Articole despre valorile românești.

George Manu, Rectorul de la Aiud, despre Romania sub ocupatie ruseasca

George Manu, Rectorul de la Aiud, despre Romania sub ocupatie ruseasca

george manu, aiud, comunism

George Manu, rectorul de la Aiud, despre Romania sub ocupatia ruseasca

Testis Dacicus, pseudonimul lui George Manu: „Doctor in fizica, profesor universitar. S-a nascut in Bucuresti la 13 Februarie 1903. Tatal, Ioan G. Manu, consilier la Curtea de Casatie; bunicul, general Gheorghe Manu, luptator in razboiul de independenta si ministru in mai multe randuri; mama, Elisabeta Cantacuzino, descendenta din Serban Cantacuzino, domnul Tarii Romanesti.

Studiaza la Facultatea de Fizica din Bucuresti. Doctor in fizica nucleara la Paris, unde Marie Curie ii ofera conducere unei sectii importante din institut si o catedra la Sorbona cu conditia renuntarii la cetatenia romana. Refuza si se intoarce la Bucuresti, unde, intre 1935-1944, functioneaza ca profesor la catedra de fizica nucleara a Facultatii de Stiinte din Bucuresti. Este considerat, alaturi de profesorul Horia Hulubei, unul dintre cei mai mari fizicieni atomisti ai tarii.

Cunostinte temeinice in domeniile: filosofie, teologie, drept, istorie si literatura, de care au beneficiat colegii de detentie de mai tarziu. Intra in Miscarea Legionara in anul 1937, iar in 1943 este conducator interimar al acesteia. In 1945 face parte din comitetul de conducere al Miscarii Nationale de Rezistenta anticomunista. Redacteaza documentul In spatele Cortinei de Fier, expediat si tiparit in occident”, informeaza Fundatia George Manu, care ii reda biografia pe larg.

In primavara anului 1947, Gheorghe Manu a redactat amplul studiu intitulat In spatele Cortinei de Fier – Romania sub ocupatie ruseasca (o prima versiune, scrisa in 1945-1946, purta titlul Romania intre Rusia si Europa), semnat cu pseudonimul Testis Dacicus. Lucrarea a fost republicata de Editura Mica Valahie (Bucuresti, 2011) cu un studiu introductiv de prof. dr. Silviu Moldovan.

Scopul lucrarii este declarat succint in Prefata:

„Prezentul studiu are drept scop sa descrie in mod obiectiv felul in care un popor mic este nimicit in mod sistematic de o mare putere.” „El intentioneaza sa informeze pe orice persoana impartiala si in special pe conducatorii celor doua Puteri Occidentale, Statele Unite si Imperiul Britanic. Aceste state si-au asumat in mod voluntar obligatii precise prin Charta Atlanticului, care a devenit acum Charta Natiunilor Unite. Astfel, natiunile amenintate de invazie straina si subjugare au fost indreptatite sa spere intr-un viitor mai bun.” „Ar fi pacat ca aceste sperante sa fie inselate.” Urmeaza o analiza detaliata a situatiei Romaniei ocupate si a perspectivelor ei, in context european. „Faptele vorbesc destul de clar pentru ele insele si realitatea este prezentata dezbarata de menajari diplomatice.”

Cele unsprezece capitole:

Pozitia geografica a Romaniei si politica externa, Controlul rusesc in Europa, Controlul rusesc in Romania, Dezagregarea politica a Romaniei, Dezagregarea nationala a Romaniei, Dezagregarea sociala a Romaniei, Dezagregarea economica a Romaniei: mijloacele de productie, Dezintegrarea economica a Romaniei: transporturile, comertul, finantele, Dezintegrarea statului, Criza deschisa, Consecintele dezintegrarii Romaniei.

Dactilografiata in mai multe exemplare, in limbile romana si engleza, lucrarea – impresionanta prin vastitatea si precizia informatiei – a fost transmisa, prin intermediul misiunilor civile si militare americane si britanice in Romania, puterilor occidentale. Prin agentii KGB infiltrati in serviciul secret britanic, ea a ajuns cunoscuta si conducerii sovietice, aminteste si proiectul 100 Ro. Identitatea autorului s-a aflat numai in cursul anchetarii lui Manu.

Sensul nobil al cuvantului

Acesta a fost profesorul George Manu care a facut onoare intelectualitatii romane din penitenciare. Nu a fost numai un autentic om de stiinta, dar a fost, in aceeasi masura, un mare si luminat patriot, a fost un umanist in sensul nobil al cuvantului. El a creat o scoala in penitenciar, prin instructia zilnica pe care a desfasurat-o ani si ani la rand, lipsindu-se de odihna minima la care avea dreptul, dand hrana mintii si sufletului de care aveau atata nevoie tinerii smulsi de pe bancile scolilor sau universitatilor. El a pregatit oameni pentru viata si le-a inspirat idealuri. Neabdicand niciodata dela linia onoarei, prin atitudinea rectilinie care l-a caracterizat si prin care s’a impus, de o inalta tinuta etica, Manu a fost o pilda elocventa a puterilor miraculoase ale valorilor spiritului, de innobilare si de inaltare a omului prin cultura, conchide 100 Ro.

Concluziile lucrarii lui „Testis Dacicus” sunt valabile si azi: „Pentru a-si asigura dominatia in bazinul dunarean si Balcani, rusii trebuie in mod necesar sa domine in Romania”

„Cateva concluzii generale pot fi trase privind actiunea Rusiei dupa terminarea celui de al Doilea Razboi Mondial. Ele pot fi exprimate in felul urmator:

Rusii nu admit si nu par dispusi sa admita in viitor nici un amestec strain in zona de influenta cedata lor la Est de linia Lübeck-Triest, dupa prabusirea Germaniei. Ei considera aceasta zona ca apartinandu-le definitiv si lucreaza cu toate mijloacele ce le au la dispozitie pentru a consolida aceasta dominatie. Pentru a asigura dominatia in partea de sud a acestei zone, adica bazinul dunarean si Balcanii, rusii trebuie in mod necesar sa domine in Romania.

Pe intregul front la sud de zona lor de influenta, rusii sunt in plina ofensiva diplomatica. Aceasta din urma este indreptata impotriva Italiei, Greciei, Turciei si Iranului si este sprijinita de puternice armate rusesti stationate in Bulgaria, Iugoslavia, Romania, Ungaria si Austria.

Pentru a asigura liniile lor de comunicatii si aprovizionarea acestor armate, Rusia trebuie in mod necesar sa domneasca in Romania.

Metodele de persuasiune si onestitate intrebuintate pana acum de Puterile Occidentale pentru a opri tendintele expansioniste rusesti au dat toate gres, si vor da probabil gres si in viitor. Intr-adevar, in mentalitatea asiatica si inca primitiva a rusilor, intrebuintarea unor asemenea metode ar putea numai sa dovedeasca slabiciunea Puterilor Occidentale.

Obligatiile morale ca si importante interese economice si politice obliga USA si Marea Britanie sa doreasca cu orice pret expansiunea Rusiei si s-o determine sa reintre in frontierele ei. Aceasta actiune pare realizabila fara dificultati serioase in viitorul apropiat, dar ar deveni cu siguranta problematica intr-un viitor indepartat.

Metodele de intrebuintat pentru a obtine retragerea Rusiei nu sunt acelea de natura conciliatorie. Ele ar sugera mai degraba darzenia pe teren economic si politic si chiar intrebuintarea fortei.

Focarul unde aceste metode vor putea sa conduca la rezultatele cele mai rapide si radicale – cel putin in Europa si Orientul Mijlociu – este Romania.”

În spatele Cortinei de Fier – Romania sub ocupatie ruseasca. Editura Mica Valahie, Bucuresti, 2011.

Sursa: marturisitorii.ro.

/0 Comments/by
9 septembrie 1940 – 79 de ani de la masacrul de la Treznea

9 septembrie 1940 – 79 de ani de la masacrul de la Treznea

9 septembrie 1940, treznea

9 septembrie 1940 - 79 de ani de la masacrul de la Treznea

In toamna anului 1940, imediat dupa intrarea in vigoare a Diktatului de la Viena, care prevedea cedarea Ardealului de Nord catre Ungaria horthysta, in mai multe localitati din aceasta parte a Romaniei trupele maghiare au ucis sute de romani, printre cele mai cunoscute fiind masacrele de la Treznea, unde au fost ucise 86 de persoane si Ip, cu 157 de morti.

86 de localnici – copii, barbati, femei, varstnici – toti au fost omorati in 9 septembrie 1940 de trupele horthyste, pentru simplul motiv ca erau romani, povesteste doctorul in istorie Marin Pop din cadrul Muzeului de Istorie si Arta Salaj, conform Adevarul.

Primele victime au fost copii aflati cu vitele la pascut. Cadavrele lor au fost descoperite pe izlazul comunal. Romani si evrei au fost masacrati cu focuri de mitraliere, strapunsi cu sabiile si baionetele, iar casele atacate cu grenade si incendiate. In urma acestor incidente au murit 93 de persoane, dintre care 86 de romani si 6 evrei.

Cotidianul Romania noua din data de 1 ianuarie 1941, relata cazul lui Nicolae Brumar, roman ridicat din propria sa casa de trupele ocupantului si impuscat langa o capita de fan, impreuna cu sotia si cele doua fiice ale sale. Cadavrele au fost descoperite ciopartite cu baioneta. Un alt caz foarte cunoscut in epoca a fost cel al lui Vasile Margarus. Acesta a fost strapuns cu baioneta in mai multe parti ale corpului si apoi impuscat in cap cu gloante model „dum-dum”. Preotul ortodox a cazut de asemenea victima trupelor horthyste. A ars in casa parohiala care a fost incendiata.

In Treznea se aflau si 9 soldati romani reintorsi acasa si demobilizati. Acestia au fost impuscati cu efectele militare pe ei. Invatatorul si sotia au incercat sa se refugieze in comuna Pusta. Au fost prinsi si adusi la sediul jandarmilor maghiari de la Agrij, de unde au fost dusi pe un camp si impuscati.

Printre victimele masacrului de la Treznea se numara si familia muzicologului roman Octavian Lazar Cosma, presedinte al Uniunii Compozitorilor si Muzicologilor din Romania (au fost ucisi parintii sai, invatatorii Lazar si Aurelia Cosma).

In memoriile sale, profesorul Cosma evoca evenimentele sangeroase din 1940:

„Si vara anului 1940 avea sa aduca reflexele militarismului regimurilor totalitare, fascist si comunist, o parte a teritoriului fiind pusa pe tava horthystilor, Treznea intrand sub acest funest Diktat ce avea sa schimbe cursurile multor vieti. Consecintele pentru satenii Treznei au fost dezastruoase, la 9 septembrie 1940 trupele ungare au marsaluit pe ulita principala, venind dinspre Zalau si indreptandu-se spre Buciumi si mai departe. La primarie, notabilitatile – primarul roman, notarul, directorul scolii – le-au intampinat fara prejudecati. Catre orele amiezii, subtiindu-se randurile trupelor, se parea ca preluarea autoritatii se facuse si pe raza comunei noastre, lumea isi vedea de treburi, caci era o zi insorita de toamna, culesul recoltei neputand astepta, mai ales otava… Si, deodata, au rasunat impuscaturi, ce deveneau persistente, se auzeau strigate de groaza, nelinistea si neputinta isi dadusera mana, soldati inarmati se razboiau cu femei casnice, cu pruncii, cu mosnegii; incep sa arda case, primaria este cuprinsa de flacari, se aude o puternica detunatura din centrul comunei, care a bagat si mai mult oamenii in sperieti. Grupe de catane rascoleau gospodariile si, sub amenintarea baionetelor, se faceau coloane de nevinovati, care erau impuscati, gauriti cu baionete, condusi spre locuri unde urmau sa fie executati. Motivul? Erau romani. Localnicii unguri au reactionat cu bucurie, dar au existat si cazuri de retinere, caci nu se asteptau la un macel. Groful Francisc Bay disparuse, nimeni nu intervenea salvator… Bubuitura din sediul primariei are o explicatie simpla: la subsol era depozitata o cantitate mare de dinamita folosita pentru spargerea razoarelor de piatra, necesara pavarii drumului. Temperatura generata de flacarile ce cuprinsesera primaria a declansat explozia, care a alertat trupele ocupante, derutandu-le. Aceste trupe de inchidere se aflau, dupa unii martori, sub influenta alcoolului. Pe Meses, se zice, groful Bay cu oamenii sai au organizat o actiune, cerand executii in anume puncte. Erau vizati si intelectualii satului, preotul Traian Costea, care a fost impuscat si lasat prada vilvatailor care cuprinsesera casa parohiala. Macelul s-a derulat cu cruzime, nemenajind, in prima faza, pe cei care cadeau in calea armatei insetata de sange. Nu numai romani, deoarece printre victime au fost si evrei, inclusiv copii.” (https://ro.wikipedia.org/wiki/Masacrul_de_la_Treznea)

Lord Edmond Fitzmaurice, Foreign Office, Londra, spune: „Atitudinea provocativa a minoritatii maghiare fata de romani poate, de la un moment la altul, sa dea nastere la revolte sangeroase, ale caror consecinte sunt incalculabile. Ungurii urmaresc o politica violenta si oarba impotriva nationalitatilor supuse Coroanei, in mod deosebit impotriva romanilor.” (https://ro.wikipedia.org/wiki/Masacrul_de_la_Treznea)

In lucrarea „Les assassinats”, publicistul american Milton G. Lehrer relata: „Comuna Treznea a fost ocupata de trupele unguresti la 9 septembrie 1940. Ca si cand armata de ocupatie ar fi executat un ordin primit, indata ce satul a fost invadat de soldati, un veritabil potop de foc si sange s-a abatut asupra lui. Toate armele moderne au fost utilizate pentru a satisface instictele brutale: pusti, mitraliere, tunuri, grenade. Dupa ce au fost trase primele salve, soldatii au patruns in case si au asasinat pe oricine gaseau in calea lor, incendiind locuintele. Cazul preotului roman Traian Costea, care, dupa ce a primit un glonte in cap, a fost tras pe galeria de lemn a presbiteriului – caruia i s-a dat foc si a ars in intregime odata cu cadavrul preotului – este tipic. Dupa incetarea focului de arme, ungurii au pus mana pe copiii de romani si ii aruncau de vii in foc, facandu-i sa moara in chinuri groaznice. Jale mare rasuna in tot locul de plansetele lor”.

An de an, masacrul de la Treznea este pomenit de istorici ca fiind o pata neagra in istoria umanitatii, o crima care nu trebuie sa se mai repete niciodata.

Sursa: activenews.ro.

/0 Comments/by
Romania, o piata de exploatare

Romania, o piata de exploatare

romania, piata de exploatare

Romania, piata de exploatare

Intr-o cetate nimeni nu are voie sa intre sau sa iasa fara permisiunea celor din cetate. Acolo exista ochi vigilenti care vegheaza la aceste intrari si/sau iesiri. Nimic nu le scapa si acolo nu exista subminare, coruptie, delapidari, inselatorii, fraude sau extorcari, vanzare de pamant, paduri, imobile sau alte bunuri fara acordul proprietarului, oricare ar fi acela sau aceea. Aceasta este o cetate in adevaratul sens al cuvantului.

Dam timpul pe repede inainte si ajungem in zilele noastre. Nu mai avem cetati si nici iubirea de mosie nu mai este un zid. Nici garduri nu mai avem, chiar daca ne punem, totusi, garduri la blocuri, insa le facem din deseuri, din fiare care au ramas nefolosite sau care au fost folosite candva dar date la o parte, si le reutilizam pentru acest scop. Nimic nou. Dam, oare, dovada astazi ca suntem sustenabili si reciclam, daca folosim astfel de resturi metalice pentru a ne face garduri? Si bordurile trotuarelor? Si gropile de pe strazi cu ce le acoperim? Dar renovarea unora dintre arterele capitalei, odata pe la vreo cinci sau zece ani, din ce le facem? Daca renovam asa de tarziu, inseamna ca materialele pe care le folosim rezista in timp? Nici pe departe! Gaurile si gropile raman ani de zile si se vad…

Cetate nu mai exista insa suntem bine protejati de norul de praf existent in marele oras. Acesta nu iese, nu pleaca, orasul nu se aeriseste, chiar daca ziduri nu mai exista. La nivel interior, ne-am construit ziduri de rezistenta fata de noi insine si intre noi. Cu greu ne relationam unul cu celalalt, chiar daca suntem foarte primitori. Dar am devenit foarte primitori si ingaduitori cu gunoaiele altora. Le atragem? De ce le permite sa prospere in cetatea noastra? A, am uitat: nu mai avem cetate!

„Vrem o tara ca in afara.” Ca ne-am saturat de Romania. Ce mai cautam aici? Hai sa plecam!

Ce este acest „in afara”. In afara casei, in afara contextului, in afara de-… cum e? Ce inseamna „in afara”? Ce e in afara? E curat, frumos, sunt bani, e lux, sunt conditii, asigurari, beneficii, servicii? Ce sunt?! Ne convine sa mergem sa-i spalam la fund pe neputinciosii altora?!

Ce sa mai facem aici, in tara asta (nu a mea, nu a noastra.. asta!)? Pai, avem multe de facut!

Statistica ne spune ca majoritatea banilor din tara nu ne apartin. Iar daca nu ne apartin banii, inseamna ca nici capacitatea de a-i produce nu ne mai apartine. Iar apoi nici locurile unde ii producem, nu. Romania este o piata de exploatare, a romanilor de catre altii…

„Vrem o tara ca in afara.” Inseamna ca vrem sa primim, nu sa dam. Nu spunem niciodata „vrem sa dam o tara ca in afara!” De dat, dam mult si bine altora, atat aici cat si afara, iar cel mai de pret capital este capitalul uman. Majoritatea traim cu salariul minim pe economie si foarte putini cu cel mediu. Iar cand il avem pe cel mediu, ne place sa cumparam, sa facem shopping, nu sa vindem, nu sa cream/producem, comercializam, negociem, legam relatii inauntru si in afara, nu sa fim proprietari, nu sa ne facem bunastare. Sa ne-o faca altii! Noi suntem satui de munca!…

A propos de proprietate.. ne-am dat-o! De aceea nu mai avem cetate. Daca am fi proprietari pe propriul teren, pe propria casa, pe propriul oras/sat, pe propriul judet, pe propria tara, am face ceva cu ea. Am fi liberi si impliniti. Nu am mai avea ochi de peste mort, ci ochii vii, ca ai Cristosului Viu, ochi plini de poveste si vitalitate.

Paradoxul este ca nu mai suntem proprietari pe noi insine, de aceea ne complacem in situatia oglinda in care ne vedem: fara proprietate. La inceputul anilor ’90, romanilor li s-a furat pamantul de sub picioare. Astazi, aproape ca tara nu ne mai apartine. Se cumpara terenuri intr-o veselie cu acordul si complicitatea noastra, chiar daca neconstitutional. Privind fetele, ochii romanilor vedem o ignoranta, o prostie crasa, o imbecilitate iesita din comun.

Intr-o cetate nu intra si nu iese nimeni fara acordul celor din cetate. Celula impenetrabila numita cetate, cu ale sale ziduri groase, a fost sparta de catre elementele alogene care au venit sa ne satisfaca dorinta de a ne da progenitura pe treizeci de arginti. Au venit sa ne prostitueze! Iar noi, cu ochii tampi, cu privirea beata si lipsita de poveste creatoare, plini de tristeti ne lasam pagubasi in fata valului de virusi informationali si de indivizi hrapareti, lacomi si rapaci care au venit, vin si vor veni sa ne pape, pentru ca-si vad interesul lor efemer, de satisfacere a placerilor (pofta de bani, de pamant, de proprietati, de bunuri, de resurse). Ne vor cu totul, inclusiv ca si carne de tun. Se numeste exploatare de cea mai complexa speta. Exploatarea omului de catre om!

Astazi, majoritatea romanilor salariati din tara lucreaza pentru corporatiile multinationale, si vor mai munci mult si bine de acum incolo. Nu-mi doresc asa ceva, ci fac doar o modesta predictie avand in vedere lipsa de nevoie a schimbarii de care dam dovada, lipsa de vointa, iar vointa inseamna sa vrem.

Totusi, sa dea Dumnezeu sa ne trezim pana nu va fi prea tarziu! Caci, pamantul ne fuge de sub picioare. Sa nu dea Domnul sa ne pierdem total si sufletele! Pentru ca, astfel, Romania ar fi rasa de pe suprafata acestei planete. Si stiti vorba aceea: dupa mine, potopul! Cine stie ce se poate intampla dupa ce noi disparem, noi, cea mai buna resursa umana din lume. Si nu ne laudam degeaba…

/0 Comments/by
Corvin Lupu – Fundatii straine de „binefacere”, factor de risc pentru securitatea nationala

Corvin Lupu – Fundatii straine de „binefacere”, factor de risc pentru securitatea nationala

corvin lupu, fundatii straine

Corvin Lupu - Fundatii straine de „binefacere”, factor de risc pentru securitatea nationala

Lovitura de stat din decembrie 1989 a adus cu sine, in primele zile dupa asasinarea lui Nicolae Ceausescu, o noutate in peisajul institutional romanesc: fundatiile de „binefacere” cu finantare din strainatate. In sfarsit romanii vedeau cu ochii lor cum Occidentul plin de bunavointa si prietenie dezinteresata, aduce bani in Romania pur si simplu ca sa ne ajute. Adica, occidentalii veneau sa ne dea bani „pe gratis”. Primul om care a venit in Romania, cu primul avion, dupa ridicarea interdictiei de zbor si deschiderea spatiului aerian al tarii, a fost George Soros. Spatiul aerian al Romaniei fusese inchis mai multe zile de autorii loviturii de stat, ca sa poata sa-si rezolve nederanjati problemele preluarii puterii si sa-i curete pe cei care nu au tradat Romania alaturi de ei si nu s-au racordat agresiunii serviciilor straine impotriva tarii noastre.

George Soros, reprezentat al „poporului ales”, a fost primit de conationalul sau Saul Bruckner, deghizat in roman sub numele de Silviu Brucan. Internetul pastreaza si astazi fotografii ale intalnirii lor cand au pus bazele Grupului pentru Dialog Social, prima fundatie finantata din strainatate, in care aproximativ 10% dintre membrie ei au fost de etnie romana, ceilalti fiind minoritari etnici, majoritatea minoritari ascunsi sub nume romanesti. GDS-ul lui Brucan si Soros a devenit cea mai cruda politie politica a intelectualitatii din Romania si cea care vegheaza si astazi ca tinerilor nostri sa li se poata spala creierele cat mai bine. Era doar inceputul. Au urmat alte si alte organizatii si fundatii, granturi finantate de cercetare, fonduri diverse pentru schimburi academice si finantari in foarte multe directii social-economice si cultural-stiintifice de actiune. S-a inceput cu ideologia si apoi s-a trecut la infiintarea fundatiilor cu interese economice. Intr-adevar, romanii au crezut ca Occidentul chiar da bani „pe gratis”… Poporul roman a fost dinnou neatent…

Putini au fost cei care au recomandat prudenta si au aratat ca nimeni nu da bani „pe gratis”, ca in spatele fiecarui dolar cheltuit in Romania se ascunde, mai in adancuri sau mai la vedere, un interes. Cu cat banii sunt mai multi, cu atat interesul este mai mare. Acesti avertizori au fost imediat taxati ca fiind comunisti, eventual securisti, ceausisti, sau nationalisti, acestui din urma termen atribuindu-se, prin abuzarea intelesului sau pozitiv, conotatii negative, peiorative. Un cor admonestator, uneori asurzitor, a acoperit imediat pe avertizori, iar noile softuri ale politiei politice a noului regim, deservita de „puii” fostei Securitati, i-a incadrat de indata pe avertizori si ei au fost luati „in lucru”.

Un distins coleg profesor universitar si colaborator apropiat, fost decan la Universitatea „Babes-Bolyai” din Cluj-Napoca si cativa ani profesor universitar asociat la Universitatea „Lucian Blaga” din Sibiu, venit aici ca sa-mi ajute facultatea pe care o conduceam, a fost invitat, in 1995, in SUA, la o universitate foarte prestigioasa, dar care avea si alte misiuni de „formare” in Romania. Cu acest prilej, i s-a propus „o afacere”. Facultatea lui urma sa primeasca suma de un milion de dolari, cu conditia sa scoata toate orele de istorie din planul de invatamant al facultatii!!! Istoria care conserva adevarul peste timp deranja foarte tare pe noii nostri „prieteni”, indrumatori, „binefacatori”, de fapt viitorii nostri stapani. Pai, cum sa faci Stiinte Politice fara sa stii istorie, fara sa cunosti radacinile evenimentelor si fenomenelor politice care se petrec astazi? Istoria este regina stiintelor umaniste. Fara istorie nu se pot insusi temeinic nici Politologia, nici Relatiile Internationale, nici Studiile de Securitate. Se poate face doar propaganda politica de slaba factura, ceea ce, din pacate, se face in cea mai mare masura. Conducerea colectiva a facultatii din Cluj si rectorul de atunci au acceptat oferta. Si clantele de la usi au fost aduse din SUA, dar studentii n-au mai invatat istorie si au ramas cu un handicap profesional major. Se forma „omul nou”, Homo europaeus, Homo mondialus, Homo globalus, sau cum sa-i mai spunem.

O tara fara istorie nu are viitor!!! Atunci am inteles ca viitorul suna rau si ca vom ajunge colonie. Am spus-o si studentilor mei. Peste ani, in ultimul deceniu, mai multi studenti au recunoscut ca in 1995 nu m-au crezut, dar astazi constata ca am avut dreptate. Le-am spus ca aceasta este menirea unui profesor. Sa spuna adevarul, cat ar fi el de crud si sa transmita mesaje care sa dainuie peste timp, nu doar mesaje cu valabilitate conjuncturala, temporara.

Anii au trecut, Romania a aderat la N.A.T.O., la U.E. si s-a inscris sa marsaluiasca pe tot felul de „axe”, parcurs pe care si-a pierdut suveranitatea si independenta nationala si, odata cu ele, o mare parte din elite, din genele bune, acumularile si resursele de toate felurile. Economia romaneasca a fost lichidata si instrainata, si inlocuita cu o economie straina. La sfarsitul anului 2016, Institutul National de Statistica ne-a anuntat ca 88% din capitalul din Romania apartine strainilor, iar 12% apartine romanilor. Nu etnicilor romani, ci cetatenilor romani, inclusiv strainilor care din interese economice, si-au luat si cetatenia romana. In conditiile in care toate resursele naturale ale Romaniei si jumatate din cel mai bun teren agricol al tarii sunt exploatate de straini, am crezut ca presiunea fundatiilor straine se va incheia si ea. Am sperat ca si-au atins scopul si se opresc. Au reusit sa faca din Romania o colonie pe placul lor. Dar, nici vorba! Vin mereu altii… cu alte interese, dornici sa puna mana pe alte bogatii ale tarii, pe care le cunosc mai bine decat romanii. Doar ei sunt cei care au pus mana pe hartile secrete cu resursele minerale, cu ajutorul mizerabililor lor complici interni, printre care au fost si unii etnici romani.

Recent, am fost solicitat de un apropiat al meu, sa dau niste relatii referitoare la un teren de pasune alpina, proprietate a familiei mele din Muntii Fagarasului, la poalele varfului Moldoveanu, pe Valea Vistea Mare. Astfel am auzit pentru a doua oara de o fundatie germana care misuna de cativa ani prin Tara Fagarasului si prin nordul judetului Arges. Mai auzisem de aceasta fundatie cu cativa ani in urma, de la acelasi apropiat al meu, cand fundatia era in curs de constituire.

Am aflat atunci ca urmareste scopuri nobile de protectie a mediului, in special a padurilor din Carpatii Meridionali, doreste sa conserve natura minunata a Romaniei, sa marcheze trasee turistice, sa faca podete peste rauri de munte, pe traseul potecilor turistice etc. Apropiatul meu mi-a relatat numai lucruri minunate despre aceasta fundatie. Cu experienta varstei si a sanselor pe care le-am avut in viata de a intelege operatiunile din spatele cortinei, am devenit curios. M-am interesat de aceasta fundatie si am gasit informatiile care ma interesau si m-am decis sa le fac cunoscute si celor care nu au auzit de ele. O fac cu speranta, care moare ultima, ca poate si romanii vor gasi mijloace sa-si apere putina saracie care le-a mai ramas. Bogatia s-a dus deocamdata in maini straine, dar putinul ramas romanilor trebuie aparat.

Fundatia se numeste Conservation Carpathia. Ce nume frumos si cu conotatii generoase! In 2 decembrie 2002, prin Incheierea nr. 16/AS a Judecatoriei Zarnesti, acestei fundatii i s-a acordat personalitate juridica.

Scopul principal declarat al fundatiei este sa creeze un Parc National in Carpatii de Sud ai Romaniei prin folosirea de fonduri publice si private.

Printre obiectivele fundatiei sunt si acelea sa cumpere pasuni, paduri, sa administreze flora si fauna salbatice si sa dobandeasca dreptul de extractie a mineralelor. Iata deci finalitatea actiunilor fundatiei Conservation Carpathia.

De indata ce a obtinut drepturile legale de functionare, Fundatia Conservation Carpathia, prin SRL-uri comerciale subsidiare, a inceput o campanie agresiva de achizitii de terenuri forestiere, in special in Pasul Rucar, prin Dambovicioara, Dragoslavele, in zona barajului Pecineagu, Parcul Natural Piatra Craiului, Leaota s. a. In demersurile sale, fundatia a justificat dorintele ei de achizitionare de terenuri montane prin remari denigratoare la adresa romanilor, „natiunea care doreste sa se improprietareasca cu cele trei milioane de hectare de paduri, cu singurul gand de a le transforma in bani”.

Pana la ora cand am cules eu informatii pentru prezentele randuri, fundatia achizitionase suprafata de 26000 de hectare de padure si pasune(!), cu complicitatea unor sefi de composesorate si ocoale silvice private. Cu un tupeu iesit din comun, FCC declara ca ea cumpara zeci de mii de hectare de padure numai pentru a o salva de la defrisare. Cat de prosti ne cred si cat de prosti sunt cei care ii cred pe ei!? FCC si-a legalizat si un fond de vanatoare si a devenit membru in unele composesorate de padure, calitate in care au dreptul legal de a achizitiona terenuri de la alti composesori […]

La 14 septembrie 2016, Guvernul Dacian Ciolos aproba un Memorandum cu privire la crearea Parcului Natural Muntii Fagaras. De observat ca Guvernul Ciolos nu a emis o ordonanta sau o lege, care pot fi contestate in concencios administrativ, ci un Memorandum, care nu poate fi supus formelor legale de contestare. In acest document se specifica si modul de constituire a parcului National Muntii Fagaras, prin „initierea unei oferte de colaborare pe baza de voluntariat public-privat, in vederea colaborarii cu diverse organizatii de mediu care doresc sa sprijine pe termen lung constituirea parcului national.” Memorandum-ul stabilea si termenul de inscriere pentru colaborare cu Guvernul Romaniei, care a fost octombrie 2016. La ora respectiva, singura fundatie care avea un asemenea obiectiv asumat era CONSERVATION CARPATHIA, iar in luna ramasa alte organizatii nu mai aveau timp sa se infiinteze sau sa-si modifice statutul in instanta.

Siturile „Natura 2000 Muntii Fagaras” si „Piemontul Fagaras” au solicitat guvernului Romaniei anularea/retragerea/denuntarea Memorandumului cu privire la crearea Parcului Natural Muntii Fagaras, aprobat de Guvernul Romaniei la 14 septembrie 2016.

Speranta moare ultima…

In jurul problematicii proiectului de inlocuire a Administratiei Siturilor „Natura 2000 Muntii Fagaras” si „Piemontul Fagaras” cu o administrare de catre Fundatia Conservation Carpathia a Muntilor Fagaras s-a declansat o adevarata lupta. Sustinatorii administrarii Muntilor Fagaras de catre aceasta fundatie straina isi bazeaza argumentatia propagandistic, sustinand ca cei care se opun strainilor sunt cei care vor sa taie padurile Fagarasilor, cei care vor sa vaneze toate trofeele faunei care a mai ramas in viata si care vor sa faca din Transfagarasan un mare talcioc.

Asemenea sugestii/sustineri/demersuri sunt adevarate ofense aduse minimei inteligente a poporului roman. Adica romanii nu sunt buni sa-si pastreze tara pentru ca sunt hoti, asa ca hai sa dam tara strainilor, care s-au dovedit mult mai corupti decat romanii, doar ca au tupeu mare si „hotii” striga „hotii”, iar guvernul roman, aflat sub presiunea euro-atlantica, pe de o parte, si a statului paralel intern, pe de alta parte, nu-si poate exercita suveranitatea pentru a lasa Romania, atata cat a mai ramas, romanilor. Fundatia Conservation Carpathia joaca dur. Ea a dat in judecata Federatia Proprietarilor de Paduri si Pasuni din Romania, NOSTRA SILVA, si i-a cerut daune materiale pentru ca i-ar fi stricat imaginea! Tupeu, nu gluma! Romanii nu mai au voie in tara lor sa critice intrusii straini veniti dupa bogatiile noastre.

Lupta pentru acapararea Muntilor Fagaras, cu multele lor resurse naturale, continua!

Sursa: justitiarul.ro (fragmente).

/0 Comments/by
Marturii din vechiul Bucuresti – Palatul Odeon, Zahanaua 33

Marturii din vechiul Bucuresti – Palatul Odeon, Zahanaua 33

palatul odeon, zahanaua 33, mandravela

Marturii din vechiul Bucuresti - Palatul Odeon, Zahanaua 33

Putine cladiri au conservat spiritul Bucurestiului de aur. Palatul Odeon, situat in jos pe malul Dambovitei, este una dintre ele. Palatul se afla intr-o cladire monument arhitectural, singurul ramas din vechile cladiri ale fostei administratii a batranului Abator, datand din anul 1869.

A fost construit pe vremea aceea in „Livada de duzi”, locul din mahalaua Mandavrela, unde in 1913 s-a nascut si a crescut Maria Tanase, devenita simbol muzical al Romaniei. Ea a cantat mult in perioada interbelica si in restaurantele bucurestene, dincolo de numeroasele turnee nationale si internationale pe care le-a facut.

Constructia Palatului Odeon a fost realizata dupa planurile marelui arhitect Alexis Godillot, predate primariei in anul 1868. Dintre lucrarile importante ale arhitectului Alexis Godillot mai amintim Halele din Piata Amzei in 1872, Hala Ghica, Hala Centrala din Piata Mare (Unirii).

Intre anii 1925-1935, cladirea a fost concesionata societatii Sapira, care era tutelata de catre fosta Banca Chrissoveloni, devenind provizoriu resedinta acestei societati.

Banca Chrissoveloni a fost pana in 1933, la caderea Bursei de pe Wall Street, una dintre cele mai puternice institutii financiare din Romania, fiind construita de-a lungul a mai multe generatii de familia Chrissoveloni.

Sediul central al bancii, construit de arhitectul G. M. Cantacuzino, este astazi sediul Bancii Nationale a Romaniei (BNR).

Intre timp, Palatul si-a pastrat aerul de odinioara, acesta fiind conservat de Zahana 33, un restaurant unde se poate experimenta ospitalitatea timpurilor Micului Paris, redescoperind valorile Bucurestiului interbelic. In fundal se aude glasul duios al Mariei Tanase si al altor artisti consacrati din perioada interbelica.

Acum 100 de ani, Zahanaua era o carciuma de pe langa abatoare, unde gaseai anumite mancaruri specifice – oasele de maduva si fuduliile erau delicatese ale boierilor gurmanzi. Acum, meniul include bucate romanesti, influentele interbelice regasindu-se in preparatele frantuzesti populare acelei perioade.

Sursa: ziarulmetropolis.ro.

palatul odeon, zahanaua 33, mandravela
palatul odeon, zahanaua 33, mandravela
/0 Comments/by
George Damian – Pactul Ribbentrop Molotov este in vigoare

George Damian – Pactul Ribbentrop Molotov este in vigoare

pactul ribbentrop-molotov, stalin, hitler

Pactul Ribbentrop-Molotov este in vigoare. De ce Basarabia nu a avut soarta balticilor.

Indraznesc sa spun ca Pactul Ribbentrop Molotov este in continuare in vigoare. Rusii se apara spunand ca intelegerea dintre Hitler si Stalin a fost denuntata de multa vreme, din 24 decembrie 1989. Doar ca foarte putini au citit documentul acestei denuntari.

Puteti citi aici hotararea Sovietului Deputatilor Poporului in care este condamnat Pactul Ribbentrop Molotov. Aceasta hotarare spune in sesenta la punctul 2 ca URSS a fost silita sa faca aceasta intelegere cu Germania nazista de contextul international (deputatii sovietici au suferit o mica amnezie cu privire la negocierile purtate de Stalin cu Franta si Marea Britanie in paralel cu cele purtate cu Germania nazista, Stalin putea alege sa se alieze cu Londra si Parisul).

Punctul 3 al hotararii spune ca protocolul secret este impotriva bunelor practici ale relatiilor internationale (se mai arunca si un semn de intrebare asupra originalitatii protocolului secret, asta dupa ce zeci de ani Moscova a negat ca a existat un astfel de protocol).

La punctul 4 deputatii sovietici spun ca Pactul Ribbentrop Molotov a fost anulat de atacul Germaniei naziste din 22 iunie 1941. (Deja decizia asta nu zice nimic nou!)

Punctul 5 este cel mai interesant. La inceput spune ca Pactul Ribbentrop Molotov nu este conform cu principiile leniniste de politica externa (va amintiti planul lui Lenin de atacare a Romaniei pe doua fronturi dinspre Ungaria si Ucraina?) „Trasarea sferelor de influenta ale Germaniei si URSS a fost impotriva independentei si suveranitatii unor terte tari” spune documentul de la Moscova si continua spunand ca la momentul semnarii Pactului Ribbentrop Molotov relatii dintre URSS si Estonia, Lituania, Letonia, Finlanda si Polonia erau reglementate printr-o serie de tratate care garantau independenta si suveranitatea teritoriala a acestor state.

Ati observat detaliul? Nimic despre Basarabia, nimic despre Romania. Printre randuri eu citesc asa: Basarabia nu este pe aceeasi pozitie cu Estonia, Lituania, Letonia, Polonia si Finlanda. Din punctul de vedere al faptelor lucrurile sunt clare: Estponia, Lituania si Letonia sunt in NATO si UE, Republica Moldova este blocata de un conflict inghetat.

Condamnarea Pactului Ribbentrop Molotov a fost facuta din varful buzelor si in nici un caz nu se refera la Basarabia. (Mai e un detaliu care nu imi da pace: am impresia ca exista o legatura intre faptul ca pe 24 decembrie 1989 se adopta acest text pervers la Moscova, iar pe 25 decembrie 1989 Nicolae Ceausescu era impuscat la Targoviste).

Va puteti delecta mai jos cu o fotografie din 22 septembrie 1939, cand generalul nazist Heinz Guderian se bucura la Brest-Litovsk alaturi de generalul sovietic Semion Krivosein de impartirea Poloniei.

Sursa: basarabialiterara.com.md.

/0 Comments/by
Ilie Badescu – De-realizarea lumii prin elite false

Ilie Badescu – De-realizarea lumii prin elite false

ilie badescu, centenar, elite false

Ilie Badescu - De-realizarea lumii prin elite false

Cele mai insemnate manifestari specific omenesti sunt trairile inaltatoare, acele manifestari sufletesti sau spirituale prin care viata individului si deopotriva a marilor colectivitati este inaltata din planul supravietuirii biologice in planul vietii spirituale, adica al dobandirii vietii vesnice. Omul cauta solutii la problema raului si a bolii in frunte cu boala cea mai teribila, care este insasi maladia mortii, iar aceasta cautare este pentru oricine lucrul cel mai de pret, mai de pret decat averile, decat frumusetea si decat orice ar aduce succesul vremelnic al fiintei omenesti. Fara de succesul dobandirii vietii vesnice toate celelalte sunt nimic. Pentru a intelege aceste imbolduri ale actiunii individuale si sociale, am propus un nou sistem de categorii sociologice, prin care am inaugurat perspectiva noologica in sociologie. Respectivele categorii sunt: latente sufletesti, cadre noologice sau spirituale, invataturi si manifestari. Viata omeneasca nu este pur si simplu data, ci daruita, iar darurile sunt cea dintai dovada asupra latentelor sufletesti, care nu pot fi explicate in ordine naturala, caci nu deriva din cele ale naturii, ci din cele vesnice, sunt energii necreate, cum le aflam denumite la Sf. Grigorie Palama. Este straniu sa constati cat de mult datoreaza omul energiilor necreate in toate manifestarile sale, ca in cazul darurilor (de la darul frumusetii, al cuminteniei, la talente, insusiri de toate felurile si, culminativ, la geniu si sfintenie), al harismelor, etc., cat de indatorat este el cadrelor spirituale (ale trairii inaltatoare) in desfasurarea acelorasi manifestari, si cat de insemnate sunt pentru viata omeneasca invataturile si, pe de alta parte, cat de ignorate sunt aceste categorii in procesele cunoasterii sociale si antropologice. Darurile toate atesta energii care n-au cum sa fie furnizate de fluxurile vietii biologice ori, pur si simplu, psihice. Ele sunt energii suprafiresti, asa cum ni se atesta in cazul profetilor, al sfintior, al geniilor, al eroilor, al harismaticilor in genere etc. In aceeasi ordine de idei, cu greu ar confunda cineva cadrele spirituale ale vietii cu celelalte cadre de viata, de la cele biologice, la cele sociale in genere. Tot astfel, caile omenesti datoreaza atat de mult invataturilor si intelepciunii in frunte cu invatatura invataturilor descoperita omului de catre insusi Dumnezeu prin cele doua moduri ale revelatiei, asa de lamuritor aprofundate de catre Nichifor Crainic: revelatia naturala si revelatia supranaturala. Fara de invataturile descoperite omului de catre Dumnezeu s-au iscat mereu forte ale abaterii, care au lucrat spre a-l devia pe om si chiar marile colectivitati de la indrumarea randuielilor firesti, ale creatiei, si deci de la indreptarile descoperite omului de catre Insusi Dumnezeu.

Mecanismul prin care s-au savarsit in toate epocile si pe durate variate aceste devieri au fost si sunt elitele false, elitele care asculta si aduc popoarele la ascultarea rautatii. Procesul sub care s-au manifestat asemenea devieri colective a fost numit de antropologi contracultura. Forma sub care se manifesta conduitele deviate este deopotriva aceea a sistemului de gandire eronat, a teoriilor mistificate, pe care le numim de aceea si parateorii, a ideologiilor in genere si, culminativ, aceea a idolatriilor. Devierile sunt si ele stratificate, compun altfel spus, un sistem destul de stufos, incat regasirea in hatisurile lor capata forma ratacirii printr-un labirint. Pot fi devieri de la linia invataturilor revelate, dupa cum pot fi devieri de la mari traditii si tot astfel de la randuielile creationale, firesti, ba chiar de la cele naturale, date omului prin natura lui. Epoca moderna si-a justificat devierile slujindu-se in acest sens de conglomerate ideologice, care s-au constituit in forte greu de strunit, slujind un singur scop, acela de a justifica, a legitima devierile. Nici chiar statele cele mai puternice n-au gasit solutia controlului acestor teribile forte ale devierii. Singura Biserica are ghidul si puterea acestui control caci are acces la invataturile revelate. Ideologiile se disemineaza cu o forta de difuziune extraordinara gratie marilor corporatii intelectuale care se pun in serviciul lor. Uriase corpuri de intelectuali se pun in slujba lor, constituindu-se intr-o adevarata casta a ideocratilor.

Anii ’90 sunt marcati de escaladarea unui astfel de fenomen. Un „sistem de gandire” aflat deja intr-o criza seculara a cucerit elitele politice si mari segmente ale corporatiei intelectuale romanesti. Acest „sistem” a trecut prin trei cicluri si cinci subfaze de criza „teoretico-ideologica” (devoalandu-si, altminteri spus, falsitatea) si cu toate acestea a fost adoptat de elitele postdecembriste drept unul dintre sistemele exemplare de a gandi problemele „innoirii” Romaniei. Ca si cum ar fi cu putinta innoirea unei societati, reforma ei, convocand in acest scop sisteme teoretice si ideologice de gandire invalidate de mai multe ori si in diverse arii ale planetei. In plan teoretic, respectivul sistem de gandire a imbracat forma „teoriilor modernizarii” si a acelei persistente „credinte ideologice” pe care Lovinescu a numit-o printr-un termen memorabil, „sincronism”. Sincronismul si „teoriile” sincronizarii reprezinta sinteza tuturor acelor reprezentari si sentimente nutrite de credinta ca salvarea unei societati poate veni de la imitatia masiva a institutiilor si formelor de viata moderne, amplu imbratisate in Occident, unele fiind chiar izvodite acolo, adoptate amplu de popoarele europene si ne-europene indiferent de traditiile proprii si chiar impotriva lor.

Teoriile modernizarii, asadar, zidite pe postulate sincroniste, sustin ca societatile relativ nemodernizate se pot innoi prin influenta societatilor relativ modernizate. Procesul influentelor a fost numit, in Romania anilor ’20, „sincronizare”, iar sistemul de idei si credinte care impartasesc o asemenea viziune a fost numit sincronism. Ca sistem de gandire si de credinte ideologice, sincronismul si teoriile modernizarii, in calitate de corelativ teoretic al acestuia, au inregistrat primul lor prag de criza letala intre 1870-1910 in Europa de est, unde se remarca si prima reactie majora la criza acestui „sistem” prin grupul „teoriilor formei fara fond”, impartasite de toti intelectualii epocii, indiferent de orientarea lor ideologica, conservatori (Eminescu, Maiorescu, Motru), liberali (Zeletin), socialisti (Gherea), poporanisti (Stere), taranisti (Madgearu), neoliberali (Manoilescu). Putem califica aceasta atmosfera de deziluzie obsteasca si de masiva reactie la „iluzia lirica” a teoriilor modernizarii (nutrita de credinta parareligioasa in rolul crucial al „imprumutului cultural”) printr-o sintagma: „cultura critica”. Aceasta desemneaza o stare intelectuala si afectiva marcata de „deziluzia in fata progresului”, de brutala „trezire” la realitate din „somnul sincronist”, de „reactionarism” si, evident, de reorientare a gandirii colective, proces in si prin care s- au nascut un alt sistem de gandire teoretica si alte idei sociale (si politice). Noile teorii si idei sociale reprezinta curentul organic in viata intelectuala a tarilor inapoiate si totodata expresia eliberarii gandirii colective din „colonialismul mental” in care fusese impinsa la startul modernitatii.

Cum am precizat, prezumtia de baza impartasita de toti intelectualii afirmati in curentul de ascensiune a culturii critice a fost aceea ca exista societati pacalite, inselate si care se autoinseala mizand pe iluzia ca imprumutand o forma (de oriunde ar prelua-o, inclusiv din Apusul Europei) dobandesc automat si fondul ei spiritual.

Constatarea lor, in noua atmosfera a epocii, a fost aceea ca forma imprumutata a ramas o forma goala. Caci n-a adus dupa ea si o dezvoltare de aceeasi masura a fondului. Fondul social ramane in continuare nedezvoltat, in ciuda imprumutului masiv de forme apusene (institutii occidentale). Prin urmare, influentele modernizarii nu induc dezvoltare, ci, cum va spune A. G. Frank, in anii ’60, aduc subdezvoltare, sau cu termenul teoreticienilor romani ai primelor decade ale secolului, „forme fara fond”, autoinselare, simpla decoratie de fatada. Teoreticienii fenomenului latino-american au desemnat acest fenomen de propagare a influentei occidentale modernizatoare prin termeni ca: subdezvoltare sau dezvoltare dependenta ori, si mai exact, capitalism dependent si „periferialism”.

Deci sincronizarea nu aduce dezvoltare ci dependenta (tehnologica, economica, politica si, ceea ce e mai grav, mentala). Intelectualii din tarile dependente prezinta toti acelasi sindrom regresiv, dependent de „formele de gandire” fabricate de altii si impuse ca „reguli de gandire” si de „conduita” socotite valide indiferent de conditiile particulare de timp si de spatiu. Ei devin astfel „obedienti”, capriciosi si, pe cale de consecinta, teribilisti, zeflemisti, bonjuristi, neseriosi, simpli scripcari ai unei melodii pe care, in cele din urma, nici n-o mai gusta, dar pe care nici n-au curajul s-o paraseasca, fiindca ar pierde ocazia de a se manifesta galagios in cultura, de a se autointitula grupare progresista, admisa la catedre, la pupitrul revistelor si televiziunilor in pozitia de lideri de opinie sau, cum se spune azi, de „analisti”. Este plebea suburbialismului oriental cu mult mai agresiva decat plebea marii metropole a antichitatii romane, care si ea a reusit la un moment dat sa cucereasca Senatul si sa ocupe „pozitiile directoare” ale institutiilor. Si atunci, ca si acum, paturile dezordinii au acaparat institutii ale ordinii si au provocat marea criza care a zguduit „statul roman” terasandu-i „panta declinului”.

Toate aceste „fenomene” sunt simptome ale crizei unui sistem de gandire produs de marea metropola pentru uzanta „periferiilor”. Al doilea proces care se leaga de cel dintai, adica de imitatia masiva practicata cu o incredere de tipar religios in rolul salvator al formelor imitate, este o masiva culpabilizare difuza: aceiasi intelectuali obedienti si necreativi transfera vina pentru esecurile sincronismului asupra poporului caruia i se aplica cele mai urate etichete. Lucrurile sunt la fel azi ca si ieri, in pragul modernizarii societatii romanesti, doar ca, azi, cultura critica este mult mai fragila, iar valul, mai precis subcultura „sincronistilor” este mult mai agresiv promovata. Zeflemeaua a atins proportii teribile in zilele noastre, iar obraznicia noilor cenuseri a atins pragurile unei urate maladii. „Turcitii” s-au inmultit, zeflemistii de profesie au dezvoltat o adevarata industrie mediatica pe cat de complexa pe atat de stricacioasa si de primejdioasa prin efectele sale asupra spiritului public de azi si de maine. In egoismul ei „noua clasa” pierde din vedere efectele de lung termen ale fenomenului pe care l-a incurajat prin tot felul de recompense care-au permis acestei plebea scribax sa-si constituie baza logistica (programe, burse, sedii etc., etc., sunt astazi speranta celui de-al doilea val al recrutilor amagirii si ai mistificarii). Lucrul cel mai grav pervertit la noii „recruti” este memoria parintilor. Ei nu mai vor sa stie de parintii lor, de „locul” originii lor, indiferent care-o fi acela. Lucrul grav, deci, in devierea sincronista este degradarea memoriei, iar aceasta nu este o chestiune strict ideologica, ci atinge chiar acele categorii sufletesti, care ordoneaza fluxul de trairi in care se includ obiceiuri si traditii si deopotriva amintirea parintilor. Grozavia fenomenului tocmai in asta consta, ca degradeaza, odata cu institutiile, simple forme fara fond, si categoriile sufletesti, adica raneste trairile cele mai intime, precum cele la care tocmai ne-am referit: amintirea parintilor, memoria stramosilor si cultul eroilor. De vreme ce degradarile ating straturile profunde ale sufletului este urgenta cautarea unor metode noi de cercetare a „profunzimilor”. In cercetarile noastre am preluat sugestiile unei metode pe care cercetatorii lui Dostoievschi au numit-o „sondaj pneumatologic”. Este metoda regina a sociologiei noologice.

(Din cursul Globalizare, comunicare interculturala, identitate si integrare europeana. Perspectiva sociologiei)

Sursa: irinamonica.wordpress.com.

/0 Comments/by
Romania, mentinuta in viata de aparate

Romania, mentinuta in viata de aparate

romania, aparate de stat

Romania mentinuta in viata de aparate

Romania este mentinuta in viata de aparate (de stat sau aiurea, de corporatii, adica private). Aceste aparate sunt niste mecanisme antropice, facute de mana omului, cu oameni si/sau fara (a se citi digitale), care functioneaza automat. Ce fac ele? Mentin parazitismul national, care se vede pe strazile marelui oras (in care „merge si asa” chiar daca este mizerie, chiar daca sunt gunoaie vizibil lasate pe strada sau pe spatii verzi), iar conlocuitorii sai merg pe strazi visand si consumand materiale care se transforma in deseuri, in gunoaie.

Mama Natura nu mai suporta asa ceva, sa consumam si sa lasam deseuri. Toate materialele ar trebui sa fie folosite si refolosite, si sa nu lasam nici o urma ca am fost acolo. Toate urmele sunt rani asupra capei vitale a planetei, asupra hidro-lito-atmo-biosferei.

Aparatele care mentin Romania in viata isi urmaresc propriul interes. Indivizii care le compun nu sunt constienti ca traiesc pe suprafata unei planete, nici macar ca sunt luminati de catre soare, desi pare de necrezut. Doar cand este canicula sau nori negri care acopera cerul, isi dau seama ca mai exista si soare.

Stateam de vorba cu un prieten bun, la un moment dat, despre viitorul Romaniei. Am avut o revelatie de scurta durata dar cu impact profund si l-am intrebat: ce crezi ca se va intampla daca toate corporatiile multinationale ar inchide sandramaua la noi in tara si si-ar lua talpasita de aici? Mi-a raspuns: faliment total. Insa nu era sigur. Eu da, si o reiterez: faliment total. Dar as vrea sa parafrazez: daca toate bancile cu capital strain ar inchide si ar pleca din aceasta tara (au mai fost cazuri, insa izolate.. vezi Milenium Bank etc.), ce s-ar intampla cu noi? In primul rand, ar fi foarte multi romani disponibilizati, pentru ca lucreaza pentru ei si ar fi fost „lasati la vatra”, cum s-ar spune. Ei militeaza pentru parazitii economiei mondiale, cei care acumuleaza capitaluri din tarile pe care le capuseaza pentru a „centraliza capitalurile la varf”, lucru care s-ar numi criza economica. Dar ce se intampla cand acestea capuseaza si resurse naturale care nu au timp sa se refaca, din acele tari in care activeaza? Nu ar fi si criza de resurse?! Apoi incepe sa bata alarma!

Toate aceste aparate, fie de stat (complici cu cele private multinationale), fie private, corporatiste, fara cap si fara coada, mentin starea de fapt extractiva, exploatatoare, speculativa si consumista, exact in aceasta ordine.

Este extractiva pentru ca extrag resurse (si aproape ca nu dau nimic util naturii la schimb, ci in mare parte deseuri).

Este exploatatoare pentru ca exploateaza resursele, mai ales pe cea mai valoroasa: omul (a se citi a lucra pentru altcineva).

Este speculativa pentru ca isi speculeaza propriile valori prin viclesuguri „legale”, precum taxa pe valoare adaugata etc., care le permit profitul garantat. Aceste produse de tip pseudo-economist sunt atat speculative, cat si exploatatoare pentru ca exploateaza fortele naturale si umane, mai ales cele de munca. Si pentru ce? Pentru salariul minim pe economie? Insa din acesta nu se poate creea bunastare, prosperitate, nu se poate pune nimic deoparte, nu se poate lasa mostenire generatiilor care vin. Sau poate nu mai vrem sa facem copii… si atunci ne-am condamna absolut la disparitie.

Este consumista pentru ca consuma. A consuma nu inseamna a manca. A consuma inseamna a balota, a ingera calorii goale, asa-zisele junk food care abunda in lumea noastra. Priviti cantitatea de produse de cea mai proasta calitate care ni se livreaza pe piata romaneasca spre a fi speculata si vanduta prin intermediul acestei pieti de desfacere. Unde este producatorul roman responsabil si iscusit? Aproape ca lipseste cu desavarsire, caci, saracul, nu are loc de gunoaiele occidentului. Consumam si prin faptul ca ne sunt promovate in asa fel incat au devenit vicii, droguri, dependente. Consumam la scara larga, cu miliardele…

Iata! Calcaiele lui Ahile ale unui monstru cu patru picioare de lut! Acestea, la primul tsunami al furiei Mamei Naturi, se vor sparge precum castelele de nisip. Nimic construit pe piatra dura!

/0 Comments/by
„Nemtii” Carol I, Klaus Werner Iohannis si vizionarul roman Alexandru Vlahuta

„Nemtii” Carol I, Klaus Werner Iohannis si vizionarul roman Alexandru Vlahuta

carol I, klaus iohannis, alexandru vlahuta

„Nemtii” Carol I, Klaus Werner Iohannis si vizionarul roman Alexandru Vlahuta

Alexandru Vlahuta a gasit inca din 1881 legatura dintre „nemtii” Carol I si Klaus Iohannis, mai ceva decat lingusitorii zilelor noastre, menestrelii pupenklausi!

O poezie scrisa de Alexandru Vlahuta (1858-1919), la Targoviste in iunie 1881, dedicata unui pseudo-neamt, ovreiasului Hohenzollern, pe numele sau complet Karl Eitel Friedrich Zephyrinus Ludwig von Hohenzollern-Sigmaringen, cocotat pe tronul Romaniei sub numele de Carol I de catre internationala iudeo-masona prin slugile liberale autohtone, este mai actuala ca niciodata acum, cand ne-a fost impus conducator un alt „neamt” dubios… si tot prin liberali.

Tara de pripas

Un vechi tolbas de vorbe late,
Om norocos din cale-afara,
S-a pomenit pe neasteptate
Stapan peste intreaga tara.

Din ea-si facu o pravalie
Si ca un negustor de treaba,
Pentru ca-n lume sa se stie,
Prinse-a striga de la taraba:

„– Poftiti aici! Oricine are
Obrazul fara de rusine
Si-o constiinta de vanzare,
Poftiti sa faceti targ cu mine!

Prostie, lene, lingusire,
Eu cumpar tot. Veniti aici!
Si cei mai naraviti din fire
Mi-or fi tovarasi si amici.

Eu dau tot felul de noroace,
Caci sunt atoatetiitorul,
Mariri, averi… Sa vie-ncoace
Toti trantorii ce le duc dorul!…”

Asa, sunt zece ani de cand
Pe norocosul negustor
Il auzim mereu strigand,
Si musteriii vin de zor.

In zece ani ce de-a lingai
Nu se vazura-n slujbe mari,
Cati oameni fara capatai
N-ajunsera milionari!

Veniti si voi, straini calici,
Si strangeti tot ce-a mai ramas!
Ce sa mai faci? Ce sa mai zici?
Sarmana tara de pripas!

Alexandru Vlahuta

Si alta poezie, la fel de vizionara, scrisa pentru regele de carton al vremurilor de atunci, asasinul moral al taranilor rasculati in 1907, dar care se potriveste perfect si cu marioneta „germana” de acum:

1907

Minciuna sta cu regele la masa…
Doar asta-i cam de multisor poveste:
De cand sunt regi, de cand minciuna este,
Duc laolalta cea mai buna casa.

O, sunt atatea de facut, vezi bine,

De-atatea griji e-mpresurat un rege!
Atatea-s de aflat! Si, se-ntelege,
Scutarul lui nu poate fi oricine.

Ce tara fericita, maiestate!…

Se lafaieste guresa Minciuna.
Ca numai Dumnezeu te-a pus cununa
De-ntelepciune si de bunatate

Pastor acestui neam ce sta sa piara,

Ce nici nu s-ar mai sti c-a fost, sarmanul,
De nu-si afla sub schiptrul tau limanul,
De nu-ti sta-n mana bulgare de ceara.

Ca tu salbatici ai gasit aice,

Salbatici, si misei, si prosti de-a randul,
S-o saracie cum nu-ti dai cu gandul…
Dar faci un semn, si-ncep sa se ridice

Ostiri, cetati, palate lume noua,

Izvoarele vietii se desfunda;
De pretutindeni bogatii inunda;
Si tu le-mparti cu mainile-amandoua.

Azi la cuprinsul tau ravneste-o lume.

E-o veselie s-un belsug in tara,
Ca vin si guri flamande de pe-afara.
Tot crugul suna de slavitu-ti nume.

Ia uita-te, pamantul ce-mbracat e…

Cresc flori pe unde calci, si rade firea.
Tu-mparti norocul numai cu privirea.
Incai taranii zburda pe la sate!…

Si-i place regelui. E lucru mare

Cum farmeca pe regi Minciuna. Drept e
Ca ea, de mult, pe-a tronurilor trepte
A fost cea mai aleasa desfatare.

……………

Maria-ta, e un strain afara,

Cam trentaros, dar pare-un om de seama,
Si… Adevarul parc-a zis ca-l cheama…
De unde-o fi… ca nu-i de-aici din tara.

Minciuna palida-si topeste glasul:

O, nu-l primiti! Il stiu, e vestitorul
De rau, ce face pe-atotstiutorul
Si vede prabusirea la tot pasul.

E cel ce impotriva ta conspira.

Invidia in inima lui geme
Si gura lui e plina de blesteme.
Tu nu poti auzi ce vorbe-nsira…

Si totusi, zice regele, sa vie!

Dovada ca chiar la palat Minciuna
Nu e biruitoare-ntotdeauna.
Fac si monarhii cate-o nebunie…

Privind in ochii regelui, strainul,

Cu bratele pe piept incrucisate,
Raspica vorba: Tara, maiestate,
E-n durat greu. Tu nu-i auzi suspinul,

Caci muzici canta-n juru-ti. Si slugarnici

Adormitori, ca-n zid, te-mpresurara,
De nu mai poti vedea pe cei de-afara,
Pe bunii tai supusi cei multi si harnici.

Ca n-ai cercat spre ei sa-ti spinteci cale

Sa stii si-n tara ta ce suflet bate,
N-ai vrut decat spinari incovoiate
Si guri deschise laudelor tale.

Ca de-a fost om sa-ti steie drept in fata,

Ca pe-un vrajmas, l-ai departat de tine.
Batranii pier. Dar oaste noua vine,
Si dureroase lucruri mai invata!

Parazi, decor de teatru, luminatii,

Tot ce pe vulg si pe copii insala,
Aceasta-i toata slava ta regala.
Pe tristul gol din juru-ti decoratii!

Tu-n tara asta nu vezi decat raiul

Ce-ai tai ti-l ticluiesc intr-o clipita:
Ruina-i sub hartia poleita,
Sub crangi de brad trosneste putregaiul,

Dar tu esti fericit. Lingusitorii

Inalta imnuri proslavirii tale
Si fac sa n-auzi cantecul de jale

Cu care-si adorm foamea prasitorii.

……………

Nu ti-ai iubit poporul, maiestate!

Sau nu l-ai inteles, si e totuna.

De sus si pana jos s-a-ntins Minciuna
Ea leaga si dezleaga-n tara toate.

Iar ca sa-ti dea o spuma de marire,

Ca pe-un copil te poarta si-ti arata
Sclipiri si flori… Afla-vei tu vrodata
Cumplita vremilor destainuire?…

Si ce sperante se puneau in tine,

Ce vesel ti-a iesit poporu-n cale,
Cu paine si cu sare!… Osanale!

Mantuitorul lui credea ca-i vine.

Ce vesel ti-a iesit poporu-n cale!

……………

Si ce credinta trist-o sa-i ramana;

Ca n-ai putut spre el intinde-o mana,

Din greaua platos-a trufiei tale!

……………

C-acestea nu l-au desteptat pe rege,

Ca Adevarul a fost dat afara

Si slugile l-au imbrancit pe scara,
Fireste, de la sine se-ntelege.
*
Trec anii. Si ce dulce-i amagirea!

Tu zeu esti printre regi! Marire tie!…
In jaltu-i moale, tolanita, scrie
Cu pana ei de aur Lingusirea.

De-abia se ispraveste-o sarbatoare,

Si-ncepe alta. Muzicile canta…
Imbraca-te-n podoabe, tara sfanta,
Sa nu mai stie nimeni ce te doare!

…………….

Dar ce e, Doamne, vuietul acesta?

Ce-i hreamatul acesta care creste?
Se zguduie pamantul si mugeste,
Ca marea, cand o biciuie tempesta.

Se-nalta flacari, brate desperate,

Spre ceru-ntunecat, pustiu si rece.
Naprasnic vantul nebuniei trece
Si spulbera noianul de pacate.

In vaiete se prabuseste-o lume

Cladita pe minciuni. Dar ce manie!
Cum suiera cumplita vijelie!
Sar fratii intre ei sa se zugrume.

Uscata brazda cere iarasi sange.

Femei cu parul despletit, nebune,
Si-asmut copiii la omor. Genune,
Puhoi de ura ce zagazu-si frange!

Deschide ochii mari batranul rege

Si, tremurand, din jiltu-i se ridica.
Au cine linistea lui scumpa-i strica?
S-al vremii rost el tot nu-l intelege.

Alexandru Vlahuta

Sursa: justitiarul.ro.

/0 Comments/by
Scrisoarea lui Alexandru Vlahuta catre fiica sa, Margareta

Scrisoarea lui Alexandru Vlahuta catre fiica sa, Margareta

alexandru vlahuta, scrisoare

Scrisoarea lui Alexandru Vlahuta catre fiica sa, Margareta

Sa traiesti Mimilica draga, si sa fii buna – sa fii buna pentru ca sa poti fi fericita.

Cei rai nu pot fi fericiti. Ei pot avea satisfactii, placeri, noroc chiar, dar fericire nu. Nu, pentru ca, mai intai, cei rai nu pot fi iubiti si-al doilea… al doilea… de! norocul si celelalte „pere malaiete” care se aseamana cu el, vin de-afara, de la oameni, de la imprejurari asupra carora n-ai nicio stapanire si nicio putere, pe cand fericirea, adevarata fericire in tine rasare si-n tine-nfloreste si leaga rod, cand ti-ai pregatit sufletul pentru ea. Si pregatirea este o opera de fiecare clipa – cand pierzi rabdarea, imprastii tot ce-ai insirat si iar trebuie s-o iei de la inceput. De aceea si vezi asa de putini oameni fericiti… Atati cati merita…

A, daca nu ne-am iubi pe noi asa fara de masura, daca n-am face atata caz de persoana noastra si daca ne-am dojeni de cate ori am mintit sau ne-am surprins asupra unei rautati ori asupra unei fapte urate, daca, in sfarsit ne-am examina mai des si mai cu nepartinire (lesne-i de zis!), am ajunge sa razuim din noi partea aceea de prostie fudula, de rautate si de necinste murdara, din care se ingrasa dobitocul ce se lafaieste in nobila noastra faptura.

Se stie ca durerea e un minunat sfatuitor. Cine-i mai deschis la minte trage invatatura si din durerile altora. Eu am mare incredere in vointa ta. Ramane sa stii doar ce sa vrei. Si vad c-ai inceput sa stii asta.

Doamne, ce bine-mi pare c-ai inceput sa te observi, sa-ti faci singura mustrari si sa-ti cauti singura drumul cel adevarat!

Asa, Mimilica draga, cearta-te de cate ori te simti egoista, de cate ori te musca de inima sarpele rautatii, al invidiei sau al minciunii. Fii aspra cu tine, dreapta cu prietenii si suflet larg cu cei rai. Fa-te mica, fa-te neinsemnata de cate ori desteptaciunea te indeamna sa strigi: „Uitati-va la mine!” Dar mai ales as vrea sa scriu de-a dreptul in sufletul tau aceasta: Sa nu faci nici o fapta a carei amintire te-ar putea face vreodata sa rosesti. Nu e triumf pe lume, nici sprijin mai puternic, nici multumire deplina, ca o constiinta curata.

Pastreaza scrisoarea asta. Cand vei fi de 50 de ani ai s-o intelegi mai bine. Sa dea Dumnezeu s-o citesti si atunci cu sufletul senin de azi.

Sursa: ampress.ro.

/0 Comments/by