Articole despre valorile românești.

Islanda versus Grecia si replica lui Pastorel Teodoreanu la chestiunea globalizarii

Islanda versus Grecia si replica lui Pastorel Teodoreanu la chestiunea globalizarii

Am sa pornesc prin a va marturisi ca nu-i iubesc pe greci. Deloc. Poate e un cliseu intiparit in capul meu, dar pentru toate cele pe care le-am avut de suferit, in timp, de la cei care ar fi trebuit sa fie fratii nostri, cu tot cu fanarioti, cu perioada cu totul nefasta pentru romani cand am fost pur si simplu zdrobiti de catre Grecia si am vazut ce poate sa faca boala filetismului, asa cum astazi este Grecia de catre Uniunea Europeana; cu tot cu povestea absolut hidoasa a manastirilor romanesti, din Sfantul Munte Atos, furate de catre greci in diferite momente – manastiri, saisprezece din douazecisiuna, care sunt construite de catre romani, prin danii ale domnitorilor si ale boierilor romani, din care nici una nu mai este astazi romaneasca. Nu iubesc noii greci si, cred ca cel mai definitoriu lucru pentru ei este ca nu mai au nici cea mai mica legatura cu vechea Elada. Si totusi…

Vom incepe textul de fata cu trei citate lamuritoare, pentru randurile de mai jos – luate din lucrarea Studiu asupra francmasoneriei, scris de Mitropolitul Ardealului Nicolae Balan, in 1937:

„Scopul Francmasoneriei sta in legatura cu soarta intregii omeniri. Francmasomeria lupta pentru o anumita directionare, pentru o anumita tinta a intregii vieti omenesti colective si individuale. Care este acest scop? Dintr-o multime de marturisiri masonice si din descifrarea sensului ce se desprinde din toata activitatea de pana acum a Francmasomeriei, rezulta ca acest scop este: intemeierea unei republici mondiale, condusa de francmasoni, adica de evrei. O republica cu desavarsire laica, cu o omenire indobitocita de mizerie si de patimile inferioare dezlantuite.”

Iata ce spune acelasi Fr. Osw. Wirth, in manualul maestrului: „Sa avem curajul sa ne zicem religiosi si sa ne afirmam apostoli ai unei religiuni mai sfinte decat toate celelalte. Sa propagam Religia Republicii, care va forma inima cetatenilor si va cultiva virtutile republicane”. Tema intemeierii republicii mondiale sub stapanirea Francmasoneriei a format obiectul Congresului mondial al F.M., din 1900, tinut la Paris.

Francmasoneria este o organizatie mondiala, secreta in care evreii au un insemnat rol, avand un rit quasi-religios, luptand impotriva conceptiei religios-morale a crestinismului, impotriva principiului monarhic si national, pentru a realiza o republica internationala laica (tendinta din urma a se vedea in „Blaubuch der Freimaurerei”, Wien 1933, p. 82, in art. Paneuropa als Minoritatenfrage. Se recunoaste ca „Masoneria urmareste planul unei Europe unite”). Ea este un ferment de stricaciune morala, de dezordine sociala.

Cu mare mirare am asistat, nu atat la transmiterea evenimentelor de strada din piata Sintagma din Atena – evenimente care erau previzibile, in mare masura – cat la emisiunile care ne-au conectat, in direct, cu lupta din ziua votarii legii de austeritate pentru poporul grec – sau mai corect impotriva poporului grec –, in parlamentul Greciei. Mirarea nu se refera nici la foarte slaba – deprimanta – prestatie a moderatorilor si nici la balbaiala jurnalistica a posturilor de televiziune care au facut aceasta transmisie. Mirarea se refera direct la invitatii moderatorilor, care nu au fost cu totii propagandisti proeuropeni – adica nu au facut cu totii parte din brigada artistica de propaganda proue –, ci si oameni oarecum normali. Ei bine, dintre oamenii acestia oarecum normali, nici unul nu a pus problema in mod corect, legat de ceea ce vedeam cu totii pe sticla. Mai intai, trebuie observat ca toti vorbitorii au pus in paralel situatia din Grecia cu cea din Romania. Ca la sedintele utc sau pcr, asa cum le mai putem vedea si astazi in multe filme romanesti, toti au fost de acord ca aceasta lege este necesara pentru… poporul grec. Ca, mai departe, sau ca urmare, grecii trebuie „sa stranga cureaua” si sa plateasca daca vor sa mai imprumute; ca e normal ca Uniunea Europeana sa puna conditii si sa strambe din nas, fata de situatia in care a ajuns Grecia; ca, la randul lor, si Fondul Monetar International si Banca Mondiala conditioneaza viata grecilor, pe drept cuvant; si ca, este evident ca grecii trebuie „sa stranga cureaua” – dinnou – pentru binele lor. Sigur ca nimeni nu a spus ca nu e vorba despre nici o curea, ci despre un streang pe care grecii au inceput deja sa-l simta tragic, in jurul gatului a ceea ce a mai ramas din batrana Elada. Si – de fapt, aici voiam sa ajung – toata lumea a fost de acord ca aceasta este ultima sansa a Greciei, ca adica altfel nu se poate. Reformulat ar fi cam asa: ultima sansa ca Grecia sa scape de datorii este ca Grecia sa mai faca alte datorii! Dupa comentatorii despre care spuneam mai sus, citez: „Grecia trebuie sa isi scoata bijuteriile la vanzare”; si acum traduc: sa isi scoata „bijuteriile” la vanzare inseamna, dupa cum au afirmat expresis verbis minunatii comentatori, Grecia sa isi scoata la vanzare teritoriul – mai precis: insulele mai intai! Mai pe scurt, toti comentatorii fara nici o exceptie, atat pe posturile romanesti cat si pe cele straine, au fost de acord ca nu mai exista nici o alta solutie pentru Grecia, decat cea a unui nou imprumut – sigur ca toata lumea uitand, cu aceasta ocazie deosebita, ca Grecia se afla in acest loc tocmai din cauza imprumuturilor –, nou imprumut dublat si de saracirea populatiei si de vanzarea „bijuteriilor”. Se simte lacomia baloasa a sacalilor financiaro-economico-etc. Mai pe scurt, dupa cum am spus deja mai sus: streangul!

Numai ca, in realitate, lucrurile nu stau asa cum am fost si suntem asigurati de acesti analisto-comentatori. Deloc! Despre ceea ce se petrece in Grecia nu credem ca trebuie sa ne pierdem vremea sa vorbim, fiindca este absolut clar. Ceea ce ne intereseaza insa, este sa atragem atentia asupra faptului ca manipularea prin mass media a devenit imbatabila si infailibila, de-a dreptul. De vreo douazeci de ani ma straduiesc sa ma obisnuiesc cu aceasta manipulare. Nu reusesc. Nu este vorba despre un moderator sau despre o televiziune, ci de toti si de toate. Asa se face ca nimeni nu a spus nici o clipa ca exista un precedent, care poate fi chiar solutia si pentru Grecia: precedentul Islanda. De altfel, despre ceea ce s-a petrecut in Islanda s-a vorbit – s-a scris – pe internet, doar pe internet, si aici foarte putin. Asa ca sunt foarte putini cei care cunosc recenta experienta a Islandei. O vom schita pe scurt.

Conducatorii Islandei au facut nenumarate imprumuturi, in principal de la Marea Britanie si de la Olanda. La fel cu alti conducatori, guvernantii islandezi au deturnat pur si simplu banii imprumutati – sau, mai simplu, i-au furat in cardasie chiar cu creditorii. Acum cativa ani, ca urmare a miscarilor financiare despre care vorbim, Banca Nationala a Islandei a fost falimentata. E chiar momentul in care creditorii si-au cerut banii inapoi. Atunci, in mod firesc pentru niste complici la furaciune, guvernatii islandezi au facut o lege de rambursare a imprumuturilor, care ii punea pe cetatenii islandezi sa plateasca o suma importanta, luna de luna pentru tare multi ani. Doar ca – si aici intervine surpriza – presedintele Islandei nu a fost de acord sa returneze banii care nu au fost folositi pentru poporul islandez. Astfel ca nu a ratificat legea. De aici au urmat firesc, demisia guvernului si a parlamentului, apoi procesele si multa puscarie pentru guvernatii ticalosi, inchiderea tuturor bancilor din Islanda, reorganizarea economiei si a intregii vieti a isandezilor etc. Ceea ce cititi nu a avut loc intr-o alta viata si nici pe un alt continent, ci anii acestia in Europa, cu o tara care a declarat ca nu intelege care sunt beneficiile intrarii in Uniunea Europeana, dar ca vede clar disolutia statelor care deja au intrat in aceasta organizatie suprastatala finaciaro-economico-etc. Iata o solutie – sau solutia – care insa nici nu a fost amintita. Sigur ca analistii considera ca e fara importanta ce a facut Islanda, fiindca Islanda este un stat foarte mic, sau fiindca este un stat izolat, sau fiindca… au sau n-au sapca. In realitate, sigur ca nu conteaza marimea statului si ca, ceea ce este esential este mecanismul politic.

Credem ca mai trebuie luata in seama – de fiecare data cand discutam despre evenimente din istoria contemporana, sau atunci cand descriem sau analizam gesturi din istoria recenta sau contemporana – un fapt foarte important: noi, cei de astazi, nu suntem ca epoca istorica cu nimic mai mult sau mai putin, in fata sau in spatele, deasupra sau dedesubtul istoriei. Traim in aceiasi istorie, iar cea mai mare iluzie – pe care o practicam cu mare frenezie si noi, la randul nostru – nici macar nu este noua si e ca o boala: toti au crezut, fiecare la randul sau, ca istoria contemporana lor este cu totul diferita de intreaga istorie a omenirii de pana la ei. Sigur ca toti s-au inselat. Si sigur ca si noi ne inselam, daca credem acestea. Refuzam sa intelegem sau sa acceptam ca, pe de-o parte, istoria nu incepe si nici nu se sfarseste cu noi; iar, pe de alta parte, ne facem ca nu stim ca niciodata de cand e omul pe pamant, si nicaieri sub soare, istoria nu a mantuit pe nimeni. Fiindca, pur si simplu, istoria nu este mantuitoare – mantuitoare este mila si iubirea de oameni a lui Dumnezeu.

Inainte de a incheia, mai trebuie spus ca traim o perioada cu care este tare greu sa fii contemporan. Cu toate ca s-ar parea ca ne-am obisnuit cu ea, propaganda proeuropeana a atins cote impresionante – este simptomatic chiar faptul ca noua nu ne mai atrage atentia aceasta noua mistica europeana. Orice discutie in contradictoriu, mai mult sau mai putin grava, atinge cu necesitate consensul cand vine vorba despre Europa sau de Uniunea Europeana – confuzie creata si intretinuta zi de zi. E ca un fel de loc minunat, e un punct fix – in multe cazuri, singurul – pentru mandrul cetatean european care suntem noi, separat si laolalta. Dar, mare va va fi dezamagirea cand va voi aminti ca, propaganda actuala proeuropeana, nu numai ca nu este ceva nou, dar pare mai palida decat in perioada pasoptista sau chiar decat in perioada interbelica. Numai ca atunci exista reactie fata de aceasta agresiune.

Reactia celui mai mare epigramist roman, Al.O. Teodoreanu (Pastorel), la una dintre manifestarile libidinos europeniste, un „poem” scris de Veronica Porumbacu, ramane ca un hohot de ras, care ajunge pana la noi din perioada interbelica. Perioada interbelica, la fel cu perioada kominternista, la fel cu ceea ce traim noi astazi sunt intervale in care, sub numele de cultura, se desfasoara adevarate forte subculturale si de propaganda. Si, fiindca in economia acestui text, ne foloseste mai mult epigrama lui Pastorel decat oricare dintre textele proletcultiste, la care ne vom intoarce, iata versurile „poetesei” propagandiste Veronica Porumbacu si iata textul epigramei lui Pastorel Teodoreanu:

„O, Europa, te simt in mine,
Te simt adanc in mine”. (Veronica Porumbacu)

„Mult stimata Veronica,
Eu credeam c-o ai mai mica!
Dar marturisirea-ti clara,
Din Gazeta Literara,
Dovedeste elocvent
Ca, in chestia matale,
De-adancimi fenomenale,
Intra-ntregul continent”. (Pastorel Teodoreanu)

A consemnat pentru dumneavoastra Mugur Vasiliu via saccsiv.wordpress.com.

michel onfray, cretinizare, progresism

Michel Onfray – Cretinizarea progresiva a oamenilor este o problema reala

Michel Onfray - Cretinizarea progresiva a oamenilor este o problema reala

In cartea sa „Teoria dictaturii”, Michel Onfray prezinta opera lui George Orwell ca o mare prefigurare a lumii contemporane. Filozoful, care nu se teme de controverse, descrie aici noua forma de dictatura cu care ne confruntam astazi…

Simon Brunfaut: Potrivit dumneavoastra, George Orwell este un imens ganditor politic. El a infatisat totalitarismele secolului XX si a anticipat timpul nostru. Cum poarta epoca noastra amprenta totalitarismului? Nu este putin exagerat? Am intrat intr-adevar intr-o noua forma de dictatura?

Michel Onfray: Nu, nu este exagerat, pentru ca nu spun ca ne-am intors la nazism sau la stalinism. Ce ma intereseaza nu este modul in care functioneaza totalitarismul, ci modul in care functioneaza in epoca internetului, a datelor si a telefoanelor mobile. Acest totalitarism contemporan nu este coif sau cizma. Pe de alta parte, traim intr-o societate de control: faptul ca putem fi ascultati constant, faptul ca acumulam date despre noi etc. Aceasta campanie de control a ajuns la un nivel fara precedent.

Prin urmare, noile tehnologii nu au niciun avantaj in ochii dumneavoastra?

Suntem intr-un fel de servitute voluntara fata de noile tehnologii. Dar uneori, este extrem de pervers. De exemplu, pentru a asigura confidentialitatea, va rugam sa acceptati anumite lucruri … Dar, acceptand, oferim unele informatii. Putem accepta dispozitivul de control, dar il putem refuza. In acelasi timp, daca refuzati, nu mai puteti calatori cu trenul, cu avionul etc.

Asta a anticipat Orwell?

Orwell a comunicat cu ajutorul unui roman. El foloseste fictiunea. Dar fictiunea sa a incetat sa mai fie fictionala; ea a devenit o stiinta. Acest ecran TV care ne monitorizeaza permanent exista astazi. Suntem acolo. Orwell a aratat lucruri despre controlul si invizibilitatea puterilor. Ceea ce distinge totalitarismul vechi de totalitarismul nou este tocmai acest detaliu. Inainte, puterea avea o fata identificabila. Astazi, cine decide? Unde sunt oamenii care fac acest lucru posibil? In opinia mea, acesti oameni de pe coasta de vest americana, au un proiect de dominatie mondiala si un proiect transumanist.

Capitalismul nestramutat este responsabil si de aceasta situatie?

Capitalismul nu va disparea: este consubstantial cu omul. Astazi, nu mai are dusmani in fata lui. Odata cu caderea blocului sovietic, capitalismul a simtit ca poate triumfa. Unii, precum Fukuyama, au sustinut chiar ca este sfarsitul istoriei, victoria finala a neoliberalismului. Cu toate acestea, lumea nu se refera la capitalisti si comunisti. Exista, de asemenea, puteri spirituale, precum islamul. Am vazut-o pe 11 septembrie 2001.

Credeti ca democratia reprezentativa este moarta?

Da. Poporul si reprezentantii nu coincid deloc. In adunari si parlamente, exista o suprareprezentare a profesiilor liberale, cum ar fi avocatii, profesorii etc. Sunt putini ciobani, taximetristi sau studenti. Ceea ce inseamna ca exista o parte a societatii care pur si simplu nu este reprezentata. Mai mult, pentru a spera sa fii ales, trebuie sa ai bani, sa fuzionezi intr-un dispozitiv, sa treci prin forma unui partid. Aceasta democratie reprezentativa a avut ziua sa. Referendumul la Tratatul de la Maastricht a fost o incarnare perfecta a limitei sale: votul ales impotriva poporului.

Cum definiti populismul de care ne temem atat de mult astazi, voi, cei care aveti incredere in popor pentru a reinvia democratia?

Nu am probleme sa ma definesc ca populist. Cu toate acestea, fac diferenta intre populisti si „populicide”. Aici se afla problema; si nu, asa cum suntem condusi sa credem, intre populisti si democrati. Macron, Chirac si Mitterrand inaintea lui, sunt „populicide”. Acesti oameni nu vor sa conduca pentru oameni. Referendumul de initiativa a cetatenilor este o idee foarte interesanta. Ideea ca exista membri alesi care sunt revocabili este un lucru bun. Evident, in contextul actual, cretinizarea progresiva a oamenilor este o problema reala. Si aici am sa va surprind cu ceea ce am spus inainte: marele avantaj al internetului este ca oamenii pot opta pentru informatii alternative. Este minunat ca un popor care decide, sa-si asume responsabilitatea ca orice lege poate fi gandita si criticata de oameni.

Ce parere aveti despre miscarile de neascultare civila pe care le vedem aparute?

Cand Thoreau vorbea despre neascultarea civila, vorbea despre razboiul impotriva Mexicului. Cand Martin Luther King a confiscat-o, a fost sa lupte impotriva rasismului. Acelasi lucru pentru Ghandi, cand vrea independenta Indiei. Astazi, toata lumea crede ca neascultarea civila trebuie sa functioneze tot timpul. Intrebarea care apare prin toate aceste miscari este aceasta: care este cauza cea mare care este aparata? Este clar ca este adesea de sine. De exemplu, un profesor va refuza sa dicteze sau sa sustina un examen pentru ca nu este de acord cu o lege a ministrului educatiei… Refuzul de a face o dictare nu te transforma in Jean Moulin. Am o idee mare de Rezistenta. Neascultarea civila trebuie rezervata marilor cauze comune.

Ce este urgenta climatica?

Nu, marea cauza comuna ar fi triumful vestelor galbene. Urgenta climatica este steagul fals al capitalismului. De exemplu, masinile electrice pe care ni le prezinta ca ecologice, nu sunt. Vrem sa redimensionam un capitalism verde, asa-numit „eco-responsabil”. Astazi, cand vrem sa cumparam un produs, va spunem ca acesta este „organic”. Adevarata ecologie, la care aspir, este ostatica de aceasta ecologie urbana care se afla in mainile agentilor de publicitate. Ne jucam cu incalzirea globala, ceea ce este incontestabil, fara a tine cont de cauzele sale cu adevarat stiintifice.

Greta Thunberg, careia i-ati dedicat un text foarte controversat, este o figura reprezentativa a acestui capitalism verde?

Aceasta fata este in mainile capitalismului verde care foloseste ecologia ca pe o modalitate de vanzare. La varsta ei, chiar daca este inteligenta, nu-mi imaginez ca poate avea argumentele necesare pentru a stapani toate problemele stiintifice din spatele problemei ecologice.

Cum analizati diferitele miscari sociale din cele patru colturi ale planetei? Exista ceva care, in afara de diferente, le reuneste?

Astazi, nu mai este posibil sa trimiti armata pe strada, pentru ca toata lumea contraataca multumita, din nou, fluxului de informatii. Cu toate acestea, ma tem ca toate aceste miscari nu sunt decat un fel de mare fior democratic. Un dictator pleaca si altul il inlocuieste… Si credem ca asta schimba totul. Nu se datoreaza faptului ca l-am pune pe Macron la usa si Muriel Penicaud ar fi pus in locul sau, ca aceasta va fi o mare revolutie democratica. Toate aceste miscari sunt semnul lehamitei popoarelor. Ei nu mai pot vedea ca exista averi insolente si ca exista oameni care fac razboaie cu singurul scop de a se imbogati. La fel ca Trump care, cu un cinism incredibil, declara, dupa ce la ucis pe Abu Bakr al-Bagdadi, ca a facut asta pentru a asigura petrolul… Astazi, datorita retelelor de socializare, oamenii sunt capabili sa coboare pe strazi foarte repede. Aceasta rascoala a popoarelor ma bucura si, in acelasi timp, ma tem ca este recuperata de demagogii care sunt mereu acolo in ambuscada. Vestele galbene au fost recuperate de Melenchon, violenta rupturilor si blocurile Negre etc. Intr-un fel, aceasta este lectia de istorie: oamenii inca sufera de aceasta recuperare.

Nu ezitati sa fiti in mod deliberat controversat. Acesta este rolul filosofului? Trebuie sa se implice in mod necesar intelectualul contemporan?

Da, trebuie sa ne folosim de cuvinte intelectuale intr-o lume in care oricine este intelectual. Astazi, toata lumea isi da parerea si ne spune cum ar trebui sa functioneze lumea. Nu vad de ce este surprinzator ca intervin la toate subiectele. De ce sa fiu mai putin legitim decat un fotbalist?

Scrieti: „Limba este atacata”. Ce vreti sa spuneti prin asta?

Tatal meu a fost crescut de scoala republicana. Stia sa scrie fara greseli. Nu a facut greseli logice. Invatase niste mari clasici ai literaturii universale. Distrugerea scolii a dus la distrugerea informatiilor. Sistemul pune putin accent pe instruirea unui cetatean. Ea se gandeste sa creeze un consumator care plateste. Invatam tot mai putine lucruri. Unii ne spun ca nu ar trebui sa facem dictare, gramatica etc. Creierul este insa un muschi: daca nu il mentinem activ, acesta intra in degenerare…

La sfarsitul cartii dumneavoastra, spuneti: „Nu sunt sigur ca vreau sa fiu progresist”. Cum poate progresismul sa intruchipeze, in opinia dumneavoastra, o forma de nihilism?

Ma opun progresismului asa cum ni se prezinta astazi. Progresul nu este un lucru bun in sine. Se poate inregistra un progres al raului, al mortii. A spune unei femei sarace ca trebuie laudat uterul pentru ca are un copil nu reprezinta, dupa parerea mea, progres. In acest sens, nu sunt un progresist. Nu joc acest joc de opunere sistematica a populistilor rai si a progresistilor blanzi.

Socialistul libertarian si anarhist, cum sunteti dumneavoastra, poate fi si conservator?

Desigur. Varsta medie de pensionare este de 60 de ani si este in regula. Un element care trebuie pastrat. Dar de unde vine aceasta idee amuzanta prin care daca traim mai mult, ar trebui sa muncim mai mult? Dimpotriva, este necesar sa se reduca dificultatea si este foarte bine ca lucratorii sa plece la pensie devreme. Sa faci copii sub plapuma, a functionat de secole. De ce trebuie sa rezolvi problemele, dorind sa schimbi totul? Trebuie sa pastram ceea ce a functionat. Schimbarea cu orice pret nu are sens. Daca mi se da dovada ca este mai bine, sunt dispus sa o accept, dar altfel… Astazi, avem impresia ca civilizatia noastra avanseaza orbeste.

Simon BRUNFAUT, „L’Echo”

Traducere si adaptare Bogdan Petry

Sursa: justitiarul.ro.

daniel dines, uipath

Daniel Dines, UIPath, cea mai valoroasa companie inceputa in Romania

Daniel Dines, UIPath, cea mai valoroasa companie inceputa in Romania

UiPath, o companie fondata in Bucuresti de romanii Daniel Dines si Marius Tirca si care s-a specializat in cea mai in voga tehnologie la nivel global – dezvoltarea de roboti software care automatizeaza procesele de lucru din companii, ar fi in discutii pentru obtinerea unei runde gigant de finantare care ar duce evaluarea companiei la 7 miliarde de dolari, mai mult decat dublu fata de situatia de la runda precedenta de finantare, scrie Business Insider, citand surse din industrie. Evaluarea nu este inca foarte clara sursele publicatiei mentionand ca aceasta ar urma sa varieze intre 6 si 7 miliarde de dolari.

Iata ce ne relateaza Daniel Dines, fondatorul UIPath, in cadrul ZF Live:

Eu sunt din Onesti. Am terminat Facultatea de Matematica-Informatica in 1997. Ca fire, sunt destul de lenes, dar aveam un pic de talent la matematica si am intrat usor la facultate, la sectia de Informatica.

Facultatea m-a dezamagit, stilul, profesorii, nu prea am fost la facultate. Un lucru comun pentru multi din generatia mea. Mi-a placut mai mult liceul. Intr-o zi, un coleg mi-a zis ca se angajase ca programator si lua 300 de dolari pe luna. Eu cred ca traiam cu 30 de dolari pe luna atunci. Asa ca m-am apucat sa invat, am petrecut toata vara studiind un limbaj de programare dupa ce am facut rost de o carte. Dupa cateva luni m-am angajat la o firma care nu avea destule calculatoare. Asa ca lucram noaptea, de la 8 seara, pe un calculator de la ei. A fost placerea vietii mele. Era un calculator puternic pentru perioada aceea, a fost jucaria mea timp de sase luni. Imi puneam muzica, eram singur, studiam, lucram.

Cand s-a terminat proiectul, m-am dus la o companie de outsourcing frantuzeasca. Prin 1995-1996 incepuse un prim val de plecari de programatori romani la Microsoft. Veneau anual sa recruteze de aici.

Asa am ajuns sa dau si eu o serie de interviuri si mi-au facut o eforta pentru sediul din Seattle, de 60.000 dolari pe an brut. Era o oferta buna.

Cand am ajuns eu in State, in 2000, erau deja vreo 200 de romani la Microsoft. Am stat 5 ani in State si m-am intors in 2005. Nu ma acomodasem acolo. Si aveam <<drive-ul>> de antreprenor. Incepusem sa ma gandesc la niste produse. Am avut niste parteneri initiali, am facut niste businessuri de outsourcing, nimic major. Una din greselile mele a fost ca lucram speculativ. Asta e o greseala pe care o fac multi antreprenori. Am facut un produs pentru Windows, pentru <<search>>, dar nu a functionat, nu aveam nicio notiune de marketing atunci. Cand am facut primele reclame in Google Adwords si te limitau la un titlu de trei linii, nu inteleam cum poti sa reduci totul asa mult intr-un slogan.

Ingineria software nu e neaparat o munca de sinteza, e elaborare, analiza. De aceea eu am fost mereu un programator ok, nu stralucit. Eu sunt un om sintetic, nu analitic, ma plictisesc repede. Iau decizii cu informatii putine, e un <<skill>> foarte util pentru un CEO.

Primul client al UiPath a fost in 2014, cand o companie de BPO din India a venit la noi si a spus ca fac un proiect-pilot cu unul din competitorii nostri, dar ca acestia sunt foarte scumpi si nu prea receptivi la sugestiilor lor. Testand ce facem noi, au vazut ca se potrivea bine nevoilor lor. Am trimis trei oameni in India, inclusiv Marius (Tirca – n.red., al doilea fondator), unde au stat trei luni si am inteles in sfarsit piata. Ne-am dat seama ca noi aveam produsul bun, dar eram intr-o piata gresita. A fost noroc, un moment exceptional pentru noi. Daca se intampla cu 2 ani mai deveme nu am fi avut un produs pregatit. Competitorii nostri ar fi avut timp sa fie in fata si sa sugrume piata.

Urmatorul client important a fost Capgemini, care ne-a ales pentru ca si-au dat seama ca aveam cea mai buna tehnologie la acel moment. Tot in 2014, un alt client a fost Cognizant, o firma importanta americana, cu baza mare in India. Din feedbackul acestor 3 firme am reusit sa dezvoltam produsul.

In 2015 am primit prima finantare, la un incubator la Londra, de 1,6 mil dolari. Am folosit fondurile ca sa angajam oameni si sa ne extindem. Ne-am mutat din apartamentul din Delea Veche in iunie 2015. Finantarea ne-a ajutat sa ne schimbam mentalitatea,. Noi ne concentram sa ne pazim „cash-ul”. Acum am reusit sa avem curaj sa investim intr-o piata bazandu-te pe intuitia ca o sa creasca. E greu sa te desparti de bani cand ai muncit pentru ei.

In aprilie 2017 am ridicat o finantare de 30 de milioane de dolari, la o evaluare a companiei de 110 milioane dolari. Am dat mai putin de 30% din companie. La acel moment avem nevoie de capital si am inceput sa cautam investitori. Fondul de investitii Accel s-a miscat cel mai repede. A fost o coincidenta ca era o romanca partener acolo. Luciana (Lixandru – n.red) chiar ne spunea ca nu credea ca fondul va investi vreodata in Romania, nu era in target. Ei se uita la companii care pot valora un miliard. Nimeni nu se astepta sa ajunga la un miliard in 10 luni, dar si in 6 ani daca faci 10x nu e rau.

Eu am fost reticent la ideea de investitor, mi-l imaginam ca pe un rechin care vrea sa iti fure puiul. Dar am descoperit ca exista si investitori sofisticati, care vor sa duca un business inainte si cauta antreprenori care pot face asta. La marile companii de IT din SUA, CEO-ul este de cele mai multe ori chiar fondatorul.

Fondurile de investitii te ajuta sa recrutezi oameni foarte valorosi. Noi am platit 4 mil. de dolari comisioane catre firmele de recrutare. E foarte scump sa recrutezi o echipa. Noi platim salarii de top la nivelul tarilor in care mergem. In Romania ne uitam cat platesc alte firme pe aceeasi pozitie si platim 20% peste ei. Un programator bun face cam 3.000 euro net usor, pe cartea de munca, plus bonus de 20-30% pe an. UiPath are 600 de angajati cu oferte acceptate, din care in Romania peste 250.

Noi vrem sa fim un soi de Google sau Facebook in Romania, sa creem un nou tip de companie aici. Noi avem oameni de top din toate domeniile, nu doar programatori, ci si pe vanzari, juridic si marketing. Toti oamenii sunt la un nivel foarte sus.

A doua runda de finantare, de 153 milioane dolari, a evaluat compania la 1,1 mld.dolari. In general, ca organizare exista o companie care conduce runda de finantare si altele care fac parte dintr-un sindicat. Fondul Accel US a condus la noi negocierea. Ei au investit in Facebook, in Atlasian, la inceputurile companiilor.

Noi am avut si evaluari mai mari pe masa, de 1,2 mld.dolari. Dar e foarte important si ce oameni aduci la masa, cum te intelegi cu ei, cum se implica in companie. Investitorii nostri sunt foarte implicati, vin cu knowledge, cu relatii, ne deschid piete noi. Sunt oameni care sunt foarte interesati ca noi sa crestem, altfel au aruncat banii pe fereastra. Noi luam langa noi oameni care ne plac, cu care putem iesi la o bere. Altfel nu iese relatia. La fel am ales investitori care ne plac.

In acest moment, fondatorii companiei detin mai putin de 50% din UiPath, dar detinem controlul, avem drepturi de vot de peste 50%. Nu conteaza cat detii ca procent.

Avem venituri intre 50-100 mil. dolari astazi. Targetul de venit pe 2018 este de peste 200 mil. dolari. Suntem pozitivi. Nu avem nevoie de alta runda de finantare. Urmatorul pas este listarea pe bursa.

Sfatul meu pentru antreprenori este sa se duca la un accelerator. O idee singura nu are nicio valoare. Degeaba o ai daca nu faci ceva cu ea.

In prima runda de finantare, la o evaluare a companiei de 8 mil. dolari, investitorii au investit in noi, in echipa. Nu aveau nicio putere. Era un fond nemtesc, Early Bird, la care unul din parteneri este roman, Dan Lupu.

Cine are un prototip functional se poate duce la Dan Lupu. Cine are doar o idee sa se duca la un accelerator. Dar sa nu se duca singur, sa gaseasca mai multi oameni care cred in ideea lui. Asa ai mai multe sanse ca oamenii care finanteaza proiecte sa creada in ideea ta si sa iti dea 10.000 euro. E mult mai greu sa ridici 10.000 euro decat 1,5 mil. euro. E mai greu sa ridici 30 de milioane decat 153 de milioane.

Eu sunt foarte atasat de Romania, de colegi, de prieteni, de limba. Imi place Bucuresti, ma simt bine aici. Nu sunt traditionalist, dar as vrea sa las o mostenire aici.”

Sursa: zf.ro.

Catalin Berenghi – In Franta am fost decorat de statul francez, in Romania sunt monitorizat ca terorist…

   

Catalin Berenghi - In Franta am fost decorat de statul francez, in Romania sunt monitorizat ca terorist...

Am raspuns, in numarul trecut, de ce ma tot agit cu actiunile in instanta. Am deschis, pana acum, vreo 40, doua fiind impotriva UDMR: Dosarul 15626/302/2019 pentru desfiintarea acestei struto-camile (si ONG, si partid politic), a carei existenta reprezinta o insulta pentru statul roman si a carei acceptare – de catre noi – o rusine nationala, si Dosarul 16391/302/2019 pentru suspendarea activitatii UDMR, pana la pronuntarea sentintei in dosarul anterior. In primul dosar (desfiintarea) am termen pe 28.11.2019, iar in cel de-al doilea (suspendarea activitatii UDMR pana la pronuntarea sentintei) pe 20.11.2019. Va invit, daca va intereseaza, sa fiti prezenti in sala. Mai am doua actiuni pe rol, la care inca nu mi s-a dat termen: una pentru refacerea corecta a pavajului din Piata Unirii (Dosar 23800/302/2019) si alta pentru inlocuirea steagurilor nationale de pe Calea Victoriei, Piata Natiunile Unite si intrarea in Centrul Vechi (Dosar 23481/302/2019). Initial i-am atentionat pe cei care raspundeau de ele, dar se pare ca nesimtirea nu poate fi corectata decat pe cale judecatoreasca. Le-am cerut, evident, si daune care sa-i usture… Dosarul cu sinagoga din Sighetul Marmatiei, aflata in constructie fara… autorizatie de constructie (Dosar 22895/302/2019), in actiunea deschisa impreuna cu jurnalistul Mircea Serban din Viseu de Sus, are termen pe 5.11.2019, dar este un termen administrativ, fara prezenta partilor. Vom vedea care va fi cursul judecatoresc…

Actiunile mele in instanta au si rolul de a demonstra public ca se poate lupta impotriva sistemului, chiar cu armele sistemului. In primul rand prin Justitie, prin legile pe care ei le-au facut, pentru ei, negandindu-se ca cineva le-ar putea folosi impotriva lor. Cea mai buna dovada e ca am reusit, cu toate spagile care s-au dat pentru Hotararea de Guvern si autorizatiile de construire a „mega-moscheii” de pe Bulevardul Expozitiei, sa blochez definitiv proiectul. Deci, de putut se poate, daca mergi pana la capat. Si eu asta fac. Adica aplic metoda lor, hartuirea, pana cand vor ceda, adica pana cand vor respecta propriile legi. Diferenta e ca eu o fac in spiritul si litera legii, iar ei, adica sistemul, ma hartuiesc prin abuz in serviciu si incalcarea legii. De pilda acum, cand, pe langa faptul ca mi s-a inchis contul de Facebook – prietenii stiu de ce! –, am aflat sa sunt monitorizat de toate serviciile, 24 de ore din 24, pe motiv ca sunt un pericol pentru siguranta nationala. Pentru ce? Pentru actiunile mele impotriva abuzurilor, impotriva fraudelor din banul public, impotriva indolentei institutionale, impotriva tradarii si vanzarii de tara? Mai e putin si voi fi declarat terorist… Suna bine, nu? In Franta am fost decorat de statul francez, iar in Romania sunt terorist… Sunt, intr-adevar, un pericol, dar nu pentru siguranta nationala, ci pentru siguranta infractionala a celor care-si bat joc de noi, sub protectia institutiilor statului roman. Ei ignora faptul ca, victimizandu-ma intr-un mod atat de grosolan, toate acestea se vor intoarce impotriva lor. Reamintesc celor in cauza ca nu sunt singur pe lume si nici o simpla persoana fizica. Sunt presedinte de partid, am fost candidat la presedintie si voi candida la Primaria Capitalei…

Am fost intrebat, de foarte multa lume, cu cine ar fi bine sa voteze, in situatia data. Imi pare rau, nu pot da sfaturi in acest sens, caci e o problema intima a fiecaruia. Pot sa spun insa ce voi face eu si de ce. Nu voi vota cu nimeni, caci nu cred in nimeni. Voi merge la vot, ca sa-mi exercit acest drept democratic, dar imi voi anula buletinul de vot. De ce? Pentru ca m-am saturat sa aleg intre lac si put. Sau, altfel spus, intre incompetenti si ticalosi. A venit vremea, cred eu, sa votez ceea ce-mi dicteaza constiinta, fara calcule speculative de genul sa alegi ce e mai putin rau dintre doua rele. Nu tine. Nu mai tine, iar asta s-a tot vazut, de apreoape 30 de ani incoace. Pentru mine acest compromis inseamna complicitate si pierdere de vreme. Prefer sa astept un lider autentic, in care sa cred. Or, niciunul dintre cei ramasi in cursa nu este…

Consultati-va constiinta inainte de a merge la urne, e singura sugestie pe care pot sa v-o dau. Ganditi-va la copiii si nepotii vostri, nu la voi sau la interesele voastre de moment. Ganditi-va la tara, daca puteti, cu ceea ce aveti voi mai onest si mai curat in voi. Votati cu inima, nu cu stomacul!

Catalin Berenghi – Cei care incalca legea sunt infractori, indiferent de etnie, rasa sau religie

Catalin Berenghi - Cei care incalca legea sunt infractori, indiferent de etnie, rasa sau religie

Am fost intrebat de ce ma tot agit cu actiunile in instanta. Am vreo 40 pana acum, unul dintre ele fiind cel impotriva UDMR-ului. Si inca unul – impreuna cu Mircea Serban – impotriva firmelor Atzi Timurim si Ezras Shulem – interfata din Romania a Comunitatii Evreilor din New York –, pentru ca au inceput, fara autorizatie de constructie, ridicarea celei mai mari sinagogi din Europa Centrala si de Est, la Sighetul Marmatiei. Adica un fel de mega-sinagoga. Iar la tot ce inseamna „mega” ma pricep, dupa cum se stie… Interesant e faptul ca acolo exista deja o sinagoga, pentru cei 26 de evrei si inca pe atatia filosemiti din Sighet… N-am nimic cu evreii, caci nu mi-au facut personal nimic. Dar ma simt jignit personal de aceasta obraznicie de a sfida legile statului. Adica chiar ii doare-n chipa de legile statului roman? Eu nu pot accepta asta, iar daca institutiile abilitate nu iau nici o masura, o fac eu…

Si acum sa raspund la intrebarea legata de actiunile mele in sintanta… Legile statului sunt proaste. Foarte proaste! Au fost facute de ei, pentru ei. Ca sa poata fura fara sa fie pedepsiti. Toti, fara exceptie, de treizeci de ani incoace. Si dupa ce au facut astfel de legi, nici pe astea nu le respecta, si pe astea le incalca. Ca sa poata fura si vinde mai mult, tot mai mult. Bucata cu bucata, centimetru cu centimetru, sau daca se poate cu totul, toata Romania. Nu se mai satura! Si atunci m-am hotarat sa folosesc bratul murdar al legii lor, impotriva lor. Voi fi cosmarul vietii acestor vanzatori si tradatori de tara. Ca sa stie, inainte de a baga mana in banii publici sau cand vor sa mai vanda ceva ce nu le apartine, ca e unul care sta cu ochii pe ei. In artele martiale, folosirea fortei adversarului impotriva lui se numeste aikido. Pentru mine actiunile in instanta sunt o forma de lupta. Si, a propos de procesul impotriva firmelor evreiesti, vreau sa arat ca nu exista teme sau subiecte „tabu”, atunci cand e vorba de drept si de dreptate pentru romani si Romania.

Cei care incalca legea sunt infractori, indiferent de etnie, rasa sau religie. Deci, n-o sa ezit niciodata sa lupt impotriva unui infractor doar pentru faptul ca e evreu sau ungur, sau neamt si ca, vezi Doamne, pot fi acuzat de sovinism, rasism sau xenofobie. Nu. Legile statului, asa cum sunt ele, trebuie respectate si punct.

Sunt constient, in acelasi timp, ca toate aceste actiuni ale mele nu rezolva problemele de sistem ale Romaniei. Caci degeaba pui petice noi pe haina putreda, ea se va rupe in alta parte. Solutia ar fi fost – si este inca – proiectul de revizuire a Constitutiei, intitulat CONSTITUTIA CETATENILOR, pe care mi-l asumasem, ca proiect de tara, in candidatura la presedintie. Proiectul e public si oricine ar ajunge presedinte, il poate scoate la referendum. Credeti ca o va face cineva? Va spun eu: NIMENI. Pentru ca nimeni nu urmareste binele Romaniei, toti vor doar puterea. Si o vor pentru ei, nu pentru tara!

Eu voi sustine si promova in continuare acest proiect, indiferent in ce pozitie politica sau civica ma voi afla si sunt alaturi de cei care, la randul lor, il sustin. Sunt convins ca, in cele din urma, acest proiect, acest model de tara, isi va gasi locul cuvenit.

Asta nu ma va indeparta insa de la actiunile mele punctuale, incepute sau care urmeaza. Am spus ca am deja 40 de procese pe rol. Urmeaza actiunea impotriva Muzeului Holocaustului. Nu mi se pare normal ca, intr-o tara in care NU A FOST HOLOCAUST, sa existe, un muzeu cu un astfel de nume. Poate un holocaust impotriva poporului roman. Holocaustul din Romania impotriva evreilor trebuie mai intai dovedit caci, pana acum, nu a fost decat enuntat si impus. Pana cand istoricii nu se vor aduna si nu vor face un proces real, cu dezbatere publica, pe aceasta tema, eventual cu participarea internationala, eu nu voi accepta o asemenea umilinta. Si nu sunt singurul.

multinationale, salarii

Dan Diaconu – Bate un vant

Dan Diaconu - Bate un vant

Sa va spun o chestie interesanta. Mai mult de jumatate dintre multinationalele prezente in Romania au planuri de mutare in alte zari a unor departamente care functioneaza aici. Motivul nu tine de „proasta de Dancila” si nici de „ciuma rosie”, ci de oportunitati mult mai ieftine si mai stabile in zona asiatica.

Chestiunea se vedea cu ochiul liber intrucat s-a cam pus batista pe tambalul angajarilor. In timp ce unii inca intocmesc planuri serioase de restructurare, altii chiar au inceput sa dea afara. Nu-ti trebuie multa minte sa observi asta. Doar sa compari oferta de joburi existenta in urma cu un an fata de cea de-acum.

Asta inseamna ca toata limbricimea corporatista va simti in scurt timp o transpiratie rece pe sira spinarii intrucat vor realiza ca munca lor, in esenta necalificata sau slab calificata, poate fi inlocuita extrem de optim cu munca unor desculti la fel de precar educati precum „intelectualii” nostri, dar cu pretentii salariale mult mai mici. Si nu e vorba doar de salarii in analiza care circula la nivel de executivi, ci de un complex de factori: preturi mai ridicate ale chiriilor, infrastructura insuficienta s.a.m.d. Dar e vorba si de pretentii din ce in ce mai mari ale salariatilor pe fondul unei forte de munca insuficiente si nu foarte calificata.

Miscarea pe care, cel mai probabil, o vom simti acut cam de la jumatatea anului viitor, va avea implicatii majore. Mai tineti minte reclama cu „zboara, puiule, zboara!”? Cam asa vor arata corporatistii nostri „da dreapta” cand vor da piept cu realitatea. Multi dintre ei n-au habar ca ajutorul de somaj e insignifiant sau ca acesta nu se acorda decat pe o perioada limitata de timp. Si, de asemenea, n-au habar ca dupa ce se va fi dus si ajutorul ala de somaj, daca nu-si vor gasi un rost, s-a cam terminat cu spitalizarea gratuita. Multi nu au habar cum functioneaza lumea. Traind in incubatorul corporatist, inca mai cred in Zana Maseluta si in magicienii de la HR care fac totul pentru a le fi viata usoara.

Desigur, „Orbhanisii” aflati la butoane vor acuza „greaua mostenire” care, iata, a pus multinationalele pe fuga. Si pentru asta vor opta pentru o si mai profunda distorsionare a pietei muncii umbland la drepturile salariatilor, mestecand aceeasi mantra a „flexibilizarii pietei muncii”. Si, ca sa le ofere prostilor o satisfactie, vor maltrata din nou aparatul de stat cu disponibilizari in masa. Care se va lasa cu alte scaderi ale economiei. Si-apoi, iar infundarea in datorii pentru ca, deh, Plavanul a promis ca ia armament pe buget separat si banii trebuie decartati.

Poate va intrebati de ce se vor intampla toate acestea. E simplu, pentru ca meritam. In loc sa ne axam pe o economie orientata pe export si in care marjele de profit sunt mari, continuam sa baltim intr-o economie periferica in care „investitorii” vin pentru salariile „de doi lei”. Daca va intrebati de ce nemtii sunt atat de suparati pe polonezi, poate va uitati ca o din ce in ce mai mare halca a exporturilor poloneze inunda Romania. Si ceea ce se intampla cu Romania se intampla cu multe tari ale UE. Polonezii au incurajat investitia in productie, au dezvoltat spiritul antreprenorial local si, in scurt timp, vor deveni chinezii Europei. Noi ne-am vandut toate resursele si-am ajuns bataia de joc a tuturor. Cum e posibil sa exportam petrol ca o tara araba si sa importam produs finit (benzina & motorina)? Cum e posibil ca OMV, care a promis la privatizare ca mentine doua rafinarii functionale sa-si bata joc si sa inchida, fara a fi penalizat, una dintre cele doua rafinarii locale. Cum e posibil ca, in ciuda incalcarilor contractului de privatizare, absolut nimeni sa nu se ia de OMV? O avea legatura ca un fost prim-ministru avea nevasta pe statul de plata al OMV? Sau ca un actual prim-ministru are sotul angajat acolo? Acestea fiind chestiunile vizibile, intrucat nu ma indoiesc ca mai sunt atatia care se infrupta din otravita placinta austriaca.

Daca va ganditi ca multinationalele care pleaca acum se vor intoarce ca efect al scaderilor de salarii preconizate sa inceapa de anul viitor, va inselati amarnic. Mortul nu-l mai intorci de la groapa. Romania e o casa fara fundatie care-a trait cu iluzia ca baloanele de sapun ale multinationalelor pot aduce bunastarea. Aiurea. O economie, la fel ca si o casa, se construieste pe o fundatie solida. Iar fundatia incepe de la productie. Fara productie interna suntem morti. Fara a ne produce aici necesarul de consum suntem victimele unei spirale nefaste care, in final, ne conduce la supra-indatorare si faliment.

Daca vi se pare ca afara s-a instalat iarna, aflati ca in economia autohtona deja bate un vant rau prevestitor. Se vede in blocajul financiar de la nivel national, care, la randul sau, e puternic influentat de un blocaj financiar la nivel european. Da, ati citit bine, partenerii europeni incep sa-si plateasca facturile din ce in ce mai greu, in ciuda banilor pompati cu toptanul de B.C.E.

Vestea prosta pentru toata sleahta de „telectuali de corporatie”, dependenti de fericirea indusa de perfuziile angajatorilor lor de pripas, este ca in scurt timp vor fi obligati sa invete cum e cu ideologia „da dreapta”. Mai mult, vor intelege ca sevrajul nu-i va ajuta la nimic si, spre disperarea lor, vor constata ca niciunul dintre partidele spectrului politic, in ciuda ideologiei marxiste din care se adapa toti, nu inteleg prin marxism ceea ce-au trait parintii sau bunicii nostri in obsedanta jumatate de secol XX. Marxismul de azi e intors pe dos: statul e inlocuit cu corporatia, iar in cazul in care corporatia nu te vrea, jungla e realitatea pe care trebuie s-o domini. Altfel devii o conserva frustrata. Hai sa va vad, micutilor!

A consemnat pentru dumneavoastra, Dan Diaconu via trenduri.blogspot.com.

stalin, hitler, urss

Stalin i-a oferit Basarabia si Bucovina lui Hitler in schimbul stoparii invaziei in URSS

Stalin i-a oferit Basarabia si Bucovina lui Hitler in schimbul stoparii invaziei in URSS

La putin timp dupa invadarea URSS de catre armatele lui Hitler, Biroul Politic al Partidului Comunist al Uniunii Sovietice se pregatea sa incheie un al doilea tratat Brest-Litovsk cu Germania.

Stalin parea dispus, potrivit istoricului Dmitri Volkogonov care a avut acces la cele mai secrete documente ale sovieticilor, sa urmeze exemplul maestrului sau, Lenin, ce era gata sa ofere in 1918 Petersburgul si Moscova nemtilor. El i-a ordonat lui Beria sa-l contacteze pe ambasadorul bulgar Stamenov, care era agent al NKVD, si, prin intermediul lui sa stabileasca legatura cu Berlinul si sa-i propuna lui Hitler urmatoarea intelegere:

„In schimbul incetarii actiunilor militare, Uniunea Sovietica va ceda Ucraina, Bielorusia, statele baltice, Karelia, Basarabia si Bucovina”. Beria l-a insarcinat pe agentul lui, Sudoplatov, sa negocieze cu Stamenov. Deci, Biroul Politic, care devenise inca de pe timpul lui Lenin un super-guvern, iar sub Stalin ajunsese un organism de yes-meni carora le revenea doar sarcina de a sanctifica actiunile dictatorului, propunea renuntarea la zeci de milioane de cetateni sovietici.

Insa, pentru Biroul Politic nici o metoda nu era exagerata, nici o masura nu era inacceptabila daca ea salva regimul sovietic. Este suficient de amintit ca atunci cind s-a simtit puternic amenintat de nazisti, a facut apel la sprijinul Bisericii Ruse, pe care o distrusese aproape in intregime, la oamenii de stiinta si arhitectii pe care ii azvarlise in lagarele de concentrare si la populatia evreiasca ce patimise de pe urma antisemitismului sovietic.

Puterea lui Stalin era atat de mare si nelimitata, incat adesea nici nu se mai obosea sa-si camufleze actiunile ca fiind ale Biroului Politic. In afara de Stalin, numai Molotov a mai stiut de negocierile cu Ribbentrop din 23, 28 august si 28 septembrie 1939, care au culminat cu cinica macelarire a mai multor tari, intre care si Romania.

Printre numeroasele crime comise de Stalin, in numele Biroului Politic, a fost si masacrul de la Katyn. La 5 martie 1940, Biroul Politic a dat instructiuni NKVD: „Cazurile celor 14.700 de fosti ofiteri polonezi, functionari civili, mosieri, politisti, ofiteri de spionaj, jandarmi, persoane stramutate, gardieni de inchisoare, precum si cazurile celor 11.000 de membri ai diverselor organizatii contrarevolutionare de spionaj si sabotaj, ale fostilor mosieri, proprietari de fabrici, functionari publici, dezertori care sunt detinuti in prezent in inchisorile din regiunile vestice ale Ucrainei si ale Bielorusiei sa fie revazute si sa aplice pedeapsa cu moartea prin impuscare”.

In continuare se ordona: „Toate cazurile sa fie rezolvate fara convocarea celor care sunt detinuti in prezent in inchisori si fara sa li se aduca la cunostiinta acuzatiile, fara sa se ordone cercetarea sau sa se formulize acuzatii”. Oamenii la care se refereau aceste intructiuni nu erau nici prizonieri de razboi si nici nu comisesera vreun delict impotriva URSS. Doar constituiau o potentiala forta antisovietica ce trebuia eliminata.

Sursa: timpul.md.

secui, unguri

Mircea Dogaru – Cat de „frati” sunt secuii cu ungurii

Mircea Dogaru - Cat de „frati” sunt secuii cu ungurii

Mai veche decat aceea a maghiarilor, si distincta de aceasta, impletindu-se insa, ulterior, cu a ungurilor, istoria cunoscuta a secuilor coboara pana in intunecatul veac IX, cind noi hoarde asiatice s-au abatut asupra pamantului romanesc, rasluindu-i fruntaria vestica, dinspre Tisa si Dunarea de Mijloc, rapindu-i Pannonia si marea interioara cu nume romanesc Balaton (de la tracicul „BALA”), dupa multe si incrancenate lupte purtate cu „latinii” gestelor medievale, pe de o parte cu „blachii, bulgarii si slavii” ducelui „Salanus”, pe de alta.

Invazia maghiarilor – „copiii pamantului”

Dislocati din Asia Centrala, stabilindu-se permanent, in cautare de „noi patrii” (Simon de Keza), rand pe rand, in regiunile Volga-Don, Don-Nipru (Lebedia), Nipru (Danapris) – Nistru (Danastris) (Atelkuz), maghiarii finici (nume insemnand in limba lor „copiii pamantului”), i-au supus militar pe mult mai numerosii romani („romani” blakumen, ulai) de pe litoralul nord-pontic, (pomeniti de Stela de la Sjonkeim, Saga lui Esgil si Asmundar, Cantecul Nibelungilor, Cronica lui Nestor, Marcianus, Stefan din Bizant, Euagrios Scolasticul, Theophanes Confessor, Ioannes Mauropus, Godefridus din Viterbium, Oguzname, Hudud al Alam, Gardizi, Vardan etc.) pentru ca, supusi la randul lor de khazari sa se revolte impotriva acestora si sa accepte propunerea bulgarilor (894) de a-i ataca pe bizantini.

Lasandu-se cumparati de bizantini, maghiarii i-au tradat insa pe bulgari (895), drept care, prinsi „in cleste” de armatele acestora, care i-au alungat peste Nistru, si de cele ale pecenegilor chemati in sprijin de bulgari si care au fortat Niprul, s-au ridicat spre nord, spre Kiev, in permanent contact si conflict cu poporul „iesit din imperiul roman” in care „toti sunt crestini si… mai multi decat maghiarii insa… mai slabi” (Gardizi)-Ulaq (Oguzname), adica romanii…

Spre sfarsitul lui 896, maghiarii ataca tara romano-slava a Ungului, ramasita a statului Moraviei Mari, dezmembrat cu un an mai devreme, il ucid pe „Duca” de acolo (termenul romanesc indica si preponderenta romaneasca a Tarii Ungului sau Unguarului), iar Arpad, urmasul lui Almus, se casatoreste cu fiica acestuia, pentru a se impamanteni.

Asa ia nastere, in Ucraina subcarpatica, „Ungaria”, numele de „unguari”, cu sensul de cei ce stapanesc sau vin dinspre Ung, fiind dat de bastinasii dintre Tisa si Dunarea de Mijloc, lui Arpad si soldatilor sai. Abia din 903, maghiarii si aliatii lor coboara in Tara lui „Salanus” fixandu-si si o puternica baza de atac intre Tisa, Bodrog si Dunare. Asa au inceput cucerirea maghiara a Pannoniei, lungul conflict pentru Transilvania si etnogeneza poporului modern ungar.

Secuii si etnogeneza ungara

Referitor la componenta noului val de migratie in Pannonia, gestele precizeaza ca maghiarii, componenta conducatoare, erau razboinici incercati, dar putin numerosi, insumand „108 neamuri, nu mai multe. Iar celelalte care sau unit cu ele sunt sau straine sau provenite din robi” (Simon de Keza), deci triburi cointeresate, datorita propriei slabiciuni, la asociere, sau supuse cu armele si luate la remorca valului maghiar: khazari, kabari, bashkiri, pecenego-cumani, bulgari, slavi si chiar „volohi”.

In regiunea Tisa – Dunarea Mijlocie navalesc peste slavi, bulgari si „blachi ac pastores romanorum” sau „blasi”, care traiau „ca stapani” in ducatul lui „Salanus”, iar in dreapta Dunarii peste slavi (moravi), germanici (franci) pastori blachi si romani timoceni (fugiti de la Diiu sau Vidin de frica bulgarilor si colonizati aici de franci, in 816) si „latinii” sau „romanii”, adica populatia bastinasa, apartinand romanitatii central-europene, care facea legatura intre romanitatea orientala (romanii) si cea occidentala, din care mai supravietuiesc astazi doar romansii din Elvetia si ladinii din Alpii dolomitici.

Ulterior, dupa crestinare, regii de la Buda au colonizat noi valuri pecenege si cumane, sau „Kune” si au deschis larg portile tuturor dezmostenitilor din Occident, pentru a-si intari potentialul economic si militar. Toti acestia aveau sa contribuie, in creuzetul pannon, la formarea (etnogeneza) poporului modern ungar.

Nu insa si secuii, care au ramas o populatie distincta si care, chiar complet „maghiarizati” astazi, mai pastreaza numele si constiinta originii lor aparte. Gestele unguresti (Anonymus, Simon de Keza, Chronicon Pictum etc.) au acreditat ideea ca „Zaculos”– secuii ar fi „ramasite ale hunilor” care ar fi continuat sa vietuiasca, dupa dezagregarea imperiului lui Attila, in nord-estul Ungariei actuale si nord-vestul Romaniei actuale, „in campia de la Cigla” (cuvant romanesc, „tigla”, atestand calitatea solului, propice confectionarii ceramicii).

Prea putin numerosi pentru a organiza ei insisi expeditii de prada in „ducatele” romanesti sau slave vecine, secuii ar fi iesit, potrivit gestelor, in intampinarea valului de migratie condus de maghiari. O optiune dictata de interes, considerata un motiv suficient de catre unii cercetatori, la fel de interesati, in domeniul istoriei, pentru a acredita ideea unei apropieri dictate de „vocea sangelui” intre secui si cei ce aveau sa intre in istorie sub numele de „unguri”.

Desi gestele timpurii si istoricii unguri – care le-au preluat unele opinii de interes practic, politic – atribuie ambelor popoare aceeasi origine „hunica”, secuii fiind astfel un fel de precursori ai valului maghiar, la o cercetare mai atenta a izvoarelor, Clio restabileste adevarul: ungurii de astazi sunt maghiari in aceeasi masura in care francezii pot fi considerati gali sau romanii – daci, iar maghiarii au fost o populatie asiatica de origine finica, evident deosebita de hunii de neam turcic (oguz), inruditi cu avarii, pecenegii, uzii, cumanii, mongolii si turcii.

Secuii si ungurii – doua popoare diferite

Asadar, sunt sau nu sunt secuii „ramasite ale hunilor”, ungurizate prin politica „apostolica”, adica de deznationalizare prin religie, administratie si statut social (de apartenenta la clasa nobiliara)? Caci asta era politica practicata la Buda intre anii 1001 (anul rebotezarii in rit catolic a regelui Voicu, devenit „Stefan”, ulterior zis „cel Sfant”) si 1526, al „Pieirii de la Mohacs” (Mohacsi vesz)… Politica reluata apoi, in forta, cu accente xenofobe, rasiste si sovine, de Ungaria dualista, in perioada 1867-1918 si de Ungaria „transeelor fasciste” (Fenyes Samu), in anii 1920-1945.

Cu certitudine nu, pentru ca, daca au avut o limba turcica, deosebita de finica vechilor maghiari si actuala ungara, daca nu au pierdut uzul cuvantului „turk”, termenul de „hun” le-a fost strain intotdeauna. De altfel, acesta a fost implementat de propagandistii unguri ai „hungarismului”, incepand cu autorii primelor geste care, in dorinta de a conferi ungurilor, prin stramosii lor maghiari, ANTERIORITATE si o ORIGINE NOBILA, au exploatat asemanarea fonetica dintre toponimul „Ung” sau „Unguar” si „Hun” scriind „Hung” si „Hunguar”, de unde „Hungaria”. Numai ca „hungarismul” de cancelarie se bazeaza pe un cuvant romanesc – „UNGHI”.

Chiar primii apologeti, Anonymus si Simon de Keza au precizat ca ungurii nu se trageau din „Hunor”, ca hunii, ci din miticul „Magor”, numindu-se „pe limba strainilor Unguri, iar pe a lor proprie Mogeri (maghiari) sau Dentumoger” (maghiarii de la Don) dupa Cronica Pictata de la Viena. „Unguri” devin in timp, dupa ce ating raul Ung si cuceresc Tara Ungului, numita asa dupa specificul reliefului, deoarece era situata acolo unde se sfarsea pusta panona, facand intre inaltimi, un UNGHI.

„In urma insa – nota cronicarul slav cunoscut sub numele de ‘Nestor’ – ungurii gonira pe volohi (Romani – n.n.) si luara in stapanire aceasta tara si se asezara cu slavii impreuna, pe care si-i supusesera si de atunci tara se cheama Ungaria”, desi, dupa Descriptio Europeae Orientalis, scrisa de un anonim calugar italian, pe la 1308, „odinioara nu se numea Ungaria ci Mesia („Moesia”, in stanga Dunarii de Mijloc – n.n.) si Pannonia” (in dreapta Dunarii de Mijloc). Iar „panonii insa care locuiau pe atunci in Panonia toti erau pastori ai Romanilor (supusi ai francilor, granita Imperiului carolingian fixandu-se, in anul 805 pe Tisa – n.n.) si aveau in fruntea lor zece regi puternici in intreaga Mesie si Panonie”.

Dupa anul 903, cand Arpad coboara din Tara Ungului, intre Tisa, Bodrog si Dunare, extinzandu-se in Sud pe seama lui „Salanus”, in dreapta fluviului pe seama celor „10 regi”, dar fiind oprit in expansiunea la Est de Tisa, de Menumorut, Gelu si Glad, mai precis in anul 904, potrivit lui Simon de Keza, Cronicii Pictate si „Descrierii Europei Orientale”, secuii, „dupa ce au cucerit impreuna (cu Arpad – n.n.) Panonia, au dobandit o parte din aceasta, INSA NU CAMPIA PANNONIEI (ci in campia de la Est de Tisa – n.n.) SI VECINI CU BLAKII (ROMANII – n.n.), AU AVUT ACEASI SOARTA IN MUNTI”.

Sursa: Mircea Dogaru, „Secuii, poporul furat”, Editura „Mures”, Tg. Mures, 2019 – fragment.

phillip blond, societatea destramata

Phillip Blond – Societatea destramata

Phillip Blond - Societatea destramata

Liberalismul de dreapta si liberalismul de stanga ne-au transformat in sclavi, in indivizi izolati unii de ceilalti.

In februarie 2009, eseul Rise of the Red Tories (Ascensiunea conservatorilor rosii) scris de filozoful britanic Phillip Blond, publicat in revista „Prospect Magazine” din Londra, a declansat o dezbatere la nivel transatlantic referitoare la incapacitatea manifestata in plan politic, atat la nivelul stangii, cat si al dreptei, de a aborda cele mai presante probleme sociale cu care ne confruntam. „Suntem o natiune bipolara —scria Blond— un stat birocratic si centralizat care conduce in mod deficient niste cetateni din ce in ce mai fragmentati, mai lipsiti de putere si izolati”. Fiecare dintre cele doua sfere ale spectrului politic a cunoscut propria revolutie. Revolutia culturala initiata de liberali a rasturnat valorile traditionale si a instituit guvernul drept sursa a tuturor beneficiilor. Conservatorii au jurat credinta pietei, venerand capitalismul ca arbitru al valorilor fundamentale. In acest mod, ambele directii au condus la inrobirea individului fata de forte inaccesibile lui si la desfiintarea institutiilor intermediare care ii asigurau odata stabilitatea si beneficiile.

Apelul lui Blond in sensul promovarii unei miscari civice dinamice bazate pe asociere a condus la scrierea unei carti, Red Tory, aparuta de curand in Anglia. „Termenul «rosu» semnifica preocuparea pentru nevoile celor dezavantajati si sustinerea justitiei economice; «Tory»  desemneaza ideea de  virtute, de traditie si prioritatea binelui”.

In timpul unui turneu de conferinte sustinut recent de Blond in America, columnistul David Brooks de la New York Times a constatat ca, in America, dispretul tot mai accentuat manifestat fata de clasa politica a capatat o expresie mai mult libertariana prin miscarea recenta „Tea Party”, dar a recunoscut si faptul ca asociatia civica ar putea fi mai eficienta in restabilirea increderii publice.

Oferim aici o mostra de conservatorism rosu, insotita de o analiza a posibilitatii ca aceste idei sa capete adeziune in S.U.A. — sau daca ar trebui chiar sa fie adoptate. (Introducere preluata de pe www.amconmag.com).

Traim intr-o societate care se afla pe o panta a decaderii. Cunoastem tot mai putine unii despre ceilalti. Traim singuri si mancam singuri, deseori in compania unui televizor sau a unui computer, nu a unui om. Daca ne casatorim, durata unei relatii obisnuite scade cu fiecare an.

In lumea anglo-saxona, am abandonat vechea si sustinuta preocupare fata de soarta tinerilor. Bunicii nostri isi pot aminti vremurile fericite cand matusile si unchii, nepotii si nepoatele alcatuiau impreuna tesatura unei societati stabile, mutualiste. Aproape jumatate dintre copii se nasc in afara casatoriei. Multi copii cresc fara tata, altii sunt total privati de iubirea unui parinte. Tinerii care provin dintr-un astfel de mediu, lipsiti de o educatie reala in privinta virtutilor publice si private, sunt sedusi cu usurinta de iluzia ademenitoare a consumului pe care nu si-l pot permite. Straini de idealurile de iubire si fidelitate, ei actioneaza fara sa stie ce inseamna angajamentul, disciplina si responsabilitatea. Aceste deficiente necorijate, specifice adolescentilor de acum, devin mai tarziu deprinderile unui adult si sunt menite sa ruineze vieti, formand niste oameni incapabili de a stabili legaturi unii cu ceilalti.

Pe barbati, mai ales pe cei care se afla pe treapta de jos a scarii sociale si care rateaza in mod constant posibilitatea de a avansa in educatie si cariera, ii asteapta o viata esuata la marginile societatii. Pentru tinerele femei de succes, studiile si realizarea in cariera devin semnele care anunta un viitor fara copii. Nimeni nu ar alege si nu i-ar dori cuiva un astfel de mod de viata, mai cu seama intrucat conduce la epuizarea vietii domestice si la terifianta situatie de a imbatrani singur. Pretutindeni, legaturile care ar trebui sa uneasca oamenii se destrama, iar fundamentul unei existente linistite si fericite este subminat.

Ce anume sta la originea acestei degenerari? Privind inapoi spre ultimii 30 de ani, am putea considera ca de vina sunt numarul mai mare al orelor pe care familiile trebuie sa-l aloce muncii —data fiind necesitatea ca, in cele mai multe familii, ambii adulti sa munceasca pentru a-si asigura traiul—, nivelul ridicat al datoriilor private, lipsa sigurantei unui loc de munca, neincrederea in institutii si suspiciunea pe care o purtam unii fata de ceilalti. Societatea noastra a devenit precum o scara ale carei trepte se ridica tot mai mult astfel incat devine tot mai dificil sa o urci. Cei aflati in varful scarii s-au delimitat rapid de restul oamenilor prin practicarea unui capitalism de stat care le serveste interesele egoiste, care nu are la baza nici un fel de valori etice si care exista doar pentru a-si finanta propriile excese. Oamenii din clasa de mijloc sunt striviti de birocratie si de efortul de a-si ajusta salariile stagnante la necesitatile ridicate. Cei din straturile de jos sunt mai izolati si mai dispretuiti decat oricand.

Dar oricat de decisivi sunt acesti factori, nu ei stau la baza dezastrului social pe care il traim si pe care, in mod ciudat, oamenii il vad tot mai mult ca pe o situatie normala. O societate mai sanatoasa ar fi rezistat acestor tendinte. O societate care s-ar fi intemeiat inca pe familii puternice ar fi putut dezvolta un stil de viata care sa asigure baza economica a familiei, nu sa o submineze. Daca am fi trait inca intr-o societate in care vecinii se cunosc unii pe ceilalti, am fi avut si acum comunitati pe care oamenii sa se poata bizui si institutii care sa raspunda nevoilor noastre, si nu cerintelor birocratice ale unui stat ostil si indepartat.

Comunitatilor mutualiste le-au luat locul indivizii pasivi

Insa prin privilegierea unor stiluri de viata alternative, prin prioritatea acordata politicilor minoritare si prin acapararea pietelor de catre monopoluri, am distrus societatea care ne-ar fi oferit stabilitate. Nu ne mai mira ca, intr-o lume in care respectul fata de norme, conduita civica si notiunea de bine comun au incetat sa existe, oamenii framantati de griji si izolati apeleaza la statul din ce in ce mai mai autoritar pentru a le impune ordinea pe care nu si-o mai pot asigura ei insisi.

Decaderea culturii noastre este inteleasa cel mai clar ca rezultat al disparitiei societatii civile. Raman doar doua puteri: statul si piata. Nu mai exista, in mod eficient si independent, guvern local, biserici, sindicate, societati cooperatiste sau organizatii civice care sa opereze la nivel de comunitate. In trecut, aceste institutii functionau ca mijloace prin care oamenii obisnuiti isi exercitau puterea. Acum comunitatilor mutualiste le-au luat locul indivizii pasivi si izolati unii fata de ceilalti. Sferele civile fie au disparut, fie au devenit aservite statului dictatorial sau pietei monopolizate.

Nici stanga, nici dreapta nu pot oferi o solutie, intrucat ambele ideologii s-au prabusit pe masura ce s-au evaporat distinctiile dintre ele. Cei care vad in individualismul libertarian esenta gandiri de dreapta se apropie, in fond, de o conceptie extrem stangista ce isi are originea in gandirea lui Rousseau, care sustinea ideea ca societatea a fost initial o inchisoare. Teoria sociala a lui Rousseau a fost cea care a impus unei lumi diverse constrangerea de a se conforma vointei generale —care nu reprezinta decat acelasi individualism exagerat de acum—, contribuind astfel la declansarea terorii rosii rationaliste si seculare a Revolutiei Franceze. In definitiv, orice interpretare in sens anarhist a individualitatii presupune, in scopul realizarii ei sociale, existenta unui stat autoritar care sa controleze fortele ce sunt dezlantuite. Colectivismul si individualismul nu sunt decat doua fete ale aceleiasi monede devalorizate. Istoria modernitatii recente s-a constituit din oscilatia dintre stat si individ, fapt care a condus treptat la erodarea asociatiei civile —aceasta reprezentand, in fond, singura piedica impotriva alunecarii spre una dintre cele doua extreme.

Individualismul libertarian contemporan si colectivismul de stat sunt doua realitati care s-au zamislit una din cealalta

In 1960, Noua Stanga, pentru a se opune statului autoritar instaurat tot de stanga, a pledat pentru crearea unei zone personale ce nu poate fi controlata, care sa permita repudierea tuturor normelor si a contribuit la propagarea ideii nocive a eliberarii prin utilizarea drogurilor si prin experimentarea sexuala. Insa atunci cand acesti exponenti ai Noii Stangi militau pentru experimentarea placerii ca mijloc de eliberare pentru toata lumea, ei nu opuneau rezistenta controlului din partea statului. Prin promovarea unei libertati fara limite si a unei vieti lipsite de responsabilitati, ei au subminat toate structurile autonome prin care ar mai fi fost posibila autoconducerea, lasand in urma mostenirea ingrozitoare a unui individualism anarhic care reclama existenta autoritarismului etatist ca unica modalitate de restabilire a ordinii si de mentinere a societatii. Individualismul libertarian contemporan si colectivismul de stat sunt doua realitati care s-au zamislit una din cealalta, fiind in mod fatal legate intre ele, legatura menita sa conduca la ruinarea clasei de mijloc, precum si la distrugerea vietii si a economiei cetatenilor uniti asociativ.

Mi-a devenit clar acest scenariu cand mi-am dat seama ca prietenii mei afiliati stangii nu cred in mod real in comunitate. Ei cred doar in libertatea optiunii. Ei sustin avortul pentru ca il considera un drept legitim, reflectand adevarata autonomie personala. Dar, in acelasi timp, considera vanatoarea de vulpi un lucru monstruos, care trebuie in mod ferm contestat. Fara indoiala ca aceeasi relaxare a legii este promovata in Statele Unite.

Stanga nutreste un dispret profund si staruitor fata de valorile permanente, traditionale, o desconsiderare fata de orice este consacrat. In cartea sa, A treia cale —carte aparuta in perioada posterioara revolutiei initiate de Blair in Anglia—, Anthony Giddens vorbeste despre modul cum un nou cosmopolitism va elibera omul de constrangerile naturale, incercand sa arate ca minunata noastra Anglie vazuta in acest mod incarneaza ideea emanciparii permanente fata de tabuuri si constrangeri. Potrivit sustinatorilor radicali ai politicii lui Blair, trebuie sa ne reinventam permanent, printr-o afirmare rebela care sa stearga trecutul cu buretele, sa avem posibilitatea unui nou inceput printr-un act neincetat al liberei alegeri —atat timp cat o astfel de actiune nu este indreptata intr-o anumita directie sau spre un anumit scop. Nimanui nu trebuie sa i se spuna ce sa aleaga intrucat actul moral in cadrul paradigmei contemporane nu este reflectat prin ceea ce alegi, ci prin actul in sine al alegerii. In definitiv, a alege inseamna a reactualiza si a repeta ideea de individualitate izolata, atomizata.

Foarte frecvent, dreapta contemporana vede lucrurile exact in acelasi mod, dar isi exprima viziunea in termeni economici. Din perspectiva lor, factorul dominant in sfera economica il reprezinta individul condus de propriile interese. „Mana invizibila” are rolul de a mijloci distribuirea bunurilor si de a aloca resursele in functie de sistemul pretului si de ciclul de piata eficient. Dar aceasta piata „libera” a condus la o centralizare masiva de capital si la alimentarea unui balon (inflatia care conduce catre „crack-ul” financiar — n. red.) a carui dilatare si contractie dezastruoasa s-au produs cu sustinerea statului.

A fost denuntata agenda lor comuna cuprinzand libertarianismul cultural de la care se revendica stanga si libertarianismul economic sustinut de dreapta. Nu exista, in realitate, nicio diferenta intre ele, intrucat ambele sustin aceeasi ideologie liberala denaturata.

Renasterea unui Conservatorism reprezentand interesele intregii natiuni

Prabusirea acestei ideologii s-a produs in Anglia cand David Cameron a fost ales lider al conservatorilor si a inceput sa utilizeze expresia „Anglia destramata” pentru a se referi la dezintegrarea pe care o cunoastea societatea noastra. Conservatorii au abordat, dintr-odata, tema justitiei sociale, iar conservatorismul sustinut de acestia nu avea nimic in comun cu forma falimentara a „conservatorismului compatimitor”. Era vorba despre renasterea unui Conservatorism reprezentand interesele intregii natiuni (One Nation Toryism), ce isi propunea in mod serios sa raspunda necesitatilor jumatatii de jos a populatiei.

Acest conservatorism a fost atacat virulent de catre stanga. Jurnalistii liberali s-au gasit pusi in dificultate: „E o absurditate. Vietile oamenilor saraci merg bine. Vai! Nu putem spune asta; reprezentam aripa stanga. Nu este vorba de o scindare, ci de o diferenta. Daca exista oameni care vor sa aiba sapte parteneri intr-o saptamana si sa ia droguri in fata copiilor lor, aceasta este alegerea lor. Dar stati putin, acest lucru nu poate fi ceva bun. Atunci vom evita sa vorbim despre asta”. Stangistii au fost prinsi pe picior gresit, iar conservatorii, care nu avusesera sansa sa ajunga la putere in cursul ultimelor trei scrutine si puteau foarte usor sa piarda din nou, s-au ridicat in fruntea listelor prin adoptarea politicii justitiei sociale.

Ceea ce s-a intamplat nu este un fapt total nou. In timpul secolului al XIX-lea, conservatorii erau cu mult mai combativi si mai interesati de cauza oamenilor saraci decat erau liberalii. Conservatorii au fost cei care au condus, in mare parte, campania impotriva saraciei; ei protestau fata de conditiile pe care clasa muncitoare formata din oamenii albi le suportau in fabricile unde munceau, conditii asemanatoare cu cele ale sclavilor negri si tot ei au fost cei care au pledat pentru reducerea orelor de munca. De asemenea, prin legislatia industriala implementata, ei s-au opus liberalilor care obligau femeile si pe copiii sa munceasca 16 ore pe zi.

Conservatorii trebuie sa revina la ideile sustinute de William Cobbett, Thomas Carlyle si John Ruskin, care criticau autoritarismul etatist si denuntau efectele nocive ale capitalismului axat pe interesele egoiste. Ei atrageau atentia asupra consecintelor culturale ale industrializarii: crearea unei mase de oameni deposedati, obligati sa munceasca la limita subzistentei, privati de orice posibilitate de propasire culturala. Apoi a urmat, in 1912, cartea lui Hilaire Belloc, Statul servil, un adevarat tur de forta, in care autorul denunta modul cum atat capitalismul, cat si socialismul au instituit relatia sclav-stapan. Capitalistul monopolizeaza pamantul, proprietatea si capitalul, constrangandu-i pe oamenii care se bucurau inainte de independenta sa munceasca pentru salarii de subzistenta. Socialistul ii deposedeaza pe oameni in numele unei forme de proprietate detinute in comun si al unui monopol colectiv. Pentru muncitor, ambele sisteme conduc la acelasi rezultat.

Acest nou conservatorism are o mare rezonanta, intrucat reaminteste despre un trecut nobil si radical. Dar se raliaza inca vechiului model neoliberal al pietelor. Conservatorii pot fi preocupati de justitia sociala, dar inca mai sustin economia politica neoliberala care a avut efecte dezastruoase asupra jumatatii de jos a societatii. In 1976, 50% din populatia Angliei reprezentand clasele inferioare detinea 12% din bogatie (excluzand proprietatea). Din 2003, procentul a scazut la 1%. Acestea sunt consecintele ideii ca bunurile si capitalul propriu se vor distribui in mod corect prin mecanismele pietei.

Ma consider un ganditor pro-piata care sustine un capitalism popular si crede in ceea ce gandirea utopica a dreptei si-a propus sa obtina: o economie de piata bazata pe distribuirea pe scara larga a proprietatii, pe existenta unor multiple centre de inovatie, pe descentralizarea capitalului, a bogatiei si a puterii.

Dar neoliberalismul nu a realizat niciunul din aceste obiective. A condus, dimpotriva, la centralizare, la reducerea pluralitatii, la concentrarea catre cei din varf a oportunitatilor, a beneficiilor si a inovatiilor. Neoliberalismul a reinstaurat tocmai starea de lucruri impotriva careia pretindea ca lupta.

O parte insemnata dintre cetateni a fost impiedicata de catre stanga sa-si cunoasca propria cultura si sa beneficieze de propriul ei capital de catre dreapta. Deposedati in acest mod, ei urca pe „ringul de tranzactii” al vietii pentru a-si vinde doar munca. Acesti indivizi, a caror conditie este consecinta complicitatii dintre piata si stat, nu pot alcatui o societate in adevaratul sens, intrucat le lipseste capitalul social, precum si baza economica pentru a forma o astfel de asociatie.

Tot ceea ce a facut neoliberalismul a fost sa inlocuiasca sistemul bazat pe clase cu cel compus din caste si sa ii priveze pe oameni de mijloacele care i-ar fi ajutat sa-si imbunatateasca in mod real viata.

Dar cei mai multi oameni nu inteleg ce anume le-a dat peste cap viata, ce anume a condus la alienarea noastra unii fata de ceilalti. Nu stim de ce ideologia pe care o predicam si limba care pretindem ca ne apartine ne-au creat o situatie radical diferita fata de cea pe care acestea vor sa o reprezinte. Liberalismul a facut ca stanga si dreapta sa se uneasca pentru a da nastere celei mai neliberale formatiuni politice de pana acum. In cartea mea contest, chiar dintr-o perspectiva liberala, aceasta formatiune:

Sunt in parte ingrozit de mostenirea liberalismului modern tocmai fiindca ma consider un liberal veritabil. Cred intr-o societate libera, in care oamenii, sub protectia legii si calauziti de virtute, traiesc potrivit felului lor de a intelege binele, opunandu-se celor care vad diferit lucrurile si solidari cu cei care le impartasesc viziunile. Cata vreme in aceasta viata nu putem sti tot ceea ce se poate sti si intrucat cunoasterea noastra este conditionata de propria noastra viata si de cultura in care ne-am nascut, nu putem transcende aceasta conditie astfel incat sa cunoastem in mod direct si complet principiul ultim care sta la baza a tot ceea ce exista…

Nu inseamna, insa, ca nimic nu poate fi cunoscut. Din nefericire, extrem de multi studenti englezi, care au avut nenorocul sa urmeze un curs de zece saptamani de filozofie franceza nociva sau de filozofie analitica empirista ies de pe bancile universitatii condusi de convingerea ca nu exista adevar obiectiv si ca tot ceea ce tine de cultura este arbitrar. Ei raman cu mentalitatea ca orice afirmatie despre adevar implica ideea ierarhiei si, in consecinta, e sinonima cu fascismul si cu alte aspecte nefaste considerate ca rezultate ale conservatorismului. Captivati de acest mesaj radical, prea multi dintre tinerii nostri talentati renunta la posibilitatea de a initia o politica transformatoare si isi croiesc asiduu drum spre sectoarele care se ocupa cu administrarea si guvernarea tarii noastre. Ajunsi aici, reusind sa-si satisfaca deplin propriul interes, ei reiau si aplica aceeasi reteta liberala, constand, in mod ironic, in proceduri din ce in ce mai centralizate si birocratice menite sa-i inlature pe oamenii nevoiasi si pe cei care nu sunt atat de bine pozitionati sau avantajati incat sa detina o functie in acest sistem. Daca ideea unui relativism universal nu sta in picioare supusa unei reflectii rationale serioase, astfel de conceptii copilaresti au fost adoptate de catre elita noastra guvernamentala si au subminat bazele tuturor marilor noastre institutii…

Individualismul extrem conduce la collectivism extrem și viceversa

Daca suntem doar niste indivizi atomizati si goliti de substanta, pentru care unica modalitate de progres se constituie din ceea ce ne dicteaza capriciile si inclinatiile personale, atunci intre noi nu poate exista o legatura care sa ne uneasca, de vreme ce aceasta legatura limiteaza vointa egoista si ne cere sa ne raportam la ceva dincolo de noi insine. Pentru un liberal, nu exista o incalcare mai grava a libertatii individuale. Mai mult, individul condus de interesele egoiste are nevoie de stat ca instanta menita sa controleze legaturile cu ceilalti indivizi. In consecinta, individualismul extrem conduce la colectivism extrem si viceversa.

Aceasta stare de lucruri defineste viata noastra politica. Stanga este atrasa de ideea colectivizarii: statul reprezinta singura autoritate morala; statul imi protejeaza drepturile, iar micile mele libertati individuale si liberalismul cultural pot fi aparate de catre Curtea Suprema. In acelasi timp, dreapta impune un sistem economic care promoveaza exact aceeasi viziune.

Aceste oscilatii care predomina in lumea occidentala —intre liberalismul extrem al dreptei si colectivismul extrem al stangii— reflecta aceeasi realitate si au o origine comuna: ambele provin dintr-un liberalism violent, secular, care s-a desprins de modelul antic al libertatii si a condus la anularea a ceea ce dreapta si stanga reprezentau in esenta.

Utopia competition fara competitori

Vreau sa sugerez trei modalitati de iesire din impas, referitoare la sferele economic, politic si social.

In primul rand, trebuie sa acceptam faptul ca intreaga noastra economie de piata a fost adaptata la modelul neoliberal al Scolii de la Chicago. Ne-am concentrat doar asupra unui singur aspect al legii competitiei, si anume asupra rolului pe care il are pretul in obtinerea avantajelor, astfel, cu cat este o companie mai mare, cu atat mai ieftine sunt bunurile pe care le furnizeaza. Prin urmare, ne propunem monopolizarea in numele libertatii si acapararea capitalului sub pretextul extinderii bunastarii. Acest sistem economic implementat de dreapta a rezultat intr-o adevarata utopie a competitiei fara competitori. Am creat conditiile favorabile dominatiei marilor companii prin intermediul unei piete false, dirijata de interesele vanatorilor de renta (obtinerea de catre capitalisti de avantaje necinstite in detrimentul omului de rand, prin manipularea pietei – n. trad.), intr-o economie care bareaza drumul spre dezvoltare si prosperitate al majoritatii oamenilor.

Ce facem pentru oamenii care nu sunt atat de dibaci, nici atat de bine pozitionati, nici atat de instariti, dar care, in schimb, muncesc din greu? Ei bine, atat ei, cat si copiii lor, si copiii copiilor lor vor avea mereu salarii mici. Spui ca vrei sa iti deschizi un magazin sau sa incepi o afacere pentru a capata o autonomie financiara? Ei bine, acest lucru nu se poate. Adevarul este ca nu putem crea conditiile ca tu sa prosperi intrucat nu poti fi competitiv —nu poti trata furnizorii de pe o pozitie dominanta, nu poti practica subventiile incrucisate, nu poti avea acces la lanturile de aprovizionare care sunt deja controlate de noii monopolisti, astfel ca este imposibil sa practici preturile pe care le practica marile companii. (Nu are importanta ca modelul corporatist este subventionat prin acordarea de diverse scutiri fiscale). Asadar, pentru cei care fac parte din clasa mai putin privilegiata a populatiei, nu exista nicio posibilitate de a-si imbunatati situatia.

Pana cand nu vom schimba structura economica, nu vom putea incalca legea. Astfel ca, ramanand in sectorul privat, trebuie sa adoptam un model liberal mai vechi, pe care sa-l imbunatatim cu o versiune crestina, distributista a principiului pluralitatii, model care sa le confere oamenilor sansa de a detine un rol important in companiile unde lucreaza. O economie care sa nu depinda de un model unic de piata vulnerabil la turbulentele care au loc in sistemul financiar global ar putea sa raspandeasca bunastarea in toate sectoarele, creand o economie flexibila si pluralista, capabila sa se autosustina in cazul in care ar esua un segment.

Cred in piata libera, dar nu avem o piata libera. Intr-un stralucitor document, directorul Directiei de Stabilitate Financiara din cadrul Bancii Angliei se intreba recent de ce economia speculativa o duce atat de bine. Fiindca statul si-a asumat toate riscurile. Capitalul va avea mereu ca scop obtinerea celui mai mare castig si daca luam in considerare sporirea puterii statului si modul cum acesta a elaborat legile pentru sectorul bancar, vedem ca statul a luat practic asupra sa (prin asigurarea depozitelor, a capitalului si a lichiditatii) riscul pe care il presupune activitatea de investitii bancare. Bancherii de investitii pot risca orice, fara sa plateasca vreun pret. Din aceasta cauza, intregul capital este centralizat.

Firmele prestatoare de servicii publice ar trebui sa fie transformate in cooperative detinute de angajati

De ce s-ar duce cineva in Wisconsin pentru a deschide o uzina metalurgica daca poate obtine un profit mai sigur si mai substantial lucrand pe Wall Street si City of London, intrucat este angajat in cea mai profitabila activitate, cu o prima de risc suportata de catre platitorii de impozite? Ceea ce poti sa pierzi in afacerile mari este miza initiala, insa uneori nici aceasta nu se pierde, intrucat statul pare sa nu cunoasca nicio limita in actiunea de captare a capitalului financiar. Daca adunam toate datoriile nationale —cuprinzandu-le pe cele private, de stat si ale corporatiilor— acestea se ridica la 468% din PIB. Aceasta ar putea insemna ca un proces de „deleveraging” (reducerea gradului de indatorire — n. trad.) sa se intinda pe o perioada de 10-20 de ani —cauzand o contractie economica. Nimic din toate acestea nu este compatibil cu ideea de libertate.

Daca marele capital a acaparat sectorul privat, statul ale carui puteri s-au extins a acaparat sectorul public. Firmele prestatoare de servicii publice ar trebui sa fie transformate in cooperative detinute de angajati si nu privatizate —prin privatizare, cei care au interese financiare mari ar castiga sumele rezultate din diferenta dintre salariile celor din sectorul public si salariile pe care ar fi dispusi sa le plateasca. Este necesar sa avem companii detinute de lucratori (actionari-lucratori) in locul companiilor achizitionate cu fonduri imprumutate care pagubesc atat actionarii cat si lucratorii. Sa cream conditiile ca acesti lucratori care sunt si proprietarii companiilor prestatoare de servicii sa reuseasca debirocratizarea muncii si scoaterea ei de sub controlul managerial excesiv, sa detina un interes in aceste companii si sa furnizeze serviciile de care au avut mereu nevoie.

In ceea ce priveste asistenta sociala, pledez pentru redirectionarea bugetului catre comunitatile civice

In ceea ce priveste asistenta sociala, pledez pentru redirectionarea bugetului catre comunitatile civice. Sunt alocati milioane de dolari serviciului de asistenta sociala, insa acest lucru nu face decat sa alimenteze pasivitatea beneficiarilor. Oamenii de rand, destinatarii ajutoarelor publice, nu pot in nici un chip sa intemeieze asociatiile si cultura care pot contribui la propria lor renastere. De ce sa nu le permitem comunitatilor civice sa preia bugetele guvernamentale si sa le gestioneze in propriul folos? Sa ne imaginam, de exemplu, o solidarizare intre femeile care nu vor sa-si vada copiii decazand pe panta delincventei si degradarii. Oferindu-le acestor oameni posibilitatea de a-si conduce propriile comunitati cu ajutorul banilor publici —care i-au subventionat, dar nu le-au imbunatatit viata—, vom reusi sa recapitalizam saracii. Si daca vor putea castiga acces pe piata, vor face cu adevarat posibila existenta unei economii libere, despre care toti au vorbit cu ardoare, dar careia nimeni nu i-a creat conditiile sa existe. Vom cunoaste astfel o situatie in care statul nu va mai interveni pentru a impune intreprinderilor mici si mijlocii reglementarile care sa le impiedice sa mai existe, o situatie in care oamenii vor putea fi in mod real competitivi.

Avem nevoie de o doctrina democratica radicala a subsidiaritatii

Referitor la sfera politica, trebuie sa admintem ca democratia, in fond, nu functioneaza, este extrem de centralizata si confiscata in mare masura de interese private. Trebuie sa inversam aceasta situatie: avem nevoie de o doctrina democratica radicala a subsidiaritatii care ar permite asociatiilor locale sa-si selecteze si sa-si voteze proprii candidati. Nu putem aplica aceasta doctrina in conditiile actualului sistem politic. Este un sistem blocat; sunt prea multe interese private. Daca am recupera democratia in sensul ei real, am face ca ea sa functioneze in folosul omului de rand. Daca am putea uni economia politica si democratia reala, am putea avea efectiv asociatii constituite de jos in sus, iar existenta statului centralizat ar deveni tot mai inutila.

Acest model de subsidiaritate nu vizeaza exclusiv asocierile la scara redusa. Este cea mai adecvata metoda, care poate functiona chiar si in cazul corporatiilor transnationale. In plus, statul va avea mereu rolul de reprezentant al ordinii si echitatii, avand puterea de a interveni cand lucrurile nu merg bine. Prin urmare, nu mai este vorba de statul minimal [night-watchman state] teoretizat de Robert Nozick, nici de statul centralizat promovat de socialistii fabieni. Statul va avea rolul de a facilita producerea rezultatelor pe care le urmareste, dar trebuie sa ii fie indiferent modul cum ajung oamenii la aceste rezultate. Si ar trebui sa intervina doar atunci cand scopurile propuse nu sunt realizate –de exemplu, daca oamenii saraci nu primesc educatie.

Restaurarea unui conservatorism social care recunoaste primatul binelui comun asupra interesului individual

In concluzie, adevaratul reviriment trebuie sa se produca la nivelul societatii civile. Societatea este cea care trebuie sa conduca, sa reglementeze, sa detina suveranitatea. Este necesar ca atat statul, cat si piata sa fie subordonate asociatiilor civice care vor fi din nou infiintate. Aceasta presupune restaurarea unui conservatorism social care recunoaste primatul binelui comun asupra interesului individual. Decat sa se constituie ca o forta reactionara care lupta impotriva minoritatilor si condamna familiile compuse dintr-un singur parinte, ar trebui, de pilda, sa promoveze familia ca pe o institutie care, intemeindu-se pe valorile reciprocitatii si mutualitatii, le inlesneste atat femeilor cat si barbatilor posibilitatea de a-si indeplini rostul pe care il urmaresc, constand in bunastarea si inflorirea vietii lor, rost care ii implica, desigur, si pe copiii lor. Acest conservatorism ar trebui, de asemenea, sa nu se limiteze la familie, ci sa vizeze si sfera sociala. Restabilirea coeziunii dintre oameni le va oferi celor care nu au o familie sansa de a face parte dintr-o comunitate civica, dintr-o familie extinsa.

In Anglia, exista o regiune in Birmingham numita Castle Vale, care nu beneficiaza de bani de la stat. Dar locuitorii au reusit sa alunge de pe strazile lor comerciantii de droguri, prostituatele, infractorii. Au preluat controlul complet asupra localitatii numai prin recurgerea la capitalul social si prin autoadministrare, iar numarul de infractiuni si acte de violenta a scazut substantial; nici o actiune intreprinsa de stat nu a avut un astfel de rezultat. Intrebuintand capitalul social, au putut dobandi putere politica si economica.

Traditia liberala occidentala consta, in esenta, in extinderea asociatiilor, ceea ce presupune existenta unui stat care sa nu fie condus de oligopolurile pietei si de un guvern centralizat. Scopul unei politici conservatoare radicale este revigorarea societatii civile. Satele si orasele trebuie sa se autogestioneze, iar cartierele sa-si administreze propriile strazi si parcuri. In plus si acesta este aspectul cel mai important–, un conservatorism transformator trebuie sa se opuna individualismului vehement promovat de catre libertarienii condusi de propriul interes, indeosebi fiindca un astfel de individualism care submineaza toate valorile sociale prin respingerea principiilor etice nu reflecta o viziune conservatoare. Dimpotriva, individualismul extrem este produsul unei viziuni stangiste, prin urmare, trebuie recunoscut ca atare si respins.

Viitorul apartine unei politici care sustine clasa de mijloc, viata societatii civice si care confera putere omului de rand. Este de asteptat ca un conservatorism radical sa imbratiseze aceasta oportunitate, facand posibila pentru noi toti existenta in viitor a unei lumi alcatuite din asociatii libere, din cetateni capabili sa se autoguverneze, punand bazele unui stat civic, ale unei societati plurale si ale unei economii participative.

Traducere de Irina Bazon via distributistreview.com.

popor, populatie

Dan Diaconu – Popor si populatie

Dan Diaconu - Popor si populatie

Sunt oameni pe care-i simti aproape instantaneu ca sunt romani si in care stii ca poti avea incredere. Oameni care respira romaneste intr-un mod atat de natural, fara pic de falsitate si fara a incerca sa amplifice cumva acest lucru. Ii gasesti pe unde te astepti mai putin, atat pe varful unui multe cu turma de oi cat si la conducerea unei companii sofisticate. Adevaratii romani sunt distribuiti uniform pe toata suprafata acestei tari. Si, repet, absolut totul e natural in comportamentul lor, fara urma de falsitate sau ingamfare. Acesti oameni formeaza ceea ce numesc eu poporul roman.

Exista insa si un balast masiv format din elemente degenerate. Ii recunosti fara efort. Sunt usor de isterizat, rudimentari indiferent de studii, reactionand violent, incruntati tot timpul si negativi. N-au mare lucru in cap deoarece nu gandesc niciodata cu propriul cap, ci cu al altora. Indiferent de limbajul pe care-l utilizeaza sunt niste carcase. A incerca sa-i provoci la o discutie logica e pierdere de timp. Cand li se termina argumentele livrate de propaganda care-i manipuleaza, o dau pe muie, incep sa urle isteric, se tavalesc pe jos si fac circ. Ti-e jena ca te afli in proximitatea lor si ti-e rusine ca si ei sunt romani. De altfel, vazandu-i asa, fara nicio radacina, te si intrebi daca intr-adevar sunt romani. Ei isi clameaza gaunos patriotismul, sunt vocali si cauta sa te acopere. Din nou, cand le spui ca ceea ce sustin s-ar putea sa prabuseasca tara si ca tocmai ei vor suferi, dau indiferenti din umeri si-ti spun pe un ton nonconformist ca „asta e, daca se duce totul de rapa plecam in alta parte”. Acesti dezradacinati, incruntati, degenerati, intr-o majoritate covarsitoare isterici, fac parte din ceea ce numesc populatia romaneasca.

Retineti va rog diferenta covarsitoare dintre popor si populatie. Din popor face parte cel care se uneste, se coaguleaza, il cauta pe celalalt pentru placerea de a fi impreuna, de a-si impartasi trairile. Din populatie face parte individul rudimentar, lipsit de complexitate, haoticul, schizoidul, degeneratul. Omul cu bun simt, care-si stie limitele si care are o aplecare catre a-l asculta pe celalalt face parte din popor. Dimpotriva, cel care bate cu pumnul in masa, cel care in loc de argumente vine cu urlete pentru a-l acoperi pe celalalt face parte din populatie.

Mai este un instrument care poate fi folosit pentru a identifica grupul din care face parte un individ: liderul pe care si-l alege. Cei care intra in categoria populatiei sunt fascinati de alogeni. Nu-i niciun rasism aici, e doar o chestiune care tine de logica. Populatia nu are (sau si-a inhibat) radacina. Alogenul, genetic are un comportament de venetic, de „pasare calatoare”, simtindu-se la fel oriunde. El n-are radacina si din aceasta cauza devine element aspirational pentru degeneratul din corpul populatiei. Astfel, intr-un mod aproape natural, populatia impinge in fata un alogen deoarece visul celui care face parte din corpul amorf al populatiei este libertatea de miscare a alogenului. De partea cealalta, poporul se simte bine in proximitatea unuia care sugereaza stabilitatea, trainicia. Daca un rau iese din matca si inunda o localitate, cel care face parte din popor cauta sa construiasca un dig, in timp ce reprezentantul populatiei cauta sa fuga.

Din pacate, educatia care le este impusa copiilor nostri e una ticaloasa, avand ca unic scop taierea radacinilor si transformarea lor in unelte aruncate in maldarul populatiei. De-aceea generatia tanara e atat de lipsita de sens si degenerata. Este, desigur, in primul rand vina familiilor din care provin acei copii. Parintii, care nu si-au dat seama de crima care se face sub ochii lor, stau acum si se uita cruciti la copiii cu care nu mai gasesc un limbaj comun. Ii privesc cu ingrijorare simtindu-i ca apartinand populatiei, dar se linistesc gandindu-se ca celor mici le e bine acolo unde sunt. E fals, nu le e bine! Le e rau, dar ei nu mai constientizeaza asta. De-aia sunt atat de incruntati, de-aia nu le mai convine nimic si devin violenti.

Parerea si credinta mea este aceea ca, indiferent de vicisitudini, de incercarile ticaloase si de vremuri, poporul nu moare, gasindu-se destui oameni care sa prefere sa nu ingroase masa grobiana a populatiei. De altfel, pare ca nici nu e o alegere constienta, poate ca e vorba de o genetica specifica sau de altceva. E o adevarata placere sa constati ca mai sunt oameni ca tine si de-aceea va spun ca lupta nu va fi pierduta niciodata. Poporul acesta din care simtim ca facem parte ramane, indiferent de vremuri si dusmani. Pana la urma aici e marele nostru castig si ceea ce ne face sa stim ca pentru noi va exista intotdeauna speranta. Ramaneti in randul poporului si separati-va de populatie!

A consemnat pentru dumneavoastra, Dan Diaconu via trenduri.blogspot.com.