In Articole

„Nemtii” Carol I, Klaus Werner Iohannis si vizionarul roman Alexandru Vlahuta

Alexandru Vlahuta a gasit inca din 1881 legatura dintre „nemtii” Carol I si Klaus Iohannis, mai ceva decat lingusitorii zilelor noastre, menestrelii pupenklausi!

O poezie scrisa de Alexandru Vlahuta (1858-1919), la Targoviste in iunie 1881, dedicata unui pseudo-neamt, ovreiasului Hohenzollern, pe numele sau complet Karl Eitel Friedrich Zephyrinus Ludwig von Hohenzollern-Sigmaringen, cocotat pe tronul Romaniei sub numele de Carol I de catre internationala iudeo-masona prin slugile liberale autohtone, este mai actuala ca niciodata acum, cand ne-a fost impus conducator un alt „neamt” dubios… si tot prin liberali.

Tara de pripas

Un vechi tolbas de vorbe late,
Om norocos din cale-afara,
S-a pomenit pe neasteptate
Stapan peste intreaga tara.

Din ea-si facu o pravalie
Si ca un negustor de treaba,
Pentru ca-n lume sa se stie,
Prinse-a striga de la taraba:

„– Poftiti aici! Oricine are
Obrazul fara de rusine
Si-o constiinta de vanzare,
Poftiti sa faceti targ cu mine!

Prostie, lene, lingusire,
Eu cumpar tot. Veniti aici!
Si cei mai naraviti din fire
Mi-or fi tovarasi si amici.

Eu dau tot felul de noroace,
Caci sunt atoatetiitorul,
Mariri, averi… Sa vie-ncoace
Toti trantorii ce le duc dorul!…”

Asa, sunt zece ani de cand
Pe norocosul negustor
Il auzim mereu strigand,
Si musteriii vin de zor.

In zece ani ce de-a lingai
Nu se vazura-n slujbe mari,
Cati oameni fara capatai
N-ajunsera milionari!

Veniti si voi, straini calici,
Si strangeti tot ce-a mai ramas!
Ce sa mai faci? Ce sa mai zici?
Sarmana tara de pripas!

Alexandru Vlahuta

Si alta poezie, la fel de vizionara, scrisa pentru regele de carton al vremurilor de atunci, asasinul moral al taranilor rasculati in 1907, dar care se potriveste perfect si cu marioneta „germana” de acum:

1907

Minciuna sta cu regele la masa…
Doar asta-i cam de multisor poveste:
De cand sunt regi, de cand minciuna este,
Duc laolalta cea mai buna casa.

O, sunt atatea de facut, vezi bine,

De-atatea griji e-mpresurat un rege!
Atatea-s de aflat! Si, se-ntelege,
Scutarul lui nu poate fi oricine.

Ce tara fericita, maiestate!…

Se lafaieste guresa Minciuna.
Ca numai Dumnezeu te-a pus cununa
De-ntelepciune si de bunatate

Pastor acestui neam ce sta sa piara,

Ce nici nu s-ar mai sti c-a fost, sarmanul,
De nu-si afla sub schiptrul tau limanul,
De nu-ti sta-n mana bulgare de ceara.

Ca tu salbatici ai gasit aice,

Salbatici, si misei, si prosti de-a randul,
S-o saracie cum nu-ti dai cu gandul…
Dar faci un semn, si-ncep sa se ridice

Ostiri, cetati, palate lume noua,

Izvoarele vietii se desfunda;
De pretutindeni bogatii inunda;
Si tu le-mparti cu mainile-amandoua.

Azi la cuprinsul tau ravneste-o lume.

E-o veselie s-un belsug in tara,
Ca vin si guri flamande de pe-afara.
Tot crugul suna de slavitu-ti nume.

Ia uita-te, pamantul ce-mbracat e…

Cresc flori pe unde calci, si rade firea.
Tu-mparti norocul numai cu privirea.
Incai taranii zburda pe la sate!…

Si-i place regelui. E lucru mare

Cum farmeca pe regi Minciuna. Drept e
Ca ea, de mult, pe-a tronurilor trepte
A fost cea mai aleasa desfatare.

……………

Maria-ta, e un strain afara,

Cam trentaros, dar pare-un om de seama,
Si… Adevarul parc-a zis ca-l cheama…
De unde-o fi… ca nu-i de-aici din tara.

Minciuna palida-si topeste glasul:

O, nu-l primiti! Il stiu, e vestitorul
De rau, ce face pe-atotstiutorul
Si vede prabusirea la tot pasul.

E cel ce impotriva ta conspira.

Invidia in inima lui geme
Si gura lui e plina de blesteme.
Tu nu poti auzi ce vorbe-nsira…

Si totusi, zice regele, sa vie!

Dovada ca chiar la palat Minciuna
Nu e biruitoare-ntotdeauna.
Fac si monarhii cate-o nebunie…

Privind in ochii regelui, strainul,

Cu bratele pe piept incrucisate,
Raspica vorba: Tara, maiestate,
E-n durat greu. Tu nu-i auzi suspinul,

Caci muzici canta-n juru-ti. Si slugarnici

Adormitori, ca-n zid, te-mpresurara,
De nu mai poti vedea pe cei de-afara,
Pe bunii tai supusi cei multi si harnici.

Ca n-ai cercat spre ei sa-ti spinteci cale

Sa stii si-n tara ta ce suflet bate,
N-ai vrut decat spinari incovoiate
Si guri deschise laudelor tale.

Ca de-a fost om sa-ti steie drept in fata,

Ca pe-un vrajmas, l-ai departat de tine.
Batranii pier. Dar oaste noua vine,
Si dureroase lucruri mai invata!

Parazi, decor de teatru, luminatii,

Tot ce pe vulg si pe copii insala,
Aceasta-i toata slava ta regala.
Pe tristul gol din juru-ti decoratii!

Tu-n tara asta nu vezi decat raiul

Ce-ai tai ti-l ticluiesc intr-o clipita:
Ruina-i sub hartia poleita,
Sub crangi de brad trosneste putregaiul,

Dar tu esti fericit. Lingusitorii

Inalta imnuri proslavirii tale
Si fac sa n-auzi cantecul de jale

Cu care-si adorm foamea prasitorii.

……………

Nu ti-ai iubit poporul, maiestate!

Sau nu l-ai inteles, si e totuna.

De sus si pana jos s-a-ntins Minciuna
Ea leaga si dezleaga-n tara toate.

Iar ca sa-ti dea o spuma de marire,

Ca pe-un copil te poarta si-ti arata
Sclipiri si flori… Afla-vei tu vrodata
Cumplita vremilor destainuire?…

Si ce sperante se puneau in tine,

Ce vesel ti-a iesit poporu-n cale,
Cu paine si cu sare!… Osanale!

Mantuitorul lui credea ca-i vine.

Ce vesel ti-a iesit poporu-n cale!

……………

Si ce credinta trist-o sa-i ramana;

Ca n-ai putut spre el intinde-o mana,

Din greaua platos-a trufiei tale!

……………

C-acestea nu l-au desteptat pe rege,

Ca Adevarul a fost dat afara

Si slugile l-au imbrancit pe scara,
Fireste, de la sine se-ntelege.
*
Trec anii. Si ce dulce-i amagirea!

Tu zeu esti printre regi! Marire tie!…
In jaltu-i moale, tolanita, scrie
Cu pana ei de aur Lingusirea.

De-abia se ispraveste-o sarbatoare,

Si-ncepe alta. Muzicile canta…
Imbraca-te-n podoabe, tara sfanta,
Sa nu mai stie nimeni ce te doare!

…………….

Dar ce e, Doamne, vuietul acesta?

Ce-i hreamatul acesta care creste?
Se zguduie pamantul si mugeste,
Ca marea, cand o biciuie tempesta.

Se-nalta flacari, brate desperate,

Spre ceru-ntunecat, pustiu si rece.
Naprasnic vantul nebuniei trece
Si spulbera noianul de pacate.

In vaiete se prabuseste-o lume

Cladita pe minciuni. Dar ce manie!
Cum suiera cumplita vijelie!
Sar fratii intre ei sa se zugrume.

Uscata brazda cere iarasi sange.

Femei cu parul despletit, nebune,
Si-asmut copiii la omor. Genune,
Puhoi de ura ce zagazu-si frange!

Deschide ochii mari batranul rege

Si, tremurand, din jiltu-i se ridica.
Au cine linistea lui scumpa-i strica?
S-al vremii rost el tot nu-l intelege.

Alexandru Vlahuta

Sursa: justitiarul.ro.

Recommended Posts

Leave a Comment

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

Redacția noastră vă ascultă. Contactați-ne!

Suntem bucuroși să stăm de vorbă. Așteptăm mesajele voastre.

Not readable? Change text. captcha txt
alexandru vlahuta, scrisoare
%d bloggers like this: