In Articole

Ilie Badescu - De-realizarea lumii prin elite false

Cele mai insemnate manifestari specific omenesti sunt trairile inaltatoare, acele manifestari sufletesti sau spirituale prin care viata individului si deopotriva a marilor colectivitati este inaltata din planul supravietuirii biologice in planul vietii spirituale, adica al dobandirii vietii vesnice. Omul cauta solutii la problema raului si a bolii in frunte cu boala cea mai teribila, care este insasi maladia mortii, iar aceasta cautare este pentru oricine lucrul cel mai de pret, mai de pret decat averile, decat frumusetea si decat orice ar aduce succesul vremelnic al fiintei omenesti. Fara de succesul dobandirii vietii vesnice toate celelalte sunt nimic. Pentru a intelege aceste imbolduri ale actiunii individuale si sociale, am propus un nou sistem de categorii sociologice, prin care am inaugurat perspectiva noologica in sociologie. Respectivele categorii sunt: latente sufletesti, cadre noologice sau spirituale, invataturi si manifestari. Viata omeneasca nu este pur si simplu data, ci daruita, iar darurile sunt cea dintai dovada asupra latentelor sufletesti, care nu pot fi explicate in ordine naturala, caci nu deriva din cele ale naturii, ci din cele vesnice, sunt energii necreate, cum le aflam denumite la Sf. Grigorie Palama. Este straniu sa constati cat de mult datoreaza omul energiilor necreate in toate manifestarile sale, ca in cazul darurilor (de la darul frumusetii, al cuminteniei, la talente, insusiri de toate felurile si, culminativ, la geniu si sfintenie), al harismelor, etc., cat de indatorat este el cadrelor spirituale (ale trairii inaltatoare) in desfasurarea acelorasi manifestari, si cat de insemnate sunt pentru viata omeneasca invataturile si, pe de alta parte, cat de ignorate sunt aceste categorii in procesele cunoasterii sociale si antropologice. Darurile toate atesta energii care n-au cum sa fie furnizate de fluxurile vietii biologice ori, pur si simplu, psihice. Ele sunt energii suprafiresti, asa cum ni se atesta in cazul profetilor, al sfintior, al geniilor, al eroilor, al harismaticilor in genere etc. In aceeasi ordine de idei, cu greu ar confunda cineva cadrele spirituale ale vietii cu celelalte cadre de viata, de la cele biologice, la cele sociale in genere. Tot astfel, caile omenesti datoreaza atat de mult invataturilor si intelepciunii in frunte cu invatatura invataturilor descoperita omului de catre insusi Dumnezeu prin cele doua moduri ale revelatiei, asa de lamuritor aprofundate de catre Nichifor Crainic: revelatia naturala si revelatia supranaturala. Fara de invataturile descoperite omului de catre Dumnezeu s-au iscat mereu forte ale abaterii, care au lucrat spre a-l devia pe om si chiar marile colectivitati de la indrumarea randuielilor firesti, ale creatiei, si deci de la indreptarile descoperite omului de catre Insusi Dumnezeu.

Mecanismul prin care s-au savarsit in toate epocile si pe durate variate aceste devieri au fost si sunt elitele false, elitele care asculta si aduc popoarele la ascultarea rautatii. Procesul sub care s-au manifestat asemenea devieri colective a fost numit de antropologi contracultura. Forma sub care se manifesta conduitele deviate este deopotriva aceea a sistemului de gandire eronat, a teoriilor mistificate, pe care le numim de aceea si parateorii, a ideologiilor in genere si, culminativ, aceea a idolatriilor. Devierile sunt si ele stratificate, compun altfel spus, un sistem destul de stufos, incat regasirea in hatisurile lor capata forma ratacirii printr-un labirint. Pot fi devieri de la linia invataturilor revelate, dupa cum pot fi devieri de la mari traditii si tot astfel de la randuielile creationale, firesti, ba chiar de la cele naturale, date omului prin natura lui. Epoca moderna si-a justificat devierile slujindu-se in acest sens de conglomerate ideologice, care s-au constituit in forte greu de strunit, slujind un singur scop, acela de a justifica, a legitima devierile. Nici chiar statele cele mai puternice n-au gasit solutia controlului acestor teribile forte ale devierii. Singura Biserica are ghidul si puterea acestui control caci are acces la invataturile revelate. Ideologiile se disemineaza cu o forta de difuziune extraordinara gratie marilor corporatii intelectuale care se pun in serviciul lor. Uriase corpuri de intelectuali se pun in slujba lor, constituindu-se intr-o adevarata casta a ideocratilor.

Anii ’90 sunt marcati de escaladarea unui astfel de fenomen. Un „sistem de gandire” aflat deja intr-o criza seculara a cucerit elitele politice si mari segmente ale corporatiei intelectuale romanesti. Acest „sistem” a trecut prin trei cicluri si cinci subfaze de criza „teoretico-ideologica” (devoalandu-si, altminteri spus, falsitatea) si cu toate acestea a fost adoptat de elitele postdecembriste drept unul dintre sistemele exemplare de a gandi problemele „innoirii” Romaniei. Ca si cum ar fi cu putinta innoirea unei societati, reforma ei, convocand in acest scop sisteme teoretice si ideologice de gandire invalidate de mai multe ori si in diverse arii ale planetei. In plan teoretic, respectivul sistem de gandire a imbracat forma „teoriilor modernizarii” si a acelei persistente „credinte ideologice” pe care Lovinescu a numit-o printr-un termen memorabil, „sincronism”. Sincronismul si „teoriile” sincronizarii reprezinta sinteza tuturor acelor reprezentari si sentimente nutrite de credinta ca salvarea unei societati poate veni de la imitatia masiva a institutiilor si formelor de viata moderne, amplu imbratisate in Occident, unele fiind chiar izvodite acolo, adoptate amplu de popoarele europene si ne-europene indiferent de traditiile proprii si chiar impotriva lor.

Teoriile modernizarii, asadar, zidite pe postulate sincroniste, sustin ca societatile relativ nemodernizate se pot innoi prin influenta societatilor relativ modernizate. Procesul influentelor a fost numit, in Romania anilor ’20, „sincronizare”, iar sistemul de idei si credinte care impartasesc o asemenea viziune a fost numit sincronism. Ca sistem de gandire si de credinte ideologice, sincronismul si teoriile modernizarii, in calitate de corelativ teoretic al acestuia, au inregistrat primul lor prag de criza letala intre 1870-1910 in Europa de est, unde se remarca si prima reactie majora la criza acestui „sistem” prin grupul „teoriilor formei fara fond”, impartasite de toti intelectualii epocii, indiferent de orientarea lor ideologica, conservatori (Eminescu, Maiorescu, Motru), liberali (Zeletin), socialisti (Gherea), poporanisti (Stere), taranisti (Madgearu), neoliberali (Manoilescu). Putem califica aceasta atmosfera de deziluzie obsteasca si de masiva reactie la „iluzia lirica” a teoriilor modernizarii (nutrita de credinta parareligioasa in rolul crucial al „imprumutului cultural”) printr-o sintagma: „cultura critica”. Aceasta desemneaza o stare intelectuala si afectiva marcata de „deziluzia in fata progresului”, de brutala „trezire” la realitate din „somnul sincronist”, de „reactionarism” si, evident, de reorientare a gandirii colective, proces in si prin care s- au nascut un alt sistem de gandire teoretica si alte idei sociale (si politice). Noile teorii si idei sociale reprezinta curentul organic in viata intelectuala a tarilor inapoiate si totodata expresia eliberarii gandirii colective din „colonialismul mental” in care fusese impinsa la startul modernitatii.

Cum am precizat, prezumtia de baza impartasita de toti intelectualii afirmati in curentul de ascensiune a culturii critice a fost aceea ca exista societati pacalite, inselate si care se autoinseala mizand pe iluzia ca imprumutand o forma (de oriunde ar prelua-o, inclusiv din Apusul Europei) dobandesc automat si fondul ei spiritual.

Constatarea lor, in noua atmosfera a epocii, a fost aceea ca forma imprumutata a ramas o forma goala. Caci n-a adus dupa ea si o dezvoltare de aceeasi masura a fondului. Fondul social ramane in continuare nedezvoltat, in ciuda imprumutului masiv de forme apusene (institutii occidentale). Prin urmare, influentele modernizarii nu induc dezvoltare, ci, cum va spune A. G. Frank, in anii ’60, aduc subdezvoltare, sau cu termenul teoreticienilor romani ai primelor decade ale secolului, „forme fara fond”, autoinselare, simpla decoratie de fatada. Teoreticienii fenomenului latino-american au desemnat acest fenomen de propagare a influentei occidentale modernizatoare prin termeni ca: subdezvoltare sau dezvoltare dependenta ori, si mai exact, capitalism dependent si „periferialism”.

Deci sincronizarea nu aduce dezvoltare ci dependenta (tehnologica, economica, politica si, ceea ce e mai grav, mentala). Intelectualii din tarile dependente prezinta toti acelasi sindrom regresiv, dependent de „formele de gandire” fabricate de altii si impuse ca „reguli de gandire” si de „conduita” socotite valide indiferent de conditiile particulare de timp si de spatiu. Ei devin astfel „obedienti”, capriciosi si, pe cale de consecinta, teribilisti, zeflemisti, bonjuristi, neseriosi, simpli scripcari ai unei melodii pe care, in cele din urma, nici n-o mai gusta, dar pe care nici n-au curajul s-o paraseasca, fiindca ar pierde ocazia de a se manifesta galagios in cultura, de a se autointitula grupare progresista, admisa la catedre, la pupitrul revistelor si televiziunilor in pozitia de lideri de opinie sau, cum se spune azi, de „analisti”. Este plebea suburbialismului oriental cu mult mai agresiva decat plebea marii metropole a antichitatii romane, care si ea a reusit la un moment dat sa cucereasca Senatul si sa ocupe „pozitiile directoare” ale institutiilor. Si atunci, ca si acum, paturile dezordinii au acaparat institutii ale ordinii si au provocat marea criza care a zguduit „statul roman” terasandu-i „panta declinului”.

Toate aceste „fenomene” sunt simptome ale crizei unui sistem de gandire produs de marea metropola pentru uzanta „periferiilor”. Al doilea proces care se leaga de cel dintai, adica de imitatia masiva practicata cu o incredere de tipar religios in rolul salvator al formelor imitate, este o masiva culpabilizare difuza: aceiasi intelectuali obedienti si necreativi transfera vina pentru esecurile sincronismului asupra poporului caruia i se aplica cele mai urate etichete. Lucrurile sunt la fel azi ca si ieri, in pragul modernizarii societatii romanesti, doar ca, azi, cultura critica este mult mai fragila, iar valul, mai precis subcultura „sincronistilor” este mult mai agresiv promovata. Zeflemeaua a atins proportii teribile in zilele noastre, iar obraznicia noilor cenuseri a atins pragurile unei urate maladii. „Turcitii” s-au inmultit, zeflemistii de profesie au dezvoltat o adevarata industrie mediatica pe cat de complexa pe atat de stricacioasa si de primejdioasa prin efectele sale asupra spiritului public de azi si de maine. In egoismul ei „noua clasa” pierde din vedere efectele de lung termen ale fenomenului pe care l-a incurajat prin tot felul de recompense care-au permis acestei plebea scribax sa-si constituie baza logistica (programe, burse, sedii etc., etc., sunt astazi speranta celui de-al doilea val al recrutilor amagirii si ai mistificarii). Lucrul cel mai grav pervertit la noii „recruti” este memoria parintilor. Ei nu mai vor sa stie de parintii lor, de „locul” originii lor, indiferent care-o fi acela. Lucrul grav, deci, in devierea sincronista este degradarea memoriei, iar aceasta nu este o chestiune strict ideologica, ci atinge chiar acele categorii sufletesti, care ordoneaza fluxul de trairi in care se includ obiceiuri si traditii si deopotriva amintirea parintilor. Grozavia fenomenului tocmai in asta consta, ca degradeaza, odata cu institutiile, simple forme fara fond, si categoriile sufletesti, adica raneste trairile cele mai intime, precum cele la care tocmai ne-am referit: amintirea parintilor, memoria stramosilor si cultul eroilor. De vreme ce degradarile ating straturile profunde ale sufletului este urgenta cautarea unor metode noi de cercetare a „profunzimilor”. In cercetarile noastre am preluat sugestiile unei metode pe care cercetatorii lui Dostoievschi au numit-o „sondaj pneumatologic”. Este metoda regina a sociologiei noologice.

(Din cursul Globalizare, comunicare interculturala, identitate si integrare europeana. Perspectiva sociologiei)

Sursa: irinamonica.wordpress.com.

Recommended Posts

Leave a Comment

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

Redacția noastră vă ascultă. Contactați-ne!

Suntem bucuroși să stăm de vorbă. Așteptăm mesajele voastre.

Not readable? Change text. captcha txt
allan carlson, economiepactul ribbentrop-molotov, stalin, hitler
%d bloggers like this: