Proiectul de Țară – România Distributistă, România Profundă, stat agroalimentar, agroturistic – Hrană, Apă, Energie.

distributism, economie politica, intreprinderi cooperatiste

Irina Bazon – Distributismul si economia politica

/0 Comments/in /by
distributism, economie politica, intreprinderi cooperatiste

Irina Bazon - Distributismul si Economia Politica

„Capitalismul –scria G.K. Chesterton– devine contradictoriu de indata ce ajunge la o dezvoltare completa. Aceasta, deoarece se raporteaza la masa de oameni in doua moduri simultan opuse. Cand cei mai multi oameni sunt salariati, este din ce in ce mai dificil pentru ei sa fie si cumparatori. Capitalistul incearca mereu sa limiteze cererile sclavilor lui si, astfel, sa reduca din ceea ce pot cheltui acestia. Isi doreste ca acelasi om sa fie bogat si sarac in acelasi timp.”

Perioada de glorie a capitalismului s-a sfarsit si nu ne surprinde sa vedem ca acest sistem se afla in criza, o criza care poate fi iremediabila. Un semn al falimentului capitalismului este faptul ca inegalitatea veniturilor a atins acelasi nivel ca in 1929. Nu pot sa cred ca aceste date sunt doar o simpla coincidenta. Ele reflecta, in definitiv, adevarul intuit de Chesterton: capitalismul a reusit sa blocheze cresterea salariilor si astfel sa limiteze cererea. Salariul mediu al unui muncitor alb nu a mai crescut din 1973, in timp ce productivitatea, in acelasi interval de timp, a explodat in toate sferele muncii. (Femeile si minoritatile au realizat castiguri reale, dar pornind de la o baza mult mai mica.) Astfel, lucratorul trebuie sa cumpere o cantitate mult mai mare de bunuri cu acelasi salariu pe care il obtinea si acum 40 de ani. Acest lucru este imposibil.

La inceput, solutia a constat in a determina mai multi membri ai familiei sa munceasca, pentru a asigura resursele necesare traiului comun. Apoi, veniturile familiei au stagnat timp de doisprezece ani. Urmatoarea „solutie” a fost acordarea de imprumuturi salariatilor – cu rate care ajungeau in general la 30% sau mai mult din veniturile lor –, pentru a asana pietele. Acest lucru a condus la o a doua „performanta” a capitalismului: utopia camatarilor. Mai exact, o utopie creata de camatari si functionand in folosul lor, intrucat, atunci cand acestia ajung in dificultate, cum, inevitabil, se intampla, apeleaza la banii publici pentru a se salva din situatia critica.

Este, oare, inghetarea salariilor legata de esecurile noastre economice? Economistii acorda prea putina atentie acestui fapt. Recesiunile, atat cele majore, cat si cele mai putin severe, se petrec la intervale de timp relativ regulate si au caracteristici relativ comune. Cu toate acestea, economistii nu reusesc niciodata sa le prevada; „expertii” sunt, precum niste amatori, surprinsi de aceste evenimente. 90% dintre economisti nu au fost capabili sa intrevada declansarea dezastrului de acum si nici a celor dinainte. Daca doctorul dvs. ar fi evaluat in acelasi mod starea dvs. de sanatate, nu ati mai fi in viata. Concluzia care se desprinde inevitabil de aici este aceea ca economia este o stiinta incompleta. Ce anume ii lipseste?

Pentru a raspunde la aceasta intrebare, trebuie sa ne intoarcem la inceputurile „economiei”, in secolul al XIX-lea. Studierea economiei politice incepe inca din vremea lui Aristotel, insa pe atunci filozofii tratau acest subiect integrandu-l in contextul politicii si al eticii. Pana in vremea lui Adam Smith, el insusi profesor de teologie morala, economia politica era o ramura a eticii. Utilitaristii secolului al XIX-lea s-au simtit insa deranjati de aceasta asociere cu moralitatea. In conceptia lor, economia politica, pentru a fi o stiinta „reala”, trebuia separata de etica, asemenea fizicii. Prin urmare, stiinta economiei politice s-a divizat in doua discipline separate, si anume, politica si economia; dreptatea si alte principii cu o incarcatura morala au fost restranse la prima disciplina, in timp ce economia trebuia sa fie „eliberata” de astfel de principii, asemeni tuturor stiintelor „reale”. Adam Smith a folosit termenul de „dreptate” de peste o suta de ori in lucrarea Bogatia natiunilor, in timp ce A. E. Marshall, in lucrarea sa din 1891, Principiile economiei, l-a utilizat doar de patru ori. Stanley Jevons, un alt fondator al noii stiinte, l-a mentionat o singura data – si atunci doar pentru nega necesitatea de a mai fi vreodata folosit.

Ceea ce a fost trecut cu vederea este faptul ca economia nu este o stiinta fizica, ci o stiinta umana. Si, asemeni tuturor stiintelor umane, se refera la o anumita categorie de relatii interumane, respectiv cele necesare pentru asigurarea resurselor materiale ale societatii. Relatiile dintre oameni sunt conduse dupa principiul dreptatii. Dreptatea exista nu doar ca principiu moral, ci si intr-un sens practic, stiintific. Nu putem ignora acest fapt. Orice sistem pe care il va adopta o societate va reflecta o anumita viziune morala. „Supravietuirea celui mai bine adaptat” sau „lacomia e buna” oglindesc o anumita perspectiva morala, ca si ideea de „salariu echitabil”.

Politica si economia s-au disociat complet in 1891, odata cu aparitia lucrarii lui Marshall. Insa, la sase luni dupa aparitia cartii, un episcop al Romei, Leon XIII, a publicat enciclica Rerum Novarum, in care a pledat pentru „salariul echitabil”, imbinand astfel termenul etic cu cel economic. Sa nu separam ceea ce Dumnezeu a lasat de nedespartit in esenta.

Pentru ca o economie sa ajunga la echilibru, acel echilibru relativ intre cerere si oferta, de care depinde existenta unei piete stabile, este evident ca cererea trebuie sa fie distribuita suficient la nivelul masei de oameni, iar acest lucru ar conduce la normalizarea pietelor. Dar, de vreme ce majoritatea oamenilor nu dispun de proprietatea productiva necesara pentru a-si imbunatati situatia, cantitatea de bunuri trebuie sa fie impartita masei de oameni prin salarii. Pentru aceasta, este insa necesar ca salariile sa fie distribuite intr-un mod echitabil. Daca lucratorii obtin o cantitate din ce in ce mai redusa din bunurile care sunt create, pietele se prabusesc. Nu va fi destula putere de cumparare pentru a asana pietele. Prin urmare, veniturile oamenilor vor trebui completate prin ajutoarele acordate de stat sau prin imprumuturi pentru consum. Acestea sunt, insa, solutii temporare, care nu fac decat sa amane colapsul, in loc sa remedieze cu adevarat problema. Ameliorarea problemei consta in a indrepta insusi sistemul salarizarii.

Salariul este o parte a justitiei distributive, care vizeaza modul cum este distribuit produsul unei intreprinderi sociale, fie ca este vorba de stat, de o firma sau de familie. Distributismul este economia politica a carei menire este sa analizeze efectele justitiei distributive asupra ordinii economice. Cand vorbim despre remoralizarea pietelor – un obiectiv propus de Phillip Blond –, nu ne referim la a adauga ceva unei stiinte deja complete a economiei, ci vorbim despre un aspect central al economiei politice, fara de care aceasta stiinta nu poate fi completa.

Daca distributistii au dreptate, atunci am avut de strabatut o cale lunga pentru a ajunge sa intelegem de ce economistii par a nu fi deloc in pas cu evenimentele. In primul rand, fara a avea nici o notiune despre ce inseamna justitia distributiva, acestia nu pot sa ofere decat o analiza incompleta a situatiei economice actuale. Si, de vreme ce sistemele economice se integreaza intr-o retea de legi si institutii, orice economie rationala va trebui sa fie o economie politica. Din pricina divizarii in doua discipline distincte, studiile politice nu au in vedere si baza economica a sistemelor politice, iar studiile economice sunt desprinse de contextul legal si institutional. Drept urmare, in locul unei stiinte integrale, avem doua discipline incomplete, incapabile sa furnizeze o analiza deplina a evenimentelor in cadrul domeniilor la care se limiteaza cercetarea lor, si asta fiindca, de fapt, alcatuiesc impreuna un singur domeniu.

Actuala perspectiva distributista asupra economiei politice si solutiile pe care le propune nu face obiectul acestui scurt eseu. Dar necesitatea unei noi analize ar trebui sa fie evidenta. In definitiv, e imposibil sa gasim solutia la o problema cata vreme pastram acelasi mod de gandire care a generat-o. Trebuie sa intelegem ca echitatea este o parte esentiala a economiei, fara de care nu poate fi mentinut echilibrul. In fond, echitatea si echilibrul nu vor putea fi concepute niciodata una fara cealalta.

Traducere de Irina Bazon.

Constantin Cojocaru – Restructurarea economiei romanesti

/0 Comments/in /by

Constantin Cojocaru - Restructurarea economiei romanesti

Nota introductiva

Republic, aici, studiul „Restructurarea economiei romanesti” care a vazut lumina tiparului, prima data, intr-o forma prescurtata, in ziarul Adevarul, din 13-14 februarie 1990, studiu ce avea sa se transforme, de-a lungul anului 1990, in „Varianta Cojocaru” de reforma economica.

Primavara visata de mine in luna ianuarie a anului 1990 nu si-a facut, din pacate, aparitia in economia si societatea romaneasca. Dimpotriva, iarna comunista, metamorfozata in iarna fesenista, si-a prelungit existenta, cu aproape un sfert de secol. Refuzand si incalcand drepturile de proprietate ale romanilor, fesenistii si-au pus in aplicare propria lor „politica de restructurare” economica, aceea de acaparare a capitalului romanesc si de transformare a romanilor intr-o natiune de robi salariati, lipsiti de proprietate, obligati sa-si castige existenta din salarii de mizerie.

In ciuda pierderilor si a degradarilor la care a fost supusa economia, ca si societatea romaneasca, de catre fesenisti, Romania are inca sansa de a iesi din iarna comunisto–fesenista si a se bucura de soarele primaverii adevaratei democratii. „Varianta Cojocaru” a carei esenta consta in apararea dreptului romanilor la proprietate si prosperitate, a rezistat si va rezista timpului si criticilor. Mai devreme, sau mai tarziu, natiunea romana va impune aplicarea ei in practica.

Iata, textul integral al studiului „Restructurarea economiei romanesti”, scris de mine in luna ianuarie 1990, perioada in care eram refugiat politic, in orasul Chicago, din Statele Unite ale Americii.

Restructurarea economiei romanesti

Cu oarecare intarziere, mi-a parvenit, la Chicago, Comunicatul Consiliului Frontului Salvarii Nationale, dat publicitatii in ziua de 24 Decembrie 1989. Comunicatul contine 20 de puncte, de propuneri, al caror ansamblu trebuie privit ca reflectand platforma politica a acestuia. 6 din cele 20 propuneri se refera direct la problemele economice ale tarii. Ele sunt urmatoarele:

7 – Se actioneaza pentru restructurarea intregii economii nationale pe baza rentabilizarii si eficientei, renuntarea la conducerea centralizata;

8 – Promovarea initiativei libere si competentei in conducerea unitatilor economice;

9 – Restructurarea agriculturii prin ajutorarea micilor proprietari si producatori;

15 – Reorganizarea intregii activitati de comert;

16 – Stoparea exportului de alimente si produse agro-alimentare;

17 – Diminuarea exportului de produse petroliere, pentru a asigura necesitatile nationale.

Ultimele, doua puncte – stoparea exportului de produse alimentare si diminuarea celui de produse petroliere – sunt actiuni de moment, desigur, bine venite, insa ele pot, cu greu, fi legate de notiunea de platforma politica.

Pe termen lung, Romania va continua sa faca schimb de produse agricole cu alte tari, sa exporte unele produse agricole – sunt ramuri ale agriculturii in care tara, in conditii normale de eficienta, va avea, intotdeauna, un surplus – si sa importe produse agricole, pe care nu le poate produce rentabil. La fel cu produsele petroliere. Ce si cat va importa si exporta tara din aceste produse va depinde de conditiile concrete ale fiecarei perioade, deciziile urmand a fi luate de catre intreprinzatori, pe criterii economico-financiare, nu in mod arbitrar, de catre birocrati incompetenti. Guvernul va trebui insa sa-si asume raspunderi proprii in acest domeniu, sa ajute intreprinzatori particulari prin actiuni diplomatice si parghii financiare adecvate, sistem judicios de taxe vamale, de garantii pentru creditele acordate de banci exportatorilor si importatorilor etc.

Celelalte patru puncte ale Comunicatului, referitoare la economie, pot fi, cu usurinta, grupate intr-unul singur: RESTRUCTURAREA ECONOMIEI NATIONALE. Intr-adevar, punctul 7 se refera la „restructurarea intregii economii nationale”, punctul 9 – la „restructurarea agriculturii”, punctul 15 la „reorganizarea intregii activitati de comert”. Agricultura si comertul nu sunt nimic altceva decat COMPONENTE ale economiei nationale – alaturi de industrie, transporturi, banci etc. –, iar „reorganizarea” este un alt fel de a spune „restructurare”. Punctul 8, privind „promovarea initiativei (care, in paranteza fie spus, nu poate fi decat ‘libera’ si ‘competenta’, asa ca nu are nevoie de aceste atribute) in conducerea unitatilor economice”, este o dependenta a structurilor, intrand si ea in conceptul de restructurare a economiei nationale.

Comunicatul nu ne spune nimic despre structura ACTUALA, respectiv, cea lasata de dictatura, nici despre structura VIITOARE, ce va rezulta ca urmare a procesului de schimbare, de restructurare. Nu capatam prea multe detalii nici relative la CUM, prin ce mijloace, se va face restructurarea.

Tot ceea ce ni se spune este ca „restructurarea intregii economii nationale” se va face „pe baza rentabilizarii si eficientei”, in timp ce „restructurarea agriculturii” se va face „prin ajutorarea micilor proprietari si producatori”.

Relatia naturala intre restructurare, pe de o parte, si rentabilizare si eficienta, pe de alta parte, este exact inversa, in sensul ca rentabilizarea constituie SCOP, in timp ce restructurarea este MIJLOC, eficienta (cum o arata si numele) este EFECT, in timp ce structura este CAUZA. Altfel spus, trebuie sa ne propunem sa ridicam nivelul rentabilitatii si eficientei economice nationale prin/pe baza restructurarii acesteia. Sa punem boii si carul la locul lor natural. In ceea ce priveste agricultura, observ, mai intai, ca nu numai MICII proprietari-producatori agricoli au nevoie de ajutor, ci toti agricultorii, mici si mari. In al doilea rand, ajutorul pe care guvernul il va da intreprinzatorilor romani, nu numai celor din agricultura, ci din toate ramurile economiei nationale, este de dorit si va fi bine-venit, insa el, ca atare, nu este de natura sa schimbe structura economiei.

Elemente de optimism

Conceptul de structura economica este unul deosebit de complex.

Elementele sale constitutive pot insa fi grupate astfel: structura materiala, de ramura (produse, ramuri, subramuri), structura tehnica (utilaje, tehnologii), structura fortei de munca (meserii, nivele de calificare), structura financiara (taxe, impozite, dobanzi) etc. si structura de proprietate. Aceste componente sunt interdependente, se influenteaza reciproc, fiecare contribuind la crearea avutiei nationale, fie direct, fie indirect, prin influenta, favorabila, sau nefavorabila, pe care o exercita asupra celorlalte elemente structurale.

Ce este rau in structura economiei romanesti, ce trebuie schimbat, restructurat? Raspunsul meu la aceasta intrebare este ca, DESI TOATE COMPONENTELE STRUCTURII ECONOMIEI NATIONALE VOR SUFERI SCHIMBARI, AJUSTARI, ACEEA CARE ARE CEA MAI MARE SI ACUTA NEVOIE DE SCHIMBARE, CU CARE TREBUIE INCEPUT SI ASUPRA CAREIA TREBUIE CONCENTRATA ATENTIA FACTORILOR POLITICI IN ACESTE MOMENTE ESTE STRUCTURA DE PROPRIETATE.

Aceasta, deoarece schimbarea formei de proprietate va determina si schimbarea celorlalte componente structurale, schimbare favorabila, care sa le faca propice cresterii eficientei, rentabilitatii. Altfel spus, SCHIMBAREA FAVORABILA A CELORLALTOR COMPONENTE ESTE IMPOSIBILA FARA SCHIMBAREA FORMEI DE PROPRIETATE.

Referitor la acest subiect, circula multe idei eronate, nascute fie din necunoastere, fie din nu prea laudabile intentii.

Nu sunt putini aceia care afirma ca structura de ramura a economiei romanesti este complet necorespunzatoare, dandu-se ca exemplu construirea unor ramuri industriale – siderurgie, petrochimie – consumatoare de materii prime de care tara nu dispune, trebuind sa le importe. Pe cei ce fac astfel de afirmatii ii invit sa priveasca la alte tari – spre exemplu, Japonia – care, desi sunt si mai putin dotate cu acele materii prime, au construit puternice industrii in domeniile respective, foarte, foarte rentabile. RAUL NU CONSTA IN FAPTUL CA S-AU CONSTRUIT FABRICI SIDERURGICE SI PETROCHIMICE, CI CA, DIN CAUZA FORMEI DE PROPRIETATE, CARE A GENERAT INCOMPETENTA SI IRESPONSABILITATE, NU S-A CONSTRUIT SISTEMUL DE PIATA, DE MARKETING, CARE SA PERMITA VANZAREA EFICIENTA A PRODUSELOR ACESTOR INDUSTRII, ATAT PE PIATA INTERNA, CAT SI, MAI ALES, PE CEA EXTERNA.

O idee particulara, legata de structura de ramura, o reprezinta asa-zisa „industrializare fortata” a Romaniei in perioada postbelica. Aceasta idee vrea sa spuna ca, in respectiva perioada istorica, Romania s-a industrializat prea repede si prea mult, dincolo de posibilitatile si nevoile sale. Ideea este gresita, deoarece o analiza mai atenta arata ca, pe de o parte, industria romaneasca actuala este mult sub nevoile si posibilitatile tarii, iar, pe de alta parte, alte tari s-au industrializat intr-un ritm mult mai accelerat.

Exista numeroase produse, industrii – tehnica de calcul, telecomunicatii, medicamente, echipament turistic, de cercetare, invatamant, bunuri de larg consum etc. – De care tara are acuta nevoie si pe care le poate asimila rapid. INDUSTRIALIZAREA TARII VA CONTINUA; DEOSEBIREA VA CONSTA IN ACEEA CA NOILE INDUSTRII VOR FI RENTABILE, EFICIENTE, DEOARECE VOR FI CREATE DE INTREPRINZATORI COMPETENTI DIN PUNCT DE VEDERE TEHNIC SI COMERCIAL.

O alta idee falsa referitoare la economia romaneasca priveste forta de munca. Se afirma ca forta de munca de care dispune tara este slab calificata, incapabila sa manuiasca tehnologia moderna. Din acest motiv, spun vocile descurajatoare, vor fi necesari ani multi pentru reeducarea tehnica a populatiei, implicit ajutorul strain in acest domeniu. Adevarul este altul. Corpul profesoral romanesc, format in covarsitoarea lui majoritate din romani in prima generatie de la opinca, a preluat de la parinti o atitudine corecta fata de munca si profesie, un profund atasament fata de interesele poporului, este inzestrat cu bune cunostinte tehnice, profesionale. In pofida interventiilor distrugatoare ale clicii comunist-dejist-ceausiste, sistemul instructiv-educativ romanesc si-a pastrat independenta functionala, asigurand o buna pregatire profesionala a poporului, nu numai la nivelul muncitorilor, dar si al celor cu pregatire medie si superioara. O dovada o constituie faptul ca, dupa o perioada scurta, desi grea, de adaptare, numerosi emigranti romani – muncitori, tehnicieni, ingineri, economisti, medici etc. – devin la fel de buni, in multe cazuri mult mai buni, decat colegii lor autohtoni: americani, francezi, germani, australieni etc.

ROMANIA DISPUNE DE UN POTENTIAL PRODUCTIV CARE O POATE TRANSFORMA INTR-O TARA BOGATA SI PROSPERA, INTR-UN SCURT INTERVAL DE TIMP. POPORUL ROMAN A FOST ADUS IN STAREA DE SARACIE ACTUALA CA URMARE A DOI FACTORI PRINCIPALI:

1) PRODUCTIVITATEA SCAZUTA A ECONOMIEI NATIONALE, DETERMINATA DIRECT DE FACTORI MOTIVATIONALI – LIPSA DE INITIATIVA, COINTERESARE, COMPETENTA, RESPONSABILITATE – DETERMINATI, LA RANDUL LOR, DE STRUCTURA DE PROPRIETATE – PROPRIETATEA COMUNISTA, DE CLICA, ASUPRA AVUTIEI NATIONALE;

2) JEFUIREA TARII DE CATRE CLICA, IN CARDASIE CU ACOLITII EI DIN AFARA, JEFUIRE CARE N-AR FI FOST POSIBILA FARA EXISTENTA RESPECTIVEI STRUCTURI DE PROPRIETATE.

Restructurarea proprietatii

Structura de proprietate se refera la relatia dintre individ si rezultatele muncii sale si ale muncii altora, la relatia dintre membrii societatii si bogatia acesteia. Omenirea a cunoscut, practic, doua forme fundamentale de proprietate: proprietatea individuala (care ar putea fi denumita si proprietate provenita din munca), in care individul producator este si proprietar in sensul ca-si insuseste si dispune liber de rezultatele muncii sale – si numai ale muncii sale – si proprietatea instrainata, care, indiferent de formele ei istorice concrete – iobagista, feudalista, comunista – se caracterizeaza prin aceea ca producatorul este deposedat de o parte a rezultatelor muncii sale, acestea fiind insusite de un grup redus de membri ai societatii, detinatori ai puterii politice, financiare si/sau militare – stapanii de sclavi, feudali, clicile comuniste.

PROPRIETATEA INDIVIDUALA TINE LA DISTANTA PUTEREA DE VIATA ECONOMICA, IN TIMP CE PROPRIETATEA COMUNISTA INFILTREAZA PUTEREA IN ECONOMIE CU TOATE CONSECINTELE RELE, CE DECURG DE AICI. IN ROMANIA, CLICA DE LA CONDUCEREA TARII, ADUSA DIN AFARA TARII, MAI INTAI A EXPROPRIAT POPORUL ROMAN, insusindu-si avutia acumulata de acesta de-a lungul secolelor, APOI, treptat, a instaurat proprietatea sa, a clicii – cunoscuta sub denumirile de proprietate de stat si cooperatista – prin care, an de an, SI-A INSUSIT PARTEA CEA MAI IMPORTANTA A REZULTATELOR MUNCII POPORULUI, lasandu-i acestuia strictul necesar pentru a fiinta ca forta de munca, iar in ultimii ani nici atata. O buna parte a avutiei creata de poporul roman in aceasta jumatate de secol a fost consumata in mod parazitar de clica, o alta parte a fost transferata, fara echivalent, in strainatate, iar restul se gaseste in tara, sub forma de fabrici, uzine, drumuri etc. ACEASTA AVUTIE ESTE A POPORULUI SI EA TREBUIE DATA INAPOI ROMANILOR, PRIN IMPROPRIETARIRE, PRIN TRANSFORMAREA PROPRIETATII COMUNISTE IN PROPRIETATE INDIVIDUALA. IMPROPRIETARIREA ESTE PRIMUL SI CEL MAI IMPORTANT ELEMENT AL „RESTRUCTURARII INTREGII ECONOMII NATIONALE”.

PROPRIETATEA INDIVIDUALA – sub formele in care ea este practicata astazi in tarile democratice ale lumii – proprietate personala, de asociatie si corporatista – prin faptul ca garanteaza producatorului insusirea rezultatelor muncii sale si libertate deplina in folosirea acestora, ESTE GENERATOARE DE INITIATIVA, CREATIVITATE, INVENTIVITATE, COINTERESARE, COMPETENTA SI RESPONSABILITATE, din partea TUTUROR participantilor la activitatea economica, nu numai, a cadrelor de conducere, tot asa cum IRESPONSABILITATE, LENE, PARAZITISM, IMPOSTURA, SPIRIT DE DESCURCAREALA, NEPOTISM SI, PRIN TOATE ACESTEA, INEFICIENTA SI SARACIE.

IMPROPRIETARIREA POPORULUI ESTE O NECESITATE ECONOMICA – FARA EA NU VA FI EFICIENTA, PRODUCTIVITATE, RENTABILITATE, BOGATIE, PROSPERITATE – ESTE O NECESITATE POLITICA – FARA EA NU VA FI DEMOCRATIE, UNITATE, PACE SOCIALA – ESTE O NECESITATE MORALA – FARA EA NU VA FI DREPTATE SI CINSTE.

Tehnica improprietaririi

Exista desigur mai multe modalitati tehnice de infaptuire a improprietaririi si invit specialistii, ca si publicul larg, sa-si exprime parerile in acest sens. Personal, consider ca aceea care raspunde cel mai bine necesitatilor economice si politice, de moment si de perspectiva, ale Romaniei este urmatoarea:

1 – Impartirea intregii avutii nationale, reflectata in valoarea neta de bilant la data de 31 decembrie 1989, catre populatie, prin emiterea de TITLURI DE PROPRIETATE (TDP-uri) prin care romanii, particulari, vor deveni CREDITORI asupra avutiei nationale existente la acea data.

2 – Transformarea unitatilor economice de stat si cooperatiste in CORPORATII (pe care le voi denumi DE STAT, pentru a le distinge de cele ce vor fi infiintate exclusiv cu capital particular, denumite CORPORATII PUBLICE). Corporatiile de stat vor emite ACTIUNI DE CORPORATIE (AC-uri), ce vor reflecta valoarea neta de bilant a unitatilor respective la data de 31 decembrie 1989.

3 – Schimbarea, treptata, de catre populatie a TDP-urilor pe actiuni si activele corporatiilor de stat, astfel incat, in final, toate aceste corporatii de stat sa devina corporatii publice.

4 – Infiintarea, treptata, de INTREPRINDERI particulare, care vor utiliza drept capital initial TDP-uri si bani economisiti de populatie.

5 – Introducerea mecanismelor PIETEI LIBERE pentru desfasurarea schimbului de marfuri, pe baza legii cererii si ofertei, prin reactivarea vechiului Cod Comercial Roman, imbunatatit cu experienta din ultimele decenii a tarilor democratice.

6 – Introducerea in economia romaneasca a unor forme moderne de organizare – leasing, franchising etc. – prin care intreprinzatorii particulari – mari sau mici – pot folosi, prin inchiriere, mijloace fixe – cladiri, echipamente, vehicule etc. – cate raman in proprietatea marilor corporatii sau a statului.

7 – Crearea unui nou sistem de taxe – pe venituri, salarii, vanzari, proprietati etc. – care sa asigure organelor de stat suficiente venituri pentru indeplinirea functiilor lor, sa introduca disciplina si spirit de raspundere financiara; atat in activitatea intreprinzatorilor particulari, cat si a organelor de stat, ELEMENTUL CENTRAL AL PROPUNERII MELE IL CONSTITUIE TITLUL DE PROPRIETATE (TDP-ul). EL VA INDEPLINI DOUA FUNCTII PRINCIPALE:

1) TRANSFERAREA PROPRIETATII DIN MAINILE STATULUI IN CELE ALE POPULATIEI, FARA PERTURBAREA CIRCULATIEI BANESTI, CU EVITAREA COMPLICATIILOR TEHNICE SI SOCIALE PE CARE LE-AR PROVOCA IMPARTIREA „IN NATURA” A AVUTIEI NATIONALE INTRE MEMBRII SOCIETATII;

2) SURSA DE CAPITAL PENTRU DEMARAREA RAPIDA A ZECI DE MII DE INTREPRINDERI PARTICULARE: PERSONALE, IN ASOCIATIE SAU CORPORATII. TDP-urile vor fi hartii de valoare, ce vor putea fi schimbate pe bani, la valoarea lor de piata, care va fi egala, mai mare sau mai mica decat valoarea lor nominala, ca si pe actiuni si active ale corporatiilor. De asemenea, ele vor putea fi ipotecate, la banci, pentru obtinerea de imprumuturi (de capital, nu si pentru consum), sau drept garantii pentru obtinerea de contracte de leasing sau franchising. Ele vor circula pe piata prin simpla andosare, care va preciza cine este cel caruia i-au fost vandute, noul proprietar, cu formularea: „Plateste D-lui…” sau „Plateste Companiei…”. Cele schimbate pe active si actiuni ale corporatiilor de stat vor fi anulate, retrase de pe piata si distruse.

In acest moment, ele isi incheie existenta, misiunea lor, aceea de transferare a proprietatii in mainile intreprinzatorilor particulari, fiind indeplinita.

Titlurile de Proprietate vor avea o valabilitate de 4 ani, in sensul ca cele care pana la 31 decembrie 1994 nu vor fi fost schimbate de catre detinatorii lor pe actiuni sau active ale corporatiilor, vor fi anulate.

Valoarea nominala a TDP-urilor va reflecta valoarea neta de bilant (capitalul net) a avutiei nationale la data de 31 decembrie 1989. Sa presupunem ca la acea data, prin estimari competente, se stabileste ca aceasta valoare este de 5.000.000.000.000 lei. Sa presupunem, in continuare, ca la aceeasi data, numarul celor indreptatiti sa fie improprietariti (poate fi si numar de ani lucrati, la randul lui corectat cu un coeficient dat pentru proprietatile confiscate – colectivizate – de catre comunisti) este de 10.000.000. Rezulta ca, in medie, fiecare roman este indreptatit la 500.000 lei, primind 5.000 TDP-uri, fiecare cu o valoare nominala de 100 lei.

Concomitent cu emiterea TDP-urilor, toate unitatile economice de stat si cooperatiste – cu exceptia unor sectoare care, prin natura lor specifica, pot si trebuie sa ramana in proprietatea organelor de stat, locale si centrale – gospodarirea localitatilor, posta, invatamantul general obligatoriu, asigurarile sociale, banca nationala etc. – vor fi transformate in CORPORATII de stat. Pe masura ce populatia va cumpara actiunile lor, corporatiile de stat se vor transforma in corporatii publice. Pe timpul existentei lor, corporatiile de stat vor avea doua conturi de capital: capitalul actionarilor particulari – actiuni vandute populatiei – si capitalul guvernului – actiuni inca nevandute populatiei. Evident, fiecare actiune va avea drept de vot in numirea consiliilor de administratie – si de participare la profit, la dividende, ca si la pierderi.

Activele corporatiilor de stat vor fi oferite spre vanzare numai prin licitatii publice, atat contra bani, o astfel de tranzactie neafectand conturile de capital – se va reduce un cont de activ, mijloace fixe, de exemplu – si va creste alt cont de activ, cel de bani – cat si contra TDP-uri, caz in care reducerea contului de activ – mijloace fixe – va fi compensata prin reducerea contului de capital al guvernului, reducerea numarului de actiuni detinut de guvern. TDP-urile respective fiind anulate, vor fi retrase din circuit. Dividendele incasate de stat de la corporatiile in care el va detine actiuni – cele rentabile – precum si diferentele favorabile de pret obtinute din vanzarea la licitatie a activelor corporatiilor de stat vor fi folosite pentru sprijinirea (subsidii, imprumuturi etc.) acelor corporatii de stat care, desi se vor dovedi nerentabile in arena pietii libere, vor fi angajate in realizarea de produse si servicii considerate vitale pentru buna functionare de ansamblu a economiei nationale in aceasta perioada de tranzitie.

Fara indoiala ca aplicarea in practica a propunerilor de mai sus va cere un sustinut si competent efort legislativ si organizatoric. Acesta poate si trebuie sa fie facut: prin el vom aduce… PRIMAVARA in economie, in intreaga societate romaneasca.

Dr. Constantin COJOCARU

31 ianuarie 1990

Chicago. USA

Constantin Cojocaru – Reintregirea patriei prin sporirea puterii economice a natiunii

/0 Comments/in /by

Constantin Cojocaru - Reintregirea Patriei prin sporirea puterii economice a natiunii

Suntem singura natiune a Europei care traim in doua state diferite, constituite pe parti ale teritoriului national, definit ca atare de istorie.

Cele doua state „romanesti”, Romania si Republica Moldova, se declara state „independente” si „suverane”, adica, vezi Doamne, „stapane”, avand puterea de a face „ce vor muschii” lor, nefiind, in nici un fel, obligate sa ceara voie, sau sa dea socoteala, vreunui alt stat, pentru ce fac, sau pentru ce nu fac.

Nici unul din cele doua state „romanesti” nu este „legat” prin vreun tratat, cu un alt stat, sau cu un grup de state, care sa-i limiteze suveranitatea, adica puterea de a hotari ce sa faca si ce sa nu faca, printre altele, puterea de a hotari unirea celor doua state intr-unul singur, de a hotari deci, Reintregirea Patriei.

Fara a subevalua raspunderea ce revine si clasei politice de la Chisinau, trebuie sa recunoastem ca principala raspundere pentru nerealizarea Reintregirii Patriei revine clasei politice de la Bucuresti, din Romania. Ea, aceasta clasa politica, este responsabila pentru situatia economica dezastruoasa in care a fost adusa tara, iar dezastrul economic al Romaniei constituie cauza fundamentala a neinfaptuirii Reintregirii Patriei.

Cu totul alta ar fi fost pozitia clasei politice de la Chisinau, ca si a populatiei Republicii Moldova daca, in deceniul scurs de la Revolutie, economia Romaniei, in loc sa se afunde tot mai adanc in prapastie, si-ar fi sporit, an de an, puterea si ar fi devenit un exemplu de urmat, un punct de sprijin si un punct de atractie pentru partea natiunii romane care locuieste in Republica Moldova.

Asa cum am aratat, in cei 8 ani (anul in care a fost scris acest articol din compilatia Iesirea din prapastie a fost 1997 – n. r.) scursi de la Revolutie, Produsul Intern Brut al Romaniei, in loc sa creasca, a scazut dramatic, astfel incat „pierderea” de valoare economica inregistrata in aceasta perioada nefasta din istoria noastra se ridica la aproape 60 miliarde de dolari SUA, salariile romanilor din dreapta Prutului s-au redus la jumatate, datoria externa a Romaniei a depasit 12 miliarde de dolari SUA.

De ce sa doreasca romanii din stanga Prutului sa se uneasca cu Tara? Sa le scada si lor nivelul de trai, sa le scada si lor puterea de cumparare a salariilor la jumatate, sa se inhame si ei (si copiii lor) sa plateasca datoria externa angajata de clasa politica iresponsabila de la Bucuresti?

Numai 2,5% din pierderea de PIB realizata in perioada 1990-1997, respectiv 1,5 miliarde dolari SUA, ar fi fost ultrasuficienti pentru terminarea, cu multi ani in urma, a celui de-al doilea reactor nuclear de la Cernavoda.

Nimic si nimeni nu ne-ar fi impiedicat sa punem acest reactor la dispozitia Republicii Moldova, sa taiem „ombilicul” dependentei energetice a Republicii Moldova fata de alte state, sa construim, astfel, „podul” integrarii noastre energetice, un pod de milioane de ori mai necesar si mai benefic, pentru natiune, decat „podurile de flori” ale propagandei politicianiste.

Cu numai 5% din pierderea de PIB realizata in Romania in perioada 1990–1997, deci cu 3 miliarde de dolari SUA, am fi putut face suficiente investitii in Republica Moldova, in aceasta perioada, prin care am fi putut creea suficiente locuri de munca, pentru ca fratii nostri de peste Prut sa lucreze la ei acasa, si nu prin Dombas si prin Crimeea, sa lucreze pentru ei si pentru copii lor, si nu pentru straini, sa lucreze in fabricile lor, care ar fi putut importa materiale si subansamble din Romania, ar fi realizat produse care sa se vanda in Romania. Sporirea substantiala a schimbului de produse dintre unitatile agricole, industriale si comerciale amplasate in stanga si in dreapta Prutului, ar fi cerut si ar fi facut posibila construirea si altor „poduri” peste Prut, poduri adevarate, din fier si beton, prin care puteam realiza si „integrarea” sistemului de cai ferate, ca si a celui de cai rutiere.

Iata de ce, la dimensiunea „economica” si „sociala” a „reformei” postcomuniste din Romania, trebuie adaugata si dimensiunea „nationala”, ea, „reforma” distrugatoare, fiind principala cauza a nerealizarii Reintregirii Patriei.

Aplicarea prevederilor LEGII (autorul se refera la Legea Proprietatii si Prosperitatii Romanilor, care mai tarziu a devenit Legea Cojocaru si a inspirat proiectul Constitutia Cetatenilor – n. r.) si ale PROGRAMULUI (este vorba despre Programul Economic pentru Natiunea Romana [denumit GATA] – n. r.), atat in Romania, cat si in Republica Moldova, va asigura sporirea puterii economice a natiunii romane, singura parghie realista pe care trebuie sa ne sprijinim in eforturile noastre de a ne realiza visul Reintregirii Patriei.

O buna parte din cele 150 de miliarde dolari SUA ce urmeaza a fi investite de catre cetatenii Romaniei in perioada 1999–2010, pot si trebuie investite in stanga Prutului si pentru romanii din stanga Prutului.

Ca si aceea din Romania, actuala industrie din Republica Moldova trebuie grabnic repusa pe picioare. Trebuie create noi sectoare si ramuri industriale, care sa asigure prelucrarea tuturor materiilor prime realizate in aceasta parte a teritoriului national, in primul rand a celor agricole.

Pentru urmatorii 10–12 ani, obiectivul nostru fundamental, al tuturor romanilor din dreapta si din stanga Prutului, trebuie sa-l constituie crearea sistemului economic national romanesc, integrat, capabil sa valorifice cu maximum de eficienta munca nationala si capitalul national al Romaniei Reintregite.

In aceasta perioada, la Cernavoda, Romania va construi nu inca unul, ci inca patru reactoare nucleare, adica toate cele cinci proiectate initial. Romania are nevoie si are puterea de a construi aceasta forta energetica. Costul celor 4 reactoare – circa 6 miliarde dolari SUA – reprezinta mai putin de o treime din pierderea de PIB inregistrata in cei trei ani ale guvernarilor Roman si Stolojan si mai putin decat pierderea de PIB realizata intr-un singur an de guvernarea Ciorbea. Cele 6 miliarde dolari SUA reprezinta numai 10% din investitiile prevazute in PROGRAM pentru perioada 1999-2002.

Nu banii ne-au lipsit si ne lipsesc, ci increderea in fortele noastre, vointa politica de a transforma in fapta dreptul natiunii romane de a trai in prosperitate si demnitate.

Integrarea energetica a sistemului economic national romanesc, de la extremitatea estica la cea vestica si de la extremitatea nordica la cea sudica, si asigurarea independentei energetice a intregului teritoriu national reprezinta conditii fundamentale pentru realizarea visului de Reintregire a Patriei si, apoi, pentru asigurarea integritatii si suveranitatii Romaniei Reintregite, pentru prosperitatea natiunii romane, pentru participarea ei cu eficienta si demnitate la schimburile economiei internationale.

Dr. Constantin Cojocaru, Iesirea din prapastie, capitolul 12.

allan carlson, economie

Allan Carlson – Economia centrata pe familie

/0 Comments/in /by
allan carlson, economie

Allan Carlson - Economia centrata pe familie

[Discurs rostit in cadrul „Summitului demografic de la Moscova: Familia si viitorul umanitatii”, desfasurat in perioada 29-30 iunie 2011, la Universitatea de Stat din Moscova.]

Unul dintre prizonierii Gulagului stalinist din anii 1930 a fost Aleksandr Chaianov. Economist agricol de o profunzime intelectuala iesita din comun, Chaianov si-a realizat cea mai mare parte a operei la Moscova si a fost pe punctul de a pune bazele unei veritabile teorii a ceea ce el a numit „economia bazata pe familia naturala”. Din pacate, inchisoarea si apoi moartea au curmat proiectul sau. Totusi, lucrarile pe care le-a lasat ne lamuresc ce inseamna o reala economie centrata pe familie. Mai mult, am convingerea ca refacerea institutiei familiei si reinnoirea demografica depind de recuperarea unor idei din teoria lui Chaianov despre economia familiei naturale.

Aleksandr Chaianov a studiat vechea ordine agrara din Rusia, care pana in 1914 era formata din proprietari de ferme taranesti sau de familie, reprezentand aproape 85% din populatia Rusiei din acea epoca. In timp ce comunistii si capitalistii liberali ai vremii sustineau ca o astfel de agricultura la scara mica este sortita, in mod inevitabil si natural, disparitiei in era industriala moderna, Chaianov a contestat aceasta conceptie. El a aratat ca istoria nu se indreapta in mod fatal spre capitalismul pur sau spre comunismul total, ca nu se impunea disparitia taranimii si ca ferma taraneasca de familie se poate mentine „schimbandu-se mereu doar in anumite caracteristici ale ei si adaptandu-se circumstantelor economiei nationale” [1].

Chaianov a argumentat clar ca modul cum functioneaza economia bazata pe ferma de familie nu poate fi inteles prin recursul la categoriile din teoria marxista sau la cele apartinand scolii liberale de la Manchester. Fermele taranesti, de exemplu, functionau, in general, fara sa utilizeze categoria salariilor si conceptele conventionale de profit, acumulare de capital, dobanda sau renta. Aceste observatii i-au determinat pe Chaianov si pe colegii sai sa dezvolte, in cadrul Scolii de Organizare si Productie din Moscova, un nou sistem de contabilitate adaptat conditiilor unei ferme taranesti, care sa evalueze inputurile si outputurile din cadrul procesului de productie desfasurat in interiorul acesteia.

Teoriile lui Chaianov ne furnizeaza, in principal – dupa cum spune istoricul Teodor Shanin –, „armele” conceptuale referitoare la functionarea microeconomiei centrate pe ferma de familie [2]. Chaianov subliniaza ca biologia umana, si nu „conflictul de clasa” sau „utilitatea marginala”, este cea care determina cursul economiei taranesti. Dezvoltarea economica depinde, potrivit lui Chaianov, de „diferentierea demografica, aceasta fiind, la randul ei, determinata de cresterea familiei biologice”. Prin familie, Chaianov intelege „conceptul pur biologic de cuplu casatorit, traind impreuna cu copiii lor si cu reprezentantii generatiei mai vechi” [3]. Importanta acordata diviziunii sexuale a muncii in cadrul fermei face din casatorie „o conditie necesara pentru dezvoltarea deplina a unei gospodariei taranesti” [4]. Mai mult, economia bazata pe familia naturala determina cresterea ratei fertilitatii. In fond, intreaga sa teorie are la baza ceea ce economistul Daniel Thorner numeste „istoria naturala” a familiei: cuplul de tarani se casatoreste, creste, in medie, noua copii, pe care ii instaleaza la gospodariile lor, apoi se retrage [5]. Dupa cum rezuma istoricul Mark Harrison:

„Economia taraneasca se dezvolta prin intermediul familiei. Familia sta la originea ciclului de viata familial si determina cresterea populatiei. Ea este detinatoarea proprietatii. Astfel, ea reflecta faptul ca scopul productiei este consumul casnic, nu renta feudala sau profitul burghez” [6].

De asemenea, Chaianov evidentiaza ca insasi familia reprezinta o „unitate de lucru”, membrii familiei fiind profund legati unii de ceilalti: sotul si sotia au nevoie unul de altul pentru a se intretine si a prospera; la randul lor, au nevoie de copii pentru a prospera si supravietui. Dupa cum arata Chaianov, „gospodariile taranesti sunt structurate astfel incat sa se conformeze gradului optim [care mobilizeaza] forta de munca a familiei” [7]. Argumentul sau central este simplu: participarea la munca din cadrul unei intreprinderi comune aduna laolalta membrii familiei.

Agricultura bazata pe fermele de familie pare a fi disparut. Taranimea din Rusia si Ucraina a fost decimata in urma campaniilor de colectivizare si deschiaburire [deposedare de bunuri, n. tr.] declansate la inceputul anilor 1930. In mod ciudat, si in America agricultura de familie a fost anihilata, chiar daca mai tarziu – dupa 1940 – si fara a recurge la violenta fizica. S-a produs o schimbare a politicii guvernamentale, rezultatul fiind insa identic: agricultura de tip industrial si disparitia aproape completa a fermelor de familie [la scara mica] [8].

Teoria lui Aleksandr Chaianov ne furnizeaza lectii valabile si astazi cu privire la politica familiala si demografica. Important, chiar in vremurile noastre, este ca familiile puternice si mari, cu multi copii, sunt, in general, cele nevoite sa practice o economie domestica reala: o economie bazata nu doar pe consum, ci si pe productie. Un scriitor american contemporan in consonanta cu Aleksandr Chaianov este Wendell Berry. Poet – dar si romancier si eseist – (…), Wendell Berry sustine ca, pentru ca viata unei natiuni sa se intemeieze din nou pe principiile libertatii si familiei, familia trebuie sa isi recapete functiile firesti. Dupa cum scrie Berry: „Va trebui sa recuperam functiile de cunoastere si responsabilitate” care au fost transferate guvernelor si corporatiilor pe parcursul secolului XX, „sa le reunim si sa le restituim familiilor, gospodariilor si comunitatilor noastre” [9].

Si marele sociolog ruso-american Pitirim Sorokin a aratat ca „pierderea functiei” constituie atat cauza, cat si simptomul principal al declinului familiei. Sorokin scria in „Criza epocii noastre”: „In trecut, familia reprezenta cea mai importanta institutie educationala in cadrul careia erau formati tinerii. Acum cateva sute de ani, familia era aproape singura institutie care asigura educatia unei proportii insemnate a generatiei tinere. In prezent, functiile educative ale familiei s-au redus extrem de mult. (…) Familia a ramas fara majoritatea prerogativelor care ii reveneau in trecut”. Sorokin a atras atentia si asupra pierderii functiilor religioasa, recreationala si de subzistenta. „Acum familiile sunt mici, iar membrii ei se desprind repede de caminul familial (…). Drept rezultat, casa familiala a devenit doar «un loc de parcare pe timp de noapte»” [10] – conchide el.

Aleksandr Chaianov, Wendell Berry si Pitirim Sorokin au analize similare cu privire la declinul familiei. Solutiile pe care le propun sunt si ele similare? Cred ca raspunsul este: da. Pe scurt, societatile trebuie sa recupereze si sa relanseze economia axata pe familia naturala; anumite functii economice – intelese in sens larg – trebuie sa fie transferate inapoi catre familii. Ce ar presupune acest lucru? Permiteti-mi sa ofer cateva solutii in concordanta, mai ales, cu ideile lui Chaianov, incepand cu cele simple, pana la cele care vor parea, probabil, surprinzatoare.

Prima si cea mai simpla solutie este ca tinerele mame sa-si alapteze copiii. Wendell Berry o descrie drept „ultima forma de productie casnica”, la care femeile au avut intelepciunea sa nu renunte [11]. Alaptarea elibereaza hormonii maternali, dezvolta instinctele materne si stimuleaza dorinta mamelor de a mai avea copii.

In al doilea rand, toate familiile ar trebui sa practice o agricultura domestica. O gradina de legume familiala, cresterea catorva animale, chiar cultivarea de legume in balconul apartamentului devin activitati de familie, simbolizeaza preocuparea familiei de a se aproviziona din productia proprie, intarind, astfel, solidaritatea intre membrii familiei si autonomia acesteia.

In al treilea rand, guvernele ar trebui sa protejeze agricultura la scara mica, practicata la nivel de comunitate. In noua sa carte, Shall the Religious Inherit the Earth? (Vor mosteni cei credinciosi pamantul?), specialistul britanic in stiinte politice Eric Kaufmann raspunde: „da”. El se refera la comunitatile rurale religioase precum Vechiul Ordin Amish, comunitatile Hutterites din America de Nord si luteranii laestadieni din Finlanda, spunand ca acestea reprezinta „viitorul rasei umane”. Cu rate totale de fertilitate situandu-se intre 5 si 9 copii, aceste grupuri cresc exploziv. De exemplu, comunitatea Amish din America numara numai 5000 de membri in 1900; in 2011, Amishii se apropie de 300.000. Acesta este rezultatul unei cresteri naturale, care continua si in secolul XXI, in timp ce restul lumii dezvoltate se afla in scadere demografica [12]. Guvernele nu pot impune un astfel de comportament, dar pot sustine si proteja astfel de grupuri.

In al patrulea rand, guvernele ar trebui sa protejeze si sa incurajeze scoala de acasa. Cea mai neasteptata si importanta miscare populara din America din ultimele trei decenii a fost extinderea rapida a invatamantului la domiciliu: daca in 1980 numarul copiilor educati acasa nu atingea 50.000, astazi se apropie de trei milioane. Privite dintr-o perspectiva istorica, aceste familii din epoca postmoderna au rezolvat, de fapt, problema asupra careia avertiza Sorokin si au restituit familiei o functie esentiala: cea educativa. In America, elevii educati acasa au, in general, rezultate mai bune decat colegii lor din scolile publice si private atat in privinta performantei, cat si a creativitatii. In privinta vietii de familie, practic toti elevii care invata acasa provin din cupluri casatorite. De asemenea, acest lucru are si un efect pozitiv asupra fertilitatii: 62% dintre aceste familii au trei sau mai multi copii, comparativ cu doar 20% la nivel national. Peste o treime dintre aceste familii au patru sau mai multi copii, in comparatie cu procentul general de 6% [13].

In al cincilea rand, guvernele ar trebui sa acorde facilitati firmelor mici de familie. Efectul cel mai dizolvant pe care l-a avut asupra societatii revolutia industriala a fost separatia pe care a produs-o intre locul unde muncesc oamenii si locul unde traiesc. Cele mai multe dintre problemele actuale legate de familie – de la disputele aprinse privind rolurile barbatului si femeii, pana la subiectele referitoare la ingrijirea copilului si rata scazuta a fertilitatii – sunt cauzate de aceasta separatie. Tehnologiile de care dispunem in secolul XXI – in special, computerul personal si Internetul – ne pot ajuta sa refacem legatura dintre locul de munca si casa. Prin urmare, se impune existenta unui sistem de impozitare care sa favorizeze microintreprinderile de familie, de acasa. Organismele financiare ar trebui sa mobilizeze capitalul, la rate favorabile, in beneficiul acestor microintreprinderi. Statul ar trebui sa impuna reglementari care sa protejeze aceste firme de familie de manevrele si actiunile jefuitoare ale marilor corporatii.

In al saselea rand, politica guvernamentala ar trebui sa incurajeze detinerea de pamant si case de catre tinerele cupluri cu copii, prin alocarea de loturi de pamant si prin acordarea de credite ipotecare in conditii favorabile.

Si in al saptelea rand, politica fiscala trebuie sa favorizeze mamele casnice si familiile cu multi copii. Mamele care stau acasa au un rol esential in cadrul economiei centrate pe familia naturala. Mamele care se ocupa exclusiv de cresterea si educatia copiilor ar trebui sa beneficieze de credite generoase prin care sa contribuie la sistemul de pensii publice [pentru a li se garanta un ajutor la implinirea varstei de pensionare, n. trad.], beneficiile crescand in functie de numarul de copii. Este necesar ca si familiile cu copii dependenti sa beneficieze de reduceri substantiale la impozitul pe venit si/sau de scutiri, in functie de marimea familiei. Familiile cu venituri medii, cu trei sau mai multi copii, ar trebui sa fie scutite de plata acestui impozit. Statisticile americane arata ca astfel de politici sunt puternic pronataliste [14].

Principalele concluzii sunt limpezi: familiile functionale sunt puternice si mari. Familiile puternice si mari indeplinesc foarte multe functii. Guvernele responsabile trebuie sa ia aminte.

Traducere de Irina Bazon

Sursa: irinamonica.wordpress.com.

Note:

[1] A.V. Chaianov, Peasant Farm Organization (The Cooperative Publishing House, Moscova, 1925), p. 42.

[2] Teodor Shanin, The Awkward Class: Political Sociology of Peasantry in a Developing Society: Russia 1910-1925 (Clarendon Press, Oxford, 1972), p. 101.

[3] Chaianov, Peasant Farm Organization, pp. 257, 54.

[4] Citat de Teodor Shanin in „The Nature and Logic of the Peasant Economy 1: A Generalization”, Journal of Peasant Studies 1 (octombrie 1973), p. 68.

[5] Daniel Thorner, „Chaianov’s Concept of Peasant Economy”, in A.V. Chaianov, The Theory of Peasant Economy (The University of Wisconsin Press, Madison, 1986), p. xvii.

[6] Mark Harrison, „The Peasant Mode of Production in the Work of A.V. Chaianov”, Journal of Peasant Studies 4 (iulie 1977), p. 330.

[7] Chaianov, Peasant Farm Organization, pp.5-7, 92.

[8] Doar recent sectorul fermelor mici a cunoscut o revigorare in Statele Unite. A se vedea Allan Carlson, „Agrarianism Reborn: On the Curious Return of the Small Family Farm”, Intercollegiate Review 42 (primavară 2008), pp. 13-23.

[9] Wendell Berry, A Continuous Harmony: Essays, Cultural and Agricultural (San Diego, CA si New York: Harcourt Brace Jovanovich, 1972, 1970), pp. 79, 82.

[10] Pitirim Sorokin, The Crisis of Our Age (E.P. Dutton, New York, 1941).

[11] Wendell Berry: The Unsettling of America: Culture and Agriculture (Editura Avon, New York, 1977), p. 115.

[12] Eric Kaufmann, Shall the Religious Inherit the Earth? Demography and Politics in the Twenty-first Century (Profile Books, Londra, 2010), pp. 35-39.

[13] Lawrence M. Rudner, „Scholastic Achievement and Demographic Characteristics of Home School Students in 1998”, Education Policy Analysis Archives 7 (23 martie 1999), pp. 7-8, 12.

[14] Leslie Wittington, „Taxes and the Family: The Impact of the Tax Exemption for Dependents on Marital Fertility”, Demography 29 (mai 1992), pp. 220-21; şi L.A. Wittington, J. Alan şi H.E. Peters, „Fertility and the Personal Exemption: Implicit Pronatalist Policy in the United States”, The American Economic Review 80 (iunie 1990), pp. 545-56.

modele, agricultura, calin georgescu, dezvoltare sustenabila, noua ordine mondiala, noul nationalism, distributismul, călin georgescu

Calin Georgescu – Starea natiunii

/1 Comment/in /by

Calin Georgescu - Starea natiunii

La 26 de ani de la schimbarile din 1989, Romania este o tara devastata. Activele au fost instrainate aproape total, industria a fost pusa pe butuci, datoria externa creste periculos.

Cleptocratia autohtona si-a insusit o buna parte din avutia nationala. La nivelul administratiei locale, domnesc haosul si ineficienta, in timp ce aparatul central supradimensionat este din ce in ce mai greu de finantat.

Domenii cu care, altadata, ne mandream, de la cercetare si invatamant pana la sport si cultura, inregistreaza regrese dureroase.

Statul, ros de coruptie, birocratie, incompetenta si neputinta, cedeaza rusinos in fata capitalului speculativ si a „rechinilor” deghizati in „investitori strategici”.

Prea multi dintre cetatenii Romaniei si-au pierdut increderea in tara in care traiesc, in aproapele lor si chiar in ei insisi.

Asistam la o profunda criza de identitate si la o deriva existentiala, datorate pierderii sperantelor si a reperelor morale.

Pe zi ce trece, creste numarul celor carora nu le mai pasa de trecutul si traditiile tarii lor, care isi neaga radacinile, nu-si gasesc rostul si temeiul in Romania actuala si se dezintereseaza de viitorul ei.

Prea multi dintre compatriotii nostri „se descurca”, alegand solutii facile, satisfactii personale imediate. In felul acesta, rezolvarea problemelor reale este mereu amanata, ducand la o agravare continua a situatiei.

Romania are aproape jumatate din elevii de liceu analfabeti functional.

Jumatate din populatie traieste in mediul rural, dar Romania importa 80% din alimentele pe care le consuma.

Jumatate din populatie nu are canalizare si apa curenta.

Doua treimi din populatie a votat pentru instalarea ca premier a unui plagiator dovedit si pentru intrarea in guvern a unor insi cu procese penale pe rol.

Intelectualii romani nu par deloc deranjati de faptul ca plagiatori dovediti au avansat in ierarhia universitara si ocupa functii inalte in administratie, politic si cultura.

Romania nu are industrie, agricultura, turism, infrastructura.

Desi e o tara in care nu se intampla aproape nimic, Romania are vreo opt televiziuni de stiri, iar romanii sunt cei mai mari consumatori de tv din lume, cu o medie de aproape 7 ore pe zi.

Romania e corupta pana in maduva, lucru care nu ar fi posibil daca Politia si Justitia nu ar fi, la randul lor, corupte pana in maduva.

Romania si-a instrainat aproape toate resursele naturale si e pe cale sa instraineze si putinul care a mai ramas.

Majoritatea institutiilor din Romania, de la orice nivel, sunt conduse de incompetenti si de corupti, ajunsi sefi doar pentru ca au reusit sa se adapteze unui sistem clientelar si mafiot, sistem in care orice om competent si corect e penalizat.

Romania are o elita economica formata aproape exclusiv din asistati ai statului, pentru ca si-au facut averile din contracte cu statul.

Elita politica e inca si mai jalnica: oameni fara idei si fara ideologie, care se tot muta de la un partid la altul; partide fara ideologie, care se tot combina unele cu altele, in imensul pat de bordel care e lumea politica romaneasca.

Elita intelectuala este si ea subminata din interior de oameni fara opera, fara idei si fara caracter, politruci servili, imitatori, plagiatori, intriganti, fofilatori, gargaragii, pomanagii etc.

Formatorii de opinie de la tv nu se deosebesc cu nimic de lautarii care canta orice li se comanda, cu bancnota lipita pe frunte. Iar natiunea joaca dupa cum ii canta lautarii: tot pe loc, pe loc, pe loc…

Populatia Romaniei are nostalgia unui regim dictatorial sau macar „de mana forte”, nefiind catusi de putin familiarizata cu democratia. Aceasta stare de spirit nu are legatura cu comunismul, ci cu mileniul de feudalitate bizantina din care Romania nu a iesit complet nici astazi. Dupa aproape doua decenii de „democratie originala”, conform tuturor sondajelor de opinie privind increderea in institutiile statului, populatia Romaniei plaseaza pe primele doua locuri, constant, Armata si Biserica. Dar aceste institutii nu sunt nici reprezentative, nici caracteristice pentru un stat democratic, ele nefiind nici macar incluse pe lista ori in sondaje in cele 26 de state dezvoltate ale lumii!

Dupa doua decenii de la inlaturarea dictaturii comuniste, in Romania se pregateste o Constitutie care va da unei singure institutii, Presedintia, puteri aproape discretionare.

Politicienii nu sunt trasi la raspundere de opinia publica, independenta Justitiei este inteleasa ca interdictia de a cere socoteala judecatorilor pentru deciziile gresite, care, in plus, sunt definitive si irevocabile, iar coruptia este un fenomen care pare sa faca parte din codul genetic al societatii romanesti.

Nu exista societate civila, iar intelectualii se conformeaza parerilor opiniei publice in loc sa le formeze. Lor le revine o mare responsabilitate, deoarere, in fata socului cultural la intalnirea cu nivelul real al Occidentului, au preferat refugiul in misticism si „traditii”, in dauna unei adaptari rapide la lumea actuala; de asemenea, mass-media s-a orientat aproape exclusiv spre senzational, lasand la o parte problemele grave, care presupun un efort intelectual care pare prea dificil.

Este alarmanta exacerbarea misticismului, incurajata de toate institutiile statului. Populatia apeleaza la mituri si prejudecati, in loc de stiinta, pentru explicarea fenomenelor Universului si chiar pentru solutionarea problemelor cotidiene. Agentia de Strategii Guvernamentale constata, inca din anul 2007, fara sa se alarmeze, ca 60% dintre elevii si profesorii din invatamantul preuniversitar romanesc considera superstitiile si nu stiinta principalul lor reper epistemologic – in aceste conditii, orice incercare de modernizare a societatii devine superflua si este perfect explicabil faptul ca indicele compozit de inovare al Romaniei a fost, in 2006, de 5 ori mai mic decat media UE si ca avem cea mai socanta tendinta de scadere din toate tarile europene.

Sursa: Cumpana Romaniei, de Calin Georgescu, Editura Christiana, Bucuresti, 2016.

afaceri, afacere

Patrick Matiș – Ce este o afacere – dincolo de finante si economie

/0 Comments/in /by
afaceri, afacere

Ce este o afacere - dincolo de finante si economie

Cuvantul business are o etimologie interesanta. Pe de-o parte, contine ca radacina cuvantul busy, si pe de alta parte contine sufixul -ness. Acesta din urma ii confera continuitate. Explicatia, semnificatia cuvantului business este afacere, ca echivalent in limba romana. Iar busy, inseamna ocupat. Cel care are o afacere este ocupat cu una sau mai multe anumite activitati. Acesta este superior omului care este angajat si vom vorbi despre aceasta in cele ce urmeaza.

Un om angajat nu este un om de afaceri, este un instrument al unui om de afaceri si al afacerii sale. Chiar daca nu va vine sa credeti, in ziua de azi, a fi angajat undeva, in vreo companie, inseamna a fi sclav!

Angajatul cauta siguranta unui tatuca, de cele mai multe ori, care profita dupa urma angajatului. Observati nivelele de salarizare pe economie din diferitele tari, dar cu precadere de la noi. In Romania, astfel de nivele sunt foarte graitoare pentru ceea ce spunem acum. Niciodata aceste nivel nu vor crea bunastare. Clasa de mijloc lipseste cu desavarsire, iar activitatea nu poate fi lasata mostenire.

Angajatul nu poate face afaceri (scuzati pleonasmul sugestiv). Asta pentru ca nu face, ci i se face. Nu intreprinde, chiar daca este director de companie, ci doar i se intreprinde. Alte persoane il dirijeaza insa, in momentul in care devine intreprinzator, acel angajat cutare incepe sa intre in business, sa faca afaceri, sa intreprinda. Astfel, face trecerea de la angajat pe activitate, la antreprenor, om de afaceri cu spirit intreprinzator.

Dar de ce am ales cuvantul englezesc business? Datorita faptului ca acest cuvant are o semnificatie profunda foarte interesanta. Afacere vine de la a face. Inseamna creatie, inseamna a fi autorii propriei noastre creatii, afacere, de cele mai multe ori in beneficiul semenilor, in beneficiul omenirii, dar si al nostru propriu. Altfel nu s-ar numi afacere, nu are avea sens sau scop sa existe.

Business, ca si etimologie inseamna ocupatie continua, adica activitate continua. Suntem ocupati cu a crea ceva, a facilita ceva pentru ceilalti, cu a face ceva. Modul cel mai propice este printr-o persoana juridica la care suntem asociati, adica printr-o firma pe care am infiintat-o intr-o buna zi, si prin intermediul careia realizam acea afacere, care sunt in legatura cu numele nostru.

Este necesara aceasta introducere pentru a explica mai pe larg semnificatia profunda a unei afaceri.

Am spus ca este in beneficiul omenirii. Business inseamna activitate continua dar si vocatie, indeplinirea unei chemari catre un anumit domeniu si activitatea in acel domeniu. Nu doar o ocupatie ca sa umplem timpul, ceva cu un scop real.

Ii ador pe cei care pot zambi la necaz, care-si pot aduna fortele din suferinta si pot creste brav prin reflectie. Este treaba mintilor mici de a se micsora, dar cei a caror inima este ferma si a caror constiinta le aproba conduita, isi vor urmari principiile pana la moarte.

Leonardo da Vinci.

Cred ca este o definitie a afacerii in orice domeniu am activa.

Exista mari intreprinzatori care au mutat munti, pur si simplu, oameni care nu au muncit pentru bani si pentru profit economic sau financiar de vreun fel, si totusi au inspirat si inspira si astazi pe mai marii oameni de afaceri din lume, care detin sume colosale in conturile lor. Ne putem referi la Maica Tereza, la Malala Yousafzai, Mahatma Gandhi, Vandana Shiva, Simon Sinek, Napoleon Hill, Robert Kiyosaki, Dale Carnegie, Martin Luther King Jr. sau Aung San Suu Kyi. De unele dintre aceste nume inca nu ati auzit, cu siguranta, insa, acesti oameni au reusit sa faca istorie in tarile lor, atat la nivel social, politic, economic (dintre care si agricol), cat si la nivel religios. I-as numi pe acestia, in primul rand, antreprenori sociali.

Antreprenoriatul este o treaba de om intreprinzator, de vizionar si actionar intr-o directie sau in mai multe directii. Fara o vocatie, o chemare anume din interior, nici macar nu ar fi facut primul pas, caci, catre ce, daca nu exista chemarea si trasarea drumului? Vocatia este motorul intrinsec al omului de afaceri si al afacerii sale. Ea indeplineste o functie vitala si acopera mai mult decat o simpla nisa economica.

Totul incepe de la baza si cu lucrurile fundamentale. Iar aici avem asa:

  1. Benefactorul, sau factorul beneficiu adus omenirii;
  2. Inovatia, sau cu ceea ce vine nou si diferit, care deschide drumuri, rezolva probleme si schimba situatii de viata etc.;
  3. Prosperitatea, sau daca creeaza prosperitate pentru toti, indiferent de varsta, rasa, sex, orientare religioasa sau orice altceva;
  4. Mediul, sau mai bine spus impactul pozitiv asupra mediului inconjuratori, asupra naturii si asupra resurselor sale.

Consideram aceste patru principii ca fiind de baza pentru orice afacere. Dar se pot pune in practica, se pot dezvolta si alte principii. Sa nu uitam ca o afacere este diferita de aspectul sau financiar, acesta din urma fiind doar un rezultat, un efect despre care vom mai vorbi pe parcurs.

Orice afacere care a prosperat, care s-a dezvoltat si a avut un impact in lume, care a ramas in istorie, a venit dintr-o chemare catre un sens existential, un scop in viata. Foarte putine dintre acestea au venit pentru a rezolva (poate chiar strict) o problema financiara de vreun fel. Majoritatea au fost create pentru a imbunatati viata oamenilor.

Sigur ca afacerile trebuie sa aduca, in primul rand, avantaje, altfel nu ar mai avea scop de afacere, insa exista si afaceri care aduc dezavantaje, pierzandu-si, dupa parerea noastra, scopul initial si denumirea de afacere. Acestea variaza de la afaceri in domeniul bancar (ca ex. camata sinistra care falimenteaza tari intregi), corporatism multi sau transnational, sau industrial dintr-un anumit domeniu, cum ar fi industria de razboi si armament, pana la cele din industria farmaceutica, a carei sora geamana (oaie neagra a familiei) este chiar asa-zisa industrie a substantelor stupefiante si dopante etc.

Sa nu uitam de al patrulea factor care este cel de mediu. Stiti, in economia sustenabila se vorbeste despre trei aspecte: environmental, social, governance (vestitul acronim E.S.G.). Adica mediul inconjurator, mediul social si mediul administrativ. Cu alte cuvinte impactul asupra naturii inconjuratoare in care ne desfasuram afacerea in cadrul economic, societatea pe care o avantajeaza (iar societatea este individul, daca ne aducem aminte de ceea ce spunea Immanuel Kant in a sa Critica a Ratiunii Pure) si guvernarea, sau felul in care ne administram lucrurile, bunurile intr-o economie. Este o explicatie ca la carte. Insa, pe cuvintele omului, mediul este parola care deschide intelegerea celui de-al patrulea factor de baza. Mediul explica mediul. Daca suntem atenti la mediu inseamna ca avem o extindere a constiintei dincolo de propria mustata, ca sa vorbim pe sleau, dincolo de constiinta de sine. Suntem constienti de oamenii din jur, dar suntem constienti si de natura inconjuratoare, iar aici vorbim de afaceri ecologice. Daca nu lasam amprenta ecologica in lume, indeplinim acest al patrulea factor de baza al afacerii si ajutam la regenerarea naturii.

Afacerile nu se invata in nici o universitate cu profil economic, ci isi au baza educativa in viata de zi cu zi. Orice adevarat om de afacere stie acest lucru. Nimeni nu a invatat sa faca afaceri pe bancile scolii. Cu totii au invatat in viata practica, impreuna cu oamenii.

Afacerea nu inseamna economie desi se foloseste de acest instrument, care este arta de a distribui resursele. Poate sau nu sa aiba ca scop imbunatatirea economiei, ci mai de graba imbunatatirea calitatii vietii intr-un sens extins, intr-un sens complet. Sa ne intelegem! Afacerea nu inseamna economie, dar are legatura cu acest domeniu de viata, de fapt.

O afacere poate fi sau nu atribuita negotului, domeniului comercial al economiei. Aici avem un cuvant englezesc numit marketing, care are semnificatie si de publicitate, de promovare a unui serviciu anume sau produs lansat spre a-l vinde. Nu poti sa faci comert daca nu ai dat de veste cumparatorilor pe care vrei sa-i ai ca vinzi asa ceva, produs sau serviciu. Normal, nu?

Vanzarea este un aspect al schimbului de valori intre oameni. Ce faciliteaza aceasta? Spiritul intreprinzator, iar un intreprinzator este si un bun vanzator. Sa nu interpretam gresit! Vanzarea nu inseamna profit, ci schimb sau interschimb de valori, punct. Dar sa inlocuim, totusi, cuvantul profit, cu castig. De ce? Ca fiecare sa beneficieze. Altfel, gasim situatii castig-pierdere, care duc, in cele din urma, la profit (dupa urma.., dupa seama..).

Mai putem vorbi si despre situatia cerere-oferta. Aceasta are la baza nevoile umane. Iar astazi mai extrapolam si spre satisfacerea mofturilor, dorintelor, pasiunilor etc. Acestea sunt asa-zisele afaceri care dezavantajeaza oamenii, cum sunt de ex. cazinourile si jocurile de noroc.

Cei care vor sa faca afaceri doar pentru profit, se limiteaza si, in timp, isi pierd scopul de afacere. Ajung sa beneficieze doar ei, iar aici deviam atentia de la ceilalti, la noi. Asta inseamna sa pierdem scopul si sa profitam de ceilalti, sa castigam dupa urma celorlalti.

Mergem mai departe si spunem: o afacere nu inseamna a face bani, fie ca suntem angajati (chiar si in functie de C.E.O. sau orice fel de director de companie, evident, care nu ne apartine) sau liber-profesionisti. Sa ne intelegem iarasi! Nu noi facem banii. Banii sunt facuti (imprimati) de altcineva. Ei circula pe la noi precum niste tichete care ne faciliteaza ceva, ne deschid anumite porti si ne aduc serviciile si produsele de care, la un moment dat, avem nevoie pentru a continua activitatile noastre. Insa, se pare ca societatea din ziua de azi intelege invers aceasta chestiune. De aici degradarea, involutia ei.

Oamenii bogati nu lucreaza pentru bani. Banii lucreaza pentru ei.

Robert Kiyosaki.

Iata o alta chestiune fundamentala pe care multi dintre noi refuzam sa o intelegem, sau o ignoram total. Aici vedem legatura clara cu ceea ce am spus mai sus, cu exemplele de oameni cu spirit intreprinzator care au facut din omenire afacerea lor proprie, fie ca au fost oameni religiosi, economisti, diplomati sau oameni politici, din domeniul juridic sau agricol, medici sau psihologi-antropologi etc.

Iar omul bogat este acela care face tot ceea ce are nevoie sa faca in viata, fara dificultati, fara obstacole, inclusiv financiare. El nu lucreaza pentru bani, ci banii, devenind active pentru ei, lucreaza pentru ei. Banii nu sunt un scop ci un mijloc, si asa este in realitate. Cel care realizeaza acest lucru, este pe cale sa devina om bogat.

Aici, presupusul sens financiar, care in realitate nu este niciodata finalul, dispare, iar afacerea devine viata in continuitatea sa, efectiv.

Ajungem la intrebarea: ce este valoarea? O intrebare care intra in dimensiunea profunda, atemporala a unei afaceri, indiferent de domeniu. Care este valoarea afacerii? Este ea estimata in bani sau in alte bunuri, sau in ce?

Doua lucruri, doua drumuri se despart aici. Un drum in care afacerea, continuitatea sa, este mostenibila, iar pe celalalt drum nu este mostenibila.

Stiti, oamenii mari lasa in urma o dara de lumina. Oamenii mici lasa in urma o dara de intuneric. Aceasta din urma se transforma in uitare. Lumina ramane in amintire pentru ca lumina atrage, pe cand intunericul respinge. In umbra nu te uiti, dar in lumina, da. Orice aspect luminos te atrage spre a-l privi. Chiar daca el sclipeste pentru o clipita, ramane in adancuri ca un cantec ce se fredoneaza in continuu. Pe cand intunericul este uitare si nestiinta. Acolo nu se intampla nimic. Ai nevoie de lumina ca sa vezi ce se intampla in intuneric, nu-i asa? Acum ne intelegem!

O afacere mostenibila este cea care poate fi lasata asa cum este, cu toate aspectele ei, mai departe generatiilor viitoare care sunt derivate din noi. Ea nu se mosteneste in primul rand prin drept, doar pentru ca fii nostri s-au nascut din noi, ci prin responsabilitate. Cu alte cuvinte, Pamantul nu este al nostru, ci noi suntem ai Pamantului. Avem responsabilitatea de a-l apara, de a-l cultiva si de a-l pastra asa cum este, poate chiar sa-l imbunatatim pentru generatiile noastre viitoare. Astfel, devine mostenibil. Iar aici gasim o alta caracteristica a unei afaceri: proprietatea. Responsabilitatea ii da dreptul la mostenire, iar aceasta se construieste, nu se dobandeste (deoarece dobandirea inseamna mostenire fara sa dam dovada ca putem cultiva mai departe), prin faptul de a face, protejarea aceleia si cultivarea in acea proprietate.

Vedeti dumneavoastra? Noi, romanii am fost guvernati de secole de o lege nescrisa a naturii (care a aparut mai tarziu scrisa in diverse documente ale vremurilor si care, din pacate, a fost deturnata de catre legile statului modern, de pe vremea fanariotilor, pe care il detinem si astazi cu modificarile pe care ni le-a adus domnul nostru Cuza Voievod), si aceasta a fost Legea Pamantului. Unii exegeti au atribuit-o celei ce s-a numit Jus Valachorum (sau Valachicum) a stramosilor nostri de mii de ani, valahilor traci. Prin aceasta, dreptul la mostenire, drept fundamental uman, era garantat mai ales prin responsabilitatea pe care o purta pe umeri urmasul. Daca tatal a muncit, apoi sa munceasca si fiul, dara mi-te ce cauta el, atuncea pe Pamant? Munca stramoseasca si indeletnicirea omeneasca a fiului il preschimba in tata, in fiul operei sale! Acesta avea puterea, si o exercita, de a cultiva pamantul pe care-l detinea. Iata continuitatea!

Aveam responsabilitatea mentionata mai sus, de a apara si cultiva pamantul, pentru ca, mai apoi, sa fie lasat pe mai departe celorlalte generatii si semintii sa faca la fel. Numai asa aveam tot ce ne trebuia, adica cele trei necesitati fundamentale implinite: hrana, imbracaminte si adapost. Fara acestea, am fi fost goi si pe dinauntru, si pe dinafara, total neimpliniti.

Romanii am fost (si inca suntem, la origine) cultivatori de pamant, crescatori de animale si mestesugari. Acestea trei au stat la baza tuturor afacerilor romanesti autentice de peste veacuri. Noi nu am fost bancheri, precum au fost unele popoare germanice sau englezii, dar am detinut mari averi pentru ca ni le-am creat prin ceea ce numim munca. Noi nu am fost constructori de masini, dar am inventat lucruri revolutionare acestor vehicule, cum ar fi cutia de viteze automata sau rucsacul zburator, prin care ne-am diferentiat si am adus ceva nou in lume. Noi nu am fost mari producatori de armament, dar am fost cei mai buni si mai fideli soldati din lume.

Vedeti? Cultivatorii de pamant au fost si lucratori nu numai ai solului, ci si ai subsolului. Istoria ne-a dovedit aceasta capacitate si simplitatea, fara lacomie, de mineri ai subpamantului. Am iubit noi, oare, nefiresc aurul? Nu. Am detinut mult aur, insa nu eram sclavi ai aurului. De aceea am detinut si detinem foarte mult aur. Nici un sclav al aurului nu il va detine vreodata, pentru ca il risipeste sau il agoniseste in detrimentul foametei pe care o provoaca in jur (sindromul Hagi Tudose).

Astfel ca, sigur, o afacere are nevoie sa implineasca si aspectul economic, pentru ca mai apoi omului sa ii fie usor sa caute si pe verticala sensul vietii. Nu poti sa-l cauti pe Dumnezeu cu burta goala, decat daca esti vreun ascet in timpul unui post negru, pentru un timp, de altfel. Economia ar trebui sa fie mijlocul prin care sa ne fie mai usor sa cautam si sa gasim si imaterialul, nu invers. Economia nu ar trebui sa fie scopul final. Din pacate, astazi, majoritatea celor care se lanseaza in afaceri o fac pentru bani. Acest lucru ii plaseaza intr-o anumita latura a unui cadran al valorilor materiale, laolalta cu toti cei care lucreaza pentru bani. Acestia nu sunt proprietari de afacere, nici de active, de nimic, de altfel, chiar daca ne-ar contrazice. Altii sunt proprietarii, iar ei pentru ei lucreaza. Ei sunt cei care aduc profit altora si nu lor insisi. Ei fac doar activitatea, iar aceasta cand inceteaza, inceteaza si remuneratia lor.

Un om de afaceri este un proprietar, chiar daca macar asupra cuvintelor sale, si este in control al fluxului de material pe care-l detine la un moment dat sau altul, cu alte cuvinte nepierzandu-l, nescurgandu-i-se din buzunar sau portofel catre alte scopuri oarecum incorecte si dezechilibrante financiar pentru el (ex. taxe si impozite in plus, inutile si nela-locul-lor). Oamenii care nu indeplinesc aceste conditii, nu sunt oameni de afaceri (poate angajati sau fara ocupatie), iar afacerea nu este o proprietate.

Insa, afacerea, in sensul strict al cuvantului, inseamna proprietate, are acest aspect. Este o creatie (continua) si indeplineste functii in aceasta lume. Cineva o detine si a creat-o: omul de afaceri.

O afacere nu este o companie. Aceasta este un vehicul al afacerii, precum trupul este pentru suflet. Ceea ce anima pe omul de afaceri, ceea ce anima compania sa, ca sa indeplineasca functiile afacerii, este afacerea insasi, adica vocatia, chemarea, pornirea, suflul, inspiratia, in cele din urma.

Hristos nu ne vrea tampiti, ci ne vrea inteligenti.

Nicu Steinhardt.

Am putea parafraza si am spune: Dumnezeu nu ne vrea flamanzi, ci ne vrea indestulati.

Aici vedem latura crestina a unui spirit intreprinzator care sta la baza unei afaceri cu oameni si pentru oameni, o afacere adevarata. La sfarsitul sec. XIX si inceputul sec. XX a venit la noi prin aspectul distributiv al economiei, o economie, de altfel, de tip crestin. Distributismul, sau economia cooperationala, a fost construita de catre doi preoti crestini: Chesterton si Belloc. I-am putea numi doi alti mari oameni de afaceri cu oameni din aceasta lume, care au inspirat mii si mii de alti intreprinzatori. Minunea lor a constat in intelegerea pe care au exprimat-o: fiecare om sa fie un mic proprietar, caci proprietarul este un om liber si numai asa poate prospera fiecare.

Ultimul aspect al unei afaceri despre care ne ocupam acum sa-l explicam este libertatea.

Un om de afaceri este un proprietar, ca atare, un om liber. Orice proprietar este prin sine liber sa faca ce doreste cu proprietatea sa, fie ea o casa, un apartament sau chiar o bucata de pamant undeva.

Orice afacere are in vedere indeplinirea urgenta, imediata a celor trei necesitati fundamentale oamenilor: hrana, imbracaminte si adapost. Fara acestea ce facem? Cum traim? Traim demni si decent?!

Odata indeplinite acestea, putem trece si la celelalte, la cele utile, care pot fi nu necesare, si la cele spirituale. Iata cum construim in linii scurte, in cateva cuvinte o civilizatie umana.

Curatenia unei civilizatii umane tine de igiena interioara a fiecarui individ care o alcatuieste. Un om curat pe interior, sau care-si face curat in ganduri, simtiri si fapte, este un om organizat si intreprinzator. Are timp fizic si timp spiritual, adica libertatea sa aleaga, sa dreaga, sa intreprinda pentru el si pentru semenii lui, orice. V-am spus deja cele trei aspecte ale romanului. Cu ele incepem si la ele ajungem in aceasta lume. Ele sunt intreprinderea noastra. Restul deriva din ele.

Un om de afaceri este un bun stapan al casei, un bun guvernator, un bun conducator, un bun ghid. Conduce catre bine pe ceilalti, nu catre rau, nu catre mizerie si goliciune, nu catre boala, moarte sau pierzanie. Cuvinte mari, intr-adevar, dar necesare ca sa avertizam! Multe sunt interpretarile gresite din domeniul afacerilor din ziua de azi.

O afacere este o constructie umana pentru oameni. Ea rezista pentru ca omenia ii este structura si tarie.

O afacere este un bine adus oamenilor de catre oameni, un cadou frumos si bine-meritat, pentru ca l-au cautat. Este un dar, adica un dat!

Binecuvantati cei care sunt mari si reali oameni de afaceri, pentru ca ei dau din binecuvantarea lor celorlalti, imbunatatesc vietile oamenilor!

ernest bernea, simplitate

Ernest Bernea – Indemn la simplitate

/0 Comments/in , /by

[vc_section][vc_row][vc_column][mk_image src=”https://culturaromana.ro/wp-content/uploads/2019/04/ernest-bernea-omul-contemporan.jpg” image_size=”medium” lightbox=”true” custom_lightbox=”https://culturaromana.ro/wp-content/uploads/2019/04/ernest-bernea-omul-contemporan.jpg” frame_style=”border_shadow” align=”center”][mk_padding_divider size=”20″][vc_custom_heading text=”Ernest Bernea – Indemn la simplitate” font_container=”tag:h2|font_size:27px|text_align:center|line_height:2em” use_theme_fonts=”yes”][mk_padding_divider size=”20″][vc_column_text css=”.vc_custom_1555403877358{margin-bottom: 0px !important;}”]Omul a purtat in decursul vremurilor o lupta tragica pentru castigarea unui prisos de bine. In epoca moderna acest bine a fost vazut sub forma progresului si a civilizatiei. Singur, sau in mijlocul societatii, omul s’a straduit in acest sens.

Socotit in roadele sale, astazi dupa trecere de vreme, progresul continuu s’a dovedit inselator. Omul modern a avut o sete de mai bine, dar nu s’a aplecat indeajuns asupra naturii acestui bine. Punctul luminos, unificator, a lipsit. Lumea noua s’a increzut prea mult in civilizatie si progres, dar nimeni nu sta sa gandeasca ce anume sunt acestea pentru fiinta spirituala a omului. Si atunci drumurile s’au deosebit, dupa cum deosebite erau idealurile.

Civilizatia acestei ultime epoci istorice a facut din om „o fiinta complexa”. Gasim in aceasta tendinta si stare a sufletului contemporan o caracteristica a vietii moderne, dornica de progres.

Ce inseamna oare aceasta complexitate a omului de azi, produs ultim al unor credinte vechi? O continua crestere a nevoilor materiale, o desvoltare a lor fara limita. Judecata interior, ea mai inseamna rafinament si ornamentatie. Aceste insusiri alcatuesc tot atatea semne de distinctie.

Sa lamurim lucrurile mai departe. Complexitatea omului de azi nu inseamna ceea ce am putea crede ca inseamna, adica: distinctie in inteles de superioritate, complexitate in inteles de adancime si frumusete interioara. Complexitatea aceasta care era si o sete de a se imbogati, a pus omul sub povara unor elemente secundare, din afara fiintei noastre morale, din afara nevoilor acestei fiinte, l-au incarcat si l-au prefacut pana la naruire.

Educatia a fost facuta in raport cu unele valori la moda, de natura mai mult sociala si materiala. Omul a avut o sete de a progresa, de a creste chiar interior; omul a incercat sa depaseasca starea in care se afla dar nu in raport cu anumite valori spirituale permanente ci in raport cu oamenii. Etica moderna a avut la temelie nu atat o dorinta sincera de proprie depasire ci mai mult o dorinta de intrecere intre oameni.

Cu cat omul si-a creat mai multe nevoi, semn al unei inalte trepte de civilizatie, cu atat el a devenit mai putin stapan pe sine, cu atat a fost mai putin liber. Sufletul sau aparent inaltat, devenise lipsit de putere, se subtiase si se complicase. Cuprinzand ceea ce nu-i era firesc, renuntand la ceea ce ii era esential, pentru podoaba, si-a pierdut adevarata frumusete si tarie. Vieata interioara a omului a avut toate aparentele unei cresteri adevarate; in realitate s’a petrecut o saracire si anume din cauza ca aceasta crestere nu era organica ci era o adunare, o adaugire. Nevoia de a corespunde vremurilor, ambitiile si gusturile nenumarate, tot rafinamentul intelectual si estetic, l-au sedus si l-au indemnat catre o lume a decorativului si inutilului.

A fi o fiinta complexa nu este in sine o stare rea; dimpotriva. Trebue insa sa fie rodul unei serioase si firesti cresteri interioare, cresteri a elementelor esentiale, a stalpilor vietii noastre morale. Trebue sa fie o imbogatire a ceea ce ne apartine esential. Altfel ajungem la tipul omului modern, prezent inca intre noi si specific tuturor epocilor decadente, omul descentrat in care vieata este nefireasca si vointa lipsita de indrumare. Povara trufiei, povara propriilor creatii ale omului, povara combinatiilor si constructiilor asa zisului progres cultural si civilizator, apasa inca sufletul celor mai multi dintre noi.

Omul acesta a confundat Compexitatea cu complicatia. Iata numele adevarat al starii sale interioare. De aceea este atat de nenorocit, de aceea este atat de greu de, inteles si de satisfacut. Omul despre care vorbim este mereu nemultumit, mereu ridicat impotriva vietii si a conditiilor date. Omul complicat este o fiinta dificila si nenorocita.

In setea sa de progres si de civilizatie materiala omul s’a descentrat, adica a confundat esentialul cu secundarul, dand o atentie deosebita celor ce nu-l alcatuiau in fond. Omul cetatii de azi este un om facut, este o fiinta artificiala. S’a construit infruntand legile fiintei sale morale. Tot ceea ce a fost adaugat nefiresc si a impodobit sufletul sau mandru, nu a facut decat sa-l scoata din fagasul destinului sau propriu, de om.

Pentru ca o innoire sa fie posibila, omul trebue sa renunte la aceste podoabe ale modernismului, pentru a se reintoarce catre elementele originare ale fapturii sale.

Nu poate fi vorba de o renuntare la progres si nici de o intoarcere la „starea naturala” a unui filosof francez, ci de mergerea inainte dela inceput pe calea deschisa noua, in desvoltarea omeniei si a tuturor virtutiilor ce-o alcatuesc. Ce inseamna pentru noi intoarcere? Inseamna renuntare la inutil, la rugina sufletului. Ce inseamna desvoltare? Ce inseamna progres? Inseamna crestere din samburele fiintei, inseamna, in limita superioara, inflorire. Aceasta inseamna a fi cult, a fi om superior, a fi distins si complex: inflorire. Sa ajungi sa-ti exprimi esenta. Nu intoarcere deci, nu oprire, ci crestere deplina si fireasca.

Aci se aseaza simplitatea. Simplitatea este starea morala a omului care se misca esential si sincer. Simplitatea in etica, intocmai ca si in estetica, inseamna linie mare. Liniile mari dau sensul fapturii, liniile mari constituesc.

Simplitatea ca stare morala este o stare originara, legata de inceputul fiintei. De aceea Evanghelia, cartea simplitatii si a permanentei vorbeste de simplitate in legatura cu copilul si profetul. Fiind originara, simplitatea este o stare a firii, o stare a celor care pastreaza legatura cu Dumnezeu.

Nefiind legata de poverile podoabelor inutile, simplitatea da omului un echilibru interior, o tarie si o mare stapanire de sine. Omul simplu ramane cu sine, curat si intreg, liber de elementele inutile, adaugate, exterioare. Omul simplu traieste vieata din plin si firesc; o traieste astfel pentru ca este in ea.

Simplitatea da o siguranta si o certitudine interioara adevarata, da putere de depasire a contingentelor si viciilor apasatoare. Pe calea simplitatii omul se implineste pentru ca traieste firesc si esential.

Simplitatea este starea morala prin care o seama de taine ni se deschid. Firescul si armonia ei o fac sa rodeasca si pe o alta dimensiune a vietii, aceea a orizontului deschis. Sensul vietii este prins mai usor si mai adevarat de omul simplu decat de omul complicat, pentru ca cel dintai pastreaza legatura, directa cu vieata, are totodata simtul realitatii aparente si tainice. A fi simplu inseamna a fi in vieata, a fi in vieata inseamna a-i trai si cunoaste sensurile. Sensul vietii nu poate fi prins stand in afara ei, calcand un drum artificial. Omul simplu traieste cu ochii in distantele mari ale lumii.

Din aceste elemente si infatisari ale simplitatii intelegem cum acela care traieste cu adevarat in simplitate ajunge sa traiasca si in lumina, in frumusete. Fiinta sa interioara, aparent mica, are dimensiuni foarte mari, neintelese de acei care judeca dupa criteriile civilizatiei burgheze. Omul simplu ajunge sa cunoasca adancurile si sa cuprinda lumea, sa se inradacineze in loc rodnic. Liber de orice povara morala sau materiala el merge pe caile firesti ale omeniei; cugetul si fapta sa nu sunt legate de lucruri slabe, ci de tarii ascunse.

Bucuria trairii in simplitate poate fi inteleasa din libertatea si rodnicia pe care o castiga omul.

Omul simplu este o faptura vie; este o faptura originara de mare plinatate si echilibru interior.

La vanat de oameni

De ce se urasc oamenii? E atat necunoscut si atata suferinta legata de soarta noastra incat legea de toate zilele ar trebui sa fie numai dragostea si mangaierea.

De ce se chinuesc oamenii unii pe altii? N’au loc sub soare? Nu le ajunge panza cerului? Sunt atat de grele pacatele ce ne apasa incat ar trebui sa lucram pana la cea din urma farama de putere pentru a inlatura uratul ce ne desparte unii de altii.

E multa frumusete in lume dar oamenii orbi nu o vad. Inclinarea spre a face raul e atat de puternica incat pentru a o invinge a fost nevoie de marea dragoste si jertfa a Dumnezeului intrupat.

Sunt oameni sinceri si sunt oameni vicleni. E sfasietor de trist sa vezi cum intre oameni ca si intre popoare calea inselaciunii da pas inainte celor ce o folosesc.

Vieata ne da foarte des acest spectacol: omul bun, omul curat este vanatul celui viclean; acesta din urma nu poate trai fara prada. Morala publica aduce laude si rasplateste fapta acestuia, fapta care nu are nici o deosebire fata de aceea a unui lup fugarind o caprioara pe intinderite albe ale zapezii.

De ce stau oamenii la panda si se vaneaza unii pe altii? De ce cred ei ca au loc in lume numai atunci cand dispare altul? Locul tau, locul darurilor proprii nu ti-l poate lua nimeni; il ai odata cu vieata.

Omul „civilizat”

Omul „civilizat” este in genere inclinat sa traiasca mai mult prezentul; prezentul care, fara un sens si o lupta a noastra, nu reprezinta nimic si care fuge; sa-l traiasca prin toate simturile trupului atat de rafinat de civilizatia aceasta de care sunt atat de mandri.

A manca bine, a indragi femei frumoase, a fura si exploata pe cei slabi, a dormi lenea unui trup obosit de senzatii tari, a te inchina icoanelor rotunde ale banului devenit in acest fel adevaratul Dumnezeu facator de minuni, iata expresia unei vieti pentru care a trudit o lume intreaga de milenii.

Ce va fi maine nu-l intereseaza pe acest, om; poate sa se franga si osia cerului! Ce va fi maine „vom trai si vom vedea”. Totul trebue consumat acum pe calea simturilor insetate de puternice sguduiri, trebue indrumat catre totala satisfactie a pamantului uscat si nerodit din noi.

Gandurile mari, credintele, dorul unei vieti mai pure si mai frumoase sunt ale poetilor, ale visatorilor; omul „civilizat” n’are ce face cu ele, nu le cauta si nici nu le cultiva pentru ca „nu umbla dupa himere”. Acest om indobitocit de binele material, acest om al prezentului stors de sensuri, acest om isi duce vieata numai cu perdelele trase, inchis, apasat, cazut in propria sa intunecime.

Drama incepe acolo unde prezenta sa este activa. El reteaza elanuri, compromite credinte, ingenunche frumusetea si omoara omenia. El nu poate suferi altceva dincolo de fiinta sa inradacinata atat de puternic intr un pamant care si el refuza sa-l primeasca.

Omule mic, omule putred, omule dizolvant, de ce esti uneori atat de puternic?!

Libertati si libertate

De veacuri omul sufera si lupta pentru libertate. Libertatea de cuget, de fapta, libertatea pentru darurile frumusetii si ale credintei.

O zadarnicie cat muntele vietii. Omul traieste mereu, traieste desgustator de plin toate libertatile fapturii sale cazute; traieste libertatea desfraului, a minciunii, a lenei si a furtului; libertatea tuturor pacatelor, libertatea care distruge, care schimba vieata intr’o mlastina unde cresc numai plante otravitoare.

Aceasta pentru ca omul nu a inteles si nici nu a facut nimic pentru castigarea adevaratei libertati care este o conditie absoluta a omeniei.

Libertatea nu poate fi gasita decat in inima ta. Nu cata in jurul tau ceea ce ai in tine. Sfarma piatra ce acopera aurul.

Libertatea este un dar al lui Dumnezeu. Libertatea nu poate fi decat interioara, nu poate fi decat creatie; libertatea este putere deschisa pajistilor inflorite ale lui Dumnezeu. Cand omul apare, omul de constiinta si misiune, apare si libertatea. In acest caz libertatea nu este ceva formal si relativ, ci este ceva esential si absolut. Imprejurul omului adevarat, in fapta si in cugetul sau, in simtamintele care il strabat, libertatea este o cale a vietii si a desavarsirii, este o conditie a spiritualitatii si un semn al omului in rosturile sale mari.

Rasul durerii

Sunt oameni care rad in fata suferintei, suferinta lor sau a altora. Rasul in fata suferintei exprima doua naturi desi are o singura infatisare. Intre acei ce rad in fata incercarilor grele sunt deosebiri esentiale.

Unii oameni rad in fata suferintelor dintr’o nesimtire, dintr’o infirmitate launtrica. Ei nu pot sa inteleaga suferinta; nici n’o accepta, nici n’o inlatura. Acesti oameni rad pentru ca nu vad, pentru ca sunt lipsiti de omenie.

Altii rad ca n’au ce se face, rad ca altfel i-ar dobori durerea, rad sa insele, sa mangae propriul lor suflet sau pe al altora. In cazul acesta, rasul este o terapeutica morala cu mari roade.

Cine rade de suferinta lui si a altuia, fara ca acest ras sa aiba o temelie de adanca umanitate, adica sa fie indemn, depasire, leac impotriva raului prezent, este un cinic. Cinismul este unul din cele mai triste peisagii ale sufletului omenesc.

Dela humor la batjocura

Sunt oameni care din orice situatie stiu sa scoata la lumina partea comica. Rasul in sine sau judecat din punct de vedere moral nu este de condamnat. E un lucru firesc al naturii noastre; are o inraurire positiva asupra vietii launtrice.

Trebue facuta insa o deosebire care indeobste nu este luata in seama. Sunt oameni cari cauta sa picure cu acidul trufiei lor suferinta si ingenuncherile in fata destinului altora. Aci rasul nu mai are un sens creator. Oamenii se socotesc in genere prea destepti si isi hranesc trufia din sufletul celor mai adanc incercati. Rasul in acest fel trebue condamnat pentru ca are un sens negativ. Este ceea ce numim batjocura. Si nimeni nu are dreptul de a se chema om daca se simte bine cand rade pe seama celor mai adanci si umane dintre starile interioare ale fratelui sau.

Exista totusi un altfel de ras creator. E vorba de humor. Oamenii cari sunt daruiti cu acest simt al humorului sunt dintre cei mai buni. Rasul lor este positiv, este luminat. Rasul lor este o bucata din dorul nostru de vieata.

Humorul este bland; batjocura este cruda. Humorul este uman; rasul batjocoritor este inuman. Inteligenta este prezenta in humor ca si in batjocura, dar aceasta aleasa insusire a omului este aci curata, nu este pervertita, draceasca cum e in al doilea caz.

(Din volumul „Indemn la simplitate – Mãrturisiri pentru un om nou”, Ed. Cugetarea-Georgescu Delafras, Bucuresti, 1939)[/vc_column_text][/vc_column][/vc_row][/vc_section][vc_row][vc_column][vc_column_text]

 [/vc_column_text][/vc_column][/vc_row]

mall taranesc, malltaranesc.ro, produse romanesti

Malltaranesc.ro – primul mall cu produse autentice romanesti

/0 Comments/in , /by

[vc_section][vc_row][vc_column][mk_image src=”https://culturaromana.ro/wp-content/uploads/2019/03/logo_min.png” image_size=”full” lightbox=”true” custom_lightbox=”https://culturaromana.ro/wp-content/uploads/2019/03/logo_min.png” frame_style=”border_shadow” align=”center” animation=”scale-up”][mk_padding_divider size=”20″][vc_custom_heading text=”Malltaranesc.ro – primul mall cu produse autentice romanesti” font_container=”tag:h2|font_size:27px|text_align:center|line_height:2em” use_theme_fonts=”yes”][mk_padding_divider size=”20″][vc_column_text css=”.vc_custom_1553797502564{margin-bottom: 0px !important;}”]Daca romanii suntem pasionati de cumparaturile la mall, de ce nu ar exista si un mall dedicat produsului taranesc, si-au spus fermierii, mestesugarii si micii procesatori din Tara Fagarasului si nu numai. Pana acum deja 120 de producatori s-au inscris pe site-ul malltaranesc.ro, magazinul online infiintat in cadrul unui proiect al Asociatiei „Crestem Romania Impreuna”.

Muzeul de Etnografie Brasov a fost gazda lansarii site-ului malltaranesc.ro. De aici putem cumpara nu doar mezeluri sau produse lactate, dulceturi sau bauturi, pregatite in mod traditional in gospodarii, ci si produse mestesugaresti.

„Avem o istorie vie, care inca traieste prin fiecare mestesugar, prin fiecare artizan care ciopleste, picteaza sau coase simbolurile invatate de la strabuni. O istorie pe care vrem sa o ducem mai departe si sa o lasam nepotilor si stranepotilor nostri. De aceea, ne-am propus sa facem infrastructura necesara stabilirii legaturii intre producatorul autentic si piata, intre mediul rural si cel urban, sa facilitam intalnirea cererii si ofertei. De aceea, punem la punct cea mai mare baza de date de producatori autentici, cea mai mare baza de date de produse mestesugaresti si agroalimentare traditionale”, spune Mihai Mihu, cel care a initiat acest proiect, in cadrul Asociatiei „Crestem Romania Impreuna”.

Iata ce ofera concret mestesugarilor si taranilor autentici: un shop online unde sa-si poata prezenta produsele, iar daca acestia nu au cunostintele necesare, le asigura asistenta tehnica, invitatii la targurile pe care le va organiza si promovare catre piata nationala si internationala (anumite descrieri ale unor produse vor fi traduse in engleza). Mai mult, trebuie precizat ca toate facilitatile prezentate anterior nu presupun vreun cost din partea taranilor sau mestesugarilor.

Produsele vor avea pe ele si un QR Code, care pot fi scanate cu smarphone-urile, si care prezinta informatii despre producator. Mai mult, astfel de QR Code-uri vot fi afisate si la poarta gospodarului care vinde produse traditionale.

Din judetul Brasov, cei mai multi gospodari care s-au inscris pe acest portal sunt din Tara Fagarasului, in speta din Grupul de Actiune Locala „Rasaritul Tarii Fagarasului”, din care fac parte localitatile Comana, Parau, Sercaia, Harseni, Sinca Noua, Holbav si Mandra. In prezent, malltaranesc.ro are peste 120 de producatori, dintre care 50 Tara Fagarasului, iar restul sunt producatori de la Mehedinti pana la Suceava si din Constanta pana in Maramures, a precizat Mihu.

Vicepresedintele GAL „Rasaritul Tarii Fagarasului”, primarul Viorel Grusea, spune ca, prin acest tip de comert, „taranul va primi pretul corect pentru produsele lui – de exemplu pentru un litru de lapte de vaca primesc de la industriasi 40 de bani pe litru si stim cu totii cat costa pe rafturile magazinelor. Pe de alta parte va fi un comert civilizat si cu siguranta produsele vor ajunge la consumator cu pretul real pentru ca nu mai trec pe la intermediari. Este primordial pentru dezvoltarea comunitatilor noastre si de aceea am si sprijinit cu tot ce se poate si voi sprijini si in continuare acest proiect. In maximum un an dorim sa avem propriile magazine de desfacere in toate orasele mari din judetul Brasov”, a spus Grusea.

Sursa: stirilernl.com.[/vc_column_text][/vc_column][/vc_row][/vc_section]

 

adrian bejan, teoria constructala

Adrian Bejan – Viitorul lumii si Teoria Constructala

/0 Comments/in , /by

[vc_section][vc_row][vc_column][mk_image src=”https://culturaromana.ro/wp-content/uploads/2019/02/62005579.jpg” image_size=”full” lightbox=”true” custom_lightbox=”https://culturaromana.ro/wp-content/uploads/2019/02/62005579.jpg” frame_style=”border_shadow” align=”center” animation=”scale-up”][mk_padding_divider size=”20″][vc_custom_heading text=”Adrian Bejan – Viitorul lumii si Teoria Constructala” font_container=”tag:h2|font_size:27px|text_align:center|line_height:2em” use_theme_fonts=”yes” css_animation=”fadeInUpBig”][mk_padding_divider size=”20″][vc_column_text css=”.vc_custom_1549232313836{margin-bottom: 0px !important;}”]Ecuatiile o dovedesc: natura creeaza forme perfecte. Iar omul poate, de-acum inainte, sa atinga aceasta perfectiune! O teorie complet noua, elaborata de un reputat profesor universitar roman de termodinamica, ne ofera cheia construirii ideale a unor obiecte, masini, locuinte, retele. Aceasta este Teoria Constructala, iar unul din savantii care a lucrat la elaborarea sa se cheama Adrian Bejan.

Cunoscuta pana acum doar de cativa initiati, teoria constructala a romanului Adrian Bejan promite sa revolutioneze viitorul ingineriei si sa ne schimbe perceptia asupra lumii. Inca din 1995, acest cercetator a dezvoltat o metoda simpla, logica si eficienta de a desena planul perfect al aparatelor.

„Teoria constructala” se bazeaza pe principiul potrivit caruia toate lucrurile de pe planeta curg, tinzand spre perfectiune.

Cercetatorul sustine ca „daca pui un milion de irakieni intr-o cutie, o vreme poate se vor impusca, dar in final se va instaura o organizare, o ierarhie”.

Publicatia „Science et vie” l-a elogiat pe roman – care a fugit in SUA in urma cu 40 de ani – pentru ca a inventat „cheia formelor perfecte din Univers”.

Un an mai tarziu dupa emigrarea sa, profesorul Bejan face o descoperire care il propulseaza in prezent in elita primilor 100 de mari savanti ai lumii. In mai, anul trecut, i-a fost acordata celebra medalie „Benjamin Franklin”, care de-a lungul timpului a fost decernata de institutul cu acelasi nume oamenilor de geniu precum Nikola Tesla, Marie Curie, Thomas Edison, Albert Einstein, sau, mai recent, Stephen Hawking.

„Am produs 25 de doctori in inginerie care sunt profesori pretutindeni in lume. Am scris 20 de carti si vreo 450 de articole. Cand sunt mai deprimat ma mangaie gandul ca sunt cel mai citat cercetator de la Duke University si singurul in inginerie globala”, spune Bejan. Prestigioasa „Science et vie” a explicat pe zece pagini teoria constructala pe care romanul a descoperit-o cu matematica de gimnaziu.

„Toate lucrurile in natura tind spre perfectiune, spre un randament maximal. Toate functioneaza precum o uzina – fie ca vorbim de lucruri facute de om, fie ca e vorba de vascularizari naturale precum muschii umani sau cursurile de apa. De exemplu, un bolovan blocheaza un canal din Amazon. Atunci fluviul isi face autocritica si va incerca sa isi indrepte cursul peste sau pe langa bolovan”, spune inginerul.

In anii ‘70, facand o munca de rutina – instalatii ingineresti – si-a dat seama, intr-o noapte, ca succesul inseamna schimbarea la nesfarsit a configuratiei fiecarui sistem, ca un fel de desen animat in care imaginile se succed intr-o anumita directie. „Aceasta succesiune este explicata de teoria constructala si se aplica tuturor sistemelor curgatoare indiferent ca este vorba de organismul uman, automobilele care merg pe sosele sau animale urcand spre pasunile Vrancei. Totul tinde sa curga spre mai bine, spre perfectiune. Toata geografia pamantului se bazeaza pe ideea asta”, sustine cercetatorul.

A existat si un echivalent al teoriei constructale a lui Adrian Bejan, si anume teoria statului organic al lui Mihai Eminescu. Sa vedem care ar fi asemanarile in doua citate ale acestora doi:

„Pentru ca un sistem de dimensiuni finite sa persiste in timp (sa traiasca), el trebuie sa evolueze astfel incat sa ofere un acces mai usor la curentii impusi care trec prin el” – Adrian Bejan.

„(…) garantia duratei si trainiciei dezvoltarii unui stat, cu institutiile lui cu tot, e impacarea formelor traditionale de existenta cu cuprinsul lor nou; (…) improspatarea continua a fondului si pastrarea formelor. Forme vechi dar spirit pururea nou.” – Mihai Eminescu.[/vc_column_text][mk_padding_divider size=”20″][vc_custom_heading text=”Cheia formelor (im)perfecte” font_container=”tag:h3|font_size:24px|text_align:center|line_height:1.8em” use_theme_fonts=”yes” css_animation=”fadeInUpBig”][mk_padding_divider size=”20″][vc_column_text css=”.vc_custom_1552413544489{margin-bottom: 0px !important;}”]Principiul teoriei constructale se hraneste din ideile lui Euclid, Aristotel, Leonardo Da Vinci, Darwin, D’Arcy Thompson, dar reperul cel mai insemnat al lui Adrian Bejan este lucrarea Reflectii asupra puterii focului si asupra aparatelor potrivite sa dezvolte aceasta putere, publicata de politehnistul francez Sadi Carnot, in 1824. Aici, Carnot demonstra ca randamentul masinilor este limitat de ireversibila degradare a energiei. Pornind de la aceasta constatare, Bejan a descoperit ca forma perfecta nu este naturala.

Sau, mai degraba, ca perfectiunea nu poate fi atinsa in lumea materiala decat prin optimizarea inevitabilelor ei imperfectiuni. Aceasta sintagma a fost tradusa de cercetatorul american intr-un principiu morfologic intemeiat pe termodinamica. Teoria constructala porneste de la o constatare banala: fie ca este vorba de caldura, de electricitate, de apa sau de orice alt flux care se scurge prin circui­tele unui sistem, fluxul respectiv este confruntat obligatoriu cu rezistente, frecari sau difuziuni ce deturneaza energia spre locuri in care nu poate fi exploatata. De aceea, nu exista sistem perfect. Adrian Bejan propune ca, in loc sa neglijam inevitabilele rezistente care fac sistemele imperfecte, sa ne concen­tram exclusiv asupra lor: „Pentru ca suntem condamnati la imperfectiune”, rezuma el, „singurul lucru care ne ramane de facut este sa o repartizam cat mai bine, cu ajutorul geometriei.”

Daca inginerul defineste limpede lista de constrangeri ale sistemului sau si isi precizeaza obiectivele, nimic nu-l impiedica sa studieze in detaliu felul in care variaza aceste rezistente in functie de modul cum sunt repartizate. Iar constatarea inevitabilei degradari energetice a lui Sadi Carnot este transformata intr-un principiu mobilizator, care face din geometrie singura necunoscuta a unei probleme ce a devenit pur matematica: date fiind aceste obiective si aceste constrangeri, cum poate fi elaborata forma care sa distribuie cat mai bine rezistentele la nivel de timp, spatiu, scari si structura, astfel incat randamentul sau puterea furnizata sa fie maxima?

Este un desen perfect, fiindca… este cel mai putin imperfect posibil. Natura, primul inginer constructal. Dincolo de realizarea unor aparate cu cel mai performant design, este oare posibil sa explicam si sa prezicem formele naturii cu niste instrumente pur termodinamice? Pentru asta, trebuie sa regandim toate sistemele naturale ca pe niste masinarii supuse unor constrangeri si obiective specifice si, in plus, sa fim convinsi ca natura a implinit o lucrare demna de cei mai buni ingineri, optimizand formele pe care le-a generat. In secolul al XIX-lea, Charles Darwin si-a intemeiat explicarea formelor si a diversitatii speciilor vii pe procesul de selectie, insa nu a definit din punct de vedere fizic acest criteriu de adaptare.

Or, punctul de vedere constructal ingaduie, astazi, lamurirea miezului principiului darwinian: „Pentru ca un sistem natural sa persiste in timp”, rezuma Adrian Bejan, „trebuie sa evolueze astfel incat sa asigure un acces mai simplu fluxurilor care il strabat.” Daca biologii descriu functionarea sistemelor naturale, inginerul descrie felul in care poate fi sporita performanta acestor sisteme si este in masura sa prevada formele pe care natura are tendinta sa le modeleze in timp, deducand, prin intermediul unui rationament fizic, calea pe care ea a strabatut-o prin incercari succesive.

Plamanii umani, penele pasarilor sau crapaturile solului, toate structurile vii sau inerte pot, deci, sa fie investigate de acum inainte prin optica inginerului, adica sa fie considerate niste sisteme energetice supuse, deopotriva, unor fluxuri, unor constrangeri si unor obiective. Rationamentul constructal permite, de pilda, sa explicam de ce diametrele vaselor sanguine ale corpului nostru se reduc cu un factor constant la fiecare ramificare, de ce pasarile zboara in grup compact sau, in sfarsit, de ce matca raurilor are forma de semicerc.[/vc_column_text][mk_padding_divider size=”20″][vc_custom_heading text=”World Wide Constructal” font_container=”tag:h3|font_size:24px|text_align:center|line_height:1.8em” use_theme_fonts=”yes” css_animation=”fadeInUpBig”][mk_padding_divider size=”20″][vc_column_text css=”.vc_custom_1552413777397{margin-bottom: 0px !important;}”]Teoria constructala s-a raspandit in Statele Unite, in Romania si, mai ales, in Franta. Sylvie Lorente, de la Departamentul de Inginerie Civila al Institutului National de Stiinte Aplicate din Toulouse, a utilizat cu succes teoria constructala in cazul retelelor de distributie a incalzirii urbane, cu scopul de a diminua frecarile si pierderile de caldura. Alt savant francez, Jocelyn Bonjour, a exploatat teoria constructala pentru a determina numarul si forma optime ale aripioarelor unei instalatii de adsorbtie a gazelor. Domeniile de aplica­re a teoriei sunt aproape infinite, intrucat ea priveste toate sistemele supuse unor curgeri. Adaptand ecuatiile la fiecare dintre fluxurile respective, este de ajuns sa urmam principiul construc­tal, care este simplu, unic si fecund: cat mai buna repartizare geometrica a imperfectiunilor, de la scarile cele mai mici, pana la cele mai mari.

Adrian Bejan este convins, chiar, ca teoria sa e necesara si pentru transpu­nerea in aplicatii practice a promisi­unilor nanotehnologiei. „Cercetarile actuale nu abordeaza decat o jumatate din problema”, spune el. „La ce slujeste construirea unor aparate de dimensiuni moleculare, cata vreme nu suntem in stare, apoi, sa le unim intr-un mecanism care sa poata fi exploatat la scara noastra de marime? Aceasta tehnologie nu va putea fi utilizata vreodata decat in complementaritate cu abordarea constructala.” Iata, de altfel, motivul pentru care teoria lui Bejan este revolutionara: in­ver­sand curentul reductionist al fizicii moderne, ea merge de la mic spre mare; elaboreaza structura macroscopica globala plecand de la asamblarea locala a structurilor elementare; traseaza un drum rational care il calauzeste pe in­gi­ner pas cu pas, treapta cu treapta, catre desenul optim. Precum o scara ducand spre paradisul formelor perfecte…[/vc_column_text][mk_padding_divider size=”20″][mk_image src=”https://image.stirileprotv.ro/media/images/680xX/Dec2018/62005578.jpg” image_size=”medium” lightbox=”true” custom_lightbox=”https://image.stirileprotv.ro/media/images/680xX/Dec2018/62005578.jpg” frame_style=”border_shadow” align=”center” animation=”scale-up”][mk_padding_divider size=”20″][vc_custom_heading text=”Teoria Constructala, Inteligenta Naturii si Adrian Bejan” font_container=”tag:h3|font_size:24px|text_align:center|line_height:1.8em” use_theme_fonts=”yes” css_animation=”fadeInUpBig”][mk_padding_divider size=”20″][vc_column_text css=”.vc_custom_1552414249310{margin-bottom: 0px !important;}”]De la simple observatii, a ajuns sa ofere omenirii o noua teorie a istoriei planetei si a ceea ce inseamna viata, iar Teoria Constructala are multe aplicatii practice in prezent, de la carcase de ventilator pentru calculatoare si pana la modul in care este afisata organigrama intr-o institutie.

Acelasi tipar, spune Adrian Bejan, il gasim si in modul in care sunt imprastiate cunostintele, stiinta sau religia, pornind de la dascalul de la catedra, catre discipolii sai, care, la randul lor, vor deveni profesori si ii vor invata pe altii.

In prezent, preda la facultate si un curs de predictii, pe baza Teoriei Constructale, in care explica tinerilor ca in urmatorii 1000 de ani toata omenirea va vorbi o singura limba. Tot pe baza teoriei, Adrian Bejan a prezis in 2012 unei televiziuni din Asia ca Donald Trump va castiga alegerile. Iar astazi sustine ca Trump, aflat pe o linie ascendenta, pentru ca e intr-o continua adaptare si schimbare, va mai castiga un mandat.

Bejan vorbeste studentilor si despre modul in care viata omului va fi mai usoara cu ajutorul inteligentei artificiale si al tehnologiei inalte, care nu numai ca vor conduce masinile, dar vor da dependenta tot mai mare oamenilor.[/vc_column_text][mk_padding_divider size=”20″][mk_image src=”https://image.stirileprotv.ro/media/images/680xX/Dec2018/62005577.jpg” image_size=”medium” lightbox=”true” custom_lightbox=”https://image.stirileprotv.ro/media/images/680xX/Dec2018/62005578.jpg” frame_style=”border_shadow” align=”center” animation=”scale-up”][mk_padding_divider size=”20″][vc_column_text css=”.vc_custom_1552416299229{margin-bottom: 0px !important;}”]Teoria spune ca orice organism viu trebuie sa aiba libertatea sa se dezvolte pe cat mai multe canale, pentru a avea acces la mai multa resursa. Cu cat e mai liber sa se ramifice, va evolua si va fi mai mult decat este. Conform parintelui teoriei, aceasta „curgere” nu trebuie oprita, indiferent unde are loc, pentru ca va crea anomalii si va perturba sistemul in jur.

Adrian Bejan e galatean, nascut in 1948, intr-o familie de intelectuali, cu mama farmacist si tatal medic veterinar, pentru cavaleria Armatei Romane. Doi oameni cu gandire libera, care l-au incurajat sa emigreze, pe fondul socialismului care se instalase in Romania. A plecat in America pentru un concurs international in 1968 si nu s-a mai intors decat dupa Revolutie, cand tatal sau se stinsese.

Are un fiu student la Drept si doua fiice absolvente de studii geopolitice si spune ca i-a educat in spiritul culturii romanesti, in educatia primita acasa, la Galati.

Si mai precizeaza ca exodul romanilor in strainatate se desfasoara tot dupa Teoria Constructala, pentru toti cei care parasesc tara se raspandesc natural, firesc catre alte locuri, daca gasesc o opreliste sau un blocaj acasa.

Iar in era globalizarii, toti emigrantii romani au de invatat de la popoarele in care merg. Generatia copiilor romanilor plecati acum 20 de ani in America, de exemplu, e deja schimbata total fata de cum ar fi fost daca ar fi crescut in Romania.

A fost invitat la sfarsitul lunii noiembrie 2018 si la Bucuresti, de catre autoritatile romane, care i-au oferit o diploma la Ateneul Roman. A vorbit si atunci despre modul in care ar trebui sa fie orice roman.

Un profesor roman a uluit planeta cu o teorie uluitoare, prin care oamenii de stiinta pot intelege mai usor cum evolueaza viata pe Pamant. Adrian Bejan e singurul roman din galeria primilor 100 de mari savanti ai lumii. Un galatean a intrat in elita academica a lumii si arata lumii intregi ca si Romania poate!

In continuare expunem cateva intrebari dintr-un interviu acordat celor de la Romania Libera de acum cativa ani. Sa vedem:

Romania Libera: Potrivit teoriei dumneavoastra, democratia ar fi cel mai bun sistem politic de organizare?

Adrian Bejan: Am o vorba despre asta – daca exista, inseamna ca a fost mai bun decat cel dinainte. Democratia de azi e mai buna, mai maleabila decat cea greceasca. Este o formula mai complexa de a se lua in considerare vointa fiecarui individ pentru ca acestia pot vota. Unele democratii sunt mai de succes, mai longevive pentru ca sunt reproiectabile, usor de ajustat. Unii invata de la altii. Uniunea Europeana si-a dat seama, un secol mai tarziu decat America, ca e bine sa elimine obstacolele comertului intre state.

RL: Exista Dumnezeu in ecuatii?

AB: Exista, la fel cum exista in legea caderii gravitationale. A spus-o cel mai bine Einstein – toate sunt legile lui Dumnezeu, iar eu trebuie sa le descopar. 

RL: Societatea romaneasca nu mai vrea sa auda de ingineri…

AB: In America exista o societate profesionala a inginerilor mecanici care numara aproape 100.000 de membri. In total, cred ca exista 500.000 de ingineri la o populatie de 300 de milioane. Acest procent de unu la mie este inregistrat intr-o tara libera, cu o democratie veche. si in Romania – dupa ani de comunism – acest raport s-a redefinit in mod natural cunoscand descresteri. Ingineria, si nu doar in SUA, este luata ca o intreprindere obisnuita. De fapt, sunt doua inginerii. Una tehnica, care urmareste aplicarea principiilor in vederea realizarii anumitor lucruri. Acest fapt da impresia de banal, de comun a acestei meserii, mai ales ca 999 din 1.000 de ingineri intra in aceasta categorie.

Doar rar, lumea descopera stiintele ingineresti care urmaresc descoperirea principiilor, legilor care se intemeiaza pe fizica. Inginerii sunt oameni de stiinta prin definitie.

RL: Cum arata o zi din viata dumneavoastra?

AB: Incerc sa gasesc jumatate de ora in care sa nu fiu intrerupt, dar este foarte dificil. Chiar si in mediul universitar, lumea vede numai partea tehnica a ingineriei, adica ce facem cu ideile vechi, si nu stiintele ingineresti. Raspunsul serios este ca lucrez de la trezire si pana noaptea, tot timpul. Jumatate din timp il dedic vanatului de fonduri pentru sustinerea grupului meu de doctoranzi. Restul zilei scriu, predau si fac lupte greco-romane sufocante cu corespondenta.

RL: De ce isi doreste un tanar sa studieze la Duke?

AB: Societatea libera e ca un bazin fluvial, unde intalnesti canale mari si repezi, dar si parauri si mlastini. Duke este situata a opta in clasamentul universitatilor americane. Tanarul plonjeaza in fluviu, pentru ca vrea sa fie purtat departe. In asta consta forta de atractie la Duke. La fel s-a intamplat cu figurile care au facut Romania moderna. Au trecut pe la Sorbona, Padova, Oxford, Viena. Toata Europa moderna a fost carata si depusa pe malurile Dambovitei de aceste personalitati.

RL: Campusul universitar seamana cu ce vedem in filme? 

AB: Nu. La Duke, studentul isi vede de treaba, incearca sa ia note bune pentru ca plateste bani grei pentru a studia aici. Decizia de a fi serios – nimeni nu lipseste de la cursuri, de exemplu – este deprinsa de departe, de acasa. Studentul de la Duke stie ca a avut o chemare pentru ca este unul dintre putinii acceptati. 

RL: Traim intr-o lume prea tehnologizata?

AB: Nu. Lumea mereu a parut prea tehnologizata pentru ochii celor care stau si privesc fara sa contribuie la puhoiul de masini si „smecherii” care defileaza in fluxul evolutiei tehnologiilor. Cei care vin de la o distanta mare de acest fluviu sunt ingroziti. Exista cronici care descriu groaza provocata bastinasilor de catre romani – atunci cand acestia le-au construit poduri si sosele – in incursiunile lor in mlastina barbarilor. 

RL: Ce stiti din sportul romanesc? 

AB: Am fost crescut ca jucator de baschet, deci raman jucator. Urmaresc sportul romanesc, cu orice ocazie, fie pe internet, fie la televiziune. Fiul meu William este jucator de fotbal si cu el fac galerie pentru Steaua si Dinamo in Europa. William, la 17 ani, poarta la antrenament tricoul Stelei.

„Natura are busola ei, care tinde catre perfectiune” – Adrian Bejan

„In cartea mea aparuta in engleza in 2000 si tradusa sub titlul «Forma si structura – de la inginerie la natura» a trebuit sa ma ocup de subiecte precum curgerea sangelui, a fluviilor, a umanitatii prin traficul urban. De exemplu, am descris cum ar trebui sa se deplaseze lumea din Manhattan pentru a ajunge in timpul cel mai scurt intr-un anumit punct. Omul in oras merge pe jos si cu mijloacele de transport, trebuie sa decida ce distanta trebuie parcursa pe jos, cu tramvaiul, cu masina proprie sau cu metroul. Aplicand legea constructala si cu matematica de clasa a VII-a, descoperi ca exista o impartire ideala a timpului petrecut in pantofi si cu fundul pe scaun. Pornind de la aceste calcule, arhitectii isi pot face o idee despre cum trebuie proiectata strada – intre ce case, pe ce suprafata. De aici se naste desenul orasului, imaginat ca pe o curgere a oamenilor catre locurile pe care ei le frecventeaza cel mai des. De aici poti deduce ca viitorul va fi al arterelor foarte lungi, cu imobile aranjate de o parte si de alta.

Astfel, oamenii descopera lucruri care s-au aflat sub ochii lor mereu, dar de care nu aveau habar, pentru ca nu stiau principiul prin care s-a evoluat de la arhitectura Romei Antice la cea din Manhattan. Natura are mintea, busola ei si merge in directia descrisa de teoria constructala pe care eu am enuntat-o. Aceasta curgere tinde catre perfectiune, dar nu pretinde ca aceasta va fi atinsa. Tabloul final ar fi cel mai putin imperfect din cate pot exista.”

„Lumea mereu a parut prea tehnologizata pentru ochii celor care stau si privesc fara sa contribuie la puhoiul de masini si «smecherii» care defileaza in fluxul evolutiei tehnologiilor.”[/vc_column_text][/vc_column][/vc_row][/vc_section][vc_row][vc_column][vc_column_text]

 [/vc_column_text][/vc_column][/vc_row]

modele, agricultura, calin georgescu, dezvoltare sustenabila, noua ordine mondiala, noul nationalism, distributismul, călin georgescu

Călin Georgescu – Hrană, Apă, Energie

/0 Comments/in /by

N. red.: Acum, in Sfanta zi de Craciun, echipa Revistei Romania Culturala va ureaza Craciun Fericit si un An Nou deosebit de implinit! Pentru aceasta zi am ales sa dezvaluim in acest articol proiectul de tara care se bazeaza pe revolutia sustenabilitatii, singurul capabil sa salveze Romania si sa o faca sa prospere. Aceasta nota de speranta si de forta, intelepciune si credinta, venita din partea doctorului Calin Georgescu, este poate cel mai mare proiect de tara pe care l-am avut pana acum, si care sta pe umerii celorlalte mari proiecte pe care le-am avut, fara de care Romania nu mai era astazi. Dumnezeu sa va binecuvanteze, dragi frati romani, si Craciun Fericit in inimile voastre, in familiile voastre, in casele voastre in continuare!

In intreaga lume, milioane de oameni au inceput sa transpuna in practica viziunea si principiile celei mai rapide si profunde transformari sociale a timpurilor noastre: revolutia sustenabilitatii. Astazi, sustenabilitatea ofera limbajul comun care leaga problemele centrale cu care se confrunta civilizatia noastra. Ca principiu organizatoric, sustenabilitatea reflecta interdependenta preocuparilor si solutiilor ecologice, economice si sociale. Intr-o lume sfasiata de contradictii ireconciliabile, revolutia sustenabilitatii este singura situata intr-o pozitie ideala pentru a furniza contextul necesar unui larg dialog social si un catalizator pentru actiunea concreta.

Acest proiect de tara prezinta viziunea, directiile de actiune, solutiile si obiectivele specifice ale unei adevarate revolutii a sustenabilitatii in Romania. Pentru Romania, conceptul de sustenabilitate nu este doar un concept la moda sau inca un cuvant gol din limbajul politicianist. El este o necesitate vitala, insasi esenta proiectului de tara pentru urmatoarele decenii. Clasa politica a avut grija sa torpileze Strategia Nationala de Dezvoltare Durabila din 2008. Dar nu a putut inabusi spiritul si viziunea ei. Ele se vor reaprinde in contextul noii economii civice a revolutiei sustenabilitatii. O revolutie prin care Romania va renaste.

Obiectivul strategic national este ca romanii sa traiasca in prosperitate, sa-si recastige demnitatea, hotia sa fie starpita, iar tara sa ajunga acolo unde merita, conform potentialului natural si uman pe care il detine. Romania trebuie sa devina un lider in Balcani si in Europa, pe teme mari si precise. Avem toate atuurile pentru a depasi nivelul statelor Uniunii Europene (UE) la principalii indicatori ai dezvoltarii sustenabile in domeniile economic, social si uman catre orizontul anilor 2020. Acest obiectiv nu poate fi realizat in cadrul actualului sistem economic si social nesustenabil, care a condus tara la ruina. Toate guvernele Romaniei au incurajat exploatarea nemiloasa a patrimoniului natural si a populatiei, desi obligatia lor era sa protejeze oamenii si natura impotriva exploatarii, din orice parte ar fi venit ea. Aceasta situatie va inceta odata ce revolutia sustenabilitatii va reda romanilor prosperitatea si demnitatea pierdute, precum si speranta in viitor.

Vom stabili tintele intermediare si de lunga durata ale dezvoltarii sustenabile a Romaniei printr-o larga consultare a forurilor de decizie cu toti factorii relevanti: mediul de afaceri, comunitatea stiintifica, Biserica si societatea civila. Ce trebuie sa facem mai intai? Pare un raspuns imposibil de dat, numai ca nu asa se pune problema. Nu trebuie sa ne preocupe problema prioritatii. Trebuie sa le facem pe toate, cu chibzuinta si realism, cat mai repede si mai bine. Avem convingerea ca schimbarea radicala a calitatii vietii in Romania poate avea loc rapid si usor in cateva luni. Acest lucru presupune fermitate in aplicarea directiilor de dezvoltare, iar noul guvern sa fie incoruptibil si sa dea exemplu personal de moralitate, jertfa si patriotism. Ordinea, disciplina, cuvinte putine, dar transpuse in multe si frumoase fapte, trebuie sa fie farul calauzitor. Coruptia endemica din Romania de azi este una din principalele cauze ale nesustenabilitatii economiei romanesti si a nedreptatilor de tot felul. Iata de ce ea trebuie scoasa in afara legii.

Eficienta si suportabilitatea sociala vor fi indicatori de baza: trebuie sa obtinem o valoare adaugata cat mai mare, cu un consum cat mai mic de resurse. In acelasi timp, trebuie sa rezolvam in ritm accelerat unele probleme care in tarile din Vestul Europei si-au gasit raspuns cu decenii in urma. Atingerea obiectivelor-tinta nu poate fi garantata pe termen mediu si lung, decat daca structura si functionarea sistemului politic si socio-economic se dimensioneaza si se adapteaza continuu la configuratia si capacitatea de suport a capitalului natural, material, social si uman de care dispunem. In ultimii 25 de ani s-a produs o supradimensionare continua a sistemului politic, sufocat de legi si reglementari numeroase si contradictorii, imposibil de aplicat.

Un asemenea pas istoric, cum este revolutia sustenabilitatii, reclama imperativ realizarea unui consens national, acceptarea unei strategii a interesului comun, care ar trebui sa se ridice deasupra confruntarilor politice si a ciclurilor electorale. Cooperarea trebuie sa devina modus operandi, nu numai in economie, ci in intreaga societate romaneasca. Restaurarea sentimentului de incredere reciproca, o trezire a imboldului asociativ si a spiritului de intrajutorare sunt absolut necesare. Fara conlucrare si daruire nu pot renaste micile comunitati, care stau la baza oricarei societati sustenabile, nu se poate concepe crearea si raspandirea larga a bogatiei si a autonomiei economice a fiecarui cetatean. Va fi un test de maturitate pentru partidele politice si pentru societatea romaneasca, in general, dar asta ne va uni, daca vrem sa traim mai bine.

Romania detine un capital natural superior multor tari membre ale Uniunii Europene. Sustenabilitatea este domeniul unde putem concura de la egal la egal in cadrul UE, cu conditia sa lucram cu seriozitate si realism. In functie de rezultate, obiectivele noastre vor putea fi reajustate dupa cativa ani in directia stabilirii unor tinte mai ambitioase. Viitoarele programe sectoriale si regionale vor trebui sa tina cont de valoarea autentica a patrimoniului natural, material, social si uman existent. Exista premise reale pentru ca Romania sa devina un exemplu european de utilizare si de conservare rationala a resurselor, in conditiile unei dezvoltari echilibrate si ale cresterii continue a calitatii vietii. Premisa cea mai importanta o constituie omul insusi: vointa de a elabora proiecte viabile, adecvate realitatii, si de a le implementa.

Ideea de sustenabilitate presupune o corelare organica intre dezvoltarea diferitelor sectoare ale economiei si societatii, pe de o parte, si intre regiunile tarii, precum si alocarea corespunzatoare a resurselor financiare disponibile, in functie de prioritatile convenite. Pentru a decide ce avem de facut si in ce ordine, trebuie sa intelegem clar situatia in care ne aflam. In Romania, tranzitia catre democratia functionala si economia de piata a fost prelungita si dureroasa. Sa nu repetam greselile si sa valorificam succesele, atatea cate au fost!

Sursa: certitudinea.ro.