Ești slab sau puternic?

Aceasta este marea întrebare la care fiecare dintre noi e necesar să răspundem. A venit vremea să afirmăm clar și răspicat dacă suntem slabi sau dacă suntem puternici. Acum nu mai este vorba de laudă atunci când spunem că suntem puternici, ci e vorba de afirmarea valorii. O valoare astăzi, mai întăi, se afirmă verbal și apoi în fapte. Trebuie să spunem: sunt puternic, sunt cel mai bun din domeniul meu! Dar aceasta fară teama de a ne înșela sau că suntem prea vanitoși. Privim la noi, în noi, și afirmăm ceea ce vedem. Mai apoi vine responsabilitatea – dacă ne îndeplinim capacitățile, dacă facem ceea ce am afirmat, dacă ne ținem de cuvânt. Așa se face apocalipsa, adică trierea prin această revelație, căci revelație este când descoperim la noi că suntem ori slabi, ori puternici. Ambele în același timp nu se poate. Nu poți trăi și cu Mamon, și cu Dumnezeu în același timp. Un izvor nu poate să dea și apa dulce și apa sărată din același loc, după cum spunea Sfântul Augustin.

Apoi aș vrea să mai spun că răspunsul la aceasta întrebare este rezultatul analizei sale. Analizând-o, deci, ajungem la concluzia că este o alegere. Unii dintre noi alegem să fim slabi, sau mediocri, să procrastinăm și să întârziem împlinirea sufletească și prosperitatea plenară, alții să fim puternici, însă în punctul matematic zero cu toții suntem ceea ce suntem: echilibru. Zero nu reprezintă acel nimic despre care se vorbește, sau gol, vacuum, vid, lipsa de materie sau de energie, de conștiință, ci din contră – este viața în mișcarea să continuă. Este conștiință binelui și a răului, negativului și a pozitivului, a faptului că există și plusuri, dar și minusuri. E punctul de convergență a tuturor forțelor. De aceea este rotund, ca un cerc. De fapt, cercul este cifra zero. T = 0, în care o luam de la capăt. Nu se pune problema învârtirii în cerc, deoarece nu despre munca în zadar este vorba, ci despre mișcarea perpetuă.

Și slăbiciunea este o forță, să știți, însă o forță de distrugere, de nimicire a capacităților umane. Este gestionată de entropie, acea lege a fizicii care egalizează totul. Este chiar efectul acestei distrugeri, o teribilă golire ca o senzație de scurgere și de oprire a funcțiilor noastre. Însă slăbiciunea nu ajunge niciodată să distrugă în întregime capacitățile acestea inerente ființei umane pentru că ele sunt eterne, nu au început și nici sfârșit, a fost, sunt și vor fi dintotdeauna, iar ceea ce este etern, constanta universală reală în totalitatea diversității forțelor care lucrează împreună și o compun, nu poate fi distrusă. Astfel că, distrugerea este un final, nu-i așa? Un sfârșit.. or ceea ce are sfârșit pesemne că a avut cândva și un început.

Oamenilor așa ne place, să credem că totul a început odată cu „Big Bang-ul” cosmic și vă sfârși răcindu-se, precum Soarele la un moment dat, și dispărând undeva ca și când nimic nu s-ar fi întâmplat. Ori nu Isaac Newton spunea la vremea sa că „nimic nu dispare, ci totul se transformă”? Ce mare vorba a avut! Dar care ar fi, în cazul dispariției noastre de aici, de exemplu, urmele pe care le lăsăm? Oare aceste urme nu ar fi moștenirea noastră? Mă gândesc că cineva, alții ca noi, vor veni aici, vor descăleca pentru a trăi și ei cam cum am trăit și noi, căci nu cunoaștem altfel de viață în aceste lumi.

A venit vremea deciziei noastre cele de căpătai. Suntem slabi sau puternici? Însă, ce înseamnă să fii puternic? A fost cineva, oare, puternic vreodată? Bineînțeles și desigur! Au fost aceia pe care lumea s-a sprijinit precum globul pământesc și bolta cerească pe Marele Atlas din vechime, care și-a dus crucea lumii atât pentru pământeni cât și pentru oamenii cerești. Și ca el au mai fost și alții în toate culturile cărora, astăzi, nu le mai vedem nici apusul căci, din câte observăm, s-ar afla într-o noapte în care nu se mai zărește nimic. Dar să știți că ei nu au murit. Să nu-i enumerăm acum, ci doar să ne aducem aminte de moștenirea lor pe care încă o avem în conștiințele noastre. Credeați, cumva, că eforturile lor, lumina lor (căci este una singură pe care au strălucit-o cu toții la vremea lor și cu toții o avem, chiar dacă, din păcate, am ales să închidem ochii Sufletului pentru a nu o vedea, din teama de a nu ne distruge, sau de a nu ne deranja confortul lui „lasă, ca e bine și așa!”) nu au lăsat urme adânci în psihicul nostru colectiv? Se spunea, la un moment dat, că astfel de lumină umană, spirituală, a strălucit o clipă și apoi s-a diluat în mulțimi. Și se mai spunea, și încă a rămas scris, că mulțimile nu au înțeles-o.

Este o căutare continuă, să știți, stimați cititori, pentru lumina ce ne deschide căile, să putem trăi, să putem realiza lucruri și contrui viitorul, să putem clădi, să putem avea succes în viață, să putem iubi și apoi să ne putem retrage undeva într-un loc frumos, paradisiac, unde doar contemplăm creația și ne refacem sufletele „obosite” de atâta trudă. Dar această oboseală este nevoia de recreere. Dar această recreere cu toții o simțim atunci când se apropie vremea să plecăm de aici și să ne eliberăm, măcar pentru un timp, de forma densă fizică pe care o proiectăm în această lume. Credeți cumva că fizicul nu este un efort în plus? Oare nu se cheltuiește energie sufletească, nu se cheltuiește conștiință, pe îndeletnicirile de zi cu zi? Totul se plătește, nimic nu ni se dă gratis. Cu toții aspirăm la moartea tuturor acestor poveri.

Cu toții simțim că nu mai putem, iar când ne vine rândul să ne exprima durerile, păsurile, simțim eliberare, nu-i așa? Din păcate este doar temporara. Apoi vine entropia să ne apese. A face ceva este efortul de a ieși din a nu face nimic.

A venit vremea să spunem eu pot sau eu nu pot, și las pe altul capabil să o facă. Fie că suntem muncitori, croitori, măturători de strada, profesori, învățători, medici, avocați, ingineri, arhitecți ori oameni politici, lideri spirituali or oameni de afaceri, e necesar să ne asumăm răspunderea. Vom răspunde pentru faptele noastre, vom da socoteală, iar ceea ce am dat este ceea ce vom primi. Deja a început lumea să-și vadă capodopera, fiindcă Legea Divină nu doarme și nu se lasă datoare.

A venit vremea să afirmam, deci, valoarea noastră și să ne facem vocația.

Așa să ne ajute Dumnezeu!

A consemnat Patrick Matiș, „Fii Puternic!”, capitolul „Ești slab sau puternic?”.