Entries by Patrick Matis

A încetat din viață prof. dr. academician Ovidiu Bojor, supraviețuitor al cumplitelor masacre ungurești din anii 1940

A încetat din viață prof. dr. academician Ovidiu Bojor, supraviețuitor al cumplitelor masacre ungurești din anii 1940

Academician Doctor Farmacist Ovidiu Bojor, președintele onorific al Planta Romanica, a murit la vârsta de 98 de ani. El a fost cel mai mare fitoterapeut român, doctor farmacist, membru de onoare al Academiei de Științe Medicale, transmite Evz.

„Să îți pui întrebarea: de unde vin, ce trebuie să fac, unde plec? Răspunsul e foarte simplu: venim de la minus infinit, trăim un metru de viață și plecăm la plus infinit.”

Ovidiu Bojor este deținător al titlului de Senior Honoris Causa, brevet acordat de către Forumul Președinților Patronatelor din România și Diploma de Merit Academic, acordată de președintele Academiei Române.

A devenit cercetător științific recunoscut, din 1978 este secretar științific, expert al Națiunilor Unite pentru Dezvoltarea Industrială (ONUDI) și consilier științific la Centrul de Biotehnologii din București.

Puțini știu că Ovidiu Bujor este nepotul preotului masacrat împreună cu toată familia sa la Mureșenii de Câmpie, în noaptea de 23-24 septembrie 1940, la ordinul lui Wass Albert.

Redăm mai jos un fragment dintr-un interviu al regretatului academician:

Omul să fie Om

Născut la Reghin, la 1 noiembrie 1924, cel care și-a dedicat viața oamenilor și științei, profesorul dr. Ovidiu Bojor nu ar fi existat dacă o minune dumnezeiască nu l-ar fi împiedicat ca, în toamna acelui sângeros an 1940, să meargă la Mureșenii de Câmpie pentru a-și petrece ultimele zile de vacanță alături de vărul său, Victor… Atunci au fost împușcați de către criminalii horthyști, toți cei cinci membri ai familiei Bujor și alți șase apropiați ai acestora, pentru simpla vină de a fi fost români.

Ovidiu Bojor a iertat de mult, dar de uitat, nu poate să nu uite…

Irina Airinei: Întreaga familie a preotului Andrei Bujor, unchiul dumneavoastră, a fost masacrată în comuna Mureșenii de Câmpie, în noaptea de 23-24 septembrie 1940, din ordinul contelui Albert Wass imediat după cedarea Transilvaniei de Nord Ungariei horthyste. Ce sentimente v-au trezit încercările de reabilitare a contelui Wass în procesele intentate de urmașii săi?

Prof. Dr. Ovidiu Bojor: Curtea de Apel de la Cluj a respins irevocabil cererea de reabilitare a lui Albert Wass deoarece există probe indubitabile împotriva lui. E un act de dreptate. În afară de alți șase nefericiți, toți membrii familiei mele au fost uciși în chinuri groaznice din ordinul lui Wass.

albert wass

I.A.:  Printre cei împușcați în altă localitate, Sucutard, tot din ordinul lui Wass, se numără și două tinere evreice de 19 ani care avertizaseră jandarmeria cu privire la crima colectivă care se punea la cale în castelul grofului.

Prof. dr. O.B.:  În timpul ocupației Ardealului de Nord, autoritățile horthyste au comis crime abominabile, i-au ucis și i-au deportat la Auschwitz și la Buchenwald pe evrei, i-au ucis și au izgonit români. Eu sunt un om credincios… Născut fiind la Reghin, până în ’40, ne jucam pe stradă, maghiari, români, evrei, sași și țigani. Atunci am învățat română, maghiară și germană. Pe stradă, cu copiii. Nu se punea problema urii de rasă, singurele conflicte erau când cineva punea altcuiva o piedică la un joc de fotbal. Am avut apoi profesori universitari maghiari cu care am fost în relații excelente, în secuime am avut prieteni buni. Mai târziu, am lucrat pe patru continente și am colaborat cu reprezentanți ai tuturor raselor de pe Terra…

,

Eveniment sâmbătă 18 februarie 2023 – Proiecție a filmului Experimentul Pitești

Eveniment sâmbătă 18 februarie 2023 - Proiecție a filmului Experimentul Pitești

Vă invităm sâmbată, 18 februarie, la PROIECȚIA PRIVATĂ a filmului EXPERIMENTUL PITEȘTI realizat de regizoarea Victoria Baltag.

Evenimentul începe la ora 16.00, la Sala de Film a Muzeului Recordurilor Românești (Museum of Romanian Records) din strada Parfumului, nr. 25, București, cod 030841.

Proiecția lung-metrajului se va desfășura în regim privat și în scop caritabil, pe durata a 1h.20 de minute, urmată de o sesiune Q&A cu realizatorii filmului.

În distribuție, cu o ultimă prezență cinematografică, îl veți putea vedea și pe Ion Caramitru, susținator al acestui proiect.

Biletele au valoare de donație către Asociația Connections România.

Vă rugăm să ajungeți în sală cel puțin cu 10 minute înainte.

Detalii si achizitionare locuri aici: https://bilet.ro/eveniment/experimentul-pitesti-10934

,

Stelian Tănase la Muzeul Național de Artă al României – Lansare de carte – Negustorul de Antichități

Stelian Tănase la Muzeul Național de Artă al României - Lansare de carte - Negustorul de Antichități

Muzeul Național de Artă al României în parteneriat cu Editura Corint lansează „Negustorul de antichități”, al zecelea volum de ficțiune al unuia dintre cei mai apreciați autori contemporani, Stelian Tănase. Evenimentul va avea loc în data de 17 februarie, de la ora 18.00, în Sala Franceză, etaj 2, Galeria de Artă Europeană a MNAR.

Noul volum semnat de Stelian Tanase și publicat în imprintul Corint Fiction va fi pus în context de Ana Antonescu, coordonatoarea colecției Corint Fiction, Oana Ionel, artist vizual, curatoare, și scriitorii Bedros Horasangian și Cristian Teodorescu. Evenimentul va fi moderat de jurnalistul Ovidiu Șimonca, director executiv al revistei „Timpul”.

„Ca să scriu această poveste, m-am făcut anticar. În ultimii ani, m-am mișcat printre obiecte de preț ca un adevărat negustor. Dar acest roman nu este nici autobiografic, nici documentar. Este o ficțiune pe care o purtam de mulți ani în gând, dar care refuza să se nască. Așa că am vizitat galerii, am fost la licitații, am participat la târguri, am mers în ateliere, dar mai ales am trăit în mediul exclusivist al anticarilor. Am cunoscut sute de oameni, le-am ascultat poveștile, i-am înțeles. Lor le dedic această carte”, declară Stelian Tănase.

Intrarea este gratuită în limita a 40 de persoane.

,

Muzeul Național de Artă al României – Ștefan Luchian – 155 de ani de la naștere Ghidaj gratuit la Muzeul Colecțiilor de Artă

Muzeul Național de Artă al României - Ștefan Luchian - 155 de ani de la naștere Ghidaj gratuit la Muzeul Colecțiilor de Artă

Miercuri, 15 februarie, ora 16:00

Vă invităm la un tur ghidat în Colecția dr. Iosif Dona, unul dintre colecționarii operei lui Ștefan Luchian, care a făcut eforturi notabile pentru a achiziționa operele maestrului.

Ghidajul va fi susținut de conservatorul colecției, dr. Ilinca Damian, care va vorbi despre colecționar și va prezenta în detaliu opera lui Ștefan Luchian existentă în colecție.

Ghidajul este gratuit, iar accesul se face pe baza biletului de acces în valoare de 32 lei la care se acordă reduceri și gratuități pentru diferite categorii de public. 

Muzeul Colecțiilor de Artă, Calea Victoriei 111.

LECȚIA DE ISTORIE – 10 februarie: Instaurarea dictaturii regale a lui Carol al II-lea

LECȚIA DE ISTORIE - 10 februarie: Instaurarea dictaturii regale a lui Carol al II-lea

La data de 10 februarie 1938, Regele Carol al II-lea demite guvernul condus de Octavian Goga și instaurează în România un regim de dictatură regală, ce va dura până la abdicarea sa din septembrie 1940.

patriarhul Miron CristeaDupă demiterea cabinetului Goga, peste numai o zi, la data de 11 februarie 1938, are loc instalarea noului guvern condus de patriarhul Miron Cristea, ocazie cu care Constituția din 1923 va fi abrogată și înlocuită cu una nouă. Prin această nouă Constituție, monarhia îşi va asigura o poziție dominantă în sistemul politic al țării, toate puterile fiind concentrate în mâna regelui, Parlamentul având acum doar rolul de instituție legislativă auxiliară, deputații şi senatorii nemaiavând drept de inițiative legislative decât pentru legile de „interes general”, dar şi acestea puteau fi respinse prin veto-ul regelui. De asemenea, Constituția de la 1938 va afecta și votul universal prin urcarea limitei de vârstă de la 21 la 30 de ani, fapt ce ducea la excluderea tineretului din viața politică activă.

Octavian Goga

Octavian Goga

Cum toate instituțiile statului erau subordonate regelui Carol al II-lea, acesta va da o nouă lovitură formațiunilor politice pe 30 martie 1938, când este publicat decretul de dizolvare a grupărilor şi partidelor politice din România, ceea ce a făcut ca în decembrie același an să se constituie „Frontul Renașterii Naționale”, unica organizație politică în stat a cărui conducător era regele Carol al II-lea. Acest Front al Renașterii Naționale fiind partid unic, se subînțelege că orice activitate politică a altor partide era considerată clandestină și deci scoasă în afara legii, fapt ce dădea o cruntă lovitură libertății politice din România.

În perioada următoare, regele Carol își va consolida și mai mult regimul personal autoritar, odată cu instituirea cenzurii asupra publicațiilor și cu punerea presei şi radioului în slujba propriilor interese.

Tot în 1938, regele a inițiat o reformă administrativă de inspirație fascistă, prin care a împărțit teritoriul României în zece ținuturi conduse de rezidenți regali, reorganizând rapid „Straja Țării”, organizație obligatorie a tineretului din România, instrumentată politic și propagandistic și în care comandantul suprem era desigur regele, denumit foarte sugestiv „marele străjer al țării”.

Regimul instaurat de Carol al II-lea s-a caracterizat printr-o mare instabilitate și incoerență politică deoarece în intervalul 10 februarie 1938 – 6 septembrie 1940, s-au perindat la conducerea țarii nu mai puțin de 6 guverne, ceea ce a adâncit și mai mult criza politică din România, acest lucru ducând la pierderea de către România în același fatidic an 1940, a Basarabiei, a Bucovinei de nord, a nord-vestului Transilvaniei, dar și a Cadrilaterului.

A consemnat pentru dumneavoastră Lecția de Istorie.

Miron Manega – Ca un pistol Dum-Dum cu amortizor…

Miron Manega - Ca un pistol Dum-Dum cu amortizor...

Cu toate reproșurile (unele îndreptățite) care i se pot face Dianei Iovanovici Șoșoacă, nimeni nu-i poate contesta curajul. După comemorarea lui Eminescu de la Ipotești, când a recitat fără nici o umbră de ezitare „Doina” lui Eminescu (varianta „dură”, cea publicată de Perpessicius în 1944 la Editura Fundațiilor Regale), a mai făcut două mișcări foarte bine țintite. Pe 24 ianuarie, de Ziua Unirii, partidule ei, S.O.S. România, s-a unit cu Partidul DAC al lui Cătălin Berenghi și cu Partidul România Noastră a lui Gheorghe Funar. Poate fi o mișcare decorativă a unor partide mici, dar poate fi și începutul unei rostogoliri ce poate deveni tăvălug. De reținut că s-a întâmplat pe 24 ianuarie!

A doua mișcare a fost de Ziua Holocaustului, în Camera Senatului, unde a fost invitat să vorbească un evreu în vârstă de 92 de ani, pe nume Octavian Fulop, supraviețuitor al lagărului de la Birkenau. Acesta a vorbit cu o calmă și caldă detașare despre suferințele îndurate, făcând, printre altele, precizarea că cei care l-au trimis acolo au fost nu românii, ci horthyștii (se întâmpla după Dictatul de la Viena, iar Octavian Fulop era originar dintr-o localitate de lângă Tg. Mureș).

După ce mai mulți parlamentari din diferite partide au luat cuvântul – cu discursuri șablon, previzibile sau inadecvate, mai mult spre a scăpa de o obligație de serviciu (doar era ziua holocaustului, nu?) – a urcat la tribună Diana Iovanovici Șoșoacă. Spre surprinderea tuturor (se așteptau, probabil, ca senatoarea să dea din mâini și din picioare, să acuze, să incrimineze, să conteste etc., având în vedere acțiunile sale virulente împotriva Institutului Elie Wiesel), senatoarea a avut un discurs cald, respectuos și empatic la adresa lui Octavian Fulop, invitatul special al Parlamentului, discurs din care spicuim:

„După un discurs atât de emoționant, nu cred că era cazul să mai vorbim și noi, mai ales că declarațiile nu au avut nici o legătură cu această ședință festivă […].

Vă mulțumesc pentru lecția pe care ne-ați dat-o tuturor, pentru că, după dumneavoastră, discursurile au fost pline de ură și extremism.

Cea mai importantă mi s-a părut încheierea: ‘prețuiți libertatea’. Este cel mai de preț lucru pe care trebuie să-l avem în vedere, mai ales noi, legislativul României […].

Să ai puterea să te ridici și să mergi mai departe, după ce în jurul tău e numai moarte, este o lecție de viață. Și am mai apreciat ceva: ați menționat regimul horthyst, un regim care a făcut crime abominabile împotriva evreilor, dar și împotriva românilor.”

De la acest moment al discursului, senatoarea a trecut la mesajul pe care voia, de fapt, să-l transmită, atât evreilor, cât și parlamentarilor români:

„Tocmai de aceea cred că este bine să și amintim că, printre acele orori, au existat și oameni providențiali care au ajutat, inclusiv în România, evreii. Și în acest sens trebuie să le aducem un pios omagiu acelor oameni care au riscat totul pentru a-și salva semenii, indiferent de etnia din care proveneau. De aceea țin să vă readuc aminte că, în anul 2010, la conferința de presă din 12 august, când președintele Israelului, Shimon Peres, a venit în România, a menționat:

‘Nu vom uita niciodată că în perioada cea mai întunecată a Europei, în perioada nazistă, românii au salvat viețile multor evrei de aici – 400.000 de evrei, care au venit în Israel și au contribuit, și contribuie la construirea Israelului.’”

Foarte bine plasat acest mesaj al Dianei Șoșoacă (în Parlamentul României, de ziua holocaustului), dar mai ales foarte bine instrumentat! Ca folosirea unui pistol Dum-Dum cu amortizor, precedată de o respectuoasă reverență diplomatică…

A consemnat pentru dumneavoastră Miron Manega via CERTITUDINEA.

,

Muzeul Național de Istorie Naturală „Grigore Antipa” – Învață, gândește și joacă șah ca un Mare Maestru Internațional, împreună cu MM Mihail Marin!

Muzeul Național de Istorie Naturală „Grigore Antipa” - Învață, gândește și joacă șah ca un Mare Maestru Internațional, împreună cu MM Mihail Marin!

Muzeul Național de Istorie Naturală „Grigore Antipa” și ProfudeSah vă invită să vă înscrieți la un program educațional interactiv, în care veți învăța, gândi și juca șah împreună cu Mihail Marin, triplu campion național individual și deţinător al titlului de Mare Maestru Internațional!

MM Mihail Marin

MM Mihail Marin

Atelierul se adresează tuturor pasionaților de șah, cei care vor să-și dezvolte imaginația, creativitatea și aptitudinile matematice, precum și celor care doresc să joace șah cu un maestru internațional.

Grupa de vârstă:

Programul este destinat atât copiilor (cu varstă mai mare de 10 ani), tinerilor cât și adulților.

Perioada de desfășurare:

Atelierele se desfășoară sâmbăta, în Sala Atelier a Muzeului Antipa, după cum urmează:

  • Grupa nr. 1: 15.00 – 16.30;
  • Grupa nr. 2: 17.00 – 18.30.

Modul  (11 – 25 februarie 2023)

Tema 1 (11 februarie 2023): Pasul decisiv către elita națională; 10 partide practice, în care cursanții au posibilitatea de a juca direct cu un Mare Maestru Internațional;

Tema 2 (18 februarie 2023): Intrarea în arena internațională selectă prin calificarea la Interzonale; 10 partide practice, în care cursanții au posibilitatea de a juca direct cu un Mare Maestru Internațional;

Tema 3 (25 februarie 2023): Tema stabilită de cursanți, la alegere; 10 partide practice, în care cursanții au posibilitatea de a juca direct cu un Mare Maestru Internațional.

Mihail Marin este:

– Deținător al titlului de „Mare Maestru Internațional” din 1993;

– Triplu campion național individual, în 1988, 1994 și 1999;

– Medaliat cu bronz individual pe masa a treia la Olimpiada de la Salonic din 1988 și campionatele europene pe echipe, Haifa 1989;

– Colaborator și secondant al lui Judit Polgar;

– Antrenor al loturilor reprezentative din România, Scoția, Italia și Spania în perioada 2000 – 2012;

– Autor de renume internațional…

DEZVĂLUIRE: Aviz Cetățenilor Îngrijorați! O instanță juridică românească a decis că Mișcarea Legionară nu a avut un caracter fascist, 4 octombrie 1995

DEZVĂLUIRE: Aviz Cetățenilor Îngrijorați! O instanță juridică românească a decis că Mișcarea Legionară nu a avut un caracter fascist, 4 octombrie 1995

Lume, Lumeeee! Să vedeți ce-am descoperit! O instanță judecătorească românească a decis că Mișcarea Legionară nu a avut caracter fascist, articolul fiind publicat de Evenimentul Zilei pe data de 4 octombrie 1995. Ce s-a întâmplat de atunci și până acum? Impostura infamei legi neconstituționale 217/2015, asta s-a întâmplat. Dar a venit vremea dezvăluirii adevărului!

Vom reda în cele de mai jos textul integram așa cum a fost publicat în Evenimentul Zilei:

Pentru prima oară după procesul de la Nürnberg

O instanță juridică românească a decis că Mișcarea Legionară nu a avut un caracter fascist

Sentința irevocabilă a fost dată de Curtea de Apel Suceava

Prin Decizia nr. 745, pronunțată în ședința din 12.07.1995, Curtea de Apel din Suceava este prima instanță românească ce a stabilit că Mișcarea Legionară nu a avut un caracter fascist, implicată în proces, Rahila Gudinov (90 ani), arestată în 1945 în lagărul de la Caracal, a solicitat Comisiei pentru aplicarea Decretului-Lege nr. 118/1990 drepturile bănești ce se cuvin persoanelor care au avut de suferit în urma represiunii comuniste. Comisia respectivă i-a refuzat cererea, pe motiv că Rahila Gudinov a făcut parte din Mișcarea Legionară, invocând art. 11 din Decretul 113, potrivit căruia drepturile nu pot fi acordate persoanelor care au făcut parte din organizații politice cu caracter fascist.

După sentința dată de Tribunalul Suceava, care susținea poziția Comisiei, R. G. a făcut recurs la Curtea de Apel Suceava, recurs considerat fondat. Completul de judecată, condus de președintele Mircea Hîncu, a casat sentința Tribunalului Suceava printr-o Decizie irevocabilă.

„Nu s-a dovedit că reclamanta a desfășurat o activitate cu caracter fascist, iar faptul că a făcut parte din Mișcarea Legionară nu constituie o probă în acest sens”, se arată în Decizie.

De menționat că, în luarea acestei hotărâri, Curtea de Apel Suceava a studiat documentele prezentate în celebrul Proces de la Nürnberg, proces care a exclus Mișcarea Legionară dintre organizațiile cu caracter fascist.

Având în vedere intervenția noastră recentă asupra subiectului, considerăm necesar să mai amintim și faptul că, după cazul Rahilei Gudinov, Asociația Neamul Românesc a înaintat un memoriu președintelui Iohannis SĂ NU promulge modificările la OUG 31/2002 (privind interzicerea organizațiilor și simbolurilor cu caracter fascist, rasist sau xenofob și a promovării cultului persoanelor vinovate de săvârșirea unor infracțiuni contra păcii și omenirii) în forma propusă de senatorul de atunci, Crin Antonescu. Citiți aici: https://www.ziaruldegarda.ro/asociatia-neamul-romanesc-ii-cere-lui-iohannis-sa-condamne-nominal-vinovatii-romani-de-crime-impotriva-umanitatii/.

wilhelm filderman, testamentul lui filderman

Wilhelm Filderman

Mai mult de atât, Asociația Neamul Românesc a chemat în instanță Institutul Național pentru Studierea Holocaustului din România „Elie Wiesel”.

Ca să mergem mai în profunzime și să arătăm cu degetul, amintim și faptul că evreii basarabeni, ca o contradovadă la acuzațiile cum că „românii au ucis, au ucis, au ucis”, ca să spunem așa, la așa-numitul holocaust din Transnistria, au fost copărtași la genocidul împotriva poporului român, primindu-i pe sovietici cu lauri și flori ca pe niște eliberatori.

De asemenea, amintim Testamentul lui Wilhelm Filderman, doctor în Drept de la Facultatea de Drept din Paris, fost președinte al Federației Uniunilor Comunităților Evreiești din România și președinte al Uniunii Evreilor Români, în care dr. Filderman spune clar că: „În perioada dominației hitleriste în Europa, am fost în legătură susținută cu Mareșalul Antonescu. Acesta a făcut tot ce a putut pentru a îmblânzi soarta evreilor expuși la persecuția germanilor naziști. Trebuie să subliniez că populația românească nu este antisemită, iar vexațiile de care au avut de suferit evreii în România au fost opera naziștilor germani și a Gărzii de Fier.”

Menționăm că Garda de Fier era platforma politică a Mișcării Arhanghelul Mihail, iar vexațiile erau jigniri, nu crime și nici genocid. Consultați DEX, vă rugăm!

Împreună cu aceste afirmații, considerăm că sunt importante și comentariile prof. Ion Coja istoric, în legătură cu Testamentul lui Filderman, care aduc un plus de lumină asupra subiectului.

Moshe Carmilly-Weinberger

Moshe Carmilly-Weinberger

Și dacă totul încă nu e clar, amintim și declarațiile dr. Moshe Carmilly-Weinberger, profesor emerit de studii evreieși la Universitatea Yeshiva din New York, prin care spune că evreii sunt și rămân recunoscători poporului român care s-a străduit să le salveze credința în omenie.

Păcat că toate acestea nu se studiează înainte să se facă afirmații cel puțin tendențioase despre noi și ceea ce publicăm. Suntem pentru adevărul istoric și pentru tot ceea ce promovează cultura română, dar și avertizăm despre ceea ce o amenință.

Am consemnat pentru dumneavoastră

Al vostru devotat

Patrick Matiș

HALUCINANT: Cetățeanul Îngrijorat, sau cea mai nouă specie de mankurt, sau „EU PE CINE MAI TORN, AZI?”!!!

HALUCINANT: Cetățeanul Îngrijorat, sau cea mai nouă specie de mankurt, sau „EU PE CINE MAI TORN, AZI?”!!!

Bun găsit, dragi prieteni, facem o intervenție de urgență spunându-vă că recent am primit o reclamație la serviciul de găzduire al site-ului nostru cu privire la câteva articole pe care le-am publicat despre marii eroi ai neamului românesc din sec. XX și despre Mișcarea Legionară, cum că i-am fi spălat în public, invocând o încălcare a unei legi (de fapt OUG) în vigoare, cu privire la interzicerea organizaţiilor, simbolurilor şi faptelor cu caracter fascist, legionar, rasist sau xenofob şi a promovării cultului persoanelor vinovate de săvârşirea unor infracţiuni de genocid contra umanităţii şi de crime de război.

Bine ați venit în țara cenzurilor de orice fel, o țară care își încalcă propria constituție, pentru că proprii-i cetățeni o încalcă în fiecare zi, sau periodic!

O să dăm acum textul integral al notificării scrisă pe mail angajatului din personalul companiei care ne furnizează serviciul de găzduire al acestui site al nostru, fără să dăm nume și prenume, deoarece nu ne permite legislația cu privire la încălcarea GDPR:

Buna ziua,

Dorim sa va aducem la cunoastinta ca in cursul acestei zile am primit urmatoarea notificare:

Buna ziua,
Un site gazduit de dvs, anume https://culturaromana.ro/ incalca legea OUG 31/2002, privind interzicerea organizaţiilor, simbolurilor şi faptelor cu caracter fascist, legionar, rasist sau xenofob şi a promovării cultului persoanelor vinovate de săvârşirea unor infracţiuni de genocid contra umanităţii şi de crime de război.
Anume art. 4 și 5 din lege, prin următoarele publicate:
https://culturaromana.ro/eroii-sunt-printre-noi-sa-ni-i-cunoastem/ – promovarea și spălarea unui politician legionar
https://culturaromana.ro/miscarea-legionara-o-altfel-de-istorie-partea-intai/ & https://culturaromana.ro/miscarea-legionara-o-altfel-de-istorie-partea-a-doua/ – promovarea și spalarea mișcării legionare
https://culturaromana.ro/ion-antonescu-istoria-se-scrie-cu-spada/ – promovarea și spalarea în public a maniacului genocidal Ion Antonescu (!!!)
Aveți ocazia, obligația morală și obligația legală să terminați relațiile cu clientul respectiv, și mai mult înaintarea unei plângeri la poliție. (!!!)

O zi buna și vă mulțumesc.
Un cetățean îngrijorat,
XXXXXXX
<XXXXX@XXXXXXX.com>

Cu stimă,

Buuuun! Dragi prieteni, cititori ai acestei mici publicații online, ce părere aveți?!

Începem prin a analiza acest text scris de către un incult juridic, pentru a folosi un termen intens promovat de doamna Senator av. Diana Iovanovici-Șoșoacă, și rău-voitor Cetățean Îngrijorat, care și-a permis luxul de a sugera, sau poate chiar impune, obligația morală și legală, ba chiar înaintarea unei plângeri la poliție, cu privire la câteva articole și prezentări pe care le-am publicat pe site-ul nostru, așa cum v-am spus.

După cum ați citit, dragi prieteni, este vorba de „legea OUG” pe care o „încălcăm” așa cum acest incult juridic își permite să sugereze în textul de mai sus, ignorând total Constituția României la care vom face apel imediat în această analiză. Menționăm că nu cunoaște ierarhia izvoarelor de drept și prioritatea lor conformă, pe care vă rugăm să o consultați imediat în acest link: https://e-justice.europa.eu/content_member_state_law-6-ro-restore-ro.do . Ce vrea să spună aici? Faptul că însăși Constituția României are prioritate asupra oricăror legi, sau acte normative din această țară. Mai mult, încalcă dreptul la liberă exprimare, ceea ce este peste Constituție. De ce este acest individ incult juridic? Pentru că nu cunoaște însuși faptul că o OUG (Ordonanță de Urgență Guvernamentală, subordonată unei legi) nu este o lege, astfel că nu deține cunoștințe minime juridice, deci nu are cultură juridică. Nici măcar legea 217/2015 nu ne poate îngrădi cu nimic accesul la informație de interes public și la cunoașterea adevărului istoric. Puse toate acestea cap la cap, vă puteți da seama de incapacitatea acestuia de a discerne, mai ales că, în cele ce urmează, dezvăluim că ne-a atacat fără temei și fără să aducă dovezi clare și concludente la ceea ce am publicat.

Am pus temporar la draft articolele menționate și altele „incriminatorii” pentru a lămuri întâi de toate ceea ce avem aici, și ca să nu ne creăm probleme, deoarece este un precedent și nu-l putem ignora. Însă, după ce lămurim toate aspectele, le vom readuce în spațiul public.

Dar iată care sunt articolele din Constituția României pe care acest individ, pe care nu-l vom numi, le încalcă:

Art. 30 – Libertatea de exprimare

(1) Libertatea de exprimare a gândurilor, a opiniilor sau a credințelor și libertatea creațiilor de orice fel, prin viu grai, prin scris, prin imagini, prin sunete sau prin alte mijloace de comunicare în public, sunt inviolabile.

(2) Cenzura de orice fel este interzisă.

(4) Nici o publicație nu poate fi suprimată.

Art. 31 – Dreptul la informaţie

(1) Dreptul persoanei de a avea acces la orice informație de interes public nu poate fi îngrădit.

Art. 33 – Accesul la cultură

(1) Accesul la cultură este garantat, în condițiile legii.

(2) Libertatea persoanei de a-și dezvolta spiritualitatea și de a accede la valorile culturii naționale și universale nu poate fi îngrădită.

Acestea fiind expuse, cred că ne putem opri aici! Nuuuu! Nu ne vom opri cu analiza noastră și vom merge mai departe.

Individul, „Cetățean Îngrijorat”, a folosit câteva expresii fără temei și fără nici un fel de dovadă concludentă pentru ceea ce vrea să spună, și anume: promovarea și spălarea unui politician legionarpromovarea și spălarea mișcării legionare, promovarea și spalarea în public a maniacului genocidal Ion Antonescu. Toată grija acestui incult juridic este pentru spălarea în public a oricăruia dintre aceștia menționați, făcând poate și un fetiș din toate acestea, fără să-și dea seama de atitudinea mizerabilă și ostentativă pe care o are cu privire la adevărul istoric, în primul rând, pe care de ani de zile ne ostenim să-l facem public!

Vorbește despre un politician legionar de parcă ar fi un delict să fi fost Mircea Vulcănescu un astfel de politician, sau de parcă ar fi avut SIDA sau lepră! Nici vorbă de a aduce dovezi în vreo formă sau alta despre marele martir al neamului nostru românesc, unul dintre cei mai mari economiști și filozofi creștini din sec. XX, Mircea Vulcănescu, un om de o moralitate și o spiritualitate creștină impecabilă despre care au scris atât Mircea Eliade, cât și Emil Cioran.

Ion Măldărescu

Ion Măldărescu

Bietul, Cetățean Îngrijorat, incult juridic, din păcate, s-a găsit să atace această biată publicație online, ignorând, probabil, toate celelalte mult mai mari publicații din această categorie a culturii române decât aceasta a noastră, și anume: certitudinea.com, incorectpolitic.com, anonimus.ro, ioncoja.ro, daniel-roxin.ro și mulți alții. S-a găsit, bietul de el, să atace acest mititic site de cultură românească după ceva timp de la publicarea respectivelor articole. Bravos, băiete! Nici măcar nu ai avut curajul, pun pariu, să ataci aceste publicații mai sus menționate.

ÎNSĂ, este un precedent pe care vrem să îl expunem și pentru ceilalți care fac aceeași muncă de conștientizare a neamului românesc și culturii sale în acest mediu online, care nu este scutit de legile în vigoare.

Dacă Ion Măldărescu a scris următoarele:

„Românul Ion Antonescu a pus Ţara mai presus de interesele politice sau personale. Cu toate eforturile disperate ale unora, Mare a fost şi Mare va rămâne în istoria şi în memoria românilor, cât va dăinui Neamul. Oricât s-ar strădui, niciunul dintre politicienii de astăzi nu va putea ajunge la înălţimea Mareşalului Ion Antonescu. Nu au cum, pentru că, spre diferenţă de ei, El şi-a iubit Ţara şi a ştiut să moară cu demnitate pentru Ea. Cei de astăzi se apleacă precum trestia, după cum bate vântul. Pentru un bacşiş gras, lustruiesc pantofii celor de la Washington, Tel Aviv, Bruxelles sau de oriunde le pică un profit gras. Lor le sunt  străine interesele României şi ale românilor. Astăzi, Ţara are nevoie, mai mult decât oricând, de un Antonescu. Mă refer la Mareşalul Antonescu.”

Înseamnă că știa foarte bine ceea ce știa, și avea toată probitatea mareșalului de care se putea bucura pentru a face această mică expunere. Totuși, limbaj prea elevat pentru incultul juridic, dar și incult în totalitate, pentru ca să înțeleagă o iotă din ceea ce înseamnă cultura neamului românesc și faptele istorice așa cum au fost relatate de către documente și nu de către agenți de influență puși să modifice istoria.

gica manole, carte ion antonescuMai mult, profesorul istoric Gică Manole, anul trecut și-a lansat cartea-monument „Ion Antonescu” (vezi poza alăturată) prin care realizează un act istoric de a-l reabilita pe mareșal în fața publicului prin documente mai ales din stenogramele ședinței consiliului de miniștri dintre anii 1941-1944, ceva ce nici un alt istoric nu a reușit să facă până acum. Este o carte foarte groasă, vreo 1400 de pagini, extrem de bine documentată, scrisă de unul dintre cei mai mari și mai onești istorici pe care îi avem, profesorul Gică Manole.

Mergem mai departe și constatăm că Cetățeanul Îngrijorat nu cunoaște sub nici o formă faptul că Mișcarea Legionară NU a fost niciodată incriminată de către Tribunalul Internațional de la Nurnberg pentru „crimă de război, genocid, pentru fascism, pentru nazism, antisemitism sau colaboraţionism”, după cum reiese din următorul articol doveditor: https://foaienationala.ro/tribunalul-international-de-la-nurnberg-scos-de-acuzare-miscarea-legionara.html . Și cităm în felul următor:

În noaptea de 15 Iulie 1946 a sosit de la Nürnberg la Glassenbach un ofiţer american cu 400 de formulare ale Comisiei Instructorie de pe lângă Tribunalul Internaţional. Între aceste 400 de formulare se găseau şi cele destinate nouă, Misiunea Guvernului Naţional, cu persoane ataşate: V. Iasinschi, gen. Platon Chirnoagă şi comandorul Băilă. Rostul acestor formulare de la Nürnberg era să stabilească identitatea acelora în sarcina cărora nu se găsiseră vini pedepsibile şi nici nu aparţineau organizaţiilor culpabile colectiv de „crime de război”, „contra umanităţii” sau „colaboraţionism”.

În Aprilie 1947 am fost eliberaţi, Misiunea Diplomatică Consulară şi comandorul BĂILĂ, iar o lună mai târziu, şi ceilalţi: V. Iasinschi şi gen. Platon Chirnoagă.

Odată cu exonerarea noastră de orice culpă, Comisia Instructorie de la Nürnberg a scos din cauză şi entităţile pe care le reprezenta Mişcarea Legionară: Guvernul Naţional şi Armata Naţională. Aceste entităţi nu sunt culpabile nici de „crima de război”, nici de „genocid”, nu sunt nici „fasciste”, nici „naziste”, nici „colaboraţioniste”.

După cum este bine ştiut, instrucţia e secretă şi nici nu se publică actele şi deciziile ei. S-au publicat, însă, darea în judecată şi sentinţa de condamnare de către Tribunalul Internaţional de la Nürnberg, a altor organizaţii. Astfel, în afară de partidele Fascist şi Naţional-Socialist, de SA şi, mai ales, de SS, au fost condamnate pentru „crime război” şi „contra umanităţii”, pentru „fascism”, „nazism” şi „colaboraţionism”, mai toate mişcările naţionaliste din Europa: „Rex” a lui Leon Degrelle, „Ustaşa” croată, „Crucile cu săgeţi” – maghiară, „Hlinka” Garda slovacă etc.

Numai Mişcarea Legionară şi mişcarea „Strajnicii” – bulgară (după modelul legionar), a profesorului CANTARGIEF, au rămas în afară de asemenea condamnări.

Acestea au fost cuvintele lui Mihail Enescu, fost Consul General al României, în Germania, la sfârşitul celui de-al II-lea război mondial.

Vedeți? Ce ar fi însemnat să își fi făcut temele înainte să se exprima ca un coprofag în legătură cu subiecte pe care crede, cu extrem de mica sa cultură pe care o are, sau chiar deloc, că le deține?! Îl invităm la dezbatere publică, dacă mai urmărește acest site și nu era doar un troll (cotrobăitor în treburile altora) precum oricare alții care atacă doar de dragul de a ataca!

În continuare, credem că e cazul să atragem atenția cu privire la câteva aspecte legate de cercetarea istorică și informațiile de interes public. Și avem așa:

https://acadiasi.org/documentele-secretului-memoria-istorica-libertatea-de-cercetare-si-politicile-cu-privire-la-arhivele-publice-in-romania/

https://www.hotnews.ro/stiri-opinii-25652554-istoricul-florea-ioncioaia-cum-iesim-din-taramul-secretului-dezbatere-despre-libertatea-cercetare-romania-astazi.htm

Orice informație de interes public, fie ea despre Mișcarea Legionară, Ion Antonescu, or Mircea Vulcănescu, nu poate fi suprimată deoarece aduce informații despre aceste subiecte și personaje din spațiul public al secolului trecut implicate în subiectul în sine, de care cu toții ar trebui să știm, ceea ce nu înseamnă că „spălăm public” vreunul dintre aceste personaje menționate sau că le promovăm. Nu poți să bagi mizeria sub preș doar pentru că un neica-nimeni își permite să arate cu degetul, fiind incapabil să facă distincția dintre o lege și o Ordonanță de Urgență Guvernamentală, și mai ales fiind incapabil să observe faptul că inclusiv Fundația Ion Gavrilă Ogoranu a reușit să recupereze bustul lui Mircea Vulcănescu din incinta liceului omonim din București și adus la sediul fundației, sau despre victoria din sectorul 2 al capitalei, unde bustul lui avea să fie demolat. Astfel că, poți să ne iei orice, dar nu cultura română și, implicit, nu sufletul românesc.

Cât privește cercetarea istorică, avem tot dreptul să căutăm în arhive documentele de care avem nevoie pentru a dezgropa adevărul istoric și să-l publicăm pe toate platformele posibile, deoarece ESTE de interes public. Nimeni nu are voie să ne interzică faptul de a cerceta istoria în vederea aflării adevărului, indiferent cât de dureros este! Iar faptul de a cataloga publicarea adevărului istoric verificat pe documente ca fiind o „spălare în public” a unor organizații presupus fasciste, naziste, antisemite etc., este o mizerie și ar trebui sancționată public imediat.

De ce a trebuit să i se adreseze personalului tehnic al serviciului de găzduire al site-ului nostru ca să ia atitudine? De ce nu a venit direct la noi să ne „avertizeze”? Cine se crede acest individ când spune că „aveți ocazia, obligația morală și obligația legală să terminați relațiile cu clientul respectiv, și mai mult înaintarea unei plângeri la poliție”?! Cu ce drept le impune că au obligația? Cum își permite să-și bage nasul în relația noastră comercială cu ei? Se consideră cumva o autoritate în această țară, acest individ, în măsura în care nici măcar nu cunoaște faptul că o OUG nu este o lege?! Cum își permite?!

Aviz amatorilor! Dacă acest fenomen continuă, vom depune plângere penală împotriva tuturor implicați, pe CNP, pe nume și prenume, și ne vom vedea în instanță! Ca să se învețe minte, odată pentru totdeauna, să ne mai atace în acest fel! NU ARE NIMENI NICI UN DREPT SĂ NE CENZUREZE ÎN VREUN FEL, pentru că cenzura de orice fel este interzisă în această țară prin constituție!!!

Am consemnat

Al vostru devotat,

Patrick Matiș

Valeriu Gafencu – „Mare cu adevărat este cel care se vede pe sine mic” (scrisoare)

Valeriu Gafencu - „Mare cu adevărat este cel care se vede pe sine mic” (scrisoare)

„Cine nu luptă și nu învinge patimile și ignoranța, acela nu cunoaște pacea.

Luptă-te cu tine, înfruntă cu seninătate toate greutățile vieții prezente și nu te plânge de suferință; cu atât mai mult, cu cât azi aproape nu există familie care să nu fi îndurat cele mai crunte dureri.

Dușman nu este materia, ci înțelegerea și folosirea greșită a materiei; nu este necesitatea vitală, ci denaturarea necesităților. Nu sunt rele legile și formele, ci absolutizarea lor, nici ideile, căci ideile sunt bune, dar la locul lor și la vremea lor; dușman nu este viața, fiindcă viața este scopul existenței noastre, ci viața rău înțeleasă și egoistă.

Creștinismul nu se poate declara satisfăcut cu un număr de sfinți, nici cu un număr de mănăstiri, ci cu un mod de viață și cu o societate creștină”.

Mama mea iubită,

Te-am văzut în inima Noricăi, la vorbitor. Erai bună, blândă și înțelegătoare față de tot ceea ce sufletul meu trăiește. Și eu tăceam și priveam în mine. Acolo am găsit Iubirea (…). Azi sunt atât de mulțumit! Privesc liniștit la viața mea și a întregii lumi și văd lucrarea Domnului în toate. Mă uit la viața voastră și văd minunea lui Dumnezeu.

Draga mea mamă, te simt atât de mult! Spune-mi, mamă, că-mi simți iubirea! Spune-mi, mamă, că mă simți lângă matale tot timpul! Spune-mi, mamă, că ești fericită! Vreau să-ți spun atâtea, mamă! (…) Noaptea mă trezesc din somn și mă rog. Îmi trimit gândurile la mama mea, în Țara Făgărașului, și-i atâta liniște atunci în mine! Și-l simt pe Țuța, îi simt dragostea lui nețărmurită. Și mă gândesc adesea la iubirea dintre matale și Țuța. Ce cămin frumos ați realizat! Și ce iubire frumoasă!

Mamă, mi-aduc aminte de zilele de vară, de pe vremea când eram elev la liceu și pășeam în grădină cu matale, printre pomi. Și mi-aduc aminte de gândurile pe care mi le împărtășeai privitoare la viitorul meu. Doreai să ai o noră bună. Iar eu, îmi amintesc, prea puțin mă gândeam la asta. Visam însă o soție și o vedeam în închipuirea mea ca pe o fată frumoasă, pe care din prima clipă a întâlnirii să o iubesc. S-o iubesc cu dragoste unică (…).

Esențialul gândurilor mele din acea vreme dusă era ca eu să devin un om de mare valoare. Înțelegeam prin aceasta un om care să joace un rol covârșitor în istorie, un om care să aducă cel mai mult aport neamului. Voiam să fac mult bine în lume (…). Dar omul plănuiește și Dumnezeu hotărăște. Viața și-a urmat cursul ei vijelios și măreț pentru mine. Iată, m-am văzut singur la Iași, la Universitate. Acolo am văzut că, într-adevăr, mi se deschideau mari perspective de viitor. Trăiam o viață normală, eram unul dintre cei mai apreciați studenți, iubit de toată lumea și cu o sete neobișnuită pentru Ideal: o lume nouă, în care să domnească iubirea și dreptatea, armonia desăvârșită.

În Iași, deși tot sufletul meu era însetat de dragoste, nu mi-am legat inima de nicio fată. De ce? Purtam în sufletul meu chipul unei fete, iubita mea, dar pe această fată niciodată nu am putut s-o recunosc întruchipată într-o făptură reală. Așa încât am rămas la modul meu propriu de a trăi iubirea, revărsând-o în toate ființele, dar rămânând cu un gol în inimă, care se aștepta umplut.

Și, iată, am ajuns în închisoare. Am fost trist atunci?!… Am fost bucuros?!… N-aș putea spune. Îmi dădeam seama precis însă că închisoarea îmi rezolva prin suferință și ruperea de lume o serie întreagă de probleme. Aveam totala convingere că sufăr pentru adevăr. Faptul acesta îmi aducea în suflet o pace adâncă. Mă aflam pe calea împlinirii idealului.

Și, dragă mamă, aș vrea să știi că am suferit mult. În prima iarnă mă trezeam noaptea din somn și în singurătatea celulei, în frig și foame, priveam întunericul și șopteam încet, ca să aud numai eu, dar așa de tare ca să audă Dumnezeu: ‘Mamă, mi-e frig, mi-e foame!’.

La început a fost greu de tot. Dumnezeu însă a fost mereu cu mine. Nu m-a părăsit nicio clipă. Am început să înfrunt suferințele trupului și încet-încet am început a gusta din bucuriile noi. Am văzut că sunt un om păcătos. M-am cutremurat de păcatele mele, de neputința mea. Mi-am dat seama atunci că eu, care doream cu toată inima o lume ideală, eu însumi eram un păcătos. Deci mai întâi era necesar să devin eu un om curat, un om nou. Și am început să mă lupt cu răul din mine.

Încet-încet a coborât peste mine lumina adevărului. Am început să trăiesc fericirea în suferință. Și golul din inima mea, pe care eu așteptam să-l umple iubirea iubitei mele, l-a umplut Hristos, Iubirea cea mare. Și am înțeles atunci că mare cu adevărat este cel care are o dragoste mare, mare cu adevărat este cel care se vede pe sine mic.

Azi sunt fericit. Prin Hristos iubesc pe toți. Este o cale atât de greu înțeleasă și acceptată de oameni! Dar sunt convins că este singura care duce spre fericire…”.

Scrisoarea este preluată din cartea „Sfântul închisorilor” – Mărturii despre Valeriu Gafencu, adunate și adnotate de monahul Moise