concluzia ca angajatorul plateste 30%, iar salariatul numai 17%.

„Criticii” domnului Vladescu apreciaza ca raportul dintre cele doua procente nu reprezinta „o chestie de tehnica de plata”, ci rezultatul unei „filozofii” economice, al unei anumite „culturi” economice, una care nu are nimic de-a face cu liberalismul, pe care, pasamite, l-ar reprezenta domnul Vladescu, in calitatea sa de ministru liberal al finantelor. In conceptia domnilor „critici”, procentul ridicat al participarii angajatorului la constituirea diverselor fonduri de asigurare in beneficiul salariatului ar fi rezultatul aplicarii unei politici fiscale de esenta socialista, asistentiala.

Intr-o economie liberala, ne spun domnii „analisti”, salariatul este un „jucator” economic care isi poarta singur de grija, se asigura singur, din propriul buzunar, si pentru batranete (pensie), si pentru sanatate, si pentru situatia in care si-ar pierde locul de munca (somaj).

Personal, cred ca nu are dreptate domnul Vladescu, dar nu au dreptate nici criticii sai. Modul de constituire a fondurilor de asigurare care fac obiectul discutiei nu este „o chestie de tehnica de calcul”, ci reprezinta o componenta fundamentala a politicii economice a statului, la baza careia ar trebui sa stea principiile doctrinare ale guvernantilor.

Faptul ca, in prezent, in Romania, pe hartie, angajatorul „plateste” de doua ori mai mult decat angajatul pentru asigurarea acestuia, a angajatului, pentru batranete, boala si somaj, nu este rezultatul unei politici economice bazata pe principii doctrinare socialiste.

Modul de constituire a fondurilor de asigurare pentru batranete, boala si somaj este o componenta intrinseca a „reformei” postdecembriste, adica a sistemului legislativ, administrativ si financiar prin care cetatenii Romaniei au fost si sunt jefuiti de veniturile create de ei inainte si dupa 1989.

In perioada 1948-1989, cetatenii Romaniei au platit contributii sociale, incasate de statul roman si investite in capitalul real (uzine, fabrici, constructii etc.) acumulat pana in 1989. In 1990, statul roman postdecembrist avea puterea si obligatia sa calculeze exact contributia fiecarui cetatean la fondul de asigurari sociale, sa faca acest fond actionar la societatile comerciale, astfel incat fiecare cetatean sa fi putut avea propriile polite de asigurare, si de batranete, si de boala, si de somaj, platite la zi. Statul roman a preferat, insa, sa confiste contributiile sociale platite de romani, asa cum a facut cu tot capitalul acumulat de romani pana in 1989. Tot statul roman a avut puterea si obligatia sa instituie un astfel de nivel al salariilor in care sa fi fost incluse, de la inceput, din 1990, toate contributiile la fondurile de asigurare de batranete, de boala, de somaj.

Angajatorul, de stat, sau privat, nu ar mai fi trebuit sa plateasca nici o contributie la nici unul din fondurile de asigurare despre care vorbim.

Ceea ce trebuia si putea fi facut in 1990, poate fi si trebuie facut si acum. Ce s-ar intampla daca, incepand cu ziua H, ora 0, toate cele 30 de procente platite acum de angajator ar fi incluse in salariu, ca si celelalte 17, si platite catre cele trei fonduri de asigurare de catre salariat? Ar fi mai multe consecinte, printre care si aceea ca salariatii romani s-ar intreba de ce ei platesc aproape 50% din veniturile lor pentru a se asigura impotriva batranetii, a bolii si a somajului, adica un procent de cateva ori mai mare decat cel platit de colegii lor din tarile civilizate, tari in care statul nu functioneaza ca instrument de jefuire a cetatenilor, ci ca instrument de aparare a avutiei si veniturilor acestora.

Bursa, 03.07.2006.

/0 Comments/by

Florian Colceag – Saracia, dezastrul si non-educatia sunt programate


florian colceag, romania, criza, curatenie, istorie, civilizatie

Florian Colceag - Saracia, dezastrul si non-educatia sunt programate

Este absolut inutil sa afirmam despre cineva ca este sau nu educat. Fiecare supravietuieste sau nu, in functie de abilitatile, atitudinile, aptitudinele si cunostintele pe care le-a acumulat in timp. Astfel, un hot poate fi un personaj foarte educat in profesia lui de hot, cu un cod social fata de alti hoti, cu studii superioare si mentorat in puscarie etc. El este needucat, poate, catre alte activitati decat cele din bransa lui de hoti.

Este, de asemenea, extrem de relevant de cercetat ce scoala are fiecare si catre ce domenii si-a dezvoltat competentele specifice. Aceasta scoala poate fi data de sistemul de invatamant formal, de comunitatea in care traieste, de strada, televizor, presa etc. Totdeauna, insa, aceasta scoala isi lasa amprenta asupra personalitatii omului.

De ce aduc vorba despre educatie, este simplu: ideea este de vazut unde au supt cei care ne-au adus in pragul falimentului, caci scoala din genele personale, impregnata adanc, la varsta frageda, nu se mai sterge, ea formeaza competente stabile pe toata viata. Sau, cum spune proverbul romanesc, „lupul isi schimba parul, dar nu si naravul”.

Daca au supt la scoala de stat, unde au trebuit sa toceasca si sa pacaleasca sistemul mimand cunoasterea, fara a avea insa abilitati formate de aplicare a acesteia, vom obtine un profil uman pe care il cunoastem: sa moara capra vecinului, merge si asa, timpul trece, leafa merge etc. Sunt clare exemple de comportament indus prin scoala, iar daca multi dintre managerii nostri sunt ineficienti, ei au invatat ineficienta optima din scoala.

Dar daca au mai suferit si o scoala de tip NKVD, atunci cum vor actiona cei ce ne conduc? Puteau invata din doctrinele partidului conducator, fara sa mai plece din tara, acesta era sistemul pe vremea aceea. Ei bine, vedem cu ochii proprii, acei absolventi aflati acum la putere nu vad criza actuala decat in termenii directivelor. Adica nici vorba de politica de dezvoltare, de investitie in inovare tehnlogica, de vreun program de antreprenoriat social sau de dezvoltare comunitara! In schimb, multe impozite, taxe irationale care sugruma economia si saracesc populatia aducand-o la disperare! De fapt, ei nici nu pot gandi in alti termeni, caci pe harta lor mentala nu exista alte reliefuri decat cele insusite de mult.

Putem noi sa asteptam mult si bine sa gasim o urma de ratiune in politicile la zi, nu o vom gasi, caci saracia si dezastrul sunt programate, nu sunt o consecinta intamplatoare a unor stangacii. Programarea au facut-o altii, din afara, si functioneaza impecabil, atata vreme cat cei programati sunt la carma tarii.

Faptul ca nu se doreste iesirea din criza a tarii este dovedit si de viteza de melc cu care se discuta legea educatiei, care ar putea schimba paradigma de lucru, astfel incat sa permita tinerilor sa aiba alte conceptii, mai emancipate, sa permita celor 300.000 de tineri cu studii in strainatate, care nu au supt la biberonul comunist, sa aiba o contributie reala si benefica la dezvoltarea nationala, folosind expertiza incompetentilor pentru iesirea din criza a Romaniei.

Ne miram din nou ca „nu exista vointa politica”. Ba exista vointa, dar nu in directia dorita de noi, ci in directia opusa! O vointa directionata in beneficiul celor cu scoala vietii facuta ca la hoti si intrati apoi in politica.

Ne miram de ce avem cele mai stupide emisiuni de televiziune, fara miez, fara mesaj, fara speranta… Pai este simplu de constatat: poporul nu trebuie sa aiba speranta! El trebuie sa dispere, sa plece, sa lase acest pamant binecuvantat cui da mai mult.

Ne miram de ce filmele tv sunt pline de violenta si de sexualitate. Pai, iarasi raspunsul este simplu: tinerii trebuie sa aiba disponibilitatea spre violenta si sex cat cuprinde, altfel ar fi posibil sa nu devina mercenari sau prostituate pentru orice ocupant.

Acesta este consecinta nepasarii si vanzarii la care au subscris intelectualii din asa-numita societate civila. S-au dat de partea unor partide politice, au luat cateva firimituri si au uitat ca sunt parte a unui popor umilit, saracit, prostit cu buna stiinta si rea vointa.

Suntem in ultimul ceas. Mai avem putin pana cand vom cumpara hrana pe cartela (caci exista deja criza alimentara), avem dezechilibre economice atat de grave incat nu ne mai putem gestiona viitorul. Este nu doar ceasul al 12-lea, ci ultimul minut din ceasul al 12-lea! Politicienii stau linistiti, caci mai au ceva de vandut: ceva bogatii naturale, ceva mercenari, ceva prostituate, droguri, arme, o tara etc.

Acesta e viitorul pe care visam sa-l aiba copiii nostri?

/1 Comment/by

Ioan Rosca – Si totusi, Romania e o tara, nu un loc de parcare!

Ioan Rosca - Si totusi, Romania e o tara, nu un loc de parcare!

– Scrisoare deschisa catre „diaspora” –

„Legea 217/2015 (Wiesel, Antonescu, Florian etc.) nu este constitutionala” este titlul petitiei pe care am publicat-o in august 2015 pe site-ul www.petitieonline.com. Am constatat, inca de la inceput, putinatatea reactiilor din locurile in care s-au asezat masiv „capsunarii” si alte categorii de „diasporeni”, plecati pentru mai mult sau mai putin timp spre o viata mai buna (Italia, Spania etc.) – in comparatie cu atitudinea romanilor ramasi acasa si vocile itite din zonele unde am avut o vreme „exil anticomunist” (SUA, Canada, Anglia etc.). Aceasta intimplare e o particica dintr-un fenomen care poate avea diverse continuari si explicatii. Dar cred ca putem agrega numeroase observatii de acest gen, prin rationamente rezonabile, tragind concluzii ingrijoratoare privind raportul „diasporei” romanesti cu destinul tarii la care se raporteaza, relatie care penduleaza tragic intre impletire si conflict de interese. Am trait suficient conditia de roman emigrat si am dialogat suficient cu altii aflati in aceeasi situatie ca sa pot spune unor lucruri pe nume, in cunostinta de cauza.

Cu radacinile taiate, umblind pe coclauri straine dupa integrari (si de suflet) iluzorii, emigrantul (roman) e victima continua a dezradacinarii sale. Mai ales prima generatie, nu are cum sa-si incropeasca din mers o noua temelie existentiala, caci procesele fiintarii isi au calendarul lor, asa ca lupta pragmatica pentru adaptare la context e insotita de frustrari, alienare, nostalgii. De-abia urmasii celor aruncati pe sol strain (daca parintii lor nu-i expun prea mult la fostul „acasa”) pot cultiva alt etos, dezvoltind un modus vivendi adecvat – local sau delocalizat. Se plamadesc astfel, tragic, constiinte duale/dedublate/chinuite/schizoide, care incearca sa ramina romanesti la distanta (practicind un sentimentalism individualist neputincios si tinjind fara succes la modelul de portabilitate solidara a evreilor) sau sa scape de aceasta conditionare (asimilindu-se resemnat sau definindu-se itinerant – dupa modelul nerecunoscut explicit al tiganilor).

Acest zbucium al neo-bajenarilor intru regasirea unui echilibru semnificant este firesc si poate sa stirneasca empatie/mila celor care stiu ce patologie socio-politica nemiloasa a obligat atitia romani sa-si paraseasca tara/casa/spatiul vital.

Este crucial ca nici cei ramasi acasa nu se pot implini sanatos, ceea ce taie pofta/calea de intoarcere, atunci cind pribeagul/evadatul vede ca nu e bine nici afara, departe. Dar despre asta am vorbit si voi mai vorbi alta data. Ceea ce vreau sa relev aici este ca a aparut o categorie numeroasa de romani mutanti, cu interese specifice posturii lor nomade, care nu se mai suprapun cu cele ale romanilor ramasi infipti/prinsi in glie.

Siliti sa suporte vicisitudinile vietuirii pe teren strain (instabilitate, izolare, discriminare, xenofobie etc.) acestia au motive sa sustina agenda estomparii specificitatilor locale, nationalismelor, identitatilor comunitare puternice – sperind ca mondializarea si cosmopolitismul, impuse de corectitudinea politica la putere, le va usura integrarea in societatile in care nu se simt inca admisi pe deplin.

Nu stiu daca adeziunea lor interesata la combaterea „xenofobiei” ar merge pina la a sustine implantarea a cit mai multi si mai exotici straini in Romania (evrei, arabi, asiatici, negri etc.). Poate ca, intorsi acasa, ar practica un dublu standard. Dar, de acolo de unde sint, pot fi atrasi de propaganda pentru deschiderea Romaniei catre exterioritate, caci ei se lovesc acolo de unii care ar vrea sa nu le soseasca prea multi musafiri, care sa le distruga continuitatea culturala. Spus pe scurt, romanii in deplasare au interese opuse celor ramasi acasa, in problema identitatii/coerentei/omogenitatii nationale.

Domnul Cristian Diaconescu a punctat pregnant acest aspect in interventia sa din emisiunea „Jocuri de putere” de pe 5 august 2015, dupa ce a relatat modul in care citiva evrei au impus intregii Europe o agenda din care face parte legea 217/2015 – in numele combaterii xenofobiei. La observatia mea privind modul nedemocratic in care politicienii romani ne-au potcovit cu aceasta lege nociva, trimisa lor in plic, el a replicat ca, daca ar fi fost consultati romanii, ar fi votat-o majoritar, pentru ca sint interesati de combaterea obstacolelor care le deranjeaza descurcarea prin lume. Sa trecem peste faptul ca re-legitimarea sentintelor justitiei criminale comuniste contra „fascistilor si legionarilor” si paralizarea denuntarii genocidului antiromanesc nu foloseste de fapt celor care vor sa munceasca, intreprinda, cerseasca, fure sau studieze oriunde – fara impedimente etnice/nationale. Si apoi, peste postura contradictorie a romanilor locali, care – pe de o parte – viseaza sa se aseze nestingheriti peste altii, dar – pe de alta – nu ar vrea probabil sa se aseze nestingheriti altii peste ei (de exemplu, luindu-le paminturile, dupa ce le-au luat fabricile, bancile, resursele etc). Teza domnului Diaconescu este remarcabila in esenta: diaspora are nevoie de combaterea nationalismelor!

Daca e asa, fenomenul diasporei (care deja goleste tara de inteligenta si energie si a contribuit la cresterea preturilor si stingerea specificitatii) poate deveni un factor de disolutie nationala, lucrind pentru o agenda interesat cosmopolita, tocmai in momentul in care Romania are nevoie de spirit national ca sa se pazeasca de paraziti si satelizare. Ca sa poata cei plecati (sau care viseaza sa plece) opera nestingherit in alte parti (cumpara pamint, ocupa posturi etc.) ei sint chemati sa sustina penetrarea inechitabila a strainilor, intr-o Romanie parasita de fostii ei fii. Pe care cei ce i-au alungat vor sa-i foloseasca internationalist.

Relatia adinca dintre identitate si autonomie nationala face ca pierderea coerentei comunitare sa deschida poarta aservirii economice, usurind sarcina parazitilor exteriori ai cetatii ramase fara ziduri, fara protectie, fara anticorpi. Cetatenii statului deznationalizat sint o prada usoara pentru neocolonialism, care si-a perfectat istoric mijloacele de a exploata o populatie locala dezorientata domesticitor, colaborind cu oligarhia interna. Supunerea umila fata de centrele de comanda imperiala face imposibila apararea intereselor populatiei prinse in capcana pseudo-democratiei, practic ne-reprezentate, din moment ce „alesii” fac ce le cer stapinii nealesi. Romanii din diaspora, daca se doresc patrioti, trebuie sa-si domine interesele specifice si sa nu sustina doctrine toxice pentru romanii ramasi in tara, chiar daca promotorii mondializarii si integrarii arunca slujitorilor cite un oscior european.

Problema legitimitatii influentarii regulilor din cetate, de catre cei care nu traiesc in ea este ocultata metodic. Am stirnit animozitate in rindul confratilor mei emigranti, cind m-am pronuntat impotriva dreptului celor plecati de a vota, determinind viata celor prinsi in plasa, fara a suporta si ei consecintele deciziilor (de exemplu – a contribui fiscal asa cum vor „alesii”). E vorba aici de esenta democratiei: normele trebuie stabilite de cei ce le vor suporta. O vreme, se putea crede ca aceia care „nu au mincat salam cu soia” pot influenta pozitiv decizia colectiva. Dar s-a putut observa (vezi alegerea presedintilor) ca interventiile lor uneori patetice, dar de regula in necunostinta de cauza, nu fac decit sa amplifice absurditatea farsei electorale. Vizita de concediu pe acasa, pentru a etala o masina scumpa si a vedea cum mai inainteaza viloiul din pirloaga nu e suficienta pentru a intelege sau trata patologia prabusirii sub tavalugul Tranzitiei Criminale.

Cine chiar simte responsabilitate politica fata de soarta Romaniei ar trebui sa se implice intr-un efort solidar de eliberare a ei. Incercind sa instig la actiune reala exilul si diaspora, incepind cu 2004 (www.piatauniversitatii.com) am constatat disponibilitatea cvasi-nula a „diasporei” (in afara de agitatii sterile pe facebook, refulari incoerente producatoare de lehamite) pentru salvarea Romaniei din ghearele clicii postcomuniste care a pradat-o, distrus-o si aservit-o la straini. De aceea nu m-am lasat antrenat in iluzii atunci cind romanii au asaltat ambasadele ca sa-si dovedeasca patriotismul… alegind intre pionii propusi de sistem ca alternative. Un foc de paie ce nu avea cum sustine un incendiu, pentru ca nemultumirile celor plecati (ca si ale celor dinauntru) nu urca dinspre efecte spre cauze, dinspre vorbarie spre implicare, dinspre revolta spre solidaritate. Cei plecati cer sa se creeze conditii ca sa se poata eventual intoarce. Cine sa le creeze, mafia care a uzurpat statul? Populatia care s-a degradat prin descurcare? Vulturii externi care profita de vinzarea noastra pe nimic de catre oligarhia securicomunista? Partidele care si-au ras-demonstrat mafiotismul si fruntasii civici care si-au ras-demonstrat impotenta/impostura?

Exilul macar stia. Dar diaspora este neinformata si „apolitica” – in sens las, asa ca poate fi determinata sa judece istoria superficial si nedrept, prin echivalari fortate ale unor situatii ne-similare. Framintarile care au dus la tensiunile din interbelicul romanesc nu sint echivalente cu dorinta de integrare civilizata a emigrantului roman de azi. Una e sa fii acceptat fara discriminare, ca nou venit ce vrea sa participe la viata unei comunitatii primitoare, si alta e ca grupul tau etnic, prin solidaritate tribala, sa acapareze in mare parte puterea economica, politica, mediatica – transformind gazdele in slugi ale noilor veniti. Una e ca sa ceri ca sa nu fii aruncat in mare, reclamindu-ti dreptul de a parasi locurile in care nu mai suporti sa traiesti, si alta e sa preiei controlul societatii de adoptie, cumparind „reprezentantii” (o forma de ocupatie – prin mijloace oculte si financiare). Iar daca noi sositi participa la un genocid impotriva bastinasilor rezistenti, pretentiile lor de a fi tratati prieteneste si pomeniti evlavios nu mai au nici o legitimitate.

Dincolo de diferentele de viziune legitime privind scaparea spre viitor, ar trebui sa fie evident celor lucizi si de buna credinta ca Romania nu se poate ridica daca nu isi intareste suveranitatea si democratia. Cit timp indicatiile de la noul Fanar sint implementate de criminalii ramasi la putere, interesele reale ale populatiei prinse in ghearele statului-lagar nu au cum fi promovate. Aceasta e miza profunda a impotrivirii fata de legea 217 – un act de intimidare/domesticire care adinceste distrugerea autonomiei si libertatii, strainii ocupind teritoriul pe care dispora l-au parasit.

Cei ce vor sa conserve un „acasa” de ultima referinta, ar trebui sa nu se lase atrasi de cintecul de sirena al propagandistilor care-i folosesc ca agenti ai deznationalizarii. Romania nu trebuie redefinita ca o gara in care vin si pleaca continuu calatori spre toate colturile pamintului. Caci un astfel de spatiu plin de agitatie, dar vidat de sensuri, nu va mai oferi nimanui decit un loc anost de parcare.

17 august 2015

Sursa: piatauniversitatii.com.

/0 Comments/by