In Articole

Ce este comunismul?

(partea intai)

„Comunismul va aparea in cea mai dezvoltata tara capitalista a lumii, in mod pasnic, prin concentrarea la varf a capitalurilor in transnationalele care depasesc statul, statul devenind un dusman si trebuie sa dispara”.

Karl MarxCapitalul.

Ce este comunismul? Este o intrebare, desi simpla, care necesita un raspuns complex pe masura istoriei acestui cuvant.

Am inceput cu un citat din lucrarea lui Karl Marx, Capitalul, in care se preconizeaza foarte interesant aparitia comunismului in lume, fapt pentru care avem nevoie sa fim foarte atenti. Sigur, este un lucru de care cu totii avem nevoie sa stim, mai ales cum apare, din ce apare, care ii sunt componentele, care ii sunt beneficiile (daca sunt) si care dezavantajele.

Cuvantul comunism a fost folosit de multe ori impreuna cu (sau sugerand) sintagma socialism stiintific. Este o sintagma care are multe definitii ce nu explica in mod real ce este socialismul stiintific. Insa, a fost atribuit de multe ori lui Karl Marx, lui Friedrich Engels. In realitate este anterior acestora doi, fiind citat de mai multi autori. Socialismul stiintific apare in perioada in care epoca ratiunii, se spune ca, triumfa asupra patriarhatului de tip monarhist care se baza pe teoria Unsului lui Dumnezeu, asa-numindu-se monarhul de atunci. Am scris intr-un alt articol urmatoarele: Epoca ratiunii, cand filozofii au inceput sa caute bazele seculare pentru analiza critica a institutiilor politice existente, a fost una dintre cele mai timpurii perioade in care ganditorii occidentali au ajuns sa vada societatea ca fiind ceva clar inaintea si in afara statului. Vehiculul folosit pentru a stabili aceasta diferentiere a fost doctrina contractului social.

Conceptul de socialism stiintific a inceput sa se formeze inainte de aparitia marxismului. De exemplu, Charles Fourier, argumentand cu Saint-Simonism, a numit sistemul predecesorului sau utopic, incercand sa se opuna „stiintei sociale” ale lui.

Pornind de la ideile materialistilor francezi, Fourier considera ca societatea viitoare va trebui sa corespunda naturii umane, sa permita satisfacerea pasiunilor inerente ale acesteia, idee care este preluata mai tarziu si folosita intr-o forma un pic diferita de catre Sigmund Freud, autor originar al psihanalizei.

Reliefand contradictiile capitalismului de atunci (existenta crizelor economice, starea de mizerie a muncitorimii, diferentele dintre oras si sat, discriminarea femeii s.a.), propune o societate ale carei trasaturi vor fi aspiratiile comunistilor de mai tarziu: absenta antagonismelor sociale, dezvoltarea personalitatii umane, concordanta dintre interesele individuale si cele colective.

Socialismul stiintific este un termen folosit si in 1840 de Pierre-Joseph Proudhon in lucrarea „Ce este proprietatea?”, referindu-se la o societate condusa de un guvern stiintific, adica cel al carui suveranitate se bazeaza pe ratiune, mai degraba decat pe o pura vointa:

„Astfel, intr-o anumita societate, autoritatea unui om asupra altuia este invers proportionala cu nivelul dezvoltarii intelectuale pe care societatea l-a atins; durata probabila a acestei autoritati poate fi calculata pornind de la dorinta mai mult sau mai putin generala pentru un adevarat guvern – adica pentru un guvern stiintific.”

Insa, comunismul este un termen care se poate referi la mai multe notiuni legate intre ele, dar diferite si, istoric, foarte contrastate, sau chiar, dupa comentatori precum istoricul Stephane Courtois, contradictorii precum: o ideologie care promoveaza un sistem social in care nu exista stat, clase sociale si proprietate privata asupra mijloacelor de productie si care are scopul de a infaptui o societate egalitara; o miscare politica sau un partid care vrea sa implementeze acest sistem; ori un regim politic care se autoproclama a fi comunistsocialist sau democratie populara. Adesea comunismul a fost confundat cu democratia populara, care in realitate are semnificatie de democratie participativa, in care, intr-adevar, poporul are puterea inclusiv cea de decizie.

Iar socialismul se defineste diferit de comunism, totusi, ca fiind o gama de sisteme economice si sociale caracterizate prin proprietatea sociala a lucratorilor si controlul asupra mijloacelor de productie. Aceasta proprietate sociala poate fi sau nu proprietate privata, desi proprietatea privata este individuala sau in asociere. Un alt sistem bazat pe proprietatea individuala, privata, sau asociativa, cooperatista, este distributismul, opus celor doua sisteme, si anume socialismului si comunismului.

Nu trebuie confundat socialismul cu comunismul. O republica socialista/stat socialist isi propune sa instaureze comunismul, precum spunea Lenin: „Socialismul conduce catre comunism.”

Astfel, comunismul este ansamblul conceptiilor socialiste care concep instaurarea oranduirii socialiste ca o cerinta a ratiunii, ca o concretizare a unui ideal moral, prin transformarea sociala si edificarea unei societati ideale, bazata pe abundenta si egalitate. El nu face distinctie intre clasele sociale, intre saraci si bogati, intre exploatati si exploatatori, asa cum fac marxistii. Critica lor se indreapta impotriva capitalismului, sistem ce are consecinte nefaste asupra dezvoltarii omului. Principalii socialisti utopici au fost: Gracchus Babeuf, Charles Fourier, Robert Owen, A. Blanqui, Saint-Simon.

Platon a enuntat in „Republica” sa, unele principii asemanatoare cu cele folosite de comunisti, dar spre sfarsitul vietii si-a rafinat conceptiile, schitand, in „Legile” sale, o republica centrata pe proprietate si familie.

O astfel de forma de organizare sociala, bazata pe sintagma de mai sus, de-a lungul istoriei a mai fost incercata in epoca moderna. Se poate da chiar exemplul romanesc al falansterului de la Scaieni (judetul Prahova) de la jumatatea secolului al XIX-lea. Sau mai nou, organizarea chibuturilor din Israel pentru noii imigranti.

La origine, Liga Comunistilor, fondata la Londra in 1836 sub numele de Liga Celor Drepti, a fost o organizatie comunist-crestina. Karl Marx, membru al acestei organizatii, a apostaziat de la caracterul crestin al organizatiei, transformand-o prin Manifestul comunist intr-o organizatie cu ideologie materialista si atee, care explica, prin „lupta de clasa”, ca fara folosirea violentei revolutionare pentru a rasturna oranduirea sociala traditionala sistemul capitalist nu poate fi schimbat; pentru Marx, orice forma de religie este un „drog pentru a amorti poporul”. Karl Marx a aratat mecanismele economice si sociale prin care religiile domina constiinta popoarelor, cui foloseste acest drog. Insa, religiile au fost confundate cu institutiile bisericesti care abuzau de cuvantul religie pentru a-si justifica si ei propriile asupriri violente a oamenilor care participau la comuniunea crestina de-a lungul secolelor.

Fondatorii socialismului stiintific au fost Karl Marx si Friedrich Engels, ca si parinti ai conceptului. In opinia lor, privind noua structura a societatii, care au fost exprimate inaintea lor, au fost nestiintifice. Aceste pareri nestiintifice au reflectat contradictiile ordinii sociale, dar nu au dezvaluit esenta legilor materiale si naturale ale dezvoltarii.

Pana aici scurta istorie a acestor concepte din care face parte si comunismul. Le putem lua impreuna, sigur, pentru ca toate au un singur scop: emanciparea dorintelor reprimate (sau auto-reprimate) ale fiintei umane. Aceste dorinte, caracterizate prin violenta, au dovedit de-a lungul istoriei exact aceste lucruri: mizerie, foamete, razboaie, crime, boli, nenorocire, exploatare si poluarea mediului natural inconjurator.

Comunismul, insa, pana intr-un anumit punct, asa cum am vazut mai sus, coincide cu distributismul, insa acesta din urma duce mentalitatile catre o gandire corecta care planifica viitorul umanitatii: proprietatea individuala, libertatea de a construi comunitati auto-sustenabile si auto-guvernarea, acestea conducand catre adevarata prosperitate si abundenta, dar si catre implinirea sufleteasca a fiintei umane. In schimb, comunismul conduce catre o dezindividualizare si o renuntare la identitatea reala a fiecaruia dintre noi. Cu alte cuvinte, comunismul inseamna renuntarea la inteligenta individuala pentru binele comun (care nu exista daca nu exista inteligenta individuala).

Toate bune si frumoase, aceste idealuri ale comunismului de atunci, dar si de acum, nu-i asa? Insa, asa cum spuneam, istoria ne dovedeste contrariul. Sa vedem:

Revolutia din februarie 1917 din Rusia tarista a rasturnat monarhia (care avea idei expansioniste) si a produs o republica democrata. Apoi a urmat in octombrie puciul comunist („bolsevic”), numit, ulterior, „Revolutia din Octombrie”, care a produs un regim inspirat de marxism (si de diversele ideologii derivate, cea mai notabila fiind cea a Marxism-Leninismului) si de traditiile politice ruse (slavist-expansioniste).

Potrivit conceptiei marxist-leniniste a progresului in istorie, exista cinci faze ale dezvoltarii economice a societatii: sclavia, feudalismul, capitalismul, socialismul si, in final, comunismul (care este tot sclavie prin renuntarea la inteligenta individuala). Aceasta conceptie materialist-istorica a comunismului, arata ca din sistemul economic deriva toate celelalte sisteme (social, juridic, cultura). De asemenea, dezvolta conceptia determinismului, potrivit careia fiecare individ dintr-o clasa are un gen de comportament indus nu de gandirea acelui individ, ci de clasa din care apartine, si de aceea el trebuie reeducat in lumina noii societati comuniste. Acest concept determinist este cel care a folosit la justificarea lagarelor de reeducare, bazate pe freudism, in care au murit milioane de oameni in decursul secolului XX, în Rusia sovietica a lui Stalin, in Romania, China, Cambodia si in celelalte state fratesti. De asemenea, socialistii au nationalizat proprietatile private prin procesul de colectivizare in agricultura, sau etatizare in industrie si comert.

Traditia politica rusa reprezinta unul din factorii care au influentat in mod decisiv practica noului regim postrevolutionar rus: exista o aproape perfecta continuitate de metoda si practica in materie de politici represive si antidemocratice intre autocratia tarista, pe de-o parte, si regimul bolsevic care a inlocuit-o, pe de alta parte, diferentele existand eventual, acolo unde ele chiar exista, la nivel de eficacitate ale acestor politici: birocratia si aparatul represiv bolsevice s-au dovedit a fi mai eficiente decat cele aristocratice, tariste, cu tot ce-a insemnat asta bine si rau. Cenzura, puscaria politica, lagarul de munca siberian, teroarea politieneasca, crima politica, reprimarea libertatilor individuale, controlul populatiei prin agenti ai serviciilor secrete, toate au existat in Rusia tarista inainte de a fi folosite de regimul bolsevic.

Tot parte a influentei traditiei politice ruse asupra practicii comunismului bolsevic este si terorismul aplicat ca metoda de lupta politica de catre opozitia clandestina la tarism, aceasta opozitie clandestina aparuta fiind ca reactie disperata si ultra-radicala la regimul lui Nicolae al II-lea si al predecesorului lui (un important inspirator al bolsevismului, Serghei Neceaiev, considera ca numai metodele brutale si inumane ale tarismului, ale statului politienesc, pot invinge tarismul). Unii istorici (precum britanicul Orlando Guy Figes) considera traditia revolutionara rusa a fi chiar elementul cheie in intelegerea sursei de inspiratie a regimului bolsevic (comunist), mai mult chiar decat marxismul sau faptul ca regimul si-a forjat aparatul si practicile intr-un violent razboi civil peste care s-a adaugat si o importanta interventie militara straina: Lenin a devenit revolutionar nu citindu-l pe Marx, ci facand lectura autorilor traditiei revolutionare rusesti, aceste scrieri cunoscandu-le inainte de a-l fi citit pe Marx. Dispretul lui Lenin pentru liberali si democrati (fie ei si socialisti) ca si inalta apreciere a acestuia pentru metodele dictatoriale isi au originea mai mult in traditia revolutionara rusa decat in scrierile si filozofia lui Marx.

Marxism-Leninismul este astfel leninist pentru ca prima iubire a lui Lenin a fost un individ pe nume Nikolai Cernisevschi, caci prin scrierile acestuia din urma a devenit Lenin revolutionar, si asta cu mult timp inainte de a-l fi citit pe Marx. Cand, in fine, Lenin l-a citit pe Marx, acesta era deja inarmat cu ideile lui Nikolai Cernisevschi, Vladislav Tkaciev si a grupului Vointa Poporului, si aceste idei au facut distinctiv aportul leninist al marxismului. Nu marxismul l-a facut pe Lenin revolutionar, ci Lenin a facut marxismul revolutionar. Daca, initial, sub influenta scrierilor si practicilor radicale ale grupurilor revolutionare ruse Lenin considera ca e de dorit o lovitura de stat care sa inlocuiasca dictatura tarista cu un regim comunist, ulterior, sub influenta ideilor marxiste raspandite de Georgi V. Plehanov aflat in exilul occidental, Lenin renunta temporar atat la ideea loviturii de stat cat si la aceea ca teroarea este dezirabila sau macar necesara. Intru convertirea rusilor la revolutie Cernisevschi a avut o influenta mai mare decat toate scrierile lui Marx si Engels impreuna. Marx, de altfel, avea temeri in ce priveste posibilitatea ca, daca izbucneste in Rusia o revolutie, aceasta va fi inerent taraneasca in caracter si va capata „nuante asiatice”. Practica bolsevicilor a fost inspirata de radicalismul unor oameni precum Neceaiev, un individ care n-avea nevoie de intrigile intelectuale ale marxismului pentru a deveni un ultra-radical care sa propovaduiasca masacrul contra aristocratiei, burgheziei si, in definitiv, contra tuturor celor care i se opun, si care sa exprime ura prin orice por al fiintei lui: istoria individuala si a familiei lui sunt suficiente, acesta nascut fiind intr-o familie de iobagi si mort in puscariile tariste, ajunge sa munceasca intr-o fabrica de copii (de la 9 ani), se dovedeste autodidact si invata singur sa scrie si ajunge chiar instructor de religie, fara a renunta insa la ura tipica clasei din care provenea pentru toate celelalte clase, ura care, asa cum declara Vera Jasulici (o populista), n-avea nimic in comun cu opiniile intelectuale al „intelighentiei”. Morala partidului bolsevic datoreaza tot atat de mult unui individ precum Neceaiev pe cat datoreaza si lui Marx, Neceaiev urmarit de politie si in exil fiind la un moment dat, si coplesit de distrugerea organizatiei lui secrete de catre politia secreta tarista, va ajunge la concluzia ca o astfel de organizatie inevitabil clandestina in Rusia vremii, pentru a supravietui, trebuie sa se bazeze pe principiile lui Machiaveli si sa urmeze motto-ul iezuitilor: „violenta pentru trup, minciuna pentru minte”.

Atat pentru astazi. Continuam in episodul viitor.

Va urma..

Recent Posts

Leave a Comment

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

Redacția noastră vă ascultă. Contactați-ne!

Suntem bucuroși să stăm de vorbă. Așteptăm mesajele voastre.

Not readable? Change text. captcha txt
calin georgescu, dezvoltare sustenabila
%d bloggers like this: