Articole despre valorile românești.

mircia chelaru, teoria natiunilor

Mircia Chelaru – Teoria națiunilor! Malformații și concepte

mircia chelaru, teoria natiunilor

Mircia Chelaru - Teoria națiunilor! Malformații și concepte

Implicarea ideologiilor în abordarea conceptului de naţiune nu putea să scape nici socialismului, care interpretează naţiunea funcţie de anumite evoluţii politice, lansând ideea că populaţiile cuprinse în interiorul frontierelor trasate după pacea din 1947 aparţin naţiunilor socialiste. Conform acestor interpretări, acest tip de naţiune este superior naţiunii burgheze întrucât se caracterizează prin omogenitatea socială şi comunitate de interese şi aspiraţii fundamentale ale clasei muncitoare, ţărănimii şi intelectualităţii.

Eşecul acestui concept  inventat a fost sesizat chiar de ideologii vremii, încercând să intervină reparatoriu cu noi sintagme cum ar fi „naţiune în socialism”, „naţiune nouă”, „naţiune cu trăsături socialiste” ş.a. nu ar fi exclus să asistăm la alte asemenea „noutăţi” de valoare cum ar fi „naţiunea de tip tranzitoriu”, „naţiunea reformată” sau „naţiunea de tip social democrat”.

O abordare care, după cum am insistat în parcursul acestor din urmă rânduri, produce o hidoşenie greu de surprins în raţionamentul corect ştiinţific. Spun „corect ştiinţific” pentru că, avertizez, nici ştiinţa, cu toate rigorile sale de clasificare nu a scăpat de malformaţii ideologice grave.

Se poate aprecia, din perspectiva abordărilor ideologice prezentate, că există trei mari curente care îşi revendică teoria asupra conceptului de naţiune: spiritualismul naţional, materialismul naţional şi empirismul naţional.

Teoria spiritualismului naţional are un profund caracter metafizic conform căruia naţiunea este sufletul colectiv al poporului. Mai nou, teoria naţiunii astrale, cu proiecţia divinităţii şi eternităţii pe pământul naţiunilor materiale, adâncesc şi mai mult confuzia asupra experimentului social, întrucât enunţurile rămân cel mai adesea fără explicaţii glisând în misticism repetitiv.

Teoria materialismului naţional argumentează organizarea socială pe resursa de materie biologică, masa şi substanţa ereditară, transferată din generaţie în generaţie.

Cea din urmă abordare pleacă de la datele existenţei sociale, de la concretul unei lumi reale şi alege, corespunzător timpului istoric, elementele de gen proxim, dintre acei factori de viaţă socială de interes pe care îi postulează ca elemente constitutive ale naţiunii.

Toate aceste teorii, indiferent de nuanţele personale pe care le dau unii autori, se autointitulează naţionale şi îşi revendică dreptul asupra definiţiei şi interpretării naţiunii. Aceste teorii, îmbrăcate cu teze ideologice specifice, devin doctrine de partid, care la rândul lor se proclamă naţionale.

Ele abordează, din păcate, unilateral sau în cel mai fericit caz îşi însuşesc dimensiunea restrânsă a conceptului, producând de fiecare dată coliziuni conceptuale, propulsând teze în antiteză, generând în final tensiuni şi conflicte intra şi inter – naţiuni.

Empirismul naţional este tratat în limitele temporale ale conceptului de înţelegere umană, de perspectiva ştiinţifică dependentă de informaţia socială produsă şi corectitudinea procesării acestei.

Naţiunea, ca subiect conceptual este tributară ideologiilor incapabile, a imixtiunilor voluntariste şi autocrate în esenţa naturală, dar nu mai puţin al construcţiilor artificializate de interese oligarhice şi etnocentrocratice.

Noile cercetări asupra teoriei naţiunilor au reuşit să explice condiţia neechivalentă a naţiunilor pornindu-se de la premisele constitutive şi formele de manifestare, evidenţiind mai bine elementele comune de continuitate dar şi pe cele de diferenţiere şi discontinuitate.

Este evident că putem construi modele explicative, cu interpretări aparent satisfăcătoare, într-un staticism relativ.

Evident că investigările viitoare, şi nu în ultimul rând, încercarea de redefinire a conţinutului modern al conceptului de naţiune din interiorul unei metode multidisciplinare (cauzale, sistemice şi inclusiv procesual organice) pot aduce explicaţii de echivalenţă satisfăcătoare, conştientizând necesitatea depăşirii orizonturilor ideologiilor partizane.

„Naţiunile – spunea Dumitru Stăniloaie – sunt realităţi voite de Dumnezeu. De aceea nu se cuvine să le respingem dreptul la existenţă, ci trebuie să le considerăm ca fapte date, de neînlăturat, chiar în planul de viaţă mai înaltă a religiei, în speţă a creştinismului”.

A consemnat Gral. (r) Dr. Mircia CHELARU.

/0 Comments/by
transhumanism

Gheorghe Piperea – Transhumanismul: Trecerea de la omul actual, la omul „îmbunătățit” genetic, omul reeditat

transhumanism

Gheorghe Piperea - Transhumanismul: Trecerea de la omul actual (Homo sapiens, omul 1.0), la omul „îmbunătățit” genetic, omul reeditat (Homo deus, omul 2.0)

Am urmărit acum câteva ore un material video de vreo 22 de minute pe care l-am primit pe un grup whatsapp de discuții. Cele susținute în clip, dincolo de detaliile tehnice șocante, sunt despre fapte și scenarii strategice urmate în proporție de 100% de demersuri birocratice și acțiuni politico-economice vizibile din avion.

Îmi asum riscul ca pagina de facebook să fie blocată publicând materialul aici, împreună cu unele comentarii ale mele.

Rezumativ, clipul vorbește despre transhumanism, adică despre trecerea de la omul actual (Homo sapiens, omul 1.0), la omul „îmbunătățit” genetic sau prin biotehnologie, la omul reeditat (Homo deus, omul 2.0). În clip se vorbește despre vaccinul celor de la Moderna, o companie de biotehnologie care lucrează la primul său vaccin, bazat pe ARN modificat genetic, odată cu care în corpul omului nou-normal se vor introduce o enzimă cu nume ciudat – luciferază, cu rol de marker identitar, și niște nanoroboți – hydrogel, cu rol de conexiune permanentă la centrul de control și supraveghere operat de proprietar. În clip se vorbește, de asemenea, de implicarea armatei americane în proiect (prin DARPA) și de obligativitatea vaccinării sub pretextul neutralizării Covid-19.

Note personale:

Transhumanismul: Trecerea de la omul actual (Homo sapiens, omul 1.0), la omul „îmbunătățit” genetic omul reeditat (Homo deus, omul 2.0)! Am scris despre nenorocirea asta nazistă și satanică încă din 2015 (Parakletos se numește cartea; discuția relativă la acest curent se găsește în cap. III – Ultra). Puținii oameni care au avut chef să frunzărească această carte s-au împărțit în două categorii: unii au fost încântați de conceptul creștin de Parakletos („aliatul”, „mângâietorul”), dar s-au limitat la cele câteva zeci de pagini de exegeză biblică pe care am încercat-o; alții au făcut ironii la adresa conceptului și au renunțat să mai citească după două pagini; pe Facebook, evident, inteligenții și vitejii anonimi ai tastaturii au zis că autorul este doar un „avocățel” care a fost apucat de fervoare creștină, trecând mai departe, la alți indivizi pe care să îi strivească sub imensa lor înțelepciune și erudiție. Ba unii, și mai buni cunoscători ai lumii, au băgat rapid clișeul cu „ce fumezi, că vreau și eu” – și culmea este că musiu Elon Musk, susținător pe față al transhumanismului, este fumător inveterat de „iarbă” (a.k.a. marijuana) și alte chestii „recreative”.

Adevărul este că, așa cum spune și tipa din clip, în 2015 credeam că această diabolică ideologie nazistă va deveni realitate doar prin 2030 și, de fapt, sperăm că ea va dispărea între timp de la sine, ca orice ideologie care tinde la crearea „omului nou, de tip comunist” sau a „supraomului”.

Iată însă că trecerea la „omul 2.0” se întămplă acum!

Acest om „îmbunătățit” va fi (cel puțin în teorie) un om sănătos tun, apt să trăiască sute de ani, cu capacități fizice și intelectuale similare roboților și inteligențelor artificiale, va fi un „ales” prin rating social ridicat, cu bani și cu tot norocul din lume de a se fi născut în societatea și familia potrivite. Noi, ceilalți, vom rămâne la stadiul 1.0., cu toate părțile negative ale condiției umane, inclusiv cu starea de captivi și iobagi pe moșia noilor feudali care vor putea trăi sute de ani (dar și cu ceea ce este frumos și înălțător în noi – iubirea, compasiunea, altruismul, solidaritatea, cooperarea și mortalitatea necesară înlocuirii noastre cu noua generație).

Culmea spaimelor apocaliptice din noi este că vaccinul celor de la Moderna ne va marca cu semnul fiarei – enzima „luminoasă” utilizată pentru a putea fi identificați cei cu vaccin și pentru a putea fi separați de cei fără vaccin se numește LUCIFERAZĂ! Cu „ajutorul” acestei enzime, cei vaccinați vor ajunge niște simple obiecte, identificabile, așa cum sunt identificate mărfurile cu coduri de bare, ca la magazinul virtual amazon.com al lui Jeff Bezos! Și, în plus, vaccinații, nou-normalii, vor fi permanent conectați, deci controlabili și ușor de supravegheat de oriunde, din cloud, de pe tabletă sau de pe telefonul mobil, prin acei nanoroboți fabricați de armata SUA (??!!), numiți hydrogel! China, cu al său sistem de identificare facială, care presupune efortul de a instală și întreține miliarde de camere de supraveghere și cu al său sistem de „scor social”, devine mic copil față de ceea ce pregătește „democrata” America și sistemul public-privat militaro-tehnologic impus la nivel global de armata SUA (cea mai costisitoare din istorie) și instituțiile globaliste.

Pentru toate aceste vaccinuri și componente ale vaccinurilor, vor fi acordate patente, adică drept de proprietate (industrială) exclusivă. Cui? Patronilor Moderna. Lui Bill Gates. Lui Elon Musk. Tipii ăștia care nu mai pot de grija noastră. De vreme ce aceste substanțe și acești nano-roboți o să facă parte din trupul nou-normalilor, nu este exclus ca proprietarii patentelor să pretindă, ca și în cazul semințelor modificate genetic, drepturi de proprietate asupra unor părți din trupul nou-normalilor.

Sunt uluit și furios față de lipsa de reacție a politicienilor conservatori americani și a lui Trump, personal. Afișându-se permanent cu Fauci (omul OMS și, deci, omul lui Gates) și sugerând că vaccinarea anti-Covid-19 va fi obligatorie în SUA, Trump nu face decât să încurajeze acest curent nazist. Sunt, de asemenea, șocat de lipsa de reacție a majorității populației, care se declară, de altfel, credincioasă în Dumnezeu, după chipul și asemarea căruia a fost făcut omul. Nu înțeleg: ce tip de creștini, credincioși iudei sau musulmani sunt acești oameni care îi lasă pe acești naziști satanici să accelereze în această cursă de reeditare a omului, ba chiar să o facă bazându-se pe ajutorul armatei americane și pe banii contribuabililor? (Notă : Space X există doar pentru că are contracte de zeci de miliarde cu statul; Moderna nu a făcut niciun vaccin până acum, ci numai bani din proiecte de cercetare finanțate de stat). Unde sunt toți acei profeți de televiziune și stadion cu care ne-au obișnuit americanii și pe care i-au exportat mai peste tot, că nu îi văd luând atitudine contra acestui curent satanic? Cum de li se permite acestor diabolici să rescrie proiectul uman, să remodeleze omul ca și când ar fi o figurină de plastilină?

Omul obișnuit ce zice: ar fi de acord ca ei și descendenții lor să nu mai fie făcuți după chipul și asemănarea lui Dumnezeu, ci după codurile genetice ale lui Musk, Bezos, Gates sau Zuckerberg?

Consemnează pentru dumneavoastră, Gheorghe Piperea.

P.S.: În speranța că Facebook nu mă va cenzură, adaug în „apărarea” mea faptul că pe Netflix este un serial în limbă germană, denumit Biohackers, care „trateaza” exact tehnologia cu care omul este modificat genetic – în film, tehnologia chiar se numește „Homo deus”. Vă invit să urmăriți acest serial. Merită. Este nu doar premonitoriu – este despre ceea ce ni se întâmplă acum, azi, când vorbim.

/0 Comments/by
modele, agricultura, calin georgescu, dezvoltare sustenabila, noua ordine mondiala, noul nationalism, distributismul, călin georgescu
,

Călin Georgescu – Unde merge lumea, unde mergem noi?

modele, agricultura, calin georgescu, dezvoltare sustenabila, noua ordine mondiala, noul nationalism, distributismul, călin georgescu

Călin Georgescu - Unde merge lumea, unde mergem noi?

Nu de prostie mă cutremur, ci de veșnicia ei!

Oamenii au spirit gregar. Își sacrifică pe te miri ce darul cel mai de preț primit de la Dumnezeu la naștere: libertatea. Acest fapt este opera iluziei, dublată de frica teribilă de moarte și care îi face să caute siguranțe deșarte. Oamenii vor protecție, o găsesc în căldura îndoielnică a mulțimii și uită că de fapt o au din naștere, de la Dumnezeu.

Întregul efort al lui Iisus Hristos a constat în a anihila condiționarea impusă omului de către societate. Hristos a fost cel mai antisocial om care a trăit pe pământ. A vrut să distrugă zidurile înălțate de societatea manipulatoare și menite să îngrădească libertatea. Le-a arătat oamenilor realitatea pură a vieții, dar ei nu o puteau vedea, datorită dogmelor în care trăiau și care astăzi s-au amplificat exponențial, în loc să scadă. Realitatea nu trebuia inventată, ci doar descoperită. Dar nimeni nu avea timp de așa ceva.

În fapt, Hristos a condamnat oamenii la nemurire, iar aceștia l-au condamnat la moarte. Si așa a rămas până astăzi, în plină pandemie COVID19, pandemia prostiei, a fricii și a ignoranței.

Trăiesc un sentiment ciudat, de scârbă cosmică, văzând atâția oameni care îngenunchează în masă. La prima știre falsă, la primul steag fals (vezi cazuri similare – Războiul din Golf, Irak, Iran, 11 septembrie în New York, Siria și altele asemănătoare) mulțimea a ascultat de vocea stridentă a propagandei și s-a predat necondiționat… A renunțat la libertate.

Nu contest prezența unui virus, botezat COVID 19, alături de zeci de mii de alte virusuri prezente în mod natural și normal în viața noastră. Contest abuzurile care se fac în numele lui, pentru a constrânge o lume întreagă la supunere necondiționată și, de aici, înjosirea demnității persoanei odată cu îngrădirea libertății sale.

În istorie s-au dus războaie sângeroase pentru libertate, însuși Hristos a murit pe cruce pentru ca noi să fim liberi. Iar noi, ce facem acum? O cedăm de parcă am vinde semințe și acadele la bâlci.

Societatea modernă a creat mase de oameni dezrădăcinați, înghesuiți în uriașe aglomerări urbane, lipsiți de posibilitatea de a trăi pe propriile picioare și de a acționa pe cont propriu. Consecința imediată a acestei masificări a fost dezintegrarea comunităților organice, cele care îi ofereau individului un sprijin – familia în primul rând. Odată ce individul a fost aruncat într-un mediu alienant, separat de Dumnezeu și de natură, de semenii săi și de propria sa esență umană, el și-a pierdut busola sufletească. A devenit un animal de turmă, un număr și o simplă unealtă în mâinile sistemului. Astfel se explică în câteva cuvinte lașitatea, frica, dezbinarea, relativismul moral, mocirla și deșertăciunea care au ajuns la paroxism pe timpul pandemiei actuale.

Astăzi pare că nu se mai moare de nimic, decât de COVID 19. Nu mai poți muri de cancer, de diabet, de boli cardiovasculare, de accident, de bătrânețe – mori doar de COVID. Nu mai există altă moarte. Moartea s-a predat și ea, a murit și a lăsat-o pe sora ei mai mică, prostia, să îi ia locul. Pentru o vreme, pentru totdeauna? Depinde de noi.

Escrocheria COVID 19 apare în toată splendoarea ei în momentul în care comparăm acest virus cu adevăratele flageluri care afectează omenirea. Din cele 60 de milioane de decese anuale din întreaga lume, se spune că 200.000 de oameni ar fi murit de COVID 19. Cum se raportează aceste cifre la cele 18 milioane de morți de boli de inimă, 10 milioane de cancer, 6,5 milioane de boli pulmonare, 1,6 milioane din cauza diareii, 1,5 milioane în accidente rutiere și cel puțin 800.000 de mii de sinucideri?

Guvernele trădătoare lucrează cu mass media și mai trădătoare pentru a amplifica frica și anunță constant creșterea numărului de morți. Deși se moare de COVID 19 mai puțin decât de o gripă banală, propaganda globalistă face dintr-un țânțar o bestie a Apocalipsei. Media nu mai este jurnalism liber, este pusă în slujba unui sistem politic aservit mafiei financiar-bancare.

Anual, la nivel mondial, dispar peste 8 milioane de copii pe rețelele crimei organizate de pedofilie. Până astăzi, în anul 2020, au murit peste 3,9 milioane de copii datorită sărăciei. Trei sute de copii mor în fiecare oră din lipsă de apă și hrană. Și asta nu pentru că nu ar fi apă și hrană, ci pentru că omenirea este dominată de o mână de indivizi lacomi care nu se mai satură să obțină, prin furt, totul în această lume. Două sute dintre cele mai puternice corporații din lume domină economia celor 195 de state luate la un loc. Câteva familii de bancheri au în buzunar întregul sistem financiar al băncilor centrale, care înrobesc omenirea prin politica de camătă și îndatorare perpetuă a statelor și a fiecărui cetățean în parte.

Marele Hasek spunea: „oameni, fiți vigilenți, vi se trage preșul de sub picioare, vi se ia și ultimul drept la a fi natură umană îndumnezeită”. La rândul său, Roosevelt declara: „singurul lucru de care trebuie să ne temem este teama însăși”. Despre ce teamă este însă vorba?

În primul rând, teama de a sfida sistemul. Ordinul de a purta mască este executat imediat, necondiționat, fiindcă celor mai mulți le este frică de sistem, nu de virus. Majoritatea se supun din lașitate, nu pentru că le-ar fi frică de infecție. Este adevărat că sunt destui care cred că vor muri dacă nu poartă mască chiar atunci când aleargă singuri în parc sau în pădure. O cumplită schizofrenie afectează omenirea. Pe de-o parte suntem bombardați cu știri permanente despre „marile realizări ale științei și tehnologiei”, iar pe de altă parte suntem obligați să purtăm o mască banală sau orice bucată de pânză, cu scopul de a ne apăra de un virus „ucigaș”? Este ca și cum ai vrea să te aperi de țânțari punând la fereastră o plasă de handbal.

Singurul lucru care ne protejează cu adevărat este consolidarea naturală a imunității. Dar de aceste măsuri nu se mai vorbește. Știința medicală a murit și ea. Oricum, știința fără conștiință este o crimă. Nu există virus care să sară la 2 metri, nici care să știe cu precizie să nu acționeze peste 2 metri. Aceste pretenții absurde contrazic știința și întreaga cercetare de până acum a omenirii. Majoritatea medicilor știu că este așa, dar nu spun nimic.

Prea puțini sunt cei care își dau seama că masca este un simbol al supunerii necondiționate față de „noua normalitate” impusă de puterile mondiale. Este un mesaj subliminal că a venit vremea să tăcem. Îl parafrazez pe Traian Dorz: „Când va respira și gândul numai libertate”, atunci vom avea sănătate și demnitate.

Dar cui îi mai pasă astăzi de aceste valori? Ulise pe corabia ce îl ducea spre Itaca le spunea mateloților săi: „Nu v-ați născut ca să trăiți ca animalele, ci ca să agonisiți virtute și cunoaștere”. Iar cunoașterea – informația filtrată de gândirea critică și de experiența practică – a fost înlocuită cu dogmele și cu stereotipurile furnizate de mass media și de industria divertismentului.

În urma acestor abuzuri deja au apărut și vor continua să apară consecințe sociale extrem de grave: sinucideri, tulburări psihice, distrugerea relațiilor interumane deja fragilizate de mediul alienant al societății moderne.

Societatea tehnologică, așa cum este ea proiectată de stăpânii lumii, nu dorește să fim liberi. Un om liber nu se supune celor care doresc puterea absolută. El se revoltă cu toată ființa sa împotriva psihopaților din deep state, statul subteran global. Psihopații care decid destinele planetei pun alți psihopați la conducerea țărilor, pentru a-și asigura supremația bolnavă asupra întregii omeniri.

Omule, este important să știi ceea ce nu știi! Să afli cine ești înainte să-ți spună alții cine trebuie să fii. Din păcate, oamenii societății moderne înțeleg lucrurile doar superficial. Tot ceea ce depășește micile lor preocupări zilnice, tot ce iese din tiparul unei existențe condiționate de automatismele societății de consum, fie îi „lasă reci”, fie îi sperie și-i face să-și găsească refugiu și consolare în siguranțe deșarte și chiar în minciuni flagrante. Iată de ce majoritatea dintre noi nu înțeleg că afacerea COVID 19 are implicații adânci care depășesc cu mult realitatea plată a statisticilor, a argumentelor „științifice’’ și a implicațiilor socio-economice. Nu se înțelege că toți suntem Unul, că Universul este Unul, iar de Unimea noastră depinde soarta vieții pe această planetă.

Ne aflăm în mijlocul unui război psihologic de dimensiuni biblice. Nu putem vorbi de pace în lume atâta timp cât sunt încă răni nevindecate în fiecare dintre noi. Un om devine violent când nu mai are încredere în sine. A nu avea încredere înseamnă a orbecăi în necunoscut. Neîncrederea, astăzi, este uriașă în lume, datorită fricii de necunoscut. O frică perpetuată de-a lungul generațiilor și devenită „calitate comportamentală” prin aportul structurilor sistemului, de la educație la religiozitatea organizată instituțional și alte componente ale sistemului. Dacă ar exista boli în mod real, ea, neîncrederea, în special neîncrederea în eul nostru adevărat ar fi boala Mileniului III.

Forțele întunericului vor să ne facă să ne lepădăm de Sursa Creației, de Întreg, adică de Dumnezeu. Separarea de Dumnezeu s-a amplificat astăzi într-o asemenea măsură, încât a ajuns să ne împietrească inima și să ne întunece mintea. În loc să trăim prin Hristos și în Hristos ca să cunoaștem Adevărul eliberator, trăim în și prin dogme și prejudecăți.

În plină pandemie COVID, mulțimile s-au lepădat de atotputernicia lui Hristos: cred în atotputernicia unui virus.

Orice pictor sau scriitor își semnează opera. La fel a semnat și Dumnezeu această lume – o Creație desăvârșită. Oare a greșit? Oare i-a scăpat din mână un virus criminal, pretext pentru controlul și supunerea lumii, apoi bombardarea cu 5G și obligativitatea vaccinării?

În fața acestei situații de pandemie, instituțiile religioase din întreaga lume au eșuat lamentabil și au îngenunchiat în fața statului subteran, situându-se împotriva omului demn și liber. Este un fapt de necontestat căruia nu putem să-i găsim nici o justificare. Chemarea pe care Hristos ne-a adresat-o nouă, oamenilor, este de a ne sfinți în întregime, atât în ce privește sufletul, cât și în ce privește trupul (1 Tesalonicieni, 5: 22-23). Dar cum ar putea deveni sfânt omul care nu știe cine este și ce vrea dacă nu-i spune altcineva (sistemul, propaganda) „adevărul” despre sine însuși? În locul unui om puternic, așa cum îi place lui Dumnezeu, avem un individ laș și ipocrit, care se simte în siguranță cu turma, nu cu el însuși și cu Creatorul său. În loc de „Unde este Hristos, suntem cu toții (deci și eu însumi)”, avem, mai nou, dictonul „Unde merg ceilalți merg și eu, cu turma”. Acesta este noul mit colectiv dezvăluit de „pandemie”, mit în care majoritatea covârșitoare și-a găsit speranța.

Acum se vede cine are credință nemărginită, sau măcar cât un bob de muștar, pentru a fi capabil să trăiască plenar momentele cruciale prin care trece astăzi omenirea. Să fim încredințați – credința este în primul rând încredere în Dumnezeu – că totul este spre binele nostru suprem, ca să ne putem trezi.

Forțele întunericului au lansat un atac furibund asupra Americii președintelui Trump. Încleștarea dintre Trump, sprijinit de patrioții din întreaga lume, și deep state-ul global capătă pe zi ce trece dimensiuni apocaliptice. „It’s biblical” spun americanii. Trump este eroul legendar care decapitează balaurul cu șapte capete: Big Pharma, politicienii corupți, mass media corporatistă, sistemul cămătăresc al băncilor centrale, complexul industrial-militar care vrea războaie permanente, stânga radicală și rețelele de pedofilie globale. O victorie a lui Trump ar însemna, practic, eliberarea întregii omeniri din sclavia în care se află de la Revoluția Franceză încoace. O înfrângere ar trimite omenirea în cea mai neagră sclavie pe care a cunoscut-o vreodată. Forțele răului dispun de resurse financiare uriașe, de ordinul trilioanelor de dolari. Toți sunt cumpărați. Cei care odinioară își umflau mușchii „anti-globaliști” acum au amuțit într-o tăcere complice. Siria tace. Iranul tace. Tac până și Hezbollah și Hamas. Trump și patrioții – inclusiv patrioții din armata americană – au însă un plan bine pus la punct de „asanare a mlaștinii”. Ar putea să curme dintr-o lovitură răul ce cuprinde acum omenirea. O victorie a lui Trump nu ar folosi însă la nimic unor oameni care nu s-au trezit încă. Iată de ce deep state-ul este lăsat să-și facă jocurile, așa încât oamenii să simtă pe propria piele dimensiunea cosmică a Răului. Poate doar atunci se vor trezi cu adevărat.

În actualele circumstanțe, ce se întâmplă în România ține de domeniul absurdului. Nu poți nici măcar să te întrebi ce este bine și ce este rău, ce este frumos și ce este urât, ce funcționează și ce nu în țara noastră. Toate întrebările și temele mari sunt irelevante și inutile. De fapt, este ridicol să-ți mai pui asemenea întrebări. Totul se învârte în jurul unor nimicuri. Dacă oamenii sunt condiționați să se gândească doar la nimicuri, nu mai au timp și energie pentru lucrurile mari, cum ar fi patriotismul, suveranitatea națională, demnitatea. Acestea rămân clișee, vorbe în vânt.

Nu există oameni treziți în România, decât foarte rar. Când cineva se trezește este imediat înghițit de cireada „democratică”, cea mai mare consumatoare din Europa de cola, zahăr rafinat, facebook și televiziune.

Lașitatea, dublată de fariseism, face legea într-o țară în care poliția a redevenit miliția de altădată, iar mai nou tinde să devină Gestapo. Pseudocultura este singura care se plimbă liberă pe străzi, fără mască și fără să fie amendată de forțele de ordine.

Pseudoculții conduc România de peste 30 de ani. De luat aminte, într-o lume cu rost, puterea se dă celui care o simte ca o povară, nu ca un drog și un desfrâu. Pretinsa intelectualitate a trădat – doar nu putea să fie mai prejos decât primitiva clasă politică. Iar Academia Română tace și ea din moment ce marile ei conștiințe nu mai sunt printre noi. Nu mai întreabă nimeni de Virgiliu N. Constantinescu, de Florin Constantiniu, de Mircea Malița, de Solomon Marcus sau de Valentin Trebici. Au murit – dar nu din cauza unui steag fals! – liberi și demni până la sfârșitul vieții.

Elitele au dispărut, iar securimea, devenită prosper om de afaceri, are grijă doar de profitul ei rezultat din privatizarea țării.

La rândul lor, administratorii credinței se îngrijesc doar de puterea lor lumească, nu mai au timp și de poporul obidit. Cât timp îi va mai lua României să-i canonizeze pe Arsenie Boca, pe Valeriu Gafencu? Nimic mai caraghios decât să apari în sutană, cu masca pe față! Biserica lui Hristos s-a transformat într-un spectacol jalnic. Ortodoxia geme astăzi sub interesele care au transformat-o în ideologie și business. Mulți falși profeți, puțină credință! Astăzi, în România se vorbește mai mult de virus decât de Dumnezeu.

Cine înțelege oare cât de ușor ar fi să fim liberi și prosperi într-o țară închinată doar lui Dumnezeu și numai Lui? Facerea de bine a fost un blestem pentru eroii neamului. Ce soartă tragică au avut Horea, Cuza, Eminescu, Antonescu, Codreanu!…

Eminescu, conștiința națională, este evocat festivist doar atunci când convine trădătorilor de neam. Partea critică și patriotică a operei sale este trecută sub tăcere. Nu-și mai amintește nimeni de personalități emblematice, icoane ale națiunii române moderne: Kogălniceanu, Haret, Brâncuși, Simion Mehedinți… De la manele la Mozart sau la Enescu este foarte greu de trecut, poate chiar imposibil.

Știința și cercetarea sunt puse astăzi la zid. Medicii tac și ei. Lumea pare prea preocupată să nu-și piardă fericirea pe care o promite „noua normalitate”. Consensul general este că-i mai bine așa, supuși, cu masca pe față. Ne închinăm la porțile Occidentului, ca înainte la Poarta Otomană, și nu înțelegem nimic din eroismul istoric al lui Mihai Viteazu sau al lui Vlad Țepeș. Cei care au murit pentru libertatea țării oricum nu mai sunt, de mult. Și oricum, ce mai contează, când istoria o scriu azi trădătorii și lacheii. Iar dacă ne vom pierde cumva țara, vom ridica senini din umeri, arătând spre cine altul decât spre… Dumnezeu: „Noi ce să mai facem? Așa a vrut Domnul să fie…” Părăsindu-l pe Hristos, am pierdut rostul vieții adevărate. Poporul român este pribeag în țara lui, o colonie furnizoare de materii prime și de forță de muncă. Mai presus de orice, impactul demografic este devastator. Când un român cade, nu mai este nimeni să-i ia locul. Ca persoane ne-am pierdut printre nimicuri, am pierdut capacitatea de a ne bucura de lucrurile esențiale, acelea care contează cu adevărat.

Am dat înțelepciunea pe informația nemestecată de pe internet, iubirea pe dezbinare și pe indiferență, iar forța caracterului pe pragmatismul pecuniar al necinstei și al lașității.

Suntem un popor bolnav. Nu suntem însă conștienți că starea de sănătate nu poate fi niciodată impusă din afară, ea reprezintă o înflorire a propriei energii interioare. Doar un cutremur existențial trăit adânc de fiecare dintre noi va duce la o trezire colectivă și ne va readuce din nou la viață. De aici vor decurge sănătatea familiei, a comunității, a țării și a lumii întregi. Ne vindecăm împreună – asta pare destul de greu de înțeles. Dar este singura soluție. Cum facem asta? Prin rugăciune, comunicând cu Dumnezeu și trecând cu toții la fapte.

„In această bătălie împotriva forțelor răului – scria de curând generalul Michael Flynn, un mare patriot american și susținător devotat al președintelui Trump – nu mai putem pretinde că vom îndepărta aceste forțe ale întunericului doar prin rugăciune. Rugăciunea contează, dar este nevoie să acționăm.”

Generația actuală are nobila șansă de a face istorie, de-a construi o lume esențială, fără ură și violență. Fie să înflorească doar libertatea și iubirea! Etern!

/0 Comments/by
pandemie

Teodor Palade – Sub apăsarea pandemiei, disperarea neputinţei contra sfidării tăcute

pandemie

Teodor Palade - Sub apăsarea pandemiei, disperarea neputinţei contra sfidării tăcute

Prin tradiţie, guvernanţii ne cred proşti. Proşti fiindcă „am pus gura” la minciunile cu care de lungi decenii ne îmbrobodesc. Proşti fiindcă, odată îmbrobodiţi, i-am votat în mod repetat deşi de fiecare dată după alegeri ne-am plâns că am fost înşelaţi. Proşti întrucât ne este frică de ei, în loc ca lor să le fie frică de noi. Proşti deoarece ne lăsăm cumpăraţi cu o sticlă de ulei, un kilogram de carne congelată sau o geacă din fâş colorată. Proşti pentru că îi plătim regeşte în timp ce noi răbdăm de foame. Proşti dintr-o altă mie de motive pe care ei le speculează cu pricepere fiindcă şi-au făcut o meserie bănoasă din asta. Adevărul? Adevărul este că şi clasa politică, „deştepţii” naţiunii, aparţine aceluiaşi popor. Iar azi, disperarea neputinţei „deştepţilor” se confruntă cu sfidarea tăcută a „proştilor”.

Disperarea neputinţei

Asistăm la o avalanşă nesfârşită de ameninţări. Medici, cei mai mulţi dintre ei ancoraţi de partidele politice prin sinecuri şi funcţii înalte, nu mai contenesc în a prezice catastrofe. După februarie 2020 nu a trecut o zi în care cineva să nu anunţe măcar o nenorocire epidemiologică. Recent, un medic, Marinescu pe numele său, a căror spuse au fost preluate cu entuziasm de mass-media şi nu a fost contrazis de nimeni, afirmă cu seninătate că în fiecare zi se îmbolnăvesc în România cel puţin zece mii de oameni: „Dacă avem 1.000 de cazuri zilnic, ar trebui să ne gândim la un total de 10.000 de infectări pentru ziua respectivă.”1 Dacă ar fi să-l credem, până acum ar fi cam trebuit să adăugăm numelui ţării sufixul COVID. Acelaşi medic, infecţionistul Marinescu, ne mai prezintă în mod public încă una dintre surprinzătoarele sale descoperiri. Ţineţi-vă bine de ceva şi fiţi atenţi să nu vă tăiaţi în mintea ascuţită brici a doctorului specialist în infecţii! „Ei bine, dacă ancheta epidemiologică nu este realizată eficient și rapid, se formează un bulgăre de zăpadă. Este descoperit un pacient infectat, iar lucrurile întârzie să apară”.2 Formidabilă descoperire, nu-i aşa?

Pe e altă parte, dl ministru Nelu (Tătaru!), chirurgo-politician de profesie, ne anunţă că va trebui să trăim ani îndelungaţi terorizaţi de asasinul în masă botezat Noul Coronavirus. De ce? Fiindcă, neputincioşi cum suntem, în şase luni de zile numai 2% dintre noi am fost capabili să ne imunizăm…

E limpede, a fost de nenumărate ori demonstrat că, la comandă politică, oficialităţile sanitare manipulează în mod grosolan atât numărul infectaţilor cât şi al deceselor. Cum ne-am putea explica altfel miracolul că toţi morţii anului 2020 (cu foarte mici excepţii) sunt victime ale acestui virus? De o jumătate de an nu se mai moare din alt motiv! Vedem cum din statistici au dispărut brusc studiile comparative cu decesele survenite din cauze independente de noul coronavirus. Explicaţia? Simplă. S-au evaporat ca prin minune celelalte boli. De când ne-a invadat coronavirusul nu mai răcim, nu ne mai atacă perfidul cancer, ficatul a devenit imun la alcool, colonul s-a cuminţit şi nu mai îndrăzneşte să dea vreun semn că s-ar putea îmbolnăvi, toate inimile românilor au revenit la vigoarea din copilărie, gripele ne înrudite direct cu SARS Cov-2 s-au mutat pe lună, accidentele vasculare cerebrale nu se mai manifestă iar decesele care nu au drept cauză noul coronavirus s-au retras voluntar din statistici.

Niciun tratament medicamentos coerent după un semestru sub pandemie

Ce semn mai convingător al neputinţei celor care, năuci, ne tot supun la cazne decât faptul evident că după un lung semestru de „luptă” cu gripa nu s-a găsit o schemă serioasă de tratament? Nici măcar una! Pur şi simplu se bâjbâie. Fiecare doctor ceva mai răsărit în meseria sa aplică metoda proprie pentru însănătoşirea ghinionistului ajuns pe mâna lui. La un moment dat un domn, medic în Timişoara, a ajuns repede celebru întrucât vindeca toţi bolnavii de COVID-19. Descoperise o schemă personală, revoluţionară, de tratament. Era gata-gata să-i ridicăm o statuie în Parcul Rozelor… Numai că, din nefericire, i-a trecut!

Pe de altă parte, în mod voit, datele privitoare la tratamentul medicamentos apărute în presă sau pe internet sunt contradictorii. Compuse parcă special pentru a nu mai înţelege nimic şi pentru a nu avea îndrăzneala să iei cumva singur vreo pastilă care te-ar putea feri de boală sau însănătoşi fără să treci prin furcile caudine mutate din însorita Italie în spitalele româneşti. Eminenţele medicale cenuşii, cocoţate pe funcţii de manageri de spitale, de consultanţi la ministerul sănătăţii, de băgători de seamă pe lângă nu ştiu care ONG-uri specializate deja în epidemii, ministrul sănătăţii în persoană, reprezentantul Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii în România, însuşi marele Arafat, ruda apropiată a Babei Vanga dl Cercel, ei, cei care ne sufocă zilnic cu sfaturi destinate retardaţilor mintali, nu au reuşit să reducă niciuna dintre consecinţele acestui virus ciudat. Netulburat de vânzoleale inventată ca urmare a prezenţei sale, virusul îşi vede netulburat de treabă. A înlăturat deja concurenţa! Ne îmbolnăvim cu miile, suntem carantinaţi cu zecile de mii şi murim cu zecile în fiecare zi. Numai de coronavirus!

„Armele” perfecte împotriva virusului, doar nişte improvizaţii

În neputinţa lor, eroii încoronaţi cu străduinţa sterilă de a ne fi pavăză în faţa dihoniei, laureaţii luptătorilor din prima linie a „războiului”, cei care teoretic răspund de sănătatea poporului român, după cercetări dificile au descoperit ca arme de distrugere în masă a virusului trei mijloace de luptă nemaipomenite: masca, distanţa de 1,5 metri şi spălatul pe mâini. Conform strategiei lor, dacă ai mască ai scăpat de griji. Şi nu numai tu. Nu se vor mai îmbolnăvi în veci nici apropiaţii tăi, rudele, copiii, părinţii. Chiar şi necunoscutul întâlnit întâmplător pe stradă nu mai are nicio grijă dacă tu porţi masca. Mai mult, urmare a celor descoperite de specialiştii guvernului şi propăvăduite zilnic pe toate canalele de televiziune, dacă ai nasul în mască, înseamnă că ÎŢI PASĂ! Altfel, eşti un nesimţit!

Anders Tegnell este epidemiolog şef la Agenţia de Sănătate Publică din Suedia şi este, totodată, considerat cel mai important expert suedez în boli infecţioase. Iată ce spune el despre eficienţa portului măştii: „Este foarte periculos să crezi că măştile de faţă ar putea schimba jocul atunci când vine vorba de COVID-19 (…) „Măștile de față vin în completarea altor lucruri atunci când acele lucruri se află în locuri sigure. Dar să începeți să aveți măști pentru față și apoi să credeți că vă puteți aglomera în autobuze sau centre comerciale – aceasta este cu siguranță o greșeală (…) E surprinzător că până acum nu există un studiu serios privitor la rezultatele reale ale purtatului măştii.”3Concluziile domnului Tegnell au la bază situaţia din ţări precum Belgia şi Spania unde portul măştii este obligatoriu şi unde rata îmbolnăvirilor continuă să crească într-un ritm îngrijorător. De celelalte două „arme”, ce să mai vorbim? Una ne distruge încet dar sigur calitatea de fiinţă socială, iar celalaltă ne împinge din punct de vedere al higienei personale în plin ev mediu întunecat.

Indisciplina, iată cel mai important aliat al virusului!

Suntem un popor de indisciplinaţi, dintr-un continent de îndisciplinaţi aflat şi el într-o lume a indisciplinaţior. Cu câteva excepţii (Noua Zeelandă, Suedia, Irlanda şi vreo câteva insuliţe stinghere) omenirea se dovedeşte a fi rebelă, nesupusă. Unii, mai neascultători, au ieşit cu zecile de mii în stradă şi au strigat „Libertate”. Câtă inconştienţă!

Educatorii noştri epidemiologi ne-o spun răspicat: indisciplina, nesupunerea, crâcnirea, reprezintă cei mai fideli aliaţi ai pandemiei. „Suntem bolnavi fiindcă suntem indisciplinaţi” a devenit deja un truism. În mod normal, de-ar fi să-i ascultăm pe adepţii dictaturii medicale aflaţi astăzi la putere, niciun cetăţean supus şi disciplinat nu ar trebui să fie atins de virus. Iar dacă virusul greşeşte, diciplinatul ar trebui să facă o formă mai uşoară a bolii. Ba chiar să se afle în rândurile preafericiţilor asimptomatici.

Cu o grabă suspectă, au fost exilate în nemărginitul tărâm al timpului trecut libertăţile fundamentale ale omului. Dacă aminteşti de ele, imediat eşti catalogat drept coronasceptic. Şi, dacă eşti coronaceptic este mai grav decât ai fi, la un loc, criminal în serie, pedofil, terorist şi pesedist. Eşti, adică, o scursură a societăţii. Unul care încurajezi rata îmbolnăvirilor, nu-ţi iubeşti rudele, nu  îţi pasă de suferinţa pe care o produci semenilor tăi şi sfidezi, cinic, societatea care se jertfeşte pentru tine.

În lupta asta crâncenă, cine mai are timp să observe că impunerea necondiţionată a unor regului arbitrare înseamnă de fapt sufocarea programată a libertăţii?

Sfidarea tăcută

Părerile despre societate, în sensul în care aceasta reprezintă totalitatea oamenilor care trăiesc laolaltă, sunt împărţite. Unii spun că ea are întotdeauna dreptate, iar alţii că este doar o adunătură cu instincte de turmă care nu-şi cunoaşte interesele şi care trebuie strunită cu biciul.

De loc surprinzător pentru cei care îi cunosc pe români, societatea noastră a ales sfidarea tăcută ca formă de luptă împotriva abuzurilor guvernamentale privitoare la libertatea de decizie a cetăţeanului în relaţie cu propria viaţă. Conştienţi că atât sub povara privaţiunilor impuse de guvern, dar şi înafara lor, oricine se poate îmbolnăvi, noi ne-au reluat pe tăcute vechile obiceiuri. Petrecem, ne distrăm, dansăm, ne iubim, ne îmbrăţişăm. Spre disperarea guvernanţilor, am ales să trăim ca oamenii normali. Să fie acesta un semn de inconştienţă sau de înţelepciune?

Note:

  1. https://www.capital.ro/soc-total-cati-romani-au-de-fapt-covid-s-a-aflat-abia-acum.html.
  2. Idem.
  3. Romanian Global News, 21.08.2020 https://rgnpress.ro/2020/08/21/epidemiologul-sef-de-la-agentia-de-sanatate-publica-din-suedia-este-foarte-periculos-sa-crezi-ca-mastile-de-fata-ar-putea-schimba-jocul-atunci-cand-vine-vorba-de-covid-19-alooo-ta/.

A consemnat pentru dumneavoastra Teodor Palade via teopal.ro.

/0 Comments/by
salbatici imperialisti, nicolae ceausescu, kim ir sen

Radu Tudorancea – Sălbăticia cotropitorilor imperialiști

salbatici imperialisti, nicolae ceausescu, kim ir sen

Radu Tudorancea - Sălbăticia cotropitorilor imperialiști

O atenție deosebită a fost acordată de către oficialii de la București chestiunii ajutorării, în diferite moduri, a părții nord-coreene. Dincolo de sprijinul în produse oferit de către statul român – numai în anul 1953 Romania a dispus trimiterea în Coreea de Nord de mărfuri și produse totalizând peste 15 milioane de ruble, precum benzină auto 3500 de tone, 1500 de tone petrol și motorină, 200 de tone de conserve de carne, 500 de tone țigări, cereale, medicamente – diriguitorii de la București au impulsionat și susținut o campanie de colecție publice pentru ajutorarea frontului coreean.

 Primele acțiuni concentrate ale autorităților de la București în vederea ajutorării „victimelor agresiunii americane în Coreea” au debutat în ianuarie 1951, fiind precedate de popularizarea „Apel” care, după ce descria „sălbăticia cotropitorilor imperialiști, care în furia lor bezmetică se dedau la acte de cruzime fără seamăn împotriva femeilor, bătrânilor și a copiilor lipsiți de apărare”, canaliza mânia „cetățenilor cinstiți” ai Republici Populare Române, îndemnîndu-i să-și manifeste solidaritatea cu cauza poporului coreean prin donarea de bunuri sau bani. […] Urmare a acțiunilor de mobilizare, numai în capitală fuseseră alcătuite și pregătite pentru „munca de agitație pe teren” 2301 echipe, cu peste 4500 de agitatori.

 O altă modalitate de strângere de fonduri a fost aceea de organizare a unor „manifestări artistice”, ale căror beneficii erau direcționate pentru ajutorarea poporului coreean. […] Un prim bilanț al „campaniei din ianuarie” arăta că se ținuseră 7998 adunări, cu peste 19,403 echipe și aproape 50,000 de agitatori.

 […] O importanță deosebită a fost acordată „muncii de lămurire”, fiind prevăzute, între modalitățile de sensibilizare a populației, publicarea unei „fotogazete despre lupta eroică a poporului coreean” – într-un tiraj de 40,000 de exemplare; producerea și distribuția unui diafilm destinat populației de la sate; răspândirea, pe întreg teritoriul țării, a două afișe îndemnând la ajutorarea poporului coreean – fiecare câte 100,000 de exemplare; tipărirea și răspândirea de „chemări”, „fluturași” și „diapozitive mobilizatoare”.

 […] Succesul acțiunii a fost unul deosebit, așa încât, potrivit unor date centralizate, publicate de „Scânteia” la sfârșitul anului 1951, rezultă că grație sentimentelor „de frățească dragoste, milioane de cetățeni ai patriei noastre” ai predat celor peste 50,000 de echipe darurile lor pentru poporul coreean. În întreaga țară s-au strâns peste 600,000 obiecte de îmbrăcăminte ca paltoane, costume, căciuli, mănuși, bumbac și peste 1600 de cereale și alimente ca grâu, porumb, zahăr, conserve.

/0 Comments/by
emanoil gojdu, fundatia gojdu

„Fundaţia Gojdu”, o afacere cu aur şi imobile de 3 miliarde de euro

emanoil gojdu, fundatia gojdu

„Fundaţia Gojdu”, o afacere cu aur şi imobile de 3 miliarde de euro

Emanuil Gojdu, avocat şi om politic, a stabilit prin testament ca o mare parte a averii sale să fie administrată de o fundaţie, care să-i poarte numele după moarte. Prima reprezentanţă a fundaţiei, condusă de Andrei Şaguna, a fost înfiinţată în 1870 sub patronajul Congresului Naţional Bisericesc Ortodox. Nu întâmplător, vă prezentăm astăzi două articole apărute în anii 2008 şi 2015 cu trimitere la moştenirea lăsată de Emanuil Gojdu, la acordul, semnat din partea Guvernului României de Mihai Răzvan Ungureanu, care prevedea înfiinţarea Fundaţiei Publice Româno-Ungare „Gojdu”, cu sediul la Budapesta. Despre cum s-au derulat evenimentele şi despre consecinţele nefastului acord româno-maghiar încheiat sub coordonarea prim ministrului României din acea vreme – Călin Popescu Tăriceanu, actualul Preşedinte al Senatului României – vă lăsăm să citiţi şi să concluzionaţi singuri.

O mare parte a averii se află într-o bancă din Austria

În 2005, Guvernul Tăriceanu a încheiat cu guvernul ungar un act juridic prin care patrimoniul era renaţionalizat de statul ungar, Fundaţia Gojdu, în varianta gândită de Emanuil Gojdu, era desfiinţată, iar testamentul, anulat. Actul prevedea înfiinţarea unei noi fundaţii, în Ungaria, care să se ocupe doar de studenţii români aflaţi acolo, cu fonduri puse la dispoziţie de statele român şi maghiar, dar nu mai spunea nimic despre banii lăsaţi de Emanuil Gojdu. Documentul a fost conceput de Mihai Răzvan Ungureanu (M.R.U.), în calitate de ministru de externe. Acest acord a stârnit, cum era de aşteptat, nemulţumirea Bisericii Ortodoxe Române. În urma scandalului care a urmat, Parlamentul a respins iniţiativa şi a repus Fundaţia Gojdu de la Sibiu în drepturile ei. În anul 2012, premierul Victor Ponta a anunţat că o comisie de control va verifica modul în care M.R.U. a încercat să înstrăineze Fundaţia Gojdu. Acesta e motivul pentru care, înainte de votul din Parlament pentru numirea lui Ungureanu în funcţia de şef SIE, s-a vorbit despre „Fundaţia Gojdu, piatra de moară de la gâtul lui M.R.U.”. Din verificările Fundaţiei Gojdu din Sibiu reiese că într-o bancă din Austria există o parte din averea lăsată moştenire studenţilor români, sub formă de aur. Acest lucru ar putea explica dorinţa de a şterge urmele acestui act de caritate vechi de 150 de ani.

Prin Tratatul de la Trianon, Ungaria era obligată să restituie bunurile „Fundaţiei Gojdu”

Pe 4 noiembrie 1869, Emanuil Gojdu, unic moştenitor al unei familii de aromâni aşezaţi în Oradea, înfiinţa, prin actul său testamentar, „Fundaţia Gojdu”, condusă de Mitropolitul Ardealului. Fundaţia a-nceput să funcţioneze în 1871, imediat după moartea întemeietorului, care a lăsat o mare parte din imensa lui avere, prin intermediul fundaţiei, „în beneficiul naţiunii române din Ungaria şi Transilvania, pentru prosperitatea şi înflorirea Patriei, a Bisericii Răsăritene Ortodoxe şi a Naţiei Române”. După moartea lui Gojdu, fundaţia a fost condusă tot de un aromân, prieten bun cu marele filantrop: mitropolitul Andrei Şaguna. Până în 1918, sub îndrumarea Reprezentanţei, Fundaţia Gojdu şi-a sporit considerabil patrimoniul mobiliar şi imobiliar, construind la Budapesta, între străzile Kiraly şi Dob, 7 corpuri de clădiri, cumpărând un imobil în Oradea şi acţiuni la băncile Pesti Hazai Elso Takarekpenztar şi Hazai Bank, din Budapesta. Astfel, a devenit cea mai mare fundaţie românească din fosta monarhie austro- ungară. Între 1871 şi 1918 au fost date 4.455 de burse Între anii 1871 şi 1918, fundaţia a acordat 4.455 de burse pentru studenţi şi elevi.

După Primul Război Mondial, averea fundaţiei a rămas aproape în întregime în Ungaria

Reprezentanţa funcţiona la Sibiu, iar administraţia bunurilor aflate la Budapesta îşi avea sediul pe strada Hollo, la numărul 8. După înlăturarea monarhiei austriece, Ungaria a fost obligată – prin articolul 247 al Tratatului de pace de la Trianon – să restituie toate proprietăţile fundaţiilor. De bunurile lăsate de Gojdu urmau să beneficieze românii ortodocşi din România (în proporţie de 90%), din Iugoslavia şi Cehoslovacia (6%) şi din Ungaria (4%). La data de 27 octombrie 1937 s-a semnat la Bucureşti un acord definitiv prin care Ungaria se obliga să restituie României, în termen de 30 de zile de la intrarea în vigoare a documentului, întregul patrimoniu al Fundaţiei Gojdu, pentru a fi pus la dispoziţia reprezentanţei din Sibiu. Acordul a fost ratificat în 1938 de România şi pe 20 iunie 1940 de Ungaria. Conform variantei maghiare, nu a fost aplicat din cauza evenimentelor ce au survenit după Dictatul de la Viena, din 30 august 1940, deşi până în 1944, România a fost aliatul Ungariei şi nu existau motive ca tratatul să nu fie aplicat…

Aromânii au venit în Transilvania după ce oraşele le-au fost devastate de bande turco-albaneze

Familia de macedoromâni Gojdu îşi are rădăcinile undeva în partea de vest a Balcanilor. Venirea lor în Transilvania are o istorie mai puţin cunoscută de public. Triburile de păstori macedoromâni din Epir şi Albania de Sud au reuşit, sub dominaţia otomană, să-şi păstreze în mare parte autonomia locală şi privilegiile de care se bucurau sub împăraţii bizantini. Datorită libertăţii de mişcare şi aptitudinilor pentru comerţ, ei au devenit cărăuşii, călăuzele şi stăpânii celor mai importante drumuri din această zonă a Europei. Către finele secolului al XVI-lea, forţa economică a triburilor a început să crească. Iar după anul 1700, oraşele aromânilor, precum Metopa şi Moscopolea, au devenit unele dintre cele mai puternice centre comerciale şi chiar industriale din zonă. Începând cu mijlocul secolului al XVII-lea însă, aceste oraşe au fost devastate de bande turco-albaneze, care au reuşit, în scurt timp, să le radă de pe faţa pământului.

Majoritatea localnicilor a plecat, cu toată averea, în Ungaria şi în Ardeal, fiindcă Imperiul austriac le promitea favoruri pentru a-i atrage. În anul 1782, de pildă, un oarecare Jefarovici a fost înnobilat de împărat fiindcă izbutise să colonizeze pe pământurile Austriei circa 500 de familii de macedoromâni. Întemeietori de fabrici, ateliere şi tipografii, macedoromânii au pus în valoare bogăţiile Ungariei şi au fondat marile companii comerciale care legau economic Apusul şi Răsăritul Europei. Mai mult, familia de aromâni Sina, înnobilată de împăratul Francisc I în 1818, a pus bazele Creditului Agrar Ungar, a întemeiat Societatea de Asigurare Maghiară, a participat la promovarea căilor ferate şi a navigaţiei cu vapoare, a creat Muzeul Naţional, Academia Comercială, Teatrul Naţional, Conservatorul, Corpul pompierilor şi Palatul Academiei de Ştiinţe Ungare. „În faţa acestor măreţe opere, un glumeţ ar putea spune că baronul Sina a întemeiat, cu ajutorul ungurilor, statul maghiar însuşi!”, este de părere istoricul Victor Papacostea.

Senatul României a respins O.U.G. 183/2005

Senatul a adoptat, cu 88 de voturi „pentru” şi două abţineri, proiectul de lege privind respingerea Ordonanţei de urgenţă 183/2005 pentru ratificarea Acordului între Guvernul României şi Guvernul Republicii Ungare privind înfiinţarea Fundaţiei Publice Româno-Ungare „Gojdu”, semnat la Bucureşti, la 20 octombrie 2005. Raportul suplimentar comun, redactat de Comisia juridică şi Comisia pentru cultură, de însuşire a punctului de vedere al Camerei Deputaţilor de respingere a actului normativ, a primit 88 de voturi „pentru”, un vot „împotrivă” şi cinci abţineri. Acordul, semnat din partea Guvernului României de Mihai Răzvan Ungureanu, prevedea înfiinţarea Fundaţiei Publice Româno-Ungare „Gojdu”, cu sediul la Budapesta, a cărei înfiinţare şi funcţionare ar fi trebuit să se facă potrivit legislaţiei maghiare.

Senatul – for decizional în privinţa acestui act normativ

Potrivit textului acordului, fundaţia ar fi avut ca scop cinstirea memoriei lui Emanuil Gojdu şi sprijinirea cooperării între cele două ţări, urmând să acorde burse, să se ocupe de organizarea de expoziţii, de programe ştiinţifice şi conferinţe şi să sprijine funcţionarea muzeului şi a bibliotecii „Emanuil Gojdu”. Potrivit înţelegerii între statul român şi cel maghiar, patrimoniul fundaţiei urma să fie alcătuit din moştenirea Gojdu, la care să se adauge, anual, o contribuţie de câte 200.000 de euro din partea României şi Ungariei. Executivul menţiona, sub semnătura premierului Călin Popescu Tăriceanu, că, astfel, erau „armonizate prevederile testamentare ale marelui mecena Emanuil Gojdu cu realităţile contemporane şi cu dorinţa împărtăşită a celor două guverne ca demersul să fie unul comun româno-ungar, similar reconcilierii franco-germane”.

Intrată în circuitul legislativ imediat după adoptare, ordonanţa a fost respinsă de Camera Deputaţilor în data de 30 martie 2006, ea fiind înregistrată la Senat pentru dezbatere în data de 7 aprilie 2006. Cu acest proiect de lege de respingerea a ordonanţei au fost sesizate în fond Comisia juridică şi Comisia pentru cultură. Actul normativ a fost înscris, până în prezent, de mai multe ori pe ordinea de zi a Senatului pentru a fi dezbatut, însă, în urma unor discuţii aprinse, el a fost retrimis la comisii pentru rapoarte suplimentare, ultima decizie a plenului fiind ca, pentru această ordonanţă să fie adoptat un raport comun al Comisiei juridice şi al Comisiei pentru cultură. Cele două comisii, care anterior solicitaseră adoptarea textului ordonanţei, au revenit asupra punctului lor de vedere, propunând plenului respingerea acesteia, însuşindu-şi, astfel, poziţia Camerei Deputaţilor.

Emanuil Gojdu şi-a lăsat moştenire „averea întreagă acelei părţi a naţiunii române din Ungaria şi Transilvania care se ţine de religia ortodoxă”

Membrii celor două comisii au considerat că, prin crearea Fundaţiei Publice Româno-Ungare „Gojdu”, de către guvernele celor două state „se încalcă în mod flagrant voinţa marelui patriot român”. Raportorii au explicat că, printr-un testament întocmit în noiembrie 1869, Emanuil Gojdu şi-a lăsat moştenire „averea întreagă acelei părţi a naţiunii române din Ungaria şi Transilvania care se ţine de religia ortodoxă”. Comisiile sesizate în fond avertizau că a ratifica acest acord ar însemna a renunţa, în mod oficial, la drepturile pe care statul român le are asupra moştenirii Gojdu, care a fost confiscată, în 1952, de autorităţile comuniste maghiare şi pe care autorităţile statului maghiar de după 1990 au refuzat să o retrocedeze, aşa cum a procedat în situaţii similare, statul român. Mitropolitul Ardealului, Laurenţiu Streza, preşedintele „Fundaţiei Gojdu”-Sibiu, care a participat la şedinţa de luni, a trimis membrilor Comisiei juridice a Senatului o scrisoare prin care arăta că, din punct de vedere legal şi moral, moştenirea Gojdu aparţine credincioşilor ortodocşi, de ea neputând să dispună nici statul român, nici statul maghiar, aceasta nefiind proprietatea de stat, ci proprietate privată.

În opinia sa, Acordul româno-maghiar exclude, în fapt, moştenitorul testamentar al averii Gojdu şi anulează, practic, Acordul încheiat între cele două ţări în anul 1937, prin care Fundaţia Gojdu putea intra în posesia moştenirii testamentare. Mitropolitul Laurenţiu Streza arăta că Fundaţia Gojdu, care este o fundaţie românească permanentă, aflată sub patronajul Mitropoliei Ardealului, are dreptul la moştenirea şi administrarea proprietăţilor lui Emanuil Gojdu, aceasta fiind singura moştenitoare legală a bunurilor patrimoniale naţionalizate de cele două state comuniste – România şi Ungaria – în 1952. „Aşa cum toate bisericile de etnie maghiară din Transilvania şi-au revendicat toate moştenirile, se cuvine şi este drept şi moral ca Statul român, prin Guvern şi Parlament, să apere şi drepturile românilor ortodocşi din Ungaria şi Transilvania, prevăzute numai pentru ei în Testamentul Emanuil Gojdu”, se arăta în documentul citat.

În momentul votului, în sala plenului se aflau şase senatori U.D.M.R. Preşedintele Comisiei juridice, Peter Eckstein Kovacs (U.D.M.R.) a votat „împotrivă” la supunerea la vot a raportului de respingere a ordonanţei şi nu şi-a mai exercitat dreptul de vot cu ocazia votului la proiectul de lege de respingere a ordonanţei.

Sursă: art-emis.ro.

/0 Comments/by
sergentul, educatie sexuala, vasile alecsandri

Ionuț Țene – De la poezia „Sergentul” de Vasile Alecsandri la ora de educație sexuală în programa școlară

sergentul, educatie sexuala, vasile alecsandri

Ionuț Țene - De la poezia „Sergentul” de Vasile Alecsandri la ora de educație sexuală în programa școlară

În ultimii ani, învățământul din România s-a schimbat foarte mult în direcția desprinderii de un model clasic de educație. Programele școlare s-au schimbat gradual într-un mod radical, iar teme de istorie națională sau ale literaturii române pur și simplu au dispărut. În general educația patriotică, textele literaturii române clasice au fost eliminate, introducându-se noi materii, ca educația civică europeană ideologizată și cea sexuală. În general se preferă, ca în perioada URSS, eliminarea materiilor care se bazează pe rădăcinile, ierarhiile și tradițiile educaționale pentru a fi înlocuite cu direcții noi, care nu au nicio legătură cu identitatea și educația clasică. Se repetă mancurtizarea, ceea ce critica Cinghiz Aitmatov în romanul „Vaporul alb”. E o politică intenționată de diluare a identității pentru ca elevul să devină un cetățean european fără o legătură originară cu comunitatea locală și națională. Zilele trecute m-am întâlnit cu niște tineri care nu cunoșteau texte literare clasice românești pentru că de mulți ani nu se mai fac acestea la școală. Erau mai informați despre un scriitor post-modernist din Germania decât despre Vasile Alecsandri. Un singur tânăr știa de poezia „Sergentul” învățată de la tatăl său care o recită în anumite momente emoționale. S-a ajuns în România europeană ca în perioada fanariotă, în care tinerii află de texte literare și cronici de istorie națională de la părinți, într-un mediu privat, pentru că la școală se învăța în grecește despre istoria imperiului otoman, atunci, azi despre federația europeană. Credeți-mă și azi îmi dau lacrimile când citesc poezia „Sergentul” de Vasile Alecsandri, pe care am învățat-o pe de rost în clasa a cincea, când profesorul ne-a predat-o din manualul de litaratura română cu căldură și empatie.

Pe drumul de costişe ce duce la Vaslui
Venea un om, cu jale zicând în gândul lui:
„Mai lungă-mi pare calea acum la-ntors acasă…
Aş vrea să zbor, şi rana din pulpă nu mă lasă!”
Şi bietul om, slab, palid, având sumanul rupt
Şi o cămaşă ruptă bucăţi pe dedesupt,
Păşea trăgând piciorul încet, dar pe-a lui faţă
Zbura ca o lumină de glorie mareaţă,
Şi-n ochii lui de vultur adânci, vioi şi mari
Treceau lucioase umbre de eroi legendari.
Opinca-i era spartă, căciula desfundată,
Dar fruntea lui de raze părea încoronată.
Calică-i era haina, dar străluceau pe ea
Şi crucea „Sfântul Gheorghe” ş-a „României Stea”.

Se promova eroismul și patriotismul țăranului român ca bază funciară a educației civice de construcție a unui stat modern care și-a câștigat independența cu arma în mână. Așa s-a făcut România mare, nu cu texte ideologice și propagandistice. Eroismul acestui țăran român a fost salutat de un colonel ce conducea un regiment de cavalerie, când a văzut pe pieptul soldatului valah strălucind „Crucea Sfântul Gheorghe”. Ofițerii ruși salutau cu respect eroismul țăranului român.

Când crucea „Sfântul Gheorghe” pe sânul lui o vede
Ş-opreşte regimentul, iar bravul colonel
Se-nchină la drumeţul, s-apropie de el
Şi-i zice cu blândeţe: „De unde vii, străine?”
„Vin tocmai de la Plevna.” „Cum e acolo?” „Bine.”
„Dar aste decoraţii cum, cine ţi le-a dat?”
„Chiar domnitorul nostru ş-al vostru împărat.”
„Dar pentru care fapte?” „Ştiu eu?… Cică drept plată
Că am luat eu steagul reduţei… şi pe dată
Cu el, străpunşi de glonţuri, ne-am prăbuşit în şant…”
„Dar ce rang ai, voinice?” „Am rang… de dorobanţ!”
Atunce colonelul, dând mâna cu sergentul,
Se-ntoarce, dă un ordin… Pe loc, tot regimentul
Se-nşiră, poartă arma, salută cu onor
Românul care pleacă trăgând al lui picior.

Poezia a fost compusă de Vasile Alecsandri la Mircești în decembrie 1877, înainte să cadă Plevna.

După noua programă pregătită de Ministerul Educației istoria, româna, latina , muzica și educația religioasă vor fi eliminate treptat, fapt ce a indignat Academia Română. Acest for important al națiunii consideră că diminuarea numărului de ore de ştiinţe, inclusă în cele patru variante ale planului cadru pentru învăţământul gimnazial redactate de specialişti din Ministerul Educaţiei, compromite „competitivitatea înaltă”, într-un context global în care domeniile ştiinţelor de vârf constituie motorul economiei mondiale. „Academia Română a luat act de recenta publicare a celor patru variante ale planului cadru pentru învăţământul gimnazial din România redactate de grupurile de lucru ale Ministerului Educaţiei şi Cercetării. Constatăm cu surprindere şi cu îngrijorare că toate cele patru variante prevăd înjumătăţirea numărului de ore (de la două la una pe săptămână) pentru limbile moderne, pentru istorie, fizică, chimie şi biologie, precum şi eliminarea completă a limbii latine şi a orelor de dirigenţie (‘dezvoltare personală’). Orele de educaţie muzicală, educaţie plastică şi religie rămân şi ele cu un statut incert, mai degrabă tolerate în noile programe decât aşezate la locul care li se cuvine”, se arată într-un punct de vedere al Academiei pe această temă.

În document, semnat de Biroul Prezidiului acestui for, se reaminteşte că în februarie 2016, Academia Română şi 500 de membri ai comunităţii academice au făcut apel la Ministerul Educaţiei să nu elimine limba latină şi să nu reducă numărul de ore de istorie şi limba română din planurile cadru ale învăţământului gimnazial. „Venim, aşadar, şi acum să reamintim că reducerea numărului de ore de istorie şi geografie şi eliminarea limbii latine vor atenta grav la consolidarea în rândul elevilor a sentimentului identitar şi a stimei de sine ca români şi europeni. Fără conştiinţa rădăcinilor, a istoriei şi a trunchiului lingvistic şi civilizaţional latin comun împărtăşite de români cu celelalte naţiuni europene, poporul nostru va fi lipsit nu doar de reperele care îi asigură stabilitatea naţională, ci şi de elementele care îi facilitează aderarea la Uniunea Europeană ca spaţiu cultural şi de civilizaţie. Cultura generală, aceea pe care şcoala are menirea să o formeze, nu este altceva decât cultura comună, împărtăşită de toţi membrii unei anumite societăţi, iar societatea românească are în comun cu multe alte societăţi europene tocmai această întemeiere latină – istorică, civilizaţională – a identităţii noastre”, arată Academia.

Viitorul care se pregătește, din păcate, elevului român este educația sexuală și cea civică, o pastișă propagandistă ideologică marxizantă. Dacă nu se învață poezia „Sergentul” de către tinerii României, atunci vor ști doar despre culisele sexului de la Bruxelles, devenind cetățeni perfecți ai unei brave noi lumi, de consumatori perfecți pentru marile corporații în care vor ști mai mult de Robert Schumann decât despre Vasile Alecsandri sau Mihai Eminescu. Educația clasică oferă conținut și oferă inteligență unui bun cetățean român și european.

A consemnat Ionuț Țene via uzp.org.ro.

/0 Comments/by
mihai eminescu, ziua lui eminescu, romania, societatea, statul, basarabia

Mihai Eminescu – Cu cît oamenii se egalizează cu atîta devin mai puțin liberi

mihai eminescu, ziua lui eminescu, romania, societatea, statul, basarabia

Mihai Eminescu - Cu cît oamenii se egalizează cu atîta devin mai puțin liberi

Domnia străină a început cu desființarea treptată a oștirii, în urmă a venit despoiarea tuturor claselor societății, scăderea repede a populației, care în secolul trecut nu mai ajungea nici la un milion. Sentimentul de drept și datinele vechi dispărînd, se simte necesitate de-a stabili norme scrise pentru viața oamenilor. Sub domniile străine se tipăresc adevărați codici în locul legiuirilor de mai nainte. Precum corupția îmbătrînește pe individ, astfel putrejunea bizantină a îmbătrînit înainte de vreme pe poporul românesc. Într-adevăr, acum două sute de ani aflăm o mulțime de caractere ale evului mediu: aflăm pe jurați în chestii civile, ceva cu totul medieval, gratuitatea serviciilor publice, o jurisdicțiune limitată a proprietarilor mari pe pămînturile lor; dar caracterul esențial al feudalității e natura proprietății, lipsa proprietății de mijloc și a celei mici. Proprietatea răzășască nu era mică, din contra, mare. Era o moșie mare care se dăduse nu unui individ, ci unui neam. Posesiunea acestui teritoriu se subîmpărțea din timp în timp după numărul membrilor neamului. Cea mare se păstra indiviză și, pentru a nu se micșora puterea politică a familiei, se moștenea în cele mai multe cazuri de cătră unul singur, mulțumindu-se ceilalți copii cu cîte-o zestre în bani sau în avere mobiliară. Din documente se văd resturi de inalienabilitate și o îngreuiare foarte mare a cumpărăturii. Pentru a se vinde o moșie trebuiau consultați toți membrii familiei, precum și toți megieșii. Dacă unul din membrii familiei ar fi lipsit din țară, dreptul lui de a răscumpăra moșia nu se prescria în zeci de ani.

Dispărînd sistemul feudal, sau mai drept zicînd semifeudal, ce mai rămînea alt decît formele curat esterioare ale regimului vechi, titlurile?

În realitate, sistemul feudal e un sistem al libertății celei mai mari, al descentralizării, al autonomiei comunale, al neatîrnării claselor; oamenii nu erau egali și tocmai pentru aceasta erau liberi. Cu cît oamenii se egalizează, cu atîta devin mai puțin liberi. Proprietățile mari împărțindu-se și subîmpărțindu-se, schimbîndu-și originea prin cumpărătură cu bani, era evident că drepturile vechi de jurisdicție deveneau o vexare a unei mîni de oameni pe un petic de pămînt, pe care statul nu putea s-o mai recunoască.

În teorie generală cată dar să spunem că esența sistemului vechi încetase cu domniile străine, că sub acestea s-a stins statul natural pentru a face loc celui artificial.

Pre cînd în societatea veche toate clasele stăteau în raporturi atît de bine însemnate precum stau diferitele organe într-un corp, fiindu-și unul altuia de ajutor reciproc și necontestîndu-și unul altuia funcționarea, în societatea nouă acea armonie naturală încetează și cată a se introduce una artificială prin legi scrise. Organele unui om sănătos funcționează în mod regulat, fără ca el să știe anatomie sau fiziologie; ba el n-are nici nevoie de-a avea scris pe hîrtie cum îi bate inima și cum circulează sîngele. Abia cel bolnav simte trebuința de a-și consulta organizațiunea sa, de-a consulta texturi scrise despre modul cum e făcut și cum ar trebui să subvină naturii sale, ca să nu moară. Pessima republica, plurimae leges. Cu cît e mai rău statul, cu cît e mai abătut de la natura lui, cu atîta mai multe legi trebuiesc.

Lipsa aproape absolută de legi scrise în evul mediu ne dovedește o stare de deplină sănătate a statului. El n-avea nevoie de rețete scrise, de advocați pentru a trăi.

Așadar, ceea ce-a făcut progres în România nu e libertatea, nu e principiul autonomiei locale, nu e funcționarea liberă a părților pentru prosperitatea întregului, ci egalitatea și omnipotența statului. Statul e atît de omnipotent în România încît totul atîrnă de centru, pînă și numirea unui primar de comună rurală. Spună-ni-se dacă în timpul vechi se mai întîmpla ca un consiliu comunal, vornicul și paznicii, șoltuzul și pîrgarii să fie în bătaia decretelor ministeriale de dizolvare și de numire?

Cînd însă statul a devenit omnipotent, e firesc și cată să cerem realitatea principiului monarhiei constituționale. Căci dîndu-se omnipotența aceasta ca jucărie în mîna unui partid, fără ca domnul să-și exercite controlul asupra lui, atunci se-ntîmplă lucruri ca concesia Stroussberg, împrumuturi de milioane netrecute în socoteli, ca cele 8 milioane ale Rusiei, ridicarea cheltuielelor bugetare cu 34 la sută, decorarea cu medalii și ordine a lui Nichipercea și a egalilor săi, numirea unor advocați de mîna a doua în directorate unde se cer vaste cunoștinți tecnice și mecanice, spoliarea tezaurului public prin crearea de lefuri fabuloase în folosul patrioților de meserie, cu-n cuvînt statul omnipotent devine o jucărie în mîna demagogilor, iar poporul se zbate fără putere, jumulit și esploatat într-un mod neomenos de cătră o tagmă de oameni fără merit, fără știință, fără caracter, fără patrie chiar.

[TIMPUL, 26 iulie 1880]

/0 Comments/by
dan chitic, panisteria

Dan Chitic – Scurt bilanț intermediar al Panisteriei

dan chitic, panisteria

Dan Chitic - Scurt bilanț intermediar al Panisteriei

Instituirea terorismului medical la nivel global, controlul strict al populației, anihilarea dreptului la exprimare și limitarea libertății de credință

În ultimele trei luni, conducătorii înțelepți și iubitori ai țării noastre, alături de luminații lideri ai OMS și a majorității statelor lumii au luat numeroase măsuri ferme și curajoase pentru a proteja populația de un inamic nou și necunoscut pana anul asta: terifiantul, înfiorătorul, perfidul și criminalul CoVid19! Afirmația anterioară este axiomatică și apriorica și trebuie luată telle quelle, neputând fi sub niciun aspect contrazisă sau contrargumentată.

Plecând de la această teză irefutabilă, dogmatizată, voi îndrăzni să fac o scurtă enumerare, desigur incompletă, a schimbărilor dramatice pe care lumea noastră le-a suferit în doar câteva luni, schimbări care vor modifica iremediabil lumea pe care o știam și care au creat ceea ce numim NOUA REALITATE, NOUA LUME POSTCOVID sau, mai pe vechi spus dar într-o cu totul altă lumină și accepțiune: NOUA ORDINE MONDIALĂ (POST PLANDEMONICĂ)!

Cum aproape nimeni nu mai are timp și răbdare să citească, o sa încerc sa fiu cât de concis pot…

  1. Instituirea terorismului medical de către stat la nivel global: „CoVide et impera!”. Este prima oară în istoria omenirii când toate statele au recurs simultan la teroare ca armă de stat – la teroarea medicală. Apoi este prima oară când toate statele au folosit arma terorii, nu împotriva unui dușman extern (cum s-a întâmplat atât de des în istorie), ci împotriva propriilor populații. Tot pentru prima oară în istoria lumii frica de străin (xenofobie – n. red.) promovată „tradițional” de toate statele lumii a fost transformată în frica de aproapele – „aproapele” devenind străin sub imperiul legii, toate purtând numele de „distanțare socială”. O altă premieră absolută este ruperea oricărei continuități între noțiunea de comunitate, popor și cea de stat, statele urmărind și instituind politici de dezagregare a țesutului social și favorizare a individualismului – teza oficial dogmatizată fiind că unica soluție de supraviețuire a speciei este izolarea.
  2. Limitarea libertății de credință și al dreptului la libertatea de conștiință. Niciodată, repet, niciodată, în istoria omenirii, întreaga populație umană nu a fost împiedicată la nivel global să se închine divinității, care cum știa fiecare că trebuie să o facă, conform propriilor convingeri. Niciodată creștinii (ortodocși, catolici sau reformați) nu au fost toți împiedicați să intre în biserici și să celebreze Învierea, indiferent că vorbim de Ierusalim, Constantinopol, Vatican, dealul Patriarhiei sau Văscăuți. De același tratament au avut parte și mozaicii, și musulmanii (să amintim că Mecca a fost închisă sau că, mai ieri, în preziua Bairamului, în Izmir, din minaret se cânta Bella Ciao), hindușii și budiștii – care tot de pandemie au fost împiedicați să se bucure de ziua lui Budha.
  3. Controlul strict al populației. Niciodată, în istoria umanității, omenirea nu a fost mai strict controlată decât în ultimele luni. Interdicția de a părăsi locuința a făcut ca întreaga comunicare personală sau de afaceri să se facă aproape exclusiv online, ceea ce a dat ocazia „gardienilor lumii noastre” să afle tot, absolut tot, la nivel de detaliu, chiar și puținul pe care nu-l știau. Pe de altă parte, interdicția de a părăsi țara a făcut imposibilă comunicarea directă, nemediată și necenzurată a informațiilor între popoarele lumii, ceea ce e un alt fapt fără precedent. Și NU, online-ul nu suplinește comunicarea directă, cu atât mai mult cu cât CENZURA A DEVENIT O POLITICĂ GLOBALĂ. Nu în ultimul rând, lupta împotriva coronavirusului a justificat îndesirea camerelor de supraveghere stradală și apariția, tot în premieră, a camerelor termice.
  4. Anihilarea dreptului la liberă exprimare. Este prima oară în istoria lumii când, la nivel global, libertatea presei a fost suprimată. Niciodată, până acum, nu a existat o unanimitate într-o anumită privință, oricare ar fi fost ea, în rândul jurnaliștilor de tot felul și din toate colțurile lumii. Orice poziție contrară dogmei de stat e de îndată sufocată, marginalizată, ridiculizată, și cu siguranța plătită de adversarii ideologici: în lumea „civilizată”, „ereticii”, scepticii întru ale covidului sunt plătiți de ruși, chinezi și alte neamuri aflate pe „axa răului”, iar în cealaltă parte de lume, jurnaliștii infideli covidului sunt corupți de vestici, desigur.
  5. Pauperizarea populației. Plandemonia, pardon – pandemia, a justificat nu doar tăierea temporară a unor venituri și suprimarea multor joburi la nivel global, ci constituie premizele unei noi epoci – telemunca, ce va fi dublată în curând de robotizarea posturilor efective de lucru. Totul pentru evitarea „contaminării”, evident. Doar că telemunca va fi inevitabil mai prost plătită, iar robotizarea și automatizarea (deja începută – vezi casele de marcat automate din hipermarketuri) vor duce la limitarea locurilor de muncă și scăderea presiunii asupra angajatorilor de a mări salariile. De unde sărăcia endemică ce ne va paște și după criza economică de proporții biblice ce abia a început.
  6. Eliminarea la minimum a serviciilor sociale și a asistenței medicale. Precum ați auzit, deși numărul morților cu covid e „înspăimântător”, mortalitatea la nivel național, și veți vedea, la nivel global, va fi în scădere. Asta deși enorma majoritate a spitalelor a fost „rezervată” covidienilor. Se spune mai puțin că peste tot în lume spitalele de „linia a doua și a treia” au rămas absolut goale! Și totuși… deși cu morții cu covid, mortalitatea a scăzut… deci spitalele acelea care acum sunt goale vor putea fi închise. Și se vor Închide. Vor fi înlocuite cu niște planuri amănunțite de transformare a diferitelor clădiri publice și stadioane în spitale de campanie. La fel și cu școlile. Teleînvățătura dă deja rezultate „fenomenale”, promovabilitatea fiind unanimă, desigur, motiv pentru care viitorul învățământului îl pregustăm chiar acum.
  7. Îndatorarea statelor-națiuni. „Dezastrul economic iminent”, ce ne este profețit de prea multă vreme ca să nu vină cu certitudine, face deja ca țările, statele-națiuni, să se îndatoreze într-o viteză nemaivăzută până acum. De la cine? Păi… de la cine are banii: de la marea finanță mondială multi- și trans-națională. Finanța Globală și globalistă. Care va exercita în curând un control absolut asupra guvernelor statelor.

Și toate astea pentru doar aproximativ 240.000 de victime la nivel global (nu discutăm acum și aici despre modul de raportare a victimelor!), respectiv mai puțin de 0,003% din populația lumii. Mii de ani de construcție socială și societară prin contribuția directă a miliarde de persoane pe cale să fie, dacă nu anihilată, în mod sigur șubrezită de „oamenii noștri de stat”… și asta pentru pierderea a doar 0,003% din populația lumii! Spun „doar” nu pentru că viețile pierdute ar fi puține sau lipsite de importanță, Doamne ferește! Spun „doar” pentru că, fără intervenția luminată a conducătorilor noștri, numărul victimelor ar fi fost mult mai mare, desigur!

Și oricare ar fi fost impactul virusului mă întreb: merită viața trăită de către om, dacă viața nu mai e viață… și dacă omul nu mai e om?

Desigur, toate astea merită dezvoltate și analizate teologic, filozofic, sociologic și constituțional, fiecare, în detaliu. Cu argumente și contraargumente. Dar cine mai are timp să citească?

Timpul se grăbește groaznic cu noi, cu fiecare în parte, dar și cu toți împreună!

A consemnat Dan Chitic, articol apărut în CERTITUDINEA nr. 69, 2020.

/0 Comments/by
noua normalitate, progresisti

Gheorghe Piperea – Progresiștii și „noua normalitate”

noua normalitate, progresisti

Progresiștii și „noua normalitate”

Ideea de „nouă normalitate” pe care o tot auzim pe la influencerii vieții și pe care o auzim repetată ca o mantră de aplaudacii dictaturii medicale conține o parte din planul transhumanist de remodelare și de „re-editare” a omului. Calificat de Francis Fukuyama (în 2004) drept „una dintre cele mai periculoase idei ale lumii contemporane”, transhumanismul țintește către omul „îmbunătățit”, burdușit cu droguri și chimicale, împănat cu tehnologie și ușor de ridicat („up-load-at”) în spațiul virtual, asexuat sau gender-fluid, sănătos până la a-mortalitate și, desigur, a-moral, adică dincolo de bine și de rău, în afara istoriei și perfect străin idealurilor unei umanități normale.

Tot ce e normal este, pentru adepții acestui tip satanic de filosofie, înapoiat, feudal, demn de dispreț.

Progresistul adept al remodelării omului este nou-normalul, ființa – soldat al stupului, care este aprioric de acord cu toate măștile, vaccinurile, iarba, drogurile recreative sau augmentativ-cognitive, (neura)link-urile, ratingurile și scorurile sociale etc. Este, practic, identic ca omul nou de tip comunist sau cu übermensch-ul. Este terminalul care există doar dacă se poate conecta la main-brain-ul colectiv, la „mintea” entității colective malefice care i-a ocupat trupul și mintea, neutralizându-i sufletul. Este Legiunea.

Dacă omul normal, cel pe care îl încarnăm și pe care îl știm, cel condiționat de boală, moarte, prostie, ură, dar și cel înălțat de iubire, artă, altruism, bunătate intrinsecă, este ființa aceea pe care Dumnezeu a facut-o după chipul Său și asemănarea Sa, ce anume le dă dreptul acestor tehnocrați malefici să îl remodeleze și să îl reediteze?

Care sunt chipul și asemănarea după care nou-normalul va fi făcut, de vreme ce Dumnezeu e alungat din ecuație? Este o întrebare retorică – știți răspunsul.

Post Scriptum: Nu m-a apucat nicio fervoare religioasă acum. Așa gândesc demult. Și să nu credeți că, abandonând credința normală, sunteți atei, adică lipsiți de credință. Mulți dintre voi credeți în autotorități, în ștința medicală, în bani, în profit cu orice preț, în branduri, în horoscop sau orice altceva, ori vă încredeți unii în alți. Am o veste pentru voi (eu zic că e bună, progresiștii care nu înțeleg nimic din ideea de progres vor zice că e rea): nu există societate fără încredere, iar încrederea e un alt nume pentru credință; convingeți-vă analizând rădăcina comună a celor două cuvinte; chiar și societatea „nou-normalilor” va avea nevoie de credință. De altfel, acest viitor este deja aici, este ieri: există credincioși ai covid (li se poate spune fără teama de a greși „coviduli”) care îi ostracizează deja pe infideli (li s-a spus deja „negaționiști”). Unei credințe de roboți în devenire, eu îi prefer o credință care nu s-a schimbat în ultimii 3.000 de ani.

A consemnat Gheorghe Piperea.

/0 Comments/by