De ce avem nevoie de cultură?

[vc_section][vc_row][vc_column][mk_padding_divider size=”30″][vc_custom_heading text=”De ce avem nevoie de cultură?” font_container=”tag:h2|font_size:30px|text_align:center|line_height:2.5em” use_theme_fonts=”yes” css_animation=”bounceInUp”][mk_padding_divider size=”30″][mk_image src=”https://culturaromana.ro/wp-content/uploads/2018/03/gate-kiss-poarta-sarutului-targu-jiu-romania-august-stone-sculpture-made-constantin-brancusi-symbolizes-48705438.jpg” image_size=”full” lightbox=”true” custom_lightbox=”https://culturaromana.ro/wp-content/uploads/2018/03/gate-kiss-poarta-sarutului-targu-jiu-romania-august-stone-sculpture-made-constantin-brancusi-symbolizes-48705438.jpg” frame_style=”border_shadow” animation=”fade-in”][mk_blockquote font_family=”none”]Un om fără poveste este un om care nu există.

Dan Puric.[/mk_blockquote][vc_column_text css=”.vc_custom_1522063814965{margin-bottom: 0px !important;}”]Mergi astăzi pe străzile Marelui Oraș de România și tot ceea ce vezi și auzi sunt enorm de mulți oameni forfotând peste tot, îmbrăcați în negru (culoare dominantă), triști, sau aparent, multă mizerie, multe mașini pe străzi, multe claxoane, într-un oraș abia ieșit din anii 1980 cu toate fațadele arhitecturale și stradale pe care le avea atunci, dar degradate în timp, iar oamenii deja adoptând o modă a nimănui venită de nicăieri, ca un zvon în noapte, și nici o direcție. Totul este ca să fie! Și cine mai are nevoie azi de cultură?

Cine suntem? Este o întrebare care încă ne mai bate pe umeri sau la cap. Noi am vrea să o uităm pentru că suntem triști. În fostul oraș al veseliei suntem triști. Râsul aproape că nu mai există decât ca un memento al unui instinct inconștient. Dar cine mai are nevoie astăzi de cultură?

Europa se destramă. Mulți dintre noi deja suntem pribegi sufletește. Suntem plecați de-acasă cu totul, atât sufletește cât și trupește. Uităm de ceea ce zace în noi.

Prietenul cel mai bun al omului post-modernist de azi, o anumită rețea de socializare, a încălcat în mod grav încrederea pe care omul i-a acordat-o, iar acum este prietenul cel mai rău. În consecință, omul post-modernist se îndepărtează de acest prieten pentru că acesta încă mai are bun simț și își respectă intimitatea. Omul și-a văzut limitele și nu și le încalcă. Prietenul cel mai rău i le încalcă, deoarece este un aparat curios, obraznic, uneori prea băgăcios.

Însă, decadența post-modernismului urban duce ființa umană spre apetit. O face să-și uite familia, mama, tata, frații, surorile, bunicii, trecutul, istoria, ba chiar și propriul său nume. De când s-a inventat CNP-ul, omul a devenit un număr.

De ce am nevoie eu de cultură? Pentru mine, cultura înseamnă viață. Are substanță, miros, textură. Se mișcă și are voință proprie.

Pentru mine, cultura nu înseamnă intelectualism de acumulare ci povești reale de viață. Am găsit în cultură arhetipurile după care vreau să mă ghidez în viață. Nu accept resetarea prin lobotomizare față de trecut, ci mă interesează să învăț să trăiesc ca ei, ca înțelepții din trecut, împreună cu ei, căci au cunoscut ingredientele succesului, înseși arhetipurile universale. Am înțeles că tradiția unui popor este tradiția unui om, este tradiția unei bucățele de Univers. Când merg în natură, prin sate, mă rup de timpul cronometric și intru în veac, în universalitate.

Trăind împreună cu strămoșii mei, cu familia mea, cu neamul meu, acei bărbați și femei români geniali, universali, mistere de oameni pe care nu îi putem înțelege decât trăind alături de ei, călători cosmici descălecați pe planeta Pământ, am învățat să-mi țin spinarea dreaptă, coloana vertebrală, și să îmi exercit geniul interior. Nu mă laud, doar îl afirm. În ziua de azi, e nevoie de exemplul genialului, căci eficiența de lemn nu mai dă nici un fel de roade reale.

Când ai tăi au geniu, îți aduc aminte și ție că ești ca ei. Dintr-odată forțe, facultăți nebănuite ies din și prin tine revoluționând lumea. Și tu vei fi uimit de tine.

Spune-mi, ai bunici? Ai vrea să îi uiți? Să renunți la ei ca și când nu ar fi existat? Eu nu. Ei m-au făcut mare.

Avem nevoie de cultură căci toate celelalte substituente, surogate, au eșuat și vor eșua veșnic. Atâta timp cât omul renunță la propria sa conștiință nu va mai avea la ce să se raporteze. Când nu ai la ce să te raportezi, un neica-nimeni cosmopolit, atunci ceilalți te vor manipula cum vor. Crezi că alții nu câștigă după urma ta? Crezi că nu e nimic sub tine sau deasupra ta? Te-ai minții singur.

Avem nevoie de cultură pentru că fără cultură suntem sterpi, sterili, morți. Fără repere reale nu putem trăi.

Vrem să trăim… și să dăinuim. Vrem să mai fim pe aici… uite așa![/vc_column_text][/vc_column][/vc_row][/vc_section]

Dacă v-a plăcut, sprijiniți Revista România Culturală pe Patreon!