Entries by Tudor Urse

Anton Golopentia, membru post-mortem al Academiei Romane

/0 Comments/in /by

Anton Golopentia, membru post-mortem al Academiei Romane

Marele sociolog si statistician Anton Golopentia (1909-1951), prieten al lui Mircea Vulcanescu, a fost ales ca Membru Post-Mortem al Academiei Romane in sesiunea din 30 iunie 2017, alaturi de Parintele Nicolae Steinhardt si fostul detinut politic Ion Jovin. Votul Adunarii Generale pentru alegerea lui Anton Golopentia a fost acordat in unanimitate.

Anton Golopentia (12 mai 1909, Judetul Caras-Severin – 9 septembrie 1951, inchisoarea Vacaresti) a fost un sociolog si geopolitician roman, unul din fondatorii scolii romanesti de geopolitica. A fost o personalitate stiintifica complexa, licentiat in Drept si Filosofie, cu doctoratul obtinut in Germania, unde primise o bursa si unde a intrat in contact cu lucrarile geopoliticienilor germani. In perioada 1947 – 1948 a ocupat functia de director general la Institutul Central de Statistica.


anton golopentia, academia romana

A colaborat cu Dimitrie Gusti la elaborarea de studii de sociologie si filozofie. Tot sub conducerea lui Dimitrie Gusti, Anton Golopentia a turnat, impreuna cu Henri Stahl, filmul sociologic Un sat basarabean – Cornova (1931). A fost unul din membrii fondatori ai revistei Geopolitica si geoistorie. Din punctul sau de vedere, geopolitica este stiinta care studiaza potentialul statelor si dinamica schimbarii mediului geopolitic. In opinia sa, geopolitica trebuie sa fie un fel de meteorologie politica. Sociologul Anton Golopentia si folclorista Stefania Cristescu, parintii doamnei Sanda Golopentia, s-au cunoscut la Cornova, in timpul campaniei monografice intreprinse de profesorul Dimitrie Gusti.

Vorbind despre „proiectul polifonic”, cu prilejul decernarii titlului de Doctor Honoris Causa Litterarum Humaniorum al Universitatii de Vest din Timisoara, doamna Golopentia a descris importante etape ale structurarii volumului „Ultima carte”. Marturia este cutremuratoare:

sanda golopentia, anton golopentia, academia romana„Totul a inceput cu doua scrisori intarziate: una catre Stefania Golopentia, sotie, si cealalta catre doi copii (subsemnata, de 11 ani, si Dan Golopentia, de opt ani pe atunci). Tatal meu, arestat ca martor in Procesul Patrascanu, le scrisese intr-un moment, in anul 1951, in care-i devenise clar ca, prins in angrenaj, nu va mai iesi viu din inchisoare. Tratat ca «dusman al poporului» si deprins sa cantareasca lucid situatiile, ii va fi fost clar si ca scrisorile acestea, desi scrise conform «codului» tolerat, nu ne vor fi transmise cata vreme traieste. Imi imaginez insa ca a nadajduit ca, la moartea lui, ele sa ne fie inmanate. Oricum, asa cum pusese in declaratii, ca intr-o sticla aruncata in mare, tot ce dorea sa transmita pentru mai tarziu, scriind si jucand o ultima carte, «urma alege» e dictonul care revine de mai multe ori, atunci cand vorbeste despre sine in cele 18 luni de inchisoare, tot astfel scrisorile acestea erau menite sa ne spuna regretul ca nu va mai apuca sa-si arate dragul pentru noi trei si nici sa ne ajute in lupta pentru viata, pe care o presimtea grea, sau sa ne treaca ceva din ce stia ori simtea, asa cum se bucura sa o faca orice parinte. Scrisoarea catre ea, Stefania Golopentia nu a primit-o niciodata.

anton golpentia, academia romana

Scrisoarea noastra ne-a parvenit, mie si fratelui meu, la peste 40 de ani distanta, cand am ajuns sa citesc in anul 1997, la Arhivele S.R.I., dosarul 40.002 al Procesului Patrascanu si, intr-o buna zi, in cadrul lui, am dat peste textul, numerotat ca tot restul, «Sanda si Danut, dragii mei». Cum, la fel cu viata noastra din acea perioada, repertoriata de filatori-cronicari, care nu s-au multumit sa noteze, in ture, ce face Anton Golopentia, ci ne-au inclus in istorisire si pe noi copiii, pe mama sau bunica, scrisorile acestea ne apartin doar in parte, le-am publicat, printre celelalte declaratii, in volumul pe care l-am intitulat «Ultima carte», unde sunt cuprinse toate declaratiile in ancheta date de Anton Golopentia. Din ce mi se adresa mie in scrisoarea catre copii, o fraza a schimbat in buna masura cursul ultimilor mei aproape douazeci de ani. Era simpla. «Uite-te in cartile mele», spunea tatal meu si, adresata copilului de atunci, fraza aceasta putea functiona doar ca o incurajare si un indemn la lectura. Prinsa insa in coconul timpului care i-a fost si ne-a fost refuzat, scrisa de un om pe care «patria», asa cum s-a definit ea in anii 1950, il suprimase brutal, desi toata truda lui de om fara vacante, fara agoniseala si fara cariera fusese pusa in slujba Romaniei cu competenta si autenticitate, fraza revenea obsedant, punand sub semnul intrebarii tot ce aveam eu insami de incheiat (…).

anton golopentia, academia romana

Toate erau bune si frumoase, dar o rugaminte adia in fraza deschizatoare de drum, dincolo de ce pusese in ea tatal meu, complicata si adancita de ani rai care nu s-au incheiat inca deplin, caci nu au fost vazuti in rautatea lor de neinteles. Asa ca am inceput cu ce era vizibil. Si m-am uitat in ceea ce intelegeam ca a fost trait, in ciuda torturii, ca ultima carte pe care o scria, ca ultimul prilej de a tine in mana un stilou, chiar daca cerneala era din ce in ce mai apatoasa. In anii 1950–1951, cei arestati ca martori isi scriau inca singuri declaratiile, primeau, dupa «interogare» hartie si cerneala si puneau pe hartie ce reiesise din convorbiri. Iar Anton Golopentia si-a scris declaratiile cu grija vizibila, cu, in surdina, bucuria de a scrie si a citi ce a scris, a carei lipsa a fost pentru el fatala in aceeasi masura cu privatiunile si agresiunile fizice. Timp de aproximativ trei ani, casa rosie din Glendale Avenue unde locuim a devenit echivalentul unui spatiu de detentie, m-am simtit traind fara lumina si fara semeni in celule cavou si am transcris la calculator, de una singura, ceea ce a devenit volumul «Ultima carte». Lucrand, ma uitam la textele care inlocuisera cartile in timpul celor 18 luni de inchisoare si agonie. Nu numai la declaratiile lui Anton Golopentia, ci si la declaratiile altor functionari de la Institutul de Statistica, cu care fusese confruntat. La declaratiile, apoi, ale altor oameni inclusi in snopul Lotului Patrascanu. Am vrut dupa aceea sa aud, cum le-a auzit el, vocile anchetatorilor. Si volumul «Ultima carte» crestea pe masura, devenea polifonic, asa cum au fost, in anii aceia, locurile in care s-a suferit si s-a murit fara rost, istovindu-se din nou o putinta de inchegare romaneasca”. (Jurnalul National)

Prefata la „Ultima carte” (Editura Enciclopedica, Bucuresti, 2001)

A scrie despre sau in inchisoare

de Prof. Dr. Sanda Golopentia

(…) Paginile de fata nu sunt pagini despre inchisoare, ci pagini scrise in inchisoare. Ele insumeaza declaratiile in ancheta scrise de Anton Golopentia incepand cu a doua zi dupa arestare (care a avut loc la 16 ianuarie 1950) si sfarsind cu data de 26.5.1951, care premerge cu trei luni si jumatate moartea autorului, survenita la 9 septembrie 1951. Cartea aceasta nu se incheaga asadar, prin naratiune, in jurul vocii libere a lui A.G., ci rezulta din cazna unui dialog impus, in care „autorul” raspunde la intrebarile altora iar raspunsurile sale sunt acerb negociate in versiuni orale succesive inainte de a fi puse pe hartie. Cititorului, pe buna dreptate nestiutor, ii amintim ca foile si cerneala necesare redactarii unei declaratii ii erau date detinutului numai dupa ce, in urma interogarii orale, se considera ca s-a ajuns la „rezultate” consemnabile sau, in mod exceptional si dupa cereri repetate, spre a scrie declaratii de completare, memorii etc. Deseori, si A.G. a vorbit despre asta, recuzitele scrisului veneau in acest ultim caz prea tarziu, dorinta de a intregi cele spuse disparuse si partea aceasta „mai libera” a rostirii reintra in virtualitate.

In parte, si din ce in ce mai mult pe masura ce A.G. inainteaza, prin umilire si tortura, spre istovire, boala si moarte, anchetatorii devin „co-autori”, punandu-i in gura enunturi auto-incriminatoare prin care se declara „dusman al poporului”, faptuitor al unor „acte dusmanoase impotriva Republicii”, pasibil de condamnare la moarte sau cere sa lucreze in mina ori la Canalul Dunarea-Marea Neagra etc. Departe de a „supralicita”, pasaje de acest tip i-au fost sugerate lui A.G., ca si altora, la care ele revin obsedant. Le-am intalnit si reintalnit parcurgand volumele dosarului 40.002, au vorbit de altfel despre „recomandarile” de acest fel ale anchetatorilor si altii, intre care H. Zilber:

Fiecare dintre noi se intalneste o data in viata cu moartea, ca gradinarul din povestea persana, si fiecare fuge la Ispahan unde [ea il] asteapta. Oamenii se nasc cu posibilitati multiple si le realizeaza haotic, pana vine o zi cand un fapt, poate divers, pune pecetea destinului. Din ziua aceea, nu mai exista scapare. Daca Nikolski n-ar fi vrut sa ma trimita la Canal, viata mea, poate si a altora, ar fi fost alta.

Faptul divers in viata mea se numeste Ceslanski, un fost functionar imbracat in haine de maior de Securitate. Fusese insarcinat de Nikolski sa-mi faca formele de trimitere la Canal. Rasfoise dosarul si, de buna credinta, imi spuse: „Eu trebuie numai sa te expediez de aici. Din curiozitate, am citit dosarul. Nu contine nimic. Degeaba nu te tine insa partidul aici. Probabil ca ai facut ceva. Ei nu se inseala. Iti propun o cale noua. Fa-ti o autocritica.” Pe vremea aceea, pentru prima oara dupa 23 August 1944, se purta mult noua spovedanie. Multi au luat-o in serios. Printre prosti am fost si eu [?] (p. 60-61).

A departaja cu atentie ceea ce apartine discursului anchetatorilor de ceea ce apartine discursului firesc al celui anchetat e o operatie delicata, care impune lectura de ansamblu a textelor produse in detentie si in libertate (mai cu seama atunci cand cel arestat practicase scrisul, cum e cazul lui A.G.). Aceasta operatie se cere insa asumata de editori, ea este obligatia morala a tuturor celor care incearca sa-i ghideze pe cititorii de astazi prin hatisurile intunecate ale epocii de care vorbim. Am incercat sa-i raspundem prin note atent insotitoare a caror lectura in paralel este, intr-un volum de felul celui pe care il prezentam cititorilor, mai necesara ca oricand, caci ele compara declaratii succesive ale lui A.G. cu declaratiile altora, spusele arestatilor cu spusele anchetatorilor, faptele reale cu scenariile construite de autoritati, scrisul liber cu scrisul in detentie etc.

Initiativa de a da statut de carte declaratiilor in ancheta ale lui A.G.

Daca ar fi iesit viu din inchisoare, e putin probabil ca Anton Golopentia si-ar fi scris vreodata memoriile. Discret si tacut cu privire la sine, el ar fi pastrat in adanc chinul anilor sai neliberi, cum au facut-o atatia altii. Gestul de a-si publica integral declaratiile e si mai improbabil. Din cate stiu, de altfel, nimeni nu l-a savarsit pana acum.

Initiativa de a da statut si circulatie de carte declaratiilor in ancheta ale lui A.G. si durerii lor imi apartine. Am actionat in spiritul ei timp de aproape trei ani, traversand perioade de indoiala grea. Cine dintre noi si-ar vrea expuse gandurile macinate pe care, mai norocosi, ni le-am spus doar noua insine interior, oferindu-le rar ascultarii unor oameni apropiati si, chiar in asemenea cazuri, regretand-o aproape instantaneu. Solitar si complex, Anton Golopentia nu practicase decat in scrisori-dar confesiunea, in anii sai de adolescenta, si atunci abordand o singura fateta a existentei, cu masura si seninatate. Or iata ca, la varsta de patruzeci de ani, dupa ce muncise ca putini altii in cadrul Institutului Social si apoi al Institutului Central de Statistica, dupa o demisie fortata din postul de Director General al celui din urma si un an de somaj, Anton Golopentia este supus, pe durata a aproape douazeci de luni, la chinul analizelor autocritice si al declaratiilor monoton reiterate pe care acest volum le aduce, fara a-l cruta, in fata cititorilor.

Cauzele care m-au impins la gestul de fata sunt greu de pus in cuvinte potrivite.

Prima, si cea mai importanta, este aceea de a face cu neputinta transformarea in fapt „natural”, banalizarea celor petrecute prin nararea lor la persoana a treia: un individ a fost arestat, va fi avut niste culpe si a murit in cursul anchetei.

A doua cauza este reprezentata de numarul masiv de afirmatii neadevarate colportate in clara cunostinta de cauza de o serie dintre institutiile si oamenii implicati direct in anchetarea si moartea lui A.G. Cum unele dintre aceste afirmatii au inceput sa fie puse in circulatie, fiind socotite adevarate (caci era si ramane in continuare greu de imaginat ca o institutie emite acte false cu privire la propria ei functionare), se impunea sa-i fie dat cuvantul, dincolo de moarte, celui pe care asemenea afirmatii continua sa-l lezeze de dreptul elementar la adevar.

A treia cauza este reprezentata de faptul ca declaratiile reproduse aduc pâna la noi cotidianul nemijlocit al anchetelor din inchisorile politice ale S.S.I-ului, M.A.I.-ului si D.G.S.P.-ului de la inceputul anilor 1950, pe care A.G. s-a straduit sa le inteleaga, in care a cautat, asa cum o facuse toata viata, sa descopere partea de invataminte, fara inversunare, cu buna credinta deschisa si urat inselata.

anton golopentia, academia romana

Sursa: imagini si text, marturisitorii.ro.

Patrick Matiș – Ce este comunismul? (partea intai)

/0 Comments/in /by

Ce este comunismul?

(partea intai)

„Comunismul va aparea in cea mai dezvoltata tara capitalista a lumii, in mod pasnic, prin concentrarea la varf a capitalurilor in transnationalele care depasesc statul, statul devenind un dusman si trebuie sa dispara”.

Karl Marx, Capitalul.

Ce este comunismul? Este o intrebare, desi simpla, care necesita un raspuns complex pe masura istoriei acestui cuvant.

Am inceput cu un citat din lucrarea lui Karl Marx, Capitalul, in care se preconizeaza foarte interesant aparitia comunismului in lume, fapt pentru care avem nevoie sa fim foarte atenti. Sigur, este un lucru de care cu totii avem nevoie sa stim, mai ales cum apare, din ce apare, care ii sunt componentele, care ii sunt beneficiile (daca sunt) si care dezavantajele.

Cuvantul comunism a fost folosit de multe ori impreuna cu (sau sugerand) sintagma socialism stiintific. Este o sintagma care are multe definitii ce nu explica in mod real ce este socialismul stiintific. Insa, a fost atribuit de multe ori lui Karl Marx, lui Friedrich Engels. In realitate este anterior acestora doi, fiind citat de mai multi autori. Socialismul stiintific apare in perioada in care epoca ratiunii, se spune ca, triumfa asupra patriarhatului de tip monarhist care se baza pe teoria Unsului lui Dumnezeu, asa-numindu-se monarhul de atunci. Am scris intr-un alt articol urmatoarele: Epoca ratiunii, cand filozofii au inceput sa caute bazele seculare pentru analiza critica a institutiilor politice existente, a fost una dintre cele mai timpurii perioade in care ganditorii occidentali au ajuns sa vada societatea ca fiind ceva clar inaintea si in afara statului. Vehiculul folosit pentru a stabili aceasta diferentiere a fost doctrina contractului social.

Conceptul de socialism stiintific a inceput sa se formeze inainte de aparitia marxismului. De exemplu, Charles Fourier, argumentand cu Saint-Simonism, a numit sistemul predecesorului sau utopic, incercand sa se opuna „stiintei sociale” ale lui.

Pornind de la ideile materialistilor francezi, Fourier considera ca societatea viitoare va trebui sa corespunda naturii umane, sa permita satisfacerea pasiunilor inerente ale acesteia, idee care este preluata mai tarziu si folosita intr-o forma un pic diferita de catre Sigmund Freud, autor originar al psihanalizei.

Reliefand contradictiile capitalismului de atunci (existenta crizelor economice, starea de mizerie a muncitorimii, diferentele dintre oras si sat, discriminarea femeii s.a.), propune o societate ale carei trasaturi vor fi aspiratiile comunistilor de mai tarziu: absenta antagonismelor sociale, dezvoltarea personalitatii umane, concordanta dintre interesele individuale si cele colective.

Socialismul stiintific este un termen folosit si in 1840 de Pierre-Joseph Proudhon in lucrarea „Ce este proprietatea?”, referindu-se la o societate condusa de un guvern stiintific, adica cel al carui suveranitate se bazeaza pe ratiune, mai degraba decat pe o pura vointa:

„Astfel, intr-o anumita societate, autoritatea unui om asupra altuia este invers proportionala cu nivelul dezvoltarii intelectuale pe care societatea l-a atins; durata probabila a acestei autoritati poate fi calculata pornind de la dorinta mai mult sau mai putin generala pentru un adevarat guvern – adica pentru un guvern stiintific.”

Insa, comunismul este un termen care se poate referi la mai multe notiuni legate intre ele, dar diferite si, istoric, foarte contrastate, sau chiar, dupa comentatori precum istoricul Stephane Courtois, contradictorii precum: o ideologie care promoveaza un sistem social in care nu exista stat, clase sociale si proprietate privata asupra mijloacelor de productie si care are scopul de a infaptui o societate egalitara; o miscare politica sau un partid care vrea sa implementeze acest sistem; ori un regim politic care se autoproclama a fi comunist, socialist sau democratie populara. Adesea comunismul a fost confundat cu democratia populara, care in realitate are semnificatie de democratie participativa, in care, intr-adevar, poporul are puterea inclusiv cea de decizie.

Iar socialismul se defineste diferit de comunism, totusi, ca fiind o gama de sisteme economice si sociale caracterizate prin proprietatea sociala a lucratorilor si controlul asupra mijloacelor de productie. Aceasta proprietate sociala poate fi sau nu proprietate privata, desi proprietatea privata este individuala sau in asociere. Un alt sistem bazat pe proprietatea individuala, privata, sau asociativa, cooperatista, este distributismul, opus celor doua sisteme, si anume socialismului si comunismului.

Nu trebuie confundat socialismul cu comunismul. O republica socialista/stat socialist isi propune sa instaureze comunismul, precum spunea Lenin: „Socialismul conduce catre comunism.”

Astfel, comunismul este ansamblul conceptiilor socialiste care concep instaurarea oranduirii socialiste ca o cerinta a ratiunii, ca o concretizare a unui ideal moral, prin transformarea sociala si edificarea unei societati ideale, bazata pe abundenta si egalitate. El nu face distinctie intre clasele sociale, intre saraci si bogati, intre exploatati si exploatatori, asa cum fac marxistii. Critica lor se indreapta impotriva capitalismului, sistem ce are consecinte nefaste asupra dezvoltarii omului. Principalii socialisti utopici au fost: Gracchus Babeuf, Charles Fourier, Robert Owen, A. Blanqui, Saint-Simon.

Platon a enuntat in „Republica” sa, unele principii asemanatoare cu cele folosite de comunisti, dar spre sfarsitul vietii si-a rafinat conceptiile, schitand, in „Legile” sale, o republica centrata pe proprietate si familie.

O astfel de forma de organizare sociala, bazata pe sintagma de mai sus, de-a lungul istoriei a mai fost incercata in epoca moderna. Se poate da chiar exemplul romanesc al falansterului de la Scaieni (judetul Prahova) de la jumatatea secolului al XIX-lea. Sau mai nou, organizarea chibuturilor din Israel pentru noii imigranti.

La origine, Liga Comunistilor, fondata la Londra in 1836 sub numele de Liga Celor Drepti, a fost o organizatie comunist-crestina. Karl Marx, membru al acestei organizatii, a apostaziat de la caracterul crestin al organizatiei, transformand-o prin Manifestul comunist intr-o organizatie cu ideologie materialista si atee, care explica, prin „lupta de clasa”, ca fara folosirea violentei revolutionare pentru a rasturna oranduirea sociala traditionala sistemul capitalist nu poate fi schimbat; pentru Marx, orice forma de religie este un „drog pentru a amorti poporul”. Karl Marx a aratat mecanismele economice si sociale prin care religiile domina constiinta popoarelor, cui foloseste acest drog. Insa, religiile au fost confundate cu institutiile bisericesti care abuzau de cuvantul religie pentru a-si justifica si ei propriile asupriri violente a oamenilor care participau la comuniunea crestina de-a lungul secolelor.

Fondatorii socialismului stiintific au fost Karl Marx si Friedrich Engels, ca si parinti ai conceptului. In opinia lor, privind noua structura a societatii, care au fost exprimate inaintea lor, au fost nestiintifice. Aceste pareri nestiintifice au reflectat contradictiile ordinii sociale, dar nu au dezvaluit esenta legilor materiale si naturale ale dezvoltarii.

Pana aici scurta istorie a acestor concepte din care face parte si comunismul. Le putem lua impreuna, sigur, pentru ca toate au un singur scop: emanciparea dorintelor reprimate (sau auto-reprimate) ale fiintei umane. Aceste dorinte, caracterizate prin violenta, au dovedit de-a lungul istoriei exact aceste lucruri: mizerie, foamete, razboaie, crime, boli, nenorocire, exploatare si poluarea mediului natural inconjurator.

Comunismul, insa, pana intr-un anumit punct, asa cum am vazut mai sus, coincide cu distributismul, insa acesta din urma duce mentalitatile catre o gandire corecta care planifica viitorul umanitatii: proprietatea individuala, libertatea de a construi comunitati auto-sustenabile si auto-guvernarea, acestea conducand catre adevarata prosperitate si abundenta, dar si catre implinirea sufleteasca a fiintei umane. In schimb, comunismul conduce catre o dezindividualizare si o renuntare la identitatea reala a fiecaruia dintre noi. Cu alte cuvinte, comunismul inseamna renuntarea la inteligenta individuala pentru binele comun (care nu exista daca nu exista inteligenta individuala).

Toate bune si frumoase, aceste idealuri ale comunismului de atunci, dar si de acum, nu-i asa? Insa, asa cum spuneam, istoria ne dovedeste contrariul. Sa vedem:

Revolutia din februarie 1917 din Rusia tarista a rasturnat monarhia (care avea idei expansioniste) si a produs o republica democrata. Apoi a urmat in octombrie puciul comunist („bolsevic”), numit, ulterior, „Revolutia din Octombrie”, care a produs un regim inspirat de marxism (si de diversele ideologii derivate, cea mai notabila fiind cea a Marxism-Leninismului) si de traditiile politice ruse (slavist-expansioniste).

Potrivit conceptiei marxist-leniniste a progresului in istorie, exista cinci faze ale dezvoltarii economice a societatii: sclavia, feudalismul, capitalismul, socialismul si, in final, comunismul (care este tot sclavie prin renuntarea la inteligenta individuala). Aceasta conceptie materialist-istorica a comunismului, arata ca din sistemul economic deriva toate celelalte sisteme (social, juridic, cultura). De asemenea, dezvolta conceptia determinismului, potrivit careia fiecare individ dintr-o clasa are un gen de comportament indus nu de gandirea acelui individ, ci de clasa din care apartine, si de aceea el trebuie reeducat in lumina noii societati comuniste. Acest concept determinist este cel care a folosit la justificarea lagarelor de reeducare, bazate pe freudism, in care au murit milioane de oameni in decursul secolului XX, în Rusia sovietica a lui Stalin, in Romania, China, Cambodia si in celelalte state fratesti. De asemenea, socialistii au nationalizat proprietatile private prin procesul de colectivizare in agricultura, sau etatizare in industrie si comert.

Traditia politica rusa reprezinta unul din factorii care au influentat in mod decisiv practica noului regim postrevolutionar rus: exista o aproape perfecta continuitate de metoda si practica in materie de politici represive si antidemocratice intre autocratia tarista, pe de-o parte, si regimul bolsevic care a inlocuit-o, pe de alta parte, diferentele existand eventual, acolo unde ele chiar exista, la nivel de eficacitate ale acestor politici: birocratia si aparatul represiv bolsevice s-au dovedit a fi mai eficiente decat cele aristocratice, tariste, cu tot ce-a insemnat asta bine si rau. Cenzura, puscaria politica, lagarul de munca siberian, teroarea politieneasca, crima politica, reprimarea libertatilor individuale, controlul populatiei prin agenti ai serviciilor secrete, toate au existat in Rusia tarista inainte de a fi folosite de regimul bolsevic.

Tot parte a influentei traditiei politice ruse asupra practicii comunismului bolsevic este si terorismul aplicat ca metoda de lupta politica de catre opozitia clandestina la tarism, aceasta opozitie clandestina aparuta fiind ca reactie disperata si ultra-radicala la regimul lui Nicolae al II-lea si al predecesorului lui (un important inspirator al bolsevismului, Serghei Neceaiev, considera ca numai metodele brutale si inumane ale tarismului, ale statului politienesc, pot invinge tarismul). Unii istorici (precum britanicul Orlando Guy Figes) considera traditia revolutionara rusa a fi chiar elementul cheie in intelegerea sursei de inspiratie a regimului bolsevic (comunist), mai mult chiar decat marxismul sau faptul ca regimul si-a forjat aparatul si practicile intr-un violent razboi civil peste care s-a adaugat si o importanta interventie militara straina: Lenin a devenit revolutionar nu citindu-l pe Marx, ci facand lectura autorilor traditiei revolutionare rusesti, aceste scrieri cunoscandu-le inainte de a-l fi citit pe Marx. Dispretul lui Lenin pentru liberali si democrati (fie ei si socialisti) ca si inalta apreciere a acestuia pentru metodele dictatoriale isi au originea mai mult in traditia revolutionara rusa decat in scrierile si filozofia lui Marx.

Marxism-Leninismul este astfel leninist pentru ca prima iubire a lui Lenin a fost un individ pe nume Nikolai Cernisevschi, caci prin scrierile acestuia din urma a devenit Lenin revolutionar, si asta cu mult timp inainte de a-l fi citit pe Marx. Cand, in fine, Lenin l-a citit pe Marx, acesta era deja inarmat cu ideile lui Nikolai Cernisevschi, Vladislav Tkaciev si a grupului Vointa Poporului, si aceste idei au facut distinctiv aportul leninist al marxismului. Nu marxismul l-a facut pe Lenin revolutionar, ci Lenin a facut marxismul revolutionar. Daca, initial, sub influenta scrierilor si practicilor radicale ale grupurilor revolutionare ruse Lenin considera ca e de dorit o lovitura de stat care sa inlocuiasca dictatura tarista cu un regim comunist, ulterior, sub influenta ideilor marxiste raspandite de Georgi V. Plehanov aflat in exilul occidental, Lenin renunta temporar atat la ideea loviturii de stat cat si la aceea ca teroarea este dezirabila sau macar necesara. Intru convertirea rusilor la revolutie Cernisevschi a avut o influenta mai mare decat toate scrierile lui Marx si Engels impreuna. Marx, de altfel, avea temeri in ce priveste posibilitatea ca, daca izbucneste in Rusia o revolutie, aceasta va fi inerent taraneasca in caracter si va capata „nuante asiatice”. Practica bolsevicilor a fost inspirata de radicalismul unor oameni precum Neceaiev, un individ care n-avea nevoie de intrigile intelectuale ale marxismului pentru a deveni un ultra-radical care sa propovaduiasca masacrul contra aristocratiei, burgheziei si, in definitiv, contra tuturor celor care i se opun, si care sa exprime ura prin orice por al fiintei lui: istoria individuala si a familiei lui sunt suficiente, acesta nascut fiind intr-o familie de iobagi si mort in puscariile tariste, ajunge sa munceasca intr-o fabrica de copii (de la 9 ani), se dovedeste autodidact si invata singur sa scrie si ajunge chiar instructor de religie, fara a renunta insa la ura tipica clasei din care provenea pentru toate celelalte clase, ura care, asa cum declara Vera Jasulici (o populista), n-avea nimic in comun cu opiniile intelectuale al „intelighentiei”. Morala partidului bolsevic datoreaza tot atat de mult unui individ precum Neceaiev pe cat datoreaza si lui Marx, Neceaiev urmarit de politie si in exil fiind la un moment dat, si coplesit de distrugerea organizatiei lui secrete de catre politia secreta tarista, va ajunge la concluzia ca o astfel de organizatie inevitabil clandestina in Rusia vremii, pentru a supravietui, trebuie sa se bazeze pe principiile lui Machiaveli si sa urmeze motto-ul iezuitilor: „violenta pentru trup, minciuna pentru minte”.

Atat pentru astazi. Continuam in episodul viitor.

Va urma..

Acestea fiind spuse am consemnat,

Al vostru devotat,

Patrick Matiș

semnatura, semnatura patrick, semnatura patrick matis

George Manu, Rectorul de la Aiud, despre Romania sub ocupatie ruseasca

/0 Comments/in /by

george manu, aiud, comunism

George Manu, rectorul de la Aiud, despre Romania sub ocupatia ruseasca

Testis Dacicus, pseudonimul lui George Manu: „Doctor in fizica, profesor universitar. S-a nascut in Bucuresti la 13 Februarie 1903. Tatal, Ioan G. Manu, consilier la Curtea de Casatie; bunicul, general Gheorghe Manu, luptator in razboiul de independenta si ministru in mai multe randuri; mama, Elisabeta Cantacuzino, descendenta din Serban Cantacuzino, domnul Tarii Romanesti.

Studiaza la Facultatea de Fizica din Bucuresti. Doctor in fizica nucleara la Paris, unde Marie Curie ii ofera conducere unei sectii importante din institut si o catedra la Sorbona cu conditia renuntarii la cetatenia romana. Refuza si se intoarce la Bucuresti, unde, intre 1935-1944, functioneaza ca profesor la catedra de fizica nucleara a Facultatii de Stiinte din Bucuresti. Este considerat, alaturi de profesorul Horia Hulubei, unul dintre cei mai mari fizicieni atomisti ai tarii.

Cunostinte temeinice in domeniile: filosofie, teologie, drept, istorie si literatura, de care au beneficiat colegii de detentie de mai tarziu. Intra in Miscarea Legionara in anul 1937, iar in 1943 este conducator interimar al acesteia. In 1945 face parte din comitetul de conducere al Miscarii Nationale de Rezistenta anticomunista. Redacteaza documentul In spatele Cortinei de Fier, expediat si tiparit in occident”, informeaza Fundatia George Manu, care ii reda biografia pe larg.

In primavara anului 1947, Gheorghe Manu a redactat amplul studiu intitulat In spatele Cortinei de Fier – Romania sub ocupatie ruseasca (o prima versiune, scrisa in 1945-1946, purta titlul Romania intre Rusia si Europa), semnat cu pseudonimul Testis Dacicus. Lucrarea a fost republicata de Editura Mica Valahie (Bucuresti, 2011) cu un studiu introductiv de prof. dr. Silviu Moldovan.

Scopul lucrarii este declarat succint in Prefata:

„Prezentul studiu are drept scop sa descrie in mod obiectiv felul in care un popor mic este nimicit in mod sistematic de o mare putere.” „El intentioneaza sa informeze pe orice persoana impartiala si in special pe conducatorii celor doua Puteri Occidentale, Statele Unite si Imperiul Britanic. Aceste state si-au asumat in mod voluntar obligatii precise prin Charta Atlanticului, care a devenit acum Charta Natiunilor Unite. Astfel, natiunile amenintate de invazie straina si subjugare au fost indreptatite sa spere intr-un viitor mai bun.” „Ar fi pacat ca aceste sperante sa fie inselate.” Urmeaza o analiza detaliata a situatiei Romaniei ocupate si a perspectivelor ei, in context european. „Faptele vorbesc destul de clar pentru ele insele si realitatea este prezentata dezbarata de menajari diplomatice.”

Cele unsprezece capitole:

Pozitia geografica a Romaniei si politica externa, Controlul rusesc in Europa, Controlul rusesc in Romania, Dezagregarea politica a Romaniei, Dezagregarea nationala a Romaniei, Dezagregarea sociala a Romaniei, Dezagregarea economica a Romaniei: mijloacele de productie, Dezintegrarea economica a Romaniei: transporturile, comertul, finantele, Dezintegrarea statului, Criza deschisa, Consecintele dezintegrarii Romaniei.

Dactilografiata in mai multe exemplare, in limbile romana si engleza, lucrarea – impresionanta prin vastitatea si precizia informatiei – a fost transmisa, prin intermediul misiunilor civile si militare americane si britanice in Romania, puterilor occidentale. Prin agentii KGB infiltrati in serviciul secret britanic, ea a ajuns cunoscuta si conducerii sovietice, aminteste si proiectul 100 Ro. Identitatea autorului s-a aflat numai in cursul anchetarii lui Manu.

Sensul nobil al cuvantului

Acesta a fost profesorul George Manu care a facut onoare intelectualitatii romane din penitenciare. Nu a fost numai un autentic om de stiinta, dar a fost, in aceeasi masura, un mare si luminat patriot, a fost un umanist in sensul nobil al cuvantului. El a creat o scoala in penitenciar, prin instructia zilnica pe care a desfasurat-o ani si ani la rand, lipsindu-se de odihna minima la care avea dreptul, dand hrana mintii si sufletului de care aveau atata nevoie tinerii smulsi de pe bancile scolilor sau universitatilor. El a pregatit oameni pentru viata si le-a inspirat idealuri. Neabdicand niciodata dela linia onoarei, prin atitudinea rectilinie care l-a caracterizat si prin care s’a impus, de o inalta tinuta etica, Manu a fost o pilda elocventa a puterilor miraculoase ale valorilor spiritului, de innobilare si de inaltare a omului prin cultura, conchide 100 Ro.

Concluziile lucrarii lui „Testis Dacicus” sunt valabile si azi:
„Pentru a-si asigura dominatia in bazinul dunarean si Balcani, rusii trebuie in mod necesar sa domine in Romania”

„Cateva concluzii generale pot fi trase privind actiunea Rusiei dupa terminarea celui de al Doilea Razboi Mondial. Ele pot fi exprimate in felul urmator:

Rusii nu admit si nu par dispusi sa admita in viitor nici un amestec strain in zona de influenta cedata lor la Est de linia Lübeck-Triest, dupa prabusirea Germaniei. Ei considera aceasta zona ca apartinandu-le definitiv si lucreaza cu toate mijloacele ce le au la dispozitie pentru a consolida aceasta dominatie. Pentru a asigura dominatia in partea de sud a acestei zone, adica bazinul dunarean si Balcanii, rusii trebuie in mod necesar sa domine in Romania.

Pe intregul front la sud de zona lor de influenta, rusii sunt in plina ofensiva diplomatica. Aceasta din urma este indreptata impotriva Italiei, Greciei, Turciei si Iranului si este sprijinita de puternice armate rusesti stationate in Bulgaria, Iugoslavia, Romania, Ungaria si Austria.

Pentru a asigura liniile lor de comunicatii si aprovizionarea acestor armate, Rusia trebuie in mod necesar sa domneasca in Romania.

Metodele de persuasiune si onestitate intrebuintate pana acum de Puterile Occidentale pentru a opri tendintele expansioniste rusesti au dat toate gres, si vor da probabil gres si in viitor. Intr-adevar, in mentalitatea asiatica si inca primitiva a rusilor, intrebuintarea unor asemenea metode ar putea numai sa dovedeasca slabiciunea Puterilor Occidentale.

Obligatiile morale ca si importante interese economice si politice obliga USA si Marea Britanie sa doreasca cu orice pret expansiunea Rusiei si s-o determine sa reintre in frontierele ei. Aceasta actiune pare realizabila fara dificultati serioase in viitorul apropiat, dar ar deveni cu siguranta problematica intr-un viitor indepartat.

Metodele de intrebuintat pentru a obtine retragerea Rusiei nu sunt acelea de natura conciliatorie. Ele ar sugera mai degraba darzenia pe teren economic si politic si chiar intrebuintarea fortei.

Focarul unde aceste metode vor putea sa conduca la rezultatele cele mai rapide si radicale – cel putin in Europa si Orientul Mijlociu – este Romania.”

În spatele Cortinei de Fier – Romania sub ocupatie ruseasca. Editura Mica Valahie, Bucuresti, 2011.

Sursa: marturisitorii.ro.

9 septembrie 1940 – 79 de ani de la masacrul de la Treznea

/0 Comments/in /by

9 septembrie 1940, treznea

9 septembrie 1940 - 79 de ani de la masacrul de la Treznea

In toamna anului 1940, imediat dupa intrarea in vigoare a Diktatului de la Viena, care prevedea cedarea Ardealului de Nord catre Ungaria horthysta, in mai multe localitati din aceasta parte a Romaniei trupele maghiare au ucis sute de romani, printre cele mai cunoscute fiind masacrele de la Treznea, unde au fost ucise 86 de persoane si Ip, cu 157 de morti.

86 de localnici – copii, barbati, femei, varstnici – toti au fost omorati in 9 septembrie 1940 de trupele horthyste, pentru simplul motiv ca erau romani, povesteste doctorul in istorie Marin Pop din cadrul Muzeului de Istorie si Arta Salaj, conform Adevarul.

Primele victime au fost copii aflati cu vitele la pascut. Cadavrele lor au fost descoperite pe izlazul comunal. Romani si evrei au fost masacrati cu focuri de mitraliere, strapunsi cu sabiile si baionetele, iar casele atacate cu grenade si incendiate. In urma acestor incidente au murit 93 de persoane, dintre care 86 de romani si 6 evrei.

Cotidianul Romania noua din data de 1 ianuarie 1941, relata cazul lui Nicolae Brumar, roman ridicat din propria sa casa de trupele ocupantului si impuscat langa o capita de fan, impreuna cu sotia si cele doua fiice ale sale. Cadavrele au fost descoperite ciopartite cu baioneta. Un alt caz foarte cunoscut in epoca a fost cel al lui Vasile Margarus. Acesta a fost strapuns cu baioneta in mai multe parti ale corpului si apoi impuscat in cap cu gloante model „dum-dum”. Preotul ortodox a cazut de asemenea victima trupelor horthyste. A ars in casa parohiala care a fost incendiata.

In Treznea se aflau si 9 soldati romani reintorsi acasa si demobilizati. Acestia au fost impuscati cu efectele militare pe ei. Invatatorul si sotia au incercat sa se refugieze in comuna Pusta. Au fost prinsi si adusi la sediul jandarmilor maghiari de la Agrij, de unde au fost dusi pe un camp si impuscati.

Printre victimele masacrului de la Treznea se numara si familia muzicologului roman Octavian Lazar Cosma, presedinte al Uniunii Compozitorilor si Muzicologilor din Romania (au fost ucisi parintii sai, invatatorii Lazar si Aurelia Cosma).

In memoriile sale, profesorul Cosma evoca evenimentele sangeroase din 1940:

„Si vara anului 1940 avea sa aduca reflexele militarismului regimurilor totalitare, fascist si comunist, o parte a teritoriului fiind pusa pe tava horthystilor, Treznea intrand sub acest funest Diktat ce avea sa schimbe cursurile multor vieti. Consecintele pentru satenii Treznei au fost dezastruoase, la 9 septembrie 1940 trupele ungare au marsaluit pe ulita principala, venind dinspre Zalau si indreptandu-se spre Buciumi si mai departe. La primarie, notabilitatile – primarul roman, notarul, directorul scolii – le-au intampinat fara prejudecati. Catre orele amiezii, subtiindu-se randurile trupelor, se parea ca preluarea autoritatii se facuse si pe raza comunei noastre, lumea isi vedea de treburi, caci era o zi insorita de toamna, culesul recoltei neputand astepta, mai ales otava… Si, deodata, au rasunat impuscaturi, ce deveneau persistente, se auzeau strigate de groaza, nelinistea si neputinta isi dadusera mana, soldati inarmati se razboiau cu femei casnice, cu pruncii, cu mosnegii; incep sa arda case, primaria este cuprinsa de flacari, se aude o puternica detunatura din centrul comunei, care a bagat si mai mult oamenii in sperieti. Grupe de catane rascoleau gospodariile si, sub amenintarea baionetelor, se faceau coloane de nevinovati, care erau impuscati, gauriti cu baionete, condusi spre locuri unde urmau sa fie executati. Motivul? Erau romani. Localnicii unguri au reactionat cu bucurie, dar au existat si cazuri de retinere, caci nu se asteptau la un macel. Groful Francisc Bay disparuse, nimeni nu intervenea salvator… Bubuitura din sediul primariei are o explicatie simpla: la subsol era depozitata o cantitate mare de dinamita folosita pentru spargerea razoarelor de piatra, necesara pavarii drumului. Temperatura generata de flacarile ce cuprinsesera primaria a declansat explozia, care a alertat trupele ocupante, derutandu-le. Aceste trupe de inchidere se aflau, dupa unii martori, sub influenta alcoolului. Pe Meses, se zice, groful Bay cu oamenii sai au organizat o actiune, cerand executii in anume puncte. Erau vizati si intelectualii satului, preotul Traian Costea, care a fost impuscat si lasat prada vilvatailor care cuprinsesera casa parohiala. Macelul s-a derulat cu cruzime, nemenajind, in prima faza, pe cei care cadeau in calea armatei insetata de sange. Nu numai romani, deoarece printre victime au fost si evrei, inclusiv copii.” (https://ro.wikipedia.org/wiki/Masacrul_de_la_Treznea)

Lord Edmond Fitzmaurice, Foreign Office, Londra, spune: „Atitudinea provocativa a minoritatii maghiare fata de romani poate, de la un moment la altul, sa dea nastere la revolte sangeroase, ale caror consecinte sunt incalculabile. Ungurii urmaresc o politica violenta si oarba impotriva nationalitatilor supuse Coroanei, in mod deosebit impotriva romanilor.” (https://ro.wikipedia.org/wiki/Masacrul_de_la_Treznea)

In lucrarea „Les assassinats”, publicistul american Milton G. Lehrer relata: „Comuna Treznea a fost ocupata de trupele unguresti la 9 septembrie 1940. Ca si cand armata de ocupatie ar fi executat un ordin primit, indata ce satul a fost invadat de soldati, un veritabil potop de foc si sange s-a abatut asupra lui. Toate armele moderne au fost utilizate pentru a satisface instictele brutale: pusti, mitraliere, tunuri, grenade. Dupa ce au fost trase primele salve, soldatii au patruns in case si au asasinat pe oricine gaseau in calea lor, incendiind locuintele. Cazul preotului roman Traian Costea, care, dupa ce a primit un glonte in cap, a fost tras pe galeria de lemn a presbiteriului – caruia i s-a dat foc si a ars in intregime odata cu cadavrul preotului – este tipic. Dupa incetarea focului de arme, ungurii au pus mana pe copiii de romani si ii aruncau de vii in foc, facandu-i sa moara in chinuri groaznice. Jale mare rasuna in tot locul de plansetele lor”.

An de an, masacrul de la Treznea este pomenit de istorici ca fiind o pata neagra in istoria umanitatii, o crima care nu trebuie sa se mai repete niciodata.

Sursa: activenews.ro.

Constantin Cojocaru – Reintregirea patriei prin sporirea puterii economice a natiunii

/0 Comments/in /by

Constantin Cojocaru - Reintregirea Patriei prin sporirea puterii economice a natiunii

Suntem singura natiune a Europei care traim in doua state diferite, constituite pe parti ale teritoriului national, definit ca atare de istorie.

Cele doua state „romanesti”, Romania si Republica Moldova, se declara state „independente” si „suverane”, adica, vezi Doamne, „stapane”, avand puterea de a face „ce vor muschii” lor, nefiind, in nici un fel, obligate sa ceara voie, sau sa dea socoteala, vreunui alt stat, pentru ce fac, sau pentru ce nu fac.

Nici unul din cele doua state „romanesti” nu este „legat” prin vreun tratat, cu un alt stat, sau cu un grup de state, care sa-i limiteze suveranitatea, adica puterea de a hotari ce sa faca si ce sa nu faca, printre altele, puterea de a hotari unirea celor doua state intr-unul singur, de a hotari deci, Reintregirea Patriei.

Fara a subevalua raspunderea ce revine si clasei politice de la Chisinau, trebuie sa recunoastem ca principala raspundere pentru nerealizarea Reintregirii Patriei revine clasei politice de la Bucuresti, din Romania. Ea, aceasta clasa politica, este responsabila pentru situatia economica dezastruoasa in care a fost adusa tara, iar dezastrul economic al Romaniei constituie cauza fundamentala a neinfaptuirii Reintregirii Patriei.

Cu totul alta ar fi fost pozitia clasei politice de la Chisinau, ca si a populatiei Republicii Moldova daca, in deceniul scurs de la Revolutie, economia Romaniei, in loc sa se afunde tot mai adanc in prapastie, si-ar fi sporit, an de an, puterea si ar fi devenit un exemplu de urmat, un punct de sprijin si un punct de atractie pentru partea natiunii romane care locuieste in Republica Moldova.

Asa cum am aratat, in cei 8 ani (anul in care a fost scris acest articol din compilatia Iesirea din prapastie a fost 1997 – n. r.) scursi de la Revolutie, Produsul Intern Brut al Romaniei, in loc sa creasca, a scazut dramatic, astfel incat „pierderea” de valoare economica inregistrata in aceasta perioada nefasta din istoria noastra se ridica la aproape 60 miliarde de dolari SUA, salariile romanilor din dreapta Prutului s-au redus la jumatate, datoria externa a Romaniei a depasit 12 miliarde de dolari SUA.

De ce sa doreasca romanii din stanga Prutului sa se uneasca cu Tara? Sa le scada si lor nivelul de trai, sa le scada si lor puterea de cumparare a salariilor la jumatate, sa se inhame si ei (si copiii lor) sa plateasca datoria externa angajata de clasa politica iresponsabila de la Bucuresti?

Numai 2,5% din pierderea de PIB realizata in perioada 1990-1997, respectiv 1,5 miliarde dolari SUA, ar fi fost ultrasuficienti pentru terminarea, cu multi ani in urma, a celui de-al doilea reactor nuclear de la Cernavoda.

Nimic si nimeni nu ne-ar fi impiedicat sa punem acest reactor la dispozitia Republicii Moldova, sa taiem „ombilicul” dependentei energetice a Republicii Moldova fata de alte state, sa construim, astfel, „podul” integrarii noastre energetice, un pod de milioane de ori mai necesar si mai benefic, pentru natiune, decat „podurile de flori” ale propagandei politicianiste.

Cu numai 5% din pierderea de PIB realizata in Romania in perioada 1990–1997, deci cu 3 miliarde de dolari SUA, am fi putut face suficiente investitii in Republica Moldova, in aceasta perioada, prin care am fi putut creea suficiente locuri de munca, pentru ca fratii nostri de peste Prut sa lucreze la ei acasa, si nu prin Dombas si prin Crimeea, sa lucreze pentru ei si pentru copii lor, si nu pentru straini, sa lucreze in fabricile lor, care ar fi putut importa materiale si subansamble din Romania, ar fi realizat produse care sa se vanda in Romania. Sporirea substantiala a schimbului de produse dintre unitatile agricole, industriale si comerciale amplasate in stanga si in dreapta Prutului, ar fi cerut si ar fi facut posibila construirea si altor „poduri” peste Prut, poduri adevarate, din fier si beton, prin care puteam realiza si „integrarea” sistemului de cai ferate, ca si a celui de cai rutiere.

Iata de ce, la dimensiunea „economica” si „sociala” a „reformei” postcomuniste din Romania, trebuie adaugata si dimensiunea „nationala”, ea, „reforma” distrugatoare, fiind principala cauza a nerealizarii Reintregirii Patriei.

Aplicarea prevederilor LEGII (autorul se refera la Legea Proprietatii si Prosperitatii Romanilor, care mai tarziu a devenit Legea Cojocaru si a inspirat proiectul Constitutia Cetatenilor – n. r.) si ale PROGRAMULUI (este vorba despre Programul Economic pentru Natiunea Romana [denumit GATA] – n. r.), atat in Romania, cat si in Republica Moldova, va asigura sporirea puterii economice a natiunii romane, singura parghie realista pe care trebuie sa ne sprijinim in eforturile noastre de a ne realiza visul Reintregirii Patriei.

O buna parte din cele 150 de miliarde dolari SUA ce urmeaza a fi investite de catre cetatenii Romaniei in perioada 1999–2010, pot si trebuie investite in stanga Prutului si pentru romanii din stanga Prutului.

Ca si aceea din Romania, actuala industrie din Republica Moldova trebuie grabnic repusa pe picioare. Trebuie create noi sectoare si ramuri industriale, care sa asigure prelucrarea tuturor materiilor prime realizate in aceasta parte a teritoriului national, in primul rand a celor agricole.

Pentru urmatorii 10–12 ani, obiectivul nostru fundamental, al tuturor romanilor din dreapta si din stanga Prutului, trebuie sa-l constituie crearea sistemului economic national romanesc, integrat, capabil sa valorifice cu maximum de eficienta munca nationala si capitalul national al Romaniei Reintregite.

In aceasta perioada, la Cernavoda, Romania va construi nu inca unul, ci inca patru reactoare nucleare, adica toate cele cinci proiectate initial. Romania are nevoie si are puterea de a construi aceasta forta energetica. Costul celor 4 reactoare – circa 6 miliarde dolari SUA – reprezinta mai putin de o treime din pierderea de PIB inregistrata in cei trei ani ale guvernarilor Roman si Stolojan si mai putin decat pierderea de PIB realizata intr-un singur an de guvernarea Ciorbea. Cele 6 miliarde dolari SUA reprezinta numai 10% din investitiile prevazute in PROGRAM pentru perioada 1999-2002.

Nu banii ne-au lipsit si ne lipsesc, ci increderea in fortele noastre, vointa politica de a transforma in fapta dreptul natiunii romane de a trai in prosperitate si demnitate.

Integrarea energetica a sistemului economic national romanesc, de la extremitatea estica la cea vestica si de la extremitatea nordica la cea sudica, si asigurarea independentei energetice a intregului teritoriu national reprezinta conditii fundamentale pentru realizarea visului de Reintregire a Patriei si, apoi, pentru asigurarea integritatii si suveranitatii Romaniei Reintregite, pentru prosperitatea natiunii romane, pentru participarea ei cu eficienta si demnitate la schimburile economiei internationale.

Dr. Constantin Cojocaru, Iesirea din prapastie, capitolul 12.

Muzeul Antipa – Intalnire cu dinozauri si alte animale preistorice

/0 Comments/in /by

muzeul antipa, dinozauri, animale preistorice

Muzeul Antipa - Intalnire cu dinozauri si alte animale preistorice

Vă așteptăm la o întâlnire cu dinozauri și alte animale preistorice, în cadrul ultimului modul de vacanță al Școlii de Vară de la Antipa, susținut de specialistul muzeului, dr. Tiberiu Săhlean. Cursurile vor începe luni, 2 septembrie, de la ora 10:15 și vor avea loc în Sala Atelier de la etajul Muzeului.
 
Se estimează că, în prezent, Pământul este casa a circa 10 până la 14 milioane de specii, dar în decursul erelor geologice peste 5 miliarde de specii s-au perindat pe suprafața Terrei, iar 99% dintre acestea au dispărut. 
 
În această vară, Muzeul Național de Istorie Naturală „Grigore Antipa” îi invită pe tinerii paleontologi la o călătorie în timp, pentru a cunoaște câteva dintre acele animale care nu au supraviețuit – de la micuții trilobiți și până la uriașii dinozauri. Copiii vor putea afla  cum s-a schimbat Pământul de-a lungul timpului, cum continente s-au format și s-au destrămat, cum animalele evoluează și dispar și cum locuri care acum ni se par familiare arătau profund diferit în alte perioade geologice. Spre exemplu, puțini oameni știu că în perioada de glorie a dinozaurilor, perioada cretacică, țara noastră era reprezentată doar de o serie de insule într-un vast ocean tropical. O veritabilă lume pierdută pe care o putem readuce la viață folosind puterea imaginației! 
 
Ca niște adevărați detectivi, împreună cu coordonatorul cursului, vom folosi descoperirile din știință pentru a pune cap la cap istoria primelor 5 miliarde de ani pe planeta Pământ, în acest timp descoperind și animalele care au făcut parte din această călătorie – insecte, pești, reptile, dinozauri și alte grupuri pe care negura timpului le-a dat uitării. Ce s-a întâmplat cu toate aceste animale? Unde au dispărut? Acestea sunt doar câteva dintre întrebările fascinante la care vom putea afla răspunsul participând la ultimul modul al Școlii de Vară de la Antipa.
 
Înscrierea participanților se poate face prin formularul de rezervare: antipa.ro/rezervari.
 
Atelierele se adresează copiilor cu vârste cuprinse între 9 și 14 ani.
Programările se vor face în ordinea înscrierii, în limita a 15 locuri/modul, iar costul de participare/modul este de 180 lei/copil sau 320 lei/2 frați, respectiv 320 lei/ 2 module/participant.
 
Sponsor: MOL România.

Parteneri: DaVinci Learning, Editura Art.

Parteneri media: Radio România Cultural, Centruldepresa.ro, HotNews.ro, National Geographic România, agendacopiilor.wordpress.com.

Detalii: www.antipa.ro și pe pagina de Facebook a Muzeului.

Antipa: facebook.com/muzeulantipa.

George Damian – Pactul Ribbentrop Molotov este in vigoare

/0 Comments/in /by

pactul ribbentrop-molotov, stalin, hitler

Pactul Ribbentrop-Molotov este in vigoare. De ce Basarabia nu a avut soarta balticilor.

Indraznesc sa spun ca Pactul Ribbentrop Molotov este in continuare in vigoare. Rusii se apara spunand ca intelegerea dintre Hitler si Stalin a fost denuntata de multa vreme, din 24 decembrie 1989. Doar ca foarte putini au citit documentul acestei denuntari.

Puteti citi aici hotararea Sovietului Deputatilor Poporului in care este condamnat Pactul Ribbentrop Molotov. Aceasta hotarare spune in sesenta la punctul 2 ca URSS a fost silita sa faca aceasta intelegere cu Germania nazista de contextul international (deputatii sovietici au suferit o mica amnezie cu privire la negocierile purtate de Stalin cu Franta si Marea Britanie in paralel cu cele purtate cu Germania nazista, Stalin putea alege sa se alieze cu Londra si Parisul).

Punctul 3 al hotararii spune ca protocolul secret este impotriva bunelor practici ale relatiilor internationale (se mai arunca si un semn de intrebare asupra originalitatii protocolului secret, asta dupa ce zeci de ani Moscova a negat ca a existat un astfel de protocol).

La punctul 4 deputatii sovietici spun ca Pactul Ribbentrop Molotov a fost anulat de atacul Germaniei naziste din 22 iunie 1941. (Deja decizia asta nu zice nimic nou!)

Punctul 5 este cel mai interesant. La inceput spune ca Pactul Ribbentrop Molotov nu este conform cu principiile leniniste de politica externa (va amintiti planul lui Lenin de atacare a Romaniei pe doua fronturi dinspre Ungaria si Ucraina?) „Trasarea sferelor de influenta ale Germaniei si URSS a fost impotriva independentei si suveranitatii unor terte tari” spune documentul de la Moscova si continua spunand ca la momentul semnarii Pactului Ribbentrop Molotov relatii dintre URSS si Estonia, Lituania, Letonia, Finlanda si Polonia erau reglementate printr-o serie de tratate care garantau independenta si suveranitatea teritoriala a acestor state.

Ati observat detaliul? Nimic despre Basarabia, nimic despre Romania. Printre randuri eu citesc asa: Basarabia nu este pe aceeasi pozitie cu Estonia, Lituania, Letonia, Polonia si Finlanda. Din punctul de vedere al faptelor lucrurile sunt clare: Estponia, Lituania si Letonia sunt in NATO si UE, Republica Moldova este blocata de un conflict inghetat.

Condamnarea Pactului Ribbentrop Molotov a fost facuta din varful buzelor si in nici un caz nu se refera la Basarabia. (Mai e un detaliu care nu imi da pace: am impresia ca exista o legatura intre faptul ca pe 24 decembrie 1989 se adopta acest text pervers la Moscova, iar pe 25 decembrie 1989 Nicolae Ceausescu era impuscat la Targoviste).

Va puteti delecta mai jos cu o fotografie din 22 septembrie 1939, cand generalul nazist Heinz Guderian se bucura la Brest-Litovsk alaturi de generalul sovietic Semion Krivosein de impartirea Poloniei.

Sursa: basarabialiterara.com.md.

Scrisoarea lui Alexandru Vlahuta catre fiica sa, Margareta

/0 Comments/in /by

alexandru vlahuta, scrisoare

Scrisoarea lui Alexandru Vlahuta catre fiica sa, Margareta

Sa traiesti Mimilica draga, si sa fii buna – sa fii buna pentru ca sa poti fi fericita.

Cei rai nu pot fi fericiti. Ei pot avea satisfactii, placeri, noroc chiar, dar fericire nu. Nu, pentru ca, mai intai, cei rai nu pot fi iubiti si-al doilea… al doilea… de! norocul si celelalte „pere malaiete” care se aseamana cu el, vin de-afara, de la oameni, de la imprejurari asupra carora n-ai nicio stapanire si nicio putere, pe cand fericirea, adevarata fericire in tine rasare si-n tine-nfloreste si leaga rod, cand ti-ai pregatit sufletul pentru ea. Si pregatirea este o opera de fiecare clipa – cand pierzi rabdarea, imprastii tot ce-ai insirat si iar trebuie s-o iei de la inceput. De aceea si vezi asa de putini oameni fericiti… Atati cati merita…

A, daca nu ne-am iubi pe noi asa fara de masura, daca n-am face atata caz de persoana noastra si daca ne-am dojeni de cate ori am mintit sau ne-am surprins asupra unei rautati ori asupra unei fapte urate, daca, in sfarsit ne-am examina mai des si mai cu nepartinire (lesne-i de zis!), am ajunge sa razuim din noi partea aceea de prostie fudula, de rautate si de necinste murdara, din care se ingrasa dobitocul ce se lafaieste in nobila noastra faptura.

Se stie ca durerea e un minunat sfatuitor. Cine-i mai deschis la minte trage invatatura si din durerile altora. Eu am mare incredere in vointa ta. Ramane sa stii doar ce sa vrei. Si vad c-ai inceput sa stii asta.

Doamne, ce bine-mi pare c-ai inceput sa te observi, sa-ti faci singura mustrari si sa-ti cauti singura drumul cel adevarat!

Asa, Mimilica draga, cearta-te de cate ori te simti egoista, de cate ori te musca de inima sarpele rautatii, al invidiei sau al minciunii. Fii aspra cu tine, dreapta cu prietenii si suflet larg cu cei rai. Fa-te mica, fa-te neinsemnata de cate ori desteptaciunea te indeamna sa strigi: „Uitati-va la mine!” Dar mai ales as vrea sa scriu de-a dreptul in sufletul tau aceasta: Sa nu faci nici o fapta a carei amintire te-ar putea face vreodata sa rosesti. Nu e triumf pe lume, nici sprijin mai puternic, nici multumire deplina, ca o constiinta curata.

Pastreaza scrisoarea asta. Cand vei fi de 50 de ani ai s-o intelegi mai bine. Sa dea Dumnezeu s-o citesti si atunci cu sufletul senin de azi.

Sursa: ampress.ro.

Marxismul cultural, Institutul Tavistock si Scoala de la Frankfurt

/0 Comments/in /by

marxismul cultural, institutul tavistock, scoala de la frankfurt

Marxismul Cultural, Institutul Tavistock si Scoala de la Frankfurt

„Organizatia Irlandeza a Relatiilor de Grup (OIRG) a fost infiintata in 1999 de catre un grup de profesionisti instruiti in Institutul Tavistock din Londra. Scopul pentru care a fost fondata a fost studierea relatiilor de grup si a vietii organizationale. OIRG face parte dintr-o retea globala formata din ganditori si practicieni in domeniul relatiilor de grup, care ofera o perspectiva diferita in intelegerea problemelor organizationale, societale si de echipa, procesele si dinamica.”

Cele de mai sus sunt exemplul perfect de „psiho-gangureala”, limbaj de lemn care nu explica nimic, foloseste termeni fara sens. De exemplu, ce sunt „problemele organizationale, societale si de echipa”? Si mai important, ce rol joaca, in aceasta elucubratie, Institutul Tavistock al Relatiilor Umane? Caci, ambele sunt implicate in dezintegrarea unitatii familiei si au jucat un rol imens in distrugerea Societatii Occidentale.

Mincinosul preferat al Marii Britanii a remarcat odinioara:

„Caci, avem visul nostru si sarcina noastra. Suntem cu Europa, dar nu parte din ea.

Suntem legati, dar nu combinati. Suntem interesati si asociati, dar nu suntem absorbiti.”

Winston Churchill.

Aceasta remarca a fost lansata chiar atunci cand Churchill asista la construirea Uniunii Europene impreuna cu sustinatorii sai financiari din Statele Unite. De atunci, intreaga Europa a fost plina de propaganda din mai multe surse, propovaduind „perspective diferite”, inclusiv in manualele care au aparut in salile de clasa din tot „Vestul Liber”, oferind un punct de vedere ferm controlat asupra lumii, opozitie care a cerut un raspuns rapid din partea slujitorilor sai alesi „democratic”.

OIRG este o organizatie ascunsa, conformandu-se Scopului Comun in Regatul Unit, care este insarcinata cu subminarea democratiei locale din Irlanda, folosind metode care sunt sustinute de Dáil din Dublin si Stormont din Ulster, dandu-le o fatada „oficiala”, notiune pe care am fost dresati sa o acceptam ca fiind semnificativa, pentru binele nostru, cand de fapt ne diminueaza capacitatea de a prelua controlul asupra propriilor noastre treburi interne. Urmatoarele teme au fost discutate intr-o conferinta recenta la Institutul Tavistock:

„aduc intelegerea asupra motivarilor constiente si ascunse, uneori inconstiente, si a rezistentei grupurilor comunale sau sindicale, pe masura ce acestea se angajeaza in a colabora si a concura intre ele ca sa devina mai eficiente prin dinamica subiacenta din interiorul sau dintre organizatii si comunitati, dintre acestea si larga societate. Se aplica rolurile atribuite din cadrul programului in propriile voastre organizatii, comunitati si retele.”

Personal, pot sa-mi dau seama prea putin ce inseamna cele scrise mai sus.

Retineti, doar, cuvintele cheie cu care cei care au frecventat aceste sedinte de spalare pe creier in grup au fost contaminati. Acceptarea acestor invataturi, care, la o data viitoare, unul dintre cei care au fost instruiti sa reactioneze la unul dintre aceste „cuvinte cheie” se va comporta intr-un anumit fel, care ar putea fi in contradictie totala cu un punct de vedere normal.

Sa mai retineti si motivele utilizate in urmatoarea introducere a scopurilor conferintei:

„Exemplul fluturelui mentionat in conferinta ne sugereaza frumusetea deosebita si fragilitatea unor vieti scurte, dar necesare pentru polenizarile incrucisate si inflorescente, un exemplu de interdepen-denta in mijlocul relatiilor inegale; o metafora, poate, pentru polenizarea incrucisata a culturilor si puterilor politice, contrib-uind in timp ce traiesc in instabilitate.” (Cuvintele cu cratima sunt ale lor)

Cuvintele lui Blair din clipul de mai sus demonstreaza destul de clar ca „cuvintele cheie” au ramas in vigoare inca din zilele lui Harold MacMillan, in 1958, si sunt, cu siguranta, parte din actualul program de indoctrinare a Scopului Comun in Regatul Unit.

Un singur lucru e clar, faptul ca agenda lor, care e in vigoare, de a „colora” pe albi afara din existenta, cum s-ar spune, prin intermediul „polenizarii incrucisate” se afla inca in fruntea politicii globaliste.

Britanicii sunt in mod special vulnerabili la aceasta „sugestie”, mai ales cand este vorba de minciunile prin care se edulcoreaza crimele lor din trecut si le trec ca fiind un lucru bun pentru omenire in general, chiar daca se declara vinovati ca au salvat lumea de Germania, doar ce actualmente se regasesc ca salveaza lumea musulmana trantind-o in Evul Intunecat, in acelasi fel in care au bombardat pe ascuns poporul german.

Pentru oricine de alta nationalitate, mandria „Marelui Popor Britanic” fata de macelurile lor comise asupra celor „slabi” in istorie reprezinta o anatema, in timp ce popoarele britanice, fara pic de constiinta, se gasesc ele insele tinta conspirationistilor Orasului Londra, iar aceasta reprezinta o realitate dincolo de intelegerea lor.

Ceea ce au permis Churchill si britanicii la Yalta, dupa ce au inarmat cel mai brutal regim din timpurile noastre moderne, care a dus deja la capat macelul cu sange-rece a saizeci si cinci de milioane de crestini rusi, ca mai apoi sa lupte alaturi de acesti ucigasi, stiind prea bine ca era parte din aceeasi intelegere regasita in Planul Morgenthau, a fost sa omoare prin infometare treizeci de milioane de germani si sa dea Europa Central-estica pe mana bolsevicilor. Parea perfect rezonabil pentru contingentul britanic si francez prezent la discutii. Cu toate acestea un american a sugerat urmatoarele:

„Documentele istorice, care au condamnat milioane de oameni sa-si piarda locuintele si alte milioane la munca fortata si moarte, au fost semnate ca o mica varietate in timpul pauzelor de masa intr-o atmosfera duhnind a vinuri generoase.”

Amiralul Leahy, Consilierul Sef de Marina al lui Roosevelt, la Conferinta de la Yalta.

Din cele de mai sus, ar trebui sa fie perfect clar ca aranjamentele de la Yalta au fost criminale si totusi, Guvernul Socialist al Marii Britanii, dintre care multi il vizitau frecvent pe Stalin, nu au miscat un deget ca sa intervina sa nu se petreaca aceste fapte inechitabile.

N-ar trebui sa ne surprinda sa descoperim ca legatura britanicilor cu „Proiectul European”, fata de care Uniunea Sovietica i-a fost ca o rampa de lansare, a condus la „eliberarea” finala a statelor captive sovieticilor direct in stransoarea Blocului Sovietic European.

De-a lungul zilelor Uniunii Sovietice, Scoala de la Frankfurt, care in timpul celui de-al Treilea Reich s-a relocat la New York, pregatea intens calea pentru impunerea „Marxismului Social”, care era necesar pentru a injecta un nou sens in filosofia marxista esuata, care s-a dovedit a fi un dezastru total in Uniunea Sovietica si care ar fi avut nevoie de schimbari dramatice in China, inainte ca „Vestul Liber” sa poata fi condus orbeste in aceeasi capcana.

Chiar și acum, o parte a Scolii de la Frankfurt, care este reinfiintata la Frankfurt, lucreaza la schimbarea psihologica a mentalitatii, necesara pentru a forta un public indolent, in special un public alb, sa accepte ca ar trebui, ar fi necesar sa fie pregatiti sa-si predea societatile, suveranitatile in mainile unei mase de oameni imigranti, din tinuturi care au produs niveluri nesustenabile de populatie, o problema care ar fi fost oricum rezolvata in trecut de natura insasi, lucru care ar indica faptul ca Scoala de la Frankfurt este de natura conspirativa, deoarece un astfel de proiect nu ar conduce decat la dezastru.

Scrierile lui Herbert Marcuse, membru al Scolii de la Frankfurt, ne indica faptul ca Omul Occidental a devenit prizonierul tehnologiei, al publicitatii si al mijloacelor de comunicare atotcuprinzatoare, realitate cu care, fara indoiala, s-ar confunda el insusi, daca ar fi trait suficient de mult sa asiste la fenomenele „Smart-Phone” si „Facebook” de azi.

Rescrierea Marxismului, pentru a corecta esecurile celor carora le-a folosit scopurilor lor in Rusia Sovietica, are acum nevoie sa fie dinnou rescris ca sa se adapteze la faptul ca ideea Marxismului insusi a fost doar un simplu mit, care a fost folosit de fatada pentru a spori scopurile si profiturile industriilor dar (mai ales) si bancherilor, cei care au controlat, de fapt, Rusia, la fel cum controleaza astazi China, in spatele careia au preluat controlul celuilalt mit denumit Democratie, care conduce in prezent Vestul pe drumul catre iobagie.

Sursa: enochered.wordpress.com.

Institutul Tavistock – altfel spus: Institutul Spalarii Pe Creier

/0 Comments/in /by

institutul tavistock, spalarea pe creier

Institutul Tavistock - altfel spus: Institutul Spalarii pe Creier

Dumneata iti inchipui ca exista ceva numit natura umana, care, ultragiata de ceea ce facem, se va intoarce impotriva noastra. Dar noi cream natura umana. Omul este maleabil la nesfarsit.

George Orwell, „1984”.

Vizionarul Orwell a atins foarte bine prin cuvintele de mai sus. Printre alte atatea organizatii si servicii care se ocupa cu spalarea pe creier, trebuie mentionat si Institutul Tavistock, faimos pentru crearea de stereotipuri si tipare umane pentru generatiile viitoare. Practic spus: tot ceea ce se doreste a fi la moda, fie ca e vorba de sexualitate, haine sau mod de viata, acesti oameni cu asta se ocupa. Unii cercetatori afirma ca tot ceea ce tine de moda din ziua de azi a fost deja creata cu ani inainte ca sa fie implementata, asteptandu-se momentul oportun pentru a fi introdusa o moda „x”. Astfel totul e dictat. Haideti sa urmarim cateva dintre punctele cheie ale acestui Institut, plus legatura cu tara noastra.

Despre Institutul Tavistock

Orice actiune de manipulare globala este gestionata din interiorul unei institutii: Institutul Tavistock de Relatii Umane, al carui sediu se afla in Londra, 30th Tabernacle Street.(1) Institutul s-a desprins in 1946 de Clinica Tavistock, fondata in 1920 de doctorul britanic Crichton-Miller.

Institutul Tavistock are sub control nenumarate filiale, situate la Institutul de Cercetari Stanford, Massachusetts Institute of Technology (MIT), Institutul Hudson, Fundatia Heritage, Centrul pentru Studii Internationale si Strategice din Georgetown (unde se formeaza personalul Departamentului de Stat), US Air Force Intelligence si RAND Corporation. Unii critici ai Tavistock sustin chiar ca organizatii precum Comisia Trilaterala, Fundatia Ditchley sau Clubul de la Roma executa instructiunile primite de la institut.

Tavistock studiaza comportamentul individual si colectiv, urmarind sa controleze si sa conduca actiunile si gandirea prin tehnici de persuasiune, sugestie, manipulare si spalarea creierului.

In 1921, dupa incheierea Primului Razboi Mondial, Clinica Tavistock a inceput sa cerceteze posibilitatile oferite de controlul mintii. Obiectul sau de studiu era „nevroza de razboi” de care sufereau militarii britanici intorsi de pe front, „un punct de ruptura” a echilibrului psihologic, cauzat de stresul intens suferit in conflict si de teroarea pe care le-o starneau bombardamentele.

Ulterior, metoda stiintifica descoperita la clinica a fost aplicata in domeniul general al comportamentului uman de catre institut, care a inceput sa evalueze reactiile individuale si collective ale persoanelor supuse la diferiti stimuli, pe baza descoperirilor lui Sigmund Freud.

Antecedentele soldatilor au servit cercetarii cauzelor si conditiilor care il fac pe un individ sa-si piarda controlul mental si contactul cu realitatea anterioara, lasandu-l fara aparare in fata unui stimul nou. Telul era distrugerea apararii psihice a individului si, de aceea, cercetatorii s-au straduit sa afle variabilele care trebuie aplicate fiecarui caz in parte.

Cercetatorii au incercat sa afle cheia dezintegrarii ori descompunerii sociale, in vederea modificarii perceptiilor individuale si alterarii credintelor sau valorilor anterioare.

Oamenii de stiinta de la Tavistock au descoperit, astfel, ca „un individ care isi pierde radacinile este mai usor de gestionat si, ca atare, pentru a putea fi manipulat, trebuie sa i se distruga nucleul familial si principiile religioase, sexuale si de orice sorginte, inculcate in copilarie.”(1.a)

Un ecou al acestor experimente poate fi regasit in cele trei filme din seria The Bourne (Identity, Supremacy si Ultimatum).

Fenomenul Pitesti

„Ceea ce n-a ajuns insa –si inca– la cunostinta tuturor este ca in Arhipeleagul romanesc a existat o insula a ororii absolute, cum alta n-a mai fost in intreaga geografie penitenciara comunista: inchisoarea de la Pitesti”. (Virgil Ierunca, „Fenomenul Pitesti”).

In anii 1949-1951, distrugerea elitelor societatii era pe cale de a se infaptui: intelectualii, diplomatii, preotii, militarii, magistratii, politistii, oamenii politici ai vechiului „regim burghezo-mosieresc” erau in inchisori, taranii cei mai gospodari erau deportati in coloniile de munca fortata. Tuturor impreuna si fiecaruia in parte li se aplica eticheta de „dusman al poporului”.

Mai ramasesera tinerii, o forta sociala imprevizibila si care trebuia sa fie anihilata. Pentru ei a fost inventat experimentul de la Pitesti (in care s-a aplicat „metoda Makarenko”, fata de care Soljenitîn relata ca, asa ceva nu a existat niciodata in Rusia – n.r.), denumit de Securitate „reeducare”. Ideea reeducarii ii este atribuita pedagogului sovietic Makarenko, specialist in delincventa juvenila, care sustinea ca detinutii tineri pot fi reeducati de catre cei mai vechi, trecuti si ei prin aceasta experienta.

Una dintre metodele cele mai utilizate era plasarea in aceeasi incapere atat a banditilor reeducati cat si a reeducatilor. Acestia din urma erau infiltrati printre ceilalti, ascunzandu-si ideile, cautand sa-si faca prieteni si sa asculte destainuiri.

Dupa ce se creau suficiente legaturi si isi dezvaluiau suficiente secrete, reeducatii se intorceau impotriva noilor lor prieteni, pedepsindu-i pentru gandurile lor. Urma, apoi tratamentul. Timp de saptamani, uneori chiar luni, detinutii erau schingiuti in cele mai cumplite moduri.

Ce li se cerea celor batuti pentru a inceta supliciul? Sa renege tot ce crezusera pana atunci (politica, religia, mama etc.). Sa se declare convinsi de superioritatea socialismului si reeducati in spiritul sau. Sa spuna tot ceea ce reusisera sa ascunda la anchetele Securitatii si sa denunte pe cei ce eventual scapasera de arest. Sa povesteasca orice element incriminator pe care l-au aflat in discutiile cu prietenii. In sfarsit si esential: sa se declare disponibili pentru reeducarea altor prizonieri.(2)

Noi, toti ceilalti

„Prima victima a razboiului este adevarul.” (Rudyard Kipling)

Cand guvernantii au inteles ca puteau manipula psihologic masele prin procedee subtile de control social, in lumea cunoscuta a inceput o metamorfoza iremediabila ce duce pana in prezent, dar care isi va atinge punctul culminant undeva, in viitor.

Metodele moderne de omogenizare civica au fost elaborate dupa succesul deja experimentat de propaganda de razboi si ulterior progreselor stiintifice ale scolii lui Sigmund Freud. Un rol important au avut, de atunci, publicitatea, cinematograful, presa scrisa si radioul, dar mai ales televiziunea si lumea telerealitatii pe care aceasta a creat-o.

Manipularea la care sunt supusi cetatenii acum ne trimite iremediabil la o intalnire cu cartea 1984, a scriitorului si publicistului George Orwell.(2.a)

(1, 1.a) Cristina Martin Jimenez, „Clubul Bilderberg. Stapanii lumii”, Litera International 2007.

(2, 2.a) piatauniversitatii.com.